Sociologia TV, C3

Cercetarea privind fenomenul televiziual

Specificul mesajului televizual

În analiza făcută mijloacelor de comunicare în masă, Marshall McLuhan nu a acordat atenție

diferențelor naționale sau diferențelor sociale din cadrul aceleiași țări. Așa a ajuns la conceptul de
„sat global”. Firește că nu se poate face abstracție în totalitate de caracteristicile naționale și
sociale, care își pun amprenta în mod direct asupra tipurilor de conținut, stilurilor de prezentare,
tipurilor de control social etc. vehiculate de mass-media. McLuhan însuși a fost influențat de
tradițiile naționale și experiențele unice ale Canadei. Dar, el s-a axat pe cuprinderea
caracteristicilor intrinseci ale anumitor mijloace de comunicare: presă, radio, televiziune. De aceea
a vorbit despre media „calde” și media „reci”, mai degrabă decât despre mesaje și conținutul lor.
Nu există un consens cu privire la ceea ce înseamnă televiziunea. Nici măcar analiștii și cercetătorii
fenomenului numit „televiziune” nu au ajuns la un consens. Televiziunea este considerată:
- „Ochiul universal”, dar și „gumă de mestecat pentru ambii ochi”.
- „Ochiul nesățios” sau „ochiul cel rău” nu numai pentru cei care privesc la televizor, ci
pentru întreaga societate.
- „Un tărâm neroditor”, întrucât vehiculează divertismentul stereotip și tot felul de formule
standard, clișee, etc.
„Dacă lași televizorul să-ți intre pe ușă, viața ta nu va mai fi la fel niciodată”, se scria într-un
comentariu din Daily Mirror încă din 1950. Chiar dacă unele critici par depășite, televiziunea a
rămas pentru mulți analiști un agent care „trivializează” știrile și oferă programe de divertisment
standardizate. În legătură cu acestea din urmă, prin anii 80 se spunea că o să „murim de atâta
amuzament”.
În cercetarea fenomenelor generate de televiziune, s-a recurs la început destul de puțin la statistici.
În anii 50 și 60, ele se refereau mai ales la presa scrisă (câte exemplare se vindeau, câtă hârtie de
ziar se consuma). Analiștii discutau, de exemplu, despre necesitatea protejării în fața „intruziunii
televiziunii”, în viața de zi cu zi. Protejarea copiilor și a adolescenților, dar și a adulților.
Chestiunile legale erau însă complexe și s-au complicat și mai mult o dată cu apariția cablului și
apoi a Internetului.

1
S-a trecut, în anii 70, în Marea Britanie mai ales, de la cercetarea empirică a utilizării TV sau a
efectelor anumite programe, la teoretizarea fenomenului. De exemplu, au avut loc ample dezbateri
universitare privind fenomenul bad news (știrile proaste). S-a atras atenția asupra pseudo-
evenimentelor fabricate de media, ca și asupra unor „celebrități” cunoscute mai ales prin imagine
decât prin realizări.
- În ceea ce privește „evenimentele”, ele vor fi descrise de cercetătorii israelieni Elihu Katz
și Daniel Dayan drept „evenimente media”, cu rol în integrarea socială.
- În ceea ce privește „celebritățile”, într-o carte intitulată chiar The Image, a unui autor
american, Daniel Boorstin, se scria că: „În trecut, o persoană publică avea nevoie de un
secretar personal ca barieră între ea și public. În zilele noastre, are nevoie de un secretar de
presă care să o păstreze cum se cuvine în atenția ochiului public”. Iar aceste tehnici de
comunicare, de „prezentare pozitivă” au devenit tot mai sofisticate.
Aceste abordări au condus la ceea ce se numește „studii media”, în care teoriei și cercetărilor
sociologice li se acordă un loc de frunte. Studiile, numite și culturale, se făceau în universități din
Franța, Olanda, Marea Britanie, Germania. La început, se distingeau prin interesul față de imagine
(fotojurnalism, „fotografiile de știri”, dar și față de televiziune și film). În anii 70 a început să se
vorbească despre „societatea spectacolului”.

Școala franceză de sociologia televiziunii

Guy Debord, într-o lucrare numită Society of Spectacle (1970), scria: „În societățile în care
predomină condițiile moderne de producție, întreaga viață se prezintă ca o imensă acumulare de
spectacole. Toate lucrurile care erau trăite direct s-au transferat în reprezentare”. Spectacolul a
devenit lumea.
Jean Baudrillard:
 „Disoluția televiziunii în viață și a vieții în televiziune”. A tratat televiziunea ca pe mediul
prin excelență al „simulării electronice”. Conținutul mesajului televizual este un simulacru
de realitate.
 A analizat procesul tehnologic al comunicării de masă (Societatea de consum, Mituri și
structuri, 1970). Prin acest proces se transmite, în viziunea lui, un mesaj imperativ și
anume, un mesaj de consum al mesajului, de decupare și de spectacularizare, de

2
 neînțelegere a lumii, de punere în valoare a informației ca marfă. Pe scurt, „o funcție de
condiționare și de neînțelegere”.
 A considerat că formula lui McLuhan „Mediul este mesajul” este „formula-cheie a epocii
simulării”, trăsătura fundamentală pentru analiza consumului. „Aceasta înseamnă că,
adevăratul mesaj transmis de televiziune și radio, acela care e decodificat și ‘consumat’ la
nivel inconștient și profund, nu este conținutul manifest al sunetelor și imaginilor, ci o
schemă constrângătoare, legată de chiar esența tehnică a acestor medii, de dezarticulare a
realului în semne succesive și echivalente (…). Există astfel un soi de lege a inerției
tehnologice, care face în așa fel încât cu cât te apropii mai mult de docu-vérité, de ‘în direct
cu…’, cu cât vânezi mai mult realul, cu culoarea, cu relieful lui etc., cu atât mai adânc se
cască, o dată cu fiecare perfecționare tehnică, absența reală a lumii. Cu atât mai puternic se
impune acest ‘adevăr’ al televiziunii sau al radioului, care constă în faptul că fiecare mesaj
are ca funcție aceea de a trimite la un altul (…), înșiruirea lor sistematică constituind modul
discursiv al mediului, mesajul, sensul lui.” (Jean Baudrillard, 2005 trad., 1970: Societatea
de consum. Mituri și structuri, comunicare.ro, București, p.156). În felul acesta, conchide
Baudrillard, medium-ul impune un întreg sistem de decupaj și de interpretare a lumii.
(McLuhan spunea în acest sens că: „Efectele tehnologiei nu devin vizibile la nivelul opiniilor și
conceptelor, dar alterează în mod continuu și inconștient raporturile sensibile și modelele de
percepție”.)
Ce rol mai are conținutul mesajului, în această schemă?
 Baudrillard: „E limpede: conținutul ne ascunde de cele mai multe ori funcția reală a
mediului. El se dă drept mesaj când de fapt mesajul real (…) este schimbarea structurală
(de ierarhie, de model, de habitus) operată în profunzime asupra relațiilor umane.” Este
vorba, înțelegem, despre o schimbare a viziunii despre lume, a statutului aglomerărilor
umane etc. ”Mesajul televiziunii, spune Baudrillard, nu rezidă în imaginile transmise, ci în
noile relații și moduri de percepție pe care le impune, în schimbarea structurilor tradiționale
ale familiei și grupului.” (ibidem, p.157). El forțează această interpretare, spunând că, în
cazul televiziunii și al mass-media moderne, ceea ce e primit, asimilat, „consumat” nu e
atât un anumit spectacol, cât virtualitatea tuturor spectacolelor.
Firește că, din punct de vedere ideologic, Baudrillard realizează o critică a societății de consum.
El vorbește chiar despre mesajul totalitar al societății de consum, vehiculat prin intermediul

3
televiziunii, care ar anula caracterul unic al lumii punând în loc „ideea (ideologia) unei lumi care
poate fi vizualizată după bunul nostru plac, care poate fi decupată în orice mod și care este lizibilă
în imagini.” (face aceste afirmații cu referire la McLuhan, dar le acceptă). Prin televiziune,
consumăm imaginea ca atare, și nu evenimentele semnificate prin imagine. Nu ni se oferă
evenimentele în specificitatea lor (istorică, socială, culturală), ci sunt livrate, în mod indistinct,
reinterpretate conform unui cod, care este în același timp o structură ideologică (codul ideologic
al culturii de masă, adică sistemul de valori morale, sociale, politice) și o structură tehnică (modul
de decupare a realității specific fiecărui mediu, bazat pe propriile constrângeri de sens. Un discurs
care, spre deosebire de cel al imaginilor, este decodificat, în mod inconștient, de spectator.
 Baudrillard este un semiotician: vorbește despre coduri, semne, semnificații. Se referă la
carte Imaginea, a lui Boorstin, și dezvoltă ideile privind pseudo-evenimentele pseudo-
istoria, pseudocultura. Ce înseamnă acest lucru? Evenimentele, istoria, ideile nu sunt
produse pornind de la o experiență reală, ci sunt artefacte generate de coduri și de
manipulările tehnice ale mediului. În această lume a artefactelor, orice semnificație este
consumabilă. Consumul mediatic se bazează tocmai pe această înlocuire a
referinței/referentului cu codul. Evenimentul brut este filtrat, fărâmițat, reelaborat, pentru
a deveni consumabil. „Este același efect pe care machiajul îl adaugă feței: înlocuirea
sistematică a trăsăturilor reale, dar disparate, cu o rețea de mesaje abstracte, dar coerente,
pornind de la elemente tehnice și de la un cod de semnificații impuse (codul „frumuseții”).”
(ibidem. p.161).

Baudrillard și „Efectul de realitate”

 Consumul mass-media ne face să asistăm la o imensă producție de artefacte, de make-up,
de pseudo-obiecte, de pseudo-evenimente care ne invadează existența cotidiană,
denaturând sau falsificând conținutul autentic. „Totul s-a schimbat în formă: peste tot se
produce înlocuirea realului cu un ‘non-real’ produs în întregime pornind de la combinarea
elementelor de cod. Este vorba, de-a lungul vieții cotidiene, de un imens proces de simulare
care are loc după chipul și asemănarea „modelelor de simulare” cu care lucrează științele
operaționale și cibernetice. Se „fabrică” un model, combinându-se trăsături sau elemente
ale realității, care sunt puse să „reproducă” un eveniment, o structură sau o situație
potențială, și se trag apoi consecințe tactice, după care se trece la modificarea realității.

4
 Acest model poate fi un instrument de analiză într-o procedură științifică controlată. În
comunicarea de masă, această procedură are efect de realitate: realitatea este abolită,
volatilizată, în favoarea acestei neorealități a modelului materializat chiar de către mediu.”
(ibidem., p.162). Este vorba despre o nouă logică, o nouă practică și o nouă „mentalitate”,
conchide Baudrillard.

În timp ce universitarii francezi discutau despre media din perspective foarte diferite, studenții
implicați în evenimentele din 1968 de la Paris învățau din experiență (nu prin cercetare) cum să
folosească televiziunea pentru a se face văzuți și auziți. Televiziunea chiar a fost pusă sub acuzare
că ar fi cea care îi agită pe protestatari și îi face să se poarte într-un fel care nu le-ar fi fost propriu
dacă nu ar fi existat televiziunea - „micul ecran și marea lume”. Devenea tot mai clar ca
televiziunea stabilea „agenda”. Politicienii chiar o indicau drept „inamicul principal”. În timp, în
unele societăți, politicienii au transformat-o într-un aliat. În societățile democratice însă, a asigurat
acel cadrul de interpretare cunoscut sub numele de „câinele de pază al democrației”.

Pierre Bourdieu aparține unei tradiții diferite.

Bestseller intitulat Sur la télévision, 1996 (tradus în română în 2007, Ed. ART)
 Televiziunea este un formidabil instrument de menținere a ordinii simbolice.
 Selectează și construiește ceea ce e selectat. Metafora ochelarilor (organizează realitatea).
Principiul de selecție: căutarea senzaționalului, a spectaculosului.
 Imaginea are efectul de real.
 Concurența omogenizează. (când vorbește despre activitatea jurnaliștilor). Efectul de
concurență.
 Peste tot se gândește în termeni de succes comercial.
 Televiziunea nu este foarte propice exprimării gândirii. Ideile sunt primite de-a gata.
Televiziunea privilegiază un anumit număr de fast-thinkers care propun fast-food cultural,
hrană pre-digerată, pre-gândită. Fast-thinkers sunt specialiști în gândirea perisabilă, de
unică folosință. (p.56) Universul invitaților permanenți este o lume închisă a inter-
cunoașterii, care funcționează conform unei logici a auto-consolidării permanente. În
dezbateri, niște înși se opun unii altora într-un mod cât se poate de previzibil.

5
Alte tipuri de analiză:
Sociologia publicului: cercetări privind formarea publicului și logicile de receptare mediatică.
Funcțiile mass-media, efectele asupra publicului. (vezi și Marian Petcu, 2002)
Analiza sferei jurnalistice: Regis Debray
Cercetările privind audiențele.
Concluzie: „Sociologia mass-media a devenit una dintre cele mai structurate sociologii în
domeniul comunicării.” (Camelia Beciu, „Sociologia comunicării”)