MĂTĂRÂNGĂ GHEORGHE

Copil fiind am cunoscut un anume Mătărângă Gheorghe . Eram mic și mama

mă lua cu ea uneori la Spitalul unde lucra , neavând eu la etatea de 4-5 ani cum sta singur
acasă . Spitalul avea în față o curte mare cu ronduri bine definite , pline de flori viu pastelate
într-o dezordine totală abia răzbind din verdeața generoasă a anotimpului fără grădinar ;
aleile ordonate , înguste și sinuoase , presărate odată cu zgură roșie , devenită acum praf
subțire de atâta călcat , găzduiau câteva bănci defecte pe care în după-amiezile însorite mai
odihnea câte un bolnav rătăcit , nu știu de ce , mereu solitar și mereu ațipit la umbra pălăriei .
Totul era pașnic acolo , nimic nu tulbura lumina colorată a verii și liniștea locului . Lăsat în
voia mea , exploram acestea de unul singur doar cu imaginația , zăbovind cu interes în fața
lucrurilor amintite ; eram în plin proces de devenire , acumulam avid noi certitudini ...