Sunteți pe pagina 1din 1

Idealul educațional – factor de perpetuare a societății

Idealul educațional, este o artă, după cum spune marele profet Aristotel, este o artă de a făuri și a modela
un ideal uman, respectând bunele norme ale itichetului și societății. Precum olarul modeleaza oala cu
mâinele și diferite alte utilaje, ce oferă boțului de lut, care nu are nici un chip pentru început, dar pe timp
ce-l trece prin mâinele și instrumentele sale de artă, acest boț de pămând roșu se preface întru-n vas ce
va aduce multe foloase zilnic. Cânt cineva din trecători va privi la o masă pe care se află boțul inițial de lut
și vasul gata terminat, sigur că atenția se va strecura imediat la obiectul de artă făurit de meșter.

Asemeni olarului sunt cei ce educă copii, aceștia pot fi părinții, bunicii, cadrele didactice, fratele sau sora
mai mare sau purșisimplu un vecin sau un simplu trecător. Daca meșterul am vazut cine sunt, atunci boțul
de lut sunt copii mici, care au venit pe pământ ca acel simplu boț de pământ, care întradevăr tot este
același lut ca și cel ce se află într-un vas gata format, dar folosurile dintre lutul din vas și grămada de lut
sunt foarte diferite. Copilul se naște ca și boțulețul de pământ, care are nevoie de ajutorul nostru, așteaptă
să fie aplicat în practică, noi putem să-l modelăm asemenea ulciorului, pe care-l poți face după bunul plac,
dar totuși te conduci de niște reguli anumide, pentru a fi comod de folosit, așa și copilașul trebuie educat
în așa mod ca să fie bine dispus în viață și ușor să se adapteze în orice condiție a vieții. Dacă am marcat
mai sus despre părinți, ca fondatori ai vasului, dau naștere copilului, atunci ei trebuie săi formeze baza
acestuia, nu e distul doar să se limiteze la reproducere, aceștia trebuie sa-i facă avânt spre primii pași, să-
i insufle bunele maniere și să-l învețe ce este bun în viață. Copilul pe lângă părinți uneori îi sunt baze puse
parțial sau din diferite motive total de către bunici, aceștia cum am vorbit despre părinți, pot participa la
formarea temeliei educaționale în viața noului individ. Rolul fratelui sau surioarei mai mari, este destul de
semnificativ, ei au rol major de a îndruma și proteja micuțul în diferite obstacole întâlnite în viață, spre
exemplu, pot să participe la efectuarea temelor, aducând sfaturi spre efectuarea corectă a acestora, astfel
în procesul educațional mai apare un avantaj mare, iar dacă aceștia lipsesc, părinții preiau această
răspundere asupra sa, sau poate fi axată asupra bunicilor, ce se vor ocupa cu mare drag cu nepoțelul,
astfel vasul nostru din ce în ce dvine mai asemănător cu cel ce avem nevoie, dar... Mai avem nevoi de
puțină cizelare și aplicarea culorilor, de care vor răspunde cadrele didactice, dar cu o anumită participare
a părințelor, care colaborând împreună cu învățătorii și profesorii, vor crea o personalitate pregătită
pentru viață. A mai rămas și trecătorul, despre care am remarcat mai sus, dar cu ce poate el influentea
asupra procesului educațional al copilului? Acest trecător sau vecin ești tu singur, care văzând imaginea
unui copil ce distrude o plantă în parc, sau aruncă un ambalaj de la o bomboană pe stradă, trebuie să-i
facem observție, prin asta vom insufla educația de a se comporta adecvat în societate.

Cum pentru a făuri vasul dorit trebuie să trecem câțiva pași, așa și pentru a educa un copil, trebuie să
urmăm o perioadă lungă educațională. Însuși educația este o artă, o artă destul de complicată, care
trebuie posedată de toți, pentru a putea educa un copil, a putea fi părinți și sa-i ofereu urmașului său o
viață bine dispusă, o viață, în care copilul se va putea descurca singur cu toate problemele întalnite în
viață. Odată ce oferem o educație decentă copilului nostru noi facem un pas spre formare unei societăți
educate, căci schimbările încep de la fiecare în parte!

S-ar putea să vă placă și