Sunteți pe pagina 1din 5

RĂZBOAIELE ANGLO-SCOȚIENE

Tudor COTTA, Cosmin UNGURIANU


Academia Fortelor Terestre “Nicolae Bălcescu” , Sibiu,
Cotta_tu@yahoo.com, cosmy_hardy@yahoo.com

Coordonator stiintific: Assist. Prof. Brânduşa-Oana NICULESCU PhD

Rezumat
Până în 1286, Scoția avea propria administrație,propriile
reglementări și drepturi. Regii scoțieni au fost acceptați și
respectați de omologii lor europeni. Purtatorul coroanei
Norvegiei a fost forțat de Alexandru al III-lea (1249-1286)
să predea drepturile asupra insulelor vestice. În mod
sporadic, monarhii Angliei, care erau și ei veniți din
Irlanda, nobili ai Țării Galilor și patricieni din Gascony
,Regatul Franței, și-au asumat un rol autoritar asupra
Scoției, chiar dacă nu au încercat să impună această
abordare. Regii Scoției s-au opus acestor pretentii, dar au
încercat să evite confruntările majore cu vecinii lor
englezi.Monarhii Scoției, în același timp, detineau diverse
domenii engleze.Aceasta lucrare urmărește să dezvăluie
cauzele războaielor, sa descrie principalele bătălii și
evenimente și de asemenea figurile importante ale
războaielor anglo-scoțiene.

Cuvinte cheie: Scotia, Anglia, batalii, figuri importante si lideri

Introducere
Războaiele anglo-scoțiene includ diferitele lupte care au avut loc între regatele Angliei
și Scoției, ce s-au extins din perioada Războaielor Independenței până la sfârșitul secolului al
șaisprezecelea. In ciuda incheierii formale a războaielor de independență în care Scoția a
reușit să se opună dominației Regilor Plantagenari, relațiile dintre cele două regate au
continuat să fie precare. S-au continuat trecerile spontane de frontieră și invaziile baronilor
englezi sub conducerea lui Richard al II-lea și a lui Henric al IV-lea.
Zonele aflate sub hegemonia Angliei au inclus, de exemplu, portul Berwick-upon-Tweed sau
Castelul Roxburgh. Recapturarea Castelului Roxburgh a fost reusita sub conducerea lui Mary
de Guelders în 1460 după ce James II a fost ucis într-o campanie aproape identică. În același
timp, posesia portului Berwick a trecut de la englezi la scoțieni, in conditiile in care un regat a
încercat să profite de instabilitatea și neajunsurile celuilalt, în cele din urmă acesta fiind
cucerit de Richard, Patrician de Gloucester în 1482.

1. Context
În 1286, purtatorul coroanei Scoției, Alexandru al II-lea a murit lasand pe așa-numita
"Doamnă a Norvegiei", nepoata copilului său ca moștenitor. Tratatul de la Brigham a fost
semnat de către Gardienii Scoției în 1290 pentru a aproba căsătoria dintre "Doamna
Norvegiei" și Edward de Caernarvon, fiul lui Edward I. În pofida solicitărilor scoțiene din

1
tratat de a se preciza clar că Scoția era independentă și autonoma cu propriile reguli,
reglementări și libertăți, căsătoria nu a făcut ca relațiile dintre cele două regate să fie mai
calde. Pe 26 septembrie 1290, Margaret a murit pe insulele Orkney pe drumul spre noul ei
regat. Odată cu trecerea ei, s-a format un grup de treisprezece concurenți pentru coroană.
Cele două figuri mai notabile erau cel de-al cincilea Lord de Annandale (bunicul
viitorului rege Robert Bruce), Robert Bruce și Lordul de Galloway, John Balliol. Intervenția
lui Edward I a Angliei a fost solicitată de Gardienii Scoției pentru a evita războiul civil dintre
membrii familiei Bruce și Balliol.
În 1291 Edward I a acceptat să se întâlnească cu gardienii la Northam. Înainte ca acest lucru
să se întâmple, Edward a cerut să fie recunoscut ca si conducator suprem in Scoția. După
refuzul lor, scoțienilor li s-au dat trei săptămâni pentru a accepta condițiile fiind conștienți de
faptul că, dacă nu ar fi vrut, miliția lui ar fi ajuns acolo și nu le-ar fi lasat cale de mijloc.
Planul viclean al lui Edward a funcționat, iar concurenții la tron au fost forțați să-l recunoască
ca conducator supreme și să recunoască intervenția sa. Decizia lor a fost influențată într-o
anumită măsură de faptul că ar fi pierdut numeroasele lor posesiuni în Anglia dacă ar fi
încercat să se opună purtatorului coroanei Angliei.
La data de 11 iunie, Edward I, în calitate de Monarh al Scoției, a susținut că fiecare castel este
pus sub conducerea sa și fiecare oficial scoțian își părăsește biroul. Gardienii regatului scoțian
și principalii aristocrați scoțieni s-au adunat la Upsettlington după două zile pentru a-și
promova loialitatea față de Edward I.
Din mai până în august 1291, la Berwick, au avut loc treisprezece întâlniri cunoscute sub
denumirea de "Cauza Mare", în care concurentii la tron si-au expus cazurile în fața lui Edward
I. Întrucât majoritatea petiționarilor au fost respinși, singurii care puteau fi considerați
descendenți direcți ai lui David I erau Bruce, Balliol, Ioan de Abergavenny, al doilea baron
Hastings și Floris V, Contele Olandei.
La 17 noiembrie 1292, Balliol a fost împuternicit cu majoritate de voturi și proclamat regele
scotilor la Manastirea din Scone pe 30 noiembrie. Regele John Balliol i-a jurat credinta lui
Edward I la Newcastle upon Tyne, pe 26 decembrie.

2. Batalii si evenimente notabile


Au avut loc numeroase confruntări armate între Anglia și Scoția. Granița anglo-scoțiană
a fost reconstituită ca urmare a luptelor asupra pământului, în special Berwick-Upon-Tweed.
Înainte de formarea celor două regate, au existat, de asemenea, o serie de întâlniri militare
între strămoșii lor – pictii și nordumbrienii. Unele dintre cele mai importante confruntari
dintre cele două regate includ Rough Wooing (1544-1551) și Războiul Independenței
Scoțiene (1296-1357) printre alte lupte mai mici și lupte individuale.

2.1 Primul Razboi Scotian de Independenta


După ce a adus Irlanda și Țara Galilor sub conducerea sa, regele Edward I al Angliei a
dorit să-și extindă supremația asupra Scoției. Prima încercare a Angliei de a controla Scoția
nu a reușit cu moartea lui Margaret, care a fost promisa fiului regelui Edward.
Cea de-a doua strategie de preluare a Scoției a implicat infiltrarea unui rege și apoi prin
abuzarea poziției sale impunerea unui regim opresiv; dar acest plan a fost infrant de un om
obișnuit, William Wallace, care a refuzat să se supuna atrocităților subjugării engleze.

2.1.1 William Wallace


Fără a lua în considerare drepturile populației scoțiene, baronii englezi învestiti de
Edward I au săvârșit mai multe crime, inclusiv uciderea soției unui localnic pe nume William
Wallace de către un șerif englez. Rebeliunea a crescut în țară ca răspuns la atrocitățile
engleze.Cel mai vizibil eveniment a fost înfrângerea armatei engleze de către infanteriștii săi

2
la podul Stirling. Bătălia de la Falkirk a urmat și nu a avut un sfârșit favorabil pentru scoțieni,
mai ales pentru că nobilii scoțieni au decis să lupte pentru Anglia. Această bătălie nu a fost
decisivă pentru englezi, dar a deturnat planul lui Wallace de a ridica o armată compusă din
civili fără ajutorul nobililor locali. William Wallace a fost persecutat și, după ce a fost prins, a
fost torturat și ucis. Ca urmare a acestor evenimente ,timp de mai mulți ani, supremația
Angliei nu a fost contestată în Scoția.

2.1.2 Robert the Bruce


Regatul Scoției a fost sub conducere englezească de la Batalia de la Falkirk până la
implicarea lui Robert Bruce în asasinarea adversarului său, Red Comyn. Bruce a încercat să
câștige mai multă influență sub Edward I în loc să lupte pentru suveranitatea Scoției. În plus,
Bruce s-a autoproclamat rege al Scoției fără consimțământul lui Edward. Răspunsul direct al
lui Edward a constat în trimiterea trupelor sale peste graniță și în zdrobirea scotienilor în
prima lor bătălie. Înfrângerea a fost atat de usturatoare încât Bruce a fost nevoit să se ascundă
aproape un an. Mulți scoțieni care înainte fuseseră nesiguri s-au alăturat cauzei lui Bruce
odată ce a început să câștige bătălii. El a cucerit multe castele, multe dintre acestea fiind
protejate de scoțieni în loc de englezi, fiind abandonate fără rezistență.
Scoțienii au triumfat într-o bătălie crucială împotriva dușmanilor lor englezi la Castelul
Stirling, chiar dacă trupele scotieni au fost depășite numeric și aproape fără cavalerie. După
această victorie decisivă, scoțianul a continuat cu alte incursiuni în interiorul granițelor
engleze. Într-un mod ezitant, Anglia a recunoscut independența Scoției, temându-se că ar
putea pierde mai multe castele și teritorii. Scoția și-a recăpătat independența ca regat sub
conducerea unui rege puternic, Robert Bruce.

2.2 Al Doilea Razboi Scotian de Independenta


În Scoția, situația a devenit tumultuoasă odată cu moartea lui Robert Bruce și creșterea
influentei lui Edward al III-lea. În timpul celui de-al doilea război de independența, bătăliile
nu au avut un rezultat favorabil Scoției, dar planul de a supune Scoția a mers prost pentru
Anglia. O mare parte a țării a fost devastată. Mare parte a populației s-a retras în munți, iar
rezultatul celor cincisprezece ani de război a fost doar distrugerea zonelor joase din Scoția și a
sărăcirii populației.
Pentru secolul următor, principala preocupare a Angliei a fost Războiul de o suta de ani din
Franța și, deși relațiile dintre Scoția și Anglia nu erau bune, iar afacerile Scoției erau ingrunate
în mod constant de Regii Angliei, linia Stuarzilor nu a fost contestată. Stuarzii au condus
Scoția timp de peste 217 ani, începând cu domnia lui Robert al II-lea în 1471.

2.3 Razboiul celor 9 ani


Ca o consecință a ruperii sale de Roma, Anglia a luat decizia de a ataca Scoția, de a
distruge parțial Alianța Auld și de a împiedica Scoția să fie folosită ca un catalizator pentru
viitoarea invazie franceză și, în parte, să oblige Scoția să aprobe o alianță de căsătorie între
succesorul englez Edward, fiul regelui Henric al VIII-lea și Maria, regina scoțiană.
O nouă țintă a fost invazia și ocupația Franței. Într-o încercare de a forța scoțienii să aprobe
căsătoria dintre succesorul englez și tânăra regină, regele Henry a declarat război, rezultatul
fiind o nouă alianță între Anglia și Scoția. Războiul condus de Edward a continuat o vreme cu
ajutorul ducelui de Somerset. Edward a fost încoronat rege la vârsta de nouă ani în 1547.
Ducele de Somerset a fost înlăturat de la putere în 1549 și înlocuit cu Ducele de
Northumberland, care dorea o politică externă mai puțin costisitoare decât precursorul său.
Acesta a fost ultimul conflict principal dintre Scoția și Anglia, înaintea Uniunii Coroanelor,

3
care a avut loc în 1603, cu excepția, poate, a intervenției engleze in asediul orasului Leith în
1560.

3. Figuri importante

3.1 Figuri importante Scotiene


Fiul unic al lui Alexandru al II-lea a fost regele Alexandru al III-lea, care s-a născut în
Rexburg. El a devenit rege la vârsta de șapte ani, după ce tatăl său a murit, la 13 iulie 1249.
Regele scoțienilor John Balliol, cunoscut sub numele de Toom Tabard, a domnit între anii
1292-1296. Nu se cunosc prea multe despre viața sa înainte de aceasta perioada. După
dispariția Margaretei, „Doamna Norvegiei”, Scoția a intrat într-o perioada in care numeroși
concurenți încă aveau pretenții pentru coroana din Scoția. Balliol a fost selectat dintre aceștia
ca nou rege al Scoției de către un număr de aristocrați condus de regele Angliei. După o
anihilare scoțiană în 1296, Balliol a renunțat la tron și a fost închis în Turnul Londrei. În cele
din urmă, Balliol a fost trimis în Franța și a demisionat, fără a se mai implica în chestiuni
guvernamentale.
Robert Bruce a fost rege al Scoției din anul 1306 până la moartea sa în 1329. Robert a fost
unul dintre cei mai populari războinici din acele timpuri și, în cele din urmă, a comandat
Scoția în timpul primului război al independenței scoțiene. El a luptat eficient în timpul
domniei sale pentru a readucerea Scoției la statutlui de națiune independentă și este iubit și
admirat în prezent în Scoția drept o legendă națională.
Andrew Moray a fost o figură proeminentă în războaiele scoțiene de Independența. El a
dirijat ascensiunea în nordul Scoției la mijlocul anului 1297 împotriva ocupației regelui
Edward I al Angliei. A recucerit cu succes regiunea pentru regele John Balliol. Ulterior, el și-
a legat soldații împreună cu cei comandați de William Wallace și, împreună, a îndrumat
forțele armate consolidate să triumfeze la bătălia de la Podul Stirling. Moray a fost rănit
mortal în lupta, murind la o dată neidentificată.
Sir William Wallace a fost un cavaler scoțian si un lider important în timpul primului
război scotian de independența. Împreună cu Andrew Moray, a învins o forță armată
considerabila la Batalia de la Podul Stirling în septembrie 1297. A fost selectat Gardian al
Scoției și a servit până la înfrângerea sa de la bătălia de la Falkirk în iulie 1298. În august
1305 a fost prins în Robroyston , lângă Glasgow, si a fost predat regelui Edward I al Angliei,
unde a fost torturat si apoi spanzurat pentru înalta tradare. De la moartea sa, Wallace a obținut
o poziție iconică mult dincolo de granitele Scotiei.

3.2 Figuri importante ale Angliei


Edward I, cunoscut și ca Ciocanul Scotiei a fost rege al Angliei între 1272 și 1307. Primul
copil al lui Henry al III-lea, Edward a fost angajat de la o vârstă fragedă în conspirațiile
politice ale domniei tatălui său, spre marea revoltă a baronilor englezi. El și-a petrecut o
mulțime de timp pentru îmbunătățirea organizării regale și a dreptului comun. Printr-o cerere
larg legitimă, Edward a examinat drepturile diferitelor drepturi feudale, în timp ce legea a fost
transformată printr-o succesiune de acte care reglementează dreptul penal și proprietatea. În
mod progresiv, accentul principal al lui Edward a fost pus pe chestiuni militare. După ce a
învins o revoltă minoră în Țara Galilor în 1276-77, Edward a reacționat la o a doua revoltă în
1282-83, cu un război de cucerire pe scară largă. După o campanie eficientă, Edward a expus
Țara Galilor suveranității engleze, a construit o serie de orașe și castele în mediul rural și le-a
populat cu cetateni Englezi.
Edward al II-lea, numit și Edward de Carnarvon, a fost rege al Angliei din 1307 până când
a fost înlăturat în ianuarie 1327. Cel de-al patrulea copil al lui Edward I, Edward, s-a
transformat în succesorul aparent pentru tron după moartea fratelui său mai mare Alphonso.

4
Începând cu 1300, Edward a mers cu tatăl său la cruciade pentru a pacifica Scoția. În 1306 a
fost învestit într-o ceremonie impresionantă la Catedrala Westminster. După moartea tatălui
său, Edward a reușit să ajungă la poziția regală în 1307. S-a căsătorit cu Isabella din Franța,
fiica regelui influent Filip al IV-lea, în 1308, ca un aspect major al unui efort de lungă durată
de a rezolva conflictele dintre Anlgia și coroana franceza.
Regele Edward al III-lea a fost rege al Angliei și Domn al Irlandei din ianuarie 1327 până
la moartea sa. El este bine cunoscut pentru realizarea sa militară și pentru restabilirea
autorității regale după guvernarea teribilă și neconvențională a tatălui său, Edward al II-lea.
Edward al III-lea a schimbat Regatul Angliei într-una dintre cele mai mari puteri militare din
Europa. Domnia sa lungă de 50 de ani a fost cea de-a doua cea mai lungă din Anglia
medievală și a înregistrat progrese esențiale în legislație și guvern, în special dezvoltarea
parlamentului englez.

Concluzie
Pentru a păstra pacea în secolul al XV-lea și în prima decadă a celui de-al XVI-lea, au avut
loc numeroase actiuni conciliatorii între James al IV-lea al Scoției și Henry al VII-lea al
Angliei. Această pace a luat sfarsit după ascensiunea lui Henry al VIII-lea la tronul englez și a
intruziunii dezastruoase a lui James IV în Northumbria în 1513, terminând cu bătălia de la
Flodden. Războaiele anglo-scoțiene se poate presupune oficial că s-au incheiat cu Uniunea
Coroanelor în 1603, în care Anglia și Scoția au intrat într-o uniune personală sub James al VI-
lea, regele care a moștenit cele două coroane. Confruntările sângeroase dintre cele două țări
au continuat să apară sub aspecte diferite și in contexte mai complexe în cursul secolului al
XVII-lea.

BIBLIOGRAFIE:

Cornell, David. Bannockburn: The Triumph of Robert the Bruce. North Yorkshire: Yale
University Press, 2009.
King, Andy, Simpkin, David (eds.). England and Scotland at War, c. 1296-c.1513.
Leiden: Brill, 2012.
McNamee, Colm. The Wars of the Bruces: Scotland, England and Ireland 1306 - 1328.
Edinburgh: Tuckwell Press, 1998.
Sadler, John. Border Fury: England and Scotland at War, 1296-1568. New York:
Routledge, 2013.
Santiuste, David. The Hammer of the Scots: Edward I and the Scottish Wars of
Independence. South Yorkshire: Pen and Sword Books Ltd, 2015.
http://www.bbc.co.uk/history/british/middle_ages/scottish_wars_of_independence_01.
shtml
https://co-curate.ncl.ac.uk/anglo-scottish-wars/history/
https://www.historic-uk.com/HistoryUK/HistoryofScotland/The-AngloScottish-Wars-
or-Wars-of-Scottish-Independence
https://www.scotsman.com/lifestyle/the-story-of-england-s-rough-wooing-of-scotland-
1-4093982