16.Cr 6 2006 Din 19CCOd de Proiectare Pentru Structuri Din Zidarie PDF

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
Reglementarea tehnică "Cod de proiectare pentru structuri din zidă rie", indicativ CR 6-2006 din 19.09.2006
În vigoare de la 01 ianuarie 2007
Consolidarea din data de 23 ianuarie 2020 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 807bis din 26 septembrie 2006
Include modificările aduse prin următoarele acte: Ordin 1372/2010; Anexă 2010.
Ultimul amendament în 11 iunie 2010.
CAPITOLUL 1
PREVEDERI GENERALE
1.1. Domeniul de utilizare și scopul Codului

(1) Codul de proiectare pentru structuri din zidărie, indicativ CR 6-2006, se utilizează pentru proiectarea clădirilor civile, industriale și agrozootehnice sau ale părților acestora, realizate cu pereți
structurali din zidărie cu următoarele tipuri de alcătuire, definite la 1.3.1.:
▪ zidărie simplă/nearmată (ZNA);
▪ zidărie confinată (ZC);
▪ zidărie confinată și armată în rosturile orizontale (ZC+AR);
▪ zidărie cu inimă armată (ZIA).
Tipuri de alcătuire pentru pereți din zidărie(a) Zidărie confinată(b) Zidărie cu inima armată
(2) Prevederile Codului se utilizează și pentru proiectarea panourilor de zidărie de umplutură asociate cu cadre (ZUC) și a pereților nestructurali din zidărie, indiferent de materialul din care este
realizată structura clădirilor respective (beton armat sau oțel).
NOTĂ: Zidăria armată vertical și orizontal, executată cu elemente pentru zidărie cu forme speciale și zidăria precomprimată, nu fac obiectul prezentului cod.
(3) Codul se referă numai la cerințele privind rezistența, stabilitatea, rigiditatea și ductilitatea structurilor din zidărie precum și la durabilitatea acestora. Alte cerințe, de exemplu, cele privind izolarea
termică și acustică, nu constituie obiectul acestei părți a Codului.
(4) Nivelurile de siguranță rezultate din calculul și prevederile constructive în conformitate cu prezentul Cod constituie niveluri minime de calitate în sensul Legii nr. 10/1995. La solicitarea investitorului,
proiectantul poate adopta măsuri suplimentare pentru obținerea unor niveluri de asigurare superioare. Se recomandă ca aceste măsuri să fie adoptate pe baza unei analize de tip "cost-beneficiu" care
să țină seama de costul total probabil al construcției pe durata de exploatare prevăzută prin tema de proiectare.
(5) Prevederile prezentului Cod referitoare la alcătuirea de ansamblu și la calculul clădirilor cu structuri din zidărie precum și cele referitoare la detalierea constructivă a părților/elementelor pentru
construcție sunt aplicabile numai pentru structurile curente ale clădirilor civile, industriale și agrozootehnice enumerate la (6). În cazul clădirilor cu alcătuiri neuzuale sau care sunt destinate unor
funcțiuni speciale, prevederile Codului au numai caracter orientativ.
(6) Acest sistem structural este folosit în mod curent pentru:
▪ clădiri etajate cu înălțime până la P+4E inclusiv: locuințe, alte clădiri cu funcțiuni similare (hoteluri, moteluri, cămine, internate, creșe, etc.), clădiri pentru învățământ și ocrotirea sănătății, alte tipuri de
clădiri social-culturale care nu necesită spații libere mari și care au funcțiuni în general fixe (care nu sunt susceptibile de a suferi transformări majore în timpul exploatării);
▪ clădiri tip "hală/sală" cu deschideri și înălțimi moderate (de regulă, cu deschideri maxime de 9.00-15.00 m și înălțimi de 6.00-8.00 m) pentru săli de gimnastică, ateliere, depozite, clădiri
agrozootehnice, etc.
(7) Prevederile privind execuția lucrărilor sunt tratate în măsura în care este necesar să se indice calitatea materialelor și a produselor pentru construcții și nivelul calității execuției pe șantier, cerute
pentru respectarea ipotezelor avute în vedere la proiectare.
(8) Prevederile Codului se aplică numai structurilor realizate cu elemente pentru zidărie și/sau cu mortare, din țară sau din import, care îndeplinesc următoarele două condiții:
▪ sunt conforme cu normele europene asimilate ca norme naționale (SR EN) sau cu alte norme din România privitoare la condițiile de calitate și/sau la caracteristicile mecanice (inclusiv cerințele de
durabilitate);
▪ satisfac cerințele specifice pentru zidăriile din zonele seismice date în prezentul Cod și în Codul P100-1/2006.
NOTĂ . Condițiile de calitate și caracteristicile respective se referă la elemente și/sau mortare considerate individual precum și la zidăriile executate cu acestea.
(9) În cazul structurilor executate cu elemente pentru zidărie și/sau cu mortare, fabricate în țară sau din import, care nu satisfac una dintre cerințele de la pct. (8), prevederile Codului au caracter
orientativ și vor putea fi aplicate pe baza prescripțiilor tehnice specifice (conform celor specificate în H.G. nr. 622/2004), prin care vor fi stabilite domeniile și condițiile tehnice de folosire pentru
produsele respective în România.
(10) Condițiile de calitate și/sau caracteristicile mecanice ale materialelor componente și ale zidăriilor realizate cu acestea, pentru care sunt aplicabile prevederile prezentului Cod, pot fi stabilite pe baza
următoarelor categorii de informații:
▪ informații existente în baza de date națională;
▪ date din agrementele tehnice eliberate de autoritățile competente din România;
▪ încercări efectuate în cazul unui proiect concret;
▪ informații existente într-o bază de date din străinătate pentru produse similare.
NOTE:
1° În cazul datelor stabilite prin încercări, efectuate în cadrul unui proiect sau existente într-o bază de date din străinătate, este necesară cunoașterea și validarea metodologiei de testare și de
interpretare a rezultatelor.
2° În cazul elementelor pentru zidărie, prin produse similare se înțeleg, de exemplu, elemente având aceleași valori ale dimensiunilor, volumului de goluri, grosimii pereților interiori și exteriori ai
blocurilor cu goluri verticale, aceiași profilație a rosturilor verticale (în cazul elementelor cu îmbinări tip "nut și feder"), etc. și care sunt puse în operă, de regulă, în condiții de calitate similare cu nivelul
mediu al manoperei din România.
(11) În lipsa datelor fundamentate științific, obținute din una dintre sursele menționate la (10), pentru proiectarea clădirilor cu structuri din zidărie, alcătuite cu materiale care satisfac cele două condiții de
la (8), se vor folosi valorile caracteristicilor mecanice ale materialelor componente și ale zidăriei stabilite prin prezentul Cod.
1.2. Relația cu alte norme
(1) Codul tratează cerințele speciale relative la proiectarea seismică a clădirilor cu structuri din zidărie în corelare cu prevederile Capitolului 8 din Codul de proiectare seismică P100-1/2006 (în
trimiterile respective nu se mai menționează și numărul capitolului). În cazurile în care se fac referințe la alte capitole din Codul P100-1/2006, numărul capitolului respectiv este menționat în mod explicit
în text.
(2) În cazul clădirilor situate pe terenuri de fundare dificile, prevederile Codului vor fi completate cu cele ale reglementărilor specifice privitoare la alcătuirea de ansamblu, la dimensionarea și la
detalierea constructivă a clădirilor din zidărie și a elementelor acestora.
(3) Prezentul Cod nu conține prevederi referitoare la rezistența la foc a structurilor din zidărie. Aceste prevederi vor face obiectul unui volum separat.
Tiparit de Pestean Nicolae Sebastian la 23.01.2020. 1/112

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.
1.3. Definiții principale
1.3.1. Tipuri de zidării
▪ Zidărie simplă/nearmată (ZNA): zidărie care nu conține suficientă armătură pentru a putea fi considerată zidărie armată - cum sunt zidăria confinată, zidăria confinată și armată în rosturile orizontale,
zidăria cu inimă armată.
▪ Zidărie confinată (ZC): zidărie prevăzută cu elemente pentru confinare de beton armat pe direcție verticală (stâlpișori) și orizontală (centuri).
▪ Zidărie confinată și armată în rosturile orizontale (ZC+AR): zidărie confinată la care, în rosturile orizontale, sunt prevăzute armături în cantități suficiente, din oțel sau din alte materiale cu rezistență
semnificativă la întindere, în scopul creșterii rezistenței la forță tăietoare și a ductilității peretelui.
▪ Zidărie cu inimă armată (ZIA): perete alcătuit din două ziduri paralele având spațiul dintre ele umplut cu beton armat sau cu mortar-beton (grout) armat, cu sau fără legături mecanice între straturi și la
care cele trei componente conlucrează pentru preluarea tuturor categoriilor de solicitări.
NOTĂ: Pentru pereții din zidărie confinată, zidărie confinată și armată în rosturile orizontale și zidărie cu inimă armată, conlucrarea zidăriei și betonului armat, se obține prin turnarea elementelor de
beton armat după executarea zidăriei.
1.3.2. Mortare
▪ Definiții conform concepției (document normativ de referință SR EN 998-2004):
- mortar performant pentru zidărie: mortar a cărui compoziție și metodă de obținere este aleasă de producător în vederea obținerii caracteristicilor specificate (concept de performanță);
- mortar de rețetă pentru zidărie: mortar produs conform proporțiilor predeterminate, ale cărui caracteristici rezultate sunt în funcție de proporțiile stabilite ale constituenților (concept de rețeta).
▪ Definiții conform caracteristicilor și utilizării (document normativ de referință SR EN 998-2004):
- mortar pentru zidărie pentru utilizare generală (G): mortar pentru zidărie fără caracteristici speciale;
- mortar pentru zidărie pentru straturi subțiri (T): mortar performant pentru zidărie cu dimensiunea maximă a agregatelor mai mică sau egală cu o valoare indicată;
- mortar ușor pentru zidărie (L): mortar performant pentru zidărie cu densitatea în stare uscată mai mică sau egală cu o valoare indicată.
NOTĂ: Prevederile prezentului Cod nu se referă la mortarul pentru rosturi subțiri (T), care necesită prelucrarea (rectificarea) feței de pozare a elementelor pentru zidărie și nici la mortarul de zidărie
ușor (L). Folosirea acestora se va face numai pe baza unor reglementări speciale (Normativ/Agrement tehnic/SR EN) elaborate și aprobate conform legislației din România.
▪ Mortar-beton (grout): amestec de ciment, nisip, pietriș monogranular - de dimensiunea unui bob de mazăre - și apă. Amestecul se realizează cu o consistență redusă - tasare de circa 20-25 cm pe
conul etalon de 30 cm înălțime.
1.3.3. Elemente pentru zidărie
▪ Element pentru zidărie clasa I: element pentru zidărie pentru care probabilitatea de a nu atinge rezistența la compresiune declarată este <= 5%.
▪ Element pentru zidărie clasa II: element pentru zidărie care nu îndeplinește nivelul de încredere al elementelor pentru zidărie clasa I.
1.3.4. Pereți din zidărie
▪ Perete structural: perete destinat să reziste forțelor verticale și orizontale care acționează, în principal, în planul său.
▪ Perete de rigidizare: perete dispus perpendicular pe un alt perete, cu care conlucrează la preluarea forțelor verticale și orizontale și contribuie la asigurarea stabilității acestuia; în cazul clădirilor cu
planșee care descarcă pe o singură direcție, pereții paraleli cu direcția elementului, care nu sunt încărcați direct cu forțe verticale, dar care preiau forțele orizontale care acționează în planul lor, sunt
definiți și ca pereți de contravântuire (a se vedea 5.1.2.1.).
▪ Perete nestructural: perete care nu face parte din structura principală a construcției; peretele de acest tip poate fi suprimat, fără să prejudicieze integritatea restului structurii, dar numai în urma unei
expertize tehnice de specialitate.
▪ Perete de umplutură: perete care nu face parte din structura principală dar care, în anumite condiții (detaliate în Codul P100-1/2006), contribuie la rigiditatea laterală a construcției și la disiparea
energiei seismice; suprimarea în timpul exploatării clădirii sau crearea de goluri de uși/ferestre într-un perete de acest tip poate fi făcută numai pe baza unui proiect de specialitate, a unei justificări prin
calcul și cu măsuri constructive adecvate.
1.4. Notații, unități de măsură în Sistemul Internațional (ȘI)
1.4.1. Notații
Simbolurile specifice, dependente de material, utilizate în acest Cod pentru structuri din zidărie sunt:
a1 - distanța de la capătul peretelui până la cea mai apropiată extremitate a reazemului care transmite forța verticală -> 6.6.2.3.(1);
a(g) - valoarea de proiectare a accelerației seismice a terenului -> 5.1.1.(2);
a(s) - aria armăturii/unitatea de lungime din stratul median al zidăriei cu inimă armată -> 6.6.3.4(5);
A - aria secțiunii transversale a unui element -> 6.6.2.1.(1);
A(asc) - aria armăturii din stâlpișorul comprimat -> 6.6.4.3.(4);
A(b) - aria pe care se aplică forța concentrată -> 6.6.2.3.(1);
A(bc) - aria betonului comprimat dintr-un stâlpișor -> 6.6.3.3.(6);
A(ef) - aria peretelui efectiv încărcată cu forța concentrată -> 6.6.2.3.(1);
A(pl) - aria planșeului unui etaj -> 5.2.1.(2)
A(S) - aria de armătură întinsă din stâlpișori -> 6.6.3.3.(7);
A(SW) - aria armăturilor din rosturile orizontale pentru preluarea forței tăietoare -> 6.6.4.4.(2);
A(zc) - aria zonei comprimate la compresiune excentrică pentru un perete de ZNA -> 6.6.3.2.(2);
A(z,net) - aria netă totală a pereților din zidărie pe una din direcțiile principale ale clădirii -> 5.2.1.(2)
b(activ) - lățimea activă a tălpii unui element compus (L,T,I) -> 6.3.1.(3);
C - clasa de rezistență la compresiune a betonului -> 3.3.1.(4);
d(i) [i=1,2] - excentricitatea de aplicare a încărcărilor din planșee pe un perete -> 6.2.2.2.1.(3);
d(pilastru) - distanța între axele pilaștrilor de rigidizare -> 6.6.2.1.3.(4);
d(r) - deplasarea relativă de nivel a clădirii -> 6.8.2.(1);
d(RG) - distanța între centrul de greutate al planșeului (G) și centrul de rigiditate (R) -> 6.5.2.(1);
e(a) - excentricitatea accidentală a forțelor verticale -> 6.2.2.2.2.(1);
e(hi) - excentricitatea la partea superioară/inferioară a peretelui, dată de încărcările perpendiculare pe perete -> 6.6.2.1.1.(1);
e(i) - excentricitatea de calcul în raport cu planul peretelui -> 6.6.2.1.1.(1);
e(i0) - excentricitatea datorată încărcărilor verticale aplicate peste nivelul de calcul al unui perete -> 6.2.2.2.1.(3);
e(mk) - excentricitatea finală la 2/3 din înălțimea peretelui -> 6.6.2.1.2.(1);
e(hm) - excentricitatea la 2/3 din înălțimea peretelui, dată de încărcările perpendiculare pe perete -> 6.6.2.1.2.(1);
e(k) - excentricitatea datorată curgerii lente -> 6.6.2.1.2.(1);
E(b) - modulul de elasticitate longitudinal al betonului -> 4.1.2.2.1.(6);
E(z) - modulul de elasticitate longitudinal secant de scurtă durată al zidăriei -> 4.1.2.2.1.(1);
EZC(ZIA) - modulul de elasticitate longitudinal al zidăriei confinate/zidăriei cu inimă armată -> 4.1.2.2.1. (6);
E(z,ld) - modulul de elasticitate longitudinal de lungă durată al zidăriei -> 4.1.2.2.1.(1);
f(b) - rezistența unitară la compresiune standardizată a elementelor pentru zidărie normal pe fața rostului orizontal -> 3.1.3.1.1.(2);
f(bh) - rezistența unitară la compresiune standardizată a elementelor pentru zidărie paralel cu fața rostului orizontal, în planul peretelui -> 3.1.3.1.1.(6);
f(bo) - rezistența unitară de aderență a armăturii -> 4.1.1.4.(1);
f(bok) - rezistența unitară caracteristică de aderență a armăturii -> 4.1.1.4.(2);
f(cd) - rezistența de proiectare la compresiune a betonului -> 6.6.3.3.(5)
f(cd)* - valoarea de bază a rezistenței de proiectare la compresiune a betonului 6.6.3.3.(5)
f(ck) - rezistența unitară caracteristică la compresiune a betonului -> 3.3.1.(4);
f(d) - rezistența unitară de proiectare la compresiune a zidăriei -> 4.1.1.1.2(1);
f(k) - rezistența unitară caracteristică la compresiune a zidăriei -> 4.1.1.1.1.(1);
f(m) - rezistența unitară medie la compresiune a mortarului -> 3.2.3.1.(1);
f(mbk) - rezistența unitară caracteristică la compresiune a mortar-betonului (groutului) din stratul median al pereților din zidărie cu inimă armată -> 3.3.2.(3);
f(med) - rezistența unitară medie la compresiune a elementelor pentru zidărie, normal pe fața rostului orizontal -> 4.1.1.1.1.(7);
f(vd) - rezistența unitară de proiectare la forfecare a zidăriei -> 4.1.1.2.2.(1);
f(vd0) - rezistența unitară de proiectare la forfecare sub efort de compresiune nul a zidăriei -> 6.6.5.(5);
f(vk) - rezistența unitară caracteristică la forfecare a zidăriei -> 4.1.1.2.1.(3);
f(vk0) - rezistența unitară caracteristică la forfecare sub efort de compresiune nul a zidăriei -> 3.2.3.2.(2);
f(x1) - rezistența unitară la încovoiere a zidăriei după un plan de rupere paralel cu rosturile orizontale -> 4.1.1.3.(1);
f(x2) - rezistența unitară la încovoiere a zidăriei după un plan de rupere perpendicular pe rosturile orizontale -> 4.1.1.3.(1);
f(xd1) - rezistența unitară de proiectare a zidăriei la încovoiere paralel cu rosturile orizontale -> 4.1.1.3.2.(1);
f(xd2) - rezistența unitară de proiectare a zidăriei la încovoiere perpendicular pe rosturile orizontale -> 4.1.1.3.2 (1);
f(xk1) - rezistența unitară caracteristică a zidăriei la încovoiere paralel cu rosturile orizontale -> 4.1.1.3.1.(1).;
f(xk2) - rezistența unitară caracteristică a zidăriei la încovoiere perpendicular pe rosturile orizontale -> 4.1.1.3.1.(1);
f(yd) - rezistența unitară de proiectare a armăturii din stâlpișori/stratul median al ZIA -> 6.6.3.3.(7);
f(ysd) - rezistența unitară de proiectare a armăturilor din rosturile orizontale ale zidăriei -> 6.6.4.4.(2);
f(zd)* - valoarea de referință a rezistenței unitare de proiectare a zidăriei -> 2.4.2.3.(1)
f(zk) - valoarea caracteristică a rezistenței unitare a zidăriei -> 2.4.2.3.(1)
f(delta) - coeficient de corecție pentru rezistența unitară caracteristică la compresiune a zidăriei -> 4.1.1.1.1.(8);
F(b) - forța tăietoare de bază din acțiunea seismică pentru o clădire -> 6.3.2.1.(2);
F(Ed)[zu] - forța axială din diagonala comprimată a panoului de umplutură corespunzătoare acțiunii seismice de proiectare -> 6.8.1.1.(4);
F(i) - reacțiunea orizontală, dată de forța S(niv) în secțiunea de reazem a planșeului pe peretele "i" -> 6.5.2.(2);
F(p) - forța tăietoare de bază din acțiunea seismică pentru o construcție de mici dimensiuni (proeminență) amplasată peste ultimul nivel al unei clădirii -> 6.3.2.1.(2);
F(Rd)[zu] - rezistența de proiectarea a panoului de umplutură -> 6.6.5.(1);
F(Rd1)[zu] - rezistența de rupere prin lunecare din forță tăietoare în rosturile orizontale a panoului de zidărie de umplutură -> 6.6.5.(1);
F(Rd2)[zu] - rezistența de rupere la strivire a diagonalei comprimate a panoului de zidărie de umplutură -> 6.6.5.(1);
F(Rd3)[zu] - rezistența de rupere prin fisurare în lungul diagonalei comprimate a panoului de umplutură -> 6.6.5.(1);
G(z) - modulul de elasticitate transversal al zidăriei simple -> 4.1.2.2.2.(1);
G(ZC)(ZIA) - modulul de elasticitate transversal al zidăriei confinate/zidăriei cu inimă armată -> 4.1.2.2.2.(2);
h - înălțimea liberă a peretelui -> 6.3.1.(3);
h(ef) - înălțimea efectivă a peretelui -> 6.6.2.(1);
h(gol) - înălțimea golului din zidărie -> 5.2.5(6);
h(et) - înălțimea etajului -> 5.2.6.(3);
h(p) - înălțimea panoului de zidărie de umplutură -> 6.6.5.(5);
h(tot) - înălțimea totală a peretelui structural -> 6.3.1.(3);
H(o) - înălțimea peretelui de la bază până la nivelul la care se aplică forța concentrată -> 6.6.2.3.(1);
I(b) - momentul de inerție al secțiunii de beton a elementelor pentru confinare -> 4.1.2.2.1.(6);
I(i) - momentul de inerție al secțiunii ideale a peretelui -> 6.3.2.2.(5)
I(st) - valoarea medie a momentelor de inerție ale stâlpilor care mărginesc panoul de zidărie de umplutură -> 6.6.5.(5);
I(z) - momentul de inerție al secțiunii de zidărie confinată -> 4.1.2.2.1.(6);
K - constantă referitoare la rezistența caracteristică la compresiune a zidăriei -> 4.1.1.1.1.(2);
l(c) - lungimea zonei comprimate a peretelui pentru calculul rezistenței la forță tăietoare -> 6.6.4.2.(1);
l(min) - lățimea minimă a spaletului de zidărie la o secțiune compusă -> 5.2.5.(6);
l(p) - lungimea panoului de zidărie de umplutură -> 6.6.5.(5);
l(s) - distanța între centrele de greutate ale stâlpișorilor de la extremitatea unui perete de zidărie -> 6.6.3.3.(7);
l(w) - lungimea secțiunii orizontale a unui perete -> 6.6.2.1.3.(6);
L - dimensiunea clădirii perpendicular pe direcția forței seismice de proiectare -> 5.1.3.(2);
L(c) - deschiderea unei console de beton încastrată în zidărie -> 5.3.3.(3);
L(ef) - lungimea efectivă de preluare a forței concentrate -> 6.6.2.3.(1);
L(v,et) - forța de lunecare verticală între inima și talpa unui perete compus -> 6.3.2.2.(5);
m - masa totală a clădirii supusă acțiunii seismice -> 6.3.2.1.(2);
m(b) - coeficientul condițiilor de lucru pentru betonul/mortar-betonul din stratul median al ZIA -> 3.3.3.(3)
m(p) - masa construcției de mici dimensiuni (proeminență) aflată peste ultimul nivel al unei clădirii -> 6.3.2.1.(2);
m(z) - coeficientul condițiilor de lucru pentru zidărie -> 2.4.2.3.(3);
M** - rezistența medie la compresiune a mortarului (marca mortarului) - în N/mm2 -> 3.2.2.(1);
M(Exd1) - valoarea de proiectare a momentului încovoietor în plan paralel cu rosturile orizontale din încărcări seismice -> 6.8.1.2.(2);
M(Exd2) - valoarea de proiectare a momentului încovoietor în plan perpendicular pe rosturile orizontale din încărcări seismice -> 6.8.1.2.(2);
M(hi) - momentul încovoietor la nivelul planșeului, dat de încărcarea orizontală uniform distribuită p(h) -> 6.4.2.(4);
M(hm) - momentul încovoietor la mijlocul înălțimii peretelui dat de încărcarea orizontală uniform distribuită p(h) -> 6.4.2.(4);
M(inf) - momentul încovoietor în secțiunea de la baza etajului pentru care se calculează lunecarea verticală -> 6.3.2.2.(5);
M(Rd) - rezistența de proiectare la încovoiere în planul peretelui -> 6.6.1.1.(6);
M(Rd)[As] - rezistența de proiectare la încovoiere corespunzătoare armăturilor din stâlpișori -> 6.6.3.3.(4);
M(Rd)[zna,i] - rezistența de proiectare la încovoiere cu forță axială a secțiunii ideale de zidărie nearmată -> 6.6.3.3.(4);
M(Rxd1) - rezistența de proiectare la încovoiere a peretelui în plan paralel cu rosturile orizontale -> 6.6.1.1.(6);
M(Rxd2) - rezistența de proiectare la încovoiere a peretelui în plan perpendicular pe rosturile orizontale -> 6.6.1.1.(6);
M(Sd) - valoarea de proiectare a momentului încovoietor în planul peretelui, din încărcări neseismice -> 6.6.3.2.(1);
M(Sxd1) - valoarea de proiectare a momentului încovoietor în plan paralel cu rosturile orizontale din încărcări neseismice -> 6.4.2.(1);
M(Sxd2) - valoarea de proiectare a momentului încovoietor în plan perpendicular pe rosturile orizontale din încărcări neseismice -> 6.4.2.(1);
MX1-MX5 clase de expunere la condițiile de mediu -> 4.3.2.1.(3);
n(ech) - factor de echivalență între zidărie și beton -> 6.3.2.2.(5);
n(niv) - numărul de niveluri peste secțiunea de încastrare a pereților structurali -> 5.1.3.(3);
N(Ed) - valoarea de proiectare a forței axiale în gruparea de încărcări care include forțele seismice -> 6.6.3.3.(1);
N(Rd) - rezistența de proiectare la forță axială -> 6.6.1.1.(6);
N(Rd)[l] - rezistența de proiectare la forță axială pe unitatea de lungime a peretelui dreptunghiular -> 6.6.2.1.(2);
N(Sd) - valoarea de proiectare a forței axiale -> 6.6.3.2.(1);
p(h) - încărcarea orizontală uniform distribuită perpendicular pe o fâșie de perete -> 6.4.2.(4);
p(max/min) - valorile extreme ale forței orizontale care acționează la nivelul unui planșeu -> 6.5.2.(1);
p% - densitatea pereților structurali -> 5.1.5.2.(1);
q - factorul de comportare conform P100-1/2006 -> 6.3.2.1.(4);
s - distanța pe verticală între armăturile din rosturile orizontale ale zidăriei (A(SW)) -> 6.6.4.4.(2);
S(i) - momentul static al secțiunii ideale a tălpii unui perete compus -> 6.3.2.2.(5);

S(niv) - forța seismică de proiectare aplicată la nivelul unui planșeu -> 6.5.2.(1);
t - grosimea peretelui de zidărie -> 5.2.5.(6);
t(calc) - grosimea de calcul a peretelui rigidizat cu pilaștri din zidărie -> 6.6.2.1.3.(5);
t(e) - grosimea pereților exteriori ai elementelor pentru zidărie cu goluri verticale -> 3.1.2.2.(4)
t(f) - grosimea unei tălpi a peretelui cu secțiune compusă (I,T,L) -> 6.3.1.(2);
t(i) - grosimea pereților interiori ai elementelor pentru zidărie cu goluri verticale -> 3.1.2.2.(4);
t(L) - grosimea peretelui în secțiunea în care se calculează rezistența la lunecare verticală -> 6.6.4.6.(1);
t(m) - grosimea stratului median al peretelui din zidărie armată -> 6.6.3.4.(3);
t(p) - grosimea panoului de zidărie de umplutură -> 6.6.5.(5);
t(pilastru) - grosimea unui pilastru de rigidizare -> 6.6.2.1.3.(4);
t(z) - grosimea totală a straturilor exterioare de zidărie la ZIA -> 6.6.3.4.(3);
T - clasa de consistență a betonului -> 3.3.2.(7);
V(Ed) - valoarea de proiectare a forței tăietoare determinată prin calculul structurii în domeniul elastic liniar pentru combinația de încărcări care include acțiunea seismică -> 6.8.1.1.(2);
V(Lhd) - capacitatea de rezistență la forță de lunecare verticală în pereții cu secțiuni compuse-> 6.6.1.1. (6);
V(R) - capacitatea de rezistență la forță tăietoare a clădirii pe direcția de calcul -> 6.5.2.(2);
V(Rd) - rezistența de proiectare la forță tăietoare -> 6.6.1.1.(6);
V(Rda) - rezistența de proiectare la forță tăietoare a armăturilor orizontale din stratul median al peretelui de ZIA -> 6.6.4.5.(1);
V(Rdb) - rezistența de proiectare la forță tăietoare a stratului median de beton sau mortar-beton (grout) al peretelui de ZIA -> 6.6.4.5.(1);
V(Rdi) - capacitatea de rezistență la forță tăietoare a unui montant al peretelui "i" -> 6.5.2.(2);
V(Rdz) - rezistența de proiectare la forță tăietoare a zidăriei peretelui cu inimă armată -> 6.6.4.5.(1);
V(Rd1) - rezistența de proiectare la forță tăietoare a panoului de zidărie confinată -> 6.6.4.3.(1);
V(Rd2) - rezistența de proiectare la forfecare a armăturii din stâlpișorul comprimat -> 6.6.4.3.(1);
V(Rd3) - rezistența de proiectare a armăturilor din rosturile orizontale ale zidăriei -> 6.6.4.4.(2);
V(Sd) - forța tăietoare de proiectare -> 6.8.1.1.(1);
W(w) - modulul de rezistență a peretelui -> 6.6.6.(3);
x - adâncimea zonei comprimate la încovoiere cu forță axială rezultată din ipoteza secțiunilor plane -> 6.6.3.3.(1);
x(conv) - adâncimea convențională a blocului eforturilor de compresiune la încovoiere cu forță axială pentru ZIA -> 6.6.3.4.(1);
x(max) - adâncimea maximă a zonei comprimate la încovoiere cu forță axială pentru zidăria confinată -> 6.6.3.3.(5);
x(Rd) - adâncimea zonei comprimate la încovoiere cu forță axială pentru peretele dreptunghiular din ZNA -> 6.6.3.2.(3);
y(G) - distanța de la centrul de greutate până la fața cea mai comprimată a unui perete din ZNA -> 6.6.3.2.(5);
y(SC) - distanța de la fibra cea mai comprimată la limita sâmburelui central a unui perete din ZNA -> 6.6.3.2.(5)
y(zc) - distanța de la centrul al peretelui până la centrul de greutate al zonei comprimate a secțiunii ideale de zidărie -> 6.6.3.2.(2);
alfa - coeficient pentru calculul forței de rupere prin lunecare în rost pentru panourile de zidărie de umplutură -> 6.6.5.(1);
alfa(ts) - coeficientul de dilatare termică al oțelului -> 3.4.(7);
alfa(tz) - coeficientul de dilatare termică al zidăriei -> 4.2.(3);
alfa(u)/alfa(1) - coeficientul de suprarezistență al structurilor din zidărie -> 6.3.2.1.(5);
beta - coeficient de majorare pentru încărcările concentrate -> 6.6.2.3.(1)
gamma(mt) - coeficient parțial de siguranță la întindere pentru betonul/mortar-betonul din stratul median al ZIA -> 3.3.3.(3)
gamma(mc) - coeficient parțial de siguranță la compresiune pentru betonul/mortar-betonul din stratul median al ZIA -> 3.3.3.(3)
gamma(M) - coeficient parțial de siguranță pentru material -> 2.4.2.3(1);
gamma(S) - coeficient parțial de siguranță pentru oțel -> 3.4.(6);
delta - coeficient de corecție în funcție de dimensiuni pentru rezistența standardizată la compresiune a elementelor pentru zidărie -> 3.1.3.1.1.(3);
DELTA(M) - variația momentului încovoietor într-un perete pe înălțimea etajului -> 6.3.2.2.(5);
epsilon(c) - deformația specifică în beton -> 6.6.3.3.(2);
epsilon(m) - deformația specifică în zidărie -> 6.6.3.3.(2);
epsilon(us) - deformația specifică ultimă în armătură -> 6.6.3.3.(3);
epsilon(ub) - deformația specifică ultimă a betonului -> 6.6.3.1.(1);
epsilon(uz) - deformația specifică ultimă a zidăriei -> 4.1.2.1.(3);
ro - raportul între ariile în plan ale golurilor de uși și ferestre și ariile plinurilor de zidărie -> 5.2.5.(3);
ro(n) - factorul de reducere a înălțimii efective pentru peretele rigidizat pe contur (unde n = 2, 3 sau 4) -> 6.6.2.1.3.(6);
ro(w) - factorul de amplificare pentru grosimea peretelui rigidizat cu pilaștri de zidărie -> 6.6.2.1.3.(5);
sigma(d) - efortul unitar normal de compresiune determinat considerând încărcarea verticală uniform distribuită pe toată lungimea peretelui -> 4.1.1.2.1.(3);
PSI(1) - coeficient pentru calculul valorilor frecvente ale acțiunilor variabile -> 2.4.1.(6)
PSI(2) - coeficient pentru calculul valorilor cvasipermanente ale acțiunilor variabile -> 2.4.1.(6)
Φ - diametrul armăturii;
Φ(I) - factor de reducere datorită zvelteții peretelui la partea superioară și la baza peretelui -> 6.6.2.1.(1);
Φ(m) - factor de reducere datorită zvelteței peretelui la 2/3 din înălțimea peretelui -> 6.6.2.1.(1);
Φ(infinit) - coeficient final de curgere lentă -> 4.1.2.2.1.(7).
theta - unghiul cu orizontala al panoului de zidărie de umplutură -> 6.6.5.(5)
NOTĂ: Trimiterile "->" se referă la primul paragraf din text în care este folosită notația respectivă.
1.4.2. Unități de măsură
(1) În prezentul Cod se utilizează unitățile din Sistemul Internațional (SI), - ISO 1000.
(2) Pentru calcule sunt recomandate următoarele unități:
▪ Eforturi și încărcări: kN, kN/m, kN/m2
▪ Masa: kg, t
▪ Masa specifică (densitate): kg/m3, t/m3

▪ Greutate specifică: kN/m3
▪ Eforturi unitare și rezistențe: N/mm2 (MPa), kN/m2 (kPa)

▪ Momente (încovoietoare, de torsiune, etc.): kNm
▪ Accelerații: m/s 2
1.4.3. Echivalența notațiilor din Cod (1.4.1.) cu cele din normativul de referință STAS 10107/0-90
f(yd) - rezistența unitară de proiectare a armăturii din stâlpișorul comprimat => R(a)
f(yk) - rezistența unitară caracteristică de curgere a armăturii => R(ak)
f(ysd) - rezistența unitară de proiectare a armăturilor din rosturile orizontale ale zidăriei => R(a)
f(cd)* - rezistența unitară de proiectare la compresiune a betonului => R(c)* (valoarea de bază)
f(ck) - rezistența unitară caracteristică la compresiune a betonului => R(ck)
1.4.4. Lista tabelelor
Articolul

1. Tab. 3.1a Factorul de transformare delta 3.1.3.1.1.
2. Tab. 3.1b Factorul de transformare delta și valori f(b) pentru elemente de argilă arsă 3.1.3.1.1.
și de beton obișnuit și ușor produse curent în România
3. Tab. 3.1c Factorul de transformare delta și valori f(b) pentru elemente de beton 3.1.3.1.1.
celular autoclavizat produse curent în România
4. Tab. 3.2. Rezistențe minime ale mortarelor pentru zidărie 3.2.3.1.
5. Tab. 4.1. Valorile coeficientului K pentru zidărie cu elemente fabricate în România și 4.1.1.1.1
mortar pentru utilizare generală (G)
6. Tab. 4.2a Rezistența unitară caracteristică la compresiune (f(k) în N/mm2) a 4.1.1.1.1.
zidăriilor cu cărămizi pline din argilă arsă 240x115x63 mm
7. Tab. 4.2b Rezistența unitară caracteristică la compresiune (f(k) în N/mm2) a 4.1.1.1.1.
zidăriilor cu blocuri din BCA fabricate în România
8. Tab. 4.3. Rezistența unitară caracteristică inițială la forfecare a zidăriei (f(vk0)) în 4.1.1.2.1.
N/mm2
9. Tab. 4.4a Rezistența unitară caracteristică la forfecare în rost orizontal f(vk) a 4.1.1.2.1.
zidăriei cu elemente pentru zidărie de argilă arsă din grupa 1
10. Tab. 4.4b Rezistența unitară caracteristică la forfecare în rost orizontal f(vk) a 4.1.1.2.1.
zidăriei cu elemente pentru zidărie de argilă arsă din grupa 2
11. Tab. 4.4c Rezistența unitară caracteristică la forfecare în rost orizontal f(vk) a 4.1.1.2.1.
zidăriei cu elemente pentru zidărie din beton celular autoclavizat
12. Tab. 4.5. Rezistențe unitare caracteristice la încovoiere perpendicular pe planul 4.1.1.3.1.
zidăriei
13. Tab. 4.6. Rezistența unitară caracteristică de aderență a armăturilor în betonul de 4.1.1.4.
confinare (N/mm2)
14. Tab. 4.7. Rezistența unitară caracteristică de aderență a armăturilor în mortar sau 4.1.1.4.
în betonul din ZIA (N/mm2)
15. Tab. 4.8. Valorile modulului de elasticitate secant de scurtă durată al zidăriei (E(z)) 4.1.2.2.1.
16. Tab. 4.9. Valorile principalelor proprietăți fizice ale zidăriei 4.2.
17. Tab. 5.1. Clasificarea clădirilor cu pereți structurali din zidărie în grupe de 5.1.3.
regularitate
18. Tab. 6.1. Valorile coeficientului Φ(m) 6.6.2.1.2.
19. Tab. 6.2. Coeficientul de majorare a grosimii peretelui rigidizat cu pilaștri din zidărie 6.6.2.1.3.
20. Tab. 6.3. Coeficienții ro(n) pentru determinarea înălțimii efective a pereților din 6.6.2.1.3
zidărie
1.4.5. Lista figurilor

Articolul
1. Fig. 1.1 Tipuri de alcătuire pentru pereți din zidărie 1.1.
2. Fig. 4.1. Alcătuirea zidăriei 4.1.1.1.1.
3. Fig. 4.2. Ruperea zidăriei prin încovoiere perpendicular pe planul peretelui 4.1.1.3
4. Fig. 4.3. Relația efort unitar-deformație specifică (delta-epsilon) pentru zidăria 4.1.2.1.
solicitată la compresiune axială
5. Fig. 5.1. Condiții de regularitate structurală în plan 5.1.3.
6. Fig. 5.2. Condiții de regularitate structurală în elevație 5.1.3.
7. Fig. 5.3 Structuri cu pereți deși (sistem fagure) 5.2.1.1.
8. Fig. 5.4 Structuri cu pereți rari (sistem celular) 5.2.1.2.
9. Fig. 5.5. Poziționarea stâlpișorilor din beton armat la structuri din zidărie confinată 5.2.4.
10. Fig. 5.6. Dispunerea alternantă a golurilor din pereții de zidărie 5.2.5.
11. Fig. 5.7. Dispunerea în plan a golurilor în pereții de zidărie 5.2.5.
12. Fig. 5.8. Modularea pereților de zidărie în raport cu dimensiunile elementelor 5.2.5.
pentru zidărie
13. Fig. 5.9. Poziționarea golurilor de mari dimensiuni în planșee 5.3.2.
14. Fig. 5.10. Pereți suplimentari la subsol în cazul clădirilor cu pereți rari 5.4.3.
15. Fig. 6.1. Încărcări verticale pe pereții structurali date de planșee
16. Fig. 6.2. Încărcări verticale concentrate pe pereții structurali
17. Fig. 6.3. Încărcări verticale excentrice pe pereții structurali
18. Fig. 6.4. Excentricități provenite din alcătuirea structurii
19. Fig. 6.5. Dimensiunile tălpilor active
20. Fig. 6.6. Modele de calcul la forțe perpendiculare pe plan pentru pereții cu goluri
21. Fig. 6.7. Model simplificat de calcul pentru încărcări perpendiculare pe planul
peretelui la clădiri etajate
22. Fig. 6.8. Calculul eforturilor secționate de proiectare în planșee din încărcări
orizontale
23. Fig. 6.9. Rigidizarea unui perete cu pereți transversali
24. Fig. 6.10. Rigidizarea pereților cu pilaștri din zidărie
25. Fig. 6.1 Calculul rezistenței de proiectare la încovoiere cu forță axială pentru
1. zidăria nearmată
26. Fig. 6.12. Calculul rezistenței de proiectare la încovoiere cu forță axială pentru
zidăria confinată
27. Fig. 6.13. Deformații specifice ultime la pereți din zidărie confinată
28. Fig. 6.14. Rezistența de proiectare la încovoiere cu forță axială pentru zidăria cu
inimă armată
29. Fig. 6.15. Rezistența de proiectare a armăturilor din rosturile orizontale ale zidăriei
30. Fig. 6.16. Rezistența de proiectare a panourilor de zidărie de umplutură
31. Fig. 7.1. Continuitatea armăturilor din centuri

32. Fig. 7.2. Întreruperea centurilor la casa scării
33. Fig. 7.3. Armarea centurilor slăbite prin șlițuri
34. Fig. 7.4. Armarea zidăriei la intersecții de pereți
35. Fig. 7.5. Armături pentru centuri și stâlpișori în socluri de beton simplu
36. Fig. 7.6. Armături pentru centuri și stâlpișori în pereți de subsol din beton simplu
37. Fig. 7.7. Măsuri constructive pentru parapeți din zidărie
38. Fig. 7.8. Centuri și stâlpișori intermediari la pereți nestructurali
39. Fig. 7.9. Asigurarea stabilității pereților nestructurali cu înălțimea mai mică decât
cea a etajului
40. Fig. 7.10. Asigurarea stabilității coșurilor din zidărie
41. Fig. 7.11. Asigurarea stabilității elementelor majore din zidărie de la fațade
(frontoane, timpane, calcane)
1.4.51. Lista anexelor

Anexa I informativă - Comentarii referitoare la prevederile Reglementării tehnice «Cod de proiectare pentru structuri din zidărie», indicativ CR 6-2006
Anexa II informativă - Exemple de calcul
1.5. Reglementări tehnice conexe
1. CRO-2005 - Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcții
2. P100-1/2006 - Cod de proiectare seismică. Partea I: Prevederi de proiectare pentru clădiri
3. CR1-1-3-2005 - Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii zăpezii asupra construcțiilor
4. NP-082-04 - Cod de proiectare. Bazele proiectării și acțiuni asupra construcțiilor. Acțiunea vântului
5. CR2-1-1.1 - Cod de proiectare a construcțiilor cu pereți structurali de beton armat
6. NP 007-97 - Cod de proiectare pentru structuri în cadre din beton armat
7. NP001-2000 - Cod de proiectare și execuție pentru construcții fundate pe pământuri cu umflări și contracții mari
8. ST 009-2005 - Specificație tehnică privind cerințe și criterii de performanță pentru produse din oțel utilizate ca armături în structuri din beton
9. NE 012-99 - Cod de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat și beton precomprimat. Partea A: Beton și beton minat.
10. NP 019-1997 - Ghid pentru calculul la stări limită a elementelor structurale din lemn
11. NP 005-2003 - Normativ privind proiectarea construcțiilor din lemn
12. NP 112-2004 - Normativ privind proiectarea și executarea lucrărilor de fundații directe la construcții
13. P7-2000 - Normativ privind fundarea construcțiilor pe pământuri sensibile la umezire (proiectare, execuție, exploatare)
14. C 17-82 - Instrucțiuni tehnice privind compoziția și prepararea mortarelor de zidărie și tencuială
15. NP-028-1978 - Norme tehnice provizorii privind stabilirea distanțelor între rosturile de dilatare la proiectarea construcțiilor
1.6. Documente normative de referință
(1) Documentele normative date în cele ce urmează conțin prevederi care, prin intermediul referințelor din text, devin prevederi ale prezentului Cod.
(2) Pentru documentele normative menționate fără dată se aplică prevederile edițiilor în vigoare comunicate de MTCT.
1. STAS 10101/1-78 - Acțiuni în construcții. Greutăți tehnice și încărcări permanente.
2. STAS 10101/2-75 - Acțiuni în construcții. Încărcări datorite procesului de exploatare.
3. STAS 10101/2A1-87 - Acțiuni în construcții. Încărcări tehnologice din exploatare pentru construcții civile, industriale și agrozootehnice.
4. STAS 10101/23-75 - Acțiuni în construcții. Încărcări date de temperatura exterioară.
5. STAS 10101/23A-78 - Acțiuni în construcții. Încărcări date de temperatura exterioară în construcții civile și industriale.
6. STAS 10107/0-90 - Calculul și alcătuirea elementelor structurale din beton, beton armat și beton precomprimat.
7. STAS 10107/1-90 - Planșee din beton armat și beton precomprimat. Prescripții generale de proiectare.
8. STAS 10107/2-92 - Planșee curente din plăci și grinzi din beton armat și beton precomprimat. Prescripții de calcul și alcătuire.
9. STAS 10107/3-90 - Planșee cu nervuri dese din beton armat și beton precomprimat. Prescripții de proiectare.
10. STAS 10107/4-90 - Planșee casetate din beton armat. Prescripții de proiectare.
11. SR EN 1991-1-1 - Eurocod 1 Acțiuni asupra construcțiilor. Partea 1-1: Acțiuni generale. Greutăți specifice, greutăți proprii, încărcări utile pentru clădiri.
12. SR EN 1991 - pr. NA - Eurocod 1 Acțiuni asupra construcțiilor. Partea 1-1: Acțiuni generale. Greutăți specifice, greutăți proprii, încărcări utile pentru clădiri. Anexa națională.
- serii de standarde europene
13. SR EN 771-1 - Elemente pentru zidărie de argilă arsă.
14. SR EN 771-2 - Elemente pentru zidărie de silico-calcar.
15. SR EN 771-3 - Elemente pentru zidărie din beton.
16. SR EN 771-4 - Elemente pentru zidărie de beton celular autoclavizat.
17. SR EN 771-5 - Elemente pentru zidărie din piatră artificială.
18. SR EN 771-6 - Elemente pentru zidărie din piatră naturală.
19. SR EN 772-1 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 1: Determinarea rezistenței la compresiune.
20. SR EN 772-3 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 3: Determinarea prin cântărire hidrostatică a volumului net și a procentului de goluri al elementelor pentru zidărie din argilă
arsă.
21. SR EN 772-5 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 5: Determinarea conținutului de săruri solubile active al elementelor pentru zidărie din argilă arsă.
22. SR EN 772-7 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 7: Determinarea absorbției de apă prin fierbere pentru ruperea capilarității elementelor pentru zidărie din argilă arsă.
23. SR EN 772-11 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 11: Determinarea absorbției de apă datorită acțiunii capilare a elementelor pentru zidărie de beton cu agregate, piatră
artificială și naturală și viteza inițială de absorbție a apei a elementelor pentru zidărie din argilă.
24. SR EN 772-13 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 13: Determinarea densității aparente și absolute în stare uscată a elementelor pentru zidărie (cu excepția pietrei naturale).
25. SR EN 772-16 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 16: Determinare dimensiuni.
26. SR EN 772-19 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 19: Determinarea dilatării la umiditate a elementelor ceramice cu goluri orizontale mari pentru zidărie de argilă.
27. SR EN 998-1 - Specificație a mortarelor pentru zidărie. Partea 1: Mortare pentru tencuire și gletuire.
28. SR EN 998-2 - Specificație a mortarelor pentru zidărie. Partea 2: Mortare pentru zidărie.
29. SR EN 1015-1 - Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 1: Determinarea distribuției granulometrice (analiza prin cernere).
30. SR EN 1015-2 - Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 2: Luarea probelor de mortar din grămadă și pregătire încercări.
31. SR EN 1015-7 - Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 7: Determinarea cantității de aer din mortarul proaspăt.
32. SR EN 1015-9 - Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 9: Determinarea duratei de lucrabilitate și timpului de corecție a mortarului proaspăt
33. SR EN 1015-10 - Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 10: Determinarea densității aparente a mortarului întărit.
34. SR EN 1015-11 - Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 11: Determinarea rezistenței la încovoiere a mortarului întărit.
35. SR EN 1015-17 - Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 17: Determinarea conținutului de săruri solubile din mortarele proaspete.
36. SR EN 1015-18 - Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 18: Determinarea coeficientului de absorbție a apei datorată acțiunii capilare a mortarelor întărite.
37. SR EN 1052-1 - Metode de încercare a zidăriei. Partea 1: Determinarea rezistenței la compresiune.
38. SR EN 1052-2 - Metode de încercare a zidăriei. Partea 2: Determinarea rezistenței la încovoiere.
39. SR EN 1052-3 - Metode de încercare a zidăriei. Partea 3: Determinarea rezistenței inițiale la forfecare.
40. SR EN 1052-4 - Metode de încercare a zidăriei. Partea 4: Determinarea rezistenței la forfecare ținând seama de umiditatea inclusă.
41. SR EN 1745 - Zidărie și elemente pentru zidărie - Metode pentru determinarea valorilor termice de calcul.
42. SR EN 13501-1 Clasificarea produselor pentru construcții în funcție de comportarea la foc - Partea I: Clasificarea în funcție de rezultatele încercărilor de reacție la foc.
43. ETAG 003-1998 - Guidelines for european technical approval for internal partition kits for use as non-loadbering walls. EOTA, Brussels, 1998.
44. SR EN 1996-1-1 - Eurocod 6. Proiectarea structurilor din zidărie. Partea 1-1. Reguli generale pentru structuri de zidărie armate sau nearmate.
CAPITOLUL 2
BAZELE PROIECTĂRII CONSTRUCȚIILOR DIN ZIDĂRIE
2.1. Cerințe fundamentale

(1) Proiectarea clădirilor din zidărie va urmări satisfacerea tuturor cerințelor (obiectivelor) investitorilor și ale societății, în condițiile specifice de mediu natural și construit ale amplasamentului, pe toată
durata de exploatare prevăzută prin tema de proiectare și în limitele unui efort tehnic și economic rezonabil pentru categoria de importanță a clădirii.
(2) În condițiile naturale specifice teritoriului României, cerința de "rezistență și stabilitate" pentru clădirile cu structura din zidărie este condiționată, în principal, de acțiunea seismică. Din acest motiv,
prezentul Cod completează Capitolul 8 "Prevederi specifice pentru construcții de zidărie" din Codul de proiectare seismică P100-1/2006, cu prevederi mai detaliate necesare pentru proiectare.
(3) Codul se referă la proiectarea clădirilor noi din zidărie. Până la apariția Codului P100-3 "Cod de evaluare și proiectare a lucrărilor de consolidare la clădiri existente vulnerabile seismic", prevederile
prezentului Cod pot fi utilizate pentru lucrările de intervenție asupra clădirilor existente numai ca document cu caracter informativ.
(4) Proiectarea clădirilor din zidărie, pentru cerința de "rezistență și stabilitate" se va face în conformitate cu principiile și regulile generale date în Codul CRO-2005.
(5) Cerințele de bază din Codul CRO-2005 se consideră satisfăcute pentru clădirile din zidărie proiectate conform prezentului Cod, dacă:
▪ calculul la stări limită se face conform principiilor din Codul CRO-2005;
▪ clasificarea, gruparea și valorile acțiunilor sunt cele date în documentele menționate la 2.4.1.;
▪ se folosesc principiile și regulile de aplicare date în acest Cod.
2.1.1. Reliabilitate (siguranța structurală, siguranța în exploatare și durabilitatea)
Reliabilitatea cerută pentru clădirile din zidărie se obține prin:
▪ adoptarea unei concepții de proiectare de ansamblu favorabilă din punct de vedere al optimizării răspunsului seismic;
▪ dimensionarea subansamblurilor/elementelor structurii folosind modele și metode de calcul cât mai apropiate de comportarea reală probabilă a acestora;
▪ proiectarea și execuția acestora cu respectarea tuturor prevederilor prezentului Cod și a reglementărilor conexe menționate la paragraful 1.5.
2.1.2. Proiectarea duratei de exploatare și durabilitatea
(1) Durata de exploatare a construcției va fi specificată în conformitate cu prevederile Codului CRO-2005.
(2) Prevederile referitoare la durabilitate sunt cuprinse în paragraful 4.3 ale Codului.
2.2. Condiții tehnice asociate cerinței de "rezistență și stabilitate"
2.2.1. Mecanismul favorabil de disipare a energiei seismice
(1) În cazul clădirilor din zidărie, mecanismul favorabil de disipare a energiei seismice la cutremure severe constă în dirijarea zonelor de dezvoltare a deformațiilor inelastice în zona de la baza
montanților (peste secțiunea de "încastrare" definită conform 6.3.1.(2)).
(2) Obiectivul de la (1) se realizează, în principal, prin următoarele măsuri:
▪ momentele încovoietoare capabile vor fi superioare, în toate secțiunile, valorii momentului corespunzător plastificării din secțiunea de încastrare (conform Codului P100-1/2006);
▪ capacitatea de rezistență la forță tăietoare a pereților structurali va fi superioară, în toate secțiunile, forței tăietoare asociată capacității de rezistență la compresiune excentrică;
▪ prevederea măsurilor pentru asigurarea ductilității locale a pereților.
(3) Se recomandă ca, pe fiecare direcție principală, pereții structurali să aibă capacități de rezistență apropiate astfel încât cerințele de ductilitate ale pereților să fie aproximativ aceleași.
(4) În cazul pereților cuplați cu rigle de cuplare executate integral din beton armat se poate accepta formarea articulațiilor plastice în rigle dacă:
▪ cedarea din încovoiere a riglei precede:
- cedarea montantului prin compresiune excentrică;
- cedarea riglei prin forță tăietoare;
▪ cedarea riglei din forță tăietoare precede cedarea reazemului riglei (montantului) prin zdrobirea locală a zidăriei;
▪ spaleții și montanții dintre goluri satisfac condițiile de la (2).
(5) Deoarece implică cerințe de ductilitate deosebit de mari, nu se vor proiecta clădiri pentru care, în cazul cutremurului de proiectare, definit conform Codului P100-1/2006, mecanismele de disipare a
energiei conduc la dezvoltarea deformațiilor inelastice în montanții dintre ferestre la parter; Aceste elemente vor fi proiectate pentru a rămâne în domeniul elastic de comportare.
2.2.2. Condiția de rezistență
Condiția de rezistență este satisfăcută dacă în toate elementele structurii, în secțiunile cele mai solicitate, capacitatea de rezistență determinată conform 6.4 este mai mare sau cel puțin egală cu
eforturile secționate de proiectare, pentru toate grupările de încărcări stabilite conform Codului CRO-2005.
2.2.3. Condiția de stabilitate.
(1) Stabilitatea de ansamblu a clădirilor din zidărie este asigurată dacă:
▪ în cazul clădirilor amplasate pe terenuri în pantă, masivul de pământ pe care este rezemată clădirea nu prezintă risc de alunecare;
▪ nu există pericol de răsturnare a clădirii datorită forțelor orizontale;
▪ rigiditatea spațială a clădirii este asigurată prin măsurile prevăzute la 5.1.2.
(2) Stabilitatea locală a pereților este asigurată dacă:
▪ pereții sunt rigidizați conform prevederilor de la 6.6.2.1.3.;
▪ eforturile unitare de compresiune în pereții structurali sunt limitate ținând seama de efectele flambajului și excentricităților de aplicare a încărcărilor conform prevederilor de la 6.6.2.
2.2.4. Condiția de rigiditate
Clădirile din zidărie vor avea rigiditate suficientă astfel încât:
▪ deformațiile inelastice ale elementelor structurale, sub acțiunea cutremurului de proiectare pentru ULS, să rămână în limite acceptabile (avariile rezultate să fie reparabile în condiții tehnice și
economice acceptabile);
▪ să fie satisfăcută cerința de limitare a degradărilor corespunzător cutremurului de proiectare pentru SLS;
▪ să se evite pericolul de ciocnire cu clădirile/tronsoanele alăturate.
2.2.5. Condiția de ductilitate
Condiția de ductilitate se referă, în principal, la:
▪ asigurarea unei capacități suficiente de rotire plastică în secțiunile plastic potențiale, fără reducerea semnificativă a capacității de rezistență;
▪ reducerea, prin dimensionare și detaliere constructivă, a probabilității de producere a ruperilor cu caracter fragil (ruperea în scară din forță tăietoare, de exemplu).
2.3. Principiile proiectării la stări limită ultime pentru clădiri din zidărie
(1) Principiile proiectării la stări limită se aplică atât pentru elementele din zidărie cât și pentru elementele/subansamblurile/părțile clădirii executate din alte materiale (beton, oțel, lemn). Pentru aceste
materiale, proiectarea se va face conform reglementărilor corespunzătoare în vigoare în România.
(2) Starea limită ultimă (ULS) și starea limită de serviciu (SLS) vor fi luate în considerare pentru toate componentele, inclusiv pentru elementele auxiliare (buiandrugi, ancore, elemente de planșeu,
etc.).
(3) Siguranța structurală va fi verificată pentru toate situațiile de proiectare specifice, inclusiv cele corespunzătoare diferitelor etape ale procesului de execuție (elemente auxiliare ce sprijină pe zidăria
neînrămată/neîntărită, împingerea betonului turnat în elementele adiacente zidăriei, etc.).
2.4. Variabile de bază
2.4.1. Acțiuni
(1) Clasificarea și gruparea acțiunilor agenților mecanici pentru proiectarea clădirilor din zidărie se vor lua conform Codului CRO-2005.
(2) Evaluarea încărcărilor permanente se va face luând ca document normativ de referință STAS 10101/1.
(3) Valorile normate ale încărcărilor de exploatare (utile) pentru construcțiile civile, industriale și agrozootehnice, se vor stabili luând ca document normativul de referință STAS 10101/2A1-87 (inclusiv
acțiunea dinamică, variantele de încărcare și reducerea încărcărilor pe planșee).
(4) Pereții de compartimentare nestructurali din zidărie vor fi verificați pentru cea mai defavorabilă dintre următoarele încărcări:
▪ încărcare orizontală, liniară și uniform distribuită de 0.5 kN/m aplicată la o înălțime de 0.9 m de la cota pardoselii (în spațiile unde este posibilă prezența unui număr mare de persoane);

▪ greutatea unor obiecte de mobilier sau obiecte sanitare suspendate (în absența unor reglementări naționale pentru acest tip de încărcări, verificarea rezistenței și rigidității pereților nestructurali se va
face pentru încărcările date în Agrementul European 003/1998).
(5) Parapeții din zidărie de la balcoane, logii sau dintre spațiile interioare denivelate și aticele teraselor accesibile publicului vor fi verificate pentru încărcările orizontale și verticale date în documentul
normativ de referință STAS 10101/2A1-87.
(6) Coeficienții pentru calculul valorilor frecvente (PSI1Q) și a valorilor cvasipermanente (PSI2Q) ale acțiunilor variabile (Q) se vor lua conform prevederilor din Codul CRO-2005.
(7) Condițiile seismice ale amplasamentului vor fi stabilite conform Codului P100-1/2006.
(8) Încărcările de proiectare din acțiunea vântului vor fi stabilite conform Codului NP-082-04.
(9) Încărcările de proiectare din acțiunea zăpezii vor fi stabilite conform Codului CR1-1-3-2005.
(10) Valorile de proiectare pentru deformațiile specifice din curgere lentă și contracție la elementele din beton armat care fac parte din clădirile de zidărie se vor lua din documentul normativ de referință
STAS 10107/0-90, anexa E.
(11) Valorile de proiectare pentru deformațiile de lungă durată ale zidăriei se vor lua conform 4.1.2.2.1.(7) și tabelului 4.10 din prezentul Cod.
(12) Pentru stările limită de serviciu (SLS), deformațiile impuse vor fi introduse ca valori estimate (medii statistice).
2.4.2. Caracteristicile fizice și mecanice ale materialelor și produselor
2.4.2.1. Proprietățile materialelor și produselor
(1) Valorile proprietăților fizice și mecanice ale materialelor și produselor de construcții și ale datele lor geometrice folosite la proiectare vor fi stabilite conform 1.1. (10) și (11).
(2) Pentru proiectarea clădirilor din zidărie conform prevederilor prezentului Cod, sunt necesare valorile următoarelor proprietăți mecanice de rezistență și deformabilitate ale zidăriei:
▪ valorile rezistențelor unitare de rupere (stabilite conf. 2.4.2.2.);
▪ valorile deformațiilor specifice corespunzătoare rezistențelor unitare de rupere;
▪ legea constitutivă delta-epsilon (efort unitar - deformație specifică).
2.4.2.2. Valorile caracteristice ale rezistențelor materialelor
(1) Valorile caracteristice ale rezistențelor materialelor vor fi stabilite din datele obținute conform 1.1.(10).
(2) Pentru zidăriile care satisfac cerințele de la 1.1. (8) determinarea rezistențelor caracteristice se va face pe baza documentelor de referință din seria SR EN 1052. În cazul zidăriilor menționate la 1.1.
(9) valorile caracteristice ale rezistențelor vor fi stabilite prin agrementele tehnice respective, pe baza datelor declarate de producător în condițiile precizate la 1.1.(10).
(3) Valorile caracteristice ale modulilor de elasticitate și ale proprietăților reologice ale zidăriei reprezintă valori medii statistice. Aceste valori se vor obține și se vor declara pe baza informațiilor obținute
conform 1.1.(10)
(4) Valorile caracteristice ale rezistențelor celorlalte materiale (beton, oțel, lemn) vor fi luate conform reglementărilor specifice valabile în România.
2.4.2.3. Valori de proiectare ale proprietăților mecanice ale zidăriei
(1) Valorile "de referință" ale rezistențelor unitare de proiectare ale zidăriei (f(zd))*, pentru toate tipurile de solicitări, se obțin prin împărțirea valorilor caracteristice respective (f(zk)) la un coeficient
parțial de siguranță pentru material gamma(M) >= 0, stabilit în mod diferențiat în funcție de:
▪ starea limită la care se face verificarea;
▪ calitatea elementelor pentru zidărie și a mortarului;
▪ calitatea execuției.
(f(zd))* = f(zk)/gamma(M) (2.1)
(2) Valorile coeficientului de siguranță gamma(M) se vor lua conform art. 2.4.2.3.1. (pentru ULS) și conform art. 2.4.2.3.2. (pentru SLS).
(3) Valorile rezistențelor unitare de proiectare ale zidăriei (f(zd)), pentru toate tipurile de solicitări, se obțin din valorile "de referință" (f(zd))* corectate cu un coeficient al condițiilor de lucru "mz" care are
în vedere:
▪ starea limită în raport cu care se face dimensionarea/verificarea;
▪ particularitățile stării de solicitare a elementului;
▪ necesitatea de a compensa unele simplificări ale metodelor de calcul.
f(zd) = m(z) ș f(zd)* (2.2)
(4) Valorile coeficienților condițiilor de lucru m(z) se vor lua conform art. 4.1.1.1.3.
(5) Valorile de proiectare ale modulilor de elasticitate și ale proprietăților reologice ale zidăriei se obțin din valorile caracteristice respective prin multiplicare cu un coeficient subunitar.
2.4.2.3.1. Valori de proiectare ale rezistențelor zidăriei pentru starea limită ultimă (ULS)
(1) Pentru calculul la starea limită ultimă (ULS), cu încărcările din gruparea fundamentală și din gruparea specială, în cazul zidăriilor cu elemente pentru zidărie din clasa I și mortar de uz general pentru
zidărie (G) - mortar performant sau de rețetă -, în condiții de control normal, valoarea de referință a coeficientului parțial de siguranță pentru zidărie se va lua gamma(M) = 2.2.
(2) Pentru calculul la starea limită ultimă (ULS), cu efectele încărcărilor din toate grupările stabilite conform Codului CR0-2005, în cazul zidăriilor alcătuite cu elemente pentru zidărie clasa II și/sau cu
mortare preparate la șantier, pentru care nu sunt satisfăcute toate cerințele din documentul normativ de referință SR EN 998-2: 2004 dar sunt satisfăcute cerințele din normativul de referință C17-82, în
condiții de control normal, valoarea de referință a coeficientului parțial de siguranță pentru zidărie se va lua gamma(M) = 2.5.
NOTĂ: Definirea claselor de elemente pentru zidărie este dată la art. 1.3.3.
(3) Sunt considerate condiții de control normal al execuției dacă:
▪ lucrările sunt supravegheate, în mod permanent, de un responsabil tehnic cu execuția atestat conform legii;
▪ proiectantul urmărește/controlează, în mod ritmic, desfășurarea lucrărilor;
▪ responsabilul tehnic al beneficiarului verifică, în mod permanent, calitatea materialelor și modul de punere în operă;
▪ se efectuează toate verificările preliminare și în etape intermediare luând ca referențial reglementările în vigoare: C56-86, NE 012-99, etc.
(4) Pentru calculul la starea limită ultimă (ULS), cu efectele încărcărilor din toate grupările stabilite în Codul CR0-2005, pentru zidăriile alcătuite din orice clasă de elemente pentru zidărie și/sau de
mortare, în condiții de control redus, valoarea de referință a coeficientului parțial de siguranță pentru zidărie se va lua gamma(M) = 3.0.
(5) Sunt considerate condiții de control redus al execuției dacă:
▪ lucrările nu sunt supravegheate, în mod permanent, de un responsabil tehnic cu execuția atestat conform legii;
▪ proiectantul nu controlează decât rar sau foarte rar execuția lucrărilor;
▪ reprezentantul tehnic al beneficiarului nu verifică sistematic calitatea materialelor și modul de punere în operă;
▪ nu se efectuează verificări preliminare și în etape intermediare (cu excepția fazelor determinante) luând ca documente normative de referință: C56-86, NE 012-99, etc.
(6) Pentru clădirile din zidărie care fac obiectul prezentului Cod, proiectantul, executantul și investitorul vor asigura toate condițiile necesare pentru efectuarea activităților de control normal astfel încât
nivelul de siguranță realizat la execuție să fie cel proiectat (care rezultă prin utilizarea coeficienților gamma(M) = 2.2 și/sau gamma(M) = 2.5).
(7) Controlul redus va fi luat în considerare la proiectare (prin utilizarea coeficientului gamma(M) = 3.0), numai la cererea specială a investitorului, consemnată în tema de proiectare, și numai în
condițiile acceptate prin Codul P100-1/2006.
(8) Valorile coeficienților parțiali de siguranță gamma(M) și ale coeficienților condițiilor de lucru m pentru celelalte materiale (beton, oțel, lemn) se vor lua conform prevederilor din reglementările
specifice în vigoare.
2.4.2.3.2. Valori de proiectare ale rezistențelor zidăriei pentru starea limită de serviciu (SLS)
(1) Valorile de proiectare de referință ale rezistențelor zidăriei pentru starea limită de serviciu (SLS) se iau egale cu valorile caracteristice respective (coeficientul parțial de siguranță gamma(M) = 1.0)
cu excepția cazurilor în care în Codul P100-1/2006 cap. 8 sunt date alte prevederi.
(2) În cazurile în care, în articolele referitoare la starea limită de serviciu (SLS), se dau reguli simplificate de proiectare (alcătuire), nu este necesară verificarea prin calcul a satisfacerii cerințelor
respective pentru combinațiile de încărcări specifice acestei stări limită.
CAPITOLUL 3
MATERIALE
3.1. Elemente pentru zidărie

3.1.1. Tipuri de elemente pentru zidărie
(1) Pentru executarea zidăriilor se pot utiliza orice elemente pentru zidărie corespunzătoare normelor europene asimilate în România (SR EN):
▪ elemente pentru zidărie ceramice - document normativ de referință SR EN 771-1;
▪ elemente pentru zidărie din silico-calcar - document normativ de referință SR EN 771-2;
▪ elemente pentru zidărie din beton (cu agregate obișnuite sau ușoare) document normativ de referință SR EN 771-3;
▪ elemente pentru zidărie din beton celular autoclavizat - document normativ de referință SR EN 771-4;
▪ elemente pentru zidărie din piatră artificială - document normativ de referință SR EN 771-5;
▪ elemente pentru zidărie din piatră cioplită document normativ de referință SR EN 771-6;
Deasemeni pot fi folosite elemente pentru zidărie din sticlă (cărămizi presate din sticlă cu goluri) fabricate având la baza documentul normativ de referință STAS 10690-89.
(2) Elementele pentru zidărie produse în mod curent în România se încadrează în standardele de referință menționate la (1) după cum urmează:
▪ cărămizi ceramice pline (document normativ de referință SR EN 771-1):
* elemente HD: element de argilă arsă cu densitate aparentă, în stare uscată, mare > 1000 Kg/m3, utilizat pentru zidării neprotejate și protejate (exemplu: 240x115x63 mm);
▪ cărămizi și blocuri ceramice cu goluri verticale (document normativ de referință SR EN 771-1):
* elemente HD: element de argilă arsă cu densitate aparentă, în stare uscată, mare > 1000 Kg/m3, utilizat pentru zidării neprotejate și protejate (exemple: 240x115x88, 240x115x138, 290x140x88,
290x140x138, 290x240x138, 290x240x188, 365x180x138);
* elemente LD: element de argilă arsă cu densitate aparentă, în stare uscată, mică <= 1000 Kg/m3, utilizat pentru zidării protejate;
▪ elemente pentru zidărie din beton cu agregate obișnuite (document normativ de referință C14/1-94)
(exemplu: 240x290x138);
▪ elemente pentru zidărie din beton cu agregate ușoare (document normativ de referință SR EN 771-3 Elemente pentru zidărie din beton cu agregate ușoare);
▪ elemente pentru zidărie din beton celular autoclavizat (document normativ de referință SR EN 771-4 Elemente pentru zidărie din beton autoclavizat);
(exemple: 240x300x600, 200x240x600, 150x300x600
▪ elemente pentru zidărie din piatră naturală cioplită prelucrată (document normativ de referință SR EN 771-6 Elemente pentru zidărie din piatră naturală).
(3) Alte tipuri de elemente produse în România și elementele pentru zidărie din import se pot utiliza numai în condițiile prevăzute la 1.1.(9) și (10).
(4) Domeniile și condițiile de utilizare specifice, pentru fiecare dintre categoriile de elemente de la paragrafele (1)-(3), sunt stabilite prin prezentul Cod, și prin Codul P100-1/2006.
3.1.2. Gruparea elementelor pentru zidărie
3.1.2.1. Gruparea în funcție de nivelul de încredere al proprietăților mecanice
Elementele pentru zidărie se clasifică în două clase, în funcție de probabilitatea de nerealizare a rezistenței la compresiune specificată de producător, conform condițiilor specificate la 1.3.3.
NOTE:
1°. Producătorul va declara rezistența la compresiune a elementelor pentru zidărie. Valoarea declarată va fi egală sau mai mare decât rezistența specificată ținând seama de exactitatea încercării și de
variațiile procesului de producție.
2°. Pentru definirea rezistenței la compresiune a se vedea 3.1.3.1.1.
3.1.2.2. Gruparea în funcție de caracteristicile geometrice
(1) Elementele pentru zidărie se grupează în funcție de valorile următorilor parametri geometrici:
▪ volumul golurilor (% din volumul brut);
▪ volumul fiecărui gol (% din volumul brut);
▪ grosimea minimă a pereților interiori și exteriori (mm);
▪ grosimea cumulată a pereților interiori și exteriori pe fiecare direcție (% din dimensiunea elementului pe direcția respectivă), luând ca document normativ de referință EN 1996-1-1-1 (EC6).
NOTĂ: Grosimea cumulată este grosimea pereților interiori și exteriori, măsurată orizontal, transversal elementului, la unghiuri drepte pe fața peretelui. În cazul golurilor conice sau a celor celulare, se
utilizează valoarea medie a grosimii pereților interiori și exteriori. Verificarea trebuie considerată ca un test de calitate și necesită a fi repetată numai în cazul unor schimbări esențiale la proiectarea
dimensiunilor elementelor pentru zidărie.
(2) Gruparea elementelor pentru zidărie în funcție de caracteristicile geometrice se utilizează pentru:
▪ determinarea rezistenței la compresiune a zidăriei conform art. 4.1.1.1.;
▪ stabilirea domeniului și condițiilor de utilizare pentru elementele respective conform Codului P100-1/2006 și prezentului Cod.
(3) Elementele pentru zidărie menționate la art. 3.1.1.(2) se încadrează în grupe, în funcție de caracteristicile geometrice menționate la (1), după cum urmează:
Grupa 1
▪ cărămizi ceramice pline 240x115x63, document normativ de referință SR EN 771-1;
▪ cărămizi ceramice cu goluri rotunde de uscare, document normativ de referință SR EN 771-1;
▪ blocuri cu goluri din beton ușor cu volumul golurilor <= 25%, document normativ de referință SR EN 771-4.
▪ blocuri pline din beton celular autoclavizat, document normativ de referință SR EN 771-4.
Grupa 2
▪ cărămizi ceramice pline cu goluri dreptunghiulare de uscare, document normativ de referință SR EN 771-1;
▪ cărămizi și blocuri ceramice cu goluri verticale, document normativ de referință SR EN 771-1;
▪ blocuri cu goluri din beton ușor cu volumul golurilor cuprins între 25%-50%, document normativ de referință SR EN 771-4;
▪ blocuri cu goluri din beton obișnuit cu volumul golurilor cuprins între 25%-50%, document normativ de referință SR EN 771-3.
(4) Elementele pentru zidărie cu goluri verticale încadrate având ca document de referință EN 1996-1-1-1 în grupa 2, pot fi folosite, în condițiile de proiectare și de execuție stabilite prin prezentul Cod și
prin Codul P100-1/2006, numai dacă respectă următoarele cerințe geometrice:
▪ volumul golurilor <= 50% din volumul total;
▪ grosimea pereților exteriori t(e) >= 15 mm;
▪ grosimea pereților interiori t(i) >= 10 mm;
▪ pereții verticali interiori sunt realizați continuu pe toată lungimea elementului.
NOTĂ: Toate elementele din grupa 2, menționate la (3) satisfac aceste cerințe.
(5) În condițiile specifice de proiectare și execuție stabilite prin prezentul Cod și prin Codul P100-1/2006, pentru elementele structurale și nestructurale din zidărie, pot fi folosite și alte elemente
încadrate având ca document de referință EN 1996-1-1-1 (EC6) în grupa 2: cărămizi și blocuri din argilă arsă cu goluri verticale cu geometrie specială (cu pereți subțiri - grupa 2S) care îndeplinesc
următoarele condiții:
▪ geometria blocului respectă următoarele cerințe:
- volumul golurilor <= 50% din volumul blocului;
- grosimea pereților exteriori 11 mm <= t(e) < 15 mm;
- grosimea pereților interiori 6 mm <= t(i) < 10 mm;
- pereții verticali interiori sunt realizați continuu pe toată lungimea elementului.
▪ legea constitutivă delta-epsilon a zidăriei este de tip elasto-plastic cu ductilitate limitată (figura 4.3).
3.1.2.3. Gruparea în funcție de profilația exterioară a elementului
(1) Din punct de vedere al profilului fețelor exterioare, elementele pentru zidărie folosite în mod curent în România, se clasifică după cum urmează:
▪ elemente cu toate fețele plane (fără amprente sau profilație; cu/fără cavitate interioară de prindere);
▪ elemente cu locaș de mortar;
▪ elemente cu locaș de mortar și amprente suplimentare pentru mortar;
▪ elemente cu profilație "nut și feder".
(2) Folosirea elementelor cu diferite profilații, altele decât cele cu toate fețele plane, din producția internă și din import, se va face în conformitate cu prevederile reglementărilor specifice, în condițiile
stabilite la 1.1.(10) și în Codul P100-1/2006.
3.1.3. Proprietățile elementelor pentru zidărie
3.1.3.1. Proprietățile mecanice ale elementelor pentru zidărie
3.1.3.1.1. Rezistența la compresiune a elementelor pentru zidărie
(1) Rezistența la compresiune a elementelor pentru zidărie va fi definită, luând ca document normativ de referință SR EN 771-1: 2003, ca rezistență medie, cu următoarele precizări obligatorii:
▪ producătorul va declara dacă rezistențele individuale la compresiune, înregistrate pe toate epruvetele încercate sunt mai mici decât 80% din valoarea declarată, pentru toate elementele cu volum >
0.010 m3;
▪ producătorul va declara dacă elementul este de clasa I sau de clasa II-a, conform definițiilor date la 1.3.3.
(2) Rezistența la compresiune a elementelor pentru zidărie, utilizată pentru determinarea rezistențelor de proiectare la compresiune și forfecare, va fi rezistența la compresiune standardizată, f(b).
NOTĂ: Rezistența la compresiune standardizată reprezintă rezistența la compresiune a elementelor pentru zidărie transformată în rezistența la compresiune a unui element pentru zidărie uscat în aer,
echivalent având 100 mm lățime x 100 mm înălțime. La cerere producătorul trebuie să declare rezistența la compresiune standardizată.
(3) În cazul în care rezistența la compresiune a elementelor pentru zidărie, determinată prin încercări conform reglementărilor specifice, este declarată de producător ca rezistență medie, luând ca
document normativ de referință SR EN 771/1-6, această valoare va fi convertită în rezistență standardizată la compresiune, pentru a se ține seama de înălțimea și lățimea elementelor de zidărie, prin
multiplicarea cu un factor delta, stabilit conform tabelului 3.1a.
Factorul de transformare delta

Tabelul 3.1a
Înălțimea Cea mai mică dimensiune orizontală a elementului pentru zidărie (mm)
elementului
pentru zidărie 50 100 150 200 >= 250
(mm)
40 0,80 0,70 - - -
50 0,85 0,75 0,70 - -
65 0,95 0,85 0,75 0,70 0,65
100 1,15 1,00 0,90 0,80 0,75
150 1,30 1,20 1,10 1,00 0,95
200 1,45 1,35 1,25 1,15 1,10
>= 250 1,55 1,45 1,35 1,25 1,15
(4) Pentru elementele pentru zidărie produse în mod curent în România, menționate la art. 3.1.1.(2), valorile factorului 6 și valorile rezistenței standardizate f(b), sunt date în tabelul 3.1b. pentru
elemente din argilă arsă și din beton obișnuit și ușor și în tabelul 3.1c pentru elemente din BCA
Factorul de transformare delta și valori f(b), pentru elemente de

argilă arsă și de beton obișnuit sau ușor produse curent în România
Tabelul 3.1b
Element pentru zidărie Factor delta f(med) (N/mm2)
10 7.5
Cărămizi ceramice pline - 240x115x63 mm 0.81 8.1 6.1
Cărămizi și blocuri - 240x115x88 mm 0.92 9.2 6.9

ceramice cu goluri verticale
- 290x240x138 mm



- 290x240x188 mm
Blocuri cu goluri din beton - 290x240x188 mm

obișnuit și ușor
Factorul de transformare delta și valori f(b), pentru elemente

de beton celular autoclavizat produse curent în România
Tabel 3.1c
Element pentru zidărie Factor delta f(med) (N/mm2)
5 4 3.5
Blocuri mici pentru zidărie 1.10 5.5 4.4 3.8

din B.C.A.
(5) Atunci când rezistența la compresiune a elementelor pentru zidărie este declarată de producător ca rezistență caracteristică, aceasta va fi transformată în rezistență medie echivalentă, utilizând un
factor de conversie bazat pe coeficientul de variație al rezistențelor comunicat de producător în documentele de însoțire a produsului. Rezistența medie echivalentă va fi convertită apoi în rezistență
standardizată, f(b) prin intermediul coeficientului delta.
NOTĂ: Valoarea factorului de conversie depinde de numărul probelor pe care a fost stabilită rezistența caracteristică.
(6) Rezistența la compresiune a elementelor pentru zidărie este definită prin două valori, după poziția forței de compresiune în raport cu fața de pozare:
▪ normal pe fața de pozare f(b);
▪ paralel cu fața de pozare în planul peretelui f(bh) (compresiune pe capete).
Valorile minime ale celor două rezistențe la compresiune ale elementelor pentru zidărie (f(b), f(bh)) care pot fi folosite la elementele structurale și nestructurale ale clădirilor din România sunt date în
Codul P100-1/2006.
(7) Valorile rezistențelor standardizate/medii/caracteristice folosite pentru determinarea rezistențelor de proiectare sunt valori minimale, și vor fi garantate de producător printr-un certificat de
conformitate cu norma de produs.
(8) În lipsa certificatului de conformitate, și ori de câte ori există dubii privind conformitatea calității elementelor pentru zidărie cu norma respectivă, punerea în operă se va face numai după efectuarea
unor încercări sistematice la recepție.
3.1.3.2. Proprietăți fizice ale elementelor pentru zidărie
(1) În funcție de utilizarea prevăzută la proiectare, în cazul elementelor care se folosesc la exterior, fără protecție sau cu protecție limitată, se vor lua în considerare următoarele proprietăți fizice, definite
luând ca document normativ de referință SR EN 771-1:
▪ densitatea aparentă și absolută în stare uscată;
▪ absorbția de apă;
▪ conținutul de săruri solubile active.
(2) Pentru a se evita reducerea rezistenței la compresiune a mortarului și mai ales scăderea aderenței acestuia la elementele pentru zidărie, în proiect se vor prevedea măsuri tehnologice adecvate în
funcție de viteza de absorbție inițială de apă a elementelor declarată de producător, luând ca document normativ de referință SR EN 771-1.
3.2. Mortare
3.2.1. Tipuri de mortare pentru zidărie
(1) Prevederile prezentului Cod se aplică numai zidăriilor executate cu mortare pentru zidărie pentru utilizare generală (G), definite conform 1.3.2.
(2) Mortarele pentru zidărie pentru utilizare generală (G), se împart în funcție de:
▪ metoda de definire a compoziției lor (a se vedea 1.3.2):
- mortar performant pentru zidărie (mortar pentru zidărie proiectat);
- mortar de rețetă pentru zidărie (mortar pentru zidărie cu compoziție prescrisă);
▪ modul de realizare:
- mortar industrial pentru zidărie (uscat sau proaspăt);
- mortar semifabricat industrial pentru zidărie (predozat sau preamestecat);
- mortar preparat la șantier pentru zidărie, luând ca document normativ de referință SR EN 998-2: 2004
(3) Pentru clădirile din zidărie proiectate și executate conform prezentului Cod, mortarele pentru zidărie de tip industrial/semifabricat industrial vor fi fabricate având ca referențial SR EN 998-2: 2004. În
cazul mortarelor pentru zidărie preparate la șantier (pentru care documentul normativ de referință SR EN 998-2: 2004 se aplică numai parțial) se vor respecta cerințele din documentul normativ de
referință C17-82.
3.2.2. Prevederi pentru mortarele pentru zidărie
(1) Mortarele pentru zidărie se clasifică după rezistența medie la compresiune, exprimată prin litera M urmată de rezistența unitară la compresiune în N/mm2 (de exemplu: M5 mortar cu rezistența
unitară medie la compresiune f(m) = 5 N/mm2).
(2) Mortarele pentru zidărie cu compoziție prescrisă pot fi descrise, adăugând lângă notația de la (1) și proporția componenților prescriși (de exemplu: 1:1:5, în volum, în ordinea ciment:var:nisip).
(3) Pentru valorile M** stabilite prin proiect, pot fi atribuite amestecuri echivalente acceptabile descrise prin proporția componenților conform specificațiilor tehnice sau instrucțiunilor producătorilor.
3.2.3. Proprietățile mortarelor
3.2.3.1. Rezistența la compresiune a mortarelor pentru zidărie
(1) Rezistența unitară medie la compresiune a mortarului pentru zidărie, f(m), va fi determinată luând ca document de referință SR EN 1015-11.
(2) Mortarele pentru zidărie folosite în condițiile prezentului Cod vor avea rezistență unitară medie la compresiune, f(m) >= 1 N/mm2.
(3) Rezistența unitară minimă la compresiune a mortarului pentru pereții din zidărie cu elemente din argilă arsă sau beton obișnuit sau ușor, indiferent de accelerația seismică de proiectare a(g) a
amplasamentului, se va lua din tabelul 3.2.
Rezistențele minime ale mortarelor pentru zidărie

Tabelul 3.2
Tipul construcției Pereți structurali Pereți nestructurali
Elemente Mortar Elemente Mortar
Construcții definitive Toate clasele de importanță f(med) > 10 M10 f(med) > 10 M5
f(med) <= M5 f(med) <= M2.5

10 10
Construcții provizorii Anexe gospodărești M 2.5 M1
(4) Pentru zidăriile executate cu elemente din BCA, rezistența unitară minimă la compresiune a mortarului va fi:
▪ M2.5 pentru pereți structurali la construcții definitive din toate clasele de importanță;
▪ M1 pentru pereți structurali la construcții provizorii și anexe gospodărești și pentru pereți nestructurali la toate tipurile de construcții.
3.2.3.2. Aderența între elementele pentru zidărie și mortar
(1) Aderența între mortar și elementele pentru zidărie trebuie să fie adecvată utilizării prevăzute. Aderența depinde de proprietățile mortarului utilizat (în principal de capacitatea de retenție a apei de
amestecare) și de caracteristicile elementelor împreună cu care se utilizează acest mortar (în special de viteza de absorbție inițială de apă, menționată la 3.1.3.2.).
(2) Aderența elementelor pentru zidărie în combinație cu mortarul va fi declarată de producător ca rezistență la forfecare inițială f(vk0), valoarea respectivă fiind obținută din încercări efectuate având ca
document de referință SR EN 1052-3.
În cazul mortarelor performante, valoarea rezistenței la forfecare inițială se va lua din documentul normativ de referință SR EN 998-2: 2004, anexa C.
(3) Se acceptă că mortarele preparate industrial, semifabricat industrial sau la șantier având ca bază documentul normativ de referință SR EN 998-2: 2004 și Instrucțiunile C17-82, asigură o aderență
adecvată la elementele pentru zidărie menționate la 3.1.2. Pentru aceste mortare valoarea caracteristică a rezistenței la forfecare inițială f(vk0) se va lua din tabelul 4.3.
3.2.3.3. Lucrabilitatea mortarului
(1) Consistența mortarului folosit pentru zidărie va fi aleasă astfel încât să se asigure umplerea completă a spațiilor respective.
(2) În cazul mortarului industrial pentru zidărie sau al mortarului semifabricat industrial pentru zidărie, dozarea adaosurilor pentru lucrabilitate este stabilită conform standardului de produs.
(3) Pentru prepararea mortarelor la șantier se vor folosi aditivi în condițiile prevăzute în Instrucțiunile C17-82 sau, pentru aditivii din import, conform Agrementelor tehnice respective.
NOTĂ: Folosirea în exces, a aditivilor antrenori de aer pentru sporirea lucrabilității mortarului are ca efect scăderea aderenței mortarului la elementele pentru zidărie.
3.3. Beton
3.3.1. Generalități
(1) În clădirile cu structuri din zidărie betonul este folosit pentru:
▪ elementele de confinare a zidăriei (stâlpișori, centuri);
▪ stratul median al zidăriei cu inimă armată (ZIA);
▪ planșee, scări, rigle de cuplare la pereții cu goluri, pereți de subsol și fundații.
(2) Toate betoanele menționate la (1) vor îndeplini cerințele din Codul NE 012-99.
(3) Betoanele folosite pentru elementele de confinare a zidăriei (stâlpișori și centuri) și pentru stratul median al ZIA vor satisface, în afara cerințelor din Codul NE 012-99, și prevederile specifice de la
3.3.2.
(4) Betonul va fi definit prin rezistența caracteristică la compresiune, f(ck), (clasa de rezistență a betonului C) care este asociată cu rezistența pe cilindru/cub la 28 zile.
3.3.2. Prevederi specifice pentru betonul din elementele de confinare și pentru stratul median al ZIA
(1) Clasa betonului pentru centuri și stâlpișori și pentru stratul median la zidăria cu inimă armată va fi stabilită prin calcul în funcție de intensitatea eforturilor din încărcările verticale și seismice, cu
respectarea condițiilor minime date la (2) și (3).
(2) Clasa minimă a betonului folosit pentru elementele de confinare va fi C12/15.
(3) Pentru stratul median al pereților din ZIA se va folosi mortar-beton (grout) cu rezistența caracteristică la compresiune f(mbk) >= 12 N/mm2 sau beton din clasa >= C12/15. Rezistența la compresiune
a mortar-betonului, în funcție de compoziția acestuia, va fi stabilită conform 1.1.(10).
(4) Betonul folosit poate fi cu "amestec proiectat" sau cu "amestec prescris" conform NE 012-99. În proiect se vor specifica, pentru fiecare element/categorie de elemente structurale de beton:
▪ clasa de rezistență;
▪ clasa de consistență.
(5) Dimensiunea maximă a agregatelor betonului folosit pentru elementele de confinare nu va depăși 20 mm.
(6) Pentru stratul median la pereții din ZIA, se va folosi beton cu agregat mărunt:
▪ pentru grosimea stratului median < 100 mm sau când acoperirea armăturii este <= 25 mm, vor fi utilizate agregate cu dimensiunea <= 10 mm;

▪ în celelalte cazuri dimensiunea agregatelor va fi <= 12 mm.
(7) Pentru a se asigura betonarea corectă a elementelor, clasele de consistență ale betonului proaspăt, definite conform NE 012-99, se vor lua după cum urmează:
▪ pentru stâlpișorii cu secțiune <= 750 cm2: T4;
▪ pentru stâlpișorii cu secțiune > 750 cm2 și pentru centuri - indiferent de dimensiunea secțiunii transversale: T3/T4;
▪ pentru zidăria cu inimă armată cu grosimea stratului median >= 10 cm: T4;
▪ pentru zidăria cu inimă armată cu grosimea stratului median < 10 cm: T4/T5.
NOTĂ: În cazul utilizării betoanelor cu lucrabilitate mare, la execuție se vor lua măsuri pentru a reduce contracția sporită a betonului.
3.3.3. Proprietățile mecanice al betonului pentru elementele de confinare și pentru ZIA
(1) Rezistențele de proiectare și modulul de elasticitate ale betonului pentru elementele de confinare la ZC vor fi luate din documentul normativ de referință STAS 10107/0-90 pentru clasa de beton
respectivă, ținând seama de condițiile concrete de betonare pentru determinarea coeficienților condițiilor de lucru.
NOTĂ: Pentru echivalența notațiilor din acest Cod cu cele din documentul normativ de referință STAS 10107/0-90 a se vedea 1.4.3.
(2) Rezistențele caracteristice și valoarea modulului de elasticitate longitudinal ale mortar-betonului (grout) pentru stratul median al ZIA se vor lua din documentul normativ de referință STAS 10107/0-
90, corespunzător betonului cu aceiași clasă de rezistență la compresiune.
(3) Rezistențele de proiectare ale betonului sau mortar-betonului pentru stratul median al ZIA se vor determina din rezistențele caracteristice, luate din documentul normativ de referință STAS 10107/0-
90, considerând:
▪ coeficienții de siguranță la întindere (gamma(mt)) și compresiune (gamma(mc)) egali cu 1.50;
▪ coeficienții condițiilor de lucru:
- m(b) = 0.70 în cazul înălțimii de turnare >= 1500 mm;
- m(b) = 0.80 în cazul înălțimii de turnare < 1500 mm.
(4) În structurile din zidărie confinată (ZC), betonul din centuri și din riglele de cuplare legate cu centurile va avea aceiași clasă ca și betonul din planșeu. Betonul din stâlpișori poate avea o altă clasă
decât cel din planșeu (centuri).
3.3.4. Prevederi specifice pentru betoanele folosite pentru alte elemente structurale (planșee, scări și infrastructură).
(1) Clasele minime de beton folosit pentru alte elemente structurale din clădirile de zidărie vor fi:
▪ beton simplu: C4/5;
▪ beton slab armat (pardoseli pe umplutură, la clădiri fără subsol, de ex.): C8/10;
▪ beton armat monolit: C12/15.
(2) Pentru infrastructură, dacă betonul este în contact cu apa subterană, clasele minime de beton date mai sus vor fi sporite, luându-se valorile cuprinse în documentul normativ de referință STAS
10107/0-90.
3.4. Oțeluri pentru armături
(1) În clădirile cu structuri din zidărie oțelul este folosit pentru armarea:
▪ elementelor de confinare a zidăriei - stâlpișori și centuri - (ZC);
▪ zidăriei, în rosturile orizontale (ZC+AR);
▪ stratului median al zidăriei cu inimă armată (ZIA);
▪ celorlalte elemente de structură: planșee, rigle de cuplare la pereții cu goluri, scări, pereți de subsol și fundații.
(2) Cerințele privind proprietățile armăturii se referă la materialul fasonat care se găsește în zidăria întărită. Pe șantier, sau în timpul fasonării, nu se vor executa operații care pot deteriora proprietățile
materialului.
(3) Armăturile folosite pentru pereții de zidărie armată (ZC, ZC+AR, ZIA), inclusiv pentru riglele de cuplare din beton armat, în cazul pereților cu goluri, vor fi de tip OB37/PC52 sau, în cazul oțelurilor din
import, vor fi echivalente cu acestea din punct de vedere al caracteristicilor mecanice de rezistență și deformabilitate și vor fi sudabile.
(4) Utilizarea plaselor sudate STNB pentru armarea stratului median al pereților din ZIA se va face în conformitate cu prevederile de la art. 7.1.2.4.(6) și din Codul P100-1/2006.
(5) Pentru armarea celorlalte elemente structurale din clădirile de zidărie (planșee, scări, infrastructură) folosirea oțelurilor se va face luând ca document de referință STAS 10107/0-90.
(6) Rezistențele caracteristice și de proiectare ale oțelurilor pentru beton armat fabricate în România (OB37, PC52, STNB) se vor lua din documentul normativ de referință STAS 10107/0-90. Pentru
oțelurile din import, se vor respecta prevederile de la 1.1.(10).
(7) Coeficientul de dilatare termică al oțelului va fi considerat alfa(ts) = 12x10-6/1°C.
NOTĂ: Diferența între valoarea coeficientului de dilatare termică al oțelului și valoarea coeficientului de dilatare termică pentru zidărie sau betonul înconjurător poate fi neglijată.
3.5. Alte materiale pentru armarea zidăriei
(1) Zidăria poate fi armată și cu grile polimerice de înaltă densitate și rezistență printr-unul din următoarele procedee:
▪ inserția grilelor în asize;
▪ inserția grilelor în tencuială.
(2) Domeniile de utilizare, metodologia de calcul și tehnologia de execuție pentru zidăria armată cu grile polimerice vor fi stabilite prin reglementări specifice elaborate în conformitate cu prevederile de
la 1.1.(10).
CAPITOLUL 4
ZIDĂRIE
4.1. Proprietățile mecanice ale zidăriei

(1) Prevederile acestui capitol se referă numai la zidăria cu elementele menționate la 3.1.1.(1)-(3), executată cu mortar pentru zidărie pentru utilizare generală (G) și cu toate rosturile complet umplute
cu mortar.
(2) Pentru utilizarea zidăriei cu mortare speciale (T, L), vezi precizările de la 1.3.2.
(3) Zidăria cu rosturi verticale umplute parțial sau neumplute și zidăria cu rosturi întrerupte (cu mortarul aplicat numai pe pereții exteriori ai elementelor pentru zidărie cu goluri verticale) nu poate fi
folosită în prezent în România deoarece lipsesc date suficient de sigure privind comportarea acestora la acțiunea seismică.
(4) Zidăria cu rosturi verticale tip "nut și feder/lambă și uluc", indiferent de tipul și dimensiunile elementelor pentru zidărie, va fi utilizată numai pentru elemente nestructurale, și numai în conformitate cu
prevederile din prezentul Cod și din Codul P100-1/2006.
4.1.1. Proprietățile de rezistență ale zidăriei.
4.1.1.1. Rezistența la compresiune a zidăriei
4.1.1.1.1. Rezistența unitară caracteristică la compresiune a zidăriei
(1) Rezistența unitară caracteristică la compresiune a zidăriei, f(k), va fi determinată pe baza rezultatelor încercărilor pe probe din zidărie, luând ca document normativ de referință SR EN 1052-1, sau
în condițiile stabilite la 1.1.(10).
(2) Când nu există date ale încercărilor, rezistența unitară caracteristică la compresiune f(k) a zidăriei realizată cu mortar pentru utilizare generală (G), pentru încărcări normale pe planul rosturilor
orizontale, va fi calculată, în funcție de rezistențele unitare la compresiune ale elementelor pentru zidărie și a mortarului, cu relația
0.70 0.30
f(k) = Kf ș f (4.1)
b m
unde:
▪ K - constantă care depinde de tipul elementului pentru zidărie și de tipul mortarului;
▪ f(b) - rezistența la compresiune standardizată a elementului pentru zidărie, pe direcția normală pe rosturile orizontale, în N/mm2 definită luând ca document normativ de referință SR EN 771-1-4 și art.
3.1.3.1.1.(2) din prezentul Cod;
▪ f(m) - rezistența medie la compresiune a mortarului, în N/mm2;

(3) Pentru zidăriile executate cu elementele fabricate curent în România - vezi 3.1.1.(2) - și cu mortar pentru utilizare generală (G), valorile K, stabilite luând ca document normativ de referință EN 1996-

1-1, sunt următoarele:
Valorile coeficientului K pentru zidărie cu elementele fabricate

în România și mortar pentru utilizare generală (G)
Tabelul 4.1
Tipul elementului pentru zidărie Coef. K
Cărămizi ceramice pline 0.50
Cărămizi și blocuri ceramice cu goluri verticale 0.45
Blocuri cu goluri din beton obișnuit și ușor 0.50
Blocuri mici de zidărie din b.c.a. 0.50
(4) Pentru elementele pentru zidărie provenite din import din țările care au adoptat documentul normativ de referință EN 1996-1-1 se vor folosi valorile K date în acesta.
(5) Pentru elementele pentru zidărie provenite din import din țări care nu au adoptat documentul normativ de referință EN 1996-1-1 valoarea coeficientului K va fi declarată de producător sau va fi
determinată prin încercări conform 1.1.(10).
(6) Formula (4.1.) poate fi folosită pentru determinarea rezistenței caracteristice la compresiune a zidăriei numai dacă sunt satisfăcute toate condițiile specificate în continuare:
▪ rezistența elementului pentru zidărie f(b) <= 75 N/mm2;

▪ rezistența mortarului satisface condițiile f(m) <= 20 N/mm2 și f(m) <= 2f(b);
▪ zidăria este alcătuită în conformitate cu prevederile din prezentul Cod;
▪ coeficientul de variație a rezistenței elementelor pentru zidărie este <= 25%;
▪ toate rosturile zidăriei sunt umplute cu mortar;
▪ grosimea zidăriei este egală cu lățimea sau lungimea elementului pentru zidărie, astfel încât nu există rost de mortar paralel cu fața peretelui pe toată lungimea acestuia sau pe orice porțiune din
perete (figura 4.1a); în cazul în care există rost de mortar paralel cu fața peretelui (figura 4.1b) valoarea rezultată din relația (4.1.) se reduce cu 20%.
Alcătuire a zidăriei(a) Fără rost de mortar paralel cu planul peretelui(b) Cu rost de mortar paralel cu planul peretelui
(7) În absența unor date obținute conform 1.1.(10), rezistența caracteristică la compresiune, perpendicular pe rosturile orizontale, a zidăriei cu cărămizi pline din argilă arsă, pentru care delta = 0.81, și
mortare pentru utilizare generală (G), va fi luată din tabelul 4.2a.
Rezistența caracteristică la compresiune (f(k) în N/mm2)

a zidăriilor cu cărămizi pline din argilă arsă 240x115x63 mm
Tabelul 4.2a
Rezistența cărămizii Țesere Rezistența medie a mortarului (N/mm2)

f(med) (N/mm2) M10 M5 M2.5 M1
10.0 fig. 4.1a 4.30 3.50 2.85 2.15
fig. 4.1b 3.45 2.80 2.30 1.75
7.5 fig. 4.1a 3.50 2.85 2.30 1.75
fig. 4.1b 2.80 2.30 1.85 1.40
5.0 fig. 4.1a 2.65 2.15 1.75 1.35
fig. 4.1b 2.10 1.70 1.40 1.05
NOTE:
1°. f(med) este rezistența medie la compresiune a elementelor pentru zidărie declarată de producător având ca document normativ de referință SR EN 771;
2°. f(m) este rezistența medie la compresiune a mortarului definită în documentul normativ de referință SR EN 998-2: 2004;
3°. Banca națională de date pentru rezistența caracteristică la compresiune a zidăriei realizată cu diferite combinații de elemente de zidărie și mortare de uz curent este foarte redusă. Datele existente
la INCERC București se referă numai la zidării realizate din cărămizi pline 240x155x63 mm și cărămizi cu goluri verticale 240x115x88 mm cu mortar M2,5, M5 și M10 și au fost obținute - în mare
majoritate - înainte de adoptarea documentului normativ de referință SR EN 1052-1.
(8) Pentru zidăriile executate cu alte elemente produse în România - a se vedea 3.1.1.(2) - valoarea caracteristică a rezistenței la compresiune se determină prin înmulțirea valorilor din tabelul 4.2a, în
funcție de modul de țesere, cu următorii coeficienți de corecție:
▪ f(delta) = 0.95 pentru elementele cu goluri verticale cu dimensiunile:
- 240x115x88 mm
- 240x115x138 mm
- 290x240x138 mm
▪ f(delta) = 1.10 pentru elementele cu goluri verticale cu dimensiunile:
- 240x115x138 mm
- 290x140x138 mm
- 290x240x188 mm
▪ f(delta) = 1.22 pentru elemente cu goluri din beton obișnuit și ușor:
- 290x240x188 mm
(9) Pentru zidăriile executate cu blocuri din BCA valoarea rezistenței caracteristice la compresiune se va lua din tabelul 4.2b.
Rezistența caracteristică la compresiune (f(k) în N/mm2)

a zidăriilor cu blocuri din BCA fabricate în România
Tabelul 4.2b
Rezistența blocului f(med) (N/mm2) Rezistența medie a mortarului f(m) (N/mm2)
M5 M2.5 M1

5.0 2.65 2.15 1.65
4.0 ... 1.85 1.40
3.5 ... 1.70 1.30
(10) În absența unor date obținute conform 1.1.(10), rezistența caracteristică la compresiune, pe direcție paralelă cu rosturile orizontale, poate fi determinată deasemeni cu relația (4.1) în care:
▪ f(bh) rezistența la compresiune standardizată a elementului pentru zidărie pe direcție paralelă cu rostul orizontal;
▪ factorul de transformare delta din tabelul 3.1a sau 3.1b va fi luat <= 1.0;
▪ pentru elementele pentru zidărie din grupa 2, coeficientul K din tabelul 4.1 va fi multiplicat cu 0,5;
▪ pentru elementele pentru zidărie din grupa 2S coeficientul K din tabelul 4.1 va fi multiplicat cu 0.4.
4.1.1.1.2. Rezistența unitară de proiectare la compresiune a zidăriei
Rezistența unitară de proiectare la compresiune a zidăriei se va determina cu relația
f(d) = m(z) f(k) (4.2)
▪ gamma(M)
unde:
▪ m(z) - coeficientul condițiilor de lucru, conform 4.1.1.1.3;
▪ f(k) - rezistența caracteristică la compresiune a zidăriei determinată conform 4.1.1.1.1;
▪ gamma(M) - coeficientul de siguranță al materialului, conform 2.3.2.3.
4.1.1.1.3. Coeficienții condițiilor de lucru pentru zidărie
Valorile coeficientului condițiilor de lucru "m(z)" pentru elementele structurale și nestructurale din zidărie, se vor lua, diferențiat în raport cu starea limită care se verifică, după cum urmează:
i. Pentru verificările la starea limită ultimă (ULS)
▪ m(z,ULS) - 1.0 - pentru toate cazurile, cu excepția celor menționate în continuare;
▪ m(z,ULS) = 0.85 - pentru elementele cu aria secțiunii transversale < 0.30 m2;
▪ m(z,ULS) = 0.85 - pentru zidăriile executate cu mortar de ciment (fără adaos de var), pentru rezistența de calcul la compresiune;
▪ m(z,ULS) = 0.75 - idem, pentru rezistențele de calcul la întindere din încovoiere, forfecare în lungul rostului orizontal și eforturi principale de întindere;
▪ m(z,ULS) = 1.25 - pentru verificarea rezistenței elementelor în cursul execuției.
ii. Pentru verificările la starea limită de serviciu (SLS)
▪ m(z,SLS) = 1.0 - pentru toate cazurile cu excepția celor menționate în continuare;
▪ m(z,SLS) = 2.0 - pentru elementele cu tencuială obișnuită;
▪ m(z,SLS) = 1.5 - pentru elementele cu tencuială hidroizolatoare care lucrează sub acțiunea presiunii hidrostatice;
▪ m(z,SLS) = 1.2 - pentru elementele cu tencuială decorativă și la construcții cu finisaje de calitate superioară;
4.1.1.2. Rezistența zidăriei la forfecare în rost orizontal
4.1.1.2.1. Rezistența unitară caracteristică a zidăriei la forfecare în rost orizontal
(1) Rezistența unitară caracteristică inițială la forfecare a zidăriei - sub efort unitar de compresiune egal cu zero -, f(vk0), va fi obținută din rezultatele încercărilor pe zidărie efectuate având ca document
normativ de referință SR EN 1052-3: 2003 sau în condițiile stabilite la 1.1.(10)
NOTĂ: În cazul zidăriilor cu mortare performante (definite conform 1.3.2.) valoarea f(vk0) este dată în documentul de referință SR EN 998-2: 2004, anexa C.
(2) Dacă nu sunt disponibile rezultate obținute conform (1), valorile pentru rezistența caracteristică inițială la forfecare a zidăriei executată cu mortar pentru zidărie pentru utilizare generală (G), f(vk0), în
N/mm2, vor fi luate din tabelul 4.3 (preluat din documentul normativ de referință EN 1996-1-1.)
Rezistența unitară caracteristică inițială la forfecare a zidăriei

(f(vk0)) în N/mm2
Tabelul 4.3
Elemente pentru zidărie Rezistența medie a mortarului f(m) (N/mm2)
M10 M5, M2.5 M1
Ceramice 0.30 0.20 0.10
Beton obișnuit sau ușor 0.20 0.15 0.10
Beton celular autoclavizat ... 0.15 0.10
(3) Rezistența unitară caracteristică la forfecare a zidăriei, f(vk), realizată cu mortar pentru zidărie pentru utilizare generală (G), cu toate rosturile umplute, se va lua egală cu cea mai mică dintre
valorile:
i. Pentru elemente pentru zidărie din grupa 1
f(vk) = f(vk0) + 0,4 sigma(d) (4.3.a)
f(vk) = (0,034 f(b) + 0.14 sigma(d)) (4.3.b)
ii. Pentru elemente pentru zidărie din grupa 2
f(vk) = f(vk0) + 0,4 sigma(d) (4.3.a)
f(vk) = 0,9 (0,034 f(b) + 0.14 sigma(d)) (4.3.c)
unde:
▪ f(vk0) - rezistența unitară caracteristică inițială la forfecare, conform tabelului 4.3;
▪ sigma(d) - efortul unitar de compresiune perpendicular pe planul de forfecare în peretele de zidărie, în secțiunea considerată, corespunzător încărcărilor de proiectare;
▪ f(b) - rezistența standardizată la compresiune a elementelor pentru zidărie.
(4) Pentru zidăriile executate cu elemente pentru zidărie din grupele 1 și 2 valorile rezistenței caracteristice la forfecare f(vk) (în N/mm2) se vor lua din tabelele 4.4a și 4.4b. Pentru zidăriile executate cu
elemente din BCA din grupa 1, valorile rezistențelor caracteristice la forfecare în rost orizontal se vor lua din tabelul 4.4c.
Rezistența unitară caracteristică la forfecare în rost orizontal f(vk) a

zidăriei cu elemente pentru zidărie din argilă arsă din grupa 1
Tabelul 4.4a
f(b) N/mm2 Mortar Efort unitar de compresiune sigma(d) (N/mm2)
0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
10.0 M10 0.340 0.368 0.382 0.396 0.410 0.424 0.438 0.452 0.466 0.480
M5/2.5 0.240 0.280 0.320 0.360 0.400
M1 0.140 0.180 0.220 0.260 0.300 0.340 0.380 0.420 0.460
7.5 M10 0.269 0.283 0.297 0.311 0.325 0.339 0.353 0.367 0.381 0.395
M5/2.5 0.240 0.280
M1 0.140 0.180 0.220 0.260 0.300

5.0 M5/2.5 0.184 0.198 0.212 0.226 0.240 0.254 0.268 0.282 0.296 0.310
M1 0.140 0.180

zidăriei cu elemente pentru zidărie din argilă arsă din grupa 2
Tabelul 4.4b
0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
10.0 M10 0.319 0.332 0.345 0.358 0.371 0.384 0.397 0.410 0.423 0.436
M5/2.5 0.240 0.280 0.320
M1 0.140 0.180 0.220 0.260 0.300 0.340 0.380
7.5 M10 0.243 0.256 0.269 0.282 0.295 0.308 0.321 0.334 0.347 0.360
M5/2.5 0.240
M1 0.140 0.180 0.220 0.260
5.0 M5/2.5 0.166 0.179 0.192 0.205 0.218 0.231 0.244 0.257 0.270 0.283
M1 0.140

zidăriei cu elemente pentru zidărie din beton celular autoclavizat
Tabelul 4.4c
0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
5.0 M5/2.5 0.184 0.198 0.210 0.226 0.240 0.254 0.268 0.282 0.296 0.310
M1 0.140 0.180
4.0 M5/2.5 0.150 0.164 0.178 0.192 0.206 0.220 0.234 0.248 0.262 0.276
M1 0.140
3.5 M5/2.5 0.133 0.147 0.161 0.175 0.189 0.203 0.217 0.231 0.245 0.259
M1
NOTE:
1° În tabelele 4.4a, 4.4b și 4.4c, pentru cazurile din casetele poșate, valoarea caracteristică este dată de rezistența rostului orizontal (rezultă din relația 4.3a) iar în celelalte cazuri este dată de
rezistența standardizată a elementului pentru zidărie (rezultă din relațiile 4.3b și 4.3c).
2° Pentru valori ale f(b), diferite de cele din tabele (de exemplu, în cazul în care rezistența standardizată este obținută din rezistența medie conform 3.1.3.1.1) valorile f(vk) se vor determina prin
interpolare sau extrapolare.
(5) Pentru elementele pentru zidărie ceramice din grupa 2S, valoarea rezistenței inițiale la forfecare f(vk0), va fi declarată de fiecare producător pe baza încercărilor efectuate conform metodei
prezentate în documentul normativ de referință SR EN 1052-3: 2003. Pentru această grupă de elemente ceramice producătorul fiecărui tip de element va confirma posibilitatea folosirii formulelor (4.3a)-
(4.3c) sau va comunica eventualele corecții necesare.
4.1.1.2.2. Rezistența unitară de proiectare a zidăriei la forfecare în rost orizontal
Rezistența unitară de proiectare a zidăriei la forfecare în rost orizontal, f(vd), se va calcula cu formula:
f(vd) = m(z) ș f(vk)/gamma(M) (4.4)
în care:
▪ coeficientul de siguranță pentru material gamma(M) se va lua conform 2.3.2.3.;
▪ coeficientul condițiilor de lucru mz se va lua conform 4.1.1.1.3.
4.1.1.3. Rezistența unitară la întindere din încovoiere perpendicular pe planul zidăriei
În cazul solicitării la încovoiere, produsă de forțe perpendiculare pe planul zidăriei, vor fi luate în considerare rezistențele corespunzătoare următoarelor situații de rupere:
▪ rezistența la încovoiere după un plan de rupere paralel cu rosturile orizontale, f(x1);
▪ rezistența la încovoiere după un plan de rupere perpendicular pe rosturile orizontale, f(x2).
Ruperea zidăriei încovoiate perpendicular pe planul peretelui(a) Plan de rupere paralel cu rosturile orizontale, f(x1)(b) Plan de rupere perpendicular pe rosturile orizontale, f(x2)
4.1.1.3.1. Rezistențele unitare caracteristice la întindere din încovoiere perpendicular pe planul zidăriei
(1) Rezistențele unitare caracteristice la întindere din încovoiere ale zidăriei, f(x1) și f(x2), vor fi obținute din rezultatele încercărilor pe zidărie sau conform 1.1.(10).
(2) În cazul în care nu sunt disponibile date experimentale valorile rezistențelor unitare caracteristice la încovoiere ale zidăriei, cu toate rosturile complet umplute, realizată cu mortar pentru zidărie
pentru utilizare generală (G), f(xk1) și f(xk2), în N/mm2, se vor lua din tabelul 4.5.
Rezistențe unitare caracteristice la încovoiere perpendicular

pe planul zidăriei
Tabelul 4.5
Tipul elementelor Rezistența medie a mortarului
M10*, M5 M2.5
f(xk1) f(xk2) f(xk1) f(xk2)
Argilă arsă, pline sau cu perforații verticale 0.240 0.480 0.180 0.360
Beton celular autoclavizat 0.080 0.160 0.065 0.130
* Mortarul M10 nu se folosește pentru elemente cu f(med) = 5 N/mm2 și pentru elemente din BCA.
(3) În cazul zidăriilor cu rosturi verticale de tip "nut și feder", rezistențele caracteristice la încovoiere f(xk1) și f(xk2) vor fi declarate de producător, conform prevederilor de la 1.1.(10).
4.1.1.3.2. Rezistențele unitare de proiectare la întindere din încovoiere perpendicular pe planul zidăriei
Rezistențele de proiectare la întindere din încovoiere, perpendicular pe planul peretelui ale zidăriei se vor calcula cu formulele:

f(xd1) = m(z) ș f(xk1)/gamma(M) (4-5a)
f(xd1) = m(z) ș f(xk1)/gamma(M) (4.5b)
în care
▪ coeficientul de siguranță pentru material, gamma(M), se va lua conform 2.3.2.3.
▪ coeficientul condițiilor de lucru, m(z), se va lua conform 4.1.1.1.3.
4.1.1.4. Rezistența caracteristică de ancorare
(1) Rezistența caracteristică de ancorare prin aderență a armăturii înglobate în beton va fi obținută din rezultatele încercărilor.
(2) Dacă nu se dispune de date experimentale, rezistența caracteristică de aderență, f(bok), se va lua după cum urmează:
▪ pentru armăturile înglobate în secțiuni de beton cu dimensiuni mai mari sau egale cu 150 mm (în elementele de confinare), din tabelul 4.6.;
▪ pentru armăturile înglobate în mortar sau în secțiuni de beton cu dimensiuni mai mici de 150 mm (betonul din stratul median al ZIA), din tabelul 4.7.
Rezistența caracteristică de aderență a armăturilor în betonul
elementelor de confinare (N/mm2)

Tabelul 4.6
Clasa de rezistență a betonului C12/15 C16/20
f(bok) pentru bare de oțel beton netede (N/mm ) 2 1.3 1.5
f(bok) pentru bare de oțel beton profilate (N/mm ) 2 2.4 3.0
Rezistența caracteristică de aderență a armăturilor în
mortar sau în betonul din ZIA (N/mm2)

Tabelul 4.7
Clasa de rezistență a mortarului (M) M5 M10
Clasa de rezistență a betonului (C) C12/15 C15/20
f(bok) pentru bare de oțel beton netede (N/mm2) 0,7 1,2
f(bok) pentru bare de oțel beton profilate (N/mm2) 1,0 1,5
4.1.2. Proprietăți de deformabilitate ale zidăriei.

4.1.2.1. Relația efort unitar - deformație specifică (sigma-epsilon)
(1) Pentru calculul rezistenței secțiunilor elementelor structurale și nestructurale din zidărie, se folosește o lege constitutivă (relația efort unitar - deformație specifică) de tip elasto-plastic cu ductilitate
limitată și fără rezistență la întindere, care poate avea una dintre următoarele forme:
▪ liniar - parabolică;
▪ parabolic - dreptunghiulară;
▪ dreptunghiulară.
Relația efort-deformație pentru zidăria solicitată

la compresiune axială
(2) Pentru simplificarea relațiilor de calcul, în prezentul Cod se folosește relația sigma - epsilon de formă dreptunghiulară, cu precizările care sunt date în text pentru fiecare caz în parte.
(3) Valoarea deformației specifice ultime (EUZ) se va lua după cum urmează:
▪ pentru elemente din argilă arsă din grupa 1: epsilon(uz) = 3.00/00;
▪ pentru elemente din argilă arsă cu goluri verticale din grupa 2: epsilon(uz) = 2.00/00;
▪ pentru elemente din argilă arsă cu goluri verticale din grupa 2S: valoarea epsilon(uz) va fi declarată de producător conform 1.1.(10);
▪ pentru elemente din BCA: epsilon(uz) = 2.00/00;
▪ pentru elemente cu goluri din beton obișnuit: epsilon(uz) = 3.00/00;
▪ pentru elemente cu goluri din beton ușor: epsilon(uz) = 2.00/00.

(4) Prevederile prezentului Cod privitoare la calculul rezistenței de proiectare a zidăriei (capitolul 6.6.) și ale Codului P100-1/2006, privitoare la valorile factorului de comportare q și la numărul maxim de
niveluri admis, nu se aplică în cazurile în care legea constitutivă a zidăriei este de tip "fragil" (aproximativ liniară, cu epsilon(uz) aprox. sau = epsilon(1). Domeniile de utilizare și modelele/metodele de
calcul pentru aceste zidării vor fi stabilite prin Agremente tehnice eliberate de autoritățile competente din România.
4.1.2.2. Modulul de elasticitate al zidăriei
4.1.2.2.1. Modulul de elasticitate longitudinal
(1) Pentru calculul deformațiilor longitudinale ale elementelor structurale și nestructurale din zidărie simplă se folosesc, în funcție de situația de proiectare respectivă, următoarele valori ale modulului de
elasticitate longitudinal:
▪ modulul de elasticitate secant de scurtă durată, E(z);
▪ modulul de elasticitate de lungă durată, E(z,ld).
(2) Modulul de elasticitate secant de scurtă durată E(z) va fi determinat prin încercări utilizând metoda prezentată în documentul normativ de referință SREN 1052-1 sau va fi stabilit conform pct. 1.1.
(10).
(3) În absența valorilor determinate conform (2), modulul de elasticitate secant de scurtă durată al zidăriei nearmate (E(z)), executată cu elemente pentru zidărie din grupele 1 și 2, cu mortar pentru
zidărie pentru utilizare generală (G), cu toate rosturile complet umplute cu mortar, va fi luat din tabelul 4.8, în funcție de rezistența caracteristică a zidăriei la compresiune f(k).
Valorile modulului de elasticitate secant

de scurtă durată al zidăriei (E(z))
Tabelul 4.8

Tipul calculului (situația de proiectare) Zidărie cu elemente din Zidărie cu elemente din
argilă arsă sau din beton BCA
Stabilirea caracteristicilor dinamice 1000 f(k) 850 f(k)
Deformații în ULS 500 f(k) 400 f(k)
Deformații în SLS (numai pentru sisteme static 800 f(k) 650 f(k)
nedeterminate)
(4) Pentru zidăriile executate cu elemente pentru zidărie din grupa 2S valorile modulului de elasticitate secant de scurtă durată, E(z), vor fi declarate de producător, conform prevederilor de la 1.1.(10).
(5) În cazul zidăriei simple cu armături în rosturile orizontale valorile E(z) stabilite ca mai sus vor fi majorate cu 10%.
(6) Modulul de elasticitate echivalent de scurtă durată al zidăriei confinate (ZC) și al zidăriei cu inimă armată (ZIA) se va calcula cu relația
E(z) I(z) + E(b) I(b)

E(ZC)(ZIA) = ||||||||||||||||||||| (4.7)
I(z) + I(b)
unde
▪ E(z) și E(b) - modulii de elasticitate longitudinali ai zidăriei și betonului;
▪ I(z) și I(b) - momentele de inerție ale secțiunilor de zidărie și de beton, calculate în raport cu axele principale de inerție ale peretelui.
În cazul zidăriei confinate cu armături în rosturile orizontale (ZC+AR), valorile date de relația (4.7) se vor majora cu 10%.
(7) Modulul de elasticitate de lungă durată E(z,ld) se va determina din valoarea modulului secant de scurtă durată E(z), redusă conform relației (4.8), pentru a ține cont de efectele curgerii lente,:
E(z)
E(z,ld) = |||||||||||||| (4.8)
1 + ș(infinit)
unde
▪ Φ(infinit) - coeficientul final de curgere lentă dat în tabelul 4.9.
4.1.2.2.2. Modulul de elasticitate transversal
(1) Modulul de elasticitate transversal, Gz, pentru zidăria nearmată, cu elemente pentru zidărie din toate grupele (1, 2, 2S), se determină cu relația:
G(z) = 0.4 E(z) (4.9)
unde
▪ E(z) - modulul de elasticitate secant de scurtă durată, cu valorile corespunzătoare situației de proiectare respective, stabilite conform 4.1.2.2.1.
(2) În lipsa unor date mai exacte, stabilite prin încercări, modulul de deformație transversală echivalent pentru pereții de zidărie confinată (ZC) și pereții de zidărie cu inimă armată (ZIA) se va calcula cu
relația:
G(ZC)(ZIA) = 0,40 ș E(ZC)(ZIA) (4.10)
4.2. Proprietățile fizice ale zidăriei

(1) Următoarele proprietăți fizice ale zidăriei sunt relevante pentru obiectul Codului:
▪ curgerea lentă;
▪ variațiile de volum datorate modificărilor umidității;
▪ dilatarea termică.
(2) Valorile de proiectare ale acestor proprietăți trebuie să fie determinate prin încercări sau stabilite conform 1.1.(10).
(3) În absența unor date mai exacte, valorile de proiectare respective vor fi luate, orientativ, în limitele indicate în tabelul 4.9.
Valorile principalelor proprietăți fizice ale zidăriei

Tabelul 4.9
Tipul elementului pentru zidărie Coeficientul de Valoarea ultimă Coeficientul de

curgere lentă de umflare la dilatare termică,
finală ș(infinit) umiditate sau alfa(tz), 10-6/1°C
contracția mm/m
Domeniul de variație (valoare de referință)
Ceramice(*) 0,5 - 1,5 -0,2 - +1,0 4 - 8 (5x10-6)
Beton greu și piatră artificială 1,0 - 2,0 -0,6 - -0,1 6 - 12
Beton cu agregate ușoare 1,0 - 3,0 -1,0 - -0,2 8 - 12
Beton celular autoclavizat 1,0 - 2,5 -0,4 - +0,2 7 - 9 (8x10-6)
*) Pentru zidăria executată cu elemente din grupa 2S, valorile principalelor proprietăți fizice ale zidăriei, din tabelul 4.9 vor fi declarate de producător conform 1.1.(10).
4.3. Durabilitatea zidăriei
(1) Clădirile din zidărie vor fi proiectate astfel încât să aibă durabilitatea necesară pentru a fi utilizate în conformitate cu cerințele și cu durata de exploatare stabilite prin tema de proiectare, în condițiile
specifice ale mediului înconjurător.
4.3.2. Clasificarea condițiilor de mediu înconjurător
4.3.2.1. Condiții de microclimat de expunere
(1) La proiectarea clădirilor din zidărie vor fi luate în considerare condițiile de microclimat la care va fi expusă zidăria în timpul exploatării.
(2) Pentru stabilirea condițiilor de microclimat de expunere ale zidăriei, se va ține seama și de:
▪ efectul finisajelor și al placajelor de protecție;
▪ modul în care detaliile de finisaj împiedică menținerea/acumularea apei pe fațade.
(3) Condițiile de microclimat de expunere a zidăriei terminate se încadrează în clase de expunere, definite după cum urmează:
▪ MX1 - mediu ambiant uscat;
▪ MX2 - expus la umiditate sau umezire;
▪ MX3 - expus la umezire cu cicluri de îngheț-dezgheț;
▪ MX4 - expus la aer saturat de sare, apă de mare sau alte ape cu săruri;
▪ MX5 - mediu ambiant chimic agresiv;
(4) Pentru determinarea clasei de expunere se vor lua în considerare:
▪ factorii climatici specifici ai amplasamentului:
- ploaia și zăpada;
- acțiunea simultană a vântului cu ploaia;
- variațiile de temperatură;
- variațiile umidității relative;
▪ severitatea expunerii la umezire;
▪ expunerea la cicluri îngheț/dezgheț;
▪ prezența compușilor/substanțelor chimice care, în contact cu apa, pot conduce la reacții care afectează integritatea zidăriei.
4.3.3. Durabilitatea componentelor zidăriei
4.3.3.1. Elemente pentru zidărie
(1) Elementele pentru zidărie vor fi suficient de durabile pentru a rezista, în condițiile relevante de expunere, pe toată durata de exploatare proiectată a clădirii.
(2) În cazul zidăriilor aparente se vor respecta prevederile documentului normativ de referință SR EN 771-1 privind condițiile de folosire a elementelor pentru zidărie în funcție de densitatea acestora.
4.3.3.2. Mortar
(1) Mortarul pentru zidărie va fi suficient de durabil pentru a rezista, în condițiile relevante de microclimat de expunere, pe toată durata de exploatare proiectată a clădirii și nu va conține componenți
care pot avea efect dăunător asupra proprietăților sau durabilității mortarului, oțelului sau altor materiale cu care se află în contact.
4.3.3.3. Oțel pentru armături
(1) Oțelul pentru armături, înglobat în beton sau în mortar, va fi suficient de durabil, astfel că, atunci când este pus în operă în condițiile prevăzute la capitolul 8, să reziste la condițiile locale de
expunere pe toată durata de exploatare proiectată a clădirii.
(2) Pentru asigurarea durabilității se va folosi oțel pentru beton armat (oțel carbon), protejat prin măsurile date în continuare, sau oțel rezistent la coroziune.
(3) Pentru clasa de expunere MX1, oțelul poate fi neprotejat (cu excepția zidăriei de placaj).
(4) Pentru clasele de expunere MX2 și MX3, protecția oțelului se poate realiza prin:
▪ înglobare în mortar sau beton;
▪ galvanizare;
▪ acoperire cu rășini epoxidice;
sau printr-o combinație a acestor procedee.
(5) Protecția armăturilor prin înglobare în mortar trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
▪ tipul și marca minimă a mortarului vor fi:
- mortar de ciment-var M5 - pentru încăperi cu umiditate relativă interioară permanentă a aerului <= 60%;
- mortar de ciment cu adaos de plastifianți M10 - pentru încăperi cu umiditate relativă interioară permanentă a aerului > 60%;
▪ acoperirea laterală cu mortar a barelor dispuse în rosturile orizontale va fi >= 20 mm la pereții care se tencuiesc ulterior și >= 35 mm la pereții care rămân netencuiți; grosimea stratului de protecție va
fi sporită până la 45 mm în cazul pereților care trebuie să rămână netencuiți (zidărie aparentă sau de placaj), în condițiile de expunere MX4 și MX5;
▪ zidăria va fi tencuită cu mortar >= M2.5.
(6) Protecția armăturilor din elementele de confinare prin înglobare în beton se asigură prin prevederea în proiecte a unui strat de acoperire minim a cărui grosime va corespunde cerințelor din
documentul normativ de referință STAS 10107/0-90, Art. 6.1.
(7) Protecția prin galvanizare se va realiza cu o acoperire de zinc de minimum 900 g/m2 sau cu o acoperire de zinc de minimum 60 g/m2 completată cu o acoperire cu rășină epoxidică cu grosime
medie recomandată 100 μm.
NOTĂ: Oțelul va fi galvanizat după fasonare.
4.3.3.4. Durabilitatea betoanelor
Pentru betoanele care intră în alcătuirea clădirilor de zidărie se vor avea în vedere prevederile generale referitoare la durabilitate prezentate în documentul normativ de referință STAS 10107/0-90, NE
012-99 și măsurile specifice din prezentul Cod.
4.3.3.5. Straturi de rupere a capilarității
(1) Straturile pentru ruperea capilarității vor avea durabilitatea corespunzătoare tipului de clădire la care se utilizează și condițiilor de mediu respective; ele vor fi alcătuite din materiale care să nu poată
fi străpunse la utilizare și vor fi capabile să reziste la eforturile mecanice fără să favorizeze producerea condensului.
(2) Straturile pentru ruperea capilarității pot fi realizate din:
▪ materiale plastice;
▪ tencuieli hidrofuge.
4.3.3.6. Elemente de legătură pentru pereți
(1) Elementele de legătură pentru pereți și prinderile lor vor fi capabile să reziste la acțiunea relevantă a mediului înconjurător și la mișcările relative între straturi. Ele vor avea rezistență la coroziune
corespunzătoare mediului în care sunt utilizate.
(2) Elementele de ancorare ale placajelor din zidărie sau ale stratului exterior al fațadelor ventilate (cu gol de aer) vor fi executate din oțel inoxidabil.
4.3.3.7. Eclise, scoabe și corniere
Eclisele, ancorele, scoabele și cornierele înglobate în zidărie vor avea rezistență la coroziune corespunzătoare condițiilor de mediu în care sunt utilizate. Protecția acestora se va realiza cu orice
procedeu recunoscut în practica curentă pentru condiții de mediu similare.
4.4.4. Durabilitatea zidăriei aflată sub nivelul terenului
Zidăria aflată sub nivelul terenului va fi proiectată astfel încât să nu fie afectată defavorabil de condițiile terenului sau va fi protejată în mod corespunzător.
În acest scop:
▪ se vor lua măsuri pentru a proteja zidăria de efectele umezelii provenite din contactul cu pământul, mai ales împotriva propagării umidității prin capilaritate;
▪ în cazul în care, prin studiul geotehnic efectuat pe amplasament, se constată că terenul conține substanțe chimice care pot afecta integritatea și durabilitatea zidăriei, aceasta va fi proiectată din
materiale rezistente la aceste substanțe sau va fi protejată corespunzător (de exemplu, cu tencuieli rezistente la acțiunile chimice respective).
CAPITOLUL 5
PROIECTAREA PRELIMINARĂ A CLĂDIRILOR CU PEREȚI STRUCTURALI DIN ZIDĂRIE
5.1. Proiectarea preliminară arhitectural-structurală a clădirilor etajate curente

(1) Deoarece alcătuirea structurilor clădirilor din zidărie rezultă, în principal, din alcătuirea planului de arhitectură, proiectarea clădirilor cu pereți structurali din zidărie situate în zone seismice implică
parcurgerea unui proces iterativ de "propunere-evaluare" la care trebuie să participe, încă din faza inițială a proiectului, arhitectul și inginerul structurist.
(2) Alegerea configurației de ansamblu a clădirii este atribuția principală a arhitectului. Concepția structurii revine inginerului de structuri dar nu poate fi independentă de cerințele funcționale și de
plastică formulate de investitor și de arhitect.
(3) Proiectarea preliminară arhitectural-structurală constituie și o fază de proiectare cu caracter de predimensionare, care precede verificarea prin calcul a siguranței structurale, și care condiționează,
între altele, alegerea modelului și a metodei folosite pentru calculul la acțiunea încărcărilor verticale și orizontale, conform cerințelor stabilite la Cap. 6 din prezentul Cod.
(4) Proiectarea preliminară arhitectural-structurală implică parcurgerea următoarelor etape:
i. Stabilirea formei generale a clădirii în plan și în elevație.
ii. Proiectarea preliminară a suprastructurii verticale (ansamblul pereților structurali).
iii. Proiectarea preliminară a planșeelor.
iv. Proiectarea preliminară a infrastructurii.
5.1.1. Principii de alcătuire arhitectural-structurală a clădirilor etajate curente
(1) În faza de proiectare preliminară arhitectural-structurală a clădirilor din zidărie se va urmări ca forma în plan și volumetria clădirii, distribuția spațiilor, amplasarea și alcătuirea pereților structurali să
fie astfel alese încât răspunsul seismic al clădirii să fie favorabil și să poată fi determinat prin calcul, cu suficientă exactitate, folosind modele și metode curente (simple).
(2) Pentru zonele cu accelerația seismică de proiectare a(g) >= 0.20 g se recomandă alegerea configurațiilor de plan și volumetric care conduc la clădiri cu regularitate structurală în plan și pe verticală
definită conform criteriilor de la art. 5.1.3.
5.1.2. Alcătuirea clădirii în plan și în elevație
(1) Se recomandă adoptarea unor partiuri compacte, cu simetrie geometrică (dată de forma în plan) și cu simetrie mecanică (rezultată din dispunerea în plan a pereților structurali) sau cu disimetrii
limitate, care se încadrează în limitele din figura 5.1.
Adoptarea unor astfel de forme este obligatorie în cazul clădirilor cu pereți structurali din zidărie fundate direct pe terenuri dificile (PUCM, PSU).
(2) Aria planșeului va fi menținută, de regulă, constantă la toate nivelurile clădirii. Se pot accepta reduceri de arie, de la un nivel la nivelul imediat superior, de circa 10-15% cu condiția ca traseul de
scurgere a încărcărilor către fundații să nu fie întrerupt (de exemplu, prin rezemarea unui perete structural pe planșeu).

(3) Clădirile cu pereți structurali din zidărie vor fi alcătuite astfel încât să se realizeze o structură spațială formată din:
▪ elemente verticale: pereți structurali dispuși, cel puțin, pe două direcții ortogonale;
▪ elemente orizontale: planșee care, de regulă, constituie diafragmă (șaibă) rigidă în plan orizontal.
(4) Caracterul spațial al structurii din zidărie se obține prin:
A. Legăturile dintre pereții structurali de pe cele două direcții principale, la colțuri, intersecții și ramificații, care se realizează prin:
▪ țeserea zidăriei conform prevederilor din Capitolul 8, asociată, în situațiile menționate la pct. 7.1.2.1.(7) pentru zidăria nearmată, cu armături de legătură dispuse în rosturile orizontale;
▪ stâlpișori de beton armat turnați în ștrepii zidăriei în cazul zidăriei confinate;
▪ țeserea zidăriei din straturile exterioare și continuitatea betonului și armăturii din stratul median, în cazul zidăriei cu inimă armată.
B. Legăturile între planșee și pereții structurali care se realizează, în funcție de tipul (alcătuirea) zidăriei, după cum urmează:
▪ la zidăria nearmată (ZNA): prin centuri de beton armat turnate pe toți pereții;
▪ la zidăria confinată (ZC): prin înglobarea/ancorarea armăturilor din stâlpișori în sistemul de centuri de la fiecare planșeu;
▪ la zidăria cu inimă armată (ZIA): prin înglobarea/ancorarea armăturilor din stratul median al peretelui în sistemul de centuri de la fiecare planșeu.
(5) Rigiditatea structurii va fi aproximativ egală pe cele două direcții principale ale clădirii; se recomandă ca diferența între rigiditățile respective să nu depășească 25%.
(6) Rezistența și rigiditatea clădirii vor fi menținute aproximativ constante pe toată înălțimea clădirii. Se recomandă ca eventualele reduceri de rezistență și de rigiditate să nu depășească 20% și să se
realizeze prin reducerea:
▪ densității zidurilor;
▪ grosimii zidurilor;
▪ rezistenței zidăriei la compresiune.
5.1.3. Criterii de regularitate structurală
(1) Sistemul structural va fi simplu, continuu și va avea suficientă capacitate de rezistență și rigiditate pentru a asigura un traseu direct și neîntrerupt al forțelor verticale și orizontale, până la terenul de
fundare.
(2) Clădirile din zidărie sunt considerate cu regularitate structurală în plan dacă:
▪ forma în plan satisface următoarele criterii:
- este aproximativ simetrică în raport cu 2 direcții ortogonale;
- este compactă, cu contururi regulate și cu un număr cât mai redus de colțuri intrânde;
- eventualele retrageri/proeminențe în raport cu conturul curent al planșeului nu depășesc, fiecare, cea mai mare dintre valorile: 10% din aria planșeului sau 1/5 din dimensiunea laturii respective;
▪ distribuția în plan a pereților structurali nu conduce la disimetrii importante ale rigidității laterale, ale capacităților de rezistență și/sau ale încărcărilor permanente în raport cu direcțiile principale ale
clădirii;
▪ rigiditatea planșeelor în plan orizontal este suficient de mare încât să fie asigurată compatibilitatea deplasărilor laterale ale pereților structurali sub efectul forțelor orizontale;
▪ la parter, pe fiecare din direcțiile principale ale clădirii, distanța între centrul de greutate (CG) și centrul de rigiditate (CR) nu depășește 0.1 L unde L este dimensiunea clădirii pe direcția perpendiculară
direcției de calcul.
Condiții de regularitate structurală în plan

(3) Clădirile din zidărie sunt considerate cu regularitate structurală în elevație dacă:
▪ înălțimile nivelurilor adiacente sunt egale sau variază cu cel mult 20%;
▪ pereții structurali au, în plan, aceleași dimensiuni la toate nivelurile supraterane sau prezintă variații care se încadrează în următoarele limite:
- reducerea lungimii unui perete față de nivelul inferior nu depășește 20%;
- reducerea ariilor nete totale de zidărie la nivelurile superioare, pentru clădirile cu n(niv) >= 3 nu depășește 20% din aria zidăriei de la parter;
▪ clădirea nu are niveluri "slabe" (care au rigiditate și/sau capacitate de rezistență mai mică decât cele ale nivelurilor superioare).
Etaje slabe
Clădiri cu niveluri "slabe"

(neregularitate structurală în elevație)
(4) Clădirile care nu satisfac aceste condiții sunt considerate fără regularitate structurală, după caz, în plan sau în elevație.
(5) Pentru proiectare (calcul și detaliere constructivă) în conformitate cu prevederile prezentului Cod, clădirile cu pereți structurali din zidărie se clasifică în grupe de regularitate după cum urmează:
Clasificarea clădirilor cu pereți structurali din zidărie

în grupe de regularitate
Tabelul 5.1
Grupa de regularitate a clădirii Regularitate
Plan Elevație
Clădiri regulate 1 Da Da
2 Nu Da
Clădiri neregulate 3 Da Nu
4 Nu Nu
(6) Clădirile cu structuri de tip dual, la care pereții structurali din zidărie conlucrează cu cadre din beton armat, se încadrează în clasa clădirilor neregulate al căror răspuns seismic depinde de raportul
între cele două subsisteme. Determinarea forței seismice și distribuția acesteia la cele două subsisteme se va face conform prevederilor generale de la pct. 6.3.2.1.(3). Subsistemul "cadre" va fi
proiectat conform cerințelor din Codul P100-1/2006 și Codul NP 007-97. Subsistemul "pereți structurali din zidărie" va fi proiectat conform prevederilor din Codul P100-1/2006, cap. 8 și din prezentul
Cod.
5.1.4. Separarea clădirii în tronsoane
(1) Separarea clădirii în tronsoane este necesară dacă:
▪ lungimea clădirii depășește valorile maxime stabilite conform 5.1.5.1.;
▪ forma în plan are neregularități care depășesc limitele din figura 5.1.;

▪ terenul pe care este amplasată clădirea prezintă neregularități (de stratificație, de consistență, umpluturi locale, etc.).
NOTĂ: Pentru exemplificarea tronsonării clădirilor cu forme neregulate a se vedea Codul P100-1/2006, fig. 4.1.
(2) Se recomandă ca rapoartele principalelor dimensiuni ale tronsoanelor rezultate prin fragmentarea clădirii cu rosturi să se încadreze în limitele:
▪ înălțime/lățime <= 1.5;
▪ lungime/lățime <= 4.0.
(3) Fiecare dintre tronsoanele rezultate din fragmentarea clădirii prin rosturi trebuie să aibă o alcătuire arhitectural-structurală care corespunde, în totalitate, prevederilor de la pct. 5.1.2.
(4) Rosturile de separație între clădirile/tronsoanele adiacente se clasifică în funcție de rolul în structură și de modul în care se dezvoltă pe verticala clădirii:
▪ rosturi complete, care traversează atât suprastructura cât și infrastructura:
- rosturi de tasare, care au rolul de a limita eforturile din structură datorate neuniformității terenului de fundare și/sau valoarea tasărilor clădirii în cazul fundării pe terenuri dificile;
▪ rosturi parțiale, care se realizează numai în suprastructură:
- rosturi seismice, care au, în principal, rolul de a elimina sau de a diminua efectele negative ale torsiunii de ansamblu în cazul clădirilor cu forme complexe în plan; în cazul clădirilor cu lungime
deosebit de mare, rosturile seismice vor traversa și fundațiile cu scopul de a evita efectele nesincronismului mișcării seismice la fundațiile situate la distanțe relative mari;
- rosturi de contracție - dilatare, care au rolul de a limita eforturile care pot rezulta din variațiile de temperatură sau ca efect al fenomenelor reologice specifice zidăriei/betonului.
(5) Rosturile între tronsoane se vor realiza prin dublarea pereților structurali, vor fi plane și vor separa complet atât elementele structurale cât și elementele nestructurale ale clădirii.
(6) Dimensiunea spațiului liber dintre elementele de construcție ale tronsoanelor adiacente va fi stabilită prin calcul, conform prevederilor Codului P100-1/2006, Cap. 4.
(7) Închiderea spațiului liber dintre tronsoane se va face cu materiale sau dispozitive care nu împiedică mișcarea relativă a tronsoanelor alăturate, sunt impermeabile la apă și la aer, nu permit
propagarea focului și sunt acceptabile din punct de vedere al aspectului. Nu se permite închiderea rostului cu tencuială.
5.1.5. Dimensiuni maxime ale clădirilor
5.1.5.1. Dimensiuni maxime în plan
(1) Pentru clădirile din zidărie fundate pe terenuri normale, lungimea maximă a tronsoanelor va fi de 50.0 m.
(2) Pentru clădirile fundate pe terenuri dificile de fundare, lungimea maximă a tronsoanelor se va stabili în conformitate cu reglementările specifice: P7-2000 și/sau NP 001-2000.
5.1.5.2. Dimensiuni maxime în elevație
(1) Numărul maxim de niveluri (n(niv)) peste secțiunea de încastrare definită la pct. 6.3.1.(2) și valoarea minimă constructivă asociată a densității pereților structurali (p%), pentru care se aplică
prevederile prezentului Cod, se limitează, conform Codului P100-1/2006, în funcție de:
▪ accelerația seismică de proiectare la amplasament (a(g));
▪ clasa de regularitate/neregularitate structurală definită la pct. 5.1.3.;
▪ clasa de importanță a clădirii, stabilită conform P100-1/2006;
▪ tipul/alcătuirea zidăriei (ZNA, ZC, ZC+AR, ZIA);
▪ densitatea pereților structurali p%, stabilită conform pct. 5.2.1.(2);
▪ tipul și grupa elementelor pentru zidărie (1, 2, 2S), stabilite conform pct. 3.1.2.2.
NOTĂ: Utilizarea zidăriei nearmate (ZNA) pentru clădiri etajate, în condițiile prevăzute în Codul P100-1/2006 este permisă numai dacă sunt respectate toate cerințele constructive prevăzute la art.
5.2.2.1.(2).
(2) În cazul clădirilor din ZNA, mansarda se consideră "nivel", care se include în numărul total admis conform Codului P100-1/2006, chiar dacă îndeplinește condițiile de la aliniatul (3).
(3) În cazul clădirilor din zidărie armată (ZC, ZC+AR și ZIA) cu mansardă peste ultimul nivel curent, aceasta nu se include în numărul de niveluri maxim (n(niv)) admis conform Codului P100-1/2006,
dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
▪ densitatea minimă constructivă a pereților dată în Codul P100-1/2006 se majorează cu 1.0%;
▪ pereții perimetrali din zidărie nu depășesc înălțimea medie de 1.25 m;
▪ pereții de compartimentare sunt de tip ușor (gips-carton sau similar);
▪ șarpanta din lemn este proiectată astfel încât să nu rezulte împingeri în pereții perimetrali;
▪ zidăria pereților structurali de la mansardă este confinată cu stâlpișori de beton armat în continuarea celor de la nivelul inferior;
▪ la partea superioară a pereților de zidărie ai mansardei este prevăzută o centură de beton armat.
Dacă cel puțin una din aceste condiții nu este îndeplinită, mansarda va fi considerată "nivel" iar clădirea se va încadra, din punct de vedere al înălțimii și al densității pereților structurali, în condițiile date
în Codul P100-1/2006.
(4) În cazul în care pe planșeul peste ultimul nivel curent al clădirii sunt prevăzute construcții anexe (uscătorii, spălătorii, etc.) care ocupă mai puțin de 20% din suprafața etajului curent și a căror
înălțime nu este mai mare decât înălțimea acestuia, încăperile respective vor fi considerate ca o proeminență a clădirii principale și vor fi proiectate conform prevederilor din pct. 6.3.2.1 (nu vor fi
considerate ca "nivel" în limitele indicate mai sus).
5.2. Proiectarea preliminară a subansamblurilor structurale verticale (pereți structurali)
5.2.1. Alegerea sistemului de pereți structurali
(1) Alegerea sistemului de pereți structurali se va face astfel încât să realizeze, concomitent, satisfacerea următoarelor categorii de cerințe:
▪ funcționale, stabilite de investitor: dimensiunile spațiilor libere, înălțimea de nivel, tipul circulațiilor, etc.;
▪ de confort;
▪ de siguranță structurală.
(2) Densitatea pereților structurali ai clădirilor din zidărie, pe fiecare din direcțiile principale ale clădirii, este definită prin procentul ariei nete totale a pereților din zidărie (A(z,net)) de pe direcția
respectivă, raportată la aria planșeului (A(pl)) de la nivelul respectiv
p(%) = 100 ș A(z,net)/A(pl) (5.1)
(3) Pentru structurile din zidărie care fac obiectul prezentului Cod, densitatea pereților structurali se stabilește prin calcul cu respectarea valorilor minime constructive, în funcție de accelerația seismică
de proiectare (a(g)) și de numărul de niveluri (n(niv)), conform prevederilor Codului P100-1/2006. Valorile minime constructive p% se referă la nivelul de bază al clădirii (peste secțiunea de încastrare
definită la pct. 6.3.1.(2)). La nivelurile superioare ale clădirii, densitatea minimă constructivă poate fi redusă fără însă a deveni mai mică de 3% pe fiecare direcție principală a clădirii. Reducerea
densității pereților se va face ținând seama de recomandările de la pct. 5.1.2.(6), urmărind să nu rezulte o disimetrie pronunțată a sistemului structural.
NOTĂ: Prevederea în proiect a densității minime constructive de pereți nu înlocuiește obligația proiectantului de a verifica prin calcul siguranța structurii conform cerințelor de la capitolul 6 din prezentul
Cod și prevederilor Codului P100-1/2006.
(4) Toți pereții de zidărie care îndeplinesc condițiile geometrice minime privind lungimea și grosimea date la art. 5.2.5.(6), 5.2.6.(2) și 5.2.6.(3), care au continuitate până la fundații și care sunt executați
din materialele menționate la Cap. 3 și 4, vor fi considerați "pereți structurali" și vor fi calculați și alcătuiți conform prevederilor din prezentul Cod.
(5) În cazul planșeelor care descarcă pe o singură direcție (planșee din lemn, planșee cu grinzi metalice, planșee din elemente prefabricate liniare de beton armat) pereții paraleli cu direcția elementului
de planșeu sunt definiți ca "pereți structurali de contravântuire" care au, în principal, rolul structural de a prelua forțele orizontale pe direcția respectivă. O parte din încărcarea aferentă pereților
adiacenți, pe care reazemă planșeul, este transmisă și pereților de contravântuire conform pct. 6.2.2.1. și figura 6.1.
(6) Pereții structurali care intră în alcătuirea unei structuri din zidărie sunt de două categorii:
▪ pereți izolați (montanți), legați între ei, la fiecare nivel, numai cu placa planșeului;
▪ pereți cuplați (cu goluri de uși și/sau ferestre), constituiți din montanți (spaleți) legați între ei, la nivelul fiecărui planșeu, prin grinzi de cuplare de beton armat.
(7) Pereții de zidărie care nu îndeplinesc condițiile de la (4) și (5) vor fi considerați "pereți nestructurali" și vor fi proiectați conform prevederilor din Codul P100-1/2006. Cap. 10 cu respectarea condițiilor
constructive date la pct. 7.3.
(8) Pereții de zidărie care constituie panouri de umplutură în cadrele de beton armat sau de oțel vor fi proiectați conform prevederilor de la Capitolul 6 din prezentul Cod și din Codul P100-1/2006,
capitolele 5 și 8.
5.2.1.1. Structuri cu pereți deși
(1) Structurile cu pereți deși (sistem fagure), sunt definite de următorii parametri geometrici:
▪ înălțimea de nivel <= 3,20 m;
▪ distanțele maxime între pereți, pe cele două direcții principale <= 5,00 m;
▪ aria celulei formată de pereții de pe cele două direcții principale <= 25,0 m2.

În această alcătuire, de regulă, pozițiile în clădire ale pereților structurali interiori rezultă din concepția planului de arhitectură (separă încăperile principale ale clădirii).
Structuri cu pereți deși (sistem fagure)

(2) În cazul în care, la un nivel oarecare al unei clădiri cu pereți deși, sunt necesare, local, spații mai mari, se acceptă realizarea acestei cerințe prin suprimarea unui perete structural la nivelul respectiv
cu obligația suprimării acestui perete și la toate nivelurile superioare astfel încât să se evite formarea unui etaj "slab". Dacă prin această operație aria pereților structurali de pe direcția respectivă se
reduce cu mai mult de 20%, clădirea va fi încadrată în clasa clădirilor fără regularitate pe verticală (pozițiile 3 și 4 din tabelul 5.1).
(3) În condițiile de la (2), structura verticală și planșeul rezultate trebuie să aibă capacitatea de rezistență, rigiditatea și ductilitatea necesare pentru preluarea solicitărilor datorate celor mai defavorabile
grupări de încărcări, considerând și efectul eventualelor disimetrii structurale care ar putea rezulta din suprimarea peretelui respectiv.
(4) Folosirea sistemului de pereți deși este recomandată în cazul clădirilor fundate pe terenuri dificile.
5.2.1.2. Structuri cu pereți rari
(1) Structurile cu pereți rari (sistem celular), sunt definite de următorii parametri geometrici:
▪ înălțimea de nivel <= 4,00 m;
▪ distanțele maxime între pereți, pe cele două direcții principale <= 9,00 m;
▪ aria celulei formată de pereții de pe cele două direcții principale <= 75,0 m2.
Structuri cu pereți rari (sistem celular)

(2) În această alcătuire pereții structurali interiori se dispun, de regulă, la limita între unitățile funcționale (între apartamente - la locuințe, între sălile de clasă - la unitățile de învățământ, etc.) ceea ce
elimină, în cele mai multe cazuri, slăbirea lor cu goluri de trecere.
5.2.2. Alegerea tipului de zidărie
La proiectarea clădirilor cu pereți structurali din zidărie, alegerea tipului de zidărie (alcătuirea zidăriei) pentru pereții structurali se va face cu respectarea condițiilor limită stabilite în Codul P100-1/2006
în funcție de:
▪ numărul de niveluri supraterane (n(niv));
▪ regularitatea structurală a clădirii;
▪ grupa elementelor pentru zidărie;
precum și în funcție de posibilitățile tehnologice de execuție.
5.2.2.1. Zidăria nearmată (ZNA)
(1) Din cauza capacității scăzute de a disipa energia seismică, datorită rezistenței mici la întindere și la forfecare și a ductilității reduse, se recomandă ca utilizarea structurilor de zidărie nearmată (ZNA)
să fie evitată.
(2) Structurile de zidărie nearmată (ZNA) cu elemente ceramice din grupele 1, 2 și 2S, pot fi folosite, în condițiile stabilite în Codul P100-1/2006, privind accelerația seismică de proiectare (a(g)),
numărul de niveluri (n(niv)) și densitatea minimă constructivă a pereților structurali (p%) pe ambele direcții, numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:
▪ clădirea se încadrează în categoria "clădiri regulate cu regularitate în plan și în elevație", poziția 1 din tabelul 5.1;
▪ clădirea se încadrează în clasele de importanță III sau IV conform Codului P100-1/2006;
▪ sistemul de așezare a pereților este de tip "pereți deși" (sistem fagure);
▪ înălțimea nivelului h(etaj) <= 3.00 m;
▪ sunt respectate cerințele de alcătuire a zidăriei și planșeelor din acest Cod;
▪ calitățile materialelor folosite sunt cele prevăzute la Cap. 3 și în Codul P100-1/2006.
5.2.2.2. Zidăria armată (ZC, ZC+AR, ZIA)
Clădirile cu structuri de zidărie confinată (ZC), cu sau fără armături în rosturile orizontale, și cele de zidărie cu inimă armată (ZIA) pot fi utilizate, în condițiile de calcul, de dimensionare și de alcătuire
constructivă precizate în acest Cod cu condiția limitării numărului de niveluri (n(niv)) și a densității minime constructive a pereților structurali pe fiecare direcție (p%), în funcție de accelerația seismică de
proiectare (a(g)), conform prevederilor din Codul P100-1/2006.
5.2.3. Dispunerea în plan a pereților structurali
(1) Dispunerea în plan a pereților structurali se va face cât mai uniform în raport cu axele principale ale clădirii, pentru se evita efectele defavorabile ale răsucirii de ansamblu. Pentru asigurarea
rezistenței și a rigidității la torsiune se recomandă ca pereții structurali cu rigiditate mare să fie dispuși cât mai aproape de conturul clădirii.
(2) În același scop, în cazul tronsoanelor dreptunghiulare, la care fațadele longitudinale au raportul ro între ariile în plan ale golurilor de uși și ferestre și ariile plinurilor de zidărie apropiat de valorile
maxime stabilite prin Codul P100-1/2006, se recomandă ca pereții structurali transversali de la capetele tronsoanelor să fie cât mai puțin slăbiți prin goluri.
(3) Se recomandă ca sumele ariilor nete de zidărie ale pereților de pe cele două direcții principale ale clădirii să fie aproximativ egale astfel încât să fie îndeplinită recomandarea de la pct. 5.1.2.(5).
(4) Se va urmări ca, în planul clădirii, pereții cu forme complexe cu o singură axă de simetrie (L,T) să aibă tălpile amplasate simetric față de axele principale ale clădirii.
5.2.4. Dispunerea stâlpișorilor și centurilor de beton armat la zidăria confinată
(1) În cazul zidăriei confinate (ZC), stâlpișorii de beton armat vor fi amplasați în următoarele poziții:
i. la capetele libere ale fiecărui perete;
ii. de ambele părți ale oricărui gol cu suprafața >= 2.5 m2 (orientativ un gol de ușă cu dimensiunile 1.20x2.10 m); golurile cu dimensiuni mai mici vor fi mărginite cu stâlpișori dacă necesitatea prevederii
acestora rezultă din calcule sau din cerința iv;
iii. la toate colțurile exterioare și intrânde de pe conturul construcției;
iv. în lungul peretelui, astfel încât distanța între axele stâlpișorilor să nu depășească:
- 4.0 m în cazul structurilor cu pereți rari (sistem celular),
- 5.0 m în cazul structurilor cu pereți deși (sistem fagure),
v. la intersecțiile pereților, dacă cel mai apropiat stâlpișor amplasat conform regulilor de mai sus se află la o distanță mai mare de 1.5 m;
vi. în toți spaleții care nu au lungimea minimă prevăzută la art. 5.2.5.(6)

Poziționarea stâlpișorilor din beton armat la structuri
din zidărie confinată
(2) Stâlpișorii vor fi executați pe toată înălțimea construcției.
(3) Centurile de beton armat vor fi prevăzute în următoarele poziții:
▪ la nivelul fiecărui planșeu al construcției, indiferent de materialul din care este executat planșeul și de tehnologia de realizare a acestuia;
▪ în poziție intermediară, între planșee, la construcțiile etajate cu pereți rari (sistem celular) și la construcțiile tip "sală/hală", în condițiile stabilite de Codul de proiectare seismică P100-1/2006, diferențiat
în funcție de accelerația seismică de proiectare (a(g)) la amplasament.
(4) Armarea longitudinală a stâlpișorilor și centurilor, se va stabili prin calcul, ținând seama de efectele încărcărilor verticale și ale forțelor seismice de proiectare și va respecta condițiile minime date la
Cap. 7 din Cod.
(5) Stâlpișorii și centurile din pereții de pe conturul clădirilor vor fi prevăzuți la exterior cu protecție termică pentru evitarea formării punților termice.
5.2.5. Goluri în pereții structurali din zidărie
(1) Stabilirea dimensiunilor golurilor pentru uși și ferestre și amplasarea acestora în pereții de zidărie se va face având în vedere satisfacerea următoarelor categorii de cerințe:
▪ funcționale;
▪ de plastica fațadelor;
▪ structurale.
(2) Cerințele structurale se referă la:
▪ evitarea reducerii exagerate a capacității de rezistență și a rigidității unor pereți prin care se creează premizele unei comportării defavorabile la torsiunea de ansamblu;
▪ obținerea unor arii nete de zidărie aproximativ egale pe cele două direcții principale ale clădirii;
▪ satisfacerea cerințelor de rezistență și ductilitate pentru plinurile verticale (spaleți) și orizontale (grinzi de cuplare, buiandrugi) dintre goluri.
Pentru satisfacerea cerințelor structurale enumerate mai sus se vor lua măsurile de la aliniatele următoare.
(3) Raportul ro între ariile în plan ale golurilor de uși și ferestre și ariile plinurilor de zidărie, va fi limitat, conform prevederilor din Codul P100-1/2006, în funcție de:
▪ numărul de niveluri (n(niv));
▪ poziția peretelui în clădire.
(4) Golurile de uși și de ferestre vor fi, de regulă, dispuse pe aceiași verticală la toate nivelurile. Poate fi acceptată dispunerea lor alternantă cu respectarea unor distanțe care să permită transmiterea
încărcărilor printr-un sistem de tip "grindă cu zăbrele".
Dispunerea alternantă pe verticală a golurilor din pereții de zidărie

(5) La amplasarea golurilor de uși și ferestre se va urmări ca spaleții care rezultă să aibă lungimi egale sau cât mai apropiate, în cazul pereților lungi (pereții longitudinali ai clădirilor tip "bară", de
exemplu) dacă această prevedere nu poate fi realizată din considerente funcționale sau de plastică a fațadelor, se recomandă ca spaleții cu dimensiuni mult diferite să fie dispuși alternativ în lungul
peretelui.
(6) Lungimea minimă (l(min)) a spaleților adiacenți golurilor de uși și de ferestre se limitează, în funcție de cea mai mare înălțime a golurilor adiacente (h(gol)) sau de grosimea peretelui (t), după cum
urmează:
▪ pentru zidăria nearmată (ZNA):
- spaleți marginali (de capăt) la pereți de fațadă și interiori:
l(min) = 0.6 h(gol) >= 1.20 m
- spaleți intermediari la pereți de fațadă și interiori:
l(min) = 0.5 h(gol) >= 1.00 m
▪ pentru zidăria confinată (ZC sau ZC+AR):
- spaleți marginali (de capăt) la pereți de fațadă și interiori:
l(min) = 0.5 h(gol) >= 1.00 m
- spaleți intermediari la pereți de fațadă și interiori:
l(min) = 0.4 h(gol) >= 0.80 m
▪ pentru zidăria cu inimă armată (ZIA): l(min) = 3 t unde t este grosimea totală a peretelui.
Dispunerea în plan a golurilor din pereții de zidărie

(7) Se recomandă ca dimensiunile în plan ale plinurilor de zidărie, între goluri sau până la capătul peretelui, să fie multiplu de 1/2 din lungimea elementului pentru zidărie prevăzut în proiect.
(8) Condiția de la (7) este obligatorie pentru zidăriile realizate cu elemente din grupa 2S, pentru a se elimina tăierea/spargerea la șantier a elementelor și a se folosi numai elementele speciale, cu
lungimea de 1/2 din lungimea nominală, din sortimentele respective. În cazurile în care nu se realizează această modulare se vor spori dimensiunile stâlpișorilor din beton armat astfel încât pentru

zidărie să nu fie folosite fragmente de bloc diferite de 1/2 din lungimea blocului.
(9) În cazul zidăriilor cu înălțimea de referință a rândului >= 200 mm, înălțimea panoului de zidărie, între centurile de beton armat, va fi un multiplu întreg al înălțimii rândului (înălțimea elementului +
grosimea stratului de mortar de circa 10-12 mm).
Modularea zidăriilor în raport cu dimensiunile elementelor

pentru zidărie
h - înălțimea elementului, l - lungimea elementului
(10) În cazul în care prevederile proiectului de arhitectură nu permit realizarea spaleților cu lungimile minime date la (6) se vor introduce stâlpișori de beton armat pentru sporirea rezistenței spaletului la
forță tăietoare sau spaletul va fi înlocuit, în totalitate, cu un stâlp de beton armat.
5.2.6. Grosimea pereților structurali
(1) Grosimea pereților structurali va fi stabilită, prin calcule de specialitate, pentru satisfacerea următoarelor cerințe:
▪ siguranță structurală;
▪ izolare termică/economie de energie;
▪ izolare fonică;
▪ protecție la foc.
(2) Grosimea minimă a pereților structurali, indiferent de tipul elementelor din care este executată zidăria va fi 240 mm.
(3) Din punct de vedere al siguranței structurale, indiferent de rezultatele calculelor, raportul între înălțimea etajului (h(et)) și grosimea peretelui (t) trebuie să satisfacă următoarele condiții minime:
▪ zidărie nearmată (ZNA) h(et)/t <= 12;
▪ zidărie confinată (ZC) și zidărie cu inimă armată (ZIA) h(et)/t <= 15.
În afara acestei condiții, grosimea pereților solicitați predominant la forța axială, trebuie să îndeplinească și cerințele de la art. 6.6.2. (1).
(4) În cazul în care dimensiunile alese pentru grosimea pereților în faza de proiectare preliminară nu satisfac cerințele de siguranță structurală de la art. 6.7, se poate adopta una dintre următoarele
măsuri:
▪ schimbarea tipului/alcătuirii zidăriei (de exemplu, din ZNA în ZC sau ZIA);
▪ sporirea grosimii pereților;
▪ folosirea unor materiale (elemente de zidărie și/sau mortar) cu rezistențe superioare.
5.3. Proiectarea preliminară a subansamblurilor structurale orizontale (planșee, șarpantă)
(1) La proiectarea preliminară a planșeelor se va urmări realizarea lor ca diafragme rigide în plan orizontal ținând seama de rolul lor în ceea ce privește:
▪ colectarea forțelor de inerție și transmiterea lor la elementele verticale ale structurii;
▪ asigurarea conlucrării elementelor verticale pentru preluarea forțelor seismice orizontale:
- distribuția forței seismice de nivel între pereții structurali proporțional cu rigiditatea de translație a fiecăruia;
- retransmiterea către pereții care dispun de rezerve de capacitate portantă a încărcărilor suplimentare care rezultă după cedarea pereților cu capacitate de rezistență insuficientă;
▪ posibilitatea de adoptare a unor modele de calcul structural simplificate, având, după caz, numai unu sau trei grade de libertate la fiecare nivel.
(2) Rigiditatea planșeelor în plan orizontal depinde de:
▪ alcătuirea constructivă a planșeului;
▪ dimensiunile și pozițiile golurilor mari în planșee.
(3) Rigiditatea planșeelor în plan orizontal va fi superioară rigidității laterale a pereților structurali astfel încât deformabilitatea planșeelor să nu influențeze semnificativ distribuția forței seismice între
elementele structurale verticale.
(4) În cazul planșeelor din elemente prefabricate îmbinările vor fi proiectate astfel încât comportarea planșeului la forțe orizontale să fie cât mai apropiată de cea a planșeelor din beton armat monolit iar
îmbinările să rămână în stadiul elastic de comportare pentru solicitările rezultate din acțiunea forțelor corespunzătoare cutremurului de proiectare multiplicate cu coeficientul de comportare "q".
5.3.1. Tipul planșeului
(1) Planșeele clădirilor din zidărie sunt clasificate, din punct de vedere al rigidității în plan orizontal, în două categorii:
▪ planșee rigide în plan orizontal;
▪ planșee cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal.
(2) În condițiile în care nu sunt slăbite semnificativ de goluri (a se vedea art. 5.3.2.), sunt considerate "rigide în plan orizontal" planșeele care au următoarele alcătuiri constructive:
▪ planșee din beton armat monolit sau din predale cu suprabetonare continuă cu grosime >= 60 mm, armată cu plasă de oțel beton cu aria >= 250 mm2/m (de exemplu, >= 5Φ8/m);
▪ planșee din panouri sau semipanouri prefabricate din beton armat îmbinate pe contur prin piese metalice sudate, bucle de oțel beton și beton de monolitizare;
▪ planșee executate din elemente prefabricate de tip "fâșie", cu bucle sau cu bare de legătură la extremități și cu suprabetonare continuă cu grosime >= 60 mm, armată cu plasă din oțel beton cu aria
>= 250 mm2/m (>= 5Φ8/m).

(3) Următoarele categorii de planșee sunt considerate cu rigiditate nesemnificativă, în plan orizontal:
▪ planșee executate din elemente prefabricate de tip "fâșie" cu bucle sau cu bare de legătură la extremități, fără suprabetonare armată sau cu șapă nearmată cu grosimea <= 30 mm;
▪ planșee executate din elemente prefabricate din beton cu dimensiuni mici, sau din blocuri ceramice, cu suprabetonare armată;
▪ planșee din lemn.
(4) De regulă, planșeele clădirilor din zidărie vor fi proiectate ca planșee "rigide în plan orizontal".
(5) Utilizarea planșeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal (în particular, planșeele din lemn) este permisă numai în condițiile stabilite în Codul P100-1/2006.
(6) Fața superioară a planșeelor va avea, de regulă, aceiași cotă de nivel pe toată suprafața construcției. În mod excepțional, pot fi acceptate decalări ale feței superioare a planșeului mai mici decât
înălțimea curentă a centurilor (15-20 cm).
5.3.2. Poziționarea golurilor mari în planșee
(1) Pozițiile golurilor de dimensiuni mari în planșee vor fi alese astfel încât să nu conducă la reducerea rigidității și a rezistenței planșeelor.
În acest scop, se va evita poziționarea golurilor la colțurile planșeelor, în poziții adiacente fațadelor și/sau alăturarea mai multor goluri.

Poziționarea golurilor de mari dimensiuni în planșee
(2) În cazurile în care slăbirea semnificativă a planșeelor prin goluri nu poate fi evitată se va ține seama de efectul rigidității finite a planșeului pentru repartiția forței seismice totale între subansamblurile
structurale verticale iar rezistența planșeului va fi verificată conform secțiunii 6.5.
5.3.3. Supante, console
(1) În clădirile curente, la care se referă prevederile prezentului Cod, nu se acceptă planșeele parțiale (supante, dezvoltate numai pe o parte a clădirii), astfel încât, în anumite zone, înălțimea nivelului
rezultă egală cu dublul înălțimii nivelului curent.
(2) Consolele care depășesc linia exterioară a pereților structurali de contur (balcoane, copertine) vor fi amplasate la nivelul planșeului curent, eventual cu o denivelare care se încadrează în limitele de
la art. 5.3.1.(6) dar cu asigurarea continuității structurale. Consolele vor fi realizate din același material ca și planșeul (beton armat sau lemn).
(3) În mod excepțional se acceptă amplasarea unor console de beton armat în poziții intermediare, încastrate în zidărie, cu respectarea următoarelor condiții:
▪ deschiderea consolei L(c) <= 3t unde t este grosimea peretelui în care este încastrată consola;
▪ accesul oamenilor pe consolă nu este decât întâmplător (pentru întreținere);
▪ rezemarea consolei se face pe toată lățimea zidului.
În cazul deschiderilor mai mari decât 3t, stabilitatea și rezistența consolei vor fi asigurate prin elemente de beton armat introduse în grosimea peretelui; în toate cazurile, stabilitatea și rezistența
consolelor și a elementelor de care acestea sunt fixate vor fi verificate prin calcul.
(4) Clădirile cu pereți structurali din zidărie care nu satisfac cerința de la (1) vor fi considerate clădiri neregulate și proiectarea acestora se va face conform prevederilor de la art. 6.3.2.1.(3).
5.3.4. Șarpante
(1) La proiectarea șarpantelor se va urmări adoptarea unei configurații cu rigiditate spațială suficientă, pentru asigurarea indeformabilității acestora, pe toate direcțiile, sub efectul încărcărilor din
zăpadă, vânt și cutremur. În cazul încărcării cu zăpadă se vor avea în vedere efectele încărcărilor nesimetrice care se pot produce ca urmare a aglomerării zăpezii pe anumite porțiuni ale acoperișului.
(2) Stabilitatea generală și locală a șarpantei în ansamblu și a elementelor acesteia sub acțiunea vântului vor fi verificate prin calcul pentru forțele stabilite prin Codul NP-082-04 și prin măsuri
constructive (ancorarea sigură a cosoroabelor de structura clădirii, de exemplu).
(3) Schema statică ale șarpantei va fi aleasă astfel încât să nu rezulte împingeri în elementele de reazem (pereți, atice, calcane, etc.). În cazul în care o astfel de schemă nu poate fi realizată se vor
prevedea elemente structurale suficient de rezistente pentru a prelua împingerile. Rezistența și rigiditatea acestor elemente vor fi verificate prin calcul.
(4) La reazemele interioare, popii șarpantei vor fi rezemați pe pereții structurali sau pe grinzile planșeului peste ultimul nivel. Rezemarea popilor direct pe placă se poate face numai în condițiile în care
se verifică prin calcul îndeplinirea cerințelor de rezistență și de rigiditate (cu considerare deformațiilor de lungă durată) pentru placa pe care sunt așezați popii respectivi.
5.4. Proiectarea preliminară a infrastructurii
(1) Infrastructura clădirilor din zidărie este constituită din următoarele elemente:
▪ clădiri fără subsol: fundații, socluri și placa de beton care constituie suportul pardoselii de la parter;
▪ clădiri cu subsol: fundații, pereți de subsol, placa de beton care constituie suportul pardoselii de la subsol, planșeul peste subsol.
(2) Proiectarea preliminară a infrastructurii trebuie să țină seama de:
▪ mărimea forțelor verticale care trebuie transmise la teren;
▪ severitatea acțiunii seismice la amplasament;
▪ natura și proprietățile mecanice ale terenului de fundare;
▪ efectele posibile ale apelor subterane.
(3) În faza de proiectare preliminară, infrastructura trebuie să fie concepută ca un ansamblu de elemente structurale cu rezistență și rigiditate spațială adecvate intensității solicitărilor verticale și
seismice și caracteristicilor terenului de fundare care să asigure:
▪ transmiterea la teren a tuturor solicitărilor din secțiunea de încastrare a pereților, fără producerea deformațiilor postelastice în elementele infrastructurii și/sau în terenul de fundare;
▪ limitarea deformațiilor verticale ale clădirii la valori care nu periclitează integritatea structurii, a elementelor nestructurale și a branșamentelor la rețelele exterioare.
(4) Alcătuirea infrastructurii construcțiilor de zidărie va respecta deasemeni principiile generale date în Codul P10 și în Codul P100-1/2006 precum și prevederile specifice date în continuare.
5.4.1. Fundații
(1) Fundațiile pereților structurali din zidărie vor fi continue sub ziduri și pot fi realizate, în funcție de mărimea eforturilor pe teren, de natura terenului și de adâncimea cotei de fundare, ca:
▪ blocuri din beton simplu, cu una sau mai multe trepte;
▪ blocuri de beton simplu și cuzineți din beton armat;
▪ tălpi din beton armat.
(2) În cazurile prevăzute în Codul P100-1/2006, se pot prevedea și fundații izolate, din beton simplu, legate cu grinzi din beton armat pe ambele direcții.
(3) Pentru pereții nestructurali de la subsol, în funcție de dimensiunile și de greutatea proprie, se poate alege una din următoarele soluții de fundare:
▪ rezemare pe placa de la subsol, dacă, din calcul, rezultă că aceasta are rezistența și rigiditatea necesare pentru a prelua încărcările respective în condițiile de siguranță specifice pentru ULS și SLS;
▪ îngroșarea locală a plăcii de la subsol, pentru obținerea rezistenței și rigidității necesare;
▪ fundarea directă.
5.4.2. Socluri
(1) În cazul construcțiilor fără subsol, soclul și fundațiile vor fi, de regulă, axate față de pereții structurali.
(2) Lățimea soclului va fi cel puțin egală cu grosimea peretelui de la parter pentru a permite preluarea eventualelor abateri de trasare/turnare; se admite o retragere de maximum 5 cm a feței exterioare
a soclului în raport cu planul zidăriei de la parter.
(3) Soclul se va executa, de regulă, din beton armat.
(4) În cazul amplasamentelor cu teren normal de fundare, soclul poate fi executat din beton simplu numai în condițiile stabilite prin Codul P100-1/2006.
5.4.3. Pereți de subsol
(1) Pereții de subsol vor fi dispuși, de regulă, axat, sub toți pereții structurali din parter.
(2) Pereții de subsol se vor realiza, de regulă, din beton armat.
(3) În cazul amplasamentelor pe teren normal de fundare, pereții de subsol pot fi executați din beton simplu în condițiile stabilite prin Codul P100-1/2006, și cu realizarea măsurilor constructive date în
Capitolul 7 din prezentul Cod.
(4) Grosimea pereților de subsol se va stabili, prin calcul, pentru satisfacerea cerinței de rezistență sub efectul încărcărilor verticale, al încărcărilor provenite din acțiunea seismică și al împingerii
pământului, în cazul pereților de pe conturul subsolului. Totodată grosimea pereților de subsol va permite preluarea eventualelor abateri de execuție pentru a se evita încărcarea acestora cu
excentricități importante.
(5) Se va urmări ca rigiditatea subsolului să fie superioară rigidității nivelurilor supraterane. În acest scop se recomandă adoptarea următoarelor măsuri de conformare generală, arhitectural-structurală,
a subsolului:
▪ numărul și dimensiunile golurilor în pereții subsolului vor fi reduse la strictul necesar din punct de vedere funcțional;
▪ golurile de uși și ferestre din pereții de subsol vor fi amplasate, în plan, în poziții decalate față de golurile de la parter astfel încât să se evite crearea unor zone slăbite în perete; în cazul în care
această rezolvare nu este posibilă, dimensiunile golurilor de la subsol vor fi mai mici decât cele de la parter, secțiunea plinurilor va fi sporită iar zonele slăbite vor fi verificate prin calcul;
▪ în cazul clădirilor cu pereți dispuși în sistem "celular", în zonele cu accelerația seismică de proiectare a(g) >= 0.24 g, se recomandă sporirea rigidității subsolului prin introducerea unor pereți
suplimentari, în limita posibilităților rezultate din planurile de arhitectură.

Pereți suplimentari la subsol în cazul clădirilor cu pereți rari
(6) În cazul amplasamentelor pe terenurile dificile de fundare (PSU, PUCM), dispunerea și alcătuirea pereților de subsol se va face conform reglementărilor specifice menționate la art. 5.1.5.(2)
5.4.4. Planșee la infrastructură
(1) În cazul clădirilor fără subsol, placa suport a pardoselii de la parter se va executa din beton armat, inclusiv în cazul în care, conform prevederilor de la art. 5.3.1.(5), planșeele nivelurilor supraterane
pot fi cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal.
Această placă va fi legată monolit cu soclurile clădirii constituind o legătură rigidă în plan la nivelul fundațiilor.
(2) În cazul clădirilor cu subsol, indiferent de natura terenului de fundare, placa planșeului peste subsol va avea cel puțin aceiași grosime ca și plăcile etajelor supraterane.
(3) În cazul clădirilor cu subsol, amplasate pe terenuri de fundare dificile, placa suport a pardoselii subsolului se va executa din beton armat, legată de tălpile de fundație; soluția este recomandată și
pentru clădirile fundate pe teren normal, situate în zonele seismice cu a(g) >= 0.24 g.
Această placă va fi deasemeni executată din beton armat dacă trebuie să suporte pereți nestructurali în condițiile de la art. 5.4.1.(3).
CAPITOLUL 6
CALCULUL CLĂDIRILOR CU PEREȚI STRUCTURALI DIN ZIDĂRIE
6.1. Principii generale de calcul

(1) Zidăria este un material neomogen, anizotrop și caracterizat de comportare inelastică chiar pentru niveluri reduse de solicitare. Realizarea unui model de calcul care să ia în considerare toate
aceste particularități și, în același timp, să poată fi aplicat cu ușurință în proiectarea curentă este practic imposibilă.
(2) Pentru proiectarea structurilor clădirilor curente, definite la 1.1.(5), determinarea eforturilor și deformațiilor în elementele de zidărie, se poate face utilizând un model de calcul, suficient de precis,
bazat pe următoarele ipoteze simplificatoare:
i. zidăria este un material presupus omogen, izotrop și cu răspuns elastic până în stadiul ultim;
ii. caracteristicile secționate ale pereților de zidărie se determină pentru secțiunea brută (nefisurată);
iii. pentru aplicațiile curente, rezultatele calculelor obținute prin modelele bazate pe ipotezele i și ii se afectează cu factori de corecție stabiliți astfel încât să se obțină o concordanță cât mai bună cu
datele rezultate din încercări.
(3) Modelul de calcul pentru determinarea eforturilor secționate și a rezistenței de proiectare a pereților (elementelor) de zidărie trebuie să reprezinte în mod adecvat proprietățile de rezistență, de
rigiditate și de ductilitate ale întregului sistem structural.
6.2. Calculul structurilor la încărcări verticale
6.2.1. Modelul de calcul pentru încărcări verticale
(1) Pereții structurali din zidărie sunt elemente verticale ale suprastructurii clădirii care preiau, în principal, încărcările de tip gravitațional aduse de planșee și le transmit terenului de fundare prin
intermediul infrastructurii.
(2) Pentru calculul sub acțiunea încărcărilor verticale, pereții structurali sunt considerați console rezemate la nivelul planșeului peste subsol (în cazul clădirilor cu subsol) sau la fața superioară a
fundațiilor (în cazul clădirilor fără subsol).
(3) Pereții din zidărie pot fi solicitați, simultan cu încărcările verticale, și de încărcări orizontale, cu caracter local, care acționează perpendicular pe planul peretelui:
▪ încărcări din acțiunea cutremurului, pentru toți pereții structurali și nestructurali;
▪ încărcări date de presiunea vântului, pentru pereții exteriori din elevația clădirii;
▪ încărcări date de împingerea pământului, pentru pereții de contur de la subsol (aceste încărcări vor include și eventualele suprasarcini pe terenul din imediata vecinătate a clădirii);
▪ forțe datorate împingerilor produse de bolți, arce, sau șarpante;
▪ încărcări de exploatare (mobilier sau echipamente/instalații suspendate pe console, împingerea oamenilor în spații aglomerate, etc.).
(4) Modelul de calcul trebuie să țină seama de:
▪ particularitățile modului de aplicare a încărcărilor verticale;
▪ excentricitățile corespunzătoare momentelor încovoietoare produse de încărcările orizontale perpendiculare pe planul peretelui menționate la (3);
▪ zveltețea peretelui.
6.2.2. Metode de calcul pentru încărcări verticale
6.2.2.1. Determinarea forțelor axiale de compresiune în pereții structurali
(1) Forța axială de compresiune într-o secțiune de calcul a unui perete structural se compune din:
▪ suma încărcărilor aplicate pe zonele aferente ale planșeelor aflate peste nivelul secțiunii de calcul;
▪ greutatea proprie a porțiunii de perete aflată peste nivelul secțiunii de calcul
(2) În cazul planșeelor alcătuite din plăci de beton armat care transmit încărcările pe două direcții, indiferent de tehnologia de realizare (monolit, prefabricat din panouri mari, mixt-predale cu
suprabetonare), pereții preiau încărcările aplicate pe porțiunile de placă aferente, determinate de bisectoarele unghiurilor formate de laturile plăcilor (l1 <= l2).
Aceste încărcări se consideră uniform distribuite pe lungimea peretelui respectiv la care, în cazul pereților cu goluri de uși și/sau ferestre, se adaugă câte 1/2 din lățimea golurilor care mărginesc
peretele.
În cazul pereților în formă complexă T, L, I, se consideră că, prin legătura creată prin țeserea zidăriei sau prin stâlpișorii de beton de la intersecții sau ramificații, se realizează o distribuție uniformă a
intensității forțelor de compresiune pe întreaga suprafață a peretelui (figura 6.1a).
(3) În cazul planșeelor de beton armat care descarcă pe o singură direcție (fâșii pline sau cu goluri) sau în cazul planșeelor cu grinzi metalice sau din lemn, se consideră că încărcările se transmit atât
pereților pe care acestea reazemă cât și zonelor active la compresiune ale pereților transversali (tălpilor) (figura 6.1b).
Lungimea zonelor active ale tălpilor se determină conform 6.3.1.(3).
Încărcări verticale pe pereții structurali date de planșee(a) Planșeu din beton armat monolit(b) Planșeu din elemente liniare (beton, oțel, lemn)
(4) Pentru încărcările concentrate sau pentru încărcările distribuite aplicate numai pe anumite zone ale peretelui se admite că repartizarea eforturilor în perete se face după linii înclinate la 30° față de
verticală ca în figura 6.2a. În cazul pereților cu goluri traseul de descărcare se modifică conform figurii 6.2b.

Încărcări verticale concentrate pe pereții structurali(a) Cazul curent(b) Devierea traseului de descărcare în vecinătatea golurilor
(5) În situațiile curente se admite că rezultanta încărcărilor verticale se aplică în centrul de greutate al secțiunii active a peretelui. În cazul în care distanța dintre centrul de greutate al încărcărilor
verticale și centrul de greutate al secțiunii orizontale a peretelui este relativ importantă (cazul clădirilor cu balcoane/bowindow-uri cu deschideri mari, dispuse pe o singură latură a clădirii, de exemplu) și
dacă efectul excentricităților nu se echilibrează pe ansamblul structurii, este necesar să se evalueze eforturile suplimentare rezultate din această situație.
Încărcări verticale excentrice pe pereții structurali

6.2.2.2. Determinarea excentricităților de aplicare a încărcărilor verticale
(1) În clădirile din zidărie, încărcările verticale aduse de planșee, considerate, de regulă, că se transmit către fundații ca forțe axiale în pereți, sunt asociate, în realitate, unor excentricități care provin din
mai multe surse:
▪ alcătuirea constructivă a structurii, care poate implica deviații ale fluxului forțelor verticale de la un nivel la altul;
▪ existența unor imperfecțiuni de execuție, inevitabile - în anumite limite - în practica curentă, în ceea ce privește geometria structurii, omogenitatea materialelor structurii, pozițiile relative ale
subansamblurilor/elementelor structurii;
▪ efectele unor încărcări cu caracter local, de intensitate mai mică, dar nu neglijabilă, decât cea a încărcărilor permanente sau a forțelor seismice.
(2) Efectele acestor excentricități se concretizează în momente încovoietoare suplimentare, care solicită peretele perpendicular pe planul de rezistență/rigiditate maxime și care, în anumite condiții, pot
periclita rezistența și stabilitatea peretelui.
(3) În calculele curente de dimensionare/verificare, efectele excentricităților, din toate categoriile menționate mai sus, se introduc prin coeficienți de reducere a capacității teoretice de rezistență
calculată pentru încărcările "ideal" axiale.
6.2.2.2.1. Excentricități provenite din alcătuirea structurii.
(1) Excentricitățile provenite din alcătuirea structurii se produc în zonele în care se produce transferul forțelor verticale de la un etaj la altul și se datorează:
▪ suprapunerii excentrice pe verticală a pereților la etajele adiacente;
▪ rezemării excentrice a planșeelor pe perete;
▪ rezemării pe perete a unor planșee cu deschideri și încărcări diferite.
(2) Momentele încovoietoare rezultate din excentricitățile menționate la (1) variază liniar pe înălțimea peretelui între valoarea maximă la partea superioară a peretelui și zero, la partea inferioară a
peretelui
Excentricități provenite din alcătuirea structurii

(3) Excentricitatea datorată tuturor încărcărilor verticale aplicate peste nivelul de calcul, provenită din modul de alcătuire a structurii, se determină cu relația:
N1d1 + SUMĂ N2d2

e(i0) = |||||||||||||||| (6.1)
N1 + SUMĂ N2
unde:
▪ N1 -încărcarea transmisă de peretele de la etajul superior;
▪ d1 - excentricitatea cu care este aplicată încărcarea N1;
▪ N2 - încărcările aduse de planșeul/planșeele care reazemă direct pe perete;
▪ d2 - excentricitățile cu care sunt aplicate încărcările N2.
6.2.2.2.2. Excentricități datorate imperfecțiunilor de execuție (excentricitate accidentală)
(1) Excentricitatea accidentală a forțelor verticale (e(a)) poate fi cauzată de următoarele categorii de imperfecțiuni de execuție:
▪ deplasarea relativă a planurilor mediane ale pereților de la două niveluri adiacente;
▪ abaterile de la valoarea nominală a grosimii pereților;
▪ abaterile de la poziția verticală a peretelui;
▪ neomogenitatea materialelor.
(2) În calcule, excentricitatea accidentală se va introduce cu cea mai mare dintre valorile:
ș e(a) = t/30 >= 1.0 cm (6.2a)

ș e(a) = h(et)/300 >= 1.0 cm (6.2b)

unde:
▪ t - grosimea peretelui;
▪ h(et) - înălțimea etajului.
6.2.2.2.3. Excentricitatea datorată momentelor încovoietoare produse de forțele orizontale perpendiculare pe planul peretelui
(1) Pentru determinarea excentricității de calcul, momentele încovoietoare M(hm(i)) produse de forțele orizontale din vânt sau cutremur pot fi calculate simplificat cu relația (6.8) de la 6.4.2.
(2) Excentricitatea forței verticale corespunzătoare momentelor M(hm(i)) este dată de relația
M(hm(i))
e(hm(i)) = ||||||||||| (6.3)
N1 + SUMĂ N2
unde
▪ N1 - încărcarea transmisă de peretele superior;
▪ SUMĂ N2 - suma reacțiunilor planșeelor care reazemă pe peretele care se verifică.
6.3. Calculul structurilor din zidărie la încărcări orizontale.
(1) Ținând seama înălțimea redusă a clădirilor din zidărie pentru care, în toate zonele seismice, forțele provenite din acțiunea vântului sunt inferioare forțelor seismice, verificarea structurilor din zidărie
la acțiunea vântului în planul pereților nu este necesară.
(2) Încărcările din vânt vor fi luate în considerare numai pentru:
▪ calculul excentricității forței verticale datorate momentelor încovoietoare date de acțiunea vântului perpendicular pe fațadă (conform 6.2.2.2.3);
▪ calculul șarpantelor;
▪ verificarea rezistenței și rigidității fațadelor din sticlă de mari dimensiuni.
(3) În cazul clădirilor etajate din zidărie care constituie obiectul prezentului Cod se vor lua în considerare numai forțele orizontale provenite din acțiunea seismică. Pentru clădirile tip "sală/hală"
componenta verticală a acțiunii seismice se va lua în calcul pentru structura acoperișului în condițiile prevăzute în Codul P100-1/2006.
6.3.1. Modelul de calcul pentru forțe seismice orizontale.
(1) Suprastructura clădirii se va modela prin subansambluri structurale verticale dispuse pe direcțiile principale, constituite din pereți plini sau cu goluri, legate prin planșee orizontale.
(2) Secțiunea de încastrare a ansamblului pereților structurali pentru calculul la forțe orizontale (în raport cu care se definește numărul de niveluri (n(niv)) se va lua:
▪ la nivelul superior al soclurilor, în cazul clădirilor fără subsol;
▪ la planșeul peste subsol, la clădirile cu pereți deși (sistem fagure) sau la cele cu pereți rari (sistem celular) la care s-au prevăzut pereți suplimentari în subsol conform recomandării de la 5.4.3.(4);
▪ peste nivelul fundațiilor la clădirile cu pereți rari, dacă nu se prevăd pereți suplimentari în subsol conform recomandării de la 5.4.3.(4).
(3) Pereții activi de pe fiecare direcție a clădirii, participanți la preluarea forțelor seismice se delimitează considerând, în cazul secțiunilor compuse (L,T,I), lungimile tălpilor active egale cu grosimea
peretelui la care se adaugă, de fiecare parte a inimii, cea mai mică dintre valorile:
▪ În zona comprimată:
h(tot)/5 - unde h(tot) este înălțimea totală a peretelui structural considerat;
1/ din distanța între pereții structurali care sunt legați cu un perete transversal;
2
distanța până la capătul peretelui transversal de fiecare parte a inimii;
1/ din înălțimea liberă a peretelui (h).
2
▪ În zona întinsă:
- 3/4 din înălțimea liberă a peretelui (h);
- distanța până la capătul peretelui transversal de fiecare parte a inimii.
Dimensiunile tălpilor active(a) Talpa comprimată(b) Talpa întinsă

(4) Golurile din tălpi cu dimensiunea maximă <= h/4 pot fi neglijate iar golurile cu dimensiune > h/4 vor fi considerate margini ale tălpii.
(5) Pentru determinarea eforturilor seismice de proiectare din pereții structurali se utilizează modele de calcul care descriu comportarea structurii la acțiunea dinamică a cutremurului. În acest scop,
modelul structural trebuie să schematizeze cât mai exact următoarele elemente:
▪ alcătuirea generală structurii:
- geometria de ansamblu și a fiecărui subansamblu în parte;
- legăturile între subansamblurile structurale și legăturile dintre componentele fiecărui subansamblu;
- proprietățile mecanice relevante ale materialelor;
▪ distribuția maselor de nivel, în plan și pe înălțimea clădirii;
▪ caracteristicile de rigiditate stabilite conform (8) sau (9) și capacitatea de amortizare.
(6) Construcțiile etajate, cu planșee din beton armat rigide în planul lor (conform 5.3.1.), se modelează ca sisteme elastice cu trei grade de libertate dinamică (două translații orizontale și o rotire în jurul
axei verticale) pentru fiecare nivel.
(7) În cazul clădirilor cu regularitate structurală, pozițiile 1 și 2 din tabelul 5.1, pentru determinarea valorilor eforturilor seismice de proiectare care acționează în planul fiecărui perete, calculul se poate
face considerând două modele plane constituite, fiecare, din totalitatea pereților structurali de pe una din direcțiile principale. În acest caz, pentru clădirile cu planșee rigide în plan orizontal, fiecare
model plan constituie un sistem dinamic elastic cu un singur grad de liberate la fiecare nivel (translație în planul pereților).
Se consideră că forța seismică acționează succesiv și independent pe fiecare din direcțiile principale iar răspunsurile seismice astfel obținute nu se suprapun. Eventualele eforturi suplimentare
provenite din efectele torsiunii de ansamblu pot fi evaluate prin procedee simplificate și adăugate eforturilor determinate pe fiecare din modelele plane (acest procedeu este dat în Codul P100-1/2006,
art. 4.5.3.2.4.).
În cazul clădirilor la care pereții nu sunt dispuși pe două direcții ortogonale în plan forțele seismice vor fi considerate ca acționând pe direcțiile principale ale sistemului de pereți.
(8) Pentru clădirile care nu prezintă regularitate structurală, pozițiile 3 și 4 din tabelul 5.1, modelul de calcul folosit va ține seama de caracterul spațial al acțiunii seismice și al răspunsului structurii.
(9) Rigiditatea elementelor structurale trebuie să fie evaluată luând în considerare atât deformabilitatea din încovoiere cât și cea din forfecare și, dacă este cazul, deformabilitatea axială. Pentru calcule
se poate folosi rigiditatea elastică a zidăriei nefisurate.
(10) Dacă se urmărește o evaluare mai precisă a deplasărilor, în calcule se poate folosi rigiditatea zidăriei fisurate pentru a ține seama de influența fisurării asupra deformabilității. În absența unor
evaluări mai exacte, rigiditățile de încovoiere și de forfecare ale zidăriei fisurate vor fi luate egale cu jumătate din rigiditatea elastică a secțiunii întregi de zidărie nefisurată.
(11) Rigiditatea riglelor de cuplare din beton armat se va lua în calcul cu valorile folosite, în mod curent, pentru calculul clădirilor cu pereți structurali din beton armat.
(12) În modelul de calcul pentru pereții cu goluri din zidărie nearmată nu se va ține seama de efectul riglelor de cuplare. Acestea vor fi armate constructiv, dar astfel încât cedarea riglei prin încovoiere
să preceadă:
▪ cedarea riglei prin forță tăietoare;
▪ cedarea reazemului (montantului) prin zdrobirea locală a zidăriei.
6.3.2. Metode de calcul pentru forțe orizontale
(1) Pentru calculul clădirilor din zidărie la încărcări orizontale, provenite în situațiile curente din acțiunea seismică, se folosesc metode simplificate de calcul în care se admite comportarea liniar elastică
a materialelor. În paragrafele următoare se dau precizări pentru folosirea acestor metode în concordanță cu prevederile Codului P100-1/2006.
ț
(2) Pentru evaluarea și validarea unor alcătuiri arhitectural-structurale care nu respectă în totalitate recomandările din Cap. 5 al Codului pot fi folosite procedee de calcul care iau în considerare
comportarea postelastică a pereților structurali de zidărie.
Aplicarea acestor metode implică, în prealabil, dimensionarea completă a structurii prin procedee de calcul elastic (inclusiv stabilirea armărilor din stâlpișori, centuri, rigle de cuplare și din rosturile
orizontale ale zidăriei).
(3) Procedeul de calcul static neliniar (calcul "biografic") urmărește, pe măsura sporirii încărcărilor laterale, evoluția nivelurilor de solicitare atinse de pereții structurali (montanți și, după caz, rigle de
cuplare) până la ieșirea succesivă din lucru a acestora.
Aplicarea procedeului, fără suportul unui program de calcul specializat, este dificilă deoarece implică modificarea schemei statice a ansamblului după ieșirea din lucru a fiecărui perete. Capacitatea
ultimă a structurii se consideră atinsă atunci când s-a produs articularea plastică a montanților care, împreună, preiau cel puțin 15% din forța seismică totală capabilă a clădirii.
(4) Folosirea procedeelor de calcul dinamic neliniar nu este justificată pentru clădirile cu pereți structurali din zidărie.
6.3.2.1. Calculul forțelor seismice orizontale pentru ansamblul clădirii
(1) Pentru clădirile cu regularitate structurală (pozițiile 1 și 2 din tabelul 5.1) calculul forțelor seismice pentru clădire se va face cu metoda forțelor laterale asociate modului de vibrație fundamental
descrisă în paragraful 4.5.3.2.2. din Codul P100-1/2006.
În această metodă, caracterul dinamic al acțiunii seismice este reprezentat în mod simplificat prin forțe statice (metoda statică echivalentă).
Distribuția forței seismice totale pe înălțimea clădirii se va face, considerând comportarea elastică a structurii, conform paragrafului 4.5.3.2.3. din P100-1/2006 iar efectele torsiunii de ansamblu vor fi
luate în considerare conform paragrafului 4.5.3.2.4. din P100-1/2006.
(2) În cazul clădirilor cu regularitate structurală care au peste planșeul ultimului nivel proeminențe (construcții de mici dimensiuni) care se încadrează în condițiile de la 5.1.5.(9), calculul forțelor
seismice se va conduce după cum urmează:
i. Forța tăietoare de bază (F(b)) pentru întreaga clădire (cu masa totală m) se va calcula ca la (1) considerând că masa proeminenței (m(p)) se adaugă masei ultimului nivel.
ii. Forța tăietoare de bază (F(p)) aferentă masei proeminenței (m(p)) se va determina considerând că aceasta este o construcție independentă, cu un singur grad de libertate, așezată pe teren, cu
relația
F(p) = 2F(b) ș m(p)/m (6.4)
(3) Pentru clădirile care nu au regularitate structurală (pozițiile 3 și 4 din tabelul 5.1), forțele seismice pentru ansamblul clădirii se vor determina cu metoda de "calcul modal cu spectre de răspuns"
descrisă în paragraful 4.5.3.3. din Codul P100-1/2006.
Dacă aceste clădiri au o proeminență la ultimul etaj, structura acesteia va fi introdusă în modelul general de calcul pentru clădirea principală, chiar dacă se încadrează în condițiile de la 5.1.5.(9).
(4) Pentru toate tipurile de clădiri, factorii de comportare "q" pentru structurile de zidărie, se stabilesc în funcție de tipul zidăriei și de grupa de regularitate a construcției conform Codului P100-1/2006.
(5) Pentru calculul forțelor seismice se va ține seama de coeficienții de suprarezistență (alfa(u)/alfa1) ai structurilor din zidărie definiți în Codul P100-1/2006, care au în vedere, rezervele de rezistență
structurală a clădirilor etajate cu pereți structurali din zidărie. Aceste rezerve provin, de regulă, din mai multe surse: redundanța sistemului structural (articulațiile plastice de la baza montanților nu se
produc simultan), suprarezistență armăturilor, efectele favorabile ale unor măsuri constructive, etc.
(6) În cazul pereților cu goluri de uși și/sau ferestre, plinurile de zidărie (sub/peste nivelul planșeului-buiandrugi și/sau parapeți) pot fi considerate, în modelul de calcul, ca grinzi de cuplare între două
elemente de perete dacă acestea sunt țesute efectiv cu montanții alăturați și dacă sunt legate atât cu centura planșeului cât și cu buiandrugul de beton armat de sub zidărie (dacă acesta este separat
de centura planșeului).
(7) Dacă sunt îndeplinite condițiile de la (6), sau dacă riglele de cuplare sunt integral din beton armat, se poate folosi un calcul de cadru pentru determinarea efectelor acțiunilor verticale și seismice în
montanți și în grinzile de cuplare.
6.3.2.2. Calculul eforturilor secționale în pereții structurali
(1) Distribuția forței totale între pereții structurali rezultă din modelul de calcul.
(2) Pentru construcțiile cu planșee rigide în plan orizontal, forța seismică de proiectare pentru ansamblul construcției, calculată conform 6.3.2.1., se distribuie pereților structurali proporțional cu
rigiditatea laterală a fiecăruia determinată pe baza principiilor din Codul P100-1/2006.
(3) Pentru construcțiile cu planșee cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal, forța seismică de proiectare pentru ansamblul construcției, calculată conform 6.3.2.1., se distribuie pereților structurali
proporțional cu masa aferentă fiecăruia.
(4) Forțele tăietoare de bază pentru pereții structurali determinate prin calculul liniar elastic, conform 6.3.1.(8), pot fi redistribuite între pereții de pe aceiași direcție, cu condiția ca echilibrul global să fie
satisfăcut și ca forța tăietoare în oricare perete să nu fie redusă/sporită cu mai mult de 20%.
(5) În cazul pereților cu secțiune compusă (I,T,L) forța de lunecare verticală în secțiunea dintre inimă și talpă (L(v,et)) se calculează, pentru un etaj, cu relația:
L(v,et) = DELTA M ș S(i)/I(i) (6.5)
unde
▪ DELTA M = M(inf) - M(sup) cu:
- M(inf) - momentul încovoietor de proiectare în secțiunea de la baza etajului pentru care se calculează lunecarea;
- M(sup) - idem, în secțiunea de la baza etajului superior;
▪ S(i) - momentul static al secțiunii ideale a tălpii față de centrul de greutate al secțiunii ideale a peretelui;
▪ I(i) - momentul de inerție al secțiunii ideale a peretelui.
Caracteristicile geometrice ale secțiunii ideale (S(i) și I(i)) se determină folosind coeficientul de echivalență n(ech) dat de relația (6.24).
(6) Pentru determinarea eforturilor secționale (N, M, V) în elementele structurii și pentru determinarea deplasărilor laterale ale acesteia poate fi folosit orice program de calcul bazat pe principiile
recunoscute ale mecanicii structurilor.
6.3.2.3. Calculul deformațiilor și deplasărilor laterale în planul peretelui
(1) Calculul deformațiilor și deplasărilor laterale ale pereților de zidărie sub efectul forțelor laterale aplicate în planul lor se va efectua ținând seama de deformațiile specifice de încovoiere și de forfecare
și, dacă sunt relevante, de deformațiile specifice axiale.
(2) Calculul deformațiilor și deplasărilor laterale se va face cu relațiile curente ale staticii construcțiilor, ținând seama de condițiile de fixare de la extremitățile peretelui.
(3) Pentru calculul deformațiilor și deplasărilor laterale ale pereților de zidărie sub acțiunea forțelor seismice de proiectare se vor folosi:
▪ pentru zidăria nearmată (ZNA):
- caracteristicile geometrice ale secțiunii nefisurate de zidărie;
- 1/2 din valoarea modulul de elasticitate secant de scurtă durată al zidăriei (E(z)) determinat conform prevederilor de la 4.1.2.2.1.(2) sau cu valoarea dată în tabelul 4.9, în funcție de rezistența
caracteristică la compresiune a zidăriei (f(k));
- 1/2 din valoarea modulului de elasticitate transversal calculat cu relația (4.9);
▪ pentru zidăria confinată (ZC) și pentru zidăria cu inimă armată (ZIA):
- caracteristicile geometrice ale secțiunii nefisurate de zidărie și de beton;
- 1/2 din valoarea modulului de elasticitate longitudinal echivalent, de scurtă durată, (E(ZC)[ZIA]) calculat cu relația (4.7);
- 1/2 din valoarea modulului de elasticitate transversal echivalent (G(ZC)[ZIA]) calculat cu relația (4.10).
NOTĂ: În cazul pereților cu secțiune compusă (L,T,I), dimensiunile tălpilor introduse în calculul caracteristicilor geometrice se vor lua conform 6.3.1.(3).
6.4. Calculul pereților structurali și nestructurali la încărcări orizontale perpendiculare pe planul peretelui.
(1) Încărcările orizontale care pot acționa perpendicular pe planul pereților din zidărie sunt cele menționate la 6.2.1.(3).
(2) Valorile de proiectare ale fiecărei categorii de forțe care acționează perpendicular pe planul peretelui se vor lua din reglementările specifice respective.
6.4.1. Modele de calcul pentru încărcări perpendiculare pe planul peretelui
(1) Pentru calculul momentelor încovoietoare sub efectul încărcărilor perpendiculare pe planul lor pereții se modelează ca plăci elastice rezemate, sus și jos, pe planșeele etajului respectiv și, lateral, pe
pereții de rigidizare (perpendiculari pe planul peretelui considerat).
(2) În cazul pereților de subsol, pentru calculul momentului încovoietor dat de împingerea pământului, peretele va fi considerat articulat sau încastrat la nivelul fundației (în funcție de rezolvarea
constructivă adoptată) și încastrat elastic la nivelul planșeului peste subsol.
6.4.2. Metode de calcul pentru încărcări perpendiculare pe planul peretelui

(1) Pentru panourile de zidărie fără goluri de uși sau ferestre, momentele încovoietoare de proiectare produse de forțele perpendiculare pe planul peretelui (M(Sxd1) și M(Sxd2) pot fi calculate, în
absența unei metode mai exacte (de exemplu, cu elemente finite), folosind relațiile cunoscute din teoria plăcilor elastice. Condițiile de margine vor fi stabilite în funcție de legăturile efective de
rezemare/fixare de la extremitățile panourilor.
(2) În cazul panourilor cu goluri, pentru calculul momentelor încovoietoare de proiectare, panourile vor fi divizate în semipanouri care pot fi calculate folosind regulile de la panourile pline așa cum este
exemplificat în figura 6.6.
(luând ca document normativ de referință EN 1996-1-1)
Modele de calcul la forțe perpendiculare pe plan

pentru pereții cu goluri
(3) Forța seismică de proiectare perpendiculară pe planul pereților va fi calculată conform Codului P100-1/2006, cap 10. Greutatea de calcul a peretelui va include și greutatea în exploatare a
mobilierului sau altor echipamente sau instalații suspendate de perete (de exemplu, rafturi de bibliotecă inclusiv cărțile, boilere și sisteme de conducte inclusiv apa conținută, etc.).
(4) Pentru simplificare, momentele încovoietoare maxime pot fi determinate, neglijând efectul reazemelor laterale, ca pentru o fâșie verticală continuă în dreptul planșeelor. Se acceptă că momentele
încovoietoare în dreptul planșeelor (M(hi)) și la mijlocul înălțimii etajului (M(hm),) sunt egale și se vor calcula cu relația:
2
ș h P
h et
M(hi) = M(hm) = |||||||| (6.6)
12
unde:
▪ pentru încărcarea orizontală din vânt, p(h) este forța uniform distribuită, aferentă fâșiei respective;
▪ pentru încărcările orizontale din cutremur, p(h) este forța medie pe înălțimea etajului respectiv calculată conform Codului P100-1/2006, Cap. 10.
Model simplificat de calcul pentru încărcări perpendiculare pe planul

peretelui la clădiri etajate
6.5. Calculul planșeelor
(1) Planșeele clădirilor din zidărie se dimensionează pentru:
▪ încărcări verticale, permanente și de exploatare;
▪ încărcări orizontale care acționează în planul median al planșeului.
(2) Proiectarea planșeelor din beton armat pentru încărcări verticale se va face luând ca document normativ de referință STAS 10107/1-4.
(3) Proiectarea planșeelor din lemn pentru încărcări verticale se va face luând ca document normativ de referință NP 019-1997 și NP 005-2003.
(4) Proiectarea planșeelor de beton armat la încărcări orizontale are ca scop asigurarea capacității de rezistență și a rigidității necesare pentru ca planșeul să poată fi considerat diafragmă rigidă în plan
orizontal.
(5) Verificarea rezistenței și rigidității planșeelor la forțe orizontale este necesară pentru următoarele categorii de clădiri din zidărie:
▪ clădiri etajate cu pereți rari (sistem celular);
▪ clădiri tip "sală/hală", pentru planșeul de acoperiș;
▪ clădiri etajate cu goluri mari în planșee;
▪ clădiri cu planșee prefabricate (pentru verificarea capacității îmbinărilor).
În cazul clădirilor cu pereți deși (sistem fagure) verificarea planșeelor din beton armat la forțe orizontale nu este necesară.
6.5.1. Modelul de calcul
(1) La clădirile cu forme simple în plan, care pot fi înscrise, aproximativ, într-un dreptunghi, pentru calculul eforturilor secționale (forță tăietoare și moment încovoietor) provenite din forțele seismice
orizontale, planșeul va fi considerat ca grindă continuă, rezemată pe pereții structurali. În acest caz calculul eforturilor secționale în planșeu se va face conform 6.5.2.
(2) Pentru proiectarea planșeelor cu alcătuiri complicate (cu forme neregulate și cu goluri relativ mari, cu încărcări concentrate mari, etc.) și pentru proiectarea planșeelor în structuri cu neregularități
(lipsă de uniformitate) în plan și pe verticală se vor utiliza modelele și metode de calcul care pot să evidențieze suficient de exact comportarea acestora la încărcări verticale și la cutremur (în particular,
efectul rigidității planșeelor asupra distribuției forțelor seismice între pereții structurali și efectul cedării premature a unor pereți).
6.5.2. Metoda de calcul
(1) În condițiile de la 6.5.1.(1) forța totală de calcul pentru un planșeu este egală cu forța seismică aplicată la nivelul respectiv. În mod simplificat, această forță se poate considera distribuită liniar pe
lungimea planșeului, cu rezultanta trecând prin centrul de rigiditate al structurii de la nivelul respectiv.
În această ipoteză valorile extreme ale forței p(max/min) care acționează asupra planșeului sunt:
p(max/min) = S(niv)/L ș (1 ± 6 ș d(RG)/L) (6.7)
unde:
▪ S(niv) - forța seismică de proiectare aplicată la nivelul planșeului respectiv;
▪ d(RG) - distanța între centrul de greutate al planșeului (G) și centrul de rigiditate (R);
▪ L - dimensiunea clădirii perpendicular pe direcția de calcul.
(2) Reacțiunea din secțiunea de rezemare a planșeului pe un perete structural (F(j)) se poate lua proporțională cu suma capacităților de rezistență la forță tăietoare a tuturor montanților peretelui
respectiv (SUMĂ V(Rdi)).
F(i) = S(niv) ș SUMĂ V(Rdi)/V(R) (6.8)
unde
▪ V(R) - capacitatea de rezistență la forță tăietoare a clădirii pe direcția de calcul.
(3) Momentul încovoietor M și forța tăietoare T în planșeu se determină din condițiile de echilibru static sub efectul încărcării p și al reacțiunilor F(i).
Calculul eforturilor secționale de proiectare în planșee

din încărcări orizontale(a) Determinarea încărcării în planul planșeului(b) Eforturi secționale în planșeu
(4) În clădirile cu regularitate structurală, care au toate planșeele identice și la care forța seismică este distribuită liniar pe înălțime, verificarea se va face numai la ultimul nivel, unde S(niv) are valoarea
maximă.
6.6. Calculul rezistenței de proiectare a pereților de zidărie
6.6.1. Condiții generale de calcul
6.6.1.1. Modelul de calcul.
(1) Modelul de calcul pentru determinarea rezistenței de proiectare a pereților (elementelor) de zidărie trebuie să țină seama de:
▪ geometria peretelui;
▪ condițiile de rezemare pe contur ale peretelui;
▪ condițiile particulare de aplicare a încărcărilor;
▪ proprietățile de rezistență și de deformabilitate ale zidăriei;
▪ condițiile probabile de execuție.
(2) Datele privind geometria peretelui se referă la:
▪ forma secțiunii transversale;
▪ raportul înălțime/grosime;
▪ existența unor zone slăbite (șlițuri, nișe, etc.).
(3) Condițiile de rezemare pe contur se referă la:
▪ modul de fixare la nivelul planșeelor;
▪ modul de fixare laterală;
▪ efectele golurilor asupra condițiilor de rezemare.
(4) Condițiile particulare de aplicare a încărcărilor se referă la:
▪ excentricitățile de aplicare rezultate din alcătuirea constructivă;
▪ excentricitățile rezultate din imprecizia de execuție (inclusiv din neuniformitatea proprietăților materialelor);
▪ efectele încărcărilor de lungă durată.
(5) Proprietățile de rezistență și deformabilitate se referă la:
▪ legea constitutivă a zidăriei sigma-epsilon;
▪ proprietățile reologice ale zidăriei;
▪ compatibilitatea deformațiilor specifice ultime ale zidăriei și betonului (în cazul clădirilor din zidărie armată - ZC, ZC+AR, ZIA).
(6) Rezistența de proiectare a pereților structurali se determină pentru:
a) solicitările secționate datorate sistemelor de forțe care acționează în planul median al peretelui:
▪ forța axială (N(Rd));
▪ moment încovoietor (M(Rd));
▪ forță tăietoare (V(Rd));
▪ forță de lunecare verticală în pereții cu secțiuni compuse (V(Lhd));
b) solicitările secționate datorate forțelor care acționează perpendicular pe planul median al peretelui:
▪ moment încovoietor în plan paralel cu rosturilor orizontale (M(Rxd1));
▪ moment încovoietor în plan perpendicular pe rosturile orizontale (M(Rxd2)).
(7) Pentru calculul rezistenței de proiectare a pereților structurali se vor folosi caracteristicile geometrice ale pereților și rezistențele de proiectare ale materialelor stabilite conform paragrafelor
următoare.
6.6.1.2. Ipoteze de calcul
(1) Rezistența de proiectare a pereților de zidărie se determină în raport cu starea limită ultimă (ULS) și, în cazurile special menționate în text, în raport cu starea limită de serviciu (SLS).
(2) În condițiile simplificatoare menționate la 6.1.1.(2), determinarea eforturilor și deformațiilor din elementele de zidărie, se face pe baza următoarelor ipoteze:
▪ ipoteza secțiunilor plane;
▪ rezistența la întindere a zidăriei pe direcție perpendiculară pe rostul orizontal este nulă;
▪ relația efort unitar-deformație specifică este dreptunghiulară pentru calculul la starea limită ultimă (ULS);
▪ relația efort unitar-deformație specifică este triunghiulară pentru calculul la starea limită de serviciu (SLS).
NOTĂ: Ipoteza de la (2) privind relația efort unitar-deformație specifică de formă dreptunghiulară se aplică numai dacă legea constitutivă a zidăriei sigma-epsilon are forma din figura 4.3. Pentru
zidăriile care au o altă formă a relației sigma-epsilon se aplică prevederile de la 4.1.2.1.(4).
6.6.1.3. Caracteristici geometrice ale secțiunii orizontale a peretelui
(1) Dimensiunile secțiunii transversale a pereților de zidărie, folosite pentru calcul, sunt dimensiunile "nete" (perete netencuit) care satisfac:
▪ condițiile minime de lungime de la 5.2.5.(6);
▪ condițiile minime de grosime de la 5.2.6.(2) și (3);
▪ condițiile maxime de lungime a tălpilor active de la 6.3.1.(3).
(2) Pereții cu goluri cu dimensiunea maximă <= 0.2 l(w) pot fi considerați în calcul ca pereți plini, dacă golul este situat în treimea mijlocie a înălțimii nivelului iar plinurile de zidărie până la marginile
peretelui sunt cu cel puțin 20% mai mari decât valorile minime date la 5.2.5.(6).
(3) Golurile din tălpi cu dimensiunea maximă <= h/4 pot fi neglijate iar golurile cu dimensiune > h/4 vor fi considerate margini ale tălpii.
6.6.1.4. Rezistențe unitare de proiectare ale zidăriei, betonului și armăturii.
(1) Valorile rezistențelor unitare de proiectare ale zidăriei, pentru calculul la starea limită ultimă (ULS) se vor determina conform Cap. 4 din prezentul Cod.
(2) Valorile rezistențelor unitare de proiectare ale zidăriei, pentru calculul la starea limită de serviciu (SLS) se vor determina cu relația (4.2), folosind:
i. Valoarea coeficientului parțial de siguranță:
▪ gamma(M) = 1,50 pentru pereții structurali și nestructurali ai construcțiilor din clasa de importanță I, definită conform Codului P100-1/2006;
▪ gamma(M) = 1,0 pentru toate celelalte elemente structurale și nestructurale, indiferent de clasa de importanță a construcției.
ii. Valorile coeficienților condițiilor de lucru m(z,LS), conform 4.1.1.1.3.

(3) Valorile rezistențelor de proiectare pentru beton și armătură se vor lua din documentul de referință STAS 10107/0-90.
6.6.2. Rezistența de proiectare a pereților la forță axială
(1) Grosimea pereților structurali pentru care se aplică prevederile acestui capitol, trebuie să satisfacă, în afara condițiilor minime stabilite la 5.2.6.(2) și (3), și următoarele cerințe:
▪ pentru pereți din zidărie armată (ZC, ZC+AR, ZIA): coeficientul de zveltețe h(ef)/t <= 20;
▪ pentru pereți din zidărie nearmată (ZNA): coeficientul de zveltețe h(ef)/t <= 16; unde h(ef) este înălțimea efectivă a peretelui stabilită conform 6.6.2.1.3.
(2) Pentru pereții din zidărie, nearmată sau armată, solicitați la compresiune axială, deformația specifică maximă în zidărie (scurtare) se va lua epsilon(max) = -20/00.
6.6.2.1. Rezistența la compresiune a pereților din zidărie nearmată (ZNA) cu elemente din argilă arsă
(1) Rezistența de proiectare la compresiune centrică pentru un element din ZNA cu secțiune oarecare, se va determina cu relația
N(Rd) = ș(i)(m) ș Af(d) (6.9)
unde:
▪ Φ(i)(m) - coeficientul de reducere a rezistenței datorită efectului zvelteței elementului și efectului excentricităților de aplicare a încărcărilor în secțiunile extreme [Φ(i)] și, respectiv, în secțiunea de la 2/3
din înălțimea elementului măsurată de la bază [Φ(m)];
▪ A - aria secțiunii transversale a elementului;
▪ f(d) - rezistența de proiectare la compresiune a zidăriei.
(2) În cazul pereților de zidărie cu secțiune dreptunghiulară, rezistența de proiectare la compresiune centrică se calculează, de regulă, pentru unitatea de lungime a peretelui. Ecuația (6.9) devine:
N(Rd)(l) = ș(i)(m)ș tf(d) (6.9a)
unde:
▪ N(Rd)(l) - rezistența de proiectare a peretelui dreptunghiular pe unitatea de lungime.
6.6.2.1.1. Determinarea coeficientului de reducere a rezistenței ș(i)
Coeficientul de reducere a rezistenței în secțiunile de la extremitățile peretelui [Φ(i)] - sus și jos - depinde numai de excentricitatea de aplicare a încărcărilor și se va determina cu relația:
ș(i) = 1 - 2 ș e(i)/t (6.10)
unde
▪ e(i) - excentricitatea de calcul, în raport cu planul peretelui, în secțiunea de la extremitatea peretelui (sus/jos) în care se face verificarea, calculată cu relația:
e(i) = e(i0) + e(hi) + e(a) >= 0.05 t (6.11)
cu notațiile:
▪ e(i0) - excentricitatea datorată tuturor încărcărilor aplicate peste nivelul de calcul determinată cu relația (6.1);
▪ e(hi) - excentricitatea datorată forțelor aplicate perpendicular pe planul peretelui determinată cu relația (6.3);
▪ e(a) - excentricitatea accidentală definită la 6.2.1.2.2
6.6.2.1.2. Determinarea coeficientului de reducere a rezistenței Φ(m)
Pentru zidăriile executate cu elemente din argilă arsă, cu mortar pentru utilizare generală (G), cu toate rosturile complet umplute, coeficientul de reducere a rezistenței Φ(m) va fi luat din tabelul 6.1, în
funcție de rapoartele h(ef)/t și e(mk)/t în care e(mk) este excentricitatea de calcul în zona centrală a peretelui (la 2/3 h(et), măsurată de la baza peretelui) calculată cu relația:
e(mk) = e(m) + e(k) (6.12)

în care
e(m) = 2/3 ș e(i0) + e(hm) ± e(a) (6.13)
și
!||||||||
e(k) = 0.002 ș(infinit) ș h(ef) \§ e(m)/t (6.14)
unde
▪ h(ef) - înălțimea efectivă a peretelui calculată conform 6.6.2.1.3.;
▪ e(i0) - excentricitatea în secțiunea de sus a peretelui calculată cu relația (6.1);
▪ e(hm) - excentricitatea datorată efectului încărcărilor orizontale, în secțiunea de la 2/3 din înălțimea peretelui, calculată cu relația (6.3);
▪ e(a) - excentricitatea accidentală determinată conform 6.2.1.2.2.;
▪ e(k) - excentricitatea datorată curgerii lente;
▪ Φ(infinit) - coeficientul de curgere lentă dat în tabelul 4.10.
Valorile coeficientului ș(m)
Tabelul 6.1
Zveltețea h(ef)/t Excentricitatea relativă e(mk)/t
0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30
5 0.89 0.79 0.69 0.59 0.49 0.39
6 0.88 0.78 0.68 0.58 0.48 0.38
7 0.88 0.77 0.67 0.57 0.47 0.37
8 0.86 0.76 0.66 0.56 0.45 0.35
9 0.85 0.75 0.65 0.54 0.44 0.34
10 0.84 0.73 0.63 0.53 0.42 0.32
11 0.82 0.72 0.61 0.51 0.40 0.30
12 0.80 0.70 0.59 0.49 0.38 0.28
13 0.79 0.68 0.57 0.47 0.36 0.26
14 0.77 0.66 0.55 0.45 0.34 0.24
15 0.75 0.64 0.53 0.42 0.32 0.22
16 0.72 0.61 0.51 0.40 0.30 0.20
17 0.70 0.59 0.48 0.38 0.28 0.18
18 0.68 0.57 0.46 0.35 0.25 0.16
19 0.65 0.54 0.44 0.33 0.23 0.14
20 0.63 0.52 0.41 0.31 0.21 0.13
NOTE:
1° Tabelul 6.1 este preluat din documentul normativ de referință EN 1996-1-1 și este calculat cu modulul de elasticitate al zidăriei E(z) = 1000 f(k) Pentru alte valori ale modulului de elasticitate, calculul
coeficientului ș(m) se poate face cu relațiile din anexa E (informativă) la documentul de referință EN 1996-1-1.
2° Pentru valori intermediare ale rapoartelor h(ef)/t și e(mk)/t valorile ș se pot obține prin interpolare. Nu este permisă extrapolarea valorilor din tabel
3° Excentricitatea e(k) poate fi neglijată în cazul zidăriilor cu elemente din argilă arsă.
6.6.2.1.3. Determinarea înălțimii efective a peretelui (h(ef))
(1) Înălțimea efectivă a unui perete de zidărie (h(ef)) se stabilește în funcție de dimensiunile panoului (h, l(w)) și de condițiile de legătură ale acestuia cu elementele adiacente (planșee și/sau pereți
perpendiculari).
(2) Pentru a fi considerate reazeme laterale, elementele care mărginesc peretele trebuie să aibă rigiditate comparabilă cu cea a peretelui pe care îl rigidizează.
(3) Un perete din zidărie poate fi considerat rigidizat dacă este legat, prin țesere, cu un perete din zidărie perpendicular care îndeplinește următoarele condiții:
▪ lungimea peretelui de rigidizare este >= 1/5 din înălțimea etajului;
▪ grosimea peretelui de rigidizare este >= 1/2 din grosimea peretelui care este rigidizat;
▪ în cazul în care peretele de rigidizare are goluri în vecinătatea peretelui rigidizat, lungimea acestuia trebuie să îndeplinească condițiile din figura 6.9.
Rigidizarea unui perete cu pereți transversali
NOTĂ: În cazul pereților cu grosimea de 240 mm, pereții de rigidizare de 1/2 cărămidă (120 mm) sunt luați în considerare numai ca element de rigidizare pentru stabilirea înălțimii efective a peretelui și
nu sunt considerați pereți activi pentru preluarea forțelor seismice.
(4) Rigidizarea unui perete poate fi asigurată și prin executarea unor stâlpi de zidărie (pilaștri) cu grosimea t(pilastru) <= 3 t dispuși la distanțe interax d(pilastru) <= 20 t unde t este grosimea peretelui
care se rigidizează. Zidăria peretelui va fi țesută cu cea a pilastrului.
(5) Pentru calculul capacității de rezistență, grosimea reală a peretelui rigidizat cu pilaștri de zidărie (t), se multiplică cu coeficientul supraunitar ro(w) din tabelul 6.2.
t(calc) = ro(w)ș t (6.15)
Coeficientul de majorare a grosimii peretelui rigidizat cu pilaștri

Tabelul 6.2
Raportul d(pilastru)/b(pilastru) Raportul t(pilastru)/t
1 2 3
6 1.0 1.4 2.0
10 1.0 1.2 1.4
20 1.0 1.0 1.0
NOTĂ: Pentru situațiile intermediare se poate interpola între valorile din tabel.
Rigidizarea pereților cu pilaștri din zidărie

(6) Înălțimea efectivă (h(ef)) a unui perete de zidărie va fi calculată cu relația:
h(ef) = ro(n) ș h (6.16)
unde
▪ ro(n) (n = 2-4) - coeficient care ține seama de condițiile de rezemare pe contur și de numărul laturilor peretelui care sunt rezemate/rigidizate;
▪ h - înălțimea liberă a peretelui;
▪ l(w) - lungimea secțiunii orizontale a peretelui.
(7) Coeficienții ro(n) se stabilesc după cum urmează:
i1. Perete fixat cu planșeu de beton armat sau din lemn dispus pe ambele părți:
ro2 = 0.75
i2. Perete fixat cu planșeu de beton armat sau din lemn dispus pe o singură parte (perete exterior, de exemplu):
ro2 = 1.00
În funcție de condițiile de fixare la nivelul planșeelor (ro2) coeficienții ro3 (pentru perete rigidizat pe o latură verticală) și ro4 (pentru perete rigidizat pe două laturi verticale) se determină conform tabelul
6.3.
Tabelul 6.3
Valori ro2 Valori ro3 Valori ro4
h <= 3.5 l(w) h > 3.5 l(w) h <= l(w) h > l(w)
0.75 ro3 12 ro3 = 1.5 ▪ l(w)/h ro4 12 ro4 = l(w)/2h
= 16 + [h/l(w)]2 = 16 +
[3h/l(w)]2
1.00 ro3 1 ro4 1
= 1 + [h/3l(w)] 2 = 1 + [h/l(w)]2
6.6.2.2. Rezistența la compresiune a pereților din zidărie armată - ZC, ZC+AR, ZIA
(1) Rezistența pereților din zidărie armată se va calcula prin transformarea secțiunii mixte într-o secțiune ideală de zidărie folosind coeficientul de echivalență dat de relația (6.24). Calculul se va
conduce apoi ca la 6.6.2.1.
(2) Contribuția armăturilor din stâlpișori (ZC, ZC+AR) și din stratul median (ZIA) la preluarea forței de compresiune se va neglija.
6.6.2.3. Rezistența pereților la compresiune locală sub efectul încărcărilor concentrate
(1) Pentru un perete din ZNA, alcătuit cu elemente de zidărie din grupa 1, rezistența de proiectare la compresiune locală datorită încărcărilor concentrate se va determina cu relația:
N(Rd,cl) = beta ș A(b) ș f(d) (6.17)
unde:
1.0 <= beta = (1 + 0.3 ș a1/H) ș (1.5 - 1.1 ș A(b)/A(ef) <= beta(max) (6.18)
cu notațiile:
▪ beta - coeficient de majorare pentru încărcări concentrate;

▪ a1 - distanța de la capătul peretelui până la cea mai apropiată margine a ariei pe care se transmite încărcarea;
▪ A(b) - aria pe care se aplică încărcarea <= 0.45 A(ef);
▪ H(o) - înălțimea peretelui de la bază până la nivelul la care se aplică încărcarea concentrată;
▪ A(ef) - aria încărcată;
▪ A(ef) = t ▪ L(ef) unde L(ef) <= 2.2 A(b)/t este lungimea efectivă de preluare a încărcării măsurată la jumătatea înălțimii peretelui sau pilastrului rezultată prin descărcarea forței verticale la un unghi de
60° cu orizontala (vezi figura 6.2a).
Valorile din relația (6.18) se limitează după cum urmează:
▪ beta(max) = 1.25 dacă 2a1/H = 0
▪ beta(max) = 1.50 dacă 2a1/H >= 1.0
Pentru 0.0 < 2a1/H <= 1.0 valorile se vor obține prin interpolare liniară între valorile beta(max) date mai sus.
(2) Excentricitatea de aplicare a forței concentrate, față de planul median al peretelui, nu va depăși 1/4 din grosimea t a peretelui.
(3) În cazurile în care efectele forțelor concentrate se suprapun, secțiunea de la mijlocul înălțimii peretelui va fi verificată cu relația (6.17).
(4) Forța concentrată trebuie să fie aplicată pe o zidărie cu elemente de grupa 1 sau, în cazul zidăriilor cu elemente din grupele 2 și 2S, prin intermediul unui material rigid care să permită distribuția pe
verticală a încărcării la un unghi de 30° cu verticala asigurând realizarea unei lungimi de încărcare L(ef) ca în figura 6.2a(1) (în cazul reazemelor situate la capătul peretelui, descărcarea la 30° se va
considera numai pe o singură parte a încărcării) - figura 6.2a(2).
(5) În cazul în care forța concentrată este aplicată prin intermediul unui cuzinet cu rigiditate satisfăcătoare efortul de compresiune sub forța concentrată (sigma(cl)) nu trebuie să depășească 1.5 f(d) în
cazul elementelor de zidărie din grupele 1 și 2 și f(d) în cazul elementelor de zidărie din grupa 2S.
NOTĂ: Se poate considera că un cuzinet cu lățimea egală cu grosimea peretelui, cu înălțimea de 200 mm și cu lungimea de trei ori mai mare decât lungimea pe care este rezemată încărcarea are
rigiditatea necesară pentru a satisface aceste condiții.
6.6.3. Rezistența de proiectare la forță axială și încovoiere în planul median a pereților din zidărie
6.6.3.1. Condiții generale de calcul
(1) Ipotezele generale de calcul folosite pentru determinarea rezistenței de proiectare la forță axială și moment încovoietor în planul peretelui pentru zidării nearmate și armate sunt următoarele:
▪ în cazul secțiunilor din zidărie armată (ZC și ZIA) betonul conlucrează cu zidăria până în stadiul ultim; deformațiile ultime ale betonului (epsilon(ub)) luate în calcul nu pot însă depăși valorile
deformațiilor specifice ultime ale zidăriei (epsilon(uz)) care sunt date în 4.1.2.1.(3);
▪ rezistența la întindere a zidăriei se neglijează;
▪ în stadiul ultim, eforturile unitare în zona comprimată a zidăriei se consideră uniform distribuite; idem pentru beton;
▪ relația efort unitar-deformație specifică pentru armături se va lua din documentul normativ de referință STAS 10107/0-90;2
NOTĂ: Ipoteza referitoare la distribuția uniformă a eforturilor unitare în zidărie este valabilă numai dacă legea constitutivă a zidăriei are forma din figura 4.3. Pentru zidăriile care au o altă formă a
relației sigma-epsilon se aplică prevederile de la 4.1.2.1.(4).
(2) În cazul pereților cu formă complexă a secțiunii transversale (I,L,T) rezistența de proiectare la forță axială și moment încovoietor în planul peretelui se va determina pe baza secțiunii de calcul cu
lungimile tălpilor determinate la art. 6.3.1.(3); se va verifica, dacă talpa comprimată satisface condiția de rezistență la compresiune dată la 6.6.2.1.
(3) Legăturile dintre inima și tălpile pereților cu formă complexă precum și secțiunile slăbite prin șlițuri verticale (a se vedea 7.1.1.2) vor fi verificate pentru eforturile de lunecare verticale conform
prevederilor de la 6.8.1.1.(2).
(4) Verificarea de la (3) nu este necesară dacă legătura între talpa și inima peretelui satisface condițiile de mai jos:
i) Pentru zidăria nearmată (ZNA):
▪ zidurile de pe cele două direcții sunt executate simultan (complet țesute);
▪ secțiunea de legătură între pereți nu este slăbită prin șlițuri verticale;
▪ la colțuri, intersecții și ramificații sunt prevăzute în rosturile orizontale armăturile minime stabilite în Codul P100-1/2006 și în prezentul Cod;
ii) Pentru zidăria confinată, cu sau fără armături în rosturile orizontale (ZC/ZC+AR):
▪ ștrepii reprezintă 50% din suprafața de contact între zidărie și beton;
▪ secțiunea de legătură între pereți nu este slăbită prin șlițuri verticale;
▪ la colțuri, intersecții și ramificații sunt prevăzute în rosturile orizontale armăturile minime stabilite în Codul P100-1/2006 și în prezentul Cod.
(5) Dacă la legătura între inimă și talpă sau pe lungimea tălpii active se află șlițuri cu adâncime mai mare decât valoarea limită dată la 7.1.1.1., secțiunea respectivă se consideră margine liberă.
6.6.3.2. Pereți din zidărie nearmată
(1) Rezistența de proiectare la încovoiere (M(Rd)), asociată forței axiale de proiectare (N(Sd)), pentru încărcări neseismice (gravitaționale) aplicate în planul median al unui perete, se va calcula pe
baza ipotezelor de la 6.6.3.1. considerând că blocul eforturilor de compresiune are formă dreptunghiulară cu valoare 0.8 f(d).
(2) În condițiile de la (1), rezistența de proiectare la încovoiere (M(Rd)) se va calcula după cum urmează:
1. Se determină aria zonei comprimate a peretelui
A(zc) = N(Sd)/0.8 f(d) (6.19)
2. Se determină distanța y(zc) de la centrul de greutate al peretelui până la centrul de greutate al zonei comprimate.
3. Se determină rezistența de proiectare la încovoiere (M(Rd)) cu relația
M(Rd) = N(Sd) ș y(zc) (6.20)
(3) În cazul particular al unui perete dreptunghiular, cu lungime l(w) și grosime t relațiile (6.19) și (6.20) devin:
▪ adâncimea zonei comprimate x(Rd) = N(Sd)/0.8 f(d) ▪ t (6.19a)
▪ momentul încovoietor de proiectare M(Rd) = N(Sd)/2 ▪ [l(w) - x(Rd)] (6.20a)
(4) În cazul în care forța axială este aplicată excentric față de planul peretelui, adâncimea zonei comprimate se va determina cu relația:
N(Sd)
x(Rd) = |||||||||||||||||||||| (6.21)
0.8 ș(i)(m) ș f(d) ș t
unde coeficientul Φ(i)(m) se va determina conform prevederilor de la 6.6.2.1.1 și 6.6.2.1.2.

(5) În cazul pereților din zidărie nearmată la care încovoierea în planul peretelui este produsă de forța seismică, rezistența de proiectare la încovoiere (M(Rd)) asociată forței axiale de proiectare (N(Ed))
se va determina ca și pentru încărcările neseismice, dar cu limitarea ariei pe care se dezvoltă eforturi de întindere prin condiția
y(zc) < 1.2 r(sc) (6.22)
unde:
▪ r(zc) - distanța de la centrul de greutate al secțiunii orizontale a peretelui până la limita sâmburelui central aflată de aceiași parte cu fibra comprimată.
NOTĂ: Forța axială de proiectare N(Ed) se determină din gruparea de încărcări care include acțiunea seismică, conform prevederilor Codului P100-1/2006.
(6) În cazul particular al unui perete dreptunghiular cu lungime l(w), din condiția (6.22) relația (6.20a) devine:
M(Rd) = 0.2 l(w)ș N(Ed) (6.20b)

Calculul rezistenței de proiectare la încovoiere cu
forță axială pentru zidăria nearmată
6.6.3.3. Pereți din zidărie confinată cu sau fără armături în rosturile orizontale
(1) Calculul rezistenței de proiectare la încovoiere (M(Rd)) asociată forței axiale de proiectare din încărcări seismice (N(Ed)) pentru pereții de zidărie confinată (ZC, ZC+AR), executați cu elemente de
zidărie din grupele 1, 2 și 2S, se face în următoarele ipoteze:
▪ se neglijează:
- rezistența la eforturi unitare de întindere a betonului din stâlpișorul de la extremitatea solicitată la întindere a peretelui (pentru ipoteza respectivă de încărcare);
- rezistența mortarului din rosturile orizontale ale zidăriei;
- secțiunea de beton și armătura eventualilor stâlpișori intermediari;
▪ se ține seama de aportul elementelor de confinare verticale:
- secțiunea de beton a stâlpișorului de la extremitatea comprimată;
- armătura ambilor stâlpișori de la extremități.
▪ în stadiul ultim, starea de deformație, în situația de "balans", este următoarea:
- la extremitatea comprimată se ating valorile maxime ale deformațiilor specifice ale zidăriei/betonului date la 6.6.3.1.(1).
- în armătura stâlpișorului de la extremitatea întinsă se atinge rezistența de curgere a oțelului.
▪ blocul eforturilor de compresiune în zidărie și/sau beton este dreptunghiular și se dezvoltă pe o adâncime de 0.80 x unde "x" este distanța de la axa neutră până la fibra cea mai comprimată.
Notă: Ipoteza referitoare la distribuția uniformă a eforturilor unitare în zidărie este valabilă numai dacă legea constitutivă a zidăriei are forma din figura 4.3. Pentru zidăriile care au o altă formă a relației
sigma-epsilon se aplică prevederile de la 4.1.2.1.(4).
Calculul rezistenței de proiectare la încovoiere cu

forță axială pentru zidăria confinată
(2) În cazul folosirii elementelor din grupele 2 și 2S, pentru care epsilon(uz) < epsilon(ub) se va proceda după cum urmează:
▪ pentru extremitățile fără tălpi ale peretelui, deformația specifică a zidăriei, la limita cu stâlpișorul de beton, nu va fi mai mare decât deformația specifică maximă conform 6.6.3.1., iar deformația
specifică maximă în betonul stâlpișorului, rezultată din ipoteza secțiunilor plane, nu va depăși epsilon(c) = 3.0 0/00.
▪ pentru extremitățile la care există talpă, deformația specifică maximă a betonului din stâlpișor (epsilon(ub)) nu va fi mai mare decât deformația specifică maximă a zidăriei dată la 6.6.3.1.
Deformații specifice ultime la pereți din zidărie confinată

(3) Pentru a se asigura atingerea stadiului ultim prin curgerea oțelului înaintea ruperii fragile prin zdrobirea zidăriei din zona comprimată, aria armăturii din stâlpișori se va lua egală cu cel mult 50% din
armătura care realizează simultan atingerea deformațiilor ultime în oțelul întins și în zidăria comprimată (armătura de "balans");
(4) Dacă nu este necesar un calcul mai exact, rezistența de proiectare la încovoiere (M(Rd)), asociată forței axiale de proiectare (N(Ed)), pentru un perete de zidărie confinată de formă oarecare, poate
fi calculată prin însumarea rezistenței de proiectare la încovoiere a secțiunii ideale de zidărie nearmată M(Rd) (zna,i) cu rezistența de proiectare la încovoiere corespunzătoare armăturilor din stâlpișorii
de la extremități M(Rd)[A(s)] calculate conform aliniatelor (5)-(7).
M(Rd) = M(Rd)[zna,i] + M(Rd)[A(s)] (6.23)
(5) Rezistența de proiectare la încovoiere a secțiunii ideale de zidărie nearmată se calculează în următoarele ipoteze:

▪ este valabilă ipoteza secțiunilor plane;
▪ aria de beton armat a stâlpișorilor comprimați poate fi înlocuită cu o arie echivalentă de zidărie; coeficientul de echivalență n(ech), se ia egal cu raportul dintre valoarea de bază a rezistenței de
proiectare la compresiune a betonului din stâlpișor (f(cd)*) redusă cu coeficientul condițiilor de lucru m = 0.75 și rezistența de proiectare la compresiune a zidăriei (f(d)):
n(ech) = 0.75 ș f(cd)*/f(d) (6.24)
▪ blocul eforturilor de compresiune are formă dreptunghiulară, cu valoarea maximă egală cu 0.80 f(d);
▪ adâncimea maximă a zonei comprimate va fi x <= x(max) = 0,30 l(w) unde l(w) este lungimea peretelui.
NOTE.
1° Ipoteza referitoare la distribuția uniformă a eforturilor unitare în zidărie este valabilă numai dacă legea constitutivă a zidăriei are forma din figura 4.3. Pentru zidăriile care au o altă formă a relației
sigma-epsilon se aplică prevederile de la 4.1.2.1.(4).
2° Pentru zidăriile la care epsilon(uz) <= 20/00 coeficientul de echivalență se va determina ținând seama de valoarea efortului din beton corespunzătoare deformației efective rezultată din condițiile de la
(2) și din ipoteza secțiunilor plane (în multe cazuri această valoare poate fi mai mică decât f(cd)*.
(6) Cu ipotezele de la (5) rezultă:
▪ aria secțiunii ideale de zidărie comprimată (A(zci))
A(zci) = N(Ed)/0.8 f(d) (6.25)
▪ momentul încovoietor de proiectare al secțiunii ideale de zidărie
M(Rd)[zna,i] = N(Ed) ș y(zci) (6.26)
unde
▪ y(zci) - distanța de la centrul de greutate al peretelui până la centrul de greutate al zonei comprimate a secțiunii ideale de zidărie
(7) Rezistența de proiectare la încovoiere dată de armăturile stâlpișorilor M(Rd)[A(s)] se calculează cu relația:
M(Rd)[A(s)] = l(s) ș A(s) ș f(yd) (6.27)
unde
▪ l(s) - distanța între centrele de greutate ale celor doi stâlpișori de la extremități;
▪ A(s) - cea mai mică dintre ariile de armare ale celor doi stâlpișori;
▪ f(yd) - rezistența de calcul a armăturii din stâlpișori.
6.6.3.4. Pereți de zidărie cu inimă armată
(1) Rezistența de proiectare la încovoiere (M(Rd)) asociată forței axiale de proiectare (N(Ed)), pentru zidăria cu inimă armată (ZIA) se va calcula folosind următoarele ipoteze:
▪ zidăria, betonul și armătura au comportare ductilă definită de curbele "sigma-epsilon" respective;
▪ straturile paralele de zidărie și beton conlucrează până în stadiul ultim;
▪ blocul eforturilor de compresiune în stadiul ultim este dreptunghiular cu adâncimea x(conv) = 0.08 x unde x este distanța de la fibra cea mai comprimată până la axa neutră a secțiunii orizontale a
peretelui;
▪ deformațiile specifice în stadiul ultim ale zidăriei și betonului sunt egale epsilon(ub) = epsilon(uz) = - 3.00/00 dacă se folosesc elemente de zidărie din grupa 1; în cazul zidăriei cu elemente din grupele
2 și 2S deformația ultimă a betonului va fi luată egală cu deformația ultimă a zidăriei, respectiv epsilon(uz) = - 20/00 pentru elemente din grupa 2 sau valoarea declarată de către producător pentru
elemente din grupa 2S;
▪ armătura stratului median este uniform distribuită în lungul peretelui (a(s) în mm2/m).
NOTĂ: Ipoteza referitoare la distribuția uniformă a eforturilor unitare în zidărie este valabilă numai dacă legea constitutivă a zidăriei are forma din figura 4.3. Pentru zidăriile care au o altă formă a
relației sigma-epsilon se aplică prevederile de la 4.1.2.1.(4).
(2) În ipotezele menționate la (1) rezistența de proiectare la încovoiere (M(Rd)) asociată forței axiale de proiectare (N(Ed)) se poate calcula, suficient de precis, prin însumarea rezistenței de proiectare
la încovoiere a secțiunii ideale de zidărie nearmată cu rezistența de proiectare a armăturilor din stratul median
M(Rd)[ZIA] = M(Rd)[zna,i] + M(Rd)[a(s)] (6.28)
(3) Grosimea echivalentă a secțiunii ideale de zidărie nearmată se va calcula cu relația:
t(ech) = 2t(z) + n(ech) ș t(m) (6.29)
unde:
▪ t(z) - grosimea straturilor de zidărie exterioare;
▪ t(m) - grosimea stratului median de mortar/beton (grout);
▪ n(ech) - coeficientul de echivalență calculat cu relația (6.24)
(4) Rezistența de proiectare a secțiunii ideale de zidărie nearmată M(Rd) (zna,i) se va calcula conform art. 6.6.3.3.
(5) Rezistența de proiectare a armăturilor, M(Rd)[a(s)], se va calcula cu relația:
! ¬ 2
M ș §a §= 0.4 a ș l ș f (6.30)
Rd § s§ s w yd
Rezistența de proiectare la încovoiere cu forță axială

pentru zidăria cu inimă armată
6.6.4. Rezistența de proiectare la forță tăietoare a pereților structurali de zidărie
(1) Rezistența de proiectare la forță tăietoare a pereților dreptunghiulari de zidărie se determină considerând că eforturile unitare tangențiale date de forța tăietoare de proiectare sunt uniform distribuite
pe lungimea zonei comprimate a peretelui. Lungimea zonei comprimate rezultă din solicitările secționate de proiectare (moment încovoietor și forță axială) provenite din gruparea respectivă de încărcări

și se determină conform metodologiei de la 6.6.3.
(2) În cazul pereților în formă de I,L,T rezistența de proiectare la forță tăietoare a peretelui este egală cu rezistența de proiectare la forță tăietoare a inimii (secțiunea dreptunghiulară).
6.6.4.2. Pereți de zidărie nearmată
(1) Rezistența de proiectare la forță tăietoare V(Rd) a pereților de zidărie nearmată, se va calcula cu relația
V(Rd) = f(vd) ș tl(c) (6.31)
unde
▪ f(vd) - rezistența unitară de proiectare la forfecare a zidăriei, stabilită cu relația (4.4);
▪ t - grosimea inimii peretelui;
▪ l(c) - lungimea zonei comprimate a inimii peretelui.
(2) Efortul unitar de compresiune (sigma(d)) folosit pentru determinarea rezistenței unitare de proiectare (f(vd)) în relația (6.31), se va calcula considerând că încărcarea verticală de proiectare din
gruparea respectivă de încărcări, N(Sd) sau N(Ed), este uniform distribuită pe zona comprimată a peretelui determinată conform 6.6.3.2. În cazul pereților cu secțiune compusă (L,T,I), în zona
comprimată pentru care se determină sigma(d) se includ și tălpile cu dimensiunile stabilite la 6.6.3.1.(3).
NOTĂ: În cazul solicitării seismice, aria zonei comprimate se va determina având în vedere limitarea excentricității forței axiale din relația (6.22).
(3) Armătura constructivă dispusă în centurile planșeelor conform prevederilor al. 7.1.2.1.(5) nu va fi luată în considerare pentru calculul rezistenței la forță tăietoare.
6.6.4.3. Pereți de zidărie confinată
(1) Rezistența de proiectare la forță tăietoare a pereților de zidărie confinată, V(Rd), se obține prin însumarea rezistenței de proiectare la forță tăietoare a panoului de zidărie nearmată (V(Rd1)) și a
rezistenței de proiectare la forfecare datorată armăturii din stâlpișorul de la extremitatea comprimată a peretelui (V(Rd2)).
V(Rd) = V(Rd1) + V(Rd2) (6.32)
(2) Rezistența de proiectare la forță tăietoare a panoului de zidărie nearmată (V(Rd1)) se va calcula conform 6.6.4.2. cu relația (6.31) în care se va introduce lungimea zonei comprimate l(c)
determinată conform 6.6.3.3.
(3) În cazul forței tăietoare provenită din acțiunea seismică, valoarea rezistenței de proiectare a panoului de zidărie nearmată (V(Rd1)), determinată cu relația (6.31) va fi redusă prin înmulțire cu un
coeficient subunitar stabilit prin Codul P100-1/2006.
(4) Rezistența de proiectare la forfecare a armăturii verticale din stâlpișorul comprimat se va calcula cu relația:
V(Rd2) = 0.2 A(asc) ș f(yd) (6.33)
unde
▪ A(asc) - aria armăturii din stâlpișorul de la extremitatea comprimată;
▪ f(yd) - rezistența de proiectare a armăturii din stâlpișorul comprimat.
(5) O parte, cel mult 50%, din armătura din centura planșeului superior, prevăzută conform 7.1.2.2.2.(5), poate fi considerată ca armătură în rosturile orizontale a cărei contribuție se calculează conform
pct. 6.6.4.4.
6.6.4.4. Pereți de zidărie confinată și armată în rosturile orizontale (ZC+AR)
(1) Rezistența de proiectare la forță tăietoare a pereților de zidărie confinată și armată în rosturile orizontale se calculează prin însumarea rezistenței la forță tăietoare a zidăriei confinate (V(Rd1) +
V(Rd2) - determinată cu relațiile de la 6.6.4.3.) și a rezistenței de proiectare a armăturilor din rosturile orizontale (V(Rd3)).
V(Rd) = V(Rd1) + V(Rd2) + V(Rd3) (6.34)
(2) Rezistența de proiectare a armăturilor din rosturile orizontale (V(Rd3)) se calculează, în cazul pereților cu înălțimea totală (h(tot)) >= lungimea peretelui (l(w)) cu relația:
A(sw)
V(Rd3) = 0.8 l(w) ș ||||| ș f(ysd) (6.35)
s
unde
▪ l(w) - lungimea peretelui;
▪ A(sw) - aria armăturilor din rostul orizontal (pentru preluarea forței tăietoare);
▪ s - distanța pe verticală între două rânduri succesive de armături A(sw);
▪ f(ysd) - rezistența de proiectare a armăturii din rosturile orizontale.
În cazul pereților cu înălțimea totală (h(tot)) < lungimea peretelui (l(w)) în relația (6.35) se va înlocui l(w) cu h(tot).
(3) O parte, cel mult 50%, din armătura din centurile planșeelor poate fi adăugată armăturii din rosturile orizontale intersectată de o fisură la 45°(SUMĂ A(sw)).
Rezistența de proiectare a armăturilor din

rosturile orizontale ale zidăriei
6.6.4.5. Pereți de zidărie cu inimă armată
(1) Rezistența de proiectare la forța tăietoare a pereților din zidărie cu inimă armată - V(Rd)(ZIA) se determină prin însumarea rezistențelor de proiectare la forță tăietoare ale celor trei materiale
componente:
V(Rd)(ZIA) = V(Rdz) + V(Rdb) + V(Rda) (6.36)
unde
▪ V(Rdz) - rezistența de proiectare la forță tăietoare a zidăriei;
▪ V(Rdb) - rezistența de proiectare la forță tăietoare a stratului median de beton sau mortar-beton;
▪ V(Rda) - rezistența de proiectare la forță tăietoare a armăturilor orizontale din stratul median.
(2) Lungimea zonei comprimate a peretelui din zidărie cu inimă armată și valoarea efortului unitar de compresiune în perete se determină pe baza ipotezelor de la 6.6.4.4.
(3) Rezistența de proiectare la forța tăietoare a zidăriei V(Rdz) se determină cu relația
V(Rdz) = f(vd) ș l(c) ș t(z) (6.37)
în care
▪ f(vd) - rezistența de proiectare la forfecare a zidăriei;
▪ l(c) - lungimea zonei comprimate a peretelui;
▪ t(z) - grosimea totală a celor două straturi de zidărie.
(4) În cazul în care forța tăietoare provine din acțiunea cutremurului, rezistența de proiectare la forfecare a zidăriei se va reduce prin înmulțire cu un coeficient subunitar conform prevederilor Codului
P100-1/2006.

(5) Rezistențele de proiectare la forță tăietoare ale stratului de beton (V(Rdb)) și ale armăturilor orizontale (V(Rda)) se vor calcula conform prevederilor Codului de proiectare CR. 2-1-1.1.
6.6.4.6. Rezistența de proiectare la forța de lunecare verticală asociată încovoierii peretelui
Rezistența de proiectare la forța de lunecare verticală la legătura între inima și talpa unui perete cu secțiune compusă (I,L,T) și în secțiunile slăbite de șlițuri verticale se calculează pe înălțimea unui
etaj admițând că eforturile unitare de forfecare sunt uniform distribuite pe înălțimea etajului, cu relația:
V(Lhd) = h(et) ș t(L) ș f(vk0)/gamma M (6.38)
unde
▪ V(Lhd) - rezistența de proiectare la lunecare pe înălțimea etajului;
▪ h(et) - înălțimea etajului;
▪ t(L) - grosimea peretelui în secțiunea în care se calculează rezistența peretelui;
▪ f(vk0) - rezistența caracteristică la forfecare a zidăriei sub efort de compresiune egal cu zero;
▪ gamma M - coeficientul de siguranță conform 2.3.2.3.
6.6.5. Rezistența de proiectare a panourilor de zidărie de umplutură
(1) Rezistența de proiectare a panourilor de zidărie de umplutură F(Rd)[zu] va fi luată egală cu cea mai mică dintre valorile corespunzătoare următoarelor moduri de rupere ale zidăriei:
▪ rupere prin lunecare din forța tăietoare în rosturile orizontale (de regulă, la jumătatea înălțimii panoului) - F(Rd1)[zu] - figura 6.16 Rd1;
▪ strivirea diagonalei comprimate la colțul cadrului - F(Rd2)[zu] - figura 6.16 Rd2;
▪ fisurarea diagonală în lungul bielei comprimate - F(Rd3)[zu] - figura 6.16 Rd3;
F(Rd)[zu] = min [F(Rd1),F(Rd2),F(Rd3)] (6.39)
Rezistența de proiectare a panourilor de zidărie de umplutură

(2) Rezistența de proiectare corespunzătoare mecanismului de rupere prin lunecare din forță tăietoare în rosturile orizontale se determină cu relația:
F(Rd1)[zu] = 1/cos theta ș f(vd0) ș l(p) ș t(p) (1 + alfa) (6.40)
unde
alfa = 0.07 ș (4 ș h(p)/l(p) - 1) (6.41)
(3) Rezistența de proiectare corespunzătoare mecanismului de rupere prin strivirea diagonalei comprimate se determină cu relația:
!|||||||||||||||||||||||||||
§E(b)
F(Rd2)[zu] = 0.8 f(d) cos2 theta4 ș \ §|||| ș I(st) ș h(p) ș t3(p) (6.42)
\§E(z)
(4) Rezistența de proiectare corespunzătoare mecanismului de rupere prin fisurarea diagonală în lungul diagonalei comprimate se determină cu relația:
f(vd0) ș l(p) ș t(p)

F(Rd3)[zu] = |||||||||||||||||||| (6.43)
0.6 cos theta
(5) În relațiile (6.40)-(6.43) s-au folosit notațiile:

▪ h(p) - înălțimea panoului de zidărie;
▪ l(p) - lungimea panoului de zidărie;
▪ t(p) - grosimea panoului de zidărie;
▪ theta - unghiul cu orizontala al diagonalei panoului de zidărie;
▪ E(b), E(z) - modulii de elasticitate al betonului din cadru și al zidăriei (valorile de scurtă durată);
▪ I(st) - valoarea medie a momentelor de inerție ale stâlpilor care mărginesc panoul;
▪ f(d) - rezistența de proiectare la compresiune a zidăriei;
▪ f(vd0) - rezistența de proiectare la forfecare sub efort de compresiune zero a zidăriei.
6.6.6. Rezistența de proiectare a pereților supuși la încovoiere perpendicular pe planul median
(1) Pentru calculul rezistențelor de proiectare la încovoiere perpendicular pe planul peretelui de zidărie (M(Rxd1) și M(Rxd2)) se vor folosi rezistențele de proiectare la întindere din încovoiere
perpendicular pe planul zidăriei, f(xd1), f(xd2), determinate cu relațiile (4.5a) și (4.5b).
(2) Pentru pereții de zidărie confinată și armată în rosturile orizontale, la calculul momentului M(Rxd2) (cu plan de rupere perpendicular pe rosturile orizontale) se va ține seama și de armăturile din
rosturile orizontale care sunt ancorate corespunzător în stâlpișorii care mărginesc panoul.
(3) Valorile M(Rxd1) și M(Rxd2) (în Nmm) se calculează, pentru o bandă din perete de lățime egală cu 1000 mm, cu relațiile:
M(Rxd1) = W(w) ș f(xd1) (6.44a)

M(Rxd2) = W(w) ș f(xd2) (6.44b)
unde
▪ W(w) = 1000 t2/6 - modulul de rezistență al peretelui (mm);
▪ t - grosimea peretelui în mm.
6.7. Calculul rezistenței de proiectare a planșeelor
(1) Capacitatea de rezistență a planșeelor de beton armat la încărcări verticale se va stabili luând ca document normativ de referință STAS 10107/0-4.
(2) Capacitatea de rezistență a planșeelor din lemn la încărcări verticale se va lua din documentele normative de referință NP 019-1997 și NP 005-2003.
6.8. Verificarea siguranței clădirilor din zidărie
(1) Verificarea siguranței clădirilor de zidărie se va face prin calcul, cu excepția "Structurilor simple", proiectate conform prevederilor din Codul P100-1/2006.
(2) Verificarea siguranței clădirilor de zidărie se face în raport cu:
▪ stările limită ultime de rezistență și de stabilitate (ULS);
▪ starea limită a exploatării normale (SLS).
6.8.1. Verificarea cerinței de rezistență
6.8.1.1. Verificarea cerinței de rezistență pentru solicitările în planul peretelui
(1) Elementele structurale și nestructurale de zidărie vor fi proiectate pentru a avea, în toate secțiunile, rezistențele de proiectare la eforturi secționale (N(Rd), M(Rd), V(Rd)) mai mari decât eforturile
secționale de proiectare (N(sd), M(Sd), V(Sd)) rezultate din încărcările cele mai defavorabile din grupările de încărcări, luând ca document normativ de referință STAS 10101/OA-77.
(2) În cazul în care încărcările cele mai defavorabile provin din grupări care includ acțiunea seismică se va proceda după cum urmează:
▪ rezistențele de proiectare la eforturi secționale (N(Rd), M(Rd), V(Rd)) ale pereților structurali vor fi stabilite conform 6.6, considerând suprarezistența armăturilor în situațiile menționate în Codul P100-
1/2006;
▪ eforturile secționale de proiectare vor avea valorile (N(Ed), M(Ed), V(Ed)) care vor fi determinate conform prevederilor din Codul P100-1/2006;
▪ în cazurile menționate la 6.6.4.6. rezistența de proiectare la lunecare verticală (V(Lhd)) va fi mai mare decât forța de lunecare verticală L(v,et) calculată conform 6.3.2.2.; pentru calculul forței de
lunecare, în relația (6.5) momentele încovoietoare se vor introduce cu valorile de proiectare stabilite conform Codului P100-1/2006;

▪ verificarea cerinței de rezistență se va face în condițiile stabilite prin Codul P100-1/2006.
(3) Pereții de zidărie de umplutură din structurile din cadre se vor verifica la starea limită ultimă, separat, pentru:
▪ efectele rezultate din interacțiunea cu structura în cazul solicitării seismice;
▪ efectele acțiunii seismice sau a presiunii vântului perpendiculară pe planul peretelui.
(4) Cerința de siguranță pentru efectele rezultate din interacțiunea pereților de zidărie de umplutură cu cadrul este îndeplinită dacă este satisfăcută relația:
F(Ed)[zu] <= F(Rd)[zu] (6.45)
unde
▪ F(Ed)[zu] - forța axială de proiectare din diagonala comprimată corespunzătoare acțiunii seismice de proiectare;
▪ F(Rd)[zu] - rezistența de proiectarea a panoului de umplutură determinată conform 6.6.5.
(5) Stâlpii și grinzile cadrului se vor verifica pentru forțele și deformațiile suplimentare rezultate din interacțiunea cu panoul de zidărie luând valorile din documentul normativ de referință STAS 10107/0-
90. În cazul cadrelor din beton armat cele din documentul de referință STAS 10108/0-78 în cazul cadrelor din oțel.
6.8.1.2. Verificarea cerinței de rezistență pentru solicitările perpendiculare pe planul peretelui
(1) Cerința de rezistență la acțiunea forțelor perpendiculare pe plan, este îndeplinită dacă există relațiile:
M(Rxd1) >= M(Sxd1) (6.46a)
M(Rxd2) >= M(Sxd2) (6.46b)
unde
▪ M(Sxd1) și M(Sxd2) sunt momentele încovoietoare de proiectare datorate forțelor perpendiculare pe plan stabilite conform 6.4.
▪ M(Rxd1) și M(Rxd2) sunt rezistențele pe proiectare la încovoiere perpendicular pe planul peretelui de zidărie determinate conform 6.6.6.
(2) În cazul curent, când încărcarea perpendiculară pe plan provine din acțiunea seismică, momentele încovoietoare de proiectare vor avea valorile M(Exd1) și M(Exd2) determinate conform Codului
P100-1/2006;
(3) Panourile de zidărie pentru care nu sunt îndeplinite condițiile (6.46a) și (6.46b) vor fi tratate conform prevederilor de la 7.3.1.(3)
6.8.1.3. Verificarea cerinței de rezistență pentru planșee
(1) Verificarea cerinței de rezistență pentru încărcările verticale se face conform reglementărilor specifice pentru fiecare material de construcție.
(2) Pentru încărcările orizontale din cutremur, cerința de rezistență este satisfăcută dacă, prin dimensionarea și alcătuirea constructivă, se asigură comportarea planșeelor în domeniul elastic pentru
solicitările asociate capacităților de rezistență ale pereților structurali în stadiul ultim.
6.8.2. Verificarea cerinței de rigiditate
(1) Cerința de rigiditate la acțiunea forțelor seismice a clădirilor de zidărie este satisfăcută dacă deplasările relative de nivel ale clădirii d(r) se înscriu în limitele stabilite în Codul P100-1/2006.
(2) Cerința de rigiditate a planșeelor implică:
▪ limitarea deformațiilor verticale la valorile stabilite prin reglementările specifice în funcție de:
- materialul de construcție (beton armat sau lemn);
- poziția planșeului în clădire (planșeu curent, planșeu de acoperiș);
- caracteristicile pereților de compartimentare rezemați pe planșeu;
- tipul finisajelor aplicate;
▪ limitarea/evitarea vibrațiilor planșeelor pentru:
- planșeele din beton armat cu deschideri mari în clădiri în care se petrec activități care pot provoca vibrații (săli de gimnastică, săli de dans, etc.);
- planșeele de lemn la toate categoriile de clădiri.
(3) Verificarea satisfacerii cerinței de rigiditate pentru planșee se face conform reglementărilor specifice pentru materialele respective.
6.8.3. Verificarea cerinței de stabilitate
Cerința de stabilitate a clădirilor de zidărie este satisfăcută dacă sunt respectate cerințele de alcătuire pentru ansamblul construcției date la 2.2.3. și cerințele geometrice și de alcătuire constructivă
pentru fiecare perete date în capitolele 5 și 6.
6.8.4. Verificarea cerinței de ductilitate
Cerința de ductilitate a pereților din zidărie este considerată satisfăcută dacă sunt realizate următoarele cerințe:
▪ efortul unitar mediu de compresiune din încărcările gravitaționale se limitează la valori moderate (orientativ, circa 40% din rezistența de proiectare la compresiune centrică);
▪ sub efectul simultan al încărcărilor gravitaționale și seismice:
- se limitează adâncimea zonei comprimate conform 6.6.3.3.(5);
- armătura din zona întinsă reprezintă numai o fracțiune din cantitatea corespunzătoare situației de "balans" - conform 6.6.3.3.(3);
- deformația specifică în zidăria tălpilor pereților cu secțiuni compuse (L,T,I) se limitează la valoarea deformației ultime (epsilon(zu)) a elementelor pentru zidărie respective - conform 6.6.3.4.(1);
- capacitatea de rezistență la forță tăietoare (care poate genera ruperi de tip fragil ruperea din forță tăietoare pe secțiuni în scară, de exemplu) - este superioară forței tăietoare asociată mecanismului
de rupere ductil, sau mai puțin fragil, din compresiune excentrică.
CAPITOLUL 7
PREVEDERI CONSTRUCTIVE PENTRU CLĂDIRI DIN ZIDĂRIE
7.1. Prevederi constructive privind suprastructura.

7.1.1. Prevederi generale
7.1.1.1. Materiale pentru structură
Materialele pentru structura clădirilor de zidărie vor respecta condițiile minime de calitate impuse în Codul P100-1/2006 și în Cap. 3 din prezentul Cod.
7.1.1.2. Secțiuni de zidărie slăbite prin goluri și șlițuri.
(1) Secțiunea orizontală a pereților structurali nu va fi slăbită prin prevederea de:
▪ goluri verticale pentru coșurile de fum sau ventilații;
▪ șlițuri orizontale sau oblice pentru instalații realizate prin spargere sau zidire.
(2) În cazul în care, prin proiect, se prevăd șlițuri verticale executate prin zidire, adâncimea acestora va fi <= 1/3 din grosimea peretelui. Dacă rezistența secțiunii slăbite, calculată conform 6.6.3.1.(3)
este insuficientă pentru preluarea eforturilor secționate de proiectare, secțiunea respectivă va fi întărită prin armare în rosturile orizontale și/sau prin elemente de beton armat.
(3) Se acceptă executarea, numai prin frezare, a șlițurilor verticale sau oblice, cu adâncimea de maximum 2.0 cm, pentru instalațiile electrice, fără afectarea integrității și a stratului de protecție a barelor
longitudinale din centuri.
7.1.2. Prevederi specifice pentru construcții cu pereți structurali de zidărie
(1) Pentru proiectarea pereților structurali și a planșeelor se vor respecta regulile generale de alcătuire de la Cap. 5 și regulile specifice date în continuare pentru fiecare tip de alcătuire a pereților
structurali.
(2) În cazul clădirilor cu planșee alcătuite din elemente liniare (care descarcă pe o singură direcție), indiferent de tipul zidăriei (ZNA, ZC sau ZIA), se vor prevedea măsuri constructive pentru ancorarea,
la fiecare planșeu, a pereților structurali exteriori dispuși paralel cu elementele principale ale planșeului.
7.1.2.1. Prevederi specifice pentru construcții cu pereți structurali de zidărie nearmată (ZNA)
(1) La nivelul fiecărui planșeu, indiferent de materialul din care este realizat acesta (beton armat sau lemn), se vor prevedea centuri de beton armat în planul pereților, care vor îndeplini condițiile de la
5.2.4.
(2) În cazul clădirilor cu mansardă sau cu pod necirculabil și cu șarpantă din lemn se vor prevedea centuri la partea superioară a tuturor pereților care depășesc nivelul ultimului planșeu.
(3) Înălțimea minimă a centurilor va fi egală cu grosimea plăcii planșeului pentru pereții interiori și cu dublul acesteia pentru pereții de pe conturul clădirii și de la casa scării.
(4) Lățimea centurilor pentru pereții de fațadă va fi egală cu grosimea peretelui dar cel puțin 25 cm, dacă centura este retrasă de la fața exterioară a peretelui pentru a se realiza izolarea termică a
acesteia.
(5) Armarea longitudinală al centurilor se va face cu cel puțin patru bare Φ >= 10 mm, asigurând un procent de armare >= 0.5%, cu etrieri închiși Φ >= 6 mm, dispuși la maximum 15 cm distanță în
câmp curent și la maximum 10 cm distanță pe zona de înnădire a armăturilor longitudinale.
(6) Centurile vor alcătui contururi închise; acoperirea cu beton, înnădirea și ancorarea barelor din centuri se vor face luând ca document de referință STAS 10107/0-90 și precizărilor de la 7.1.2.2.2.
(7) Peste golurile de uși și de ferestre se vor prevedea buiandrugi din beton armat, de regulă, legați cu centura de la nivelul planșeului.
(8) În condițiile stabilite la 6.3.1.(11), armarea elementului constituit din centură și buiandrug va satisface următoarele condiții:
▪ la partea superioară, armătura din centură definită la (5) va fi continuă în rigla de cuplare;
▪ la partea inferioară procentul de armare va fi 0.1% raportat la întreaga secțiune de beton;
▪ pentru elementele a căror înălțime este > 700 mm se aplică prevederile luate din documentul de referință STAS 10107/0/90;
▪ armăturile transversale vor asigura o capacitate de rezistență la forță tăietoare superioară cu cel puțin 25% celei care rezultă din momentele de plastificare ale elementului calculate ținând seama de
suprarezistența armăturilor.
(9) Dacă buiandrugul prevăzut conform (7) nu este legat cu centura planșeului, armarea acestuia se va determina numai pentru încărcările verticale aferente, luând ca referință condițiile din STAS
10107/0-90 pentru elemente neparticipante la preluarea eforturilor din cutremur.
(10) Pentru clădirile amplasate în zone seismice cu a(g) >= 0.12 g în zonele de legătură între pereții perpendiculari (colțuri, ramificații și intersecții) se vor prevedea armături în rosturile orizontale
conform 7.1.2.2.4.(2) și (3).
7.1.2.2. Prevederi specifice pentru construcții cu pereți structurali de zidărie confinată (ZC)
7.1.2.2.1. Prevederi referitoare la stâlpișorii de beton armat
(1) Secțiunea transversală a stâlpișorilor va satisface următoarele condiții:
▪ aria secțiunii transversale >= 625 cm2 - 25 x 25 cm;

▪ latura minimă >= 25 cm.
(2) Armarea stâlpișorilor va satisface următoarele condițiile precum și condițiile suplimentare date în Codul P100-1/2006, diferențiate în funcție de valoarea accelerației seismice de proiectare (a(g)):
▪ procentul de armare longitudinală va fi >= 0.8%;
▪ diametrul barelor longitudinale va fi >= 12 mm;
▪ diametrul etrierilor va fi >= 6 mm; etrierii vor fi dispuși la distanțe <= 15 cm, în câmp curent și <= 10 cm pe lungimea de înnădire a armăturilor longitudinale.
(3) Barele longitudinale ale stâlpișorilor de la ultimul nivel vor fi ancorate în centurile ultimului nivel conform cerințelor luate din documentul normativ de referință STAS 10107/0-90.
(4) Înnădirea barelor longitudinale din stâlpișori se va face prin suprapunere, fără cârlige, pe o lungime >= 50 Φ; în secțiunea de la bază (secțiunea de încastrare conform 6.3.1.(2)), suprapunerea
barelor longitudinale ale stâlpișorilor din suprastructură cu mustățile din socluri sau din pereții de subsol se va face pe o lungime >= 60 Φ.
7.1.2.2.2. Prevederi referitoare la centuri
(1) Centurile vor fi continue pe toată lungimea peretelui și vor alcătui contururi închise. La colțurile, intersecțiile și ramificațiile pereților structurali se va asigura legătura monolită a centurilor amplasate
pe cele două direcții iar continuitatea transmiterii eforturilor va fi realizată prin ancorarea barelor longitudinale în centurile perpendiculare pe o lungime de cel puțin 60 Φ.
Continuitatea armăturilor din centuri

(2) Centurile de la nivelul planșeelor curente și cele de la acoperiș nu vor fi întrerupte de goluri de uși și ferestre cu excepția situațiilor menționate la (3).
(3) Continuitatea centurilor poate fi întreruptă numai în următoarele situații:
▪ centura planșeului curent, în dreptul casei scării, cu condiția să se prevadă:
- stâlpișori din beton armat la ambele margini ale golului;
- o centură-buiandrug, la podestul intermediar, legată de cei doi stâlpișori;
▪ centura peste zidul de la mansardă, în dreptul lucarnelor, cu condiția să se prevadă:
- stâlpișori de beton armat la ambele margini ale golului, cu armăturile longitudinale ancorate corespunzător în centura planșeului inferior;
- o centură peste parapetul de zidărie al ferestrei, legată de cei doi stâlpișori.
Întreruperea centurilor la casa scării

(4) Secțiunea transversală a centurilor va satisface următoarele condiții:
▪ aria secțiunii transversale >= 500 cm2 - 25 x 20 cm;
▪ lățimea >= 25 cm dar >= 2/3 din grosimea peretelui;

▪ înălțimea >= 20 cm.
(5) Armarea centurilor va satisface următoarele condiții precum și condițiile suplimentare date în Codul P100-1/2006, diferențiate în funcție de valoarea accelerației seismice de proiectare (a(g)):
▪ procentul de armare longitudinală >= 0.8%;
▪ diametrul barelor longitudinale >= 10 mm;
▪ diametrul etrierilor >= 6 mm; distanța între etrieri <= 15 cm în câmp curent și <= 10 cm pe lungimea de înnădire a barelor longitudinale.
(6) Înnădirile barelor longitudinale din centuri se vor face prin suprapunere, fără cârlige, pe o lungime de >= 60 Φ. Secțiunile de înnădire ale barelor din centură vor fi decalate cu cel puțin 1.00 m; într-o
secțiune se vor înnădi cel mult 50% din barele centurii.
(7) În cazul șlițurilor verticale realizate prin zidire, conform prevederilor de la 7.1.1.1.(2) continuitatea armăturilor din centuri care se întrerup va fi asigurată prin bare suplimentare având o secțiune cu
cel puțin 20% mai mare decât cea a barelor întrerupte.
Armarea centurilor slăbite prin șlițuri

(8) În cazul clădirilor cu șarpantă, în centurile de la ultimul nivel se vor prevedea piese metalice pentru ancorarea cosoroabelor șarpantei.
7.1.2.2.3. Prevederi referitoare la riglele de cuplare
(1) În clădirile curente, riglele de cuplare vor fi legate monolit cu centura planșeului.
(2) Lungimea de rezemare a riglelor de cuplare pe pereții de zidărie va fi >= 40 cm cu condiția satisfacerii cerințelor de la 6.8.4.
(3) Lățimea riglelor de cuplare va fi egală cu grosimea peretelui. Pentru pereții de fațadă se acceptă o reducere de 5 cm pentru aplicarea protecției termice.
(4) Armarea riglelor de cuplare se va stabili prin calcul astfel încât să fie satisfăcute cerințele de la 6.8.4. și condițiile minime de la (5).
(5) Armarea longitudinală minimă a riglelor de cuplare va satisface următoarele condiții:
▪ la partea superioară, armătura din centură va fi continuă în rigla de cuplare;
▪ la partea inferioară procentul de armare va fi >= 0.1% raportat la întreaga secțiune de beton a riglei de cuplare;

▪ pentru elementele a căror înălțime este > 700 mm se aplică prevederile documentului normativ de referință STAS 10107/0/90.
(6) Armăturile transversale din riglele de cuplare vor fi calculate pentru forța tăietoare determinată conform Codului P100-1/2006.
7.1.2.2.4. Armarea zidăriei în rosturile orizontale
(1) Rosturile orizontale ale zidăriei vor fi armate, indiferent de rezultatele calculului cerut la 7.1.2.3.(2), pentru următoarele elemente ale clădirilor situate în zone seismice cu a(g) >= 0.12 g:
▪ spaleții între ferestre sau uși care au raportul înălțime/lățime <= 2.5, dacă nu sunt întăriți cu stâlpișori din beton armat la extremități;
▪ zonele de legătură între pereții perpendiculari (intersecții, colțuri și ramificații);
▪ parapeții de sub ferestre.
(2) Armăturile de la (1) vor respecta condițiile de alcătuire de la 7.1.2.3.(3) și (4) iar la intersecții, colțuri și ramificații vor depăși marginea nodului respectiv, pe toate direcțiile, cu cel puțin 1.00 m.
Armarea zidăriei la intersecții de pereți

7.1.2.3. Prevederi specifice pentru construcții cu pereți de zidărie confinată și armată în rosturile orizontale (ZC+AR)
(1) Alcătuirea construcțiilor cu pereți structurali de zidărie confinată și armată în rosturile orizontale se va face conform regulilor de la 7.1.2.2 și cu respectarea următoarelor reguli specifice.
(2) Secțiunea armăturilor dispuse în rosturile orizontale ale zidăriei va fi determinată prin calcul. Se vor prevedea în toate cazurile armături orizontale în elementele menționate la 7.1.2.2.4.(1)
(3) Independent de rezultatele calculului, armăturile din rosturile orizontale vor satisface următoarele condiții:
▪ distanța între rosturile orizontale armate va fi <= 40 cm;
▪ aria armăturilor dispuse într-un rost orizontal va fi >= 1.0 cm2 (minimum 2Φ8 mm);
▪ acoperirea laterală cu mortar a barelor din rosturi va fi conform 4.3.3.3.(5).
(4) Armăturile dispuse în rosturile orizontale vor fi ancorate în stâlpișori sau prelungite în zidărie, dincolo de marginea opusă a stâlpișorului, pentru a se realiza o lungime de ancoraj de cel puțin 600.
Barele se vor fasona fără cârlige.
7.1.2.4. Prevederi specifice pentru construcții cu pereți de zidărie cu inima armată (ZIA).
(1) Pereții de cărămidă din straturile marginale vor avea grosimea de minimum 1/2 cărămidă (minimum 115 mm), vor fi executați cu zidăria țesută și vor avea rosturile verticale complet umplute cu
mortar. Nu se acceptă folosirea elementelor cu îmbinare mecanică (nut și feder) pentru straturile marginale de zidărie.
(2) Grosimea stratului median, de beton sau mortar-beton (grout), va fi >= 10 cm.
(3) Armarea stratului median se va determina prin calcul.
(4) Procentele de armare minime ale stratului median, la parter pentru clădiri cu înălțime >= P+2E vor respecta condițiile stabilite prin Codul P100-1/2006 în funcție de valoarea accelerației seismice de
proiectare (a(g)) la amplasament. Diametrul barelor va fi >= 8 mm iar distanța între bare va fi <= 15 cm.
(5) Pentru construcțiile cu înălțime < P+2E, și pentru nivelurile de peste parter ale construcțiilor cu înălțime >= P+2E, procentele minime de armare se vor egale cu 80% din valorile de la parter pentru
clădirile >= P+2E. În acest caz diametrul barelor va fi >= 6 mm iar distanța între bare va fi <= 1.5 t unde t este grosimea stratului median.
(6) Armarea cu plase STNB se poate face în condițiile stabilite în Codul P100-1/2006. Armarea cu plase STNB nu se va folosi la pereții parterului, indiferent de numărul de niveluri al clădirii.
7.1.3. Prevederi constructive referitoare la planșee
(1) Grosimea plăcilor planșeelor de beton armat va fi stabilită prin calcul ținând seama de:
▪ cerințele de rezistență și de rigiditate;
▪ cerințele de izolare fonică.
Grosimea minimă a plăcii va fi 13 cm.
(2) Dimensiunile elementelor planșeelor din lemn vor fi verificate pentru cerințele de la (1) și, în plus, pentru cerința de evitare/limitare a vibrațiilor produse de mișcarea persoanelor pe planșeu.
(3) În cazul planșeelor din lemn se vor lua măsuri pentru protecția la foc și pentru protecția împotriva dăunătorilor (protecție biologică) conform reglementărilor în vigoare.
(4) Pentru planșeele din beton armat monolit se vor respecta prevederile constructive prezentate în documentul normativ de referință STAS 10107/1-4.
(5) Pentru planșeele prefabricate din beton armat se vor adopta numai îmbinări de tip "umed". Principiile și detaliile de alcătuire vor fi similare cu cele adoptate pentru planșeele clădirilor cu pereți
structurali de beton armat.
(6) Pentru preluarea eforturilor produse de încărcările orizontale, în cazurile prevăzute la 6.5.(5), în planșee se vor prevedea armăturile necesare, rezultate din calcul, pentru eforturile secționale
determinate conform 6.5.2.
7.2. Prevederi constructive privind infrastructura
(1) Pentru toate elementele de beton armat ale infrastructurii acoperirea cu beton, înnădirea și ancorarea barelor se vor face luând ca document normativ de referință STAS 10107/0-90.
(2) În cazul amplasamentelor pe terenurile dificile de fundare, detalierea constructivă a infrastructurilor se va face conform reglementărilor specifice.
(3) În cazurile în care, conform prevederilor de la aliniatele următoare, soclul și/sau pereții de subsol pot fi executați din beton simplu, proiectantul va examina oportunitatea prevederii unei armături
minime pentru preluarea eforturilor provenite din contracția betonului.
7.2.1. Fundații
În cazul fundațiilor care sunt în contact cu pământuri care conțin compuși chimici agresivi față de beton se vor lua măsuri de asigurare a durabilității betonului prin unul sau prin ambele procedee
indicate mai jos:
▪ folosirea cimenturilor rezistente la acțiunea substanțelor respective;
▪ acoperirea betonului cu pelicule de protecție rezistente la acțiunea acestor agenți.
7.2.2. Socluri
(1) În cazurile în care soclurile se execută din beton simplu, la nivelul pardoselii parterului se va prevedea un sistem de centuri care va forma contururi închise. Aria armăturilor longitudinale din aceste
centuri va fi cu cel puțin 20% mai mare decât aria armăturilor din centura cea mai puternic armată de la nivelurile supraterane de pe același perete. În cazurile în care înălțimea soclului, peste nivelul
tălpii de fundare, este >= 1.50 m se va prevedea și o centură la baza soclului cu aceiași armătură ca și centura de la nivelul pardoselii.
Armături pentru centuri și stâlpișori în socluri de beton simplu

(2) Continuitatea armăturilor din socluri nu va fi întreruptă de golurile pentru instalații.
(3) Mustățile pentru elementele verticale de beton armat din suprastructură (stâlpișori și stratul median al pereților din ZIA) vor fi ancorate în soclu pe o lungime de minimum 60 Φ >= 1.0 m și vor fi

fasonate fără cârlige.
NOTĂ: Se recomandă ca aceste armături să fie proiectate ca rezemate la baza soclului (pe betonul de egalizare) deoarece armăturile plasate mai sus și a căror poziție este asigurată numai prin legare
cu sârmă, cad în timpul vibrării și astfel lungimile de suprapunere la parter devin insuficiente.
(4) Soclurile pereților de contur vor fi protejate la exterior cu tencuială hidrofugă. Între fața superioară a soclului și zidul din elevație se va prevedea un strat de hidroizolație rigidă care va satisface
cerințele de la 4.3.3.5.(1).
(1) În cazurile în care pereții de subsol se execută din beton simplu, indiferent de rezultatele calculului, peretele de subsol va fi prevăzut cu două centuri, care vor forma contururi închise pe ansamblul
clădirii, amplasate la baza peretelui și la nivelul planșeului peste subsol. Aria armăturilor longitudinale din fiecare dintre cele două centuri va fi cu cel puțin 20% mai mare decât aria armăturilor din
centura cea mai puternic armată de la nivelurile supraterane de pe același perete.
Armături pentru centuri și stâlpișori în pereți

de subsol din beton simplu
(2) Continuitatea armăturilor din centuri nu va fi întreruptă de golurile pentru instalații.
(3) În cazul în care fundațiile se execută din beton simplu, armăturile din centurile prevăzute la 7.2.2.(1) și respectiv 7.2.3.(1) vor fi majorate cu cel puțin 20%.
(4) Mustățile pentru elementele verticale din suprastructură (stâlpișori și stratul median al pereților din ZIA) vor fi ancorate în centura inferioară a peretelui sau, după caz, vor fi înnădite cu mustățile din
talpa de fundare. Mustății e vor fi fasonate fără cârlige. Continuitatea mustăților pentru armăturile verticale nu va fi întreruptă de golurile pentru instalații.
(5) Dacă amplasarea favorabilă a golurilor la subsol, conform recomandărilor de la 5.4.3.(4), nu poate fi realizată, în cazul clădirilor situate în zone cu a(g) >= 0.24 g, rezistența zonelor slăbite va fi
verificată prin calcul pe un model care va lua în considerare conlucrarea peretelui de subsol cu cel din suprastructură și cu terenul de fundare.
(6) Armarea pereților de subsol se va determina prin calcul. Indiferent de rezultatele calculului procentele minime de armare vor fi:
▪ vertical: 0.20%;
▪ orizontal: 0.15%.
(7) Golurile de uși și ferestre din pereții de beton armat din subsol vor fi bordate cu armături verticale a căror secțiune totală va fi cu cel puțin 20% mai mare decât secțiunea armăturilor întrerupte de
gol. Ancorarea acestor armături dincolo de marginea golurilor se va face pe o lungime >= 50 Φ.
(8) În dreptul golurilor de uși, forța tăietoare din secțiunile de beton (buiandrug și centura inferioară) va fi preluată integral cu armături verticale sau etrieri.
(9) Golurile de uși și de ferestre din pereții de beton simplu din subsol vor fi bordate după cum urmează:
▪ armături verticale >= 4Φ12 PC52/4Φ14 OB37;
▪ armături în plinurile orizontale calculate pentru efectele locale (reacțiunea terenului/încărcarea adusă de planșeu) și pentru forța tăietoare rezultată din conlucrarea teren/perete de subsol/perete din
suprastructură.
(10) Pereții de contur de la subsol vor fi prevăzuți cu hidroizolație verticală împotriva apelor de infiltrație.
(11) Pereții de contur și cei interiori de la subsol vor fi prevăzuți cu hidroizolație orizontală împotriva ascensiunii capilare a apei subterane.
Hidroizolația va fi, de regulă, de tip "tencuială rigidă" pentru a permite realizarea continuității mustăților verticale pentru armarea pereților de subsol.
7.2.4. Planșee la infrastructură.
(1) Plăcile de beton armat pentru pardoseala de la parter (la clădiri fără subsol) și pentru pardoseala de la subsol vor fi prevăzute cu izolație termică conform reglementărilor specifice și cu un strat de
rupere a capilarității pentru a împiedica ascensiunea apei subterane.
(2) Stratul de rupere a capilarității va fi executat din pietriș.
(3) Betonul va fi turnat pe un strat de folie din material plastic sau de carton pentru a se evita pierderea apei din betonul proaspăt.
(4) În cazul în care pe placa suport a pardoselii de la subsol sunt rezemați pereți nestructurali se vor respecta prevederile de la 5.4.1.(3).
7.3. Prevederi constructive pentru elementele nestructurale din zidărie
7.3.1. Prevederi constructive pentru pereții exteriori nestructurali (de fațadă).
(1) Pereții exteriori nestructurali, care nu constituie panouri de umplutură la cadre (de exemplu, pereți rezemați pe console, pereți cu goluri mari), executați din zidărie de cărămidă/blocuri vor fi
proiectați pentru a rezista efectelor:
▪ acțiunii seismice perpendiculară pe plan;
▪ presiunii vântului;
▪ deplasărilor relative de nivel determinate conform Cap. 10. din Codul P100-1/2006.
(2) Pereții exteriori nestructurali din zidărie menționați la (1) vor fi prevăzuți, după caz, cu stâlpișori ancorați în structura principală și cu centuri. În cazul structurilor alcătuite din cadre de beton armat,
sistemul de stâlpișori și centuri va fi proiectat astfel încât să se evite formarea stâlpilor scurți. În cazul pereților rezemați pe console se va ține seama și de prevederile din Codul P100-1/2006, cap.10.
Măsuri constructive pentru parapeți din zidărie(a) Parapet în planul structurii(b) Parapet la balcon (pe consolă)
(3) Pereții exteriori nestructurali din zidărie care constituie panouri de umplutură în cadrele de beton armat sau de oțel vor fi proiectați conform prevederilor 6.6.5 din prezentul Cod. Ancorarea de
structura principală a acestor pereți se va face astfel încât să nu se formeze stâlpi scurți, prin introducerea unor legături orizontale (centuri) suplimentare.
7.3.2. Prevederi specifice pentru pereții interiori nestructurali (de compartimentare)
(1) Pentru proiectarea pereților despărțitori din zidărie executată cu elemente din toate grupele menționate la 3.1.2.2. se va ține seama de cerințele Codului P100-1/2006, cap. 10 și de prevederile
aliniatelor următoare.
(2) Pentru proiectarea pereților de compartimentare se vor lua în considerare următoarele categorii de încărcări perpendiculare pe planul peretelui:
▪ forța seismică perpendiculară pe plan determinată conform Codului P100-1/2006, cap. 10;
▪ încărcările de exploatare (utile), menționate la 6.2.1.(3).
(3) Momentele încovoietoare de proiectare se vor determina conform 6.4.2.
(4) Pereții despărțitori pot fi executați din zidărie simplă dacă eforturile unitare normale, calculate cu momentele încovoietoare determinate conform (3), sunt mai mici, cel mult egale, cu rezistențele de
proiectare la întindere din încovoiere perpendicular pe planul peretelui (f(xd1), f(xd2)) date la 4.1.1.3.2.
(5) Indiferent de rezultatele calculului, legătura peretelui despărțitor cu un perete de zidărie perpendicular (chiar dacă este asigurată prin țesere) sau cu elementele verticale de beton armat adiacente
(stâlpi sau pereți structurali) va fi asigurată suplimentar prin armături (minimum două bare d = 6 mm OB37/500 mm).
(6) În cazul în care eforturile unitare normale din încovoiere perpendicular pe planul peretelui au valori mai mari decât valorile de proiectare, f(xd1), f(xd2), se pot adopta următoarele soluții:
▪ peretele se armează în rosturile orizontale dacă, din calcul, rezultă că ruperea se produce în plan perpendicular pe rosturile orizontale în câmpul peretelui și la reazeme (această soluție este
recomandată în special în cazul pereților realizați cu elemente cu îmbinare verticală mecanică - nut și feder);
▪ dimensiunile panoului se reduc prin centuri și stâlpișori intermediari astfel încât eforturile unitare efective să devină mai mici decât eforturile unitare de calcul; centurile și stâlpișorii vor fi ancorați de
structura principală și vor fi dimensionați pentru a prelua încărcările laterale ale panourilor de zidărie.
Centuri și stâlpișori intermediari la pereți nestructurali

(7) Pereții despărțitori din zidărie care nu pot fi fixați la nivelul tavanului (pereții cu înălțime mai mică decât cea a etajului - la grupurile sanitare, de exemplu) vor fi legați între ei și lateral de structura
principală. Legătura se va realiza prin țesere sau cu piese metalice-bolțuri împușcate - dacă elementele laterale sunt pereți din beton armat.
La partea superioară a acestor pereți se va turna o centură din beton armat dimensionată astfel încât să poată prelua și transmite la structura principală eforturile datorate încărcărilor aplicate normal
pe planul peretelui. Armăturile acestei centuri vor fi ancorate corespunzător în elementele de beton sau în zidăria pereților adiacenți.
În cazul în care pereții despărțitori cu înălțime parțială constituie panouri de umplutură în cadre de beton armat, centurile nu vor fi legate de stâlpii structurii principale pentru a se evita "scurtarea"
acestora.
Asigurarea stabilității pereților nestructurali cu

înălțimea mai mică decât cea a etajului
7.3.3. Prevederi specifice pentru calcane, timpane și alte elemente de zidărie care lucrează în consolă
(1) Rezistența și stabilitatea elementelor de zidărie minore (cu dimensiuni și mase reduse) care lucrează în consolă, rezemate pe planșeele clădirilor cu structura din zidărie sau din beton armat (atice,
parapeți la balcoane sau scări, parapeți interiori între spații denivelate) vor fi verificate prin calcul conform prevederilor de la 6.6.6., pentru încărcările de exploatare orizontal prevăzute în documentul
normativ de referință STAS 10101/2 A1-87 și pentru forțele seismice stabilite conform Codului P100-1/2006 cap. 10.
(2) Grosimea acestor elemente nu va fi mai mică de 1/8 din înălțime.
(3) Stabilitatea elementelor minore din zidărie va fi asigurată prin:
▪ pilaștri/îngroșări locale din zidărie, conform 6.6.2.1.3.(3) și (4);
▪ stâlpișori intermediari din beton armat cu armături ancorate în elementele structurii principale (centuri sau plăci) sau în stâlpișorii nivelului inferior,
▪ centuri de beton armat turnate la partea superioară.
(4) Pentru reducerea eforturilor datorate variațiilor de temperatură, lungimile aticelor din zidărie cu grosime <= 1/2 cărămidă, se vor limita la 20.0 m, în aticele de lungimi mai mari se vor prevedea rosturi
de dilatare.
(5) Stabilitatea coșurilor de fum sau de ventilație din zidărie va fi asigurată prin:
▪ acoperirea zidăriei cu tencuieli armate având barele verticale ancorate în planșeul de la ultimul nivel, armăturile vor fi determinate prin calcul pentru forța seismică de proiectare stabilită conform
Codului P100-1/2006, cap. 10;
▪ bordarea exterioară cu profile laminate ancorate în planșeu și acoperite cu tencuială;
▪ ancorarea coșurilor, peste jumătatea înălțimii, cu tiranți prinși de bride metalice și fixați în planșeul ultimului nivel.
Asigurarea stabilității coșurilor din zidărie

(6) Mortarul zidăriei pentru coșurile de fum va fi realizat cu cimenturi rezistente la acțiunea chimică a gazelor arse.
(7) În cazul clădirilor cu pereți structurali din zidărie de BCA, coșurile de fum și de ventilație vor fi realizate din elemente ceramice sau din beton greu și nu vor fi legate de peretele structural din BCA.
(8) Elementele de zidărie majore - cu dimensiuni și mase mari - (calcane, frontoane, timpane) care lucrează în consolă, peste nivelul ultimului planșeu, vor fi asigurate împotriva răsturnării prin:
▪ ancorare de șarpanta clădirii dacă, prin proiect, se poate asigura șarpantei rezistență și rigiditate suficiente pentru a rezista forțelor de răsturnare;
▪ continuarea stâlpișorilor de la etajul inferior;
▪ prevederea specială a unor stâlpișori de beton armat în zidăria de la ultimul nivel al clădirilor din ZNA dacă armăturile stâlpișorilor din elementele în consolă nu pot fi ancorate în centurile ultimului
planșeu;
▪ legarea stâlpișorilor cu o centură de beton armat la partea superioară; dacă zidăria în consolă are înălțime mai mare - orientativ peste 2.0 m - se va prevedea și o centură intermediară pentru
fragmentarea panoului.
Asigurarea stabilității elementelor majore din zidărie de la fațade

(frontoane, timpane, calcane)
(9) Dimensiunile stâlpișorilor prevăzuți conform (3) și (8), distanțele între aceștia și armăturile respective se vor determina prin calcul pentru acțiunea încărcărilor laterale de proiectare menționate la

6.2.1.(3).
(10) Cornișele și brâurile de pe fațade pot fi realizate prin zidire dacă partea în consolă nu depășește 1/2 din grosimea peretelui. Pentru consolele mai mari, stabilitatea va fi asigurată prin elemente de
beton armat și se va verifica prin calcul.
CAPITOLUL 8
EXECUȚIA CONSTRUCȚIILOR DIN ZIDĂRIE
8.1. Generalități
(1) Toate materialele utilizate precum și modul de realizare a zidăriei trebuie să fie conform specificației din proiect. În documentație se va specifica în mod obligatoriu calitatea materialelor ce trebuie
utilizate la execuție. Modificarea prevederilor referitoare la materialele specificate se va face numai cu acordul scris al proiectantului.
(2) Se vor lua măsuri adecvate pentru asigurarea stabilității pereților individuali și a structurii în ansamblu pe toată durata de execuție a lucrărilor. Se va ține seama atât de lucrările de scurtă durată
(perioada unui schimb) cât și de lucrările de lungă durată (pe perioada de realizare a structurii de rezistență).
8.2. Materiale
8.2.1. Acceptare, manipulare și depozitarea materialelor
(1) Manipularea și depozitarea materialelor și a produselor de zidărie pentru realizarea pereților trebuie făcută, în așa fel încât, acestea să nu se degradeze și să devină inutilizabile pentru scopul
propus.
(2) Acolo unde se cere în mod expres prin caietul de sarcini materialele vor fi testate înainte de punerea în operă.
(3) Diferitele materiale vor fi depozitate separat în conformitate cu specificațiile proprii ale acestora.
8.2.2. Armături
(1) Suprafața armăturilor trebuie examinată înainte de utilizare și nu trebuie să conțină materiale corosive sau grăsimi, ce pot afecta oțelul din bare și conlucrarea dintre acesta și mortarul sau betonul
de acoperire.
(2) Armăturile care vor fi puse în operă trebuie să fie foarte bine identificate și depozitate la sol, astfel încât să nu fie murdărite cu pământ, ulei, grăsimi sau vopseluri în timpul operațiunilor de
manipulare și depozitare.
(3) La depozitarea armăturilor se va urmări evitarea posibilității de intrare în contact a acestora, pentru o perioadă mai îndelungată, cu materiale corosive sau cu apă.
8.2.3. Prepararea materialelor
8.2.3.1. Prepararea mortarelor și betoanelor la șantier. Generalități
(1) Prepararea mortarelor și betoanelor la șantier se va realiza utilizând rețetele prescrise, pentru atingerea caracteristicilor de proiectare. În cazurile în care în documentația de proiectare nu sunt date
rețetele de preparare se va realiza o specificație conform codurilor de produs, iar materialele rezultate vor fi testate în laboratoare acreditate.
(2) Acolo unde sunt specificate teste de șantier, acestea se vor efectua conform specificației de proiectare. În cazul în care se constată abateri de la caracteristicile așteptate, specificațiile de șantier pot
fi modificate numai cu acordul proiectantului.
8.2.3.1.1. Conținut de clor
La prepararea mortarelor se va avea în vedere eventualul conținut de ioni de clor din mortar, care trebuie să se înscrie în valorile permise de reglementări. La preparare se recomandă utilizarea unei
singure surse de apă controlate.
8.2.3.1.2. Rezistența la compresiune a mortarelor
În cazurile în care documentația de proiectare prevede urmărirea proprietăților mortarelor, probele se vor preleva și testa luând ca document normativ de referință SR EN 1015-11.
8.2.3.1.3. Aditivi
În cazul în care în proiect nu sunt date indicații speciale, la prepararea mortarelor aditivii (coloranți, aditivi de lucrabilitate, etc.) pot fi utilizați numai cu acordul proiectantului.
8.2.3.1.4. Dozare
(1) Dozarea rețetelor pentru mortare și betoane poate fi dată prin măsurarea materialelor componente în greutate sau în volum în proporțiile din specificație.
(2) La prepararea betoanelor se va ține seama de raportul apă-ciment, luând în considerare absorbția de apă a elementelor pentru zidărie.
8.2.3.1.5. Metode și timp de preparare
(1) Metoda și timpul de preparare trebuie să asigure omogenitatea materialului. O atenție deosebită stării de curățenie a materialelor componente pentru a se evita amestecarea cu alte materiale.
(2) Prepararea manuală a amestecului va fi permisă, acolo unde prepararea mecanică nu poate fi utilizată, numai dacă această posibilitate este prevăzută prin documentația de proiectare.
(3) Timpul de omogenizare va fi specificat în conformitate cu standardul de produs și va ține cont de posibilitatea de adăugare a componentelor în malaxor.
(4) Mortarele și betoanele trebuie preparate astfel încât să aibă suficientă lucrabilitate și să nu se producă segragări la transportul de la locul de prepare până la șantier și nici când betonul este
compactat.
8.2.3.1.6. Perioada de priză
(1) La preparare, mortarele și betoanele vor conține ciment și apă în proporțiile specificate în rețetă. Până la utilizare nu se mai acceptă adăugarea de ciment sau apă peste materialul preparat. Pentru
mortare, se acceptă în mod excepțional adăugarea de apă pentru a înlocui apa pierdută prin evaporare.
(2) Se interzice utilizarea mortarelor și betoanelor după începerea prizei.
8.2.3.1.7. Utilizarea apei calde la preparare
(1) La prepararea amestecului nu se va utiliza apă, nisip sau agregate care conțin particule de gheață.
(2) Materialele anti-îngheț vor fi folosite pe timp friguros numai dacă această posibilitate este prevăzută în documentația de proiectare.
8.2.3.2. Utilizarea mortarelor predozate
(1) Utilizarea mortarelor predozate se va face în conformitate cu instrucțiunile producătorului referitoare la timpul și modul de preparare.
(2) Mortarele se vor amesteca până la obținerea unui material omogen.
(3) Echipamentele, procedurile și aditivii se vor utiliza la șantier numai în conformitate cu instrucțiunile tehnice ale producătorilor.
(4) Mortarele preparate vor fi utilizate în conformitate cu documentația de proiectare.
8.3. Executarea zidăriilor
(1) Elementele pentru zidărie vor fi poziționate și țesute în conformitate cu regulile generale de execuție sau în conformitate cu documentația din proiect dacă prin aceasta sunt date prevederi speciale.
Regulile generale de execuție și tipurile de țesere a zidăriei la intersecții și colțuri, se vor prezenta în "Codul de bună practică pentru realizarea zidăriilor", ce va apare ulterior.
(2) Elementele pentru zidărie se vor tăia astfel încât să permită obținerea dimensiunilor, formelor și suprafețelor corecte. Se recomandă ca tăierea corpurilor să fie redusă la minimum. La elementele din
argilă arsă cu pereți subțiri din grupa 2S se vor folosi jumătățile de bloc din sortimentul producătorului.
(3) Înainte de punerea în operă, corpurile de zidărie vor avea umiditatea corespunzătoare pentru a asigura o bună aderență a mortarului. Corpurile vor fi ținute în apă sau se vor uda cu furtunul în palet
pentru a corecta umiditatea acestora.
(4) Consistența mortarului va fi stabilită astfel încât să se realizeze o grosime corectă a acestuia în rosturi și va fi adaptată tipului de material din elementele pentru zidărie. După caz, se pot utiliza
mortare cu aditivi pentru reținerea apei.
8.3.2. Rosturi.
8.3.2.1. Generalități
(1) Rosturile verticale și orizontale vor fi executate conform documentației din proiect.
(2) Rosturile vor avea o grosime și un aspect uniform, dacă nu este specificat altfel prin proiect.
(3) Rosturile verticale vor fi complet umplute cu mortar, cu excepția elementelor cu îmbinare de tip "nut și feder/lambă și uluc" pentru care se va ține seama de instrucțiunile din agrementele tehnice
corespunzătoare.
8.3.2.2. Rostuirea în timpul execuției zidăriei
(1) În cazurile prevăzute în proiect, zidăria se va executa cu rosturi aparente. În rosturile aparente fața expusă a mortarului din rost va fi prelucrată în timpul cât mortarul este încă plastic pentru a
realiza o fașă finisată, astfel încât să se asigure caracteristicile de durabilitate și rezistență la ploaie ale peretelui. Dacă este specificat în proiect, rosturile se pot umple la fața expusă cu mortar de
marca superioară.
(2) Pentru pereții cu grosimea mai mică de 200 mm, rosturile nu vor avea o adâncime mai mare de 5 mm, decât dacă în proiect este prevăzută o altă adâncime.

8.3.2.3. Rostuire la zidărie existentă
(1) Dacă rostuirea se execută după realizarea zidăriei, folosind materiale de adaos, acestea trebuie să aibă proprietăți asemănătoare cu cele ale mortarului folosit în rosturile zidăriei.
(2) În acest caz rostul se va curăța prin scoaterea mortarului existent, astfel încât fețele zidăriei să fie curate, pe o adâncime de cel puțin 15 mm, dar nu mai mult de 15% din grosimea peretelui, iar apoi
se va umple cu mortar.
(3) Înainte de rostuire, mortarul neaderent se va îndepărta, iar suprafețele adiacente rostului se vor uda cu apă.
8.3.2.4. Legăturile pereților
(1) Pereții vor fi țesuți și legați conform regulilor generale de execuție sau în conformitate cu documentația din proiect dacă prin aceasta sunt date prevederi speciale.
(2) Dacă pereții sunt realizați din mai multe straturi care trebuie să conlucreze, de exemplu, pereții dubli cu gol interior sau pereții cu zidărie de placaj, acestea se vor lega conform documentației din
proiect.
(3) Elementele de legătură pentru pereții dubli cu gol interior, vor fi poziționate și înglobate luând ca document normativ de referință SR-EN 845-1 și se vor lua măsuri care să împiedice trecerea apei de
la un strat al peretelui la altul.
(4) Pereții de placare vor fi legați de peretele pe care sunt aplicați conform documentației din proiect.
8.3.2.5. Montarea armăturilor
(1) Armăturile vor fi montate în conformitate cu detaliile din proiect, cu specificațiile și toleranțele corespunzătoare.
(2) Se vor folosi, acolo unde este necesar, agrafe și distanțieri pentru legarea armăturilor în pozițiile corespunzătoare, astfel încât să se asigure acoperirile de beton specificate în proiect.
(3) Înădirea barelor se va realiza numai în pozițiile indicate în proiect.
(4) Armăturile se vor lega provizoriu cu sârmă în vederea menținerii poziției corecte a acestora, pe parcursul punerii în operă a betonului sau mortarului.
8.4. Protecția zidăriei nou executate
(1) Zidăriile nou executate, vor fi protejate împotriva degradărilor mecanice (șocuri, vibrații etc.) și a efectelor climatice (ploaie, însorire, vânt, îngheț, etc.).
(2) Zidăria nou executată, va fi protejată la partea superioară pentru prevenirea spălării mortarului din rosturi de către apele pluviale, pentru a împiedica ieșirea varului din mortar (eflorescența) și pentru
a preveni degradarea materialelor care nu sunt rezistente la apă.
8.4.2. Protecția zidăriei
Pentru zidăria nou executată nu este permisă uscarea rapidă. În acest scop trebuie luate măsurile corespunzătoare pentru a menține o umiditate suficientă până când zidăria va avea o rezistență
corespunzătoare, în special în condiții nefavorabile, cum ar fi umiditate scăzută, temperaturi înalte și/sau curenți de aer puternici.
8.4.3. Protecția împotriva înghețului
În cazul executării pe timp friguros, se vor lua toate măsurile prevăzute în reglementările specifice pentru evitarea degradării zidăriei datorită înghețului.
8.4.4. Încărcarea zidăriei
(1) Zidăria nou executată nu va fi supusă încărcărilor decât după atingerea unei rezistențe corespunzătoare pentru a putea suporta încărcarea fără degradări.
(2) Umplutura din spatele unui zid de sprijin din zidărie nu se va face decât după ce zidăria peretelui este capabilă să preia împingerile rezultate din operația de umplere, ținând seama de forțele
datorate compactării sau vibrațiilor.
(3) O atenție deosebită trebuie acordată pereților care rămân, temporar, necontravântuiți în timpul execuției și care pot fi supuși la încărcări din vânt, sau la unele acțiuni care pot apărea în timpul
execuției; dacă este necesar, se vor prevedea sprijiniri temporare, pentru menținerea stabilității.
8.4.5. Abateri limită
(1) Zidăria va fi executată cu fețele laterale plane și verticale și cu rosturile orizontale, dacă nu sunt prevăzute altfel în proiect.
(2) Abaterile limită pentru construcții din zidărie sunt date în tabelul 9.1 din prezentul Cod
8.4.6. Alte detalii de execuție
8.4.6.1. Rosturi de mortar care permit deplasări
Condițiile de folosire și detaliile pentru acest tip de rosturi se vor da în reglementări specifice (Normativ/Agrement tehnic) elaborate și aprobate conform legislației din România.
8.4.6.2. Înălțimea zidăriei
Înălțimea zidăriei realizată într-un schimb, va fi limitată, astfel încât să se evite pierderea stabilității acesteia și supraîncărcarea mortarului proaspăt; pentru determinarea înălțimii maxime a zidăriei
executate într-un schimb vor fi luate în considerare, grosimea zidăriei, tipul mortarului, forma și densitatea corpurilor de zidărie și gradul de expunere la vânt.
8.4.6.3. Pereți dubli cu beton armat de umplutură (zidărie cu inimă armată)
(1) La execuția pereților dubli cu stratul median din beton armat, înainte de începerea betonării, se va curăța spațiul interior de resturi de mortar și de alte impurități.
(2) Detonarea se va realiza în straturi, astfel încât să se asigure umplerea completă a golului și să se evite segregarea betonului. Ordinea operațiilor trebuie să fie stabilită astfel încât zidăria să aibă o
rezistență adecvată pentru a rezista la presiunea datorată betonului proaspăt.
(3) Compactarea betonului se va realiza numai manual fiind interzisă folosirea vibrării.
8.4.6.4. Zidărie confinată
(1) Zidăria confinată se va realiza conform documentației din proiect.
(2) Compactarea betonului se va realiza numai manual, fiind interzisă folosirea vibrării.
8.4.6.5. Tiranți din oțel și accesorii
(1) Tiranții, plăcile, dispozitivele de ancorare etc. se vor manipula și depozita astfel încât să se evite deteriorarea lor prin agenți mecanici, și fizico-chimici.
(2) Zidăria cu tiranți din oțel se va realiza conform specificațiilor.
CAPITOLUL 9
CONTROLUL PROIECTĂRII ȘI EXECUȚIEI CONSTRUCȚIILOR DIN ZIDĂRIE
9.1. Controlul proiectării

(1) Construcțiile de zidărie se vor executa pe baza unui proiect autorizat de către organele de drept în conformitate cu cerințele Legii nr. 10/1995, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Cu excepția construcțiilor de mică importanță prevăzute de lege toate proiectele vor fi verificate de către verificatori tehnici atestați.
(3) Proiectele de execuție trebuie să conțină prevederi clare și explicite în ceea ce privește completitudinea datelor necesare executării lucrărilor (criterii de performanță cu niveluri/clase de performanță
stabilite, condiții, s.a.)
(4) Proiectul trebuie să conțină, direct sau prin trimiteri la reglementări tehnice aplicabile:
▪ nivelurile de performanță pentru toate caracteristicile/criteriile de performanță precizate în caietele pe categorii de lucrări aplicabile;
▪ punctele de oprire (fazele determinante), cu mărimile care se verifică, valorile de control și condițiile pentru continuarea lucrărilor; fazele/etapele care devin lucrări ascunse și pentru care trebuie să fie
făcută recepția.
9.2. Controlul execuției
9.2.1. Verificări de efectuat pe parcursul executării lucrărilor.
(1) Toate elementele pentru zidărie care se folosesc la executarea zidăriilor și pereților se vor pune în operă numai după ce conducătorul tehnic al lucrării a verificat că ele corespund cu prevederile
proiectului și prescripțiilor tehnice. Verificările se fac pe baza documentelor care atestă calitatea materialelor și le însoțesc la livrare (certificate de calitate, fișe de transport), prin examinare vizuală și
măsurători.
(2) La elementele pentru zidărie se vor verifica dimensiunile, marca, clasa și calitatea funcție de condițiile tehnice cerute pentru fiecare material.
(3) Cărămizile refractare presupun o sortare prealabilă pe calități și dimensiuni, grupate pe tolerante. Se va evita așezarea cărămizilor cu defecte sau prelucrate în prealabil prin tăiere, cioplire sau
șlefuire spre interior.
(4) Verificarea mortarului și a betonului provenit de la stații sau centrale de beton se face pe baza fișei de transport în care se precizează marca, consistența și conținutul de agregate mari, temperatura,
precum și prin încercări pentru controlul realizării mărcii.
(5) Verificarea armăturilor se va face sub raportul diametrelor, sortimentului și alcătuirilor plaselor sudate prin puncte.
(6) Pentru gheremele și buiandrugi, verificarea se face bucată cu bucată.
(7) În cazul în care calitatea materialului este sub nivelul cerinței proiectantului, utilizare lui în lucrare se va face doar cu avizul beneficiarului (diriginte, consultant) și proiectantului efectuându-se și

încercări de laborator suplimentare.
(8) Verificarea calității zidăriilor și pereților se face pe tot timpul execuției lucrărilor de către șeful de echipă, maistru, iar la lucrări ascunse și de către conducătorul tehnic și reprezentantul beneficiarului.
NOTĂ: Verificările se fac vizual și prin măsurători.
(9) Controlul asupra calității materialelor în momentul punerii în operă va consta din următoarele:
a) Zidării:
▪ se va examina starea suprafețelor cărămizilor, blocurilor, plăcilor de b.c.a., ipsos, ș.a., interzicându-se folosirea celor acoperite de praf, impurități sau gheață;
▪ se va verifica în special, pe timp călduros, dacă se udă elementele pentru zidărie înainte de punerea în operă;
▪ pe măsura executării lucrărilor, se va verifica dacă procentul de fracțiuni de cărămizi față de cele întregi nu depășesc limita maximă de 15%;
▪ se va examina starea suprafețelor cărămizilor și blocurilor refractare, interzicându-se folosirea celor cu știrbituri sau cu colțuri rupte;
▪ se va verifica modul de conservare a produselor refractare magnezitice (foarte higroscopice) interzicându-se utilizarea acelor cărămizi care au devenit friabile prin depozitarea necorespunzătoare;
▪ prin măsurători cu conul etalon, se va verifica la fiecare punct de lucru și la fiecare șarjă de mortar, cât mai frecvent, dacă consistența mortarului de zidărie se înscrie în limitele prevăzute în tehnologia
de lucru.
- 8 ... 13 cm la zidărie din cărămizi pline și blocuri din beton cu agregate grele și ușoare;
- 7 ... 8 cm la zidăria din cărămizi și blocuri cu goluri verticale și orizontale;
- 10 ... 11 cm la zidăria din blocuri mici și plăci de beton celular autoclavizat;
- 11 ... 13 cm la pasta de ipsos pentru plăci și fâșii de ipsos;
▪ ghermelele se vor executa bucată cu bucată, verificându-se forma, dimensiunile lor, protecția împotriva umidității.
b) Pereți despărțitori:
▪ se va verifica posibilitatea de țesere a zidăriei pentru pereții despărțitori de zidăria structurală;
▪ zidăria se va țese la colțuri și intersecții sau vor fi utilizate ancoraje din oțel beton prevăzute în rosturile orizontale;
▪ se va examina starea suprafețelor plăcilor și fâșiilor de beton celular autoclavizat, plăcilor și fâșiilor de ipsos, interzicându-se folosirea celor fisurate și acoperite cu praf sau alte impurități;
▪ ghermelele se vor verifica bucată cu bucată verificându-se forma, dimensiunile lor și protecția împotriva umidității.
(10) Executarea zidăriilor și pereților nu va putea începe decât numai după ce se va fi verificat existența proceselor verbale de lucrări ascunse, care să ateste că suportul peste care se execută zidăria
corespunde prevederilor proiectului și prescripțiilor tehnice respective.
(11) Verificarea calității execuției zidăriilor constă din următoarele:
▪ prin măsurători la fiecare zid se va verifica dacă rosturile verticale sunt țesute la fiecare rând astfel ca suprapunerea cărămizilor din 2 rânduri succesive pe înălțime să se facă pe minimum 1/4
cărămida în lungul zidului și 1/2 cărămida pe grosime; la blocurile ceramice, din beton cu agregate ușoare și din beton celular autoclavizat se va verifica dacă rosturile verticale sunt țesute la fiecare
rând ca suprapunerea blocurilor să se facă pe 1/2 bloc;
▪ la zidăria executată din plăci de beton celular autoclavizat sau din ipsos se va verifica dacă țeserea verticală s-a făcut la fiecare rând, iar suprapunerea plăcilor s-a făcut pe 1/2 placă;
▪ se vor verifica grosimile rosturilor verticale și orizontale ale zidăriei prin măsurarea a 5-20 de rosturi la fiecare zid; media aritmetică a măsurătorilor făcute cu precizie de 1 mm trebuie să se înscrie în
limitele abaterilor admisibile din Tabelul 1;
▪ vizual se va verifica în toate zidurile dacă toate rosturile verticale și orizontale sunt umplute cu mortar, cu excepția adâncimii de 1 ... 1,5 cm de la fețele văzute ale zidăriei, nu se admit rosturi
neumplute; la pereții din plăci de ipsos rosturile se umplu complet cu pasta de ipsos;
▪ orizontalitatea rândurilor de zidărie se va verifica cu ajutorul furtunului de nivel și a dreptarului pe cant, la toate zidurile;
▪ modul de realizare a legăturilor zidăriilor se va verifica la toate colțurile, ramificațiile și intersecțiile, asigurându-se executarea lor conform cu prevederile din prezentul Cod;
▪ grosimea zidăriilor se va verifica la fiecare zid în parte. Verificarea grosimii zidăriei se va face prin măsurarea cu precizie de 1 mm a distanței pe orizontala dintre două dreptare aplicate pe ambele fețe
ale zidului. Măsurarea grosimii se face la 3 înălțimi sau puncte diferite ale zidului, iar media aritmetică a rezultatelor se compară cu grosimea prevăzută în proiect;
▪ verticalitatea zidăriei (suprafețelor și muchiilor) se verifică cu ajutorul firului de plumb și dreptarului cu lungimea de cca. 2,5 m, verificarea se face în câte 3 puncte pe înălțime la fiecare zid;
▪ planeitatea suprafețelor și rectilinitatea muchiilor se va verifica prin aplicarea pe suprafața zidului a unui dreptar cu lungimea de cca. 2,5 m și prin măsurarea cu precizia de 1 mm a distanței dintre
rigla și suprafața sau muchia respectivă. Verificarea se face la toate zidurile;
▪ lungimea și înălțimea tuturor zidurilor, dimensiunile golurilor și ale plinurilor dintre goluri se verifică prin măsurarea directă cu ruleta sau cu metrul. Media a 3 măsurători se compară cu dimensiunile
din proiect.
(12) La zidăria armată, pe lângă cele arătate la (11) se verifică următoarele:
▪ se va verifica dacă armarea zidăriei sau cu plase sudate prin puncte se face în secțiunile prevăzute în proiect;
▪ prin măsurători cu precizie de 1 mm se va verifica grosimea rosturilor orizontale, ținând seama că acestea trebuie să fie egale cel puțin cu suma grosimilor a 2 bare + 4 mm; totodată se va controla
dacă stratul de mortar de acoperire a armăturii în dreptul rosturilor este din ciment și are cel puțin 2 cm grosime.
(13) La zidăria confinată se va verifica la fiecare stâlpișor din beton armat următoarele:
▪ trasarea poziției stâlpișorilor;
▪ sortimentul și diametrele armăturilor;
▪ dimensiunile și intervalele dintre strepii de zidărie (atunci când aceștia sunt prevăzuți în proiect);
▪ poziționarea corectă pe înălțimea zidăriei a armăturilor din rosturile orizontale prin care se realizează legătura dintre stâlpișori și zidărie;
▪ cofrarea și betonarea stâlpișorilor.
(14) La zidăria cu inimă armată se va acorda o atenție deosebită realizării tuturor legăturilor dintre zidurile de cărămidă și cel de beton.
(15) Pentru elementele de beton armat care intră în componența zidăriilor se aplică în mod corespunzător și prevederile din NE 012/1999.
(16) La zidăria de umplutură și la lucrările de placare a fațadelor cu plăci de BCA verificările constau în următoarele:
▪ se va verifica dacă ancorarea zidăriei și a placajelor de stâlpi și pereți structurali se execută conform prevederilor proiectului în ceea ce privește diametrele și numărul barelor de ancorare sau
dimensiunile platbandelor, secțiunile în care se face ancorarea, modul de fixare a ancorajelor de elementele de beton armat.
▪ se va verifica vizual dacă zidăria a fost bine împănată între planșee, iar rosturile verticale dintre zidărie și stâlpi sau pereții structurali sunt umplute complet cu mortar; se va controla dacă suprafețele
stâlpilor sau pereților structurali din beton armat care vin în contact cu zidăria se amorsează cu mortar de ciment.
(17) Rezultatele tuturor verificărilor prevăzute în acest capitol și care se referă la zidării portante, ce urmează a se tencui se înscriu în procese verbale de lucrări ascunse. De asemenea, se înscriu în
procese verbale de lucrări ascunse, rezultatele verificărilor care au rol de izolare termică sau fonică.
(18) La controlul și recepția clădirilor și a construcțiilor de zidărie, de piatră se vor preciza următoarele:
▪ dacă materialele și piesele întrebuințate corespund celor prescrise în proiecte și standarde;
▪ dacă dimensiunile elementelor de construcție executate corespund celor din proiect;
▪ dacă rosturile de dilatare și tasare sunt bine executate și în locurile prevăzute în proiect;
▪ dacă nu s-au ivit defecte din cauza tasărilor;
▪ dacă s-au lăsat golurile și șanțurile pentru conductele de apă, canalizare, încălzire, prevăzute în proiect;
▪ verticalitatea zidurilor, stâlpilor și ferestrelor;
▪ orizontalitatea glafurilor;
▪ dacă buiandrugii sunt bine așezați deasupra golurilor de uși și ferestre;
▪ centrarea stâlpilor, precum și a grinzilor principale și secundare pe stâlpi și ziduri;
▪ executarea conform cu planurile a încastrării cornișelor;
▪ calitatea suprafeței pereților de fațadă netencuiți;
▪ legătura dintre zidăria de umplutură și elementele scheletului.
9.2.2. Verificări de efectuat la încheierea fazei de lucru.
(1) Verificările scriptice constau din examinarea existenței și analizarea conținutului proceselor verbale de lucrări ascunse, a certificatelor de calitate, a eventualelor buletine de încercare sau a actelor
încheiate cu comisia de recepție și a modului de realizare a remedierilor, precum și a dispozițiilor de șantier date de beneficiar, proiectant sau organele de control.
(2) Verificările directe se efectuează prin sondaj și se referă la aceleași elemente ca și cele de la art. 10.2.1, cu frecvența de cel puțin câte unul la fiecare 100 mp de perete.
(3) Verificarea rosturilor zidăriei refractare se efectuează cu lama de control, dimensiunile fiind variabile în raport cu calitatea zidăriei cerută prin proiect:
▪ zidăria deosebit de îngrijită cu rosturi până la 1 mm;
▪ zidăria îngrijită, cu rosturi de 1-2 mm;
▪ zidărie izolatoare de cărămidă cu diatomit, cu rosturi de 3-4 mm.
(4) După executarea recepției pe fază, comisia încheie un proces verbal în care consemnează verificările efectuate, rezultatele obținute și concluzia cu privire la posibilitatea continuării lucrărilor sau
propune supunerea lor unei comisii de expertiză.
9.2.3. Verificări de efectuat la terminarea lucrărilor aferente obiectului.
(1) Comisia de recepție constituită la terminarea lucrărilor aferente obiectului, prin membrii săi de specialitate sau prin specialiști din afara ei, procedează la verificarea scriptică și directă prin sondaje
privind dimensiunile, planeitatea, verticalitatea zidăriilor și pereților și dimensiunile golurilor.
(3) În cazul în care o parte din rezultate sunt nesatisfăcătoare se va dubla numărul verificărilor; dacă și în acest caz o parte din rezultate sunt nesatisfăcătoare, comisia va proceda la refacerea tuturor
verificărilor prevăzute în prescripțiile tehnice, cu aceleași metode sau cu alte metode care să dea rezultate echivalente.
Tabelul 9.1
ABATERI LIMITĂ
Abaterile limită față de dimensiunile stabilite prin proiect sau prin prescripțiile legale în vigoare sunt conform tabelului
Nr. Denumirea caracteristicilor Abateri limită Observații
crt. (mm)
1 La dimensiunile zidurilor, la grosimea de execuție La pereții executați din materiale

a zidurilor: provenite din demolări, abaterile
a. din cărămidă și blocuri ceramice: limită se majorează cu 50%
- ziduri cu grosimea <= 63 mm ±3
- ziduri cu grosimea de 90 mm ±4
- ziduri cu grosimea de 115 mm +4
-6
-6
- ziduri cu grosimea de 240 mm +6 -8
- ziduri cu grosimea > 240 mm ±10
b. din blocuri mici de beton cu agregate ușoare:
- ziduri cu grosimea <= 240 mm ±4
- ziduri cu grosimea >= 365 mm ±10
c. din blocuri mici, fâșii și plăci de beton celular

autoclavizat:
- ziduri cu grosimea <= 126 mm ±4 -
d. din plăci și fâșii de ipsos:
- ziduri cu grosimea de 70 mm ±0,5
e. din piatră naturală: -10
2 La goluri:
a. pentru ziduri din cărămizi, blocuri ceramice și

din blocuri mici de beton cu agregate ușoare:
- pentru dimensiunea golului <= 100 cm ±10 -
- pentru dimensiunea golului > 100 cm +20
-10
b. pentru ziduri din blocuri mici, din plăci și fâșii ±20 -

de BCA
c. pentru ziduri din plăci și fâșii din ipsos ±20 -
d. din piatră naturală: ±20 -
3 La dimensiunile în plan ale încăperilor:
- cu latura încăperii <= 300 cm ±15 -
- cu latura încăperii > 300 cm ±20
4 La dimensiunile parțiale în plan (nișe, spaleți, ±20 -

etc.)
5 La dimensiunile în plan ale întregii clădiri ±50 Cu condiția ca denivelările unui

planșeu să nu depășească 15 mm
6 La dimensiunile verticale:
a. pentru ziduri din cărămidă, din blocuri

ceramice și din blocuri mici de beton cu agregate
ușoare:
- pentru un etaj ±20
- pentru întreaga clădire (cu maximum 5 niveluri) +50
-20
b. pentru ziduri din blocuri mici și din plăci de

beton celular autoclavizat:
- pentru întreaga clădire (cu 2 niveluri executată ±30

din blocuri mici)
c. pentru ziduri din plăci și fâșii din ipsos
- pentru întreaga clădire ±30
7 La dimensiunea rosturilor dintre cărămizi, blocuri La stâlpi portanți cu secțiunea <= 0,1
sau plăci: m2 abaterile limită se micșorează cu
- rosturi orizontale ±5 50%
-2
- rosturi verticale ±5
-2
- rosturi la zidării aparente ±2
8 La suprafețe și muchii:
a) La planeitatea suprafețelor: max. 10 mm pentru o cameră
- pentru ziduri portante 3 mm/m
- pentru ziduri neportante 5 mm/m
- pentru zidărie aparentă, la pereți portanți și 2 mm/m

neportanți
b) La rectilinitatea muchiilor: Cel mult 20 mm pe lungimea
- pentru ziduri portante 2 mm/m neîntreruptă a zidului
- pentru zidărie aparentă, la pereți portanți și 1 mm/m Cel mult 10 mm pe lungimea

neportanți neîntreruptă a zidului
c) La verticalitatea suprafețelor și muchiilor: Cel mult 10 mm pe etaj și cel mult 30
- pentru ziduri portante 3 mm/m mm pe întreaga înălțime a clădirii
- pentru ziduri neportante 2 mm/m Cel mult 10 mm pe etaj
- pentru zidărie aparentă, la pereți portanți și 2 mm/m Cel mult 5 mm pe etaj și cel mult 20
neportanți mm pe întreaga înălțime a clădirii
9 Abateri față de orizontală a suprafețelor Cel mult 15 mm pe toată lungimea

superioare ale fiecărui rând de cărămizi sau neîntreruptă a peretelui
blocuri:
a. pentru ziduri din cărămidă, blocuri ceramice și

blocuri mici de beton cu agregate ușoare:
- pentru ziduri neportante 3 mm/m Cel mult 20 mm pe toată lungimea

neîntreruptă a zidului
b. pentru pereți din blocuri mici și plăci de beton Cel mult 15 mm pe toată lungimea
celular autoclavizat: neîntreruptă a zidului
- pentru ziduri neportante 6 mm/m Cel mult 20 mm pe toată lungimea

neîntreruptă a zidului
c. pentru ziduri din plăci de ipsos Cel mult 20 mm pe toată lungimea
- pentru ziduri neportante 3 mm/m neîntreruptă a zidului
10 La coaxilitatea zidurilor suprapuse: Cel mult 20 mm pe toată lungimea
- dezaxarea de la un nivel la următorul ±10 neîntreruptă a zidului
- maxima pe întreaga construcție ±30 Cel mult 30 mm dezaxarea maximă

cumulată, pe mai multe niveluri
11 La rosturile de dilatație, tasare și antiseismice:
- la lățimea rostului +20 -
-10
- la verticalitatea muchiilor rosturilor 2 mm/m Cel mult 20 mm pentru întreaga

înălțime a clădirii
ANEXA Nr. 1
COMENTARII
referitoare la prevederile reglementării tehnice "Cod de proiectare pentru structuri din zidărie", indicativ CR 6-2006
CAPITOLUL 1.
PREVEDERI GENERALE
1.1. Domeniul de utilizare și scopul Codului
C.1.1.(3).
Codul nu conține prevederi referitoare la cerințele de comportare a structurilor din zidărie la acțiunea focului. Pentru aceste cerințe se poate consulta standardul SR EN 1996-1-2.
C.1.1.(7).
Pentru completarea prevederilor Codului CR6-2006 privind execuția clădirilor din zidărie proiectantul poate ține seama și de prevederile standardului SR EN 1996-2.
C.1.1.(8).
Proiectarea clădirilor din zidărie este reglementată în România de un sistem complex și coerent de documente normative care este constituit din:
I. Codul CR6-2006 aliniat cu standardele din seria SR EN 1996 (Eurocode EC6)
Seria standardelor SR EN 1996 este compusă din următoarele părți:
- SR EN 1996-1-1: Reguli generale pentru structuri de zidărie armate și nearmate
- SR EN 1996-1-2: Reguli generale - Calculul structurilor la foc
- SR EN 1996-2: Proiectare, alegere materiale și execuție zidărie
- SR EN 1996-3: Metode de calcul simplificate pentru construcții din zidărie nearmată.
Textele de referință ale Eurocodului EC6 au fost preluate prin traducere și sunt completate prin Anexele naționale, aprobate, la nivel național, în anul 2008.
II. Reglementările europene armonizate, adoptate ca norme naționale (SR EN) referitoare la cerințele de performanță ale materialelor pentru zidărie și metodele de verificare a satisfacerii acestor
cerințe.
Principalele reglementări europene care au fost adoptate în România privind materialele pentru zidărie se referă la:
▪ Elemente pentru zidărie:
- enunțarea cerințelor: seria standardelor SR EN 771;
- metode de încercare: seria standardelor SR EN 772.
▪ Mortare:
▪ Materiale auxiliare pentru zidărie
Standardele din seria SR EN 771 sunt bazate pe conceptul de performanță, care se referă în primul rând la cerințele pentru produsul finit, spre deosebire de standardele anterioare, prescriptive, care
stabileau compoziția calitativă și/sau cantitativă a materiei prime, tehnologiile de fabricație și caracteristicile produsului (de aspect, geometrice și mecanice).
Având în vedere importanța pe care o are calitatea materialelor care sunt incluse în structurile din zidărie pentru siguranța construcțiilor și pentru a evita intrarea pe piață a unor produse
necorespunzătoare/inadecvate cerințelor esențiale stabilite prin Directiva 89/106 CEE(DPC), transpusă în legislația română prin HG 622/2004 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a
produselor pentru construcții, prin decizia Comisiei Europene nr. 97/740/CE din 14.10.1997 s-a stabilit un sistem unitar de atestare a conformității materialelor pentru zidărie compatibil cu prevederile
standardelor SR EN.
Sistemul are în vedere două categorii de proceduri de atestare a conformității cu specificațiile tehnice, diferențiate în funcție de importanța materialelor verificate și de nivelul de încredere al rezultatelor
controlului.
[A.] Controlul în unitatea de fabricație, exercitat numai de către producător.
Acest nivel de control este aplicabil următoarelor categorii de materiale care intră în alcătuirea construcțiilor din zidărie:
▪ Elemente pentru zidărie din categoria II (definită conform paragrafului 1.3.3.) destinate a fi folosite în elemente structurale (pereți, stâlpi) și nestructurale (pereți despărțitori).
▪ Elemente pentru zidărie speciale din categoria II în care sunt înglobate materiale de izolare termică, destinate a fi folosite în pereți structurali și nestructurali și care nu sunt supuse controlului prevăzut
la [B].
▪ Mortare industriale de rețetă destinate a fi folosite în elemente structurale (pereți, stâlpi) și nestructurale (pereți despărțitori).
▪ Mortare industriale pentru tencuire/gletuire destinate a fi utilizate pentru finisarea pereților, a stâlpilor, a pereților despărțitori și a tavanelor.
▪ Materiale auxiliare (straturi de rupere a capilarității, elemente de legătură pentu pereți, eclise, scoabe și corniere) destinate a fi înglobate în elemente structurale și nestructurale din zidărie.
În documentațiile referitoare la elementele pentru zidărie (seria standardelor SR EN 771) și la mortare (seria standardelor SR EN 998), acest sistem de atestare a conformității este notat "4", conform
prevederilor pct. 2 lit. F (de al treilea tip) din Anexa nr. 3 a HG 622/2004.
Pentru materialele auxiliare poate fi folosit sistemul notat "3", conform prevederilor pct. 2 lit. E (de al doilea tip) din Anexa nr. 3 a HG 622/2004.
În acest sistem "4" producătorul este obligat să realizeze pentru toate caracteristicile relevante stabilite prin prevederile specifice din standardele SR EN 771-1-6 și SR EN 998-2 următoarele:
▪ Controlul producției în fabrică,
▪ Încercări de tip inițial,
▪ Incercări pe eșantioane din producția curentă.
[B.] Controlul în unitatea de fabricație, exercitat de către producător, este completat, în ceea ce privește evaluarea și supravegherea, de organisme notificate pentru certificarea conformității produselor
pentru construcții, conform prevederilor HG 622/2004.
Acest nivel de control este aplicabil următoarelor categorii de materiale care intră în alcătuirea construcțiilor din zidărie:
▪ Elemente pentru zidărie din categoria I destinate a fi folosite în elemente structurale (pereți, stâlpi) și nestructurale (pereți despărțitori),
▪ Elemente pentru zidărie speciale din categoria I în care sunt înglobate materiale de izolare termică, destinate a fi folosite în pereți structurali și nestructurali și pentru care sunt cerințe speciale de
reacție la foc,
▪ Mortare industriale performante destinate a fi folosite în elemente structurale (pereți, stâlpi) și nestructurale (pereți despărțitori).
Producătorul trebuie să realizeze aceleași operații de control ca și în cazul sistemului "4". În documentațiile referitoare la elementele pentru zidărie (standardele din seria SR EN 771) și la mortare
(standardele din seria SR EN 998), acest sistem de atestare a conformității este notat "2+" conform prevederilor pct. 2 lit. C (de primul tip) din Anexa nr. 3 a HG 622/2004.
Calitatea materialelor pentru zidărie
Elementele pentru zidarie sau mortarele care se abat în mod semnificativ de la prevederile standardelor din seria SR EN 771, respectiv SR EN 998, trebuie să fie conforme cu agrementul tehnic
european aferent emis în condițiile prevăzute de HG 622/2004.
Materialele pentru zidărie care sunt conforme cu aceste standarde sau cu agrementele tehnice europene aferente trebuie să poarte Marcajul CE stabilit conform HG 622/2004. Prin aplicarea acestui
marcaj, producătorul declară anumite performanțe generale și unele performanțe specifice (pentru cazurile în care produsul este destinat unei utilizări în condiții specifice de exploatare sau de mediu).
Acest marcaj trebuie să cuprindă informațiile necesare unei utilizări corecte a produsului, respectiv:
▪ numărul de identificare al organismului independent de certificare (pentru produsele supuse controlului "2+");
▪ datele de identificare ale producătorului;
▪ anul în care a fost aplicat marcajul (ultimele două cifre);
▪ numărul certificatului de conformitate CE sau al certificatului de control al producției în fabrică (dacă este cazul);
▪ descrierea produsului (elemente pentru zidărie HD sau LD, mortar G, T sau L) și utilizările preconizate;
▪ informații privind caracteristicile produsului (conform precizărilor din standardele SR EN 771-1-6 și SR EN 998-2 sau agrementul tehnic european aferent, după caz).
În lipsa marcajului CE, produsele respective nu sunt considerate ca fiind corespunzătoare cerințelor Codului CR6 - 2006 și ale standardului SR EN 1996-1-1 și, pe cale de consecință, nu se introduc în
execuția construcțiilor proiectate pe baza acestor reglementări.
C.1.1.(9)
Satisfacerea cerințelor din standardele SR EN privitoare la materialele pentru zidărie constitue o condiție obligatorie pentru obținerea siguranței structurale și a durabilității clădirilor proiectate conform
Codului CR6 care corespund nivelurilor de performanță care rezultă din aplicarea standardelor SR EN 1996.
Utilizarea unor materiale care nu corespund acestor cerințe (care nu poartă marcajul CE) nu va fi acceptată.
C.1.1.(10)
Condițiile de testare a proprietăților mecanice ale materialelor pentru zidărie folosite în Uniunea Europeană, reglementate prin standardele SR EN, diferă de cele folosite în alte țări dezvoltate (USA,
Canada, Australia etc.) și de asemenea sunt diferite de cele care au fost utilizate în multe țări europene înainte de adoptarea reglementărilor armonizate (Euronorme). În literatura de specialitate există
numeroase lucrări care pun în evidență faptul că deosebirile de metodologie în ceea ce privește selectarea și pregătirea probelor și procedurile de încercare pot genera rezultate care diferă între ele
[Henriques, F.M.A, Charola, A.E.: Comparative Study of Standard Test Procedures for Mortars 8^th International Congress on Deterioration and Conservation of Stone, Berlin 1996].
Diferențe importante între rezultatele încercărilor pe elemente pentru zidărie pot rezulta și din particularitățile geometrice ale acestora. Spre exemplu, în cazul elementelor cu același volum de goluri
verticale, alura curbei sigma-epsilon la compresiune axială depinde esențial de grosimea pereților exteriori și interiori.
1.2. Relația cu alte norme
C.1.2.(3)
Pentru prevederi referitoare la rezistența la foc a structurilor din zidărie se poate consulta standardul SR EN 1996-1-2.
1.3. Definiții principale
1.3.1. Tipuri de zidării
C.1.3.1.
Definițiile date corespund celor din standardul SR EN 1996-1-1 (vezi pct.1.3.1. CR 6/2006).
1.3.2. Mortare
C.1.3.2
Definițiile date mai sus corespund celor din standardul SR EN 998-2 și sunt folosite și în standardul SR EN 1996-1-1.
1.3.3. Elemente pentru zidărie
C.1.3.3.
Calitatea elementelor pentru zidărie se definește și în raport cu probabilitatea de atingere a unei valori specificate a rezistenței la compresiune (după caz, rezistența medie sau rezistența caracteristică).
Clasificarea elementelor pentru zidărie în funcție de gradul de încredere al rezistenței la compresiune dată în Codul CR6-2006 corespunde cerințelor standardului SR EN 771-1.
Condițiile de control pentru atestarea apartenenței produsului la una din cele două clase sunt stabilite prin documentele privitoare la atestarea conformității produselor pentru zidărie - a se vedea
comentariul C.1.1.(8).
În conformitate cu acestea, controlul și atestarea pentru încadrarea elementelor pentru zidărie în clase, în funcție de gradul de încredere al rezistenței la compresiune, se face după cum urmează:
▪ Elemente pentru zidărie clasa I (pentru utilizare în pereți structurali, stâlpi și pereți despărțitori): atestare prin controlul intern al producătorului și printr-un organism de certificare notificat implicat în
evaluarea și supravegherea controlului producției;
▪ Elemente pentru zidărie clasa II (pentru utilizare în pereți structurali, stâlpi și pereți despărțitori): atestare numai prin controlul intern al producătorului.
Anexa națională la standardul SR EN 1998-1 prevede următoarea condiție de utilizare a elementelor pentru zidărie în funcție de gradul de încredere al rezistenței la compresiune:
▪ Pentru executarea elementelor structurale din zidărie la clădiri din clasele de importanță II - IV (clădiri obișnuite care nu aparțin altor categorii; clădiri a căror rezistență la seism este importantă având

în vedere consecințele asociate cu colapsul, de exemplu școli, săli, instituții culturale etc.; clădiri a căror integritate pe durata cutremurului este de importanță vitală pentru protecția civilă, de exemplu
spitale, stații de pompieri, uzine electrice etc.), în zone seismice cu a(g) >= 0.20 g, se folosesc elemente pentru zidărie din clasa I definită conform standardului SR EN 771-1.
Rezistența de proiectare a elementelor pentru zidărie depinde de clasa în care se încadrează prin intermediul coeficientului pentru material gamma(M) (a se vedea și comentariul C.2.4.2.3.1.).
Standardele SR EN 771-1-6 prevăd obligația furnizorului de a comunica, în documentele care însoțesc elementele pentru zidărie, clasa în care se încadrează acestea.
1.3.4. Pereți din zidărie
C.1.3.4.
- > Referitor la peretele nestructural
Peretele nestructural din zidărie trebuie să fie proiectat pentru a putea prelua următoarele categorii de solicitări:
▪ greutatea proprie;
▪ greutatea mobilierului și/sau a echipamentelor suspendate;
▪ împingerea orizontală dată de aglomerările de persoane în încăperile în care există această posibilitate;
▪ acțiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui;
▪ acțiunea seismică în planul peretelui care rezultă din deplasările impuse de structură;
▪ alte deformații care pot fi provocate de deformațiile structurii inclusiv deformațiile de lungă durată.
- > Referitor la peretele de umplutură
Definiție. Pereții de umplutură sunt pereți executați, la cadre din beton armat, din zidării realizate cu materiale și cu legături care influențează semnificativ comportarea structurilor în cazul solicitărilor
seismice.
Principalele prevederi ale Codului P100-1/2006 referitoare la pereții de umplutură sunt următoarele:
8.3.1.
(3) Pentru structurile în cadre din beton armat sau din oțel, pereții de umplutură din zidărie, executați după turnarea/montarea cadrelor, pot fi considerați pereți structurali dacă sunt panouri pline sau cu
un gol de ușă/fereastră pentru care se poate identifica un sistem de diagonale comprimate care transmit eforturile la cadru.
Figura C.1. Zidărie de umplutură la cadre.

Sisteme de diagonale comprimate pentru (a) Panou plin(b) Panou cu gol de ferestră
8.6.1.1.
(5) Pereții din zidărie de umplutură din structurile din cadre se vor verifica la starea limită ultimă, separat, pentru:
- efectele rezultate din interacțiunea cu structura;
- efectele acțiunii seismice perpendiculară pe planul peretelui conform 8.6.1.2.
1.4. Notații, unități de măsură în Sistemul Internațional (SI)
1.4.3. Echivalența notațiilor din Cod (1.4.1.) cu cele din normativul de referință STAS 10107/0-90
C.1.4.3.
Notațiile din standardul STAS 10107/0-90 se vor utiliza până la intrarea în valabilitate a standardului SR EN 1992-1-1 ale cărui notății sunt identice cu cele din Codul CR6-2006 și din standardele SR
EN 1996-1-1 și SR EN 1996-3.
1.5. Reglementări tehnice conexe
C.1.5.
Reglementările menționate în acest articol vor fi utilizate până la reglementarea de către autoritatea națională de reglementare în domeniul construcțiilor a utilizării ca norme naționale a standardelor
europene echivalente (SR EN).
1.6. Documente normative de referință
C.1.6. (1&2)
I. Lista actualizată la 01 octombrie 2009 a standardelor europene armonizate adoptate ca standarde române (SR EN) referitoare la construcțiile din zidărie este dată în Anexa A la aceste comentarii.
II. ASRO face următoarele precizări referitoare la standardele SR EN:
1°. " Este important ca utilizatorii standardelor române (SR EN) să se asigure că sunt în posesia ultimei ediții și a tuturor modificărilor (amendamentelor) apărute în timp.
2°. " Informațiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române și în Buletinul Standardizării".
III. Reglementările tehnice la care se face referire în acest capitol sunt cele aflate în vigoare în România la data elaborării Codului CR6-2006. Pentru aplicarea prevederilor Codului, proiectantul trebuie
să țină seama de toate reglementările care au intrat în vigoare ulterior apariției Codului CR6/2006 precum și de modificările apărute în timp la reglementările menționate mai sus.
CAPITOLUL 2.
BAZELE PROIECTĂRII CONSTRUCȚIILOR DIN ZIDĂRIE
2.1. Cerințe fundamentale
C.2.1.
Cerințele fundamentale pe care trebuie să le satisfacă toate clădirile din țările membre ale Uniunii Europene au fost stabilite prin Directiva 89/106/CEE - cunoscută sub numele de Directiva privind
produsele pentru construcții (engl. Construction Products Directive - CPD) - adoptată de Comunitatea Europeană pentru "a favoriza libera circulație a produselor de construcții în țările Uniunii
Europene". Aceste cerințe care au fost preluate în "Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții", cu modificările ulterioare, sunt următoarele:
▪ Rezistența mecanică și stabilitate,
▪ Securitate la incendiu,
▪ Igienă, sănătate și mediu,
▪ Siguranța în exploatare,
▪ Protecție împotriva zgomotului,
▪ Economie de energie și izolare termică.
C.2.1 (2).
Particularitatea principală a proiectării structurilor din zidărie amplasate în zone seismice rezultă din cerința ca structura să fie înzestrată cu o serie de proprietăți specifice, suplimentare față de cele
cerute clădirilor care sunt solicitate numai de încărcări gravitaționale:
▪ ductilitate de ansamblu și locală,
▪ capacitate de disipare a energiei seismice,
▪ degradare moderată a rezistenței și a rigidității sub efectul încărcărilor alternante repetate.
Din acest motiv, proiectarea seismică a structurilor din zidărie este conceptual diferită de proiectarea acestora pentru încărcări gravitaționale dominante pentru care siguranța este asigurată numai prin
satisfacerea cerinței de rezistență. Această deosebire justifică prevederile prezentului Cod care sunt mai severe decât cele ale Codurilor similare din alte țări al căror regim seismic nu impune măsuri
speciale. Prevederea este justificată și de faptul că valoarea cea mai mică a accelerației seismice a terenului de pe teritoriul României (a(g) = 0.08 g) este egală cu limita de seismicitate scăzută - engl.
low seismicity (a(g) = 0.08 g) și este superioară limitei de seismicitate foarte scăzută - engl. very low seismicity (a(g) < 0.04 g) prevăzute de standardul SR EN 1998-1 pentru care proiectarea clădirilor
nu impune reguli speciale.
Anexa națională la SR EN 1998-1 stabilește că pe teritoriul României nu se aplică procedurile specifice zonelor de seismicitate scăzută și foarte scăzută.
C.2.1 (3).
Metodele și procedeele de proiectare folosite pentru clădirile noi, stabilite în Codul CR6-2006 și în reglementările similare, sunt conceptual diferite de cele utilizate pentru evaluarea clădirilor existente și

pentru proiectarea măsurilor de intervenție.
Diferențele rezultă din faptul că proiectarea clădirilor noi se bazează pe cele mai recente cunoștințe în domeniul alcătuirii/detalierii structurale și folosește, în majoritatea cazurilor, materiale cu
performanțe ridicate, în timp ce construcțiile existente sunt caracterizate de alcătuiri empirice, inadecvate solicitărilor seismice și sunt realizate cu materiale care au rezistențe mecanice slabe/modeste.
În plus, clădirile din zidărie existente, aflate în zone seismice, au suportat, în timp, mai multe cutremure importante care au consumat, în mare parte, "rezervele naturale" de rezistență ale acestora care
rezultau din alcătuirea inițială.
C.2.1 (4).
Principiile și regulile de bază date în Codul CR0-2005 sunt, practic, identice cu prevederile din standardul SR EN 1990, ceea ce crează premizele continuității utilizării metodelor și procedeelor de
proiectare propuse în Codul CR6-2006, pentru etapa în care prevederile standardului SR EN 1990 vor deveni obligatorii pentru România.
2.1.2. Proiectarea duratei de exploatare și durabilitatea
C.2.1.2. (1)
Durata de exploatare a clădirilor cu structura din zidărie trebuie să fie în concordanță cu durata de viață recomandată în Codul CR0-2005 așa cum rezultă din tabelul C.1
Tabelul C.1.
Durata de viață proiectată, în ani Exemple
>= 100 Structuri monumentale, poduri și alte structuri pentru lucrări inginerești
importante
50 - 100 Clădiri și structuri obișnuite
10 - 30 Construcții agricole sau similare Părți de structură ce pot fi înlocuite (de

exemplu, reazeme)
<= 10 Structuri tranzitorii
Evident, experiența utilizării în România a clădirilor cu pereți structurali din zidărie arată că perioadele menționate în tabel sunt mult depășite chiar în condițiile în care alcătuirile structurale au fost
inadecvate iar materialele au avut rezistențe slabe/modeste.
Datele recensământului construcțiilor din 1992, care sunt puțin modificate de datele recensământului din anul 2002, au pus în evidență existența unui număr însemnat de clădiri din zidărie a căror
vechime depășește 60 de ani.
2.2. Condiții tehnice asociate cerinței de "rezistență și stabilitate
2.2.1. Mecanismul favorabil de disipare a energiei seismice
C.2.2.1. (2).
Formarea mecanismului de disipare a energiei seismice prin localizarea zonelor plastic potențiale la baza montanților este favorizată de faptul că, pentru cazul clădirilor cu forme regulate, se poate
demonstra că valoarea raportului dintre momentul capabil într-o secțiune la cota "z" a peretelui și momentul capabil în secțiunea de la bază este superioară valorii raportului între momentul de
răsturnare în secțiunea respectivă și momentul de răsturnare la bază.
M(cap) (z) M(r) (z)

|||||||||||||| > |||||||||||| (C.1)
M(cap) (z = 0) M(r) (z = 0)
Relația reprezintă o premiză de realizare a cerinței de dirijare a zonelor de dezvoltare a deformațiilor inelastice în secțiunea de la bază. Gradul de acoperire a diagramei de momente de răsturnare
depinde de valoarea raportului între efortul unitar de compresiune din încărcările verticale (sigma0) și efortul unitar de proiectare la compresiune [f(d)] și este mai mare în cazul clădirilor cu n(niv) >= 3.
Ductilitatea locală a pereților structurali nu poate fi asigurată dacă se folosesc elemente pentru zidărie care nu au robustețea necesară cerută de standardul SR EN 1998-1. În particular ductilitatea
locală a pereților din zidărie nu poate fi asigurată cu elemente cu pereți subțiri care cedează la deformații specifice mici (uneori sub 10/00) prin ruperea pereților interiori urmată de desprinderea pereților
exteriori (a se vedea și comentariile C.3.1.2.2).
Modelele și metodele de calcul și detalierea constructivă pentru realizarea obiectivelor de la (1) sunt detaliate în capitolele 5 - 7 ale Codului.
C.2.2.1. (3) & (4)
Prevederile din acest aliniat au ca scop dirijarea/ierarhizarea avariilor și evitarea ruperilor fragile. Condiția de cedare a riglei din forța tăietoare înainte de zdrobirea locală a zidăriei impune, pe de o
parte prevederea unei lungimi de încastrare suficiente și, pe de altă parte, folosirea unor elemente pentru zidărie suficient de rezistente la eforturi unitare de compresiune localizate pe suprafețe
limitate.
Prevederea ține seama și de faptul că zdrobirea zidăriei în zona de încastrare a grinzii de cuplare în zidăria realizată din elemente cu pereți subțiri, așa cum rezultă și din figura C.2, constitue o avarie
practic ireparabilă. Bordarea laterală a golului cu stâlpișori din beton armat, așa cum este prevăzut la art. 5.2.4. din Cod, poate asigura evitarea acestui tip de avarie dar trebuie reținut că, în cazul
zidăriilor cu performanțe termotehnice ridicate, prezența stâlpișorilor reduce nivelul acestor performanțe.
Figura C.2.
Zdrobirea locală a zidăriei comprimate în zona de încastrare a unui element de beton armat
[Lewicki, B., Lechman, M., Szczygielski, A A method of testing of floor-wall joints CIB W023 Meeting, Prague 2005]
Condițiile enumerate la acest aliniat fac parte din măsurile pentru realizarea mecanismului favorabil de disipare a energiei seismice.
Condiția de cedare a riglei din încovoiere înaintea cedării montantului prin compresiune excentrică este satisfăcută dacă, pentru montantul respectiv, la fiecare nivel (j), este verificată inegalitatea:
n ! n n ¬
____ § ____ ____ §
\ § \ cap 1(w) \ asoc §
/___ F(j) [H - h(j)] - § /___ M + |||| /___ T § >= M(cap) [N(asoc)] (C.2)
j § j rc 2 j rc §
¡ ±
în care
n
____
\ este momentul de răsturnare dat de forțele F(j) aferente montantului, care
/___ F(j) [H - h(j)] acționează peste secțiunea de la baza nivelului j (n este numărul total de
j niveluri al clădirii).
Condiția de cedare a riglei din încovoiere înainte ca aceasta să cedeze prin forță tăietoare este satisfăcută dacă se respectă relația
! sus jos ¬
1.25 §M + M §
¡ cap cap ±
V(rc) >= ||||||||||||||||||| + V(g) (C.3)
L(gc)
unde
▪ V(rc) este rezistența la forță tăietoare a grinzilor de cuplare;
▪ [M(cap)]^(sus) și [M(cap)]^(jos) sunt valorile rezistențelor de proiectare la încovoiere la extremitățile grinzii de cuplare, sus și jos, calculate folosind rezistența de proiectare a armăturii;
ș ț ț ș ț
▪ L(gc) este lungimea de calcul a grinzii de cuplare (între fețele montanților);
▪ V(g) este forța tăietoare maximă din încărcările verticale.
Cedarea riglei din forță tăietoare precede cedarea reazemului riglei (montantului) prin zdrobirea locală a zidăriei dacă sub efectul momentului încovoietor din secțiunea de încastrare a riglei de cuplare
rezistența la compresiune locală a zidăriei nu este depășită.
Relația (C.3) exprimă condiția ca rezistența la forță tăietoare a riglei de cuplare să fie mai mare decât forța tăietoare asociată mecanismului de cedare la încovoiere (cu articulații plastice la extremități).
Coeficientul 1.25 include mai multe efecte care pot majora valoarea momentul capabil calculată conform STAS 10107/0-90: intrarea armăturilor în domeniul de consolidare în cazul cutremurelor majore,
participarea armăturilor din placă etc.
2.2.2. Condiția de rezistență
C.2.2.2.
Condiția de rezistență a structurilor din zidărie pentru solicitările verticale, permanente și utile, este satisfăcută, de regulă, dacă sunt respectate cerințele/limitările constructive din acest Cod.
În cazul solicitărilor seismice, satisfacerea condiției de rezistență trebuie verificată prin calcul, așa cum cere Codul P100-1/2006, art. 8.3.2.(2), chiar dacă sunt îndeplinite cerințele/limitările constructive
stabilite în Codurile CR6-2006 și P100-1/2006.
După intrarea în vigoare a standardului SR EN 1998, verificarea prin calcul a condiției de rezistență pentru acțiunea seismică nu va mai fi obligatorie pentru "clădirile simple din zidărie" care îndeplinesc
condițiile speciale de alcătuire stabilite prin standardul menționat.
2.2.4. Condiția de rigiditate
C.2.2.4. (1)
Limitele acceptabile ale deformațiilor inelastice ale elementelor structurale (driftul limită) depind de tipul elementelor petru zidărie. Este posibil ca driftul limită (0.005 h) prevăzut în Codul P100-1/2006
pentru verificările la SLS să nu fie satisfăcător pentru toate tipurile de elemente pentru zidărie (în particular pentru zidăriile cu elemente din grupa 2S și pentru cele cu elemente din BCA). Așa cum
rezultă din încercările [Zepeda, J.A., Otalora, A.M., Alcocer, S.M. Estudio de evaluacion de las propiedades mecanicas del sistema Hebel, Centro Nacional de Prevencion de Desastres, Mexic, Abril
1998] pentru elementele din BCA ruperea se produce la o deformație specifică unghiulară mai mică de 1.50/00 iar ruperea este de tip fragil, fără palier, după atingerea efortului tangențial maxim.
Argumentele de mai sus impun verificarea obligatorie a compatibilității deformațiilor structurii cu deformațiile admisibile ale elementelor pentru zidărie în cazul panourilor de umplutură la cadre și în
cazul pereților nestructurali neînrămați.
Figura C.3. Ruperea prin forță tăietoare a panourilor de zidărie cu blocuri din BCA
[Zepeda, J.A., Otalora, A.M., Alcocer, S.M. Estudio de evaluacion de las propiedades mecanicas del sistema Hebel, Centro Nacional de Prevencion de Desastres, Mexic, Abril 1998]
2.2.5. Condiția de ductilitate
C.2.2.5.
Capacitatea de rotire plastică este condiționată printre altele de robustețea elementelor pentru zidărie (a se vedea comentariul C 2.2.1 (2).
Ruperile cu caracter fragil la care se referă prevederea din acest articol sunt de două categorii:
▪ ruperea unui element structural (de exemplu, ruperea în scară/în "X" a pereților/spaleților din forță tăietoare - figura C.4a);
▪ ruperea locală a zidăriei prin depășirea capacității de rezistență a elementelor (de exemplu, expulzarea fețelor laterale ale elementelor pentru zidărie cu goluri, - figura C.4b) [Tomazevic, M., Bosiljkov,
V., Lutman, M Masonry research for Eurocodes Meeting CIB W023, Wall structures, Padova 2003]
Figura C.4. Ruperi fragile ale pereților din zidărie

2.3. Principiile proiectării la stări limită ultime pentru clădiri din zidărie
C.2.3. (1).
Principiile proiectării la stări limită au fost introduse în România prin standardul STAS 10100-75 și au fost utilizate în toate reglementările ulterioare pentru proiectarea construcțiilor din toate materialele,
inclusiv din zidărie (STAS 10104 și STAS 10109 - toate edițiile).
Aceleași principii, reformulate în Codul CR0, se află și la baza Codului CR6-2006 și a Eurocodurilor structurale (inclusiv cele din seria SR EN 1996 - pentru proiectarea clădirilor din zidărie) astfel încât
Codul CR6-2006 și reglementările armonizate SR EN nu aduc nici o modificare a conceptelor de bază privind siguranța construcțiilor și a principiilor de evaluare a acesteia care sunt cunoscute deja de
inginerii structuriști din România.
C.2.3. (3)
Prevederile referitoare la siguranța zidăriilor în diferite etape ale execuției trebuie să fie corelate cu tehnologiile de construcție utilizate și cu condițiile concrete în care se desfășoară execuția. De
exemplu, în cazul execuției pe timp friguros se va ține seama de faptul că este necesar un timp mai lung pentru atingerea unei anumite rezistențe a mortarului și/sau a betonului. Din acest motiv,
specificațiile tehnice referitoare la siguranța în cursul execuției trebuie formulate de proiectantul structurii împreună cu executantul, pe baza particularităților procedeelor tehnologice adoptate de acesta
din urmă.
2.4. Variabile de bază
2.4.1. Acțiuni
C.2.4.1.
Referitor la evaluarea și gruparea acțiunilor, a se vedea comentariul C.1.6 și precizările de la alineatele următoare.
C.2.4.1 (4)
Precizarea din acest paragraf are în vedere faptul că în Codurile CR0 și CR1 și în standardul SR EN 1991-1-1 nu există nici o prevedere referitoare la verificarea rezistenței pereților nestructurali sub
efectul încărcărilor provenite din obiectele suspendate. În cazul pereților nestructurali subțiri (de exemplu din elemente -cărămizi- așezate pe cant), greutatea mobilierului (rafturi de bibliotecă, dulapuri
de bucătărie) sau a echipamentelor (boilere) poate reprezenta o încărcare critică.

Figura C.5. Încărcarea pereților nestructurali din zidărie cu mobilier/echipament suspendat
Odată cu intrarea în vigoare a standardului SR EN 1991-1-1, valoarea încărcărilor verticale/ orizontale, liniare și/sau uniform distribuite prevăzute la primul punct al articolului, se va introduce în calcule
în conformitate cu prevederile acestuia.
2.4.2. Caracteristicile fizice și mecanice ale materialelor și produselor
2.4.2.1. Proprietățile materialelor și produselor
C.2.4.2.1 (2)
Legea constitutivă sigma-epsilon a zidăriei solicitate la compresiune și valorile limită ale eforturilor unitare și deformațiilor specifice asociate definesc modul de comportare - ductil/fragil - al zidăriei și
condițiile particulare ale asocierii zidăriei cu betonul armat. Prevederile referitoare la calculul secțiunilor de zidărie la forță axială și încovoiere în planul median al pereților date la paragraful 6.6.3. din
Cod sunt valabile numai dacă forma legii constitutive sigma-epsilon este cea din figura 4.3. din Cod - de tip elasto-plastic cu ductilitate limitată - astfel încât să poată fi utilizată ipoteza simplificatoare a
blocului dreptunghiular al eforturilor unitare de compresiune. În cazul zidăriilor cu legi constitutive de tip fragil (relație sigma-epsilon liniară până la rupere) această ipoteză nu mai este valabilă și, în
consecință, relațiile de calcul din paragraful 6.6.3. din acest Cod trebuie reformulate.
În prezent, comitetul tehnic SC6 al TC 250, care răspunde de Eurocodul EC6, nu a prevăzut nici o alternativă pentru calculul zidăriilor care au lege sigma-epsilon de tip "fragil". A se vedea și curbele
sigma-epsilon pentru elemente din argilă arsă cu pereți subțiri din figura C.41 de la comentariul C.4.1.2.1.
Figura C.6. Lege sigma-epsilon de tip "fragil" pentru

zidărie cu elemente din BCA
[Zepeda, J.A., Otalora, A.M., Alcocer, S.M. Estudio de evaluacion de las
propiedades mecanicas del sistema Hebel, Centro
Nacional de Prevencion de Desastres, Mexic, Abril 1998]
2.4.2.2. Valorile caracteristice ale rezistențelor materialelor
C.2.4.2.2. (1)
Pentru proiectarea construcțiilor conform Codului CR0, proprietățile mecanice ale materialelor se definesc, pe baze statistice, prin:
▪ valoarea medie;
▪ abaterea standard;
▪ legea de distribuție a valorilor.
Dacă într-o serie de "n" încercări pentru determinarea unei anumite proprietăți mecanice a zidăriei (rezistența de rupere la compresiune sau la forfecare, de exemplu) se obțin rezultatele
R(i), valoarea medie a seriei, R(med), se calculează cu relația
n
____
\
/___ R(i)
1
R(med) = ||||||||||| (C.4)
n
Împrăștierea rezultatelor individuale față de valoarea medie, delta R(i) = R(i) - R(med), este o măsură a omogenității proprietăților zidăriei și definește abaterea standard a valorilor caracteristicii
mecanice respective prin relația:
!|||||||||||||||||||||
§ n
\ § ____
\ § \
\ § /___ delta [R(i)]2
\ § 1
sigma(R) = \ § |||||||||||||||||||| (C.5)
\§ n
Raportul v(R) = sigma(R)/R(med) reprezintă coeficientul de variație al rezultatelor seriei de încercări.

Valoarea medie și, în special, abaterea standard (sau coeficientul de variație) constituie indicatori de calitate a caracteristicilor mecanice ale zidăriei.
Din acest motiv unele reglementări tehnice limitează superior valoarea acceptabilă a coeficientului de variație al materialelor pentru zidărie. Astfel, atât Codul CR6-2006 cât și standardul SR EN 1996-
1-1 limitează coeficientul de variație al rezistenței la compresiune a elementelor pentru zidărie la valoarea v(R) = 0.25.
Orientativ, calitățile zidăriei, dar și ale materialelor constitutive, sunt apreciate prin următoarele valori semnificative ale coeficientului de variație:
▪ v(R) = 0.10 -> calitate excelentă;
▪ v(R) = 0.15 -> calitate normală;
▪ v(R) = 0.20 -> calitate mediocră;
▪ v(R) = 0.25 -> calitate slabă.
Definiția rezistenței caracteristice [R(k)] a zidăriei dată de standardul SR EN 1996-1-1 care a fost adoptată și în Codul CR6-2006 este următoarea:
" Valoarea rezistenței zidăriei a cărei probabilitate de a nu fi atinsă este de 5% într-o serie de încercări presupusă (ipotetic) nelimitată".
Definiția de mai sus se aplică rezistențelor zidăriei în raport cu toate solicitările (compresiune, întindere, forfecare, încovoiere).

Figura C.7 Definirea statistică a rezistențelor zidăriei
Conform acestei definiții, și dacă se acceptă ipoteza distribuției normale a seriei de rezultate, rezistența caracteristică se calculează din valorile rezistenței medii și a coeficientului de variație prin relația:
R(k) = R(med) [1-1.645 v(R)] (C.6)
În figura C.7. sunt reprezentate repartițiile statistice normale cu coeficienți de variație v(R) = 0.10 și v(R) = 0.20 pentru o zidărie cu rezistența medie la compresiune R(med) = 10 N/mm2.
Din formula (C.6) rezultă următoarele valori ale rezistenței caracteristice:
▪ R(k) = 8.35 N/mm2 pentru v(R) = 0.10 -> R(k)/R(med) aprox. 0.83
▪ R(k) = 6.71 N/mm2 pentru v(R) = 0.20 -> R(k)/R(med) aprox. 0.67
Diferența între cele două valori caracteristice arată că, pentru a se obține același nivel de siguranță, în cazul zidăriilor cu calitate mediocră (v(R) = 0.20) este necesar ca dimensionarea să se facă
folosind o rezistență de proiectare mai mică cu circa 22% decât pentru zidăriile de calitate excelentă (v(R) = 0.10). În multe cazuri, în practică, această diferență poate impune adoptarea unor
dimensiuni mai mari pentru elementele de construcție respective.
În figura C.7, zona hașurată indică domeniul rezistențelor inferioare valorii caracteristice, pentru care nivelul de siguranță atribuit prin reglementări nu mai este realizat.
C.2.4.2.2. (2)
În cazul elementelor pentru zidărie care satisfac cerințele seriei de standarde SR EN 771 -1 - SR EN 771-6 și al mortarelor care satisfac cerințele standardului SR EN 998-2, datele referitoare la
caracteristicile mecanice și fizice care trebuie furnizate de fabricant în documentele de însoțire a produselor sunt stabilite în Anexele respectivelor standarde. În absența acestor informații, produsele
respective nu trebuie introduse în lucrare fără a fi efectuate verificările specifice (conform standardelor SR EN care stabilesc procedeele corespunzătoare pentru atestarea fiecărei cerințe - a se vedea
Anexa A).
C.2.4.2.2. (4)
Lista documentelor normative care stabilesc, în prezent, valorile caracteristice ale rezistențelor betonului, oțelului și lemnului și coeficienții gamma(M) respectivi, este dată la paragraful 1.5 din Cod.
Aceste documente pot fi folosite până la intrarea în vigoare a standardelor europene specifice adoptate ca standarde naționale:
▪ SR EN 1992 - pentru construcții din beton armat,
▪ SR EN 1993 - pentru construcții metalice,
▪ SR EN 1995 - pentru construcții din lemn.
și a Anexelor naționale ale acestora.
2.4.2.3. Valori de proiectare ale proprietăților mecanice ale zidăriei
C.2.4.2.3 (2).
Conform definițiilor din Codul CR0 și din standardul SR EN 1990:2004, preluate și în standardul SR EN 1996-1-1,
" coeficientul parțial pentru material [gamma(M)] ține seama de incertitudinile modelului și de variațiile dimensionale
și
" acoperă posibilitatea de abatere nefavorabilă a caracteristicii materialului sau produsului de la valoarea ei caracteristică".
C.2.4.2.3. (4).
Standardul SR EN 1996-1-1, ca și toate celelalte Eurocoduri, nu folosesc noțiunea de coeficient al condițiilor de lucru pentru calculul rezistenței de proiectare, ceea ce constituie o diferență importantă,
în multe cazuri defavorabilă, față de practica actuală din România.
Astfel:
▪ Dispare diferențierea rezistențelor zidăriei în funcție de tipul mortarului care avea în vedere caracterul mai puțin ductil al zidăriilor cu mortar fără adaos de var;
▪ Dispare corecția pentru calculul rezistențelor de proiectare la forfecare în rost orizontal, întindere din încovoiere și eforturi principale de întindere;
▪ În cazul zidăriei confinate, acest coeficient avea în vedere probabilitatea ca, în anumite condiții dificile de turnare, în stâlpișori să nu poată fi realizată rezistența specificată. Pentru a compensa
asigurarea suplimentară care se realiza prin acest coeficient, este necesară îmbunătățirea tehnologiei de realizare a acestor elemente și, în general, creșterea exigenței privind calitatea execuției
zidăriei. Idem, în ceea ce privește ceilalți coeficienți mz, stabiliți prin Codul CR6-2006.
2.4.2.3.1. Valori de proiectare ale rezistențelor zidăriei pentru starea limită ultimă (ULS)
C.2.4.2.3.1. (1).
În cazul în care coeficientul de siguranță adoptat este gamma(M) = 2.2 în proiect trebuie să se menționeze explicit condițiile pentru materiale date în acest articol al Codului iar controlul execuției
trebuie să confirme calitățile stabilite de reglementări și specificate de proiectant.
Asigurarea și controlul calității execuției prezintă avantaje pentru toți participanții la procesul de construcție (investitor, proiectant și executant).
Principalul avantaj este că se crează condițiile ca structura rezultată să fie realizată în conformitate cu prevederile din planuri și din caietele de sarcini și, implicit, să aibă nivelul de siguranță care
rezultă din aplicarea reglementărilor de proiectare.
Controlul trebuie să se refere la calitatea materialelor folosite, la poziționarea/detalierea armăturilor, la execuția zidăriei (în special raportul de țesere și umplerea rosturilor cu mortar) și la încadrarea în
toleranțele geometrice prevăzute în norme.
Dacă din considerente economice și/sau tehnologice investitorul optează pentru materialele prevăzute în alineatul (2), proiectantul va dimensiona structura cu coeficientul de siguranță pentru material
gamma(M) = 2.5 cu consecințele respective privind dimensiunile elementelor de zidărie și cantitatea de armătură rezultate din calcule.
C.2.4.2.3.1. (2).
Sporirea valorii coeficientului gamma(M) în cazul zidăriilor executate cu elemente din clasa II și/sau cu mortare preparate pe șantier are în vedere probabilitatea sporită de nerealizare a rezistenței
specificate în cazul acestor materiale (a se vedea și comentariul C.3.2.2.). Există, de exemplu, o probabilitate ridicată de nerealizare a rezistenței mortarelor "de rețetă" preparate la șantier datorită
controlului insuficient al calității componentelor și de multe ori datorită dozajului aproximativ al acestora.
C.2.4.2.3.1. (3)
Valoarea adoptată în Codul CR6-2006 pentru coeficientul gamma(M) la zidăria cu elemente din clasa II-a corespunde condițiilor normale de control descrise mai sus. Valoarea este sporită în cazul
folosirii mortarelor preparate la șantier. Valorile coeficientului parțial pentru material sunt stabilite prin standardul SR EN 1996-1-1 în funcție de condițiile de control, grupate în 5 clase, pe baza criteriilor
generale formulate în standardul SR EN 1990 (valorile din standardul SR EN 1996-1-1 sunt reproduse în tabelul C.2)
Tabelul C.2.
Material gamma(M)
Clasa de control
1 2 3 4 5
Zidărie executată cu:
A Elemente de categoria I, mortar proiectata 1,5 1,7 2,0 2,2 2,5
B Elemente de categoria I, mortar cu compoziție prescrisăb 1,7 2,0 2,2 2,5 2,7
C Elemente de categoria II, orice mortara,b,e 2,0 2,2 2,5 2,7 3,0
D Ancorare armături 1,7 2,0 2,2 2,5 2,7
E Oțel pentru armare și pentru precomprimare 1.15
F Componente auxiliarec,d 1,7 2,0 2,2 2,5 2,7

G Buiandrugi conform cu SR EN 845-2 1.5 până la 2.5
Note.
a Cerințele pentru mortare proiectate sunt date în standardele SR EN 998-2 și SR EN 1996-2.
b Cerințele pentru mortare cu compoziție prescrisă sunt date în standardele SR EN 998-2 și SR EN 1996-2.
c Valorile declarate sunt valori medii.
d Valorile pentru straturile de rupere a capilarității sunt considerate a fi acoperite de coeficientul gamma(M) pentru zidărie.
e Dacă coeficientul de variație [v(R)] pentru elementele de categoria II este <= 25%.
Standardul SR EN 1996-1-1 permite ca valorile coeficienților parțiali gamma(M) care se folosesc într-o anumită țară să fie stabilite prin Anexa națională a țării respective.
Anexa națională la standardul SR EN 1996-1-1 (mai 2008) prevede pentru coeficientul gamma(M) valorile corespunzătoare claselor 3 și 5 din tabelul C.2 care sunt reproduse în tabelul C.3.
Tabelul C.3.
Material gamma(M)
Clasa
1 2
Zidărie executată cu:
A Elemente de Categoria I, mortar performanta 2,0 2,5
B Elemente de Categoria I, mortar cu compoziție prescrisăb 2,2 2,7
C Elemente de Categoria II, orice mortara,b,e 2,5 3,0
D Ancorajul armăturilor 2,2 2,7
E Oțelul armăturilor și de precomprimare 1.15
F Componente auxiliarec,d 2.2 2.7
G Buiandrugi conform standardului SR EN 845-2 2.0 2.5
Note. Idem tabelul 4.1.

Relația (C.3) pune în evidență importanța omogenității proprietăților zidăriei, adică a împrăștierii reduse a valorilor obținute prin încercări, asupra valorilor cu care se calculează elementele structurii.
Astfel, considerând valorile semnificative v(R) menționate mai sus, valoarea de proiectare (pentru gamma(M) = 2.2) a unei rezistențe mecanice a zidăriei (la compresiune, la forfecare sau la încovoiere)
scade în raport cu valoarea medie după cum urmează:
▪ v(R) = 0.10 -> R(d)/R(med) = 0.380
▪ v(R) = 0.15 -> R(d)/R(med) = 0.342
▪ v(R) = 0.20 -> R(d)/R(med) = 0.305
▪ v(R) = 0.25 -> R(d)/R(med) = 0.267 (valoarea limită a coeficientului de variație acceptată de Codul CR6-2006 și de standardul SR EN 1996-1-1).
C.2.4.2.3.1. (4).
Valoarea gamma(M) = 3.0 corespunde celor mai slabe condiții de calitate acceptate de standardul SR EN 1996-1-1 (a se vedea tabelul C.2, pentru clasa 5 de control) condiții care sunt similare cu cele
de control redus definite în Codul CR6-2006.
Realizarea controlului redus trebuie să fie comunicată proiectantului prin tema de proiectare dată de investitor deoarece această situație conduce la costuri de investiție suplimentare datorată adoptării
coeficientului de siguranță gamma(M) = 3.0. Această prevedere nu elimină obligativiatea controlului în fazele determinante.
C.2.4.2.3.1. (7)
Prevederea urmărește reducerea drastică a numărului de clădiri care se execută în condițiile unui control redus în special în cazul clădirilor amplasate în zone seismice cu accelerație de proiectare
ridicată (orientativ a(g) >= 0.20 g).
C.2.4.2.3.1. (8)
A se vedea comentariul C.2.4.2.2.(4)
2.4.2.3.2. Valori de proiectare ale rezistențelor zidăriei pentru starea limită de serviciu (SLS)
C.2.4.2.3.2. (1)
În cazul stărilor limită de exploatare (SLS), standardul SR EN 1996-1-1 recomandă valoarea coeficientului gamma(M) = 1.0. Anexa națională la acest standard a adoptat valoarea recomandată pentru
toate clădirile din zidărie cu excepția zidăriilor structurale și nestructurale ale clădirilor care trebuie să funcționeze imediat după cutremur (clădirile din clasa de importanță și expunere IV conform
standardului SR EN 1998-1/clasa de importanță I conform Codului P100-1/2006), pentru care s-a adoptat valoarea gamma(M) = 1.5.
Prevederea urmărește protecția suplimentară a pereților structurali din zidărie și, mai ales, a celor nestructurali, pentru limitarea degradărilor la clădirile din clasa de importanță I (definite în tabelul 4.3
din Codul P100-1/2006) pentru care trebuie asigurată funcționarea imediată și scurtarea duratei de remediere a avariilor după cutremurele cu perioada de revenire scurtă definite la 2.1.(1) din Codul
P100-1/2006. Pentru calculul pereților nestructurali se va ține seama și de prevederile de la Capitolul 10 din Codul P100-1/2006.
CAPITOLUL 3.
MATERIALE
3.1. Elemente pentru zidărie
3.1.1. Tipuri de elemente pentru zidărie
C.3.1.1. (1)
Pentru fiecare livrare de elemente pentru zidărie, satisfacerea cerințelor din standardele SR EN 771-1 - SR EN 771-6 trebuie să fie confirmată de către furnizor prin declarația de conformitate și
aplicarea marcajului CE, conform prevederilor HG 622/2004 (a se vedea și comentariul C.1.1(8)). În lipsa acestui marcaj, utilizatorul produsului (executantul clădirii) trebuie să ceară verificarea
produselor conform standardelor de încercări aferente fiecărei cerințe (a se vedea și comentariul C1.1.(8)).
Informațiile care trebuie să însoțească loturile de elemente pentru zidărie marcate cu simbolul CE și standardele pentru verificarea conformității acestora sunt următoarele:
▪ Dimensiuni și toleranțe dimensionale => verificare SR EN 772-16;
▪ Configurația de ansamblu/detaliu => verificare SR EN 772-3, SR EN772-9, SR EN 772-16;
▪ Categoria (I sau II) => verificare SR EN 771-1;
▪ Densitatea aparentă => verificare SR EN 772-13;
▪ Rezistența caracteristică la compresiune (în direcția sarcinilor verticale) => verificare SR EN 772-1;
▪ Rezistența caracteristică la compresiune medie în direcție perpendiculară pe încărcările verticale, în planul peretelui => verificare SR EN 772-1.

Figura C.8. Marcajul CE pentru elemente din argilă arsă
3.1.2. Gruparea elementelor pentru zidărie
3.1.2.1. Gruparea în funcție de nivelul de încredere al proprietăților mecanice
C.3.1.2.1.
A se vedea comentariul C.1.3.3.
3.1.2.2. Gruparea în funcție de caracteristicile geometrice
C.3.1.2.2. (1).
Geometria interioară a elementelor pentru zidărie, care este determinantă atât pentru proprietățile mecanice ale acestora cât și pentru proprietățile fizice care concură la satisfacerea altor categorii de
cerințe (izolare termică, acustică etc.) este definită de următorii parametri (a se vedea figura C.11):
▪ aria golurilor:
- aria totală a golurilor -> Sumă(A) + Sumă(a) (în procente din aria brută);
- aria fiecărui gol -> A și a (în procente din aria brută);
▪ poziția golurilor în raport cu rostul orizontal al zidăriei: vertical (perpendicular pe rostul de așezare) sau orizontal (paralel cu rostul de așezare);
▪ grosimea pereților:
- grosimea minimă a pereților interiori [t(i)] și exteriori [t(e)] în mm;
- grosimea cumulată a pereților interiori [Sumă(t(i))] și exteriori [Sumă(t(e))] pe fiecare direcție (în procente din dimensiunea elementului pe direcția respectivă);
▪ geometria pereților interiori;
▪ geometria fețelor exterioare.
Figura C.9. Definirea geometriei elementelor cu goluri

C.3.1.2.2. (4&5)
În cele ce urmează se prezintă o comparație între cerințele referitoare la grosimea pereților interiori și exteriori ai elementelor cu goluri verticale din standardele europene și cele din USA.
Standardul SR EN 1996-1-1 clasifică elementele pentru zidărie din argilă arsă în patru grupe în funcție de parametrii menționați mai sus.
Tabelul C.4.
Parametrul de referință Elemente Elemente cu goluri verticale Elemente cu
pline goluri orizontale
Grupa 1 Grupa 2 Grupa 3 Grupa 4
Volumul golurilor (% din volumul brut) <= 25% > 25% > 55% <= 70%
<= 55% <= 70%
Volumul fiecărui gol (% din volumul brut) <= 12.5% fiecare din fiecare din fiecare din
golurile golurile golurile
curente <= 1%; curente <= 1%; curente <= 8%;
total goluri de total goluri de un singur gol de
manipulare <= manipulare <= manipulare <=

12.5% 12.5% 25%
Grosimea minimă a pereților interiori și exteriori (mm) Nu se Perete Perete Perete

limitează interior exterior interior exterior interior exterior
5 8 3 6 6 8
Grosimea cumulată a pereților interiori și exteriori (% din Nu se >= 16% >= 12% Nu se aplică
lățimea totală a corpului) limitează
În USA, elementele pentru zidărie din argilă arsă sunt clasificate astfel:
▪ elemente pline (engl. solid units) pentru care procentul de goluri este <= 25% (conform standardelor ASTM C 62 și ASTM C 216);
▪ elemente cu goluri (engl. hollow units), împărțite în două grupe (conform standardului ASTM C 652):
- cu procent de goluri 25% < phi <= 40%;
- cu procent de goluri 40% < phi <= 60%.
Pentru ambele grupe de elemente cu goluri, grosimea pereților este stabilită astfel:
▪ pereții exteriori >= 19 mm;
▪ pereții interiori >= 12 mm.
Se observă că grosimea minimă a pereților stabilită de standardele ASTM este mult mai mare decât cea din standardul SR EN 1996-1-1 și din Codul CR6-2006, ceea ce elimină în mare măsură
producerea ruperilor fragile prin expulzarea fețelor exterioare și prin aceasta asigură elementelor o robustețe mult superioară. Aceasta este și una dintre explicațiile realizării în USA a unor clădiri cu
mai multe niveluri decât cele care se execută cu elementele produse în Europa conform standardului SR EN 1996-1-1.
Pentru cărămizile cu goluri verticale produse în România, cu caracteristicile din standardul abrogat STAS 5185/2-86, forma și numărul golurilor au fost stabilite de către fabricant, cu respectarea
următoarelor condiții:
▪ Suprafața totală a golurilor trebuie să asigure o densitate aparentă mai mică sau egală cu 1500 kg/m3. În condițiile în care porozitatea materialului este normală, corespunzătoare densității de 1800
kg/m3, rezultă că aria totală a golurilor verticale trebuie să fie de cel puțin 16,66%;
▪ Grosimea pereților exteriori trebuie să se încadreze între limitele 15 mm <= t(e) <= 25 mm;
▪ Grosimea pereților interiori trebuie să fie >= 8 mm;
▪ Aria unui gol dreptunghiular trebuie să fie <= 600 mm 2 în condițiile în care latura mică trebuie să fie <= 14 mm;
▪ Diametrul golurilor circulare trebuie să fie <= 18 mm;
▪ Abaterile de execuție la grosimea pereților trebuie să fie <= +20% pentru cărămizile de calitatea A și calitatea I-a și <= + 50% pentru cărămizile de calitatea II-a; nu se admit abateri negative.
Este evident că, prin condițiile de mai sus, se asigură acestor elemente o robustețe superioară în raport cu elementele care satisfac cerințele din tabelul C.4 și, prin urmare, se recomandă utilizarea cu
precădere a acestora în zonele cu hazard seismic moderat/sever (orientativ, pentru zonele cu a(g) >= 0.16 g).
Prevederea referitoare la continuitatea pereților interiori ai elementului pentru zidărie atrage atenția asupra eforturilor suplimentare care rezultă în cazul în care aceștia nu au continuitate în direcție
perpendiculară pe planul peretelui. În cazul lipsei de continuitate (figura C.10.b) forțele de compresiune care se dezvoltă în planul peretelui de zidărie produc încovoierea nervurilor interioare ale
elementului normal pe planul peretelui.
Figura C.10. Efectul continuității pereților interiori în

cazul elementelor cu goluri verticale
3.1.2.3. Gruparea în funcție de profilația exterioară a elementului
C.3.1.2.3 (2).
Prevederea ține seama de imposibilitatea de a stabili reguli generale pentru folosirea elementelor cu profilație tip "nut&feder" datorită diversității îmbinărilor respective. Ca atare, pentru fiecare tip de
produs este necesară o documentație elaborată de un laborator atestat care să stabilească în primul rând caracteristicile respective de rezistență la forfecare și la încovoiere perpendicular pe planul
peretelui (a se vedea și comentariile C 4.1.1.3.1.(1).
Figura C.11. Profilația exterioară a diferitelor elemente

cu îmbinare mecanică "nut&feder
3.1.3. Proprietățile elementelor pentru zidărie
3.1.3.1. Proprietățile mecanice ale elementelor pentru zidărie
C.3.1.3.1.
Proprietățile de rezistență ale elementelor pentru zidărie, relevante pentru proiectarea construcțiilor din zidărie, sunt:
A. Rezistența la compresiune;
B. Rezistența la întindere axială;
C. Rezistența la întindere din încovoiere;
D. Rezistența la forfecare.
3.1.3.1.1. Rezistența la compresiune a elementelor pentru zidărie
C.3.1.3.1.1.
Principala caracteristică mecanică a elementelor pentru zidărie este rezistența la compresiune care condiționează, în cea mai mare măsură, toate performanțele zidăriei. Rezistența sporită la
compresiune a elementelor atrage după sine creșterea rezistenței la compresiune a masivului de zidărie și a modulului de elasticitate al acestuia precum și îmbunătățirea durabilității zidăriei.
Rezistențele zidăriei la alte solicitări simple (forfecare, întindere axială, întindere din încovoiere) reprezintă fracțiuni din rezistența la compresiune. Valorile acestora cresc odată cu creșterea rezistenței
la compresiune dar relațiile respective nu sunt sistematice, așa cum se va arăta în continuare.
Rezistența la compresiune a elementelor pentru zidărie din argilă arsă depinde, în principal, de:
▪ calitatea materiei prime;
▪ procesul tehnologic de fabricație: formare, uscare, ardere, răcire.
Un studiu recent efectuat în Lituania asupra caracteristicilor mecanice și fizice ale cărămizilor din argilă arsă [Kizinievic, V, Petrikaitis, F, Kizinievic, O., Influence of Technological Factors on the
Physical-Mechanical Properties of Clay Masonry Units Materials Science (Medziagotyra). Vol. 11, No. 1. 2005 ] a încercat să cuantifice influențele negative și/sau pozitive care se datorează variabilității
aleatoare a mai multor factori care intervin în procesul de fabricație.
Figura C.12. Factori care influențează rezistența la

compresiune a elementelor din argilă arsă
[Kizinievic, V, Petrikaitis, F, Kizinievic, O., Influence of
Technological Factors on the Physical-Mechanical Properties of Clay
Masonry Units Materials Science (Medziagotyra). Vol. 11, No. 1. 2005]
Cifrele din diagramă se referă la efectele următorilor factori care intervin în procesul tehnologic (cu semnul minus -> efecte negative, cu semnul plus -> efecte pozitive):
1. Materiale fără plasticitate,
2. Impurități,
3. Aditivi la ardere,
4. Argilă,
5. Grad de compactare,
6. Nivel de vacumare,
7. Eficiența amestecării,
8. Durată de ardere.
Din graficul prezentat apare evidentă constatarea că efectele negative cele mai importante rezultă din abaterile de la calitatea pastei din care se formează elementele.
În funcție de calitatea materiei prime și de rigoarea respectării procesului tehnologic, se pot fabrica elemente pentru zidărie din argilă arsă într-o gamă largă de valori ale rezistenței la compresiune.
Astfel în USA și Canada elementele ceramice se produc cu rezistențe la compresiune între 20 - 145 N/mm2 (valorile fabricate în mod curent sunt între 40 - 70 N/mm2). Valori ridicate ale rezistenței
elementelor se obțin și în alte țări (Italia, India, Australia etc.).
În România, în prezent, cea mai ridicată valoare a rezistenței la compresiune a elementelor din producția curentă este de 10 N/mm2 ca urmare a deficiențelor care se manifestă pe tot lanțul tehnologic.
Reamintim că STAS 1031-56 prevedea mărci de cărămidă (rezistențe medii la compresiune) până la 200 daN/cm2 (C200) adică 20 N/mm2. În perioada interbelică, în categoria 2-a erau încadrate
cărămizile cu rezistența de 100 daN/cm2 în timp ce cărămida dublu presată avea rezistența de rupere la compresiune între 250 - 350 daN/cm2 [Asquini, V. Indicator tehnic în construcții Ed. Cartea
Românească, București, 1938]. Din aceste date rezultă că declinul calității producției interne de cărămizi în etapa actuală este evident. Consecințele directe ale acestei situații se vor regăsi în scăderea

performanțelor așteptate ale clădirilor cu structura din zidărie și, probabil, și a clădirilor la care zidăria este folosită numai ca panou de umplutură la cadre.
C.3.1.3.1.1. (2).
Deoarece rezistențele la compresiune obținute prin încercările efectuate la diferiți producători sunt influențate, în mare măsură, de umiditatea probei în momentul încercării, ca rezultat al modului de
condiționare aplicat, și de dimensiunile probei, standardul SR EN 771-1 definește noțiunea de "rezistența la compresiune standardizată" care ține seama de efectele acestor parametri permițând astfel
obținerea unor rezultate echivalente, indiferent de particularitățile elementului testat și de modul de condiționare. În felul acesta, nivelul de asigurare rezultat din calculele de dimensionare/verificare
rămâne practic același, indiferent de dimensiunile elementelor folosite.
Standardul SR EN 771-1 definește noțiunea de rezistență la compresiune standardizată astfel:
" Rezistența la compresiune standardizată, f(b), este rezistența la compresiune a elementelor pentru zidărie transformată în rezistența la compresiune a unui element pentru zidărie uscat în aer
echivalent, cu 100 mm lățime x 100 mm înălțime.
Pentru determinarea rezistenței standardizate f(b) rezultatele încercărilor pe un eșantion oarecare se corectează în funcție de:
1. Procedeul de condiționare a epruvetelor,
2. Dimensiunile epruvetelor.
1. În funcție de procedeul de condiționare, valoarea medie rezultată din încercări [f(med)] se corectează cu următorii factori de transformare [delta(cond)]:
▪ condiționare prin uscare în aer sau la un conținut de apă de 6%: delta(cond) = 1.00;
▪ condiționare prin uscare în etuvă: delta(cond) = 0.80;
▪ condiționare prin imersie: delta(cond) = 1.20.
Rezultă valoarea rezistenței medii [f(med)] corectată în funcție de modul de condiționare a epruvetelor [f(med,cond)]:
=> f(med,cond) = delta(cond) f(med)
2. Pentru stabilirea rezistenței standardizate la compresiune [f(b)] rezistența din încercări, transformată în rezistența elementelor condiționate în aer [f(med,cond)], se multiplică cu factorul de formă
delta determinat din tabelul A.1 din Anexa A (informativă) la standardul SR EN 772-1:
=> f(b) = delta f(med,cond)
Factorul de formă delta depinde de înălțimea elementului și de cea mai mică dimensiune orizontală a acestuia. Valorile factorului de formă delta din tabelul A.1 al standardului SR EN 772-1 sunt
reproduse în tabelul 3.1a din Cod.
Introducerea rezistenței standardizate prin factorul delta elimină limitările din reglementările anterioare din România (STAS 10104-75, (de exemplu) care erau valabile numai pentru zidării cu înălțimea
rândului <= 150 mm și permite astfel ca prevederile codului CR6-2006 și ale standardului SR EN 1996-1-1 să fie valabile pentru toate tipurile de elemente pentru zidărie indiferent de dimensiunile
acestora (elimină necesitatea unor reglementări speciale pentru zidăriile cu elemente având înălțimea rândului > 150 mm).
C.3.1.3.1.1. (5)
În cazul rezistenței caracteristice definită prin fractilul de 5% (pentru elementele din clasa I), relația între rezistența caracteristică [f(bk)] și rezistența medie [f(med)] este:
f(bk) = f(med) (1-kv) (C.7)
unde
▪ v - coeficientul de variație al seriei de rezultate;
▪ k - coeficient care depinde de numărul probelor din serie (N), care are valorile din tabelul C.5.
În tabelul C.5 sunt date și rapoartele f(bk)/f(med) corespunzătoare coeficienților de variație v = 0.15 și v = 0.25 (valoare care reprezintă limita superioară a neomogenității producției acceptată de cele
mai multe reglementări). În cazul elementelor cu coeficient de variație mare rezultă o diminuare drastică a rezistenței caracteristice [f(bk)] și, prin urmare, a rezistenței de proiectare [f(bd)], așa cum
rezultă din tabelul C.5 pentru valoarea limită acceptată v = 0.25.
Tabelul C.5
N 10 12 16 20 25 >= 30
k 2.13 2.06 1.98 1.93 1.88 1.645
fbk/fmed(v=0.15) 0.68 0.69 0.70 0.71 0.72 0.75
fbk/fmed(v=0.25) 0.47 0.49 0.51 0.52 0.53 0.59
C.3.1.3.1.1. (6)
Pentru zidăriile solicitate numai de încărcări de tip gravitațional, valoarea relevantă pentru proiectare a rezistenței la compresiune este cea în direcție perpendiculară pe planul rosturilor orizontale. În
cazul zidăriilor solicitate de forțe seismice, și în particular pentru zidăriile cu elementele cu goluri, rezistența la compresiune se determină atât perpendicular pe direcția golurilor cât și paralel cu
aceasta, deoarece acțiunea simultană a încărcărilor verticale și a forțelor orizontale din cutremur face să se dezvolte în planul peretelui o stare de eforturi de compresiune bidirecțională, cu o
componentă importantă paralelă cu rosturile orizontale (de așezare).
Figura C.13. Determinarea rezistenței la compresiune

a elementelor pentru zidărie
RD 1 - perpendicular pe planul de așezare (D1)
RD 2 - în planul peretelui (D2)
Încercările efectuate asupra cărămizilor cu goluri au arătat diferențe mari de comportare în funcție de direcția de aplicare a sarcinii. Diferențele de rezistență pe cele două direcții cresc odată cu
creșterea volumului de goluri.
Un exemplu în acest sens, care justifică și decizia de a nu folosi în România elemente cu goluri verticale din grupele 3 și 4 conform clasificării date în standardul SR EN 1996-1-1, este dat de
încercările care s-au făcut pe cărămizi cu un procent de goluri între 65-70% [Pereira dos Santos, A.M. Resistencia das alvenarias a compressao. Licenciatura em Engenharia Civil, Universidade do
Minho, 1998]. Pentru cazul forțelor aplicate perpendicular pe direcția golurilor, ruperea a avut un caracter brusc concretizat prin spargerea fețelor exterioare, independent de numărul de goluri. Valoarea
efortului unitar de rupere perpendicular pe direcția golurilor a fost de numai 1N/mm2. Același mod de rupere, prin spargerea fețelor exterioare, s-a constatat și în cazul încercării la compresiune paralel
cu direcția golurilor dar pentru această solicitare valoarea efortului unitar de rupere a fost de 2-3 ori mai mare. Particularitățile identificate explică în mare măsură comportarea nefavorabilă a
elementelor cu goluri orizontale, chiar și în cazul în care sunt folosite pentru panouri de umplutură la cadre din beton armat.
Figura C.14. Ruperea la compresiune a elementelor cu volum mare de goluri

[Pereira dos Santos, A.M. Resistencia das alvenarias a compressao.
Licenciatura em Engenharia Civil, Universidade do Minho, 1998] (b) Compresiune perpendicular pe direcția golurilor (c) Compresiune paralel cu direcția golurilor
Valoarea minimă a rezistenței standardizate la compresiune pentru elemente din argilă arsă, stabilită prin SR EN 771-1 este f(b) = 2.5 N/mm2.
Deoarece în zone seismice este necesară utilizarea unor elemente cu rezistență la compresiune mai ridicată, Codul P100-1/2006, capitolul 8, prevede, pentru elementele din argilă arsă, valori minime
superioare celor din standardul SR EN 771-1, după cum urmează:
▪ pereți structurali (inclusiv panouri de umplutură care conlucrează cu cadrele din beton armat sau din oțel):
- normal pe fața rostului orizontal: f(b) = 7,5 N/mm2;
- paralel cu fața rostului orizontal, în planul peretelui: f(bh) = 2,0 N/mm2.

▪ pereți nestructurali (inclusiv panouri de umplutură care nu conlucrează cu cadrele):

- f(b) = 7,5 N/mm2 - pentru clădirile din clasele de importanță IV și III;
- f(b) = 5,0 N/mm2 - pentru clădirile din clasele de importanță II și I;

- f(bh) nu se limitează.
Aceste valori se regăsesc și în Anexa națională la standardul SR EN 1998-1.
C.3.1.3.1.1. (7&8)
Prevederea de la (7) este conformă cu cerințele standardelor SR EN 777-1 - SR EN 771-6. În lipsa acestei informații, executantul este obligat să efectueze încercări de control folosind procedeele
specificate în standardele respective (a se vedea și comentariul C1.1.(8)). Certificatul de conformitate pentru materiale (elemente și mortar) trebuie să se găsească în documentele care atestă calitatea
clădirii la terminarea acesteia (Cartea construcției).
3.1.3.2. Proprietăți fizice ale elementelor pentru zidărie
C.3.1.3.2. (1)
Cele trei proprietăți menționate în acest articol joacă un rol important în ceea ce privește rezistența și durabilitatea zidăriilor.
- > Referitor la densitatea aparentă
În funcție de densitatea aparentă în stare uscată, elementele pentru zidărie din argilă arsă sunt clasificate, conform standardului SR EN 771-1, după cum urmează:
▪ Elemente LD (engl: low density): elemente pentru zidărie din argilă arsă cu densitatea aparentă în stare uscată <= 1000 kg/m3;
▪ Elemente HD (engl: high density): elemente pentru zidărie din argilă arsă cu densitatea aparentă în stare uscată > 1000 kg/m3 și elemente pentru zidării de fațadă.
Această clasificare are ca scop stabilirea domeniilor și condițiilor de utilizare pentru elementele respective din punct de vedere al cerinței de durabilitate.
Standardul SR EN 771-1 stabilește obligația producătorului de a declara densitatea aparentă și absolută în stare uscată a elementelor din clasa LD. Aceste valori trebuie să se încadreze în clase de
precizie, cu toleranțe de 10% (precizie normală) respectiv de 5% (precizie ridicată).
Pentru elementele HD cunoașterea densității este necesară numai dacă elementele sunt folosite în pereți care trebuie să asigure cerințe de izolare împotriva zgomotului; în acest caz, densitatea
aparentă și densitatea absolută trebuie declarate de producător.
Densitatea aparentă a elementelor pentru zidărie se determină conform standardului SR EN 772-13.
În cazul elementelor din BCA, densitatea depinde de compoziția materialului și de cantitatea de apă înglobată în masa sa. La sfârșitul procesului de autoclavizare materialul conține apă în proporție de
circa 30% din greutate. În timp, după o perioadă de 9-12 luni, excesul de apă se elimină rămânând un conținut de apă de numai 5 - 8% din masă (denumită umiditate de echilibru).
Pentru definirea betonului celular autoclavizat, standardul SR EN 771-4 folosește noțiunea de densitate aparentă în stare uscată care se determină conform procedurilor din standardul SR EN 772-13.
Această valoare este necesară proiectanților pentru a calcula:
▪ încărcarea din greutatea proprie;
▪ izolarea acustică împotriva zgomotelor aeriene (acest calcul implică și cunoașterea densității absolute în stare uscată);
▪ izolarea termică;
▪ rezistența la foc.
Se recomandă ca valoarea de proiectare a densității pentru calculul greutății proprii să fie luată cu 20% mai mare decât densitatea aparentă în stare uscată comunicată de producător pentru a se ține
seama de conținutul mediu de apă și, eventual, de greutatea armăturilor în cazul fâșiilor armate.
- > Referitor la absorbția de apă.
Capacitatea elementelor pentru zidărie de a absorbi apa din mortar și/sau din mediul ambiant influențează în mare măsură rezistențele mecanice ale zidăriei precum și durabilitatea acesteia.
La executarea zidăriei, elementele, de regulă uscate, vin în contact cu mortarul care conține o anumită cantitate de apă. În funcție de particularitățile structurii elementului pentru zidărie, dar și de
proprietățile mortarului, o parte din apa din mortar este absorbită de element până la realizarea unei stări aparente de saturație superficială. În cazul în care elementele absorb o cantitate prea mare de
apă din mortar este posibil ca, numai cu apa rămasă, reacția chimică a cimentului să nu fie completă rezultând astfel o scădere a rezistenței mortarului la compresiune și, mai ales, a aderenței sale la
elementele pentru zidărie.
Pentru a evalua cantitatea de apă preluată de elementele pentru zidărie în momentul punerii în operă se folosește noțiunea de viteza inițială de absorbție, (engl. initial rate of absorption-IRA) definită
prin cantitatea de apă absorbită de un element pentru zidărie când elementul este scufundat parțial în apă, timp de un minut, exprimată în kg/m2 al suprafeței de contact.
Se apreciază că aderența maximă se obține în cazurile în care cantitatea de apă absorbită întrun minut variază între 250 - 1500 g/m2 de suprafață exterioară imersată.
Din aceste considerente, cărămizile care au viteza inițială de absorbție mare (orientativ, mai mare decât 1500 g/m2/minut) trebuie umezite cu câteva ore înainte de punerea în operă și apoi lăsate să se
usuce la suprafață.
Un test simplu, care se poate efectua la șantier pentru a determina dacă este necesară umezirea cărămizilor, este propus de firma Hanson:
" Se desenează pe fața de așezare a elementului un cerc cu diametrul de circa 25 mm. În interiorul acestei suprafețe se picură, cu o pipetă, 20 picături de apă. Dacă după 90 de secunde apa a fost
complet absorbită este recomandată umezirea cărămizilor înainte de a fi puse în operă.
Cărămizile care au suprafața uscată dar sunt umede la interior realizează cea mai bună aderență. Dimpotrivă, cărămizile umede pe suprafața exterioară nu permit decât o aderență slabă și totodată
sunt dificil de pus în operă deoarece au tendința de a se deplasa pe stratul de mortar.
Aderența cărămizilor cu IRA foarte scăzut poate fi egală sau mai ridicată decât cea a cărămizilor cu IRA ridicat dacă se aleg corespunzător mortarele. Astfel, aderența cărămizilor cu valoare scăzută
IRA poate fi îmbunătățită dacă se folosește un mortar cu capacitate mai mică de a reține apa [Gregg Borchelt, J., Tann, J.A. Bond Strength and Water Penetration of Low IRA Brick and Mortar Masonry
Construction, 2003].
Rezistența la pătrunderea apei nu influențează aderența astfel încât se pot realiza pereți cu cărămizi care au IRA redus fără ca aceștia să aibă permeabilitate mai ridicată la apă.
Dacă se folosesc cărămizi pline și manoperă foarte bună, rezistența la pătrunderea apei crește odată cu densitatea cărămizilor și scade odată cu creșterea absorbției cărămizilor.
Standardul SR EN 771-1 stabilește că viteza inițială de absorbție trebuie declarată de producător, dacă această informație este relevantă pentru proiect.
Încercarea pentru determinarea vitezei inițiale de absorbție se face conform SR EN 772-11 pe un eșantion de 10 elemente selectat conform anexei A la standardul SR EN 771-1.
Având în vedere importanța asigurării condițiilor favorabile pentru realizarea unei aderențe cât mai mari, considerăm că această informație este relevantă, deci obligatorie, în toate situațiile deoarece
determină alegerea de către executant a unui mortar cu capacitate de retenție a apei adecvată vitezei inițiale de absorbție a elementelor pentru zidărie respective.
Cantitatea totală de apă care poate fi absorbită de un element de zidărie este și un indicator de durabilitate. Rezistența elementelor pentru zidărie la îngheț-dezgheț depinde de cantitatea de apă care
poate pătrunde în porii elementului și care, prin mărirea volumului la temperaturi negative, poate produce deteriorarea acestuia. Această cantitate este definită prin coeficientul de saturație care este
raportul dintre:
▪ cantitatea de apă absorbită la o imersare de 24 ore în apă rece
și
▪ cantitatea de apă absorbită la o imersare de 5 ore în apă fierbinte.
Condițiile de calitate impuse de reglementările tehnice pentru asigurarea durabilității prevăd limitarea capacității de absorbție. Standardele americane ASTM C 62, ASTM C 216 și ASTM C 652 prevăd,
pentru elementele ceramice, o absorbție de apă caldă de maximum 22% în cinci ore și coeficientul de saturație de maximum 90%. În general, nu se poate stabili o relație între viteza inițială de
absorbție (IRA), definită ca mai sus, și cantitatea totală de apă care poate fi absorbită de un element.
În cazul elementelor care urmează a fi folosite în zidării expuse mediului exterior fără a fi protejate, producătorul trebuie să declare absorbția de apă pentru lotul respectiv, determinată în conformitate
cu Anexa C la standardul SR EN 771-1.
Standardele anterioare din România (STAS 457-86 și STAS 5185/1-86) au limitat nivelul absorbției pentru elementele din argilă arsă după cum urmează:
▪ 8 - 18% pentru elemente pline de calitatea A;
▪ 8 - 16% pentru elemente cu goluri verticale de calitatea A;
▪ 8 - 20% pentru elementele de calitatea I-a și a II-a.
Este recomandabil ca produsele folosite să se încadreze între limitele de mai sus chiar dacă standardul SR EN 771-1 nu cere în mod explicit acest lucru.
Absorbția de apă a elementelor pentru zidărie din beton se măsoară prin cantitatea totală de apă necesară pentru umplerea porilor din corpul elementului.
Din acest motiv betoanele ușoare, care au agregate mai poroase, au o absorbție mai mare decât cea a betoanelor de greutate medie sau normală, cu agregate puțin poroase sau chiar compacte.
În standardele americane se stabilește corelarea cerințelor de rezistență cu cele de absorbție a apei și cu greutatea specifică a betonului.
În tabelul C.6 sunt date valorile minime pentru cerințele absorbției de apă și rezistență la compresiune în funcție de greutatea volumică a betonului pentru elementele din beton conform standardului
ASTM C 90, iar în tabelul C.7 sunt date aceleași valori pentru cărămizile din beton conform standardului ASTM C 55.
Tabelul C.6.

Categoria Densitatea uscată Absorbția maximă de apă (kg/m3) Rezistența minimă la compresiune pe
betonului (t/m3) aria netă (N/mm2)
Media pe 3 Pentru 1 element Media pe 3 Pentru 1 element

elemente elemente
Ușor <= 1.68 288 320 13.1 11.7
Mediu 1.68 - 2.00 240 272 13.1 11.7
Normal >= 2.00 208 240 13.1 11.7
Tabelul C.7.
Rezistența medie la compresiune pe aria brută (N/mm2) Absorbția maximă de apă (kg/m3) - valoare medie pe 3
probe
Clasa elementului Media pe 3 Pentru 1 element Beton ușor <= 1.68 Beton mediu 1.68- Beton normal >=
elemente t/m3 2.00 t/m3 2.00 t/m3
N 24.1 20.7 240 208 160
S 17.2 13.8 288 240 208
Elementele din clasa N sunt folosite pentru placarea pereților exteriori unde cerințele referitoare la rezistență ridicată, la pătrunderea umidității și rezistența la îngheț sunt cele mai importante.
- > Referitor la conținutul de săruri solubile
În prezența apei care migrează, existența sulfaților solubili în apă (sulfații de sodiu, de potasiu sau de magneziu) conduce, de regulă, la degradarea zidăriei, în special în condițiile unui nivel ridicat de
umiditate. De exemplu, prezența unor cantități mari de sulfat de magneziu produce modificarea aspectului exterior, sau chiar degradarea elementelor, prin fenomenul cunoscut sub denumirea de cripto-
eflorescență (figura C.15b). Fenomenul este datorat cristalizării sărurilor solubile pe suprafața elementelor sau în interiorul acestora, aproape de suprafață și nu trebuie confundat cu eflorescența
obișnuită care se produce la suprafața elementelor din argilă arsă și care poate fi corectată chiar prin procesul natural de uscare.
Mecanismul degradării zidăriei sub efectul sulfaților solubili este arătat în figura C.15(a):
1. Zona în care sulfații sunt dizolvați,
2. Sulfații dizolvați pătrund în mortar și reacționează cu aluminatul tricalcic (C3Al) din cimentul Portland,
3. Zona în care se produce umflarea și sfărâmarea mortarului.
Aspectul zidăriei care rezultă din agresiunea sulfatică este arătat în figurile C.15(b) și C.15(c).
Figura C.15. Degradarea zidăriei din cauza sulfaților solubili [5.5](a) Schema acțiunii chimice (b) (c) Aspectul zidăriei
Fenomenul nu se produce dacă pentru fabricarea mortarului se folosește ciment rezistent la acțiunea sulfaților.
Cunoașterea conținutului de săruri solubile active (sodiu, potasiu, magneziu) este necesară, mai ales, în cazul în care elementele pentru zidărie sunt destinate a fi utilizate cu protecție limitată (de
exemplu, numai cu un strat subțire de tencuială).
Valoarea maximă procentuală a acestor substanțe determină clasificarea elementelor pentru zidărie în trei clase (S0, S1, S2), conform standardului SR EN 771-1.
Tabelul C.8
Clasa Procentul total în masă <=
Na+, K+ Mg+
S0 nu se cere nu se cere
S1 0.17 0.08
S2 0.06 0.03
Utilizarea elementelor pentru zidărie din diferitele clase trebuie să fie corelată cu valorile conținutului de săruri și cu condițiile de expunere. În cazul zidăriilor care rămân neprotejate (aparente),
proiectantul trebuie să precizeze explicit clasa elementelor care pot fi utilizate.
Încadrarea elementelor pentru zidărie din punct de vedere al gelivității și al conținutului de săruri solubile trebuie să fie comunicate de către producător/furnizor în avizul de însoțire a produselor,
conform prevederilor din standardul SR EN 771-1.
3.2. Mortare
C.3.2.
Obținerea zidăriilor de calitate superioară se realizează în mare măsură prin folosirea mortarelor cu performanțe ridicate.
În ansamblul zidăriei, prin umplerea completă a spațiilor dintre elemente, constituind astfel masivul de zidărie, mortarul îndeplinește următoarele funcțiuni:
▪ Asigură legătura între elementele pentru zidărie prin aderență și, după ruperea aderenței, prin frecare;
▪ Transmite și uniformizează eforturile interioare și unele deformații între elementele pentru zidărie;
▪ Asigură rezistența mecanică la compresiune, la întindere și la forfecare;
▪ Asigură protecția împotriva infiltrațiilor de apă și de aer din exteriorul clădirii;
▪ Participă la imaginea plastică a clădirii prin culoare sau alcătuirea specială a rosturilor (în cazul zidăriilor aparente/netencuite).
Totodată, în mortarul dintre elemente se înglobează și se ancorează armăturile și, eventual, piesele de prindere (conectori, ancore).
3.2.1. Tipuri de mortare pentru zidărie
C.3.2.1 (1) Folosirea mortarelor pentru rosturi subțiri (T) și a mortarelor ușoare (L) nu este reglementată în prezent în România datorită lipsei informațiilor concludente/cu nivel ridicat de încredere,
privind comportarea zidăriilor respective la acțiuni dinamice ciclice (seismice) precum și datorită dificultăților practice de utilizare (fabricare și punere în operă).
3.2.2. Prevederi pentru mortarele pentru zidărie
C.3.2.2. (2)
Conform Anexei naționale la standardul SR EN 1996-1-1, compozițiile de referință ale mortarelor de rețetă sunt date în tabelul C.9.
Tabelul C.9.
Clasa mortarului Ciment Nisip Var
M2.5 c 1 4 ---
M2.5 c-v 1 7 1
M5 c 1 3 ---
M5 c-v 1 5 1/4
M10 c 1 2.5 ---
Anexa națională nu face precizări referitoare la granulozitatea recomandată, la umiditatea nisipului și la eventualele adaosuri și aditivi, ceea ce lasă locul unor abateri cu efecte negative asupra
proprietăților mortarelor. Anexa națională la standardul SR EN 1998-1 prevede limitarea conținutului de aer inclus în funcție de seismicitatea amplasamentului (a se vedea și comentariile C.3.2.3.3.(2
&3)).
C.3.2.2. (3)

În practica curentă, pentru construcții obișnuite, proiectarea mortarului se face pe baza conceptului de rețetă.
Prin reglementările tehnice se stabilesc unele caracteristici mecanice (de obicei, rezistența la compresiune) care se atribuie, aprioric, mortarelor cu o anumită rețetă (compoziție).
Rețeta stabilește rapoartele cantitative, exprimate, de regulă, în volum, între componentele care urmează să fie incluse în amestecul preparat în instalații industriale sau la șantier.
Pentru mortarele preparate pe baza acestui concept, trebuie să se aibă în vedere că nivelul de calitate prevăzut (rezistența la compresiune, de exemplu) poate fi obținut numai dacă sunt îndeplinite
următoarele condiții:
▪ materialele componente satisfac, fiecare, cerințele standardelor și/sau normelor de produs respective (în particular, cerințele standardelor SR EN);
▪ la fabricarea mortarului există un control riguros privind respectarea proporțiilor stabilite și a tehnologiei de preparare.
3.2.3. Proprietățile mortarelor
3.2.3.1. Rezistența la compresiune a mortarelor pentru zidărie
C.3.2.3.1. (1)
Valoarea medie a rezistenței de rupere la compresiune a mortarelor variază într-un domeniu foarte larg, în primul rând în funcție de liantul folosit:
▪ mortare de var....................................... 0.1 - 1.0 N/mm2,
▪ mortare de ciment-var ........................ 1.5 - 25.0 N/mm2,
▪ mortare de ciment sau cu polimeri............ > 25.0 N/mm2.

Împrăștierea mare a rezultatelor se explică prin faptul că rezistența la compresiune a mortarului este influențată de mai mulți factori care, la rândul lor, pot avea variații mari.
Dintre acești factori cei mai importanți sunt:
▪ Grosimea stratului încercat.
Din figura C.16 rezultă că valoarea rezistenței la compresiune crește rapid dacă grosimea stratului de mortar scade sub 25 mm iar rezistența maximă se obține pentru grosimi care corespund grosimii
normale a rosturilor orizontale (circa 10 - 12 mm).
Figura C.16. Variația rezistenței la compresiune a mortarului

în funcție de grosimea stratului [Amrhein, J.E. Reinforced Masonry
Engineering Handbook, Fifth Edition Updated,
Masonry Institute of America, 1998]
▪ Capacitatea de reținere a apei împotriva tendinței de infiltrare în blocuri care, la rândul său, este funcție de tipul liantului.
Figura C.17. Variația rezistenței la compresiune și a capacității

de reținere a apei în funcție de dozajul mortarului
[Davison, J.I. Masonry Mortar Canadian Building Digest 163,
National Research Council of Canada, Ottawa Ontario,1974]
▪ Creșterea în timp a rezistenței la compresiune a mortarului depinde, de tipul liantului și de condițiile de păstrare după întărire.
Cercetări mai vechi [Ivianschi, A.M., Ovecichin, A.M., Elemente de construcție, vol. III Construcții de beton armat și de zidărie. Editura Căilor Ferate, București 1953] au propus următoarea relație
pentru determinarea rezistenței la compresiune a mortarului după un număr de zile "z" de la vârsta standard de 28 de zile (dar cel mult 90 de zile)
a
R(z) = R28 |||||||||||||| (C.8)
28
|| (a - 1) + 1
z
în care coeficientul "a" depinde de marca mortarului:

- a = 1.75 pentru mortar M10 și M5,
- a = 2.50 pentru mortar M2.5 și M1.
Exemplu. Cu acești parametri se pot estima următoarele sporuri ale rezistenței zidăriei cu mortare superioare (M10 și M5) la 60 de zile și respectiv la 90 de zile de la execuție:
R60/R28 -> +30% și R90/R28 -> +40%.
Standardul SR EN 998-2 definește mortarele în funcție de rezistența medie la compresiune exprimată prin litera M urmată de valoarea rezistenței la compresiune în N/mm2 (de exemplu: notația M5
înseamnă mortar cu rezistența medie la compresiune f(m) = 5 N/mm2).

Standardul prevede șase clase de rezistență (M1, M2.5, M5, M10, M15 și M20) și posibilitatea specificării unei clase suplimentare Md cu o valoare a rezistenței la compresiune declarată de producător
mai mare de 25 N/mm2.

Trebuie menționat în mod special și faptul că unele țări din Uniunea Europeană nu folosesc această scară de rezistențe, păstrând în continuare valorile tradiționale, de exemplu:
▪ în Italia, se folosesc mortare M2, M4, M8 și M12 (conform UNI EN 998-2, Anexa națională și Norme tecniche 2008),
▪ în Anglia se folosesc mortarele M2, M4, M6 și M12 (conform BS EN 998-2, Anexa națională).
În practica mondială există mai multe procedee pentru încercarea mortarelor la compresiune ceea ce face dificilă compararea valorilor obținute de diferiți cercetători și chiar compararea valorilor incluse
în reglementările diferitelor țări. Astfel, încercările pot diferi în ceea ce privește:
▪ dimensiunile și forma epruvetelor (cub/cilindru);
▪ condițiile de turnare (cu sau fără eliminarea apei nelegată chimic);
▪ condițiile de păstrare până la încercare.
Efectele modificărilor acestor factori sunt, în unele cazuri, foarte importante. De exemplu, rezistența mortarelor turnate în tipare fără fund ajunge să fie până la dublul celei obținute prin turnare în tipare
complet închise, din care nu se elimină apa nelegată chimic.
Reglementarea europeană adoptată în România pentru încercarea mortarelor la compresiune este SR EN 1015-11.
Conform procedurii din acest standard, rezistența la compresiune a mortarului [f(m)] se stabilește ca medie a rezultatelor pe șase prisme de mortar cu dimensiunile 40 x 40 x 160 mm. Încercarea la
compresiune este asociată, de regulă, cu încercarea la încovoiere astfel încât rezistența la compresiune a mortarului se determină pe cele două părți rezultate din încercarea mortarului la încovoiere.
Când rezistența la încovoiere nu este cerută, părțile utilizate pentru încercarea rezistenței la compresiune, sunt obținute din prisme printr-un procedeu care nu conduce la deteriorarea acestora.
Rezistența mortarului în lucrare este întotdeauna superioară celei măsurate pe epruvete mici. Din acest motiv unii autori consideră că încercările pe cuburi sau prisme nu sunt suficient de elocvente și
că încercarea pe panouri de zidărie este mult mai sigură. S-a constatat că, în multe cazuri, mortare cu rezultate nesatisfăcătoare la încercările de laborator au arătat rezistențe superioare în zidărie.
Creșterea rezistenței la compresiune a mortarului din masivul de zidărie în raport cu rezistența pe probe mici, este datorată următoarelor condiții specifice favorabile:
▪ existența unui raport favorabil între grosimea mică a stratului de mortar și lățimea blocului (grosimea straturilor de mortar variază curent între 6 - 15 mm iar lățimea cărămizilor este de circa 115 mm);
pe măsură ce crește grosimea stratului de mortar scade rezistența la compresiune a acestuia;
▪ în masivul de zidărie, elementele împiedică deformația laterală liberă a mortarului (produc un efect de confinare) și, în consecință, crește rezistența de rupere la compresiune a acestuia;
▪ raportul apă/ciment este mai mic în cazul mortarului din zidărie datorită pierderilor de apă prin absorbția de către elementele pentru zidărie.
În realitate, în multe cazuri, este posibil ca rezistența în lucrare a mortarului să fie substanțial redusă față de valoarea teoretică ca urmare a execuției defectuoase care poate afecta în mare măsură
unele proprietăți, spre exemplu, aderența.
Testele au arătat că sporirea rezistenței la compresiune a mortarului influențează numai în mică măsură rezistența la compresiune a zidăriei. Această concluzie se regăsește în formula cu care se
calculează rezistența la compresiune a zidăriei conform standardului SR EN 1996-1-1 (a se vedea paragraful 4.2.1.5.1).
C.3.2.2. (4)
În cazul zidăriilor executate cu elemente din BCA, în multe țări se folosesc mortare pentru rosturi subțiri a căror utilizare nu este reglementată prin Codul CR6-2006. Aceste mortare sunt, de regulă,
produse "de firmă" care fac parte dintr-un ansamblu/sistem de materiale și/sau procedee propuse de un anumit producător.
3.2.3.2. Aderența între elementele pentru zidărie și mortar
C.3.2.3.2. (1)
Dintre proprietățile mortarului întărit, care au un rol important pentru calitatea zidăriei și, implicit, pentru siguranța structurilor din zidărie, trebuie reținută mai întâi aderența la elementele pentru zidărie.
Aderența definește legătura între mortarul și elementul pentru zidărie și se cuantifică prin rezistența la smulgere/desprindere a mortarului de pe element.
Pentru masivul de zidărie, mortarul asigură, prin aderență:
▪ rezistența la eforturile de întindere și/sau forfecare provenite din încărcările exterioare;
▪ rezistența la eforturile interioare datorate variațiilor dimensionale (din contracție sau din temperatură);
▪ etanșeitatea la pătrunderea apei și aerului.
În mod simplificat, fenomenul de aderență poate fi explicat prin pătrunderea în porii elementelor pentru zidărie a unui amestec de apă și particule foarte fine de ciment provenit din mortar, care, după
hidratare, se întărește formând o peliculă cristalină, cu proprietăți specifice, diferite de cele ale mortarului. Se realizează astfel o legătură intimă, cu caracter complex, de natură mecanică și chimică, a
mortarului cu elementul pentru zidărie.
În exploatare, deteriorarea aderenței între mortar și elementele pentru zidărie alăturate se poate produce:
▪ cu caracter excepțional, în urma acțiunii unor forțe orizontale de intensitate ridicată (cutremur, în cazul României);
▪ în condiții obișnuite de încărcare, ca urmare a cedării fundațiilor sau a unor deformații produse de variațiile de temperatură.
Ruperea aderenței are caracter fragil și, din acest motiv, în cazul solicitărilor cu intensitate ridicată, se propagă rapid, fără a se putea realiza redistribuția eforturilor către elementele neafectate.
În cazul în care este produsă de efectele tasărilor sau variațiilor de temperatură, ruperea aderenței nu pune, în general, probleme legate de siguranța structurală a clădirii dar fisurile respective pot
constitui surse de pătrundere a apei în cazul în care s-au produs în pereții exteriori.
În toate cazurile, fisurarea rosturilor de mortar, ca urmare a ruperii aderenței, trebuie considerată ca fiind inacceptabilă din considerente estetice.
Valoarea (mărimea) aderenței este condiționată, în măsură mai mică sau mai mare, de numeroși factori care pot fi grupați după cum urmează:
a. Factori care depind de calitatea elementului pentru zidărie:
- Viteza inițială de absorbție a apei -> Depășirea valorilor limită inferioare sau superioare conduce în general la valori reduse ale aderenței; pe elemente neabsorbante aderența este aproximativ 50%
din cea a mortarului aplicat pe elementele cu capacitate mare de absorbție.
- Textura/rugozitatea și starea suprafeței elementului pe care se aplică mortarul -> Aderența este mai bună la cărămizi în comparație cu blocurile din BCA.
Figura C.18. Variația aderenței mortarelor în funcție de capacitatea de absorbție a elementului pe care este aplicat
[Sandin, K. Mortars for Masonry and Rendering, Choice and Application Building Issues 1995 Vol. 7 No. 3]
Clasificarea elementelor pentru zidărie în funcție de capacitatea de absorbție folosită în figura C.18 este următoarea:
▪ Elemente absorbante: elemente uscate din argilă arsă sau din beton;
▪ Elemente neabsorbante: elemente umede din argilă arsă sau din beton, piatră neporoasă.
b. Factori care depind de calitatea mortarului:
- Capacitatea mortarului de a reține apa
- > Dincolo de anumite valori, aderența scade semnificativ.
- Compoziția mortarului
- > Aderența este mai mare în cazul mortarelor cu dozaj ridicat de ciment.
- Utilizarea adaosurilor pentru îmbunătățirea lucrabilității
- > Creșterea, peste anumite limite, a cantității de adaosuri de tip antrenori de aer reduce aderența.
- Contracția la priză și întărire.
- > Afectează, în primul rând, mortarul din rosturile verticale (fără efort de compresiune).
c. Factori care depind de calitatea execuției:
- Umplerea corectă/completă a rosturilor cu mortar.
- Starea de curățenie a suprafeței elementelor în contact cu mortarul
- > Existența petelor de ulei sau a altor impurități pe suprafața elementelor împiedică dezvoltarea mecanismului de formare a aderenței.
- Condițiile de întreținere a zidăriei până la întărirea mortarului
- > Solicitarea mecanică a zidăriei în stadiul inițial al procesului chimic de dezvoltare a aderenței duce la reducerea sau chiar la anularea acesteia.
În practică, pentru realizarea unei aderențe cât mai bune, trebuie să se țină seama, simultan, de toți acești factori. De exemplu, în cazul elementelor pentru zidărie care au viteza inițială de absorbție a
apei (IRA) mare, pentru asigurarea cantității de apă necesară pentru reacția chimică a lianților se pot lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
▪ folosirea unui mortar cu capacitate ridicată de reținere a apei, rezultat care se poate obține și folosind aditivi speciali [Baker, L.R., (ed) Australian Masonry Manual, Sydney, 1991];
▪ sporirea cantității de apă din mortar;
▪ umezirea prealabilă a elementelor pentru zidărie din argilă arsă; umezirea nu este necesară în cazul elementelor pentru zidărie din beton.
Forța de aderență, care se opune tendinței de separare a elementelor din masivul de zidărie, manifestată prin formarea fisurilor/crăpăturilor, depinde de doi factori:
▪ gradul de aderare;
▪ rezistența unitară de aderență.
Gradul de aderare reprezintă raportul dintre suprafața pe care s-a realizat efectiv aderența mortarului la elementul pentru zidărie și suprafața totală a elementului pe care este aplicat mortarul.
Figura C.19. Aderența incompletă a mortarului pe element(a) Pe zona poșată nu s-a realizat aderența mortarului la element
[Pluijm van der, R., Out-of-plane Bending of Masonry Behavior and
Strength, PhD Thesis, Eindhoven University of Technology, 1999] (b)
Fotografia unei cărămizi pe care mortarul nu a aderat complet [Pereira
dos Santos, A.M. Resistencia das alvenarias a compressao. Licenciatura

em Engenharia Civil, Universidade do Minho, 1998]
În funcție de condițiile concrete de execuție, raportul dintre suprafața pe care se realizează aderența și suprafața totală a probei încercate variază în limite foarte largi. Astfel, cu ocazia încercărilor s-au
identificat chiar situații în care acest raport a fost foarte scăzut, aproximativ 1/3 [Pluijm van der, R., Out-of-plane Bending of Masonry Behavior and Strength, PhD Thesis, Eindhoven University of
Technology, 1999] - a se vedea figura C.19b. Suprafața pe care se realizează efectiv aderența este mai mare dacă pierderea apei din mortar este limitată, așa cum se întâmplă în cazul zidăriilor
realizate cu mortar cu capacitate de retenție a apei suficient de mare și cu elemente pentru zidărie cu rata inițială de absorbție mijlocie. Acestor condiții trebuie să li se adauge o execuție îngrijită mai
ales în ceea ce privește umplerea completă cu mortar a rosturilor. Realizarea unui grad de aderare ridicat contribuie în același timp și la asigurarea etanșeității zidăriei deoarece, prin zonele în care nu
s-a realizat aderența mortarului la elemente, apa nu este împiedicată să pătrundă în masivul de zidărie.
Rezistența unitară de aderență reprezintă valoarea efortului unitar necesar pentru a rupe legătura (aderența) dintre mortar și elementul pentru zidărie.
Se pot identifica două tipuri de rezistențe unitare de aderență:
▪ Rezistență unitară de aderență normală care reprezintă efortul unitar perpendicular pe planul mortarului care produce ruperea legăturii între acesta și elementul pentru zidărie;
▪ Rezistență unitară de aderență tangențială care reprezintă efortul unitar aplicat în planul mortarului care produce ruperea legăturii între acesta și elementul pentru zidărie.
În practica curentă, caracterizarea rezistenței mortarului se face prin valoarea rezistenței la compresiune, mărime care poate fi ușor determinată prin încercări de laborator, pe cuburi sau pe cilindri.
Din încercările prezentate în continuare, rezultă că, în absența datelor privind aderența la elementele pentru zidărie, specificarea în proiecte numai a rezistenței la compresiune nu este suficientă pentru
a defini complet calitatea mortarului.
Sunt necesare informații despre ambele caracteristici deoarece, în funcție de compoziția mortarului, raportul dintre rezistența la compresiune și aderență poate varia în limite foarte largi. Pentru dozaje
ridicate raportul valorilor respective este de 30 - 40 iar pentru mortarele slabe raportul este numai 5, așa cum rezultă din figura C.20.
De asemenea, cercetările au arătat că această relație este influențată și de raportul apă/ciment al amestecului [Isberner, A Properties of Masonry Cement Mortars Designing, Engineering and
Constructing with Masonry Products, F. Johnson, Ed., Gulf Publishing. Houston Tx.1969]
Creșterea raportului apă/ciment, care favorizează lucrabilitatea, are două consecințe opuse (creșterea uneia are implicații în descreșterea celeilalte):
▪ scăderea rezistenței la compresiune a mortarului;
▪ creșterea aderenței.
Figura C.20. Variația rezistenței la compresiune și a aderenței

în funcție de raportul a/c [Isberner, A Properties of Masonry Cement
Mortars Designing, Engineering and Constructing with Masonry Products,
F. Johnson, Ed., Gulf Publishing. Houston Tx. 1969]
C.3.2.3.2. (2)
În prezent nu există un standard european (EN) care să stabilească o metodă directă pentru determinarea aderenței normale.
În această situație, standardul SR EN 998-2 - Anexa C (normativă) admite ca evaluarea aderenței să se facă indirect, prin determinarea rezistenței inițiale la forfecare a zidăriei, conform procedurilor
din standardul SR EN 1052-3. Este deci vorba de a estima aderența normală prin aderența tangențială, procedeu care nu întrunește unanimitatea cercetătorilor.
Dacă nu sunt disponibile nici încercări de tipul celor menționate mai sus, standardul SR EN 998-2 permite ca, pentru rezistența caracteristică inițială la forfecare [f(vk0)] a mortarelor performante
asociate cu elemente pentru zidărie care satisfac cerințele standardului SR EN 771-1, să fie acceptate următoarele valori:
▪ pentru mortar de utilizare generală (G) și mortar ușor (L): 0.15 N/mm2,
▪ pentru mortar în strat subțire (T): 0.30 N/mm2.

Trebuie însă să menționăm că valoarea f(vk0), prescrisă sau rezultată din măsurători în laborator/fabrică, are mai mult un caracter orientativ și nu este decât parțial relevantă pentru evaluarea
siguranței reale a zidăriei deoarece execuția se desfășoară, în general, în condiții diferite de cele în care a fost stabilită valoarea de referință.
3.2.3.3. Lucrabilitatea mortarului
C.3.2.3.3. (1)
Lucrabilitatea definește ușurința cu care mortarul este pus în operă.
Notă . Cu mici modificări, această definiție se regăsește în reglementările din USA, Anglia, Japonia etc.
=> Criteriile de performanță asociate cerinței de lucrabilitate sunt:
▪ În laborator, criteriile de performanță au în vedere următorii parametri de comportare:
- timpul de priză și timpul de întărire;
- de retenție a apei;
- curgerea, consistența și plasticitatea;
- coeziunea (capacitatea componentelor de a nu se separa);
- adeziune (capacitatea amestecului de a adera la elementele pentru zidărie).
▪ În șantier, mortarul poate fi caracterizat ca lucrabil dacă satisface următoarele criterii:
- se întinde ușor cu mistria și aderă la suprafața elementelor;
- suportă greutatea elementului pentru zidărie, dar iese din rosturi dacă elementul așezat pe stratul de mortar proaspăt este apăsat de zidar.
Standardul SR EN 998-2 prevede obligația producătorului de a declara lucrabilitatea mortarului preparat industrial sau în stații centralizate.
Verificarea conformității declarației se face pe probe prelevate conform standardului SR EN 1015-2 care se încearcă conform procedurilor din standardul SR EN 1015-9.
Factori care influențează lucrabilitatea mortarului
Lucrabilitatea mortarului depinde de mai mulți factori dintre care cei mai importanți sunt legați de componența și de caracteristicile amestecului:
▪ dimensiunile și forma particulelor de nisip;
▪ tipul și dozarea lianților - în particular, conținutul de var;
▪ cantitatea de apă;
▪ cantitatea de aer inclus;
▪ tipul și dozajul aditivilor pentru sporirea lucrabilității.
- > Referitor la timpul de priză și timpul de întărire
Pentru definirea proprietăților mortarului proaspăt se iau în considerare și alți doi parametri:
▪ Timpul de priză (engl. setting time) este durata în care mortarul își menține lucrabilitatea necesară. Timpul de priză definește și durata de lucru (engl. workable life) a mortarului, adică intervalul de
timp după preparare, în care se poate ameliora lucrabilitatea acestuia prin adăugarea apei. Reglementările americane interzic ameliorarea lucrabilității după 21/2 ore de la momentul primei amestecări;
mortarul nefolosit trebuie considerat rebut și îndepărtat de la punctul de lucru.
▪ Timpul de întărire (engl. hardening time) cuantifică creșterea în timp a rezistenței și a rigidității mortarului. Timpul de întărire este o mărime care variază în limite foarte largi în funcție de compoziția
mortarului și de condițiile în care acesta se află după punerea în lucrare.
Reglarea timpului de priză se face, în anumite limite, prin alegerea corespunzătoare a cimentului și/sau prin folosirea unor adaosuri speciale.
- > Referitor la capacitatea de retenție a apei
Capacitatea de retenție a apei (engl. water retentivity) este măsura în care mortarul limitează pierderea apei din amestec prin evaporare și/sau prin înfiltrarea acesteia în elementele pentru zidărie
uscate.
Capacitatea de retenție a apei este o proprietate de bază a mortarului care influențează atât calitățile mortarului proaspăt (lucrabilitatea) cât și cele ale mortarului întărit (aderența la elementele pentru
zidărie și rezistența).

Mortarele care au capacitate ridicată de a reține apa își mențin plasticitatea chiar dacă sunt folosite cu elemente pentru zidărie care au viteze ridicate de absorbție a apei.
Capacitatea de retenție a apei este influențată atât de componentele mortarului (lianți și agregate) cât și de eventuala prezență a unor adaosuri destinate să sporească lucrabilitatea acestuia.
Capacitatea de retenție a apei depinde, în primul rând, de tipul liantului din mortar. Din acest punct de vedere, mortarele se comportă după cum urmează:
▪ mortarele de ciment au tendință mare de înfiltrare;
▪ mortarele mixte (var-ciment sau ciment-var) au tendință medie de înfiltrare;
▪ mortarele de var au tendință redusă de înfiltrare.
Determinarea capacității de retenție a apei se face prin "teste de curgere" (flow tests), care măsoară împrăștierea inițială în raport cu împrăștierea măsurată după ce s-a produs absorbția unei părți din
cantitatea inițială de apă de către elementele pentru zidărie. Aceste teste sunt asemănătoare testului de tasare și se efectuează tot pe o masă de împrăștiere care este supusă unor mișcări oscilatorii
pe verticală. Rezultatele încercărilor în laborator, valorile măsurate, diferă însă de cele determinate în șantier datorită modificării umidității (adaosului de apă) care este permis pentru obținerea celei mai
convenabile lucrabilități. Adaosul de apă asigură, cu toate acestea, rezultate mai bune decât în cazul mortarului pentru care conținutul de apă nu a fost restabilit.
Consistența este o măsură a fluidității și/sau a umidității mortarului proaspăt.
Consistența indică, aproximativ, mărimea deformabilității mortarului proaspăt atunci când este supus la un anumit tip de efort. Consistența măsurată în laborator nu este, însă, asociată direct cu modul
în care se comportă mortarul proaspăt atunci când este utilizat la șantier. Determinarea consistenței mortarului care precede toate testele asupra mortarului proaspăt, se efectuează cu masa de
împrăștiere conform procedurilor din standardul SR EN 1015-3.
Principiul metodei este următorul: valoarea de împrăștiere se măsoară prin diametrul mediu al unei probe de mortar proaspăt care este așezată pe platanul unei mese de împrăștiere cu ajutorul unei
matrițe standardizate, și este solicitată la un număr indicat de vibrații verticale, ridicând și lăsând să cadă liber masa de împrăștiere de la înălțimea indicată. Pe baza rezultatului obținut prin această
metodă se poate determină modul de compactare și valoarea densității aparente a mortarului proaspăt.
Determinarea consistenței mortarului proaspăt în laborator se poate face și prin procedeul din standardul SR EN 1015-4, care măsoară prin mărimea penetrării verticale a unui cilindru plunger care
cade liber de la o înălțime prestabilită în proba de mortar proaspăt.
În mod normal trebuie să existe o relație liniară între valoarea de împrăștiere determinată cu masa de împrăștiere și valoarea de penetrare a pistonului pentru același tip de mortar dar aceasta nu este
sistematică și din acest motiv sunt prevăzute ambele procedee.
C.3.2.3.3. (2)
Pentru modificarea unor proprietăți ale mortarului sau pentru îmbunătățirea acestora, la preparare se pot folosi adaosuri active. Acestea sunt materiale anorganice fine, care nu reacționează chimic cu
celelalte componente.
În mod curent adaosurile se folosesc pentru:
▪ creșterea lucrabilității (antrenori de aer);
▪ sporirea aderenței;
▪ reducerea contracției;
▪ reducerea timpului de priză în cazul execuției pe timp friguros;
▪ realizarea unei anumite culori a mortarului din rosturi.
Adaosurile și aditivii folosiți la prepararea mortarului trebuie să corespundă cerințelor din standardul SR EN 934-3.
Verificarea proprietăților fizice și chimice ale aditivilor se face conform procedurilor din standardele SR EN 934-6 și SR EN 480-6.
La folosirea adaosurilor trebuie să se țină seama, în afara avantajelor urmărite, și de eventualele efecte negative pe care acestea le pot avea. De exemplu, folosirea adaosurilor pentru creșterea
lucrabilității trebuie făcută cu deosebită grijă deoarece dozarea în exces a antrenorilor de aer conduce la reducerea suprafeței de contact între mortar și elementul pentru zidărie și prin aceasta la
scăderea aderenței (scăderea rezistenței la întindere din încovoiere și a rezistenței inițiale la forfecare) și la favorizarea pătrunderii umezelii în zidărie.
Figura C.21 Efectul cantității de adaos antrenor de aer asupra aderenței

[Clay Brick and Paver Institute, Construction Guidelines
for Clay Masonry, Australia, 2001]
Din aceste motive, unele documente normative recomandă ca dozarea adaosurilor din această categorie să nu conducă la un conținut de aer mai mare de 12%-14%.
În prezent, standardul SR EN 998-2 nu dă nici o limitare a conținutului de aer cu toate riscurile cunoscute privind reducerea aderenței în cazul unui volum mare de aer inclus. Pentru a evita folosirea
unor mortare cu conținut excesiv de aer, proiectanții trebuie să specifice în documentație cantitatea maximă de aer antrenat acceptabilă pentru fiecare categorie de mortar, iar executanții trebuie să
folosească numai materialele conforme specificațiilor.
Figura C.22 Aparate pentru măsurarea conținutului de aer inclus

Adaosurile pentru reducerea timpului de priză (acceleratori de priză) - cum este clorura de calciu folosită pentru accelerarea hidratării cimentului la temperaturi scăzute - trebuie folosite, de asemenea,
cu maximă prudență, deoarece pot crea eflorescențe pe suprafața zidăriei și au efecte corosive asupra armăturilor înglobate în mortarele respective.
În aceeași categorie se includ și adaosurile care au ca scop coborârea temperaturii de îngheț a mortarului astfel încât executarea zidăriei să fie posibilă pe timp friguros. Aceste adaosuri reduc
aderența mortarului la elementele pentru zidărie, pot produce fisurarea elementelor și dau naștere la eflorescențe pe suprafața zidăriei. Din acest motiv, unele reglementări stabilesc explicit că la
prepararea mortarului sau a groutului (mortar-betonului) nu este permisă folosirea aditivilor pentru evitarea înghețului.
Pentru acele proiecte în care zidăria rămâne aparentă, poate fi necesară prepararea mortarelor colorate.
Pentru România, coloranții folosiți la prepararea mortarului trebuie să corespundă cerințelor din standardul SR EN 12878.
Colorarea mortarului se poate obține cu mai multe mijloace:
▪ mortar alb sau cu nuanțe de gri, folosind ciment Portland obișnuit sau alb combinat cu nisipul ales;
▪ alte culori se capătă folosind oxizi metalici (oxizi de fier, de mangan sau de crom), cărbune negru sau albastru ultramarin.
În cazul în care se prepară mortar colorat trebuie avute în vedere următoarele măsuri:
▪ Coloranții trebuie să fie substanțe inerte din punct de vedere chimic (oxizi minerali, cărbune negru, coloranți sintetici).
Dozarea coloranților trebuie făcută strict în conformitate cu precizările furnizorului și cu reglementările specifice, dacă acestea există (de exemplu, în Anglia și în Australia, standardul BS 1014), pentru
a se evita scăderea necontrolată a rezistenței și aderenței mortarului.
Standardul american ACI 530/ASCE 5/TMS 402 prevede, în cazul mortarelor de ciment-var, limitarea coloranților (oxizilor minerali) la 10% din greutatea cimentului și la numai 2% în cazul utilizării
cărbunelui negru.
▪ Pentru a se asigura omogenitatea culorii se recomandă:
- folosirea mortarelor preparate industrial de tip var: nisip și adăugarea cimentului, la șantier, înainte de punerea în operă;
- testarea compoziției astfel obținute (inclusiv dozajul de apă) în vederea stabilirii nuanțelor dorite și realizarea unor panouri "martor" pentru a se menține uniformitatea culorii în toată lucrarea;
- aprovizionarea cu pigmenți și/sau mortare de tip industrial de la un singur furnizor (eventual, chiar achiziționarea întregii cantități dintr-un singur lot).
C.3.2.3.3. (3)
Aerul inclus în amestec este un factor care, atunci când se află între anumite limite, ameliorează lucrabilitatea mortarului. Depășirea valorilor limită superioare are însă ca efect reducerea drastică a
aderenței mortarului la elementele pentru zidărie și, în consecință, scăderea rezistenței zidăriei la încovoiere și la forță tăietoare.
Din acest motiv, standardul SR EN 998-2 prevede că producătorul mortarului preparat industrial este obligat să declare valoarea medie a conținutului de aer de fiecare dată când utilizarea prevăzută a
ț
mortarului o justifică.
În Anglia, până la intrarea în vigoare a standardelor europene (BS EN), standardul BS 4721 a limitat conținutul de aer inclus la 7 - 18% adică, în medie, valoarea recomandată de încercări.
Anexa națională la standardul SR EN 1998-1 limitează cantitatea de aer inclus în mortar la cel mult 15% pentru zidăriile clădirilor situate în zonele seismice cu accelerația de proiectare a(g) >= 0,24 g.
Ținând seama de importanța realizării unei valori cât mai mari a aderenței mortarului la elemente, este necesar ca prin specificațiile proiectului să se solicite producătorului să comunice utilizatorului
cantitatea de aer inclus în mortar.
Verificarea conformității mortarului cu valoarea declarată de producător se face pe probe selectate conform procedeului din standardul SR EN 1015-2, care se încearcă cu procedeul din standardul SR
EN 1015-17. În cazul mortarelor preparate cu agregate poroase, conținutul de aer poate fi stabilit, indirect, prin determinarea densității mortarului proaspăt prin metoda din standardul SR EN 1015-6.
3.3. Beton
3.3.2. Prevederi specifice pentru betonul din elementele de confinare și pentru stratul median al ZIA
C.3.3.2 (3)
Mortar-betonul (groutul) este definit în standardul SR EN 1996-1-1 ca " amestec foarte fluid din ciment, nisip și apă destinat umplerii alveolelor sau spațiilor reduse".
Materialul este folosit pentru umplerea golurilor din elementele cu forme speciale folosite la zidăria armată precum și pentru stratul central al zidăriei cu inimă armată (ZIA). Capacitatea de a umple
complet golurile și alte spații înguste trebuie considerată principala cerință în cazul groutului.
Groutul poate fi folosit și pentru placarea pereților din zidărie în cadrul lucrărilor de intervenție de tip "consolidare". Din acest motiv, având în vedere că standardele din seria SR EN 1996 nu conțin
prevederi referitoare la domeniul și/sau la condițiile de utilizare a mortarbetonului în structurile din zidărie și nici la caracteristicele mecanice de rezistență și de deformabilitate ale acestui material în
cele ce urmează sunt date informații privind prepararea groutului și proprietățile sale pe baza reglementărilor din USA.
Prin umplerea cu grout se obține un spor important de rezistență la încărcările verticale și laterale în cazul zidăriilor cu elemente cu goluri mari și se îmbunătățesc și alte performanțe ale acestui tip de
zidărie (atenuarea zgomotului, capacitatea de acumulare a căldurii, rezistență la foc).
Figura C.23. Elemente pentru zidărie cu goluri mari umplute cu grout

În aceste condiții, rezistențele caracteristice și valoarea modulului de elasticitate longitudinal ale mortar-betonului se pot lua din standardul SR EN 1992-1-1, corespunzător betonului cu aceeași
rezistență caracteristică la compresiune.
În USA, unde groutul este folosit pe scară largă, cerințele de performanță sunt date în standardul ASTM C 476.
În funcție de condițiile în care este folosit, conform reglementărilor americane menționate, mortar-betonul se prepară:
▪ Numai cu nisip, în cazul folosirii în spații mici, înguste sau cu aglomerare de armături (mortar-beton fin),
▪ Cu nisip și pietriș monogranular sau cu granulație continuă, cu granule mai mari (mortar - beton grosier), cu dimensiunea maximă de:
- 10 mm, în cazul folosirii în spații mai largi, orientativ >= 75 mm;
- 16 mm, în cazul folosirii în spații cu lărgime >= 18 - 20 cm; această granulație se folosește, în special, pentru stratul central al zidăriei cu inimă armată.
În cazul mortar-betonului grosier se preferă pietrișul cu granulație continuă, folosind agregate fine în proporție de 60 - 70% din volumul total de agregate, iar restul de 30 - 40% agregate mari.
Un alt factor de care trebuie să se țină seama la alegerea agregatelor este înălțimea stratului de mortar-beton care se toarnă într-o singură etapă pentru a se evita segregarea componentelor.
Conform reglementărilor americane se stabilesc limitele de folosire pentru mortar-betonul fin/grosier după cum urmează (valori rotunjite):
Tabelul C.10
Tipul mortar-betonului Înălțimea maximă de Dimensiunea minimă a spațiilor (cm)
turnare (m) Stratul central la ZIA Elemente cu goluri mari
Fin 0.30 2.0 4.0 x 5.0
1.50 4.0 4.0 x 5.0
2.40 4.0 4.0 x 7.5
3.60 4.0 4.5 x 7.5
7.20 5.0 7.5 x 7.5
Grosier 0.30 4.0 4.0 x 7.5
1.50 5.0 6.5 x 7.5
2.40 5.0 7.5 x 7.5
3.60 6.5 7.5 x 7.5
7.20 7.5 7.5 x 10.0
Alegerea tipului de grout depinde și de densitatea armăturilor care sunt plasate în golurile respective. Pentru a se realiza înglobarea armăturilor, în cazul mortar-betonului fin, trebuie să se asigure un
spațiu >= 7 mm între armături și elementul pentru zidărie în timp ce, dacă se folosește mortar-betonul grosier, spațiul liber trebuie să fie >= 12 mm. Dacă în spațiile largi se folosește pietriș cu granule
mai mari (12 - 16 mm) spațiul liber trebuie să fie cu cel puțin 7 mm mai mare decât diametrul celei mai mari granule.
Folosirea agregatelor cu dimensiuni mai mari are avantajul reducerii consumului de ciment în raport cu cel necesar pentru groutul fin, pentru obținerea aceleiași rezistențe.
În cazul folosirii agregatelor mărunte (orientativ cu granule până la 5 mm diametru, pietriș de râu sau mărgăritar) proporțiile componentelor de masă recomandate sunt:
▪ pietriș: 25% - 50%;
▪ nisip: 75% - 50%.
Dozajul minim de ciment stabilit de standardul australian AS 3700 este de 300 kg/m3 pentru a se asigura un nivel suficient de protecție a oțelului înglobat. În cazul zidăriilor cu elemente de argilă arsă,
reglementările americane recomandă și adăugarea de var în cantitate de până la 10% din volumul cimentului.
La prepararea groutului se pot folosi aditivi pentru îmbunătățirea performanțelor în stare proaspătă și/sau întărită:
▪ reducerea contracției;
▪ creșterea lucrabilității;
▪ accelerarea prizei și a întăririi.
De asemenea se pot folosi și adaosuri active (de exemplu, cenușa zburătoare - engl. fly ash) care permit înlocuirea a 15 - 20% din cantitatea de ciment fără scăderea rezistenței la compresiune și/sau
a aderenței.
În cazul preparării la șantier, amestecarea componentelor se face în malaxor timp de 3 - 10 minute (chiar și în cazul amestecurilor preparate industrial).
Pentru fabricarea mortar-betonului se folosesc și aditivi care au ca scop îmbunătățirea performanțelor mecanice și de lucrabilitate ale acestuia:
▪ limitarea efectului de contracție;
▪ sporirea plasticității fără creșterea suplimentară a raportului apă/ciment;
▪ înlocuirea unei părți din ciment fără reducerea rezistențelor mecanice;
▪ acceleratori de priză, pentru folosirea pe timp friguros.
Din punct de vedere al lucrabilității, mortar-betonul este superior betonului clasic deoarece amestecul se realizează cu o consistență redusă. Astfel, dacă pentru a se realiza turnarea corectă, tasarea
materialului din conul etalon de 30 cm înălțime este de circa 3 - 15 cm pentru betonul normal (în funcție de raportul apă/ciment), în cazul groutului fin, tasarea variază între 20 - 25 cm iar în cazul
groutului grosier între 17 - 20 cm.
Valoarea mare a tasării groutului se datorează faptului că amestecul are un conținut ridicat de apă.

Figura C.24. Comparația tasării între beton și grout
[Greenwald, J., Farny J. Masonry Construction. Self-Consolidating
Grout Structure Magazine, May 2005]
Cantitatea mare de apă necesară pentru obținerea lucrabilității nu conduce la reducerea rezistenței la compresiune, cum se întâmplă în cazul betonului, deoarece o parte importantă din apa de
amestec este absorbită de elementele pentru zidărie în funcție de porozitatea fiecăruia, ceea ce favorizează și creșterea aderenței groutului la elemente. Din aceste considerente se recomandă ca
mortar-betonul cu tasare mai mică (aprox. 20 cm) să fie utilizat în cazul elementelor cu capacitate de absorbție redusă, iar cel cu tasare mai mare în cazul elementelor cu capacitate de absorbție mare.
În ultimii ani, progresele realizate în industria chimică au permis producerea superplastifianților (policarboxilați) cu care se realizează un grout cu lucrabilitate foarte ridicată folosind rapoarte curente
apă/ciment și la care nu se produc segregările caracteristice amestecurilor cu conținut ridicat de apă. Amestecurile astfel realizate se remarcă totodată printr-o capacitate ridicată de reținere a apei
până la absorbția acesteia în elemente. În literatura de specialitate materialul este denumit grout auto-consolidabil (engl. self-consolidating grout).
Prin aceasta se creează posibilitatea reducerii secțiunilor golurilor care urmează a fi umplute și creșterii înălțimii pe care se toarnă groutul fără riscul de a rezulta zone incomplet umplute sau cu
segregări.
În condiții normale, groutul trebuie turnat în cel mult 90 de minute din momentul adăugării apei în amestec.
Rezistența la compresiune a mortar-betonului are valori similare cu cele ale betoanelor pentru structuri curente. Rezistența minimă la compresiune a mortar-betonului după 28 de zile, prevăzută de
reglementările americane este de 15 N/mm2, dar în mod curent se realizează valori duble sau chiar mai mari. Valoarea minimă stabilită asigură groutului aderența necesară cu elementele pentru
zidărie și cu armăturile.
Pentru a reproduce cât mai exact condițiile concrete din lucrare, încercarea la compresiune a groutului se face pe epruvete turnate în tipare alcătuite din elementele pentru zidărie care se folosesc la
execuția clădirii respective și care au aceeași umiditate cu acestea, așa cum prevede standardul ASTM C 1019. Dimensiunile în plan ale probei variază între 75 - 100 mm cu înălțimea egală cu dublul
laturii.
Figura C.25. Formarea epruvetelor pentru încercarea

groutului la compresiune
Folosirea groutului cu consistență foarte redusă (tasare mare) este însoțită de contracție mare ceea ce poate reduce aderența la elementele pentru zidărie sau chiar la formarea unor fisuri interioare.
Fisurarea din contracție poate fi controlată prin folosirea unor adaosuri speciale.
Mortar-betonul grosier, în special cel cu pietriș cu granule > 12 mm, are contracție mai redusă decât cel fin.
În USA, proiectarea groutului se face, de regulă, prin stabilirea proporțiilor componentelor (rețeta) și, numai uneori, prin enunțarea cerințelor de performanță, privind rezistența, așa cum prevede
standardul ASTM C 476.
Proporțiile componentelor sunt stabilite, orientativ, astfel:
▪ Mortar-beton fin:
- 1 parte ciment Portland;
- 21/2-3 părți nisip;
- apă până la obținerea tasării de 20-25 cm pentru conul etalon de 30 cm înălțime.
▪ Mortar-beton grosier:
- 1 parte ciment Portland;
- 21/4 -3 părți nisip;

- 1-2 părți pietriș (mărgăritar);
- apă până la obținerea tasării de 20-25 cm pentru conul etalon de 30 cm înălțime.
În cazul zidăriilor cu elemente din argilă arsă, standardul ASTM C 476 recomandă rețetele din tabelul C.11.
Tabelul C.11
Tipul groutului Ciment Portland Var hidratat sau Agregate (volum, în stare uscată)
sau amestec pastă de var Grosiere
Fine(x)
Fin 1 0 - 1/10 21/4-3 volumul --------
Grosier 1 0 - 1/10 total al lianților 1-2 volumul total

al lianților
(x) Definiția agregatelor fine/grosiere este dată în standardul ASTM C 404.

În standardul ACI 530/ASCE 5/TMS 402 se face precizarea că rezistența la compresiune a groutului trebuie să fie cel puțin egală cu cea mai mare rezistență a elementelor. În același timp, se
menționează că, pentru zidăriile cu elemente din beton, rezistența minimă a groutului trebuie să depășească cu 25-40% rezistența specificată a zidăriei f'(m). De exemplu, pentru obținerea rezistenței
specificate a zidăriei de f'(m) = 10 N/mm2, se recomandă folosirea groutului cu rezistența de circa 15 N/mm2.
Pentru ansamblul zidăriei, dacă se sporește rezistența groutului peste rezistența elementelor, creșterea de rezistență care se obține este redusă datorită faptului că mortar-betonul atinge rezistența
ultimă la o deformație specifică mai mică decât cea a elementelor. Pentru a ține seama de această diferență, standardul australian AS 3700 limitează valoarea rezistenței de proiectare a zidăriei chiar
pentru cazul în care groutul are o rezistență foarte ridicată.
C.3.3.2. (6).
Se recomandă ca, în cazul utilizării betonului pentru stratul median al ZIA, să fie utilizate aceleași dimensiuni ale agregatelor ca și în cazul groutului (a se vedea comentariul C.3.3.2.(3)).
C.3.3.2. (7)
Alegerea adecvată a clasei de consistență (lucrabilității) este importantă pentru execuția corectă a zidăriilor armate deoarece în marea majoritate a cazurilor elementele de beton armat asociate zidăriei
au dimensiuni mici (stâlpișorii și stratul central al ZIA) și nu există întotdeauna posibilități de vibrare eficientă și de control al compactității betonului. În cazul stâlpișorilor turnați în zidăria în ștrepi,
pătrunderea completă a betonului este o condiție esențială pentru realizarea conlucrării între cele două materiale și se realizează, în principal, prin prevederea unui beton cu consistență adecvată. Din
acest motiv, în proiecte (planuri, caiete de sarcini) trebuie să fie specificată clasa de consistență a betonului pentru diferitele categorii de elemente.
Figura C.26. Defect de turnare la stâlpișorii zidăriei confinate

3.3.3. Proprietățile mecanice al betonului pentru elementele de confinare și pentru ZIA
C.3.3.3. (2).
Pentru rezistențele groutului a se vedea comentariul C3.3.2 (3)
3.4. Oțeluri pentru armături
C.3.4. (1)
Standardul SR EN 1996-1-1 dă următoarea definiție generală pentru oțelul folosit în clădirile din zidărie:
=> Oțel pentru armare (engl. reinforcing steel, fr. acier d'armature):
" armătură din oțel destinată a fi utilizată împreună cu zidăria".
Conform acestui standard, armarea zidăriei poate avea două obiective:
▪ sporirea capacității de rezistență și a ductilității la solicitări în planul peretelui sau perpendicular pe plan;
▪ reducerea fisurării cauzată de concentrări locale de eforturi sau de deplasări impuse provenite din efecte termice sau din variația umidității.
În construcțiile din zidărie, oțelul este folosit pentru:
1. Armarea betonului/groutului de umplutură (în cazul zidăriilor cu corpuri speciale și al stratului median la zidăria cu inimă armată - ZIA);
2. Armarea elementelor de confinare (stâlpișori și centuri) și a riglelor de cuplare la pereții din zidărie cu goluri pentru uși/ferestre;
Utilizarea plaselor sudate STNB pentru armarea stratului median al pereților din ZIA se face numai în condițiile precizate în reglementările specifice (analog cerințelor stabilite pentru folosirea plaselor
STNB la pereții structurali din beton armat).
3. Armarea mortarului din rosturile de așezare (orizontale).
Această armătură este definită în standardul SR EN 1996-1-1 astfel:
=> Armătură pentru rost (engl. bed joint reinforcement, fr. armature pour joint):
" armătură din oțel prefabricată (plasă sudată) pentru a fi montată în rosturile de așezare".
Cerințele tehnice pentru armăturile prefabricate pentru rosturile orizontale ale zidăriei sunt date în standardul SR EN 845-3.
Standardul SR EN 845-3 nu conține prevederi referitoare la armăturile din rosturi realizate cu bare izolate din oțel și nici la produsele din alte materiale. Din acest motiv este necesar ca aceste armături
să satisfacă, cel puțin, prevederile corespunzătoare din standardul SR EN 1992-1-1. De asemenea este necesar să fie satisfăcute cerințele constructive, privitoare la ancorare și înădire date în Codul
CR6-2006.
Plasele prefabricate pot avea rol structural sau nestructural.
Barele plaselor pot fi din oțel rotund, neted sau profilat, sau din platbande.
Dimensiunile barelor utilizate depind de grosimea rostului. Pentru rosturile normale grosimea minimă a barelor longitudinale este de 3 mm, pentru utilizare structurală și 1.25 mm pentru utilizare
nestructurală
Figura C.27. Armături prefabricate pentru rosturi orizontale(a) Plasă tip "scară", cu bare longitudinale din platbande,
pentru rost cu grosime normală(b) Armături speciale pentru rost subțire (3 mm)
la zidărie din elemente tip BCA
Pentru asigurarea protecției oțelului împotriva coroziunii (asigurarea durabilității) se poate folosi:
▪ oțel cu conținut redus de carbon protejat împotriva coroziunii;
▪ oțel rezistent la coroziune.
Detaliile de alcătuire pentru aceste armături și calitatea oțelului din care sunt realizate plasele diferă de la un producător la altul.
Pentru armarea rosturilor oțelul este utilizat și sub formă de:
▪ plase de sârme țesute;
▪ plase de metal întins (cu grosime minimă 0.4 mm în cazul folosirii oțelului zincat).
În cazul plaselor destinate utilizărilor structurale, conform standardului, producătorul trebuie să declare:
▪ ductilitatea sârmelor longitudinale (exprimată prin alungirea totală la efort maxim și prin raportul între rezistența la întindere și limita de curgere);
▪ limita de curgere a armăturilor longitudinale și transversale.
C.3.4. (3)
Prevederea are ca scop impunerea folosirii oțelurilor cu proprietăți de deformare adecvate obținerii comportării ductile a zidăriei în care sunt înglobate.
C.3.4. (4)
Restricționarea folosirii plaselor sudate pentru armarea stratului median al pereților din ZIA se datoarează lipsei de ductilitate a acestora. Prevederea este analoagă celei care se referă la utilizarea
plaselor sudate pentru pereții structurali din beton armat.
3.5. Alte materiale pentru armarea zidăriei
C.3.5. (1)
Figura C.28. Grile polimerice de înaltă densitate și rezistență

[Sofronie, R., (ed) Application of Reinforcing Techniques with
Polymer Grids for Masonry Buildings-Cooperative Advancements in
Seismic and Dynamic Experiments-CASCADE - Report no. 5, January 2005](a) Grile unidirecționale (b) Grile bidirecționale
Figura C.29. Armarea zidăriei cu grile polimerice

[Sofronie, R., (ed) Application of Reinforcing Techniques with
Polymer Grids for Masonry Buildings-Cooperative Advancements in
Seismic and Dynamic Experiments - CASCADE - Report no. 5, January 2005](a) Inserția grilelor în rostul de așezare(b) Inserția grilelor în tencuială
Pentru lucrările de consolidare se pot folosi și polimeri armați cu fibre (FRP) sub formă de bare (care se introduc în rosturile orizontale) sau sub formă de țesătură (care se înglobează în tencuială).
CAPITOLUL 4.
ZIDĂRIE
4.1. Proprietățile mecanice ale zidăriei
4.1.1.1.1. Rezistența unitară caracteristică la compresiune a zidăriei
C.4.1.1.1.1. (2)
Relația (4.1) este preluată din standardul SR EN 1996-1-1
C.4.1.1.1.1. (3)
Valorile K din tabelul 4.1 sunt identice cu cele din standardul SR EN 1996-1-1 cu excepția valorii pentru cărămizile ceramice pline pentru care în Codul CR6-2006 s-a luat o valoare cu 10% mai mică.
La intrarea în vigoare a standardului SR EN 1996-1-1, valorile rezistențelor caracteristice din tabelul 4.2a vor fi sporite în consecință.
C.4.1.1.1.1. (5)
Pentru ca datele furnizate de producător să fie comparabile cu cele determinate conform standardelor SR EN, este necesar ca acesta să comunice condițiile de măsurare astfel încât să poată fi
determinată rezistența standardizată (factorii delta) și apoi rezistența de proiectare.
C.4.1.1.1.1. (6)
Condițiile de utilizare a relației (4.1) enumerate mai sus sunt identice cu cele date în standardul SR EN 1996-1-1.
Subliniem faptul că existența unui rost longitudinal, chiar parțial, impune reducerea cu 20% a rezistenței caracteristice determinată cu formula (4.1) din Cod. Această reducere este relevantă în special
pentru pereții structurali cu grosime >= 240 mm executați cu cărămizi pline standard (cu lățimea de 115 mm) pentru care se vor folosi valorile din tabelul 4.2a corespunzătoare alcătuirii din figura 4.1b
C.4.1.1.1.1. (10)
Considerând valoarea minimă admisă de standardul SR EN 1998-1 pentru rezistența la compresiune pe direcție paralelă cu rostul de așezare, f(bh) = 2.0 N/mm2, din formula (4.11a) din Cod rezultă
valorile minime ale rezistenței caracteristice a zidăriei la compresiune paralel cu rosturile orizontale (în N/mm2) din tabelul C.12.
Tabelul C.12
Elemente Rezistența mortarului
M5 M10 M20
Grupa 1 1.45 1.80 2.20
Grupa 2 0.60 0.75 0.90
4.1.1.1.2. Rezistența unitară de proiectare la compresiune a zidăriei

C.4.1.1.1.2.
A se vedea comentariul C 6.6.1.4.(1).
4.1.1.1.3. Coeficienții condițiilor de lucru pentru zidărie
C.4.1.1.1.3.
În cazul spaleților pereților structurali, condiția limită Az < 0.30 m2 corespunde următoarelor situații:
▪ spalet cu grosimea t = 24 cm, dacă lungimea este < 1.20 m;
▪ spalet cu grosimea t = 30 cm, dacă lungimea este < 1.00 m;
▪ spalet cu grosimea t = 37.5 cm, dacă lungimea este < 0.80 m.
Se remarcă faptul că aceste lungimi ale spaleților reprezintă valorile limită inferioară care sunt acceptate de Codul CR6-2006.
Coeficienții m(z, ULS) pentru mortarele care conțin numai ciment, date în Anexa națională la SR EN 1996-1-1 (tabelul C.9), se vor aplica pentru calculul rezistenței de proiectare a zidăriei până la
intrarea în vigoare a standardului menționat.
Exemplu.
Pentru zidăria cu elemente ceramice pline, în pereți structurali cu grosime >= 240 mm, cu rezistența f(med) = 10 N/mm2 și mortar M5, rezistența caracteristică la compresiune dată în tabelul 4.2a - fig.
4.1b este f(k) = 2.80 N/mm2.

Dacă se consideră coeficientul pentru material gamma(M) = 2.2, rezistențele de proiectare la compresiune ale zidăriei sunt următoarele:
▪ pentru mortarul M5c-v f(d) = 2.80/2.2 = 1.27 N/mm2
▪ pentru mortarul M5c f(d) = 0.85 ▪ 2.80/2.2 = 1.08 N/mm2

4.1.1.2. Rezistența zidăriei la forfecare în rost orizontal
C.4.1.1.2.
Comportarea zidăriei la forfecare sub efectul forțelor aplicate în planul peretelui are importanță majoră în cazul clădirilor situate în zone seismice.
În funcție de direcția de acțiune a forțelor exterioare și de alcătuirea peretelui, eforturile de forfecare în zidărie se pot dezvolta în plan orizontal sau vertical.
Eforturile de forfecare în plan orizontal, care sunt adesea determinante pentru proiectarea pereților structurali, se datorează, de regulă, forțelor orizontale din vânt sau din cutremur care acționează în
planul peretelui. În unele cazuri particulare, în plan orizontal se pot produce și eforturi de forfecare cu valori importante datorate încărcărilor perpendiculare pe plan (de exemplu, la zidurile de sprijin
solicitate de împingerea pământului).
La pereții clădirilor situate în zone seismice trebuie să se țină seama și de eforturile de forfecare în plan vertical date de forțele de lunecare care se dezvoltă la intersecțiile inimilor cu tălpile în cazul
pereților cu secțiuni compuse (L, I, T), solicitați la încovoiere de forțe orizontale.
Figura C.30. Eforturi de forfecare în plan vertical la intersecția

inimii cu talpa în pereți cu forme compuse (L, I, T)
Figura C.31. Ruperea zidăriei din forță tăietoare(a) Rupere prin lunecare în rost orizontal(b) Rupere pe secțiuni înclinate din eforturi principale de întindere
Modul efectiv de rupere depinde de:
▪ Raportul între efortul unitar de compresiune și efortul unitar de forfecare;
▪ Raportul între înălțimea și lungimea panoului de perete (zveltețea panoului).
Pentru toate cele trei mecanisme trebuie subliniat, în primul rând, faptul că alegerea necorespunzătoare a modelului de comportare a zidăriei poate conduce la rezultate mult depărtate de realitate.
Este, în special, cazul zidăriilor cu mortare slabe, cu rezistență și rigiditate mult mai mici decât cele ale elementelor pentru zidărie, pentru care modelul izotrop - liniar elastic este total inadecvat. În
acestă categorie se încadrează monumentele istorice dar și multe clădiri "ieftine" la care dozajul var/nisip al mortarului scade la valori de 1/5 - 1/7. La aceste zidării, fisurarea și, ulterior, cedarea se
dezvoltă, aproape în toate cazurile, pe liniile cele mai slabe și nu pe direcția eforturilor principale de întindere așa cum rezultă din teoria bazată pe ipoteza izotropiei zidăriei. Acestă deosebire esențială
este unul dintre motivele pentru care, în majoritatea reglementărilor tehnice pentru clădirile noi, se afirmă că acestea nu pot fi aplicate celor existente, construite, orientativ, înainte de începutul secolului
XX și chiar în primele decenii ale acestuia.
4.1.1.2.1. Rezistența unitară caracteristică a zidăriei la forfecare în rost orizontal
C.4.1.1.2.1.
În prezent, practic toate reglementările tehnice naționale acceptă ca rezistența caracteristică la rupere prin lunecare în rost orizontal să fie calculată cu relația
f(vk) = f(vk0) + k(sigma0) (C.9)
unde:
▪ f(vk0) este valoarea caracteristică a rezistenței inițiale la forfecare, sub efort de compresiune egal cu zero;
▪ sigma0 este valoarea efortului unitar de compresiune normal pe rostul orizontal.
Valoarea rezistenței la forfecare în rostul orizontal în absența forței de compresiune [f(vk0)] depinde, în primul rând, de aderența mortarului la elementele pentru zidărie care, la rândul ei, este, așa cum
s-a arătat, funcție de un număr mare de factori dintre care reamintim pe cei mai importanți:
▪ tipul/materialul elementului pentru zidărie;
▪ natura suprafeței elementului pentru zidărie;
▪ caracteristicile mortarului;
▪ condițiile de umiditate;
▪ condițiile de întărire.
În cazul elementelor pentru zidărie cu perforații verticale care se încadrează în grupa 2, valoarea rezistenței inițiale la forfecare este, de multe ori, mai mare decât cea care se înregistrează pentru
elementele pline datorită dopurilor de mortar care pătrund în goluri. Deoarece formarea acestor dopuri, ca și rezistența efectivă a acestora, este total aleatoare, s-a considerat că nu este oportun să se
țină seama în calcul de această rezervă de rezistență. Formula (C.9) este particularizată în mod diferit, astfel încât, în reglementările internaționale și naționale, valorile f(vk0) și k au limite foarte largi
de variație:
▪ f(vk0) = 0.1 - 1.5 N/mm2
▪ k = 0.3 - 1.2.
C.4.1.1.2.1. (1)
În literatură există mai multe categorii de teste pentru determinarea rezistenței la forfecare a zidăriei. Acestea pot fi grupate în două categorii:
a. Încercări pe ansambluri alcătuite din 2-4 elemente pentru zidărie;
b. Încercări pe panouri de perete.
Testele pe ansambluri mici sunt descrise în mai multe lucrări dintre care amintim [Ghazali, M.Z., Riddington, J.R. Simple test method for masonry shear strength Proc. Instn. Civ. Engrs. Part. 2,85, sept.
1988]
Încercările din ambele categorii pot fi realizate atât în laborator cât și in-situ.
Procedeul de încercare în laborator din standardul SR EN 1052-3.
Standardul SR EN 1052-3 stabilește condițiile tehnice de încercare și de evaluare pentru determinarea experimentală a rezistenței inițiale la forfecare [f(vk0)].
Epruvetele care se supun încercărilor sunt alcătuite, în funcție de dimensiunile elementelor pentru zidărie, din:
▪ trei elemente (engl. triplets) legate între ele prin două rosturi de mortar (pentru elemente cu înălțimea h(u) <= 200 mm);
▪ două elemente (engl. doublets) legate între ele printr-un singur rost de mortar (pentru elemente cu înălțimea h(u) > 200 mm).
Figura C.32. Schema dispozitivului de încercare la rupere prin

forfecare cu trei elemente și efort normal de compresiune (C)
conform standardului SR EN 1052-3
Se încearcă, până la rupere, câte trei epruvete, pentru fiecare din cele trei niveluri ale forței de precomprimare (perpendiculară pe rostul încercat) stabilite prin standard (tabelul C.13).
Tabelul C.13
f(b) Efortul de precomprimare (N/mm2)
> 10N/mm2 0.2 0.6 1.0
<= 10N/mm2 0.1 0.3 0.5
Modurile tipice de rupere sunt arătate în figura C.33.
Figura C.33. Tipuri de rupere la forfecare

Cele patru situații de rupere din figura C.33 sunt următoarele:
(a) Rupere prin forfecare pe suprafața de legătură între cele două elemente (mortarul rămâne atașat complet pe unul dintre elemente sau parțial pe fiecare dintre elemente, ca în figură).
(b) Rupere prin forfecare în rostul de mortar;
(c) Rupere prin forfecare în element;
(d) Rupere prin sfărâmarea sau fisurarea elementelor.
Ruperea din cazurile (c) și (d) se produce dacă aderența mortarului pe element este mai puternică decât rezistența la forfecare a elementului pentru zidărie.
Legea de variație a rezistenței la forfecare este reprezentată printr-o dreaptă ai cărei parametri se determină prin regresie liniară, folosind valorile medii ale forțelor de rupere obținute pentru cele trei
niveluri de precomprimare. Intersecția acestei drepte cu axa verticală reprezintă valoarea medie a rezistenței inițiale la forfecare [f(v0)] iar unghiul dreptei cu orizontala reprezintă unghiul mediu de
frecare internă (alfa).
Figura C.34. Determinarea rezistenței la forfecare

Valorile caracteristice se determină cu relațiile:
▪ rezistența caracteristică inițială la forfecare: f(vk0) = 0.8 f(v0);
▪ unghiul caracteristic de frecare internă: tg alfa(k) = tg 0.8 alfa.
Determinarea rezistenței inițiale la forfecare [f(vk0)] se poate face și direct, în absența forței de precomprimare, pe schema din figura C.35.

Figura C.35. Determinarea rezistenței inițiale la forfecare
fără efort de compresiune.(a) Schema dispozitivului (b) Incercarea unor elemente cu goluri
[Baio Dias, A. Construcao em tijolo cerâmico: das exigencias normativas
do produto a pratica de aplicacao Seminario sobre
Paredes de Alvenaria, P.B. Lourenco & H. Sousa (Eds.), Porto, 2002]
În acest caz, efortul tangențial unitar tau(R) la care se produce ruperea ansamblului reprezintă rezistența la forfecare în absența efortului de compresiune, care, în fapt, măsoară aderența mortarului la
blocuri.
Valoarea rezistențelor obținute pe schema de mai sus este influențată însă de eforturile de întindere care rezultă din momentul încovoietor care conduc la deschiderea prematură a rosturilor la fața
inferioară a probei.
C.4.1.1.2.1 (3).
Relațiile (4.3a-c) utilizate în Codul CR6-2006 corespund unei ediții mai vechi a standardului SR EN 1996-1-1.
Ediția curentă a acestui standard care va fi utilizată în România prevede următoarele relații de calcul pentru cazul în care rosturile verticale pot fi considerate umplute conform prevederilor articolului
8.1.5 din SR EN 1996-1-1.
Rezistența caracteristică la forfecare a zidăriei, f(vk), se calculează cu relația:
f(vk) = f(vk0) + 0.4 sigma(d) (C.10)

având în vedere următoarele limitări:
i) f(vk) <= 0.065 f(b) (C.10a)

sau
ii) f(vk) <= f(vlt) (C.10b)
în care:
▪ f(vk0) este rezistența caracteristică inițială la forfecare (sub efort unitar de compresiune nul);
▪ f(vlt) este o limită superioară a valorii f(vk) care se stabilește prin Anexa națională a fiecarei țări;
▪ sigma(d) este valoarea de proiectare a efortului unitar de compresiune perpendicular pe direcția forței tăietoare în element la nivelul considerat, determinat din gruparea de încărcări adecvată; acest
efort este efortul unitar vertical mediu care se exercită pe zona comprimată a peretelui care asigură rezistența la forță tăietoare;
▪ f(b) este rezistența medie standardizată la compresiune a elementelor pentru zidărie, pentru direcția de aplicare a încărcării pe probele încercate perpendiculară pe rosturile de așezare.
Standardul permite alegerea de către fiecare țară a limitării superioare a valorii f(vk).
Prin Anexa națională la standardul SR EN 1996-1-1 s-a stabilit alegerea variantei i), adică
" limitarea rezistenței caracteristice la forfecare a zidăriei la valoarea f(vk) <= 0.065 f(b)".
În cazul în care rezistența caracteristică inițială la forfecare a zidăriei, f(vk0), nu este determinată prin încercări conform standardelor SR EN 1052-3 sau SR EN 1052-4, valoarea respectivă poate fi
luată din tabelul C.14.
Tabelul C.14
Elemente pentru zidărie f(vk0) (N/mm ) 2
Mortar pentru utilizare Mortar pentru rosturi Mortar ușor

generală de clasa de subțiri(*)
rezistență dată
Argilă arsă M10 - M20 0,30 0,30 0.15
M2,5 - M9 0,20
M1 - M2 0,10
Silico-calcare M10 - M20 0,20 0,40 0.15
M2,5 - M9 0,15
M1 - M2 0,10
Beton din agregate M10 - M20 0,20 0.30 0.15
Beton celular autoclavizat M2,5 - M9 0,15
Piatră artificială și naturală M1 - M2 0,10

prelucrată
(*) rost orizontal >= 0,5 mm și <= 3 mm

Notă . O variantă mai veche a Eurocodului EN 1996-1-1 stabilea că, pentru dimensionare, nu se pot folosi valori f(vk) superioare următoarelor limite:
▪ elemente din grupa 1 (din argilă sau din alte materiale):
- cu M10-M20: f(vk,lim) = 1.7 N/mm2;
- cu M2.5-M5: f(vk,lim) = 1.5 N/mm2;

▪ elemente din grupa 2 (din argilă sau din alte materiale):
- cu M10-M20: f(vk,lim) = 1.4 N/mm2;

- cu M2.5-M5: f(vk,lim) = 1.2 N/mm2.
Deși în ultima redactare a Eurocodului EN 1996-1-1 (care a fost preluată și în standardul SR EN 1996-1-1) această prevedere a fost eliminată, respectarea acesteia rămâne recomandabilă, ca regulă
de bună practică, mai ales pentru clădiri situate în zone seismice cu accelerația de proiectare ridicată - orientativ a(g) >= 0.20 g, ținând seama și de degradarea probabilă a aderenței semnalată de
FEMA 306.
C.4.1.1.2.1 (5).
Prevederea din acest articol are în vedere rezultatele unor încercări efectuate asupra zidăriilor cu elemente cu pereți subțiri care nu confirmă rezultatele care se obțin cu formulele din standardul SR EN
1996-1-1 și prin urmare nici cu cele din Codul CR6-2006.
Lucrarea [Tomazevic, M., Lutman, M., Petkovic, L. Preliminary research in seismic behaviour of reinforced masonry walls built with aseismic units Research report ZAG, 1996, Ljubljana] comunică
rezultatele încercărilor efectuate cu elementele prezentate în figura C.36.
Figura C.36. Elemente cu pereți subțiri pentru zidărie în zone seismice

În tabelul C.15 sunt date principalele rezultate ale încercărilor care permit să se constate că valorile experimentale ale rezistenței la forfecare [f^(exp)] sunt mult inferioare valorilor care rezultă din
aplicarea relațiilor din standardul SR EN 1996-1-1, notate f^(EC6).
Tabelul C.15
Seria elementelor fexp (N/mm2) fEC6 (N/mm2) Raport fexp/fEC6
BN 0.39 0.65 0.60
BG 0.38 0.45 0.84
BP 0.43 0.65 0.66
BZ 0.39 0.65 0.60
Prin urmare, extinderea domeniului de aplicare a relațiilor de calcul din standardul SR EN 1996-1-1 (care au stat la baza celor din Codul CR6-2006) pentru elementele cu pereți subțiri poate conduce la
subdimensionări periculoase, atât în ceea ce privește rezistența la forțe orizontale cât și în ceea ce privește mărimea deformațiilor laterale deoarece și valorile modulului de elasticitate transversal (G)
calculate cu formula din standardul SR EN 1996-1-1 rezultă a fi supraevaluate (a se vedea și comentariul 4.1.2.2.2).
4.1.1.3. Rezistența unitară la întindere din încovoiere perpendicular pe planul zidăriei
C.4.1.1.3.
Rezistența zidăriei la încovoiere intervine, în principal, la dimensionarea și/sau la verificarea pereților solicitați de încărcări aplicate normal pe planul lor.
Aceste situații de proiectare pot proveni din:
▪ încărcări permanente - împingerea pământului, în cazul pereților de subsol;
▪ încărcări de exploatare - greutatea mobilierului suspendat pe perete sau împingerea oamenilor în încăperile aglomerate;
▪ încărcări accidentale - vânt- sau excepționale - cutremurul.
Sub efectul încărcărilor perpendiculare pe planul lor, pereții de zidărie se deformează căpătând forma unei suprafețe cilindrice sau cu dublă curbură.
Pereții care sunt rezemați numai la partea inferioară și la cea superioară și sunt liberi pe cele două laturi verticale se deformează în plan vertical după o suprafață cilindrică. Încovoierea în plan vertical
sub acțiunea forțelor perpendiculare pe plan conduce la eforturi normale de întindere care acționează perpendicular pe rosturile orizontale. Rezistența zidăriei la această solicitare este dată de cea mai
mică dintre valorile:
▪ rezistența la întindere a mortarului;
▪ aderența mortarului la elemente (pentru eforturi unitare normale).
În cazul pereților rezemați pe trei sau pe patru laturi forma deformată este o suprafață cu dublă curbură (se produce încovoiere atât în plan vertical cât și în plan orizontal). Încovoierea în plan vertical
produce eforturi de întindere în rosturile de așezare - orizontale (figura 4.2a). Încovoierea în plan orizontal produce eforturi de întindere care se dezvoltă atât în elementele de zidărie cât și în rosturile
verticale (figura 4.2b). În această situație traseul liniilor de rupere ale peretelui poate avea două configurații diferite:
a) Ruperea se produce pe un plan vertical care trece atât prin elementele de zidărie cât și prin rosturile verticale. Rezistența peretelui depinde de rezistența rosturilor verticale și de rezistența la
încovoiere a elementelor;
b) Rupererea se produce numai prin rosturile verticale și orizontale fără a afecta elementele de zidărie. Rezistența peretelui depinde în acest caz de rezistența mortarului din rosturi care este supus
unei stări complexe de eforturi: rosturile verticale cedează prin eforturi de întindere din încovoiere iar cele orizontale prin eforturi tangențiale provocate de tendința de rotire în plan a elementelor pentru
zidărie.
Rezistența la încovoiere a zidăriei este, și în acest caz, influențată de mai mulți factori:
▪ rezistența la încovoiere a elementelor pentru zidărie;
▪ rezistența la întindere (aderența) mortarului din rosturile verticale;
▪ raportul de țesere a zidăriei;
▪ calitatea execuției (umplerea corectă/completă a rosturilor verticale).
4.1.1.3.1. Rezistențele unitare caracteristice la întindere din încovoiere perpendicular pe planul zidăriei
C.4.1.1.3.1. (1)
Corespunzător celor două moduri de rupere, rezistențele caracteristice la încovoiere ale zidăriei, f(xk1) și f(xk2), trebuie să fie determinate din rezultatele încercărilor pe zidărie executate conform
standardului SR EN 1052-2, pentru un anumit proiect, sau pot fi cele disponibile într-o bază de date recunoscută.
Conform standardului SR EN 1052-2, rezistența zidăriei la încovoiere perpendicular pe planul său se determină prin încercări pe epruvete de mici dimensiuni încărcate, până la rupere, cu forțe aplicate
ca în figura C.38.
Prin încercarea pe schema (a) se determină valoarea rezistenței unitare perpendicular pe rostul de așezare [f(x1)] iar prin încercarea pe schema (b) se determină valoarea rezistenței unitare paralel cu
rostul de așezare [f(x2)].
Dimensiunile și alcătuirea epruvetelor și pozițiile reazemelor (R) și ale forțelor exterioare (F) sunt stabilite prin standard.
Figura C.37. Scheme de încărcare pentru determinarea rezistenței

la încovoiere a zidăriei conform standardului SR EN 1052-2(a) Încovoiere în plan vertical (b) Încovoiere în plan orizontal
Pe aceste scheme ruperea trebuie să se producă între liniile de rezemare.
Efortul unitar pentru fiecare probă (în N/mm2) se determină cu relația
3F(i,max)(l1-l2)
f(xi) = |||||||||||||||| (C.11)
2bt2(u)
în care:
▪ l1 este distanța între liniile de reazeme (R - R);
▪ l2 este distanța între liniile pe care se aplică forțele (F - F);
▪ b este înălțimea sau lățimea probei perpendicular pe deschiderea între liniile de rezemare;
▪ t(u) este grosimea elementului pentru zidărie.
Rezistența caracteristică la încovoiere se stabilește cu unul dintre următoarele procedee:
a. Dacă numărul probelor este cinci, se ia f(xk) = f(med)/1.5;
b. Dacă numărul probelor [f(x1) -:- f(xn)] este mai mare de cinci, se procedează astfel:
▪ se calculează valorile y(i) = log10f(xi);
▪ se calculează
n
____
\
/___ y(i)
1
y(med) = |||||||||||;
n
▪ se calculează valoarea de referință y(c) = y(med) - k.s

unde
- s este abaterea standard a valorilor y(i);
- k este un parametru funcție de numărul probelor;
- n este numărul probelor.
Tabelul C.16
n 6 7 8 9 10
k 2.18 2.08 2.01 1.96 1.92
Rezistența caracteristică la încovoiere (în N/mm2) se obține din relația:

f(xk) = 10^[y(c)] (C.12)
C.4.1.1.3.1. (2)
Comparativ cu prevederile CR6-2006, standardul SR EN 1996-1-1 stabilește valori mult mai mici pentru rezistențele f(xk1) și f(xk2) dar prevede posibilitatea de a fixa prin Anexa națională valorile care
se utilizează în fiecare țară. Constatări similare au fost făcute și de specialiștii din alte țări (Irlanda de exemplu). În baza acestei prevederi, în Anexa națională la standardul SR EN 1996-1-1 au fost
stabilite valori concordante cu practica din România și, în particular, cu reglementările anterioare (STAS 10104) și sunt identice cu cele din Codul CR6-2006, tabelul 4.5.
C.4.1.1.3.2. (2)
Datorită numeroșilor factori care generează anizotropia zidăriei, raportul rezistențelor la încovoiere R = f(x2)/f(x1) variază în limite deosebit de largi. Astfel pentru zidăria cu elemente din argilă arsă, în
lucrările [Baker, L.R. The Lateral Strength of Brickwork- An Overview Proceedings of the Sixth International Symposium on Loadbearing Brickwork, London, 1977] și [Lawrence, S Flexural Strength of
Brickwork Normal to and Parallel to the Bed Joints, Journal of The Australian Ceramic Society, Vol. 11 may 1975] se indică valori R = 1.5 - 8.0. Justificarea acestor rezultate divergente constă, mai ales,
în existența a două scheme de rupere în cazul încovoierii cu plan de rupere perpendicular pe rosturile de așezare: ruperea numai prin rosturi în zig-zag, pe un traseu mai lung, sau ruperea prin rosturile
verticale și elemente.
Figura C.38 Scheme posibile de rupere la încovoiere cu plan

de rupere perpendicular pe rosturile de așezare
Așa cum se arată în lucrarea [Drysdale, R.G., Hamid, A.A., Baker, L.R. Masonry Structures. Behavior and Design Printice Hall, 1994] variația raportului R depinde de mai mulți factori care influențează,
în special, în valoarea rezistenței f(x2):
▪ Rezistența elementelor pentru zidărie în raport cu rezistența de aderență a mortarului;
▪ Procentul de goluri al elementelor pentru zidărie;
▪ Valoarea eforturilor unitare verticale de compresiune;
▪ Raportul dimensiunilor elementelor pentru zidărie (lungime/înălțime), în special în cazul cărămizilor pline.
În condițiile în care, în prezent, pentru execuția zidăriei sunt disponibile diverse tipuri de elemente care diferă, între altele, prin raportul lungime/înălțime, evaluarea influenței acestui factor capătă o
importanță majoră pentru calculul cât mai exact al rezistenței pereților solicitați de încărcări perpendiculare pe plan.
Graficul din figura C.39 ilustrează acest efect important și, prin aceasta, atrage atenția asupra necesității continuării cercetărilor asupra acestui subiect [Hamid, A.A., Effect of Aspect ratio of the Unit on
Flexural Strength of Brick Masonry Journal of Masonry Society, vol. 1. no.1 1981].
Figura C.39. Variația raportului R = f(x2)/f(x1) în funcție de

raportul dimensiunilor elementelor pentru zidărie
În cazul în care zidăria este supusă simultan la încovoiere pe ambele direcții, rezultă o capacitate de rezistență superioară celei determinate pentru încovoierea într-o singură direcție (vertical/orizontal).
În proiectarea curentă efectul favorabil al acestei interacțiuni este neglijat. În lucrarea [Baker, L.R. A Failure Criterion for Brickwork in Biaxial Bending Proceedings of the Fifth International Brick
Masonry Conference, Washington 1979], se propune, pe baza rezultatelor din încercări, o relație parabolică pentru descrierea condițiilor de rupere sub efectul încovoierii pe două direcții.
! sigma(x1) ¬2 ! sigma(x2) ¬2
§ ||||||||| § + § ||||||||| § = 1 (C.13)
¡ f(r,x1) ± ¡ f(r,x2) ±
unde:
▪ sigma(x1) și sigma(x2) sunt eforturile unitare de întindere în zidărie;
▪ f(r,x1) și f(r,x2) sunt rezistențele de rupere la întindere pe cele două direcții.
Aceeași lucrare arată că eforturile verticale de compresiune sporesc capacitatea de rezistență atât vertical cât și orizontal. Standardul SR EN 1996-1-1 și standardul australian AS 3700 iau în
considerare această contribuție.
4.1.2. Proprietăți de deformabilitate ale zidăriei.
C.4.1.2.
Pentru calculul structurilor cu pereți din zidărie solicitați de forțe laterale care acționează în planul lor, una dintre problemele cele mai controversate este determinarea caracteristicilor de deformabilitate
ale zidăriei. Dificultățile rezultă din faptul că aceste caracteristici au valori care depind de numeroși factori a căror variație este, practic, incontrolabilă pentru proiectanți. Comportarea zidăriei la
compresiune, de la stadiul de solicitare zero (fără eforturi interioare) până la rupere, poate fi descrisă prin relația între efortul unitar normal (sigma) și deformația specifică axială (epsilon) asociată.
Relația sigma-epsilon este cunoscută și sub denumirea de curbă caracteristică sau lege constitutivă.
Pentru proiectarea clădirilor din zidărie, în particular a clădirilor situate în zone seismice, interesează curbele caracteristice determinate prin mai multe tipuri de încercări:
▪ statice cu forțe monoton crescătoare, până la rupere;
▪ statice cu forțe alternante;
▪ încercări dinamice.
Relația efort unitar - deformație specifică permite identificarea mai multor proprietăți ale materialului:
▪ tipul comportării: liniar sau neliniar;
▪ caracterul ruperii: fragil sau ductil;
▪ energia de rupere;
▪ modulii de elasticitate.
4.1.2.1. Relația efort unitar - deformație specifică (sigma-epsilon)
C.4.1.2.1.
Alura curbelor caracteristice sigma-epsilon este determinată de:
▪ proprietățile de rezistență și de deformabilitate ale elementelor pentru zidărie și ale mortarului;
▪ particularitățile geometriei exterioare și interioare a elementelor pentru zidărie;
▪ modul de realizare a legăturilor dintre elemente în masivul de zidărie;
▪ direcția forței de compresiune în raport cu golurile (în cazul elementelor din grupele 2 și 3).
Din acest motiv, în literatura de specialitate și în reglementările tehnice naționale și internaționale se întâlnesc numeroase propuneri diferite pentru definirea analitică a acestor curbe și pentru trasarea
acestora pe baza rezultatelor încercărilor de laborator.
Standardul SR EN 1996-1-1 prevede determinarea curbei caracteristice sigma-epsilon pentru zidăria cu elemente din argilă arsă prin încercările la compresiune desfășurate conform standardului SR
EN 1052-1.
Pentru zidăria cu elementele pline, curba sigma-epsilon are o formă apropiată de cea a betonului simplu.
Pe baza unui număr mare de încercări în lucrările [Vermeltfoort, A. Compression properties of masonry and its components Proc. 10^th Int. Brick and Block Masonry Conf. Calgary, Canada 1994
Vermelfoort, A.T., Brick-mortar interaction in masonry under compression, Doctoral Thesis, Techniche Univeristeit Eindhoven, 2005] s-a trasat curba generalizată sigma-epsilon din figura C.41.
Pe această curbă au fost identificate, ca și în cazul betonului simplu, patru segmente caracterizate după cum urmează:
▪ Zona "a" are o pantă mică datorită închiderii fisurilor și golurilor existente (chiar pentru valori mici ale forței axiale;

▪ Zona "b" se dezvoltă în continuare, aproximativ liniar pentru eforturi cuprinse între 15-75% din efortul ultim. Modulul de elasticitate a fost stabilit considerând această zonă a diagramei;
▪ Zona "c" cu eforturi de peste 75% din efortul ultim devine neliniară datorită fisurării. În anumite probe, o parte din elemente s-au avariat și, dacă dispozitivele de măsurare s-au aflat în aceste zone,
deformațiile respective nu au mai putut fi controlate;
▪ Zona "d" se află în vecinătatea punctului de efort maxim și pe ramura descendentă a curbei.
Figura C.40. Curba experimentală sigma-epsilon pentru zidărie(a) Reprezentarea datelor experimentale(b) Curba sigma-epsilon cu valori relative
În figura C.40(b) s-a notat
▪ efortul unitar relativ sigma(r) = sigma/sigma(max)
▪ deformația specifică relativă epsilon(r) = epsilon/epsilon90
unde epsilon90 este deformația specifică la efortul unitar relativ sigma(r) = 0.9.
Pentru zidăria din elemente cu goluri din argilă arsă, curba poate avea forme geometrice și valori caracteristice diferite, așa cum au arătat mai multe cercetări.
Încercările de la Universitatea din Ancona [Menditto, G și alții Comportamento di pannellature murarie in funzione delle caratteristiche dei giunti. Prove di compressione e taglio su pannelli murari
realizzati con blocchi di laterizio alveolato. Universita' degli Studi di Ancona. Istituto di Scienza e Tecnica delle Costruzioni. Maggio 1999], comandate de firma producătoare, s-au făcut pe fragmente de
perete cu dimensiunile 100 x 100 x 30 cm zidite cu blocuri tip A62/45 -ZS cu fețe netede. S-a folosit mortar preambalat cu rezistența la compresiune, pe probele efectuate în cadrul cercetării, de 21 - 27
N/mm2 și rezistența la încovoiere de 3.4 - 6.1 N/mm2.

Zidăria a fost executată cu toate rosturile umplute cu mortar. Din punct de vedere tehnologic s-au folosit elemente preumezite (B) și elemente uscate (A)
Figura C.41. Încercarea la compresiune a zidăriei cu acest tip de elemente(a) Elementele încercate (b) Diagrama sigma-epsilon pentru elemente
preumezite (c) Diagrama sigma-epsilon pentru elemente uscate.
Unități: eforturi unitare N/mm2, deformații specifice μ = 10-3.

Rezultatele obținute, referitoare la comportarea la compresiune centrică a zidăriei cu acest tip de elemente, pot fi sintetizate după cum urmează:
▪ zidăria se comportă liniar până la rupere (nu există palier de ductilitate);
▪ deformația ultimă este în toate cazurile sub valoarea de 10/00;

▪ zidăria cu elemente preumezite a dat rezistențe la compresiune mai mari cu circa 50% decât cea cu elemente uscate.
Rezultatele raportate în [Modena, C., Valuzzi, M.R., da Porto, F. Comportamento meccanico di muratura realizzata con blocchi rettificati et giunti sottili SISMICA 2004 - 6° Congresso Nacional de
Sismologia e Engenharia Sismica - Portugal] se referă la încercările efectuate la Universitatea din Padova pe elemente cu pereți subțiri și zidite cu rosturile verticale neumplute. Și aceste încercări pun
în evidență diagrame sigma - epsilon de formă liniară până la rupere, ceea ce confirmă imposibilitatea considerării deformațiilor postelastice la calculul elementelor de construcție realizate cu astfel de
elemente. Rezultate similare au fost obținute la Universitatea din Padova, de același colectiv de cercetători, și pentru zidăriile executate cu alte tipuri de elemente cu pereți subțiri.
Figura C.42. Comportarea la compresiune centrică a zidăriilor

cu elemente cu pereți subțiri și rosturi verticale neumplute
încercată la Universitatea din Padova(a) Elementul pentru zidărie (b) Proba după încercare(c) Curbele sigma-epsilon pentru deformațiile verticale (valorile
pozitive) și orizontale (valorile negative)
Comportarea liniară până la rupere a fost pusă în evidență și în cazul unor elemente cu volum de goluri mai mic, circa 28% [Aliawdin, P., Simbirkin, V., Toropov, V. Resistance of masonry wall panels to
in-plane shear and compression Journal of Civil Engineering and Management, vol. X, supplement 1, 2004. Vilnius, Estonia]. În diagrama din figura C.43 este reprezentată comportarea panourilor cu
dimensiunile de 380 x 490 x 250 mm realizate din cărămizi 250 x 120 x 88 cu 21 de goluri cu dimensiunea de 20 x 20 mm. Rezistența la compresiune a cărămizilor utilizate a fost de circa 30 N/mm2 iar
rezistența la compresiune a mortarului a fost de 30 N/mm2.
Figura C.43. Diagrame sigma-epsilon pentru panouri de

pereți din elemente cu goluri
4.1.2.2. Modulul de elasticitate al zidăriei
4.1.2.2.1. Modulul de elasticitate longitudinal
C.4.1.2.2.1 (2)
Modulul de elasticitate longitudinal al zidăriei [E(z)] depinde, în principal, de:
▪ rezistența elementelor și a mortarului/groutului;
▪ greutatea specifică a componentelor mortarului și proporțiile acestora;
▪ ponderea volumetrică a componentelor zidăriei: elemente/mortar;
▪ materialul din care sunt făcute elementele (argilă arsă sau beton de diferite tipuri) și dimensiunile lor.
Astfel, din încercări se constată, între altele, că:
▪ influența mortarului/groutului este mai mare pe un perete cu grosime de 25 cm decât pe un perete cu grosime de 15 cm;
▪ există diferențe simțitoare în cazul elementelor pentru zidărie ușoare în raport cu elementele cu greutate normală;
▪ modulul de elasticitate variază în funcție de tipul mortarului și/sau de înălțimea elementelor pentru zidărie.
Pentru a stabili influența fiecăruia dintre factorii menționați asupra valorii E(z) este necesară o analiză foarte laborioasă, practic imposibil de realizat cu grad satisfăcător de încredere.
Ținând însă seama că la execuție poate fi întâlnită o variabilitate largă a materialelor, a manoperei și a controlului asupra acestora, determinarea mai exactă a E(z) nu este necesară și trebuie
considerată chiar ca nerealistă.
Totuși, pentru utilizarea metodelor de calcul avansate (metode de calcul biografic -pushover-, de exemplu) cunoașterea cu precizie ridicată a modulului E(z) prezintă însă o importanță majoră.

Trebuie semnalat și faptul că diversitatea datelor existente în literatură se datorează și diferențelor între modalitățile de definire, în reglementările tehnice sau în protocoalele de încercări, a modulului
de elasticitate longitudinal la compresiune al zidăriei.
Tabelul C.17 sintetizează câteva opțiuni ale reglementărilor tehnice privind valorile sigmainf și sigma(sup) (limitele domeniului în care se calculează modulul de elasticitate secant).
Tabelul C.17
Reglementarea sigmainf sigmasup Observații
SR EN 1996-1-1 0 1/3 sigmamax sigmamax efort unitar maxim din încercări
Nordtest-Finlanda 0.05 fc 0.35 fc fc rezistența la compresiune a zidăriei
UIC 0.1 sigmar 0.5 sigmar sigmar efort unitar de rupere
USA 0.05 f'm 0.33 f''m f'm rezistența specificată la compresiune
Italia (1987) 0.1 fk 0.4 fk fk rezistența caracteristică la compresiune
Datorită împrăștierii mari a valorilor modulului de elasticitate al zidăriei, unii autori [Drysdale, R.G., Hamid, A.A., Baker, L.R. Masonry Structures. Behavior and Design Printice Hall, 1994], recomandă ca
un calcul mai exact să fie făcut cu cel puțin două valori ale modulului de elasticitate pentru a se identifica eventualele efecte asupra eforturilor din diferitele elemente ale structurii.
Mai multe cercetări au încercat stabilirea unor relații analitice pentru determinarea modulului de elasticitate longitudinal în funcție de alte proprietăți ale zidăriei.
În ipoteza cea mai simplistă formulată în lucrarea [Davidge, R.W. Mechanical Behaviour of Ceramics Cambridge Solid State Science Series, Cambridge, Cambridge University Press, 1979], dacă se
acceptă că elementele pentru zidărie și mortarul sunt izotrope și dacă încărcarea se aplică normal pe straturile de elemente și de mortar, efortul unitar este uniform distribuit în fiecare strat și, în
consecință, modulul lui Young pentru zidărie [E(z)] poate fi determinat cu relația:
E(ez) E(m)
E(z) = |||||||||||||||||||||||, (C.14a)
E(m) V(ez) + E(ez) V(m)
unde
▪ E(ez) - este modulul de elasticitate al elementelor;
▪ E(m) - este modulul de elasticitate al mortarului;
▪ V(ez) - este grosimea elementului pentru zidărie;
▪ V(m) - este grosimea stratului de mortar.
Această relație se scrie și în funcție de grosimea relativă a stratului de mortar și a elementelor pentru zidărie după cum urmează:
1 eta(ez) eta(m)
||| = ||||||| + |||||| (C.14b)
E(z) E(ez) E(m)
unde notațiile suplimentare sunt

▪ eta(ez) = t(ez)/[t(ez) + t(m)] - grosimea relativă a elementului de zidărie (tEZ);
▪ eta(m) = t(m) [t(ez) + t(m)] - grosimea relativă a stratului de mortar [t(m)].
Formula (4.53b) pune în evidență efectul înălțimii elementelor pentru zidărie în raport cu grosimea stratului de mortar. Astfel, dacă se admite raportul E(ez) = 3 E(m) și se consideră t(m) = 10 mm,
pentru elemente cu înălțimea t(ez) = 65 mm se obține E(z) aprox. 0.80 E(ez) iar pentru t(ez) = 290 mm rezultă E(z) aprox. E(ez).
Pentru a ține seama de greutatea proprie a zidăriei "w", Thomas Holme a propus relația:
E(m) = 22w1.5 [f'(m)]0.5 (C.15)
unde w este greutatea specifică a zidăriei, iar f'(m) este rezistența la compresiune specificată.
Corecția este importantă pentru zidăriile ușoare. De exemplu, pentru aceleași valori ale rezistenței f'(m), dacă greutatea specifică a zidăriei ușoare este numai 60% din cea a zidăriei cu greutate
normală, modulul de elasticitate scade cu peste 50%. Menționăm că standardul SR EN 1996-1-1 nu diferențiază modulul de elasticitate în funcție de greutatea specifică, deși se referă la zidării cu
elemente din betoane ușoare și chiar la zidării cu elemente ceramice ușoare.
Rezultate experimentale au arătat numai parțial concordanță cu mărimile deduse pe cale teoretică punând în evidență împrăștierea foarte mare a rezultatelor.
Încercările raportate în lucrarea [Totoev, Y.Z., Nichols, J.M. A Comparative Experimental Study of the Modulus of Elasticity of Bricks and Masonry], efectuate pe 39 prisme de câte trei cărămizi (produse
în Australia) zidite cu mortar 1:1:6 (ciment:var:nisip) au arătat valori ale modulului de elasticitate între limitele E(z) = (360 - 780) R(pr), în care R(pr) este valoarea maximă a rezistenței prismei.
În încercările citate în [Zarri, F. Parametri di rezistenza e di deformabilita meccanica di murature in laterizio - Documentația firmei Alveolter] modulul de elasticitate secant măsurat între (0.1- 0.4) f(m) s-
a încadrat în apropierea valorilor recomandate de standardul SR EN 1996-1-1 și anume E(z) = (1000 - 1100) f(k).
În USA s-au desfășurat cercetări extinse pentru analiza parametrilor care influențează valoarea modulului de elasticitate [Colville, J., Miltenberger, M.A. and Wolde_Tinsae, A.M. Hollow Concrete
Masonry Modulus of Elasticity 6^th North American Masonry Conference, Philadelphia, June 1993, The Masonry Society, Boulder, CO], [Wolde-Tinsae, A, M., Atkinson, R.H. and Hamid, A/A. State - of
- the Art: Modulus of Elasticity 6^th North American Masonry Conference, Philadelphia, June 1993, The Masonry Society, Boulder, CO]. Aceste cercetări au fost folosite pentru fundamentarea
prevederilor din ultima ediție a standardului ACI 530/ASCE 5/TMS 402.
Rezultatele încercărilor pe prisme de zidărie executate cu elemente pline care au fost efectuate în ultimii ani în India [Kaushik, H.B., Durgesh, C.R., Jain, S.H. Stress-Strain Characteristics of Clay Brick
Masonry under Uniaxial Compression Journal of Materials in Civil Engineering (C) asce/september 2007] au arătat un domeniu de variație foarte larg al modulului longitudinal de elasticitate în funcție
de rezistența la compresiune a prismelor (figura C.44).
Valoarea medie, cu coeficient de variație de 0.30, obținută prin regresie liniară cu coeficient de încredere C(r) = 0.63 este E(z) = 550 f'(m). Această valoare coincide cu cea propusă în recomandarea
FEMA 306. Limitele domeniului de variație, mai ales pentru valorile inferioare, sunt apropiate de cele stabilite în 1984 de Grimm și preluate ulterior în lucrarea [Drysdale, R.G., Hamid, A.A., Baker, L.R.
Masonry Structures. Behavior and Design Printice Hall, 1994] unde este dată limita inferioară egală cu E(m) aprox. 210 f'(m).
Figura C.44. Domeniul de variație al modulului de

elasticitate pentru diferite tipuri de mortar
Determinarea modulului de elasticitate prin încercarea pereților cu dimensiuni apropiate de cele întâlnite curent în construcții este rar folosită, în principal, din considerente de cost.
C.4.1.2.2.1 (7)
Modulul de elasticitate de lungă durată [E(long term)] este definit de standardul SR EN 1996-1-1, pe baza modulului de scurtă durată, prin relația
E
E(long term) = |||||||||||||| (C.16)
1 + ș(infinit)
în care
Φ(infinit) - este coeficientul final de curgere lentă care are valori cuprinse între 0.5 și 1.5.
Valorile Φ(infinit) date în tabelul 4.9 din Codul CR6-2006 sunt preluate din standardul SR EN 1996-1-1.
4.1.2.2.2. Modulul de elasticitate transversal
C.4.1.2.2.2.
Ca și în cazul modulului de elasticitate longitudinal, nici pentru stabilirea modulului de elasticitate transversal al zidăriei nu există o definiție și/sau o metodă unitară de calcul.
Valorile de calcul se găsesc în literatură sunt stabilite fie prin încercări la compresiune pe diagonală, statice sau ciclice, fie prin încercarea la forfecare a probelor de zidărie de dimensiuni reduse.

Încercarea pereților cu dimensiuni apropiate de cele întâlnite în construcții este rar folosită, în principal din considerente de cost. Pe de altă parte, valoarea modulului de elasticitate transversal calculată
plecând de la rigiditatea efectivă a pereților determinată prin încercări poate fi diferită cu până la 25% față de valoarea măsurată prin experimentări directe.
Pentru materialele elastice și izotrope există relația cunoscută între modulul de elasticitate longitudinal (E) și cel transversal (G)
E
G = ||||||||||| (C.17)
2 (1 + niu)
unde niu este coeficientul lui Poisson.

Încă din 1963 în [Lekhnitskii, S. G. (1963). Theory of Elasticity of an anisotropic elastic body, P. Fern, translator, Holden Day, SF] s-a propus pentru zidărie valoarea niu = 0.25 ceea ce a condus la
relația utilizată pe scară largă în prezent
G = 0.4 E (C.18)
Diferențele între valorile G(z) din diferitele norme se datorează, în mare măsură, și deosebirilor între metodologiile de determinare a acestei valori.
Astfel, valoarea modulului de elasticitate transversal [G(z)] poate fi determinată pe probe de zidărie de dimensiuni reduse, fie prin încercare la forfecare sub efort de compresiune, reglementată prin
standardul SR EN 1052-3 - test A în figura C.45, fie prin încercare la compresiune pe diagonală, statică sau ciclică, reglementată în USA prin standardul ASTM C 1391 - test B în figura C.45.
Diversitatea procedeelor de testare folosite de diferiți autori este prezentată în figura C45 și comentată în [Bosiljkov, V, Totoev, Y.Z., Nichols, J.M. Shear modulus and stiffnes of brickwork masonry: An
experimental perspective Structural Engineering and Mechanics, vol. 20, 2005].
Figura C45. Scheme de încărcare pentru determinarea

modulului de elasticitate transversal
Principalele concluzii ale acestei cercetări sunt următoarele:
▪ relația G = 0.4 E este confirmată dacă încărcarea verticală (de compresiune) este dominantă;
▪ pentru zidăriile executate cu mortare rigide testul de compresiune pe diagonală este cel mai indicat pentru determinarea rigidității zidăriei; acest test nu este recomandabil pentru determinarea
rezistenței și rigidității zidăriilor armate.
În cazul zidăriilor cu anizotropie importantă (cu mortare slabe) rigiditatea trebuie determinată pe probe cu dimensiuni semnificative pentru elementele respective de construcție; această concluzie a fost
confirmată și de cercetările de la Universitatea din Pavia [Magenes, G., and Calvi, G.M. In-plane seismic response of brick masonry walls Earthquake Engineering and Structural Dynamics, no. 26,
1997].
Valabilitatea relației G = 0.4 E a fost verificată și folosind valorile rigidității efective [K(ef)] obținută din încercările pe pereți în consolă, cu mortare rigide și intensitate mare a eforturilor de compresiune,
solicitați de forțe laterale în planul lor [Ritchie, T. - A Small-panel method for investigating moisture penetration and bond strength of brick masonry. Materials Research and Stands, Vol. 1, N°5, 1961],
cu relația
1.2 K(ef)
G = ||||||||||||||||||| (C.19)
A 4K(ef) ! h ¬2
||| - |||||| §|||§
h E ¡ l ±
Cercetările experimentale [Tomazevic, M., Lutman, M., Petkovic, L. Preliminary research in seismic behaviour of reinforced masonry walls built with aseismic units Research report ZAG, 1996, Ljubljana
] efectuate pe zidăria cu elemente cu pereți subțiri din figura C.37 au arătat că formulele din standardul SR EN 1996-1-1 pentru valoarea modulului de elasticitate transversal (G) supraestimează în mod
exagerat rigiditatea zidăriei executată cu acest tip de elemente. Valorile experimentale obținute reprezintă numai circa 25% din valorile date de standard și prin urmare deformațiile reale sub efectul
forței tăietoare pot fi de circa 4 ori mai mari decât cele calculate. Acest rezultat este încă o confirmare a faptului că prevederile standardului SR EN 1996-1-1 nu sunt aplicabile tuturor categoriilor de
elemente pentru zidărie și mai ales elementelor cu pereți subțiri.
Tabelul C.18
Seria elementelor G exp
(MPa) G EC6
(MPa) Gexp
/GEC6
BN 330 1464 0.22
BG 354 1464 0.24
BP 320 1464 0.22
BZ 367 1464 0.25
4.3. Durabilitatea zidăriei

C.4.3.
Introducerea în Codul CR6-2006 a unui capitol important privitor la cerințele de durabilitate pentru clădirile din zidărie a avut ca scop alinierea la preocupările reglementărilor europene care acordă o
importanță deosebită măsurilor pentru asigurarea durabilității clădirilor. Principalele prevederi ale acestui capitol sunt preluate din standardele europene deja în vigoare în România (de exemplu
standardele SR EN 845 și SR EN 846) și din standardele SR EN 1996-1-1 și SR EN 1996-2. Ca atare, cunoașterea, înțelegerea și aplicarea practică a prevederilor din Codul CR6-2006 vor facilita
utilizarea standardelor SR EN 1996 atunci când acestea vor deveni obligatorii.
Având în vedere, pe de o parte, caracterul de noutate al acestor prevederi și, pe de altă parte, absența unor surse de informare ușor accesibile proiectanților, comentariile la acest capitol sunt mai
extinse în comparație cu cele din celelalte capitole ale Codului.
C.4.3.1. (1)
Durabilitatea clădirilor din zidărie poate fi afectată de factori din mediul natural sau din mediul antropic.
În funcție de natura lor, acești factorii pot fi grupați în două mari categorii:
▪ factori inițiali (manifestarea efectelor lor se produce imediat după intrarea în exploatare sau după un anumit timp sau la o anumită solicitare) care își au originea în:
- erori de proiectare;
- defecte ale materialelor;
- defecte de execuție.
▪ factori care intervin în timpul exploatării:
- factori fizici: acțiunea apei, fenomene de îngheț/dezgheț, cristalizarea sărurilor;
- degradarea unor compuși (silicați, carbonați);
- depunerea unor particule din atmosferă;
- factori biologici: insecte, microorganisme animale și vegetale.
Intensitatea afectării depinde pe de o parte de severitatea agenților agresivi și pe de altă parte de gradul de expunere al zidăriei la acțiunea acestora. La rândul său, gradul de expunere este funcție de
poziția elementului în clădire și de măsurile de protecție care au fost prevăzute în proiectul inițial sau care au fost adoptate pe parcursul exploatării:
▪ efectul finisajelor și al placajelor de protecție;
▪ modul în care detaliile de finisaj împiedică menținerea/acumularea apei pe fațade.
4.3.2. Clasificarea condițiilor de mediu înconjurător

C.4.3.2.
Referitor la efectele asupra durabilității clădirilor din zidărie, standardul SR EN 1996-2 definește două categorii de condiții de mediu natural:
Macrocondiții: factori climatici care depind de climatul general al regiunii în care o construcție este realizată, modificat, după caz, prin efectele topografiei locale și/sau ale altor particularități ale
amplasamentului.
Microcondiții: factori locali climatici și de mediu înconjurător care depind de poziția unui element de zidărie în ansamblul construcției și care iau în considerare efectele protecției, sau ale lipsei de
protecție, care rezultă din detaliile de construcție și/sau din eficiența finisajelor utilizate.
Macrocondițiile care se iau în considerare pentru determinarea clasei de expunere se referă la:
▪ factorii climatici specifici ai amplasamentului:
- ploaia și zăpada;
- acțiunea simultană a vântului cu ploaia;
- variațiile de temperatură;
- variațiile umidității relative;
▪ severitatea expunerii la umezire;
▪ expunerea la cicluri îngheț/dezgheț;
▪ prezența compușilor/substanțelor chimice care, în contact cu apa, pot conduce la reacții care afectează integritatea zidăriei (în special clorurile din aer sau din apa de mare).
Efectele celor două grupuri de condiții se pot influența reciproc. De exemplu, efectul macrocondițiilor asupra microcondițiilor trebuie luat în considerare atunci când se determină umezirea zidăriei și
expunerea acesteia la cicluri de îngheț/dezgheț.
4.3.2.1. Condiții de microclimat de expunere
C.4.3.2.1. (1&2)
Standardul SR EN 1996-2, anexa A, ilustrează localizarea situațiilor de expunere pentru principalele elemente de construcție din clădirile curente.
Figura C.46 Expunerea zidăriei la acțiuni din mediul natural

conform standardului SR EN 1996-2
1) streașină dreaptă 2) balcon 3) piesă de acoperire 4) tencuială 5) parapet
6) streașină cu proeminență 7) cămin de vizitare 8) perete izolat (neancorat) 9) pavaj 10) zid de sprijin pentru pământ
Severitatea expunerii relative la umezire a diferitelor părți de construcție este reprezentată pe scara din figura C.48
Figura C.47. Scara expunerii relative la umezire conform

standardului SR EN 1996-2 P - protejat ES - expunere severă
Același standard ilustrează efectele concepției detaliilor de construcție asupra gradului de expunere pentru câteva elemente de construcție specifice clădirilor din zidărie.
Figura C.48. Efectul detaliilor de execuție asupra expunerii

relative la umiditate conform standardului SR EN 1996-2
A. Parapet din zidărie: 1. Piesă de acoperire cu proeminență 2. Piesă de acoperire fără proeminență (dală simplă) -> expunere severă în totalitate.
B. Perete de fațadă: 3. Glaf cu proeminență 4. Glaf fără proeminență (glaf plat) -> expunere severă a stratului exterior al zidăriei
Standardul SR EN 1996-2 precizează că, deoarece în prezent nu există o reglementare europeană privind încercarea la îngheț/dezgheț, se poate ține seama în acest scop de experiența națională,
verificată în timp. De asemenea standardul afirmă că prin utilizarea criteriilor indirecte, bazate pe considerente mecanice și/sau fizice, cum sunt rezistența la compresiune sau capacitatea de absorbție
a apei, nu se poate stabili, cu certitudine, comportarea elementelor pentru zidărie la îngheț/dezgheț.
C.4.3.2.1. (3)
Detalierea, localizarea și exemplificarea situațiilor în care zidăriile se încadrează în aceste clase de expunere este dată în standardul SR EN 1996-2 după cum urmează:
MX1 - zidărie care rămâne în mediu ambiant uscat:
▪ în interiorul clădirilor curente de locuit, pentru birouri, inclusiv stratul interior al pereților exteriori dubli, cu gol interior, care, probabil, nu devin umezi;
▪ zidărie tencuită în pereți exteriori, care nu este expusă la scurgeri moderate sau severe de apă de ploaie și este izolată de umezeala din zidărie sau din materialele adiacente.
MX2 - zidărie expusă la umiditate sau umezire.
MX2.1. Zidărie expusă la umiditate, dar care nu este expusă la cicluri de îngheț/dezgheț sau la surse exterioare cu nivel semnificativ de sulfați sau substanțe chimice agresive:
▪ zidărie interioară expusă la un nivel ridicat de vapori de apă ca într-o spălătorie; pereți exteriori din zidărie adăpostiți de streașini sau atice înclinate, care nu este expusă la scurgere severă de apă
sau la îngheț; zidărie sub zona de îngheț, în pământ bine drenat și neagresiv.
MX2.2. Zidărie expusă la umezire severă dar care nu este expusă la cicluri de îngheț/dezgheț sau la surse exterioare cu nivel semnificativ de sulfați sau substanțe chimice agresive:
▪ zidărie care nu este expusă la îngheț sau la substanțe chimice agresive, amplasată în: pereți exteriori cu piese de acoperire sau streașini drepte; în parapeți, în ziduri izolate (neancorate) în pământ,
sub apă.
MX3 - zidărie expusă la umezire cu cicluri de îngheț-dezgheț.
MX3.1. Zidărie expusă la umiditate sau la umezire severă și la cicluri de îngheț/dezgheț dar care nu este expusă la surse exterioare cu nivel semnificativ de sulfați sau substanțe chimice agresive:
▪ zidărie ca în clasa MX2.1, expusă la cicluri de îngheț/dezgheț.
MX3.2. Zidărie expusă la umezire severă și la cicluri de îngheț/dezgheț dar care nu este expusă la surse exterioare cu nivel semnificativ de sulfați sau substanțe chimice agresive:
▪ zidărie ca în clasa MX2.2, expusă la cicluri de îngheț/dezgheț.
MX4 - zidărie expusă la aer saturat de sare, apă de mare sau alte ape cu săruri.
Zidărie expusă la aer saturat de săruri, apă de mare sau săruri de topire a gheții:
▪ zidărie în zona de litoral; zidărie alăturată drumurilor pe care se împrăștie sare în timpul iernii.
MX5 - zidărie expusă la mediu ambiant chimic agresiv.
▪ zidărie în contact cu pământuri naturale, cu umplutură de pământ sau cu apă freatică, care au umiditate și niveluri semnificative de sulfați;
▪ zidărie în contact cu pământuri cu aciditate înaltă, cu pământuri sau cu apă freatică contaminate; zidărie în apropierea zonelor industriale unde în atmosferă se află substanțe chimice agresive.

Notă . Dacă prezența substanțelor chimice agresive în mediul înconjurător (cu excepția clorurilor din aer sau a apei de mare) poate afecta zidăria, pentru stabilirea măsurilor de protecție se presupune
clasa de expunere MX5.
C.4.3.2.1. (4).
A se vedea comentariile C.4.3.2. și C.4.3.3.1.(1)
4.3.3. Durabilitatea componentelor zidăriei
4.3.3.1. Elemente pentru zidărie
C.4.3.3.1. (1)
Alegerea elementelor pentru zidărie în vederea asigurării durabilității se face, în principal, în funcție de două categorii de proprietăți:
A. Gelivitate,
B. Conținutul de săruri solubile.
Aceste proprietăți trebuie luate în considerare atât pentru zidăriile neprotejate cu elemente din clasa HD cât și pentru zidăriile cu elemente din clasa LD dacă au protecție limitată (de exemplu, un strat
subțire de tencuială).
A. Gelivitatea
Rezistența la îngheț-dezgheț a elementelor pentru zidărie ceramice are importanță deosebită în cazul zidăriilor care sunt expuse, fără protecție corespunzătoare, efectelor mediului natural.
În cazul zidăriilor netencuite, pătrunderea apei în pori sau în golurile elementelor cu perforații conduce, chiar după un număr redus de cicluri de îngheț-dezgheț, la distrugerea elementelor.
Figura C.49. Zidărie cu elemente GVP după 15 ani de expunere la

îngheț/dezgheț fără tencuială în București (colecția autorului)
În vederea stabilirii, pentru întocmirea proiectului, a condițiilor de calitate privind gelivitatea elementelor de zidărie este necesară, în primul rând, evaluarea condițiilor concrete de expunere pentru
fiecare element de construcție din zidărie.
Din punct de vedere al severității, standardul SR EN 771-1 încadrează condițiile de expunere la agenții din mediul înconjurător în trei categorii:
▪ F0 - expunere în condiții pasive,
▪ F1 - expunere în condiții moderate,
▪ F2 - expunere în condiții severe.
Cele trei condiții de expunere menționate mai sus se stabilesc, pentru un anumit amplasament, prin evaluarea probabilității de expunere la un conținut ridicat de apă, în funcție de regimul de umiditate,
simultan cu cicluri de îngheț/dezgheț, a căror manifestare este estimată în funcție de regimul termic specific amplasamentului.
Dacă în proiect se prevede o protecție sigură împotriva pătrunderii apei (de exemplu, un strat gros de tencuială sau alte tipuri de protecție) nu este necesară nici o restricție privind rezistența
elementelor la îngheț/dezgheț.
Situațiile în care zidăria unei construcții se află într-una dintre cele trei condiții de expunere sunt exemplificate în continuare, conform anexei B la standardul SR EN 771-1:
▪ F0 - Expunere în condiții pasive:
- pereții exteriori prevăzuți cu protecție din tencuială cu grosimea stabilită conform condițiilor climatice locale;
- straturile interioare din pereții exteriori dubli;
- pereții interiori.
▪ F1 - Expunere în condiții moderate:
- zidăria la care s-au luat măsuri adecvate pentru evitarea saturării cu apă (glafuri la ferestre, membrane sau alte sisteme de etanșare la partea superioară a aticelor și parapeților, straturi de rupere a
capilarității).
▪ F2 - Expunere severă:
- zidăria pereților exteriori de subsol (circa două asize sub și peste nivelul terenului) care este expusă la un risc ridicat de saturație cu apă simultan cu înghețul;
- parapete, atice, cornișe, pervaze, unde există condiții de acumulare a umidității în timpul sezonului cu temperaturi negative;
- orice perete exterior rămas neprotejat cu tencuială;
- zidurile de sprijin neprotejate pe fața expusă sau pe fața în contact cu pământul.
B. Conținutul de săruri active
În prezența apei care migrează, existența sulfaților solubili în apă (sulfații de sodiu, de potasiu sau de magneziu) conduce, de regulă, la degradarea zidăriei, în special în condițiile unui nivel ridicat de
umiditate. De exemplu, prezența unor cantități mari de sulfat de magneziu produce modificarea aspectului exterior, sau chiar degradarea elementelor, prin fenomenul cunoscut sub denumirea de cripto-
eflorescență (figura C.50). Fenomenul este datorat cristalizării sărurilor solubile pe suprafața elementelor sau în interiorul acestora, aproape de suprafață și nu trebuie confundat cu eflorescența
obișnuită care se produce la suprafața elementelor din argilă arsă și care poate fi corectată chiar prin procesul natural de uscare.
Mecanismul degradării zidăriei sub efectul sulfaților solubili este arătat în figura C.50(a)
1. Zona în care sulfații sunt dizolvați.
2. Sulfații dizolvați pătrund în mortar și reacționează cu aluminatul tricalcic (C3Al) din cimentul Portland.
3. Zona în care se produce umflarea și sfărâmarea mortarului.
Aspectul zidăriei care rezultă din agresiunea sulfatică este arătat în figurile C.50(b) și C.50(c).
Figura C.50 Degradarea zidăriei din cauza sulfaților solubili(a) Schema acțiunii chimice (b) (c) Aspectul zidăriei
[Piaggio, J.M. (ed) Mattoni faccia vista Produttori
Andil Assolaterizi 2003]
Fenomenul nu se produce dacă pentru fabricarea mortarului se folosește ciment rezistent la acțiunea sulfaților.
Cunoașterea conținutului de săruri solubile active (sodiu, potasiu, magneziu) este necesară mai ales în cazul în care elementele pentru zidărie sunt destinate a fi utilizate cu protecție limitată (de
exemplu, numai un strat subțire de tencuială).
Valoarea maximă procentuală a acestor substanțe determină clasificarea elementelor pentru zidărie în trei clase (S0, S1, S2), conform standardului SR EN 771-1.
Tabelul C.19
Clasa Procentul total în masă <=
Na+, K+ Mg+
S0 nu se cere nu se cere

S1 0.17 0.08
S2 0.06 0.03
Utilizarea elementelor pentru zidărie din diferitele clase trebuie să fie corelată cu valorile conținutului de săruri și cu condițiile de expunere. În cazul zidăriilor care rămân neprotejate (aparente),
proiectantul trebuie să precizeze explicit clasa elementelor care pot fi utilizate.
Încadrarea elementelor pentru zidărie din punct de vedere al gelivității și al conținutului de săruri solubile trebuie comunicate de către producător/furnizor în avizul de însoțire a produselor, conform
prevederilor din standardul SR EN 771-1.
Așa cum se arată în continuare, în sinteza adaptată după lucrarea [Boynton, R.S., Gutschick, K.A. Efflorescence of Masonry Masonry Mortar Technical Notes no. 4, National Lime Association, USA,
June 1990]: există un număr mare de factori care interacționează defavorabil și care pot produce eflorescențe.
Severitatea efectelor lor este diferită dar, în unele situații, chiar cauze minore pot contribui la sporirea efectului negativ final.
1. Defectele de proiectare, în special cele care se produc la alegerea materialelor și la detalierea constructivă precum și greșelile de execuție sunt principala cauză a producerii eflorescenței.
2. Cele mai severe forme de eflorescență sunt produse de sărurile solubile alcaline (în principal sulfați de sodiu și potasiu). Alte săruri solubile sau insolubile (carbonat de calciu, sulfat de calciu etc.)
sunt mai puțin periculoase iar efectele lor sunt temporare.
3. Anumite tipuri de cărămizi, în special cărămizile puțin arse și cărămizile cu absorbție mare de apă au cel mai ridicat potențial de producere a eflorescenței. Se recomandă utilizarea cărămizilor arse
complet, cu capacitate de absorbție scăzută/moderată sau a cărămizilor care au fost încercate în ceea ce privește potențialul de producere a eflorescenței printr-o metodă recunoscută, de exemplu,
conform standardului ASTM C67.
4. Cimenturile Portland cu conținut ridicat de alcali au potențial ridicat de producere a eflorescenței. Se recomandă cimenturile cu conținut redus de alcali sau ciment alb.
5. Varul dă naștere la mortare cu potențial redus de eflorescență (unele tipuri de var nu produc deloc eflorescență). Varul hidraulic obținut din calcare impure, cu mult siliciu, au potențial mai ridicat
decât cel al varului pur, apropiat chiar de cel al cimentului.
6. Apa murdară sau apa de mare folosită la prepararea mortarului dă naștere la eflorescențe; se recomandă să se folosească numai apă curată/potabilă.
7. Cea mai sigură cale pentru a evita formarea eflorescenței este împiedicarea umezelii să pătrundă în perete prin realizarea rosturilor etanșe. Se recomandă mortare cu conținut ridicat de var care dau
zidărie impermeabilă datorită aderenței, plasticității și conținutului scăzut de săruri solubile.
Figura C.51 Eflorescențe pe zidăria aparentă(a) Eflorescență intensă pe care se văd și cristalele de săruri(b) Eflorescență difuză
[Baratta, A., Efflorescenze, Costruire in Laterizio no. 120, pp 54-57]
C.4.3.3.1 (2)
Zidăriile aparente (netencuite) trebuie să fie executate cu elemente cu densitate aparentă mai mare de 1000 kg/m3. Considerând greutatea volumetrică de referință a elementelor din argilă arsă
gamma = 1800 kg/m3 rezultă că pentru zidăriile netencuite nu se pot utiliza elemente care au volumul golurilor mai mare de 45%.
Această prevedere din standardul SR EN 771-1 nu elimină însă riscul consecințelor expunerii prelungite a zidăriei la cicluri succesive de îngheț/dezgheț.
4.3.3.2. Mortar
C.4.3.3.2.
Pentru toate tipurile de mortare, durabilitatea crește odată cu creșterea dozajului de ciment. Mortarele fabricate pe baza conceptului de performanță (mortare proiectate) sunt astfel cele care oferă
proprietăți de durabilitate superioare, dar și mortarele de rețetă pot fi folosite cu elemente argilă arsă. Prin folosirea unor adaosuri speciale (asemănătoare cauciucului) se poate obține reducerea
permeabilității mortarului și pe această cale îmbunătățirea rezistenței la pătrunderea apei de ploaie.
Durabilitatea mortarului este influențată și de calitatea materialelor componente. Astfel proprietățile cimentului Portland se degradează în cazul în care se află mult timp în contact cu aerul. Prin
folosirea nisipului cu conținut ridicat de argilă sau a celui monogranular, cu particule mici, rezultă mortare poroase deci cu permeabilitate ridicată, susceptibile de acumulare a apei în pori și de
degradare rapidă în cazul înghețului.
Rezistența la îngheț-dezgheț este un indicator de durabilitate pentru mortarele care în cursul exploatării sunt supuse acțiunii apei din precipitații asociată cu alternanțe de temperaturi pozitive și
negative. Fenomenul produce degradarea fizică a mortarului prin eforturile induse în masa acestuia datorită creșterii volumului apei din pori în momentul înghețului. Prin repetarea de câteva ori pe an a
acestui fenomen, dezagregarea mortarului avansează în interiorul rosturilor și astfel rezistența mecanică a zidăriei scade rapid, în numai câțiva ani, mai ales în cazul în care aceasta nu este protejată
cu tencuială. Menționăm că fenomenul afectează în primul rând mortarul de tencuială și, după degradarea acestuia, avansează în mortarul dintre cărămizi.
În situațiile în care există o probabilitate ridicată de producere a acestui fenomen este necesară testarea mortarului înainte de a fi pus în operă. Se consideră că mortarul are rezistență satisfăcătoare
dacă pierderea în greutate după 50 de cicluri îngheț-dezgheț este de cel mult 1%.
Pentru asigurarea durabilității, mortarul pentru zidărie se alege în funcție de condițiile de expunere ale zidăriei și de tipul și proprietățile elementelor pentru zidărie.
În prezent nu există un standard european de încercare pentru durabilitate, astfel încât măsura în care mortarele pentru zidărie corespund cerințelor de durabilitate se determină pe baza informațiilor
existente în zona/regiunea/țara unde este amplasată clădirea privind performanțele anumitor materiale și/sau rețete de mortare.
Pentru elementele de construcție aflate în clasele de expunere MX3-MX5, ale clădirilor din clasele de importanță I și II, din zonele seismice cu accelerația seismică de proiectare a(g) >= 0.20 g, se
recomandă ca producătorul elementelor pentru zidărie să avizeze tipul mortarului pentru zidărie care urmează să fie folosit sau încercările care pot fi făcute în concordanță cu standardele din seria SR
EN 1015.
Standardul SR EN 1996-2 prevede ca, pentru asigurarea durabilității, alegerea mortarelor pentru zidărie să se facă ținând seama de riscul de expunere la umiditate al zidăriei și de probabilitatea
producerii, în același timp, a efectelor de "îngheț/dezgheț". Cerințele de durabilitate pentru mortare sunt formulate în standardul SR EN 998-2.
Notarea mortarelor în funcție de situațiile de expunere în care sunt folosite se face la fel ca și în cazul elementelor pentru zidărie:
▪ S - mortar pentru elemente de construcție expuse la condiții severe;
▪ M - mortar pentru elemente de construcție expuse la condiții moderate;
▪ P - mortar pentru elemente de construcție expuse la condiții pasive.
NOTĂ
- Notațiile P, M și S se utilizează numai pentru specificarea proprietăților de durabilitate ale mortarelor.
În clasele de expunere MX1, MX2 sau MX3, proprietățile de durabilitate cerute pentru mortarul pentru zidărie se specifică folosind termenii din standardul SR EN 998-2 și notațiile din anexa B la
standardul SR EN 1996-2.
Folosirea mortarelor P, M, S este reglementată prin standardul SR EN 1996-2, în funcție de clasele de expunere după cum urmează:
▪ Clasa de expunere MX 1 -> mortar P, M sau S
▪ Clasa de expunere MX 2.1 -> mortar M sau S
▪ Clasa de expunere MX 3.2 -> mortar S
Note.
1° Încadrarea în clasa MX 1 se acceptă numai dacă în timpul execuției zidăria nu rămâne neprotejată o perioadă lungă de timp.
2° În clasa de expunere MX 2.2, dacă elementele pentru zidărie au conținut de săruri din clasa S1 este necesar ca mortarul să fie rezistent la sulfați.
Pentru zidăriile din clasele de expunere MX4 și MX5 se evaluează, pentru fiecare amplasament și pentru fiecare proiect, gradul de expunere la:
▪ săruri;
▪ umezire;
▪ cicluri de îngheț/dezgheț;
▪ substanțe chimice agresive (cantitatea acestora și tipul de reacție).

În cazurile în care mortarul pentru zidărie, groutul sau betonul pentru umplutură, fabricate industrial, sunt destinate să fie folosite în clasele de expunere MX4 sau MX5 este necesar să se obțină avizul
producătorului pentru folosire în aceste condiții severe de expunere.
În cazurile în care în proiect este prevăzut mortar de zidărie/beton de umplutură preparat la șantier, proporțiile amestecului pentru asigurarea durabilității adecvate în condițiile particulare respective vor
fi stabilite pe baza informațiilor recunoscute și acceptate în practica curentă la locul de folosire.
Pentru mortarul pentru zidărie și pentru betonul pentru umplutură fabricate la șantier, prin specificațiile de proiectare trebuie să fie stabilite caracteristicile de performanță cerute produselor respective și
mijloacele de verificare ale acestora, inclusiv cerințele de eșantionare și frecvența încercărilor. În plus, acolo unde proiectantul este convins că o specificație normativă asigură performanța cerută, se
poate da o specificare detaliată a materialelor componente, a proporțiilor acestora și a metodei de amestecare. Specificația se bazează pe încercări efectuate pe amestecuri de probă și/sau pe
referințe autorizate, recunoscute ca acceptabile la locul de folosire. Indicația se ia în considerare în special în cazurile în care se folosesc adaosuri, aditivi sau pigmenți.
4.3.3.3. Oțel pentru armături
C.4.3.3.3 (1)
Măsurile de protecție care se adoptă pentru oțelul pentru armături, înglobat în beton sau în mortar, au ca scop asigurarea rezistenței la condițiile locale de expunere pe toată durata de exploatare
proiectată a clădirii.
C.4.3.3.3. (5)
Pentru cazul particular al armăturilor care se montează în rosturile de așezare, posibilitățile de alegere a sistemelor de protecție anticorozivă sunt stabilite prin standardul SR EN 845-3 anexa C, în
funcție de clasele de expunere, așa cum este arătat în tabelul C.20.
Tabelul C.20
Material Clasa de expunere
MX1 MX2 MX3 MX4 MX5
Oțel austenitic inoxidabil (aliaje de molibden, crom, nichel) U U U U R
Oțel austenitic inoxidabil (aliaje de crom, nichel) U U U R R
Sârmă de oțel acoperită cu zinc (265 g/m2) U R R X X
Sârmă de oțel acoperită cu zinc (60 g/m2) cu acoperire organică U U U R X
pe toate suprafețele finisate
Sârmă de oțel acoperită cu zinc U X X X X
Tablă de oțel acoperită în prelabil cu zinc (137 g/m2) U X X X X
În tabelele C.20 și C.23 notațiile referitoare la utilizarea materialelor respective sunt următoarele:
▪ U - folosire fără restricție a materialului în clasele de expunere menționate;
▪ R - utilizare cu restricție; se consultă fabricantul sau un consilier specialist pentru avizare pentru condiții specifice de proiectare;
▪ X - material a cărui utilizare nu este recomandată în această clasă de expunere.
Standardul SR EN 1996-2 stabilește, de asemenea, condiții de protecție anticorozivă pentru buiandrugii prefabricați folosiți în clădirile din zidărie în baza prevederilor din standardul SR EN 845-2.
Condițiile respective nu au relevanță specială pentru proiectarea construcțiilor din România deoarece folosirea buiandrugilor prefabricați este limitată numai la zonele cu seismicitate slabă (a(g) = 0.08
g).
C.4.3.3.3. (6)
Pentru armăturile din elementele de confinare din beton armat, protecția se asigură prin prevederea în proiecte a unui strat de acoperire a cărui grosime va corespunde cerințelor din standardul SR EN
1992 și până la intrarea în vigoare a acestuia conform STAS 10107/0-90, Art. 5.1.
Standardul SR EN 1996-1-1 stabilește grosimea minimă stratului de acoperire cu beton pentru clasele de expunere, în funcție de dozajul de ciment și de raportul apă/ciment al betonului.
În tabelul C.21 sunt date grosimile straturilor de acoperire în funcție de acești parametri pentru cele cinci clase de expunere.
Tabelul C.21
Clasa de expunere Dozaj minim de ciment (kg/m3)
275 300 325 350 400
Raport maxim apă/ciment
0,65 0,60 0,55 0,50 0,45
Grosime minimă a stratului de acoperire (mm)
MX1 20 20 20 20 20
MX2 ---- 35 30 25 20
MX3 ---- ---- 40 30 25
MX4, MX5 ---- ---- ---- 60 50
C.4.3.3.3. (7)
Pentru asigurarea durabilității necesare, în cazurile în care oțelul carbon necesită protecție conform tabelului C.20, armăturile trebuie să fie galvanizate conform prevederilor standardului EN ISO 1461,
astfel încât acoperirea cu zinc să aibă o cantitate de zinc de minimum 900 g/m2 sau se galvanizează prin acoperire cu o cantitate de zinc de minimum 60 g/m2 și se acoperă cu un strat aderent de
epoxy cu grosime de cel puțin 80 μm, cu o medie de 100 μm. Ca alternativă, protecția necesară se poate realiza integral printr-un strat de pulbere de epoxy aplicat prin fuziune.
Pentru a se evita deteriorarea protecției, oțelul va fi galvanizat după fasonare.
În unele cazuri speciale, în special pentru clasele de expunere MX4 și MX5, dacă protecțiile prin înglobare în mortar sau acoperire cu zinc sunt considerate insuficient de sigure, se pot folosi oțeluri
rezistente la coroziune (standardul SR EN 1996-1-1 recomandă oțel inoxidabil austenitic conform standardului AISI 3161). Această soluție implică sporuri substanțiale ale costului inițial al lucrării dar se
pot dovedi rentabile dacă se au în vedere cheltuielile totale pe durata de exploatare.
4.3.3.5. Straturi de rupere a capilarității
C.4.3.3.5 (1)
Deoarece lucrările de întreținere, reparare sau înlocuire a straturilor de rupere a capilarității sunt practic imposibil de realizat, acestea vor avea durabilitatea corespunzătoare tipului de clădire la care se
utilizează și condițiilor de mediu respective. Straturile vor fi alcătuite din materiale cu rezistență suficientă pentru a nu fi străpunse la utilizare și vor fi capabile să reziste la eforturile mecanice fără să
favorizeze producerea condensului sau a migrație apei.
Pentru realizarea acestor straturi se recomandă materiale imputrescibile și a căror comportare a fost verificată în timp, (care nu sunt afectate semnificativ de fenomene de "îmbătrânire").
Cerințele de performanță pentru straturile de rupere a capilarității sunt formulate în standardul SR EN 845-1.
C.4.3.3.5 (2)
Straturile pentru ruperea capilarității trebuie să fie realizate din materiale ale căror proprietăți nu se deteriorează în timp. Astfel, nu se vor folosi materialele care sunt susceptibile de a putrezi, cum sunt
cartonul asfaltat și pânza asfaltată.
Cele mai indicate soluții sunt cele care folosesc materiale plastice (produse de firmă care se montează în condițiile indicate de fabricant) sau tencuieli hidrofuge. În cazul tencuielilor hidrofuge este
necesar să se verifice agresivitatea față de ciment a apelor subterane respective.
4.3.3.6. Elemente de legătură pentru pereți
C.4.3.3.6. (1)
Principalele probleme legate de durabilitate se referă la elementele metalice, atât cele care nu se înglobează în mortar sau în beton cât și cele care se înglobează.
Aceste elemente sunt supuse în primul rând coroziunii atmosferice ale cărei efecte pot fi amplificate de prezența umidității.
Cerințele referitoare la durabilitatea materialelor auxiliare sunt în principal următoarele:
▪ Elementele de legătură pentru pereți și prinderile lor vor fi capabile să reziste la acțiunea relevantă a mediului înconjurător și la mișcările relative între straturi. Ele vor avea rezistență la coroziune
corespunzătoare mediului în care sunt utilizate.
▪ Elementele de ancorare ale placajelor din zidărie sau ale stratului exterior al fațadelor ventilate (cu gol de aer) vor fi executate din oțel inoxidabil.
▪ Eclisele, ancorele, scoabele și cornierele înglobate în zidărie vor avea rezistență la coroziune corespunzătoare condițiilor de mediu în care sunt utilizate. Protecția acestora se va realiza cu orice
procedeu recunoscut în practica curentă pentru condiții de mediu similare.
Durabilitatea ancorelor trebuie asigurată pe toată durata de existență a clădirii care poate atinge 100 de ani sau chiar mai mult.
Rezistența ancorelor la coroziune depinde de un număr mare de factori dintre care efectele cele mai importante sunt date de:
▪ calitatea oțelului și nivelul de protecție intrinsecă sau superficială;
▪ compatibilitatea cu materialele (metalele) alăturate;
▪ condițiile de expunere;
▪ condițiile de montaj.
Materialele pentru fabricarea componentelor auxiliare și sistemele lor de protecție anticorosivă sunt specificate complet în părțile relevante ale standardelor din seria SR EN 845 și fiecare este indicat
printr-o referință unică "material/acoperire". Această referință nu constituie însă nici o indicație a performanței sau calității respective.
Standardul SR EN 1996-2, anexa C, în tabelele C.1, C.2 și C.3, indică o scurtă descriere a materialelor și claselor de expunere pentru care acoperirea specificată este corespunzătoare. Această
indicație se bazează pe o experiență îndelungată privind durabilitatea acestor materiale în domeniul condițiilor de expunere. În mod obișnuit nu sunt acceptate teste de expunere accelerată pentru
măsurarea durabilității.
Pentru materialele aferente fiecărei clase de expunere este de așteptat o durată de folosire acceptabilă din punct de vedere economic în condițiile descrise. Alegerea depinde de utilizarea specifică,
amplasamentul său și durata de folosire cerută.
C.4.3.3.6. (1&2)
Pentru pereții alcătuiți din mai multe straturi, elementele metalice de legătură între straturi vor fi capabile să reziste la acțiunile agresive care pot proveni din mediul înconjurător. În funcție de clasa de
expunere, pentru aceste elemente se vor prevedea măsurile corespunzătoare de protecție împotriva coroziunii. Ținând seama de riscul pentru siguranța vieții care poate proveni ca urmare a corodării
lor, mai ales în zone seismice, elementele de ancorare ale placajelor din zidărie sau ale stratului exterior al fațadelor ventilate (cu gol de aer) vor fi executate din oțel inoxidabil.
În Australia, avariile observate după cutremurul din Newcastle din 1989 [Clay Brick and Paver Institute, Manual 7 Design of Clay Masonry for Serviceability, Australia, 2001] au arătat că numeroase
ancore nu au rezistat solicitărilor la care au fost supuse datorită degradărilor suferite în timp. Astfel s-a constatat că, dintre ancorele care au cedat, numeroase erau complet distruse prin coroziune
datorită condițiilor de mediu în care s-au aflat pe durata de funcționare (figura C.52).
Figura C.52. Coroziunea ancorelor pentru zidărie(a) Ancora complet distrusă de coroziune - observată după
cutremurul din Newcastle - Australia (1989) (b) Ancoră din oțel
galvanizat corodată în zona înglobată în mortar
Ca urmare a acestor constatări, pentru ancorele din pereții dubli, standardele australiene AS/NZS 2699.1, AS/NZ 2699 și AS 3700 au stabilit rezistența și rigiditatea ancorelor în funcție de condițiile de
expunere și de solicitare. In tabelul următor sunt date valorile pentru ancorele de tip A în pereți dubli.
Tabelul C.22
Clasificarea ancorelor Rezistența caracteristică (kN) Rigiditatea caracteristică
Întindere Compresiune (kN/mm)
Condiții ușoare 0.3 0.35 0.5
Condiții medii 0.6 0.7 1.0
Condiții grele 1.5 1.8 2.5
Valorile rezistenței caracteristice din tabel se utilizează și pentru ancorele de fixare a zidăriei de placare.
4.3.3.7. Eclise, scoabe și corniere
C.4.3.3.7.
Toate piesele metalice înglobate în zidărie (eclise, ancore, scoabe și corniere) trebuie să aibă protecția anticorosivă corespunzătoare condițiilor de mediu în care sunt utilizate. Protecția se poate realiza
cu orice procedeu recunoscut în practica curentă pentru condiții de mediu similare. Oțelul galvanizat este un material convenabil pentru ancore deoarece are o durabilitate satisfăcătoare în condițiile
unui preț relativ scăzut, în comparație cu cel al oțelului inoxidabil.
Durabilitatea ancorei depinde de cantitatea de zinc depusă pe fața oțelului. În literatură există puține date referitoare la cantitatea de zinc necesară pentru asigurarea durabilității. Unele cercetări din
Anglia au arătat că, în condițiile expunerii simultane la aer și umiditate, pierderea de zinc anuală variază între 10 - 20 g/m2. De aici rezultă că, pentru o pierdere medie anuală de 15 g/m2, este necesară
o acoperire de cel puțin 750 g/m2 pentru a se asigura protecția necesară pe o durată de 50 de ani.
Materialele pentru agrafe, eclise, console și ancore, conforme cu standardul SR EN 845-1, pot fi alese folosind tabelul C.1 din standardul SR EN 1996-2 (reprodus în tabelul C.23).
Tabelul C.23
N Clasa de expunere
MX1 MX2 MX3 MX4 MX5
Oțel austenitic inoxidabil (aliaje de molibden crom nichel) U U U U R
Plastic folosit pentru corpul ancorelor U U U U R
Oțel austenitic inoxidabil (aliaje de crom nichel) U U U R R
Oțel feritic inoxidabil U X X X X
Bronz de fosfor U U U X X
Bronz de aluminiu U U U X X
Cupru U U U X X
Sârmă de oțel acoperită cu zinc (940 g/m2) U U U R X
Sârmă de oțel acoperită cu zinc (940 g/m2) U U U R X
Componentă din oțel acoperită cu zinc (710 g/m2) U U U R X
Componentă din oțel acoperită cu zinc (460 g/m2) U R R R X
Bandă sau placă din oțel acoperită cu zinc (300 g/m2) cu U U U R X
acoperire organică pe toate suprafețele exterioare
Bandă sau placă din oțel acoperită cu zinc (300 g/m2) cu U R R X X
acoperire organică pe toate marginile tăiate
Bandă sau placă din oțel pre-acoperită cu zinc (300 g/m2) U R R X X

Bandă de oțel pre-acoperită cu zinc (137 g/m2) cu marginile U R R X X
acoperite cu zinc
Sârmă din oțel acoperită cu zinc (60 g/m2) cu acoperire organică U R R R X
pe toate suprafețele exterioare
Sârmă din oțel acoperită cu zinc (105 g/m2) U R R X X
Sârmă din oțel acoperită cu zinc (60 g/m2) U X X X X
Placă din oțel pre-acoperită cu zinc (137 g/m2) U X X X X
CAPITOLUL 5.
PROIECTAREA PRELIMINARĂ A CLĂDIRILOR CU PEREȚI STRUCTURALI DIN ZIDĂRIE
C.5.
Proiectarea corectă a clădirilor din zidărie, prin alegerea celor mai adecvate modele și metode de calcul și de detaliere, are și un impact economic deosebit de mare dacă se ține seama de numărul
mare al clădirilor de acest tip care se construiesc anual. Se apreciază că clădirile cu pereți structurali din zidărie sunt cu 15-20% mai ieftine decât cele cu structura alcătuită din cadre de beton armat și
zidărie de umplutură. De asemenea se apreciază că durata de execuție se scurtează cu circa 1/3.

Adoptarea sistemului structural cu pereți portanți din zidărie de cărămidă sau blocuri permite obținerea unor avantaje tehnice și economice importante:
▪ asigură rezolvarea structurilor pentru construcții diverse ca funcțiune, formă și proporții în plan și/sau în elevație;
▪ se folosește rezistența pereților care, în planul de arhitectură, au funcțiuni de compartimentare și de închidere pentru preluarea acțiunilor agenților mecanici;
▪ pereții structurali au rigiditate mare ceea ce asigură protejarea elementelor nestructurale în timpul acțiunii seismice fără măsuri/costuri suplimentare;
▪ grosimile pereților impuse de satisfacerea cerințelor de izolare termică și fonică sunt, în cele mai multe cazuri, suficiente pentru a satisface exigențele de stabilitate și de rezistență și nu sunt
necesare, de regulă, sporuri de grosime pentru considerente structurale;
▪ utilizează materiale relativ ieftine și nu necesită mână de lucru cu calificare deosebită.
5.1. Proiectarea preliminară arhitectural-structurală a clădirilor etajate curente
C.5.1. (1)
Acest enunț exprimă esența concepției generale a procesului de proiectare ilustrată în figura C.53
Figura C.53 Schema logică a procesului de proiectare

arhitectural-structurală
[Petrovici, R., Teoria structurilor pentru arhitecți -
Curs, Ed. UAUIM 2001]
Legătura între configurația arhitecturală a clădirii și siguranța structurală sub acțiunea cutremurului a fost subliniată de numeroși autori a căror autoritate științifică și profesionalism sunt neîndoielnice.
▪ Arnold și Reitherman [Arnold, C., Reitherman, R. Building Configuration and Seismic Design. The Architecture of Earthquake Resistance. Building Systems Development, Inc. San Mateo California
1981]:
" Un aspect al proiectării antiseismice de importanță egală sau chiar mai mare decât calculul structurii este alegerea configurației clădirii.
▪ Degenkolb [Degenkolb, H.J. Seismic Design. Structural Concepts. Summer Seismic Institute for Architectural Faculty. AIA Research Corporation 1977]:
" Unele dintre cele mai dificile probleme legate de proiectarea antiseismică sunt ridicate de concepția inițială de alcătuire aleasă de arhitect.
▪ Dowrick [Dowric K, D.J. Earthquake Resistant Design. A Manual for Engineers and Architects John Wiley & Sons, Inc. London, 1977], Key [Key, D. Earthquake Design Practice for Buildings. Thomas
Telford, London 1988]:
" Niciodată nu va fi în puterea unui inginer structurist să realizeze o structură suficient de rezistentă la cutremur pentru o clădire prost concepută.
C.5.1. (2).
Etapele "Proiectarea preliminară a structurii" și "Evaluarea performanțelor structurale așteptate" reprezintă "faze tehnice" ale activității inginerului structurist care permit identificarea unei imagini de
ansamblu asupra modului în care structura propusă răspunde cerințelor de siguranță structurală și care furnizează, în același timp, elementele necesare pentru "interpretarea architectural -
inginerească și economică" a rezultatelor proiectării preliminare.
" Interpretarea" va stabili în ce măsură alcătuirea structurală propusă (inclusiv, dacă este cazul, grosimile care rezultă pentru pereții structurali) satisface cerințele arhitectului și va permite o primă
evaluare a costurilor probabile pe durata de exploatare.
Dacă rezultatele acestei analize sunt satisfăcătoare se trece la "proiectarea definitivă". În caz contrar este necesar să se reia procesul de proiectare preliminară.
Reluarea procesului de proiectare se poate face din diferite etape:
i) din etapa de proiectare preliminară a structurii (de exemplu, prin utilizarea unor elemente pentru zidărie și/sau mortare cu rezistențe mai ridicate, modificarea poziției/dimensiunilor/ armăturilor
elementelor de confinare etc.);
ii) din etapa de concepție a structurii (de exemplu, prin înlocuirea zidăriei nearmate cu zidărie confinată cu sau fără armături în rosturile orizontale);
iii) din etapa de stabilire a concepției de ansamblu a structurii (de exemplu, eliminarea efectelor importante de răsucire de ansamblu prin modificarea formei în plan sau prin modificarea rigidității unor
pereți prin adăugarea/eliminarea unor goluri).
5.1.1. Principii de alcătuire arhitectural-structurală a clădirilor etajate curente
C.5.1.1. (1)
Prevederile din Codul CR6-2006 trebuie să fie respectate în corelare cu principiile generale de alcătuire structurală date în P100-1/2006.
În special, este vorba de realizarea caracterului spațial al structurii prin asigurarea conlucrării, în toate stadiile de solicitare, a pereților de pe direcțiile principale ale clădirii și ale planșeelor rigide.
Unitatea spațială a structurii astfel obținută este capabilă să asigure preluarea solicitărilor seismice, oricare ar fi direcția pe care acestea acționează. Eficiența acestei conlucrări a fost verificată de
comportarea satisfăcătoare la cutremurele trecute a clădirilor care au fost astfel concepute.
În al doilea rând trebuie menționat efectul favorabil al regularității alcătuirii în plan și în elevație a clădirii. Regularitatea în plan favorizează eliminarea/reducerea efectelor răsucirii de ansamblu.
Regularitatea în elevație asigură, în primul rând, uniformitatea cerințelor de rezistență la diferitele niveluri ale clădirii eliminând concentrările de eforturi care ar putea rezulta prin devierea traseului
normal/direct, către fundații, al forțelor vericale și/sau orizontale. Clădirile cu regularitate structurală în plan și în elevație prezintă și avantajul de a putea fi analizate cu modele și metode de calcul
simple.
Regulile de alcătuire favorabile stabilite în CR6-2006 exploatează rezervele "naturale" de rezistență ale clădirilor din zidărie cu puține niveluri și pe acestea se fundamentează și prevederile pentru
clădirile simple din zidărie pentru care, conform standardului EN 1998-1, cap. 9, nu este necesară justificarea prin calcul a satisfacerii cerinței de rezistență la acțiunea seismică de proiectare.
Notă . Prevederile EN 1998-1 referitoare la clădirile simple din zidărie sunt dezvoltate în Anexa Națională la acest standard.
Clădirile cu forme simple în plan (mai ales cele simetrice) și fără discontinuități bruște în elevație au comportare seismică uniformă, fără concentrări de eforturi în anumite elemente și zone. Avariile
probabile, cele acceptabile în cazul cutremurului de "proiectare", vor fi controlabile și previzibile și vor putea fi suportate de clădire în condiții de siguranță. Pe de altă parte, comportarea seismică a
acestor construcții poate fi modelată prin calcul, cu ușurință și destul de exact, astfel încât răspunsul lor probabil la acțiunea seismică poate fi anticipat cu precizie suficientă, oferind astfel baza
obiectivă pentru o proiectare sigură și rațională din punct de vedere tehnic și economic.
Neregularitățile formei în plan și discontinuitățile volumetrice pe înălțimea clădirii au ca rezultat neuniformitatea, uneori exagerată, a distribuției spațiale a maselor și rigidităților și conduc la structuri
complicate, confuze chiar, în care, adesea, se fac compromisuri tehnice grave.
Analiza prin calcul a răspunsului seismic al structurilor cu neregularități nu mai poate fi făcută cu metodele simplificate aplicabile construcțiilor cu structuri regulate. Sunt necesare abordări complexe,
care să țină seama de comportarea structurii, sub acțiunea dinamică a cutremurului, ca un ansamblu spațial, în domeniul deformațiilor inelastice.
Proprietățile mecanice, de rezistență, de deformabilitate și de ductilitate ale structurilor complexe din zidărie sunt dificil de modelat, cu un grad suficient de exactitate, astfel încât chiar analizele
efectuate cu cele mai complexe programe de calcul automat au un grad mare de incertitudine. Anticiparea răspunsului seismic probabil, prin astfel de calcule, poate fie să conducă la dimensionări mult
acoperitoare, fie să dea naștere unor zone slabe în raport cu solicitările reale.
În timpul cutremurelor puternice, neregularitățile de formă, în plan și în elevație, antrenează concentrări de eforturi în elementele de construcție, structurale și nestructurale, mai ales în zonele de
discontinuitate geometrică care sunt, implicit, zone de discontinuitate ale maselor și ale rigidității.
Starea de eforturi din ansamblul structurilor cu neregularități și comportarea elementelor de structură, mai ales în zonele de discontinuitate, nu sunt, în general, studiate experimental, astfel încât
proiectarea se bazează, mai mult, pe intuiția inginerului de structuri.
Nivelul insuficient de cunoaștere în acest domeniu, din țară și din străinătate, a fost confirmat de experiența cutremurelor anterioare care a arătat că o mare parte din accidentele grave (mergând,
adesea, până la prăbușirea în totalitate) s-au produs la construcții cu forme complexe în plan și în elevație. Paradoxal, cele mai multe dintre sensibilitățile acestor structuri erau cunoscute în literatura
de specialitate, dar proiectanții respectivi le-au ignorat.
5.1.2. Alcătuirea clădirii în plan și în elevație
C.5.1.2. (1)
Formele geometrice regulate ale clădirii, stabilite prin proiectul de arhitectură, reprezintă condiția necesară pentru proiectarea unor structuri simple, clare și de preferință simetrice având valori
comparabile ale rezistenței și rigidității ansamblului pe direcțiile axelor de simetrie și la care excentricitatea centrului de masă în raport cu centrul de rigiditate este cât mai mică cu putință (teoretic, cele
două centre pot să coincidă). În aceste condiții, eforturile secționale/unitare datorite cutremurului precum și deplasările laterale ale clădirii, pe cele două direcții principale, sunt comparabile, iar efectul
răsucirii de ansamblu este redus la minimum pentru toate direcțiile de acțiune ale acțiunii seismice.
Atragem atenția că, în multe cazuri, avantajele aduse de simetria formei planului pot fi anulate de dispunerea nesimetrică în plan a pereților structurali, ceea ce conduce de asemenea la necoincidența
centrului de masă cu centrul de rigiditate și deci la efectul de torsiune de ansamblu (în această situație este vorba numai de o "pseudo-simetrie"). Menționăm însă și cazul contrar, în care, prin
alcătuirea judicioasă a pereților structurali, pentru unele clădiri cu forme nesimetrice în plan, se obține apropierea celor două centre și deci reducerea semnificativă a efectului de răsucire. Prin alcătuire
judicioasă a pereților înțelegem alegerea grosimii, a rezistențelor materialelor, dispunerea și dimensiunile golurilor etc.
Adoptarea formelor regulate este favorabilă deoarece formele compuse (L, T, H sau ramificate) suferă, în timpul cutremurului, mișcări complexe, deplasările fiecărei aripi fiind funcție de direcția acțiunii
seismice. Astfel aripile care au dimensiunea lungă paralelă cu direcția acțiunii seismice vor avea deplasări mici și deci avarii relativ mici (au condiții favorabile pentru a avea rigiditate și rezistență mai
mare în această direcție) în timp ce aripile care au dimensiunea scurtă paralelă cu direcția acțiunii seismice vor suferi deplasări mai mari și, în consecință, avarii mai mari. Acest fenomen este mai
accentuat în cazul în care lungimea aripilor este mai mare (se produce chiar și la clădiri cu forme simetrice față de două axe - tip H, de exemplu). În acest caz oscilațiile seismice ale clădirii sunt
deosebit de complexe deoarece în timp ce clădirea oscilează în ansamblu (de exemplu, pe direcțiile principale) aripile pot oscila fiecare separat, în special pe direcțiile respective de rigiditate minimă.
Figura C.54 Oscilațiile clădirilor nesimetrice în timpul cutremurului

Deoarece construcția cu formă complexă reprezintă o unitate structurală pentru care însă, în general, centrele de greutate ale planșeelor nu coincid cu centrele de rigiditate ale etajelor, ansamblul va fi
supus și unei torsiuni generale date de componentele forței seismice care acționează pe aripile profilelor L, T, H sau pe ramificațiile clădirilor cu forme mai complicate. Punctele cele mai vulnerabile sunt
colțurile intrânde și zonele imediat adiacente acestora în care eforturile se concentrează oricare ar fi direcția de acțiune a mișcării seismice.
Figura C.55. Zone critice (ZC) la clădirile cu forme compuse

C.5.1.2. (4)
Absența sau rezistența insuficientă a legăturilor între pereții structurali de pe cele două direcții reprezintă o carență structurală importantă deoarece:
▪ capacitatea de rezistență a structurii este diminuată deoarece lipsește aportul "tălpilor" pereților compuși (L, T, I);
▪ sporește riscul de pierdere a stabilității/avariere gravă a pereților datorită acțiunii seismice perpendiculare pe planul lor deoarece lipsesc legăturile verticale de la extremități
C.5.1.2. (6)
Măsurile recomandate în acest aliniat pentru a realiza reducerea rezistenței și/sau rigidității structurii pe înălțime, în concordanță cu variația eforturilor din încărcările verticale și orizontale, au în vedere
menținerea regularității structurale și evitarea creării unor disimetrii care pot genera efecte de răsucire. În nici un caz reducerea rezistenței și/sau a rigidității nu se va realiza prin suprimarea pereților
structurali întrerupând fluxul continuu al încărcărilor spre fundații.
5.1.3. Criterii de regularitate structurală
C.5.1.3. (1)
Condițiile de regularitate în plan și în elevație prevăzute la alineatele (2) și (3) sunt în concordanță cu prevederile generale date în Codul P100-1/2006, cap. 4.
Condițiile de regularitate urmăresc, în primul rând, realizarea unui traseu direct și clar al încărcărilor verticale și orizontale până la fundații și asigurarea conlucrării spațiale dintre pereții de zidărie de pe
cele două direcții și dintre pereți și planșee.
În acest scop este necesară realizarea următoarelor măsuri constructive:
- asigurarea legăturilor dintre pereții dispuși pe ambele direcții principale ale clădirii;
- prevederea fundațiilor continue sub ziduri și legarea zidurilor de fundații;
- asigurarea legăturii între pereți și centurile dispuse la nivelul fiecărui planșeu;
- prevederea planșeelor rigide în plan orizontal (recomandabil și în cazul ultimului nivel);
- în cazul clădirilor cu șarpantă, ancorarea acesteia de centurile de la ultimul nivel;
- ancorarea de șarpantă a zidurilor în consolă peste ultimul nivel (calcane, frontoane).
5.1.4. Separarea clădirii în tronsoane
C.5.1.4. (1)
Alte exemple de tronsonare sunt date în cele ce urmează

Figura C.56 Posibilități de tronsonare a clădirilor cu forme complexe
În funcție de dimensiunile și proporțiile respective, pentru clădirile care au forme complexe în plan, pot exista mai multe posibilități de a fi tronsonate prin rosturi antiseismice.
Figura C.57. Tronsonarea clădirilor cu forme complexe în funcție

de proporții/dimensiuni [Petrovici, R., Teoria structurilor
pentru arhitecți - Curs, Ed. UAUIM 2001]
C.5.1.4. (2).
Prevederea are ca scop evitarea fragmentării construcției în tronsoane cu proporții geometrice nefavorabile. Prin limitarea raportului înălțime/lățime se urmărește limitarea efectelor momentului de
răsturnare iar limitarea raportului lungime/lățime are ca scop reducerea efectelor răsucirii de ansamblu.
Formele alungite în plan pot da naștere la planșee cu flexibilitate relativ mare în plan orizontal ceea ce contrazice ipoteza curentă referitoare la rigiditatea infinită a planșeelor în plan orizontal prin care
se asigură egalitatea deplasărilor orizontale ale tuturor subansamblurilor verticale.
În cazul clădirilor tip bară împărțite în mai multe tronsoane cu caracteristici structurale similare, se recomandă ca tronsoanele de la extremități, care sunt susceptibile de a suporta șocul maxim în cazul
ciocnirii reciproce în timpul cutremurului, să aibă o masă mai mare (mai multe travei) și o capacitate de rezistență mai mare decât cea a tronsoanelor intermediare.
C.5.1.4. (5).
Prevederea referitoare la dublarea pereților structurali la rost are în vedere ca fiecare din tronsoanele rezultate să constituie o "cutie" cu rigiditate semnificativă la răsucire care se realizează, în mare
măsură, cu contribuția pereților dispuși pe conturul clădirii.
C.5.1.4. (6)
Pentru cazul în care caracteristicile constructive ale tronsoanelor alăturate sunt aproximativ similare (cum este cazul tronsoanelor rezultate din segmentarea unei clădiri "bară") lățimea rostului
antiseismic poate fi egală cu cea stabilită din condiția de dilatare termică (în condițiile României, și pentru clădiri cu dimensiuni curente, această lățime este de circa 2 - 3 cm).
C.5.1.4. (7)
Având în vedere rigiditatea importantă a clădirilor din zidărie, dimensiunile rosturilor de dilatare/seismice sunt reduse.
Elementele de închidere a rosturilor trebuie să asigure oscilațiile libere ale tronsoanelor adiacente și, în același timp, să satisfacă celelalte exigențe (izolare fonică, termică, etanșeitate la aer și la apă,
rezistență la foc).
Ținând seama că avarierea locală a zonelor de rost este inevitabilă, mai ales în cazul cutremurelor puternice, detaliile rosturilor seismice trebuie să asigure evitarea desprinderii și căderii de la înălțime
a elementelor sau părți de construcție și să permită repararea acestora cu ușurință.
Se recomandă folosirea atât pentru rosturile verticale cât și pentru cele orizontale a unor sisteme/dispozitive de închidere verificate în practică.
Fig. C.58. Detalii de rosturi seismice (documentația firmei Couvraneuf)(a) Rost orizontal (b) Racord rost orizontal-vertical (c) Rost în fațadă
Detaliile de principiu de mai sus permit, în alcătuiri diverse, preluarea deplasărilor relative dintre două tronsoane adiacente prin rosturi de 5 - 50 mm lățime și chiar mai mari.
5.2. Proiectarea preliminară a subansamblurilor structurale verticale (pereți structurali)
5.2.1. Alegerea sistemului de pereți structurali
C.5.2.1. (3)
Densitatea minimă constructivă este orientativă deoarece diversitatea soluțiilor arhitecturalstructurale care pot fi propuse nu permite definirea unor limite sigure pentru ariile de zidărie necesare.
În Anexa națională la standardul SR EN 1998-1 este prevăzută posibilitatea proiectării unor "clădiri simple din zidărie" pentru care nu este obligatorie verificarea prin calcul a cerinței de rezistență la
încărcări verticale și seismice. Aceste clădiri trebuie să răspundă însă unor condiții de alcătuire mult mai severe decât cele din acest Cod și din Codul P100-1/2006 și nu pot fi construite decât în zone
de seismicitate slabă/moderată.
C.5.2.1. (4)
În cazul în care dispunerea golurilor în perete este neregulată pe înălțime (diferă de la etaj la etaj), pentru stabilirea modelului de calcul este necesară identificarea panourilor cu continuitate pe verticală
și care au cel puțin dimensiunile minime stabilite de acest Cod (panouri active).

Figura C.59 Identificare pereților structurali (arii active)
(zonele poșate nu participă la preluarea forțelor seismice)
C.5.2.1. (5)
Alcătuirile structurale în care există pereți de contravântuire neîncărcați sau foarte puțin încărcați cu sarcini verticale trebuie considerate nefavorabile pentru amplasamentele cu seismicitate ridicată
(orientativ a(g) >= 0.16 g) având în vedere faptul că rezistența la forfecare în rost orizontal este asigurată numai de forța de frecare datorată efortului de compresiune după ce aderența mortarului la
elementele pentru zidărie se rupe datorită deformațiilor laterale ale peretelui (recomandarea FEMA 307 arată că aderența se rupe pentru drift de circa 3-50/00).
C.5.2.1. (6)
A se vedea și comentariul C.6.3.2.1.(6)
C.5.2.1. (8)
Panourile de zidărie de umplutură se pot afla, practic simultan, în timpul cutremurului în două situații de solicitare:
▪ solicitare în planul peretelui prin deformațiile impuse de deplasarea structurii (cadre de beton armat sau de oțel);
▪ solicitare perpendiculară pe planul peretelui datorată forței de inerție asociată masei peretelui.
Participarea panourilor de umplutură la preluarea forței seismice depinde de relația acestora cu structura.
În cazul în care între panouri și structură sunt prevăzute spații de separare suficient de mari pentru ca acestea să nu ajungă în contact, chiar pentru cele mai mari deformații probabile ale structurii,
panoul este izolat (nestructural) și va trebui proiectat numai pentru a avea stabilitatea și rezistența necesare pentru acțiunea seismică normală pe plan.
În cazul în care, la proiectare, s-a ținut seama de contribuția panourilor de umplutură (definite ca panouri structurale) este necesar să se prevadă în proiect măsuri pentru realizarea contactului complet
între cadru și panou atât lateral cât și la partea superioară (matarea/injectarea cu mortar a tuturor spațiilor vizibil libere).
Principiul de bază pentru proiectarea structurilor cu considerarea efectului structural al panourilor de umplutură este ca, prin dimensionare și detaliere constructivă, să se asigure că ieșirea din lucru a
panoului de zidărie (prin depășirea capacității de rezistență la compresiune sau forță tăietoare) se produce înainte de cedarea cadrului.
Prevederea golurilor pentru ferestre în panourile de umplutură ale cadrelor de fațadă conduce la reducerea capacității de rezistență și a rigidității acestora. Amploarea acestor efecte depinde de poziția
golului în panou. Poziționarea golurilor la colțurile panourilor (zona 1) nu poate fi acceptată deoarece împiedică transmiterea la cadru a forței de compresiune din diagonală.
Dacă această situație nu poate fi evitată se neglijează aportul panoului respectiv. Golurile alăturate stâlpilor și grinzilor și amplasate în treimea centrală a acestora (zona 2) nu influențează rezistența și
rigiditatea panoului și ca atare, în prezența lor panoul poate fi considerat plin. Prin amplasarea golurilor în zona centrală a panoului (zona 3) se reduc rezistența și rigiditatea panoului în funcție de
raportul între aria golului și aria panoului.
Această reducere se cuantifică, de regulă, prin reducerea lățimii diagonalei echivalente.
Figura C.60. Poziționarea golurilor în panourile de umplutură

[Kaushik, H.B. și alții Code Approaches to Seismic Design of
Masonry-Infilled Reinforced Concrete Frames: A State-of-the-Art
Review Earthquake Spectra, Volume 22, No. 4, pages 961-983,
November 2006; (C) 2006, Earthquake Engineering Research Institute]
1 - zone în care nu se acceptă prevederea golurilor în panou
2 - zone în care golurile nu afectează rezistența și rigiditatea panoului
3 - zona centrală în care se amplasează, de regulă, golurile
În cazul panourilor cu un gol în zona 3, pentru care A(gol) <= 0.6 A(panou), în [Ghassan Al-Chaar Evaluating Strength and Stiffness of Unreinforced Masonry Infill Structures. US Army Corp of
Engineers, Engineer Research and Development Center, January 2002] se propune reducerea lățimii diagonalei prin înmulțire cu coeficientul subunitar:
! A(gol) ¬2 A(gol)
eta(gol) = 0.6 § |||||||| § - 1.6 |||||||| + 1 (C.20a)
¡ A(panou) ± A(panou)
Pentru cazurile în care A(gol) > 0.6 A(panou) contribuția panoului respectiv se neglijează (eta(gol) echivalent 0).
În [Mondal, G., Lateral Stiffness of Unreinforced Brick Infilled RC Frame with Central Opening, Master of Technology Thesis, Department of Civil Engineering, Indian Institute of Technology Kanpur,
India, July 2003] coeficientul de reducere a lățimii diagonalei pentru cazul panoului cu un gol în poziție centrală este dat sub o formă mai simplă:
A(gol)
eta(gol) = 1 - 2.5 |||||||| C.20b)
A(panou)
cu condiția ca A(gol) <= 0.4 A(panou).

Dacă A(gol) <= 0.05 A(panou) efectul golului asupra lățimii diagonalei echivalente poate fi neglijat.
Notă . Efectele posibile ale panourilor de umplutură asupra stării de solicitare a structurii în ansamblu (efectele de torsiune, modificarea clasei de regularitate în plan sau în elevație, etc.) și efectele
interacțiunii panoului cu cadrul (în principal cele legate de formarea stâlpilor scurți/grinzilor scurte) nu sunt comentate în această lucrare.
5.2.2. Alegerea tipului de zidărie
5.2.2.1. Zidăria nearmată (ZNA)
C.5.2.2.1. (1)
Zidăria simplă (nearmată) poate fi caracterizată sintetic după cum urmează:
▪ Este un material capabil să preia încărcări verticale importante.
▪ Nu poate prelua încărcări verticale și orizontale din care rezultă eforturi unitare de întindere.
▪ Ruperea este de tip fragil, integritatea fizică a pereților fiind puternic deteriorată în stadiile avansate de deformare.
Din motivele de mai sus, pentru reducerea riscului seismic al clădirilor cu pereți structurali din zidărie nearmată, în Codul P100-1/2006, s-au preconizat următoarele măsuri:
▪ Folosirea zidăriei nearmate numai pentru clădiri cu un număr mic de niveluri peste secțiunea de încastrare;
▪ Utilizarea clădirilor cu regularitate structurală în plan și în elevație;
▪ Determinarea forței seismice static echivalentă folosind valori mici ale factorului de comportare q pentru a se limita amploarea incursiunilor în domeniul postelastic;
ț
▪ Limitarea lungimii relative a zonei întinse sub efectul încărcărilor de proiectare verticale și seismice.
Regimul de înălțime redus care este prevăzut în Cod (2-3 niveluri peste secțiunea de încastrare) asigură, pentru grosimea minimă de zid, eforturi unitare de compresiune aflate în intervalul 0.3 f(d) -:-
0.5 f(d).
În același timp, pentru amplasamentele cu accelerație seismică de proiectare slabă și/sau moderată (orientativ a(g) <= 0.16 g) eforturile tangențiale în rosturile orizontale ale zidăriei rămân la valori
scăzute dacă se realizează ariile minime constructive de zidărie.
Proprietățile mecanice ale structurilor cu pereți din zidărie nearmată sunt înfluențate, în mare măsură, de condițiile de execuție și, în special, de:
- raportul de țesere;
- folosirea aceluiași tip de elemente și aceluiași tip de mortar pentru toți pereții unui nivel;
- executarea simultană a pereților de pe ambele direcții principale;
- realizarea rosturilor orizontale de mortar cu grosimi între 8-15 mm și umplerea completă a tuturor rosturilor verticale;
- tratarea zidăriei după execuție (evitarea încărcării premature, a solicitărilor dinamice, măsurile pe timp friguros, etc).
C.5.2.2.1. (2)
Criteriile care au stat la baza stabilirii condițiilor de utilizare a zidăriei simple (ZNA) au fost următoarele:
▪ limitarea intensității efortului unitar normal de compresiune mediu pe structură la o valoare moderată: sigma0 <= 0.5 f(d) aprox.= 0.20 f(k);
▪ limitarea intensității efortului unitar tangențial mediu pe structură produs de acțiunea seismică de proiectare la o valoare moderată: tau(0,max) <= 0.5 f(vd) aprox.= 0.20 f(vk);
▪ s-a considerat ca limită superioară a densității pereților valoarea p = 6% dincolo de care spațiile care rezultă nu mai sunt utilizate corespunzător nici pentru locuințe modeste sau este necesară
îngroșarea excesivă a zidurilor.
Codul P100-1/2006 a stabilit condiții mai severe pentru folosirea zidăriei simple cu elemente din grupa 2S și din BCA având în vedere următoarele argumente:
▪ Pentru zidăriile din elemente de argilă arsă cu perforații verticale din grupa 2S:
- comportarea fragilă la rupere sub efectul încărcărilor verticale (compresiune centrică);
- degradarea rapidă a rezistenței și rigidității pentru încărcări laterale ciclice alternante;
- valoarea scăzută a deplasării relative de nivel la care se produce fisurarea extinsă a zidăriei;
- degradarea integrității pereților în stadiile avansate de solicitare prin: deschiderea pronunțată a rosturilor verticale, expulzarea feței exterioare a elementelor, etc;
- imposibilitatea practică de remediere a avariilor (așa cum acestea sunt arătate în figura C8.8 pentru valori ale driftului acceptate în Codul P100-1/2006).
Figura C.60. Degradarea panourilor de zidărie cu elemente din

grupa 2S în stadii avansate de solicitare
▪ Pentru zidăriile cu elemente din BCA:
- în lipsa unor date experimentale elocvente privind comportarea la cutremure puternice a pereților structurali din zidărie cu elemente BCA, nu există modele de calcul suficient de sigure; din acest
motiv în USA, de exemplu, folosirea elementelor din BCA este limitată numai la amplasamentele cu nivel scăzut ale accelerației seismice de proiectare [Uniform Building Code 1997, secțiunea 1630].
- rezistența la compresiune a elementelor GBN50 este inferioară valorii minime stabilită la 8.2.1.2. din Codul P100-1/2006 (zidăria cu elemente de tip GBN 35 nu este acceptată pentru pereții
structurali).
5.2.2.2. Zidăria armată (ZC, ZC+AR, ZIA)
C.5.2.2.2.
Zidăria armată, așa cum este cunoscută astăzi, este rezultatul acumulării, în timp, a experiențelor practice de asociere a zidăriei fragile cu materiale superioare din punct de vedere al rezistențelor la
întindere și compresiune și al ductilității, și a dezvoltărilor teoretice mai recente.
În zone seismice, folosirea cu precădere a zidăriilor armate este recomandată deoarece asocierea cu oțelul oferă zidăriei proprietățile necesare pentru realizarea unor performanțe seismice superioare:
▪ ductilitate;
▪ capacitate de disipare a energiei seismice;
▪ limitarea degradării excesive a rezistenței și rigidității;
▪ menținerea, în anumită măsură, a integrității pereților după producerea unui seism sever.
Rezultate similare pot fi obținute și prin asocierea zidăriei, prin procedee specifice, cu alte materiale de înaltă rezistență (polimeri armați cu fibre - FRP - și grile polimerice, de exemplu).
Ținând seama de aceste calități prezentul Cod și Codul P100-1/2006 recomandă folosirea cu precădere a zidăriilor armate, sub una din formele menționate, stabilind pentru acestea domenii mult mai
largi de folosire decât pentru zidăria nearmată.
5.2.3. Dispunerea în plan a pereților structurali
C.5.2.3. (2).
În cazul în care pereții de fațadă sunt slăbiți într-o măsură semnificativă de goluri de uși/ferestre, contribuția acestora la rigiditatea la torsiune a ansamblului structurii este mai scăzută și este necesar să
fie compensată prin creșterea rigidității pereților de la capetele tronsoanelor (care beneficiază și de avantajul distanței maxime până la centrul de rigiditate).
5.2.4. Dispunerea stâlpișorilor și centurilor de beton armat la zidăria confinată
C.5.2.4. (1).
Prezența elementelor verticale de confinare îmbunătățește calitativ și cantitativ comportarea pereților de zidărie înainte și după fisurare (în domeniul elastic dar, mai ales, în domeniul post elastic):
▪ asigură ductilitatea necesară în cazul solicitărilor seismice;
▪ împiedică pierderea stabilității (răsturnarea) pereților sub efectul încărcărilor orizontale normale pe planul peretelui;
▪ asigură integritatea panourilor de zidărie în stadii avansate de avariere (după ce s-au produs crăpături/fracturi cu deplasare în planul peretelui și/sau perpendicular pe plan).
Totodată prezența stâlpișorilor la intersecții, colțuri și ramificații de ziduri contribuie eficient la realizarea legăturii dintre pereții de pe cele două direcții principale ale clădirii și prin aceasta la realizarea
conlucrării spațiale a subansamblurilor structurale verticale. Prezența stâlpișorilor elimină avariile prin expulzarea zidăriei de la colțurile clădirii. Conlucrarea între stâlpișori și zidărie este îmbunătățită
prin executarea zidăriei în ștrepi și prin prevederea armăturilor de legătură în rosturile orizontale.
Figura C.61. Expulzarea zidăriei la colțuri la zidăria fără stâlpișori

Prin comparație cu stâlpișorii realizați în zidăriile cu elemente speciale (cu goluri mari) stâlpișorii turnați în cofraj sunt mai eficienți deoarece au arie mai mare și pot primi armături mai multe [Alcocer,
S.M. and Zepeda, J.A. Behavior of multi-perforated clay brick walls under earthquake-type loading. Proc. of the 8^th North American Masonry Conference, Austin, Texas, 1998].
Un alt avantaj este că, în zidăria confinată (ca și în zidăria cu inimă armată), încărcările verticale sunt transmise direct panoului de zidărie, planșeul fiind legat cu centura care se toarnă direct pe zidărie.
În aceste condiții rezistența la forfecare a panoului sporește ținând seama de efectul forței de frecare care se dezvoltă pe zona comprimată (a se vedea relațiile (4.3a)-(4.3c) din CR6-2006).
Standardul SR EN 1998-1 are unele prevederi diferite față de cele de mai sus, dintre care cele mai importante sunt:
▪ se bordează cu stâlpișori din beton armat golurile cu suprafața >= 1.50 m2 ceea ce înseamnă, practic, toate golurile de ușă și majoritatea golurilor de fereastră;

▪ distanța maximă între stâlpișori este de 5 m indiferent de modul de dispunere a pereților (pereți deși sau pereți rari).
Prevederea referitoare la bordarea golurilor cu stâlpișori atrage după sine sporirea capacității de rezistență la compresiune excentrică a celor mai mulți montanți/spaleți și, în consecință, impune
adoptarea unor măsuri suplimentare pentru creșterea corespunzătoare a capacității de rezistență la forța tăietoare asociată momentului capabil.
Prevederea în Codul CR6-2006 a distanței maxime de 4.0 m între stâlpișori, în cazul clădirilor cu pereți dispuși în sistem "celular", are în vedere faptul că, de regulă, eforturile secționale în acești pereți
sunt mai mari decât cele din pereții clădirilor "fagure".
C.5.2.4. (3)
Sistemul de centuri participă la asigurarea caracterului spațial al structurii prin:
▪ legarea pereților de pe cele două direcții;
▪ constituirea unei carcase spațiale cu elemente armate, capabile să preia eforturi de întindere, prin legarea tuturor stâlpișorilor la nivelul fiecărui planșeu;
▪ sporirea rigidității în plan a planșeelor;
▪ realizarea transferului forțelor seismice de la planșee la pereții structurali.
În afară de aceasta, centurile constituie reazeme orizontale pentru pereții solicitați de încărcările normale pe planul peretelui (seismice sau chiar din vânt).
În cazul planșeelor din grinzi de lemn/profile metalice, elementele de rezistență trebuie să fie legate eficient de centuri (prin înglobare pe cel puțin 2/3 din lățimea centurii sau prin ancorare în centură,
dar fără întreruperea armăturii din centuri). Pentru a se realiza o transmitere cât mai uniformă a încărcărilor verticale, centurile se execută pe toată lățimea peretelui (cu o eventuală reducere pentru
aplicarea protecției termice la pereții de fațadă).
Centurile contribuie și la limitarea propagării fisurilor înclinate de la un nivel la altul. Acest tip de avarie poate conduce la prăbușirea peretelui sub efectul combinat acțiunii seismice în planul peretelui și
perpendicular pe planul lui. Aportul armăturilor din centuri nu este luat în considerare la calculul rezistenței la forță tăietoare pentru clădirile din ZNA.
Figura C.62. Propagarea fisurilor la clădiri din zidărie

nearmată fără centuri (Friuli, Italia 1976)
Prevederea centurilor intermediare la clădirile cu pereți rari și la clădirile tip "sală/hală" are ca scop sporirea rezistenței peretelui la:
▪ ruperea în scară din forța tăietoare (concentrarea unei cantități semnificative de armătură în această centură intermediară);
▪ acțiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui.
C.5.2.4. (4)
Eficiența tuturor categoriilor de armături din zidărie (în elementele de confinare, în rosturile orizontale și în stratul median al zidăriei cu inimă armată) depinde și de modul în care se realizează
montarea, ancorarea și înnădirea acestora. În CR6-2006 s-au prevăzut toate detaliile de armare conform STAS 10107/0-90.
5.2.5. Goluri în pereții structurali din zidărie
C.5.2.5. (1).
Adoptarea poziției și dimensiunilor golurilor pentru uși și ferestre trebuie să se facă de comun acord între arhitect și inginerul structurist ca un compromis între cele trei categorii de cerințe.
C.5.2.5. (2)
Structurile cu pereți cu goluri dispuse regulat și în poziții raționale reprezintă un sistem extrem de eficient, recomandabil pentru obținerea comportării ductile și pentru disiparea corespunzătoare a
energiei. Trebuie însă evitate situațiile în care riglele de cuplare sunt mai puternice decât spaleții dintre goluri. În acest caz, spaleții pot fi avariați puternic sau chiar distruși în timp ce riglele de cuplare
rămân practic în domeniul elastic. Prin forma și proporțiile lor acești spaleții sunt expuși unor ruperi fragile și nu vor putea disipa decât o cantitate redusă de energie. Când adoptarea unei asemenea
configurații a peretelui este impusă de considerente funcționale sau plastice, dimensionarea spaleților se va face pentru forțe convenționale sporite rezultând grosimi mai mari de pereți și sporirea
armăturii din elementele de confinare și din rosturile orizontale.
Fig. C.63. Proporționarea spaleților și riglelor de cuplare

la pereți cu goluri (a) alcătuire favorabilă (b) alcătuire nefavorabilă
C.5.2.5. (4)
Dispunerea alternativă a golurilor la etajele succesive ("în șah") trebuie să permită formarea unor zone suficient de mari care să asigure transportul forțelor verticale și orizontale pe schema de grindă
cu zăbrele din figura 5.6. Nu se vor folosi configurații de goluri care nu permit formarea unei astfel de scheme. Dispunerea golurilor ca în figura C.63(b) crează zone slăbite între goluri la nivelul riglelor
de cuplare pe care se dirijează avariile (peretele se "rupe" în cei doi montanți)
Figura. C.64 Dispunerea golurilor "în șah" în pereții structurali(a) dispunere favorabilă (b) dispunere nefavorabilă
C.5.2.5. (8)
Pentru elementele cu goluri cu pereți subțiri încadrate în grupa 2S, în lipsa blocurilor de completare, tăierea la șantier trebuie să fie făcută cu dispozitive speciale deoarece spargerea "clasică" folosind
ciocanul zidarului, duce, aproape în toate cazurile, la distrugerea elementului.
Figura C.65. Dispozitiv pentru tăierea elementelor

pentru zidărie cu pereți subțiri
C.5.2.5. (9).
Prevederea urmărește eliminarea situațiilor în care pentru completarea înălțimii peretelui se folosesc cărămizi cu înălțime diferită de cea din rândurile curente sau se introduc straturi groase de mortar.
Comportarea la cutremur a pereților cu astfel de alcătuiri s-a dovedit necorespunzătoare așa cum se vede și din figura C.66

Figura C.66. Panou de zidărie nemodulat, completat cu
elemente de alte dimensiuni/alt tip
C.5.2.5. (10)
Rezistența spaleților compuși prin introducerea stâlpișorilor din beton armat va fi verificată prin calcul pentru efectul deformației de ansamblu a etajului respectiv. În cazul în care spaletul este înlocuit în
totalitate cu un stâlp de beton acesta va fi introdus în modelul de calcul cu proprietățile respective de rigiditate în funcție de legăturile sale cu ansamblul structurii.
5.2.6. Grosimea pereților structurali
C.5.2.6. (1)
În acest Cod se dau prevederi numai pentru stabilirea grosimii în funcție de cerința de siguranță structurală. Grosimea necesară pentru satisfacerea celorlalte cerințe se stabilește prin reglementările
specifice. În proiect se va adopta cea mai mare dintre grosimile necesare rezultate.
C.5.2.6 (2).
Această condiție are ca scop principal moderarea eforturilor unitare de compresiune și de forfecare în pereții structurali și, totodată, sporirea siguranței prin eliminarea efectelor de instabilitate datorate
mărimii relative a excentricităților structurale și constructive.
Grosimea minimă se referă la zidăria netencuită.
C.5.2.6. (3)
Condițiile de limitare a raportului het/t date mai sus corespund următoarelor înălțimi maxime de etaj pentru care pot fi folosiți pereții respectivi:
▪ pentru perete cu grosime t = 25 cm -> het,max (ZNA) = 3.00 m
-> het,max (ZC, ZIA) = 3.75 m
▪ pentru perete cu grosime t = 30 cm -> het,max (ZNA) = 3.60 m
-> het,max (ZC, ZIA) = 4.50 m
Aceste valori arată că, în cazul clădirilor etajate curente care au înălțimile de etaj maxime stabilite la art. 5.2.1.1. și 5.2.1.2., limitarea prevăzută la acest aliniat interesează numai pereții structurali cu
grosime de 25 cm dacă aceștia sunt executați din ZNA. Rezultă deci concluzia că în clădiri cu înălțime de etaj > 3.00 m nu pot fi folosiți pereții din ZNA cu grosime de 25 cm, ceea ce constitue încă un
argument pentru evitarea/limitarea folosirii ZNA.
C.5.2.6. (4)
A se vedea și comentariul C.5.1.(1)
5.3. Proiectarea preliminară a subansamblurilor structurale orizontale (planșee, șarpantă)
5.3.1. Tipul planșeului
C 5.3.1. (1)
Pentru identificarea tipului de planșeu (rigid/flexibil) se poate ține seama de condiția dată în [Uniform Building Code, cap. 21, 2003]: "Planșeul trebuie să fie considerat flexibil pentru distribuția forței
seismice de etaj și a momentului de torsiune dacă deformația laterală maximă a planșeului [delta(max)] este mai mare decât dublul deplasării relative de nivel (driftului) la etajul considerat
Figura C.67 Definirea planșeelor flexibile în

plan orizontal conform UBC-2003
sau de condiția dată în [Jain, S.K. A Proposed Draft for IS 1893. Provisions on Seismic Design of Buildings: Part II: Commentary and Examples Journal of Structural Engineering, vol. 22, No. 2 July
1995] care recomandă să se ia în considerare flexibilitatea planșeului în plan orizontal dacă există relația:
delta1 + delta3
delta2 >= 1.5 ||||||||||||||| (C.21)
2
Figura C.68. Definirea planșeelor flexibile în

plan orizontal conform relației (C.21)
C. 5.3.1. (3).
Planșeele din elemente ceramice fără suprabetonare nu oferă rezistență și rigiditate în plan orizontal satisfăcătoare nici chiar în zone seismice cu accelerația de proiectare scăzută (orientativ a(g) =
0.12 g) deoarece în lipsa suprabetonării integritatea planșeului nu poate fi controlată/garantată.
Figura C.69. Soluții industrializate pentru planșee cu elemente

ceramice fără suprabetonare utilizate în Italia(a) Soluție mixtă cu grinzi parțial prefabricate completate
cu beton monolit (b) Soluție integral prefabricată (panou)
Rigiditatea în plan orizontal a planșeelor alcătuite din elemente ceramice cu suprabetonare armată depinde de robustețea elementelor și de detaliile de alcătuire a planșeului (inclusiv de detaliile de
prindere a acestora de structura verticală). În aceste condiții există posibilitatea ca unele alcătuiri să asigure un nivel satisfăcător de rigiditate în plan orizontal. Condițiile în care planșeului cu elemente
ceramice și suprabetonare armată îi poate fi atribuită o rigiditate semnificativă în plan orizontal trebuie să fie declarate de producător pe baza unor încercări relevante.

Figura C.70. Planșeu cu elemente ceramice cu goluri și suprabetonare
executată monolit utilizate în Italia (a) Cu nervuri pe o
singură direcție (b) Cu nervuri pe ambele direcții
C.5.3.1. (4)
Planșeele rigide în plan orizontal contribuie la realizarea "cutiei" spațiale cu rigiditate comparabilă pe toate cele trei direcții.
C.5.3.1. (5).
Folosirea planșeelor fără rigiditate semnificativă în plan orizontal trebuie considerată ca o soluție de excepție pentru clădirile situate în zonele seismice deoarece anulează toate avantajele menționate
la comentariul C.5.3.1.(4). Din acest motiv, folosirea planșeelor fără rigiditate, în special planșeele cu grinzi și podină din lemn, este limitată la amplasamente cu accelerația seismică de proiectare
redusă și la clădiri cu puține niveluri.
Codul P100-1/2006, art. 8.5.2.2. permite utilizarea planșeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal numai pentru:
▪ toate planșeele construcțiilor cu n(niv) <= 3, din clasele de importanță III și IV, în zona seismică cu a(g) = 0,08 g (cu excepția planșeului peste subsol);
▪ planșeul peste ultimul nivel al construcțiilor cu n(niv) <= 2, din clasa de importanță IV, situate în zonele seismice cu 0,12 g <= a(g) <= 0,16 g.
5.4. Proiectarea preliminară a infrastructurii
5.4.1. Fundații
C.5.4.1. (1) & (2)
Prevederea de la (1) urmărește asigurarea unui traseu direct al încărcărilor verticale și orizontale către terenul de fundare, condiție de regularitate recomandată pentru asigurarea unui răspuns seismic
favorabil. Excepția permisă la (2) se bazează pe faptul că, în unele situații, fundațiile de tip "talpă continuă" pot căpăta dimensiuni care depășesc cu mult lățimea necesară și devin scumpe, ca urmare a
unor condiții constructive (generate, de exemplu, de lățimea minimă a săpăturilor în șanțuri). Această situație se întâlnește în special la clădirile cu 1-2 niveluri așezate pe terenuri normale de fundare
pentru care presiunea pe talpa fundațiilor continue (cu lățimi care depășesc cu 5-10 cm grosimile zidurilor) este, în general, sub 2/3 - 3/4 din presiunea convențională. Datorită înălțimii reduse a clădirilor
și intensității reduse a încărcărilor seismice pentru care este acceptată soluția propusă, eforturile din grinzile care susțin pereții structurali din elevație pot fi menținute, fără dificultăți constructive, în
domeniul elastic de comportare.
5.4.2. Socluri
C.5.4.2. (1)
Prevederea urmărește transmiterea încărcărilor la terenul de fundare fără ca efectul acestora să fie amplificat de excentricitățile relative ale elementelor de construcție (zidărie => soclu => fundație).
C.5.4.2 (2)
Abaterile admisibile pentru fundații, mai ales când acestea sunt turnate direct în săpătură, sunt mai mari decât abaterile de execuție pentru poziționarea pereților în plan.
Retragerea soclului în raport cu planul zidăriei este recomandată pentru a permite realizarea scurgerii apelor pluviale de pe fațada clădirii. Dimpotrivă, nu se va prevedea retragerea planului zidăriei
parterului în raport cu fața soclului deoarece în această situație se favorizează acumularea apei de ploaie și a zăpezii și migrația acesteia în elevație.
C.5.4.2. (3)
Folosirea betonului armat este recomandabilă pentru a preveni eventualele ruperi fragile ale soclurilor sub efectul eforturilor secționale generate de acțiunea seismică la baza pereților (cu eforturile
secționale elastice, calculate cu factorul de comportare q = 1). Excepția de la (4) are în vedere cazurile în care, în condițiile menționate mai sus, eforturile secționale din socluri au valori care sunt
preluate de betonul simplu (în condițiile de dimensionare din STAS 10107/0-90). Se recomandă ca proiectantul să examineze în același timp și oportunitatea dispunerii unor armături minimale pentru
prevenirea efectelor contracției betonului (în aceste condiții clasa betonului va fi stabilită pentru a asigura protecția armăturilor).
C.5.4.2 (4)
Executarea soclului din beton simplu este permisă în cazul amplasamentelor cu teren normal de fundare, pentru construcții din clasa de importanță III, cu n(niv) <= 3, în zonele seismice cu a(g) <= 0.16
g, precum și pentru construcții din clasa de importanță IV, în toate zonele seismice, numai dacă rezultatele calculelor de dimensionare cu încărcările menționate la 8.5.3.(2) și 8.5.3.(3) din Codul P100-
1/2006 permit această soluție.
Adoptarea acestei soluții implică și realizarea următoarelor măsuri constructive:
a. În socluri, la nivelul pardoselii parterului, se va prevedea un sistem de centuri care formează contururi închise. Aria totală a armăturilor longitudinale din centuri va fi cu cel puțin 20% mai mare decât
aria totală a armăturilor centurilor de la nivelurile supraterane de pe același perete. În cazurile în care înălțimea soclului, peste nivelul tălpii de fundare, este >= 1,50 m se va prevedea și o centură la
baza soclului cu aceiași armătură ca și centura de la nivelul pardoselii.
b. Mustățile pentru elementele de beton armat din suprastructură (stâlpișori și/sau stratul median al pereților din zidărie cu inimă armată) vor fi ancorate în soclu pe o lungime de minimum 60d >= 1,0
m. În cazul în care, conform (a), în soclul de beton simplu se prevede și o centură la baza soclului, mustățile vor fi ancorate în aceasta.
C.5.4.3.
Măsurile prevăzute în acest articol au ca obiect realizarea la nivelul subsolului a unui subansamblu cu rezistență și rigiditate spațială superioare celor ale suprastructurii, capabil să asigure transmiterea
eforturilor către terenul de fundare fără depășirea domeniului de comportare elastică a materialelor și a terenului de fundare.
C.5.4.3 (1).
Prevederea are ca scop evitarea producerii momentelor încovoietoare în pereții subsolului datorită poziționării excentrice a zidurilor parterului.
C.5.4.3. (3)
Excepția de la (3) are în vedere cazurile în care, în condițiile menționate mai sus, eforturile secționale din pereții de subsol au valori care sunt preluate de betonul simplu (în condițiile de dimensionare
din STAS 10107/0-90). Proiectantul va examina în același timp și oportunitatea dispunerii unor armături minimale pentru prevenirea efectelor contracției betonului (în aceste condiții clasa betonului va fi
stabilită pentru a asigura protecția armăturilor).
5.4.4. Planșee la infrastructură
C.5.4.4. (1)
Prevederea planșeului de beton peste subsol contribuie la realizarea cutiei rigide prin care solicitările seismice aduse de pereții din elevație se transmit la teren.
CAPITOLUL 6.
CALCULUL CLĂDIRILOR CU PEREȚI STRUCTURALI DIN ZIDĂRIE
6.1. Principii generale de calcul
C.6.1. (1)
Pentru a descrie exact comportarea reală a structurilor cu pereți din zidărie, modelul de calcul trebuie să aibă în vedere simultan următoarele aspecte specifice:
▪ caracterul complex al legii constitutive sigma-epsilon care, de regulă este neliniară;
▪ particularitățile legii tau-gamma care depind de proporțiile elementului și de tipul zidăriei (simplă/armată);
▪ degradarea rezistenței și a rigidității datorită incursiunilor repetate în domeniul post elastic;
▪ particularitățile fenomenului de disipare care depind de tipul zidăriei (simplă/armată).

Figura C.71 Comportarea zidăriilor la solicitări alternante(a) Lege constitutivă pentru zidăria simplă/confinată(b) Comportarea zidăriei simple/confinate la solicitări ciclice alternante
Astfel de modele complexe nu sunt în prezent disponibile pentru utilizarea practică iar sub unele aspecte nu sunt clarificate nici la nivel teoretic. În plus, utilizarea lor nu este posibilă decât cu ajutorul
unor programe de calcul complexe. Din studiile existente s-a constatat că rezultatele obținute cu modelele complexe sunt foarte sensibile la variațiile proprietăților mecanice ale zidăriei. Ori, așa cum se
știe, aceste proprietăți depind de un număr foarte mare de parametri care, de cele mai multe ori, variază aleator, într-un mod imprevizibil pentru proiectant.
Ca atare se justifică adoptarea unor procedee bazate pe ipoteze simplificatoare cu ajutorul cărora se obține o descriere suficient de exactă din punct de vedere practic a comportării structurii sub
acțiunea încarcărilor verticale și mai ales seismice.
Descrierea comportării trebuie să se refere la capacitatea de rezistență și la rigiditate în domeniul elastic de comportare, dar și dincolo de acesta până în stadiul ultim. De asemenea modelul folosit
trebuie să permită evaluarea cât mai apropiată de realitate a ductilității elementelor și a ansamblului structurii în funcție de care se adoptă diferitele valori ale coeficientului de comportare la acțiunea
cutremurului (q). Se urmărește în același timp ca modelele simplificate să fie ușor aplicabile în practica curentă de proiectare iar rezultatele obținute să poată fi ușor de controlat/verificat.
C.6.1. (3)
În principal, în reglementări se cere, de regulă, numai ca modelul de calcul să reflecte în mod adecvat caracterul spațial al răspunsului seismic al ansamblului de pereți și planșee, până în faza de
rupere, considerând o lege constitutivă de tip elasto-plastic cu ductilitate limitată (controlată).
În cazul clădirilor din zidărie, această formulare are un caracter prea general deoarece nu explicitează diferitele moduri de cedare ale elementelor de construcție care, de fapt, depind de alcătuirea
geometrică și mecanică a pereților și de direcția de acțiune a forței seismice în raport cu aceștia.
6.2. Calculul structurilor la încărcări verticale
6.2.2. Metode de calcul pentru încărcări verticale
6.2.2.2. Determinarea excentricităților de aplicare a încărcărilor verticale
C.6.2.2.2 (1).
Calculul rezistenței zidăriei la compresiune axială sau excentrică nu se face fără a ține seama de inerența unor efecte geometrice de ordinul II. Considerarea acestor efecte este impusă de
particularitățile de comportare a pereților la aceste încărcări:
▪ zveltețea importantă a peretelui, în special în raport cu acțiunile perpendiculare pe plan;
▪ rezistența foarte mică/neglijabilă la întindere;
▪ deformațiile diferențiate în timp.
Figura C.72. Schema pentru evaluarea efectelor de ordinul II

Zona fisurată este inactivă (se neglijează rezistența
la întindere a zidăriei)
Evaluarea exactă a efectelor de ordinul II asupra pereților din zidărie este complicată deoarece depinde de mai mulți parametri:
▪ condițiile de fixare la nivelul planșeelor și, eventual, pe laturile verticale (a se vedea și comentariul C.6.6.2.1.3(2));
▪ rezistența limitată la compresiune a zidăriei (spre deosebire de modelele teoretice, liniar elastice, unde această ipoteză nu este avută în vedere);
▪ forma legii constitutive sigma-epsilon care de regulă este neliniară;
▪ prezența deformațiilor diferite în timp (efectul acestor defomații nu ar trebui luat în considerare în cazul acțiunii seismice).
C.6.2.2.2 (3)
Efectele de ordinul II se introduc în calculul la compresiune axială sau excentrică prin intermediul unui coeficient de reducere care se calculează în funcție de:
▪ excentricitățile cu care se aplică încărcările;
▪ zveltețea efectivă a peretelui (determinată prin noțiunea de "înălțime efectivă" - a se vedea articolul 6.6.2.1.3. și comentariul respectiv).
Coeficientul de reducere are forma generală:
N(d)
ș = ||||||
N(u)
unde N(d) este rezistența de proiectare, iar N(u) este rezistența ultimă pentru solicitarea respectivă.
6.2.2.2.1. Excentricități provenite din alcătuirea structurii.
C.6.2.2.1 (1)
Excentricitatea datorită suprapunerii pe verticală a pereților de la etajele adiacente se produce întotdeauna la pereții de contur atunci când grosimea peretelui superior este mai mică. La aceiași pereți
se produce și excentricitatea datorită rezemării planșeului pe o singură parte a peretelui. Excentricitatea datorită rezemării pe perete a planșeelor cu deschideri și încărcări diferite se dezvoltă pe pereții
care mărginesc încăperi cu deschideri și/sau încărcări diferite (de exemplu la pereții coridoarelor centrale de la clădirile cu camere pe ambele fațade - școli, cămine și similare).
C.6.2.2.1 (2)
Pereții clădirilor etajate la care planșeele pot fi considerate reazeme fixe pentru încărcările verticale se calculează pentru încărcări verticale excentrice ca elemente liniare dispuse vertical. Pentru
simplificarea modelului se consideră că elementele sunt legate articulat la nivelul planșeului inferior și libere lateral. Încărcarea adusă de peretele nivelului superior (N1) se consideră aplicată în planul
median al acestuia iar încărcarea proprie a peretelui (N3) este considerată că acționează în planul său median. Încărcările aduse de planșeu (N2) se descarcă după o lege liniară. În cazurile în care
pereții au aceiași înălțime, iar planșeele sunt dispuse pe ambele părți cu deschideri și încărcări aproximativ egale excentricitățile d1 și d2 sunt practic nule.
6.2.2.2.2. Excentricități datorate imperfecțiunilor de execuție (excentricitate accidentală)
C.6.2.2.2.2. (2)
Pentru clădirile curente cu pereți structurali cu grosime >= 240 mm și înălțime de etaj <= 400 cm, valoarea excentricității de calcul e(a) (în cm) rezultată din relațiile (6.2a) și (6.2b) este dată în tabelul
C.24.
Tabelul C.24
Înălțimea etajului (m) Grosimea peretelui (cm)
25.0 30.0 37.5 45.0
<= 3.00 1.00 1.25 1.50
3.20 1.07
3.40 1.13
3.60 1.20
3.80 1.27
4.00 1.33

Excentricitatea accidentală ține seama de imperfecțiunile de execuție.
Într-o variantă mai veche a standardului SR EN 1996-1-1 excentricitatea accidentală a fost exprimată în funcție de înălțimea efectivă a peretelui (e(a) = h(ef)/450). Exprimarea actuală a excentricității
accidentale în funcție de înălțimea etajului are avantajul de a evita, calculul, penru fiecare perete, a înălțimii efective a acestuia conform metodologiei de la art. 6.6.2.1.3.
6.2.2.2.3. Excentricitatea datorată momentelor încovoietoare produse de forțele orizontale perpendiculare pe planul peretelui
C.6.2.2.2.3. (2)
În cazul clădirilor cu pereți mai groși un calcul mai exact al excentricității în secțiunea mediană ehm ar trebui să tină seama și de greutatea proprie a peretelui. Neglijarea acestei încărcări este însă
acoperitoare.
6.3. Calculul structurilor din zidărie la încărcări orizontale.
6.3.1. Modelul de calcul pentru forțe seismice orizontale.
C.6.3.1. (9)
Rigiditatea laterală a unui panou de zidărie depinde de:
▪ geometria panoului;
▪ condițiile statice la extremități: dublu încastrat, în consolă, sau situații apreciate de proiectant ca intermediare;
▪ proprietățile de deformabilitate ale zidăriei: modulii de elasticitate longitudinal și transversal.
Rigiditatea unui panou de zidărie solicitat la încovoiere cu forță tăietoare se definește ca valoarea forței tăietoare care produce o deplasare a extremităților (delta) egală cu unitatea
R echivalent V (delta=1) (C.22)
Pentru calculul deplasării se iau în considerare deformațiile din încovoiere [-> delta(M)] și deformațiile din forță tăietoare [-> delta(V)]
delta = delta(M) + delta(V) (C.23)
Valoarea celor două componente depinde de schema statică (condițiile de fixare la extremități).
1. Perete (montant) în consolă 2. Spalet dublu încastrat

(fixat numai la bază): (fixat la ambele extremități):
VH3 VH3
delta(M) = |||||||||| (C.24a) delta(M) = |||||||||||| (C.24b)
3E(z) I(p) 12 E(z) I(p)
VH VH
delta(V) = k |||||||||| (C.25a) delta(V) = k |||||||||| (C.25b)
G(z) A(p) G(z) A(p)
1 1
R = |||||||||||||||||||||||| (C.26a) R = |||||||||||||||||||||||||| (C.26b)
H3 H H3 H
|||||||||| + k ||||||||| |||||||||||| + k |||||||||
3E(z) I(p) G(z) A(p) 12 E(z) I(p) G(z) A(p)
Cu notațiile:
▪ V - forța tăietoare
▪ H - înălțimea panoului (montant/spalet)
▪ l(p) - lungimea panoului
▪ t(p) - grosimea panoului
▪ A(p) - aria panoului de perete
▪ I(p) - momentul de inerție al panoului de perete
▪ E(z) - modulul de elasticitate longitudinal al zidăriei
▪ G(z) - modulul de elasticitate transversal al zidăriei
▪ k - coeficient de formă: k = 1.2 pentru secțiuni dreptunghiulare, k = 2.0 -:- 2.5 pentru secțiuni I.
În cazul secțiunilor dreptunghiulare cu grosimea panoului de zidărie t(p) și ținând seama de relațiile E(z) = 1000 f(k) și G(z) = 0.4 E(z) expresiile C.24 .... C.26 devin:
1. Perete în consolă
E(z) t(p)
R(p) = |||||||||||||||||||||||||||||| = E(z) t(p) k(m) [lambda(p)] (C.27a)
lambda(p) [3 + 4 [lambda(p)]2]
2. Spalet dublu încastrat
E(z) t(p)
R(p) = |||||||||||||||||||||||||||| = E(z) t(p) k(s) [lambda(p)] (C.27b)
lambda(p) [3 + [lambda(p)]2]
unde lambda(p) = H/l(p) este factorul de formă al panoului (zveltețea panoului).
Figura C.73. Variația rigidității panourilor de zidărie

dreptunghiulare în funcție de proporția lor
În cazul pereților compuși din montanți și spaleți, rigiditatea totală (echivalentă) este egală cu suma rigidităților panourilor componente:
R(tot) = Sumă R(i) (C.28)
Figura C.74 Rigiditatea peretelui compus din mai mulți montanți

În cazul pereților a căror rigiditate scade pe verticală de la un etaj la altul (de exemplu ca urmare a creșterii dimensiunilor golurilor sau a reducerii grosimii zidurilor) se poate defini o rigiditate
echivalentă cu relația:
1 1
R(echiv) = ||||||||||||||| = ||||||||||| (C.28a)
Sumă delta C(i) Sumă 1/R(i)
unde delta C(i) este deplasarea relativă a peretelui la nivelul "i" iar R(i) este rigiditatea peretelui la acest nivel.
Figura C.75 Rigiditatea echivalentă a peretelui

cu rigiditate variabilă pe înălțime
C.6.3.1. (10)
Pentru calculul rigidității, problema cea mai controversată este determinarea caracteristicilor de deformabilitate ale zidăriei ale căror valori sunt influențate de numeroși factori.
Astfel, modulul de elasticitate longitudinal al zidăriei [E(z)] depinde, între altele, de: rezistența elementelor și a mortarului, greutatea specifică a acestora, ponderea volumetrică a componentelor zidăriei
și materialul din care sunt făcute elementele (argilă arsă sau beton de diferite tipuri). De asemenea, modulul de elasticitate este înfluențat de dimensiunile elementelor și de tipul mortarului. Pentru a
stabili influența fiecăruia dintre acești factori asupra valorii E(z) este necesară o analiză foarte laborioasă, practic imposibil de realizat cu grad satisfăcător de încredere.
Ținând însă seama că la execuție poate fi întâlnită o variabilitate largă a materialelor, a manoperei și a controlului asupra acestora, determinarea mai exactă a E(z) nu este necesară și trebuie
considerată chiar ca nerealistă. Pentru aplicarea metodelor de calcul avansate (metode de calcul biografic - pushover -, de exemplu) cunoașterea cât mai exactă a modulului E(z) prezintă însă un
interes major.
Atragem atenția și asupra faptului că definirea modulului de elasticitate longitudinal, la compresiune, al zidăriei este dată în mod diferit de reglementările tehnice. Din acest motiv, pentru compararea
valorilor E(z), este necesară cunoașterea exactă a modului de definire a acestuia.
În marea majoritate a reglementărilor tehnice, modulul longitudinal de elasticitate al zidăriei se definește ca modul secant. Ceea ce diferă, de la caz la caz, este poziția pe curba sigma-epsilon a
punctelor de referință.
În SR EN 1996-1 s-a adoptat valoarea E(z) = 1000 f(k), măsurată între eforturile unitare sigma = 0 -:- 0.3 f(k) și deformațiile specifice corespunzătoare. Valoarea E(z) = 1000 f(k) a fost adoptată și în
CR6-2006 pentru calculul caracteristicilor dinamice ale structurilor și este folosită și în P100-1/2006. În plus, în CR6-2006, conform practicii curente din România, s-a prevăzut și valoarea E(z) = 500 f(k)
pentru calculul deformațiilor la SLU.
A se vedea și comentariul C.4.1.2.2.1.(2)
C.6.3.1. (11)
La proiectarea riglelor de cuplare se va ține seama și de cerințele de asigurare a comportării ductile stabilite la art. 2.2.1.(4) din Cod. În cazul în care aceste condiții nu sunt satisfăcute modelul de calcul
nu va avea în vedere formarea articulațiilor plastice în riglele de cuplare.
C.6.3.2.1. (1)
Forțele seismice de proiectare pentru clădirile de locuit, domeniul în care structurile din zidărie au cea mai extinsă utilizare, se determină din spectrul de proiectare, cu relația (4.4) din Codul P100-
1/2006, folosind următorii parametri:
- clădiri cu număr de niveluri peste secțiunea de încastrare n(niv) > 2 => lambda = 0.85 și gamma(I) = 1.00 (clădiri din clasa de importanță III);
- clădiri cu n(niv) <= 2 => lambda = 1.00 și gamma(I) = 0.80 (clădiri din clasa de importanță IV).
Ținând seama de valorile de mai sus rezultă că forța seismică de bază F(b) raportată la greutatea totală a clădirii G, pentru valorile q din P100-1/2006, (cu factorul de corecție eta = 0.88 din Anexa A)
capătă, pentru n(niv) > 2 valorile din tabelul C. (și cu 6% mai puțin pentru n(niv) <= 2). Forța seismică de bază raportată la greutatea totală a clădirii pentru n(niv) > 2 (Fb/G)
Factorul F(b)/G pentru clădiri din ZNA
Tabelul C.25
nniv ag/g
0.08 0.12 0.16 0.20 0.24 0.28 0.32
1 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.35 0.40
2 0.09 0.13 0.18 0.22 Nu se acceptă
3 0.08 Nu se acceptă
Factorul F(b)/G pentru clădiri din ZC

Tabelul C.26
nniv ag/g
0.08 0.12 0.16 0.20 0.24 0.28 0.32
1 0.07 0.11 0.15 0.19 0.22 0.26 0.30
2 0.06 0.09 0.12 0.16 0.19 0.22 0.25
3 0.05 0.08 0.11 0.13 0.16 Nu se acceptă
4 Nu se acceptă
5 Nu se acceptă
C.6.3.2.1. (5)
Creșterea drastică a valorilor forței de proiectare pentru clădirile din zidărie stabilită prin standardul european EN 1998-1, a impus căutarea unor căi de proiectare rațională care să evite necesitatea
sporirii dimensiunilor elementelor structurale de zidărie, mai ales la nivelurile inferioare ale clădirilor etajate. Astfel, raportul [ANIDIS XI Convegno Nazionale ANIDIS: L'ingegneria sismica in Italia,
Genova, 25-29 gennaio 2004] consideră că abordarea realistă a comportării seismice a clădirilor din zidărie este posibilă numai prin folosirea calculului static neliniar. Având în vedere că în literatura de
specialitate există numeroase cercetări în acest domeniu, raportul propune ca în Codurile de proiectare, să se țină seama de comportarea neliniară a zidăriei folosind însă metode de calcul suficient de
simple pentru a fi aplicate cu ușurință în cazurile cele mai des întâlnite în proiectarea curentă. În acest context, reglementarea italiană [*** Italia Norme tecniche per il projetto, la valutazione e
l'adeguamento sismico degli edifici, ed. maggio 2005] preia valorile de referință ale factorilor q din capitolul 9 al EN 1998-1 dar le corectează cu factori de suprarezistență structurală (> 1.0) care țin
seama de comportarea postelastică așteptată a structurii.
În cazul clădirilor din zidărie, principalele surse din care pot proveni rezervele de siguranță (suplimentul de rezistență) sunt:
- valoarea forței seismice de proiectare determinată prin metoda statică echivalentă este întotdeauna mai mare decât forța care rezultă din calculul cu spectrul de răspuns;
- la rândul lor, valorile spectrului elastic din Cod sunt acoperitoare deoarece acesta corespunde fracțiunii de 5% din amortizarea critică, valoare care este inferioară celei curent acceptată, în literatura
de specialitate, pentru structurile din zidărie (csi = 8-10%);
- capacitatea de rezistență asigurată de unele prevederi constructive depășește, în multe cazuri cerințele rezultate din calcul;
- redistribuția eforturilor în domeniul postelastic care poate fi realizată prin conlucrarea spațială a șirurilor de montanți/spaleți (pereții care dispun de unele rezerve de capacitate portantă pot prelua
parțial încărcările suplimentare care le revin după cedarea pereților care au avut capacitate de rezistență insuficientă).
Anexa națională la standardul SR EN 1998-1 a adoptat corecția factorilor de comportare q cu factorii de suprarezistență structurală după cum urmează:
Tabelul C.27
Tipul zidăriei Factorul de comportare q
Zidărie nearmată (ZNA), care satisface numai cerințele SR EN q = 1.5

1996-1-1 și condițiile de la 9.3.2 nota 1 din anexa națională la

SR EN 1998-1
Zidărie nearmată (ZNA) care satisface cerințele din SR EN ▪ Structuri cu regularitate în elevație
1998-1 și din anexa națională la acesta q = 1.75 alfa(u)/alfa1
▪ Structuri fără regularitate în elevație
q = 1.50 alfa(u)/alfa1
Zidărie confinată (ZC) care satisface cerințele din SR EN ▪ Structuri cu regularitate în elevație
1998-1 și din anexa națională la acesta q = 2.25 alfa(u)/alfa1 (q = 2.50 alfa(u)/alfa1)*
q = 2.00 alfa(u)/alfa1 (q = 2.25 alfa(u)/alfa1)*
Zidărie armată - perete dublu cu gol interior umplut (ZIA) ▪ Structuri cu regularitate în elevație
Notă . Valorile marcate cu * se referă la zidăria confinată și armată în rosturile orizontale conform prevederilor din acest Cod.
Valorile din expresia factorului de suprarezistență alfa(u)/alfa1 au următoarea definiție:
▪ alfa(u) reprezintă 90% din forța seismică orizontală pentru care, dacă efectele celorlalte acțiuni rămân constante, structura atinge valoarea maximă a forței laterale capabile;
▪ alfa1 reprezintă forța seismică orizontală pentru care, dacă efectele celorlalte acțiuni rămân constante, primul element structural atinge rezistență ultimă (la încovoiere cu forța axială sau la forfecare).
Valorile alfa(u)/alfa1 se pot stabili astfel:
▪ prin calcul static neliniar (pushover); în acest caz se aplică limitarea alfa(u)/alfa1 <= 2.0;
▪ fără efectuarea calculului static neliniar, adoptând următoarele valori forfetare:
- clădiri din zidărie nearmată: alfa(u)/alfa1 = 1.10;
- clădiri din zidărie armată: alfa(u)/alfa1 = 1.25.
Factorul de suprarezistența alfa(u)/alfa1 se utilizează numai pentru proiectarea construcțiilor cu ductilitate structurală sporită realizată prin adoptarea măsurilor prevăzute în acest Cod, la paragraful
2.2.1., în scopul obținerii unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice la cutremure severe (proiectarea capacității de rezistență prin procedee similare celor prevăzute în Codul P100-1/2006
și în standardul SR EN 1998-1).
Pentru construcțiile la care nu se realizează în totalitate aceste cerințe, în calcule se folosesc valorile minime q din tabelul 9.1. din SR EN 1998-1 și valoarea alfa(u)/alfa1 = 1.0.
Valoarea alfa(u)/alfa1 = 1.0 se ia în calcul și în cazul folosirii elementelor din argilă arsă pentru care legea constitutivă a zidăriei sigma-epsilon este de tip fragil (nu este de tipul celei din figura 4.3 din
Cod).
C.6.3.2.1. (7)
În cazul pereților cu goluri suprapuse, pentru calculul eforturilor secționale, pot fi folosite mai multe procedee bazate pe schematizările care sunt indicate în figura următoare.
Figura C.77 Modelarea pereților cu un singur șir de goluri

Modelul cu console legate se folosește în cazurile în care riglele de cuplare nu există (golurile sunt înalte și legătura se realizează numai prin centură/placa planșeului) sau, în cazul evaluării unor
construcții existente din zidărie care au buiandrugi din lemn sau din zidărie.
O variantă simplificată a modelului cu console legate [metoda POR/Italia] ia în considerare numai deformațiile din forfecare și încovoiere ale elementelor verticale considerate dublu încastrate în dreptul
planșeelor (cu rotire împiedicată).
Figura. C.68 Schematizarea peretelui în metoda POR

Modelul simplificat POR permite un calcul rapid (chiar manual), dar schematizarea propusă nu ia în considerare mecanismele de deformare/avariere ale elementelor orizontale (rigle de cuplare) și din
acest motiv rezultatele furnizate sunt aproximative (rigiditatea structurii este supraestimată iar ductilitatea subestimată).
Una din primele propuneri de asimilare, pentru calcul, a peretelui din zidărie cu șiruri de goluri suprapuse cu un cadru plan a fost făcută în lucrarea [Morlando, G. and Ramasco, R. In tema di verifica
sismica degli edificiin muratura. Quadreni di Teoria e Tecnica delle strutture Universita di Napoli - Istituto di Tecnica delle Costruzioni no 562, 1984].
S-a propus un cadru înlocuitor cu segmente rigide la extremitățile barelor verticale și orizontale astfel încât zonele respective să prezinte deformații de încovoiere și forfecare de același ordin de
mărime. Între aceste zone montanții și plinurile orizontale din zidărie sunt modelați cu proprietățile elastice (geometrice și mecanice) respective.
Notă . Un procedeu similar, pentru pereți structurali cu goluri mari (walled-frames) din beton armat a fost propus în lucrarea [Muto, K., Butler, D.W.: Lateral Force Distribution Coefficients and Stress
Analysis for Walled Frames (1951)]
Figura C.69. Model de tip cadru pentru pereții structurali cu goluri

Cercetări mai recente au extins folosirea acestui model și pentru a lua în considerare comportarea neliniară specifică structurilor din zidărie [Lenza, P., Non linear behaviour of masonry buildings under

seismic actions 11^th WCEE, Paper no. 1833].
Pornind de la examinarea comportării specifice la cutremur a principalelor componente ale unui perete din zidărie se poate realiza schematizarea sub forma "cadrului înlocuitor" folosind
macroelemente.
Figura C.70 Schematizarea peretelui cu macroelemente

1 - nod, 2 - plin orizontal, 3 - spalet
Macroelementul reprezintă un panou întreg al unui perete, definit în funcție de proprietățile caracteristice (spalet, plin orizontal și nod) și prin aceasta permite scrierea ecuațiilor de echilibru ale
ansamblului cu un număr mai mic de necunoscute. Condițiile de contur permit și identificarea mecanismelor de deformare elastică și post elastică (identificarea nivelului de avariere).
Macroelementul reprezentat în figura C.71(a) este un panou cu lățimea b și grosimea s constituit din trei segmente:
- cele două zone/elemente de la extremități cu grosime delta (notate 1 și 3) modelează deformabilitatea axială (sub efectul forței axiale N și al momentului încovoietor M) și sunt considerate infinit rigide
la acțiunea forței tăietoare T;
- zona/elementul central de înălțime h modelează deformabilitatea unghiulară (sub efectul forței tăietoare), dar este considerat infinit rigid la acțiunea forței axiale și a momentului încovoietor.
Modelul cinematic complet pentru un element trebuie să considere câte trei grade de libertate la nodurile i și j și tot ce trei grade la interfețele elementelor 1&2 și respectiv 2&3.
Figura C.71. Definirea macroelementelor structurale -

eforturi și deformații
Calcul structurilor folosind modelarea cu elemente finite de suprafață implică utilizarea programelor specializate.
Precizia rezultatelor depinde, în mare măsură, de definirea modelului, în particular de nivelul de detaliere al rețelei ceea ce implică un efort important de modelare și o durată relativ lungă de calcul.
Avantajul principal al metodei constă în posibilitatea de a urmări degradarea zidăriei prin reducerea rezistenței elementelor avariate după o lege constitutivă neliniară până la atingerea situației de
colaps.
Subliniem și complexitatea procedurii de interpretare a rezultatelor calculului. Depășirea locală a valorilor limită ale eforturilor unitare nu înseamnă momentul ruperii panoului deoarece sunt posibile
redistribuții locale care trebuie evaluate (de exemplu, prin mediere/integrare pe anumite zone) în vederea determinării nivelului de solicitare secțională care produce efectiv ruperea zidăriei.
Definirea legii constitutive necesită cunoașterea cât mai exactă a proprietăților mecanice ale zidăriei. În cazul proiectării clădirilor noi, legea constitutivă poate fi luată conform datelor din reglementările
tehnice relevante sau conform încercărilor producătorului. În cazul clădirilor existente sunt necesare însă cercetări/teste extinse in-situ și în laborator.
6.4. Calculul pereților structurali și nestructurali la încărcări orizontale perpendiculare pe planul peretelui.
6.4.1. Modele de calcul pentru încărcări perpendiculare pe planul peretelui
C.6.4.1. (1)
Determinarea corectă a eforturilor secționale în perete sub efectul încărcărilor perpendiculare pe planul peretelui, prin echivalența cu o placă elastică este condiționată, în mare măsură, de identificarea
condițiilor reale de prindere/fixare pe contur a panoului de zidărie (rezemare simplă, încastrare elastică din continuitate, latură liberă). Subliniem faptul că modelarea ca placă elastică poate furniza
rezultate nerealiste în cazul pereților cu anizotropie accentuată (cu rosturi verticale neumplute sau cu îmbinări mecanice - tip "nut și feder").
C.6.6.1.2. (2)
În afara ipotezelor menționate la (2) la proiectare trebuie să se țină seama și de următoarele efecte care pot influența siguranța pereților:
▪ efectele încărcărilor de lungă durată (considerând modulul de elasticitate de lungă durată);
▪ efectele de ordinul II care pot afecta stabilitatea generală sau locală;
▪ excentricitățile "structurale" care provin din alcătuirea/geometria peretelui, din relațiile cu planșeele, etc;
▪ excentricitățile "de construcție" datorate abaterilor geometrice de la valorile din proiect, variațiilor (neuniformității) proprietăților materialelor.
6.6.1.3. Caracteristici geometrice ale secțiunii orizontale a peretelui
C.6.6.1.3. (1)
Grosimea peretelui care se ia în calcul este grosimea netă (fără tencuială). Conform prevederilor de la 7.1.2.2., în pereții structurali nu sunt admise slițuri orizontale.
Conform SR EN 1996-1-1 șlițurile orizontale sunt admise în următoarele condiții:
" Șlițurile orizontale și înclinate se pot amplasa numai pe o zonă de 1/8 din înălțimea liberă a peretelui, sub sau peste planșeu și numai dacă adâncimea totală, incluzând adâncimea oricărui gol atins
când s-a tăiat șlițul, este mai mică decât o valoarea t(ch,h) stabilită prin standard. În plus se cere ca excentricitatea forței verticale în zona slăbită să fie mai mică decât 1/3 din grosimea peretelui. În
cazurile în care adâncimea proiectată a șlițului orizontal/înclinat și/sau excentricitatea forței verticale depășesc valorile menționate, rezistența peretelui la încărcări verticale, la forță tăietoare și la
încovoiere se verifică prin calcul luând în considerare secțiunea transversală redusă. Standardul nu definește însă limita unghiului de înclinare până la care se aplică prevederile respective
6.6.1.4. Rezistențe unitare de proiectare ale zidăriei, betonului și armăturii.
C.6.6.1.4. (1)
A. Valorile minime ale rezistenței caracteristice la compresiune a zidăriei [f(k,min) în N/mm2] care sunt acceptate pentru a fi folosite pentru proiectarea clădirilor situate în zone seismice rezultă din
condițiile minime pentru rezistența standardizată a elementelor (f(b) >= 7.5 N/mm2) stabilită prin Codul P100-1/2006, art. 8.2.1.2 (2) și pentru rezistența medie a mortarului [f(m) >= 5 N/mm2] stabilită
prin Codul CR6 -2006, condiții care au fost preluate și în Anexa națională la standardul SR EN 1998-1.
Cu aceste limitări valorile rezistenței de proiectare la compresiune a zidăriilor, cu elementele produse curent în România rezultă după cum urmează:
A1. Zidărie cu elemente pline 240 x 115 x 63 mm (cu rost longitudinal).
Coeficientul de transformare pentru aceste elemente este delta = 0.81. Pentru elementele cu f(med) = 7.5 N/mm2 rezultă f(b) = delta f(med) = 6.075 N/mm2 < 7.5 N/mm2 și prin urmare aceste elemente
nu satisfac cerințele Codului P100-1/2006. Prin urmare în România sunt acceptate numai elementele pline cu f(med) = 10 N/mm2. Pentru acestea valorile rezistenței de proiectare la compresiune (f(d)
în N/mm) sunt date în tabelul C.28.
Tabelul C.28
Elemente 2
Mortar fm = 5.0 N/mm Mortar fm= 10.0N/mm 2
fmed (N/mm2) gammaM = 2.2 gammaM = 2.5 gammaM = 2.2 gammaM = 2.5

10.0 1.27 1.12 1.57 1.38
A2. Zidărie cu elemente cu goluri verticale 240x115x88 mm 290x240x138 mm 290x140x88 mm
Coeficienții de transformare delta pentru aceste elemente au, de asemenea, valori subunitare și, așa cum s-a arătat mai sus, pentru rezistența medie f(med) = 7.5 N/mm2 rezultă rezistența
standardizată f(b) < 7.5 N/mm2 și prin urmare aceste elemente nu sunt acceptate în condițiile stabilite de Codul P100-1/2006.
Pentru elementele cu rezistența medie f(med) = 10 N/mm2 valorile rezistențelor de proiectare la compresiune, în condițiile zidirii fără rost longitudinal, sunt date în tabelul C.29.
Tabelul C.29.
Elemente Mortar fm = 5.0 N/mm 2
Mortar fm= 10.0N/mm 2
10.0 1.50 (1.20) 1.32 (1.06) 1.86 (1.49) 1.64 (1.31)
Valorile din paranteze se folsesc în cazul zidirii cu rost longitudinal

A3. Zidărie cu elemente cu goluri verticale 240x115x138 mm, 290x140x138 mm 290x240x188 mm
Pentru aceste elemente delta > 1.0 și ca atare elementele cu f(med) = 7.5 N/mm2 satisfac condiția f(b) > 7.5 N/mm2 și corespund cerințelor pentru a fi folosite conform Codului P100-1/2006.
Valorile rezistențelor de proiectare la compresiune, în condițiile zidirii fără rost longitudinal, sunt date în tabelul C.30.
Tabelul C.30.
Elemente Mortar fm = 5.0 N/mm2 Mortar fm= 10.0N/mm2
7.5 1.45(1.16) 1.28(1.02) 1.77(1.42) 1.56(1.25)
10.0 1.77(1.42) 1.56(1.25) 2.18(1.74) 1.92(1.54)
Valorile din paranteze se folsesc în cazul zidirii cu rost longitudinal

B. Rezistențele unitare de proiectare la forfecare în rost orizontal pentru elementele din cele trei categorii, calculate prin împărțirea valorilor caracteristice la coeficienții de siguranță gamma(M) sunt
date în tabelele C.31- C.34.
B1. Zidărie cu elemente pline 240 x 115 x 63 mm (Elemente cu f(med) = 10 N/mm2)

Tabelul C.31
gammaM Mortar Effort unitar de compresiune sigmad (N/mm2)
0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
2.2 M10 0.155 0.167 0.174 0.180 0.186 0.193 0.200 0.205 0.211 0.218
M5 0.109 0.127 0.145 0.164 0.182
2.5 M10 0.136 0.147 0.153 0.158 0.164 0.170 0.175 0.181 0.186 0.192
M5 0.096 0.112 0.128 0.144 0.160
B2. Zidărie cu elemente cu goluri verticale (Elemente cu f(med) = 10 N/mm2)

Tabelul C.32.
gammaM Mortar Effort unitar de compresiune sigmad (N/mm2)
0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
2.2 M10 0.145 0.151 0.157 0.163 0.169 0.175 0.180 0.186 0.192 0.198
M5 0.109 0.127 0.145
2.5 M10 0.128 0.133 0.138 0.143 0.148 0.154 0.159 0.164 0.169 0.174
M5 0.096 0.112 0.128
B3. Zidărie cu elemente cu goluri verticale (se folosește pentru elementele din tabelul C.32 cu f(med) = 7.5 N/mm2)
Tabelul C.33.
gammaM Mortar Effort unitar de compresiune sigmad (N/mm ) 2
0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
2.2 M10 0.110 0.116 0.122 0.128 0.134 0.140 0.146 0.152 0.158 0.164
M5 0.109
2.5 M10 0.097 0.102 0.108 0.113 0.118 0.123 0.128 0.134 0.139 0.144
M5 0.096
C. Rezistențele unitare de proiectare la încovoiere perpendicular pe planul peretelui, pentru elemente pline și cu goluri verticale pentru mortarele M10 și M5 (valori independente de rezistența zidăriei la
compresiune) sunt următoarele:
Tabelul C.34.
Coeficientul materialului
gammaM = 2.2 gammaM = 2.5
fxd1 fxd2 fxd1 fxd2
0.109 0.218 0.072 0.144
6.6.2. Rezistența de proiectare a pereților la forță axială

C.6.6.2. (1)
Pentru zidăriile care fac obiectul Codului CR6-2006 grosimea efectivă a peretelui [t(ef)] este egală cu grosimea reală a acestuia (t).
Conform Anexei naționale la standardul SR EN 1998-1 raportul h(ef)/t(ef) echivalent h(ef)/t se limitează după cum urmează:
▪ pentru zidăria nearmată h(ef)/t <= 12
▪ pentru zidăria confinată și pentru zidăria cu inimă armată h(ef)/t <= 15.
6.6.2.1. Rezistența la compresiune a pereților din zidărie nearmată (ZNA) cu elemente din argilă arsă
6.6.2.1.3. Determinarea înălțimii efective a peretelui [h(ef)]
C.6.6.2.1.3. (1)
În clădirile din zidărie cu alcătuiri curente, legăturile efective dintre pereți și planșee sunt definite, din punct de vedere mecanic, ca articulații sau ca încastrări.
În cazul construcțiilor moderne cu planșee din beton armat legătura peretelui la nivel planșeelor poate fi considerată încastrare dacă:
▪ Planșeul este continuu peste perete (există planșeu de ambele părți ale peretelui - cazul general al pereților interiori);
▪ Planșeul este parțial dar rezemat pe cel puțin 2/3 din grosimea peretelui (există planșeu numai de o singură parte a peretelui - cazul general al pereților exteriori sau cazul particular al pereților
interiori adiacenți unor goluri mari, de scară, de exemplu);
▪ Efortul de compresiune mediu pe nodul "perete-planșeu" are o valoare semnificativă. În lucrarea [Magenes, G., Penna, A., Morandi, P. La progettazione sismica degli edifici in muratura di nuova
costruzione - Universita degli Studi di Pavia ed EUCENTRE - febbraio 2005] se sugerează ca această valoare să fie >= 0.3 N/mm2. Din această condiție rezultă că rigiditatea nodului descrește la
nivelurile superioare ale clădirii pe măsura scăderii efortului de compresiune.
În cazul planșeelor din lemn, acceptate prin excepție de Codul CR6-2006, condițiile de legătură sunt mai apropiate de o articulație/încastrare parțială. Aceiași modelare trebuie acceptată și pentru

cazurile în care valoarea efortului de compresiune pe nod este mică (prinderile pereților de la ultimul nivel al clădirii intră întotdeauna în această categorie)
C.6.6.2.1.3. (2)
Pentru a putea realiza efectul de rigidizare pereții care sunt perpendiculari trebuie să fie legați eficient de peretele care este rigidizat prin țesere la fiecare rând și prin armături în rosturi așa cum se
prevede în figura 7.4. Peretele de rigidizare trebuie să fie capabil să împiedice deformarea peretelui pe care îl rigidizează (ieșirea din plan).
C.6.6.2.1.3. (2)
Standardul SR EN 1996-1-1 precizează că un perete poate fi considerat rigidizat la o margine verticală dacă nu există posibilitatea să se producă fisurarea între acesta și peretele care îl rigidizează.
Se consideră că fisurarea are o probabilitate foarte redusă de a se produce dacă ambii pereți:
▪ sunt executăți din materiale care au aproximativ aceleași caracteristici de deformație;
▪ sunt încărcați aproximativ egal;
▪ au fost zifdiți simultan și sunt țesuți între ei;
▪ nu sunt așteptate deformații/deplasări diferențiate datorită contracției sau unor încărcări variabile;
▪ legăturile între perete și pereții care îl rigidizează sunt proiectate pentru a putea prelua eforturile de întindere/compresiune prin legături mecanice (ancore, tiranți, sau alte elemente similare).
C.6.6.2.1.3. (7)
C1. Standardul SR EN 1996-1-1 aduce următoarele modificări relațiilor din tabelul 6.3:
▪ Pentru pereții cu h > 3.5 l(w)
se introduce limitarea inferioară ro3 >= 0.3;
▪ Pentru coeficientul ro4, limita între cele două cazuri devine h = 1.15 l(w) (se obține astfel racordarea celor două relații în acest punct).
C2. Standardul SR EN 1996-1-1 stabilește și condiții limită pentru dispunerea pereților de rigidizare prin limitarea lungimii peretelui care poate fi considerat rigidizat pe două părți sau pe o singură parte:
" Pereții rigidizați pe două laturi verticale, cu l >= 30 t, sau pereții rigidizați pe o singură latură verticală, cu l >= 15 t, unde l este lungimea peretelui l, între pereții de rigidizare sau una din laturi și t este
grosimea peretelui rigidizat, sunt considerați pereți fixați numai sus și jos".
Din această prevedere, pentru grosimile curente ale pereților structurali rezultă următoarele distanțe maxime între pereții de rigidizare (pentru rigidizarea pe două laturi verticale) sau între un perete și o
margine liberă (pentru rigidizarea pe o singură latură verticală).
Tabelul C.35.
Poziția pereților de rigidizare Lungimea maximă (lw - în metri)
t = 25 cm t = 30 cm t = 37.5 cm
Pe două laturi verticale 7.50 9.00 11.25
Pe o singură latură verticală 3.75 4.50 5.625
Cu aceste valori, pentru clădirile cu înălțimi de etaj curente (h <= 3.20 m pentru structuri tip "fagure" și h <= 4.00 pentru structuri tip "celular") rapoartele l(w)/h din formulele tabelului 6.3 se limitează la 2
pentru pereții rigidizați pe o singură latură verticală și la 4 pentru pereții rigidizați pe două laturi verticale.
Figura C.72. Exemplificarea rigidizării pereților

din zidărie prin pereți transversali
6.6.3. Rezistența de proiectare la forță axială și încovoiere în planul median a pereților din zidărie
6.6.3.1. Condiții generale de calcul
C.6.6.3.1.
Ipoteza secțiunilor plane adoptată în CR6-2006 nu este valabilă pentru toate cazurile. În mod special, nu este valabilă în cazul pereților scurți solicitați de forțe aplicate în planul peretelui.
Rezistența ultimă este însă relativ puțin influențată de această neconcordanță.
Modelele de calcul sunt diferite pentru zidăria nearmată (ZNA) și pentru zidăria armată (confinată, cu inima armată).
În cazul zidăriei nearmate, rezistența de proiectare - momentul încovoietor capabil pentru o valoare dată a forței axiale - se determină în ipoteza că pe secțiunea orizontală a peretelui se acceptă
dezvoltarea eforturilor unitare de întindere numai pe o zonă limitată din lungimea peretelui. Limitarea zonei întinse rezultă din condiția ca excentricitatea de aplicare a rezultantei încărcărilor verticale să
nu depășească cu mai mult de 20% limita sâmburelui central al secțiunii. În cazul pereților cu secțiune dreptunghiulară, această condiție revine la limitarea excentricității forței axiale la valoarea l(w)/5.
În cazul zidăriei confinate, CR6-2006 menține ipotezele acceptate în mod curent în practica de proiectare din România.
6.6.3.2. Pereți din zidărie nearmată
C.6.6.3.2. (6)
Relația (6.22) din Cod care corespunde zonei de "excentricitate mică" stabilită de STAS 10107/0-90 pentru elementele din beton simplu, are în vedere limitarea lungimii zonei fisurate a pereților de
zidărie simplă în starea limită ultimă sub acțiunea forțelor seiosmice.
Aria zonei comprimate se obține din condiția ca forța de compresiune să fie aplicată în centrul de greutate al zonei comprimate.
Din relația (6.20b) din Cod se determină capacitatea maximă a unui perete dreptunghiular din zidărie nearmată:
▪ y(SC) = 0 -> secțiune integral comprimată:
- l(c) = l(w)
- N(Rd) = 0.8 A(w)f(d)
- M(Rd) = 0
▪ y(SC) = 0.2 l(w) -> secțiune comprimată excentric
- l(c) = 0.6 l(w)
- N(Rd) = 0.48 A(w) f(d)
- M(Rd) = 0.576 W(w) f(d)
unde
▪ A(w) = t l(w) - aria secțiunii orizontale a peretelui
▪ W(w) = [tl(w)]2/6 - modulul de rezistență al secțiunii orizontale a peretelui

Relația între forța axială și momentul maxim asociat, cu condiția limitării excentricității la 1.2 r(sc) poate fi reprezentată grafic în funcție de mărimile adimensionale:
N(Rd)
ș n = |||||
_
N
M(Rd)
ș m = |||||
_
M
în care:
▪ n = A(w) f(d)
▪ m = [tl2(w)/6] f(d)
6.6.3.3. Pereți din zidărie confinată cu sau fără armături în rosturile orizontale

C.6.6.3.3. (2)
Deoarece ruperea la compresiune a zidăriei cu elemente din grupa 2S este asociată în cele mai multe cazuri, cu valori mici ale deformației specifice (de regulă, epsilon(uz) <= 0.5-10/00) capacitatea de
rezistență a betonului din stâlpișori nu poate fi folosită decât parțial (0.44-0.75%). În aceste condiții pentru calculul secțiunii ideale de zidărie nu se mai poate utiliza relația 6.24 din Cod.
De asemenea este contrazisă ipoteza blocului dreptunghiular al eforturilor de compresiune.
Figura C.73. Încercarea la compresiune a zidăriei cu elemente din grupa

2S [Menditto, G și alții
Comportamento di pannellature murarie in funzione delle
caratteristiche dei giunti. Prove di compressione e taglio su pannelli
murari realizzati con blocchi di laterizio alveolato. Universita'
degli Studi di Ancona. Istituto di Scienza e Tecnica delle
Costruzioni. Consorzio Alveolater, Maggio 1999] (a) Elementele
încercate (b) Diagrama sigma-epsilon pentru elemente preumezite (c)
Diagrama sigma-epsilon pentru elemente uscate. Unități: eforturi
unitare N/mm2, deformații specifice μ=10-3. (d) Rezistențele betonului

în domeniul deformațiilor ultime ale zidăriilor cu elemente 2S
Această situație este acoperită, drastic, de prevederile din standardul SR EN 1996-1-1 care stabilește următoarele condiții, independent de grupa din care fac parte elementele pentru zidărie:
6.6.1. (4) Dacă zona comprimată cuprinde atât zidărie cât și beton de umplutură, rezistența la compresiune se calculează folosind diagrama eforturilor unitare corespunzătoare rezistenței la
compresiune a celui mai slab dintre materiale.
6.9.2. (1) Pentru verificarea elementelor din zidărie confinată solicitate la încovoiere și/sau forță axială, se adoptă ipotezele pentru elementele din zidărie armată date în acest EN 1996-1-1. Pentru
determinarea valorii de proiectare a momentului capabil al unei secțiuni se poate adopta ipoteza distribuției dreptunghiulare a eforturilor unitare bazată numai pe rezistența zidăriei. Armătura
comprimată nu se ia în calcul.
Aceste prevederi, care vor deveni obligatorii în România după intrarea în vigoare a standardului SR EN 1996-1-1, conduc la momente capabile mult mai mici în cazul în care zidăria se execută cu
elemente pline sau cu goluri dar cu pereți mai groși (așa cum sunt cărămizile GVP din producția internă).
6.6.4. Rezistența de proiectare la forță tăietoare a pereților structurali de zidărie
C.6.6.4.1. (1)
Ruperea unui panou de zidărie sub efectul combinat al încărcărilor veriticale și orizontale se produce sub una din următoarele forme:
Figura C.74. Scheme de rupere a panourilor de zidărie

din compresiune și forță tăietoare
(a) V=0 Rupere din compresiune centrică
(b) Rupere din compresiune excentrică (desprindere în rost și/sau zdrobirea zidăriei comprimate)
(c) Rupere din forță tăietoare (lunecare în rost orizontal)
(d) Rupere din forță tăietoare (în scară, numai prin rosturi/prin rosturi și elemente)
Schemele din figura C.74 - cu aceleași notații - se regăsesc în imaginile din fig. C.75.
Figura C.75 Ruperea panourilor de zidărie - exemple

C.6.6.4.3. (4)
Pentru armăturile curente din stâlpișori valorile V(Rd2), (în tone) date de formula (6.33) se pot lua direct din tabelul C.36.
Tabelul C.36
Armarea stâlpișorului 2
Rezistența oțelului (N/mm )
Numărul și diametrul barelor Aasc (mm2) OB37 fyd = 210 PC52 fyd = 300
4Φ14 616 2.58 3.70
4Φ16 804 3.38 4.82
6Φ14 924 3.88 5.54
4Φ14+2Φ16 1018 4.28 6.11
6Φ16 1206 5.07 7.24
C.6.6.4.3. (1)
Ipotezele reținute în Codul CR6-2006 nu sunt, în totalitate, în concordanță cu prevederile referitoare la zidăria confinată din standardul SR EN 1996-1:
" pentru verificarea elementelor din zidărie confinată supuse la forță tăietoare, rezistența elementelor va fi luată ca suma rezistenței la forfecare a zidăriei și a betonului elementelor de confinare
(armătura elementelor de confinare va fi neglijată")
C.6.6.4.4. (1)
În afara rolului de a spori rezistența peretelui la acțiunea forței tăietoare, armarea zidăriei în rosturile orizontale îmbunătățește și comportarea peretelui la forțe ciclice alternante așa cum rezultă din

diagramele din figura C 76. În cazul zidăriei cu armături în rosturile orizontale, rezistența peretelui se degradează nesemnificativ după mai cicluri de încărcare-descărcare.
Figura C.76 Comportarea zidăriei armate în rosturile orizontale

la forță tăietoare alternantă
C.6.6.4.6.
Asigurarea rezistenței în aceste secțiuni are o importanță majoră pentru realizarea conlucrării spațiale a pereților dispuși pe cele două direcții principale ale clădirii.
Starea de eforturi la interfața inimă/talpa are un caracter complex întrucât secțiunea respectivă este solicitată simultan de:
▪ forța de lunecare verticală provenită din acțiunea seismică în planul inimii peretelui;
▪ forțele și momentele provenite din acțiunea seismică perpendiculară pe planul tălpilor (pereților perpendiculari).
Experiența cutremurelor trecute a arătat că, sub efectul acestei stări complexe de solicitare, în multe cazuri, se produce cedarea legăturii între perete și tălpi după una din schemele de mai jos:
Figura C.77 Tipuri de avariere la interfața inimă/talpă

a pereților compuși
6.6.5. Rezistența de proiectare a panourilor de zidărie de umplutură
C.6.6.5.
Rezistența de proiectare a panourilor de zidărie de umplutură trebuie evaluată pentru ambele situații de solicitare în care panoul se poate afla, practic simultan, în timpul cutremurului:
- solicitare în planul peretelui prin deformațiile impuse de deplasarea structurii (cadre de beton armat sau de oțel);
- solicitare perpendiculară pe planul peretelui datorată forței de inerție asociată masei peretelui.
Comentariile care urmează se referă numai la comportarea panourilor sub efectul deformațiilor impuse de deplasarea structurii. Comentariile legate de solicitarea perpendiculară pe plan se găsesc la
paragraful C.6.6.6.
Fisurarea panourilor de zidărie de umplutură sub efectul acțiunii seismice începe și se propagă prin rostul orizontal sau prin rosturile verticale dispuse pe diagonala comprimată. În cazul panourilor pline
fisurarea începe din centrul panoului, iar în cazul panourilor cu goluri începe de la colțurile golurilor și continuă apoi spre colțurile panoului.
Răspunsul seismic al panourilor de umplutură este determinat de:
- proprietățile geometrice și mecanice ale cadrului;
- proprietățile geometrice și mecanice ale panoului de umplutură (inclusiv efectul golurilor în panou);
- efectele deteriorării rezistenței și rigidității inițiale a cadrului/panoului ca urmare a incursiunilor repetate în domeniul postelastic.
Interacțiunea dintre cadru și panoul de umplutură în timpul cutremurului are ca efect o stare de eforturi complexă (neuniformă, cu concentrări locale) atât în cadru (grinzi, stâlpi, noduri) cât și în panou
(neuniformitatea este amplificată în cazul panourilor cu goluri). Determinarea exactă a acestei stări de eforturi implică folosirea unor metode avansate de tip element finit și considerarea comportării
neliniare a materialelor (zidărie, beton și oțel).
Din acest motiv în majoritatea reglementărilor se folosesc relații simplificate, semi-empirice, cu coeficienți calibrați pe baza experimentelor. Această cale a fost adoptată și pentru CR6-2006 și, în
consecință, pentru P100-1/2006.
C.6.6.5. (2)
Ruperea prin lunecare în rost orizontal în zona centrală a panoului modifică schema structurală de bază. Astfel, diagonala comprimată nu se mai poate dezvolta și forța orizontală rezultată din
deplasarea pe orizontală a jumătății superioare a panoului este preluată de stâlp la circa 1/2 din înălțime. Ca urmare, în stâlp iau naștere momente și forțe tăietoare și, în cele mai multe cazuri, ca
urmare a acestei încărcări suplimentare se produce cedarea stâlpului din forță tăietoare. Un fenomen asemănător se produce și dacă panoul se dezvoltă numai pe o parte din înălțimea etajului.
Teoretic, rezistența la forfecare a rostului orizontal F(Rd1) provine din:
i. Rezistența zidăriei la forfecare sub efort de compresiune zero (se neglijează forța de compresiune din greutatea proprie a panoului):
F(Rd11) = f(vd0) l(p) t(p) (C.30a)
ii. Forța de frecare în rostul orizontal corespunzătoare componentei orizontale a efortului în diagonala comprimată care se scrie aproximativ:
F(Rd12) aprox. = µ F(Rd1) [h(p)/l(p)] (C.30b)
Referințele bibliografice dau pentru μ valori care diferă mult între ele:
▪ μ = 0.3 - 0.8 [Tassios, T. P., Meccanica delle murature, Liguori Editore, Napoli, 1988],
▪ μ = 0.3 [Paulay, T., and Priestley, M. J. N., Seismic design of reinforced concrete and masonry buildings, John Wiley & Sons, New York, 1992.],
▪ μ = 0.45 [Saneinejad, A., and Hobbs, B., "Inelastic design of infilled frames", Journal of Structural Engineering, vol. 121, n. 4, pp. 634-650, 1995.]
și această diversitate explică diferențele importante între rezultatele care se întâlnesc în literatură în ceea ce privește estimarea capacității panourilor de umplutură.
Valoarea F(Rd1) adoptată în CR6-2006, utilizată și în reglementarea italiană [*** Italia Ministero dei Lavori Pubblici, Circolare 10 Aprile 1997, Istruzioni per l'applicazione delle norme tecniche per le
costruzioni in zone sismiche di cui al decreto ministeriale 16 gennaio 1996, Supplemento Ordinario alla Gazzetta Uficiale n. 97, 28 Aprile 1997], este dedusă pe baza ipotezelor de mai sus dar este
corectată cu rezultate experimentale.
Corecția este necesară și pentru faptul că forța tăietoare datorată frecării se deteriorează relativ rapid în cazul solicitărilor ciclice alternante. În consecință valoarea dată de relația din CR6-2006 trebuie
considerată ca forța care inițiază acest mecanism de rupere.
C.6.6.5. (3) & (4)
Ieșirea din lucru a panoului se poate produce și prin depășirea rezistenței la compresiune a zidăriei în diagonala comprimată (Rd2).
Pentru panourile cu proporții curente (0.5 <= lambda(p) <= 2.0) fisurarea în scară (Rd3) precede zdrobirea zidăriei la colțul cadrului [Stafford-Smith, B., and Carter, C., A method of analysis for Infilled
Frames Proc. ICE, v. 44-1969] dar forța tăietoare corespunzătoare acestui tip de avarie este mai mică decât cea care se atinge la zdrobirea zidăriei la colțul cadrului.
În proiectare, forța tăietoare asociată fisurării în scară poate fi considerată ca valoare limită dacă se urmărește limitarea degradării panourilor.
Forța de compresiune în diagonala panoului depinde de suprafața de contact între panou și stâlpul adiacent. Valorile obținute de diferiți cercetători variază în funcție de ipotezele adoptate privind
lungimea zonei de contact și forma distribuției de eforturi de compresiune pe această zonă.
Relația propusă în CR6-2006 se bazează pe datele din [Mainstone, R. J., On the Stiffness and Strength of Infilled Frames Proceedings of the Institution of Civil Engineers, 1971].
Determinarea caracteristicilor geometrice și mecanice ale diagonalei comprimate - denumită și diagonala echivalentă ca rezistență și rigiditate cu panoul de umplutură - definită prin lățimea de zidărie
efectivă reprezintă problema cheie pentru stabilirea modelului de calcul.

Figura C.78 Diagonale comprimate în panouri de zidărie de umplutură(A) Panou plin (B) Panou cu gol central (schemă posibilă)
Datele existente în literatură pentru lățimea diagonalei echivalente variază în limite foarte largi.
Această variație rezultă, în special, din nivelul de simplificare adoptat de autori. Relațiile cele mai complexe [Stafford-Smith, B., and Carter, C., A method of analysis for Infilled Frames Proc. ICE, v. 44-
1969] [Mainstone, R. J., On the Stiffness and Strength of Infilled Frames Proceedings of the Institution of Civil Engineers, 1971] au fost stabilite ținând seama de un număr mare de parametri
(dimensiunile zonei de contact, distribuția eforturilor în zona de contact, raportul rigidităților cadrului/panoului etc).
Mai recent, s-au propus relații mai simple, independente de proprietățile cadrului și ale panoului, care definesc lățimea echivalentă a diagonalei ca o fracțiune din lungimea diagonalei panoului (D) dar
care au, de asemenea, variații importante de la un cercetător la altul:
▪ a = D/4 [Paulay, T., and Priestley, M. J. N., Seismic design of reinforced concrete and masonry buildings, John Wiley & Sons, New York, 1992.]
▪ a = D/5 [Penelis, G. G., & Kappos, A. J., Earthquake-resistant concrete structures, E & FN Spon, London, 1997]
▪ a = D/10 [*** Italia Ministero dei Lavori Pubblici, Circolare 10 Aprile 1997, Istruzioni per l'applicazione delle norme tecniche per le costruzioni in zone sismiche di cui al decreto ministeriale 16 gennaio
1996, Supplemento Ordinario alla Gazzetta Uficiale n. 97, 28 Aprile 1997]
În CR6-2006 s-a adoptat valoarea a = D/10 apreciind că valorile date de celelalte propuneri conduc la forțe nerealist de mari în diagonala comprimată și prin urmare la dimensionări suplimentare
excesive ale grinzilor și stâlpilor.
Pentru cadre metalice, cercetări mai vechi, au propus o lățime și mai mare a diagonalei: a = D/3 [Holmes, M., "Steel frames with brickwork and concrete infilling", Proc. of the Institution of Civil
Engineers, part 2, vol. 19, pp. 473-478, London, 1961].
Un calcul mai exact a fost propus în [Mainstone, R. J., Supplementary note on the stiffness and strenght of infilled frames, Current Paper CP13/74, BRE, London, 1974] pornind de la observația că
lățimea diagonalei echivalente nu rămâne constantă, ci depinde de starea de degradare a panoului. Valorile propuse în această lucrare au caracter empiric fiind bazate pe prelucrarea unor date
experimentale:
- la inițierea fisurării (a/D) aprox. = 0.56 sin 2theta [lambda H(et)]3.78
- în faza intermediară și, suficient de exact, până la rupere (a/D) aprox. = 0.17 sin 2theta [lambda H(et)]3.90
Lucrarea [Ghassan Al-Chaar Evaluating Strength and Stiffness of Unreinforced Masonry Infill Structures. US Army Corp of Engineers, Engineer Research and Development Center, January 2002]
analizează și efectul interacțiunii între cele două categorii de solicitări: în planul panoului și perpendicular pe acesta. Experiența ultimelor cutremure a arătat că rezistența panourilor de umplutură la
acțiunea seismică în planul peretelui poate fi drastic redusă în condițiile în care forța perpendiculară pe plan are valori importante. Pe baza unui calcul neliniar cu elemente finite s-a stabilit o relație de
reducere a capacității de rezistență în planul panoului în funcție de intensitatea solicitării perpendiculară pe plan.
Relația propusă pentru evaluarea reducerii rezistenței datorită efectului suprapunerii celor două solicitări are forma:
redus
F (zu) = k F (zu) (C.31)
rd perpendicular Rd
cu
! ¬ ! ¬
k = 1 + §1/4 ro § - §5/4 ro2 § (C.32)
perpendicular ¡ perpendicular± ¡ perpendicular±
unde
ro = [F(E) (perpendicular)]/[F(R) (perpendicular)]

perpendicular
Notațiile folosite mai sus sunt:

- F(E) (perpendicular) forța seismică uniform distribuită normală pe plan determinată conform P100-1/2006, cap. 10;
- F(R) (perpendicular) forța capabilă uniform distribuită normală pe plan determinată conform CR6-2006, 6.6.6.;
- k(perpendicular) coeficientul de reducere a capacității de rezistență în plan F(Rd) (zu) datorită acțiunii seismice perpendiculară pe plan.
6.6.6. Rezistența de proiectare a pereților supuși la încovoiere perpendicular pe planul median
C.6.6.6. (1)
Rezistența la încovoiere perpendicular pe plan se poate dezvolta prin două mecanisme:
1. Rezistența la întindere din încovoiere a zidăriei - conform paragrafului 4.1.1.3.
2. Efectul de arc - perete rezemat lateral (c) și perete rezemat sus și jos (d).
Figura C.79 Rezistența zidăriei la încovoiere perpendicular pe plan

C - forța de compresiune din efectul de arc
Zidăria solicitată normal pe plan se comportă elastic până la fisurare. După fisurare, rezistența la încovoiere este realizată prin secțiunea redusă, analog betonului simplu (se poate admite W(pl)
aprox.= 1.75 W(e)) iar apoi scade relativ rapid dacă nu se dezvoltă efectul de arc.
Existența mecanismului de rezistență prin efectul de arc depinde de îndeplinirea mai multor condiții dintre care menționăm în primul rând existența contactului direct între panou și cadru. De asemenea,
dezvoltarea efectului de arc este limitată de condiția de stabilitate a peretelui sub efectul forței de compresiune (din acest motiv, în unele lucrări, se consideră că efectul poate fi luat în considerare
numai pentru pereți al căror coeficient de zveltețe este <= 25) și de un anumit nivel de rigiditate al elementelor cadrului (grinzi și stâlpi).
Deoarece formarea efectului de arc prezintă un nivel ridicat de incertitudine în ceea ce privește realizarea contactului dintre panou și cadru, în CR6-2006 se consideră că rezistența pereților la acțiunea
încărcărilor perpendiculare pe plan este asigurată numai de rezistența la întindere din încovoiere a zidăriei. În aceste condiții, rezistența de proiectare a pereților structurali sub efectul încărcării
seismice perpendiculare pe plan se determină conform art. 6.6.6. luând în considerare suprapunerea efectelor din încărcările verticale cu acțiunea seismică normală pe plan calculată conform Cap. 10
din Codul P100/1-2006.
În unele cazuri, rezistența de proiectare a panourilor pline poate fi exprimată prin valoarea forței normale pe plan pe care o poate prelua peretele respectiv. Pentru verificarea cerinței de siguranță
această valoare urmează să se compare cu valoarea forței de proiectare calculată conform Cap. 10.
În cazul panourilor cu goluri la care A(gol) > 0.2 A(panou) forța determinată ca mai sus se poate reduce, pentru un panou, cu un coeficient subunitar care înmulțește forța determinată pentru întreg
panoul:
eta(gol) (perpendicular) = 1.25 [1 - A(gol)/A(panou)] (C.33)
Dacă A(gol) <= 0.2 A(panou) existența golului poate fi neglijată.

6.8.1. Verificarea cerinței de rezistență

6.8.1.2. Verificarea cerinței de rezistență pentru solicitările perpendiculare pe planul peretelui
C.6.8.1.2. (2)
Pentru determinarea încărcării seismice perpendiculară pe plan exemplul nr. 13 se bazează pe prevederile Cap. 10 din Codul P100-1/2006.
C.6.8.2. (1)
Verificarea cerinței de rigiditate, prin limitarea driftului, trebuie să aibă în vedere și starea limită în raport cu care se face verificare.
Pentru fiecare categorie de stare limită driftul admisibil este asociat unei anumite configurații a degradărilor exprimată prin distribuția fisurilor și mărimea reziduală a acestora.
În acest sens lucrarea [Alcocer, S.M., Arias, J.G., Flores, L.E. Some developments on performance-based seismic design of masonry structures Institute of Engineering, UNAM, Mexico, 2006]
furnizează următoarele repere provenite din practica din Mexic:
▪ Starea limită de serviciu este considerată atinsă pentru driftul de 0.15% și este caracterizată prin declanșarea procesului de formare a fisurilor înclinate (este atinsă rezistența de fisurare); deschiderea
fisurilor remanente este apreciată la 0.1 mm;
▪ Limita avariilor reparabile este considerată atinsă pentru driftul de 0.25% și este caracterizată prin dezvoltarea fisurilor înclinate pe toată suprafața peretelui, însoțită de fisuri foarte subțiri (fir de păr) în
elementele verticale de confinare și de declanșarea procesului de zdrobire a zidăriei comprimate; deschiderea fisurilor remanente este apreciată la 2.0 mm;
▪ Starea limită ultimă este considerată atinsă pentru driftul de 0.40% și corespunde limitei de rezistență a peretelui când fisurile din zidărie pătrund și în capetele stâlpișorilor de beton armat; se produce
curgerea armăturilor din stâlpișori datorită forfecării precum și declanșarea zdobirii betonului din stâlpișorii comprimați; deschiderea fisurilor remanente este apreciată la 5 mm.
Tot în lucrarea [Alcocer, S.M., Arias, J.G., Flores, L.E. Some developmentson performance-based seismic design of masonry structures Institute of Engineering, UNAM, Mexico, 2006] sunt propuse
următoarele valori ale driftului maxim admisibil în funcție de tipul zidăriei:
▪ Zidărie nearmată/neconfinată -> gamma(lim) = 0.0015;
▪ Zidărie armată -> gamma(lim) = 0.0020;
▪ Zidărie confinată cu elemente pline sau cu goluri și cu armături în rosturile orizontale -> gamma(lim) = 0.0025;
▪ Panouri de umplutură la structuri din cadre -> gamma(lim) = 0.0060.
CAPITOLUL 7.
PREVEDERI CONSTRUCTIVE PENTRU CLĂDIRI DIN ZIDĂRIE
7.1.2.2.2. Prevederi referitoare la centuri
C.7.1.2.2
Prevederea centurilor din beton armat la nivelul planșeelor are ca scop asigurarea unei legături eficiente între elementele structurale verticale (pereții structurali de pe direcțiile principale ale clădirii) și
între pereți și planșee.
C.7.1.2.2. (2) & (3)
Prevederile au ca scop asigurarea funcționării efective a sistemului de centuri din zidărie în vederea menținerii integrității pereților din zidărie sub efectul simultan al încărcărilor seismice în planul
pereților și perpendicular pe acest plan. În particular, prin continuitatea centurii din traveea casei scării se asigură preluarea forței de întindere din diafragma orizontală în acestă secțiune. În lipsa
centurii brațul de pârghie al eforturilor din planșeu este mult redus (uneori la 1/2 din valoarea totală) ceea ce conduce, în special în cazul structurilor cu pereți rari, la necesitatea unor armări puternice la
limita interioară a casei scării.
C.7.1.2.2 (4)
În cazul zidurilor de fațadă centura poate fi retrasă de la fața exterioară pentru aplicarea izolației termice sau a unui finisaj special care să marcheze nivelurile clădirii. În orice caz retragerea nu poate fi
mai mare de 1/3 din lățimea peretelui.
Pentru grosimile curente ale pereților, valorile maxime ale retragerii acceptate sunt:
▪ 7.5 cm pentru perete cu grosimea t = 25 cm
▪ 10.0 cm pentru perete cu grosimea t = 30 cm
▪ 12.5 cm pentru perete cu grosimea t = 37.5 cm
Alte reglementări au prevederi mai severe și limitează retragerea la cel mult 6.0 cm indiferent de lățimea peretelui (Italia).
C.7.1.2.2.1. (1) & (2)
Standardul SR EN 1998-1 stabilește pentru toate elementele de confinare procentul minim de armare longitudinală de 1% și condiția ca aria armăturii longitudinale să fie >= 300 mm2.
Prevederea din CR6-2006, referitoare la procentul minim de armare în stâlpișori >= 0.8% a fost adoptată, cu caracter tranzitoriu, în acest capitol, până la asimilarea EN 1998-1 ca normă națională,
când valoarea de 1% va deveni obligatorie deoarece nu este permisă modificarea acestei prevederi prin Anexă națională.
Oricum, pentru dimensiunea minimă a stâlpișorilor (25x25), cu procentul minim de 0.8%, rezultă Aa = 5.0 cm2. Deoarece 4Φ12 = 4.52 cm2 < A(a,min) prevederea din Cod conduce la 4Φ14 = 6.16 cm2
care corespunde practic procentului minim de 1%.
Pentru dimensiuni mai mari ale stâlpișorilor, procentul minim din EN1998-1 conduce la sporuri de armătură importante în raport cu practica curentă (acest aspect este important în special pentru
stâlpișorii ale căror dimensiuni rezultă din condiții constructive - de exemplu, din necesitatea de modulare conform CR6-2006, 5.2.5 (8)).
Prevederile referitoare la armarea transversală a stâlpișorilor date în CR6-2006, 7.1.2.2.1.(2) corespund cerințelor din EN1998-1 și practicii curente din România.
Prevederile referitoare la bordarea golurilor cu stâlpișori și la sporirea constructivă a dimensiunilor stâlpișorilor (și, implicit, a cantității de armătură din aceștia) conduc la creșterea semnificativă a
momentului capabil al pereților și, în consecință, la creșterea forței tăietoare asociată acestui moment. Din acest motiv, de cele mai multe ori, pentru ca zidăria să poată prelua forța tăietoare care
rezultă este necesar să se prevadă în proiecte elemente pentru zidărie și/sau mortare cu rezistențe mai mari decât cele minime cerute de CR6-2006 și/sau armarea zidăriei în rosturile orizontale.
C.7.1.2.2.4.
Introducerea armăturilor în rosturile orizontale ale zidăriei contribuie la sporirea rezistenței peretelui la forța tăietoare și a ductilității peretelui.
Așa cum rezultă din tabelul 8.4., factorul de comportare q pentru zidăria confinată și armată în rosturile orizontale este mai mare cu 20% decât cel pentru zidăria fără armături în rosturile orizontale.
În condițiile producerii fisurilor înclinate, barele de oțel intersectate de fisuri se opun depărtării celor două fețe ale fisurii și capătă deformații longitudinale. Eforturile care se dezvoltă în armături cresc pe
măsura creșterii deformațiilor, dar numai atât timp cât acestea rămân în domeniul elastic (pentru oțelurile fără consolidare - de tip OB37 și PC52). Forța corespunzătoare reprezintă o parte din
capacitatea totală de rezistență a peretelui.
Numeroase încercări efectuate, atât pe elemente pline cât și pe elemente cu perforații dispuse vertical, au arătat că, pentru pereții solicitați la forță tăietoare în planul lor, prezența armăturilor reduce
procesul de degradare a rezistenței după atingerea valorii maxime și în același timp reduce și uniformizează fisurarea peretelui. Aceste efecte depind de cantitatea de armătură dispusă în rosturi și de
condițiile de ancorare la capetele barelor. Unele încercări au arătat eficiența armăturilor din rosturile orizontale chiar pentru procente mici (aprox. = 0.05%), concretizată prin creșterea raportului dintre
forța tăietoare maximă și forța tăietoare corespunzătoare fisurării.
Pentru a se reduce riscul de rupere a zidăriei din efortul principal de compresiune (rezultat din suprapunerea efortului normal din compresiunea axială cu cel tangențial din forța tăietoare) cantitatea de
armătură longitudinală din rosturi trebuie limitată.
Astfel, în cazul zidăriilor cu elemente cu perforații verticale, în [Alcocer, S.M. and Zepeda, J.A. Behavior of multi-perforated clay brick walls under earthquake-type loading. Proc. of the 8^th North
American Masonry Conference, Austin, Texas, 1998] se recomandă ca procentul maxim al armăturilor orizontale să fie limitat în funcție de rezistența la compresiune a zidăriei [f(k)] și de rezistența
oțelului [f(y)] la valoarea
p(h,max) <= 0.15 f(k)/f(y) (C.34)
În cazul zidăriilor confinate, efectul armăturii din rosturi este îmbunătățit dacă barele sunt ancorate în stâlpișorii de margine.
Eficiența armăturii din rosturile orizontale depinde în mare măsură de calitatea zidăriei, în special de calitatea mortarului, deoarece, în timpul solicitării seismice alternante, aderența între armătură și
mortar se poate deteriora. În această situație eforturile în oțel rămân limitate, fără a se atinge curgerea, și, în consecință, nu se mai produce, pe această cale, disiparea energiei seismice.
C.7.1.2.2.4 (1)
Armăturile prevăzute la (1) elimină, de regulă, avarierea pereților de fațadă pe schema din figura C.77a, dar nu pot preveni ruperea pe schema (b) mai ales dacă în zona respectivă (dincolo de
secțiunea unde au fost oprite barele) în perete există șlițuri verticale.
C.7.1.2.4. (6)
Prevederea ține seama de faptul că, datorită modului de fabricare a oțelului (prin ecruisare), capacitatea de deformare post elastică a STNB este mult mai mică decât cea a oțelurilor de tip OB și PC (a
se vedea STAS 10107/0-90).
Din acest motiv utilizarea plaselor nu este permisă la primul nivel unde, sub efectul acțiunii seismice corespunzătoare accelerației de proiectare, este dirijată, prin concepție, dezvoltarea deformațiilor
postelastice. Pentru celelalte niveluri, dimensionarea barelor din plasă trebuie să se facă astfel încât oțelul să rămână în domeniul elastic de comportare pentru forța tăietoare asociată momentului
capabil al peretelui calculat cu suprarezistența armăturilor dacă la extremitățile peretelui există stâlpișori armați vertical cu oțel OB/PC.
C.7.1.3 (2)
În cazul planșeelor din lemn, realizate în condițiile prevăzute de Codul P100-1/2006, art. 8.5.2.2.(4) sunt necesare și măsuri speciale pentru realizarea legăturilor între grinzi și centurile din beton armat.
Cea mai simplă metoda de legare constă în înglobarea grinzilor în centură pe o lungime suficient de mare pentru a asigura ancorarea în beton. Se consideră că lungimea minimă de înglobare trebuie
să fie de cel puțin 12-15 cm sau cel puțin jumătate din lățimea centurii. Legătura poate fi îmbunătățită cu piese metalice fixate de grinda de lemn și înglobate în beton.
7.2. Prevederi constructive privind infrastructura
C.7.2.
Prevederile din acest articol au ca scop dimensionarea elementelor infrastructurii astfel încât să se evite producerea deformațiilor inelastice în elementele acestui subansamblu structural sau în terenul
de fundare.
C.7.3.1. (2)
Pereții așezați pe planșee în consolă care nu sunt mărginiți de stâlpișori și centuri își pierd stabilitatea datorită mișcării complexe la care sunt supuși (accelerații seismice pe două direcții orizontale și
oscilația verticală a planșeului în consolă).
Figura C.80 Avarierea pereților de fațadă neînrămați, așezati pe console

În absența măsurilor prevăzute în acest aliniat, zidăria parapeților constituie reazem lateral intermediar pentru stâlpi și conduce la scurtarea (secțiunea de "încastrare se deplasează la nivelul superior
al parapetului") și la ruperea acestora.
Figura C.81 Ruperea stâlpilor de cadru datorită scurtării

provocată de parapetul de zidărie
C.7.3.3. (6)
Din analiza efectuată după cutremurul din 1940 de către A.A. Beleș - Cutremurul și Construcțiile - Bucuresti 1941, cităm, cât mai aproape de exprimarea originară a autorului, remarcile privind
comportarea seismică a coșurilor și explicațiile, de cele mai multe ori evidente, ale situațiilor constatate:
Coșurile au suferit deasemeni foarte mult. În special coșurile înalte, și cele cu căciulă s-au prăbușit distrugând alocuri învelitorile și chiar planșeele. Distrugerea coșurilor chiar la cutremure de mai mică
intensitate (de gradul VI, de exemplu) se explică și prin faptul că zidăria acestor coșuri sub acțiunea fumului, a variațiilor de temperatură, a ploii, a înghețului și dezghețului este în bună parte alterată.
Chiar la coșuri joase care s-au prăbușit, în majoritatea cazurilor, zidăria se găsea complet dezagregată pe învelitoare.
C.7.3.3. (8)
Prevederea are în vedere evitarea/limitarea riscului prăbușirii calcanelor/frontoanelor înalte care nu au structură proprie sau nu sunt ancorate de elementele structurale. Prin cădere aceste elemente
pot produce accidente în exteriorul clădirii sau pot avaria clădirile adiacente care au înălțime mai mică.
Figura C.82. Căderea calcanului a avariat clădirea vecină București, 1977,

C.7.3.3. (9)
Calculul stâlpișorilor se face pentru forțele seismice de proiectare determinate conform Codului P100-1/2006, cap. 10. În cazul în care elementele de beton ale calcanului (stâlpișori și/sau centuri) sunt
legate și de șarpanta clădirii aceasta va fi verificată pentru forțele de reacțiune care se dezvoltă în punctele de prindere.
C.7.3.3. (10)
Pentru realizarea cornișelor și brâurilor prin zidire se recomandă ca avansarea în consolă la fiecare asiză să nu depășească 1/3 din lățimea elementului sau 1/2 din înălțimea acestuia. În cazul în care
cornișa se execută peste nivelul ultimului planșeu (constituie atic al terasei) la partea superioară se va prevedea o centură de beton armat continuă pe toată lungimea cornișei. În funcție de valoarea
eforturilor datorate acțiunii seismice perpendiculare pe planul cornișei în zidărie se vor prevedea stâlpișori de beton armat în continuarea celor de la nivelul inferior.
Figura C.83 Zidirea cornișelor și brâurilor
CAPITOLUL 8.
EXECUTIA CONSTRUCȚIILOR DIN ZIDARIE
8.1. Generalităti

C 8.1.1. (1) - Realizarea zidăriei trebuie să țină seama de reglementările impuse de standardul SR EN 1996-2:2006 "Proiectarea structurilor din zidărie. Partea 2: Proiectare, alegere materiale si
execuție zidărie".
C 8.1.1. (2) - Pentru zidării realizate cu rosturi subțiri sau realizate cu elemente pentru zidărie speciale din categoria I (ex. H, care au înglobate materiale de izolare fonică, etc.) punerea în operă se va
face pe baza altor prevederi (documentatiei tehnice puse la dispozitie de producator) sau pe baza unui aviz tehnic pentru procedeul de realizare.
C 8.1.1. (3) - Instructiunile tehnice sau avizele tehnice trebuie să facă parte integrantă din proiect (asimilate si agreate de către proiectant) și cunoscute în totalitatea lor de către executant. Executantul
trebuie să facă dovada capabilitătii de aplicare a procedeului respectiv.
8.2. Materiale
8.2.1. Acceptare, manipulare si depozitarea materialelor
C 8.2.1. (1) - Materialele utilizate pentru realizarea zidăriei trebuie să satisfacă cerintele standardelor SR EN 771-1.....6 fiind obligatoriu să poarte marcajul CE.
Pentru utilizarea altor materiale de zidărie (fără marcaj CE) se vor aplica prevederile Hotararii de Guvern nr. 622/2004 referitoare la "Stabilirea condițiilor de introducere pe piată a produselor pentru
construcții".
C 8.2.1. (2) - Pentru produsele care nu sunt conforme cu standardul SR EN 771, sau pentru produse recuperate, caracteristicile materialelor, metodele de verificare precum și cerințele de eșantionare
se stabilesc prin specificațiile din proiect.
C 8.2.1. (3) - Materialele pentru zidărie trebuie să fie capabile de a rezisța la acțiunile la care este probabil să fie expuse, inclusiv la acțiunea mediului inconjurator.
C 8.2.1 (4) - La acceptarea materialelor pentru zidărie se va ține seama de asigurarea exigentelor de durabilitate pentru conditiile de expunere ale zidăriei terminate. Incadrarea în clasa de expunere se
va face conform SR EN 1996-2:2006 pct. 2.1.2.1.
8.2.3. Prepararea materialelor
C 8.2.3 (1) - Pentru asigurarea durabilitații zidăriei, mortarele utilizate trebuie să satisfacă cerintele claselor de expunere specificate in standardele SR EN 998-2 si SR EN 1996-2 anexa B.
C 8.2.3 (2) - Folosirea mortarelor pentru rosturi subțiri sau a mortarelor usoare (termorezistente) se va face pe baza unui aviz tehnic. Problema utilizarii acestor mortare nu este reglementată în prezent
în Romania, fiind necesare studii care sa puna în evidentă comportarea zidăriilor la actiuni dinamice, caracteristici de rezistentă precum și aspectele tehnologice legate de utilizarea acestora
(preparare, timp de priză, punerea în opera, condiții de intarire etc.).
Utilizarea acestor mortare implică dificultăți practice de punere în operă ce constau în: utilizarea blocurilor de zidărie cu fete plane cu abateri dimensionale stricte (in general blocuri cu fete rectificate)
fiind parte a unui procedeu;
- o executie ingrijită a elementelor structurale cu care conlucrează stalpi, grinzi, buiandrugi, plansee;
- rezolvarea modului de asigurare a ancorării zidăriei (imposibilitatea de a se asigura pozarea armăturilor in rosturi orizontale și a acoperirii cu mortar a acestora). Este necesară utilizarea de armături
speciale (a se vedea comentariul C 3.4.1 (1) fig. C.28.
- dificultate la punerea în operă în cazul utilizării mortarelor pe bază de polimeri;
C.8.2.3. (3) Specificatiile de la acest pct. sunt conforme cu standardul SR EN 1996-2:2006.
8.2.3.1. Prepararea mortarelor și betoanelor la șantier. Generalități
8.2.3.2. Utilizarea mortarelor predozate
C 8.2.3.2 (1) - Mortarele predozate trebuie utilizate înainte de expirarea duratei de utilizare stabilită de producator.
C 8.2.3.2 (2) - Se recomanda, ca atunci cand sunt suspiciuni referitoare la modul de păstrare pană la momentul preparării, să se preleveze eșantioane din lot și să se efectueze incercările referitoare la
rezistentele mortarului proaspăt și întărit în conformitate cu standardele SR EN 1015.
Utilizarea acestor mortare se va face numai după confirmarea calitatii lor. Se interzice utilizarea mortarelor predozate depozitate în conditii improprii.
8.2.2. Armături
C.8.2.2 -
Armăturile utilizate sub formă de ancore (la zidăriile multistrat ale fatadelor ventilate) trebuie să asigure durabilitatea în timp. Fiind amplasate în zone în care nu se poate face un control al acestora, se
recomandă utilizarea ancorelor executate din otel inox. Durabilitatea acestor ancore trebuie să fie egală cu durabilitatea zidariei.
8.3. Executarea zidăriilor
C 8.3.1. (1) - Pentru elementele de zidărie, cu pereti subțiri din grupa 2 S, taierea la santier a unor elemente de completare se va face cu dispozitive speciale de tip disc diamantat sau cuter tip aligator
cu dinți diamantați.
Se interzice utilizarea metodei traditionale de spargere cu ciocanul.
C 8.3.1 (2) - Elementele cu pereți subțiri din grupa 2 S se vor poza prin utilizarea ciocanului din cauciuc pentru a se evita spargerea elementului. In cazul utilizării metodei clasice cu ciocanul metalic
exista riscul de spargere a elementului de zidarie (microfisurare sau spargere locala).
C 8.3.1 (3) - Se interzice utilizarea elementelor cu pereți subțiri de tip 2 S ce prezinta fisuri sau stirbituri semnificative.
C 8.3.1 (4) - Betoanele utilizate la realizarea elementelor de confinare verticale (stalpisori) trebuie să aiba lucrabilitatea si dozajul corespunzator astfel încat la turnare să nu se producă segregări sau
caverne.
8.3.2. Rosturi
8.3.2.1. Generalități
C 8.3.2.1 (1) - Pentru elemente de zidărie de forme speciale de tip "cu lacaș de mortar" mortarul utilizat la umplerea lăcașelor trebuie să aibă consistenta necesară pentru umplerea integrală a
acestora.
C 8.3.2.1 (2) - Pentru blocurile ceramice cu goluri verticale stratul de mortar aplicat trebuie să aibă grosimea necesară astfel încat sa se asigure intrarea mortarului in goluri nu mai mult de 15 mm.
8.3.2.5. Montarea armăturilor
C 8.3.2.5 (1) - Armăturile sub formă de ancore la elementele de tip multistrat precum și armăturile de ancoraj in rosturi orizontale se vor poza pe masura executiei zidăriei, concomitent in ambele
elemente.
C 8.3.2.5. (2) - La elementele de confinare ale zidăriei, pozarea armăturilor precum și a elementelor de zidărie se va face astfel încat să se asigure stratul de acoperire cu beton corespunzator zonei de
expunere.
8.4. Protecția zidăriei nou executate
8.4.3. Protecția împotriva înghețului
C 8.4.3. (1) - Nu se vor folosi la realizarea zidăriilor elemente de zidărie sau componente (agregate) ce contin cristale de gheată sau incluziuni de apă inghetată.
C 8.4.3. (2) - Nu se vor folosi săruri sau substante impotriva înghetului dacă acestea nu sunt specificate în proiect.
C 8.4.3 (3) - Pentru elementele de zidărie cu absorbtie ridicată de apă si sensibilitate la fenomene de gelinitate (elemente cu pereti subtiri) se recomandă utilizarea acestora, după expunerea la procese
de ingheț-dezgheț, numai după verificarea caracteristicilor mecanice.
8.4.4. Incărcarea zidăriei
C 8.4.4 (1) - Elemente auxiliare utilizate la execuția zidăriei (schele, esafodaje, etc) nu se vor sprijini de zidăria nou executată pană la atingerea unei rezistente corespunzatoare preluării acestor
solicitări.
8.4.5. Abateri limită
C 8.4.5 (1) - Se admit valori mai mari fată de cele prezentate in tab.9.1 numai în cazurile in care pentru calcul structural depasirea este admisă. Acest lucru se va mentiona explicit în specificațiile de
proiectare.
C 8.4.5 (2) - In cazul in care se folosesc blocuri pentru zidărie cu rosturi subțiri abaterile limită se vor preciza în avizele tehnice sau în documentația de proiectare.
ANEXA A
la Anexa I informativă - Comentarii referitoare la prevederile reglementării tehnice Cod de proiectare pentru structuri din zidărie", indicativ CR 6-2006
STANDARDE EUROPENE ARMONIZATE ADOPTATE ÎN ROMÂNIA (SR EN)

Specificații ale elementelor pentru zidărie
SR EN 771-1:2003; SR EN 771-1:2003/A1:2005
Specificații ale elementelor pentru zidărie. Partea 1: Elemente pentru zidărie de argilă arsă
SR EN 771-2:2003; SR EN 771-2:2003/A1:2005
Specificații ale elementelor pentru zidărie. Partea 2: Elemente pentru zidărie de silico-calcare
SR EN 771-3:2004; SR EN 771-3:2004/A1:2005
Specificații ale elementelor pentru zidărie. Partea 3: Elemente pentru zidărie de beton cu agregate (agregate grele și ușoare)
SR EN 771-4:2004; SR EN 771-4:2004/A1:2005
Specificații ale elementelor pentru zidărie. Partea 4: Elemente pentru zidărie de beton celular autoclavizat
SR EN 771-5:2004; SR EN 771-5:2004/A1:2005
Specificații ale elementelor pentru zidărie. Partea 5: Elemente pentru zidărie de piatră artificială
SR EN 771-6:2006
Specificații ale elementelor pentru zidărie. Partea 6: Elemente pentru zidărie de piatră naturală
SR EN 1469:2005
Produse din piatră naturală. Plăci pentru pereți. Condiții
SR EN 14618:2006
Piatră aglomerată. Terminologie și clasificare
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie
SR EN 772-1:2001
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 1: Determinarea rezistenței la compresiune
SR EN 772-2:2000; SR EN 772-2:2000/A1:2006
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 2: Determinarea procentuală a ariei golurilor din elementele pentru zidărie (prin amprentă pe hârtie)
SR EN 772-3:2000
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 3: Determinarea prin cântărire hidrostatică a volumului net și a procentului de goluri al elementelor pentru zidărie din argilă arsă
SR EN 772-5:2002
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 5: Determinarea conținutului de săruri solubile active al elementelor pentru zidărie din argilă arsă
SR EN 772-6:2002
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 5: Determinarea rezistenței la tracțiune prin încovoiere a elementelor pentru zidărie de beton cu agregate
SR EN 772-7:2000
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 7: Determinarea absorbției de apă prin fierbere pentru ruperea capilarității elementelor pentru zidărie din argilă arsă
SR EN 772-9:2000; SR EN 772-9:2000/A1:2006
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 9: Determinarea volumului și procentului de goluri și a volumului net absolut al elementelor de silico-calcar și de argilă arsă pentru zidărie, prin
umplere cu nisip
SR EN 772-10:2001
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 10: Determinarea conținutului de umiditate a elementelor pentru zidărie de silico-calcar și de beton celular autoclavizat.
SR EN 772-11:2003; SR EN 772-11:2003/A1:2004
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 11: Determinarea absorbției de apă datorită acțiunii capilare a elementelor pentru zidărie de beton cu agregate, piatră artificială și naturală și
viteza inițială de absorbție a apei a elementelor pentru zidărie din argilă.
SR EN 772-13:2001
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 13: Determinarea densității aparente și absolute în stare uscată a elementelor pentru zidărie (cu excepția pietrei naturale).
SR EN 772-14:2004
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 13: Determinarea vatiației dimensionale datorită umidității a elementelor pentru zidărie de beton cu agregate și de piatră artificială
SR EN 772-15:2003
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 13: Determinarea permeabilității la vapori de apă a elementelor pentru zidărie de beton celular autoclavizat (BCA)
SR EN 772-16:2001; SR EN 772-16:2001/A1:2006; SR EN 772-16:2001/A2:2006
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 16: Determinare dimensiuni
SR EN 772-19:2003
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 19: Determinarea dilatării la umiditate a elementelor ceramice cu goluri orizontale mari pentru zidărie de argilă
SR EN 772-20:2003; SR EN 772-20:2003/A1:2006
Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 20: Determinarea planității elementelor pentru zidărie
SR EN 12372:2007
Metode de încercare a pietrei naturale. Determinarea rezistenței la flexiune sub sarcina concentrată
SR EN 14147:2004
Metode de încercare a pietrei naturale. Determinarea rezistenței la îmbătrânire prin acțiunea ceții saline
SR EN 14157:2006
Metode de încercare a pietrei naturale. Determinarea rezistenței la abraziune
SR EN 14580:2005
Metode de încercare a pietrei naturale. Determinarea modulului de elasticitate static
SR EN 14581:2006
Metode de încercare a pietrei naturale. Determinarea coeficientului de dilatare termică liniară
SR EN 14617-1:2006
Piatră aglomerată. Metode de încercare. Partea 1: Determinarea densității aparente și absorbției de apă
SR EN 14617-2:2008
Piatră aglomerată. Metode de încercare. Partea 1: Determinarea rezistenței la flexiune (tracțiune)
SR EN 14617-4:2006
Piatră aglomerată. Metode de încercare. Partea 4: Determinarea rezistenței la abraziune
SR EN 14617-5:2006
Piatră aglomerată. Metode de încercare. Partea 5: Determinarea rezistenței la îngheț și dezgheț
SR EN 14617-6:2006
Piatră aglomerată. Metode de încercare. Partea 6: Determinarea rezistenței la șoc termic
SR EN 14617-8:2008
Piatră aglomerată. Metode de încercare. Partea 6: Determinarea rezistenței la fixare (gaura de agrafare)
SR EN 14617-9:2006
Piatra aglomerată. Metode de încercare. Partea 9: Determinarea rezistenței la impact
SR EN 14617-10:2006
Piatra aglomerată. Metode de încercare. Partea 10: Determinarea rezistenței chimice
SR EN 14617-11:2006
Piatra aglomerată. Metode de încercare. Partea 11: Determinarea coeficientului de dilatare termică liniară
SR EN 14617-12:2006
Piatră aglomerată. Metode de încercare. Partea 12: Determinarea stabilității dimensionale
SR EN 14617-13:2006
Piatră aglomerată. Metode de încercare. Partea 13: Determinarea rezistivității electrice
SR EN 14617-15:2006
Piatra aglomerată. Metode de încercare. Partea 15: Determinarea rezistenței la compresiune

SR EN 14617-16:2006
Piatra aglomerată. Metode de încercare. Partea 16: Determinarea dimensiunilor, caracteristicilor geometrice și calității suprafeței plăcilor modulare
SR EN 679:2006
Determinarea rezistenței la compresiune a betonului celular autoclavizat
SR EN 1354:2006
Determinarea rezistenței la compresiune a betonului cu agregate ușoare cu structura deschisă
Mortare și materiale pentru mortare
SR EN 934-1:2008
Aditivi pentru beton, mortar și pastă. Partea 1: Cerințe comune
SR EN 934-2:2009
Aditivi pentru beton, mortar și pastă. Partea 2: Aditivi pentru beton. Definiții, condiții, conformitate, marcare și etichetare
SR EN 934-2:2003; SR EN 934-2:2003/A1:2005
Aditivi pentru beton, mortar și pastă. Partea 2: Aditivi pentru beton. Definiții, condiții, conformitate, marcare și etichetare
SR EN 934-3:2004; SR EN 934-3:2004/AC:2005
Aditivi pentru beton, mortar și pastă. Partea 3: Aditivi pentru mortar de zidărie. Definiții, condiții, conformitate, marcare și etichetare
SR EN 934-6:2002; SR EN 934-6:2002/A1:2006
Aditivi pentru beton, mortar și pastă. Partea 6: Eșantionare, control și evaluare a conformității
SR EN 12878:2005; SR EN 12878:2005/AC:2006
Pigmenți pentru colorarea materialelor de construcție pe bază de ciment și/sau var. Specificații și metode de încercare
SR EN 998-1:2004; SR EN 998-1:2004/AC:2006
Specificație a mortarelor pentru zidărie - Partea 1: Mortare pentru tencuire și gletuire
SR EN 998-2:2004
Specificație a mortarelor pentru zidărie - Partea 2: Mortare pentru zidărie
Încercarea mortarelor și a materialelor pentru mortare
SR EN 413-2:2005
Ciment pentru zidărie. Partea 2: Metode de încercare
SR EN 480-6:2006
Aditivi pentru beton, mortar și pastă. Metode de încercare - Partea 6: Analiza în infraroșu
SR EN 1015-1:2001/A1:2007
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 1: Determinarea distribuției granulometrice (analiza prin cernere)
SR EN 1015-2:2001/A1:2007
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 2: Eșantionare globală a mortarelor și pregătire mortare de încercat
SR EN 1015-3:2001; SR EN 1015-3:2001/A1:2004; SR EN 1015-3:2001/A2:2007
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 3: Determinarea consistenței mortarului proaspăt (cu masa de împrăștiere)
SR EN 1015-6:2001; SR EN 1015-6:2001/A1:2007
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 6: Determinarea densității aparente a mortarului proaspăt
SR EN 1015-7:2001
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 7: Determinarea conținutului de aer din mortarul proaspăt
SR EN 1015-9:2002; SR EN 1015-9:2002/A1:2007
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 9: Determinarea duratei de lucrabilitate și timpului de corecție a mortarului proaspăt
SR EN 1015-10:2002; SR EN 1015-10:2002/A1:2007
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 10: Determinarea densității aparente a mortarului întărit
SR EN 1015-11:2002; SR EN 1015-11:2002/A1:2007
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 11: Determinarea rezistenței la încovoiere a mortarului întărit
SR EN 1015-17:2001; SR EN 1015-17:2001/A1:2006
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 17: Determinarea conținutului de clorură solubilă din mortarele proaspete
SR EN 1015-18:2003
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 18: Determinarea coeficientului de absorbție a apei datorată acțiunii capilare a mortarului întărit
SR EN 1015-19:2003; SR EN 1015-19:2003/A1:2006
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie - Partea 19: Determinarea permeabilității la vapori de apă a mortarelor pentru tencuire și gletuire
SR EN 1015-21:2004
Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie. Partea 21: Determinarea compatibilității mortarelor de exterior pentru tencuiala monostrat cu suporturile
Specificații ale componentelor auxiliare pentru zidărie
SR EN 845-1+A1:2008
Specificație a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 1: Agrafe, bride de fixare, etriere suport și console
SR EN 845-2:2004
Specificație a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 2: Buiandrugi
SR EN 845-3+A1:2008
Specificație a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 3: Plase de oțel pentru armarea îmbinărilor orizontale
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie.
SR EN 846-2:2002
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 2: Determinarea rezistenței la aderență a armăturilor din rosturile cu mortar
SR EN 846-3:2002
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 3: Determinarea rezistenței la forfecarea sudurilor în armătura confecționată
SR EN 846-4:2002; SR EN 846-4:2002/A1:2005
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 4: Determinarea rezistenței și caracteristicilor deformării sub sarcină a bridelor de fixare
SR EN 846-5:2002
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 5: Determinarea rezistenței la tracțiune și compresiune și caracteristicile deformării legăturilor peretelui (încercare între două
elemente)
SR EN 846-6:2002
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 6: Determinarea rezistenței la tracțiune și compresiune și caracteristicile deformării legăturilor peretelui montate la suprafață
(încercare pe fața elementului)
SR EN 846-7:2002
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 7: Determinarea rezistenței la forfecare și caracteristicile deformării legăturilor la forfecare și legăturilor la alunecare (încercare pe
două elemente pentru legăturile din rost)
SR EN 846-8:2002
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 8: Determinarea rezistenței și caracteristicile deformării etrierilor suport
SR EN 846-9:2002
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 9: Determinarea rezistenței la încovoiere și rezistenței la forfecare a buiandrugilor
SR EN 846-10:2003
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 10: Determinarea rezistenței și caracteristicile deformării sub sarcină a consolelor
SR EN 846-11:2002
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 11: Determinarea dimensiunilor și curburii buiandrugilor
SR EN 846-13:2002
Metode de încercare a componentelor auxiliare pentru zidărie. Partea 13: Determinarea rezistenței la șoc mecanic, abraziune și coroziune a acoperirilor organice
Metode de încercare a zidăriei
SR EN 1052-1:2001
Metode de încercare a zidăriei. Partea 1: Determinarea rezistenței la compresiune
SR EN 1052-2:2001
Metode de încercare a zidăriei. Partea 2: Determinarea rezistenței la încovoiere
SR EN 1052-3:2003; SR EN 1052-3:2003/A1:2007
Metode de încercare a zidariei. Partea 3: Determinarea rezistenței inițiale la forfecare
SR EN 1052-4:2001
Metode de încercare a zidăriei. Partea 4: Determinarea rezistenței la forfecare ținând seama de umiditatea inclusă
SR EN 1052-5:2005
Metode de încercare pentru zidărie. Partea 5: Determinarea rezistenței la rupere a îmbinării prin metoda momentului de încovoiere aplicat în capătul peretelui
Notă
Conform precizărilor ASRO:
1°. Este important ca utilizatorii standardelor române (SR EN) să se asigure că sunt în posesia ultimei ediții și a tuturor modificărilor.
2°. Informațiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române și în Buletinul Standardizării.
ANEXA Nr. 2
EXEMPLE DE CALCUL
Lista exemplelor
EXEMPLUL NR. 1
Calculul încărcărilor gravitaționale, permanente și de exploatare, pe pereții structurali -> Art. 6.2.2.1
EXEMPLUL NR. 2.
Calculul rezistenței de proiectare la compresiune axială N(Rd) pentru un perete de zidărie nearmată -> Art. 6.6.2.
EXEMPLUL Nr. 3.
Calculul rezistenței de proiectare la compresiune excentrică - momentul încovoietor capabil [M(Rd)] asociat unei forțe axiale date [N(Ed)] - pentru un perete din zidărie nearmată cu secțiune I cu tălpi
inegale -> Art. 6.6.3.2.
EXEMPLUL NR. 4
Calculul rezistenței de proiectare la compresiune excentrică - momentul încovoietor capabil [M(Rd)] asociat unei forțe axiale date [N(Ed)] - pentru un perete din zidărie nearmată cu secțiune
dreptunghiulară -> Art. 6.6.3.2.
EXEMPLUL NR. 5
Calculul rezistenței de proiectare la compresiune excentrică - momentul încovoietor capabil [M(Rd)] asociat unei forțe axiale date [N(Ed)] - pentru un perete din zidărie confinată cu secțiune
EXEMPLUL NR. 6.
Calculul rezistenței de proiectare maxime la compresiune excentrică pentru un perete din zidărie confinată cu secțiune dreptunghiulară -> Art. 6.6.3.3.
EXEMPLUL NR. 7.
Calculul rezistenței de proiectare la compresiune excentrică - momentul încovoietor capabil [M(Rd)] asociat unei forțe axiale date [N(Ed)] - pentru un perete din zidărie cu inimă armată (ZIA) cu secțiune
EXEMPLUL NR. 8.
Calculul rezistenței de proiectare la forță tăietoare [V(Rd)] pentru un perete din zidărie nearmată cu secțiune dreptunghiulară -> Art. 6.6.4.2.
EXEMPLUL NR. 9
Calculul rezistenței de proiectare la forță tăietoare pentru un perete din zidărie confinată cu secțiune dreptunghiulară -> Art. 6.6.4.3
EXEMPLUL NR. 10
Calculul rezistenței de proiectare la forță tăietoare pentru un perete din zidărie confinată și armată în rosturile orizontale cu secțiune dreptunghiulară -> Art. 6.6.4.4.
EXEMPLUL NR. 11
Calculul rezistenței de proiectare a unui panou de zidărie de umplutură într-un cadru de beton armat -> Art. 6.6.5.
EXEMPLUL Nr. 12
Determinarea coeficientului de reducere a lățimii diagonalei la panourile de zidărie de umplutură -> Art. 6.6.5.
EXEMPLUL NR. 13
Calculul rezistenței de proiectare a unui perete despărțitor din zidărie de cărămidă pentru acțiunea seismică perpendiculară pe plan -> Art. 6.6.6.
EXEMPLUL NR. 1
Calculul încărcărilor gravitaționale, permanente și de exploatare, pe pereții structurali -> Art. 6.2.2.1
Figura Ex. 1.1

1. Date generale
1.1. Aria construită pe nivel
▪ 10.30 x 10.30 = 106.09 m2 aprox. 106,0 m2

1.2. Aria utilă (aria planșeului) pe nivel
▪ 2 x (5.725+3.725) x 4.725 = 89.30 m2

1.3. Înălțimea nivelului
▪ h(et) = 3.00 m
1.4. Înălțimea totală a clădirii
▪ P + 3E -> H(tot) = 12.0 m
1.5. Zidărie:

▪ Elemente cu goluri verticale din argilă arsă cu 45% goluri (valoarea maximă admisă conform Anexei naționale la standardul SR EN 1998-1)
1.6. Tencuială pe ambele fețe 2 cm -> greutate totală 2 x 0.02 x 2.0 = 0.08 t/m2 (0.8 kN/m2) perete
1.7. Greutate perete tencuit pe m2 perete
▪ perete t = 25 cm -> g(z) = 0.355 t/m2 (3.55 kN/m2) -> gamma(zid) = 1.42 t/m3 (14.2 kN/m3)
▪ perete t = 30 cm -> g(z) = 0.415 t/m2 (4.15 kN/m2) -> gamma(zid) = 1.38 t/m3 (13.8 kN/m3)
1.8. Greutate volumetrică zidărie tencuită (valoare medie)
▪ gamma(zid) = 1.4 tone/m3 (14 kN/m3)

2. Încărcare din planșeu
▪ încărcare permanentă:
- placa b.a. - 15 cm 0.375 t/m2 (3.75 kN/m2)
- tencuiala 2 cm 0.040 t/m2 (0.40 kN/m2)
- pardoseala + șapă 0.150 t/m2 (1.50 kN/m2)
- pereti despărțitori ușori 0.080 t/m2 (0.80 kN/m2)
Total 0.645 t/m2 (6.45 kN/m2)

▪ încărcare de exploatare:
- locuințe 0.150 t/m2 (1.50 kN/m2)

▪ încărcare totală în gruparea fundamentală
- 1.35 x 0.645 + 1.50 x 0.150 = 1.095 t/m2 (10.95 kN/m2) aprox. 1.10 t/m2 (11 kN/m2)
▪ încărcare totală în gruparea seismică
- 1.00 x 0.645 + 0.4 x 0.150 = 0.705 t/m2 (7.05 kN/m2) aprox. 0.70 t/m2 (7 kN/m2)
▪ încărcări pe pereți provenite de la planșee (figura Ex. 1.2)
- încărcarea pe unitatea de lungime se calculează cu relațiile
- > pe latura scurtă (l1): q1 = ql1/4
- > pe latura lungă (l2):) q2 = q1(2 - l1/l2)
- valorile încărcărilor pentru gruparea seismică sunt date în figura Ex. 1.2
- încărcarea pe fiecare element (EZ) se calculează pentru zona aferentă (lungimile laturilor care reazemă pe elementul respectiv, inclusiv 1/2 din lățimea golului alăturat) -> pentru EZ1:
(1.00 + 0.6)x 0.83 + (2.125+1.05) x 0.97 = 4.31 tone. (43.1 kN)
Figura Ex. 1.2

3. Încărcări din greutatea proprie a zidăriei și planșee
Tabelul Ex. 1.1
EZ A(zid) Volum zidărie Greutate zidărie Încărcări planșee Încărcări totale
G.S G.F G.S G.F G.S G.F
m2 m3 kN kN kN kN kN kN
EZ1 1.03 3.54 495 668 431 676 93 134
EZ2 0.30 1.44 201 271 181 284 38 56
EZ3 1.10 4.01 561 757 715 1122 128 188
EZ4 0.84 3.11 435 587 403 632 84 122
EZ5 1.34 4.61 645 870 761 1194 141 206
EZ6 1.975 6.34 887 1197 1766 2772 265 397
EZ7 1.37 4.76 6.66 899 796 1249 146 215
EZ8 0.84 3.20 448 604 293 460 74 106
EZ9 1.18 4.09 572 772 563 883 114 166
EZ10 0.91 3.46 484 653 317 497 80 115
TOTAL 10.88 38.56 5394 7278 6226 9769 1163 1705
Valorile încărcării totale raportată la aria construită pe nivel:
▪ G.F. : 170.5/106.0 = 1.60 t/m2 (16 kN/m2)
▪ G.S. : 116.3/106.0 = 1.09 t/m2 (10.9 kN/m2)

4. Forțe axiale totale pe pereți din încărcările gravitaționale
Tabelul Ex. 1.2.
EZ Nivel 4 Nivel 3 Nivel 2 Nivel 1
G.S G.F G.S G.F G.S G.F G.S G.F
kN kN kN kN kN kN kN kN
EZ1 93 134 186 268 279 402 372 536
EZ2 38 56 76 112 114 168 152 224
EZ3 128 188 256 376 384 564 512 752
EZ4 84 122 168 244 252 366 336 488
EZ5 141 206 282 412 423 618 564 824
EZ6 265 397 530 794 795 1191 1060 1588
EZ7 146 215 292 430 438 645 584 860
EZ8 74 106 148 212 222 318 296 424

EZ9 114 166 228 332 342 498 456 664
EZ10 80 115 160 212 240 345 320 460
5. Eforturi unitare de compresiune în pereți

Tabelul Ex. 1.3.
EZ Nivel 4 Nivel 3 Nivel 2 Nivel 1
G.S G.F G.S G.F G.S G.F G.F G.S
kN/m2 kN/m2 kN/m2 kN/m2 kN/m2 kN/m2 kN/m2 kN/m2
EZ1 90 130 180 260 270 390 360 520
EZ2 127 187 254 374 381 561 508 748
EZ3 116 171 232 342 348 513 464 684
EZ4 100 145 200 290 300 435 400 580
EZ5 105 154 210 308 315 462 420 616
EZ6 134 201 268 402 402 603 536 804
EZ7 107 157 214 314 321 471 428 628
EZ8 88 126 176 252 264 378 352 504
EZ9 97 141 194 282 291 423 388 564
EZ10 88 126 176 252 264 378 352 504
Valorile medii ale efortului unitar de compresiune din încărcări gravitaționale pentru un nivel:
▪ G.F. - > sigma(med) (G.F) = 170.5/10.88 = 15.7 t/m2 (157 kN/m2)
▪ G.S. - > 2 sigma(med) (G.S) = 116.3/10.88 = 10.7 t/m2 (107 kN/m2)

EXEMPLUL NR. 2.
Calculul rezistenței de proiectare la compresiune axială N(Rd) pentru un perete de zidărie nearmată -> Art. 6.6.2.
1. Date generale
1.1. Dimensiuni
l(w) = 100 cm
t = 25 cm (nivel curent)
t = 37.5 cm (parter)
h(et) = 300 cm
1.2 Încărcarea pe etaj
▪ N(etaj) (zid) = 2.52 tone/etaj (25.2 kN/etaj) -> valoarea de proiectare N(etaj,d) (zid) = 1.35 x 2.52 = 3.4 tone/etaj (34 kN/etaj)
▪ N(etaj,d) (planșeu) = 2.9 tone/etaj (29 kN/etaj) (valoarea este calculată cu coeficientul 1.35 pentru încărcările permanente și 1.50 pentru încărcarea utilă)
▪ N(etaj,d) (total) = 3.4 + 2.9 = 6.3 tone/etaj (63 kN/etaj)
2. Încărcarea totală adusă de etajele I -:- III (forța notată N1 în figura Ex. 2.1)
▪ N1 = 3 x 6.3 = 18.9 tone (189 kN)
▪ Excentricitatea forței N1 față de axul peretelui de la parter
[t(z)]^(P) - [t(z)]^(E) 37.5 - 25.0

d1 = ||||||||||||||||||||||| = ||||||||||| = 6.25 cm
2 2
3. Încărcarea adusă de planșeul peste parter (forța notată N2 în figura Ex. 2.1)
▪ N2 = 2.90 tone (29 kN)
▪ Lungimea de rezemare a planșeului pe zidul parterului (distanța notată "a" în figura 6.4 din Cod): a = 30 cm
▪ Poziția forței N2 în raport cu fața interioară a peretelui a/3 = 10.0 cm
▪ Excentricitatea forței N2 față de axul peretelui de la parter
[t(z)]^(P) a 37.5 30.0

d2 = |||||||||| - ||| = |||| - |||| = 8.75 cm
2 3 2 3
Figura Ex. 2.1. Determinarea excentricității structurale e(i0)

4. Excentricitatea datorată încărcării excentrice - e(i0) - (formula 6.1 din Cod)
Cele două forțe au excentricități de semne contrare față de axul peretelui de la parter
N1d1 - N2d2 18.9 x 6.25 - 2.9 x 8.75

e(i0) = ||||||||||| = |||||||||||||||||||||||| = 4.25 cm
N1 + N2 18.9 + 2.9
5. Excentricitatea accidentală e(a)

▪ în funcție de grosimea peretelui (formula 6.2a din Cod)
[t(z)]^(P) 37.5
e(at) = |||||||||| = |||| 1.25 cm
30 30
▪ în funcție de înălțimea etajului (formula 6.2b din Cod)
h(et) 300
e(ah) = ||||| = ||| = 1.00 cm
300 300
▪ e(a) = max[e(at), e(ah)] = 1.25 cm

Notă . Excentricitatea accidentală poate fi determinată direct din tabelul C 24
6. Excentricitatea datorată acțiunii vântului.
▪ Presiunea vântului pe fațadă g(v) = 0.15 tone/m2 (1.5 kN/m2) (valoare convențională pentru acest exemplu ilustrativ - pentru fiecare proiect presiunea vântului se va calcula conform Codului NE-082-
04 până la intrarea în vigoare a standardului SR EN 1991-1-4 și a Anexei naționale la acesta).
Încărcarea din vânt pe fâșia aferentă de fațadă (a se vedea figura 6.7 din Cod)
p(h) = (0.60 x 1.00 + 0.60) x 0.15 = 0.33 t/m (3.3 kN/m)
▪ Momentul încovoietor din acțiunea vântului pe fațadă (formula 6.6 din Cod)
p(h) [h(et)]2 0.33 x 3.02

M(hi) = M(hm) = ||||||||||||| = ||||||||||| = 0.25 tm (2.5 kNm)
12 12
▪ Excentricitatea forței verticale datorită momentului încovoietor produs de acțiunea vântului (formula 6.3 din Cod)
M[hm(i)] 0.25 x 105

e[hm(i)] = |||||||| = |||||||||| = 1.15 cm
N1 + N2 21.8 x 103
În secțiunea de la nivelul planșeului - e[h(i)] excentricitatea corespunzătoare momentului M[h(i)] este plasată către fața interioară a peretelui de la parter (în raport cu axul acestuia) deoarece momentul
M[h(i)] întinde fibra exteriaoră a peretelui de fațadă - a se vedea diagrama M din figura 6.7 din Cod. Prin urmare e[h(i)] are semn opus excentricității e(i0)
7. Excentricitatea totală de calcul se calculează cu formula 6.11 din Cod în care valoarea excentricității accidentale se ia în poziția cea mai defavorabilă
Rezultă:
e(i) = e(0i) - e[h(i)] + e(a) = 4.25 - 1.15 + 1.25 = 4.35 cm > 0.05 t(zid) = 0.05 x 37.5 = 1.875 cm
(condiția de limitare inferioară din relația 6.11 este satisfăcută)
8. Coeficientul de reducere a rezistenței în secțiunea de la extremitatea superioară a peretelui de la parter se calculează cu formula 6.10 din Cod
e(i) 4.35
ș(i) = 1 - 2 |||||| = 1 - 2 |||| = 0.768
t(zid) 37.5
9. Calculul coeficientului de reducere a rezistenței Φ(m) (în secțiunea situată la 2/3 din înălțimea peretelui):
▪ Coeficientul ro2 = 1.00 (perete exterior cu planșeu pe o singură parte)
▪ Perete nerigidizat pe laturile verticale (similar elementului EZ2 din Exemplul Nr. 1)
▪ Înălțimea efectivă este h(ef) = ro2 h(liber) = 1.00 x 280 = 280 cm
▪ Se neglijează excentricitatea e(k) datorată curgerii lente (a se vedea Nota 3 la tabelul 6.1 din Cod)
▪ Excentricitatea e(m) se calculează cu relația 6.13 din Cod (în secțiunea centrală excentricitățile e(i0) și e(hm) au același semn, iar e(a) se ia în situația cea mai defavorabilă)
2 2
e(m) = |||| e(i0) + e(hm) + e(a) = ||| 4.25 + 1.15 + 1.25 = 5.23 cm echivalent e(mk)
3 3
▪ Coeficientul de reducere Φ(m) se determină, prin interpolare în tabelul 6.1 din Cod pentru valorile
e(mk) 5.23
||||| = |||| = 0.14
t(zid) 37.5
h(ef) 280
||||| = |||| aprox. = 7.50
t(zid) 37.5
Rezultă Φ(m) = 0.685 < Φ(i) = 0.768.

10. Rezistența de proiectare la compresiune centrică se determină cu formula 6.9 din Cod
N(Rd) = ș(m) A(zid) f(d)
unde
▪ aria secțiunii transversale A(zid) = 1.00 x 0.375 = 0.375 m2

▪ efortul unitar de proiectare se ia din tabelul 4.2a din Cod pentru cărămizi pline (63 x 115 x 245 mm) cu rezistența medie f(med) = 10 N/mm2 zidite cu rost longitudinal cu mortar M5 considerând
coeficientul parțial de siguranță gamma(M) = 2.2; în aceste condiții avem f(d) = 1.27 N/mm2 echivalent 127 tone/m2 (1270 kN/m2)
Rezultă rezistența de proiectare a elementului la parter
N(Rd) = 0.685 x 0.375 x 127.0 = 32.6 tone (326 kN)
EXEMPLUL Nr. 3.
Calculul rezistenței de proiectare la compresiune excentrică - momentul încovoietor capabil [M(Rd)] asociat unei forțe axiale date [N(Ed)] - pentru un perete din zidărie nearmată cu secțiune I cu tălpi
inegale -> Art. 6.6.3.2.
1. Date de intrare.
1.1. Geometria peretelui (figura Ex. 3.1a.)
▪ grosimea inimii t(i) = 30.0 cm
▪ grosimile tălpilor t1 = t2 = 25.0 cm
▪ inălțimea inimii h(i) = 500 cm
▪ lățimea tălpii superioare b21 + b22 = 300 cm
▪ lătimea tălpii inferioare b11 + b12 = 120 cm
Figura Ex. 3.1. Calculul momentului capabil pentru

o forță axială dată
1.2. Materiale
▪ Elemente pentru zidărie din argilă arsă pline (240 x 115 x 63 mm) cu f(med) = 10 N/mm2, clasa I
▪ Mortar M5
▪ Rezistența caracteristică la compresiune (cu rost longitudinal) f(k) = 2.80 N/mm2 (tabelul 4.2a)
▪ Coeficientul parțial de siguranță pentru zidărie gamma(M) = 2.2 -> art. 2.4.2.3.1 (1)

▪ Rezistența de proiectare la compresiune f(d) = 2.80/2.2 = 1.273 N/mm2
1.3. Încărcări
▪ Forța axială N(Sd) = N(Ed) = 80.0 tone (800 kN)
2. Caracteristicile geometrice ale secțiunii transversale
2.1. Ariile tălpilor și inimii și aria totală
▪ A(t1) = (b11 + b12) t1 = 120 x 25 = 3000 cm2
▪ A(t2) = (b21 + b22) t2 = 300 x 25 = 7500 cm2
▪ A(i) = h(i) t(i) = 500 x 30 = 15000 cm2
▪ A(tot) = A(t1) + A(t2) + A(i) = 3000 + 7500 + 15000 = 25500 cm2

2.2. Poziția centrului de greutate al secțiunii transversale peretelui
0.5A(t1) t1 + A(t2)[h(i) - 0.5 t2] + 0.5A(i) h(i) 0.5 x 3000 x 25 + 7500 x (500 - 0.5 x 25) + 0.5 x 5000 x 500
y(G) = ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| = |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| = 291.9 cm
A(tot) 25500
3 Momentul de inerție al secțiunii transversale a peretelui în raport cu axa orizontală în G
30 x 5003 120 x 253 300 x 253

I(G) = ||||||||| + 30 x 500 x (291.9 - 250)2 + ||||||||| + 120 x 25 x (291.9 - 12.5)2 + ||||||||| + 300 x 25 x (500 + 12.5 - 291.9)2 = 860.52 x 106 cm4
12 12 12
2.4. Modulele de rezistență ale secțiunii transversale a peretelui
I(G) 860.52 x 106

ș W(inf) = |||| = |||||||||||| = 2.948 x 106 cm3
y(g) 291.9
I(G) 860.52 x 106

ș W(sup) = ||||||||||| = |||||||||||| = 4.135 x 106 cm3
h(i) - y(G) 500 - 291.9
2.5. Limitele sâmburelui central al secțiunii transversale a peretelui
W(sup) 4.135 x 106 ▪ r(inf) = ────── = ─────────── = 162.2 cm A(tot) 2.55 x 104 W(inf) 2.948 x 106 ▪ r(sup) = ────── = ─────────── = 115.6 cm A(tot) 2.55 x 104
3. Calculul momentului capabil al peretelui pentru încărcări neseismice => art. 6.6.3.2(1)
3.1. Aria zonei comprimate (formula 6.19 din Cod)
N(Sd) 80000
ș A(zc) = |||||||| = ||||||||||| = 7855 cm2
0.8 f(d) 0.8 x 12.73
3.2. Momentul comprimă talpa inferioară

3.2.1. Dimensiunile zonei comprimate (figura Ex. 3.1b)
A(zc) - A(t1) 7855 - 3750 ▪ A(zc) = A(t1) + t(i) x h(c1) => h(c1) = ───────────── = ─────────── = 136.8 cm t(i) 30
3.2.2. Centrul de greutate a zonei comprimate
136.8 x 30 x (25 + 0.5 x 136.8) + 0.5 x 150 x 252 ▪ y(G1) = ───────────────────────────────────────────────── = 54.78 cm 7855
3.2.3. Distanța de la centrul de greutate al peretelui până la centrul de greutate al zonei comprimate
▪ y(zc,inf) = y(G) - y(G1) = 291.9 - 54.78 = 237.12 cm
3.3. Momentul comprimă talpa superioară
3.3.1. Dimensiunile zonei comprimate (figura Ex. 3.1b)
▪ A(zc) = [b21 + b22 + t(i)] x t(c2) => t(c2) = 7855/(300 + 30) = 23.8 cm
3.3.2. Centrul de greutate a zonei comprimate
▪ y(G2) = h(i) - 0.5 t(c2) = 500 - 0.5 x 23.8 = 488.1 cm
3.3.3. Distanța de la centrul de greutate al peretelui până la centrul de greutate al zonei comprimate
▪ y(zc,inf) = y(G2) - y(G) = 488.1 - 291.9 = 196.2 cm
3.4. Momente capabile pentru N(Sd)
3.4.1. Moment capabil pentru compresiune la talpa inferioară
▪ M(cap,inf) = N(Sd) x y(zc,inf) = 80000 x 237.12 = 189.7 x 105 daNm = 189.7 tm (1897 kNm)
3.4.2. Moment capabil pentru compresiune la talpa superioară
▪ M(cap,sup) = N(Sd) x y(zc,sup) = 80000 x 196.2 = 157.0 x 105 daNm = 157.0 tm (1570 kNm)
4. Calculul momentelor capabile pentru încărcări seismice N(Ed) => art. 6.6.3.2(5)
4.1. Excentricitatea maximă pentru compresiune la talpa inferioară/superioară
▪ e(max,inf) = 1.2 r(inf) = 1.2 x 115.6 = 138.72 cm
▪ e(max,sup) = 1.2 r(sup) = 1.2 x 162.2 = 194.6 cm
4.2. Momente capabile pentru N(Ed).
4.2.1. Moment capabil pentru compresiune la talpa inferioară
▪ M(cap,inf) = N(Ed) x e(max,inf) = 80000 x 194.6 = 157.0 tm (1570 kNm)
4.2.2. Moment capabil pentru compresiune la talpa superioară
▪ M(cap,sup) = N(Ed) x e(max,sup) = 80000 x 138.7 = 111.0 tm (1110 kNm)
EXEMPLUL NR. 4
Calculul rezistenței de proiectare la compresiune excentrică - momentul încovoietor capabil [M(Rd)] asociat unei forțe axiale date [N(Ed)] - pentru un perete din zidărie nearmată cu secțiune
dreptunghiulară
1. Date de intrare.
1.1. Geometria peretelui
▪ t = 30.0 cm
▪ l(w) = 500 cm
1.2. Materiale
▪ Elemente pentru zidărie din argilă arsă cu goluri verticale (290 x 240 x 188 mm) cu f(med) = 7.5 N/mm2, clasa I
▪ Mortar M5
▪ Rezistența caracteristică la compresiune (fără rost longitudinal) din tabelul 4.2a cu coeficientul de corecție f(delta) = 1.10 -> f(k) = 2.85 x 1.10 aprox. 3.15 N/mm2 (tabelul 4.2a)
▪ Coeficientul de siguranță al materialului gamma(M) = 2.2
▪ Rezistența de proiectare la compresiune f(d) = 3.15/2.2 aprox. 1.45 N/mm2

1.3. Încărcări
▪ Forța axială N(Sd) = N(Ed) = 80.0 tone (800 kN)
2. Calculul momentului încovoietor de proiectare pentru încărcări neseismice => art. 6.6.3.2(3)

2.1. Adâncimea zonei comprimate (formula 6.19a din Cod)
N(Sd) 80000
ș x(Rd) = |||||||||| = ||||||||||||||| = aprox. 230 cm
0.8 f(d) t 0.8 x 14.5 x 30
2.2. Momentul încovoietor de proiectare (formula 6.20a din Cod)

N(Sd) 80000 ▪ M(Rd) = ───── [l(w) - x(Rd)] = ───── [500 - 230] = 108.0 tm (1080 kNm) 2 2
3. Calculul momentului încovoietor de proiectare pentru încărcări seismice N(Ed) => art. 6.6.3.2(6)
▪ M(Rd) = 0.2 l(w) N(Ed) = 0.2 x 500 x 80000 = 80.0 tm (800 kNm) -> (formula 6.20b)
EXEMPLUL NR. 5
Calculul rezistenței de proiectare la compresiune excentrică - momentul încovoietor capabil [M(Rd)] asociat unei forțe axiale date [N(Ed)] - pentru un perete din zidărie confinată cu secțiune
dreptunghiulară - Art. 6.6.3.3.
1. Date de intrare
1.1. Geometria peretelui (figura Ex. 5.1a)
▪ l(w) = 500 cm
▪ t = 30 cm
▪ stâlpișori 30 x 30 cm
Figura Ex. 5.1

ZC - zona comprimată
1.2. Materiale
▪ Elemente pentru zidărie din argilă arsă cu goluri verticale (290 x 240 x 138 mm) cu f(med) = 10N/mm2, clasa I; coeficient de corecție pentru rezistența caracteristică f(delta) = 0.95
▪ Mortar M5
▪ Rezistența caracteristică la compresiune (fără rost longitudinal) f(k) = 3.50 x 0.95 = 3.33 N/mm2 = 33.3 daN/cm2 (tabel 4.2a)
▪ Coeficientul parțial de siguranță pentru zidărie gamma(M) = 2.2 -> art. 2.4.2.3.1.(1)
▪ Rezistența de proiectare la compresiune f(d) = 3.33/2.2 = 1.51 N/mm2 = 15.1 daN/cm2
▪ Beton armat C12/15 -> [f(cd)]^* = 9.5 N/mm2 = 95 daN/cm2
▪ Oțel PC52 -> R(a) = 300 N/mm2 = 3000 daN/cm2
▪ Armarea stâlpișorilor -> 4Φ16 -> 8,04 cm 2

▪ Distanța între centrele de greutate ale stâlpișorilor l(s) = 500 - 2 x 0.15 = 470 cm
1.3. Încărcări
▪ Forța axială N(Ed) = 80,0 tone (800 kN)
2.1. Determinarea secțiunii ecchivelente de zidărie nearmată
▪ coeficientul de echivalență n(ech) = 0.75 [(f(cd))^*/f(d)] = 0.75 ▪ 9.5/1.51 = aprox. 4.7
▪ lățimea tălpii echivalente b(echiv) = 30 x 4.7 = 141 cm
▪ grosimea tălpii echivalente b(t) = 30 cm
3. Calculul momentului capabil
3.1. Aria zonei comprimate (figura Ex. 5.1b.)
N(Ed) 80000
ș A(c) = |||||||| = |||||||||| = 6623 cm2
0.8 f(d) 0.8 x 15.1
ș lungimea comprimată pe inima peretelui
|||| A(c) - b(echiv) t(echiv) 6623 - 141 x 30

x(c) = |||||||||||||||||||||||| = ||||||||||||||| = 79.8 cm
t(w) 30
ș lungimea totală a zonei comprimate

||||
x = x(c) + b(t) = 79.8 + 30 = 109.8 cm < 0.3 l(w) = 0.3 x 500 = 150 cm OK!
3.2. Centrul de greutate al zonei comprimate

79.8 x 30 x (0.5 x 79.8 + 30) + 141 x 30 x 0.5 x 30 y(zc) = ─────────────────────────────────────────────────── = 34.85 cm 6623
3.3. Momentul capabil al secțiunii ideale de zidărie
▪ M(Rd) (zna,i) = N(Ed) [0.5 l(w) - y(zc)] = 80.0 x (0.5 x 5.0 - 0.35) = 172.0 tm (1720 kNm)
3.4. Momentul capabil al armăturilor din stâlpișori -> relația (6.27)
▪ M(Rd) [A(s)] = l(s) A(s) f(yd) = 470 x 8.04 x 3000 = 113.4 x 105 daNcm = 113.4 tm (1134 kNm)
3.5. Momentul capabil total
▪ M(Rd) = M(Rd) (zna,i) + M(Rd) [A(s)] = 172.0 + 113.4 = 285.4 tm (2854 kNm)
EXEMPLUL NR. 6.
Calculul rezistenței de proiectare maxime la compresiune excentrică pentru un perete din zidărie confinată cu secțiune dreptunghiulară
Se consideră peretele de zidărie confinată cu caracteristicile geometrice și mecanice din exemplul nr. 5.
1. Forța axială maximă corespunde zonei comprimate cu lungimea x = 0.3 l(w) = 0.3 x 500 = 150 cm
1.1. Aria de zidărie comprimată corespunzătoare lungimii maxime este
▪ A(zc) = [x - b(t)] x t + b(echiv) b(t) = (150 - 30) x 30 + 141 x 30 = 7830 cm2

1.2. Forța axială maximă capabilă corespunzătoare zonei A(zc)
▪ N(cap) = 7830 x 0.8 x 15.1 = 94.6 x 103 daN = 94.6 tone (946 kN)
2. Calculul momentului capabil al secțiunii ideale de zidărie
ș centrul de greutate al zonei comprimate maxime
120 x 30 x (0.5 x 120 + 30) + 141 x 30 x 0.5 x 30

y(zc) = ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| = 49.5 cm
7830
ș momentul capabil al secțiunii ideale de zidărie corespunzător N(cap)

M(Rd) (zna,i) = N(cap) [0.5 l(w) - y(zc)] = 94.6 x (0.5 x 5.0 - 0.495) = 189.7 tm (1897 kNm)
3. Calculul momentului capabil al peretelui de zidărie confinată

M(Rd) = M(Rd) (zna,i) + M(Rd) [A(s)] = 189.7 + 113.4 = 303.1 tm (3031 kNm)
EXEMPLUL NR. 7.
Calculul rezistenței de proiectare la compresiune excentrică - momentul încovoietor capabil [M(Rd)] asociat unei forțe axiale date [N(Ed)] - pentru un perete din zidărie cu inimă armată (ZIA) cu secțiune
dreptunghiulară - Art. 6.6.3.4.
1. Date de intrare
1.1. Geometria peretelui (figura Ex. 7.1a)
▪ l(w) = 500 cm
▪ t(z) = 11.5 cm (straturile exterioare)
▪ t(m) = 10 cm (stratul median)
1.2. Materiale
▪ Elemente pentru zidărie din argilă arsă pline (240 x 115 x 63 mm) cu f(med) = 10 N/mm2, clasa I; zidire fără rost longitudinal
▪ Mortar M5
▪ Rezistența caracteristică la compresiune, fără rost longitudinal f(k) = 3.50 = 35.0 daN/cm2 (tabel 4.2a)
▪ Rezistența de proiectare la compresiune a zidăriei
- > f(d) = 3.50/2.2 = 1.59 N/mm2 = 15.9 daN/cm2
▪ Beton armat (în stratul median) C12/15 -> [f(cd)]^* = 9.5 N/mm2 = 95 daN/cm2
▪ Oțel OB37 (în stratul median) -> R(a) = 210 N/mm2 = 2100 daN/cm2
▪ Armarea stratului median -> Φ 10/15 cm -> a(s) = 0.785/0.15 = 5.23 cm 2/m = 0.0523 cm2/cm
1.3. Încărcări
▪ Forța axială N(Ed) = 120.0 tone (1200 kN)
2. Caracteristicile geometrice
▪ coeficientul de echivalență -> relația (6.24)
n(ech) = 0.75 [[f(cd)]^*/f(d)] = 0.75 x 9.5/1.59 = 4.48
▪ grosimea echivalentă a secțiunii ideale de zidărie nearmată -> relația (6.29)
t(ech) = 2 t(z) + n(ech) t(m) = 2 x 11.5 + 4.48 x 10 = 67.8 cm
Figura Ex. 7.1

3. Calculul momentului capabil al secțiunii echivalente de zidărie nearmată
3.1. Aria zonei comprimate
N(ed) 120000
A(zc) = |||||||| = |||||||||| = 9434 cm2
0.8 f(d) 0.8 x 15.9
3.2. Lungimea zonei comprimate

A(zc) 9434 l(c) = ────── = ──── = 139.1 cm < 0.3 l(w) = 0.3 x 500 = 150 cm -> OK! t(ech) 67.8
3.3. Distanța de la centrul de greutate al zonei comprimate până la centrul de greutate al secțiunii ideale de zidărie
y(zci) = 0.5 l(w) - 0.5 l(c) = 0.5 x 500 - 0.5 x 139.1 = 180 cm
3.4. Momentul încovoietor de proiectare a secțiunii ideale de zidărie -> relația (6.26)
M(Rd) (zna,i) = N(Ed) y(zci) = 120000 x 180 = 216 x 105 daNcm => 216.0 tm (2160 kNm)
4. Calculul momentului capabil al armăturilor din stratul median -> relația (6.30)
M(Rd) (a(s)) = 0.4 a(s) l2(w) f(yd) = 0.4 x 0.0523 x 5002 x 2100 = 109.8 x 105 daNcm => 109.8 tm (1098 kNm)
5. Momentul capabil al peretelui de zidărie cu inimă armată -> relația (6.28)
M(Rd) (ZIA) = M(Rd) (zna,i) + M(Rd) [a(s)] = 216.0 + 109.8 = 325.8 tm (3258 kNm)
EXEMPLUL NR. 8.
Calculul rezistenței de proiectare la forță tăietoare [V(Rd)] pentru un perete din zidărie nearmată cu secțiune dreptunghiulară - art. 6.6.4.2.
1. Date de intrare
1.1. Geometria peretelui
▪ l(w) = 500 cm
▪ t = 25 cm
1.2. Materiale
▪ Elemente pentru zidărie din argilă arsă pline (240 x 115 x 63 mm) cu f(b) = 10 N/mm2, clasa I;
▪ Mortar M5
▪ Rezistența unitară caracteristică inițiala la forfecare f(vk0) = 0.20 N/mm2 = 2.0 daN/cm2 (tabel 4.3)
1.3. Încărcări
▪ Forța axială N = 80.0 tone (800 kN)
▪ Momentul încovoietor M = 60.0 t(m) (600 kNm)
2. Determinarea zonei comprimate
2.1. Excentricitatea forței axiale
60.0 x 105
e0 = M/N = |||||||||| = 75 cm
80.0 x 103
2.2. Lungima zonei comprimate

l(c) = 2 x [0.5 l(w) - e0] = 2 x (0.5 x 500 - 75) = 350 cm
2.3. Efortul unitar de compresiune pe zona comprimată
N 80000 sigma(d) = ────── = ──────── = 9.1 daN/cm2 => 0.91 N/mm2 l(c) t 350 x 25
2.4. Calculul rezistenței unitare caracteristice -> valoarea minimă din relațiile (4.3a) și (4.3b) din Cod.
▪ f(vk) = f(vk0) + 0.4 sigma(d) = 0.20 + 0.4 x 0.91 = 0.564 N/mm2 -> relația (4.3a)

▪ f(vk) = 0.034 f(b) + 0.14 sigma(d) = 0.034 x 10 + 0.14 x 0.91 = 0.466 N/mm2 -> relația (4.3b)
Nota . Valoarea se găsește în tabelul 4.4a din Cod
2.5. Calculul rezistenței unitare de proiectare -> relația (4.4)
f(vk) 0.466
f(vd) = m(z) |||||||| = 0.75 ||||| = 0.159 N/mm2 => 1.59 daN/cm2
gamma(M) 2.2
3. Calculul rezistenței de proiectare la forță tăietoare -> relația (6.31)

V(Rd) = f(vd) tl(c) = 1.59 x 25 x 350 aprox. 13900 daN => 13.9 tone (139 kN)
EXEMPLUL NR. 9.
Calculul rezistenței de proiectare la forță tăietoare pentru un perete din zidărie confinată cu secțiune dreptunghiulară -> art. 6.6.4.3
(peretele din exemplul nr. 5)
1.1. Geometria peretelui (figura Ex. 5.1a.)
▪ l(w) = 500 cm
▪ t = 30 cm
▪ stâlpișori 30 x 30 cm
1.2. Materiale
▪ Elemente pentru zidărie din argilă arsă cu goluri verticale (290 x 240 x 138 mm) cu f(med)= 10 N/mm2, clasa I; coeficient de corecție pentru rezistența caracteristică f(delta) = 0.95
▪ Mortar M5
▪ Rezistența caracteristică la compresiune (fără rost longitudinal) f(k) = 3.50 x 0.95 = 3.33 N/mm2 = 33.3 daN/cm2 (tabel 4.2a)
▪ Rezistența de proiectare la compresiune f(d) = 3.33/2.2 = 1.51 N/mm2 = 15.1 daN/cm2
▪ Beton armat C12/15 -> [f(cd)]^* = 9.5 N/mm2 = 95 daN/cm2

▪ Oțel PC52 -> R(a) = 300 N/mm2 = 3000 daN/cm2
▪ Armarea stâlpișorilor -> 4 Φ 16 -> 8,04 cm 2

▪ Distanța între centrele de greutate ale stâlpișorilor l(s) = 500 - 2 x 0.15 = 470 cm
1.3. Încărcări
▪ Forța axială N(Ed) = 80,0 tone (800 kN)
▪ Moment încovoietor M(Ed) = 60.0 tm (600 kNm)
2.1. Determinarea secțiunii ideale de zidărie nearmată
▪ coeficientul de echivalență n(ech) = 0.75 [f(cd)]^*/f(d) = 0.75 x 9.5/1.51 = aprox. 4.7
▪ lățimea tălpii echivalente b(echiv) = 30 x 4.7 = 141 cm
▪ grosimea tălpii echivalente b(t) = 30 cm
3. Calculul rezistenței de proiectare la forță tăietoare a secțiunii echivalente de zidărie nearmată [V(Rd1)]
3.1. Calculul ariei de zidărie comprimată
▪ excentricitatea forței axiale față de cetrul de greutate al secțiunii transversale a peretelui
60.0 x 105
e0 = M/N = |||||||||| = 75 cm
80.0 x 103
▪ centrul de greutate al ariei comprimate trebuie să se afle la distanța e0 de centrul de greutate al secțiunii transversale a peretelui; cu notațiile din figură valoarea "a" rezultă din ecuația
0.3 a (0.3 + 0.5 a) + 0.3 x 1.41 x 0.5 x 0.3

1.75 = |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| => a = 4.02 = 402 cm
0.3 a + 1.41 x 0.3
▪ lungimea zonei comprimate a inimii peretelui

l(c) = 402 + 30 = 432 cm
▪ aria totală a zonei comprimate, care include și talpa, conform art. 6.6.4.2.(2)
A(zc) = 402 x 30 + 141 x 30 = 16290 cm2

3.2. Calculul efortului unitar de compresiune
▪ sigma(d) = N(Ed)/A(zc) = 80000/16290 = 4.91 daN/cm2 => 0.49 N/mm2

3.3. Calculul rezistenței unitare caracteristice la forfecare în rost orizontal
▪ sigma(d) = 0.358 + 0.9 (0.371 - 0.358) = 0.371 N/mm2 -> interpolare în tabelul 4.4b din Cod
3.4. Calculul rezistenței unitare de proiectare la forfecare în rost orizontal -> relația (4.4)
▪ f(vd) = m(z) x f(vk)/gamma(M) = 0.75 x 0.49/2.2 = 0.167 N/mm2 => 1.67 daN/cm2
3.5. Rezistența de proiectare la forfecare în rost orizontal a secțiunii de zidărie nearmată
▪ V(Rd1) = f(vd) tl(c) = 1.67 x 30 x 432 aprox. 21600 daN => 21.6 tone (216 kN)
4. Calculul rezistenței de proiectare la forfecare a armăturii din stâlpișorul comprimat
▪ V(Rd2) = 0.2 A(asc) f(yd) = 0.2 x 8.04 x 3000 = 4.8 tone (48 kN) -> relația (6.33)
5. Calculul rezistenței de proiectare a peretelui de zidărie confinată
▪ V(Rd) = V(Rd1) + V(Rd2) = 21.6 + 4.8 = 26.4 tone (264 kN) -> relația (6.32)
EXEMPLUL NR. 10.
Calculul rezistenței de proiectare la forță tăietoare pentru un perete din zidărie confinată și armată în rosturile orizontale cu secțiune dreptunghiulară -> art. 6.6.4.4. (peretele din exemplul nr. 9.)
1. Date suplimentare
1.1. Înălțimea peretelui h(tot) = 9.00 m > l(w) = 5.00 m -> se aplică relația 6.35 din Cod
1.2. Armăturile din rostul orizontal 2 Φ 8 OB37 -> A(sw) = 1.00 cm 2 cu f(ysd) = 2100 daN/cm2
1.3. Distanța pe verticală între armăturile din rostul orizontal s = 3 x (13.8 + 1.2) = 45.0 cm (trei asize).
2. Rezistența de proiectare a armăturilor din rosturile orizontale
▪ V(Rd3) = 0.81 l(w) [A(sw)/s] f(ysd) = 0.8 x 500 x [1.00/45.0] x 2100 = 18.7 x 103 daN => 18.7 tone (187 kN)
3. Rezistența de proiectare la forță tăietoare a peretelui de zidărie confinată și armată în rosturile orizontale
▪ V(Rd) = V(Rd1) + V(Rd2) + V(Rd3) = 21.6 + 4.8 + 18.7 = 45.1 tone (451 kN)
EXEMPLUL NR. 11
Calculul rezistenței de proiectare a unui panou de zidărie de umplutură într-un cadru de beton armat - Art. 6.6.5.
1. Date de temă
1.1. Cadru din beton armat P+3E (4 niveluri)
▪ deschidere interax l0 = 500 cm
▪ înălțime de nivel h(et) = 320 cm

▪ stâlpi 45 x 45 cm (toate nivelurile)
▪ grinzi 25 x 50 cm (toate nivelurile)
▪ beton C16/20
1.2. Panoul de zidărie
▪ panou de zidărie din cărămidă plină, t = 25 cm
- varianta P(a) => panou plin
- varianta P(b) => panou cu un gol de fereastră 150 x 120 cm
▪ materiale pentru zidărie:
- varianta Z(a) (valori minime),
=> cărămidă C7.5 [f(med) echivalent f(b) = 7.5 N/mm2 -> P100-1/2006, 8.2.1.2.]
mortar M5 -> CR6-2006, 3.2.3.1., tab.3.2
- varianta Z(b) (valori maxime)
=> cărămidă C10 [f(med) echivalent f(b) = 10 N/mm2]

mortar M 10
1.3. Caracteristicile mecanice de rezistență și deformabilitate ale materialelor:
▪ beton:
- E(b) = 27000 N/mm2 (-> STAS 10107/0-90)

▪ zidărie
- varianta Z(a):
-- rezistența unitară caracteristică la compresiune f(k) = 2.3 N/mm2 (-> art. 4.1.1.1.1.(7), tab. 4.2a, pentru zidărie alcătuită conform fig. 4.1b)
-- coeficientul de siguranță pentru zidărie gamma(M) = 2.2 (-> art 2.3.2.3.)
-- rezistența unitară de proiectare la compresiune: f(d) = f(k)/gamma(M) = 2.3/2.2 = 1.05 N/mm2 [-> art. 4.1.1.2.2., relația (4.4) cu m(z) = 1.0]
-- rezistența unitară caracteristică la forfecare sub efort de compresiune zero: f(vk0) = 0.20 N/mm2 (-> art. 4.1.1.2.1, tab. 4.3)
-- rezistența unitară de proiectare la forfecare sub efort de compresiune zero: f(vd0) = f(vk0)/gamma(M) = 0.20/2.2 = 0.091 N/mm2
-- modulul de elasticitate longitudinal al zidăriei E(z) = 500 f(k) = 500 x 2.3 = 1150 N/mm2 (-> art. 4.1.2.2.1., tab. 4.9, deformații pentru SLU)
- varianta Z(b):
-- rezistența unitară caracteristică la compresiune f(k) = 3.45 N/mm2 (-> art. 4.1.1.1.1.(7), tab. 4.2a, pentru zidărie alcătuită conform fig. 4.1b)
-- coeficientul de siguranță pentru zidărie gamma(M) = 2.2 (-> art. 2.3.2.3.)
-- rezistența unitară de proiectare la compresiune: f(d) = f(k)/gamma(M) = 3.45/2.2 = 1.57 N/mm2 [-> art. 4.1.1.2.2. relația (4.4) cu m(z) = 1.0]
-- rezistența unitară caracteristică la forfecare sub efort de compresiune zero: f(vk0) = 0.30 N/mm2 (-> art. 4.1.1.2.1, tab. 4.3)
-- rezistența unitară de proiectare la forfecare sub efort de compresiune zero: f(vd0) = f(vk0)/gamma(M) = 0.30/2.2 = 0.136 N/mm2
-- modulul de elasticitate longitudinal al zidăriei E(z) = 500 f(k) = 500 x 3.45 = 1725 N/mm2 (-> art. 4.1.2.2.1., tab. 4.9, deformații pentru SLU)
1.4 Caracteristicile geometrice și mecanice ale panoului de zidărie:
▪ lungimea panoului: l(p) = 500 - 45 = 455 cm
▪ înălțimea panoului: h(p) = 320 - 50 = 270 cm
!||||||||||||||||||| !|||||||||||||
ș lungimea diagonalei panoului: D(p) = \§ [l(p)]2 + [h(p)]2 = \§ 4552 + 2702 = aprox. 530 cm
▪ lățimea diagonalei echivalente d(p) = D(p)/10 = 530/10 = 53 cm [-> P100-1/2006, 8.6.1.(6)]
▪ cos(fi) = l(p)/D(p) = 455/530 = 0.858 => cos2(fi) = 0.737

▪ aria diagonalei echivalente pentru panoul plin:
▪ A(dp) = d(p) x t = 53 x 25 = 1325 cm2

1.5. Caracteristicile geometrice ale cadrului:
▪ momentul de inerție al stâlpului
I(s) = 454/12 = 34.2 x 104 cm4

1.6. Panouri cu gol de fereastră
▪ Raportul A(gol)/A(panou) = (120 x 150)/(270 x 455) = 0.1465
▪ Coeficientul de reducere a lățimii diagonalei echivalente
eta(gol) = 0.6 [A(gol)/A(panou)]2 - 1.6 [A(gol)/A(panou)] + 1 = 0.6 x 0.14652 - 1.6 x 0.1465 + 1 = 0.778 (-> C.8.7.3.)
▪ Lățimea diagonalei echivalente d(p) (gol) = 0.778 x 53 = 41.2 cm
2. Rezistențele de proiectare ale panourilor de zidărie
2.1 Rezistența de proiectare corespunzător mecanismului de rupere prin lunecare din forță tăietoare în rosturile orizontale [F(Rd1)]
i. Coeficientul alfa depinde numai de proporția panoului
! h(p) ¬ ! 270 ¬
alfa = 0.07 §4 |||| - 1§ = 0.07 §4 ||| - 1§ = 0.096 (-> art. 6.6.5, relația 6.41)
¡ l(p) ± ¡ 455 ±
ii. F(Rd1) (zu) = 1/cos(fi) f(vd0) l(p) t(p) (1 + alpha) (-> art. 6.6.5, relația 6.40)
ii.1. Pentru varianta Z(a) - F(Rd1) = 1/0.858 x 0.091 x 4550 x 250 (1 + 0.096) = 132.2 kN
ii.2. Pentru varianta Z(b) - F(Rd1) = 1/0.858 x 0.136 x 4550 x 250 (1 + 0.096) = 197.6 kN (+ 49%)
2.2. Rezistența de proiectare corespunzătoare mecanismului de rupere prin strivirea diagonalei comprimate [F(Rd2)] se determină cu relația (-> art. 6.6.5, relația 6.42):
4!|||||||||||||||||||||||||||||
F(Rd2) [zu] = 0.8 f(d) cos2(fi) \§ [E(b)/E(z)] I(st) h(p) t3(p)
i. Pentru varianta Z(a)
4!|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
F(Rd2) (zu) = 0.8 x 1.045 x 0.8582 \§(27000/1150) x 34.2 x 108 x 2700 x 2503 = 148.4 kN
ii. Pentru varianta Z(b)
4!|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
F(Rd2) (zu) = 0.8 x 1.57 x 0.8582 \§(27000/1725) x 34.2 x 108 x 2700 x 2503 = 201.5 kN
2.3. Rezistența de proiectare corespunzătoare mecanismului de rupere prin fisurarea în scară în lungul diagonalei comprimate [F(Rd3)] se determină cu relația (-> art. 6.6.5, relația 6.43):
f(vd0) l(p) t(p)

F(Rd3) (zu) = ||||||||||||||||
0.6 cos(fi)
i. Pentru varianta Z(a)

0.091 x 4550 x 250
F(Rd3) (zu) = |||||||||||||||||| = 201 kN
0.6 x 0.858
ii. Pentru varianta Z(b)
0.136 x 4550 x 250

F0(Rd3) (zu) = |||||||||||||||||| = 301 kN
0.6 x 0.858
2.4. Rezistența de proiectare a panoului corespunde mecanismului de lunecare în rost orizontal:

i. Varianta Z(a) - F(Rd) = 132.2 kN [-> F(Rd1)]
ii. Varianta Z(b) - F(Rd) = 197.6 kN [-> F(Rd1)]
EXEMPLUL Nr. 12
Determinarea coeficientului de reducere a lățimii diagonalei la panourile de zidărie de umplutură
1. Dimensiunile panoului de zidărie P1: 5.40 x 2.70 m -> A(panou) (1) = 14.58 m2
Gol de fereastră mare: 1.50 x 2.40 m = 3.60 m2 < 0.4 A(panou) (1) = 0.4 x 14.58 = 5.83 m2
▪ Coeficientul de reducere a lățimii diagonalei ->
! A(gol) ¬2 A(gol) ! 3.60 ¬2 3.60

eta(gol) = 0.6 § |||||||| § - 1.6 |||||||| + 1 = 0.6 § ||||| § - 1.6 ||||| + 1 = 0.64
¡ A(panou) ± A(panou) ¡ 14.58 ± 14.58
A(gol) 3.60
eta(gol) = 1 - 2.5 |||||||| = 1 - 2.5 ||||| = 0.38
A(panou) 14.58
1.2 Gol de fereastră mic: 1.20 x 1.80 m = 2.16 m2

! A(gol) ¬2 A(gol) ! 2.16 ¬2 2.16

eta(gol) = 0.6 § |||||||| § - 1.6 |||||||| + 1 = 0.6 § ||||| § - 1.6 ||||| + 1 = 0.78
¡ A(panou) ± A(panou) ¡ 14.58 ± 14.58
A(gol) 2.16
eta(gol) = 1 - 2.5 |||||||| = 1 - 2.5 ||||| = 0.63
A(panou) 14.58
2. Dimensiunile panoului de zidărie P2: 3.60 x 2.70 m -> A(panou) (2) = 9.72 m2
Gol de fereastră mare: 1.50 x 2.40 m = 3.60 m2 < 0.4 A(panou) (1) = 0.4 x 9.72 = 3.89 m2
! A(gol) ¬2 A(gol) ! 3.60 ¬2 3.60

eta(gol) = 0.6 § |||||||| § - 1.6 |||||||| + 1 = 0.6 § |||| § - 1.6 |||| + 1 = 0.49
¡ A(panou) ± A(panou) ¡ 9.72 ± 9.72
A(gol) 3.60
eta(gol) = 1 - 2.5 |||||||| = 1 - 2.5 |||| = 0.07
A(panou) 9.72
2.2. Gol de fereastră mic: 1.20 x 1.80 m = 2.16 m2

! A(gol) ¬2 A(gol) ! 2.16 ¬2 2.16

eta(gol) = 0.6 § |||||||| § - 1.6 |||||||| + 1 = 0.6 § |||| § - 1.6 |||| + 1 = 0.67
¡ A(panou) ± A(panou) ¡ 9.72 ± 9.72
A(gol) 2.16
eta(gol) = 1 - 2.5 |||||||| = 1 - 2.5 |||| = 0.33
A(panou) 9.72
EXEMPLUL NR. 13.

Calculul rezistenței de proiectare a unui perete despărțitor din zidărie de cărămidă pentru acțiunea seismică perpendiculară pe plan - art. 6.6.6.
1.1. Date generale
▪ Perete despărțitor 11.5 x 300 x 500 cm (rezemat pe planșeu, fixat lateral și sub grinda structurii, la partea superioară => rezemare simplă pe contur) - nu condiționează continuarea funcționării
1.2. Materiale și rezistențe de calcul
▪ Cărămidă plină f(med) = 10 N/mm2, mortar M5
▪ Rezistența caracteristică a zidăriei la compresiune f(k) = 35 daN/cm2 (-> tab. 4.2a.- fig. 4.1a)
▪ Rezistențele caracteristice ale zidăriei la încovoiere perpendicular pe planul peretelui (-> tab. 4.5):
- rupere paralel cu rostul orizontal f(xk1) = 2.4 daN/cm2
- rupere perpendicular pe rostul orizontal f(xk2) = 4.8 daN/cm2

▪ Rezistențele de proiectare ale zidăriei la încovoiere perpendicular pe planul peretelui pentru SLS (gamma(zid) = 1.5, pentru pereți nestructurali la clădiri din clasa de importanță I) -> art. 6.6.1.4.(2):
- rupere paralel cu rostul orizontal f(xd1) = 1.60 daN/cm2

- rupere perpendicular pe rostul orizontal f(xd2) = 3.20 daN/cm2
▪ Rezistențele de proiectare la încovoiere perpendicular pe planul peretelui pentru ULS (gamma(zid) = 2.2)
- rupere paralel cu rostul orizontal f(xd1) = 1.10 daN/cm2
- rupere perpendicular pe rostul orizontal f(xd2) = 2.20 daN/cm2

1.3. Caracteristicile de rezistență ale peretelui
▪ Modulul de rezistență elastic W(el) = (100 x 11.52)/6 = 2205 cm3/m

1.4. Calculul rezistenței peretelui (momente încovoietoare capabile)
▪ Rezistența pentru SLS
- M(Rd1) = 1.60 x 2205 = 0.03 tm/m (30 daNm/m)
- M(Rd2) = 3.20 x 2205 = 0.06 tm/m (60 daNm/m)
▪ Rezistența pentru ULS
- M(Rd1) = 1.10 x 2205 = 0.02 tm/m (20 daNm/m)
- M(Rd2) = 2.20 x 2205 = 0.04 tm/m (40 daNm/m)


16.Cr 6 2006 Din 19CCOd de Proiectare Pentru Structuri Din Zidarie PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

16.Cr 6 2006 Din 19CCOd de Proiectare Pentru Structuri Din Zidarie PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

1.1. Domeniul de utilizare și scopul Codului

Tiparit de Pestean Nicolae Sebastian la 23.01.2020. 1/112

Tiparit de Pestean Nicolae Sebastian la 23.01.2020. 3/112

▪ Masa specifică (densitate): kg/m3, t/m3

▪ Eforturi unitare și rezistențe: N/mm2 (MPa), kN/m2 (kPa)

Tiparit de Pestean Nicolae Sebastian la 23.01.2020. 4/112

4. Tab. 3.2. Rezistențe minime ale mortarelor pentru zidărie 3.2.3.1.

6. Tab. 4.2a Rezistența unitară caracteristică la compresiune (f(k) în N/mm2) a 4.1.1.1.1.

zidăriilor cu cărămizi pline din argilă arsă 240x115x63 mm

7. Tab. 4.2b Rezistența unitară caracteristică la compresiune (f(k) în N/mm2) a 4.1.1.1.1.

zidăriilor cu blocuri din BCA fabricate în România

în betonul din ZIA (N/mm2)

18. Tab. 6.1. Valorile coeficientului Φ(m) 6.6.2.1.2.

1.4.5. Lista figurilor

1. Fig. 1.1 Tipuri de alcătuire pentru pereți din zidărie 1.1.

2. Fig. 4.1. Alcătuirea zidăriei 4.1.1.1.1.

5. Fig. 5.1. Condiții de regularitate structurală în plan 5.1.3.

6. Fig. 5.2. Condiții de regularitate structurală în elevație 5.1.3.

7. Fig. 5.3 Structuri cu pereți deși (sistem fagure) 5.2.1.1.

8. Fig. 5.4 Structuri cu pereți rari (sistem celular) 5.2.1.2.

11. Fig. 5.7. Dispunerea în plan a golurilor în pereții de zidărie 5.2.5.

13. Fig. 5.9. Poziționarea golurilor de mari dimensiuni în planșee 5.3.2.

15. Fig. 6.1. Încărcări verticale pe pereții structurali date de planșee

16. Fig. 6.2. Încărcări verticale concentrate pe pereții structurali

17. Fig. 6.3. Încărcări verticale excentrice pe pereții structurali

18. Fig. 6.4. Excentricități provenite din alcătuirea structurii

19. Fig. 6.5. Dimensiunile tălpilor active

23. Fig. 6.9. Rigidizarea unui perete cu pereți transversali

24. Fig. 6.10. Rigidizarea pereților cu pilaștri din zidărie

30. Fig. 6.16. Rezistența de proiectare a panourilor de zidărie de umplutură

31. Fig. 7.1. Continuitatea armăturilor din centuri

Tiparit de Pestean Nicolae Sebastian la 23.01.2020. 5/112

33. Fig. 7.3. Armarea centurilor slăbite prin șlițuri

34. Fig. 7.4. Armarea zidăriei la intersecții de pereți

37. Fig. 7.7. Măsuri constructive pentru parapeți din zidărie

38. Fig. 7.8. Centuri și stâlpișori intermediari la pereți nestructurali

40. Fig. 7.10. Asigurarea stabilității coșurilor din zidărie

1.4.51. Lista anexelor

2.1. Cerințe fundamentale

Tiparit de Pestean Nicolae Sebastian la 23.01.2020. 7/112

(f(zd))* = f(zk)/gamma(M) (2.1)

f(zd) = m(z) ș f(zd)* (2.2)

3.1. Elemente pentru zidărie

Factorul de transformare delta

50 0,85 0,75 0,70 - -

65 0,95 0,85 0,75 0,70 0,65

100 1,15 1,00 0,90 0,80 0,75

150 1,30 1,20 1,10 1,00 0,95

200 1,45 1,35 1,25 1,15 1,10

>= 250 1,55 1,45 1,35 1,25 1,15

Factorul de transformare delta și valori f(b), pentru elemente de

Element pentru zidărie Factor delta f(med) (N/mm2)

Cărămizi ceramice pline - 240x115x63 mm 0.81 8.1 6.1

Cărămizi și blocuri - 240x115x88 mm 0.92 9.2 6.9

Cărămizi și blocuri - 240x115x138 mm 1.12 11.2 8.4

Cărămizi și blocuri - 290x140x88 mm 0.87 8.7 6.5

Cărămizi și blocuri - 290x140x138 mm 1.07 10.7 8.0

Blocuri cu goluri din beton - 290x240x188 mm

Factorul de transformare delta și valori f(b), pentru elemente

Element pentru zidărie Factor delta f(med) (N/mm2)

Blocuri mici pentru zidărie 1.10 5.5 4.4 3.8

Rezistențele minime ale mortarelor pentru zidărie