Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
6) Lect. Dr. Stanescu - Contractul de Transp Rutier Trafic Intern Si Internat - Curs 2014 PDF
6) Lect. Dr. Stanescu - Contractul de Transp Rutier Trafic Intern Si Internat - Curs 2014 PDF
şi internaţional
1. Sediul materiei
- OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere (potrivit art. 1 din OUG nr. 109/2005,
dispoziţiile sale constituie cadrul general în materia transporturilor rutiere)
- Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR)
- Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
Observaţie:
1) Potrivit art. 76 şi urm. din OG nr. 27/2011, contractelor de transport în trafic naţional şi
internaţional li se aplică dispoziţiile CMR. Cu privire la contractele de transport în trafic
naţional sunt excluse o serie de prevederi ale CMR.
2) Aplicarea unor dispoziţii ale CMR contractelor de transport rutier în trafic naţional a fost
reglementată, pentru prima dată, prin OUG nr. 109/2005. Astfel, începând cu 1 octombrie
2006, contractele de transport rutier în trafic naţional au primit o reglementare legală
specială a regimului lor juridic
3) Anterior datei de 1 octombrie 2006, contractele de transport rutier în trafic naţional nu
beneficiau de o reglementare specială, acestora aplicându-li-se Codul comercial.
2.1 Definiţie
a) contract numit – întrucât îndeplineşte cerinţa rezultând din art. 1168 din Codul civil,
respectiv este contract reglementat legal. Astfel, OG nr. 27/2011 şi ale CMR reprezintă
principalele acte normative reglementând regimul juridic al contractului de transport
b) contract sinalagmatic – întrucât îndeplineşte cerinţa rezultând din art. 1172 din Codul civil,
respectiv obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi interdependente
Stănescu
Dreptul transporturilor - Contractul de transport de mărfuri pe căile rutiere în trafic naţional
şi internaţional
c) contract cu titlu oneros – întrucât îndeplineşte cerinţa rezultând din art. 1172 din Codul
civil, respectiv fiecare dintre părţile contractului urmăreşte să îşi procure un avantaj în
schimbul obligaţiilor asumate
d) contract comutativ – întrucât îndeplineşte cerinţa rezultând din art. 1173 din Codul civil,
respectiv încă de la momentul încheierii contractului, pentru fiecare dintre părţile acestuia
este certă existenţa drepturilor şi obligaţiilor, iar întinderea lor este determinată sau
determinabilă
e) contract consensual întrucât îndeplineşte cerinele prevazute în art. 1174 din Codul civil,
respectiv se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor. Astfel, CMR exclude expres
caracterul formal, prin art. 4. La nivel doctrinar s-a interpretat faptul că dispoziţiile CMR nu
atribuie nici caracter real contractului. Faţă de această situaţie s-a impus concluzia că
momentul încheierii contractului este acela al întrunirii acordului de voinţă.
f) contract de adeziune – întrucât poate îndeplini cerinţa rezultând din art. 1175 din Codul
civil, respectiv clauzele sale esenţiale să fie redactate de una dintre părţi, cealaltă parte
neavând decât să le accepte ca atare. Contractul de transport pe căile rutiere nu este însă
întotdeauna un contract de adeziune, acesta putând fi, în egală măsură un contract negociat.
g) contract încheiat cu consumatorii – întrucât poate îndeplini cerinţa rezultând din art. 1177
din Codul civil şi a cerinţele prevăzute de legislaţia în materie de protecţie a consumatorilor,
respectiv poate fi încheiat cu persoane fizice care acţionează în scopuri din afara activităţii
lor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Contractul de transport pe
căile rutiere nu este însă întotdeauna un contract încheiat cu consumatorii.
Stănescu
Dreptul transporturilor - Contractul de transport de mărfuri pe căile rutiere în trafic naţional
şi internaţional
CMR consacră expres, prin art. 3, răspunderea transportatorului rutier pentru faptele proprii, dar
şi pentru faptele altor persoane (prepuşi sau alte persoane la serviciile cărora recurge pentru
executarea transportului).
CMR reglementează, în principal răspunderea pentru încălcarea a două obligaţii contractuale:
obligaţi a de a conserva marfa şi obligaţia de a transporta marfa cu respectarea termenului
convenit sau a unui termen rezonabil
Pentru tragerea la răspundere, trebuie dovedite condiţiile răspunderii: faptă ilicită, prejudiciu,
legătură de cauzalitate şi vinovăţie.
Cu privire la fapta ilicită: încălcarea obligaţiei de conservare a mărfii prin pierderea mărfii.
CMR, aceasta poate fi constatată fizic sau prezumată absolut. Astfel, CMR instituie o prezumţie
absolută de pierdere a mărfii, incidentă în situaţia în care marfa nu a fost livrată în termen de 30
de zile de la expirarea termenului convenit. In absenţa unui astfel de termen, prezumţia de
pierdere operează dacă marfa nu a fost livrată în termen de 60 de zile de la primirea mărfii de
către transportator.
Cu privire la prejudiciu:
Ca regulă, acoperirea acestuia este limitată. Despăgubirile sunt calculate la valoarea mărfii la
locul şi momentul primirii pentru transport, determinată după cursul bursei, în lipsă acestuia,
după preţul curent, iar în absenţa şi a preţului curent, pe baza valorii uzuale a mărfurilor. In plus,
Stănescu
Dreptul transporturilor - Contractul de transport de mărfuri pe căile rutiere în trafic naţional
şi internaţional
despăgubirea nu poate depăşi valoarea de 8,33 DST/kg de marfa brută lipsa (contract de
transport internaţional) sau 2,5 USD/Kg de marfă brută lipsă (contract de transport intern). CMR
exclude acoperirea altor daune-interese. Faţă de această situaţie, se poate sustine că se acoperă
doar pierderea efectiv suferită.
Prin excepţie, limitele despăgubirilor pot fi depăşite prin declararea valorii mărfii (art. 24
CMR), declararea unui interes special la livrare (art. 26 CMR) sau ca efect al existenţei anumit
grad de vinovăţie asimilat dolului (art. 29 CMR).
Observaţii:
a) declararea valorii mărfii nu are natura juridică a unei clauze penale. Părţile contractului
de transport nu evaluează anticipat cuantumul prejudiciului suferit, ci doar majorează
convenţional limita maximă a acoperirii prejudiciului (art. 24 CMR)
b) interesul special la livrare nu are natura juridică a unei clauze penale. Părţile contractului
de transport nu evaluează anticipat cuantumul prejudiciului suferit, ci extind sfera
acestuia de la acoperirea pagubei efectiv suferite (în afara unui interes special la livrare
inserat în contract) la acoperirea paguberi efectiv suferite şi a beneficiului nerealizat. De
asemenea, prin declarare interesului special la livrare părţile stabilesc limita maximă a
acoperirii prejudiciului constând din beneficiul nerealizat. (art. 26 CMR)
c) poate fi solicitată şi restituirea cheltuielilor ocazionate de transport, proporţional cu
pierderea mărfii (art. 23 CMR)
d) poate fi solicitată şi plata de dobânzi, în cuantum de 5% pe an calculate de la data
reclamanţiei administrative sau, în lipsa unei astfel de reclamaţii, de la data introducerii
cererii de chemare în judecată (art. 27 CMR)
În materia răspunderii pentru avarierea mărfii se aplică regimul juridic al răspunderii pentru
pierdere, luându-se în calcul procentul de avariere.
Cu privire la prejudiciu: acesta trebuie dovedit, aşa cum rezultă din dispoziţiile exprese ale art.
23 CMR.
Ca regulă, acoperirea sa este limitată. Astfel, potrivit CMR acoperirea sa este limitată, neputând
fi acordată cel mult o despăgubire mai mare decât tariful de transport.
Prin excepţie, limitele despăgubirilor declararea unui interes special la livrare (art. 26 CMR) sau
ca efect al existenţei un anumit grad de vinovăţie asimilat dolului. (art. 29 CMR).
Stănescu