O bază de date conţine toate informaţiile necesare despre obiectele ce intervin într-o mulţime

de aplicaţii, relaţiile logice dintre aceste informaţii şi tehnicile de prelucrare corespunzătoare. În

bazele de date are loc o integrare a datelor, în sensul că mai multe fişiere sunt privite în ansamblu,
eliminându-se informaţiile redundante. Este permis accesul simultan la aceleaşi date, situate în
acelaşi loc sau distribuite spaţial, a mai multor persoane prin mai multe tipuri de interogări. Între
baza de date fizică (adică datele aşa cum sunt ele memorate pe suport) şi utilizatorii sistemului există
un nivel de software, numit sistem de gestionare a bazelor de date (DBMS – Data Base Management
System), care permite construirea unor baze de date, introducerea informaţiilor în baza de date şi
dezvoltarea de aplicaţii privind bazele de date.
Un DBMS dă posibilitatea utilizatorului să aibă acces la date folosind un limbaj de nivel înalt,
apropiat de modul obişnuit de exprimare, pentru a obţine informaţii, utilizatorul făcând abstracţie de
algoritmii aplicaţi pentru selectarea datelor implicate şi a modului de memorare a lor. DBMS-ul este
deci o interfaţă între utilizator şi sistemul de operare.
O bază de date poate fi privită din mai multe puncte de vedere:
a. opţiunea utilizatorului, care lucrează cu anumită părţi ale unei baze de date numite vederi;
b. opţiunea administratorului bazei de date care integrează toate vederile referitoare la baza de date
într-un singur model numit schemă conceptuală, ea reprezentând nivelul logic al bazei de date;
c. opţiunile implementatorului bazei de date (coincide uneori cu cele ale administratorului) care
priveşte baza de date ca pe o colecţie de fişiere memorate pe diferite medii externe (benzi şi discuri
magnetice), ele constituind nivelul fizic al bazelor de date. Primele două nivele sunt descrise prin
planuri ce constau în enumerarea tipurilor de entităţi ce apar în baza de date, relaţiile dintre aceste
tipuri de entităţi şi modul de trecere de la noţiunile acestui nivel la nivelul imediat următor. În mod
curent, aceste planuri se numesc scheme externe, subscheme conceptuale sau vederi, pentru primul
nivel şi scheme conceptuale pentru al doilea nivel. Descrierile la nivel fizic sunt făcute prin scheme
interne sau scheme fizice.

Scheme conceptuale

O schemă conceptuală este o reprezentare a întregii informaţii conţinute în baza de date ce

combină subschemele vederilor ce privesc o anumită aplicaţie într-un model unitar. Acest tip de
schemă trebuie să se bazeze pe un model teoretic şi să fie simplă, adică uşor de înţeles şi de
prelucrat.
Sistemele de gestiune a bazelor de date au fost clasificate în trei grupe mari, în funcţie de tipul
elementelor cu care lucrează şi a structurilor obţinute:
a. modelul reţea – permite lucrul cu entităţi şi relaţii binare de tipul 1:1 şi 1:N, diagrama rezultată
fiind un graf oarecare;
b. modelul arborescent (ierarhic) – permite lucrul cu entităţi şi relaţii binare de tipul 1:1 şi 1:N, iar
diagrama este alcătuită dintr-o mulţime de arbori;
c. modelul relaţional – în care intervin numai relaţii şi operaţii cu aceste relaţii.
Din punct de vedere conceptual Access este un SGBD (Sistem de Gestionare a Bazelor de Date)
de nivel mediu. Este utilizat pe microcalculatoare (de la PC 586 în sus) ce au implementat sistemul de
operare Windows. SGBD Access utilizează modelarea relaţională a datelor şi este orientat spre
obiecte care au asociate evenimente şi proprietăţi. De asemenea, delimitează foarte clar noţiunea de
bază de date şi tabelă: se creează mai întâi baza de date şi apoi în cadrul ei tabelele şi celelalte
obiecte (interogări, formulare, rapoarte, macro-uri şi module).
Sistemele de baze de date sunt o componentă esenţială a vieţii de zi cu zi în societatea
modernă. În cursul unei zile, majoritatea persoanelor desfăşoară activităţi care implică interacţiunea
cu o bază de date: depunerea sau extragerea unor sume de bani din bancă, rezervarea biletelor de
tren sau avion, căutarea unei referinţe într-o bibliotecă computerizată, cumpărarea unor produse
etc.
Bazele de date pot avea dimensiuni (număr de înregistrări) extrem de variate, de la câteva zeci
de înregistrări (de exemplu, baza de date pentru o agendă cu numere de telefon) sau pot ajunge la
zeci de milioane de înregistrări (de exemplu, baza de date pentru plata taxelor şi a impozitelor).
Utilizatorii unei baze de date au posibilitatea să efectueze mai multe categorii de operaţii
asupra datelor memorate:
• introducerea de noi date (insert);
• ştergerea unora din datele existente (delete);
• actualizarea datelor memorate (update);
• interogarea bazei de date (query) pentru a regăsi anumite informaţii, selectate după un criteriu ales
O bază de date (database) este o colecţie de date creată şi menţinută computerizat, care
permite operaţii de introducere, ştergere, actualizare şi interogare a datelor. Simple colecţii de fişe
(documente pe hârtie) sau fişiere de date, care conţin înregistrări de date, dar nu permit operaţii de
interogare, nu sunt considerate baze de date. De exempu, datele memorate în fişiere pe disc de un
instrument de calcul tabelar (Microsoft Excel) sau documentele memorate de un editor de text
(Microsoft Word) nu sunt considerate baze de date.
Componentele unui sistem de baze de date
Un sistem de baze de date (Database System) este un sistem computerizat de menţinere a
evidenţei unei anumite activităţi, folosind baze de date. Componentele unui sistem de baze de date
sunt: hardware, software, utilizatori, date persistente.
Hardware. Sistemele de baze de date sunt instalate, de regulă, pe calculatoare de uz general, de la
calculatoare PC standard, până la staţii multiprocesor puternice. Bineînţeles, performanţele generale
de operare ale calculatorului (numărul şi viteza procesoarelor, dimensiunea şi viteza de operare a
memoriei principale etc.) influenţează în mod corespunzător performanţele sistemului de baze de
date. Dar, ceea ce interesează în mod deosebit în utilizarea unui calculator pentru un sistem de baze
de date, este volumul (capacitatea) memoriei secundare, utilizată pentru memorarea colecţiei de
date persistente ale bazei de date.
Sistemul de gestiune a bazei de date - SGBD - (Database Management System - DBMS)
recepţionează cererile utilizatorilor de acces la baza de date (pentru operaţii de introducere,
ştergere, modificare sau interogare), le interpretează, execută operaţiile corespunzătoare şi
returnează rezultatul către utilizatori.
Sistemul SGBD oferă utilizatorilor o viziune (vedere -view) a bazei de date la un nivel înalt şi îi
eliberează de necesitatea de a cunoaşte organizarea particulară a sistemului (driverele de disc,
structura înregistrărilor de date etc.). Mai mult, sistemul de gestiune asigură protecţia datelor faţă
de accese neautorizate sau defecte de funcţionare, asigurând integritatea bazei de date.
Pe lângă SGBD, care este cea mai importantă componentă software a unui sistem de baze de date,
mai există şi alte componente: sistemul de operare, care asigură controlul execuţiei programelor,
biblioteci şi instrumente software (toolset-uri) pentru proiectarea, dezvoltarea sau exploatarea
sistemelor de baze de date şi a aplicaţiilor de baze de date. O aplicaţie de baze de date (Database
Application) este un program care oferă o anumită utilizare a unei baze de date.
Avantajele oferite de sistemele de baze de date
 Faţă de vechile metode de înregistrare a datelor privind diferite activităţi pe fişe (documente
scrise) sau chiar în fişiere pe disc, sistemele de baze de date oferă avantaje considerabile, ceea ce
explică utilizarea extinsă a acestora. Câteva dintre avantajele oferite sunt prezentate în continuare.
• Compactitate ridicată: volumul ocupat de sistemele de baze de date este mult mai redus decât
volumul ocupat de documente scrise sau de fişierele necorelate.
• Viteză mare de regăsire şi actualizare a informaţiilor.
• Redundanţă scăzută a datelor memorate, care se obţine prin partajarea datelor între mai mulţi
utilizatori şi aplicaţii. În stocarea pe fişe sau în fişiere a datelor, fiecare aplicaţie conţinea propriile
seturi de date. În sistemele de baze de date, mai multe aplicaţii pot folosi date comune, memorate o
singură
dată. De exemplu, o aplicaţie de personal şi o aplicaţie de rezultate la examene dintr-o universitate
care exploatează o singură bază de date, pot folosi aceleaşi informaţii referitoare la structurarea
facultăţilor şi a secţiilor.
• Posibilitatea de introducere a standardelor privind modul de stocare a datelor, ceea ce permite
interschimbul informaţiilor între diferite organizaţii.
• Menţinerea integrităţii datelor prin politica de securitate (drepturi de acces diferenţiate în funcţie
de rolul utilizatorilor), prin gestionarea tranzacţiilor şi prin refacerea datelor în caz de funcţionare
defectuoasă a diferitelor componente hardware sau software.
• Independenţa datelor faţă de suportul hardware utilizat. Sistemele de gestiune a bazelor de date
oferă o vedere (view) externă a datelor, care nu se modifică atunci când se schimbă suportul de
memorare fizic, ceea ce asigură imunitatea structurii bazei de date şi a aplicaţiilor la modificări ale
sistemului hardware utilizat.

Clasificarea sistemelor de baze de date

Se pot lua în consideraţie mai multe criterii de clasificare ale sistemelor de baze de date.
Clasificarea după modelul de date. Majoritatea sistemelor de baze de date actuale sunt realizate în
modelul de date relaţional sau în modelul de date obiect. Dezvoltarea continuă a acestor modele a
condus către o nouă categorie de baze de date, numite obiect-relaţionale, care combină
caracteristicile modelului relaţional cu cele ale modelului obiect. De asemenea, mai sunt încă în
funcţiune baze de date în modele mai vechi (modelul ierarhic sau modelul reţea). Modelele de date
utilizate de sistemele SGBD vor fi prezentate în secţiunea următoare.
Clasificarea după numărul de utilizatori. Majoritatea sistemelor de baze de date sunt sisteme
multiutilizator, adică permit accesul concurent (în acelaşi timp) a mai multor utilizatori la aceeaşi
bază de date. Un număr redus de sisteme de baze de date sunt de tip monoutilizator, adică suportă
accesul la un moment dat, doar al unui singur utilizator.
Clasificarea după numărul de staţii pe care este stocată baza de date. Există două categorii de
sisteme de baze de date: centralizate şi distribuite. Un sistem de baze de date centralizat (Centralized
Database System), este un sistem de baze de date în care datele şi sistemul de gestiune sunt stocate
pe o singură staţie (calculator).
Un sistem centralizat poate suporta unul sau mai mulţi utilizatori, dar, în orice situaţie, datele şi
sistemul de gestiune rezidă în întregime pe o singură staţie. Un sistem de baze de date distribuit
(Distributed Database System) poate avea atât datele, cât şi sistemul de gestiune, distribuite în mai
multe staţii interconectate printr-o reţea de comunicaţie.

Obiectivele si functiile unui SGBD

 Din serviciile enumerate, se pot desprinde urmatoarele obiective importante
asigurate de un SGBD:
· independenta datelor fata de programe, atât din punct de vedere fizic, cât si logic;
· asigurarea integritatii datelor prin controlul accesului concurent si a posibilitatilor
de refacere a bazei de date;
· asigurarea unei redundante minime si controlate a datelor prin definirea unei
structuri cu o cantitate cât mai mica de date, evitându-se ambiguitatea;
 facilitati de descriere si utilizare a datelor prin limbajele de descriere si manipulare
a datelor, prin folosirea datelor de catre mai multi utilizatori în diverse aplicatii, prin
existenta unor limbaje performante de interogare;
· securitatea datelor, prin restrictii de autorizare la accesarea datelor;
· partajarea datelor între utilizatori - accesul mai multor utilizatori la aceleasi date pe
baza unor criterii de prioritate.
Petru ca un sistem software sa fie SGBD, el trebuie sa asigure obiectivele de mai sus
prin patru functii proprii: definirea, manipularea, utilizarea si administrarea datelor.
1) Functia de definire a datelor permite descrierea structurii bazei de date cu ajutorul
unui limbaj de definire a datelor (LDD), stabilind criterii de validare a datelor, metode de
acces la date si de asigurare a confidentialitatii si integritatii lor. Toate aceste elemente se
regasesc în schema bazei de date. Executia definitiilor limbajului se materializeaza într-un
ansamblu de tabele, memorate într-un fisier special denumit dictionar de date.
2) Functia de manipulare a datelor permite încarcarea/validarea datelor, actualizarea
datelor si interogarea (regasirea) lor. Toate aceste operatii se realizeaza cu ajutorul
unui limbaj de manipulare a datelor (LMD). În cadrul acestuia se dezvolta un limbaj de
interogare a bazei de date. Exista doua tipuri de limbaje LMD - procedurale si neprocedurale.
Primele trateaza baza de date înregistrare cu înregistrare, iar ultimele opereaza asupra unor
seturi de înregistrari. Cel mai uzual tip de limbaj neprocedural este limbajul structurat de
interogare SQL, specific SGBD-urilor relationale.
3) Functia de utilizare a datelor asigura interfetele necesare comunicarii utilizatorilor
cu baza de date.
4) Functia de administrare a bazei de date permite gestionarea corecta a bazei de
date, atât în procesul de realizare a bazei, cât si apoi în procesul de exploatare a acesteia.

Avantajele si dezavantajele organizarii datelor

O baza de date trebuie sa satisfaca cinci conditii esentiale:

1) O buna reprezentare a realitatii înconjuratoare prin informatii fiabile si actualizate.
2) Controlul redundantei datelor. Informatia trebuie sa fie unica din punct de vedere
semantic si fizic. Totusi, în tratarea prin baze de date nu se elimina în întregime redundanta,
ci se controleaza volumul acesteia în baza de date.
3) Independenta datelor fata de prelucrari. Programele de aplicatii sunt concepute în
raport cu structura datelor.
4) Securitatea si confidentialitatea datelor. Securitatea se asigura prin procedee fizice,
iar confidentialitatea prin procedee care sa împiedice accesul utilizatorilor neautorizati. Se
atribuie astfel nume de utilizatori si parole care permit identificarea persoanelor autorizate
sa utilizeze baza de date. Accesul la date poate fi, în plus, limitat de tipul operatiei efectuate
(extragere, inserare, reactualizare, stergere).
5) Performante în exploatare. Orice cerere de prelucrare trebuie sa fie satisfacuta într-
un timp convenabil utilizatorului.
Se mai pot adauga numeroase alte avantaje ale utilizarii unei baze de date:
6) Coerenta datelor (decurge din non-redundanta). Daca un articol este stocat o
singura data în baza de date, orice reactualizare a valorii sale trebuie efectuata o singura
data.
7) Mai multe informatii de la aceeasi cantitate de date. Odata cu integrarea datelor
operationale, se creeaza posibilitatea extragerii unor informatii suplimentare din aceleasi
date.
8) Costuri scazute. Combinarea tuturor datelor operationale într-o singura baza de
date si crearea unui set de aplicatii care sa functioneze pentru aceasta unica sursa de date
pot avea ca rezultat micsorarea costurilor.
9) Partajarea datelor. Baza de date ce apartine întregii organizatii poate fi partajata de
catre toti utilizatorii autorizati.
10) Îmbunatatirea serviciilor de salvare, de siguranta si refacere
Dezavantaje ale tratarii prin baze de date:
1) Complexitatea. Realizarea functionalitatii unui SGBD de calitate face ca acesta sa
devina un element software extrem de complex.
2) Dimensiunea. Complexitatea si extinderea functionalitatii face ca SGBD-urile sa
constituie elemente software ce ocupa un spatiu considerabil pe disc si necesita o cantitate
substantiala de memorie pentru a functiona eficient.
3) Costul SGBD-urilor - variaza semnificativ, functie de mediu si de functionalitatea
oferita. Pretul unui SGBD cu un singur utilizator, pentru un calculator personal, difera de cel
al unui SGBD mainframe, multiutilizator.
4) Impactul crescut al unei defectiuni. Centralizarea resurselor mareste
vulnerabilitatea sistemului.