Organizarea și funcționarea contabilității entității se efectuează în conformitate cu actele

juridice și de reglementare care asigură o reglementare unitară a contabilității în întreaga

economie. Sistemul normativ de reglementare este ansamblul actelor legislative și normative
care reglementează ținerea conturilor și întocmirea rapoartelor financiare. Contabilitatea
cuprinde o terminologie unică și se bazează pe reguli comune pentru toate întreprinderile
antreprenoriale, indiferent de tipul de proprietate, de proprietatea asupra sucursalelor și de forma
juridică organizatorică (cu excepția instituțiilor bugetare). La reflectarea operațiunilor economice
în conturile contabile este necesar a se conduce de următoarele acte normative cu caracter
general:

Legea contabilă a Republicii Moldova nr.113-XVI din 27.04.2007. Scopul acestei legi
este de a stabili cadrul legal, cerințele unice și mecanismul de reglementare a contabilității și
raportarea financiară în Republica Moldova.

Legea contabilității se aplică tuturor persoanelor juridice și fizice care desfășoară

activități economice, organizațiilor necomerciale, inclusiv instituțiilor publice, notarilor,
avocaților și birourilor stabilite de acestea, precum și reprezentanțelor și sucursalelor entităților
(organizațiilor) nerezidente, înregistrate în Republica Moldova, indiferent de domeniul de
activitate, tipul de proprietate și forma juridică de organizare.

Codul Fiscal al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova nr. 11613 din
04.24.1997. Acest cod definește principiile generale ale contribuabilului în Republica Moldova,
statutul juridic al contribuabilului, principiile de determinare a obiectului impozitării, principiul
deducerii cheltuielilor în scopuri fiscale, procedura și condițiile răspunderii pentru încălcarea
legislației fiscale. Codul reglementează, de asemenea, relațiile în legătură cu îndeplinirea
obligațiilor fiscale, precum și o modalitate de a contesta acțiunile autorităților fiscale și ale
persoanelor aflate în poziții de răspundere.

Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 6 iunie 2002 privind creanțele are
următorul cuprins: Lichidatorul nu poate distribui active între părți datorită lichidării persoanei
juridice înainte de a plăti creanțele creditorilor.
Componența și contabilitatea generală a cheltuielilor organizației sunt reglementate de
S.N.C. "Costuri".
S.N.C. "Prezentarea situațiilor financiare", intră în vigoare la 1 ianuarie 2014. Prezentul
standard este elaborat în conformitate cu Standardul Internațional de Contabilitate 5 "Informații
care urmează să fie publicate în situațiile financiare", care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1977, a
proiectului standardului internațional de contabilitate E53 "Prezentarea situațiilor financiare". În
același timp, vom găsi în acest standard informații care vor fi prezentate în situațiile financiare,
bilanțul, situația veniturilor și pierderilor, situația modificărilor capitalurilor proprii, situația
fluxurilor de trezorerie, datele generale, nota informativă privind veniturile și cheltuielile,
clasificate prin natura lor, relațiile cu nerezidenții (dacă este cazul).

S.N.C. "Politici contabile, modificări în estimările contabile, erori și modificări

ulterioare" pentru a determina cum să selectați, să aplicați și să modificați politicile contabile, să
modificați estimările contabile, să corectați erorile, să luați în considerare evenimentele
ulterioare și să dezvăluiți informații legate de acest lucru, modificări ale estimărilor contabile,
corectarea erorilor și contabilizarea evenimentelor ulterioare.

"Regulamentele privind delegarea angajaților entităților Republicii Moldova", aprobată

în baza Decretului Guvernului Republicii Moldova nr. 10 din 05 ianuarie 2012. Prevederile
acestei prevederi determină ordinea de delegare și se aplică tuturor persoanelor fizice și juridice
(inclusiv persoanelor juridice), indiferent de sfera de activitate, forma de proprietate și forma
organizatorică și juridică a organizației.

Legea salarizării nr. 847-XV din 14 februarie 2002 - reglementează procedura,

condițiile de remunerare și salariile personalului. Această lege stabilește principiile economice,
juridice și organizatorice pentru remunerarea salariaților în relațiile de muncă pe baza
contractelor individuale de muncă cu angajații: persoane fizice, întreprinderi, organizații și
instituții, denumite în continuare unități, indiferent de forma de proprietate și forma juridică; are
ca scop asigurarea funcției salariale ca sursă principală de venit pentru a satisface nevoile vitale
ale lucrătorilor și a familiilor acestora, precum și o formă de stimulare a forței de muncă.
Regulamentul privind onventarierea, aprobat prin ordin al ministrului finanțelor nr.60 din
29.05.2012. precum și alte acte care reglementează metodele de identificare și înregistrare a
rezultatelor inventarului și completarea formularelor utilizate pentru inventar și completarea
formularelor utilizate pentru inventar.

Standardele Naționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor

nr.118 din 06.08.2013, cu aplicare din 01 ianuarie 2015.

Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi Nr. 845 din 03.01.1992 din 03.01.1992
determină principiile juridice, organizatorice și economice ale activității agenților economici ce
au dreptul să își desfășoare activitatea de antreprenoriat.
 Planul General de Conturi Contabile, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr.119
din 06.08.2013, cu aplicare obligatorie din 01 ianuarie 2015.

În planul de conturi, formulele contabile sunt prezentate numai pentru tranzacțiile

economice de bază. Formulele de contabilitate pentru tranzacțiile comerciale care nu sunt incluse
în planul de conturi sunt compilate de fiecare întreprindere pe bază proprie, pe baza cerințelor
S.N.C. și alte documente contabile obligatorii.

Operatiunile economice sunt reflectate în înregistrările contabile pe baza principiului

dublei contabilități, adică atât debitarea unui cont specific, cât și creditarea unui alt cont sau
debitarea și creditarea unui cont, dar în subconturi diferite ale acestui cont. Numai conturile din
afara bilanțului cu active sau datorii neautorizate și obligații care nu sunt reflectate în bilanț sunt
eliberate din această regulă. În aceste conturi, înregistrarea simplă a activelor sau înregistrarea
datoriilor corespunzătoare sau ștergerea datoriilor se reflectă într-o simplă înregistrare.
Cu înregistrarea dublă este permisa compilarea unor formule contabile simple și
complexe. Într-o formulă de carte simplă, un cont este debitat, iar altul este creditat pentru
aceeași sumă.

În formula contabilă compusă, suma tranzacțiilor se reflectă în debitul contului și în

creditul a două sau mai multe conturi sau viceversa în creditul contului și în debitul a două sau
mai multe conturi. Aceste formule sunt compilate pe baza unor documente care conțin informații
complexe, de exemplu, un extras dintr-un cont poate include informații zilnice cu privire la
fluxul de bani către conturile bancare curente dintr-o serie de surse: de la cumpărători, clienți,
grefieri, alți debitori și creditori.

În Planul de conturi nu se admite întocmirea formulelor contabile mixte, în cazul cărora

în cadrul unei operațiuni economice câteva conturi se debitează și concomitent câteva conturi se
creditează. Astfel de formule contabile afectează determinarea conținutului economic al
operațiunii contabilizate conform corespondenței conturilor, ceea ce atenuează controlul asupra
corectitudinii înregistrărilor contabile.

Planul de conturi nu vă permite să creați formule contabile mixte pentru care mai multe
conturi sunt debitate într-o tranzacție economică și mai multe conturi sunt creditate. Astfel de
formule contabile afectează determinarea conținutului economic al unei tranzacții înregistrate
prin corespondența conturilor, ceea ce slăbește controlul asupra corectitudinii înregistrărilor
contabile.
 În baza Planului de conturi entitatea poate să elaboreze planul de conturi de lucru care
conține nomenclatorul integral al conturilor sintetice, subconturilor și conturilor analitice
necesare pentru ținerea contabilității. Planul de conturi de lucru se recomandă să fie aprobat prin
ordinul conducătorului întreprinderii și să fie anexat la politica de contabilitate.

La contabilizarea și impozitarea cheltuielilor, în afară de actele normative cu caracter

general, este necesar a se conduce de:

-Regulamentul cu privire la limitarea unor tipuri de cheltuieli permise spre deducere din
venitul brut, aprobat prin Hotărârea de Guvern al Republicii Moldova nr. 130 din 06.02.1998;
-Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la limitele cheltuielilor de asigurare
ale agenților economici și persoanelor fizice care practică activitatea de întreprinzător, permise
ca deduceri de cheltuieli aferente activității de întreprinzător pentru scopuri fiscale nr. 484 din
04.05.1998;
-Regulamentul privind modul de culcare a obligațiilor fiscale în cazul efectuării
operațiilor în valuta străină, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 488 din
04.05.1998;
-Regulamentul cu privire la modul de confirmare a donațiilor pentru scopuri filantropice
și/sau de sponsorizare, aprobat prin Hotărârea de Guvern R.M. nr. 489 din 04.05.1998;
-S.N.C. „Stocuri", aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr.118 din 06.08.2013, cu
aplicare din 01 ianuarie 2015;
- S.N.C. „Diferențe de curs valutar și de sumă", aprobate prin Ordinul ministrului
finanțelor nr.118 din 06.08.2013, cu aplicare din 01 ianuarie 2015;
-Instrucțiunea cu privire la reținerea impozitului pe venit la sursă de plată, aprobarte prin
Ordinul ministrului finanțelor nr.118 din 06.08.2013, cu aplicare din 01 ianuarie 2015;
-Legea bugetară anuală și deciziile bugetare anuale.

Activitatea de audit în Republica Moldova este reglementată de:

 Legea privind activitatea de audit nr. 61-XVI din 16 martie 2007 (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2007, nr. 117-126, art.530);
 Lege privind auditul situațiilor financiare, nr. 271 din 15.12.2017, (Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2018, nr. 7- 17/48, din 12.01.2018);
 Legea contabilității și raportării financiare nr.287 din 15.12.2017, (Monitorul Oficial
nr.1-6/22 din 05.01.2018);
 Standardele Internaţionale de Audit (SIA);
  Regulamentul Consiliului de supraveghere a activităţii de audit (C.S.A.A.);
 Codul etic al profesioniştilor contabili (în continuare – Codul etic);
 Declaraţiile Internaţionale privind Practica de Audit (I.A.P.S.);
 alte acte normative din domeniul auditului.

Legea privind auditul nr. 61 (denumită în continuare legea) stabilește baza legală pentru
organizarea activităților de audit de către firmele de audit și întreprinzătorii individuali,
reglementează implementarea activităților de audit. Potrivit legii, activitatea unui auditor este o
activitate de întreprinzător constând în furnizarea de servicii profesionale pe bază contractuală
pentru a-și exprima opinia cu privire la corectitudinea situațiilor financiare în conformitate cu
prezenta lege și legislația în domeniu. Compania de audit, antreprenor-auditor individual - o
entitate comercială înregistrată în conformitate cu dreptul civil și o legislație specială în
domeniu, care are o licență de a desfășura activități de audit. O societate de audit poate fi
constituită ca societate cu răspundere limitată sau societate pe acțiuni. Cea mai mare parte a
valorii contribuțiilor la capitalul social al unei firme de audit aparține auditorilor rezidenți și
nerezidenților și / sau firmelor de audit. O firmă de audit, antreprenor-auditor individual, este
obligată să respecte principiile de organizare și efectuare a unui audit în conformitate cu
standardele de audit, actele legislative și alte acte normative care reglementează aceste principii.
O firmă de audit care este un antreprenor-auditor individual, pe lângă activitatea de audit, poate
oferi următoarele servicii:

 organizarea, restaurarea și întreținerea evidențelor contabile;

 asistă la automatizarea contabilității;
 expertiza contabilă;
 planificarea impozitelor și calculul datoriilor la plățile către buget, pregătirea declarațiilor
fiscale;
 analiza activităților economice și financiare;
 consultanță și servicii de informare în probleme legate de legislația financiară și fiscală;
 dezvoltarea și diseminarea materialelor didactice, recomandări privind contabilitatea,
impozitarea și auditul;
 asistență juridică în domeniul activităților economice și financiare;
 Asistență, reorganizare și lichidare în management;
 consultanță în managementul investițiilor în analiza proiectelor de investiții;
 Lege privind auditul situațiilor financiare, nr. 271 din 15.12.2017 , auditul este o analiză
independentă a situațiilor financiare anuale, inclusiv rapoartele consolidate ale entității auditate,
în scopul de a exprima opinia profesională a auditorului cu privire la faptul dacă situațiile
financiare sunt pregătite în toate privințele semnificative, în conformitate cu sistemul aplicabil de
raportare financiară.

1.2 Componenta, recunoasterea si evaluarea cheltuielilor

Cheltuielile întreprinderii împreună cu venitul sunt, de asemenea, punctul de plecare pentru

determinarea rezultatelor financiare și, prin urmare, importanța strategiilor și tacticii financiare,
necesitatea unor acțiuni și măsuri menite să reducă costurile de producție sau de marketing, pe de
o parte, și, pe de altă parte, persoane juridice.
Situația veniturilor și cheltuielilor sintetizează fluxurile economice, adică veniturile și
cheltuielile perioadei de gestiune.
Cheltuielile reprezintă o colecție de costuri suportate de companie în cursul anului.
Cheltuielile reprezintă o scădere a beneficiilor economice ale activităților economice și
financiare ale unei întreprinderi cu excepția consumului, cheltuielile nu sunt incluse în costul
bunurilor sau serviciilor, dar sunt înregistrate în contul de profit și pierdere și deduse din venituri
la determinarea profitului net pentru perioada respectivă. Cheltuielile
trebuie atribuite entității care desfășoară toate activitățile. În funcție de direcția de performanță,
ele sunt împărțite în trei grupe:

1. Cheltuieli ale activității operaționale.

2. Cheltuieli ale altor activități.
3. Cheltuieli privind impozitul pe venit.

Cheltuielile de exploatare includ cheltuielile legate de activitatea principală a

companiei. Acestea includ:

a) costul vânzărilor;
b) cheltuielile de distribuire;
c) cheltuielile administrative;
d) alte cheltuieli din activitate aperațională;

Costul vânzărilor face parte din consumul de produse, mărfuri vândute și servicii prestate.
Acestea includ:
1. la unitatea de producție - consumul de materiale, consumul direct al forței de muncă,
inclusiv contribuțiile la asigurările sociale, consumul indirect al produselor vândute;
2. unei entități comerciale - valoarea contabilă a mărfurilor vândute (cea mai mică sumă
dintre prețul inițial al bunurilor achiziționate și valoarea netă realizabilă);
3. furnizor de servicii - consumul de materiale, costul forței de muncă și consumul
indirect al serviciilor furnizate.
Costul de producție este un indicator extrem de important. Aceasta nu este doar
fundamentală în calcularea prețului bunurilor, ci și unul dintre indicatorii unei afaceri de succes.
Nu este surprinzător faptul că costurile de producție ridicate indică incapacitatea managerilor de
a aloca în mod eficient resursele. Distribuția eficientă impune managerului companiei să lucreze
în mod continuu și să găsească modalități de a reduce costurile de producție. Acest lucru vă
permite să setați direcția în care managerul ar trebui să lucreze cu alte lucruri egale, reducând
costurile de producție și de vânzări.
Dintre toate clasificările, se ia în considerare cea mai completă clasificare a cheltuielilor
pe elemente economice. Conform acestei clasificări, există cinci grupe principale de cheltuieli:
cheltuieli materiale, salarii, amortizare, costuri sociale și alte cheltuieli.
Succesul vânzărilor depinde în general, numai de calitățile personale ale managerilor.
Cu toate acestea, același grup de costuri este mai problematic. Destul de des, compania își
plătește angajații pentru timpul lor fără să facă nimic. În plus, lucrul cu acest grup de cheltuieli
este legislația muncii grele. Clasificarea costurilor pe elemente economice include și un alt grup
de cheltuieli legate de remunerarea persoanelor - costuri sociale. Cu toate acestea, în acest caz,
societatea își îndeplinește obligațiile față de statul pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea.
Astăzi se numește responsabilitate socială de afaceri. Responsabilitatea socială este obligatorie și
include contribuții la fondurile de pensii, asistență medicală etc. Aceste plăți sunt, de obicei,
reglementate de o legislație destul de complicată.
Cheltuielile de distribuire sunt cheltuieli legate de vânzarea de bunuri, bunuri și servicii,
și anume: cheltuieli pentru operațiunile de marketing; costul ambalării și ambalării produselor și
mărfurilor; costurile de transport pentru eliminare; costul publicității, reparației și serviciului în
garanție al produselor și bunurilor vândute; cheltuielile aferente creării rezervelor pentru datorii
îndoielnice; costurile de returnare și prețurile reduse pentru tacâmuri; costurile de muncă ale
angajaților întreprinderilor comerciale, care includ salarii de bază și suplimentare, diverse
bonusuri, bonusuri plătite vânzătorilor, casieri, portari, bucătari, chelneri în unitățile de catering
și alte persoane implicate direct în vânzarea de bunuri; comisioanele plătite comercianților,
serviciile de brokeraj, comerțul exterior, costurile de licențiere pentru exportul produselor și
martorilor; costul declarațiilor vamale în vânzarea de bunuri în străinătate și în străinătate.
 Cheltuielile administrative reprezintă costurile asociate cu gestionarea întreprinderii în
ansamblu. Acestea includ: remunerația personalului administrativ și contribuțiile de asigurări
sociale și de sănătate legate de aceste salarii, pierderi și cheltuieli pentru repararea mijloacelor
fixe și a facilităților pe termen scurt și scurt, amortizarea bunurilor necorporale în scopuri
administrative, cheltuielile de călătorie ale personalului administrativ, cheltuielile de
divertisment, facilități administrative, costul materialelor utilizate în scopuri generale și
administrative, impozite pe impozite și taxe, fără taxe profit, taxă pe valoarea adăugată, accize,
alte cheltuieli legate de administrarea întreprinderii în ansamblu.
În componenţa altor cheltuieli operaţionale intră: cheltuieli privind vânzarea altor active
circulante (materiale, producție in curs de execuție, obiecte de mică valoare şi scurtă durată),
cheltuieli curente de arendă, cheltuieli cu dobânzile aferente creditelor acordate, consumuri
indirecte de producție neincluse în costul produselor, precum si incetarea activitatii a unitatii de
producere la randul sau care din careva motive nu a functionat si nu a fabricat produsele, lipsa
capitalului circulant identificat prin inventare, cheltuieli anticipate care sunt inutile etc.
Cheltuielile cu ale altor activitati cuprind cheltuielile suportate de entitate la desfasurarea
altor feluri de activitati. Acestea includ:

a) cheltuielile cu active imobilizate;

b) cheltuielile financiare;
c) pierderile excepționale.

Cheltuielile cu activele imobilizate apar ca urmare a ieșirilor de active imobilizate și

includ cheltuielile și pierderile asociate cu eliberarea de imobilizări necorporale, precum și
imobilizările corporale în procesul de construcție, terenurile, imobilizările, resursele naturale,
investițiile imobiliare, valoarea deprecierii imobilizărilor; pierderi din participarea la alte
organizații și tranzacții cu părți afiliate.
Cheltuielile cu activele imobilizate apar ca urmare a modificărilor dimensiunii și
structurii întreprinderii, precum și a împrumuturilor și creditelor întreprinderii. Acestea includ
costurile asociate plății redevențelor, proprietății închiriate, averi, instrucțiuni privind cursul de
schimb etc.
Pierderile excepționale sunt rezultatul unor evenimente și operații rare sau neobișnuite
care nu au legătură cu activitățile economice și financiare ale întreprinderii. Acestea includ
daunele provocate de catastrofele naturale, pierderile din tulburările politice, schimbările în
legislația țării.
Cheltuielile privind impozitul pe venit includ suma totală a cheltuielilor cu impozitul
pe venit luată în considerare la calcularea profitului net (pierdere) din perioada respectivă.
Cheltuiala reală a impozitului pe profit este determinată la sfârșitul anului, ținând seama
de diferențele permanente și temporare dintre venitul contabil și venitul impozabil.
Impozitele pe venit sunt o categorie care a fost colectată inițial numai din venituri
individuale, fie în varianta impozitului pe venit a fiecăreia dintre aceste persoane sau sub forma
mai multor impozite reglementate separat de grupuri sau semne de venit - de la agricultură,
industrie, comerț, de la ocuparea liberă profesie, venituri sub formă de salarii etc.
În practica fiscală, există două sisteme de impozitare a veniturilor persoanelor fizice:
-sistemul impunerii separate . Acest sistem poate fi pus în aplicare fie sub forma unei
impozitări unice a venitului, permițând o impozitare diferențiată pentru fiecare categorie de
venit, fie prin introducerea mai multor impozite;
-sistemul impunerii globale. Acest sistem presupune agregarea tuturor veniturilor primite
de către o persoană fizică, indiferent de sursa provinientei, pe o perioadă de un an și impozitarea
venitului total, stabilit în conformitate cu legea. Impozitul pe venitul persoanelor fizice se
stabilește anual pe baza unei declarații întocmite de obiectul impunerii.
Un impunerii separate are un avantaj că determină veniturile în mod diferit în funcție de
calcul și de nivelul cotelor primite din salarii, chirie, activități profesionale etc. Impozitarea
separată facilitează persoanele care primesc venituri din surse impozitate impozitate în diferite
moduri.
Sistemul impunerii globale se aplică în majoritatea țărilor dezvoltate, însă unele tipuri de
venituri (venituri ale proprietarilor individuali, prime, etc.) sunt impozitate individual. Sistemul
de impozitare globală este o funcție de declarare a venitului de către un subiect impozabil și este
o modalitate eficientă deoarece, în majoritatea țărilor dezvoltate, persoanele beneficiază de
venituri din mai multe surse, iar declarația acoperă toate veniturile împreună. În unele țări, a
existat de mult timp un sistem de impozitare mixt care combină impozitarea globală ca o tendință
separată, dar în prezent globală tinde să treacă la un sistem fiscal global, deoarece acest sistem
elimină posibilitatea diferențierii sarcinii fiscale în funcție de natura venitului. Sistemul global de
aplicare a legii oferă un regim fiscal mai echitabil pentru diferite categorii de contribuabili și
elimină discriminarea în regimurile fiscale pentru contribuabili, deoarece ia în considerare
posibilitățile reale ale fiecărui contribuabil.
Aprecierea globală, in vederea de impozitare a veniturilor obținute de catre persoanele
fizice este o tendință clară în aproape toate țările lumii moderne. De fapt, acesta este destinat
unei tranziții treptate la o altă metodă de colectare a veniturilor statului din buget. În acest sens,
se poate observa că, în timp, tot mai multe venituri ale guvernului provin din impozite indirecte,
ceea ce înseamnă că ponderea lor crește în comparație cu impozitele directe. Se pare că, în opinia
experților, în domeniul finanțelor și fiscalității sa ajuns la concluzia că impozitarea indirectă este
mai acceptabilă și mai puțin împovărătoare (ca povară fiscală pentru contribuabili) decât
impozitarea directă.
Diferitele tipuri de venituri impozabile ale persoanelor fizice pot fi împărțite în trei grupe:

1. Venituri din munca;

2. Venituri din capitaluri;
3. Venituri mixte.

Veniturile de muncă includ salariile, pensiile și prestațiile de pensie, însă si unele

bonusuri și remunerații sunt plătite.
Venitul din capitalul social constă din venituri provenite din venitul financiar al
capitalului: -
Veniturile din capital includ venituri cu venit variabil (acțiuni ordinare), venituri din
plasamente cu venit fix (obligațiuni și alte tipuri de curente, amânate etc.) și alte tipuri de
venituri aferente venitului din capital.
- Veniturile financiare includ arenzile, chiria și alte venituri, sursa căreia formarea este
proprietate.
Veniturile mixte includ câștigurile din activitatea proprietarilor de capital care nu atrag
alte angajați pentru a-și valorifica propriul capital. Venitul mixt este venitul necomercial (derivat
din comerțul liber, activitatea independentă, unele câștiguri de capital sau redevențe), veniturile
agricole, veniturile comerciale sau industriale primite de societăți (nu de capital) sau companii
sunt individuale.
Impozitarea venitului persoalor fizice face parte din impozitele subiective, clasificarea
impozitelor pe obiectele de impozitare în impozite reale și impozite personale:
- Impozitarea reală este calculată pentru obiectele materiale (magazine, clădiri, etc.).
Abstracția se face pe calitățile și poziția personală a contribuabilului. Ele sunt cunoscute ca
scopuri sau ținte ale unui produs și se referă la produsul brut ca obiect impozabil și nu sunt legate
de calitățile și circumstanțele personale ale contribuabilului.
-Impozitele personale sunt calculate pentru venituri sau avere, strâns legate de calitățile și
poziția personală a contribuabilului, prin urmare sunt numite și impozite subiective.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice, ca obiect fiscal, stabilește deseori cotele de
impozitare în sume excesive, care variază de la caz la caz.
Impozitul pe venit al persoanelor fizice, de regulă, se stabilește anual sub forma unui
raport impozabil al debitorului sau pe baza articolelor de care dispun autoritățile financiare.
Suma astfel determinată este transferată la debitul contribuabilului, respectiv, în registrul de rol.
Colectarea impozitelor corespunzătoare veniturilor din pensii, chirii, dobânzilor, salariilor etc. se
face de obicei prin oprirea la sursă, iar celălalt în funcție de alte venituri prin efectuarea de plăți
în contul debitorului. Conservarea și plata altor surse de către o terță parte, dar și cele plătite
direct de către debitor, sunt calculate în contul impozabil anual.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice este un impozit colectat aici la nivel de stat și este
clasificat ca republican sau federal, în funcție de tipul de stat în care este aplicat. Impozitul pe
venitul persoanelor fizice în Republica Moldova este o taxă republicană. Dintre ratele de
impozitare, toate țările utilizează metoda progresivă de impozitare a venitului personal pentru a
colecta acest tip de impozit.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice, este modul în care statul încearcă să rezolve unele
probleme, cum ar fi:

 Grupele social vulnerabile ale populației să dispună de ajutor;

 Majorarae încasărilor la bugetele de toate nivelele;
 Modificarea veniturilor populației, care cauzează schimbări în structura
economiilor cetățenilor și a consumului acestora;
 Acumularea veniturilor care sunt necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice;
 Dezvoltarea unor ramuri sau subramuri economice;
 Evitarea inflației, pentru aceasta se recurge la majorarea impozitelor;

Sistemul de stimulente fiscale în țările dezvoltate include beneficii standard și beneficii

non-standard.
Sunt inlesniri standard care nu depind de situația și posibilitățile obiectului impozabil.
Acest grup include un minim neimpozabil, numit asistență personală, cu fiecare persoană
îndreptățită la aceasta și independentă de situația familială, precum și prestații pentru alți membri
ai familiei (persoane aflate în întreținere, copii, soții etc.). Acest grup de servicii standard include
facilități pentru persoanele în vârstă, facilități pentru persoanele cu handicap etc.
Din inlesniri nestandard fac parte:
- Impozitarea la cota zero constă în impozit cu venituri mici cu o rată zero, beneficii
fiscale. Rate de impozitare zero în Belgia, Norvegia, Suedia, Grecia, Danemarca;
- Reducerea deducerilor fiscale înseamnă reducerea bazei impozabile cu suma
cheltuielilor pentru tratament, educație, servicii medicale etc. Reducerea impozitării se practică
în marea majoritate a țărilor, în unele cazuri împrumutatul poate alege opțiunea de stimulare cea
mai convenabilă;
-Credite fiscale sugereaza o reducere a valorii impozitului sau chiar o intarziere a platii
impozitului, ceea ce duce la prelungirea termenului scadent. Comisia sub formă de prestații
fiscale este utilizată în Spania, Elveția, Italia, Canada, Danemarca.
În plus față de mijloacele menționate, există mai multe metode, cum ar fi:
- declararea venitului total, ceea ce duce în mod inevitabil la o reducere a datoriilor
fiscale ale familiilor cu care se referă și facilitează, de asemenea, procesul de completare a
situației veniturilor și a cheltuielilor. Metoda de declarare a venitului total este adesea practicată
în SUA;
- defalcarea veniturilor este aceea că veniturile familiei sunt împărțite egal între soți și
fiecare parte a venitului este impozitată separat la o anumită rată de impozitare. Metoda de date
este utilizată în Irlanda și Germania;
- diferite cote de impozitare se aplică diferitelor tipuri de venituri familiale, metoda
utilizată în Portugalia, Norvegia.
Mijloacele de asistență utilizate în țările dezvoltate sunt utilizate pentru a reduce suma
datorată de contribuabil, precum și pentru a rezolva problemele sociale sau economice.
În majoritatea țărilor dezvoltate, principiile de bază ale impozitării venitului personal sunt
aceleași, dar există, de asemenea, caracteristici ale contribuabililor, ratele impozitelor,
avantajele, scuturile și sursele impozitelor.
Schematic, strucura cheltuielilor intreprinderii:

Cheltuielile întreprinderii

Cheltuieli Cheltuieli Cheltuieli

ale activităţii ale activităţii privind impozitul pe
operaţionale neoperaţionale venit

Costul Cheltuieli Cheltuieli Alte Cheltuieli Cheltuieli Pierderi

vânzărilor comer-ciale generale şi cheltuieli ale activi- ale excepţio-
admi- operaţio- tăţii de activităţii nale
nistrative nale investiţii financiare

Schema 1.1 structura cheltuielilor

Sursa:elaborat de autor
La contabilizarea cheltuielilor apar doua probleme principale:
1) evaluarea consumului și a cheltuielilor, și anume calcularea sumelor acestora, care ar
trebui să se reflecte în situațiile financiare și contabile;
2) recunoașterea consumului și a cheltuielilor, adică definirea perioadei de gestionare în
care acestea ar trebui să se reflecte în situațiile financiare și contabile.
În conformitate cu cerințele standardelor naționale de contabilitate, cheltuielile sunt
estimate la valoarea contabilă a activelor fixe și curente, sumele calculate pentru remunerațiile și
contribuțiile de asigurări sociale, amortizarea activelor fixe și a activelor mici, precum și
amortizarea pe termen scurt a activelor. bunurile necorporale, rezervele create, costurile și plățile
inițiale, corectarea datoriilor îndoielnice etc.
Cheltuielile sunt recunoscute și contabilizate în conformitate cu următoarele principii:

 contabilitatea de angajamente;
 prudenta;
 concordanta;
 necompensarea.
Principiul contabilitatii de angajamente impune recunoașterea și contabilizarea
cheltuielilor în perioada de raportare în care au fost efectuate, indiferent dacă a fost efectuată sau
nu plata efectivă a banilor sau a altor forme de compensare. De exemplu, energia electrică
consumată de terți este transferată în consum sau consum în timpul perioadei de gestionare în
care a fost consumată, dar nu și atunci când a fost plătită; chiria avansului este transferată la
consum sau cheltuială atunci când se utilizează obiectul închiriat etc.
Principiul prudenței prevede că cheltuielile sunt recunoscute și înregistrate în evidențele
contabile în momentul în care apar. De exemplu, neajunsurile recunoscute în inventarul valorilor
din bunuri și materiale, precum și pierderile din uzură; costul produselor este în cele din urmă
respins; Eliminarea cheltuielilor etc. se reflectă în cheltuielile contabile de la data identificării
lor, indiferent de motive și de vină. Valoarea recuperării (venitului) lor este recunoscută numai
dacă societatea are o anumită certitudine, adică dovezi documentare (consimțământul scris al
angajatului pentru recuperarea prejudiciului material, o hotărâre judecătorească etc.)
Principiul prudenței prevede, în funcție de circumstanțe, subiecții care au dreptul să
creeze rezerve corespunzătoare în detrimentul compensării pierderilor probabile pe datorii
îndoielnice, returnarea și scăderea prețurilor pentru conserve, restabilirea perioadei de garanție și
întreținerea bunurilor și bunurilor vândute. În același timp, principiul prudenței nu justifică
crearea rezervelor inactive, ceea ce poate duce la o reevaluare inutilă a cheltuielilor și la o
scădere a rezultatului financiar.
Principiul prudenței prevede, în funcție de circumstanțe, subiecții care au dreptul să
creeze rezerve corespunzătoare în detrimentul compensării pierderilor probabile pe datorii
îndoielnice, returnarea și scăderea prețurilor pentru conserve, restabilirea perioadei de garanție și
întreținerea bunurilor și bunurilor vândute. În același timp, principiul prudenței nu justifică
crearea rezervelor inactive, ceea ce poate duce la o reevaluare inutilă a cheltuielilor și la o
scădere a rezultatului financiar.
Principiul necompensarii nu permite modificarea sumelor de cheltuieli recunoscute și
reflectate anterior în situațiile financiare și derecunoașterea acestora pe parcursul perioadei de
gestiune. Dacă există vreo îndoială cu privire la transferul sumei exigibile anterior incluse în
venit, această sumă este transferată la creșterea cheltuielilor și nu la o scădere a valorii venitului
inițial stabilit. Această dispoziție se referă, în special, la veniturile și cheltuielile reflectate în
situația profitului și pierderii.
Analiza criteriilor, conceptelor și principiilor recunoașterii veniturilor și cheltuielilor
conduce la concluzia că recunoașterea este un proces complex și foarte important, care afectează
în mod direct relevanța și exactitatea informațiilor contabile.
Abordările teoretice ale costurilor întreprinderii, studiate în capitolul "Transal", ne oferă
posibilitatea de a ne studia în continuare contabilitatea.
Astfel, cunoscând metodele de estimare și recunoaștere a cheltuielilor, este necesar să se
studieze și să se analizeze metodologia contabilității costurilor.
Cunoștințele lor ne vor permite să studiem suplimentar principiile de înregistrare a
informațiilor despre cheltuielile unei întreprinderi în situațiile financiare.