Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Facultatea Construcţii, Geodezie şi Cadastru

Departamentul Drept

LUCRARE DE AN

la disciplina: Teoria Generală a Dreptului

Tema: Acțiunea legii în timp, spațiu și asupra

persoanei
A elaborat: Checșin Tatiana

CHIŞINĂU, 2018

1
 CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………...2

CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ACȚIUNEA NORMELOR JURIDICE

ÎN TIMP, SPAȚIU ȘI ASUPR A PERSOANELOR…………………………………………..3

CAPITOLUL II. ACȚIUNEA NORMELOR JURIDICE ÎN TIMP…………………………4

2.1. Intrarea în vigoare a normelor juridice………………………………………………..…..5

2.2. Încetarea acţiunii normelor juridice……………………………………………….............7

CAPITOLUL III. ACȚIUNEA NORMELOR JURIDICE ÎN SPAȚIU ȘI ASUPRA

PERSOANELOR ………………………………………………………………………………12

3.1. Acțiunea normelor juridice în spațiu……………………………………………………..15

3.2. Acțiunea normelor juridice asupra persoanelor ………………………………………..17
3.3. Conflictul de lege în timp şi spaţiu şi căile juridice de soluţionare a lor………….……20

CONCLUZII……………………………………………………………………………………25

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………27

2
 INTRODUCERE

Relaţiile sociale nu se pot desfăşura în mod haotic sau necontrolat ori reglementate parţial sau,
întrucît convieţuirea dintre membri societăţii ar deveni imposibilă.
Relaţiile sociale trebuie reglementate prin norme sociale, inclusiv norme juridice. Norma socială este o
regulă care stabileşte cum trebuie să acţioneze sau să se comporte unindivid în condiţii determinate
pentru ca intervenţia să fie eficientă şi să se bucure de o calificare sau apreciere favorabilă din partea societăţii.
În funcţiile de domeniile de activitate şi acţiunile sociale impuse de evoluţia societăţii, normele sociale
dobîndesc o anumită specialitate. Normele sociale reglementează raporturi sociale, adică acele legături care se
stabilesc între membrii unei societăţi determinate. În măsura în care normele sociale sunt instituite
sau recunoscute de stat, ca putere publică, acestea dobîndesc caracterele şi structura normelor juridice.
Sistemul dreptului poate fi definit ca fiind un ansamblu de normestructurate în mod coerent şi logic, prin
care se realizează unitatea în diversitatea normelor juridice,divizate sau grupate în părţi interdependente denumite
ramuri şi instituţii juridice.
Studierea sistemului dreptului are o mare importanţă teoretică şi practică. Cunoaşterea lui ajută organele
de stat în procesul de elaborare şi perfecţionare a dreptului pentru a descoperi şi completa anumite
lacune, pentru eliminarea reglementărilor perimate şi asigurarea concordanţei şiarmoniei între normele juridice.
În ceea ce priveşte norma juridică, în această lucrare am încercat să detaliez cît mai bine condiţiile în care
aceasta acţionează în timp, în spaţiu şi asupra persoanelor. În lucrare este prezentată structura normei juridice,
necesară pentru a înţelege modul încare iau naştere normele juridice, ceea ce cuprind, principiile sub care
acţionează precum şi modul în care aceasta se stinge. Timpul în care acţionează norma reprezintă
acea perioadă în care o persoană este obligată la o anumită conduită pentru respectarea valorilor
sociale, morale etc.
În cele din urmă, reprezentăm și o detaliere a spaţiului şi persoanelor asupra cărora
acţionează normele. Fără un teritoriu bine determinat, o normă nu se poate impune asupra
persoanelor, deoarece persoanele migrează de la un stat la altul, fie din interes de serviciu
(diplomaţii), fie au fost expulzaţi, fie din proprie iniţiativă. Persoanele care se stabilesc pe un alt
teritoriu, fie temporar sau permanent sunt obligate să respecte legea statului respectiv, deoarece
ei pot deveni cetăţenii ţării, în caz contrar fiind aspru pedepsiţi conform legii în vigoare, iar de
exemplu dacă fac parte dintr-o misiune diplomatică pot beneficia chiar de
tratament preferenţial.1

_______________
1 https://ru.scribd.com/doc/98206564/Actiunea-in-Timp-Si-Spatiu-a-Normei-Juridice-Reviz

3
CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ACȚIUNEA NORMELOR JURIDICE
ÎN TIMP, SPAȚIU ȘI ASUPRA PERSOANELOR

O normă juridică este adoptată tocmai pentru a putea fi realizată praxiologic, altfel, norma
își pierde din valoare. Efectul normei este reglementarea relațiilor sociale și asigurarea că aceste
relații sunt protejate de stat. În acest sens, este foarte important să identificăm coordonatele de
acțiune a normelor juridice și să le deslușim. Acestea sunt: timpul de acțiune a normei, spațiul de
acțiune și cercul de persoane față de care se aplică norma dată. Regula generală este că legea
acționează pe timp nelimitat, într-un spațiu bine determinat de noțiunea de teritoriu și asupra
unor subiecți care, individual sau colectiv, participă la viața juridică a societății.2
Elaborarea normelor juridice nu are, evident, un scop in sine, ele fiind destinate sa
actioneze efectiv asupra raporturilor sociale pe care le reglementeaza. Expresia „actiune a
normei” are in acest context intelesul juridic de „a produce efecte de drept” sau acela de „a fi
aplicabila”. Problema actiunii, adica a aplicabilitatii lor concrete este legata de cateva conditii si
anume: de determinarea momentului de la care incepe sa-si produca efectele acea norma; de
determinarea duratei in timp a acestor efecte; de determinarea limitelor teritorial-administrative
(adica „spatiul”) in care isi produc efectele si, respectiv, determinarea categoriilor de persoane
care intra sub incidenta lor sau, dupa caz, sunt exceptate de la efectele acestora.
De aceea, norma juridica elaborata trebuie evaluata si din perspectiva celor trei situatii
sau ipostaze ale actiunii sale: in timp, in spatiu si asupra persoanelor.
Prin actiunea normei juridice in timp se intelege perioada (durata) in timp in care norma
respectiva produce efecte de drept, adica este aplicabila.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului stabileste ca norma juridica produce
efecte de drept atata timp cat este in vigoare. De aici concluzia ca, in principiu, normele juridice
nu sunt nici retroactive — adica nu se aplica unor fapte savarsite inainte de intrarea lor in
vigoare, si, nu sunt nici ultraactive — adica nu se aplica faptelor savarsite dupa iesirea lor din
vigoare. Deci, normele juridice produc efecte nu pentru trecut ci pentru viitor.
Pentru actiunea normei juridice in timp sunt importante trei momente ale existentei sale :
intrarea in vigoare ; perioada de aplicare ; iesirea din vigoare sau abrogarea. 3

________________
2 http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/001_-_Teoria_general%C4%83_a_dreptului.pdf
3 http://www.stiucum.com/drept/drept-general/Actiunea-normei-juridice-in-ti45887.php

4
CAPITOLUL II. ACȚIUNEA NORMELOR JURIDICE ÎN TIMP

Pentru asigurarea eficienţei actelor normative, a realizării obiectului lor, este deosebit de
important a stabili cadrul lor de acţiune în timp, în spaţiu şi asupra persoanelor, cu alte cuvinte,
de a defini principiile şi modalităţile de determinare a cadrului temporar, spaţial şi uman de
acţiune a actelor normative. În privinţa acţiunii actelor normative în timp este deosebit de
importantă stabilirea datei exacte a intrării în vigoare şi a încetării sau ieşirii din vigoare a actului
normativ . Existenţa actului normativ nu coincide cu durata acţiunii sale sau în limbaj juridic, cu
faptul de a fi în vigoare, adică de a avea eficienţă juridică. Uneori data adoptării actului normativ
şi cea a intrării sale în vigoare sînt diferite. Pe de altă parte, după ieşirea din vigoare, actul
normativ, încetind să mai acţioneze şi să producă efecte juridice, părăseşte cîmpul dreptului
pozitiv, rămînînd doar un act cu valoare istorico. În privinţa datei intrării în vigoare a actului
normativ se are în vedere, în principiu, necesitatea aducerii lui la cunoştinţa publică a cetăţenilor,
a organelor de stat şi a altor organisme sociale, a tuturor celor chemaţi să-1 respecte. Aceasta se
face, de regulă, prin publicarea actelor normative, în special a legilor şi a actelor emise de
organele centrale de stat printr-o publicaţie oficială, cum este în ţara noastră Monitorul Oficial.
Aceasta, evident, nu împiedică posibilitatea intrării în vigoare a actului normativ din
momentul adoptării lui, dacă organul emitent prevede acest lucru, în această împrejurare se are în
vedere că mijloacele moderne de informare şi publicitate asigură cunoaşterea actului respectiv,
facînd posibilă intrarea sa în vigoare îndată după adoptare. Stabilirea cu precizie a datei intrării
în vigoare a actului normativ este hotărîtoare pentru a determina momentul din care încep să
decurgă toate efectele juridice (crearea, modificarea sau încetarea unor drepturi şi obligaţiuni)
prevăzute de el. 4
Timpul este perioada în care o normă juridică este în vigoare și intervalul de timp în care
ea produce efecte juridice. Stabilirea normei, în ce privește manifestarea ei în timp reclamă
precizarea a trei momente importante: intrarea în vigoare a normei juridice, acțiunea efectivă a și
ieșirea din vigoare a normei. Urmare, ne vom referi mai în detaliu despre fiecare moment în
parte. În Republica Moldova, potrivit art. 76, Constituție, ”o lege intră în vigoare la data
publicării sau la data prevăzută în textul ei”. În primul caz, ea intră în vigoare la data publicării
în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, iar în al doilea caz legiutorul stabilește exact ziua,
_________________
4 Teoria Generală a Dreptului , Dumitru Baltag, Alexei Guțu,Chișinău 2002

5
 luna și anul intrării în vigoare a legii. Și, o a treia regulă este intrarea în vigoare a legii pe părți.
Astfel, o parte din lege intră în vigoare la data publicării, iar cealaltă parte la data prescrisă în
textul ei. Excepții de la aceste reguli sunt: izolarea unui teritoriu printr-o cauză de forță majoră și
în cazul contractelor civile cu eroare de drept. 5

2.1. Intrarea în vigoare a normelor juridice.

Modalităţile de stabilire a datei intrării în vigoare a Legilor şi a altor acte normative sînt
diferite:
a) Intrarea în vigoare de la data publicării legii sau altui act normativ, în cazul cînd nu se
prevede nici o altă dată în textul actului privitor la intrarea lor în vigoare. Astfel, data intrării
legilor în vigoare în ţara noastră, dacă nu este prevăzută în textul legii, este data Monitorului
Oficial în care a fost publicată. Pentru a nu se crea confuzii, menţionăm că data şi numărul
Monitorului Oficial în vigoare în care este publicată legea, nu trebuie confundate cu datele la
care ea a fost adoptată de parlament şi promulgată de preşedintele ţării. Astfel art. l al Legii
privind modul de publicare şi intrare in vigoare a actelor oficiale ne spune, că actele oficiale
(legile şi alte acte ale Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile
Guvernului, actele normative ale ministerelor, departamentelor şi Băncii Naţionale a Republicii
Moldova) intră în vigoare la data publicării lor în "Monitorul oficial".
b) Legea (sau alt act normativ) prevede ea însăşi, într-un articol, de regulă final, momentul
intrării sale in vigoare. Aceasta se face prin menţionarea zilei, lunii şi anului intrării în vigoare,
fie prin stabilirea unui termen (număr de zile sau luni) de la data publicării. c) Actele
internaţionale intră în vigoare după schimbul instrumentelor de ratificare sau după remiterea
actelor aprobate depozitarului spre păstrare în conformitate cu normele de drept internaţional sau
în alt mod şi termen stabilite de părţile contractante (art. 2 al Legii privind modul de publicare şi
intrare în vigoare a actelor oficiale). Desigur că introducerea unei reglementări într-un domeniu
nereglementat anterior, modificarea reglementărilor anterioare printr-un act de modificare sau
printr-un act normativ nou, abrogarea şi renunţarea la o reglementare existentă, toate acestea
ridică probleme complexe privind situaţia raporturilor juridice apărute sub imperiul vechilor
reglementări, drepturile cîştigate şi obligaţiile instituite şi asumate în acele condiţii. Numeroase
raporturi juridice - civile, de familie, de muncă, social -politice şi de altă natură, care au o
_____________________
5 http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/001_-_Teoria_general%C4%83_a_dreptului.pdf

6
existenţă îndelungată, producînd efecte juridice neîntrerupte, se află astfel supuse unor
reglementări juridice succesive şi care pot să fie foarte deosebite între ele. Pentru a soluţiona
problemele ce se pun în legătură cu modificarea regimului juridic, al reglementărilor dintr-un
domeniu sau altul, pe lîngă formularea unor principii referitoare la acţiunea actelor normative în
timp, actele normative pot conţine ele însele dispoziţii speciale - tranzitorii sau în cazul unor acte
normative cu o largă sferă de acţiune, cum sînt codurile, pot fi date concomitent acte normative
speciale menite a asigura punerea acestora în aplicare şi a rezolva toate situaţiile tranzitorii de la
vechiul la noul regim juridic.
Principiul neretroactivităţii normelor juridice. Un principiu fundamental al acţiunii legilor
(şi altor acte normative), în timp este cel al neretroactivităţii lor. Acest principiu decurge din
împrejurarea firească potrivit căreia legea reglementează pentru viitor, ea se aplică conduitei şi
relaţiilor sociale de la data intrării sale in vigoare, statul neputînd pretinde cetăţenilor să se
supună unei legi ale cărei reglementări nu se cunosc întrucît legea nu exista. Conform acestui
principiu art. 22 al Constituţiei ne vorbeşte că "nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni dacă
acestea în momentul comiterii nu constituiau un act delictuos. De asemenea nu se va aplica nici o
pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos". Raţiuni
de ordin umanitar si unele necesităţi practice determină, totuşi, admiterea unor excepţii de la
principiul neretroactivităţii legii şi altor acte normative care, în principiu, sînt următoarele:
A. Legea penală mai favorabilă sau mai blîndă;
B. Legile interpretative;
C. Cînd actul normativ prevede în mod direct că se aplică și unor situaţii anterioare sau
stabileşte o dată a intrării în vigoare anterioară datei adoptării lui.
A. Principiul dreptului penal al aplicării legii mai favorabile (art. 6) exprimă o concepţie
umanitară, care permite ca persoana ce a comis o infracţiune în trecut sub imperiul unei legi
vechi, înlocuită cu o lege nouă, să i se aplice, dintre cele două reglementări, aceea care stabileşte,
pentru fapta comisă o pedeapsa mai blîndă, mai uşoară, în cazul în care legea nouă este mai
favorabilă (blîndă) se va aplica aceasta în mod retroactiv deşi fapta a fost săvirşită înainte de
intrarea în vigoare a acestei legi.
B. Retroactivitatea legilor interpretative în sensul că prevederile sale se aplică de la data
intrării în vigoare a legii pe care o interpretează, este firească şi logică, deoarece scopul lor este
de a explica înţelesul exact al legii interpretate, ce trebuie să-i fie atribuit de la intrarea ei în
vigoare.
C. Prevederea directă a aplicării retroactive a legii decurge din voinţa exprimată în mod
nemijlocit direct, de către legiuitor, în temeiul dreptului său de legiferare. Este evident că într-un
regim de legalitate al statului de drept se vor stabili şi unele norme de principiu la nivel
7
constituţional sau de lege care să împiedice şi să limiteze această posibilitate (de exemplu,
prevederile Codului civil şi Codului penal citate mai înainte) şi, în orice caz, se va recurge foarte
prudent şi doar excepţional la o asemenea măsură, pentru a nu tulbura desfăşurarea normală a
relaţiilor sociale şi, de asemenea, nu se va admite o atare prevedere în cazul în care ea ar leza
drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor. 6

2.2. Încetarea acţiunii normelor juridice

În legătură cu încetarea acţiunii legii sau altor acte normative, ceea ce echivalează cu
ieşirea lor din vigoare, menţionăm acest lucru ca o problemă de principiu şi în general, legea şi
celelalte acte normative se adoptă pe o durată nedeterminată, urmînd ca ulterior să se decidă
asupra încetării acţiunii lor. De la aceasta fac excepţie reglementările temporare (legile
temporare) a căror durată de aplicare este de la început limitată la o perioadă de timp prestabilită,
în diferite situaţii legea sau celelalte acte normative ies din vigoare prin ajungerea la termen, fără
a mai fi nevoie de vre-o constatare sau hotărîre specială în acest scop. Conceptul prin care se
exprimă încetarea acţiunii actului normativ, scoaterea sa din vigoare, poartă denumirea de
abrogare.
Sînt cunoscute mai multe forme de abrogare: abrogare directă, atunci cînd noul act
normativ prevede în mod direct ceea ce se abrogă, (un act normativ în întregime sau anumite
articole ale actului sau actelor normative), sau indirectă, atunci cînd noul act normativ se
limitează să prevadă că se abrogă toate actele normative sau prevederile din actele normative
contrare dispoziţiilor sale, fără însă a indica actul sau articolele respective. Forma de abrogare în
ambele modalităţi este folosită, de exemplu, în art. 6 al Hotărîrii Parlamentului Republicii
Moldova pentru modul de punere în vigoare a Legii privind alegerea Parlamentului, care prevede
că se abrogă Legea Nr. 3618-XI din 23 noiembrie 1989 cu privire la alegerea de deputaţi ai
poporului RSSM (abrogare directă) precum şi alte dispoziţii contrare prezentei Hotăriri (abrogare
indirectă).
Abrogarea tacită sau implicită are loc atunci cînd noul act normativ nu conţine nici o
prevedere de abrogare, dar reglementarea pe care o cuprinde se îndepărtează şi se deosebeşte atit
de mult de reglementările din actele normative vechi, încît acestea nu se mai pot aplica şi, deci,
că legiuitorul le-a abrogat implicit, întrucît, a venit cu o nouă reglementare. Este o formă evident
inferioară abrogării directe. Aceasta din urmă fiind preferabilă, deoarece înlătura eventualitatea
_________________
6Teoria Generală a Dreptului , Dumitru Baltag, Alexei Guțu,Chișinău 2002

8
 oricărei confuzii şi neînţelegeri privind scoaterea din vigoare a reglementărilor precedente.
Trebuie făcută o deosebire între abrogare şi derogare.
Derogarea reprezintă o reglementare diferită, de abatere sau o excepţie de la reglementarea
existentă pe care nu o abrogă, ci îi îngustează, putem spune, sfera de aplicare. O altă formă de
încetare a unui act normativ este căderea în desuetudine. În acest caz este vorba de actele
normative sau reglementări care au fost total depăşite de rezolvarea relaţiilor sociale, de
schimbările social-economice care au avut loc în societate, de faptul că stările de lucru ce au
determinat necesitatea adoptării acestor acte normative au încetat să mai existe, astfel încît
acţiunea lor nu mai are nici o justificare şi nici nu mai poate fi susţinută, fiind depăşită de noile
realităţi ale vieţii. Sigur, este o modalitate ce apare în lipsa utilizării formei de scoatere din
vigoare prin abrogare. Ea nu este caracteristică unui regim strict de legalitate propriu statului de
drept. Ea însă are loc şi nu poate fi evitată şi ignorată în perioada revoluţionară de trecere de la
dictatură la democraţie pentru acele acte normative şi reglementări ale vechiului regim care, fără
să fi fost abrogate, nu mai corespund noilor realităţi.
Principiul încetării acţiunii legii sau altor acte normative prin derogare sau ajungere la
termen cunoaşte şi el două excepţii de ultraactivitate, cînd prevederile actului normativ abrogat
sau ajuns la termen pot fi, totuşi, ulterior aplicate. Este cazul legii penale mai favorabile care se
aplică şi după înlocuirea ei cu o lege mai aspră, pentru faptele petrecute sub imperiul ei, din
aceleaşi considerente umanitare pentru care se admite şi retroactivitatea legii penale mai
favorabile. A doua situaţie de excepţie priveşte legea temporară, prevederile căreia se aplică şi
după împlinirea termenului ei de acţiune pentru infracţiunile săvîrşite în timpul cînd era în
vigoare, dar fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.7
Ieșirea din vigoare sau abrogarea reprezintă momentul de încetare a acțiunii în timp a
normei juridice. Cea mai frecventă, mai uzuală formă de incetare a acțiunii normei juridice în
timp (de iesire din vigoare) o constituie abrogarea. Sub aspectul continutului ei, abrogarea poate
fi:
- Totală - cînd integral actul normativ respectiv își incetează efectele si,
- Parțială - cînd numai o parte din acel act normativ încetează a mai produce efecte de
drept.
Abrogarea poate avea mai multe forme:
- Abrogarea expresă directă — este atunci cand noul act normativ ce intra in vigoare arata in
mod expres, nominalizeaza actul normativ care se abroga sau partile din acest act care isi
inceteaza valabilitatea;
__________________
7 http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/001_-_Teoria_general%C4%83_a_dreptului.pdf

9
- Abrogarea expresă indirectă — este atunci cînd noul act normativ ce intră în vigoare se
limitează să specifice doar faptul ca: „dispozitiile anterioare, contrare prezentei legi se abrogă”;
- Abrogarea tacită — este atunci cand noul act normativ nu abrogă în mod expres acte
normative anterioare dar reglementeaza în alt fel acele raporturi sociale. Deci, noile prevederi
sunt incompatibile cu vechile reglementari, fără ca aceasta schimbare de reglementare sa fie
enuntată în mod expres în noua normă ce intră în vigoare.
Dintre aceste forme de abrogare prima este cea mai eficienta, mai clara si neindoielnica,
si de aceea este mai agreata de practica juridica. Aceasta, fata de abrogarea tacita care este
neagreata de practica datorita sesizarii mai dificile a actului de abrogare.
Abrogarea ca forma de incetare a acțiunii în timp a normei juridice este un act de
dispozitie care poate fi realizat numai de catre organul de stat care a emis actul supus abrogarii
sau de catre un organ ierarhic superior acestuia, si numai printr-un act de aceeasi valoare
juridică. Deci, o lege nu va putea fi abrogata printr-o hotarare de guvern sau decret, o hotarare
guvernamentala printr-un ordin ministerial, sau hotarare a unui organ local.
În fine, fara a constitui un act de abrogare propriu-zisa, încetarea acțiunii în timp a unei
norme juridice poate avea loc si prin implinirea termenului ei de valabilitate (este cazul legilor
temporare amintite mai inainte) si, respectiv, prin asa-numita „cadere in desuetudine”.
Desuetudinea este situatia in care normele, fara sa fi fost abrogate intr-o forma sau alta,
nu-si mai gasesc teren de aplicare, nu mai au obiect, devenind depasite, desuete prin evolutia
realitatilor sociale.
Acțiunea normei juridice în timp este guvernata de principiul general potrivit caruia
norma juridica actioneaza atata timp cat este in vigoare. La rîndul său, acest principiu trebuie
inteles din perspectiva altor doua principii conexe, si anume: principiul aplicarii imediate a
normei intrata in vigoare si, principiul neretroactivitatii legii (a normei juridice).
Principiul aplicării imediate înseamna că de la data stabilită ca moment de intrare in
vigoare, acea norma (lege) începe să-și producă efectele pentru prezent si viitor, adica se aplică
faptelor săvîrșite imediat dupa intrarea sa in vigoare.
Dar, în realitatea practică sunt numeroase situațiile în care unele raporturi sau fapte
juridice s-au săvîrșit sub vechea lege și își continuă efectele si sub noua lege. De exemplu, un
contract de închiriere sau de locatiune, încheiat sub actiunea vechii legi dar care continua si sub
actiunea noii legi, sau, o casatorie încheiata înainte de modificarea dispozitiilor privitoare la
divort, iar divortul se desface în conditiile unor noi reglementari s.a. ridica problema modului de
întelegere mai nuantata a acestui principiu, și anume:

10
 În asemenea situatii principiul aplicării imediate presupune ca pentru faptele și
consecintele lor produse sub vechea lege se va aplica legea veche, respectiv, efectele produse de
catre aceasta (raporturile juridice încheiate sau drepturile castigate sub imperiul ei rămîn
valabile, iar pentru faptele sau consecințele acestora produse sub noua lege se vor aplica
prevederile noii legi, de la data intrarii acesteia în vigoare.
Principiul neretroactivitatii legii. Acest principiu, asa cum am mai mentionat, stabileste
ca regula generala ca noua lege intrata in vigoare nu se aplica faptelor savarsite anterior acestui
moment, adica nu retroactiveaza si nici nu ultraactiveaza, adica nu se aplica dupa iesirea ei din
vigoare.
De la prevederile acestui principiu sunt totusi cateva situatii de exceptie care pot fi
intalnite in diferitele sisteme juridice, cu reglementari concrete diferite, inclusiv in legislatia
statului nostru. Astfel, este admisa in mod limitativ atat exceptia de retroactivitate cat si cea
de ultraactivitate a legii.
Retroactivitatea: Este situatia de exceptie prin care se admite ca anumite legi sa se aplice
totusi si asupra unor fapte care s-au petrecut inainte de intrarea lor in vigoare. Situatiile de
retroactivitate pot fi in general urmatoarele:
a) Retroactivitatea legii penale sau contraventionale mai blande sau mai favorabile, adica,
legea cu o sanctiune mai usoara. Aceasta exceptie de la principiul neretroactivitatii are in
sistemul nostru juridic actual o consacrare constitutionala si reflecta umanismul legiuitorului. Ea
consta in situatia in care noua lege penala sau contraventionala mai blanda se aplica unor fapte
savarsite anterior intrarii ei in vigoare cand actiona o lege penala mai aspra. Noua lege penala
sau contraventionala mai blanda se va aplica acelei fapte indiferent de stadiul sau faza de
procedura in care se gaseste, si anume: nu este inca pusa sub urmarire; s-a pornit urmarirea
penala; este in curs de judecare; este judecata definitiv dar in curs de executare a pedepsei.
b) Retroactivitatea legilor interpretative:
Este situatia de exceptie in care legiuitorul poate emite acte normative prin care insa nu
reglementeaza conduite sau raporturi sociale ci realizeaza o interpretare a unor acte normative
emise anterior, cu scopul de a clarifica sau preciza continutul ori modul lor de aplicare. Legile
sau normele interpretative sunt prin destinatia lor retroactive deoarece se refera la acte normative
anterioare si deci produc efecte retroactive. Asemenea acte normative sunt — in sistemul nostru
juridic actual — mai frecvente in sfera activitatii executive (guvernamentale) cand acest organ
emite acte normative cuprinzand precizari, instructiuni, metodologii de aplicare a legii, lamuriri,
detalii etc. privind intelegerea si aplicarea unor acte normative emise anterior.
c) Prevederea expresa a legii. Pot exista in diferite sisteme juridice (si au existat si in
sistemul nostru juridic anterior anului 1989) situatii in care legiuitorul putea sa decida ca
11
anumite norme sa se aplice in mod retroactiv (Aceasta daca Constitutia nu-i interzice acest
lucru). O asemenea posibilitate insa trebuie admisa numai in mod exceptional deoarece poate
genera grave dereglari ale justitiei (o insecuritate juridica) sau abuzuri in infaptuirea justitiei. De
aceea, in legislatia noastra actuala, prin prevedere constitutionala expresa, legile nu pot fi
retroactive exceptînd legea penala sau contraventionala mai blîndă.
Situatiile de exceptie ale ultraactivitatii legii in legislatia noastra sunt si ele limitativ
stabilite la doua :
a) ultraactivitatea legii penale mai blande :
Este situatia in care legea penala mai blanda desi abrogata si inlocuita cu o lege mai
aspra, „supravietuieste” abrogarii aplicandu-se faptei savarsite dar nesolutionate cat era in
vigoare ;
b) ultraactivitatea legilor penale temporare. Efectele acestor legi se extind si dupa
implinirea termenului lor de actiune in timp, aplicandu-se faptelor savarsite dar nesolutionate cat
timp au fost in vigoare.8

________________

8 http://www.stiucum.com/drept/drept-general/Actiunea-normei-juridice-in-ti45887.php

12
CAPITOLUL III. ACȚIUNEA NORMELOR JURIDICE ÎN SPAȚIU ȘI ASUPRA
PERSOANELOR

Cît priveşte acţiunea normelor juridice în spaţiu şi asupra persoanelor, modalităţi foarte
strîns împlelite, menţionăm că, ele sînt organic legate de principiul suveranităţii puterii de stat, se
manifestă în special sub aspectul suveranităţii teritoriale şi al legăturii dintre stat şi persoane prin
cetăţenie, în temeiul principiului suveranităţii statului, legile şi celelalte acte normative sînt
obligatorii pentru cetăţenii statului respectiv şi pentru toate organizaţiile, instituţiile, organismele
sociale şi persoanele fizice şi juridice care se află pe teritoriul său.
Aceasta înseamnă că pe teritoriul unui stat acţionează dreptul acelui stat, determinînd
conduita tuturor persoanelor aflate pe acel teritoriu, în mod firesc, aceasta presupune excluderea
acţiunii în acest teritoriu şi asupra persoanelor aflate pe el, a legilor altor state străine.
În analiza acţiunii actelor normative în spaţiu trebuie distinse aspectul intern şi aspectul
internaţional. Din punct de vedere intern, de asemenea, trebuie făcută distincţia dintre statele
federale şi cele unitare. Acţiunea actelor normative în spaţiu este condiţionată de competenţa
teritorială a organului de stat emitent.
Astfel, în Republica Moldova, legea şi actele normative ale organelor centrale ale
administraţiei de stat acţionează, în principiu, pe întreg teritoriu în cadrul frontierelor de stat. De
exemplu, art. l al Legii privind frontiera de stat a Republicii Moldova ne vorbeşte că "...frontiera
de stat a Republicii Moldova este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul Republicii
Moldova de teritoriile statelor vecine, iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul
statelor vecine". Deci, frontiera de stat stabileşte limitele spaţiale de acţiune a suveranităţii de
stat a Republicii Moldova. Desigur, organul legiuitor sau alte organe emitente pot stabili acţiunea
actelor normative pe o anumită parte a teritoriului statului (de pildă, zona de frontieră, anumite
zone delimitate în cazul unor calamităţi naturale) etc. Actele normative ale autorităţilor locale au
o acţiune limitată la unitatea admnistrativ-teritorială respectivă - judeţul, municipiu, oraş sau
comună.
În cazul statelor cu o structură federală se pune problema elucidării raporturilor dintre
competenţă teritorială a organelor federale şi cea a organelor statelor membre ale federaţiei,
precum şi a raporturilor dintre legislaţia statelor membre ale federaţiei, în principiu, actele
normative ale organelor federale se aplică pe întregul teritoriul federaţiei, iar actele normative ale
statelor membre ale federaţiei se aplică pe teritoriul acestui stat.
Există diferite modalităţi de asigurare a concordanţei şi de rezolvare a cazurilor în care
apar necorelări între legislaţia federală şi cea republicană (a statelor membre ale federaţiei). Pot
funcţiona şi anumite instanţe jurisdicţionale care, între alte atribuţii, au şi pe aceea de a veghea şi

13
asigura concordanţa dintre legislaţia federală şi cea republicană, în general dacă la un anumit
moment în acelaşi cadru teritorial al statului coexistă mai multe acte normative reglementînd
aceeaşi materie, se va aplica actul normativ cu forţa juridică superioară, iar dacă au aceeaşi forţă
juridică - actul normativ cu data cea mai recentă de adoptare.
Deosebit de complexă este acţiunea actelor normative în spaţiu şi cu privire la persoane
sub aspect internaţional. Astfel bunăoară, raporturile sociale cu un străin, fie că e vorba de un act
între un cetăţean al Republicii Moldova şi un străin sau de un act încheiat în străinătate şi aplicat
în Moldova ori cu privire la un bun aflat în străinătate, fie că este vorba de o infracţiune săvîrşită
pe teritoriul mai multor state, al unui stat străin de către un cetăţean de-al nostru sau de către un
străin dar contra vieţii unui cetăţean de-al nostru, ori de către o persoană cu statut de reprezentant
diplomatic, precum şi alte asemenea împrejurări, ridică probleme multiple în legătură cu
stabilirea legii care se aplică: a republicii sau străine, ţinînd seama de diferiţi factori cum sînt
locul încheierii actului sau săvîrşirii infracţiunii, calitatea persoanei - cetăţean, străin,
reprezentant diplomatic şi altele. Întrucît relaţiile sociale cu element străin ridică probleme
speciale în funcţie de natura acestor relaţii - civile, penale, administrative, comerciale, fiscale etc.
- ele formează obiect de studiu pentru diferite discipline ca dreptul internaţional privat, dreptul
penal internaţional, dreptul comercial internaţional.
De exemplu, dreptul internaţional privat reglementează relaţiile sociale cu element străin
civile, de familie, procesual civile, şi altele conexe cu acestea, indicînd instanţa competentă şi
legea aplicabilă şi soluţionînd conflictul de legi.
În stabilirea normei conflictuale, adică a regulii care să reglementeze relaţiile sociale cu
element străin, se pot avea în vedere, de pildă, următoarele tipuri de dispoziţii: aplicarea legii în
funcţie de cetăţenie sau domiciliul persoanei; aplicarea legii locului unde se află situat bunul;
aplicarea legii instanţei; aplicarea legii aleasă de părţi. Principiul teritorialităţii nu este însă
absolut.
Necesitatea menţinerii şi dezvoltării unor relaţii politice, economice, sociale, culturale
între state au creat în decursul istoriei anumite excepţii de la acest principiu - excepţia
extrateritorialitaţii - cînd, în anumite condiţii, pe teritoriul unui stat pot exista persoane şi unele
locuri (reprezentanţe diplomatice, ambasade, nave) asupra cărora nu se aplică, în anumite limite,
actele normative ale statului respectiv sau cînd se recunoaşte aplicarea legilor străine, de
asemenea, în anumite limite, pe teritoriul altui stat.
În condiţiile în care aceste excepţii se aplică cu respectarea principiilor democratice ale
dreptului internaţional şi în special al egalităţii suverane a statelor, al reciprocităţii, al liberului
lor consimţămînt ele nu afectează cu nimic principiul suveranităţii de stat, ci dimpotrivă, sînt
menite să asigure dezvoltarea multilaterală a relaţiilor internaţionale contemporane.
14
 Între aceste excepţii amintim, fără a intra într-o analiză detaliată, următoarele situaţii:
a) persoane care se bucură de extrateritorialitate - imunitatea diplomatică şi regimul juridic
al consulilor;
b) regimul juridic al străinilor şi al persoanelor fără cetăţenie;
c) regimul juridic al cetăţeanului aflat în străinătate;
d) recunoaşterea efectului juridic al unor acte săvîrşite pe teritoriul unui alt stat sau
aplicarea legii asupra unor fapte săvîrşite în străinătate.
Imunitatea diplomatică constă în exceptarea personalului corpului diplomatic de la
jurisdicţia statului de reşedinţă, constînd în inviolabilitatea personală, inviolabilitatea clădirilor
reprezentanţei diplomatice şi a mijloacelor de transport, în cazul încălcării legilor ţării de
reşedinţă, reprezentantul diplomatic poate fi declarat persoană non - grata, lucrul care atrage
după sine rechemarea sau expulzarea sa. Reprezentanţii consulari ai statelor străine sînt scutiţi de
unele impozite, prestaţii, nu li se aplică jurisdicţia instanţelor judecătoreşti ale ţării de reşedinţă
în cauzele privind infracţiunile lor de serviciu etc., iar regimul juridic este stabilit pe bază de
reciprocitate şi în conformitate cu normele dreptului internaţional.
Cetăţeanul străin sau persoanele fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul unui stat au un regim
juridic, într-o anumită măsură diferit de cel al cetăţenilor statului respectiv. Regimul străinilor se
manifestă, de regulă, sub trei forme: regimul naţional, cînd străinii au aceleaşi drepturi civile ca
şi cetăţenii statului de reşedinţă; regimul special, potrivit căruia drepturile străinilor sînt stabilite
în mod special prin legi sau atribute internaţionale şi regimul clauzei naţiunii celei mai
favorizate, potrivit căruia statul de reşedinţă acordă cetăţenilor unui alt stat aflaţi pe teritoriul său
anumite drepturi, care nu pot fi mai restrînse decît drepturile acordate cetăţenilor oricărui stat
terţ.
De exemplu, art. 7 al Legii cu privire la cetăţenia Republicii Moldova ne spune că în
Republica Moldova cetăţenii străini sînt consideraţi persoanele care au cetăţenia unui alt stat.
Persoanele care nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova şi care nu au dovada cetăţeniei unui alt
stat sînt considerate persoane fără cetăţenie (apatrizi) art. 8 al aceleiaşi legi "cetăţenii statelor
străine şi persoanele fără cetăţenie sînt obligaţi să respecte pe teritoriul Republicii Moldova
Constituţia şi celelalte legi ale Republicii".
Pe teritoriul Republicii Moldova ei au un statut juridic de cetăţeni străini, de persoane fără
cetăţenie, lor li se garantează drepturi şi libertăţi, inclusiv dreptul de acţiune în faţa instanţelor
judecătoreşti şi altor organe de stat pentru apărarea drepturilor lor legitime.
Cetăţenilor străini care se află pe teritoriul Republicii Moldova li se garantează dreptul de a
cere apărare reprezentanţelor diplomatice şi instituţiilor consulare ale statului lor. Cetăţenii noştri
aflaţi în străinătate se bucură de protecţia statului nostru şi sînt chemaţi să-şi îndeplinească
15
obligaţiile, cu excepţia acelora incompatibile cu absenţa lor din ţară. Desigur că aflat în
străinătate, cetăţeanul nostru trebuie să se supună şi legilor statului respectiv. De asemenea,
Codul penal prevede că el se aplică şi infracţiunilor săvîrşite în afara teritoriului ţării de către un
cetăţean din Republica Moldova.
În acţiunea actelor normative cu privire la persoane este important de subliniat - ca o
aplicare a principiilor democratismului dreptului - că legile şi celelalte acte normative se aplică
în mod egal faţă de toţi cetăţenii fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, sex,
religie, avere, origine socială, apartenenţă politică. Evident că nu toate legile şi celelalte acte
normative privesc automat pe toţi cetăţenii. Există acte normative care prin conţinutul
reglementărilor lor se adresează unor categorii distincte de persoane ca, de pildă, cadrelor
didactice, personalului sanitar, militarilor, salariaţilor de stat, mamelor cu copii etc.
Determinarea categoriilor de persoane asupra cărora acţionează actul normativ prezintă o
deosebită importanţă în studiul acestuia. 9

3.1. Acțiunea normelor juridice în spațiu

Normele juridice au o acțiune bine determinată nu numai în timp ci și spațiu, pe un anumit

teritoriu. Abordarea problemei acțiunii normei în teritoriu trebuie să fie privită din două
unghiuri: intern și internațional. Referitor la normele juridice interne, menționăm că o deosebită
importanță pentru validarea lor o are forma orînduirii de stat.
În Republica Moldova aplicarea normelor juridice în spațiu este guvernată de principiul
teritorialității. Normele juridice centrale produc efecte juridice pe întreg teritoriul țării. Acest
principiu se aplică strict în cazul legii penale. În art. 11 al. (1), Cod penal a Republicii Moldova
prevede, ”toate persoanele care săvîrșesc infracțiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a
fi trase la răspundere în conformitate cu prezentul cod”, iar al. (2) stabilește, ”cetățenii Republicii
Moldova și apatrizii cu domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova care au săvîrșit
infracțiuni în afara teritoriului țării sînt pasibili de răspundere penală în conformitate cu prezentul
cod”.
Cu toate acestea, principiul teritorialității are și cîteva excepții: legea nu se aplică
persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică, clădirilor, edificiilor reprezentanțelor
diplomatice și al doilea este că legea unui stat urmărește pe cetățenii statului respectiv chiar și
atunci cînd își au domiciliul în străinătate.
_________________
9Teoria Generală a Dreptului , Dumitru Baltag, Alexei Guțu,Chișinău 2002

16
Totodată, art. 48, Legea Nr. 780 din 27.12.2001, prevede:
1. Actul legislativ se aplică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, precum şi în locurile
considerate drept teritoriu al statului, cu excepţiile stabilite de tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte şi de legislaţia în vigoare.
2. Actele legislative sau unele prevederi ale acestora pot fi aplicate şi în afara teritoriului
Republicii Moldova, conform tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi
principiilor universale ale dreptului internaţional.
Cît privește aspectul internațional, subliniem că Republica Moldova a aderat la o serie de
acte normative internaționale, unele din ele devenind chiar prioritare în raport cu cele interne.
Conform prevederilor art. 4 al Constituţiei Republicii Moldova, ”dispoziţiile constituţionale
privind drepturile şi libertăţile omului, se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este
parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului, la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările
internaţionale”.
În legătură cu această stipulare, menţionăm că însăşi Constituţia, legea supremă a statului,
acordă prioritate normelor internaţionale în materia drepturilor omului, care se cuprind în
tratatele la care Republica Moldova este parte.
Cu toate acestea, prioritatea reglementărilor internaţionale operează numai în cazul unor
contradicţii între textele referitoare la drepturile fundamentale a omului.
În alte cazuri de neconcordanţă, fiind aplicabile prevederile alin. (2) art. 8 din Constituţia
Republicii Moldova, conform căruia, „intrarea în vigoare a unui tratat internaţional, care conţine
dispoziţii contrare Constituţiei, va trebui precedată de revizuirea prevederilor constituţionale”.
Astfel, tratatele internaţionale au prioritate numai asupra legilor interne, dar nu şi asupra
normelor constituţionale.10
Este de principiu faptul că ,, norma juridică este teritorială şi personală, în sensul că ea
acţionează asupra teritoriului statului si asupra cetăţenilor săi.”11
Caracterul teritorial semnifică faptul că ,,norma juridică, are efecte localizabile: înăuntrul
graniţelor care delimitează teritoriul statului. Între aceste graniţe etatice există un sistem de drept
numit drept intern; conduitele statelor în relaţiile dintre ele sunt reglementate de normele de
drept interetatic, numit drept internaţional public.12
_________________
10 http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/001_-_Teoria_general%C4%83_a_dreptului.pdf
11 Popa Nicolae, Teoria generală a dreptului,Curs universitar, Bucureşti, Editura ALL BECK, 2002
12 Mihai Gheorghe C., Motica Radu I., Fundamentele dreptului. Teoria şi filosofia dreptului, Editura ALL, Bucureşti, 1997

17
După cum menţiona cneazul, filosoful şi juristul rus Evghenii Trubeţkoi, totul pare a fi clar:
,,fiecare stat are dreptul să emită şi să aplice legi în limitele teritoriului său. Atît cetăţenii, cît şi
străinii, atît locuitorii permanenţi, cît şi cei provizorii, ai acelei sau altei ţări, sunt obligaţi să se
supună legilor statului, pe teritoriul căruia ei locuiesc. Statul, în genere, nu poate admite acţiunea
legilor străine pe teritoriul său, deoarece aceasta ar încălca supremaţia statului asupra teritoriului
său, precum şi independenţa sa faţă de alte state.” 13
Astfel, prin legile sale, fiecare stat e în drept să reglementeze conduitele subiecţilor de
drept pe teitoriul său. Delimitarea între sferele de suveranitate legislativă a statelor, în aparenţă,
este simplă: ,,acţiunea legilor unui stat se extinde asupra întregului său teritoriu, excluzând,
totodată, acţiunea legilor altor state”.14
În realitate, însă, problema dată nu trebuie privită simplist şi e mult mai complexă. Aceasta
se datoreşte faptelor şi situaţiilor legate de două sau mai multe sisteme de drept naţional, fie din
cauza deplasărilor unor persoane, fie din cauza locului în care a fost încheiat un act juridic, fie
din cauza locului unde se află un anumit bun etc. Faptele şi situaţiile menţionate pot genera
conflicte de legi şi conflicte între norme juridice de orice natură: de drept public, de drept privat.
În statele federale mai pot apărea conflicte între legislaţia federală şi legislaţia subiectelor
federate. În Republica Moldova situaţia se complică şi mai mult prin faptul că ,,teritoriul
Republicii Moldova a fost dezmembrat, instituind-se, în raioanele din stînga Nistrului, un regim
secesionist prin formarea aşa numitei republici transnistrene moldoveneşti cu capitala în or.
Tiraspol. Ca urmare, pe o suprafaţă de 11 % din teritoriul Republicii Moldova, cu o populaţie de
circa 700 de mii de oameni, viaţa publică şi-a păstrat amprentele trecutului. Separatiştii refuză să
se supună regimului constituţional al Republicii Moldova. Violând în mod flagrant Constituţia
Republicii Moldova, ei au adoptat propria constituţie şi au creat autorităţile publice proprii
(parlament, guvern, instanţe judecătoreşti etc).15

3.2. Acțiunea normelor juridice asupra persoanelor

În țara noastră, legile și alte acte normative se aplică în mod egal tuturor cetățenilor (art. 6
al. (2), Constituția Republicii Moldova). În ceea ce privește acțiunea normelor juridice asupra
persoanelor, pot fi evidențiate mai multe criterii de clasificare.

______________________________

13 Ожегов С. И. Словарь русского языка, под редакцией Н. Ю. Шведовой, Москва , 1988

14 Mazilu Dumitru, Teoria generală a dreptului, Ediţia a 2-a, Bucureşti, Editura ALL BECK, 2000
15 Negru Alina, Acţiunea efectivă a legii. - ,, Creşterea impactului cercetării şi dezvoltării capacităţii de inovare : Conferinţă

ştiinşifică cu participarea internaţională, consacrată aniversării a 65-a a USM, 21-22 septembrie 2011. Rezumatele comunicărilor.
Ştiinţe sociale. Volumul 1 Chişinău, CEP USM, 2011

18
 Asftel, după cercul de subiecți, normele juridice pot fi individuale și colective. După
criteriul normelor juridice, se disting: norme juridice aplicabile pentru toți subiecții, norme
juridice aplicabile pentru persoane fizice, norme juridice aplicabile pentru persoane juridice,
norme juridice speciale (pentru anumite categorii de persoane), norme juridice cu carcter
individual (se aplică unei singure persoane, numirea în funcție a unui ministru, director general).
După statutul juridic al persoanelor fizice, se deosebesc: cetățenii statului propriu-zis,
cetățenii străini și persoanele fără cetățenie (apatrizi). O situație aparte este în cazul regimului
juridic al străinilor. Sunt cunoscute trei forme de reglementare de către state a regimului juridic
al străinilor: Regimul național – recunoașterea de către statul de reședință a acelorași drepturi
pentru străini de care se bucură proprii cetățeni. Regimul special – acordarea pentru străini a
unor drepturi nominalizate în acordurile internaționale. Clauza națiunii celei mai favorizate –
regim consacrat în acorduri bilaterale, conform căruia un stat acordă un tratament tot atît de
avantajos ca cel conferit cetățenilor unui stat terț, considerat ca favorizat. Este neapărat nevoie să
existe o conveție bilaterală în acest sens.16
Asadar, in problema actiunii normei juridice in spatiu si asupra persoanelor functioneaza
principiul teritorialitatii — derivat din cel al suveranitatii — denumit frecvent si „principiu al
suprematiei teritoriale”. In virtutea lui, toate persoanele (cetateni sau straini), nave, aeronave,
vehicule de orice fel se supun jurisdictiei statului pe teritoriul caruia se afla.
Aplicarea acestui principiu insa nu este absoluta, stricta, deoarece nevoile practicii
relatiilor internationale au impus o serie de exceptari sau derogari care sunt cunoscute sub
denumirea generica de „exceptiile extrateritorialitatii”. Aceste exceptii de extrateritorialitate se
stabilesc de regula prin tratate sau conventii dintre state (bilaterale sau multilaterale) pe baze de
reciprocitate sau pur si simplu se acorda in mod unilateral. Aceste categorii sau forme de
exceptari sunt diverse dar cele mai relevante si mai uzuale sunt :
a) Imunitatea diplomatica — consta in exceptarea personalului corpului diplomatic si a
persoanelor asimilate acestora de la jurisdictia statului in care au fost trimisi in
misiune. Imunitatea diplomatica inseamna, printre altele, imunitate de jurisdictie,
inviolabilitatea personala, inviolabilitatea cladirilor reprezentantei diplomatice si a mijloacelor
de transport etc. In virtutea acestei exceptari reprezentantul diplomatic care incalca jurisdictia
tarii de resedinta, nu va fi supus legislatiei statului de resedinta ci va putea fi declarat persona
non grata, ceea ce va atrage dupa sine rechemarea sau expulzarea sa, urmand sa raspunda pentru
faptele sale ilicite in fata instantelor statului sau. Pe langa imunitatea de jurisdictie si
inviolabilitatea persoanei, personalul diplomatic mai beneficiaza de scutiri de impozite si taxe
______________________

16 http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/001_-_Teoria_general%C4%83_a_dreptului.pdf

19
personale, de taxe vamale, de prestatii personale s.a. toate ca exceptari de la prevederile
normelor statului gazda.
In afara de reprezentantul diplomatic, in cadrul unei misiuni diplomatice mai exista si
personal tehnic si administrativ — care beneficiaza, in general, de imunitatile de care se bucura
agentii diplomatici, cu exceptia imunitatii de jurisdictie si numai pentru actele savarsite in cadrul
exercitarii functiilor lor oficiale.
Pe langa personalul misiunii diplomatice si sediul acesteia, respectiv resedinta particulara
a agentilor diplomatici beneficiaza de anumite imunitati si privilegii intre care cea mai
importanta este inviolabilitatea. Potrivit acesteia, agentii ordinii publice ai statului acreditar
(gazda) nu pot patrunde in aceste sedii sau locuinte decat cu consimtamantul sefului misiunii sau
a agentului diplomatic, cand este vorba de resedinta sa.
Ansamblul exceptarilor de la legislatia statului pe teritoriul caruia isi desfasoara
activitatea agentii diplomatici poarta denumirea de „statut diplomatic”.
b) Statutul juridic al consulilor — include, ca si in cazul „statutului diplomatic”,
inlesniri, privilegii si imunitati, in beneficiul consulilor si ale oficiilor consulare stabilite pe baza
de reciprocitate cum sunt : folosirea drapelelor si stemelor nationale, inviolabilitatea localurilor
si a personalului consular, scutirea fiscala a acestora de anumite impozite si taxe, inviolabilitatea
personala si a sediului, a arhivelor si documentelor, inviolabilitatea corespondentei s.a. Toate
aceste exceptari sunt denumite prin expresia generica de „statut consular”.
c) In ceea ce priveste regimul juridic al unor categorii de straini, trebuie precizata, in
primul rand, notiunea de strain : strainul este acea persoana care se afla pe teritoriul unui stat si
are cetatenia altui stat sau este apatrid (nu are cetatenie). In relatiile internationale sunt cunoscute
trei regimuri juridice ale strainilor :
- regimul national - in care statul recunoaste pentru straini aceleasi drepturi de care se
bucura propriii sai cetateni : drepturi sociale, culturale, economice, civile etc., mai putin
drepturile politice ;
- regimul special - in care cetatenilor straini le sunt acordate numai acele drepturi
prevazute in mod expres in legi interne sau tratate internationale ;
- regimul clauzei natiunii celei mai favorizate - consacrat, de regula, in acorduri
bilaterale. In acest regim statul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturile conferite
cetatenilor unui stat tert, considerat favorizat. Domeniile care pot face obiectul clauzei sunt :
tarife vamale, tranzit, importuri si exporturi, regimul persoanelor fizice si juridice, drepturi de
creatie intelectuala, regimul misiunilor diplomatice si consulare etc.

20
 De mentionat ca statele acorda sau stabilesc unul sau altul din aceste categorii de
regimuri pentru straini in functie de propria lor vointa si interese, fiecare din acestea avand un
continut diferit de la un stat la altul
Trebuie retinut faptul ca problema aplicarii legii in spatiu si asupra persoanelor tine in
exclusivitate de vointa statului care-si exercita suveranitatea pe un anumit teritoriu, chiar daca in
dreptul international exista sau se tinde sa se instituie norme cu caracter unitar si pentru acest
domeniu.
Exceptiile de extrateritorialitate sunt mai numeroase si mai complexe fiind prevazute si
reglementate de normele diferitelor ramuri ale dreptului cum sunt, de exemplu : in dreptul penal
international, dreptul comercial international, dreptul civil, dreptul international privat s.a. 17

3.3. Conflictul de lege în timp şi spaţiu şi căile juridice de soluţionare a lor

Normele juridice într-un stat, oricît ar fi de deosebite unele de altele prin conţinutul şi
forma lor, reprezintă, totuşi, o anumită unitate în ansamblul lor, fiind legate între ele şi
organizate într-un anumit sistem. Prin urmare, normele juridice nu sunt o îngrămădire de piese ce
n-au nimic comun. Ele, dimpotrivă, se asamblează în mod organic, contribuind astfel la o
reglementare unică a relaţiilor sociale respective pe întreg teritoriul.
Încadrarea normelor juridice într-un sistem presupune o activitate perfectă a legiuitorului
pentru ordonarea normelor juridice, pentru asigurarea unei reglementări normativ juridice
uniforme. În acest sens, Jean Dabin menţiona că ,,normele juridice nu sunt o îngrămădire de
piese detaşate, ci, dimpotrivă, se asamblează în mod organic”.18
În aceeaşi ordine de idei se includ şi cele menţionate de renumitul profesor român Ioan
Ceterchi. „Nici o normă juridică nu poate acţiona detaşată, ruptă de restul normelor, în afara
ansamblurilor, adică izolată de anumite instituţii şi ramuri. Dar nici instituţiile juridice şi
ramurile de drept nu sunt grupări de norme complet separate.
Aşadar normele juridice dintr-un stat formează un sistem în care se reflectă atât unitatea dintre
ele cît şi caracterul diferenţiat pe ramuri şi instituţii juridice”.19
______________

17 http://www.stiucum.com/drept/drept-general/Actiunea-normei-juridice-in-ti45887.php

18 Vrabie Genoveva, Popescu Sofia, Teoria generală a dreptului, Editura,, Ştefan Procopiu”, Iaşi, 1995
19 Ceterchi I., I. Demeter, V. Hanga, Gh. Boboş, M. Luburici, D. Mazilu, C. Zotta, Teoria generală a statului şi dreptului, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1967

21
 Sistemul dreptului apare ca un obiect complex, alcătuit dintr-un număr de elemente
indisolubil legate între ele. Prin urmare, el constituie un ansamblu organizat. Elementele se
comportă ca "părţi" şi ca ,,sistem” în raport cu propria lor structură. Unul şi acelaşi element este
deci, în acelaşi timp, subsistem faţă de întregul în care se integrează şi sistem faţă de elementele
ce-i sunt subordonate.
Astfel, sistemul dreptului apare ca unitate obiectiv determinată a ramurilor. Acestea, la
rândul lor, includ în sine subramuri şi instituţii juridice. Subramura şi instituţia juridică
înglobează în sine grupe de norme juridice. În această ordine de idei, norma juridică constituie
elementul principal al sistemului, baza lui.
Sistemul dreptului constituie generalul în raport cu norma juridică, care reprezintă
individualul. "Generalul, menţiona Constantin Noica, e adevărul individualului. Individualul e
exactitatea generalului". 20
Constituirea normelor juridice în cadrul sistemului de drept are nu numai o însemnătate
teoretică, ci şi practică. Importanţa lui se manifestă prin următoarele:
1.Sistemul dreptului constituie un important ghid la îndemâna autorităţilor publice în
procesul elaborării şi perfecţionării dreptului. Astfel, sistemul dreptului ajută la scoaterea în
evidenţă a lacunelor dreptului, contribuie la organizarea şi asigurarea concordanţei normelor
juridice;
2.Sistemul dreptului permite o mai eficientă înţelegere a materialului normativ, o
interpretare a dreptului la justa sa valoare.
Vorbind de sistemul dreptului, de integralitatea şi omogenitatea acestuia, menţionăm faptul
că unitatea sistemului nu poate fi privită ca fiind absolută. În practică ne putem confrunta cu
anumite defecte juridice: lacune, contradicţii, neconcordanţe, conflicte etc. Într-un stat
democratic legile, celelalte acte normative, normele juridice pe care acestea le conţin , se aplică
tuturor faptelor pe parcursul timpului în care se află în vigoare, adică din momentul intrării în
vigoare şi până la ieşirea din vigoare.
Principiul general al acţiunii legii este cel al neretroactivităţii legii, ceea ce înseamnă că
legea nu retroactivează, adică nu se aplică faptelor incidente ei, săvârşite anterior intrării sale în
vigoare, dar nici nu ultraactivează, adică nu-şi extinde acţiunea dincolo de ieşirea sa din vigoare.
Aceste reguli par clare doar la prima vedere, problemele apar atunci când trebuie să stabilim, ce
lege se aplică unor situaţii create sub imperiul legii vechi, deja abrogată şi pe care legea nouă în
vigoare, la momentul soluţionării acelor situaţii, le reglementează diferit de legea veche, adică în
cazul conflictului de legi în timp.
________________________

20 Noica Constantin, Jurnal de idei, Bucureşti, Humanitas,1990

22
 Problema conflictelor legilor în timp este reglementată, ca regulă, de legiuitor. Aceasta se
face prin anumite dispoziţii tranzitorii care determină condiţiile în care se va face trecerea de la
regimul juridic anterior la regimul juridic nou, dar şi în acest caz, după cum pe bună dreptate
susţine profesorul universitar Elena Aramă, ,,problema nu este simplă, deoarece însuşi legiuitorul
trebuie să ţină cont de anumite reguli şi procedee, iar cei ce aplică legea de asemenea trebuie să
le cunoască, pentru a rezolva în baza lor, conflictele de legi în timp”.21
După cum am menţionat anterior, principiul care guvernează acţiunea legii în timp este cel
al neretroactivităţii legilor. Aceasta înseamnă că legea nu produce efecte juridice asupra
raporturilor juridice care au apărut înaintea întăririi în vigoare a ei. Argumentele pentru care
neretroactivitatea legii se impune ca lege generală, ţine de motive superioare ale finalităţii
dreptului, destinaţiei sale. ,,Ceea ce determină dreptul în totalitatea sa - sublinia Eugeniu
Speranţia – nu stă .... numai în trecutul său istoric, în condiţiile determinate ale apariţiunii sale şi
în notele definiţiei sale logice ci, în mai mare măsură, în destinaţia sa ideală”.22
Legea, dreptul în ansamblu, sunt cele care joacă rol, dacă nu determinant, important în:
- asigurarea coerenţei, funcţionării şi autoreglării sistemului social;
- configurarea, desfăşurarea, ordonarea, orientarea relaţiilor sociale fundamentale;
- soluţionarea conflictelor relaţiilor interumane, a realizării justiţiei;
- represiunea şi prevenirea faptelor antisociale;
- apărarea demnităţii umane, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
- apărarea şi promovarea valorilor sociale;
- realizarea unui proiect social dezirabil;
- realizarea progresului contemporan.23
Cele spuse scot în evidenţă caracterul activ al normei juridice. Din momentul intrării sale
în vigoare, norma juridică este activă. Ea acţionează pentru viitor. Norma juridică devine ca o
adevărată servitute a viitorului.
Prevederile normative constituţionale şi cele ce se conţin în celelalte acte normative, ce se
referă la reglementările din diferite domenii ale vieţii sociale, vin să ne întărească în spiritual
neretroactivităţii, fiindcă arată că, şi în cazul unor situaţii tranzitorii, cînd legea va indica
retroactivitatea, aceasta nu va fi valabilă pentru normele ce limitează sau anulează drepturile
participanţilor la proces. Totodată, prin aceste reglementări se soluţionează problema conflictelor
legilor în timp. Cele spuse, însă, nu se referă la normele juridice pentru cauze strict determinate.

_____________________

21 Aramă Elena, Repere metodologice pentru studierea şi aplicarea dreptului, Chişinău: CEP USM, 2009
22 SperanţiaEugeniu, Principii fundamentale de filosofie juridică, Editura Institutul de Arte Grafice Ardealul, Cluj, 1936
23 Craiovan Ion, Tratat de teoria generală a dreptului. Bucureşti, Editura, Universul Juridic 2007

23
 De exemplu, în situaţii excepţionale se procedează la suspendarea sau restrîngerea
garanţiilor constituţionale, pe perioada aplicării măsurilor excepţionale (legea marţială, legi
pentru situaţii excepţionale). 24
Prin urmare, în cazul abrogării unei legi vechi, intrării în vigoare a legii noi, legiuitorul
trebuie să se pronunţe expres asupra situaţiilor ce rezultă din legea veche, dar încă nu consumate
până la capăt, să ţină cont de drepturile şi libertăţile subiectului, să asigure bunul mers al
lucrurilor, dar nu în detrimentul subiecţilor de drept. În legătură cu abrogarea, I. Mrejeru îi
evidenţiază o seamă de funcţii care privesc rostul ei de armonizare a legislaţiei:
a) de înlăturare a textelor de conflict între actul nou şi cel vechi;
b) de înlăturare a eventualelor paralelisme în legislaţie;
c) de înlăturare a discrepanţelor şi necorelărilor;
d) de contribuţie ladegrevarea fondului legislativ de anumite acte normative devenite
desuete, prin lipsa unei cerinţe de aplicare, ca urmare a schimbărilor petrecute în societate.25
Autorul francez Jean-Luis Bergel subliniază că o ierarhie reală a izvoarelor dreptului nu se
stabileşte de la normă la normă, ci conform unei medieri între ele prin validarea normelor
superioare. El consideră că în construcţia piramidală a izvoarelor dreptului un loc de frunte îi
revine Constituţiei, urmată de descendenta ei – legea organică. 26
Urmează mai apoi toate celelalte acte normative, luate, firesc, în dependeţă de locul lor în
ierarhia actelor normativ juridice.
În legătură cu aceasta, putem diferenţia, în ordine descrescândă a forţei lor:
a) norme juridice cuprinse în legi, care la rândul lor pot fi:
- norme juridice cuprinse în Constituţie, legi constituţionale;
- norme juridice cuprinse în legi organice;
- norme juridice cuprinse în legi ordinare.
b) norme juridice cuprinse în acte normative subordonate legii, care, la rândul lor pot fi:
- norme juridice cuprinse în hotărârile normative ale Parlamentului;
- norme juridice cuprinse în ordonanţele Guvernului;
- norme juridice cuprinse în hotărârile normative ale Guvernului şi în decretele normative ale
Preşedintelui Republicii Moldova;
- norme juridice cuprinse în acte normative ministeriale, departamentale, ale serviciilor de Stat
etc;
__________________

24 Mihai Gheorghe C., Fundamentele dreptului. Ştiinţa dreptului şi ordinea juridică (1); Teoria normei juridice şi a interpretării ei

(II), Bucureşti, Editura ALL BECK, 2003

25 Mrejeru Florin, Tehnica legislativă, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1979
26 Bergel Jean-Luis, Theorie Generale du Droit, Paris, Dalloz, 1999
24
- norme juridice cuprinse în acte normative ale autorităţilor publice locale;
- norme juridice cuprinse în acte normative adoptate de administarţia întreprinderilor,
organizaţiilor, instituţiilor.
În cazul în care se constată neconcordanţe sau apar probleme în interpretarea lor, între
normele juridice ce se conţin în acte normativ-juridice de aceeaşi forţă juridică ne vom conduce
de principiul: ,,Lex specialis derogat generali” sau ,,Specialia generalibus derogant” (legea
specială derogă de la legea generală) şi ,,generalia specialibus non derogant” (legea generală nu
derogă de la cea specială). Acest principiu ,,lasă regulilor generale o valoare reziduală, regula
care primează fiind cea specială”.
Menţionăm, totuşi, că acest principiu funcţionează doar în măsura în care norma juridică
specială este situată pe aceeaşi poziţie cu cea generală în ierarhia normativă. Aceasta e firesc,
deoarece norma inferioară trebuie să fie conformă celei superioare în ierarhia normativă. Ca
urmare, o lege specială derogă de la o lege generală, dar nu poate deroga de la Constituţie. O
normă juridică ce se conţine într-un act normativ subordonat legii poate deroga de la o altă
normă juridică ce se conţine într-un act normativ juridic de aceeaşi forţă juridică, dar nu de la o
normă juridică ce se conţine într-o lege.
Regulile analizate mai sus: ,,legea posterioară derogă de la legea anterioară” şi ,,Legea
specială derogă de la legea generală” pot să intre în conflict atunci, când legea generală este
ulterioară legii speciale. Conform primei reguli, ar trebui să se aplice legea generală (ca lege
posterioară), conform celei de-a doua reguli, ar trebui să se aplice legea specială, căci cea
generală nu poate deroga de la ea. Uneori această contradicţie este rezolvată chiar de către
legiuitor în cadrul dispoziţiilor tranzitorii. În lipsa acestora, situaţia conflictuală trebuie rezolvată
nu in abstracto, ci luând în considerare fiecare caz în parte. 27

__________________________

27 Dogaru Ion, Dănişor D. C., Dănişor Gheorghe, Teoria generală a dreptului. Curs de bază, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1999

25
 CONCLUZII

În concluzie putem sublinia că studierea şi cunoaşterea aprofundată a principiilor şi

modalităţilor acţiunii legilor şi celorlalte acte normative în timp, spaţiu şi asupra persoanelor au o
însemnătate deosebită pentru asigurarea unităţii şi concordanţei dreptului dintr-o ţară în
multitudinea izvoarelor sale, pentru rezolvarea conflictelor ce pot apărea cu ocazia aplicării sale
între diferite acte normative, în spiritul legalităţii şi justiţiei.
Spaţiul juridic, determină limitele înăuntrul cărora se extinde acţiunea legii în raport cu un
anumit teritoriu. Fiind expresia suveranităţii statului care a edictat-o, legea se limitează, îşi
ajustează efectele juridice la teritoriul aparţinînd statului. Dreptului, în general, normelor
juridice, în special, le este caracteristică coordonata spaţialităţii, căci nu poate fi şi nici nu există
un legiuitor universal, un legiuitor al tuturor statelor. Spaţiului juridic îi sunt caracteristice
anumite atribute cum ar fi: 1) puterea publică exclusivă sau suverană (suveranitatea) asupra
întreg teritoriului statului; 2) structura de stat; 3) integritatea, omogenitatea, continuitatea; 4)
limitarea sa teritorială; 5) natura sistemică a sa; 6) unitatea internă; 7) unitatea externă. Atributele
menţionate caracterizează esenţa spaţiului juridic, indiferent de forma şi regimul de
guvernământ, de forma de organizare statală, de regimul politic al statului.
Spaţialitatea juridică constituie un fenomen unitar şi în afara teritoriului statului, în relaţiile
sale internaţionale. Spaţialitatea juridică nu poate fi influienţătă din partea altui stat. Formal, doar
prevederile dreptului internaţional public pot influenţa asupra deciziilor luate de structurile
statale. Totodată, dreptul internaţional a formulat norma-principiu, conform căreia pacta sunt
servanda (tratatele trebuie respectate), principiu ce fundamentează politica externă a Republicii
Moldova.
Este de principiu faptul că norma juridică este teritorială şi personală, în sensul că ea
acţionează asupra teritoriului statului şi asupra cetăţenilor săi.
Caracterul teritorial semnifică faptul că norma juridică are efecte localizabile: înăuntrul
graniţelor care delimitează teritoriul statului. Acest principiu se bazează pe idea Dreptul,
totodată, şi-a dobândit propria sa personalitate, în sensul că fiecare popor este cârmuit de dreptul
său.
Problema conflictelor legilor în timp este reglementată, ca regulă de către legiuitor. Acest
lucru se face prin anumite dispoziţii tranzitorii care determină condiţiile în care se va face
trecerea de la regimul juridic anterior la regimul juridic nou.
La soluţionarea conflictelor de legi, urmează, cu stricteţe, să ţinem cont de forţa juridică a
actelor normative. Forţa lor juridică este bazată pe anumite reguli şi anume: a) organele unui stat
26
au o competenţă (capacitate de a edicta acte normative) diferită; b)Forţa juridică a fiecărui act
normativ depinde de competenţa organului care l-a emis; c) Deoarece fiecare act normativ are o
anumită forţă juridică, există o ierarhie a actelor normative; d) Datorită acestei ierarhii, un act
emis de către un organ inferior trebuie să fie subordonat oricărui act emis de către organul

superior.

27
 BIBLIOGRAFIE

1. https://ru.scribd.com/doc/98206564/Actiunea-in-Timp-Si-Spatiu-a-Normei-Juridice-Reviz

2.http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/001_Teoria_general%C4%83_a_dreptului.pd
f

3 ..http://www.stiucum.com/drept/drept-general/Actiunea-normei-juridice-in-ti45887.php

4.Teoria Generală a Dreptului , Dumitru Baltag, Alexei Guțu,Chișinău 2002

5.http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/001_Teoria_general%C4%83_a_dreptului.pd
f

6. Teoria Generală a Dreptului , Dumitru Baltag, Alexei Guțu,Chișinău 2002

7.http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/001_Teoria_general%C4%83_a_dreptului.pd
f

8 .http://www.stiucum.com/drept/drept-general/Actiunea-normei-juridice-in-ti45887.php

9 .Teoria Generală a Dreptului , Dumitru Baltag, Alexei Guțu,Chișinău 2002

10.http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/001_Teoria_general%C4%83_a_dreptului.p
df

11. Popa Nicolae, Teoria generală a dreptului,Curs universitar, Bucureşti, Editura ALL BECK,
2002

12. Mihai Gheorghe C., Motica Radu I., Fundamentele dreptului. Teoria şi filosofia dreptului,
Editura ALL, Bucureşti, 1997

13. Ожегов С. И. Словарь русского языка, под редакцией Н. Ю. Шведовой, Москва , 1988

28
14. Mazilu Dumitru, Teoria generală a dreptului, Ediţia a 2-a, Bucureşti, Editura ALL BECK,
2000

15.Negru Alina, Acţiunea efectivă a legii. - ,, Creşterea impactului cercetării şi dezvoltării

capacităţii de inovare : Conferinţă ştiinşifică cu participarea internaţională, consacrată aniversării
a 65-a a USM, 21-22 septembrie 2011. Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe sociale. Volumul 1
Chişinău, CEP USM, 2011

16.http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/001_Teoria_general%C4%83_a_dreptului.p
df

17. http://www.stiucum.com/drept/drept-general/Actiunea-normei-juridice-in-ti45887.php

18.Vrabie Genoveva, Popescu Sofia, Teoria generală a dreptului, Editura,, Ştefan Procopiu”,
Iaşi, 1995

19. Ceterchi I., I. Demeter, V. Hanga, Gh. Boboş, M. Luburici, D. Mazilu, C. Zotta, Teoria
generală a statului şi dreptului, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1967

20. Noica Constantin, Jurnal de idei, Bucureşti, Humanitas,1990

21. Aramă Elena, Repere metodologice pentru studierea şi aplicarea dreptului, Chişinău: CEP
USM, 2009

22. Speranţia Eugeniu, Principii fundamentale de filosofie juridică, Editura Institutul de Arte
Grafice Ardealul, Cluj, 1936

23. Craiovan Ion, Tratat de teoria generală a dreptului. Bucureşti, Editura, Universul Juridic
2007

24. Mihai Gheorghe C., Fundamentele dreptului. Ştiinţa dreptului şi ordinea juridică (1); Teoria
normei juridice şi a interpretării ei (II), Bucureşti, Editura ALL BECK, 2003

25. Mrejeru Florin, Tehnica legislativă, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1979

26. Bergel Jean-Luis, Theorie Generale du Droit, Paris, Dalloz, 1999

29