Sociologia TV/ C1.

Televiziunea – formă specifică de comunicare mediată

în spațiul public. Televiziunea și cultura de masă.

Mass-media este un factor de comunicare, de informare şi dezbatere în spaţiul public.

Mass-media este o parte importantă, poate cea mai influentă, a spaţiului public contemporan.
Distincție: comunicarea în masă sau comunicarea publică (mass communication) și
mass-media (mijloacele de comunicare în masă). Prima are o sferă mai largă, inluzând-o pe a
doua. Mass-media este, așadar, o formă de comunicare publică. Alte principale forme de
comunicare publică sunt publicitatea și relațiile publice, denumite pe scurt PR.
Mass-media este o formă de comunicare publică mediată. Actul de mediere constă în
fixarea informaţiilor pe un suport tehnologic, care este din ce în ce mai sofisticat: tipar, unde
hertziene, unde electromagnetice etc. Medierea este realizată de instituţiile de media, care sunt
structuri complexe prin intermediul cărora se transmit mesaje în spaţiul public. Instituţiile media
sau de presă sunt constituite în funcţie de aceste suporturi tehnologice: media scrisă, audio
(radio), audiovizuală (televiziune), online.

Mass-media – dimensiune a spațiului public

Mass-media a apărut ca o dimensiune a spațiului public, și a ajuns să se identifice cu acesta.
Spaţiul public (sfera publică) este un concept lansat şi teoretizat de filosoful şi sociologul german
Jurgen Habermas. Este spaţiul informării şi al dezbaterii unor probleme de interes public, mai
general aşadar, cu scopul soluţionării lor în favoarea interesului general.
Spaţiul public se situează între spaţiul privat (familie, activităţi referitoare la interese
personale) şi spaţiul etatizat ( în care se exercită cele trei puteri în stat: legislativă, executivă,
judecătorească).

Istoricul formării spațiului public

 Primele forme de spaţiu public erau chiar spaţii la propriu, locuri publice unde câteva
persoane dezbăteau probleme de interes pentru comunitatea respectivă. Agora (piaţa
publică) în democraţiile Greciei antice.
 Mai târziu, după secolul al XVII-lea, în Europa: saloane, cafenele literare, cluburi de
discuţii, academii (forumuri ştiinţifice, literare, artistice).
 Încet, dar sigur, presa a intervenit în spaţiul public începând cu secolul al XVII (revoluțiile
industriale, nașterea capitalimului, apariția burgheziei, crearea partidelor politice moderne,
ca instituții de sine stătătoare, cu un program și obiective clare). Ea s-a impus definitiv în
secolul al XIX-lea, ca un nou mod de comunicare publică, instituţionalizată şi cu mare
adresabilitate.

1
  În secolul XX, acest tip de comunicare de masă s-a impus tot mai mult, o dată cu
diversficarea suporturilor tehnologice prin care se realiza (radioul, anii ’20, televiziunea,
anii ’30,’40 ). Practic, mass-media a ajuns să se identifice cu spaţiul public.

Comunicare de masă și cultură de masă

Comunicarea umană se poate construi pe baza a două tipuri de relaţii:
1. Directe: comunicarea se realizează între două sau mai multe persoane, aflate în apropiere
(într-o relaţie de proximitate spaţială). În actul comunicării, ele interacţionează şi se
influenţează reciproc. Aceasta este comunicarea interpersonală.
2. Indirecte/mediate: comunicarea este mediată de un suport tehnologic (scrisoare, telefon,
calculator) sau de un ansamblu de instituţii, specialişti şi dotări tehnologice (cărţi, filme,
ziare, radioul, televiziunea, Internetul). Actul de mediere, adică fixarea informaţilor pe un
suport tehnologic, permite:
- sporirea capacităţilor de înmagazinare a datelor
- amplificarea audienţei unor mesaje
- creşterea vitezei de transmitere a mesajelor şi a capacităţii lor de a ajunge la distanţe
din ce în ce mai mari.
În funcţie de numărul participanţilor antrenaţi în actul comunicării, comunicarea
mediată se referă, la rândul ei, la două tipuri de relaţii:
a) Comunicarea mediată tehnologic. Leagă grupuri umane mai puţin numeroase.
Exemplu: teleconferinţele (realizate prin telefon); videoconferinţele (realizate prin
Internet), dialogul prin e-mail, prin rețele de socializare, discursuri, spectacole şi
concerte amplificate prin instalaţii specifice.
b) Comunicarea de masă. Leagă conglomerate sociale, deci grupuri umane foarte largi.
Emiţătorul este instituţionalizat. Ceea ce îi leagă pe receptori este un singur lucru:
consumul aceluiaşi produs cultural, distribuit pe scară largă prin tehnologii moderne.
Între emiţător şi receptor se interpun instalaţii tehnice sofisticate şi instituţii
complexe: sistemul editorial, redacţiile din presa scrisă, radio şi TV, studiourile de
producţie cinematografică sau discografică.

Comunicarea de masă corespunde unei societăţi „de masă”? Răspunsul este „Nu”. În
societatea contemporană nu mai putem vorbi despre o societate „de masă”, în sensul de grupare
nediferențiată a întregii populații dintr-o zonă geografică largă sau dintr-o anumită țară.
În sociologie, conceptul de masă desemnează un anume mod de grupare a indivizilor,
diferit de „grup”, „public” sau „mulţime”.
Masa = un conglomerat uriaş de oameni, care nu se cunosc între ei, nu se află în relaţii de
proximitate spaţială, nu comunică între ei, nu au valori şi scopuri comune. În cadrul masei, avem
de-a face cu o indistincţie a indivizilor: individualitatea fiecăruia nu contează, sau contează
extrem de puţin. Importantă este apartenenţa sa la o comunitate.
Distincție: masă, mulțime, public.

2
Înainte de sec.XX, prin „masă” se înţelegeau pături sociale inferioare.
 Masa se deosebea de „mulţime” = grupare umană localizată precis, care se manifestă prin
acţiuni punctuale şi imprevizibile,
 şi de „public” = un ansamblu de indivizi, care au conştiinţa apartenenţei la o comunitate şi
se manifestă coerent.
 Se considera că masa nu poate fi văzută, măsurată, personalizată. Ea era un conglomerat
anonim, în care individul nu putea fi „localizat”. Masa era în general pasivă.
În prezent, în societatea „post-modernă”, masa s-a fragmentat în diverse:
 reţele comunitare = grupuri constituite pe diverse criterii identitare: vecinătate, asociaţii
voluntare civice, sportive, culturale etc.
 tipuri de public, care sunt sursa unor curente de opinie şi acţiuni concertate, planificate.
S-a produs aşadar o „demasificare” a societăţii, în care reacţia individului contează, iar individul
împărtăşeşte anumite valori şi le exprimă. El nu se mai pierde într-o masă amorfă de oameni.
Practic, nu mai există o societate de masă.

Dar o cultură de masă în înţelesul de cultură unificatoare, alcătuită din surogate, din
produse culturale facile şi uşor vandabile, există? Există o cultură de masă, dar nu în această
accepție. Observații:
 Cultura de masă a fost un termen folosit pentru a desemna opusul culturii elitelor (şi nu
cultura produsă pentru a fi consumată de mase).
 În societatea contemporană, cultura nu este nici omogenă, nici unitară. Există
„subculturi” sau culturi specifice, diferenţiate în funcţie de mai multe criterii: etnice,
geografice, vârstă, sex, statut economic, social, intelectual. Aceste culturi se întrepătrund
şi se influenţează reciproc. Vorbim despre:
o Cultură de elită = produsă în medii intelectuale, de către creatori specializaţi, pentru
un public cultivat, pe baza unor canoane elaborate reflexiv.
o Cultură folclorică = produsă în mediile rurale, de creatori semispecializai, conform
unor canoane tradiţionale, pentru un public local.
o Cultură populară = produsă în medii urbane şi rurale, de persoane nespecializate,
pentru diverse publicuri, pe baza unor canoane eterogene şi în permanentă schimbare.
o Cultura de masă = produsă de instituții specializate, după canoane eterogene, pentru
o piaţă largă, nediferenţiată, de consumatori potenţiali.
o Există apoi culturi profesionale, religioase, etnice etc.

Caracteristicile culturii de masă

 Se bazează pe un model industrial de producere a bunurile culturale (pe banda rulantă).
 Produsele sunt standardizate (fabricate „în serie”).
 Între creatorii acestor bunuri şi publicul consumator există o distanţă socială tot mai mare.
 Criterii estetice de valorizare sunt înlocuite prin criterii economice: profitul adus de
respectivul produs cultural devine criteriu de valoare.

3
  Conținuturile acestor produse culturale sunt simplificate: dimensiunea intelectuală,
raţională este eliminată în favoarea dimensiunii afective, a emoţiilor produse.

Comunicarea de masă sau prin mass-media

Când difuzarea acestor produse culturale se face pe scară largă și prin tehnologii sofisticate
– sistemele mass-media – vorbim despre comunicarea de masă. Această noţiune este sinonimă
cu cea de comunicare prin mass-media. Etimologia cuvântului mass-media: englezescul mass
(masa de consumatori ai acestor forme culturale) şi latinescul media (un plural, care se referă la
suporturile pe care sunt fixate mesajele respective: tipărit, sonor, audiovizual, electronic, dar şi
unde, cablu).
Uneori, pentru a desemna comunicarea prin mass-media se foloseşte doar termenul
„media”. În tradiţia lui Marshall McLuhan, media desemnează ansamblul tehnicilor de
comunicare (inclusiv suporturile), al instituţiilor, precum şi al produselor create şi difuzate.
Termenul face, aşadar, abstracţie de consumatorul mesajelor (sau bunurilor culturale).
Construcţii derivate:
o Multimedia: bazată pe noile tehnologii, care îmbină elemente specifice presei scrise
(texte, grafice) cu sunete şi imagini în mişcare (tipice audiovizualului), cu imagini de
sinteză şi facilităţi tehnologice oferite de calculatoare. Sunt produse cu caracter
interactiv.
o Mediere. Se referă la suporturile care se interpun în actul de comunicare: hârtie, sonor,
ecran.
o Mediatizare = actul prin care anumite mesaje sunt produse şi difuzate prin sistemul
mass-media.

Caracteristicile comunicării prin mass-media

 Difuzarea unui produs către mai mulţi receptori.
 Comunicarea este orientată către audienţe largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de
către comunicator.
 Posibilităţile de feedback sunt limitate.
 Mesajele sunt transmise în mod public şi se urmăreşte ca ele să ajungă cât mai repede la
public (în cazul televiziunii, simultan) şi pe arii geografice cât mai mari.
 Emiţătorul este instituţionalizat, este o organizaţie formală.
 Difuzarea mesajelor se face prin modalităţi de codare şi multiplicare electronice sau
mecanice. Se folosesc tehnologii complexe, care presupun costuri financiare mari.
 Oferă informaţie şi/sau divertisment.
 Produsele difuzate au statut de mărfuri (presupun o relație de vânzare-cumpărare) şi sunt
consumate personal, privat, de către publicul lor.

4
 Mass-media şi suportul tehnologic

Se consideră că suportul tehnologic are o influenţă tot mai mare asupra consumatorului
de mesaje media. Aşadar, nu doar conţinutul mesajelor are un rol formativ asupra
receptorului/publicului, ci şi mijlocul prin care acestea sunt transmise.
Din punct de vedere al suportului tehnologic de transmitere a mesajului, mass-media se
asociază unor momente cruciale în evoluţia umanităţii:
 „Galaxia Gutenberg” (cultura tiparului),
 „Galaxia Marconi” (cultura electronică, comunicarea prin mijloace audio, video)
 Și, în plină afirmare, ceea ce s-ar putea numi „Galaxia cyber-spaţiului”.

Marshall McLuhan a fost primul care a teoretizat aspectele privind rolul şi funcţia
mijloacelor de comunicare în masă în structurarea civilizaţiei umane. Este celebră expresia „The
medium is the massage”. Joc de cuvinte: mijlocul reprezintă mesajul; mijlocul influenţează
profund modul de receptare a mesajului. Mijlocul are valoare de mesaj formativ. El nu este un
canal neutru de transmitere a unui anumit mesaj, ci are efecte psihologice, culturale şi sociale. De
aceea, este important nu numai ce anume transmitem, ci şi cu ce/prin ce anume transmitem.
În 1962, profesorul canadian publica o carte care a declanşat comentarii şi controverse,
devenind o carte de referinţă: „Galaxia Gutenberg”. El analiza rolul civilizator al tiparului (1445),
„care a făcut posibile texte uniforme şi repetabile” şi a produs o lume caracterizată de o anumită
tipologie umană şi anumite valori sociale. „Cuvântul tipărit a avut un rol hotărâtor în frânarea
întoarcerii noastre în Africa din noi.”
Totodată, McLuhan a atras atenţia asupra influenţei covârşitoare pe care, „în absenţa unui
control raţional”, ar putea să o aibă comunicarea de masă prin mijloace electronice, în special
televiziunea: „Noua interdependenţă electronică recreează lumea după chipul unui sat global.”
„Dacă acceptăm să fim modelaţi pasiv de mijloacele noastre de comunicare, riscăm să ne găsim
dintr-o dată prinşi într-un nou tribalism.” (Tribalismul presupune o cultură a oralităţii, care a fost
înlocuită de cultura, superioară, a tiparului, bazată pe vizual. n.n.).
„Este necesar de aceea un control raţional al mijloacelor (de comunicare în masă, n.n.) şi o
alegere conştientă a modelului de lume în care dorim să trăim, alegere care, cu siguranţă, va
conserva numeroase din valorile înrădăcinate în cultura tiparului. Deocamdată însă, sub impactul
brutal cu era electronică, a cărei instaurare este infinit mai rapidă decât a fost cea a tiparului, totul
se schimbă: individul, familia, mediul, educaţia, ocupaţiile, relaţiile dintre oameni. Iar aceste
mutaţii nu se produc fără serioase perturbaţii în sistemul nostru de înţelegere şi adaptare la lume.”
Fără îndoială că revoluţia audiovizualului (radio + televiziune) a dat alte dimenisuni
comunicării publice şi spaţiului public, așa cum corect a intuit McLuhan. Chiar presa tipărită a
trebuit să se adapteze acestei noi etape. De exemplu, în presa scrisă au căpătat o pondere tot mai
mare ilustraţiile, elementele de grafică, culorile, titrările, care, este adevărat, uneori sunt excesive.

5
 Marshall Mc Luhan și epoca audiovizualului
Simțuri – tehnologie – cultură

1. Simțurile, dar și procesele mentale sunt afectate de tehnologii și de mass-media.

O specializare inegală a simțirilor.
Dacă un simț este absolutizat, de exemplu vorbirea, în cazul radioului, sau văzul, imaginea în
cazul TV, se rupe echilibrul dintre simțuri și celelalte simțuri sunt „anesteziate”.
Trecerea de la cultura orală (tribală) la cea scrisă (tipărită), apoi de la cea scrisă la cea
audiovizuală (electronică), apoi la cea digitală (care combină scrisul cu audiovizualul).

O celebră distincție făcută de McLuhan (care de altfel fusese anticipată de mulți autori care
scriseseră despre radio, cum ar fi Bertolt Brecht, Gaston Bachelard, Rudolf Arnheim): diferența
dintre mijloacele de comunicare calde și reci.
Un mijloc de comunicare în masă cald îți acaparează un singur simț și nu îți lasă spațiu pentru a
interacționa, având o putere hipnotică. De exemplu: o conferință, un film, pe care le urmărești
așezat pe scaun și pasiv, o fotografie high definition.
Un mijloc de comunicare în masă rece îți acaparează mai multe simțuri, dar te asaltează în mod
fragmentar, solicitându-ți să colaborezi pentru a adăuga ceva, a te conecta, a elabora ceea ce
recepționezi. De exemplu: o dezbatere sau o emisiune de seară la televizor, dar și o bandă desenată
ce înfățișează realitatea în trăsături schematice.

Trei stadii ale culturii

 Cultura orală. Urechea – auzul. Omul primitiv structura informațiile pe baza auzului.
 Cultura vizuală. Ochiul – vederea. Simboluri grafice; literele alfabetului; apariția tiparului
„Galaxia Gutenberg”. Cartea tipărită (începând cu Renașterea) a dus la reflecție, la gândire
și prin aceasta, la „detribalizarea” individului.
 Cultura electronică - „Galaxia Marconi”, radioul și televiziunea. Tind să restabilească
echilibrul între simțuri. Cu condiția ca omul să conștientizeze ce se întâmplă și să nu
suporte pasiv consecințele. Altfel, cădem într-un nou tribalism. „Retribalizare” = stăm în
jurul TV (sau al FB, astăzi) și „absorbim” învățătura „șamanică” de la sursa autorizată.
Este o formă de instrucție și control ca în relațiile tribale. (Altfel spus, mass-media ne face
agenda ne spune la ce să ne gândim și ce percepții să avem - agenda setting).

2. Valorile și comportamentele (modul de viață) sunt de asemenea afectate de tehnologii și

de mass-media.
Mijloacele electronice (electrice) nu numai că reabilitează auzul și solicită întregul complex al
simțurilor umane, modifică percepțiile etc. Dar schimbă totul: individul, familia, mediul, educația,
relațiile dintre oameni, ocupațiile. Pe scurt: valorile și modul de viață. Lectura era un act individual,
solitar, reflexiv, continuu. Acum, modul de viață se bazează pe interdependență, muncă de echipă,

6
dialog, colectivism. Într-un fel, este o întoarcere a omului modern (renascentist, erudit), la omul
arhaic (cu o gândire mai puțin profundă/superficială).

„Mijlocul este mesajul”. Mass-media au rol formativ

„The medium is the massage”. Aforism bazat pe un joc de cuvinte: massage (masaj) – message
(mesaj).
Mijlocul prin care se transmite un conținut (mesaj) nu este un canal neutru, ci antrenează
anumite simțuri, anumite percepții. Mai mult, indiferent de conținutul mesajului, mijlocul
(medium) modifică structura spirituală a omului, personalitatea lui.
Observație: Și mijloacele digitale ne modifică personalitatea. Devenim mai superficiali,
mai puțin reflexivi, fragmentăm informația, o expediem rapid (devenim mai rapizi).
„Mijlocul este mesajul, și nu conținutul este mesajul”. Mijlocul implică utilizatorul.
Exemplu: TV îl implică mai puțin. Publicul TV e mai pasiv sub aspectul gândirii, chiar dacă
participarea senzorială este mai mare. (Și cea emoțională, am spune noi astăzi, este mai mare.
Mass-media se adresează tot mai mult sentimentelor, în detrimentul gândirii, al rațiunii).
În termenii semioticii
 Mesajul este semantic (semnificație, sens). Știrea informează.
 Mijlocul este sintactic, este co-mesaj și afectează sistemul senzorial, percepția.
 Exemplu: una este știrea TV și alta, știrea într-un ziar. Prima este mai convingătoare: are
și imagini, și sunete.
Rezultă că: important este nu numai ce transmitem, ci și cu ce transmitem.
Concluzie: mijlocul prin care transmitem mesajul are rol formativ.

Era comunicării globale

Marshall McLuhan a fost un vizionar. A fost comparat cu Darwin și Freud.
A prevestit intrarea omenirii într-o eră nouă, a comunicării globale: „sat global”. Această
previziune a fost făcută cu aproape 60 de ani în urmă.(1962, „Galaxia Gutenberg”).
Cărțile, gramatica, valorile comportamentale – ca atribute ale comunicării civilizate – sunt
acum sub presiunea mass-media, care furnizează modelele. Acestea fac apel mai degrabă la
sentimente decât la gândire și influențează întregul nostru mod de a fi.