COLEGIUL ,,VASILE LOVINESCU'' FĂLTICENI

PROIECT

PENTRU SUSŢINEREA EXAMENULUI DE CERTIFICARE

A CALIFICĂRII PROFESIONALE

NIVEL IV

DOMENIUL:ECONOMIE

CALIFICAREA: TEHNICIAN ÎN ACTIVITĂŢII

ECONOMICE

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR CANDIDAT

BOCANCI FLORENŢA FILIPCIUC DARIA- ROBERTA

IUNIE 2018

1
ANALIZA SURSELOR DE FINANȚARE LA
,,SC.OIL-TERMINAL.SA’’

2
 Cuprins

Argument………………………………………………………………….…...4
Capitolul I. Noţiuni şi concepte privind structura financiară a firmei…….5
1.1.Concepte de bază privind capitalul………………………………………………5

1.2. Metode de formare a capitalului…………………………………………….…..5

Capitolul II.Surse de finanţare a unei întreprinderii……………………….8

2.1.Indentificarea surselor de finanţare……………………………………………....8

2.2.Surse proprii de finanţare……………………………………………...……..…8

2.3. Surse străine de finanţare…………………………………………………....…8

Capitolul III.Studiu de caz privind analiza surselor de finanţare la SC…12

Concluzii………………………………………………………………….…...13
Bibliografie……………………………………………………………………14

3
 Argument

Orice stat se confruntă permanent cu numeroase şi puternice fenomene negative

precum inflaţia şi recesiunea. Preocupările pentru găsirea soluţiilor prin care să se menţină
sub control excesele ciclului economic sunt de cea mai mare importanţă pentru orice stat.
Una dintre cele mai importante şi dificile probleme în condiţiile economiei de piaţă,
lipsa ei de administrare ca rezultatul îndepărtării de la metodele de administrare colective şi
totodată a dezvoltării slabe a pieţii este introducerea în sistemul de finanţe al Republicii a
metodelor şi tehnicelor de conducere a economiei din partea statului.
Politica fiscală şi mecanismul de impozitare defineşte rolul impozitelor în devoltarea
societăţii contemporane. Impozitul constituie un instrument cu caracter istoric şi cu implicaţii
asupra sferei economico-sociale, fiind un mijloc tradiţional cu ajutorul căruia statul îşi
mobilizează resursele financiare necesare pentru îndeplinirea funcţiilor sale specifice.
Am ales ca temă pentru lucrarea mea,,Analiza surselor de finanţare ,,deoarece
consider că pentru a putea începe o afacere avem nevoie de surse de finanţare pentru a ne
dezvolta pe termen lung.
Impozitele sunt considerate a fi „însăşi existenţa statului, exprimată în limbaj
economic”. Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii chetuielilor
avansate.
Nevoia de resurse apare atât la înfiinţarea societăţii cât şi pe parcursul derularii
activitătii de exploatare şi a celei investiţionale, capitalul reprezentând motorul dezvoltarii
societătii.
Pentru realizarea echilibrului pe termen lung şi scurt este necesară acoperireanevoilor
permanente de capital din surse permanente, mobilizate pe termen lung
saunelimitat(capitaluri proprii şi împrumuturi pe termen lung) şi asigurarea unor
resursetemporare care să facă faţă nevoilor de finanţare pe termen scurt.
O prezentare comparativ a surselor proprii(capitaluri proprii), a surselor atrase şi
acelor împrumutate evidenţiază avantajele fiecărei surse de finanţare în parte.
Sursele proprii reprezintă surse sigure de finanţare, determina autonomia financiară a
firmelor si elimină riscul retragerii fortuite a capitalurilor. Sursele atrase au principalul
avantaj că suntneoneroase, dar în acelaşi timp ele sunt nesigure.

4
 Capitolul I
Noţiuni şi concepte privind structura financiară a firmei

Structura financiară a întreprinderii reprezintă, ansamblul complex şi coordonat al

diverselor surse de finanţare folosite de managerul financiar pentru acoperirea necesarului de
finanţat. În alte opinii se consideră că structura financiară exprimă raportul existent între
finanţările pe termen scurt şi cele pe termen lung.
La nivelul întreprinderii, structura financiară reflectă compoziţia capitalurilor acesteia
sau totalitatea componentelor de capital. Din acest motiv structura financiară mai poartă
numele de structura capitalurilor întreprinderii.
În consecinţă, structura financiară sau structura capitalurilor întreprinderii este suma
ponderilor de participare a acestor surse de finanţare la constituirea capitalurilor investite în
întreprinderi. Pentru structura financiară este relevant capitalul permanent (format din
capitalul propriu la care se adaugă datoriile), cu o alocare mai mare de un an, deoarece este
destinat ciclului de investiţii.
Capitalurile pe termen scurt sunt destinate cu predilecţie ciclului de exploatare şi, în
mare parte, se acordă gratuit pe termene rezonabile, determinate de nevoile exploatării.
Cu toate acestea, dacă necesarul de finanţat (nevoia de fond de rulment) nu este
acoperit integral din fondul de rulment, se va recurge la credite pe termen scurt ale căror
costuri se vor lua în calculul capitalurilor investite.

Fig 1. Structura financiară a întreprinderii

CAPITAL RESURSE DE
PERMANENT (CP) TREZORERIE (RT )

ACTIVE ACTIVE
IMOBILIZATE CIRCULANTE

CAPITAL DATORII LA CREDITE CREDITE BANCARE

PROPRIU TERMEN COMERCIALE PE TERMEN SCURT

5
1.1.Concepte de bază privind capitalul

Noţiunea de capital apare pentru prima dată în secolul al XII-lea şi a circulat la

începutsub diverse sensuri; ca fond, stoc de mărfuri, masă de bani etc. În secolul al XIV- lea,
termenul de capital este întâlnit cu înţeles de bogăţie, averi băneşti, fonduri, etc.
Conţinutul modern de capital a fost introdus de economistul francez A.J. Turgot în
secolul al XVIII - lea. În accepţiunea economistului francez, noţiunea de capital însemna mai
mult decât bani sau bunuri,respectiv, o valoare care participă la producerea unor noi valori şi
a profitului.
Capitalul reprezintă ansamblul bunurilor reproductibile ale unei activităţi anterioare
utilizate în producerea de bunuri materiale şi servicii destinate realizării că mărfuri pe piaţa în
scopul obţinerii unui profit .
El se constituie din acele bunuri produse şi acumulate care nu sunt supuse consumului
final,ci sunt utilizate de întreprinderii pentru a produce noii bunuri economice şi a le vinde
cu profit.
Din punct de vedere al conţinutului său tehnico-productiv şi investiţional ,capitalul
cuprinde acele bunuri reproductibile care contitioneaza producerea continuă şi eficenta a
unor bunuri economice fără a căror menţinere nu se poate asigura ritmul necesar al activităţii
economice.

1.2. Metode de formare a capitalului

Prin rolul său deosebit de important în ansamblul factorilor de producţie, capitalul
deţine o poziţie privilegiată în toate abordările teoretice care vizează modul de desfăşurare a
activităţii firmelor.
Capitalurile se formează la infintarea firmei, se modifica prin creşterea sau
diminuarea lor pe parcursul desfăşurării activităţii şi se lichidează la încetarea existenţei
firmei. Aşadar, putem aprecia capitalurile ca fiind totalitatea surselor de finanţare de care
dispune firmă şi pe care le poate utiliza pentru procurarea tuturor elementelor patrimoniale de
activ.
În funcţie de modul cum se constituie (sursa de provenienţă şi de apartenenţă), putem vorbi
de:
 capitaluri proprii;
 capitaluri împrumutate;
 provizioane.

6
` Aşadar, firma are, de la început, de ales între două surse de finanţare principale:
capitaluri proprii şi îndatorare ce sunt valabile atât în cazul gestiunii pe termen mediu şi lung,
respectiv gestiunii activelor imobilizate, cât şi în cazul gestiunii pe termen scurt, respectiv
gestiunea activelor circulante. De asemenea, în ultimul timp, pe lângă aceste modalităţi
clasice (tradiţionale) de finanţare se pune un accent deosebit pe finanţarea nerambursabilă
prin programe europene.
Decizia de finanţare, care stă la baza formării capitalului firmei, este, în cea mai mare
parte, asumată de conducerea firmei şi mai puţin de către “furnizori” de capitaluri (acţionarii
şi creditorii firmei). Aceasta poate fi realizată prin două modalităţi:
finantare internă;
finantare externă.
crearea capitalurilor proprii şi a celorlalte elemente ale surselor proprii
Capitalurile proprii reprezintă ansamblul finanţărilor pe care proprietarii firmei le-au adus
în firma fie prin aporturi directe (constituirea şi sporirea capitalului social), fie indirect, prin
renunţarea integrală sau parţială la remunerarea ce li s-ar fi cuvenit sub formă de dividende,
respectiv prin autofinanţare.
Se poate aprecia că sursele proprii ale firmei au:
fie origine externă (constituirea şi sporirea capitalului social);
fie origine internă (autofinanţarea, alte surse asimilate capitalurilor proprii şi alte surse
de capital).
Studiind bilanţul contabil se constată faptul că prin însumarea capitalului social cu
primele de capital, rezervele de reevaluare, rezervele, rezultatul reportat şi rezultatul
exerciţiului se formează capitalurile proprii ale firmei.
Capitalurile proprii conform reglementărilor contabile menţionate constituie dreptul
acţionarilor sau asociaţilor asupra activelor unei firme după deducerea tuturor datoriilor sale.
Aşa cum am remarcat, în categoria altor elemente constitutive ale surselor proprii
cuprindem: alte surse proprii de capital (fondurile speciale şi provizioanele) şi nu în ultimul
rând, cu o importanţă covârşitoare în bună desfăşurare a activităţii firmei, autofinanţarea.
Dat fiind faptul că în cadrul capitalurilor proprii o importanţă deosebită o are capitalul
social, accentul, în continuare va fi pus pe constituirea şi sporirea capitalului social.

7
 Prima şi cea mai importantă componentă a capitalurilor proprii o reprezintă capitalul
social.
Capitalul social este condiţia fundamentală a infintarii unei firme, această noţiune
fiind “inseparabila de cuvântul societate”, constituind pentru firmă şi acţionarii sau asociaţii
săi baza juridică în relaţiile cu terţii.
Modul de constituire, dar, mai ales, modul de circulaţie al capitalului social sunt
diferite în funcţie de forma juridică a societăţilor comerciale.
Astfel, potrivit art. 2 din legea 31/1990, societăţile comerciale se pot constitui în una din
următoarele forme:

Fig 2.Forme de societăţi

Societăți în Societăți în Societăți cu

Societăți în Societăți pe
comandită comandită pe răspundere
nume colectiv acțiuni
simplă acțiuni limitată

Diferă în funcţie de numărul asociaţilor sau acţionarilor (minim 5 acţionari la

societatea pe acţiuni şi maxim 50 de asociaţi la societatea cu răspundere limitată) şi
răspunderea juridică a acestora.
Aceste forme se pot grupa în două categorii: societăţi de persoane (societatea în nume
colectiv şi societatea în comandita simplă) şi societăţi de capitaluri sau societăţi anonime
(societatea pe acţiuni şi societatea în comnadita pe acţiuni). O poziţie intermediară o au
societăţile cu răspundere limitată ce îmbină trăsăturile celor două categorii.

8
 Societăţile în nume colectiv sau în comandita simplă se vor constitui prin contract de
societate, iar societăţile pe acţiuni, în comandita pe acţiuni sau cu răspundere limitată se vor
constitui prin contarct de societate şi statut. Că excepţie, societatea cu răspundere limitată se
poate constitui şi prin actul de voinţa al unei singure persoane, caz în care se întocmeşte
numai statutul.
Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic denumit
act constitutiv. De asemenea, chiar şi atunci când se încheie numai contract de societate sau
numai statut, acestea sunt denumite tot act constitutiv. În actul constitutiv, trebuie înscris
aporul asociaţilor sau acţionarilor la constituirea capitalului social, indispensabil aşa cum am
mai arătat, pentru desfăşurarea activităţii societăţii comerciale.
În funcţie de nevoia de capital imediat sau la temen, firma emite acţiuni, certificate de
investiţii, sau bonuri de subscripţie. În legislaţia noastră forma expresă prevăzută este
emisiune de acţiuni.

Fig 3.Societate în nume colectiv

9
 Capitolul II
Surse de finanţare a unei întreprinderii

2.1.Indentificarea surselor de finanţare

Politica de finanțare a întreprinderii trebuie să selecteze sursele de finanțare a

întreprinderii pentru a asigura buna sa funcționare, performanțele acesteia prezente și
viitoare. Din punct de vedere al apartenenței fondurilor, sursele de finanțare pot fi:
 finanțări din fonduri proprii (autofinanțarea, creșteri de capital);
 finanțări prin angajamente la termen (împrumuturi obligatare, credite bancare, credit-
bail).
Din punct de vedere al efortului depus pentru obținerea lor, sursele de finanțare pe
termen lung cuprind: finanțări interne (autofinanțarea); finanțări externe (creșteri de capital
și împrumuturi diverse) Nevoia de resurse apare atât la înființarea societății cât și pe
parcursul derulării activității de exploatare și a celei investiționale, capitalul reprezentand
motorul dezvoltării societății.
Pentru realizarea echilibrului pe termen lung și scurt este necesară acoperirea nevoilor
permanente de capital din surse permanente, mobilizate pe termen lung sau nelimitat
(capitaluri proprii și împrumuturi pe termen lung) și asigurarea unor resurse temporare care
să facă față nevoilor de finanțare pe termen scurt.
O prezentare comparativ a surselor proprii(capitaluri proprii), a surselor atrase și
acelor împrumutate evidențiaza avantajele fiecarei surse de finanțare în parte. Sursele proprii
reprezintă surse sigure de finanțare, determină autonomia financiară a firmelor și elimină
riscul retragerii fortuite a capitalurilor. Sursele atrase au principalul avantaj că sunt
neoneroase, dar în același timp ele sunt nesigure.
Dimensiunea și exigibilitatea lor depind de caracteristicile ciclului de exploatare.
Sursele împrumutate prezintă avantajul mobilității pentru armonizarea necesarului de
finanțare cu sursele proprii atrase.

10
2.2.Surse proprii de finanţare
Din punctul de vedere al surselor proprii, nu prea există multe alternative, respectiv
ori se recurge la autofinanţare, ori se aduc aporturi noi la capitalul societăţii. Autofinanţarea
este cea mai răspândită formă de finanţare şi presupune că întreprinderea să îşi asigure
dezvoltarea prin forţe proprii, folosind drept surse o parte a profitului obţinut în exerciţiul
expirat şi fondul de amortizare, urmărind atât acoperirea necesarului de înlocuire a activelor
imobilizate cât şi creşterea activelor de exploatare.
Autofinanţarea este determinată de creşterea resurselor obţinute din propria activitate
care vor rămâne în mod permanent la dispoziţia întreprinderii pentru finanţarea activităţii
viitoare. Autofinanţarea este constituită din excedentele pe care întreprinderea le produce şi
care sunt folosite pentru finanţarea activităţilor ulterioare. Autofinanţarea constituie în
general pivotul finanţării întreprinderii şi pentru unele dintre ele sursa exclusivă a finanţării în
fazele decisive ale dezvoltării.
Caracterul fundamental al acestei resurse tine de faptul că aceasta constituie elementul
în baza căruia finanţarea externă va putea fi solicitată şi atrasă de către întreprindere. Acest
statut al autofinanţării tine de 2 raţiuni fundamentale.
Principalele avantaje oferite de autofinanţare sunt:
constituie un mijloc sigur de finanţare, o sursă independenta şi stabilă de
fonduri;
autonomia financiară asigurată prin autofinanţare permite întreprinderii
independentă de gestionare faţă de organismele financiare şi de credit;
asigură întreprinderii un mare grad de libertate privind dezvoltarea
investiţiilor, cu condiţia realizării unor investiţii utile, profitabile;
permite frânarea îndatorării şi implicit reducerea cheltuielilor financiare;
permite măsurarea randamentului capitalurilor proprii, respectiv a rentabilităţii
financiare(autofinanţarea netă şi capitalul propriu);
reprezintă factorul hotărâtor în asigurarea accesului pe piaţa de capital şi atragerea de
noi capitaluri din afară întreprinderii.
Cu toate aceste avantaje oferite de autofinanţare, nu trebuie exagerat în aceasta
direcţie deoarece în situaţia în care rentabilitatea economică a întreprinderii este superioară
ratei dobânzii practicată pe piaţa financiară, cu cât raportul dintre capitalul împrumutat şi
capitalul propriu este mai mare, cu atât randamentul financiar al întreprinderii creşte.
Decizia de autofinanţare şi nivelul acesteia sunt adesea influenţate de factori
constrângeri juridice.
11
 Capacitatea de autofinanţare reprezintă un surplus monetar care se obţine ca rezultat
al tuturor operaţiilor de încasări şi plăti efectuate de întreprindere intro perioada de timp,
având în vedere şi incidenta fiscală.
Mărimea autofinanţării degajată de o întreprindere joacă un puternic rol de
semnalizare a performanţelor acesteia. Ea indică potenţialilor investitori ai întreprinderii dacă
aceasta este capabilă să utilizeze eficient capitalurile încredinţate şi să le asigure o
remunerare atrăgătoare.
Pentru creditori mărimea absolută şi relativă a autofinanţării certifica nivelul
capacităţii de rambursare precum şi nivelul riscului de neplată.

2.3. Surse străine de finanţare

Surse străine de finanţare sunt:
 majorarea capitalului social (emitere suplimentara de actiuni);
 creditul obligatar;
 creditul bancar;
 imprumuturi de la alte institutii specializate.
Majorarea capitalului social
Printre strategiile financiare promovate de o firmă se numără şi cea a creşterilor de
capital realizată prin emisiune suplimantara de acţiuni. Dacă contituirea capitalului social
reprezintă prima fază de finanţare a unei societăţi comerciale creşterea capitalului social
reprezintă o decizie financiară strategică luată de adunarea generală a acţionarilor sau
consilului de administraţie, care are efect pozitiv asupra terţilor(bănci, parteneri de afaceri)
sporind încrederea acestora asupra societăţii şi care duce la creşterea lichidităţilor.
Creşterea capitalului social este cel mai costisitor dar prezintă avantajul îmbunătăţirii
structurii financiare a firmei.
Creditul obligatar
Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni(credite obligatare) sunt fonduri pe termen
lung asigurate prin vânzarea obligaţiunilor emise către public,obligaţiile fiind garantate prin
activele societăţii.
Titularul de patrimoniu care lansează aceste împrumuturi se angajează să rambur-seze
la termen sau eşalonat ratele scadente şi să plătească dobânda sub forma cupoa-nelor ataşate
tilurilor de credit.

12
 Societăţile recurg la împrumuturi obligatare pentru că de multe ori condiţiile bănci
lor sunt restrictive şi au costuri ridicate iar avantajul esenţial este că remuneraţia(cupoanele)
se deduce din profitul impozabil , făcându-l mai accesibil.
Există multe tipuri de obligaţiuni, iar în ultimă instanţă diversitatea lor a fost generată
de necesitatea acoperirii celor două riscuri care le încorporează: riscul de piaţă şi riscul ratei
dobânzii.

Fig 4. Credit obligator

Creditul bancar
De regulă băncile comerciale se ocupă cu creditarea pe termen mediu şi scurt având
reticente în a-şi imobiliza capitalurile pentru perioade îndelungate.
Creditul bancar pe termen mijlociu(2-7 ani) joacă un rol important în finanţarea
societăţilor comerciale, fiind destinat acoperirii de investiţii în echipament de producţie cu
durate de funcţionare relativ scurte, amenajări, contructii uşoare, cheltuieli pentru inovări,
cercetări sau pentru operaţiuni de import.
Creditele bancare se acordă pe bază de garanţii ferme prezentate de debitor iar
condiţiile creditului se negociază între bancă şi debitor: rata dobânzii, termenul de
rambursare, eventuala perioadă de gatie, penalizări pentru nerespectarea clauzelor
contractuale
13
 Riscul de dobândă este acela care decurge, pentru debitor sau creditor, din utilizarea
ratei fixe sau variabile a dobânzii şi din evoluţia ulterioară a ratei dobânzii după încheierea
contractului, până scadenta.

Fig 5.Credit bancar

Imprumuturi de la alte institutii specializate

Apelarea la alte organisme specializate presupune efectuarea de împrumuturi pe
termen lung sau mijlociu. Băncile fiind reticente la împrumuturile pe termen lung
operaţiunile de creditare pe termen lung sunt preluate de stat, prin intermediul unor instituţii
specializate sau chiar de către instituţii financiare private nebancare.
Când statul este interesat să intervină direct în orientarea diverşilor agenţi economici,
facilitează accesul acestora la surse obişnuite de capital sau împrumuta din fondurile sale
proprii, dacă investiţiile sunt de dorit pentru naţiune.
Dacă împrumutul de realizează din fonduri publice statul poate ceea facilitaţi pentru
împrumutaţi sub forma unor subvenţii pentru echipamente speciale, pentru locuri izolate,
condiţii grele, uşurarea fiscalităţii.
Dacă împrumutul se efectuează de către diverse organisme financiare specializate
facilităţile oferite de stat se pot materializa în compensarea parţială a costului împrumutului
,garantarea împrumuturilor efectuate de întreprinzători .

14
 Capitolul III
Studiu de caz privind analiza surselor de finanţare la
,,SC.Oil-Terminal.SA’’

Activitatea principală a societăţii este manipularea ţiţeiului, produselor petroliere,

petrochimice, chimice lichide şi alte produse finite sau materii prime lichide pentru import,
export şi tranzit
Oil Terminal SA Constanţa ocupă o poziţie strategicã în Zona Mãrii Negre fiind cel
mai mare operator pe mare, specializat în vehicularea ţiţeiului, produselor petroliere şi
petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime în vederea import/exportului şi
tranzitului.Oil Terminal Constanţa reprezintã unul dintre cele mai mari terminale din Sud-
Estul Europei.
Avantajele amplasãrii care-i conferã şi poziţia strategicã sunt:
terminal la Marea Neagrã;
acces la cãile de comunicaţie rutiere şi ferate;
existenţa a trei mari depozite dotate cu rezervoare în care produsele petroliere sunt
vehiculate având o capacitate totalã de depozitare de 1.700.000 m.c.; capacitãţi de
încãrcare/descãrcare a produselor petroliere şi chimice la rampele CF având
lungime totalã de 30 km; conducte de transport pentru încãrcare/descãrcare produse
petroliere şi chimice.
` Misiunea OIL TERMINAL este prestarea de servicii de primire, depozitare,
condiţionare şi livrare a ţiţeiului, produselor petroliere, petrochimice şi chimice lichide în şi
din nave maritime şi fluviale, vagoane cisternă, conducte petroliere, încărcare cisterne auto,
precum şi bunkerare nave.
Componenta Consiliului de Administraţie al Societăţii OilTerminal S.A.:
 Ciocârlan Laurentiu-Gabriel - Preşedinte al Consiliului de Administraţie 6
 Anitei Mihai-Daniel - Membru al Consiliului de Administraţie
 Ivan Valeriu - Membru al Consiliului de Administraţie
 Chebac Mihai-Cristian - Membru al Consiliului de Administraţie S.C. STAAR
RATING S.R.L ( prin împuternicit Bărbulescu Dan Cristian - Membru al Consiliului
de Administraţie
 Comsulea Corin - Membru al Consiliului de Administraţie
 Bogdan Daniel Marius - Administrator provizoriu

15
Cifra de afaceri
Ponderea fiecărei categorii de produse sau servicii în venituri i totalul cifrei de afaceri
ale ș societă ii pentru ultimii trei ani.

Tabel nr 1. Venituri și totalul cifrei de afaceri în perioada 2016-2018(exprimată în lei)

PRODUSE ANUL % % ANUL % % ANUL % %

PETROLIERE 2016 * ** 2017 * ** 2018 * **

Țiției 33.232.716 29 28 29.946.166 27 26 29.525.465 26 26

Motorină 43.105.196 37 36 44.113.094 40 38 32.036.926 29 28
Benzină 6.276.302 5 5 7.752.064 7 7 9.637.636 9 8
Păcură 11.073.556 10 9 9.447.891 8 8 13.158.759 12 12
Produse chimice 13.657.087 12 12 9.321.310 8 8 10.189.738 9 9
Alte produse si 8.428.945 7 7 11.021.615 9 9 17.029.643 15 15
servicii
Cifra de afaceri 115.773.802 100 - 111.512.140 - - 111.578.167 100 -
Alte venituri din 3 4.601.140 4 4 1.782.285 2
exploatare iș 3.695.778
financiare
Venituri totale 119.469.680 - 10 116.113.356 10 10 113.360.452 100

Structura surselor de finanţare

Tabel nr 2.Structura surselor de finanțare a scocietății
Oil-Terminal S.A în perioada 2016-2018 (exprimate in lei)

2016 2017 2018

Capitaluri proprii 348.261.747 396.244.467 437.815.394

Surse străine 30.288.226 32.955.063 33.458.694

16
 Tabel nr 3. Surse de finanţare

Surse de finantare 2016 2017 2018

Capital subscris 58.243.025 58.243.025 58.243.025

vărsat
Rezerve 174.140.380 174.249.504 174.293.295
Rezerve din 107.257.574 156.595.571 198.621.219
reevaluare
Rezultat financiar 54.120 0 0
Prime de capital 0 0 0
Repartizarea 44.093 0 0
profitului
Total capitaluri 348.261.747 396.244.467 437.815.394
proprii

Conform tabelului,capitalul subscris vărsat este de 58.243.025 lei, rezervele cresc pe

parcursul celor trei ani, rezervele de reevaluare sunt intr-o continuă evolu ie de la
107.257.574 la ț 198.621.219 lei. Rezultatul finainciar rămân egale cu zero in anul 2017-2018
la fel ca si repartizarea profit . Primele de capital sunt egale cu zero,iar totalul capitalurilor
proprii se măresc de-a lungul celor trei ani.

Tabel nr 4.Surse străine de finanţare

D.DATORII: SUMELE CARE TREBUIE

PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE 26.025.160
PÂNĂ LA UN AN
G.DATORII: SUMELE CARE TREBUIE
PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI 4.263.066
MARE DE UN AN

17
 Concluzii

Investiţiile joacă rolul de element generator în orice activitate economică, ceea ce face
ca o firmă să se nască, să-şi desfăşoare activitatea sau să modernizeze şi să dezvolte
capacitatea de producţie.
În una din definiţiile date investiţiilor se afirmă că acestea reprezintă o cheltuială sau
un plasament de sume băneşti. În momentul luării deciziei de investiţii întreprinzătorul
utilizează acumulările anterioare de capital, dar nu întotdeauna acestea sunt suficiente
realizării obiectivului propus.
Succesul activităţii investiţionale, în mare parte, este determinat de asigurarea
financiară a acesteia. Finanţarea investiţiilor are un conţinut unitar, dar complex, care reflectă
utilizarea resurselor în corelaţie cu tehnica de constituire şi de mobilizare a lor.
Resursele generate în cadrul finanţării interne, ca şi unele resurse din finanţarea
externă, se regăsesc sau se mobilizează în contul investitorului pe măsura generării lor.
Resursele externe (de natura împrumuturilor, creditelor bancare comportă) o tehnică
specifică de integrare a lor în vederea finanţării investiţiilor.
Finanţarea investiţiilor constituie o etapă semnificativă în procesul investiţional, în
cadrul căreia, urmare a deciziei de investiţii, resursele financiare se înglobează în bugetul
investiţiei şi pot fi utilizate în vederea realizării proiectului. În fapt, prin decizia de “a investi”
are loc alegerea dintre investiţia internă în şi investiţia externă. Prin decizia de “a finanţa” are
loc alegerea între resursele proprii şi resursele împrumutate sau atrase de finanţare.
Iniţial, orice proiect de investiţii se bazează pe acumulările anterioare de capital ale
investitorului, dar şi pe sursele altor investitori dispuşi să-şi angajeze economiile.
Astfel, sursele din care pot fi finanţate investiţiile sunt: surse din interiorul ţării şi
surse din exterior, sau într-o altă clasificare surse proprii şi surse atrase.
Autofinanţarea reprezintă capacitatea firmei de a produce resurse investiţionale din
profitul net, amortismentul cumulat, încasările din vânzarea utilajelor scoase din funcţiune,
emiterea şi vinderea de acţiuni şi mobilizarea rezervelor. Însă, de cele mai multe ori firmele
sunt nevoite să apeleze la împrumuturi bancare pe termen lung şi mijlociu.
Astfel, creditele pentru investiţii pot fi credite pe bază de garanţie materială, credite
ipotecare şi credite de cash-flow. Un loc aparte în finanţarea investiţiilor îl reprezintă leasing-
ul (creditul-bail), care are avantajul că utilizatorul acestuia realizează o economie de
investiţii.

18
 La originile oricărei investiţii se află întotdeauna acumulări anterioare ale
investitorului direct sau ale altor investitori dispuşi să-şi angajeze economiile, în diferite
forme, în realizarea proiectului în cauză. Sursele din care pot fi finanţate investiţiile sunt:
surse din interiorul ţării, reprezentate de fondurile proprii ale firmelor, emitere de
acţiuni, credite bancare pe termen lung sau termen mijlociu, alocaţii (subvenţii) de la
buget;
surse din exterior, sub forma împrumuturilor bancare, a investiţiilor directe de capital.
Sursele investiţionale mai pot fi clasificate în:
surse proprii (rezultate din exploatarea capitalului propriu sau din autofinanţare);
surse atrase (credite sau împrumuturi, subvenţii, colaborări cu alţi parteneri etc.).
Eficienţa economică în luarea deciziei de investiţii” prezintă conceptul de eficienţă,
procedura de selecţie a proiectelor de investiţii la nivelul firmei şi elemente introductive,
selective privind evaluarea şi analiza proiectelor de investiţii.
Capitalul este un factor necesar şi important care finanţează partea de avere a firmei
reprezentat de capitalul pus la dispoziţia firmei de către acţionarii acesteia şi capitalul
împrumutat de pe piaţă financiară, pus la dispoziţia firmei de către creditori.
Costul capitalului este rata cerută de investitori (acţionari şi creditori) respective rata
de rentabilitate cerută de cei care pun la dispoziţia întreprinderii capitaluri, care pentru
întreprindere reprezintă, în speţă, efortul financiar pe care trebuie sal depună aceasta pentru
aprovizionarea sa cu capitaluri.
Problema costului capitalului este destul de simplă când se pune la nivelul fiecărei
surse considerate izolat, dar determinarea costului global al finanţării ridică probleme cu
caracter tehnic de gestiune a fondurilor.
Acestea se referă la influenţa pe care structura capitalului (proporţia în care se
combina resursele alese de managerii întreprinderii) o exercita asupra costului fiecărei
resurse, cu influenţa directă asupra costului global al finanţării întreprinderii
Aşadar, pe parcursul acestei lucrări au fost prezentate sursele de finanţare necesare
realizării unei investiţii care va duce la creşterea profitului, a productivităţii, la acoperirea
unor noi segmente de piaţă, la lărgirea gamei de produse sau mai bine spus la eficientizarea
activităţii unei firme.

19
 Bibliografie

1. www.prezi.com
2. biblioteca.regielive.ro
3. www.academia.edu
4. www.finantare.ro
5. www.seap.usv.ro
6. www.referatulmeu.eu
7. www.fluentinfinante.ro
8. Finante. Ediţia a 3a. Bucureşti: Editura Economică, 2002, Stancu I
9. Eficienţa economică a investiţiilor, Ed.Didactica şi Pedagogica,1995, Staicu, F
10. Strategia corporativă. Chişinău: ARC, 2002, Lynch Richard
11. Eficienţa economică a investiţiilor, Ed. Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1995
,Staicu, F
12. Foundations of Financial Management. Ediţia a 12a. McGrawHill, 2008, Block
Stanley, Hirt Geoffrey

20