Seria 2018-2019

Nivel II Master

Psihopedagogia adolescenților, tinerilor și adulților

Note de curs
Doar pentru studenți

Partea a doua -a
ADOLESCENŢA – de la copilărie la maturitate

Curs 3. ADOLESCENŢA- profil de dezvoltare psihosocială

CUPRINS:

3.1.Aspecte principale în profilul de dezvoltare din adolescență: stadii de dezvoltare, schimbări

în activitățile școlare și în relațiile sociale;
3.2.Particularități ale dezvoltării biologice a adolescenţilor;
3.3.Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de observare şi de reprezentare ale
adolescenţilor
3.4.Dinamica gândirii formal-abstracte a adolescenţilor
3.5.Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor
3.6.Comunicare şi limbaj în adolescenţă
3.7.Dinamica dezvoltării afectivităţii,
3.8. Dinamica dezvoltării motivaţiei şi voinţei în adolescenţă
3.9.Personalitatea adolescentului
3.10. Problema conștiinței de sine la adolescență
3.11.Sfaturi pentru educatori pentru optimizarea relației cu adolescenții
Bibliografia minimală

3.1. Aspecte principale în profilul de dezvoltare din adolescență

Acest stadiu, cuprins între 10 şi 20 de ani şi urmat de post adolescenţa (sau adolescența
prelungită) până la 25 de ani, implică schimbări de ordin psihic atât de numeroase şi importante
încât unii autori l-au considerat „o a doua naştere”. (J.J. Rouseau). Frământarile acestei perioade
au aprins imaginația filozofilor, literaților și au pus la lucru competența psihologilor.
Astfel, J.J.Rousseau mai numeşte această etapă „vârsta raţiunii” dar şi „revoluţie furtunoasă”,
(1973, p.194); Stanley Hall, psiholog si educator american de renume, cel care a dedicat

1
Seria 2018-2019
Nivel II Master

adolescenței o carte1 , considera că această perioadă este de „furtună şi stress”, filosoful german
A. Schopenhauer o apreciază ca o „vreme a neliniştii”; filosoful român Mihai Ralea că este „timpul
în care luăm Universul prea în serios”. Lista poate continua cu alte metafore care surprind mai mult
sau mai puțin exact specificul acestei perioade, după cum urmează: „vârsta de aur”, „vârsta
ingrată”, „vârsta marilor elanuri”, „vârsta dramei”, „vârsta crizelor”, „a anxietăţii”, „a
nesiguranţei”, „a insatisfacţiei”, „vârsta integrării sociale”, „vârsta contestaţiei”, „vârsta
marginalităţii”, „a subculturii” etc.
Liniile de forță ale acestui tablou amplu şi complex al dezvoltării din această perioadă sunt:
• avans cognitiv remarcabil ajungându-se, în ceea ce priveşte inteligenţa şi memoria, la cele
mai înalte cote;
• maturizarea intensivă a creierului. Astfel, schimbările în ceea ce priveşte structura
creierului şi în ceea ce priveşte funcţionarea acestuia, au impact profund asupra
comportamentului şi abilităţilor adolescentului (Steinberg, 2011). Printre structurile
creierului care sunt responsabile de multe dintre provocările adolescenţei se numără
hipotalamusul, nucleul accumbens şi amigdala (zonele fierbinţi), regiuni care gestionează
nevoile noastre de bază şi cele emoţionale, precum şi motivaţiile şi dorinţele imediate.
Astfel, în adolescenţă, hormonii, mediul şi învăţarea fac ca aceste regiuni din creier să fie
unele foarte sensibile la context. Pe de altă parte, cortexul prefrontal (zona rece), care este
arbitrul responsabil de situaţiile în care trebuie să luăm decizii logice în detrimentul
nevoilor impulsive nu este încă dezvoltat deplin în adolescenţă, motiv pentru care, de multe
ori în comportamentul adolescenţilor, lupta este câştigată de zonele fierbinţi. Aşa se explică
de ce adolescentul preferă să se expună la riscuri majore, care îi aduc însă satisfacții
imediate, fără să înţeleagă consecinţele acţiunii sale. Astfel, biologia creierului arată că
adolescenţii încă au nevoie de o ghidare atentă din partea adulţilor, cu precădere atunci când
este vorba despre luarea unor decizii importante. (Domulescu&Matei, 2017, p. 17)
• depăşirea identificării cu părinţii, ieşirea de sub tutela familiei şi şcolii şi integrarea în viaţa
socială şi culturală a comunităţii;
• o nouă intensificare a conştiinţei de sine şi o căutare asidua a identităţi de sine (E. Erikson),
a unicităţii şi originalităţii;
• parcurgerea unor faze decisive în cucerirea autonomiei şi independenţei, după ce se trece
peste perioada tensionată a „crizei originalităţii”;
• apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie;
• formarea unor noi componente ale personalităţii şi organizarea într-o structură unitară care
mediază adaptările eficiente cu toate felurile de situaţii;

Adolescenţa ocupă un loc aparte în istoria personală a fiecăruia deoarece se accentuează

conştientizarea multiplelor schimbări şi transformări care-i sunt caracteristice.

1
Stanley Hall este considerat părintele psihologiei dezvoltării. De asemenea, el este și unul dintre primii psihologi care a publicat
o cartea în doua volume despre perioada adolescenței numită Adolescența: Psihologia ei și relația sa cu fiziologia, antropologia,
sociologia, sexul, crima, religia și educația,în care lanseaza ideea că dezvoltarea copilului recapitulează evoluția umană.

2
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Adolescentul de la debutul acestei perioade este total diferit de cel de la sfârșitul ei. De aceea,
psihologii au încercat să contureze profilul procesului de dezvoltare în intervalul de timp cuprins
cu aproximație între 10 -20/25 de ani

Stadiile de dezvoltare în adolescenţă:

1. Stadiul pubertății (de la 10 la 14 ani) dominat de o intensa creștere (puseu), de accentuarea

dimorfismului sexual cu o largă gamă de rezonanțe în dezvoltarea psihică și de accentuată sporire
a sociabilității (mai ales pe orizontală);

2. Stadiul adolescenței (de la 14 la 18/20 ani), de intensificarea și finalizarea procesului de

construire a identității, de intelectualizare pregnantă a conduitei. Acest stadiu este împărțit
în:
a) preadolescența (14-16 ani) substadiu de stabilizare a maturității biologice. Mulți autori
consideră întreaga pubertate (adică de la 10 la 14 ani) ca preadolescență. În aceasta etapă se
conturează și se adâncește mai mult individualizarea și se dezvoltă caracteristicile conștiinței de
sine. Este o faza de intensă dezvoltare psihică, încarcată de conflicte interioare. Tânarul manifestă
încă o oarecare agitație și impulsivitate, unele extravaganțe, momente de neliniște, dificultăți de
concentrare, oboseală la efort.

b)Adolescența propriu-zisă sau marea adolescență (de la 16/18 ani la 20 ani)se caracterizează
printr-o intelectualizare intensă (dezvoltare a gândirii abstracte), prin îmbogățirea și lărgirea
încorporarii de conduite adulte. Câteva aspecte dominante merită precizate în această perioadă:

• Exprimarea independenței nu mai este dezirativă și revendicativă ci expresivă, naturală.

Adolescentul caută mijloace personale de a fi și de a apărea în ochii celorlalți.
• Îl interesează responsabilități în care să existe dificultăți de depășit spre a-și măsura forțele.

• Individualizarea și conștiința de sine devin mai dinamice și capată dimensiuni noi de

„demnitate” și „onoare.
3. Stadiul adolescenței prelungite (de la 18/20 la 24/25 ani) dominat de adaptarea la starea adultă,
integrarea psihologică la cerințele unei profesii, adaptarea la condiția de independență materială
și socială și de o eventuală opțiune maritală.
Adolescenţa cu cele 3 stadii încheie primul ciclu al dezvoltării umane.

La vârsta adolescenței, pentru psihologi important este nivelul maturității atinse de individ.
Astfel, maturizarea din punct de vedere cognitiv presupune finalizarea capacităţii de a raţiona
abstract (Piaget);

3
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• din punct de vedere social înseamnă posibilitatea de a se susţine singur, capacitatea de a

face o opţiune profesională, capacitatea de a întreţine o relaţie de cuplu stabilă;

• din punct de vedere psihologic înseamnă definitivarea şi conştientizarea propriei identităţi,

independenţa faţă de părinţi (financiară şi afectivă), dezvoltarea unui sistem coerent de
valori, ca şi capacitatea de a întreţine relaţii mature, atât în grupul restrâns al familiei, cât
şi la nivel mai larg, social.

Unii teoreticieni consideră că profilului de dezvoltare al acestei perioade de dezvoltare poate

fi analizat din doua perspective opuse:
1. perspectiva cea mai larg acceptată este aceea că adolescența este un portal către viața de adult,
iar modificările ce o caracterizează sunt adaptare la transformarea din copil în adult
2.adolescența are caracteristici unice ce nu persista în viața de adult, ceea ce poate să însemne și
faptul că schimbările din această perioadă sunt atât de spectaculoase încât uneori adolescentul
însuși nu se mai recunoaște pe sine peste ani.
Toate aceste interogații ne îndreptățesc să apreciem faptul că adolescența este o perioada de intense
și profunde schimbări din punct de vedere fizic, emoțional, cognitiv, moral- valoric petrecute într-
un interval de timp relativ scurt raportat la întreaga existență umană dar care prefigurează profilul
viitorului adult.

Pentru a putea înțelege cel doua direcții de analiză și interpretare trebuie să reluăm câteva dintre
aspectele caracteristice acestei perioade.

Schimbări în activitățile școlare și în relațiile sociale

T. Crețu (2005, pp.30-32) consideră că un rol important în analiza acestei perioade trebuie
acordat schimbărilor produse în principalele activități pe care le realizează adolescenții. Astfel,
începutul adolescenţei înseamnă şi intrarea într-un nou ciclu şcolar– cel liceal. Așa după cum se
știe, schimbările marcante sunt cele care vizează învăţarea la acest nivel și ele sunt:
• conţinuturile de învăţare sunt mai amplificate la fiecare din disciplinele care au fost studiate şi în
stadiul anterior;
• apar noi discipline şi creşte, în ansamblu, volumul învăţării;
• unele discipline noi, cum ar fi filosofia, logica, cer un nivel foarte ridicat de abstractizare şi
generalizare;
• timpul de învăţare independentă creşte până la 4 – 5 ore zilnic, la adolescenţii serioşi;
• se folosesc şi alte surse de informare şi învăţare decât manualele şcolare;
• se poate forma un stil cognitiv personal care să rămână caracteristic pentru toată viaţa;
• adolescenţii elevi pot manifesta capacităţi pentru microcercetare şi pot participa la sesiuni
ştiinţifice şcolare;

4
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• având capacităţi fizice şi psihice crescute pot participa la activităţi de muncă familială sau se pot
angaja profesional;
• unii au o largă participare la activităţile culturale şi sportive din școala/clasa / localitatea lor.

Apar schimbări și în sistemul relaţiilor sociale. Astfel, în familie adolescentul nu mai este
considerat copil şi se poate bucura de o autonomie mai crescută, poate relaţiona cu persoane din
afara familiei şi şcolii, îmbogăţindu-şi experienţa de viaţă;. I se respectă măcar unele din dorinţe
şi preferinţe, este consultat în unele probleme. În şcoală profesorii îl tratează ca elev mare
respectându-i punctele de vedere, opţiunile, sugestiile etc. Între adolescenţi şi profesori pot apărea
relaţii de cooperare care să se încheie cu referate şi comunicări ştiinţifice, instituţiile sociale îi
recunosc noile capacităţi şi astfel la 14 ani obţine primul buletin de identitate şi la 18 ani dreptul
de vot.
Toate aceste schimbări generează solicitări noi, ocazii şi condiţii de manifestare, altfel decât în
copilărie şi stimulează altfel dezvoltarea psihică generală în ritmuri crescute şi la niveluri înalte.

3.2. Particularități ale dezvoltării biologice a adolescenţilor

Biologic, adolescenţa semnifică perioada cuprinsă între pubertate și maturitate caracterizată

de schimbări rapide şi creşteri explozive în greutate şi în înălţime.
Pubertatea semnifică în mod deosebit maturizarea sexuală care survine cu aproximație la 12 ani
la fete şi 14 la băieţi (Lefrancois), care urmează după o perioadă de creştere explozivă. Acesta este
motivul pentru care alţi autori au apreciat creşterea explozivă drept prim criteriu de intrare în
perioada pubertăţii. Perioada de creştere rapidă poate debuta în jurul vârstei de 9-10 ani la fete şi
11-12 ani la băieţi. Datorită creşterii explozive şi inegale, înfăţişarea puberului nu este întotdeauna
armonioasă. Acesta este un motiv pentru care se preocupă intens de felul cum arată.

Între 10 şi 18 ani, masa corporală creşte cu mai mult de 100%, iar înălţimea cu 27%; de
asemenea, adolescentul la 14 ani atinge în medie 95% din talia adultă. Perimetrul toracic
înregistrează valori de creştere aproape duble faţă de perioada precedentă. Se produc modificări
sensibile, în greutate, lungime, în perimetrul diferitelor segmente cu schimbări ale raportului dintre
ele. Într-un timp relativ scurt, apar elemente noi, care imprimă o restructurare profundă a întregului
organism al preadolescentului.
Se câştigă în înălţime 20-30 de cm faţă de perioada anterioară, în greutate 4,5 kg/anual şi
are loc o creştere rapidă a scheletului. Puseul de creştere la băieţi începe de obicei cu aproape doi
ani mai târziu decât la fete şi dezvoltarea în înălţime la băieţi continuă o perioadă mai mare de timp
decât la fete. Creşterea în înălţime se realizează mai ales pe seama membrelor, în vreme ce toracele
şi bazinul rămân în urmă. De aici, înfăţişarea nearmonioasă a preadolescentului; mâinile şi
picioarele lungi, pieptul căzut şi îngust şi, ca urmare, înfăţişarea adolescentului este relativ
nearmonioasă. Tot aşa, musculatura corpului se dezvoltă mai lent decât scheletul, fapt ce conduce
la o anumită stângăcie a mişcărilor preadolescentului.

5
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Aparenţa fizică este un criteriu al maturizării. Creşterea explozivă nu se realizează în ritmuri egale
pentru toţi adolescenţii. De aceea, vom avea în grupul de adolescenţi de 15 ani unii mai bine
dezvoltaţi, alţii mai puţin, atât la fete, cât şi la băieţi. Aceste diferenţe au consecinţe în planul
dezvoltării sociale şi personale. Pentru băieţi, maturizarea precoce este un avantaj, iar maturizarea
târzie este un dezavantaj în relaţiile sociale. Studii longitudinale au pus în evidenţă că maturizarea
precoce sau târzie are o contribuţie importantă în adaptarea socială.
Schimbările biologice continuă şi în adolescenţă dar în ritmuri mai scăzute (Ursula Şchiopu,
Emil Verza). La sfârşitul stadiului se ajunge la o înălţime medie la băieţi de 170 – 177 cm, iar la
fete de 162 – 168 cm. Creşterea în înălţime este mai accentuată la cei din mediul urban. Greutatea
ajunge la băieţi, la sfârşitul stadiului, la circa 60 kg – 65 kg, dar la fete continuă să fie influenţată
de modele culturale şi este cu 15 – 20 kg mai mică.
Procesele de osificare continuă în ritmuri mai mici şi se desăvârşesc. La nivel facial se
realizează armonizarea trăsăturilor. Sistemul muscular dispune de capacitate de tonus ca a adultului
şi de reglare fină. Sistemul endocrin se echilibrează şi apare funcţia de procreere. La nivelul
cerebral se continuă perfecţionările din stadiul anterior referitor la viteza crescută de formare a
conexiunilor nervoase şi la organizarea lor. În adolescenţă se ajunge la o frumuseţe fizică specifică
ce se exprimă în limbajul obişnuit prin termenul de îmbobocire şi apoi înflorire în postadolescenţă.
Este normal pentru tineri să fie conştienţi de sine şi să se îngrijoreze referitor la înfăţişarea lor. Însă,
din când în când, apar şi aspecte problematice, referitoare la creşterea fizică:
• Retragere, confuzie, frică, în mod special în adolescenţa timpurie (la 10-14ani);
• Îngrijorări obsesive referitoare la înfăţişare;
• Dietă sau exerciţii fizice efectuate în mod excesiv;
• Adolescenţii care se maturizează mai repede sunt expuşi unor situaţii sociale cărora nu
sunt pregătiţi să le facă faţă (ex: să meargă la petreceri împreună cu adolescenţi de vârste
mai mari decât ei);
• Experimentează tulburări alimentare şi depresii;
• Se simt excluşi, batjocoriţi sau sunt tachinaţi.
(Domulescu&Matei, 2017, p.20 )

Trebuie spus că, deși, în general, starea de sănătate a adolescenților este bună, prin raportarea
la incidența bolilor acute manifestate în aceasă perioadă, se observă o creștere: a mortalității prin
accidente de mașină și suicid și a manifestării tulburărilor de alimentație: bulimia și anorexia
nervoasă.

Consecinţe ale dezvoltării fizice în planul dezvoltării sociale

Băieţii care se maturizează mai devreme se adaptează mai bine, sunt mai populari, mai
încrezători în sine, mai agresivi şi cu mult mai mult succes în relaţiile heterosexuale. Ei dezvoltă o
imagine de sine mai pozitivă decât ceilalţi. Cei a căror dezvoltare este mai lentă au dificultăţi în
adaptare, sunt neliniştiţi, sunt mai neîncrezători în forţele proprii şi dezvoltă o imagine de sine mai
puţin pozitivă.

6
Seria 2018-2019
Nivel II Master

În ceea ce priveşte efectul maturizării timpurii la fete, în adolescenţă acestea au un avantaj

de dezvoltare de aproximativ 2 ani. Dacă maturizarea timpurie se petrece în anii pubertăţii, fetele
pot fi dezavantajate de acest aspect, preocupările lor fiind altele decât ale grupului de vârstă, astfel
că ele pot fi într-un fel marginalizate. Dacă maturizarea apare la vârsta adolescenţei, atunci ea
devine un avantaj ca şi în cazul băieţilor.
Aceasta nu înseamnă că maturizarea timpurie sau târzie afectează în mod cert toţi indivizii
dintr-o generaţie şi nici că cei favorizaţi iniţial de maturizare rămân favorizaţi pe parcursul întregii
dezvoltări. Este doar de semnalat faptul că gradul de maturizare fizică a adolescentului afectează
dezvoltarea sa socială şi personală. (G Sion, 2003)

Diferenţele dintre fete şi băieţi sunt mult discutate atât în literatura de specialitate, cât şi în
viaţa de zi cu zi de la profesori, la părinţi. Multe diferenţe sunt construite social; câteva din cele
mai comune credinţe sunt lipsite de fundament, fetele sau băieţii pot avea multe preferinţe
independent de sexul biologic – însă, într-adevăr, o parte din caracteristici sunt ghidate biologic
(ex. stilul de relaţionare şi învăţare, comportamente adoptate). Astfel, creierul fetelor adolescente
are o cantitate mai mare de materie cenuşie2, comparativ cu cel al băieţilor care au nivel crescut de
materie albă3 (Paus, Collins, Evans, Leonard, Pike şi Zijdenbos, 2001). La nivel comportamental,
această diferenţă poate explica de ce pe de o parte fetele au tendinţa să fie mai eficiente în a face
mai multe lucruri deodată (engl. multitasking), au abilităţi verbale mai bine dezvoltate şi de obicei
au tendinţa să proceseze informaţia din jur mai eficient (Spear, 2000; Gurian, 2001). Pe de altă
parte, băieţii obţin de obicei rezultate mai bune la matematică şi au o orientare în spaţiu (de ex.
condus maşina) bine dezvoltată. (Domulescu&Matei, 2017, p.21).
În ceea ce priveşte diferenţele de sex, hormonii responsabili de modificările la nivel fizic,
estrogenul pentru fete şi testosteronul pentru băieţi, sunt implicaţi şi la nivel cerebral. În cazul
fetelor, nivelul estrogenului începe să crească semnificativ odată cu debutul pubertăţii, fapt care
favorizează dezvoltarea hipocampului acea zona a creierului responsabilă cu gestionarea emoțiilor-
drept urmare, abilităţile sociale crescute sunt susţinute şi de acest lucru. Dacă ar fi să ne gândim la
atenţia fetelor la detalii şi la conţinutul emoţional al poveştilor, acestea pot fi mai bine înţelese din
perspectiva aceasta neurală şi hormonală.

Pe de altă parte, în cazul băieţilor, testosteronul este hormonul care contribuie la o

dezvoltare timpurie a hipotalamusului şi a amigdalei4. Aceste structuri cerebrale şi testosteronul
susţin interesul băieţilor pentru sport, activitate fizică şi dorinţă sexuală. Astfel, putem înţelege mai
bine nevoia băieţilor de mişcare şi dificultăţile întâmpinate de către aceştia spre exemplu în şcoală,

2
Materia cenuşie este formată din „pachete” de neuroni condensate.
3 Materia albă reprezintă substanţa albă care „îmbracă” axonii, acea parte a neuronilor care asigură comunicarea între aceştia, şi
favorizează această comunicare. (Domulescu&Matei, 2017, p.21)
4
Hipotalamusul are un rol important în multe funcţii de la nevoi fizice (temperatura corpului, foame, sete, somn) la nevoi sociale
(comportamente asociate cu ataşamentul). Amigdala este o structură corticală responsabilă predominant de reacţia fugă-luptă (engl.
Fight or flight) şi de centrii de plăcere. (Domulescu&Matei, 2017, p.22).

7
Seria 2018-2019
Nivel II Master

unde datorită constrângerilor mediului fizic, aceştia sunt nevoiţi să stea la masă şi să înveţe -
(Domulescu&Matei, 2017, p.22).
În consecinţă, dată fiind amploarea schimbărilor în plan fizic la această vârstă se pot propune câteva
modalități prin care adolescentul poate fi ajutat să se adapteze mai repede:
• Încurajarea adolescenţilor care se dezvoltă mai timpuriu să se angreneze în relaţii de
prietenie cu covârstnicii şi să evite găştile cu adolescenţi mai mari. Dacă totuşi au prieteni
mai mari, strategiile adecvate de monitorizare pot preveni probleme asociate cu grupul de
prieteni;
• Înţelegerea faptului că deşi din punct de vedere fizic adolescentul este matur, acest lucru nu
înseamnă că el gândeşte şi acţionează ca un adult;
• Familiarizarea adolescenţilor cu aspectele legate de biologie şi reproducere;
• Abordarea din partea adulţilor (părinţi, consilieri şcolari etc.) cu maximă seriozitate a
îngrijorărilor cu privire la aspectele fizice şi ascultaţi activ adolescenții cu astfel de
preocupări;
• Încurajarea adolescentului să îşi exprime emoţiile, temerile legate de aspectul fizic;
• Comunicarea deschisă despre sexualitate. Adolescenţii, viitori adulţi, inevitabil vor căuta şi
găsi modele în adulţii din jurul lor, le vor observa comportamentul, discuţiile, cuvintele
alese, cele spuse şi nespuse. Mai exact, putem să le arătăm tinerilor care lucruri se discută
sau nu se discută în familie, iar prin evitarea subiectului „sexualitate” putem transmite
mesajul că acesta e un subiect tabu.
• A încuraja activități, stiluri de învăţare diferite, specifice la adolescenţii băieţi și fete care
să valorifice aceste disponibilități biologice.
(Domulescu&Matei, 2017, p.25).

3.3. Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de observare şi de reprezentare ale

adolescenţilor

În adolescenţă toate procesele informaţionale se desfăşoară la nivel înalt şi au o sporită

eficienţă. În legătură cu dezvoltarea percepţiilor J. Piaget sublinia: „condiţiile organice ale
percepţiei nu sunt deplin realizate decât în faza adolescenţei”.
Prin urmare, în adolescenţă se constată scăderea pragurilor senzoriale, creşterea rapidităţii
explorărilor perceptive, realizarea unor estimări relativ corecte ale lungimilor, volumului, vitezei
etc. Sunt verbalizate cu uşurinţă toate însuşirile percepute dar la acestea se asociază semnificaţii
personale legate de eu şi de unicitatea personalităţii fiecăruia. Adolescenţii îşi pot organiza şi dirija
propriile observaţii fără a mai avea nevoie de vreun ajutor, iar postadolescenţii le investesc în
veritabile activităţi de cercetare.

Procesele de reprezentare se realizează cu uşurinţă la adolescenţi. Ei pot avea atât

reprezentări foarte bogate în detalii cât şi altele ce au un grad foarte înalt de generalitate. Aceasta

8
Seria 2018-2019
Nivel II Master

este o condiţie necesară pentru bogăţia planului mental al adolescentului. Se accentuează

organizarea reprezentărilor în jurul ideilor sau conceptelor centrale dintr-un câmp cognitiv.
Adolescenţii îşi reprezintă cu uşurinţă relaţii structurale şi funcţionale între diverse feluri de
elemente. Ating uşor nivelul înalt al generalizărilor în reprezentare, cel propriu conceptelor
figurale. Cei interesaţi de tehnică şi care se vor specializa în postadolescenţă, în acest domeniu, vor
dobândi abilităţi şi mai mari de reprezentare. La fel pot să reprezinte, în detaliu, aspecte
semnificative din fel de fel de structuri şi să surprindă noi însuşiri şi funcţionalităţi. Aceste
capacităţi de reprezentare sunt demonstrate atât în rezolvarea unor sarcini practice cât şi în
momentele de reverie ce apar relativ frecvent la această vârstă.

3.4. Dinamica gândirii formal-abstracte a adolescenţilor

Intrarea în adolescenţă înseamnă, după J. Piaget, desăvârşirea operaţiilor formale. Acelaşi

autor împreună cu numeroşii săi colaboratori, au susţinut prin cercetări ample ideea că în
adolescenţă, în jurul a 17-18 ani se atinge nivelul cel mai înalt al funcţionării structurilor operatorii
mentale şi a manifestării inteligenţei umane. Acest nou nivel se caracterizează prin:
• operaţiile gândirii sunt pe deplin eliberate de conţinuturile informaţionale cărora li s-au aplicat
iniţial, se generalizează, se transferă şi devin formale. J. Piaget spune că adolescenţii pot să combine
aceste operaţii în moduri foarte variate şi să ajungă la un fel de combinatorică mentală prin care
să verifice toate însuşirile obiectelor şi fenomenelor şi relaţiile dintre ele, respectând totodată legile
logice. În acest fel este întărit în mod considerabil mersul deductiv al gândirii;
• operaţiile de gradul II (sinteze ale sintezelor, generalizări ale generalizărilor, abstractizări ale
abstractizărilor etc.) sunt bine consolidate şi pe deplin reversibile;
• în timpul însuşirii cunoştinţelor la diferite discipline se formează scheme de gândire riguroase
care pot fi aplicate cu uşurinţă în diferite situaţii şi astfel gândirea se poate desfăşura cu mare viteză;
• perfecţionarea şi extinderea aplicării schemelor de gândire cum ar fi a echilibrării balanţei, a
compunerii forţelor, a compensării etc.), permite rezolvarea unui număr mare şi variat de probleme;
• un alt efect al formării schemelor de gândire este şi ceea ce J. Piaget a numit spiritul experimental
spontan care consta în capacitatea adolescentului de a desprinde mental toţi factorii care sunt
implicaţi într-o situaţie şi de a proba apoi, pe rând, în minte, influenţa pe care o au;
• raţionamentul dominant e cel ipotetico-deductiv; adolescentul formulează ipoteze şi apoi
desfăşoară lanţuri lungi de raţionamente pentru a le confirma; face apel la sisteme abstracte de idei
şi la teorii. Acest aspect se amplifică în postadolescenţă, adolescenţii înşişi fiind uimiţi de forţa
minţi lor;
• gândirea prelucrează un mare volum de informaţii şi foloseşte variate sisteme de simboluri (din
matematică, fizic, chimie etc.);
• noţiunile cu care operează gândirea formală au un grad mare de abstractizare şi generalizare şi
formează sisteme riguroase, în cadrul fiecărei discipline;
• adolescenţii ajung la o gândire cauzală complexă;
• totodată, ei pot să cuprindă cu mintea, să se raporteze la spaţiul şi timpul infinite;

9
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• sunt înclinaţi spre generalizări şi spre construcţii de teorii (mai ales în postadolescenţă).
Prin urmare, adolescenţii şi postadolescenţii au un potenţial cognitiv deosebit, dar aceasta nu se
realizează în mod egal la toţi. Se pot uşor constata mari diferenţe între ei. Chiar adolescenţii ajung
să-şi cunoască, măcar o parte din aceste calităţi şi să se orienteze în cunoştinţă de cauză spre direcţii
corespunzătoare de calificare.

3.5. Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor

Memoria adolescentului este rezultatul maturizării mecanismelor cerebrale şi al progreselor

constante înregistrate în stadiile anterioare. Caracteristicile cele mai importante sunt:
• atingerea volumului celui mai înalt care asigură însuşirea cunoştinţelor din variate domenii şi
construirea bazelor culturii generale şi a celei profesionale;
• dominarea memoriei logice fără de care nu s-ar putea face faţă solicitărilor şcolare şi extraşcolare
aşa de variate şi numeroase;
• creşterea capacităţii de a memora laturile abstracte şi generale ale cunoştinţelor care permit
formarea unor structuri cognitive ce integrează uşor noi informaţii şi le asigură păstrarea
îndelungată;
• formarea unor noi procedee mnezice care susţin creşterea şi mai mare a caracterului activ al
memoriei: identificarea ideilor centrale, ierarhizarea lor, selectarea argumentelor, eliminarea
detaliilor nesemnificative etc.;
• dezvoltarea mai largă a metamemoriei care permite gestionarea mai bună a capacităţilor mnezice.
Între gândirea şi memoria adolescentului sunt puternice relaţii de susţinere reciprocă şi astfel creşte
productivitatea şi eficienţa metamemoriei generale specifică acestui stadiu;
• reproducerea activă a cunoştinţelor, adică selecţionarea corespunzătoare a materialului ce trebuie
actualizat, şi reorganizarea în altă formă, adaptată sarcinilor de rezolvat. (Cretu, 2005, p. 36)

Imaginaţia ajunge în acest stadiu la nivelurile înalte ale celorlalte procese cognitive iar
adolescenţii o percep ca pe o nouă zonă de autodefinire şi exprimare originală.
• Cea reproductivă se desfăşoară din ce în ce mai uşor şi mai bine şi este investită în învăţare, în
activităţile curente, în realizarea lecturilor de diverse feluri.
Imaginaţia creatoare este cea care se manifestă la cote foarte înalte. Este favorizată de legături
strânse cu gândirea care susţin, mai ales, originalitatea ei în sarcinile ştiinţifice şi tehnice.
Imaginaţia creatoare implicată în activităţi artistice este propulsată de afectivitatea ce poartă
amprenta acestei vârste, adică este tumultuoasă, intensă, profundă, nuanţată.
În ansamblu, imaginaţia creatoare a adolescenţilor şi postadolescenţilor se remarcă printr-un grad
mai mare de originalitate, comparativ cu alte stadii şi prin personalizarea modurilor
de exprimare.
• Visul de perspectivă, ca formă a imaginaţiei active şi voluntare, este implicat cu precădere în
construirea idealului de viaţă.

10
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• Adolescenţii sunt însă frecvent antrenaţi în reverii ce se referă mai ales la viitor. Este una din căile
de descifrare a viitorului. Prin urmare, nivelul general înalt al imaginaţiei este, la rândul său, un
aspect deosebit al dezvoltării cognitive din adolescenţă şi postadolescenţă.

3.6. Comunicarea şi limbajul în adolescenţă

Întreaga dezvoltare cognitivă, la care ne-am referit până acum, este strâns legată de
progresele limbajului. Acestea se constată în următoarele planuri:
• vocabularul înregistrează până la sfârşitul stadiului o creştere de până la 20.000 cuvinte ceea ce
asigură o competenţă lingvistică şi mai crescută decât a preadolescentului. Cei care continuă
studiile însuşesc foarte mulţi termeni ştiinţifici şi nucleul de semnificaţii al unui număr mare de
cuvinte este reprezentat de noţiuni ştiinţifice complexe. De aceea sunt foarte exigenţi în legătură
cu respectarea sensurilor exacte ale cuvintelor. Adolescenţii şi postadolescenţii însuşesc în şcoală,
dar şi pe alte căi, tehnicile moderne de comunicare lărgindu-şi foarte mult orizontul de cunoaştere;
• însuşesc două sau trei limbi străine, pot intra în dialog cu tineri din alte ţări şi pot beneficia de
avantajele informaţionale ale internetului. Angajează, în comunicarea cu altul, în mod adecvat,
toate mijloacele neverbale. În cazul relaţiilor afective profunde cu anumite persoane, sunt capabili
să recepţioneze şi să decodifice cele mai subtile sensuri ale structurilor verbale emise de acestea şi
ale gesturilor însoţitoare;
• vorbirea are un debit adaptat la situaţii, este fluentă, expresivă, controlată mereu de normele
gramaticale bine stăpânite;
• adolescenţii îşi pot elabora un stil propriu de exprimare verbală pe care îl apreciază ca fiind măsura
inteligenţei şi a gradului de cultură. Dialogul este diferenţiat în funcţie de interlocutor: faţă de adulţi
se exprimă reverenţios, elevat, îngrijit, corect, faţă de egali îşi permit lejerităţi verbale, din spirit de
gaşcă;
• în adolescenţă, dar mai ales în postadolescenţă, se însuşesc tehnici de citire rapidă şi pot scădea
capacităţile de citire expresivă;
• limbajul scris ce caracterizează prin accentuarea particularităţilor individuale în realizarea
grafemelor, prin exigenţe privind normele gramaticale şi ortografice, prin creşterea importanţei
fazei de proiectare a ceea ce se va realiza în scris. Dar toate aceste performanţe ale limbajului se
ating numai dacă adolescenţii au aspiraţii înalte în legătură cu instruirea şi educarea lor şi
acţionează conştient şi voluntar în acest sens

3.7. Dinamica dezvoltării afectivităţii, motivaţiei şi voinţei în adolescenţă

Dezvoltarea afectivă tinde să se ridice în adolescenţă la cotele înalte pe care le atinge şi

cogniţia. Acest nivel crescut se exprimă astfel:
• entuziasm juvenil chiar exaltare afectivă (M. Debesse) ce exprimă, cu precădere, intensităţile
înalte şi expansiunea vieţii afective.

11
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• rezonanţa afectivă largă şi profundă la toate felurile de evenimente din familie (sănătatea şi
înţelegerea dintre părinţi, dificultăţile, certurile, divorţurile, moartea bunicilor, nereuşitele
financiare sau şomajul etc.) din şcoală (reuşita şi nereuşita, victorie în concursuri şi olimpiade,
impresia de nedreptăţire de către profesori, bucuria că aceştia îi acordă atenţie şi îl ajută etc.) şi din
societate (evenimente politice, sociale, culturale de importanţă locală, naţională sau internaţională);
• formarea unor noi sentimente, mai ales legate de eu şi de relaţiile cu alţii, cum ar fi: în raport cu
sine fericirea, mândria, demnitatea, orgoliul, îngâmfarea etc.; în raport cu alţii, cel mai important
este cel al primei iubiri.
• intensificarea conştientizării trăirilor şi experienţelor afective, exprimată în tendinţele crescute
spre reflecţie, meditaţie, reexaminare etc.;
• reglajul conduitelor emoţional – expresive este mai eficient atât în sensul diminuării cât şi în cel
al amplificării lor. În relaţia cu sexul opus există o expectanţă crescută şi o accentuată capacitate
de examinare, discriminare şi decodificare a celui mai mic gest al persoanei iubite;
• acceptorii morali se dezvoltă, se aprofundează şi devin repere ale evaluării reacţiilor afective
proprii, precum şi ale altora, în cele mai diverse situaţii.

Asupra vietii emotionale a adolescentului se exercită mai multe influențe, cum ar fi:
1.Dezvoltarea cognitivă
2.Schimbările hormonale;
3.Evenimentele existențiale;
4.Transformarea cerinţelor şi aşteptărilor sociale provocată de debutul adolescenţei;
5.Orientarea către colegii de generație;
6.Schimbarea structurilor identității
(Rosenblum&Lewis, 2009, p.306)
Dezvoltarea cognitivă la adolescență se caracterizează prin dobândirea operaţiunilor
formale şi o adaptare emoţională faţă de acest mod nou de a percepe lumea, conștienzarea a ceea
ce înseamnă să ştii, înțelegerea oamenilor ca „personalităţi”, recunoaşterea propriilor emoţii,
complexe, multiple şi plurideterminate, precum şi pe cele ale altora, posibilitatea de analiză a
propriei personalităție şi pe cea a celorlalţi, reprezentări cognitive ale propriilor idei, precum şi ale
ideilor altora, aprecierea relativității cunoașterii, posibilitatea analizei eforturilor de descifrare a
informațiilor ambigue.
Evenimentele hormonale sunt schimbări biologice semnificative care generează
instabilitatea emoţiilor la începutul adolescenţei și care pot influenţa experienţa subiectivă sau
privată a emoţiilor, pot determina schimbări evidente în ceea ce priveşte aspectul fizic și au
capacitatea de a influenţa imaginea despre propriul corp (revedeți ce am scris despre implicrea
hormonilor în dezvoltarea fizică).

12
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Experienţele de viaţă, care servesc pentru prima dată ca declanşatoare emoţionale, sunt
evenimentele normative şi previzibile (tranziţia şcolară), în timp ce altele sunt întâmplătoare
(destrămarea familiei, mutarea într-o nouă comunitate, începerea unor relaţii sentimentale).
Dincolo de tipologii, ele sunt factori importanţi de stres.
Exprimarea emoțională la adolescență este diferită la băieți și fete. Astfel, fetele sunt mai
predispuse decât băieţii să prezinte factori asociaţi cu depresia, prezintă stări mai accentuate de
ruşine, vină, tristeţe, timiditate, şi ostilitate îndreptată spre sine, mai ales în contexte interpersonale,
trăiesc mai intens sentimentele de rușine provocate de schimbările fizice decât baieții. Aceștia însă
au sentimente negative cu privire la activităţi şi realizări, decât legate de viaţa interpersoanală.
Psihologii Larson-1990, Lampman- Tetraitis- 1989 au aplicat “metoda eșantionarii experiențelor”
și au constat că: experiența emoțională a adolescenților diferă ca intensitate, frecvență și
persistentță față de cea a persoanelor mai în vârstă sau mai tinere, că adolescentii au limite mai
extinse în ceea ce privește extremele emotionale si cele între care oscileaza dispozitiile, că aceștia
au dispozitii negative mai frecvente decat adultii, că la 13 ani se intensifica simptomele depresive
la fete fiind insotite de diminuarea stimei de sine, perceperea negativa a competentelor scolare si
sociale, a aspectului fizic, a sprijinului acordat de parinti si congeneri. La băieți s-a observat
predispoziția de a–și nega sentimentele cu desăvârșire. Rușinea este un sentiment prezent, mai ales
la fete, generat de aspectul fizic, dorințele sexuale și acceptarea cele din jur.
În aceste condiții, adolescenții își dezvoltă câteva deprinderi specifice:își mixează emoțiile
(încă de la vârsta de 12 ani), disimulează anumite emoții, devin mai empatici (Hoffman, 1984)
prin comparație cu perioada anterioară în care se manifestau oarecum egocentric.
Astfel, la adolescență se dezvoltă anumite competențe emoționale: reglarea emoțiilor
intense, nuanțarea emoțiilor care oscilează rapid, liniștirea, conștientizarea propriilor emoții fară
a fi copleșiți de ele, înțelegerea urmărilor manifestărilor autentice ale emoțiilor în comparație cu
cele ale disimularii lor asupra sinelui si asupra celorlalți, gestionarea experiențelor empatice și
de compasiune, folosirea deprinderilor cognitive pentru a aduna informații despre natura și sursele
emoțiilor, folosirea gândirii simbolice pentru a re(în)cadra un eveniment mai puțin plăcut în unul
mai plăcut, separarea experienței emoționale de identitate si înțelegerea faptului că sinele poate
rămâne intact și continuu în ciuda fluctuațiilor emoționale, distingerea sentimentelor de fapte
pentru a evita raționarea bazată pe emoții, negocierea și mentinerea relatiilor interpersonale în
prezența emoțiilor puternice.

În esență, toate aceste competențe se structurează în condițiile antrenării abilităţilor de

autoreglare. Termenul de autoreglare se referă la procesele conştiente şi automate de a controla un
răspuns cognitiv, emoţional, comportamental (Carver, 2004). Autoreglarea cognitivă se referă la
abilitatea de a planifica, coordona, monitoriza, controla comportamentele şi de a gândi în

13
Seria 2018-2019
Nivel II Master

perspectivă. În perioada adolescenţei autoreglarea cognitivă este în plin proces de dezvoltare, fiind
strâns relaţionată cu dezvoltarea creierului.
Autoreglarea emoţională se referă la abilitatea de a inhiba răspunsuri emoţionale nepotrivite, de a
controla şi gestiona emoţiile în situaţii problematice, precum şi de a amâna recompensele imediate.
Autoreglarea crescută este relaţionată cu rezultate pozitive:
• Performanţă şcolară crescută - cu cât un adolescent reuşeşte să îşi controleze autentic
comportamentele impulsive şi emoţiile, cu atât vor reuşi să gestioneze situaţiile academice;
• Angajament crescut faţă de şcoală - cu cât capacitatea de amânare a recompensei şi
controlul impulsurilor este mai ridicat, cu atât adolescentul este mai abil în a munci mai
susţinut pentru a îndeplini scopuri academice;
• Relaţii pozitive cu covârstnicii - cu cât un adolescent îşi gestionează mai eficient emoţiile
şi comportamentul, cu atât va relaţiona mai eficient cu ceilalţi;
• Evitarea unor comportamente negative - autoreglarea se relaţionează negativ cu abuzul de
substanţe, violenţa, hărţuirea etc.

Factorii protectivi importanţi din punctul de vedere al promovării stării de bine la adolescenţi
sunt:
— competenţele parentale (ex. cunoaşterea caracteristicilor de dezvoltare, practici de
parenting pozitiv);
— prezenţa unui adult suportiv (ex. promovarea ataşamentului sănătos);
— relaţii semnificativ pozitive cu covârstnicii (suport social din partea acestora);

3.8. Dinamica dezvoltării motivaţiei şi voinţei în adolescenţă

În structura generală a motivaţiei din adolescenţă trebuie relevate următoarele aspecte:

• se manifestă foarte activ trebuinţele de autorealizare şi autoafirmare şi adolescentul caută mereu
noi ocazii pentru a şi le satisface, ignorând uneori riscurile şi pericolele;
• se parcurge o noua fază în cristalizarea interesului pentru viitoarea profesie şi se amplifică
identificarea vocaţională (H. Lehalle);
• interesele cognitive devin mai intense şi mai selective, uneori, în ultimele clase de liceu chiar
făcându-se selecţii excesive, care ar putea îngusta construirea bazelor culturii generale;
• interesele culturale rămân largi, relativ constante dar se satisfac după ce se îndeplinesc obligaţiile
şcolare şi familiale;
• se intensifică interesul pentru viaţa interioară proprie;
• interesul pentru grupurile de egali rămâne crescut;
• anumite componente ale personalităţii vor îndeplini şi rolul de motive (sistemul de valori, idealul
de viaţă).
În adolescenţă devin active trebuinţele din vârful piramidei construită de A. Maslow, acestea
ocupând planurile centrale ale constelaţiilor motivaţionale pentru numeroase activităţi. În strânsă

14
Seria 2018-2019
Nivel II Master

legătură cu dezvoltarea motivaţiei se realizează şi un anume grad de maturizare a mecanismelor

voluntare. Acest nou nivel al dezvoltării voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă se exprimă, mai
ales, în următoarele planuri:
• voinţa este implicată în deciziile pentru viitoarea profesie şi în procesul de pregătire pentru
aceasta;
• este angajată în manifestarea autonomiei şi independenţei dorite puternic de adolescenţi şi extinse
treptat în toate planurile vieţii;
• activităţile autoformative de durată pe care le desfăşoară, mai ales, adolescentul, antrenează
calităţi ale voinţei cum sunt perseverenţa şi tenacitatea.

3.9. Personalitatea adolescentului

Dezvoltarea personalităţii în adolescenţă implică multe aspecte de continuitate faţă de

stadiile anterioare dar în acelaşi timp se produc aşa de multe prefaceri încât aşa cum am mai
subliniat, adolescenţa este considerată o a doua naştere. În acest stadiu încep să acţioneze factori
noi cum ar fi: a). lărgirea foarte mare a relaţiilor şi a experienţei personale; b). dezvoltarea cogniţiei
sociale; c). autoimplicarea în propriul proces de formare; d). intrarea în viaţa comunităţii.

Totodată, în cursul acestui stadiu se înregistrează schimbări importante în structura personalităţii

constând, pe de o parte, în consolidarea unor componente aşa cum sunt aptitudinile, pe de altă
parte, în reorganizarea altora aşa cum este caracterul sau idealul de viaţă şi, în fine, în apariţia
unora noi, mai ales cele din subsistemul de orientare al personalităţii: sistemul propriu de valori,
concepţia despre propria viaţă şi a celorlalţi, conştiinţa apartenenţei la generaţie.

Schimbări deosebite se petrec şi în structura imaginii de sine şi a identităţii de sine. În urma

acestor schimbări personalitatea se prezintă pentru prima dată cu toate componentele ei ca un
ansamblu organizat şi unitar dar încă insuficient stabilizat. Se trece astfel, şi în acest plan al
personalităţii, de la caracteristice specifice copilăriei la o nouă personalitate care, în finalul
stadiului, se caracterizează prin autonomie crescută, echilibru între aspiraţie şi posibilităţi, între
propriile interese şi cele ale grupului, prin conturarea mai clară a propriei identităţi şi prin capacităţi
sporite de adaptare la mediu.

După aceste precizări de ansamblu asupra personalităţii adolescentului, este necesar să abordam,
mai analitic, schimbările la care ne-am referit.
Capacităţile şi aptitudinile se manifestă, în cursul acestui stadiu, la niveluri mai înalte.
Aptitudinile generale, şi cu deosebire inteligenţa, ating un vârf specific stadiului. (J. Piaget, B.
Inhelder, 1955). H. Lehalle subliniază creşterea competenţei cognitive exprimată în capacităţi
deosebite de prelucrare a informaţiilor, de rezolvare a problemelor, de abstractizare şi generalizare.
Aptitudinile speciale parcurg o nouă fază de dezvoltare şi se exprimă în rezultate remarcate la
concursuri la nivelul localităţilor, ţări şi chiar în plan internaţional (olimpiade şi competiţii

15
Seria 2018-2019
Nivel II Master

sportive). În comparaţie cu preadolescenţa, adolescenţa înregistrează un spor al creativităţii

exprimată mai ales în creşterea originalităţii. Totodată se formează însuşiri importante ale
personalităţii creative cum ar fi: spirit de obiectivitate, nonconformism epistemic şi pragmatic,
asumarea riscului, cutezanţă, atitudine interogativă, incredere în forţele proprii etc. (I. Mânzat).

Adolescenţa este şi stadiul în care se formează câteva componente ale personalităţii care
exprimă funcţia proiectivă şi pe cea orientativă a acesteia. Cele mai importante sunt:
• structurarea sistemului propriu de valori care are următoarele surse de formare: capacităţile
cognitive crescute care le permit înţelegerea profundă a valorilor (L. Carmichael), creşterea
experienţei personale de viaţă şi observarea vieţii altora, influenţele sociale care ţintesc difuzarea
valorilor;
• cristalizarea unei concepţii personale asupra vieţii proprii şi a vieţii în general, care dă sens şi
semnificaţie activităţilor în care adolescenţii se implică şi totodată, le canalizează energiile şi
capacităţile;
• apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie bazată pe competenţa cognitivă a adolescenţilor care
le permite să-şi dea seama că toţi cei ce se află în acest interval al vieţii simt, gândesc şi acţionează
la fel şi să se compare permanent cu celelalte generaţii. Adolescenţii cred că sunt foarte aproape de
calităţile adulţilor şi uneori îi întrec, aşa că nu vor să mai fie tutelaţi şi astfel, între ei şi adulţi se
pot amplifica semnificativ conflictele interpersonale.
Alături de aceste componente orientative noi, sunt şi altele formate în stadiul anterior:
• idealul de viaţă care a început să se cristalizeze în preadolescenţă dobândeşte următoarele
caracteristici:
a) este, o construcţie personală;
b) este mai stabil;
c) mai susţinut de cunoaşterea capacităţilor şi intereselor proprii;
d) mai bine elaborat, mai ales în legătură cu devenirea profesională;
e) este legat de valori şi orientat de către acestea;

• imaginea de sine şi identitatea de sine sunt mai clarificate datorită; a) intensificării

conştiinţei de sine; b) intensificării trebuinţelor de autoafirmare şi autorealizare.

În ceea ce priveşte imaginea de sine, la adolescență sunt semnificative următoarele componente:

• eul fizic rămâne în centrul imaginii de sine şi este valorificat în relaţiile dintre sexe.
Adolescenţa are o atitudine activă de optimizare faţă de eul fizic şi caută variate căi de a-l
îmbunătăţi.
• eul spiritual este în centrul autocunoaşterii. Adolescenţii sunt preocupaţi de a-şi cunoaşte
nivelul inteligenţei şi gradul de cultură dar şi însuşiri caracteriale şi temperamentale care
sunt importante în relaţiile cu alţii. Reuşesc să-şi identifice măcar o parte din calităţi dar şi
defecte;

16
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• eul social care a traversat în stadiul anterior o perioadă complexă datorită integrării în
grupuri, este mai clar în adolescenţă (ştiu ce loc ocupă în grup şi de ce popularitate se
bucură) şi se află într-un mai bun echilibru cu cerinţele grupurilor.

În ceea ce privește conştiinţa morală, în adolescenţă pot fi constatate niveluri mai înalte ale
acesteia pentru că adolescenții sunt capabili să înţeleagă mai bine valorile morale şi
comportamentele oamenilor şi să formuleze judecăţi asupra acestora din urmă, dar şi asupra
propriilor conduite.

Caracterul în adolescenţă cunoaște schimbări foarte importante. Unele însuşiri caracteriale

apărute în copilărie se consolidează, dar cele care sunt legate de relaţiile cu persoanele adulte şi cu
instituţiile sociale intră într-un proces de mari prefaceri care nu este lipsit de tensiune, contradicţii,
conflicte şi pe care cercetătorii l-au numit „criza de originalitate a adolescentului”-Aceasta este
caracterizată printr-o tensiune generată de nepotrivirea dintre schimbările biologice şi psihice, deja
petrecute şi comportamentele şi atitudinile care erau ale copilăriei şi erau în general aşteptate,
dorite, întărite, încurajate de către părinţi. În acest proces se manifestă atât o latură negativă,
constând în înlăturarea a ceea ce nu mai este util adoptării, cât şi alta pozitivă, de susţinere a
formării de noi competențe şi atitudini. În centrul acestor prefaceri se poate afla eul cu rolurile sale
de integrare şi coordonare, care se pot astfel amplifica şi afirma tot mai puternic, sau componentele
creatoare care îşi găsesc un nou context de manifestare, dat de o sporită autonomie şi independenţă.
În mod concret criza se prezintă ca manifestare frecventă a protestului adolescentului faţă
de cerinţele şi aşteptările adultului, ca reacţie intensă de supărare şi conflict, cu tendinţa de a
discredita gusturile, preferinţele, realizării părinţilor şi de a le prezenta uneori agresiv pe ale lor etc.
Mai ales conflictele intense îi nedumeresc pe părinţi, îi descurajează sau îi îndârjesc în riposta pe
care le-o dau adolescenţilor. Comportamentele şi atitudinile adolescenţilor sunt uneori atât de
intense şi pornesc de la conflicte adesea neînsemnate încât medicii psihiatri le-au numit “patologia
normală a adolescenţilor” (I. Cucu). Însă felul în care se parcurge criza diferă de la individ la
individ, de la grup la grup. Diferenţele se pot referi la: intensitatea manifestării crizei, momentul
începerii ei (la unii poate începe în adolescenţă), durata crizei (la unii poate dura mai mulţi ani),
diferenţa după apartenenţa la sex (la băieţi este mai intensă), implicarea particularităţilor
temperamentale, diferenţieri între adolescenţii din mediul urban şi din mediul rural, după ceea ce
se află în centrul acestor prefaceri.
Literatura de specialitate relevă prefacerile care se referă la autonomie şi independenţă, la
disciplină şi responsabilitate, conformism şi nonconformism, îndrăzneală exagerată până la
teribilism, asumare de riscuri fără chibzuinţă, adesea foarte periculoase şi cu urmări grave. Se
constată, de asemenea, o tendinţă specifică vârstei, de a se avânta în necunoscut, motivată, cel mai
adesea de dorinţa de a şti totul.
În general, în timpul crizei se parcurg câteva faze principale. Încă din 1936 M. Debesse
diferenţiase două faze. Între 14 şi 16 ani există o perioadă de afirmare exterioară când domină
dorinţa de singularizare şi individualizare, manifestate în comportamente şi atitudini neaşteptate,

17
Seria 2018-2019
Nivel II Master

uneori paradoxale, în exprimări surprinzătoare, în reacţii afective intense. Între 16 şi 18 ani apare
o a doua perioadă care este de interiorizare, în care afirmarea eu-lui nu mai este ostentativă ci
intimă, ca o reculegere şi descoperire a bogăţiei şi valorii vieţii mintale. Către 19 – 20 de ani criza
se diminuează şi se atinge un nou echilibru cu mediul.

Principalele căi de autocunoaştere folosite de adolescenţi sunt : autoobservaţia, reflecţia şi

meditaţia asupra a ceea ce au trăit, cum au acţionat, dialogul cu părinţii, profesorii, colegii,
confruntarea şi comparaţia cu alţii, implicarea în fel de fel de activităţi, atenta recepţionare a
atitudinilor celor din jur faţă de ei. Folosind aceste căi adolescenţii caută răspunsurile legate de
identitatea de sine la următoarele întrebări: 1) ce sunt; 2) ce pot; 3) ce voi fi. Reuşesc astfel să-şi
clarifice aspecte noi ale identităţii de sine, ceea ce îi ajută să se implice în activităţi şi relaţii şi să
se manifeste în mod activ şi responsabil.
Autorii Du Bois si Hirsch ( 2000) consideră studiul sinelui, fie că se cheamă “concept de sine ”,
“stima de sine ”, “identitate”, “preocupare de sine” unul foarte amplu, dar și foarte important
pentru cunoașterea adolescentului .

3.10. Problema conștiinței de sine la adolescență

Perioada pubertății și adolescenței repune problemele dezvoltării conștiinței de sine

datorită, pe de o parte, modificărilor ce survin în sistemul general de cerințe ce se manifestă față
de puber și adolescent, iar, pe de alta parte, datorită schimbărilor prin care trece personalitatea cu
structurile și substructurile sale. De aceea, dezvoltarea conștiinței de sine se complica prin
intensificarea perceptiei de sine prin câteva aspecte specifice:
1. propria-i imagine corporală,
2. identificarea si conștiinta ego-ului,
3. identificarea sensului, rolului și statutului sexual și mai ales a celui social (în adolescență).

Percepția de sine și imaginea corporală devin critice, datorită schimbărilor de silueta, fizionomie și
ținuta. Imaginea corporală, aflată la periferiile conştiinţei în copilărie, devine o componenta
centrală în conştiinţa de sine, fiind percepută ca atare. Fără imaginea corporală nu se poate
organiza identificarea. Copiii din aceasta etapă de vârstă sunt preocupaţi cu analiza mai profundă
a caracteristicilor corporale şi mai ales ale feţei. Narcisismul puberal este alternativ critic şi
îngăduitor, cu momente devastatoare câteodată. Acei copii care erau slabi şi debili înainte de puseul
de creştere puberal, au tendinţa de a se vedea mai mici şi mai slabi decât sunt în realitate; cei ce
erau puternici şi voinici tind să se considere ca atare, chiar dacă în timpul puseului puberal au
devenit longilini şi firavi.
Tinerele fete se preocupă mai mult de aspectele fizice. Adeseori pubertatea le sporeşte gradul de
atractivitate, dar ele nu conştientizează acest fapt dacă în copilărie nu au fost considerate atractive.

18
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Nemulţumit de înfăţişarea sa, puberul se îndoieşte de sine, se crede mai puţin inteligent, arătos şi
respectat, pentru că se percepe pe sine cu nemulţumire.
Percepţia de sine se poate manifesta ca negativă şi în cazul progresului şcolar slab sau al inadaptării
şcolare. Aceasta, deoarece modul în care puberul este privit de colegi şi de profesori afectează
structurarea conștiinței de sine.
Expectanțele părinților față de rezultatele școlare ale copiilor au de asemenea un rol important în
dezvoltarea conștiinței de sine. Există forme subtile de feed-back între tineri și familiile lor, forme
ce operează pe terenurile autoevaluării și al formării conștiinței de sine.

În cazul în care puberul are o stima de sine mai înaltă decât atitudinea evaluativă a altora despre
el, se simte izolat, depresiv şi se zbate în a găsi forme de exprimare care să aducă acceptarea şi
admiraţia. În această situatie se manifestă teribilismele, creşterea la paroxism a opozabilităţii, criza
de originalitate – uneori sublimata în artă, poezie, literatură etc., iar – alteori – în acte delincvente.
Tinerii cu estimaţii de sine înalte şi cu bună acceptare în colectiv primesc sarcini şcolare cu
expectaţie pozitivă, cu încredere. Ei îşi susţin întotdeauna opiniile cu încredere. În genere, aceştia
au mai puţine probleme personale. Tinerii ce au apreciere de sine joasă nu manifestă iniţiative, nu
vor să se exprime ca să nu greşească sau să supere pe alţii – adeseori o fac pentru că nu vor să
atragă atenţia.

Dezvoltarea identității la adolescență

O problemă aparte a adolescenței este constituirea identității de sine, altfel spus a găsirii
răspunsului la întrebarea „Cine sunt eu ?”. Această componentă importantă a psihicului uman
oferă persoanei sentimenul de continuitate a ființei psihice pe axa timpului, de permanență a
conţinuturilor psihice supuse schimbării, de stabilitate în dinamica psihică, de identitate cu sine
însuşi.
Identitatea de sine include mai multe componente, printre care: identitatea fizică, psihosexuală,
vocaţională, moral-spirituală, toate acestea exprimându-se prin caracteristici psihologice şi
comportamente care afirmă şi întăresc sinele, personalitatea individului (Iolanda Mitrofan,
Ciupercă, 2002).
Autorii citaţi arată că identitatea de sine în perioada adolescenţei se poate contura în: pozitivă,
negativă şi incertă, respectiv, criza de identitate, criteriul fiind autopercepţia, felul în care se percep
tinerii în raport cu societatea, mediul familial şi grupul de prieteni.
Un celebru autor american, Erik Erikson a studiat aceste aspecte și a adâncit procesul de
analiză a construirii identității de sine la adolescență lansând 4 concepte:
1.Identitatea ego-ului;
2. Criza de identitate;
3. Procesul de formare a identitatii;
4. Moratoriul psihosocial

19
Seria 2018-2019
Nivel II Master

1.Identitatea ego-ului înseamnă;

• percepția conștientă a unicității individului=recunoașterea din partea celor care conteaza
pentru noi;
• efortul inconștient de a obține continuitatea experientei=a ști către ce se îndreptă;
• o identitate optimă percepută ca un sentiment psihosocial de bine= sentimentul de confort
în propria piele, „sentimentul subiectiv şi tonic al unităţii personale şi al continuităţii
temporale”. (J Kroger, 2009, apud Adams&Berzonsky, p.241)
2. Criza de identitate la adolescență se traduce prin conflictul dintre claritatea versus confuzia
rolului. Erikson (1950, p.139) arată că adolescentul tipic gândeşte în modul următor despre sine
însuşi: „Nu sunt ceea ce mi-aş dori să fiu, nu sunt ceea ce voi fi, dar nici nu mai sunt ceea ce am
fost”.
Difuzia identității este trăită la nivelul a patru componente:

• Intimității -lipsa de încredere în ceilalți deoarece altfel ar putea să-și piardă sentimentul
identității;

• Difuzia timpului -neîncredere că timpul poate să aducă schimbări în starea actuală;

• Difuzia efortului personal=care implică fie o inabilitate de a se concentra, fie un efort enorm
direcţionat înspre o singură activitate;

• Identitate negativă= atitudine ostilă fata de rolul considerat dezirabil de ceilalți.

(Erikson, 1968)
3. Procesul de formare a identității constă în abilitatea ego-ului de a sintetiza și integra identificări
importante mai timpurii într-o forma nouă, pur personală, în recunoașterea de către comunitate a
importanței persoanei tânărului, prin recunoașterea acestui sentiment de către adolescent.
4. Moratoriul psihosocial este procesul în care tinerii experimentează liber diferite roluri de adult
până îl găsesc pe cel care li se potrivește (Erikson, 1968).
Pornind de la teoria lui E Erikson, J.E Marcia (1966, 1967) a elaborat un model al statusurilor
identitare „care identifică patru statusuri diferite prin care adolescentii abordează roluri și valori
definitorii în ceea ce privește identitatea ” (J Kroger, 2009, apud Adams&Berzonsky, p.242).
Acestea sunt :
1. identitatea difuză;
2. forţată;
3. moratorium-ul sau criza de identitate;
4. identitatea dobandită.

20
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Celor patru statusuri le-au fost asociate diferite trăsături de personalitate, experiențe subiective,
modalități de interacține cu ceilalți.
Astfel, adolescenții cu identitate difuză prezintă niveluri scăzute de autonomie, stimă de sine și
simț al identității, probleme de adaptare și sunt predispuși la timiditate, sunt cei mai vulnerabili la
presiunile congenerilor de a se conforma (Adams, et al, 1984), au niveluri ridicate de nevroză și
cele mai scăzute niveluri de conștiinciozitate, stil cognitiv caracterizat de tăraganare și de evitare a
problemelor, dependenți de ceilalți în luarea deciziilor, orientare difuză /de evitare a construirii
identății, sunt distanți sau reticenți față de responsabilitățile de îngrijire a cuiva ori au prezentat
niveluri scăzute de atașament față de părinți (în cazul băieților- Campbell, Adams & Dobson, 1984;
în cazul fetelor- Josselson, 1987)
Adolescenții cu identitate forțată se caracterizează prin:

• Niveluri ridicate de conformism, autoritate și schimbări ale aspirațiilor asociate cu anxietate

și atitudini defensive;

• Puțin deschiși spre experiențe noi;

• Perceperea locusul controlului în exterior;

• Puțin capabili de a integra idei noi și de a gândi analitic;

• Predispuși la erori de judecată din cauza deficitului de atenție ( Read, Dobson, Adams,
1984)

• Au manifestat anxietate severă atunci când au fost confruntati cu situația de separare de

familie ( Kroger, 1985)
Adolescenții cu identitate în moratoriu:

• Sunt în proces de căutare a identității ceea ce provoacă multă anxietate;

• Folosesc negarea, proiecția și identificarea pentru a limita manifestările anxioase;

• Sunt sceptici în legătura cu ceea ce știu sau cu ceea ce vor putea să achiziționeze în plan
cognitiv;

• Au un stil analitic/filosofic de a aborda problemele;

• Stabilesc relații apropiate de prietenie caracterizate de respectul față de integritatea

celorlalți;

• Relații ambivalente cu familia.

Iar adolescenții cu identitate dobândită prezintă:
• Niveluri ridicate de motivare, respect de sine și ale locusului de control intern;

21
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• Grad scazut de nevroză;

• Scăzuta utilizare a mecanismelor de apărare;
• Multă conștiinciozitate și extravertire;

• Niveluri scăzute de timiditate;

• Capacitate de a funcționa adecvat în condiții de stres;
• Judecată morală superioară, sociabilitate, atașament față de familiile lor ;

• Niveluri de dezvoltare a ego-ului înalte;

• Apropiere față de cei aparținând celorlalte statusuri .
Studiile efectuate au evidențiat faptul că aproximativ jumatate dintre adolescenți au păstrat un
status al identității forțate sau difuze atât în evaluările globale , cât și în cele pe domenii, până spre
finalul liceului. Adams și Fitch (1983) au subliniat importanța rolului unui context (medii
academice diferențiate) în afara familiei pentru dezvoltarea identității în adolescență. Acești doi
cercetători au realizat studii longitudinale la intervale de 9-12 luni după admiterea la facultate și
s-au evidențiat creșteri semnificative ale numărului de studenți care trec în faza de moratoriu.
Adulții care relaționează cu adolescenții, cărora doresc să le dezvolte identitate sănătoasă, trebuie
să:

• Accepte adolescentul pentru ceea ce este (acceptarea necondiţionată);

• Respecte diferenţele dintre adolescent şi adult;
• Negocieze împreună cu adolescentul, stabilirea limitelor, explicarea raţiunii impunerii
acestora;
• Practice consistenţei regulilor;
• Încurajeze exprimarea sinelui adolescentului;
• Încurajeze autonomia adolescentului;
• Să aprecieze în discuţii punctele de vedere ale adolescentului.

3.11. Sfaturi pentru educatori pentru optimizarea relației cu adolescenții

Pentru cei care interacționează cu adolescenții sunt indicate câteva modalități de
interacțiune: ( Albu E., 2007, pp. 76-80)
1. Utilizarea convingerii-adolescentul este de acord cu argumentele raţionale, le înțelege și
este capabil să se convingă de temeinicia lor.
2. Expectanțele/așteptările profesorilor (predicția ce se autoîmplinește) să fie înalte și
pozitive.

22
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Predicția ce se autoîmplinește se referă la situația de interacțiune în care așteptările credibile

ale profesorului vor suscita un anume comportament din partea elevului, acesta din urmă
confirmând inconștient, obiectiv așteptările primului. Cercetări recente în domeniu evidențiază
faptul ca expectanțele, înalte sau scăzute ale profesorilor, sunt provocate de atractivitatea fizică
a elevilor, de notele anterioare, de durata relațiilor de cunoaștere reciprocă și de alți factori.
Profesorii abordează diferențiat elevii în raport cu care au expectanțe, așteptări înalte sau
scăzute. Astfel, față de care elevii pentru care au așteptări înalte se comportându-se într-o
manieră apropiată, caldă , îi lăudă mai mult, le predau mai multe informatii, le oferă mai multe
ocazii de a răspunde la ore.
Profesorul (emitentul de expectații) care reușește să se facă apreciat se caracterizează prin: stil
interactiv pozitiv, prietenos, onest, interest, prin capacitatea de comunicare a informațiilor
expectante (operaționalizată cel mai adesea prin expresivitatea nonverbală). Este evident că, între
anumite limite expectanțele profesorilor modelează comportamentul și performanțele elevilor și că
aceștia devin ceea ce credem noi, profesorii, că ei pot deveni. Astfel înțelese lucrurile, optimismul
pedagogic se instituie ca o condiție necesară a succesului.

3. Evitarea moralizării-pe adolescenți îi supară moralizarea (greșeala frecventă a multor

educatori, care încearcă să impună în mod categoric punctul lor de vedere considerat cel
mai potrivit).
4. Evitarea greșelilor în fața adolescenților și prezentarea unor modele pozitive;
5. Stimularea iniţiativei, a autonomiei;
6. Aplicarea pedepselor şi recompenselor trebuie făcută cu deosebit tact pedagogic;
7. Glumele/umorul au efect confortabil asupra stării psihice a tinerilor, ironiile şi jignirile au
un efect distructiv, demobilizator, uneori devastator;
8. Evidențierea aspectelor pozitive din conduita adolescenților;
9. Comunicare autentică, sinceră;
10. Asumarea responsabilității.
Adulții trebuie să le ofere adolescenților posibilitatea de a-și dezvolta următoarele caracteristici
și abilități care-l vor ajuta să se adapteze la schimbările pe care le presupune maturizarea psihică:
1. Competenţa;
2. Încrederea;
3. Conectarea;
4. Caracterul;
5. Contribuţie;
6. Managementul situaţiilor problematice (coping);

23
Seria 2018-2019
Nivel II Master

7. Controlul.
1. Competenţa- se referă la abilităţile adolescentului de a gestiona eficient situaţiile prin care trece.
Activităţi care pot contribui la dezvoltarea competenţei la adolescenţi sunt:
• Implicarea în activităţi în care să îi fie puse în valoare punctele tari şi calităţile (ex. dacă
un adolescent este talentat la pictură, este recomandat să facă parte dintr-un club de pictură);

• Recunoaşterea situaţiilor în care are comportamente bune şi performanţă crescută (ex.

identificaţi în fiecare zi câteva lucruri pe care adolescentul le face bine şi comunicaţi-i acest
lucru);

• Oferiți-le şansa, în situaţii relativ sigure, să ia decizii greşite şi să le asume, apoi discutaţi
despre acest lucru;

• Încurajaţi-i să se implice în activităţi noi şi oferiţi-le încredere că vor reuşi.

2. Încrederea= se referă la ceea ce crede adolescentul despre propriile sale competenţe. Acesta
câştigă încredere prin demonstrarea competenţelor în situaţii reale în care li se comunică corect
despre propriile rezultate.
Activităţi care pot contribui la dezvoltarea încrederii la adolescenţi sunt:

• Comunicaţi-i adolescentului foarte clar ce aşteptări aveţi de la acesta în termeni de

competenţe şi valori, nu doar în termeni de performanţă (ex. să fie onest, să persevereze
etc.)

• Spuneţi-i cu claritate ceea ce face bine şi ceea ce necesită îmbunătăţire;

• Oferiţi-i un context în care să vă arate că este partener egal cu dvs.;

• Evitaţi să îl criticaţi de faţă cu ceilalţi, în public

3.Conectarea- se referă la conexiunea cu familia, prietenii, şcoala şi comunitatea, ceea ce
produce un sentiment de securitate şi apartenenţă la valorile acestora.
Potenţiale activităţi care pot contribui la dezvoltarea conectării la adolescenţi sunt:
— Oferiţi-i experienţe în care acesta să îşi exprime nemulţumirile şi emoţiile într-un mod
constructiv şi sigur;
— Comunicaţi cu adolescentul despre problemele acestuia;
— Construiţi oportunităţi de a petrecere timpul împreună;
— Construiţi un sentiment al securităţii fizice şi emoţionale.

24
Seria 2018-2019
Nivel II Master

4. Caracterul- se referă la dezvoltarea unui sentiment al sinelui, al valorii şi încrederii personale

raportate la standarde etice. Potenţiale activităţi care pot contribui la dezvoltarea caracterului la
adolescenţi sunt:
— Oferiţi experienţe în care adolescentul să identifice maniera în care comportamentele
personale pot avea un impact asupra celorlalţi (în bine sau în rău);
— Oferiţi experienţe de clarificare a valorilor;
— Oferiţi experienţe care să-i permită adolescentului să construiască sensul binelui şi al
răului.
5. Contribuţie- Adolescenţii care înţeleg importanţa contribuţiei personale în vieţile celorlalţi şi
în comunitate, îşi dezvoltă un sentiment al utilităţii personale şi sunt mai motivaţi să fie
proactivi, să aibă comportamente prosociale şi să aducă un plus de valoare comunităţii.
Potenţiale activităţi care pot contribui la dezvoltarea contribuţiei la adolescenţi sunt:
— Creaţi oportunităţi care să-i permită adolescentului să contribuie la binele celorlalţi, să
facă o diferenţă în bine;
— Ajutaţi-l să identifice modele care să aibă contribuţie în comunitate;
— Arătaţi-i că pot să schimbe lumea. Împuterniciţi-i să facă acest lucru.

6. Managementul situaţiilor problematice sau Copingul implică un repertoriu de strategii

eficiente, adaptative şi pozitive de a face situaţiilor de viaţă. Copingul desemnează un “efort
cognitiv şi comportamental de a reduce, stăpîni sau tolera solicitările interne sau externe,
care depăşesc resursele personale” (Lazarus şi Folkman, 1984).
Compararea mecanismelor de coping cu cele defensive (A. Băban, 1998)
Mecanismele de coping sunt procese (sub) conştiente produse în contact cu realitatea care
permit confruntarea cu realitatea, implică scop şi perspectivă (sunt orientate spre prezent şi/sau
viitor) , au (necesită) flexibilitate, permit exprimarea afectivă , preced sau succed reacţiei de stres,
sunt orientate spre interior sau exterior, au eficienţă situaţională.
Mecanismele defensive sunt: procese inconştiente produse la interfaţa ego-id,
distorsionează (mai mult decît cele de coping) realitatea , sunt orientate predominant spre trecut,
implică automatisme, sunt rigide, blochează exprimarea afectivă, sunt procese post-afective
orientate spre blocarea pulsiunilor instinctuale interne, au organizare ierarhică: mature vs. imature.
În ce priveşte caracteristicile copingului, paradigma cognitivistă este cea care porneşte de
la cel puţin două premize esenţiale: 1. copingul presupune efort conştient, îndreptat asupra modului
în care situaţia stresantă este percepută, prelucrată, stocată; 2. copingul presupune o anumită
procesualitate, etapizare, ce se concretizează în: anticiparea situaţiei (evaluarea costului

25
Seria 2018-2019
Nivel II Master

confruntării), confruntarea propriu-zisă şi redefinirea situaţiei prin prisma confruntării; analiza

semnificaţiei personale a situaţiei post-confrun-tare [Iamandescu I. B, 1993].
Copingul poate fi: activ, prin evitare, centrat pe emoție și acceptarea sau resemnarea.
Potenţiale activităţi care pot contribui la dezvoltarea copingului la adolescenţi sunt:
— Permiteţi adolescentului să identifice soluţii la problemele cu care se confruntă;
— Ghidaţi adolescentul să identifice strategii eficiente de adaptare la diferite situaţii;
— Asistaţi adolescentul în luarea deciziilor, pas cu pas.

7.Controlul se referă la sentimentul de control asupra deciziilor şi acţiunilor, sentiment care creşte
abilitatea persoanei de a gestiona provocările din viaţa sa.
Potenţiale activităţi care pot contribui la dezvoltarea controlului la adolescenţi sunt:
— Explicaţi adolescentului faptul că majoritatea situaţiilor de viaţă nu sunt întâmplătoare,
ci ele sunt rezultatul unor acţiuni sau decizii anterioare;
— În situaţiile în care ceilalţi sunt responsabili pentru anumite situaţii, explicaţi
adolescentului că nu este responsabilitatea sa ce se întâmplă cu ceilalţi oameni (ex. divorţul
părinţilor);
— Arătaţi-i adolescentului relaţia dintre ceea ce face şi consecinţele acţiunilor sale.

În postura de părinţi ai unui adolescent, adulţii trebuie să-și schimbe modul în care înţeleg
acest rol; așadar, părintele nu ar mai trebui să gestioneze sau să ghideze comportamentul copilului
său, ci, mai degrabă, să dețină rolul unui consultant. Astfel, intervenţiile părintelui sunt mai puţin
orientate spre a controla comportamentul copilului, el urmărind să-i ofere din ce în ce mai multă
independenţă, sprijinindu-l şi încurajându-l să facă alegerile cele mai potrivite pentru el. Deşi s-ar
putea să pară că nu puteţi comunica cu el ca în perioada copilăriei, este extrem de important să-i
transmiteţi faptul că sunteţi dispuşi să-l ascultaţi. În continuare, vă sugerăm câteva strategii
eficiente, cu ajutorul cărora puteţi comunica eficient:
• discutaţi din timp despre modificările care apar în perioada pubertăţii,
• alegeţi situaţiile în care „puneţi piciorul în prag”,
• încurajaţi adolescentul să aibă propriile păreri,
• stabiliţi limite în comportament,
• transmiteţi dezaprobarea fără să-l jigniţi sau să-l umiliţi,
• acceptaţi nevoia de intimitate a adolescentului,
• monitorizaţi accesul adolescentului la emisiunile TV şi la calculator,
• preveniţi comportamentele de risc prin discuţii.

26
Seria 2018-2019
Nivel II Master

În concluzie, în adolescenţă se desfăşoară un proces intens şi amplu de schimbare, dezvoltare

şi restructurare a personalităţii care este central pentru următorul ciclu al vieţii, cel de maturizare.
Pe fondul acestor caracteristici generale, la care ne-am referit, personalitatea adolescentului poate
prezenta foarte multe particularităţi individuale. În general, în adolescenţă se accentuează
caracterul particularizat şi individualizat al dezvoltării psihice. Totodată fiind o structură în plin
proces de transformare, personalitatea adolescentului prezintă o anume fragilitate care trebuie să
fie, în mod deosebit, în atenţia educatorilor şi specialiştilor.

Teme de reflecție:
1. Rețineți principalele caracteristici ale fiecărui palier de dezvoltare, de la cel biologic la cel
emoțional;
2. Analizați criza de originalitate la adolescență;
3. Analizați criza de identitate la adolescență;
4. Rețineți carateristicile fiecărui profil de identitate din cele patru menționate de J. Marcia;
5. Identificați care sunt cele mai potrivite modalități de relaționare cu adolescenții;
6. Identificați acele abilități, caracteristici ce trebuie dezvoltate la adolescență pentru o
adaptare la schimbările generate de dezvoltare;
7. Gândiți la un profil comportamental al adultului educator/ părinte cu rol pozitiv în
dezvoltarea adolescentului.

Bibliografia minimală
• ADAMS G.R., BERZONSKY M, 2009, Psihologia adolescenţei. Manualul Blackwell, Polirom, Iaşi;
• ALBU EMILIA, 2007, Psihologia vârstelor, Univ Petru Maior , Tg. Mureș
• Băban A. Stress şi personalitate, Presa Universitară Clujeană, 1998, 43-70, p. 89-98.
• BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Editura Tehnică, Bucureşti, pag. 257-262
• BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA (coord.), Psihologia vârstelor, 2004, Editura Universităţii din Oradea,
pag. 331-340.
• CREŢU TINCA, 2001, Psihologia vârstelor, Editura CREDIS-Bucuresti;
• CREȚU TINCA, Psihologia educației, 2004, Universitatea din Bucureşti, Editura CREDIS
• CREŢU TINCA, Adolescenţa şi contextul său de dezvoltare, 2001, Editura Credis, Bucureşti, pag 140-161.
• IAMANDESCU I. B. Stressul psihic şi bolile interne. Ed. ALL, Bucureşti, 1993.
• LAZARUS R. S., FOLKMAN S. Stress, Appraisal and Coping, Springer Publishing Company, New York,
1984
• LEPĂDATU IOANA, 2008, Psihologia vârstelor-ciclurile de creștere și dezvoltare, Editura Psihomedia
Sibiu;
• MATTHEWS, G., DEARY, I.J., WHITEMAN, MARTA C., 2005, Psihologia personalităţii. Trăsături,
cauze, consecinţe, Polirom, Iași;
• MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi adolescentului, Editura Augusta, Timişoara, 1998, pag. 263-
272.
• ROSENBLUM , D. GIANINE, LEWIS, MICHAEL, (2009), Dezvoltarea emoțională în adolescență, din
Adams G.R., Berzonsky, M., Psihologia adolescenţei. Manualul Blackwell, Polirom, Iaşi,pp. 305-327;

27
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• SION GRAȚIELA, 2003, Psihologia vârstelor, Editura Fundației România de Mâine.

• ŞCHIOPU URSULA, VERZA EMIL, Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1995, pag. 249-254.

28