Sunteți pe pagina 1din 6

Invatamantul Teologic In Romania

Directii Prioritare în învatamântul religios din România


1. Religia si impactul învatamântului religios în societate.

Bazata pe predispozitia spre religiozitate înnascuta în om, Religia reprezinta legatura


libera, constienta si personala a omului cu Dumnezeu. În cadrul învatamântului, Religia
este disciplina care se bazeaza pe revelatia divina si are drept scop conducerea elevilor
spre cunoasterea lui Dumnezeu si mântuirea sufletului. Religia este o necesitate a firii
umane, nu numai o porunca a lui Dumnezeu, întrucât numai în El si prin El omul poate
sa ajunga la desavârsire, scopul final al existentei umane. Prin predarea religiei se
urmareste realizarea unui climat moral-crestin care sa contribuie la buna întelegere si
armonie în societate.

2. Religia si rolul sau informativ si formativ.

Aspectul informativ consta în transmiterea de catre profesor a adevarurilor de credinta


necesare dobândirii unei vieti religios-morale. Latura informativa constituie în acelasi
timp si îmbogatirea cunostintelor de cultura generala cu ceea ce cuprinde ca adevar
revelat Sfânta Scriptura, dar si valorile Sfintei Traditii dobândite prin experienta de viata
spirituala a credinciosilor de-a lungul timpului. - În acest sens editia jubiliara a Sfintei
Scripturi, revizuita si adnotata de Înalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania, constituie un
tezaur de informatie, de vasta cultura teologica si universala. - În conformitate cu noile
cerinte, puse în aplicare în învatamântul preuniversitar, s-au luat masuri de perfectionare
a programei scolare de Religie si a manualelor, care sa corespunda planului de
învatamânt. În iulie – 2000, s-au definitivat toate programele, urmarindu-se ca acestea sa
corespunda principiilor didactice si noilor cerinte metodice si au fost înaintate
Ministerului Educatiei Nationale pentru a fi aprobate spre utilizare în anul scolar 2001–
2002. De asemenea, pâna în prezent, au fost editate manuale pentru clasele I – a V-a, pe
baza unei programe mai vechi, care s-au reeditat în doua rânduri, iar pe baza programei
actuale s-au editat manuale pentru clasele I – a III-a, a-IX-a – a XII-a. Pentru clasa a IV-a,
manualul de religie se afla în curs de evaluare si licitare, iar pentru clasele a V-a – a VIII-a
se afla în curs de elaborare. Religia, ca disciplina de învatamânt, are, pe lânga aspectul
informativ si un aspect formativ. Aspectul formativ consta în activarea facultatilor
sufletesti ale elevilor în vederea formarii deprinderilor religios-morale si aplicarii în viata
cotidiana a cunostintelor dobândite.

3. Religia si implicatiile învatamântului religios.


 Atasamentul efectiv si afectiv al multor tineri la valorile doctrinare si moral-
religioase.
 Aprecierile scolilor pentru aportul educativ si formativ al religiei .
 Lucrari ale copiiilor la cercuri de arta plastica multe expuse în cadrul sesiunilor
Concursului National „Icoana din sufletul copilului”.
 Poezii si creatii literare cu tematica religioasa publicate de tinerii din scoli în
revista „Chemarea Credintei” si în alte reviste eparhiale.
 Realizarea unui fond sufletesc curat la un segment important din rândul elevilor,
parintilor si cadrelor didactice, nu numai de religie.

4. Perspective definitorii privind învatamântul religios.

Prin ora de religie si religia ca disciplina de studiu sa se realizeze o relationare mai


strânsa între scoala, Biserica si comunitate. Formarea formatorilor sa se realizeze nu
numai prin grade didactice, ci si prin cursuri de specializare periodice. Constientizarea
misiunii importante pe care o au profesorii de religie si respectarea libertatii de credinta
a copiiilor care apartin altor confesiuni. Problemele majore în educat,ia religioasa
contemporana pot fi încadrate în patru aspecte: indiferentismul, bigotismul, chiar si al
unor profesori de religie, laicizarea si secularizarea. Participarea elevilor împreuna cu
profesorii la programul liturgic, urmarindu-se astfel formarea unor priceperi si
deprinderi de viata religioasa moral-cres,tina. - Argumentarea necesitatii predarii religiei
din punct de vedere istoric, moral, spiritual în contextul societatii cotidiene. Sustinerea
învatamântului religios si prin catehizarea tinerilor. Organizarea olimpiadelor la nivel
national si la aceasta disciplina. Organizarea de tabere scolare cu tematica religioasa.
Educatia pentru sanatate sa nu vina în conflict cu principiile morale si cu programa
scolara de religie. Realizarea unor întruniri cu caracter de schimb de experienta la nivel
european. Introducerea religiei la examenul de Bacalaureat. Medierea unor întâlniri si
contacte cu specialisti pe probleme religioase la nivel local. Punerea în aplicatie a unor
proiecte educationale care sa aiba ca obiectiv principal o buna integrare a elevilor în
contextul realitatii sociale, acestia participând astfel la propria formare si dezvoltare a
personalitatii.

Prioritati în dezvoltarea învatamântului teologic


preuniversitar
Învatamântul teologic preuniversitar urmareste integrarea organica în sistemul
învatamântului de stat, din perspectiva noii reforme a învatamântului, motiv pentru care
sunt vizate mai multe aspecte:

1.Relatia cu autoritatea bisericeasca si cea de stat.


 realizarea unei bune colaborari cu autoritatile locale, în perspectiva
descentralizarii învatamântului preuniversitar;
 mentinerea dublei subordonari – Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române si
Ministerul Educatiei si Cercetarii;
 perfectionarea conducatorilor de scoli teologice preuniversitare în vederea
implementarii noului concept de manager;
 o buna colaborare între conducerea scolii si autoritatea ierarhica bisericeasca de
care apartine;
 realizarea unei bune comunicari, în ceea ce priveste reforma învatamântului, între
institutiile cu competente în domeniu minister, inspectorate scolare, forurile
bisericesti

2.Optimizarea activitatilor didactice preuniversitare pentru a corespunde


exigent,elor misionare actuale ale Bisericii si reformelor din învatamântul
preuniversitar.

 o abordare moderna, interdisciplinara, a continuturilor disciplinelor din seminarii,


în strânsa lega(tura cu realitatile cotidiene;
 elaborarea programelor analitice sa tina cont de didactica formativa;
 elaborarea de manuale care sa corespunda exigentelor psiho-pedagogice
actuale;
 aprofundarea învataturii de credinta a Bisericii prin adoptarea unei metode de
cercetare interconfesionala;

3. Formarea formatorilor.

 formarea continua a profesorilor de teologie prin cursuri periodice, sustinute de


Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române;
 teologia academica sa fie dublata de experienta liturgica si duhovniceasca;
 consolidarea institutiei duhovnicului, factor decisiv în formarea personalitatii
viitorului absolvent de seminar teologic;
 sporirea competentelor de natura comunicationala, antreprenoriala si teoria
comunicarii informationale;

4. Procesul de învatamânt ca baza a dialogului interconfesional.

 o selectie mai riguroasa a candidatilor la seminariile teologice, atât din punct de


vedere psihologic si vocational, cât si intelectual;
 accentuarea actiunii formativ-duhovnicesti a elevilor, componenta indispensabila
a personalititii absolventului de seminar teologic;
 formarea elevilor în spiritul combaterii formelor de fundamentalism religios si
sectarism în Biserica, fenomenelor pseudo-religioase si devierile de la dreapta
credinta sau de la rânduiala liturgica si canonica a Bisericii;
 dezvoltarea capacitatii elevilor pentru dialog teologic si interconfesional;
 aplicare în viata social-morala a cunos,tintelor acumulate pe parcursul studiilor;
 diversificarea activitatilor extracurriculare spre formele de traire duhovniceasca;
 o mai strânsa lega(tura a acestora cu activitatile liturgice ale Bisericii, dar si cu
viata religioasa comunitara;
 sprijin material cazare, masa etc. din partea Bisericii pentru elevii fara( posibilitati ,
dar cu vadite aptitudini vocationale si intelectuale;
 crearea în scoli a unui climat de deschidere spre dialog si conlucrare ecumenica;
 introducerea unei tinute vestimentare uniforme si decente;
 insertia sociala a absolventilor de seminarii teologice.

Situatia învatamântului religios în România astazi


Realizarea marelui act al Unirii Principatelor, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, a
deschis calea unor schimbari profunde în viata politica, sociala, economica si culturala a
statului national român modern. Toate aceste modificari structurale au dus si la o serie
de reforme, printre care mentionam si reforma învatamântului[1].

Pâna la acest moment învatamântul se realiza în Biserica, iar în perioada Regulamentului


organic, când s-au luat ma(suri si pentru organizarea învatamântului, ierarhii Bisericii
aveau si atributii de efori ai scolilor.

Astfel, prin Legea Instructiunii publice, adoptata la 25 noiembrie/7 decembrie, s-au


stabilit trei grade de învatamânt: primar, secundar si superior. Timp de peste trei decenii,
aceasta lege a stat la baza învatamântului românesc. Legea afirma în articolul 31 ca
„instructiunea elementara este obligatorie si gratuita pentru toti copiii de amândoua
sexele, începând de la opt pâna la doisprezece ani”[2].

Legea instructiunii din 1864, prin continutul sau, pune în evidenta caracterul democratic
al acesteia, una dintre primele legi din Europa care instituie obligativitatea si gratuitatea
învatamântului dupa Suedia, Norvegia, Prusia si Italia, dar înaintea Marii Britanii, care
introduce obligativitatea învatamântului în 1870, Elvet,ia 1874, Bulgaria 1879, Serbia
1882, Franta 1892)[3].

Asa cum era firesc, între obiectele de studiu, Religia ocupa loc de cinste, atât în cadrul
învatamântului primar unde se preda catehismul (art. 32), cât si în cadrul învatamântului
secundar, gimnazii si licee, unde se preda „Religiunea” (art. 116). Preotul comunei, sau în
oras, preotul de suburbii, era însarcinat sa comunice, în prima luna a fiecarui an,
învatatorului o lista cu toti copiii care au în acel an vârsta de opt ani, aratându-se într-o
lista numele copilului, domiciliul si data nasterii (art. 40). Articolul 74 mentiona preotul
ca responsabil cu învatatura religioasa a copiiilor.

Duminica si în sarbatorile cele mari, toti copiii se adunau la scoala dimineata si erau dusi
de învatator la biserica pentru a participa la serviciul divin (art. 73).

Religia, ca disciplina obligatorie în cadrul învatamântului românesc, este mentionata


pâna în anul 1948, când, prin Decretul nr. 175, dat de Ministerul Învatamântului public
privind Reforma Învatamântului, Decretul nr. 1383 din 2 august 1948, publicat în
Monitorul Oficial nr. 177 din 3 august 1948, învatamântul a fost laicizat, iar Religia
scoasa din rândul obiectelor de studiu.

În perioada totalitarismului, Decretul din 1948 pune bazele unui sistem de învatamânt
liniar, rupt de traditiile învatamântului românesc: scoala elementara cu doua cicluri (I s,i
II); scoala medie (licee, scoli tehnice si pedagogice) si ciclul superior format din:
Universitate, Politehnici si Institute de Învatamânt Superior. Cele doua legi care urmeaza
în ordine cronologica (1968, 1978) încearca o revenire la structurile traditionale[4], însa
nu si în privinta religiei care ramâne în continuare interzisa nu doar ca disciplina de
studiu, ci si ca mentionare a conceptului religios în cadrul altor discipline de studiu[5]. În
aceasta situatie, educatia religioasa s-a organizat în cadrul Bisericii.

Aceasta stare nefericita pentru Biserica si pentru societatea româneasca a durat pâna în
1989, când evenimentele din decembrie au adus o seama de schimbari nu numai în viata
politica si sociala a tarii, ci si în sectorul vietii religioase.

Dupa 1989, societatea româneasca a realizat, asadar, o reparatie morala prin atentia
acordata învatamântului teologic si religios.

Începând cu anul scolar 1990-1991, prin ordinul Ministerului Învatamântului si Stiintei,


nr. 15052/1990, a fost reintrodusa ca obiect de studiu în învatamântul primar si
gimnazial, cu statut optional si facultativ, o ora la doua saptamâni. Totodata, a fost
asigurata posibilitatea predarii pe criterii confesionale si aprecierea prin calificative.

Datorita interesului manifestat de elevi si parinti, Ministerul Învatamântului si Stiintei,


prin ordinul nr. 9176/01.02.1991, a hotarât ca aceasta disciplina sa se predea o ora pe
saptamâna, iar prin ordinul nr. 10447/07.09.1992, au fost reglementate si o serie de
aspecte privind predarea educatiei religios - morale la clasele I – VIII, precum si
încadrarea, normarea si salarizarea celor care predau aceasta disciplina. Din anul 1993,
prin ordinul nr. 10306/17.08.1993, aceasta disciplina nu s-a mai numit Educatie
religioasa, ci Religie.

Legea Învatamântului nr. 84/1995, publicata în Monitorul Oficial al României, anul VII, nr.
162, din 31 iulie 1995, a precizat statutul Religiei ca disciplina scolara. În învatamântul
primar predarea era obligatorie, la gimnaziu era optionala, iar la liceu si scoli
profesionale, facultativa. Decizia Curtii Constitutionale nr. 72/18 iulie 1995, care facea
referire la includerea Religiei ca disciplina în planul de învatamânt, coroborata cu
prevederile Legii nr. 84/1995, genera însa unele ambiguitati, fapt ce a determinat
Biserica Ortodoxa Româna sa solicite modificarea articolului 9 din Legea Învatamântului.

Legea nr. 84/1995, modificata si republicata în Monitorul Oficial al României, anul XI, nr.
606 din 10 decembrie 1999, reglementeaza statutul Religiei. Astfel, în planurile cadru ale
învatamântului primar, gimnazial, liceal si profesional este mentionata ca disciplina
scolara, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul parintilor sau al tutorelui legal
instituit, poate alege pentru studiu religia si confesiunea si are dreptul de a nu frecventa
orele de religie, situatia scolara fiind încheiata fara aceasta disciplina.

În anul scolar 2003-2004, în unitatile scolare de stat au activat 10514 profesori de


Religie, dintre care 2987 titulari, iar 7527 suplinitori. Dintre acestia, 2670 au obtinut
definitivatul, 783 gradul didactic II, iar 165 gradul didactic I.

Conform normelor Ministerului Educatiei si Cercetarii, în cadrul Inspectoratelor Scolare


Judetene functioneaza si câte un inspector de specialitate pentru disciplina Religie,
conform anexei 3.

[1] Pacurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea – „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, vol. III, Editura
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti 1994, p. 109; [2]
Bunescu, Gheorghe – “Antologia Legilor Învatamântului din România”, Institutul de
Stiinte ale Educatiei, Bucuresti, 2004, p. 26;
[3] Ibidem, p. 9;
[4] Scorpan, Costin – “Istoria României” – Enciclopedie – Editura Nemira 1997, p. 541
[5] Deletant, Dennis – „Romînia sub regimul comunist” – Fundatia Academia civica,
Bucuresti 1997, pp. 69-70