Sunteți pe pagina 1din 4

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - MDRAP

Ordinul nr. 1895/2016 pentru aprobarea Procedurii


privind autorizarea și exercitarea dreptului de practică
a responsabililor tehnici cu execuția lucrărilor de
construcții, precum și pentru modificarea Reglementării
tehnice "Îndrumător pentru atestarea tehnico-
profesională a specialiștilor cu activitate în construcții",
aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice,
transporturilor și locuinței nr. 777/2003

Modificări (1)
În vigoare de la 30 septembrie 2016

Consolidarea din data de 21 martie 2018 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din
30 septembrie 2016
Include modificările aduse prin următoarele acte: Ordin 2264/2018.
Ultimul amendament în 19 martie 2018.

Având în vedere prevederile Ordonanței Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în
Construcții - I.S.C., aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare prevederile art. 3 pct. II lit. j) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 525/2013
pentru aprobarea atribuțiilor generale și specifice, a structurii organizatorice și a numărului maxim de
posturi, precum și a normării parcului auto și a consumului de carburanți ale Inspectoratului de Stat în
Construcții - I.S.C., cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. III alin. (2) din Legea nr. 177/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind
calitatea în construcții și al art. 12 alin. (7) și art. 14 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013
privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu
modificările și completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, emite prezentul ordin.
Art. I. - Se aprobă Procedura privind autorizarea și exercitarea dreptului de practică a responsabililor
tehnici cu execuția lucrărilor de construcții, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. II. - Reglementarea tehnică "Îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiștilor cu
activitate în construcții", aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și
locuinței nr. 777/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 9 iunie 2003, cu
modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Tiparit de Pestean Nicolae Sebastian la 21.03.2018. 1/4


Document Lege5 - Copyright © 2018 Indaco Systems.
" (1) Prezentul îndrumător stabilește modul în care se efectuează atestarea specialiștilor cu activitate în
construcții, pentru profesiile reglementate «verificator de proiect atestat», «expert tehnic atestat», în
conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările
ulterioare, și ale Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției
lucrărilor și a construcțiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 925/1995."
2. Articolele 9-12 se abrogă.
3. La articolul 17, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
" (2) Ștampilele specialiștilor verificatori de proiecte atestați și experți tehnici atestați trebuie să corespundă
modelelor din anexa nr. 3."
4. La articolul 23, alineatul (4) se abrogă.
5. Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. III. - (1) Persoanele atestate ca responsabil tehnic cu execuția lucrărilor de construcții anterior intrării în
vigoare a prezentului ordin își vor desfășura în continuare activitatea în domeniile și specialitățile
menționate în certificatele și legitimațiile de atestare până la preschimbarea atestatelor și legitimațiilor cu
autorizații și legitimații emise în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Persoanele atestate ca responsabil tehnic cu execuția lucrărilor de construcții anterior intrării în vigoare
a prezentului ordin vor solicita Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., până la data de 31 decembrie
2016, preschimbarea atestatelor și legitimațiilor cu autorizații și legitimații emise în conformitate cu
prevederile procedurii prevăzute în anexa nr. 1.
Art. IV. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației
publice,
Vasile Dîncu

București, 31 august 2016.


Nr. 1.895.

ANEXA Nr. 1

PROCEDURĂ
privind autorizarea și exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuția
lucrărilor de construcții

ANEXA Nr. 2
(Anexa nr. 3 la reglementările tehnice)

MODELE DE ȘTAMPILE

Verificatori de proiecte

Tiparit de Pestean Nicolae Sebastian la 21.03.2018. 2/4


Document Lege5 - Copyright © 2018 Indaco Systems.
Tiparit de Pestean Nicolae Sebastian la 21.03.2018. 3/4
Document Lege5 - Copyright © 2018 Indaco Systems.
** Reprezintă denumirea prescurtată a autorității de stat competente, corespunzătoare perioadei în care s-a
emis certificatul de atestare tehnico-profesională și legitimația aferentă (respectiv MLPAT, MLPTL, MTCT,
MDLPL, MDRL, MDRT, MDRAP).
NOTĂ:
Numărul de pe ștampilă este numărul de atestare și al legitimației specialistului posesor al ștampilei. Is, It,
Ig și Ie reprezintă specialitățile de instalații specificate la art. 4 din reglementarea tehnică.

Tiparit de Pestean Nicolae Sebastian la 21.03.2018. 4/4


Document Lege5 - Copyright © 2018 Indaco Systems.

S-ar putea să vă placă și