UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

ECONOMIA COMERȚULUI TURISMULUI ȘI SERVICIILOR

TEMA: ANALIZA PRIVIND OPTIMIZAREA STOCURILOR

DE PRODUSE FINITE LA S.C. MOBEXPERT S.A.

STUDENT: CENUSA IOANA

CONF. UNIV. DR. MIHAI DANIELA-MELANIA
INTRODUCERE
In contextul economic actual, un factor cheie al reducerii capitalului de lucru si a
costurilor este creșterea eficienței managementului stocurilor.
Surprinzator, foarte multe companii nu au considerat pana acum optimizarea stocurilor o
prioritate. Un mare numar de manageri au crezut că detin competente de management al
stocurilor satisfacatoare si au ales sa isi optimizeze alte procese ale lantului de aprovizionare,
cum ar fi elaborarea comenzii, productia si transportul, dar este foarte necesar si activitatea de
optimizare a marimii stocurilor.
De fapt, optimizarea marimii stocurilor se refera la armonizarea relatiei care exista
intre cheltuielile de aprovizionare, care variaza in functie de numarul de aprovizionari si
cheltuielile de stocare, care variaza in functie de marimea stocurilor.
Cheltuielile de aprovizionare sunt determinate de realizarea unei aprovizionari noi
(sau unei comenzi noi), insumand toate cheltuielile ocazionate de acest eveniment. Acest cost
unitar de aprovizionare va fi considerat ca fiind un cost fix. Cheltuielile de depozitare sau de
stocare sunt determinate de toate cheltuielile ocazionate de pastrarea, reconditionarea, paza
etc. stocurilor deja aprovizionate.
Actiunea de optimizare a managementului stocurilor poate avea efecte pozitive
precum:
- reducerea costurilor de administrare: mai putine stocuri reduc cheltuielile cu
depozitarea, asigurarea, deteriorarea, etc.
- o mai buna utilizare a activelor: prin reducerea stocurilor se elibereaza capital de
lucru si se reduc in mod semnificativ cheltuielile financiare.
- costuri de operare reduse: reducerea costurilor de depozitare, manipulare si incarcare
optimizeaza costurile operationale, care in functie de tipul produselor si de viteza de rotatie a
stocurilor pot reprezenta intre 0,2 si 3% din pretul de achizitie a produsului.
- o relatie mai buna cu furnizorii: comenzile planificate, previzibile sunt avantajoase
pentru furnizori. Oferind furnizorilor posibilitatea sa livreze mai eficient, se pot obtine preturi
mai bune, ceea ce duce la o crestere a profitabilitatii.
- cresterea veniturilor : sistemele informatice de optimizare a stocului pot creste volumul
vanzarilor prin reducerea rupturilor de stoc. volumul vanzarilor poate fi crescut si prin
imbunatatirea mixului de produse realizat printr-o mai buna aliniere a serviciilor cu costurile
asociate. .
Scurt istoric
Înfiinţat în urmă cu 22 ani, Grupul Mobexpert este liderul pieţei de mobilier din
România. Cu o cifră de afaceri de 115 de milioane euro în 2017, Mobexpert se plasează între
primele 12 întreprinderi europene din industria mobilei. Numai în Bucureşti şi în oraşele
mari, Mobexpert deţine 18% din piaţa de mobilier de casă şi 30% din cea a mobilierului de
birou. Ambele divizii sunt lider pe pieţele de profil din România.
Grupul Mobexpert a început afacerea în anul 1993, cu un magazin de mobilier de
birou. Activitatea de producţie a fost demarată în 1994, odată cu fabricarea scaunelor de
birou, fiind apoi dezvoltate secţiile de canapele şi mobilier modern melaminic. În 1995,
compania a început să distribuie prin reţeaua proprie de magazine şi mobilier importat de la
marii producători europeni. Ulterior, achiziţionând de la Fondul Proprietăţii de Stat pachetele
majoritare de acţiuni de la trei importante fabrici de mobilier - Samus Dej, Ilefor Târgu
Mureş şi Mobstrat Suceava, compania şi-a dezvoltat activitatea de producţie şi export. Grupul
Mobexpert cuprinde în prezent 9 fabrici în patru centre de producţie din Bucureşti, Dej,
Târgu Mureş şi Suceava, printre acestea numărându-se:
Samus Mex, Studio Mex, Ilefor Mex, Modulo Mex, Confo Mex, Ergo Mex, Soft Mex, Mureş
Mex şi Moldo Mex.
Grupul Mobexpert cuprinde 11 firme pe zona de retail, 9 fabrici de mobilă pe zona de
producţie, 6 firme de import şi 3 firme de servicii (informatică, logistică şi proiectare-
dezvoltare). După ce a pornit în 1993 cu 4 angajaţi, Grupul Mobexpert are astăzi 2.200 de
angajaţi.
Obiect de activitate
Firma are ca principal obiect de activitate, producerea și comercializarea de mobilier și
decorațiuni interioare destinate consumatorilor care doresc produse de calitate europeană la
prețuri accesibile.
Produse și servicii realizate:
Canapele, livinguri, mese siscaune, bucatării, dormitoare, mobilier de completare, decorațiuni
interioare, mobilier de hol.
Analiză privind gestiunea stocurilor de mărfuri pentru valorificare
Se pune întrebarea: Care este stocul necesar pentru evitarea fluctuatiilor intr-o anumita
perioada de timp, la o probabilitate dorita a disponibilitatii in stoc?
Graficele de mai jos redau situatia a 2 articole pentru care se previzioneaza aceeasi
evolutie a cererii viitoare. Cu toate acestea, se poate observa in exemplul din fig. nr.1 ca in
trecut, cererea a avut o fluctuatie destul de mare, asa-numita „Cerere aleatoare”, spre
deosebire de exemplul din fig. nr.2, unde cererea a fost constanta.
Pentru articolul cu cerere aleatoare avem urmatorii factori de influenta care ne vor
ajuta sa determinam corect stocul necesar:
- presupunem ca intervalul de livrare, adica momentul din care este plasata comanda de
aprovizionare pentru acest articol si momentul in care produsul va fi efectiv primit de la
furnizor, este de 15 zile
- de asemenea, frecventa aprovizionarii, adica intervalul de timp dintre doua
aprovizionari, este tot de 15 zile
- ceea ce rezulta intr-o perioada de planificare, adica intervalul de livrare de la furnizor
plus frecventa comenzilor de aprovizionare, de 30 de zile
- conform prognozei, se estimeaza ca se vor vinde 110 articole pentru care dorim sa
atingem un nivel de 99% de onorare a acestora, adica factorul „Probabilitatea
disponibilitatii in stoc”
- luand in calcul toti acesti factori, vom obtine o cantitate de stoc ideala de 158 articole.

Fig.nr.1
 Ce se intampla insa in cazul in care cererea este constanta? Stim ca pentru acest articol
se previzioneaza aceeasi cerere viitoare, de 110 articole, iar factorii de influenta vor fi
aceeasi:
 interval de livrare de 15 zile,
 frecventa de aprovizionare de 15 zile,
 perioada de planificare de 30 de zile
 nivel de onorare a comenzilor de 99%
 ceea ce rezulta intr-o cantitate de stoc ideala de 119 articole.

De ce mai putin decat in exemplul anterior? Pentru ca cererea este constanta.

Fig. nr.2

Riscul de a ajunge intr-una dintre situatiile descrise anterior poate fi diminuat semnificativ cu
ajutorul unei solutii de planificare si optimizare a stocurilor. In plus, exista numeroase
alte motive pentru care un astfel de sistem este potrivit, in special in conditiile
economice actuale.
Un sistem de optimizare a stocurilor are rolul de a previziona, planifica si determina
cantitatea optima de marfa, necesara pentru acoperirea cu succes a comenzilor de vanzare.
Acesta se remarca prin capacitatea sa de recuperare a investitiei intr-un timp scurt, oferind
beneficii atat pentru companie, cat si pentru angajati si clienti.
Marfurile reprezinta o imobilizare de capital. Atata timp cât acestea stau în depozit, nu fac
altceva decat sa genereze costuri din ce în ce mai mari, ajungand de multe ori să îsi piardă din
valoare.
Sistemul de optimizare a stocurilor:
 Ajuta să stocheze cantitatea optimă de marfă, ceea ce inseamnă ca se poate evita atat
situatiile de suprastoc, în care apar cheltuieli mari de depozitare, cât și cele de
substoc, care pot să ducă la scaderea vânzarilor;
 Ia în calcul toate variabilele care ar putea influenta marimea cererii, precum
sezonalitatea sau trendurile, astfel încât stocurile să fie permanent corelate cu
vânzarile;
 Analizează stocurile în exces și cele lipsă și ofera rapoarte intuitive care ajută sa se ia
cele mai bune decizii pentru afacere.
Satisfacerea cerințelor clientilor se poate dovedi o misiune foarte dificilă, pentru ca
presupune capacitatea de a le oferi exact produsele pe care și le doresc, atunci când și le
doresc. În lipsa unui sistem eficient de previzionare a cererilor acestora, ar trebui să se
gasească tot timpul pe stoc cantitați cât mai mari de marfă, astfel încât sa se poată acoperii cu
succes comenzile pe care le plasează.

Posibilități de optimizare a stocurilor din punct de vedere circuit și staționare în

depozit

Intre ritmicitatea productiei, a vanzarii marfurilor si ritmicitatea aprovizionarii unitatilor

este necesar sa existe o permanenta sincronizare.
Aprovizionarea cu materii prime si materiale are un caracter intermitent din cauza
volumului si diversitatii resurselor materiale necesare desfasurarii activitatii intreprinderii,
raspandirii teritoriale a furnizorilor,in timp ce procesul de productie are un caracter continuu.
Astfel asigurarea concordantei intre aprovizionare si productie se realizeaza prin constituirea
in intreprindere a stocurilor de marime si asortiment determinant la nivelul capacitatii de
prelucrare si al cererii pe piata. Uneori este imposibil si neeconomic sa se aprovizioneze
materii prime si materiale in momentul cand sunt cerute in productie. In unele ramuri,
materialele nu pot fi utilizate in procesul de productie imediat, fara o conditionare prealabila.
Pe de alta parte, unitatea beneficiara se poate gasi in alta localitate decat unitatea de la care
se aprovizioneaza si in acest caz este imposibil ca materia prima sa soseasca in intreprindere
chiar in momentul cand este necesar sa fie consumata in procesul de productie.
Aceste considerente economice fac necesara constituirea unui stoc care reprezinta un
volum de materiale provizoriu neutilizat.
Stocurile de productie reprezinta totalitatea resurselor materiale destinate consumului
productiei, aflate in depozitul intreprinderilor consumatoare.
Stocul de productie este format din:
-stoc curent
-stoc de siguranta
-stoc pentru transport intern
-stoc de iarna
Fiecare categorie de stoc indeplineste functii specifice.
Dacă analizăm evoluţia stocului în intervalul dintre două aprovizionări, constatăm că se
înregistrează odată cu intrarea în stoc a produselor aprovizionate la momentul tk iar chiar
înainte de reaprovizionarea stocului, la momentul tk+1. În condiţii ideale stocul minim este
egal cu 0, ultima unitate de resursă stocată ieşind din stoc exact în momentul intrării noului
lot. În realitate, epuizarea stocului poate interveni cu un anumit timp înaintea intrării noului
lot (ruptură de stoc) sau este posibil ca stocul să nu se epuizeze complet.
Pentru intervalul de reaprovizionare în cauză, se determină ca medie aritmetică
simplă:

unde S = stocul mediu, Smax = stocul maxim şi Smin = stocul minim.

Dacă analizăm evoluţia stocului un interval de timp oarecare (de exemplu, o lună, un
trimestru sau un an), fără legătură cu momentele de reaprovizionare, mai semnificativi sunt
indicatorii: stoc inițial și stoc final. Stocul iniţial reflectă nivelul stocului în prima zi a
perioadei considerate, iar cel final nivelul din ultima zi. Stocul iniţial este egal cu stocul final
al perioadei precedente iar cel final cu stocul iniţial al perioadei următoare. În acest context,
nivelul mediu al stocului se determină ca medie aritmetică a stocului iniţial şi final:
 unde Si reprezintă stocul iniţial şi Sf stocul final.

În cazul în care se determină pentru o perioadă care

cuprinde mai multe intervale de timp , se poate recurge fie la utilizarea unei medii
cronologice simple

unde S1, S2, Sn reprezintă nivelul stocurilor înregistrat la intervale de timp egale, iar n
numărul de înregistrări,
fie la utilizarea mediei ponderate, atunci când înregistrările se fac la intervale inegale de
timp:

relaţie în care Si,i=(1,n) reprezintă stocurile medii determinate pentru intervalele de timp
de la 1 la n, iar zi durata în zile a fiecărui interval.
Între indicatorii mărimii absolute a stocurilor se numără şi indicatori care exprimă niveluri
normate ale stocurilor, între care se numără:
Stocul de alertă al cărui nivel, teoretic, se normează în conformitate cu politica firmei
pentru a evita, cu o probabilitate prestabilită, ruptura de stoc, iar practic, în multe situaţii se
stabileşte potrivit experienţei celor implicaţi, potrivit principiului „încercare şi eroare”;
Stocul de siguranță, reprezentând acel nivel al stocului la care se lansează comanda
de reaprovizionare, care este, de regulă, mai mare decât stocul de siguranţă cu cantitatea
necesară acoperirii ieşirilor prevăzute pentru intervalul de timp până la intrarea efectivă în
stoc a lotului comandat.

În condiţii normale de activitate economică, cel mai important dintre costurile stocării este
costul lipsei de stoc, urmat de costul imobilizării în stocuri a unei părţi adesea importantă a
capitalului utilizat de către întreprindere.
Din punct de vedere financiar, deşi este o componentă a activelor circulante, stocul mediu
total al unei întreprinderi se comportă ca un activ fix.
Tocmai de aceea o gestiune a stocurilor va urmări o reducere (relativă) a stocului mediu
atât în ce privește volumul fizic al acestuia cât și mai ales în ce privește valoarea.
De altfel, în aceasta constă raţionalizarea pe care o efectuează aplicarea modelului Wilson
de normare a mărimii lotului la nivelul mai multor grupe de produse: produsele mai scumpe
vor fi aprovizionate mai frecvent iar cele ieftine mai rar, rezultând o modificare a structurii
stocului total în favoarea produselor de mai mică valoare şi o reducere pe ansamblu a
imobilizărilor de fonduri.
Pentru o bună gestiune, întreprinderile trebuie să formuleze politici cu privire la stocuri
care să reflecte alegerile efectuate de conducerea lor, în special în legătură cu:
- nivelul de serviciu, respectiv probabilitatea cu care se doreşte să se evite ruptura de
stoc. Înlăturarea oricărei posibilităţi de apariţie a unei rupturi de stoc, deci realizarea unui
nivel de serviciu de 100%, poate fi foarte costisitoare, obligând întreprinderea la menţinerea
unor stocuri cu atât mai supradimensionate cu cât mediul întreprinderii este mai
impredictibil. De aceea întreprinderile preferă să stabilească nivelul de serviciu în vecinătatea
punctului de indiferenţă între acceptarea rupturii de stoc şi asumarea unor noi costuri de
stocare;
-intervalul de aprovizionare fix sau variabil. Trebuie remarcat că mărimea stocurilor
poate fi controlată de către întreprinderi în special prin controlul fluxului la intrare, fluxul
ieşirilor fiind, în principiu, o variabilă exogenă. Tocmai de aceea există o strânsă legătură
între politicile cu privire la stocuri şi cele cu privire la aprovizionare. Un interval de
reaprovizionare fix favorizează instituirea unei ritmicităţi în relaţia cu furnizorul, mai ales
dacă se combină cu o mărime fixă a lotului. De regulă, însă, alegerea unei interval de
reaprovizionare fix presupune ca mărimea lotului să fie variabilă. Un interval de
reaprovizionare variabil conferă un plus de supleţe şi flexibilitate sistemului de gestiune a
stocurilor dar măreşte gradul de nedeterminare al întregului sistem;
-mărimea fixă sau variabilă a lotului de reaprovizionat. Opţiunea se efectuează în
funcţie de natura produselor care fac obiectul stocării şi caracterul fix sau variabil al
intervalului de reaprovizionare. Trebuie avut în vedere că lotul de aprovizionat este, în
principiu, o mărime discretă. Chiar dacă se va opta pentru o mărime variabilă a lotului,
determinată în raport cu situaţia stocului în momentul lansării comenzii de reaprovizionare,
aceasta nu va putea fi fracţionată potrivit cantităţilor exacte teoretic necesare.
Potrivit „legii lui Paretto”, resursele/mărfurile se împart în trei grupe în funcţie de
contribuţia acestora la realizarea unor indicatori de performanţă a întreprinderii:
Grupa A., constituită din circa 10% in numărul produselor ce fac obiectul stocării, dar
care contribuie în proporţie de 70% la realizarea desfacerilor sau a altui indicator de
performanţă;
Grupa B., constituită din circa 20% din numărul produselor, a căror contribuţie la
performanţa întreprinderii este tot de 20%
Grupa C., cuprinzând un număr foarte mare de produse (circa 70% din numărul total al
produselor) dar a căror contribuţie cumulată în raport cu criteriul de performanţă considerat
nu depăşeşte 10%
Managementul stocurilor este factorul decisiv pentru reușita unei întreprinderi.
Managementul corect și eficace al stocului poate facilita livrarea producției cu calitatea
necesară, la timpul dorit și la preț rentabil.
Din punct de vedere al managementului, stocul este o listă (inventar) a tuturor materialelor
necesare procesului de productie intr-o anumita perioada de timp.
Inventarul este stocul oricărui element sau a resurselor utilizate într-o întreprindere.
Un sistem de inventariere este un set de politici şi proceduri care determină nivelurile de
inventar care ar trebui să fie menţinute, când ar trebui să fie alimentat stocul şi cât de mari ar
trebui să fie comenzile.
Optimizarea stocurilor presupune ca o primă etapă determinarea şi măsurarea lor în
vederea minimizătii costului total şi nu a unuia sau altuia din cele două costuri parţiale
implicate, respectiv, cheltuielile ocazionate de aprovizionare sau de existenţa stocului de
mărfuri în depozit. Atunci când cele două tipuri principale de cheltuieli rămân constante,
politica de aprovizionare a depozitului se realizează în funcţie de volumul previzionat al
vânzărilor.
 Concluzii

Pentru a menţine economia, trebuie ca produsele să fie vândute în mod continuu. Ca să

poată fi vândute în mod continuu, produsele sunt intenţionat proiectate să se uzeze şi să se
defecteze imediat după ce le expiră garanţia. Aceastră practică este numită „uzură
planificată” şi constă în reducerea conştientă a eficienţei. Acest lucru cauzează o risipă
imensă de resurse şi energie.
Obiectivele prezentului şi viitorului trebuie să fie:
Salvarea resurselor naturale: prin realizarea de produse folosind materiale și componente
recuperate, nu materii prime virgine;
Economisirea energiei: este nevoie de mai puțină energie pentru a produce bunuri din
materiale şi componente recuperate decât din materiale virgine;
Protejarea mediului: realizarea produselor din materiale recuperate creează mai puțină
poluare aerului și apei;
Salvarea spațiilor de depozitare a deșeurilor: materialele recuperate şi reprelucrate sunt
reutilizate pentru a remanufactura un nou produs astfel acestea nu intră în depozitele de
deșeuri;
Economie prin remanufacturare: costurile de remanufacturare sunt mult mai mici pentru
a obţine produse din materiale şi componente reutilizabile decât din materiale virgine.