Sunteți pe pagina 1din 6

Legătura covalentă

Teoria electronică a covalenţei


Legătura covalentă se realizează între atomii elementelor identice sau puţin diferite din punct de vedere al
caracterului electrochimic, prin punerea în comun a unui acelaşi număr de electroni necuplaţi de către fiecare
dintre cei doi participanţi la legătură. Rezultă molecule sau reţele atomice.
Perechea de electroni de legătură - pereche de electroni participanţi. Ambii atomi participanţi realizează o
configuraţie electronică stabilă deoarece dubletele de electroni rezultate le aparţin în egală măsură
deplasându-se pe orbite care cuprind amândouă nucleele.
Lewis a propus simbolizarea unei covalenţe printr-o liniuţă.
În funcţie de natura atomilor participanţi, legătura covalentă poate fi:
►nepolară – atomii participanţi sunt de acelaşi tip; perechea de electroni de legătură
aparţine în egală măsură ambilor atomi; norul electronic este distribuit simetric între cele
două nuclee; se formează molecule nepolare diatomice (H2, Cl2 etc.) sau cu simetrie
geometrică (CH4, CCl4, CO2 etc.);

►polară – atomii participanţi sunt diferiţi; perechea de electroni de legătură este atrasă mai puternic de atomul mai
electronegativ; densitatea norului electronic este mai mare în jurul atomului mai electronegativ, molecula
rezultată este alungită şi prezintă 2 poli (dipol); apar sarcini electrice parţiale (cu valoare fracţionară, notate
cu δ+ sau δ-); legătura covalentă polară are caracter parţial ionic;

H2 + Cl2 2Hδ+ - Clδ-

►coordinativă - se realizează printr-o pereche de electroni neparticipanţi ai unuia dintre atomii participanţi la
legătură (atom donor); această pereche de electroni este pusă în comun cu un alt atom care este deficitar în
electroni (atom acceptor); este un caz particular al legăturii covalente şi se simbolizează printr-o săgeată cu
vârful îndreptat către atomul acceptor; acest tip de covalenţă se întâlneşte la formarea ionilor poliatomici şi a
combinaţiilor complexe.
Teoria mecanic cuantică a covalenţei

Teoria electronică a covalenţei nu poate explica:


● existenţa unor specii moleculare cu deficit sau excedent de electroni care, deşi nu
realizează structura electronică de octet sunt totuşi combinaţii stabile;
● tipurile de covalenţe şi proprietăţile substanţelor cu legătură covalentă.

O interpretare cantitativă a legăturii covalente realizează teoria mecanic cuantică care se bazează
pe metode de aproximare.

Metoda legăturii de valenţă (MLV) - legătura covalentă este rezultat al suprapunerii orbitalilor
atomici nedeformaţi. La realizarea legăturii cei doi atomi participă cu număr egal de electroni,
rezultând perechi de electroni cu spin antiparalel. Numărul de covalenţe posibile pentru un
atom este egal cu numărul cuplărilor pe care le poate realiza până la obţinerea unei
configuraţii electronice stabile.
În cazul apropierii a doi atomi cu electroni neîmperecheaţi, dacă electronii au spini paraleli, se
manifestă forţe de respingere electrostatică, iar dacă spinii sunt antiparaleli, orbitalii atomici
se acoperă reciproc pe o suprafaţă limitată. Orbitalul comun care rezultă este orbitalul
molecular ocupat de doi electroni cu spin opus ce aparţine ambilor atomi.
Ex: la combinarea a doi atomi izolaţi de H, se realizează suprapunerea maximă a orbitalilor
atomici 1s în spaţiul inter-nuclear rezultând molecula H2, starea cu cea mai scăzută energie,
cea mai stabilă structură:
+

H H
orbitali atomici
H2, orbital molecular
După modul de suprapunere a orbitalilor atomici participanţi: legătura covalentă σ şi legătura covalentă π.
Legătura covalentă σ se stabileşte între electroni (electroni σ) care intră în rezonanţă de-a lungul axei de legătură.
După tipul de orbitali participanţi la realizarea legăturii σ, există mai multe tipuri de covalenţe:
► covalenţa σss rezultă din suprapunerea a doi orbitali atomici de tip s.
+

1s(H) 1s(H)
► covalenţa σsp rezultă în urma suprapunerii unui orbital atomic s cu un lob al unui orbital atomic p.
y y y

+
x x

z z z

H Cl HCl
► covalenţa σpp rezultă din suprapunerea a doi orbitali atomici p prin câte un lob (moleculele de halogeni).
y y

z z

► covalenţa σpd rezultă din suprapunerea unui orbital atomic p cu un orbital atomic d prin câte un lob (halogenurile
y y
metalelor tranziţionale):

z z

Legătura σ este cea mai stabilă legătură covalentă. Covalenţele σ sunt legături de bază într-o moleculă,
determinând configuraţia acesteia.
Legătura covalentă π - se realizează în cazul în care, după formarea legăturii σ, la ambii atomi participanţi
la legătură rămân electroni necuplaţi.
Legătura covalentă π rezultă din suprapunerea orbitalilor p, d sau f prin câte doi lobi dând naştere legăturilor
duble sau triple.
Ex.:
În cazul moleculei N2, legarea atomilor se realizează printr-o covalenţă σ, rezultată din suprapunerea
orbitalilor 2px, şi două covalenţe π, rezultate din suprapunerea orbitalilor 2py şi 2pz:

y y

z z
Covalenţa π:
► este întretăiată de planul nodal al legăturii σ pe care este perpendiculară;
► reduce distanţele interatomice;
► măreşte unghiul de valenţă, deci, conduce la creşterea rigidităţii moleculei.
► suprafaţa de suprapunere a lobilor este mai redusă decât la covalenţele σ, motiv pentru care energia
de legătură este mai mică la covalenţele π, decât la cele σ, ceea ce conduce la o reactivitate mai mare
a legăturii π, comparativ cu legătura σ.
HIBRIDIZAREA
Există cazuri în care, orientarea spaţială a covalenţelor din molecule nu corespunde cu orientarea spaţială a orbitalilor
atomilor componenţi. De asemenea, s-a constatat că unele elemente (Be, B, C) formează mai multe covalenţe
decât numărul de electroni necuplaţi din stratul lor de valenţă. Astfel de comportări au fost explicate de Pauling
care a propus modelul hibridizării orbitalilor atomici.
Hibridizarea - procesul de combinare liniară a orbitalilor atomici puri din stratul exterior rezultând orbitali
hibrizi, modificaţi din punct de vedere al formei, stării energetice şi distribuţiei spaţiale.
Hibridizarea are loc în momentul formării legăturilor chimice, molecula devine mai stabilă repulsiile între
electroni fiind minime. Hibridizarea conduce la un set de orbitali atomici hibrizi, cu o distribuţie asimetrică a
norului electronic, care permit o suprapunere mai bună cu orbitalii altor atomi si deci realizarea unor legături mai
puternice.
Există un număr limitat de tipuri de hibridizare.
Hibridizarea digonală (sp) se întâlneşte la elemente din perioada 2 care au volum mic, putând realiza o
întrepătrundere accentuată a orbitalilor atomici (BeH2, BeCl2, CO2, CS2, N2O, HCN).
Hibridizarea sp se realizează prin combinarea unui orbital s cu un orbital p, având drept rezultat doi orbitali hibrizi sp
de energii egale, intermediare ca valoare faţă de energiile orbitalilor atomici participanţi. Densitatea norului
electronic este simetric distribuită.
Ex.: Be: Z=4, 1s22s2 are, în stare fundamentală, orbitalul 2s ocupat cu doi electroni cu spin opus şi orbitalul p vacant.
Este posibil saltul unui electron de pe orbitalul s pe orbitalul p, datorită diferenţei energetice mici dintre cei doi
orbitali. Orbitalii hibrizi rezultaţi au simetrie digonală, orientare liniară şi formează între ei un unghi de 180o:

2px 2py 2pz


hibridizare
2s

180o
Hibridizarea trigonală (sp2) se realizează prin combinarea unui orbital s cu doi orbitali p, rezultând trei orbitali hibrizi sp2.
B: Z=5; 1s22s22p1, în stare fundamentală, are 2e- pe orbitalul 2s şi 1e- pe orbitalul 2px; hibridizarea conduce la obţinerea a
trei orbitali hibrizi sp2, cu aceeaşi formă şi energii egale, cu simetrie trigonală, adică cu densitate electronică maximă
orientată spre vârfurile unui triunghi echilateral; unghiurile dintre orbitalii hibrizi sunt de 120o:

2px 2py 2pz


hibridizare
2s

120o

Hibridizarea tetraedrică (sp3) stare f undamentalã stare hibridizatã

C: Z=6; 1s22s22p2 în stare fundamentală are 2e- pe ultimul strat; ar trebui să funcţioneze ca element divalent, combinaţiile de
acest tip fiind puţine (CO, CS). Electronii de pe orbitalul s se decuplează, unul dintre ei promovând pe orbitalul p. Cei 4
orbitali rezultaţi, fiecare cu câte un e-, se amestecă între ei formând 4 orbitali hibrizi, egali din punct de vedere energetic,
orientaţi spre vârfurile unui tetraedru regulat. Unghiurile dintre orbitalii hibrizi sp3 sunt de 109o28’.

2px 2py 2pz

2s hibridizare

109o28'

stare f undamentalã stare hibridizatã