Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti

Stoica Raluca – Maria

Clasa a IXa A

I. Teoria celulară

Biologia celulara este disciplina care studiaza celula, unitatea structurala si

functionala a tuturor organismelor vii. Biologia celulara studiaza proprietatile fiziologice ale
celulelor, structura, organitele componente, interactiunea cu mediul, ciclul celular, diviziunea
si moartea celulara la nivel microscopic si mo 323e45d lecular. Celula este cea mai mica
unitate a organismelor vii. Unele organisme sunt unicelulare, de exemplu bacteriile, iar altele
sunt multicelulare cum este organismul uman care cuprinde 100 trilioane.
Noțiunea de celula a fost formulată pentru prima data de Robert Hooke, care,
observând la microscopul fotonic o secțiune printr-o bucata de pluta, a desenat imaginea unei
celule.
Fiecare celula este vie ca parte intreaga.
Celula este unitatea structurala, functionala si genetica a tuturor organismelor
vii așadar:
 Toate celulele vii sunt constituite din una sau mai multe celule
 Celula este cea mai mica unitate ce poseda caracteristicile unui
organism viu
 Toate celulele provin din diviziunea unei alte celule.
Putem cultiva celule in mediu artificial. Chiar separate de organism ; o celula poate
supravietui si se reproduce daca ii asiguram toate elementele de care are nevoie (apa, hrana,
oxigen, etc.)
Fiecare celula vie poate să:
 Absoarba si sa-si transforme hrana
 Respire
 Excrete substantele nefolositoare
 Secrete substante
 Se reproduca
 Se refaca daca este deteriorata.
Celula (reprezentata foarte simplificat):

1
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

(1) nucleol
(2) nucleu,
(3) reticul endoplasmatic
granular sau ribozomi
(corpusculii lui Palade)
(4) vezicule,
(5) reticul endoplasmatic
rugos,
(6) aparatul Golgi,
(7) citoschelet,
(8) reticul endoplasmatic neted, (9) mitocondrie, (10) vacuole, (11) citoplasma, (12) lizozom,
(13) centriol.
CELULA = sistem biologic dinamic, aflat in schimb permanent de materie si
energie cu mediul;

II. Membrana celulară

Membrana celulara este structura celulara ce delimiteaza si compartimenteaza

continutul celular. Reprezinta o bariera selectiva pentru pasajul moleculelor si ionilor .
Rolul membranei celulare :
transportul de substante
asigura homeostazia
protejeaza spatiul celular
confera forma celulei
mentine echilibru osmotic
permeabilitate selectiva
participa in cadrul proceselor metabolice
permite comunicarea bidirectionala intre celule si exterior
ajuta la locomotia celulei.
Membranele biologice sunt compuse din lipide, proteine , lipite intre ele prin
legaturi necovalente. Exista si cantitati mici de carbohidrati care este legata de lipide si
proteine prin legaturi covalente .
Lipidele formeaza la nivelul membranei baza structurala a acesteia iar proteinele sunt
responsabile de functiile active ale membranelor.
2
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

Membranele sunt organizate la nivel molecular ca si model mozaic fluid modificat

.Aceasta fiind interpretarea noua amodului de organizare calulara.
Toate membranele din toate celulele au aceeasi grosime si 7-7,5nm.
Compozitia chimica a membranei celulare :
 apa 20-30%
 lipide 40-45%
 proteine 50-55%
 glucide 1-10%
Stratul lipidic - structura de baza a unei membrane biologice este bistratul lipidic.
Lipidele la nivel membranar sunt amfipatice: au un cap hidrofil sau polar si o coada
hidrofoba sau non-polara .Capul este orientat spre interior iar coada spre exterior.
Lipidele au rol de bariera.
În bistrastratul de lipide exista 3 clase principale de lipide:
 fosfolipide - cel mai important component
 cholesterol - se insera intre fosfolipide cu rol in modularea structurii
si fluiditatii membranelor
 glicolipidele - sunt lipide cu resturi de zaharuri atasate
Proteinele membranare - sunt de 2 tipuri: integrale si perferice
1. proteinele integrale - sunt incorporate in bistratul fosfolipidic si nu pot fi izolate
decat cu distrugerea membranei .Ele pot traversa membrana doar o data (unipasaj) sau de mai
multe ori (multipasaj) ,altele pot fi incorporate in membrana pe o suprafata sau alta sau pot fi
atasate stratului fosfolipidic prin legaturi covalente cu lanturile de acizi grasi ce le
ancoreaza la membrana. Proteinele acestea sunt amfipatice interactionand partial cu
interiorul hidrofobic al bistratului iar regiunile hidrofilice vin in contact cu mediul apos ale
membranei.
2. proteinele periferice –pot fi izolate fara distrugerea membranei (prin tratarea
membranei cu solutii ionice sai prin modificarea pH-ului solutiei)
Aceste proteine sunt distribuite asimetric in membrana si poate face legaturi ionice cu
poroteine integrale,au alte proteine membranare periferice sau cu grupurile polare
fasfolipidelor.
Mai exista si glicoproteinele care sunt grupari de proteine legate de zaharuri si sunt
aflate la nivelul mambranei plasmatice .
Proteinele au rol metabolic ,transportor,receptor,stabilizator si enzimatic.
Glucidele au rol de receptie si se gasesc la nivelul membranei extrene.Ele constitue
glicolema. Este faormat din oligozaharide cam 100 de tipuri dar doar 7 intra in alcatuirea
Glicocalixului si anume:glucoza ,fructoza,galactoza,manoza ,n-acetil-glucozamina, n-acetil-
3
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

galactozamina,acizii sialici. Glicocalixul reprezinta invelisul glucidic al celulelor ,si este

reprezentat de oligozaharide inserate pe lipidele foitei externe a bistratului lipidic,sau pe
proteine.
Glicocalixul este format din punct de vedere biochimic, din 3 componente
:glicolipide, glicoproteine, proteoglicanii.
Glicocalixul are grosimea de 20-50nm
Rolul glicocalixului:
 protectie
 suport
 rol trafic
 comunicare
 receptie intracelulara.
Mobilitatea componentelor membranare:
Membranele sunt structuri fluide, dinamice, proteinele si fosfolipidele pot difuza
relativ liber, totusi miscarile fiind restrictionate. Miscarile proteinelor membranare pot fi
restrictionate prin atasarea la alte proteine membranare sau la componentele citoscheletului.
Miscarile fosfolipidelor in bistratul fosfolipidic pot fi restrictionate prin asocierea cu
proteinele membranei imobilizate.
O alta modificare a mobilitatii membranei apare si daca exista o concentratie crescuta
de colesterol determinand o rigiditate a membranei.
Proteinele membranare si fosfolipidele nu realizeaza miscari spontane de”flip-flop”
de pe o foita pe alta a membranei ci raman de obicei in stratul in care au fost stocate in
timpul biosintezei lor si al asamblarii membranei.

4
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

III. PROTEINELE

Proteinele sunt substanţe organice macromoleculare formate din lanţuri de aminoacizi.

Aminoacizii sunt substanţe organice cu funcţiune mixtă. Proteinele sunt polimeri ai
aminoacizilor. Aminoacizii unei proteine (şi ordinea lor) sunt determinaţi de gene.
Proteinele intră în componenţa membranei celulare şi a organitelor celulare.
Proteinele sunt consumate de către organism doar în cantităţile necesare, restul fiind
eliminate. Ele sunt degradate de către enzime, iar aminoacizii componenţi sunt folosiţi la
sinteza altor proteine. Consumul proteinelor completat cu efortul fizic duce la creşterea masei
musculare.
Proteinele sunt fie înglobate în membrana lipidică (transmembranare), fie asociate
suprafeței acesteia (proteine membranare periferice și proteine legate prin lipide). Există mai
multe tipuri de proteine, incluzând:
 enzime, care catalizeaza diferite reactii chimice;
 Proteină-marker;
 Receptori;
 de susținere;
 de transport.
Proteinele sunt implicate în multiple procese:
 transportul molecular și ionic transmembranar;
 realizarea conexiunilor intercelulare și a ancorării celulelor în matricea
extracelulară;
 desfășurarea reacțiilor enzimatice asociate structurilor membranare;
 controlul fluxului de informație între celulă și mediu prin recunoașterea,
legarea și transmiterea moleculelor-semnal;
 imunitatea celulară;
Proteinele pot fi:
1. Anticorpii sunt substanţe proteice care luptă împotriva bacteriilor, viruşilor şi
altor agenţi patogeni. Sunt produse de celulele albe ale organismului
Anticorpii se fixează pe particule numite antigene, ataşate agenţilor patogeni,
şi le aglutinează.
2. Hemoglobina sunt substante care conferă culoarea roșie a sângelui și
transportă gazele respiratorii (O2, CO2). Hemoglobina este proteina din sânge
care transportă oxigenul în organism.

5
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

Are o formă sferică sau globulară

Cu cât avem mai puțină hemoglobină, persoana are amețeli (Anemie). Nivelul
de hemoglobină crește dacă mâncăm alimente care conțin fier
3. Enzimele sunt şi ele un tip de proteine. O enzimă este o substanţă care
metabolizează (degradează) substanţele consumate de către organism în
substanţele de bază, simple. Fiecare tip de enzimă degradează un anumit tip de
substanţă organică; unele enzime degradează proteine, unele lipide, iar altele
glucide.

IV. CROMOZOMII

Cromozomii sunt unităţi genetice permanente (AND-ul), care îşi conservă

individualitatea, proprietăţile structural-funcţionale şi se transmit prin autoreplicare de-a
lungul generaţiilor celulare.
Există două tipuri fundamentale de cromozomi: procariot (la bacterii şi alge verzi)
şi eucariot (la restul organismelor vii).
Cromozomii procariotelor se întâlnesc la algele albastre-verzi sau la bacterii. Sunt
formați dintr-o singură macromoleculă de ADN dublu catenară elicală, circulară, covalent
închisă, complexată cu un tip de proteine (nu histonice). Se replică continuu. Transcrierea și
traducerea (translația) se desfășoară simultan.
Cromozomul eucariot este format din două elemente fibrilare (fibre de cromatină)
numite cromatide.

6
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

Cele două cromatide sunt omoloage din punct de vedere morfologic, biochimic,
genetic şi funcţional; una reprezintă copia celeilalte, de unde şi numele de cromatide surori.
Cromatidele sunt unite între ele printr-o regiune numită centromer care delimitează
în cadrul unui cromozom două porţiuni egale sau inegale numite braţe.
Setul de cromozomi caracteristic unei anumite specii reprezintă cariotipul.
În cromozomi, se găsesc genele în care se află stocată informaţia genetică.
Celulele corpului (somatice) prezintă un număr dublu de cromozomi şi se
numesc diploide (2n), comparativ cu cele reproducătoare la care numărul de cromozomi
este redus la jumătate şi se numesc haploide (n).
* De exemplu, secara are celulele somatice cu 2n=14 cromozomi, iar celulele
reproducătoare cu n=7 cromozomi.
Fusul de diviziune se formează din centrul celular şi funcţionează numai în timpul
diviziunii nucleului.
La eucariote, în nucleul interfazic (interfaza cuprinzând etapele ciclului celular dintre
două mitoze) ADN-ul nuclear este asociat cu proteine numite histone formând fibra de
cromatină cu diamentrul de 11 nm. Această fibră este condensată cu ajutorul anumitor
proteine formând structuri granulare nucleare de mărime variabilă și cu afinitate mai mult sau
mai puțin importantă pentru anumiți coloranți.

Interfază

Aceste două tipuri de cromatină sunt:

 Eucromatina - cu localizare în regiunea
centrală a nucleului, despiralizată și cu afinitate redusă
pentru coloranți, constituită din ADN activ transcripțional (de exemplu,
gene ce pot fi traduse în proteine).
 Heterocromatina - cu localizare la periferia nucleului, consensată și cu
afinitate crescută pentru coloranți, constituită din ADN inactiv transcripțional.
Pot fi de două tipuri: heterocromatină constitutivă (heterocromatină ce nu este
niciodată exprimată, formată din secvențe repetate de ADN) și
heterocromatină facultativă(heterocromatină ce conține gene ce pot fi
exprimate în anumite condiții).
În timpul diviziunilor celulare, mitotice sau meiotice, cromatina se condensează
puternic și formează cromozomii. Astfel, cromatina interfazică și cromozomii sunt două stări
7
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

diferite de condensare ale aceleiași structuri nucleoproteice. Cromozomii mitotici sunt

formați din două structuri paralele numite cromatide surori unite printr-o regiune numită
centromer. Fiecare cromatidă este formată de o moleculă de ADN asociată cu proteine ce
permit condensarea ei.

V. RIBOZOMII

Ribozomii sunt organite celulare care realizeaza sinteza proteinelor. Aceste

organitesunt constituite din ARN ribozomal si proteine ribozomale , denumite
ribonucleoproteine sauRNP. Ribozomii participa la procesul de translatie a ARNm in lanturi
polipeptidice, sintetizandastfel proteine pe baza instructiunilor genetice. Ribozomii pot exista
in stare libera incitoplasma, sau pot fi atasati la membrana reticulului endoplasmatic
(formand reticululendoplasmatic rugos) sau la membrana nucleara. Ribozomii au fost
descoperiti de George EmilPalade care va primi Premiul Nobel pentru descoperirea sa. Aceste
organite, denumite initialgranulele lui Palade, au fost numite ribozomi de catreRichard B.
Roberts in 1958.
Ribozomii in stare libera se gasesc in toata citoplasma celulei. Proteinele sintetizate
de acestiribosomi sunt proteine cu destinatie si functii intracelulare. Ribozomii pot fi atasati
lamembrana reticulului endoplasmatic (RE) si in acest caz, proteinele sintetizate sunt inserate
inRE, sunt prelucrate si ulterior transportate catre destinatie (eg. membrana celulara) sau pot
fisecretate in afara celulei prin exocitoza. Diferentele intre ribosomii liberi si cei atasati sunt
doar de ordin spatial (mod de distribuire in celula). In ceea ce priveste structura si functia,
suntidentici. Ribozomii au forma aproximativ sferica, cu un diametru in jur de 20 nm si
suntvizibili doar la microscopul electronic. Pot reprezenta pana la 25% din greutatea uscata
acelulelor cu o sinteza proteica intensa (de exemplu celulele pancreatice - o celula
pancreaticasintetizeaza 5 milioane proteine pe secunda)

Structura:
Ribosomii sunt alcatuiti din doua subunitati (figura 1), subunitatea mica si subunitatea
mare,care formeaza un ansamblu (figura 2) cu rolul de a traduce lantul ARN mesager intr-un
lant polipeptidic, in timpul sintezei proteice. La procariote subunitatile ribosomale sunt
formate dinuna sau doua molecule de ARN mari, denumite ARN ribozomal (ARNr) si diferite
molecule proteice. La eucariote, subunitatile ribosomale sunt formate din una sau trei
8
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

molecule ARNr simolecule proteice mai mici. Studii de cristalografie au demonstrat ca in

apropierea situsurilor in care se produce sinteza polipeptidelor nu exista proteine ribosomale.
Acest fapt sugereaza ca proteinele ribosomale functioneaza drept structura a ribosomului si
stimuleaza capacitateaARN ribozomal de a sintetiza proteine.

Figura 1 Figura 2
Subunitatea mica (A) Ribozomul format prin asamblarea celor doua subunitati
si subunitatea mare(B), vedere laterala si din fata

Procariotele
Au ribozomi 70S (Svedberg, unitate de sedimentare) alcatuiti dintr-o unitate mica de
30S si o unitate mare de 50S. Subunitatea 50S este formata dintr-o molecula ARN 5S cu 120
nucleotide, o molecula ARN 23S (2900 nucleotide) si 34 de proteine ribosomale.
Subunitatea30S contine o molecula ARN de 1540 nucleotide si 21 proteine.

Eucariotele

Au ribozomi 80S alcatuiti dintr-o subunitate 40S si una 60S. Subunitatea mare (60S)
esteformata dintr-o molecula ARN 5S (120 nucleotide), un ARN 28S (4700 nucleotide) , un
ARN5,8S (160 nucleotide) si aproximativ 49 proteine. Subunitatea mica (40S) are in
structura sa omolecula ARN 40S (1900 nucleotide) si in jur de 333 proteine.Subunitatea mica
este responsabila de formarea complexului de initiere a translatiei, realizeazadecodarea
informatiei genetice si controleaza fidelitatea interactiilor codon-anticodon.Subunitatea
ribozomala mare catalizeaza formarea legaturilor peptidice si furnizeaza calea desinteza a
lantului polipeptidic nascent.Ribozomii din cloroplastele si mitocondriile eucariotelor
suntdeasemenea formati din subunitati mici si mari, care se asociaza siimpreuna cu proteinele
ribozomale formeaza o particula de 55S.Activitatea catalitica a ribozomilor este realizata de
moleculele ARNdin structura acestora. Proteinele sunt localizate la suprafataribosomilor si se
considera ca au rolul de a stabiliza structuraacestora. Diferentele dintre ribozomii
procariotelor si ai eucariotelor au fost exploatate in industria farmaceutica pentru a crea
9
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

antibioticecare sa distruga celulele bacteriene fara a afecta celulele persoanei infectate.

Ribosomii 70S (dela bacterii) sunt sensibili la aceste antibiotice in tim ce ribosomii
eucariotici 80S nu sunt.

Structura atomica

Structura moleculara generala a ribozomilor este cunoscuta de la inceputul anilor

1970. In anii 2000 s-a obtinut structura fidela ( figura 3) a acestor organite, cu o eroare de
cativa angstromi.

Figura 3
Structura atomica a subunitatii ribozomale 50S.

Funcții:

Ribozomii sunt organitele la nivelul carora are loc sinteza proteinelor ( figura 4). ARN
mesager (ARNm) este compus dintr-o serie de codoni care dicteaza ribosomilor secventa de
aminoacizia proteinei care urmeaza sa fie sintetizata. Folosind ARNm drept model,
ribozomul parcurge fiecare codon al moleculei de ARNm, asociindu-l cu aminoacidul
corespunzator. Acest proceseste realizat de molecule de ARN de transfer (ARNt) care contin
un anticodon complementar la un capat si aminoacidul corespunzator la capatul opus.

Figura 4
Translatia unui ARNm intr-un
lant polipeptidic, de catre ribozomi.
ARN mesager incepe cu un codon start
(AUG) si se termina cu uncodon stop

Sinteza proteica incepe la nivelul unui codon start, in apropierea capatului 5' al
ARNm.Subunitatea ribozomala mica, legata in mod normal la un ARNt care contine
aminoacidulmetionina, se leaga la un codon AUG al ARNm si recruteaza subunitatea
ribosomala mare.Subunitatea mare contine trei situsuri de legare a ARNt, notate cu literele A,
P si E. Situsul Aleaga un aminoacil-ARNt (o molecula ARNt legata de un aminoacid). Situsul
P leaga un peptidil-ARNt (complex ARNt-peptida sintetizata) iar situsul E leaga un ARNt
liber inaintea parasirii ribozomului. Ribozomul continua sa citeasca codul ARNm in directia
10
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

5' - 3' si seataseaza aminoacizii corespunzatori la lanul peptidic in crestere. Procesul continua
pana candla situsul de sinteza ajunge un codon STOP (UAG, UGA sau UAA).

VI. NUCLEUL CELULAR

Nucleul este cel mai important organit din celula, deoarece contine materialul genetic
organizat sub forma de cromozomi. Nucleul este delimitat de o membrana (anvelopa)
nucleara prevazuta cu pori si contine nucleoplasma cu 1-2 nucleoli. Informatia genetica
continuta in nucleu sub forma de cromatina este formata din ADN si proteine numite histone.
Cand celula se pregateste sa se divida, cromatina se condenseaza si formeaza cromozomii.
În biologia celulara, nucleul (din limba latina nucleus, însemnând miez) este un organit
celular înconjurat de o membrana dubla întâlnit la celulele eucariote.
Nucleul mai este denumit si carion si este formatiunea cea mai reprezentativa a celulei.
Nucleul furnizeza imformatia necesara care tine citoplasma în stare de functionare un
timp îndelungat.
Celulele fara de nucleu au o durata de viata scurta si nu se divid.De exemplu,hematiile
adult umane sunt anucleate si au o durata de viata de aproximativ 120 de zile,fiind incapabile
sa se divida.
Nucleul initiaza si regleaza procesele vitale care asigura realizarea diviziunii celulare.

Componentele structurale ale nucleului

sunt:
1. Membrana nucleară – este
dublă(externă și internă),străbătută de
pori prin care se face schimbul dintre
nucleu și citoplasmă.

11
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

2. Nucleoplasma -este o soluție coloidală,cu aspect omogen ce conține

proteine si ARN.
3. Cromatina -este o rețea de fibre și granule mici.Constituită din
ADN,ARN,lipide și săruri minerale.
4. Nucleolii -reprezintă sectoare ale nucleului nedelimitate de membrana ,de
formă sferică.

Funcțiile nucleului celular:

Nucleul este considerat centrul coordonator al tuturor proceselor vitale celulare.El avînd
urmatoarele functii:
1. Functia metabolica - consta în capacitatea acestuia de a sintetiza proteinele nucleare
si de a coordona sinteza proteinelor citoplasmatice care impreuna cu ARN-ul asigura
producerea ribozomilor.
2. Functia genetica - consta în capacitatea acestuia de a depozita informatia genetica si
de a transmite aceasta informatie generatiilor succesive de celule ,datorita ARN-ului si
ADN-ului.
3. Traficul de membrane-prin inmugurirea membranei nucleare externe.
4. Functie de transport-invelisul nuclear permite trecerea moleculelor cu greutate
moleculara pana in 5000 Da, in ambele sensuri. Moleculele transportate pot fi
nucleotide, aminoacizi, metaboliti.

Membrana nucleara, poroasa, este dubla, cu structura trilaminata, constituita din doua
foite, una externa spre matricea citoplasmatica, ce prezinta ribozomi si se continua cu
citomembranele reticlului endoplasmic si o foita interna aderenta miezului nuclear. Intre cele
doua membrane exista un spatiu numit spatiu perinuclear.
Pozitia in celula:
– centrala (majoritatea celulelor)celula
– excentrica (celule adipoase, mucoase)

Forma – celulei in care se afla

Numarul nucleilor in celule :
a) Celule mononucleate (majoritatea celulelor)
b) Celule binucleate (hepatocitele)
c) Celule polinucleate (fibra musculara striata, osteoclastul)
d) Celule anucleate (hematia adulta)

12
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

VII. MITOCONDRIILE

Mitocondriile sunt „centralele energetice” ale celulei. Ele convertesc energia stocata in
macromoleculele bogate in energie
(lipide si glucide) in ATP folosit
pentru toate activitatile celulei. Au
o forma ovoida, care se poate
schimba in cursul deplasarii prin
celula. Prezinta o membrana
externa si o membrana interna.
Aceasta din urma este pliata
formand numeroase criste
mitocondriale. Membrana interna este specializata in conversii energetice.
Mitocondriile sunt formate din:
 membrană dublă: membrană internă cu pliuri - tubului sau creste; membrană externă
netedă;
 un sistem de criste mitocondriale (pliurile membranei interne pe care se află enzime
oxido-reducătoare);
 substanță fundamentală (matrix = matrice ce conține ribozomi, ADN, ARN, enzime
oxido-reducătoare).
Mitocondriile au următoarele roluri:
 respirație celulară
 fosforilare oxidativa
 sinteza de ATP
 transport de ioni
 sintetizează lipide si protein
Procesele oxidative din mitocondrie generează ca produși secundari anionul superoxid,
apa oxigenată.
Mitocondriile se formează prin diviziune. Genele din ADN-ul lor se transmit ereditar, pe
linie maternă (această ereditate se numește maternă sau matroclină). Mitcondriile sunt
transmise descendenților odată cu citoplasma oosferei.

13
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

VIII. LIZOZOMII

Lizozomii sunt corpusculi sferici care contin enzime hidrolitice, capabile practic sa
digere orice tip de macromolecula din
celula. Membrana care inconjoara
lizozomii izoleaza aceste enzime de
restul celulei. Rolul lor este de a digera
bacteriile periculoase si corpurile straine,
particulele fagocitate si organitele
imbatranite.
Rolul lizozomilor:
 Distrugerea corpurilor străine, fragmentelor celulare sau bătrâne
 Sunt organite digestive ale celulei
Structura lizozomilor:
 aspect de vezicule
 diametru de 0,2 - 0,8 microni
Componente: membrană delimitantă; matrice lizozomală.
Membrana lizozomilor este mai groasă decât a celorlalte organite și este impermeabilă
(se opune trecerii enzimelor lizozomale în citosol). Ea conține ATP-aze care pompează ioni
de hidrogen în lizozomi pentru a menține pH-ul acid.
Matricea lizozomală are aspect diferit de la un lizozom la altul deoarece aceasta
conține materiale supuse digestiei, materiale aflate în diferite stadii de degradare. Conține
peste 40 de hidrolaze acide (enzime hidrolitice): proteaze, lipaze, glicozidaze, fosfataze, etc.
Tipuri de lizozomi:
A. Primari: nu și-au început încă activitatea de digestie
B. Secundari: sunt activi (își desfășoară activitatea digestivă), sunt mai mari
decât lizozomii primari iar matricea are un aspect heterogen. Se împart în
heterofagozomi și autofagozomi. Heterofagozomii conțin material provenit din
mediul extracelular, înglobat de celulă prin fagocitoză (de ex. resturi celulare,
bacterii). Autofagozomii conțin materiale provenite din interiorul celulei (de
ex. organite celulare îmbătrânite) - se produce un fenomen de reciclare.
C. Terțiari: sunt corpi reziduali și conțin materiale nedigerabile, care au rămas în
urma digestiei ca urmare a epuizării echipamentului enzimatic. Sunt mari,
prezintă o matrice foarte densă și foarte heterogenă în care sunt incluse
structuri de diverse mărimi și densități.

14
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

IX. RETICULUL ENDOPLASMIC

Reticulul endoplasmic (RE) este un sistem de tubuli si cisterne aplatizate care face
legatura intre nucleu si membrana celulei. Este de doua tipuri: rugos (RER) sau granular si
neted (REN).
Reticulul endoplasmic rugos
(RER) isi datoreaza numele
prezentei ribozomilor pe
suprafata externa, fapt care
determina o imagine granulara,
rugoasa, la microscopul
electronic. Este format mai ales
din cisterne aplatizate. Ele
participa alaturi de ribozomi la procesul de sinteza proteica si de fosfolipide.
Reticulul endoplasmic neted (REN) isi datoreaza numele lipsei ribozomilor de pe suprafata
externa. Este format mai ales din tubuli. Functiile REN sunt diferite in functie de tipul
celular: sinteza de steroizi in glandele suprarenale si gonade, distrugerea materialelor toxice
din ficat, reglarea concentratiei intracelulare de Ca2+ in muschi.
Structură
Reticulul endoplasmatic este structurat ca un sistem tridimensional de canalicule,
vezicule și cisterne ramificate și anastomozate. El face legătura între membrana plasmatică
și membrana nucleară. RE are aspect neted (reticul endoplasmatic neted - REN.) sau rugos
(granular) când se asociază cu ribozomii (reticul endoplasmatic granular - REG.). REG
lipsește în hematiile mature. RE este mai dezvoltat în celulele cu activitate metabolică
intensă (de exemplu, în celulele hepatice).

Compoziția RE este similară cu cea a membranei plasmatice, deși acest organit este de
fapt o extensie a membranei nucleare. RE este locul traducerii informației genetice, și
mijlocul de transport al proteinelor ce urmează să devină parte din membrana celulară (de
exemplu receptori transmembranari) sau care urmează să fie secretate prin exocitoză (de
exemplu neurotransmițători, enzime digestive, etc.).
RE este format dintr-o rețea de tuburi și cisterne. RE este acoperit în parte de ribozomi
(care produc proteine din aminoacizi, bazat pe codul genetic). Deoarece aceste locuri par a fi
"rugoase" văzute sub microscopul electronic, această parte a fost numită reticul
15
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

endoplasmatic rugos. Părțile fără ribozomi se numesc reticul endoplasmatic neted. Ribozomii
transferă proteinele gata produse în RE, care le transportă la aparatul Golgi.
Reticulul endoplasmatic RE este un sistem circulator intraplasmatic care transportă
substanțe în toată citoplasma, inclusiv în spațiul din jurul nucleului. RE joacă rol în
compartimentarea celulei, asigurând o mare suprafață pentru reacțiile biochimice. Are rol
mecanic și participă la diferențierea vacuomului. REN este locul sintezei lipidelor, are rol și
în metabolismul glicogenului. RER este locul în sinteză a proteinelor (pe ribozomii legați). El
transportă proteinele sintetizate de la ribozomi la cisternele aparatului Golgi pentru a fi
împachetate în vezicule secretorii.

Reticul endoplasmatic rugos

RE rugos produce și transportă proteinele. Acesta este acoperit de ribozomi care îl fac să
arate "rugos". RE rugos se întâlneste în mai multe celule, de exemplu în celulele din
pancreas, care sunt implicate în secreția de insulină în circuitul sanguin.
În plus, RE rugos este și un producător de membrane, deoarece înglobează proteinele
membranare în structura sa, iar când este nevoie de ele în alte locuri le transfera. Acest
organit modifică proteinele și le modifică calitatea.

Reticul endoplasmatic neted

RE neted este implicat în procese metabolice, ca de exemplu sinteza de lipide,
metabolismul carbohidraților și detoxificarea drogurilor și otrăvurilor. RE neted produce și
steroizii, de exemplu steroizii sexuali la vertebrate și steroizii secretați de glandele adrenale.
Celule care secretă aceste substanțe sunt bogate în RE neted.
Celulele din ficat sunt și ele bogate în RE neted. Aceste celule depozitează carbohidrații
sub forma glicogenului. Hidroliza glicogenului produce fosfatul glucozei, o formă ionica de
zahăr care nu poate ieși din celulă. O enzimă din RE neted al acestor celule indepărtează
fosfatul, astfel încât glucoza poate ieși din celulă. Astfel, ea pătrunde în circuitul sanguin prin
care poate ajunge oriunde este nevoie.
Enzimele din RE neted ajută la detoxifierea drogurilor și otrăvurilor prin adăugarea unei
grupări de hidroxil la substanțe, astfel încât ele devin mai solubile și mai ușor de eliminat din
corp.

Structura RE:
Prezinta un sistem canalicular, care leaga plasmalema (membrana celulară) de
citoplasmă. Totodata, se poate observa și o rețea de intermembrane cu aspect diferit, în
funcție de specializarea care o ocupă.

16
Colegiul Națțional Elena Cuza - Bucureșț ti
Stoica Raluca – Maria
Clasa a IXa A

Rol
În sistemul circulator intacitoplasmatic și unul important în metabolismul glicogenului
(un glucid care se află în cea mai mare parte în ficat).

Reticulul sarcoplasmic
Acesta se întâlnește în celulele mușchilor, și este adaptat pentru depozitarea și eliberarea
ionilor de calciu. Acest proces este realizat de pompele de calciu și necesită energie furnizată
de ATP (acid adenozintrifosforic). Pompele de calciu sunt proteine membranare adaptate
pentru transportul activ al ionilor de calciu în mediul extraceleular (interiorul reticulului
sarcoplasmic este de asemenea mediu extracelular). În fibra musculară striată scheletică
pompele de calciu sunt reglate de calmodulină, iar în cele miocardice de fosfolamban. Calciul
este necesar pentru contracția fibrei, fiind eliberat din reticulul sarcoplasmic în momentul în
care fibra respectivă este excitată, prin deschiderea canalelor de calciu dependente de voltaj.
În perioadele dintre contracții, pompele îl concentrează în lumenul reticulului sarcoplasmic.

17