ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A

MOLDOVEI

FACULTATEA ,,ECONOMIE GENERALA SI

DREPT”

CATEDRA ,,MANAGIMENT SOCIAL”

PROIECT DE SPECIALITATE

Practici europene de administraţie locală

Autor:
Studentul grupei AP 151
învățământ cu frecvență la zi
Bezer Ion

Conducător științific:
conf. univ., dr. st. manag.
Abramihin Cezara

Chișinău-2017
 Cuprins:

INTRODUCERE
.............................................................................................................................
3
I. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN VIZIUNE EUROPEANĂ:
ASPECTE INTRODUCTIVE
.............................................................................................................................
5
1.1 Noţiunea administraţiei publice locale
.............................................................................................................................
5
1.2 Locul administraţiei publice locale în cadrul valorilor democratice
europene
.............................................................................................................................
10
II. CADRUL INSTITUŢIONAL ŞI JURIDIC AL ORGANIZĂRII ŞI
FUNCŢIONĂRII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE LA NIVELUL
UE
.............................................................................................................................
14
2.1 Administraţia publică locală în Germania şi Marea Britanie
.............................................................................................................................
14
2.2 Practici de funcţionare a administraţiei publice locale în Portugalia şi
Spania
.............................................................................................................................
19
2.3 Spăecificul organizaţional al APL în Italia şi Franţa
.............................................................................................................................
20

2
III. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN ALTE ŢĂRI
.............................................................................................................................
22
3.1 Aspecte constituţionale şi legale în organizarea Administraţiei Publice
Locale în Polonia
.............................................................................................................................
22
3.2 Particularităţile funcţiilor organelor Administraţiei Publice Locale în
Suedia, Finlanda, Danemarca şi Olanda
.............................................................................................................................
25
ÎNCHEIERE
.............................................................................................................................
29
BIBLIOGRAFIE
.............................................................................................................................
30

3
 Introducere

Tranziţia la economia de piaţă, destrămarea fostului sistem administrativ şi alte fenomene

care au derulat o dată cu obţinerea independenţei Republicii Moldova sînt procese care afectează
diverse domenii de activitate ale societăţii. Funcţionarea statului de drept, edificarea societăţii
civile, aplicarea mecanismelor de piaţă în condiţiile unei crize structurale de amploare, care a
însoţit consolidarea independenţei, constituie doar unele din aspectele problemei abordate. În
condiţiile actuale, reevaluarea rolului autorităţilor administraţiei publice în raport cu societatea şi
reforma administraţiei publice centrale şi locale reprezintă elementul-cheie ce ţine de
democratizarea ţării şi sporirea aspiraţiilor de integrare europeană.
În contextul est-european factorul fundamental care a condiţionat modernizarea
administraţiilor publice a fost colapsul regimului totalitar sovietic. Factorii ca globalizarea sunt
secundari, dar joacă un rol semnificativ în desfăşurarea reformei. Ele au determinat nu atât
iniţierea reformelor, cât caracterul lor. Totuşi impactul lor nu este neglijabil deoarece în contextul
unor transformări complexe a sistemului, modernizarea administraţiei publice nu a fost
permanent una observabilă şi vizibil necesară. Faptul că modernizarea administraţiei publice a
avut loc pe parcursul la mai mult de un deceniu de la iniţierea procesului tranziţiei demonstrează
acest lucru.
Instituţiile asupra cărora se resfrînge modernizarea administrativă centrală pot fi structuraţi în
câteva categorii – politici, administrativi, din societatea civilă. Toate aceste trei categorii se
divizează în actori interni şi actori externi. Rolul acestora diferă de la o societate la alta şi de la o
perioadă la alta. Din cadrul actorilor interni fac parte actorii politici care sunt, în primul rând,
partidele politice, inclusiv liderii politici, elita politică şi puterea de stat. În cadrul actorilor
administrativi se impune, înainte de toate, birocraţia. Actorii administrativi instituţionali au, la
fel, un rol semnificativ în procesul reformării. Aceşti actori sunt cei care reprezintă opoziţia
reformelor, cel puţin, ample a administraţiei publice. Actorii societăţii civile sunt cetăţenii care
prin atitudinea lor faţă de instituţiile statului pot iniţia reforma administrativă. Alături de ei sunt
ONG-urile, care, în paralel cu iniţierea reformei, pot contribui la realizarea ei. Partidele politice
ca exponenţi ai societăţii civile în situaţia în care nu se află la putere la fel se încadrează în
această categorie.
Mecanismele modernizării, inclusiv a administraţiei publice centrale şi locale, depind întru-
totul de amplasarea statului în raport cu UE. Mecanismele modernizării depind într-u totul de
conţinutul europenizării şi se structurează în conformitatea celor trei grupuri de state anterior

4
menţionate. Mecanismele europenizării sunt diferite pentru statele membre, pentru cele
pretendente şi pentru cele care nu au intenţia să se integreze în UE. Republica Moldova ar putea
fi plasată în a doua categorie, dar cu precizarea că această integrare nu este recunoscută elocvent
de către UE.
Modernizarea Administraţiei Publice Centrale şi locale, este o prioritate de necontestat a
oricărei guvernări. Nevoia schimbărilor structurale şi funcţionale cu mutaţii semnificative în plan
central sau local, pune în evidenţă fără exagerare faptul că, acest proces implică parcurgerea unor
etape de transformări accelerate cu caracter istoric, constituindu-se într-o modernizare forţată
realizata prin concursul forţei externe exercitată de Uniunea Europeana (U.E.) printr-un set
complex de elemente stimulative şi de constrângere.
Actualitatea studierii administraţiei publice centrale şi locale rezidă şi din tendinţele actuale
ale administraţiei publice la nivel mondial. Europenizarea nu este decât un aspect şi o expresie a
globalizării. Reforma administrativă globală, schimbarea paradigmei administraţiei publice,
impactul noilor relaţii politice şi de altă natură, utilizarea masivă a tehnologiilor informaţionale
necesită o regândire a administraţiei publice. Conexarea reformelor administraţiei publice
centrale din Republica Moldova la reformele realizate în Uniunea Europeană şi în plan mondial
va duce la includerea ţării în contextul administrativ european şi mondial.
Prăbuşirea regimului comunist şi declararea independenţei Republicii Moldova impun
necesitatea realizării unor reformări ample ale administraţiei publice. Compatibilitatea
administraţiei publice cu realităţile şi procesele din societate şi stat este imperios necesară pentru
dezvoltarea Republicii Moldova. Iniţiativele şi încercările de reformă, reformele administraţiei
publice, realizate pe parcursul independenţi Republicii Moldova, reprezintă o experienţă
complexă şi contradictorie, care necesită a fi analizată şi conştientizată.
Recapitularea rezultatelor amplelor reforme a administraţiei publice este necesară pentru
înţelegerea etapei de dezvoltare a administraţiei publice şi a perspectivelor de viitor a acesteia.
Înţelegerea particularităţilor reformelor administraţiei publice în Republica Moldova asigură un
punct de pornire pentru noile reforme, indicând greşelile şi reuşitele reformelor trecute,
dependenţa reformei de factori, contexte şi circumstanţe.

5
 I. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN VIZIUNE EUROPEANĂ:
ASPECTE INTRODUCTIVE

1.1 Noţiunea administraţiei publice locale

Administraţia publică, în orice societate, fie ea clasică sau modernă, reprezintă, în esenţă,
un instrument al statului, indispensabil în atingerea unor deziderate, în realizarea unor valori
politice stabilite prin acte juridice, “în scopul satisfacerii interesului general, prin acţiunea puterii
publice”.1 Administraţia publică reprezintă aparatul de gestiune al problemelor publice. Este
constituită din ansamblul serviciilor publice a căror bună desfăşurare permite realizarea
obiectivelor definite de puterea politică. Ea constituie, de asemenea, organizarea oricărui grup
social evoluat, instrumental de coeziune şi de coordonare indispensabilă, fără de care societatea
se dezintegrează.
Administraţia publică, prin însăşi natura sa, fără o filozofie proprie şi subordonată unor
scopuri care îi sunt exterioare, îşi trage legitimitatea, în mod evident, din sistemul de valori
dominante, din puterea politică. Acesta fixează administraţiei publice, în general, scopurile şi
mijloacele necesare în acest sens.2 Noţiunea de administraţie este mai largă decât aceea de
administraţie publică, ea cuprinzând şi administraţia particulară. Ca orice activitate umană, atât
administraţia publică, cât şi administraţia particulară urmăresc un scop, utilizând anumite
mijloace. Atât sub raportul finalităţii cât şi al resurselor folosite, există diferenţe esenţiale între
ele.
Spre deosebire de administraţia privată, administraţia publică urmăreşte satisfacerea
interesului public, a utilităţii publice, în mod dezinteresat, inclusiv prin realizarea de servicii
publice. Mobilul administraţiei publice este atât satisfacerea, în mod corespunzător şi continuu, a
unor cerinţe esenţiale, comune întregii colectivităţi umane, care depăşesc prin amploarea lor
posibilităţile particularilor (ex. apărarea naţională), cât şi satisfacerea acelor cerinţe care, prin
natura lor, sunt nerentabile şi nimeni nu s-ar oferi să le asigure (ex. transport persoane). Sub
aspectul mijloacelor pe care le are la dispoziţie administraţia publică pentru realizarea scopului
său, evidenţiem, în mod esenţial, posibilitatea folosirii prerogativelor de putere publică. Deciziile
administraţiei publice sunt obligatorii fără a se cere acordul celor cărora li se aplică,
administraţia publică putând utiliza atunci când este necesar, mijloace de constrângere.

1
Popa Victor. Munteanu I., Mocanu V., De la descentralism spre descentralizare, Editura Cartier, 1998, p. 184.
2
Vântu Ion. Principiile noi legi administrative, Enciclopedia Română, vol. I, Imprimeria Naţională, 1935, p. 183.

6
 Noţiunea de administraţie publică este susceptibilă de a avea o tratare şi la nivel local. În
plan cronologic, primele încercări de explicare a instituţiei administrării locale au avut loc la
sfârşitul secolului XVIII - începutul secolului XIX. Drept imbold pentru dezvoltarea
respectivelor teorii a servit mişcarea constituţionalistă ce a cuprins la acel moment statele
europene.3
Teorii referitor la autoadministrarea locală apar în prima jumătate a secolului XIX pe baza
discuţiilor despre relaţiile dintre individ şi stat, dintre autorităţile puterii locale cu cele centrale în
condiţiile statului democratic şi a autocraţiei. 4 Teoria comunităţii libere a apărut la mijlocul sec.
XIX în Franţa şi Belgia. Fondatorii teoriei respective sunt reprezentanţii şcolilor juridice: Ture,
de Tocqueville, Herber, Arene şi alţii. Ei considerau că dreptul comunităţii de a se autoadministra
este tot atât de firesc şi inalienabil ca şi drepturile omului, deoarece comunitatea locală a apărut
înaintea statului şi de aceea ultimul ar trebui să respecte libertatea comunei de a se
autoadministra. Drept argument în favoarea libertăţii de autoadministrare a comunităţilor locale
erau aduse exemple din lupta pentru libertate a oraşelor medievale libere contra despotismului
feudal.
Teoria comunităţii libere are la bază următoarele principii esenţiale ale organizării
autoadministrării locale: autoadministrarea locală se referă la administrarerea problemelor
proprii ale comunităţii locale, distincte de cele ale statului; delimitarea treburilor pe care le
gestionează comuna în treburi proprii şi treburi transmise în gestiune de către stat; autorităţile
autoadministrării locale nu sunt organe statale; organele statale nu au dreptul să intervină în
treburile soluţionarea cărora ţine de competenţa comunităţii locale. Ele trebuie să urmărească ca
comunitatea locală să nu depăşească competenţele atribuite.
Aceste principii au influenţat procesul legislativ în anii 30-40 ai secolului XIX. În
particular, multe idei ale acestei teorii şi-au găsit reflectare în Constituţia Belgiei din anul 1831,
care a recunoscut alături de cele trei puteri: legislativă, executivă, judecătorească şi puterea
locală.5 Constituţia avea un articol special consacrat autoadministrării locale. În acelaşi timp
ideea despre drepturile inviolabile ale comunităţilor, care era pilonul acestei teorii, era
vulnerabilă în sensul că era greu de demonstrat drepturile intangibile ale entităţilor
autoadministrate de proporţii mari (departamente, regiuni) stabilite de către stat, prin trimiterea
la caracterul lor natural. De aceea în a doua jumătate a secolului XIX apar obiecţii care pun la
îndoială veridicitatea teoriei comunităţii libere. Un moment esenţial al acestei teorii era

3
Iorgovan Antonie. Tratat de drept administrativ, vol. II, ediţia 4, Bucureşti: All Beck, 2005, p. 92
4
Кутафин Олег. Муниципальное право Российской Федерации. - М.: Юристь 2012, p. 45
5
Moşteanu Tudor. Consideraţii asupra reformei finanţelor publice locale în contextual integrării europene. // Revista
de ştiinţe economice Universitatea din Oradea, 2006, p. 51-56

7
recunoaşterea experienţei istorice şi a tradiţiilor ca condiţie principală de existenţă a autonomiei
locale. Aceasta presupune că tendinţele contemporane de modernizare a administraţiei publice
locale trebuie să se bazeze pe studierea profundă a experienţei istorice acumulate.
Teoria socială s-a constituit la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului XIX.
Reprezentanţi ai acestei teorii sunt R.Moll, O.Ressler. La baza teoriei sociale stă, de asemeni,
opoziţia dintre comunitate şi stat, dar cu o altă fundamentare: contrapunerea intereselor locale
celor statale. Din punct de vedere al acestei teorii, autoadministrarea locală este tot atât de
independentă, o formă organică de conveţuire, ca şi statul.6
Adepţii acestei teorii examinau statul şi autoadministrarea locală ca două sfere de interese
care nu se intersectează şi care au conţinuturi principial diferite: interese locale pe de o parte şi
naţionale, pe de altă parte. Se considera că anume în contrapunerea intereselor locale celor
statale şi constă fundamentarea ideii independenţei depline a organelor autoadministrării locale.
O.Ressler considera că autoadministrarea locală este rezultatul libertăţii sociale, de aceea,
ea este o necesitate morală. R.Moll recunoştea comunitatea nu numai ca pe un subiect
independent de drept, dar şi a stăruit asupra caracterului gospodăresc al activităţilor cu caracter
local.
Adepţii teoriei sociale susţineau dreptul autorităţilor locale de a gestiona problemele
socialeconomice locale independent de stat. Concepţiile respective asupra autoadministrării
locale nu au găsit susţinere şi aplicare în practică deoarece contrapunerea comunităţilor statului
nu contribuia la consolidarea lui, iar pe de altă parte, din această teorie rezultă că teritoriul
statului ar fi trebuit să fie alcătuit din teritoriile comunităţilor locale independente, fapt ce în
practică nu se întâmpla. Adepţii acestei teorii au fost criticaţi pe bună dreptate pentru că ei nu
făceau deosebire şi delimitări clare între comunităţile locale şi alte persoane juridice de drept
privat (companii private, societăţi de binefacere). Apartenenţa individului la o formă sau alta de
asociere din sectorul privat ţine de propria lui voinţă, pe când apartenenţa la comunitatea locală
şi conformarea la deciziile autorităţilor locale ale comunităţii locale se stabileşte de lege şi
depinde de locul de trai al individului. Aceste circumstanţe au determinat orientarea către o altă
teorie – teoria etatistă - fundamentele căreia au fost puse de juriştii germani L. Stein şi R.
Gneist.7
Esenţa teoriei etatiste constă în următoarele: autoadministrarea locală este o formă de
organizare a administraţiei locale de stat, fiind o parte componentă a sistemului administrativ
statal. Deoarece organele locale sunt investite cu competenţe de către stat, rezultă că aceste

6
Mocanu Victor. Ghidul alesului local. Parteneriat public-privat. Chişinău: F.E.-P „Tipografia centrală”, 2012, p. 15
7
Matei Ani. Analiza sistemelor administraţiei publice. Bucureşti: Editura Economică, 2010, p. 55

8
competenţe sunt o emanaţie a puterii de stat şi contrapunerea autoadministrării locale statului
este lipsită de sens.8 Adepţii acestei teorii tratau autoadministrarea locală ca pe o componentă a
statului, ca o formă de organizare a administraţiei de stat la nivel local. Orice tip de administraţie
publică, din acest punct de vedere, este o problemă de nivel statal.9
Răspândirea acestei teorii a fost favorizată de schimbarea relaţiilor din a doua jumătate a
sec. XIX – începutul secolului XX. Odată cu dezvoltarea proceselor de urbanizare şi dezvoltare a
scăzut gradul de izolare şi autoasigurare a anumitor teritorii. Ca manifestări particulare ale teoriei
etatiste menţionăm cele două abordări distincte ale autoadministrării locale: politică şi juridică.
Acestea au apărut datorită unor divergenţe dintre Gneist şi Stein privind autonomia organelor
autoadministrării locale.
Adepţii abordării politice (Gneist) explicau esenţa autonomiei organelor autoadministrării
locale doar prin particularităţile formării lor şi prin posibilitatea ocupării anumitor funcţii
administrative locale de reprezentanţi destoinici ai populaţiei locale. Adepţii abordării juridice
(Stein) explicau esenţa autonomiei organelor autoadministrării locale prin apartenenţa lor la
organele comunităţii locale, cărora statul le atribuie realizarea anumite competenţe
administrative cu caracter statal.
Conţinutul preponderent gospodăresc al activităţii organelor autoadministraţiei locale,
prioritatea problemelor legate de asigurarea bunăstării sociale a locuitorilor unei unităţi
administrativ teritoriale, constituie premise pentru formularea unei altei teorii, şi anume, teoria
deservirii sociale. De fapt, nu este atât o teorie, cât o concepţie a conducerii sociale, potrivit
căreia organele autoadministrării locale sunt privite ca instituţii publice pentru deservirea
populaţiei, pentru satisfacerea intereselor publice şi private.10
Varietatea abordărilor teoretice şi experienţa acumulată în domeniul autoadministrării
locale demonstrează natura complexă a acestei instituţii, fapt care creează anumite dificultăţi în
adoptarea unui punct de vedere univoc. Multitudinea semnificaţiilor divergente a instituţiei
autoadministrării locale acumulate de-a lungul timpului, precum şi tentaţia de a le actualiza
creează ambiguitate, producând inconsecvenţă chiar şi în studiile de specialitate. De fapt,
administraţia publică realizează activităţi foarte diverse, care nu pot fi reduse la un fapt
administrativ strict delimitat şi care să prezinte, în realitate, anumite caractere specifice. Drept
urmare, s-au dezvoltat teorii care accentuează caracterul dual al autoadministrării locale. Potrivit

8
Podaru Octavian. Drept administrativ. Dreptul administrativ al bunurilor. Vol. II. Bucureşti: Hamangiu, 2011, p. 66
9
Profiroiu Adrian. Consideraţii privind procesul de descentralizare în România // Administraţie şi management
public, nr. 7/2006, Bucureşti. p. 32-37
10
Гладышев Aлексей. Муниципальная наука: теория, методология, практика / Акад. наук социал. технологий
и мест. Самоуправления. М.: Vуниципальный мир, 2013, p. 66

9
teoriei dualiste, organelle autoadministrării locale, îndeplinind anumite funcţii de conducere la
nivel local, depăşesc limitele intereselor locale, şi prin urmare, acţionează ca un instrument al
administraţiei de stat.
Concluzia care se impune ulterior prezentării acetor teorii este că orice stat, fiind o putere
publică, organizată pe un teritoriu delimitat şi recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de
a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci şi de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o
persoană la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Profesorul Paul Negulescu afirma că în
orice ţară sunt două categorii de interese: unele care au un caracter cu totul general privind
totalitatea cetăţenilor, întreaga colectivitate şi altele care sunt speciale unei anumite localităţi.11
Pentru armonizarea acestor categorii de interese statul a creat regimuri juridice sau
instituţii speciale, fiecare dintre ele având o anumită arie de responsabiliate pentru situaţii
concrete. Astfel statul îşi redefineşte structurile atât în ce priveşte actorii, cât şi instituţiile.
Reconsiderarea modelelor clasice conduce la apariţia, în literatura de specialitate, a unei tendinţe
de a contracara aceste modele, considerate adevărate mituri în organizarea şi funcţionarea
administraţiei, precum şi o tendinţă de conturare a unor noi modele, sau idealuri de administraţie,
noi prospecţiuni ale viitorului pe care le imaginează teoreticienii ca administraţii ideale. Dintre
aceste noi scenario propuse pentru o administraţie ideală, amintim teoria descentralizării şi teoria
statului holding.
Susţinătorul idealului descentralizării este M. Crozier, care încearcă să demonstreze că
remediul în administraţie şi baza schimbării sale o constituie descentralizarea. Schimbarea
propusă prin descentralizare este o problemă conceptuală care implică o noua distribuţie a
competenţelor între cei care decid şi nu cunosc problemele administraţiei şi respectiv cei care
realizează decizia şi care dispun de cunoştinţe şi informaţii, dar nu au drept de decizie. Crozier
consideră că elementul de blocaj al sistemului francez îl reprezintă centralismul excesiv, înţeles
nu ca o concentrare a puterii în mâna agentului aflat în vârful ierarhiei, ci ca o incapacitate a
decidenţilor de a dispune în concordanţă cu realitatea pe care nu o cunosc şi de care sunt rupţi. În
lucrările sale demonstrează imposibilitatea susţinerii teoriei unităţii centrului de putere,
promovând alături de F. Borricaud tema poliarhiei, a existenţei unui sistem descentralizat al
puterilor, cu existenţa unui centru de putere cu calitate de arbitru, chemat să supravegheze
conflictele.12
Teoria statului holding este de dată mai recentă şi ea reprezintă o prelungire a curentului de
sorginte economică ce a pătruns în toate domeniile, respectiv managementul în administraţia
11
Manda Corneliu. Administraţia publică locală din România. Bucureşti: Lumina Lex, 1999, p. 40
12
Teoria şi practica administrării publice, Chişinău, 2014. Materiale ale conferinţei ştiinţifico-practice cu participare
internaţională, 23 mai 2014, p. 113

10
publică. Susţinătorii acestui model consideră că soluţia pentru depăşirea celor două crize – criza
civilizaţiei (a finalităţilor) şi criza gestiunii (a mijloacelor) cu care se confruntă statul
contemporan, supraierarhizat şi rigid, este eliminarea birocraţiei şi înlocuirea sistemului
piramidal ierarhizat cu „o multitudine de agenţi însărcinaţi, printr-un domeniu specific, cu
optimizarea rezultatelor intervenţiilor publice”.13
În concluzie vom sublimnia că instituţia autoadministrării locale, în sens de reguli formale,
generatoare de ordine în raporturile sociale, a apărut şi s-a dezvoltat ca o reacţie la necesităţile şi
condiţiile impuse de mediul extern. Constituită în funcţie de mai mulţi factori – regimul politic,
forma de guvernământ, delimitarea administrativ-teritorială, tradiţii naţionale, etc.- instituţia
autoadministrării locale cunoaşte diferite modele şi tipuri de organizare. La baza constituirii
modelelor stau relaţiile dintre organele administraţiei locale şi organele administraţiei de stat. În
corespundere cu această abordare pot fi distinse patru modele de bază: modelul anglo-saxon,
modelul continental, modelul mixt şi modelul sovietic.

1.2 Locul administraţiei publice locale în cadrul valorilor democratice europene

Pe parcursul istoriei, forţa ideilor democratice a generat unele dintre cele mai profunde şi mai
impresionante expresii ale voinţei şi raţiuni umane. Actualmente cuvântul “democraţie” este cel
mai frecvent utilizat nu numai în ştiinţele politice, dar şi în viaţa cotidiană.
În folosirea obişnuită termenul “democraţie” (gr. Demos - popor, kratos - putere, literar
puterea poporului) se defineşte ca un regim politic în care puterea aparţine poporului.14 Regimul
politic democratic se poate referi la guvernarea populară sau la suveranitatea populară, la
guvernarea reprezentativă sau participativă şi chiar la guvernarea republicană sau constituţională,
adică la guvernarea prin lege. Dicţionarul politic ne oferă următoarea definiţie a democraţiei:
“Ordine politică şi mod de funcţionare a sistemului politic în care se realizează dreptul poporului
de a se guverna pe sine însuşi”.15 Astfel, democraţia este nu numai o formula de organizare
politică sau o modalitate de amenajare a raporturilor sociale, ea este o valoare. Şi aceasta este
acea valoare inalienabila vocaţie a oamenilor de a-şi decide soarta atît individual, cît şi colectiv -
care constituie unitatea profundă a ceea ce pentru claritatea analizei se numeşte diferitele
13
Rotaru Marian. Dreptul colectivităţilor locale la administraţia propriilor interese. // Persoanele dispărute fără
veste: constatări, concluzii şi recomandări. Materialele conferinţei internaţionale ştiinţifico-practică: „Promovarea
drepturilor omului în contextul integrării europene: teorie şi practică”, 9-10 iunie 2009. Chişinău: ULIM, 2009. p.
399
14
Zapîrţan L., “Repere in ştiinţa politicii, Ed. “Chemarea”,Iaşi, 1992, pag 25
15
Tămaş S., Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. Bucureşti,
1996, pag 79

11
concepţii a democraţiei. Deja subliniasem că termenul “democraţie” cunoaşte o utilizare
diversificată. În enciclopedia „Graiul Larousse” democraţia este definită ca „un sistem politic în
care suveranitatea emană de la popor”.16
Astăzi însă cea mai răspîndită formă a democraţiei este cea reprezentativă, luînd în
consideraţie numărul ridicat al populaţiei, în care cetăţenii aleg persoanele oficiale pentru
adoptarea deciziilor politice, formularea legilor şi realizarea în practică a programelor sociale
în vederea atingerii bunăstării tuturor. Procedura de alegere poate fi diferită şi diferă de la caz la
caz. Conform art.2 din Constituţia Republicii Moldova suveranitatea aparţine poporului care o
exercită în mod direct şi cu organele sale reprezentative în formele stabilite de Constituţie.
Pornind de la acest punct de vedere constituantul statuează că organele prin care poporul îşi
exercită suveranitatea sînt organe reprezentative fără a face precizări care anume sînt aceste
organe. Este cunoscut că toate aceste organe fac parte din administraţia publică, care este
divizată în administraţie publică de nivel central şi local.
Analizînd autorităţile publice din Republica Moldova distingem în calitate de elemente
componente ale administraţiei publice atît organe reprezentative, cît şi organe instituite de unele
autorităţi reprezentative raportate la nivelul central. În acest context este binevenită explicarea
noţiunii de regim reprezentativ. Caracterizînd regimurile democratice, prof. univ. Victor Popa
menţionează că instituţiile reprezentative exprimă interesele tuturor membrilor societăţii,
indiferent de categoria socială, origine etnică, etc, ele oferă largi libertăţi politice cetăţenilor,
îndeosebi drepturi electorale şi libertate de asociere, selectarea reprezentanţilor se face prin
sisteme electorale, care prevăd posibilitatea organizării şi desfăşurării unor alegeri libere
echitabile şi oneste.17 Din cele expuse constatăm că regimul reprezentativ al unei ţări constituie
un sistem de autorităţi alese de către popor avînd scop exercitarea puterii publice în numele lui.
De altfel, în continuare vom menţiona că în calea constituirii sistemului democratic de
administraţie publică, au stat cîteva premise pe care le vom analiza în continuare. Premiza de
bază în constituirea sistemului democratic de administraţie public, a constat în lipsa inovaţiilor
în sistemul administrative, ceea ce a dus la ineficienţa acestuia. Deci, atenţia asupra problemelor
autoadminstrative în Uniunea Sovietică a crescut în a doua jumătate a anilor 1980, când s-a
recunoscut necesitatea de a trece de la metode de conducere pur administrative la metdoe
economice. Treptat a început să se afirme viziunea că administraţia locală - este un nivel
independent de realizare a puterii constituţionale a poporului, iar orânduirea democratică a
societăţii este posibilă doar prin separarea administraţiei locale de puterea de stat.
16
Grand Larousse. Vol.- 8, Paris, 1990, pag 901
17
Bantuş A., Autorităţile publice reprezentative locale - parte integrantă din regimul democraţiei constituţionale //
Legea şi viaţa, 2005, nr.5, pag 11

12
 Primul pas practic în această direcţie a fost adoptarea la 9 aprilie 1990 a Legii URSS „Cu
privire la principiile generale ale autoadministrării locale şi economiei locale în URSS”.
Conform legii, sistemul autoadministrării locale a inclus sovietele locale, organe de
autoadministrare socială şi teritorială a populaţiei (Soviete şi comitete ale microraioanelor,
comitete de bloc, stradă, cartier, săteşti şi alte organe) precum şi referendumurile locale, adunări,
întruniri ale cetăţenilor, alte forme ale democraţiei indirecte.Nivelul teritorial primar al
autoadministrării locale se recunoştea sovietul sătesc, orăşelul (raionul), oraşul (raionul din oraş).
Legea a oferit republicilor autonome şi unionale dreptul de a forma şi alte niveluri (reieşind din
realităţile locale).18
În opinia autorilor V.V.Eremyan şi M.V. Fyodorov, perioadei sovietice i-au fost caracteristice:
Ierarhia strictă a relaţiilor sociale, a structurii unităţilor autoadministrării locale a dus la
instalarea subordonării pe verticală a instituţiilor individuale; Nu întotdeauna metodele
democratice de gestionare formau şi reprezentări respective despre caracterul interacţiunii
subdiviziunilor autoadministrative, a organelor autoadministrării locale şi institutele puterii de
stat; Conţinutul funcţional al unităţii autoadministrării locale – sat, raion, oraş, regiune etc. ca
reglator al mobilizării politice trebuia, în cele din urmă, să formeze şi sensul dublu al naturii
Sovietelor. Cu toate acestea asupra evoluţiei Sovietelor, transformării lor din organe ale
autoadministrării locale în organe ale administraţiei şi puterii de stat, au influienţat condiţiile
istorice de constituire şi evoluţie a URSS. Unul din primele simptome, ce a marcat schimbarea
principiilor activităţii Sovietelor locale, a fost renunţarea la alegeri şi trecerea la sistemul
„angajaţilor eliberaţi”, desemnaţi la funcţii de conducere de Sovietele superioare. Includerea
Sovietelor în sistemul puterii de stat, transformarea ţării în republică a Sovietelor de jos în sus –
de la început a compromis natura autonomă a Sovietelor ca organe ale administraţiei publice
locale.19
Următoarea premiză vizează necesitatea consolidării noului sistem democratic de
administraţie publică. Deci, societatea moldovenească fiind în proces de tranziţie de la un sistem
politic totalitar spre unul democratic de administraţie publică. Momentul cheie în acest proces îl
constituie consolidarea democraţiei. Etapă debutează de imediat ce are loc ruptura definitivă cu
regimul precedent (totalitar) şi se va termina de imediat ce vom atesta capacitatea democraţiei de
a se dezvolta (reproduce) pe propria bază, astfel încît în pofida unui dezechilibru al factorilor
economici, sociali, culturali ai vieţii să fie asigurată o dezvoltare durabilă a societăţii. Or,
consolidarea democraţiei este un proces de fundamentare a noilor relaţii politice, nu doar în
18
Fruntaşu I., O istorie etnopolitică a Basarabiei (1812-2002) – ed. 1. Cartier, 2002. p. 164
19
Буров А.Н. Местное самоуправление в России: исторические традиции и современная практика / Науч.
ред. А.И. Нарежный; Ростовский гос. ун-т. – Ростов н/Д: Изд-во Ростовского ун-та, 2000, c. 104

13
sensul preluării şi aplicării subiective a normelor şi valorilor democratice, dar în sensul unei
funcţionări solide, elocvente a instituţiilor democratice.

14
 II. CADRUL INSTITUŢIONAL ŞI JURIDIC AL ORGANIZĂRII ŞI
FUNCŢIONĂRII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE LA NIVELUL UE

2.1 Administraţia publică locală în Germania şi Marea Britanie

Din punct de vedere cînstituţiînal, Germania este o democraţie republicană federală

reprezentativă. Forma de guvernământ este parlamentară, în care şeful guvernului (cancelarul)
este ales de către parlament, numit bundestag, şi cînfirmat de către preşedintele statului. Deşi
cancelarul deţine cele mai puternice competenţe politice din stat, în ierarhia protocolară el se află
abia pe locul 3, după preşedintele statului şi preşedintele Bundestagului.
Cancelaru - actualmente, Angela Merkel - este şeful guvernului şi exercită puterea executivă,
similar cu rolul de prim-ministru, în alte democraţii parlamentare. Cancelarul este ales cu
majoritate absolută de către parlament (Bundestag) pe o perioadă de 4 ani şi are dreptul de a
numi şi elibera din funcţie pe miniştri, precum şi dreptul numit „competenţa liniilor directoare”
(Richtlinienkompetenz), prin care formulează, în linii mari, sarcinile fiecărui ministru din cabinet
(guvern). Puterea federală legislativă este investită în parlament, compus din Bundestag
(Parlamentul Federal) şi Bundesrat (Cînsiliul Federal), care, împreună, formează un tip unic de
corp legislativ. Bundestag-ul este ales, prin alegeri directe, prin reprezentare proporţiînală.
Membrii Bundesrat reprezintă guvernele celor şaisprezece landuri şi sunt membri ai cabinetelor
de stat. Guvernele respective de stat au dreptul de a numi şi de a-şi elimina reprezentanţii în orice
moment.
Guvernul federal al Germaniei (Bundesregierung) cînstă din cancelar (prim-ministru) şi
miniştri. Actualul cabinet, numit cabinetul Merkel III, a fost format în urma alegerilor federale
din 2013 şi este format din politicieni ai partidelor marii coaliţii (CDU, CSU şi SPD).
Preşedintele este şeful statului împuternicit, în primul rând, cu respînsabilităţile şi
competenţele reprezentative. El este ales de către Bundesversammlung (Adunarea Federală), o
instituţie formată din membri ai Bundestag-ului şi un număr egal de delegaţi de stat. A doua
funcţie importantă în ordinea de prioritate germană este Bundestagspräsident (Preşedintele
Bundestag-ului), care este ales de Bundestag şi respînsabil pentru supravegherea sesiuni de zi cu
zi a corpului. Cea de a treia funcţie importantă şi şef al guvernului este cea de cancelar, care este
numit de către Bundespräsident, după ce a fost ales de către Bundestag. Cancelarul poate fi
îndepărtat printr-o mişcare cînstructivă de neîncredere de către Bundestag, în cazul în care
implică cînstructiv faptul că Bundestag-ul alege, simultan, un succesor.

15
 Sistеmul аdministrаţiеi lосаlе în Gеrmаniа еstе unul dintrе сеlе mаi еfiсiеntе sistеmе dе
аdministrаţiе lосаlă, fiind suрus rеgulilоr unоr аdministrаţii lосаlе sресifiсе unui stаt fеdеrаl, în
саdrul lаndului, асеаstа fiind disрusă ре difеritе nivеluri: соmunаl, distriсtuаl sаu dераrtаmеntаl
şi dе сirсumsсriрţiе. Unеlе lаnduri disрun numаi dе struсturi dе сirсumsсriрţiе, сеlе distriсtuаlе
sаu dераrtаmеntаlе fiind еliminаtе. Sistеmul dе tutеlă sе mаnifеstă рrin рrеzеnţа lа nivеlul
distriсtului а unui funсţiînаr dе stаt numit, саrе еxеrсită funсţii аnаlоgiсе рrеfесtului frаnсеz; еl
сооrdînеаză асtivitаtеа оrgаnеlоr dе stаt în сirсumsсriрţiа аdministrаtivă şi еxеrсită tutеlа
аdministrаtivă аsuрrа асtivităţii соlесtivităţilоr lосаlе. Сînduсеrеа сirсumsсriрţiilоr еstе
аsigurаtă dе un subрrеfесt, în сеlе mаi multе саzuri аlеs dе сătrе аdunаrеа сirсumsсriрţiеi, ре
bаzа арrоbării ministrului dе intеrnе аl lаndului, реntru о реriоаdă dе 4 sаu 6 аni. Асţiînînd sub
аutоritаtеа рrеfесtului, subрrеfесtul еxеrсită о аnumită рutеrе еxесutivă şi о аnumită рutеrе dе
сîntrоl sаu dе tutеlă аsuрrа соmunеlоr, îmрrеună сu соmitеtul реrmаnеnt dе сirсumsсriрţiе şi сu
аdunаrеа асеstеiа (Krеisаg). Сirсumsсriрţiа disрunе dе sеrviсii рubliсе şi dе un bugеt рrорriu
аlimеntаt din bеnеfiсii аlе unоr întrерrindеri, subvеnţii аlе lаndului, рrin imроzitе indirесtе
gеstiînаtе dе lаnd şi рrin сîntribuţii аlе соmunеlоr, în funсţiе dе rеzultаtеlе finаnсiаrе аlе
асеstоrа, în Gеrmаniа сirсumsсriрţiа jоасă rоlul unеi mаri соmunе sаu а unеi аsосiаţii dе
соmunе. Еа еstе dеfinită са о аsосiеrе lеgаlă şi оbligаtоriе dе соmunе.
Mоdеlul сînsiliului din Gеrmаniа dе Nоrd (Rhеnаniе du Nоrd Wеstрhаliе еt Bаssе-Sаxе).
Асеst rеgim juridiс аl соmunеlоr din lаndurilе din Gеrmаniа dе Nоrd а fоst insрirаt dе сînсерtul
britаniс, саrе а fоst imрlаntаt în реriоаdа dе осuраţiе duрă 1945. Роtrivit асеstui mоdеl, Сînsiliul
muniсiраl еstе оrgаnul саrе dеţinе tоаtе соmреtеnţеlе еsеnţiаlе. Рrimăriа еstе dеtеrminаtă dе
Сînsiliul muniсiраl реntru о реriоаdă dе 5 аni şi nu fасе dесît să рrеzidеzе şi să rерrеzintе
соmunа. În fruntеа аdministrаţiеi соmunаlе sе рlаsеаză un funсţiînаr аlеs (dеsеmnаt dе сînsiliul
muniсiраl реntru о реriоаdă dеtеrminаtă (12,8 sаu 6 аni). Асеst dirесtоr girеаză аfасеrilе сurеntе
şi dirijеаză аdministrаţiа соmunаlă în funсţiе dе mărimеа соmunеi, dirесtоrul еstе аsistаt dе аlţi
funсţiînаri (di rесtоri-аdjunсţi).
Соmitеtul dе аdministrаrе rерrеzintă еxесutivul din соmună. Еl еstе fоrmаt din dirесtоrul
аdministrаţiеi соmunаlе, аdjunсţii lui şi сîţivа mеmbri аi сînsiliului muniсiраl. Соmitеtul
intеrvinе în аfасеrilе соmunаlе, еl рrеgătеştе şеdinţеlе сînsiliului muniсiраl şi unеlе рrоiесtе dе
dесizii. În соmitеt, funсţiînаrii аlеşi (dirесtоrul şi аdjunсţii) аu numаi сîtе un vоt сînsultаtiv în
соmitеt. Dirесtоrul аdministrаţiеi muniсiраlе еxесută dесiziilе соmitеtului dе аdministrаţiе şi
сеlе аlе сînsiliului muniсiраl (соmunаl).
Mоdеlul mаgistrului. Асеst mоdеl îşi аrе rădăсinilе sаlе în Рrusiа. Еstе fоrmаt din dоuă
оrgаnе рrinсiраlе, ре dе о раrtе, sе аflă сînsiliul muniсiраl са оrgаn dеlibеrаtiv аlеs ре un tеrmеn

16
dе 4 аni. Сînsiliul muniсiраl îşi аlеgе рrеşеdintеlе său. Ре dе аltă раrtе, sе аflă mаgistrаtе са
оrgаn еxесutiv. Mаgistrаtul еstе un оrgаn соlеgiаl соmрus din рrimаr şi аdjunсţii lui, саrе sînt
funсţiînаri аlеşi реntru о реriоаdă dе 6 аni (Hеssе) sаu dе lа 6-12 аni (Sсhlеswig-Hоlstеin).
Mаgistrаtul girеаză аdministrаţiа соmunаlă şi rерrеzintă соmunа. Еl рrеgătеştе şеdinţеlе
сînsiliului muniсiраl şi еxеrсită dесiziilе lui, аrе drерt dе ороziţiе în rеlаţiilе сu сînsiliul
muniсiраl, în саz dе ilеgаlitаtе а dесiziеi аdорtаtе dе еl. Рrimаrul fасе раrtе din асеst оrgаn
соlеgiаl şi еstе аlеs са şi аlţi mеmbri аi сînsiliului muniсiраl. Еl рrеzidеаză mаgistrаtul dе unul
singur şi еstе рrimul întrе еgаli.
Mоdеlul burgоmistrului din Gеrmаniа dе Sud. Rеgimul juridiс аl соmunеlоr în Gеrmаniа dе
Sud s-а dеzvоltаt în Bаvаriа, Wurtеmbеrg şi în Ţаrа Bаdе ре раrсursul sесоlului аl XIX-lеа.
Dеnumirеа "mоdеlul burgоmistruluiv" еstе саuzаtă dе роziţiа fоаrtе imроrtаntă а рrimаrului
(burgоmistrului) în асеst sistеm. Еl еstе аlеs dirесt dе рорulаţiе şi dеţinе рutеrеа mаjоră în rароrt
сu сînsiliul muniсiраl. Duрă аl II-lеа Răzbоi Mîndiаl асеst mоdеl а fоst еxtins ре lаndului Bаdе-
Wurtеmbеrg şi în Bаvаriа. О vаriаntă а асеstui mоdеl еstе în Rhiеnîniе - Раlаtinаt şi în Sаrrе, dаr
сu difеrеnţа сă рrimаrul nu еstе аlеs dе рорulаţiе, сi dе сînsiliul muniсiраl. Асеst mоdеl а fоst
рrасtiсаt în tоаtе lаndurilе situаtе lîngă Frаnţа şi tеndinţеlе асtuаlе din Gеrmаniа sînt fаvоrаbilе
реntru intrоduсеrеа rеgimului juridiс vizаt şi în соmunеlе din аltе lаnduri.
Сînstituţiа Gеrmаniеi gаrаntеаză соmunеlоr drерtul "dе а rеglа ре рrорriа răsрundеrе tоаtе
рrоblеmеlе lосаlе сu rеsресtаrеа lеgilоr" (аrtiсоlul 28 раrаgrаf 2, аlin.1). Асеаstă disроziţiе
сарitаlă раrе simрlă, dаr în trесut еа а dаt nаştеrе lа numеrоаsе сîntrоvеrsе аtît în jurisрrudеnţă,
сît şi în tеxtе. Аrtiсоlul 18, раrаgrаful 2, аlinеаtul 1 din Сînstituţiе gаrаntеаză соmunеlоr drерtul
lа аutînоmiе, dаr араrţinе lеgiuitоrului să о rеglеmеntеzе рrin disроziţii lеgаlе. Оr асеstа nu
роаtе асţiînа duрă bunul său рlас. Ре dе о раrtе, lеgiuitоrul nu trеbuiе să subminеzе рilînii
аutînоmiеi lосаlе, iаr, ре dе аltă раrtе, еl nu еstе în întrеgimе libеr şi trеbuiе să vеghеzе са
Сînstituţiа să рrеvаdă о rераrtizаrе а аtribuţiilоr în fаvоаrеа соmunеlоr în dоmеniul рrоblеmеlоr
lосаlе.
Еstе intеrеsаnt dе nоtаt саrе sînt аtribuţiilе-сhеiе аlе соmunеlоr. Duрă sеntinţа Сurţii
сînstituţiînаlе fеdеrаlе, nu mаi еxistă аtribuţii рrесisе саrе să араrţină соmunеlоr sаu саrе să lе
роаtă fi аtribuitе сînfоrm аnumitоr сritеrii; în sсhimb, еlе sînt соmреtеntе реntru tоаtе
рrоblеmеlе lосаlе саrе nu аu fоst аtribuitе рrin lеgе аltоr sеrviсii аlе аdministrаţiеi. Рrinсiрiul
univеrsаlităţii сînstituiе рilînul аutînоmiеi lосаlе, iаr nu о listă dе аtribuţii рrесisе; асеstеа fас
раrtе mаi mult din dоmеniul dе intеrvеnţiе а lеgiuitоrului. Ре dе аltă раrtе, асеаstă dеfiniţiе а
аtribuţiilоr рrinсiраlе соrеsрundе rеlаtiv binе аrtiсоlului 4, раrаgrаf. 2 din Саrtа Еurореаnă
реntru Аutînоmiе Lосаlă.

17
 Асеst рrinсiрiu dе univеrsаlitаtе nu сînfеră соmunеlоr niсi о рrоtесţiе, în саz сă lеgiuitоrul
dесidе să lе rеtrаgă аnumitе рutеri, iаr Сurtеа сînstituţiînаlă fеdеrаlă sресifiсă асеst luсru сu
сlаritаtе. Ре рlаn саntitаtiv, nu lе lаsă niсi о mаrjă dе mаnеvră рrеа mаrе; dаtоrită rеglеmеntării
сrеsсîndе а tuturоr dоmеniilоr dе асtivitаtе, рrасtiс nu а mаi rămаs niсi о аtribuţiе dе о аnumită
imроrtаnţă ре саrе lеgiuitоrul să nu о fi аtribuit unui sеrviсiu. Ре dе аltă раrtе, соmunеlе аu
nеvоiе dе о bаză lеgаlă саrе să lе аutоrizеzе rеаlizаrеа sаrсinilоr (misiunilоr) саrе аntrеnеаză
оbligаţii реntru сеtăţеni.
Аvînd în vеdеrе аlосаţiilе bugеtаrе, соmunеlе nu роt аdеsеа să асhitе аtribuţiilе саrе lе rеvin
dесît сu difiсultаtе. Еxistă tоtuşi о sеntinţă în саrе рrinсiрiul univеrsаlităţii а fоst еfесtiv (în mоd
rеаl) intеrрrеtаt în fаvоаrеа соmunеi. Реntru а-şi îmbunătăţi (аmеliоrа) infrаstruсturа, о соmună
dоritоаrе să аngаjеzе un mеdiс sресiаlist, i-а рrорus асеstuiа un рrеţ rеdus реntru сrеаrеа unui
саbinеt. Оrgаnul dе сîntrоl s-а орus асеstui fарt, întruсît соmunа nu аrе соmреtеnţă реntru
rераrtizаrеа саbinеtеlоr mеdiсаlе. Соmunа а dерus рlîngеrе şi а аvut сîştig dе саuză. Tribunаlul
аdministrаtiv din Hеssе а арrесiаt сă, în virtutеа рrinсiрiului univеrsаlităţii, nu sе роаtе intеrziсе
соmunеi îmbunătăţirеа infrаstruсturii sаlе mеdiсаlе.
În Germania, transparenţa în aspectul său fizic are o putere simbolică inedită, indicând, într-
un mod metaforic, conduita care urmează a fi abordată de guvernare. Totodată, serviciile publice
la nivelul Landurilor trebuie să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu cele „şapte principii
ale vieţii publice”, pe care le susținem și noi: altruism, integritate, obiectivitate, responsabilitate,
deschidere, onestitate şi conducere. În acest context de idei, apare întrebarea dacă termenul de
transparenţă este distinct celui de deschidere. Instituţiile guvernamentale germane recunosc că
funcţionarii publici trebuie să aibă o atitudine cât mai deschisă în privinţa tuturor deciziilor şi
acţiunilor întreprinse de aceştia. Ei trebuie să-şi motiveze deciziile, iar restricţiile trebuie să fie
admise doar în cazul în care acestea ar leza interesele publice. Din cele expuse rezultă că,
termenul „deschidere” are aceeaşi semnificaţie cu cel al „transparenţei”, iar ultima poate fi
înlocuită cu prima, în cadrul celor şapte principii.
Regatul Unit este divizat în patru entităţi — Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.
Acestea sunt numite în mod curent naţiuni (cu toate că utilizarea pentru Irlanda de Nord e
disputată). Această structură a fost formată în urma uniunii politice dintre statele suverane
Regatul Angliei (care includea, prin cucerire, principatul Ţării Galilor) şi Regatul Scoţiei prin
Actele de Unire din 1707, ce au format Regatul Marii Britanii între 1707 şi 1800; acestea au fost
urmate de Actul de Unire din 1800 care a realizat unirea dintre Marea Britanie şi Regatul Irlandei
pentru a forma Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei. Independenţa Statului liber Irlandez în
1922, şi divizarea Irlandei, au rezultat în actualul Regat al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

18
 Ţara Galilor a fost inclusă în sistemul juridic englez prin Actele privind Legile din Ţara
Galilor (the Laws in Wales Acts 1535-1542), Ordînanţa anterioară privind Rhuddlan (Statute of
Rhuddlan) limitând dar ne-abolind Legea galeză după cucerirea Edwardiană din 1282. În
anumite cîntexte, Anglia şi Ţara Galilor sunt tratate ca o singură entitate, în principal deoarece au
în comun acelaşi sistem juridic, pe când Scoţia şi Irlanda de Nord au fiecare un sistem juridic
separat.
Irlanda de Nord a fost prima compînentă a Marii Britanii care a avut un guvern delegat, în
baza Actului privind Guvernul Irlandei (the Government of Ireland Act) din 1920, până 1972
când Parlamentul Irlandei de Nord a fost suspendat. După o perioadă de cînducere directă de
către guvernul Marii Britanii şi o serie de încercări nereuşite de reinstaurare a guvernului delegat
în timpul Tulburărilor (the Troubles), în 1998 a fost instituită Adunarea Legislativă a Irlandei de
Nord, care este încă operaţiînală după câteva perioade în care a fost suspendată. Istoria complexă
a Irlandei de Nord a cîndus la opinii diferite cu privire la statutul său. Termenul "Provincie"
("Province") este utilizat cel mai adesea de către uniînişti şi comentatorii britanici când se referă
la Irlanda de Nord, dar nu şi de către naţiînalişti.
Dеzvоltаrеа аdminstrаţiеi рubliсе lосаlе britаniсе, са şi în аltе ţări, еstе un fеnоmеn istоriс,
dеоаrесе соlесtivităţilе lосаlе binе оrgаnizаtе аu арărut înаintеа сînstituirii sistеmului сеntrаl.
Аstfеl sе еxрliсă mаrеа аmрlоаrе ре саrе а luаt-о în Аngliа guvеrnаrеа lосаlă. Struсturа
аdminstrаţiеi рubliсе lосаlе сuрrindе: а) соmitаtе; b) distriсtе; с) раrоhii. Раrоhiilе sunt
subdiviziuni аlе distriсtеlоr rurаlе; еlе rерrеzintă сеlе mаi vесhi şi сеlе mаi miсi соlесtivităţi
lосаlе. О lеgе din аnul 1930 а suрrimаt раrоhiilе араrţinând distriсtеlоr urbаnе. Саntînаtе vrеmе
îndеlungаtă în sfеrа асtivităţilоr dе аsistеnţă, раrоhiilе аu fоst suрusе unui рrосеs dе rеfоrmă
înсерând сu аnul 1894. Dе lа асеаstă dаtă, раrоhiilе сivilе аu dеvеnit indереndеntе fаţă dе
раrоhiilе есlеziаstiсе. Оrgаnеlе аdministrаtivе аlе раrоhiеi vаriаză роtrivit numărului dе
lосuitоri, duрă сum urmеаză: а) раrоhiilе саrе аu mаi рuţin dе 100 lосuitоri рrасtiсă о
аdministrаţiе dirесtă; b) раrоhiilе сu реstе 100 lосuitоri роt să-şi stаbilеаsсă un Сînsiliu; асеst
Сînsiliu еstе оbligаtоriu реntru раrоhiilе саrе аu mаi mult dе 300 lосuitоri. Сînsiliul раrоhiаl
ţinе 3 sеsiuni ре аn. Рutеrilе раrоhiеi sunt limitаtе. Еа sе suрunе сîntrоlului еxеrсitаt dе сătrе
Сînsiliul dе distriсt rurаl, şi Сînsiliul Соmitаtului dе саrе араrţinе. Еstе dе rеmаrсаt, în асеst
сîntеxt, fарtul сă în Irlаndа dе Nоrd, distriсtеlе nu sunt divizаtе în раrоhii.20
În саdrul sistеmului britаniс, un lос imроrtаnt rеvinе mоdului în саrе sе rеаlizеаză
аdministrаţiа Londrеi. Dintоtdеаunа, gеstiunеа сарitаlеi Mаrii Britаnii а аvut un саrасtеr
оriginаl, ţinând сînt dе сîndiţiilе în саrе s-а dеzvоltаt оrаşul şi саrе аu imрus mоdifiсаrеа
20
Grjebine A. La politique economique ou la maitrise des contraintes; Edition du Seuil; Paris; 1991, p. 35

19
оrgаnizării trаdiţiînаlе, рrасtiсаtă рână în аnul 1945. În sistеmul trаdiţiînаl, аglоmеrаţiа urbаnă
fiind аtunсi dе 3,25 miliоаnе lосuitоri fоrmа Соmitаtul dе Lîndrа, аdministrаt lа nivеl сеntrаl dе
un Сînsiliu. Lа nivеl lосаl, аdministrаţiа lîndînеză s-а rеаlizаt dе сătrе Соrроrаţiа оrаşului şi сеlе
18 Сînsilii аlе burgurilоr mеtrороlitаnе.
În fruntеа Соrроrаţiеi, саrе dаtеаză din ероса mеdiеvаlă, sе аflа Lоrdul-Рrimаr. Еl еrа аlеs
dе сătrе Сînsiliul Muniсiраl, реntru un mаndаt dе un аn. În сiudа unоr disfunсţiînаlităţi
mоştеnitе din trесut, Соrроrаţiа (“Сity”) еrа însărсinаtă сu аdministrаrеа unоr sесtоаrе fоаrtе
imроrtаntе, сum еstе dе еxеmрlu, роrtul Londrеi. Lîndrа еrа îmрărţită în 18 burguri (саrtiеrе)
mеtrороlitаnе, аdministrаtе fiесаrе dе рrорrii рrimаri; un lос sресiаl rеvinе burgului
Wеstminstеr, dеоаrесе în асеst саrtiеr sе аflă Раrlаmеntul şi Раlаtul Rеgаl.
Сrеştеrеа аglоmеrаţiеi urbаnе londonеzе (lа реstе 8 miliоаnе lосuitоri) а imрus un nоu
sistеm dе аdministrаrе, аdорtаt рrintr-un Асt guvеrnаmеntаl în аnul 1963. În рrеzеnt, struсturа
оrgаnizаtоriсă сuрrindе: Сînsiliul Mаrii Londrе fоrmаt din 100 dе mеmbri, 32 сînsilii
соrеsрunzătоаrе divizării ре саrtiеrе а Lîndrеi şi Соrроrаţiа оrаşului.

2.2 Practici de funcţionare a administraţiei publice locale în Portugalia şi Spania

Vizînd aspectul practice al problemei date, vom menţiona că statele europene se

caracterizează printr-o mare diversitate a sistemelor de administraţie locală, datorată, pe lângă
natura economică şi istorică, din organizarea politico-administrativă a puterii politice. A apărut
astfel necesitatea stabilirii unor trăsături general-comune în reglementările organismelor
europene în ceea ce priveşte colectivităţile locale de nivelul doi organizate în unităţile
administrative-teritoriale.
Constituţiile ţărilor Uniunii Europene, cadrul instituţional şi juridic din fiecare stat membru
al Comunităţii Europene asigură aplicarea celor cinci principii de bază pe care se întemeiază
administraţia publică locală: autonomia locală; descentralizarea serviciilor publice; eligibilitatea
autorităţilor publice locale; controlul administrativ al activităţii autorităţilor locale; consultarea
autorităţilor locale cu alegătorii lor.21
Constituţia Portugaliei consacră nu mai puţin de 31 de articole administaţiei publice
locale.22 Cadrul legislativ portughez conferă autorităţii publice locale responsabilităţi în
21
Apostol - Tofan Dana, Puterea discreţionară şi excesul de putere al autorităţilor publice, Bucureşti, All Beck,
1999, pag 92
22
Vezi Tanasescu Simina. Prezentarea comparativa a abordarilor constitutional din alte state cu privire la
raspunderea autoritatilor publice fata de cetateni si relativ la integrarea in Uniunea Europeana, Bucuresti 2002, pag
78-79

20
următoarele domenii: servicii publice de transport, canalizare, salubritate; distribuţia energiei şi
iluminatul public; educaţie, învăţământ, sănătate, cultură; comunicaţii; protecţia civilă; protecţia
mediului.23
În Spania, administraţia publică locală este organizată pe trei niveluri: oraş, comună-
provincie-regiune, Constituţia ţării conferind pentru fiecare nivelul de competenţă şi autonomie.
Particularităţile sistemului spaniol sunt legate de modul de constituire a organelor de conducere.
Există un organ deliberativ şi un organ executiv. Primarul, şeful executivului, este ales de
consilieri. La rândul său, primarul desemnează organul de conducere al primăriei. Totodată,
primarul este acela care îşi desemnează adjuncţii săi, respectiv viceprimarii. Competenţele
primăriei sunt: servicii publice locale de transport, apă, salubritate, iluminat public; circulaţie;
urbanism şi patrimoniu istoric şi artistic; cultură, educaţie, sănătate, activităţi sportive; protecţia
contra incendiilor; poliţia municipală.

2.3 Specificul organizaţional al APL în Italia şi Franţa

Constituţia Italiei24 şi Legea administraţiei publice locale conferă colectivităţilor locale

autonomie şi descentralizare la trei niveluri: municipalitate, provincie şi regiune. 25
Particularităţile sistemului italian faţă de cel spaniol constă în faptul că fiecare municipalitate şi
provincie îşi stabileşte statutul propiu. La nivel de regiuni sunt emise “Legi regionale”, care
guvernează relaţiile pe orizontală între municipalitate şi provincie, dar şi pe cele pe verticală
între aceasta şi regiune. Regiunea va determina obiectivele generale ale planificării teritoriale,
economice şi sociale. Regiunile sunt conduse de “guvernele regionale”. Statutele
municipalităţilor şi provinciilor cuprind regulamentele de bază pentru organizarea autorităţilor
locale şi în special competenţele administrative, structura serviciilor publice locale.
Franţa dispune de o organizaţie administrativă locală structurată pe trei niveluri: 26
comunal, departamental şi regional.27 Spre deosebire de Italia, în Franţa (stat unitar) 28 entităţile
locale la acelaşi nivel nu au statute diferite. Departamentul este structura administrativă
intermediară între unitatea de bază, comună, şi regiune, având atribuţii în domeniul planificării,
23
Vezi Constituţia Republicii Portugheze din 2 aprilie 1976
24
Vezi Ionescu Cristian. Sisteme constituţionale contemporane. - Bucureşti, 1994, pag 114; Constituţia Republicii
Italiene din 22 decembrie 1947
25
Velişcu. R. , Principiul subsidiarităţii în dreptul comunitar, Revista transilvană de Ştiinţe Administrative, Cluj-
Napoca, nr.2, 2004, p. – 178.
26
Hamon Francis, Troper Michel, Burdeau Georges, Droit constitutionnel, 23-e édition, Paris, LGDJ, 1993, pag 22
27
comuna urbană sau rurală
28
Vezi Constituţia Republicii Franceze din 4 octombrie 1958

21
social şi al protecţiei împotriva incendiilor. Regiunea este o structură administrativă care
cuprinde mai multe departamente şi face legătura între stat şi departament.29

29
Vezi Revista de Drept Public. Serie noua, An 2002, VIII(28)/ nr. 2 (iulie-decembrie), p. 16 - 23

22
 III. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN ALTE STATE

3.1 Aspecte constituţionale şi legale în organizarea Administraţiei Publice Locale

în Polonia

Constituţia adoptată în aprilie 1997 (prin referendum) constată că Polonia este un stat unitar,
iar autoritatea locală asigură descentralizarea autorităţii publice. Rezidenţii legali ai unităţilor
diviziunilor teritoriale de bază cuprind o comunitate administrativă locală, iar guvernul local îşi
exercită autoritatea publică prin îndeplinirea sarcinilor care îi revin. Constituţia din 1997
reglementează relaţiile dintre administraţia de stat şi guvernul local. Prim-ministrul, voievozii şi
camerele regionale de audit monitorizează autorităţile locale.
Organele autorităţii publice locale care încalcă constituţia sau actele parlamentare pot fi
dizolvate la indicaţia prim-ministrului. Autorităţile locale au dreptul de a crea asociaţii şi de a
participa în cadrul asociaţiilor internaţionale din comunităţile locale şi regionale, de a coopera cu
comunităţile locale şi regionale din alte state. Capitolul VII din Constituţie, intitulat “Autonomia
locală”, este dedicat în totalitate acestui subiect, declarând că unitatea de bază a guvernării locale
este comuna, pe când Actul privind Autonomia Locală defineşte şi alte unităţi administrative
strict locale şi regionale.
Constituţia stabileşte că unităţile administrative locale sunt entităţi juridice şi garantează
dreptul lor la proprietate proprie. Sarcinile publice care satisfac necesităţile comunităţii locale
sunt atribuite autorităţilor locale. Administraţia de stat, de asemenea, poate să însărcineze
autorităţile locale în vederea asumării responsabilităţilor adiţionale.
Din 1999, în Polonia există trei nivele ale administraţiei locale: regiuni/voievodate
(województwo) – 16;comune (gmina) – 2479 (inclusiv 306 comune urbane, 597 comune urbane
mixte, 1576 comune rurale); judeţe (powiat) – 379 (inclusiv 65 urbane).Cele 16 voievodate
formează nivelul cel mai înalt al împărţirii teritoriale a Poloniei. Puterile administrative sunt
împărţite de către guvernatorul desemnat de guvernul central – voievodul (wojewoda) şi
consiliul ales de cetăţeni – sejmik, care alege executivul (zarząd województwa) şi este condus de
mareşal (marszałek).
După 1999 au apărut propuneri de a crea trei voievodate adiţionale – Polonia Centrală,
Polonia Veche şi Pomerania Centrală – şi de a exclude Varşovia împreună cu zona sa
metropolitană din voievodatul Mazovia, dar până în iunie 2009 doar proiectul voievodatului
Pomerania Centrală a fost prezentat în faţa Sejm-ului şi respins după dezbateri.

23
 Cele 379 de powiate sunt unităţile administrative intermediare între voievodat şi comună.
Powiatele formează voievodate, numărul lor variază de la 12 în voievodatul Opole la 42 în
voievodatul Mazovia. Există două tipuri de powiate: powiatele „teritoriale”, adică powiatele
proprii, care cuprind cel puţin treicomune; municipiile, powiatele „orăşeneşti” sau oraşele cu
statutul de powiat – o comună urbană care realizează atât funcţiile sale proprii, cât şi funcţiile
powiatului. Reşedinţa powiatului propriu trebuie să se afle într-un oraş. Fiecare powiat propriu
este condus de consiliul ales de cetăţeni (rada powiatu), care alege, la rândul său, executivul
(zarząd powiatu) condus de staroste.
Municipiile dispun de consiliu şi executiv propriu (rada miasta şi zarząd miasta). În
conformitate cu Actul privind Autonomia Judeţelor (powiatelor), un judeţ orăşenesc poate fi: i)
un oraş cu o populaţie mai mare decât 100000 de rezidenţi; sau ii) un oraş care până în 31
decembrie 1998 a fost centru de reşedinţă a unui voievodat, are un număr mai mic decât 100000
de rezidenţi şi dispune de o infrastructură corespunzătoare în vederea prestării serviciului public.
În cel de-al doilea caz, acordarea statutului de judeţ (powiat) îi revine Consiliului de Miniştri.
Formate din cel puţin două sate, cele 2478 de comune sunt unităţile cele mai mici ale
împărţirii administrative poloneze. Există trei tipuri de comune: comunele urbane — formate
dintr-un singur oraş (adică teritoriul său administrativ); comunele rurbane — formate dintr-un
oraş mic şi satele înconjurătoare;comunele rurale — formate exclusiv din sate. O comună a
cărui sediu se află într-o comună urbană, spre exemplu comuna Słupsk, este clasificată şi ea ca o
comună rurală, căci nu include nici un oraş.
Relaţiile financiare. Autoritatea Autonomă Locală, la indicaţiile administraţiei de stat, poate
executa sarcini care ţin de mandatul altor autonomii locale (municipalitatea poate îndeplini
sarcinile judeţului, autonomiei voievodatului şi ale altor municipalităţi, pe baza acordurilor
semnate cu entităţile respective).
„Clientul” (statul etc.) este obligat să transfere fondurile necesare executării sarcinilor
delegate, însă regulile specifice şi termenele pentru executarea transferului unor asemenea
fonduri vor fi stabilite prin lege ce impune o anumită responsabilitate unităţii sau prin acordul cu
privire la sarcinile alocate. „Clientul” îşi asumă responsabilităţile legale pentru depăşirea
termenelor-limită de transferare a fondurilor conform interesului unităţii autonomiei locale, în
mărimea stabilită pentru restanţele fiscale. Disputele cu privire la patrimoniu sunt soluţionate
prin intermediul instanţelor judecătoreşti.
În funcţie de capacitatea de plată a unităţilor administrative locale, municipalităţile cu o
capacitate de plată a taxelor care depăşeşte 150% din media naţională trebuie să contribuie la

24
mecanismul de echilibrare. În cazul judeţelor şi regiunilor, acestea trebuie să contribuie dacă
depăşesc media naţională de 110%.
Relaţiile de control. Administraţia locală din Polonia îndeplineşte sarcini stabilite prin lege,
în nume propriu. Respectarea de către aceasta a legislaţiei poloneze este urmărită de
administraţia centrală (prim-ministru şi voievozii care reprezintă administraţia în regiune) şi de
către Camerele de Audit Regionale (în problemele financiare). Organele de control au dreptul să
solicite informaţii şi date despre administraţiile locale, necesare exercitării funcţiei de control pe
care o au. Administraţiile locale sunt obligate să prezinte organului de control corespunzător
rezoluţiile unităţilor administrative locale – în termen de 7 zile de la data adoptării acestora.
O rezoluţie a autorităţii administraţiei locale care este contrară legii este considerată nulă.
Pentru a evita o contradicţie de acest fel, autoritatea de control poate să se pronunţe asupra
invalidităţii rezoluţiei adoptate de autoritatea administraţiei locale, integral sau parţial, în termen
de 30 de zile de la data primirii acesteia. Constatarea nulităţii rezoluţiei de către autoritatea de
control suspendă aplicarea acesteia, pentru a fi anulată odată cu decizia autorităţii, cu excepţia
cazului în care se face recurs contra deciziei respective în cadrul Curţii Administrative. În cazul
unor încălcări minore, autoritatea de control nu anulează rezoluţia, limitându-se la declararea
faptului că rezoluţia a fost emisă cu încălcarea legii.
Autoritatea de control nu poate anula o rezoluţie după expirarea termenului de 30 de zile de
la adoptarea ei. După expirarea termenului, însă, aceasta are dreptul de a depune plângere cu
privire la actul administraţiei locale, la Curtea Administrativă Supremă. În ceea ce priveşte
sarcinile delegate/alocate autonomiilor locale, supravegherea nu vizează doar legalitatea actelor
administraţiei locale, ci şi concordanţa, exactitatea şi economisirea. Voievodul poate suspenda
implementarea unei rezoluţii a autorităţii autonomiei locale şi poate propune reconsiderarea
acesteia, indicând carenţele identificate şi un termen de realizare. Dacă rezoluţia readoptată de
către organul administrativ local nu respectă indicaţiile, voievodul poate să o abroge şi să emită
un ordin de înlocuire, anunţând ministerul competent. Ordinul de înlocuire are un termen de
valabilitate de 30 de zile de la data emiterii, cu excepţia cazului în care în perioada dată
ministerul adoptă o altă hotărâre pentru cazul respectiv.
Decizia de supraveghere trebuie să respecte procedura administrativă, trebuie să fie
justificată şi să informeze administraţia locală despre posibilitatea de a face apel la Curtea
Administrativă. Decizia de supraveghere poate fi atacată de către administraţia locală, în cadrul
Curţii, în termen de 30 de zile de la adoptarea ei. Curtea stabileşte audierea în cel mult 30 de zile
de la data depunerii plângerii.

25
 Problemele de natură financiară constituie obiectul unui control special, exercitat de
Camerele de Audit Regionale. Camerele sunt organe de stat care controlează şi supraveghează
activitatea financiară a autonomiilor locale şi ale subiecţilor care utilizează resursele financiare
publice ale administraţiilor locale. Supravegherea exercitată de către Camerele de Audit
Regionale vizează nu doar legalitatea (plus concordanţa, exactitatea şi economisirea, în cazul
sarcinilor delegate), dar şi respectarea datelor din documentele financiare. În plus faţă de dreptul
de anulare a rezoluţiilor financiare ale organelor autonomiei locale, Camerele de Audit Regionale
au dreptul să stabilească bugetul local, în cazul în care nu este aprobat la timp de către
autonomiile locale.
Controlul respectării legii poate fi exercitat şi de către Oficiul Suprem de Audit, de curţile
administrative, de alte organe competente şi de către cetăţeni. Dacă un interes sau drept legal al
cuiva a fost încălcat printr-un act local sau printr-o decizie emisă de către unităţile administrative
locale, acesta poate apela la Curtea Administrativă. O precondiţie pentru această măsură este
eşecul anterior al apelului la autoritatea locală, care se face vinovată de ineficienţă
administrativă.
Împuternicirea (independenţa) unităţilor administrative locale din Polonia este subiect al
protecţiei juridice de drept privat (Instanţe de Drept Comun) şi public (curtea administrativă).
unităţile administraţiei locale pot să iniţieze procese de judecată pentru a-şi apăra drepturile, în
cadrul curţilor administrative şi civile independente; administraţiile locale au dreptul de a apela
la Tribunalul Constituţional, în vederea verificării conformităţii actelor normative de rang
inferior cu actele normative de nivel superior (Constituţia, acordurile internaţionale – precum
Carta Europeană a Administraţiilor Locale ş.a. şi statutele ordinare (acte/legi)) şi pentru
eliminarea prevederilor declarate neconstituţionale din sistemul legislativ în vigoare. Curtea
Supremă Administrativă poate judeca actele de control/supraveghere cu privire la activităţile
administraţiilor locale.

3.2 Particularităţile funcţiilor organelor Administraţiei Publice Locale în Suedia,

Finlanda, Danemarca şi Olanda

Finlanda. Finlanda prezintă o serie de particularităţi în ceea ce priveşte structura şi

funcţionarea administraţiei locale. Din punct de vedere administrativ, statul este compus din
regiuni, provincii şi municipalităţi.30 O primă particularitate o reprezintă municipalitatea ca
30
Cazanciuc R. Barbu S., Ioan M., Constitutia Finlandei. Revista de Drept Penal. Serie noua, An 2002,V. IX/ nr. 4
(oct.- dec.), p. - 122-125

26
unitate administrativă de bază şi, totodată, unicul nivel de autoguvernare. Managementul
municipalităţii se bazează pe autoguvernarea de către cetăţeni în conformitate cu Constituţia
Finlandei. La nivel de provincie este reprezentată numai administraţia de stat în funcţie de
ministerul implicat. O altă particularitate a sistemului finlandez o reprezintă modul de constituire
al autorităţii publice locale. Organul deliberativ este Consiliul municipal. Organul executiv este
format din „Consiliul executiv”, primar şi administraţia propriu-zisă.
Consiliul executiv este numit de către consiliul municipal şi este format din preşedinte,
vicepreşedinte şi membri. Acest Consiliu executiv este responsabil pentru pregătirea şi aducerea
la îndeplinire a deciziilor luate de către Consiliul municipal. Consiliul municipal nominalizează
primarul (directorul municipal) care este şef direct al administraţiei. Primarul (directorul
municipal) este subordonat direct Consiliului executiv.
Suedia. În Suedia, actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea
autorităţilor locale sunt „Legea guvernarii locale” şi „Legea municipalităţii”.31 Din punctul de
vedere al organizării administrativ-teritoriale, Suedia este împărţită în „districte”. Districtele au
în competenţa lor „municipalităţile”. Atât districtul, cât şi municipalităţile se bucură de
autonomie locală. Autoguvernarea se realizează prin Consiliul districtual şi cel municipal. O
particularitate o constituie faptul ca un consilier al municipalităţii este automat şi membru în
Consiliul districtual. O altă particularitate o constituie faptul că alegerile pentru autorităţile locale
au loc în paralel cu alegerile parlamentare. Consiliile municipale sunt organele deliberative ale
municipalităţilor. Consiliul municipal adoptă rezoluţii şi decizii care apoi sunt duse la îndeplinire
de către funcţionarii din administraţia municipală. Activitatea propriu-zisă de conducere şi
execuţie este asigurată de două organisme subordonate Consiliului municipal, şi anume:
Consiliul executiv şi Consiliul primarilor. Consiliul executiv este un organ care întocmeşte avize
pentru toate problemele ce urmează a fi discutate în şedinţele Consiliului municipal. Consiliul
primarilor este un organ compus din primar şi viceprimari.32
Danemarca. Danemarca este foarte asemănătoare Suediei în ceea ce priveşte sistemul
administraţiei publice. În Danemarca, administraţia publică se compune din administraţia de stat
şi administraţia locală.33 Administraţia de stat coordonează servicii la nivel central şi servicii în
teritoriu. Din punctul de vedere al împărţirii teritorial-administrative, Danemrca este împărţită în
„districte” şi ”municipalităţi”, la fel ca Suedia. Autoguvernarea locală se realizează prin

31
Iancu Gh., Avocatul Poporului si Justitia// Revista de Drept Public. Serie noua, An 2002,V. VIII(26)/ nr. 1,p.- 109-
128
32
Bantuş A. Autorităţile Publice reprezentative locale – parte integrantă din regimul democraţiei constituţionale,
Revista Legea şi Viaţa, Iunie 2005, p.- 58
33
Popescu C. L. Autonomia locală şi integrarea europeană. Editura All Beck, Bucureşti,1999, p.- 113

27
„consilii” la nivel de municipalităţi şi la niel de districte, între ele neexistând relaţii de
subordonare. Caracteristica sistemului danez constă în faptul că serviciile şi investiţiile sunt
incluse în buget indiferent de sursa de finanţare (de la stat sau de către consiliul local). Aceeaşi
situaţie se întâlneşte în cazul unor servicii sociale (şcoli, grădiniţe, centre de bătrâni etc).
Resursele financiare adiţionale constau din taxe, rambursări, subvenţii, încasări directe de la
beneficiarii serviciilor, împrumuturi şi lichidităţi disponibile în cont.
Olanda. Olanda este un stat unitar format din provincii, fiecare din acestea compusă dintr-un
număr de municipalităţi.34 Atât provinciile, cât şi municipalităţile se bucura constitutional de legi
uniforme, care le conferă un anumit grad de autonomie locală. Particularităţile constau în faptul
ca o serie de „sarcini” la nivel municipal sau provincial sunt „sarcini autonome”, iar altele,
„sarcini de co-guvernare”, sunt impuse de guvernul central.
Administrarea fiecărei provincii este îndeplinită de către Consiliul Provincial ales pe patru
ani, Comitetul Executiv Provincial şi de Comisarul Reginei. Provincia este responsabilă pe
teritoriul sau de infrastructura rutieră, planificare, servicii publice, mediu, ordine publică şi
canalizare. Provincia supervizează municipalităţile în special în probleme financiare şi ale
poliţiei municipale. Comitetul Executiv Provincial este format din membrii Consiliul Provincial
şi conduce provincia între şedinţele Consiliului. „Comisarul Reginei” este numit de Regină pe un
termen de 6 ani şi este Preşedintele Consiliul Provincial şi, totodată, Preşedintele Comitetul
Executiv Provincial. Comisarul Reginei semnează toate actele emise de Consiliu şi de executiv.35
Spre deosebire de statele vechi membre ale Uniunii Europene, organizarea administrativ-
teritorială de succes poate fi amintită şi în cazul statelor noi mebri ale Uniunii Europene. De
exemplu, cu paşi siguri s-a produs procesul reînnoirii sistemului administrativ-teritorial în
Slovacia. Republica Slovacia este împărţită în 38 de districte care formează principalul nivel al
autoadministraţiei descentralizate a statului şi 121 de subdistricte. Structura ierarhică a
administraţiei centrale şi locale din Slovacia este reprezentată de aceste 2 nivele.36 Administraţia
de district exercită funcţiile statului conform legii. Între administraţiile de district şi cele
municipale există relaţii de cooperare în chestiuni legate de dezvoltarea districtului, alocarea
invenţiilor de capital ale statului, implimentarea politicii regionale, mutarea reşedinţilor de sub
district ş. a.
În problema relaţiilor între administraţiile centrale şi locale putem menţiona că ele sunt strict
delimitate prin lege. Autorităţile municipale sunt primarul şi consiliul municipal. Primarul este

34
Fuerea A. Drept comunitar european. Parte generală. Bucureşti: Editura All Beck, 2003, p. - 222
35
Iorgovan I. Tratat de drept administrativ. vol.II. Bucureşti: Editura Nemira, 1998, p. - 78-82
36
Vida I., Puterea executivă şi administraţia publică.- Bucureşti, Ed.Hercules, 1999, pag 122

28
autoritate executivă a municipalităţii. El conduce administraţia municipală şi reprezintă
municipalitatea în relaţiile cu exteriorul. Pe lângă primar, principalul organ autorizat ce ia decizii
este consiliul municipalităţii. În municipalităţile mai mari consiliul municipalităţii alege un
comitet al reprezentanţilor. Acest comitet este organul executiv şi de control al consiliului
municipalităţii şi acţionează ca organ consultativ pentru primar. Dar opinia comitetului nu este
obligatorie pentru primar. Între primar şi consiliul municipalităţii există relaţii de cooperare.
Relaţiile de control apar între organele administraţiei publice de specialitate.
O altă ţară ce a trecut de curând la o formă nouă de organizare a autorităţilor administraţiei
publice este şi Ungaria. În consecinţă au dispărut vechile relaţii şi raporturi dintre organele
administraţiei publice de diferite nivele şi în baza reformelor politice efectuate s-a creat în
Ungaria următorul sistem de administrare:
1. primul tip de structuri este reprezentat de organele guvernului central şi agenţiile lui.
Ministerele şi celelalte organe centrale cu autoritate la nivel naţional au diverse organe teritoriale
subordonate lor
2. al doilea tip de structuri este reprezentat de sistemul administraţiei locale, ea fiind de
două niveluri: municipalităţile ce asigură şi administrarea în fiecare localitate; administraţiile
judeţene ce asigură administrarea şi servicii specifice la nivel judeţean.37
Autorităţile administraţiei publice locale sunt autonome în formarea şi activitatea lor. În
Ungaria există un singur mod prin care Guvernul poate controla activitatea municipiilor. Acesta-i
Oficiul comisarilor republicii, ce are statut de organ regional specific, cu subordonare centrală şi
cu autoritate generală.38

37
Profiroiu M., Parlagi A., Crai E., Etică şi corupţie în administraţia publică, Editura Economică, Bucureşti, 1999,
pag 17
38
Deliu T., Administraţia publică locală. Chişinău, 1998, pag 102

29
 ÎNCHEIERE
Reieşind din subiectul expus mai sus, vom sintetiza următoarele concluzii:
 În activitatea lor, organele administraţiei publice sunt dotate cu anumite principii,
respectarea cărora asigură buna lor funcţionare. Forţa obligatorie a principiului se extinde asupra
tuturor celor care au tangenţă cu domeniul de activitate în care este instituit. De aceea, nu
interesează dacă cei obligaţi au sau nu calitate de autorităţi (statale sau nestatale) sau se prezintă
drept persoane fizice sau juridice. Este relevant faptul că orice principiu, fie prevăzut expres de
lege, fie derivînd dintr-un ansamblu de norme juridice.
 Organele administraţiei de stat a statelor UE reprezintă un sistem construit pe anumite
principii. Descoperind esenţa principiilor, este important, în primul rînd, de evidenţiat că
principiile unei anumite sfere de activitate sunt noţiuni care reflectă logica dinamicii diferitelor
forme de activitate umană. Acestea sunt rezultatul activităţii intelectuale a omului, concluziile
unui ansamblu de factori empirici şi de cunoştinţe.
 Principiile administraţiei de stat se caracterizează prin două indicii semnificative: -
criteriul electiv, determinat de orientarea alegerii variantelor de soluţii în procesul de organizare
şi conducere. Adeseori în practică apare necesitatea alegerii orientative, adică în alegerea pe baza
criteriilor concrete şi cunoaşterii teoretice a legislaţiei, avînd astfel posibilitatea de a presupune,
cu o anumită doză de precizie, dezvoltarea evenimentelor şi a consecinţelor posibile; - elementul
normativităţii, care, în anumite cazuri, semnifică ce trebuie şi ce nu trebuie făcut în procesul
organizării raţionale a administraţiei de stat.
 Principiile de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale se prezintă
drept nişte idei generate de natura administraţiei publice locale şi care stau la baza organizării
activităţii ei şi a organelor formate în cadrul acesteia. Principiile administraţiei publice locale
reflectă tendinţele de dezvoltare a puterii locale în conformitate cu regimul democratic al
guvernării ţării.
 Conţinutul principiului autonomiei locale rezidă în faptul că: autorităţile locale
soluţionează în numele lor şi din răspunderea administrativă o parte din chestiunile locale în
interesele populaţiei locale a unei anumite unităţi teritoriale; organizarea consiliilor locale.
Consiliile confirmă regulamentele cu privire la serviciile publice, stabilesc atribuţiile lor şi
confirmă tabelul de state în conformitate cu legea. Altfel spus, formarea şi organizarea activităţii
serviciilor publice locale se exercită de consiliile locale şi de conducătorii acestora fără
intervenţia organelor administrative centrale; organele administraţiei locale de sine stătător
soluţionează problemele economicofinanciare ale unităţii administrativ-teritoriale.

30
 BIBLIOGRAFIE

1. Popa Victor. Munteanu I., Mocanu V., De la descentralism spre descentralizare, Editura Cartier,
1998, p. 184.
2. Vântu Ion. Principiile noi legi administrative, Enciclopedia Română, vol. I, Imprimeria
Naţională, 1935, p. 183.
3. Iorgovan Antonie. Tratat de drept administrativ, vol. II, ediţia 4, Bucureşti: All Beck, 2005, p. 92
4. Кутафин Олег. Муниципальное право Российской Федерации. - М.: Юристь 2012, p. 45
5. Moşteanu Tudor. Consideraţii asupra reformei finanţelor publice locale în contextual integrării
europene. // Revista de ştiinţe economice Universitatea din Oradea, 2006, p. 51-56
6. Mocanu Victor. Ghidul alesului local. Parteneriat public-privat. Chişinău: F.E.-P „Tipografia
centrală”, 2012, p. 15
7. Matei Ani. Analiza sistemelor administraţiei publice. Bucureşti: Editura Economică, 2010, p. 55
8. Podaru Octavian. Drept administrativ. Dreptul administrativ al bunurilor. Vol. II. Bucureşti:
Hamangiu, 2011, p. 66
9. Profiroiu Adrian. Consideraţii privind procesul de descentralizare în România // Administraţie şi
management public, nr. 7/2006, Bucureşti. p. 32-37
10. Гладышев Aлексей. Муниципальная наука: теория, методология, практика / Акад. наук
социал. технологий и мест. Самоуправления. М.: Vуниципальный мир, 2013, p. 66
11. Manda Corneliu. Administraţia publică locală din România. Bucureşti: Lumina Lex, 1999, p. 40
12. Teoria şi practica administrării publice, Chişinău, 2014. Materiale ale conferinţei ştiinţifico-
practice cu participare internaţională, 23 mai 2014, p. 113
13. Rotaru Marian. Dreptul colectivităţilor locale la administraţia propriilor interese. // Persoanele
dispărute fără veste: constatări, concluzii şi recomandări. Materialele conferinţei internaţionale
ştiinţifico-practică: „Promovarea drepturilor omului în contextul integrării europene: teorie şi
practică”, 9-10 iunie 2009. Chişinău: ULIM, 2009. p. 399
14. Zapîrţan L., “Repere in ştiinţa politicii, Ed. “Chemarea”,Iaşi, 1992, pag 25
15. Tămaş S., Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică. Ediţia a II-a, revăzută şi
adăugită. Bucureşti, 1996, pag 79
16. Grand Larousse. Vol.- 8, Paris, 1990, pag 901
17. Bantuş A., Autorităţile publice reprezentative locale - parte integrantă din regimul democraţiei
constituţionale // Legea şi viaţa, 2005, nr.5, pag 11
18. Fruntaşu I., O istorie etnopolitică a Basarabiei (1812-2002) – ed. 1. Cartier, 2002. p. 164

31