FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

Interesele comune de apărare şi de valorificare a terenurilor agricole serveau drept bază

pentru unirea mai multor obşti în uniuni de obşti cu o căpetenie unică în frunte, numită voievod,
cnez, ban. Uniunile de obşte se numeau "ţări"). Marele istoric român Nicolae lorga a numit
aceste "ţări"- Romanii populare, în izvoarele istorice străine ele se mai numeau Vlahii, adică
ţari ale românilor. Istoricii au atestat circa 20 de asemenea "ţări", care acopereau întreg spaţiul
locuit de români. Romaniile populare erau, astfel, formaţiuni teritorial-politice incipiente şi
prezentau o formă de organizare teritorial-administrativă autonomă în condiţiile lipsei unui stat
unitar.
Necesităţile de apărare în faţa incursiunilor războinice ale migratorilor au dus la apariţia
unei forme mai avansate în comparaţie cu uniunile de obşti. Acestea erau voievodatele,
cnezatele şi banatele, formaţiuni, ce întruneau câteva uniuni de obşti, având în frunte un
cneaz, voievod, un ban etc. Faptul că aceste
Formaţiuni statale incipiente româneşti. Cele mai vechi informaţii despre voievodatele
româneşti se referă la teritoriul Transilvaniei. In cronica maghiară "Gesta Hungarorum" scrisă
de un notar anonim al regelui Bela se vorbeşte despre trei voievodate româneşti: voevodatul
lui Menumorut (în Crişana, cu centrul la Biharea), voievodatul lui Gelu (pe podişul
Transilvaniei, cu centrul la Dăbâca) şi voievodatul lui Glad (în Banat).
Un secol mai târziu în Transilvania sunt mentionate in Legenda Sf. Gerard alte noi
formaţiuni statale: in nord – Tuhutum, în centru Gyla, şi în Banat, Ahtum.
Dar şi după constituirea voievodatului încă multă vreme s-au păstrat formele româneşti de
organizare teritorial-administrativă -"ţările" (Ţara Făgăraşului, Ţara Maramureşului, Ţara
Haţegului, Ţara Bârsei etc.).
În secolul al Xl-lea pecinegii de la Dunărea de Jos împreună cu populaţia eterogenă din
Dobrogea, printre care şi români, au participat la organizarea a trei formaţiuni politice, conduse
de Tatos, Sestlav şi Staza.
In anul 1247 regele maghiar preconiza să amplaseze în Banat şi Oltenia Ordinul religios al
loniţilor. Printr-o diplomă specială cavalerilor ioniţi li s-au acordat mari privilegii, aflăm că în
spaţiul rezervat ioniţilor era situată Ţara Severinului, care includea cnezatele lui loan şi Farcaş
(în Oltenia), Ţara Litua, în frunte cu voievodul Litovoi şi voievodatul lui Seneslau.
 INTEMEIEREA STATULUI INDEPENDENT TARA ROMANEASCA

În a doua jumătate a secolului al XII-lea, conform documentelor maghiare, un urmaş al lui

Litovoi (purtând acelaşi nume) - 1272-1275 a unit la voievodatul său teritoriul din dreapta
Oltului şi a refuzat să recunoască suzeranitatea maghiară. In urma expediţiei regelui Ladislau al
IV-lea, întreprinsă în 1277-1279 Litovoi este ucis, iar fratele său Bărbat - luat prizonier.
În cronicile munteneşti începutul procesului de unificare este legat de venirea legendarului
Negru Vodă din Ţara Făgăraşului, care la 1290 a intemeiat Ţara Românească cu centrul la
Câmpulung, apoi la Argeş. Acest proces s-a încheiat sub domnia lui Basarab I (1324-1352).
Carol – Robert de Anjou porneste in 1330, o expeditie armata impotriva lui
Basarab I. Aceasta expeditie este povestita in toate amanuntele ei intr-o cronica
pictata la Viena. Regele inainteaza, dar este atras de catre Basarab in locuri
stramte in pasul Branului langa Campulung. Cand oastea sa patrunde in acele locuri
este atacata de romani, care pravalesc bolovani si trunchiuri de copaci. Regele
ungurilor este nevoit sa fuga. Aceasta victorie stabileste definitiv independenta
Tarii Romanesti, dar cu Severinul in mainile unguresti. Inainte de moarte el se
impaca cu regele Ungariei, care acum era Ludovic cel Mare, fiul lui Carol - Robert,
si recunoaste suzeranitatea lui asupra Tarii Romanesti, fara nici o obligatie de tribut
sau de alta natura.
Dupa Basarab I a urmat in scaun fiul sau Nicolae Alexandru, care intareste
relatiile de prietenie cu vaecinii din sudul Dunarii. In timpul lui Alexandru se
intemeiaza Mitropolia Tarii Romanesti la Curtea de Arges.
 INTEMEIEREA STATULUI INDEPENDENT TARA MOLDOVA

Cronicile moldoveneşti, ca şi cele ungureşti, leagă constituirea Voievodatului Moldovei de

legenda lui Dragos-Voda. Dragos-Voda (1345 –1352) a venit din Ţara Maramureşului în timpul
vânătorii unui bour la est de Carpaţi, unde în valea râului Moldova a intemeiat Ţara Moldovei.
O primă etapă de întemeiere a Moldovei se distinge între anii 1352-1353, când, în timpul
luptelor împotriva tătarilor, în partea de nord-est, pe valea râului Moldova se organizează de
către regalitatea maghiară o “Marcă“ de apărare împotriva tătarilor, o unitate teritorială, politică
şi militară condusă de Dragoş, devenind vasal regelui. Dragos a fost urmat la domnie de fiul său
Sas.
O a doua etapă în constituirea statului medieval moldovenesc este legată de numele
voievodului maramureşan Bogdan. După o luptă îndelungată pentru păstrarea libertăţilor
românilor din Maramureş, el a trecut munţii împreună cu ceata sa militară, stabilindu-se în
Moldova, de unde l-a izgonit pe Bal, fiul lui Sas. Acesta intra in conflict cu regalitatea maghiara.
Prin acţiunea lui Bogdan a fost înlăturată suzeranitatea regelui maghiar şi Voievodatul Moldovei
a devenit stat independent (1365), avand capitala la Baia. Creatorului statului moldovean
independent îi urmează Laţcu (1365-1374) care, pentru a face faţă presiunii polono-maghiare,
stabileşte raporturi cu papalitatea. În timpul lui Petru I Muşat (1374-1391) capitala este mutata
la Suceava si intemeiaza Mitropolia Moldovei. Succesorul lui Petru, Roman I realizează
unificarea teritorială a Moldovei, întinzându-şi stăpânirea “de la munţi până la ţărmul mării“.
 INTEMEIEREA STATULUI INDEPENDENT TRANSILVANIA

La începutul secolului XIII, ungurii finalizează cucerirea Transilvaniei, dovada faptului că în

1222 sunt atestaţi la limita de răsărit a Carpaţilor. Organizand teritoriile cucerite, regatul ungar a
incercat sa instituie principatul, dupa modelul apusean, dar pana la urma s-a impus
voievodatul preluat de la populatia autohtona.
Primul voievod atestat documentar a fost Leustachiu.
Transformat si adaptat intereselor puterii regale, voievodatul si-a mentinut titulatura si
autonomia in toata perioada de stapanire maghiara, devenind principat abia in 1514, sub
suzeranitate turceasca. Episodic, in fruntea voievodatului transilvan au fiintat adevarate dinastii,
cum ar fi la sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea, cazul voievozilor
Roland Bors si Ladislau Kan, iar un secol mai tarziu al familiilor Lackfi si Csaki.
Transilvania era organizata in: comitate (maghiare) - primul comitat: Bihor (1050), scaune
(secuieşti şi săseşti) – organizarea sasilor cuprinzand si doua districte care, impreuna cu cele
sapte scaune, au evoluat spre o adunare numita universitatea sasilor, si districte
(româneşti) – Tara Hategului
In 1366 Regele Ludovic I al Ungariei emite o serie de acte oficiale numite “Diplomele
regale ale lui Ludovic”, care fac referire la români prin care se condiţionează calitatea de nobil
de aparenţă la catolicism. Unele familii nobiliare româneşti au trecut la catolicism şi cu timpul
s-au maghiarizat.
Din punct de vedere juridic, deosebit de important in secolul al XVI-lea a fost
Tripartitum-ul lui Werboczi.