Ovidius

Publius Ovidius Naso (n. 20 martie, 43 î.Hr., Sulmo, azi Sulmona, provincia Aquila - d. 17 sau 18 d.
Hr., Tomis, azi Constanța) a fost un poet roman, cunoscut în română sub numele de Ovidiu. Datorită
perfecțiunii formale a stilului, umorului fin și fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii
latine, alături de Horațiu și Virgiliu.
Ovidiu a excelat în forma distihului elegiac, cu excepția Metamorfozelor, scrise în hexametru dactilic,
după modelul Eneidei lui Virgiliu sau epopeelor lui Homer.
Biografie:
Așa cum scrie el însuși în Tristia IV 10, Ovidiu s-a născut la 20 martie 43 î.Hr. în orașul Sulmo (astăzi:
Sulimona), situat în Italia de mijloc, la aprox. 140 km depărtare de Roma. Tatăl său aparținea nobilimii și-
l destinase funcțiilor publice. După un scurt studiu al retoricei, Ovidiu se dedică totuși carierei artistice.
Își completează cultura la Atena și, împreună cu prietenul său, poetul Aemilius Macer, întreprinde o
călătorie în Sicilia și Asia Mică.
Întors la Roma, intră în cercul literar condus de Messalla Corvinus și duce o viață extravagantă lipsită
de griji în mijlocul protipendadei romane. Operele lui sunt pe placul înaltei societăți și printre protectori
se află însuși împăratul Augustus. După moartea lui Horațiu (8 î.Hr.), devine cel mai cunoscut și apreciat
poet din Roma. În toamna anului 8 d.Hr., în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neașteptat, fără
o hotărâre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al
Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza
„aquae et ignis interdictio” (în sensul de „proscris în afara legii”). Motivele exilului sunt până astăzi
învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală.
Poezia încriminată este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit în contradicție cu
principiile morale stricte ale împăratului, deși această operă fusese publicată cu câțiva ani mai înainte. În
Tristia, Ovidiu se referă și la faptul că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”. Cercetătorii sunt
de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.
Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obțină grația lui Augustus. Toate au
rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmașul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.
Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost și înmormântat,
dar această dată nu este sigură. Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223-226, rezultă că în
primăvara anului 18 d.Hr. poetul era încă în viață. Pentru piatra sa funerară, Ovidiu a compus - în parte
patetic, în parte ironic - următorul text, în forma unei scrisori trimise soției sale (Tristia, III, 73-76):
„Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum
Ingenio perii, Naso poeta meo.
At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti,
Dicere: Nasonis molliter ossa cubent.”

În traducerea liberă a lui Theodor Naum:

„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul
Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent,
O, tu, ce treci pe-aici, dac-ai iubit vreodată,
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.”

Opera:
Scrieri înainte de exil:
 Poeme de iubire:
Amores - „Iubiri” (23 î.Hr.-16 î.Hr.), în 3 cărți cuprinzând 49 elegii.
Heroides sau Epistulae Heroidum - „Eroine” sau „Scrisori ale unor eroine” (10 î.Hr.), 18 scrisori fictive
de dragoste ale unor personagii feminine mitice adresate bărbaților iubiți, de ex. Ariadna către Theseu,
Didona către Enea, Medeea către Jason etc.
„Ars amandi” - „Arta iubirii” (1 î.Hr.), poem erotico-didactic în 3 cărți (două adresate bărbaților și una
adresată femeilor), cuprinzând „învățăminte” privind arta seducției și a dragostei. „Remedia amoris” -
„Remediile iubirii”, replică ironică la Ars Amandi, în care se recomandă amanților nefericiți diverse
mijloace pentru a scăpa de dragostea chinuitoare și de urmările ei. „De medicamine faciei femineae” -
„Îngrijirea feței feminine”, cu diferite mijloace cosmetice.
În aceste prime opere, Ovidiu continuă tradiția poeziei elegiace romane de exaltare a sentimentului de
dragoste, pregătită de Catullus și de neoterici în perioada republicană și dezvoltată de Sextus Propertius și
Albius Tibullus în epoca lui Augustus. Sentimentul de dragoste este tratat în maniera elegiei erotice
alexandrine. Poetul cântă iubirea efemeră, ușoară, după cum însuși se autodefinește „tenerorum lusor
amorum” („cântărețul glumeț a dragostei ușoare”), dar și dragostea nefericită, înșelată sau neîmpărtășită,
practicând o distanțare față de propriile sentimente.
Poeme mitologice:
Phaenomena - Poem descriind diverse apariții cerești (s-au păstrat doar câteva fragmente).
Metamorfoze - „Metamorfozele”, 15 cărți în hexametri cuprinzând 250 legende (un om sau o zeitate se
transformă într-un animal, într-o plantă sau o constelație, în urma unor întâmplări deosebite), desfășurate
cronologic, de la formarea universului până la apoteoza lui Cezar, divinizat ca o constelație.
Fasti - „Sărbătorile” - calendar versificat al sărbătorilor romane, operă întreruptă prin exilul poetului
(cuprinde doar lunile Ianuarie până la Iunie).
Tragedia Medeea, de mare renume în antichitate, s-a pierdut aproape în întregime.
Lirica din exil:
Tristia - „Tristele”, în 5 cărți;
Epsitulae ex Ponto sau Pontica - „Scrisori de la Pontus Euxinus (Marea Neagră)” sau „Ponticele”, în patru
cărți;
Ambele opere sunt culegeri de elegii personale sub forma unor scrisori trimise din Tomis și adresate
lui Augustus, soției sau prietenilor cu rugămintea de a fi iertat și de a i se permite revenirea la Roma.
Ovidiu prezintă situația nefericită a propriei persoane, exprimarea directă a sentimentelor de durere și de
tristețe provocate de dorul de Roma, de casă, de familie și de prieteni.
Ovidiu în limba română:
Scrisori din exil, trad. Theodor Naum, București, 1957;
Arta iubirii, trad. Maria Valeria Petrescu, București, 1977.

Referat realizat de elevul Harabula Ovidiu