Spațiul public și organizațiie

Relațiile umane se construiesc prin comunicare. Comunicarea și organizarea sunt cele două stări, ce
caracterizează, în general, orice organism viu. O instituție, o întreprindere, societatea în ansamblul ei se
construiesc și se mențin traversând numeroase procese și rețele de comunicare.
La începutul anilor 80, apare în Franța ideea întreprinderii-cetățean. Ca urmare, se dezvoltă comunicarea
externă și comunicarea internă a întreprinderilor și un model al managementului, aplecat spre comunicare.
Dacă în secolul al XIX-lea, întreprinderea era văzută ca un spațiu al producției, la începutul secolului al
XX-lea, apare întreprinderea ca organizație și model de organizare, iar în anii 60 întreprinderea este concepută
ca sistem de informare.
În anii 50, noțiunea de organizație ia locul celei de birocrație, iar în anii următori relația dintre societate
și întreprindere este regândită, iar o serie de cercetări se vor orienta către fenomenele identitare și culturale care
au loc în cadrul organizațiilor, în special în cadrul întreprindere.
Tipuri de comunicare:
+ Comunicarea deschisă
+ Comunicarea de influență
+ Comunicarea internă
+ Comunicarea externă
+ Comunicarea comunitară
+ Comunicarea evenimențială
+ Comunicarea financiară
+ Comunicarea vizuală
+ Comunicarea publică
Comunicarea deschisă – o perspectivă organizațională
Comunicarea deschisă afirmă dimensiunea socioculturală a organizației, valorizând dezvoltarea socială și
asigurând coerența acțtiunilor. Factorii care au contribuit la schimbările contemporane sunt următorii:
 Mondializarea schimburilor și a piețelor (strategiile concurențiale au făcut să dispară frontierele
geografice);
 Internaționalizarea concurenței;
 Atomizarea piețelor (țintele sunt acum mai bine definite pentru a propune produse perfect adaptate);
 Dezvoltarea tehnologică;
 Creșterea ponderii inovării într-o lume cât mai competentă;
 Colaborarea întreprinderilor.
Întreprinderea (organizația) din zilele noastre adoptă noi tehnici de management și de comunicare, capabilă să
asigure integrarea diferitelor funcții și sarcini ale actorilor în proiectul întreprinderii. Integrarea se va face ținând
cont de mediul înconjurător, informând toți actorii care sunt implicați în proiect, totul într-un climat social.

Comunicarea de influență
Un rol important în acest sens îl reprezintă persuasiunea, utilizând comunicărea pentru a-i câștiga pe oameni
pentru o cauză. Presupune șase pași de urmat:
1. Prezentarea – disponibilitatea atât fizică cât și mentală a persoanei de a primi mesajul;
2. Participarea – persoana trebuie să fie atentă la mesaj și să îi atragă atenția;
3. Comprehensiunea – persoana trebuie să înțeleagă mesajul;
4. Acceptarea – persoana acceptă mesajul și trebuie să fie de acord cu punctul de vedere exprimat;
5. Reținerea informației transmise;
6. Acțiunea – schimbarea atitudinii și comportamentului receptorului.
Factorul esențial în schimbarea opiniei îl reprezintă informația, modul în care această informație este
administrată. Strategiile persuasive ale relațiilor publice sunt planificate în jurul a trei elemente: mass-media,
mesajul și sursa. Efectul unui mesaj persuasiv depinde în mare măsură de canalul mediatic prin care e transmis,
sursa trebuie să fie credibilă, iar mesajul în sine trebuie să prezinte argumente rezonabile.

Comunicarea internă
Funcțiile comunicării interne sunt: a asculta, a informa, a construi.
 A asculta:
-barometre de opinie
-anchete
-sondaje interne
-rețele de informare
 A informa: pentru a pune în practică adevărate stategii de comunicare internă, organizațiile au recurs la
o paletă diversificată de tehnici: suporturi scrise, audio vizual, etc.
 A construi: comunicarea internă trebuie să depășească mai multe dificultăți:
-Să evite decalajul intre ceea ce salariații gândesc despre organizatie și discursul organizatiei despre ea însăși,
limbajul adoptat fiind unul motivant;
- Să vorbească pe același ton diferitelor publicuri interne, cu mijloace specifice, prin mesaje clare;
- Să armonizeze comunicarea internă și comunicarea externă.
Comunicarea internă nu reprezintă un lux într-o organizație, ci o necessitate, o investiție importantă,
determinată în politica unei organizații.
Comunicarea externă
Nu se poate concepe o bună comunicare externă fără existența unei bune comunicări interne. Cu cât o
întreprindere, o asociație, o instituție, o adminstrație dorește să-și construiască o imagine cât mai favorbilă, cu
atât este nevoită să explice propria strategie colaboratorilor săi.
De asemenea, salariatul este primul reprezentant al organizației în exterior, primul său purtător de
cuvânt.
Cele cinci forme principale de lucru cu presa sunt: comunicatul de presă, dosarul de presă, conferința de
presă, interviul și articolul.

Comunicarea comunitară definește acțiunile de interes general inițiate de întreprinderi sau organizații.
Întreprinderea își va orienta comunicarea externă către instituțiile locale, naționale sau internaționale pentru a se
bucura de recunoașterea competențelor sale și a bunelor intenții, în ceea ce privește interesul general.
Comunicarea comunitară se va dezvolta în jurul a trei axe principale:
1. Ecologia naturală – întreprinderile și organizațiile vor lua parte la rezolvarea problemelor de degradare a
mediului. Măsurile concrte vor consta în:
- economie de apă și energie;
- respectarea criteriilor de calitate în întreprindere;
- atribuirea de ajutoare financiare organismelor de protecție a mediului.
2. Ecologia relațiilor – contractul social pe care este fondat lumea modernă este dublat, astăzi, de un
contract natural prin care orice colectivitate își asumă apartenența la o lume global. În planul vieții
cotidiene a organizațiilor acest contract presupune o serie de ăsuri concrete:
- recunoașterea dreptului la un mediu sănătos;
- inițierea personalului în problem de ecologie;
- dezvoltarea cooperării între producător și consummator.
3. Ecologia spiritului – acțiunile nu vor fi separate de implicațiile lor psihologice și compotamentale.

Comunicarea evenimențială este o nouă formă de comunicare, un demers asociat totdeauna unui
eveniment, princcipalele forme de comunicare evenimențială fiind mecenatul și sponsorizarea:
-mecenatul reprezintă o susținere ( materială, financiară, morală), susținere care vizează un interes
general;
- sponsoriazrea reprezintă o susținere( materială, financiară) adusă unei persoane, manifesări,
organizații, unui produs în vederea obținerii unui beneficiu direct și pe termen scurt.
Cele două fac parte din tehnicile clasice care servesc la repoziționarea organizației.
 Comunicarea financiară pleacă de al informații strict financiare ( cifre, rezultate, rapoarte, avize), de la
informații economice generale ( strategie, performanțe, pespetive) și-și delimitează un spațiu propriu,
construind imaginea financiară organzației.
Comunicarea vizuală a unei întreprinderi sau orgaanzații constă într-un dicurs grafic care vehiculează
un mesaj foarte clar și univversal, și care se supune unor coduri culturale specifice.
Comunicarea vizuală, ca termen generic se referă la logotip, la diferite forme de identitate vizuală, la
design, embleme, simboluri, ambalaje, etc.

Comunicarea publică este o comunicare socială dar și societală, în același timp; Comunicarea socială
vizează viața pesonală, iar comunicarea societală servește națiunii, în ansamblul ei.
Actorii comunicării publice sunt:
 puterile publice: -președenția, parlamentul;
-guvernul, ministerele;
-primăriile;
-consiliie teritoriale;
-serviciile publice și instituționale;
 diferite organism publice;
 diverse organizații și asociații neguvernamentale;
 întreprinderi private.

Comunicarea în cadrul GFK

• Scurt istoric
Asociația GfK a fost înființată în 1934 pentru promovarea cercetării de piață. Componența sa
este formată din aproximativ 600 de companii și persoane fizice. Scopul asociației este de a efectua cercetări de
bază, de a promova formarea și educația continuă a cercetătorilor de piață și de a produce în mod regulat studii
care să fie puse la dispoziția membrilor.
Prima filială străină a Grupului GfK a fost GfK Austria, care în 1960 a inaugurat noua era
internațională a GfK. Anii următori au cunoscut o extindere continuă a rețelei GfK, cu accentul inițial asupra
țărilor din Europa de Vest, care s-au extins după 1989 pentru a include și Europa de Est. În 1992, GfK sa
aventurat în cealaltă parte a globului și a integrat prima filială australiană în rețeaua GfK.
Astăzi, Grupul GfK este compania de cercetare a pieței numărul 4 din lume și operează în mai
mult de 100 de țări.
Comunicarea strict pe circuitul ierarhic

Liniile dintr-o organigramă reprezintă liniile de autoritate şi relaţii de raportare.

Comunicarea de sus în jos porneşte de la vârful ierarhiei organizaţiei spre bază. De exemplu, managerul de
proiect cere unui team leader să îi învețe pe cei din echipă să codeze produsele într-o maieră mai simplificată.
La rândul său, team leader-ul o să creeze o schemă cu noua metodă și o să desemneze un membru al echipei
pentru a se asigura că toți au înțeles noua procedură.
Comunicarea de jos în sus porneşte de la baza organizaţiei spre vârf. De exemplu, un junior creator (persoană
care creează itemi în sistem) vine cu o idee care ar putea reduce timpul de creare a unui produs. El îi comunică
acest lucru team leader-ului, iar la rândul său va informa managerul de proiect.
Comunicarea orizontală are loc între managerii de proiect. Spre exemplu, dacă unul dintre proiecte are un
deadline și cei din echipă nu ar atinge target-ul până la acel deadline, managerii de proiect se ajută între ei și își
împart responsabilitățile pentru finalizarea proiectului.

Comunicarea în cadrul firmei este o comunicare bazată pe circuitul ierarhic, o comunicare orizontală și
în același timp una de sus în jos.
Comunicarea este atât între departamente, care colaborează în permanență între ele, dar în același timp,
comunicarea este și ierarhică, cu superiorii.
Dacă un angajat aflat la început, în perioada de probă (3 luni), comunică în cea mai mare parte cu
mentorul său și cu Team Leader-ul, cei trecuți de această perioadă comunică cu Team Leader-ul, HR-ul și
clienții. Un Team Leader, comunică la rândul său cu Team Managerul, alte departamente, HR-ul și cu
subalternii. Team Managerul Comunică cu Șeful de Proiect, HR-ul si cu Managerul filialei în care se află.
Singurul care comunică cu CEO-ul(Chief Executive Officer/ director) companiei este managerul filialei.
Singurul lucru în comun pe care îl au, este că toți comunică la diferite nivele cu HR-ul.