Comunismul

Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe notiuni: un
anume sistem social, o ideologie care promoveaza acest sistem social, sau o miscare
politica care doreste sǎ implementeze acest sistem.

Ca sistem social, comunismul este un tip de societate

egalitarista in care nu exista proprietate privata si
nici clase sociale. In comunism toate bunurile apartin
societatii ca intreg, si toti membrii acesteia se bucura
de acelasi statut social si economic. Probabil cel mai
cunoscut principiu al unei societati comuniste este:
„Fiecare dupa puteri, fiecaruia dupa nevoi”.

Ca ideologie, termenul de comunism este un

sinonim pentru Marxism si pentru diversele ideologii
derivate (cel mai notabil exemplu este al Marxism-
Leninismului. Printre altele, Marxismul
propuneconceptia progresului in istorie, potrivit
cǎreia exista patru faze ale dezvoltarii economice:
sclavia, feudalismul, capitalismul si comunismul, „conceptia materialistǎ”, potrivit
cǎreia din sistemul economic derivǎ toate celelalte sisteme (social, juridic,) si
„conceptia determinismului”, potrivit cǎreia fiecare individ dintr-o clasǎ are un gen
de comportament indus nu de gandirea acelui individ ci de clasa la care apartine
(acest concept determinist este cel care a folosit la justificarea lagǎrelor de re-
educare, in care au murit milioane de oameni in decursul secolului XX, majoritatea
acestora in China).

Ca si miscare politica, comunismul este o ramura a miscarii socialiste, de care se

diferentiaza in principal prin dorinta comunistilor de a instaura un sistem comunist
in locul unuia capitalist, de multe ori prin metode revolutionare.

În comunism toate bunurile aparțin societății ca întreg, și toți membrii acesteia se

bucură de același statut social și economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al
unei societăți comuniste ideale este: „De la fiecare după capacități, fiecăruia după
nevoi”. sintagmă preluată (aproape literal) din Noul Testament.Comunismul ideal,
sau teoretic, are astfel o istorie străveche: după ce a fost propus în Republica lui

Rusanu Irina Alina

Platon, el a fost adoptat de apostolii creștinismului, ei întemeind o societate
comunistă, printre primii creștini din Palestina antică

După Revoluția din februarie 1917 din Rusia țaristă, care a răsturnat monarhia și
produs o republică democratăa urmat în Octombrie puciul comunist („bolșevic”),
numit ulterior „Revoluția din Octombrie”), care a produs un regim inspirat de
marxism (și de diversele ideologii derivate, cea mai notabilă fiind a Marxism-
Leninismului) și de tradițiile politice ruse.

Potrivit concepției marxist-leniniste a progresului în istorie, există patru faze ale

dezvoltării economice a societății: sclavia, feudalismul, capitalismul și comunismul.
Această concepție materialist-istorică a comunismului, arată că din sistemul
economic derivă toate celelalte sisteme (social, juridic, cultură). De asemeni
dezvoltă concepția determinismului, potrivit căreia fiecare individ dintr-o clasă are
un gen de comportament indus nu de gândirea acelui individ ci de clasa la care
aparține, și de aceea el trebuie reeducat în lumina noii societăți comuniste. Acest
concept determinist este cel care a folosit la justificarea lagărelor de reeducare, în
care au murit milioane de oameni în decursul secolului XX, în Rusia sovietică a lui
Stalin, China, și în celelalte state frățești. De asemenea, comuniștii au naționalizat
proprietățile private prin procesul de colectivizare în agricultură, sau etatizare în
industrie și comerț.

Tradiția politică rusă reprezintă unul din factorii care au influențat în mod decisiv
practica noului regim postrevoluționar rus: există o aproape perfectă continuitate
de metodă și practică în materie de politici represive și antidemocratice între
autocrația țaristă pe de-o parte și regimul bolșevic care a înlocuit-o pe de cealaltă,
diferențele existând eventual, acolo unde ele chiar există, la nivel de eficacitate ale
acestor politici: birocrația și aparatul represiv bolșevice s-au dovedit a fi mai
eficiente decât cele aristorcratice, țariste, cu tot ce-a însemnat asta bine și rău.
Cenzura, pușcăria politică, lagărul de muncă siberian, cenzura, teroarea
polițienească, crima politică, reprimarea libertăților individuale, controlul
populației prin agenți ai serviciilor secrete, toate au existat în Rusia țaristă înainte

Rusanu Irina Alina

de a fi folosite de regimul bolșevic. Tot parte a influenței tradiției politice ruse
asupra practicii comunismului bolșevic este și terorismul aplicat ca metodă de luptă
politică de către opoziția clandestină la țarism, această opoziție clandestină apărută
fiind ca reacție disperată și ultra-radicală la regimul lui Nicolae al 2-lea și al
predecesorului lui (un important inspirator al bolșevismului, Neceaiev anume,
considera că numai metodele brutale și inumane ale țarismului, ale statului
polițienesc, pot învinge țarismul). Unii istorici (precum britanicul Orlando Figes)
consideră tradiția revoluționară rusă a fi chiar elementul cheie în înțelegerea sursei
de inspirație a regimului bolșevic (comunist), mai mult chiar decât marxismul sau
faptul că regimul și-a forjat aparatul și practicile într-un violent război civil peste
care s-a adăugat și o importantă intervenție militară străină: Lenin a devenit
revoluționar nu citindu-l pe Marx, ci făcând lectura autorilor tradiției revoluționare
rusești, aceste scrieri cunoscându-le înainte de a-l fi citit pe Marx. Disprețul lui Lenin
pentru liberalism și democrați (fie ei și socialiști) ca și înalta apreciere a acestuia
pentru metodele dictatoriale își au originea mai mult în tradiția revoluționară rusă
decât în scrierile si filozofia lui Marx. Marxism-Leninismul este astfel leninist pentru
că prima iubire a lui Lenin a fost un individ gen Cernișevschi, căci prin scrierile
acestuia din urmă a devenit Lenin revoluționar, și asta cu mult timp înainte de a-l fi
citit pe Marx. Când în fine Lenin l-a citit pe Marx, acesta era deja înarmat cu ideile
lui Cernișevschi, Tkaciev și a grupului Voința Poporului, și aceste idei au făcut
distinctiv aproșul leninist al marxismului. Nu marxismul l-a făcut pe Lenin
revoluționar, ci Lenin a făcut marxismul revoluționar.
Dacă inițial, sub influența scrierilor și practicilor radicale ale grupurilor
revoluționare ruse Lenin considera că e de dorit o lovitură de stat care să
înlocuiască dictatura țaristă cu un regim comunist, ulterior, sub influența ideilor
marxiste răspândite de Plehanov aflat în exilul occidental, Lenin renunță temporar
atât la ideea loviturii de stat cât și la aceea că teroarea este dezirabilă sau măcar
necesară.
Întru convertirea rușilor la revoluție Cernișevschi a avut o influență mai mare decât
toate scrierile lui Marx și Engels împreună. Marx, de altfel, avea temeri în ce
privește posibilitatea că dacă izbucnește în Rusia o revoluție, aceasta va fi inerent
țărănească în caracter și va căpăta "nuanțe asiatice".

Rusanu Irina Alina

Practica bolșevicilor a fost inspirată de radicalismul unor oameni precum Neceaiev,
un individ care n-avea nevoie de intrigile intelectuale ale marxismului pentru a
deveni un ultra-radical care să propovăduiască masacrul contra aristocrației,
burgheziei și în definitiv contra tuturor celor care i se opun, și care să exprime ură
prin orice por al ființei lui: istoria individuală și a familiei lui sunt suficiente, acesta
născut fiind într-o familie de iobagi și mort în pușcăriile țariste, ajunge să
muncească într-o fabrică de copil (de la 9 ani), se dovdește autodidact și învăță
singur să scrie și ajunge chiar instructor de religie, fără a renunța însă la ura tipică
clasei din care provenea pentru toate celelalte clase, ură care așa cum declara Vera
Jasulici (o populistă) n-avea nimic în comun cu opiniile intelectuale al
"intelighenției". Morala partidului bolșevic datorează tot atât de mult unui individ
precum Neceaiev pe cât datorează și lui Marx, Neceaiev urmărit de poliție și în exil
fiind la un moment dat, și copleșit de distrugerea organizației lui secrete de către
poliția secretă țaristă, va ajunge la concluzia că o astfel de organizație inevitabil
clandestină în Rusia vremii, pentru a supraviețui, trebuie să se bazeze pe principiile
lui Machiaveli și să urmeze moto-ul iezuiților: "violență pentru trup, minciună
pentru minte".

Lenin
I.V. Stalin

Rusanu Irina Alina

 Nazismul
Nazismul sau național-socialismul (german) a
fost ideologia și politica totalitară naționalistă,
rasistă, antisemită și anticomunistă a
Germaniei naziste, care au fost aplicate în
timpul dictaturii lui Adolf Hitler în statul
german între 1933 și 1945. Cuvântul "nazism"
provine de la prescurtarea numelui național-
socialism (Nationalsozialismus, prescurtat în
germană Nazi, pronunțat /ˈna.t͡si/, v. AFI). În
1921 Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc German Național-Socialist
(Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, scurt NSDAP), iar la 30 ianuarie
1933 cancelarul (prim-ministrul) Germaniei, al Reich-ului german, cunoscut drept
Al treilea Reich.
În momentul de față, în Germania, nazismul precum și folosirea svasticii sunt
interzise prin lege, dar mai există grupări și chiar partide neonaziste, unele ilegale.
Folosirea simbolurilor naziste, inclusiv a svasticii, nu este permisă în Germania
decât în cazuri excepționale.
Ideologic, nazismul a preferat în permanență primatul acțiunii asupra gândirii. În
timp ce se afla în închisoarea Landsberg, (în 1923-1924), Hitler și-a dictat prima
parte din „Mein Kampf” (Lupta mea), care a devenit „biblia” național-socialismului
german. Alături de programul în 25 de puncte din 1920, lucrarea a reprezentat
cadrul de bază al nazismului. Ideile lui Hitler s-au întemeiat pe o concepție rasistă.
El considera că omenirea poate fi împărțită pe baza unei ierarhii valorice a raselor
și că viața nu reprezintă nimic altceva decât supraviețuirea celor adaptabili.
Credea că „darwinismul social” se extinde la lupta între rase, și întocmai cum
animalele se luptă pentru hrană și perpetuare, tot așa și în specia umană cei
puternici înlătură sângele (caracterele presupus ereditare) celor slabi. „Poporul de
stăpâni” („Herrenvolk”) era de "rasă ariană”, alcătuit fiind din populațiile Europei
de Nord. La baza piramidei rasiale Hitler îi plasează pe negri, pe slavi, pe țigani și
pe evrei, pentru aceștia din urmă având sentimente de ură exacerbată. Hitler îi
socotea pe evrei drept „un cancer ce roade trupul Germaniei”, o boală ce trebuie
tratată, după cum ilustrează următorul citat din „Mein Kampf”:

Rusanu Irina Alina

„Alterarea sângelui și deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică
declinul civilizațiilor străvechi; niciodată războiul nu a ruinat națiunile, ci pierderea
puterii lor de rezistență – caracteristica exclusivă a sângelui raselor pure. În
această lume, oricine nu este de origine sănătoasă poate fi considerat pleavă”.
După părerea lui Hitler, nu există nici o alternativă realistă la guvernarea
dictatorială. Încă din timpul anilor petrecuți la Viena, el considerase democrația
parlamentară slabă și ineficientă. Aceasta se opunea tradițiilor istorice germane
bazate pe militarism și absolutism și, mai mult, încuraja răspândirea unui rău și
mai mare: comunismul.
Cel din urmă element al ideologiei naziste era naționalismul de tip agresiv, care se
răspândise ca urmare a condițiilor specifice din Germania ultimilor ani. În opinia
multor germani ca și a lui Hitler, Armistițiul din 1918 și Tratatul de la Versailles
trebuiau reconsiderate, iar teritoriile pierdute trebuiau retrocedate Germaniei.
Dar naționalismul lui Hitler cerea ceva mai mult decât simpla restabilire a
frontierelor din 1914. El dorea crearea unui „Reich” care să-i cuprindă pe toți acei
membrii ai poporului german ce trăiau dincolo de frontierele Germaniei: germanii
austrieci, germanii sudeți, comunitățile germane ce trăiau de-a lungul coastei
baltice – toți urmau să fie cuprinși în limitele teritoriale ale noii Germanii. Totuși,
țelurile lui Hitler nu se sfârșeau aici. Visa la Germania Mare, o supraputere
capabilă să rivalizeze cu Imperiul Britanic și cu Statele Unite. Un asemenea
obiectiv nu putea fi atins decât printr-o extindere teritorială de mari proporții.
Acesta a fost motivul pentru care Hitler ceruse „Lebensraum” („spațiu vital”)
pentru Germania. Numai prin cucerirea Poloniei, Ucrainei și Rusiei putea obține
Germania sursele de materii prime necesare industriei germane. Inițierea „noii
ordini” în Europa de est presupunea în același timp atingerea unui obiectiv
important: distrugerea Rusiei, centrul comunismului mondial. El susținea în „Mein
Kampf”:

„Poporului german trebuie să i se asigure teritoriul necesar existenței sale pe

pământ... Oamenii de același sânge trebuie să aparțină unui imperiu (Reich).
Poporul german nu are dreptul să se angajeze într-o politică colonială până în
clipa în care nu și-a adunat copiii între granițele aceluiași stat. Atunci când

Rusanu Irina Alina

teritoriul Reich-ului va cuprinde pe toți germanii și nu-și va mai putea permite să
ofere acestora condiții decente de trai, numai atunci se va putea vorbi de dreptul
moral, rezultat din nevoile poporului, de a dobândi teritorii străine. Plugul se va
transforma în sabie și lacrimile războiului vor deveni pâinea zilnică a generațiilor
următoare...
Dreptul la teritoriu devine datorie în cazul în care o mare națiune pare destinată
să decadă dacă nu-și extinde posesiunile. Iar acest lucru este cu atât mai adevărat
atunci când națiunea în cauză nu este o comunitate mică, negroidă, ci însăși
Germania-mamă a tuturor celor care au conferit lumii actuala sa formă culturală.
Germania fie va deveni putere mondială, fie va dispărea. Țelul de viitor al politicii
noastre externe trebuie să fie o politică îndreptată spre est, care să prevadă
teritoriile considerate necesare poporului german.”

Rusanu Irina Alina