Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Referat
Tema: PARTICULARITAȚILE ASCULTARII VICTIMELOR
ȘI MARTORILOR INFRACȚIUNILOR DE JAF SI TÎLHARIE.
Disciplina: CRIMINALISTICA
Chișinău 2019
CUPRINS:
1. Cadrul procesual. Importanta si sarcinile ascultarii victimelor si
a martorilor infractiunilor de jaf si talharie.
2. Procesul psihologic de formare a declaratiilor victimei si
martorilor infractiunii.
3. Valorificarea rezultatelor prezentarii spre recunoastere in
procesul cercetarii jafurilor si talhariilor.
Incheiere
Introducere
Depozitiile martorilor se formeaza treptat, presupunand trei faze succesive: receptia – faza in
care martorul, prin mijlocirea organelor de simt, percepe fapte legate de infractiunea savarsita -,
memorarea, adica evaluarea si stocarea faptelor percepute, si reproducerea acestora prin
comunicarea lor orala sau in forma scrisa organului judiciar.
Organul judiciar are ca sarcina sa fixeze informatii probante obtinute prin contactul direct cu
fiinta sau obiectul material in cadrul actiunilor procesuale, sau in urma prezentarii de catre
persoanele cointeresate in proces (invinuitul, victima) a anumitor obiecte.
In criminalistica metoda descrierii are specificul sau determinat de mai multi factori, dintre
care:
Posibilitatea stabilirii unei fapte penale, a imprejurarilor in care acesta a avut loc, se
datoreaza faptului ca savarsirea unei infractiuni, ca si orice alta forma de activitate a omului, in
majoritatea cazurilor, este insotita de producerea in mediul existent a anumitor modificari a caror
examinare, in conditii normale, asigura reconstituirea tabloului dinamic al faptei, identificarea
persoanelor participante si a comportarii acestora.
Modificarile produse in mediu in legatura cu savarsirea unei fapte penale, cunoscute in teoria
si practica criminalistica sub denumirea generica de urme ale infractiunii, se divizeaza
in materiale si spirituale.
Urmele materiale ale infractiunii reprezinta schimbari fizice suportate de obiectele din
mediul in care s-a activat cu prilejul savarsirii actului penal. Ele constituie informatii probante prin
particularitatile de forma si structura, pozitie, inter pozitie si amplasament, toate acestea putand fi
considerate prin cercetari directe efectuate de organul judiciar nemijlocit, cu sau fara concursul
specialistilor de profil.
Urmele spirituale sunt imaginatii rezultate dintr-un complicat proces psihic de reflectare si
conservare in memorie a faptelor percepute in legatura cu activitatea infractionala. Data fiind natura
lor materiala, imaginatiile celor ce au perceput fapte cu semnificatie probanta nu pot fi cunoscute
altfel decat prin transpunerea acestora in cadrul unui proces de comunicare. In justitia penala acest
proces se realizeaza prin actul procedural de ascultare, adica prin mobilizarea persoanelor ce detin
date probante privind imprejurarile faptei penale pentru a marturisi in fata organului judiciar.
Relatarile persoanelor care au perceput sau cunosc fapte de natura sa contribuie la stabilirea
adevarului intr-un proces penal, facute si fixate in conformitate cu cerintele legislatiei procesual-
penale in vigoare, constituie mijloace de proba, numite declaratii sau depozitii ale martorilor.
Persoana vatamata prin infractiune poate comparea in procesul penal, in diverse pozitii
procesuale.
Cand cel ce a suferit un prejudiciu de natura fizica, morala sau materiala isi manifesta
dorinta de a participa la procesul penal in legatura cu tragerea la raspundere penala a inculpatului,
acesta dobandeste calitatea de parte vatamata, iar atunci cand actioneaza in legatura cu tragerea la
raspundere civila, cel vatamat dobandeste calitatea de parte civila; cand persoana vatamata nu
participa la proces nici in calitate de parte vatamata, nici in calitate de parte civila poate fi ascultata
ca martor.
Frecventa inalta a marturiilor in procesul penal se explica, in primul rand, prin faptul ca nu in
orice cauza exista mijloace materiale de proba. Sunt frecvente situatiile cand infractorii intreprind
masuri bine gandite pentru a nu lasa urme materiale sau de deteriorare a acestora. In aceste cazuri,
ca si in situatia infractiunilor ce presupun anumita publicitate (actele de huliganism), declaratiile
martorilor sunt decisive in aflarea adevarului. In randul al doilea, prezenta mijloacelor materiale de
proba nu diminueaza importanta marturiilor atat timp cat acestea contribuie, dupa cum, pe buna
dreptate, se sustine in literatura de specialitate, determinarea esentei mijloacelor materiale de proba
si inregistrarea acestora „in ansamblul imprejurarilor cauzei”[2].
Sa adaugam la cele enuntate si sfera larga a problemelor la care se pot referi declaratiile
martorilor. Spre deosebire de alte mijloace de proba, depozitiile martorilor pot pune in evidenta date
privind toate imprejurarile ce constituie obiectul probatiunii, inclusiv imprejurarile savarsirii
infractiunii, metodele si mijloacele folosite in acest scop, locul timpul si modul in care s-a activat.
Martorii pot prezenta referiri directe asupra personalitatii faptuitorului sau indica anumite elemente
specifice de natura sa contribuie la identificarea acestuia. Un martor poate fi intrebat despre calitatile
invinuitului sau victimei, comportamentul acestora, in general si in legatura cu fapta penala, in
special. Nu de putine ori martorii specifica conditiile care au inlesnit sau favorizat savarsirea
infractiunii si masurile ce se impun in vederea prevenirii unor noi infractiuni s.a.
La formarea acestui proces concura, intr-o masura sau alta, toate categoriile de senzatii.
Unele dintre acestea au un rol precumpanitor (senzatiile vizuale si auditive), altele au un rol
subsecvent (senzatiile tactile, olfactive si gustative).
Receptia auditiva – organul auditiv al omului este capabil sa perceapa, intr-o infinitate de
nuante, o multitudine de fenomene sonore ce insotesc, fie in mod necesar, fie in mod intamplator,
savarsirea unor infractiuni.
Inaltimea, intensitatea si timbrul constituie cele trei insusiri caracteristice ale oricarui sunet, a
caror perceptie da nastere senzatiilor.
La dovedirea diverselor aspecte legate de comiterea infractiunilor, cel mai mare interes il
prezinta perceptia si redarea cuvintelor, a vorbirii.
Factorii obiectivi sunt conditionati de imprejurarile in care are loc perceptia, cei subiectivi –
de calitatile psihofiziologice ale martorului si de trasaturile de personalitate ale acestuia.
Dintre factorii obiectivi de natura sa influenteze perceptia de catre martor a faptelor legate de
savarsirea unei infractiuni pot fi:
Receptia vizuala – marturia a carei sursa o constituie senzatiile vizuale reprezinta marturia
tip, marturia cel mai frecvent intalnita, deoarece, in aproape fiecare cauza penala, se resimte
necesitatea reconstituirii cat mai fidele a configuratiei locului infractiunii, a localizarii spatiale a
unor obiecte, a precizarii unor raporturi spatiale dintre obiecte, dintre obiectele si persoanele de a
caror prezenta la locul infractiunii este, intr-un fel sau altul, legata de savarsirea acesteia.
Unghiul de observatie. Perceptia vizuala mai depinde de unghiul de observatie, dat fiind
faptul ca un anumit unghi de observatie, in mod obiectiv, este favorabil pentru perceperea anumitor
obiecte, persoane sau actiuni si defavorabil pentru perceperea altor persoane, obiecte si actiuni din
acelasi spatiu;
Distanta la care martorul poate percepe. De la distante mari el va percepe doar conturul
obiectelor, sunetelor si al altor fenomene din campul infractional. Semnalmentele persoanelor,
elementele caracteristice ale obiectelor, alte amanunte si secvente ale infractiunii pot fi percepute, in
cele mai favorabile conditii, de la o distanta de 50-60 m.[6]
Factorii de bruiaj, (vantul, ploaia), respectiv diferite obstacole fizice, perturbari climaterice
pot reduce mult din calitatea perceptiilor. Nu sunt excluse si disimularile infatisarii, cand persoanele
cointeresate apeleaza la diferite forme de deghizare a aspectului lor exterior si a obiectelor cu care se
activeaza, pentru ca sa nu fie observati sau sa fie observati in mod eronat.
Atata vreme cat consecintele daunatoare ale faptei s-au rasfrant in mod direct asupra ei, ar fi
de asteptat ca declaratiile persoanei vatamate sa constituie sursa celor mai bogate si fidele informatii
cu privire la modul de savarsire a infractiunii.
Emotia de frica, de manie si efectele, carora le corespund groaza, furia si disperarea, reduc
considerabil controlul constiintei asupra conduitei omului.
Memorarea implica succesiunea a trei momente, intre care exista o stransa unitate: faza de
achizitie (memorare), faza de pastrare (retinere) si faza de reactivare (recunoastere si reproducere).
In cazul persoanei vatamate faptele, deseori confuz si fragmentar percepute, sunt supuse, nu
o data, unor alterari in urmatoarea etapa a procesului de formare a declaratiilor persoanei vatamate –
stocarea memoriala a informatiilor.
In cazul persoanei vatamate, memorarea faptelor are un mai pronuntat caracter activ ,
dinamic, proces in cursul caruia faptele percepute sunt supuse unei necontenite reorganizari,
regrupari si restructurari.
In cazul jafului apare tendinta quasi generala de exagerare a faptelor si se manifesta in cazul
aprecierilor asupra duratei de desfasurare in timp a unor fapte, actiuni, activitati, precum si asupra
distantelor. Astfel, aprecierea duratei in timp a activitatii materiale prin care s-a comis infractiunea,
sau a unor imprejurari legate de infractiune ori de faptuitorul acesteia (durata imobilizarii victimei,
durata privarii de libertate a victimei, durata aplicarii violentei etc.), se caracterizeaza prin mari
fluctuatii manifestandu-se, aproape fara exceptie, tendinta de supraevaluare.
In ce priveste aprecierea datelor scurte si lungi de timp, in cazul persoanei vatamate aceasta
tendinta se manifesta intr-un singur sens, cel al supraevaluarii timpului.
Prezentarea pentru recunoastere a persoanelor prezinta cea mai mare importanta nu numai
datorita frecventei, ci, mai ales, consecintelor pe care le-ar putea antrena falsele identificari.
Obiectul prezentarii este, in toate situatiile, infractorul, a carui identitate nu este cunoscuta
sau e indoielnica, iar, in mod exceptional, victima infractiunii.
Pentru a verifica aptitudinea de a vedea, auzi, mirosi trebuie respectata aceiasi distanta,
aceleasi pozitii ale infractorului si martorului, aceleasi atitudini si miscari.
Dupa alcatuirea grupului, organul judiciar invita persoana ce trebuie recunoscuta sa ocupe un
anumit loc in randul celor ce formeaza grupul, explicand celor prezenti ca in aceasta incapere va fi
introdusa persoana ce urmeaza a face recunoasterea. Aceasta va fi invitata sa examineze cu atentie
persoanele ce compun grupul si sa indice daca, in randul acestora, recunoaste presupusul
faptuitor.[18]
Atunci cand presupusul faptuitor urmeaza a fi prezentat pentru recunoastere mai multor
persoane, pentru a se evita riscul influentarii, reprezentarea se va face in mod succesiv, in prezenta
numai a unei persoane.
Dupa fixarea momentului de recunoastere, se trece la etapa detalierii, cand cel ce recunoaste
este chemat sa se refere la elementele caracteristice de care s-a folosit. Datele identificatoare
mentionate se vor specifica prin detalierea si concretizarea declaratiilor celui ce recunoaste, care se
vor fixa amanuntit in procesul-verbal. In ipoteza in care martorul sau victima semnalizeaza
caracteristici la care nu s-a referit in cadrul ascultarii prealabile, situatie frecvent intalnita in practica
judiciara, acestea se vor fixa fara a se proceda imediat la o discutie asupra lor. Faptul ca persoana
care recunoaste prezinta in acest moment elemente noi nu trebuie sa surprinda. Recunoasterea, dupa
cum s-a remarcat deja, se bazeaza pe procesul psihic de actualizare a impresiilor anterioare, care se
produce in urma contractului direct al persoanei chemate sa recunoasca cu persoanele si obiectele
prezentate. Examinarea persoanelor sau obiectelor infatisate poate, nu de putine ori, conduce la
evocarea anumitor elemente care s-au consolidat slab ori sau sters din memoria celui ce recunoaste
pana la ascultarea sa preliminara.
Daca martorul recunoaste presupusul faptuitor, trebuie sa declare acest lucru in prezenta
tuturor celor de fata, moment urmat de executarea unei fotografii a intregului grup, precum si de
fotografierea separata a celui recunoscut.
Dupa efectuarea prezentarii pentru recunoastere, cel ce a facut recunoasterea este ascultat din
nou, iar declaratiile sale sunt consemnate intr-un proces-verbal, care impreuna cu declaratiile date
initial, reprezinta dovada recunoasterii sau nerecunoasterii.
In urma efectuarii acestei activitati, cel ascultat fie il recunoaste, fie nu-l recunoaste pe
presupusul faptuitor.
Recunoasterea e imprecisa sau incerta atunci cand, pe fondul coincidentei unora dintre
trasaturile definitorii ale persoanei, se constata si existenta unor discordante.
Infatisarea persoanei poate suferi transformari din cauze dependente sau independente de
vointa sa.
Prezinta caracter deliberat acele ajustari intentionate aduse infatisarii persoanei, in scopul de
a impiedica identificarea (modificarea intentionata a coafurii, a frizurii, faptul de a purta barba,
mustati sau de a le indeparta). Astfel de modificari nu constituie un obstacol, ci doar o dificultate in
calea identificarii.
Nu sunt deliberate acele modificari intervenite in infatisarea persoanei datorate, de cele mai
multe ori, trecerii timpului (lipsa danturii sau a unor dinti care confera fetei o infatisare asimetrica,
fata integral brazdata de riduri, caderea pometilor obrajilor, caderea parului, tinuta adusa de spate
etc.). asemenea modificari constituie, de multe ori, o piedica in calea identificarii persoanei.
Incheiere
Un rol deosebit de important la modelarea faptuitorului infractiunilor de jaf si talharie le au
declaratiile victimei si a martorilor. In baza descrierilor dupa cum am mentionat in teza se
efectueaza portretul vorbit, in baza criteriilor unice de apreciere a elementelor si detaliilor ce
constituie aspectul exterior al unei persoane.