Seminar 5

Rezumat

Art in Theory

Postmodernism. Introduction
 caracterul artistic al postmodernității
- sfârșitul anilor 1960
- modernismul începe să fie examinat de practica artei moderne
- teoretizarea: anii 1970-1980
- de la sfârșitul războiului din Vietnam până la reunificarea Germaniei, moment care marchează
înfrângerea uneia dintre superputerile care au definit istoria Germaniei;
- SUA continuă să există, deși intră într-un declin economic, în timp de URSS se destramă
 în cadrul Războiului Rece
- viziunea dinspre V:
- modernism: apolitic;
- realism: formă culturală a dogmatismului sovietic.
- dinspre E:
- modernism: idealism burghez și mistificare;
- realism: relevanță socială și istorică; instrucție cu scop.
- odată cu postmodernismul, acest tip de viziune începe să dispară
 schimbarea ordinii geopolitice este bazată pe fenomene similare cu cele care conduc la
relaxarea teoretizării artei;
 scopul unei teorii postmoderne a artei: identificarea unui nou set de caracteristici
- abandonarea unei paradigme perimate;
- nu poate exista o teorie a postmodernității fără mijloace de identificare a modernității, ceea ce
înseamnă că postmodernismul este un înțeles și o valoare a modernismului.
 Frederic Jameson
- lucrări postmoderne: cele care renunță la spontaneitatea și expresivitatea directă, făcând uz de
pastișă și discontinuitate;
- contraexemplu: Manet, Picasso.
 Craig Owens
- postmodernismul în relație cu modernismul: tradiție critică, nu practică;
- nu e o nouă formă de practică artistică, ci o redirecționare fondată pe o înțelegere revizuită a
trecutului imediat.
 3 secțiuni
- postmodernismul: critică a narațiunii istorice;
- postmodernismul: critică a mitului originalității;
- postmodernismul: critică pe baza diferențelor;
- depind unele de celelalte;
 teoriile sunt scrise și citite în timpul unor regimuri conservatoare și filistine.

Jean-François Lyotard – Introduction to the Postmodern Condition

 scris la cererea Conseil des Universités a guvernului din Quebec;
 postmodern: scepticism ca posibilitate a unui consens de bază și ca inevitabilitate a
diferențelor și incomensurabilității; formă a unui modernism reînviat critic, reținând
posibilitatea intelectuală a unei noi forme de existență socială;
 modern: știință care se legitimează făcând apel la un metadiscurs și la o mare narațiune;
 postmodern:
- lipsă de încredere în metanarațiuni (rezultat al unui progres în științe);
- corespunde crizei filosofiei metafizice și a instituției universității;
- fiecare dintre noi trăiește la intersecția mai multor narațiuni, fără să se stabilească neapărat
combinări de limbaj stabile care să fie întotdeauna comunicabile;
- societatea viitorului: pragmatică a particulelor lingvistice;
- jocuri de limbaj;
- cei care au putere de decizie
- alocare a vieților pentru creșterea puterii;
- legitimarea puterii este bazată pe optimizarea performanței sistemului (eficiență)
- există un anumit nivel de teroare (fii operațional, sau dispari);
- logica performanței maxime este inconsistentă în mai multe feluri
- mai ales socio-economic
- mai puțină muncă (pentru a scădea costurile de producție) și mai multă muncă (pentru a ușura
povara socială prin reducerea numărului de oameni care nu muncesc);
- neîncredere: oamenii nu mai așteaptă ca salvarea să vină de la aceste inconsistențe, ca Marx.
- care este mecanismul de legitimare?
- operativitatea este un criteriu tehnologic și nu poate fi folosit pentru a stabili ce este adevărat sau
just.

Jürgen Habermas – Modernity – An Incomplete Project

 despre avangarde
- valoare plasată pe tranzitoriu, eluziv și efemer
- dorință pentru un prezent stabil și imaculat;
- memoria istorică este înlocuită cu afinitatea eroică
- primitivismul;
- încercare de a arunca în aer continuitatea istorică: forță subversivă a unei noi conștiințe estetice;
- rebeliune împotriva a ceea ce este normativ;
- modernitatea citează din trecut
- deja din 1960 se citează din modernitate, iar fenomenul devine din ce în ce mai fad.
 transmiterea tradiției culturale (a integrării sociale și a socializării) necesită aderență la
raționalitate comunicativă;
 modernitatea: intim legată de arta europeană;
 proiectul modernității:
- stabilirea unor sfere ale culturii;
- formarea de specialiști în fiecare dintre ele;
- crește distanța dintre cultura experților și cea a publicului larg;
- cultura experților nu devine o proprietate a practicii de zi cu zi;
- proiectul:
- știință obiectivă;
- lege și morală universală;
- artă autonomă.
- ajunge să însemne autonomia fiecărui segment, tratat de un specialist, separat de hermeneutica
comunicării de zi cu zi;
- modernitatea estetică e doar o parte a modernității în general.
 modernitatea estetică
- din ce în ce mai multă autonomie odată cu trecerea timpului;
- se îndepărtează din ce în ce mai mult de viață (avangardele);
- încercarea Suprarealismului de a reconcilia arta cu viața, și alte încercări asemănătoare, se
dovedesc a fi experimente fără sens; pun în lumină tocmai acele structuri ale artei pe care voiau să
le dizolve și confirmă categoriile iluministe.
- procesele comunicaționale au nevoie de o tradiție culturală care să acopere toate sferele
- deschiderea nu se poate realiza prin ruperea barierelor unei singure sfere culturale: arta.
- este un proiect incomplet;
- se poate realiza dacă lumea își dezvoltă instituții din ea însăși care să seteze limitele dinamicii
interne și imperativele unui sistem economic aproape autonom, cu componentele lui administrative;
- experiența estetică să contureze relații cu problemele de existență.

Jean-François Lyotard – What is Postmodernism?

 răspuns la teoriile lui Habermas;
 în viziunea lui Habermas, arta ar trebui să creeze un pod peste golul dintre discursurile
cognitive, etice și politice, deschizând drumul către o experiență unificată;
 realismul
- împotriva avangardelor și a moștenirii lor;
- cerința partidului;
 postmodernism în sensul lui Jencks
- eclectism;
- e ușor să găsești public pentru o artă eclectică;
- anything goes: realism al banilor
- absență a valorilor estetice: valoarea este dată de profitul pe care arta îl generează.
 arta modernă: cea care își dedică mica expertiză tehnică pentru a prezenta faptul că
ireprezentabilul există (ex.: Malevich);
 postmodernism:
- parte a modernismului;
- o lucrare poate deveni modernă doar dacă este prima oară postmodernă:
- modern: estetică nostalgică a sublimului;
- postmodern: arată ireprezentabilul din însăși prezentabil;
- un artist postmodern este în poziția filosofului: ceea ce face nu e guvernat de reguli prestabilite, nu
poate fi judecat conform unei judecăți predeterminate, prin aplicarea unor categorii cunoscute;
lucrează fără reguli pentru a determina regulile a ceea ce s-a făcut.
- „Let us wage a war on totality”.

Jean Baudrillard – The Hyper-realism of Simulation

 hiperrealism: reduplicare meticuloasă a realității printr-un mediu de reproducere (ex.:
fotografia);
- de la mediu la mediu, realul se volatilizează devenind o alegorie a morții;
- devine realitate pentru ea însăși
- extaz al negației propriei exterminări ritualice: hiperrealul.
 realismul inaugurează acest proces;
 Suprarealismul rămâne între granițele realismului pe care îl contestă;
 hiperrealul
- eclipsează contradicția dintre real și imaginar;
- irealul nu mai ține de vis sau fantezie, ci de asemănarea halucinantă a realului cu el însuși;
- căutare a unei obiectivități vizibile, de exemplu, la Pop-Art.
- simulare a privilegiilor și prejudecăților fundamentale;
- este dincolo de reprezentare pentru că funcționează în totalitate pe tărâmul simulării.
 realitatea însăși a devenit hiperrealistă
- totul este încorporat în dimensiunea simulativă a hiperrealismului
- trăim halucinația estetică a realității.
 înainte exista o clasă specifică de obiecte care erau alegorice și ușor diabolice:
- oglinzi;
- imagini;
- lucrări de artă.
- toate acestea erau simulacre transparente și manifeste.
 astăzi realul și imaginarul se confundă în aceeași totalitate operațională
- realitate estetică care nu mai este mediată de artă.