Acest articol se referă la Republica Moldova. Pentru principatul istoric, vedeți Principatul Moldovei.

Pentru regiunea geografică din România, vedeți Moldova Occidentală. Pentru alte sensuri,
vedeți Moldova (dezambiguizare).

Republica Moldova
Moldova

Drapelul Republicii Moldova Stema Republicii Moldova

Imnul național:
Limba Noastră
Alexei Mateevici (autor) - Alexandru Cristea (compozitor)

MENIU

0:00

Amplasarea Republicii Moldova în cadrul Europei

Geografie
Suprafață
- totală 33.846 km² (locul 139)
Apă (%) 1,4
Cel mai înalt punct Dealul Bălănești (430 m)
Cel mai jos punct Nistru (2 m)
Cel mai mare oraș Chișinău
Vecini Ucraina
România
Fus orar EET (UTC+2)
Ora de vară EEST (UTC+3)
Populație
Densitate 102 loc/km²
- Estimare (2014) 2.998.235 (fără teritoriul din stînga
Nistrului și
municipiul Tighina)(locul 138)
- Estimare (2015) 3.473.900 (inclusiv
Transnistria)(locul 132)

- Estimare 2017 2.550.900

Limbi oficiale limba română[1][2][3][4]
Limbi
rusă, ucraineană și găgăuză[5]
regionale/minoritare
Etnonim moldovean (masc.),
moldoveancă (fem.),
moldoveni (pl.).
Grupuri etnice 82,06% băștinași (dintre care
75,07% declarați moldoveni și
7,0% declarați români)
6,57% ucraineni
4,05% ruși
4,57% găgăuzi
1,88% bulgari
0,83% alte minorități etnice
Guvernare
Sistem politic Republică parlamentară
Președinte Igor Dodon
Prim-ministru Pavel Filip
Președintele
Andrian Candu
Parlamentului
Legislativ Parlamentul Republicii
Moldova
Capitala
Chișinău
Istorie
Independență față de Uniunea Sovietică
declarată 27 august 1991
Economie
PIB (PPC) 2018
- Total ▲21,260 miliarde $[6]
- Pe cap de locuitor ▲8,400 $[6]
PIB (nominal) 2018
- Total ▲9,202 miliarde $[6]
- Pe cap de locuitor ▲3.608 $[6]
 Gini (2014) 26,8 (scăzut)
IDU (2015) ▲0,693[7] (mediu) (locul 107)
Monedă Leu (MDL)
Coduri și identificatori
Cod CIO MDA
Cod mobil 259
Prefix telefonic 373
ISO 3166-2 MD
Domeniu Internet .md

Prezență online
site web oficial
Modifică date / text

Portal Republica Moldova

Republica Moldova[8][9] (abreviată RM sau R.M. și cu codul internațional MDA[10]) este un stat localizat
în sud-estul Europei, care se învecinează cu România la vest și cu Ucraina la nord, est și sud.
Republica Moldova este un stat fără ieșire directă la mare, însă are ieșire la Dunăre pe o fâșie de 430
de metri[11] la extremitatea sa sudică,[12] prin intermediul căreia are potențial acces la Marea Neagră. În
procesul dezmembrării Uniunii Sovietice, Republica Moldova și-a declarat independența pe 27
august1991. Pe 29 iulie 1994 a fost adoptată prima constituție a Moldovei. Începând cu anul 1990,
teritoriul Moldovei situat pe malul estic al fluviului Nistru este sub control de facto a regimului
separatist din Transnistria.[13][14]
Republica Moldova este o republică parlamentară cu un președinte în calitate de șef al statului și
un prim-ministru în calitate de șef al guvernului. Moldova este stat membru a Organizației Națiunilor
Unite, Consiliul Europei, Parteneriatului pentru Pace, OMC, OSCE, GUAM, CSI, OCEMN și a altor
organizații internaționale. Republica Moldova aspiră pentru aderarea la Uniunea Europeană,[15] și a
implementat deja primul Plan de Acțiune de 3 ani în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.[16]

Antichitate[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Dacia.

Teritoriul actual al R. Moldova a fost populat în antichitate de triburile dacice ale costobocilor și tyrageților (Hartă a
Europei de sud-est în secolul I î.Hr, întocmită de istoricul german Johann Gustav Droysen în 1886.).

În antichitate pe teritoriul Republicii Moldova, României (partea central nord-estică) și Ucrainei (partea
sud-vestică) s-a format civilizația Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizații din Europa. Civilizația a
dispărut misterios după migrările popoarelor indo-europene prin spațiul carpato-danubiano-pontic.
Astfel s-a format civilizația dacilor.
Strabon în „Geografia” menționa că geții aveau aceeași limbă cu tracii, iar dacii aceeași limbă cu
geții.[17] Totuși, prima relatare despre geți aparține lui Herodot.[18][19] Cucerirea Daciei de către
romani conduce la contopirea celor două culturi: daco-romanii sunt strămoșii poporului român.[20] După
ce Dacia a devenit provincie a Imperiul Roman s-au impus elemente de cultură și civilizație romană,
inclusiv latina vulgară care a stat la baza formării limbii române.[21][22][23] Pe baza informațiilor din
inscripția de la Dionysopolis[24][25][26] și de la Iordanes, se știe că sub stăpânirea lui Burebista, ajutat de
marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac.[27][28] În anul 44 î.Hr., Burebista este asasinat de
unul dintre slujitorii săi.[29] După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5
regate.[30]Nucleul statal se menține în zona munților Șureanu, unde domnesc
succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus.[31] Statul centralizat dac va atinge apogeul dezvoltării sale
sub Decebal.[32] În această perioadă se mențin o serie de conflicte cu Imperiul Roman, o partea a
statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian.[33] Între anii 271-275 d.Hr. are loc
retragerea aureliană.[34]

Dacia în timpul lui Constantin cel Mare

Împăratul Constantin cel Mare a construit în 328, podul lui Constantin cel Mare peste Dunăre, în
vederea recuceririi Daciei. În 332 pornește o campanie împotriva vizigoților, îi înfrânge și, ca urmare,
ținuturile de la nord de Dunăre inclusiv sudul Moldovei reintră pentru o perioadă sub stăpânire romană.
Limita de nord din Dacia a imperiului este marcată de Brazda lui Novac[35]. Limesul continua apoi spre
sudul Moldovei (probabil pe râul Buzău) mergând pe la nord de actualul oraș Galați apoi spre Prut pe
la Vadul lui Isac, Cahul si se termina la lacul (limanul) Sasîc, aproape de Nistru, pe valul de pământ
numit uneori și valul lui Athanaric [36] Cu această ocazie, Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus
Maximus.
Situată pe o rută strategică între Asia și Europa, ținuturile Moldovei au fost deseori prădate sau
invadate temporar pe parcursul istoriei antice și medievale de diverse populații sau popoare migratoare,
printre care se pot aminti: sarmați, goți (germanici), huni (mongolici), gepizi, avari, bulgarii
turcofoni (inițial, apoi slavofoni), varegi, maghiari (ugro-finici), pecenegi și cumani (turcofoni), și tătari.[37]

Moldova medievală[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Principatul Moldovei.

Stema simplă a Moldovei, la mănăstirea Cetățuia (România)

 Portal Moldova

După marea invazie mongolă (1241), întreaga regiune este controlată politic de către Hoarda de
Aur.[38] Principatul Moldovei, întemeiat la jumătatea secolului al XIV-lea, include în hotarele sale către
sfârșitul secolului, teritoriul dintre Carpați, Nistru, Dunăre și Marea Neagră. Odată ce popoarele
migratoare au trecut, s-au asimilat sau așezat (în Europa sau/și Asia), populația băștinasă, vorbitoare
de limbă română, sub conducerea lui Bogdan I, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și alți domnitori
reușește să fortifice frontiera răsăriteană (de est) a Moldovei cu mai multe cetăți
românești: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă, Chilia[37] După ocuparea cetăților Cetatea
Albă și Chilia în 1484, Imperiul Otoman transformă în 1538, la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș,
Tighina și Basarabia în raia turcească (în Evul Mediu Dezvoltat, după apariția țărilor române
medievale, Basarabia era denumirea românească a regiunii cunoscută de Turci ca Bugeac).[37]
În secolul al XVI-lea, Principatul Moldova a fost obligat să plătească tribut la Poarta Otomană fără însă
să-și piardă suzeranitatea. Devenit în vremea domniei Ecaterinei a II-a, vecin răsăritean al
Moldovei, Imperiul Rus anexează (în mod fraudulos față de tratatele de drept politic aflate atunci în
vigoare[39]) prin Pacea de la București din 1812, teritoriul cuprins între Prut și Nistru, parte componentă
a Țării Moldovei (45.600 km2, cu o populație de cca 500.000 de locuitori, în proporție de 86% români),
denumindu-l Gubernia Basarabia.[37]

Perioada țaristă[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Gubernia Basarabia.
Vezi și: Colonizarea Basarabiei.

Republica Democratică Moldovenească, proclamată în Gubernia Basarabia.

După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus în 1812, în Basarabia de Sud începând de la Căușeni
și până la Marea Neagră (pe teritoriile locuite anterior de tătarii nogai și turci) are loc colonizarea cu
populație creștină - moldoveni, găgăuzi, bulgari, ucraineni, ruși, polonezi, germani, evrei. În toată
Basarabia moldovenii au fost expuși unui proces de rusificare și deznaționalizare, astfel în 1867 limba
română este interzisă în școlile din Basarabia.[37][40] Dezvoltarea economică a guberniei Basarabia
(după dezlipirea de Moldova), sub adminstrația rusească, s-a efectuat în perspectiva unei economii de
export de grâne și vite spre portul Odesa și în paralel cu un proces de rusificare intensă a acestei
regiuni, cum se proceda în toate zonele de populație ne-rusă din imperiul țarist rus. În acest cadru au
fost construite căile ferate și zonele urbane noi din Chișinău și Bălți, care au devenit (demografic) orașe
preponderent rusești în mijlocul autohtonilor români-moldoveni.
Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratatul de la Paris din 1856,
care încheie războiul Crimeii, i-au restituit Principatului Moldovei trei județe din sudul Basarabiei: Cahul,
Bolgrad și Ismail. La 24 ianuarie 1859, Principatul Moldovei, prin unirea cu cel al Țării Românești sub
domnia unică a românului moldovean Alexandru Ioan Cuza, a participat la întemeierea statului național
modern român (care cuprindea atunci și sudul Basarabiei).[37]
Prin Tratatul de la Berlin (1878), marile puteri au obligat România să cedeze înapoi Imperiului Rus cele
trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) în schimbul Dobrogei și a recunoașterii, de
jure, a independenței României față de Imperiul Otoman.[37]

Prima independență[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Republica Democratică Moldovenească.
Vezi și: Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească.
În martie 1917, la Chișinău a fost înființat Partidul Național Moldovenesc sub conducerea lui Vasile
Stroescu. Congresul ostășesc de la Chișinău (23-27.10.1917)[37] proclamă autonomia teritorială și
politică a Basarabiei, și ia inițiativa constituirii din reprezentanți ai tuturor națiunilor, confesiunilor,
asociațiilor profesionale și culturale, a unui parlament – Sfatul Țării.[41] Acesta proclamă la 2
decembrie 1917 Republica Democrată Moldovenească în frunte cu Ion Inculeț, iar la 24
ianuarie 1918 votează independența republicii.
Ca urmare a anarhiei și violenței trupelor rusești debandate, la 22 decembrie 1917 Sfatul Țării cere
guvernului român să trimită armata pentru a restabili ordinea. Trupele aliate au trecut Prutul în ziua
de 10 ianuarie 1918 reușind eliberarea Chișinăului de jefuitori, iar în câteva zile să elibereze complet
Basarabia.[42] Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu
se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului
Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.[43]

Unirea cu Regatul României[modificare | modificare sursă]

Județele și regiunile istorice ale României Mari după 1926.

Articole principale: Unirea Basarabiei cu România și România Mare.

Întrunit la Chișinău la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat
unirea Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României. Votul de unire cu România a fost dat
cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă și 36 abțineri.[37][44] Tratatul de la Paris (1920), semnat de Marea
Britanie, Franța, Italia și Japonia recunoaște unirea Basarabiei cu România.[37]

Pactul germano–rus[modificare | modificare sursă]

Articole principale: Pactul Ribbentrop-Molotov și Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de nord.
În iunie 1940, în virtutea punctului 3 al protocolului adițional secret al pactului Molotov-Ribbentrop (23
august 1939), Uniunea Sovietică adresează României notele ultimative din 26 și 27 iunie 1940,
somând-o să cedeze Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, chiar dacă ultimile două regiuni nu
făcuseră niciodată parte din Imperiul Rus.[45][46] La 28 iunie 1940, trupele sovietice invadează și ocupă
aceste teritorii.[37][47] La 2 august 1940, Uniunea Sovietică proclamă pe o parte a teritoriului
ocupat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care cuprindea șase dintre cele nouă foste
județe ale Basarabiei, între Prut și Nistru, și un teritoriu în stânga Nistrului. Printr-o hotărâre a
Kremlinului din 4 noiembrie 1940, ținutul Herța, Nordul Bucovinei, județele Hotin la nord și Cetatea
Albă, Chilia și Ismail la sud - au fost încorporate în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.[37]

Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Articole principale: Operațiunea München și Operațiunea Iași-Chișinău.
Ordinul lui Ion Antonescu către armata română de a trece Prutul și a elibera Basarabia de sub ocupația rusă, 22
iunie 1941

Pe 22 iunie, 1941, unități ale armatelor română și germană au început campania din est împotriva
Uniunii Sovietice, prima operațiune numindu-se „Operațiunea München”, de recuperare a Basarabiei,
Bucovinei de Nord și Ținutului Herța. Armata română a început lupta împotriva forțelor sovietice în
dimineața zilei de 22 iunie 1941 pe un front cuprins între munții Bucovinei și Marea Neagră. Ofensiva s-
a dat pe jumătatea de nord a frontului, de la sectorul Ungheni-Sculeni în sus pe cursul râului Prut,
pentru a îndrepta linia curbată spre vest a garniței URSS în zona de sus. La 5 iulie în orașul Cernăuți
au intrat primele trupe române. La 10 iulie orașul Soroca este eliberat de către Divizia blindată română
care apoi se îndreaptă către localitatea Bălți pe care o eliberează la 12 iulie. Localitatea Orhei este
eliberată în data de 15 iulie de către unități din Divizia 5 infanterie română. Pe 16 iulie, ca urmare a
acțiunilor întreprinse de Corpul 3 român și Corpul 54 german, este eliberat orașul Chișinău. A doua zi,
pe 17 iulie, Cartierul general al Comandamentului frontului germano-român transmite că odată cu
victoria pentru cucerirea masivului Cornești, “cheia strategică a Basarabiei e în mâna noastră” și
că Hotinul, Soroca, Orheiul și Chișinăul au fost eliberate. Pe 21 iulie, Divizia 10 infanterie
trece Dunărea și eliberează localitățile Ismail, Chilia Nouă, Vâlcov și continuă să meargă către Cetatea
Albă cu scopul eliberării totale a Basarabiei.[48]
La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei și
Bucovinei și îi cere să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru și Bug. În
martie 1944 trupele sovietice intră din nou în nordul Basarabiei (Hotin, Soroca, Bălți) iar la 24
august 1944, ele ocupă sudul Basarabiei.
După război, propaganda sovietică a încercat să demonstreze și o anumită mișcare de partizani în
Basarabia, în spatele trupelor române. În realitate, mișcarea de partizani sovietică în Basarabia, în cel
de al doilea război mondial, n-a existat. Unele acțiuni armate răzlețe care au fost semnalate în spatele
frontului român au constituit acțiuni ale trupelor speciale sovietice parașutate într-o formă sau alta.

Perioada sovietică[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Odată cu sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial în 1945, Basarabia revine sub ocupație sovietică,
situație în care se va afla până în 1991. Uniunea Sovietică organizează aici Republica Sovietică
Socialistă Moldovenească care se subordonează autorităților de la Moscova. În perioada 1940 - 1941 și
1944 - 1953, sute de mii de locuitori sunt uciși, închiși în lagăre sau deportați în Siberia, politica de
deznaționalizare continuând și după această dată.[37] În anii 1946 -1947 a avut loc foametea generată
de un complex de cauze: distrugerile din timpul războiului; seceta din anii 1945 și 1946; politica statului
prin sechestrarea abuzivă a producției agricole aparținând gospodăriilor țărănești, colectările de grâu la
stat fiind exagerate și necorespunzătoare proporțiilor recoltei.[49]
Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii:

 Între iunie 1940 și iunie 1941, 300.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care
57.000 au murit[50];
 Între martie 1944 și mai 1945, 390.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care
51.000 au murit[51];
 Între mai 1945 și decembrie 1953, 1.654.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din
care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag și pe drum)[52].

Nicolae Ceaușescu și Ivan Bodiul (în dreapta) celebrând la Chișinău, pe 2 august 1976, a 36-a aniversare a RSS
Moldovenești.

În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au
fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost
ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna
aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.
Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King[53], diferența dintre populația teritoriului anexat la
recensămintele din 1938(românesc) și 1959 (sovietic), ținând cont de cei 280.000 de evrei deportați și
uciși în perioada iulie 1941- martie 1944 și de intensa colonizare sovietică după august 1944, arată că
deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, populația băștinașă a românilor
moldoveni s-a menținut la fața locului în proporție de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fără
Transnistria) față de proporția de 74% înainte de război. Procentul de 15% din o medie de trei milioane
de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane. Mulți locuitori români, ruși albi sau refugiați
anticomuniști din Basarabia care nu au reușit să fugă în România când URSS a preluat controlul
asupra acestui teritoriu, au fost capturați de către forțele NKVD sovietice; un procent ridicat din aceștia
au fost împușcați sau deportați[54].
În noile condiții istorice create după 1985 de politica „glasnost”, în RSSM, în 1986 se formează
Mișcarea Democratică din Moldova, devenită ulterior Frontul Popular din Moldova. Acesta organizează
la 27 august 1989 o mare adunare națională care impune adoptarea, la 31 august 1989 a limbii române
ca limbă de stat și revenirea la alfabetul latin. La 23 iunie 1990 parlamentul de la Chișinău adoptă
declarația suveranității RSS Moldova, iar Mircea Snegur este ales președinte al republicii. La 23
iunie 1991 este adoptată noua denumire a statului – Republica Moldova. Iar în partea stângă a
Nistrului, la 16 august 1990 este proclamată Republica Moldovenească Nistreană, cu reședința
la Tiraspol, care nu recunoaște apartenența sa la Republica Moldova.[37]