CAPITOLUL 1

POLUAREA. POLUANŢI ŞI POLUARE

Pentru a trăi în condiţii cât mai bune, omul a utilizat permanent

resursele naturale: animale, plante, arbori, minereuri, cărbuni, sare, petrol, gaze,
apă. Din utilizările acestor resurse naturale (primare) au rezultat şi produse
neutilizabile, cum sunt: gaze, prafuri, produse lichide, solide, ce au fost
permanent evacuate în natură. Unele dintre aceste produse au putut să se
integreze în ciclurile naturale ale unor elemente, altele însă se tot acumulează,
producând perturbaţii ecologice.
Activităţile antropice au provocat schimbări topografice şi de climă, ce au
avut puternice repercursiuni asupra mediului, unele pozitive (împăduririle,
îndiguirile), dar altele negative (defrişările, asanările, etc).
Fenomenul de apariţie a unor factori perturbatori ai mediului şi de
producere a dezechilibrelor ecologice a fost denumit poluare (de la verbul latin
polluo- ere= a murdări, a degrada).
Poluant este socotit orice factor natural sau produs de om, care provoacă
disconfort, sau are acţiune toxică asupra organismelor şi/sau degradează
componentele abiotice ale mediului, producând dezechilibre ecologice. În
prezent, poluarea este o problemă internaţională a omenirii, deoarece poluanţii
au atins valori mari, perturbaţiile sunt puternice şi transfrontiere.
Cauzele apariţiei poluării pot fi sintetizate astfel: - utilizarea haotică a
rezervelor naturale; - acumulări în mediu de substanţe neutilizabile; - apariţia de
substanţe noi, la care ritmul de consum şi reciclare de către organisme este mult
inferior ritmului de apariţie; - creşterea demografică vertiginoasă, în special în
ultimile două secole; - dezvoltarea intensă a industriei, transporturilor şi
agriculturii; - apariţia centrelor urbane suprapopulate.
Populaţia, organismul sau resursele care suferă acţiunea poluantă se
denumesc ţinte, sau receptori. Cantitatea de agent poluant care ajunge la ţintă
reprezintă expunerea. Din expunere rezultă un risc, deci apariţia cu o mare
probabilitate a efectelor nedorite.
Emisia maximă acceptabilă a unui poluant reprezintă cantitatea de
poluant degajată în mediu, la care nu se produc modificări importante. Se
exprimă prin nivelul (sau pragul) unui poluant, care este dat de concentraţia
maximă peste care trebuie luate contramăsuri, cum sunt: închiderea surselor de
poluare, reţinerea, distrugerea poluanţilor, evacuarea populaţiei, etc. Nivelele
sunt stabilite în standardele de produs şi în cele de calitate ale mediilor, stabilite
la nivel naţional, sau în recomandări ale unor foruri internaţionale, cum sunt
standardele internaţionale ISO 14000, stabilite de Organizaţia Internaţională de
Standardizare, standardele Uniunii Europene EN şi normele stabilite de unele
organizaţii profesionale internaţionale.
Adaptarea omului şi a viţuitoarelor la poluare se numeşte aclimatizare şi
este limitată de capacitatea de autoapărare. Aşa se explică modificările genetice
şi funcţionale, sau dispariţia speciilor.
1
 Poluarea afectează toate mediile: aerul, apa, solul, manifestându-se în
diferite moduri (tipuri). Astfel:
1.După provenienţă poluare poate fi: naturală şi antropică. Poluarea
naturală este biologică, fizică şi chimică chimică.
Poluare antropică este: industrială, din transporturi, agricultură, din
activităţi menajere.
2. După natura poluanţilor se disting:
Poluare fizică: -termică; - fonică (sonoră); - radioactivă; -
electromagnetică.
Poluare chimică: - cu carbon şi derivaţii lui; - cu compuşi de sulf, azot,
etc.; - compuşi de metale grele; - compuşi de fluor; - materiale plastice; -
pesticide; - materii organice fermentabile, etc.
Poluare biologică: -prin contaminarea mediilor inhalate şi ingerate; - prin
modificări ale biocenozelor şi invazii de specii animale şi vegetale (exemplu
insecte nedorite, buruieni, etc.).
Poluare estetică: - degradarea peisajelor datorită urbanizării,
sistematizării eronat concepute, industriei, etc.
3. După starea fizică a poluantului: poluare cu gaze şi pulberi în
suspensie; - poluare cu lichide; - poluare cu substanţe

1.1 Agenţi poluanţi

Diversitatea agenţilor poluanţi este foarte mare, după procesul din
care rezultă (industrie, transport, agricultură, activităţi menajere, sau din natură),
după numărul şi complexitatea substanţelor participante. Câteva exemple vin să
susţină aceste afirmaţii. Astfel deşeurile solide din marile oraşe pot conţine: apă
30 %, hârtie 55 % (substanţă uscată), metale neferoase 1,5 %, metale feroase
7,5 % (total metale 9 %), deşeuri alimentare 14 %, textile 5 %, lemnoase 4 %,
sticlă 9 %, mase plastice 1 %, diverse 3% (total 100 % substanţă uscată).
Un oraş cu 1 milion de locuitori are nevoie de 625000 t apă/ zi şi peste
9500 t combustibil/ zi, din care se produc 950 t gaze reziduale şi 500000 t ape
reziduale.
Apele menajere uzate pot prezenta următoarele caracteristici (în
3
mg/ dm ): substanţe solide în suspensie - 363, azot total 69, azot amoniacal 53,
fosfat total 47, grăsimi 95, pH = 7 - 8.
În atmosferă se întâlnesc diferite substanţe poluante, prezentate în
tabelul 9.1.
Tabelul 9.1. Agenţi poluanţi ai atmosferei
Substanţa Aer nepoluat Prag de poluare(p.p.m)
CO 10 - 15 25
NO 0 - 0,5 0,5
NO2 0 - 0,1 0,1
oxidanţi 0 - 0,15 0,15
hidrocarburi 0- 2 2
SO2 0 - 0,12 0,2
fluoruri 0 - 0,04 0,08
H2S 0 - 0,005 0,9
Pb 0 - 10 30 g/m3

2
 În marile oraşe, autoturismele constituie totuşi sursa principală de
poluare a aerului. Poluanţii emişi în gazele de eşapament sunt: CO, NO x, SO2,
hidrocarburi nearse, aldehide, oxizi de plumb în cazul arderii benzinei reformate
cu plumb tetraetil. Substanţele rezultate din arderea unui kilogram de carburant
(benzină, sau motorină) sunt prezentate în tabelul 9.2.
Tabelul 9.2. Substanţele poluante rezultate prin
arderea 1 kg de carburant
Poluant Emisia din benzină(g) Emisia din motorină (g)
CO 465 21
NOx 23 27
RH nearse 16 13
SO2 0,8 7,8
aldehide 0,9 0,8
La acestea se mai adaugă cantităţi de fum la arderea motorinei, PbO
din arderea benzinei etilate cu plumb. Motoarele cu scânteie emit: - gaze de
evacuare 65 %; - gaze din carter 20 %; - benzină evacuată din carburator 9 %; -
benzină evacuată din rezervor 6%.
Din arderea cărbunilor se elimină în aer cantităţi foarte mari de praf, cu
conţinut de Al, Si, Mg, Na, S, K, Ca, Fe, Pb, As, Cu, Zn, elemente ce se regăsesc
apoi şi în sol (tabelul 9.3).
Tabelul 9.3. Concentraţia de poluanţi în aer şi sol (la punctul de cădere)
emişi de o centrală de 1280 MW, dintr-o tonă de cărbune ars.
Poluant Praf în aer(mg/t cărbune) Concentraţie în sol (mg/m3)
Al 241000 - 373000 308 - 476,60
Si 155000 - 409000 198 - 523,12
Mg 15300 - 116700 12,56 - 149,12
Na 2869 - 9565 3,66 - 12,12
S 1999 - 22870 2,56 - 29,22
K 1043 - 24133 1,34 - 30,84
Ca 1655 - 15821 2,12 - 20,22
Fe 4677 - 87568 5,98 - 111,90
Pb 77 - 2975 0,10 - 3,80
As 19 - 488 0,02 - 0,62
Cu 19 - 1674 0,02 - 2,14
Zn 48 - 1124 0,06 - 1,44
Dintr-o serie de procese industriale, sau din eroziunea solului, rezultă
pulberi ce pot fi: - a) de natură anorganică, conţinând compuşi metalici de Zn,
Pb, Mn, Fe, Cu, minerale (SiO 2, azbest, silicaţi, etc), substanţe rezultate din
procese de sinteză (ciment, sodă, sticlă, coloranţi anorganici, etc); - b) de natură
organică ce conţin: vegetale (lemn, in, bumbac, făină, etc), animale (lână, păr,
os, etc.), sintetice (coloranţi organici, pesticide, etc).
După dimensiuni, pulberile se denumesc (conform lui Gibbs) ca: praf,
la diametru 10 m, nor cu 0,1    10 m şi fum, la   0,1 m. Pot avea
diverse acţiuni fizice, chimice, biologice şi rază mare de acţiune. Rază foarte
mare o au gazele. De exemplu SO2 şi CO2 s-au regăsit şi la peste 1000 km
distanţă de locul de producere.

3
 Substanţele radioactive pot afecta de asemenea aerul, apa, solul,
vieţuitoarele. Substanţele radioactive provin din: radiaţia cosmică ionizantă,
radiaţia pământului (în special în minele de U şi Th), din experienţe nucleare,
centrale nuclearo- electrice, centre medicale, sau de cercetare.
Contaminarea cu microorganisme (viruşi, microbi, etc.) prin aer, sau
din apă, de pe suprafaţa solului, poate provoca îmbolnăviri chiar în masă.
Poluanţii emişi în mediu pot fi transportaţi pe următoarele căi: prin
curenţii de aer, de apă, particule de sol, organisme vii, om, mijloacele de
transport. Împrăştierea depinde de: - natura poluantului (solid, lichid, miscibil cu
apă sau nemiscibil, gazos, degradabil, nedegradabil, etc.); - de existenţa mai
multor poluanţi în zonă, ce pot interacţiona sau nu; - de viteza factorului de
transport (aer, apă, sol, organisme); - de climă; - de relief; - de existenţa unor
obstacole naturale în cale, sau create de om (baraje, clădiri, etc).
9.3. Caracteristicile poluanţilor
Agenţii poluanţi se pot caracteriza prin:
a) Limita de concentraţie, pentru care o substanţă poate prezenta un
efect poluant. Se mai numeşte şi concentraţie maxim admisă. Limitele de
concentraţii sunt diferite, în funcţie de natura poluantului, de natura
producătorului şi de ţara de emisie. De exemplu, SO 2 are limitele: 0,25 mg/m3 în
aerul din România, 0,3 mg/m3 în Canada, 0,35 mg/m3 în Polonia, 0,365 mg/m3 în
SUA, 0,50 mg/m3 în Elveţia.
Limitele sunt prezentate în standarde şi au caracter obligatoriu, astfel
încât depăşirea lor de către întreprinderile poluante atrage după sine plata unor
penalităţi.
Acetona are limita de concentraţie de 2 g/m3 în 24 ore, NOx - 0,1 mg/m3,
compuşii cu F - 0,005 mg/m3, fenolul 0,03 mg/m3, funinginea 0,05 mg/m3,
benzenul 0,8 mg/m3.
Concentraţiile maxime admise pot fi exprimate şi în alte unităţi: g/l, %,
p.p.m , p.p.b , p.p.t. , Cm (Curie), dB (decibeli),.
Unii poluanţi pot prezenta toxicitate pentru organisme, deci producerea
de efecte acute, manifestate la timp scurt după contactul organism - agent
poluant, sau de efecte cronice, manifestate pe o durată mare de timp, de la
expunere. In afară de concentraţia maxim admisă, aceşti poluanţi se
caracterizează prin: doză letală, concentraţie letală şi timp letal.
Doza letală este dată de cantitatea maximă de substanţă ce poate omorî
50 % din animalele experimentate, după 14 zile. Se notează DL 50, şi se exprimă
în mg/kg corp. Poate fi orală sau dermală, după modul în care se ajunge în
contac cu poluantul.
Concentraţia letală reprezintă concentraţia substanţei în soluţie apoasă
ce provoacă moartea a 50 % dintr-o populaţie acvatică, după o expunere de 24-
96 ore. Se notează CL 50 / 24 ... 96 ore şi se exprimă în mg/l.
Timpul letal este durata (în ore) în care toxicul de o concentraţie dată
este letal pentru 50 % dintr-o populaţie imersată.
b) Gradul de persistenţă în mediu diferă de la poluant la poluant şi
poate fi influenţat de condiţiile meteo (de exemplu starea de calm şi ceaţa
împiedică dispersarea). Timpul de staţionare (sau de persistenţă ) în mediu
poate fi scurt (NH3 persistă 2 zile, SO2 - 4 zile, Nox - 5 zile) sau lung, de câţiva
ani. De exemplu: CO persistă 2- 3 ani în atmosferă, CO 2 - 4 ani, hidrocarburile
4
RH - 16 ani, freonii - 100 ani, fierul aproximativ 100 ani, Al aproximativ 500 ani,
masele plastice 250 ani, sticla 4- 5000 ani, etc. În acest timp, poluanţii se
concentrează, se amestecă, interacţionează între ei şi cu mediul, atrăgând
efecte deosebite asupra biocenozelor.
c) Influenţele reciproce dintre poluanţi pot fi multiple şi analiza lor se
efectuează la lansarea de noi produse, la amplasarea de noi unităţi economice,
la stabilirea măsurilor de protecţie a mediului. Se pot observa următoarele
efecte, în cazul prezenţei mai multor poluanţi într-o zonă:
- Efecte sinergetice, deci o amplificare a efectelor poluante, mai mare
decât simpla însumare a efectelor individuale ale poluanţilor. Exemplu: ploile
acide, provenite din emisii de So x sau NOx şi apă, produc la plante, vieţuitoare,
om şi construcţii, efecte nocive mai puternice decât gazele uscate, sau apa,
luate separat.
- Efecte antagonice, respectiv anihilarea reciprocă a efectelor poluante
între agenţii poluanţi. De exemplu, un agent economic elimină apă acidă, altul
apă bazică în acelaşi râu.
- Anergism, respectiv lipsa unor influenţe reciproce între acţiunile
poluanţilor. În mediu există aruncate mase plastice, lemn, matale, ce nu se
influenţează.
- Eutrofizare - intensificarea poluării secundare. În ape cu circuit ridicat
de azot şi fosfor şi sub influenţa căldurii proliferează vegetaţia, producând
scăderea conţinutului de O2 din apă, reducerea faunei. Iarna, plantele putrezesc,
elimină gaze (H2S, CH4, CO2, etc). În cazul apelor staţionare (bălţi, iazuri, lacuri),
condiţiile de viaţă acvatică se diminuează până la zero.
9.4. Influenţa poluanţilor asupra organismelor vii
Agenţii poluanţi acţionează diferenţiat asupra organismelor vii. Natura
poluanţilor, prezenţa lor în amestec, concentraţia lor, influenţele lor reciproce şi
durata de acţiune, constituie o primă grupă de influenţe. Condiţiile în care are
loc poluarea, deci temperatura, umiditatea, relieful, viteza de deplasare a
poluanţilor, etc. produc asupra organismelor efecte diferenţiate. O a treia grupă
de influenţe este legată de componentele biocenozei şi de caracteristicile lor ca:
natura şi numărul speciilor, vârsta indivizilor, starea lor de sănătate,
particularităţile lor, rezistenţa la factorii de mediu, etc.
Unii poluanţi nu sunt metabolizaţi într-un lanţ trofic şi nici eliminaţi din
organism, deci se pot acumula în organismele consumatorilor, producând
fenomenul de amplificare biologică. Poluantul poate ajunge la valori ce produc
îmbolnăviri sau chiar decese. Exemplele sunt numeroase;
seminţe cu  animal ierbivor  animal carnivor
metil- mercur 8 p.p.m 40- 50 p.p.m (în muşchi) 280 p.p.m
Concentraţia de 280 p.p.m, provoacă moartea în 1- 2 luni.
La Agano, din apa cu 0,1 p.p.c mercur s-a înregistrat o concentrare de
40000 ori în peşti, astfel:
apă  fitoplancton  peşti
0,1 p.p.b. Hg 10 p.p.b. 40 p.p.m
În golful Minamoto (Japonia), s-a ajuns prin consumarea peştelui la o
concentrare de 500000 ori la om, legarea lui în organism de proteinele solubile,
provocând decesul a 41 persoane în 1956- 1965.

5
 Insecticidul DDT administrat pentru distrugerea ţânţarilor din lacul Clear
(California) a ajuns în apă şi de aici s-a concentrat în plancton, peşti, lişiţe,
astfel:
apă  plancton  peşti  lişiţe
DDT 0,015 mg/l 5 ori 1000 ori 25000 ori
Diluarea biologică se produce în cazul în care poluantul se repartizează
uniform într-o plantă. Aplicat la seminţe (ca în cazul Furadanului) timp de două
luni, planta mică devine toxică pentru animalele ce o consumă. Apoi, prin
creşterea fitomasei, concentraţia în plantă scade sub limitele letale.
In privinţa acţiunii poluanţilor asupra sănătăţii oamenilor, aceştia produc
încărcarea corporală cu substanţe toxice, ce modifică aparatul respirator,
glandular. Dacă acţiunea poluantă persistă apar tulburări ca: reflexe anormale,
scăderea capacităţii de muncă, a bunei dispoziţii, somnul e afectat, se
agravează starea de boală. Tulburările sunt mai puternice la persoane alergice,
cu probleme nervoase sau digestive. Aceste tulburări se denumesc ca modificări
de prag.
Starea următoare o constituie îmbolnăvirile cronice (bronşită, emfizem,
obstrucţie pulmonară) şi acute (boli virotice respiratorii, otite, etc). Poluanţii
reduc funcţiile de producere a anticorpilor. La concentraţii mari de poluanţi şi în
condiţii meteo speciale ce împiedică împrăştirea, se pot produce chiar intoxicaţii
în masă. S-au întâlnit astfel de situaţii la Londra în 1873 şi 1952, Glasgow în
1904, Pittsburg în 1913, Liege 1930, etc.
Efectele asupra sănătăţii populaţiei pot fi: - directe (poluanţii influenţând
nemijlocit starea de sănătate); - indirecte, prin intermediul condiţiilor de mediu
afectate de poluanţi. La rândul lor, efectele directe pot apare imediat, sau după
un timp mai îndelungat de contact cu poluantul.
1. Efectele imediate ale acţiunii poluanţilor se manifestă prin iritaţii
oculare, ale aparatului respirator şi uneori prin creşterea mortalităţii, în caz de
poluare excesivă, în timp scurt. De exemplu, crescând conţinutul de SO 2 în aer
peste 600 mg/m3, sau fumul peste 300 mg/m3, s-au înregistrat agravări de
bronşită. Peste 1500 g/m3 SO2 pe zi şi fum peste 2000 g/m3 şi zi, a crescut
mortalitatea cu 20 %, situaţii create pe Valea Meusei în 1930, datorită SO 2 şi
fluorului, Donora (1948), Londra (1952).
Detergenţii din ape reziduale provoacă moartea peştilor, prin spuma
formată, care întrerupe contactul cu oxigenul dizolvat în apă la nivelul bronhiilor.
Au acţiuni şi asupra vegetaţiei acvatice.
2. Efectele de lungă durată se produc prin contact cu poluanţii cu
agresivitate medie, un timp îndelungat, ce favorizează acumulări în organism,
producătoare de fenomene patologice. După efectele provocate, poluanţii se
clasifică în:
a) Poluanţi iritanţi pentru mucoasa oculară şi aparatul respirator. Aceştia
produc bronşită cronică, emfizem pulmonar, astm bronşic, conjunctivite. Din
această categorie fac parte: pulberile netoxice, SO 2, NO2, O3, Cl2, NH3, etc.
Numai SO2 peste 200 g/m3 sau fumul  150 g/m3 favorizează dezvoltatea
cancerului pulmonar, prin reducerea capacităţii de apărare a aparatului
respirator.

6
 b) Poluanţi fibrozanţi ce produc modificări fibroase la aparatul respirator.
De exemplu: SiO2, oxizi de fier, compuşi de Ca, Ba, ce apar în mediu industrial
în special.
c) Poluanţi axfisianţi ce împiedică oxigenarea ţesuturilor organice. Astfel
acţionează CO, formând carboxihemoglobina stabilă . Peste 60 % hemoglobină
blocată se produce moartea. H2S produce mai întâi pierderea mirosului, apoi
paralizia centrilor respiratorii şi decesul.
d) Poluanţi sistemici ce pot provoca leziuni la organe, sau sisteme. Aşa
acţionează: Pb, care se acumulează în ţesutul osos, afectează sistemul nervos,
biosinteza hemoglobinei. Intoxicaţia apare peste 0,1- 0,2 mg Pb/dm 3, putând
produce arieraţie mintală la copiii de 7- 12 ani. Fluorul se acumulează în ţesutul
osos, provocând leziuni osoase şi tulburări metabolice. Micşorează duritatea
dinţilor la concentraţii de peste 1,5 mg F/dm 3 de apă consumată. Peste 5
mg/dm3, apar anchiloze articulare, luxaţii, fracturi, curbarea oaselor lungi, etc.
Cadmiul peste 5 g/dm3 apă produce tulburări ale rinichilor şi fracturi
osoase (prin eliminare Ca). În 1970, în Japonia s-a semnalat maladia Itai- Itai,
datorită intoxicaţiei cu Cd.
Mercurul peste 10 g/dm3 în apă se acumulează în rinichi, creier, globule
roşii, păr. Produce leziuni în sistemul osos, analizorul vizual, aparatul renal şi
digestiv.
Arsenul peste 0,5 g/dm3 în apă, provoacă afecţiuni ale pielii, cancer
cutanat, tulburări digestive.
Cianurile peste 0,01 mg/dm3 apă provoacă blocarea oxidării la nivel
celular, deci axfisia internă, tulburări nervoase şi deces.
Pesticidele acţionează asupra ficatului, sistemului nervos, glandelor
endocrine sexuale, enzimelor, etc. Au acţiuni cancerigene şi chiar cocancerigene
asupra descendenţilor.
Azotaţii ingeraţi din apa potabilă, cu conţinut mai mare de 40- 60 mg/dm 3
(limită stabilită de OMS) blochează hemoglobina, formând cum s-a mai arătat,
methemoglobina. La o blocare a hemoglobinei de 10-25 %, apare boala
methemoglobunemia uşoară, la 25-40 % apare starea medie de boală şi peste
50 % blocaj, apare starea gravă, mortală.
e) Poluanţii alergenici acţionează asupra căilor respiratorii, producând
alergii. Pot fi de origine naturală (cum sunt polenul, unele insecte, fungi, praful),
sau industrială (diferite produse chimice, farmaceutice, insecticide). Chiar
deşeurile solide industriale depuse în halde pot fi transportate sub formă de vânt
şi produc alergii în masă, cum s-a întâmplat la New Orleans, în 1958.
f) Poluanţii cancerigeni. Hidrocarburile, în special cele policiclice aromate,
ca benzopiren, benzoantracen, benzfluoranten etc., rezultate din procese de
ardere se volatilizează şi se condensează apoi pe particule în suspensie, ce
pătrund cu aerul în aparatul respirator, producând cancer pulmonar. Asbestul, Cr,
Be, Ni, Se provenite din industrie acţionează asupra plămânilor. Epoxizii,
nitrozaminele  şi  naftilamina de la fabricile de coloranţi, produc cancer de
vezică urinară.
g) Poluanţi cu efecte mutagene şi teratogene. Compuşii organocloruraţi,
fosforici, mercurici, fluorurile, NOx au astfel de efecte manifestate asupra
urmaşilor, cu riscul apariţiei de malformaţii, sau întârzieri mintale.

7
 3. Efectele indirecte manifestate de unii poluanţi se concretizează în: -
alterarea florei, faunei, reducerea radiaţiei solare, scăzând luminozitatea,
favorizarea apariţiei ceţii; - degradarea construcţiilor, vopselelor, ţesăturilor, etc;
- miros neplăcut, creând stare de disconfort.
4. Efectele iradierii pot fi: somatice sau genetice. Efectele somatice se
manifestă: - imediat, prin convulsii, lipsă de coordonare sau chiar deces; -
cronic, sub formă de înnegrirea pielii, cataracte, sterilitate la bărbaţi; - întârziat,
prin scăderea duratei de viaţă şi cancer epiteliar (la medicii radiologi), sau
pulmonar (pentru minori).
Efectele genetice apar datorită perturbării codului genetic la nivelul
genelor, sau al cromozomilor (distrugere, alterare de funcţii, rearanjare de gene,
etc.). Se produc mutaţii la generaţia imediat următoare, sau la alte generaţii.

9.5. Activitatea industrială şi poluarea mediului

Industria poluează absolut toate mediile (aer, apă, sol), provocând

prejudicii sănătăţii oamenilor, vieţuitoarelor, agriculturii, transporturilor,
construcţiilor, culturii şi chiar ei însăşi.
S-au efectuat şi se efectuează numeroase studii referitoare la agenţii
poluanţi emişi din diferite domenii industriale, la efectele imediate şi pe termen
îndelungat ale poluării, la efectele măsurilor de diminuare a emisiilor poluante.
Studiile se realizează la nivel naţional, dar şi prin cooperări internaţionale.
Tabelul 9.4. prezintă câteva substanţe emise de ramurile industriale, la nivelul
anului 1990, pe glob. Cantităţile emise în aer sunt considerabile, uneori de zeci
de milioane de tone, ceea ce impune stricta reducere a lor pentru a asigura
dezvoltarea durabilă a omenirii.

Tabelul 9.4. Emisii de agenţi poluanţi industriali (mil.t)

Domeniul industrial Pulberi SO2 CO NOx Hidrocarburi
Energetică 23,9 52,8 4,0 70,1 -
Extracţie ţiţei 0,1 0,1 0,2 0,1 62,1
Prelucrare ţiţei + 0,4 2,0 8,2 0,5 31,1
petrochimie
Extracţie cărbune 4,1 3,7 10,4 2,0 4,0
Metalurgie: -feroasă 14,9 9,7 41,7 13,7 0,3
-neferoasă 7,0 16,5 3,6 - -
Industrie chimică 1,4 1,2 3,0 1,9 1,3
Construcţii de maşini 2,8 1,0 6,8 1,1 -
Materiale construcţii 28,7 2,6 11,2 3,2 -
Alte domenii 16,7 10,4 11,5 7,4 1,2

In afara emisiilor prezentate în tabelul 9.4, fiecare domeniu industrial

înregistrează în plus şi alte forme de poluare.
Industria poluează prin emisii în atmosferă, în efluenţi, prin depozitare
de materiale nocive pe sol, în subsol, contaminări biologice, radioactive, riscuri
atât în exploatere, cât şi prin posibilitatea producerii unor accidente. De
exemplu, în 1976, în Italia s-a eliminat dioxină,substanţă foarte periculoasă, în
urma unei explozii la o fabrică de produse chimice; în 1984, explozie foarte
8
puternică datorită gazului metan în Mexic; eliminări de substanţe chimice în
mediu în 1984, în India, la o fabrică chimică; în 1995, la Kosice o explozie foartte
puternică datorită scăpărilor de gaz metan, etc. Toate aceste evenimente au
provocat serioase modificări, pe timp destul de mare, în zonă.
a) Industria extractivă poluează mediul atât în faza de extracţie, cât şi în
fazele de preparare, respectiv la mărunţire, clasare, concentrare, preparare
termică ş.a.
Pe durata extracţiilor în subteran sau la suprafaţă se elimină praf cu
conţinut de silicaţi, cărbune, etc., vegetaţia este distrusă pe mari suprafeţe, pot
apărea surpări, alunecări de teren. La încheierea excavaţiilor se fac uneori
rambleieri, iar la suprafaţă se recopertează în ordinea inversă decopertării,
astfel încât stratul de sol să ajungă la deasupra (în cazul unei excavaţii de scurtă
durată). Uneori se aduce sol din alte zone, deci cheltuielile vor fi mari pentru
fertilizarea zonei.
Din operaţiile de preparare rezultă halde de steril, ape poluate, praf.
Haldele scot teren din circuitul agricol, îl contaminează cu metale grele, praf de
cărbune, îi schimbă pH-ul, alcătuiesc elemente inestetice în decor. Ele constituie
un pericol şi prin revărsarea lor peste terenuri, locuinţe, datorită infiltrării apelor
de precipitaţii şi tendinţei de mărirea ariei bazei. Apele poluate deversate în cele
naturale produc creşterea conâinutului în metale grele, praf de cărbune, diferite
substanţe chimice anorganice şi organice şi trebuie tratate pentru reducerea
agenţilor poluanţi sub limitele admise de lege. Prafurile se îndepărtează din hale
prin ventilaţie, sunt eliminate în atmosferă, de unde poluează apa şi solulul, sau
sunt captate cu utilaje adecvate.
b) Industria de extracţie şi prelucrare a ţiţeiului afectează mediul prin
hidrocarburile gazoase şi lichide "pierdute" în timpul extracţiei, transportului şi
depozitării ţiţeiului şi produselor petroliere. Din procesele de prelucrare în
rafinării rezultă carburanţi, combustibil, lubrifianţi şi materii prime petrochimice.
Toate produsele sunt inflamabile, au grade diferite de toxicitate, unele sunt
explozive, sau cancerigene, deci necesită condiţii speciale, sigure la prelucrare,
transport şi depozitare.
De exemplu, rezervoarele de mare capacitate de benzină se răcesc vara
cu apă, se înconjoară cu valuri de pământ, sau cu un zid de beton pentru a
micşora împrăştierea în caz de explozie,conducta de aducţiune pătrunde până la
fundul rezervorului, pentru a nu se produce o încărcare electrostatică în timpul
umplerii, prin frecarea dintre stratul de lichid şi lichidul care curge, etc.
In petrochimie se utilizează produse petroliere inflamabile, uneori
explozive, gaze la presiuni mari şi foarte mari (2000 atm pentru polimerizarea
etenei la polietilenă), deci riscurile sunt mari. Instalaţiile se construiesc din
materiale rezistente la coroziune, au grosimea pereţilor proiectată să reziste la
presiune, sunt automatizate şi uneori întreg procesul este condus de calculator.
c) Industria energetică poluează termic, fonic, electromagnetic, chimic şi
estetic mediul. Astăzi energia electrică se obţine din sursele convenţionale
astfel: 40 % prin arderea ţiţeiului, 27 % din cărbuni, 23 % din gaze naturale, 7 %
din procese nucleare şi 3 % din apă. Procesele de combustie au aşadar o mare
pondere, atât pentru obţinerea energiei electrice, cât şi a celei termice.

9
 Termocentralele elimină cenuşă, pulberi, gaze, aer cald şi abur. Cenuşa
poate reprezenta 40-50 % la lignit, cărbune brun, turbă, sau chiar peste 80 % în
cazul arderii şisturilor bituminoase.
Din ardere rezultă gaze cu conţinut de CO 2, SO2, SO3 (1-3 % din
cantitatea de SO2), oxizi de azot, compuşi cu arsen, fluor. Energetica contribuie
cu 57 % la efectul de seră, deoarece emite 55 % din totalul CO 2, 15 % din CH4,
6 % din N2O, 7 % din CFC. Deţine primul loc la emisiile de oxizi de sulf şi de
azot şi locul al doilea, după materialele de construcţii, la emisiile de pulberi.
Numai termocentralele emit 60 % din SO 2 total şi 30 % din NO x total.Pulberile
se regăsesc aruncate la 10-20 km distanţă, iar oxizii de sulf şi de carbon la
peste 1000 km, faţă de locul emisiei.
Termocentralele emit cele mai mari cantităţi de dioxid de carbon pentru obţinerea unei
unităţi de energie electrică, iar dintre acestea, emisiile cele mai mari le au cele pe cărbune. In
tabelul 9.5 sunt prezentate emisiile unor poluanţi din diverşi combustibili.

Tabelul 9.5. Poluanţi emişi din diferiţi combustibili la 0 0C, în mg/m3.

Combustibil SO2 NOx Pulberi
Cărbuni (lignit) 1300 - 2600 (13300) 100 - 600 300 - 6000
Păcură: S 4% 5300 800 300
 3% 4000  440 200
 1% 1300 400 - 800 50 - 100
Lampant 400 160 16
Gaz metan 0,80 100 - 700 1,3 - 6,7

Numai o centrală de 2000 MW elimină anual 1,3 mil t cenuşă la sol şi în

aer: 42000 t CO2, 600 t SO2 şi 10 t praf de cenuşă. La acestea se adaugă şi aburul evacuat prin
turnul de răcire, care modifică umiditatea şi temperatura atmosferică în zonă.
Hidrocentralele modifică peisajul, ecosistemele, varietatea şi numărul de
specii (reduc numărul peştilor), calitatea apei (prin concentrarea în săruri), apa
nemaiputând fi utilizată pentru băut. Afectează agricultura prin infiltraţiile de apă,
producând băltiri şi apoi, după evaporarea apei, sărăturarea solului.
Alteori, prin asanarea zonelor mlăştinoase, sau izolarea luncilor de fluvii
prin îndiguiri s-a produs scăderea nivelului pânzei freatice, curgerea fluviilor mai
rapidă şi creşterea puterii distructive a inundaţiilor. La hidrocentralele mari,
lacurile de acumulare preiau volumul mare de apă în caz de viituri, evitând astfel
producerea inundaţiilor.
Construcţia unei hidrocentrale necesită eliberarea unei suprafeţe mari de
teren, defrişări masive, deplasarea populaţiei spre alte zone. In zonă, datorită
excesului de umiditate atmosferică se produc perturbaţii climatice: scăderea
temperaturii medii, ceaţă. Lacul de acumulare crează presiuni mari în straturi,
generatoare de cutremure.
Barajele sunt bariere în calea migraţiei peştilor, cei mai afectaţi fiind
somonii şi păstrăvii. De asemenea sunt bariere pentru circuitul natural al
sedimentelor, acestea depunându-se în amonte de baraj, colmatând în timp lacul
de acumulare.
In lac creşte temperatura apei, deci pot dispărea unele specii de scoici,
peşti. Dacă o specie dispare, întreg echilibrul ecologic este afectat, prin lanţul

10
trofic. Scăderea producţiei piscicole este şi o consecinţă a creşterii concentraţiei
în săruri a apei, iar în unele situaţii, a dispariţiei unor zone inundabile de-a
lungul cursului apei, ca urmare a lucrărilor de asanare şi îndiguire. In aceste
zone inundate, unele specii de peşti îşi depuneau icrele.
Alt efect al construcţiilor hidrotehnice pe fluvii este posibilitatea scufundării
(retragerii) unor delte, situaţie semnalată pe Nil şi Mississippi.
Apa acumulată în lacuri şi legată prin canale de irigaţii a fost uneori cauza
răspândirii unor boli, datorită dezvoltării unor paraziţi. Astfel, hidrocentrala de la
Assuan, de pe Nil a favorizat dezvoltarea unor viermi paraziţi, care au migrat
prin sistemul de irigaţii şi au pătruns în organismele vii, producând boala
denumită "hematurie de Egipt", ce afectează aparatul urinar. Tot în Africa,
hidrocentrala de la Kariba, prin apă a contribuit la dezvoltarea unei muşte, ce a
produs daune agriculturii în zonele învecinate.
Astăzi, pe glob există peste 3800 baraje mari şi alte numeroase stăvilare
mai mici, dintre care peste jumătate sunt în China.
Pentru reducerea impactului asupra mediului, hidrocentralele şi alte
construcţii de hidroameliorare prezentând totuşi foarte multe avantaje, acestea
trebuie: întreţinute permanent, supravegheată calitatea apei, refăcute
ecosistemele prin repopulări cu specii de peşti, acolo unde este posibil refăcute
sistemele de lunci inundabile şi să se administreze bazinele fluviale ca un
ecosistem. Efectele se vor materializa în special prin scăderea frecvenţei
inundaţiilor catastrofale, restaurare viaţii acvatice şi creşterea producţiei
piscicole.
Centralele nuclearo-electrice poluează mediul prin debitul mare de apă
necesar în sistemul de răcire şi prin conţinutul în radionuclizi al gazelor,
lichidelor şi materialelor solide evacuate.
Apa caldă provenită din sistemul de răcire poate provoca poluarea termică
în zona de evacuare, deci o înmulţire a algelor, dispariţia unor specii.
Reintrodusă în circuit, apa va necesita un sistem mai eficient de îndepărtarea
plantelor. La CNE Cernavodă s-a calculat debitul apei de răcire din circuitul
secundar, astfel încât apa să se încălzească numai cu 3 grade, evitând poluarea
termică în zonă.
Deşeurile gazoase radioactive sunt alcătuite din aerul evacuat din incinta
clădirii reactorului şi din eventualele gaze pierdute din sistemul primar de răcire,
la reactoarele răcite cu gaze (CO 2, He).
Deşeurile lichide radioactive conţin apa din circuitul primar şi ape
reziduale.
Deşeurile solide radioactive sunt alcătuite atât din întreaga instalaţie
(reactor nuclear, pompe, rezervoare, schimbătoare de căldură, conducte, etc,),
dar şi din reziduurile procesului de fisiune nucleară, îmbrăcămintea de protecţie,
hârtia utilizată, etc.
Toate aceste deşeuri se tratează înainte de evacuarea în mediu şi se
depozitează în condiţii de strictă siguranţă, cu supraveghere permanentă.
Centralele eoliene ocupă o mare suprafaţă de teren şi prin zgomotul
turbinelor produc poluare fonică.
Centralele solare blochează o suprafaţă mare de teren pentru captatoare,
în special.

11
 Centralele geotermale aduc la suprafaţă H2S, NH3 (gaze neplăcute, iar la
concentraţii mai mari chiar toxice), apă salinizată. Construcţia lor trebuie să nu
producă în zonă tasări de teren, iar în cazul utilizării căldurii acumulate în roci,
să nu producă erupţii vulcanice, sau cutremure.
d) Industria siderurgică elimină pulberi metalice (oxizi de fier),
cancerigene, precum şi pulberi nemetalice de SiO 2, calcar, cărbune, cu alte
efecte asupra aparatului respirator, ochilor, pielii.
Uzinele cocsochimice elimină compuşi toxici cu fluor, arsen, hidrocarburi
policiclice condensate, cu efecte cancerigene, fenoli caustici, gaze cu SO 2, CO,
H2S, cu efecte acide şi axfisiante.
Emisiile în atmosferă (pulberi şi gaze)se regăsesc la distanţe de câţiva
kilometri de combinatele siderurgice. In tabelul 8.6 sunt prezentate emisii de
praf înregistrate în siderurgie şi în metalurgia neferoasă, procesul de obţinere a
aluminiului înregistrând valorile cele mai mari.

Tabelul 9.6. Emisii de pulberi în metalurgie.

Produs Pulberi emise (kg / t produs)
Oţel 10
Fontă 8
Aluminiu 450
Bronz şi alamă 12

e) Metalurgia neferoasă elimină o serie de produşi toxici, ca de exemplu:

As, Cd, Cr, Pb, Hg, Ni, V, Mn, Ba, F, SO 2, etc. Efectele negative ale acestor
produşi asupra organismului uman sunt prezentate în tabelul 9.7.
Tabelul 9.7. Efectele provocate de poluanţi din metalurgia neferoasă
asupra sănătăţii oamenilor
Poluant Efecte
Arsen Dermatite ulceroase, anemie, cancer.
Beriliu Intoxicaţii la concentraţii foarte mici.
Cadmiu Boli acute şi cronice ale căilor respiratorii; disfuncţii renale.
Crom Dermatite, cancer gastrointestinal.
Fluor Efecte toxice ca la plumb.
Plumb Efecte neurologice, îmbolnăviri ale ficatului, rinichilor, anemii.
Mercur Tulburări de scurtă durată ale memoriei, efecte asupra dinţilor,
Nichel părului.
Mangan Cancerul căilor respiratorii.
Vanadiu Tulburări de metabolism.
Iritarea căilor respiratorii, schimbări în formula sângelui.

Dioxidul de sulf emis din procesul de fabricaţie al cuprului poate fi şi de 8

t SO2/ t Cu. Prin caracterul lui acid distruge clorofila, afectează căile respiratorii.
Pulberile astupă ostiolele plantelor, împiedicând respiraţia şi
transpiraţia, deci însuşi procesul de fotosinteză. Aerosolii pot fi transportaţi la 5-
10 km distanţă, iar cei de metale neferoase se pot atrage electric, aglomerându-
se şi depunându-se astel în timp mai scurt. Praful poate produce îmbolnăviri
profesionale. Asupra pieselor în mişcare, praful provoacă uzura lor accelerată,

12
iar între contactele electrice are fie efect izolator, fie scurtcircuitează, producând
în primul caz întreruperea alimentării cu curent electric, iar în al doilea caz,
electrocutări, scoaterea din uz a unor aparate, maşini, topirea unor rezistenţe,
etc.
f) Industria chimică emite o multitudine de substanţe, cu diferite toxicităţi
pentru oameni şi mediu. Se elimină în atmosferă compuşi cu sulf, ca: dioxid şi
trioxid de sulf din industria acidului sulfuric, mercaptani din rafinării şi
petrochimie, hidrogen sulfurat, sulfură de carbon.
Compuşii cu azot, ca oxizi şi amoniac se elimină din industria acidului
azotic şi a fertilizanţilor cu azot. Din producţia de clorosodice se elimină clor,
acid clorhidric în atmosferă, clorură de calciu în ape, etc. Din diferite procese de
sinteză se elimină compuşi cu fluor, clor, pesticide, produşi intermediari de
sinteză, negru de fum. Din procesele de valorificare a ţiţeiului şi a gazului metan
se elimină fenoli, alcooli, cetone, eteri, diferite hidrocarburi. Produsele reziduale
se elimină ca atare în aer, apă,sau pe sol, sau se ambalează şi depozitează, sau
se ard, fiecare variantă prezentând forme specifice de poluare a mediului.
In tabelul 9.8 sunt prezentate efectele unor substanţe chimice organice
asupra sănătăţii oamenilor.
Tabelul 9.8. Efecte produse asupra sănătăţii oamenilor de unii
compuşi organici.
Poluant Efecte
Benzen Anemie, aberaţii cromozoidale.
Sulfură de carbon Tulburări neurologice, psihiatrice şi gastro-intestinale.
Dicloretan Imbolnăvirea ficatului, rinichilor. Tulburări cardiace, efecte
asupra sistemului nervos central.
Formaldehida Aberaţii cromozoidale,iritarea ochilor, dermatite, infecţii
respiratorii la copii.
Tetracloretilena Cancer la rinichi, de piele, genital, disfuncţii hepatice,
tulburări ale sistemului nervos central.
Negru de fum Dermatite, cancer al pielii, iritaţii ale ochilor, tulburări ale
sistemului respirator.

Efectele substanţelor chimice asupra mediului biotic şi abiotic sunt

multiple. Ele acţionează prin aciditatea sau bazicitatea lor, prin hidroliza cu
umiditatea atmosferică, producând ceaţă (oxizii de sulf, clorura de aluminiu), sau
compuşi toxici (clorul,oxizii de sulf, azot), prin potenţialul inflamabil chiar la
temperaturi relativ scăzute al unor compuşi (benzinele uşoare), prin potenţialul
exploziv al altora (azotatul de amoniu), prin toxicitatea lor chiar la concentraţii
extrem de scăzute în aer, sau apă (dioxina). Efectele sunt multiple, amplificate
de cele mai multe ori de prezenţa în mediu a unui amestec de poluanţi. Se
observă uscarea plantelor, deci scăderea producţiei agricole, uscarea pădurilor,
coroziunea metalelor, degradarea materialelor de construcţii, îmbolnăviri ale
oamenilor şi animalelor, uneori chiar decese. In industria chimică se lucrează la
temperaturi şi presiuni ridicate uneori, deci pericolul unor accidente există
permanent. Instalaţiile trebuie corect proiectate, realizate pentru a rezista
condiţiilor de exploatare şi conduse de personal competent, dublat de sisteme
corespunzătoare de automatizare.

13
 g) Industria materialelor de construcţii poluează mediul în special prin
cantităţile mari de pulberi, ce pot ajunge şi la 200 g/ m2.24 ore. Aceste pulberi
afectează respiraţia plantelor şi modifică pH-ul mediului pe câţiva kilometri,
diminuând masa vegată, deci producţia de cereale, iarbă pentru fân, fructe.
Anual se elimină mii de tone pe kilometru pătrat, deoarece procesele
tehnologice au pierderi de 0,3 - 0,5 % din producţie sub formă de praf. Prafurile
conţin oxizi de calciu, de magneziu, de siliciu, azbest, etc., producând
îmbolnăviri profesionale (pneumoconioze); azbestul are proprietăţi cancerigene
şi radioactive.
h) Industria celulozei şi hârtiei utilizează compuşi cu sulf (sulfură de
carbon, dioxid de sulf), iar din procesele tehnologice rezultă H 2S, mercaptani,
împreună cu produşii volatili utilizaţi în proces. Albirea celulozei se poate face şi
cu clor, în care caz rezultă combinaţii organoclorurate deosebit de toxice, printre
care şi dioxină. Din proces rezultă şi ape reziduale cu conţinut ridicat de reactivi
şi fibre celulozice putrescibile, ce produc pe lângă disconfort şi iritaţii,
îmbolnăviri ale ochilor, aparatului respirator, etc.
i) Industria alimentară poluează aerul, apa, solul cu resturile vegetale şi
animale rezultate din procesele tehnologice, cu detergenţii utilizaţi la spălări, sau
cu alte materiale şi produse reziduale. Freonii utilizaţi ca agenţi frigorifici,
eliberaţi în atmosferă, contribuie la distrugerea stratului de ozon.
Sursele industriale de poluare sunt diverse, complexe şi contribuie cu
ponderea cea mai mare la poluarea globală a Terrei. Reducerea emisiilor de
poluanţi industriali are efecte imediate, dar şi pe termen lung, prin reducerea
efectului de seră, refacerea ozonului, diminuarea ploilor acide, etc.

14