COD DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI DIN BETON ARMAT

CU ARMATURA RIGIDA

Indicativ NP 033 - 99

Cuprins

* GENERALITATI
* MATERIALE
* STRUCTURI DIN BETON ARMAT CU ARMATURA
* CALCULUL ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT CU ARMATURA RIGIDA
* ELEMENTELE DE CONECTARE
* PROTECTIA LA FOC A STRUCTURILOR DIN BAR
* ANEXA A
* ANEXA B
* ANEXA C
* ANEXA D
* ANEXA E
* ANEXA F
* ANEXA G
* COMENTARII LA CODUL DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI DIN BAR

1. GENERALITATI

1.1. Definiţii, obiectul codului şi domeniul de aplicare

1.1.1. Definiţii structuri compozite

Betonul armat cu armătură rigidă (BAR) este un material compozit care rezultă din asocierea
stabilă pe întreg intervalul de încărcare până la rupere a oţelului laminat (armătura rigidă) şi a
betonului armat care se asociază. Materialul rezultat fiind supus acţiunilor exterioare asigură
transferul controlat de eforturi şi deformaţii între betonul betonul armat şi oţelul laminat. Armătura
rigidă din oţel se poate realiza din profile laminate, din elemente compuse prin sudură sau din
elemente solidarizate cu plăcuţe sau zăbrele.

Structura compozită se defineşte ca o structură la care conlucrarea între betonul armat şi oţelul
rigid se manifestă la nivel de secţiune.

Structura din BAR - este structura compozită alcătuită din elemente din BAR.

Structura mixtă (hibridă) este o structură alcătuită din subsisteme din materiale diferite,
subsisteme care conlucrează între ele.

1.1.2. Definiţii şi clasificarea elementelor structurale compozite

(i) - Element compozit - element structural a cărui secţiune este alcătuită din beton armat şi oţel
laminat conectate la interfaţă astfel încât să se limiteze deformaţiile relative de lunecare
longitudinală şi separarea celor două materiale.

(ii) - Stâlp compozit - element compozit supus predominant la compresiune sau încovoiere şi forţă
axială. Principalele soluţii de stâlpi compoziţi sunt:
- funcţie de tipul secţiunii din oţel: secţiuni cu inima plină deschise (I sau cruce), din elemente de
oţel depărtate solidarizate cu plăcuţe sau zăbrele, sau secţiuni din ţeavă.

- funcţie de gradul de înglobare în beton: secţiuni înglobate în totalitate în beton armat (BAR),
înglobate parţial în beton, ţevi din oţel umplute cu beton, ţevi înglobate în beton sau ţevi umplute
şi înglobate în beton.

(iii) - Grinda compozită - element compozit supus predominant la încovoiere. Principalele tipuri de
grinzi sunt: grinzi cu profilul din oţel înglobat total în beton armat (BAR), grinzi cu profilul din oţel
înglobat parţial în beton şi grinzi cu profilul din oţel neînglobat în beton fig. 4.1. - 4.3.

(iv) - Perete compozit (BAR) - element compozit bidirecţional vertical solicitat în planul său
preponderent la încovoiere cu forţă axială şi forţa tăietoare. Pereţii compoziţi au armătură rigidă
în bulbi şi centuri, iar inima peretelui poate fi din beton armat în asociere cu tola din oţel laminat
(inima plină), cu diagonale din oţel laminat sau din beton armat cu plase diagonale din armătură
legate adecvat pe contur cu armătură rigidă.

(v) - Nod compozit - subansamblu structural care presupune o îmbinare între stâlpi şi grinzi
compozite. dacă stâlpii şi grinzile sunt din BAR nodul este nod din BAR.

(vi) - Placă compozită - element compozit bidirecţional orizontal solicitat perpendicular pe planul
său preponderent la încovoiere. Plăcile compozite din beton armat şi oţel laminat sunt realizate
de regulă din tablă cutată şi beton armat.

Din punct de vedere al modului de participare la acţiuni seismice elementele structurale

compozite se clasifică în două categorii:

a) Elemente care fac parte din structuri antiseismice sunt elementele destinate să asigure
absorbţia şi disiparea energiei seismice. La aceste elemente se pot diferenţia zone plastice
potenţiale şi zone care sub acţiunea seismică rămân în stadiu elastic.

b) Elemente care nu fac parte din structuri antiseismice. În această categorie intră elementele la
care eforturile din acţiunea seismică sunt nesemnificative.

1.1.3. Obiectul codului

Prezentul cod cuprinde prevederile referitoare la proiectarea:

- elementelor şi structurilor compozite realizate din beton armat cu armătură rigidă, sau din profile
metalice parţial înglobate;

- elementelor compozite cu profilul din oţel realizat din ţevi (stâlpi);

- nodurilor de cadre din BAR şi mixte (stâlpi din beton armat şi grinzi din oţel sau compozite).

Elementele compozite de tipul: grinzilor compozite cu profil din oţel neînglobat în beton nu
constituie obiectul acestui cod.

Prevederile privind alcătuirea de ansamblu, calculul şi detaliile de alcătuire constructivă se referă

la tipurile uzuale de structuri BAR care intervin în mod curent la clădirile etajate.

1.1.4. Comparaţii între betonul armat cu armătură rigidă, betonul armat şi oţelul structural.
Faţă de structurile din beton armat, structurile din beton armat cu armătură rigidă prezintă în
condiţiile unei proiectări corecte următoarele avantaje:

- capacitate de ductilitate superioară şi o mai mare capacitate de absorbţie a energiei induse de

cutremur;

- rezistenţă la forţă tăietoare superioară, caracteristică esenţială pentru elementele şi zonele

critice la acest tip de solicitare; noduri de cadru, stâpli scurţi. Un element din BAR cu secţiunea
armăturii rigide cu inima plină are o bună ductilitate chiar în cazul cedării la forţă tăietoare;

- comportare histerezis mai stabilă. Elementele BAR supuse la solicitări ciclice au degradări mai
reduse atât în ceea ce priveşte rezistenţa cât şi rigiditatea;

- eliminarea eşafodajelor. Scheletul metalic poate susţine cofrajul planşeelor fără eşafodaje.
Execuţia la structurile din BAR a armăturii rigide, în avans faţă de lucrările de armare şi betonare
asigură abateri de execuţie mai reduse ale acestora.

- capacitate de rezistenţă superioară conferită de folosirea unor procente de oţel de câteva ori
mai mari decât în cazul betonului armat.

În raport cu structurile din oţel, sistemele structurale din beton armat cu armătură rigidă au
următoarele avantaje:

- rigiditate la deplasare laterală mai mare, respectiv deplasări relative de nivel mai mici;

- reistenţă la foc şi la coroziune superioară;

- stabilitate locală şi generală mai bună;

- capacitate de amortizare vâscoasă superioară.

Dezavantajele structurilor din BAR se referă la:

- dificultăţi de realizare a conectării între armătura rigidă şi componenta din beton armat şi
asigurarea stabilităţii acesteia până la ruperea elementului;

- proiectare şi execuţie mai dificilă;

- costuri mai mari datorită consumurilor sporite de manoperă.

1.1.5. Domenii de utilizare ale structurilor şi elementelor din BAR.

Sistemele structurale din beton armat cu armătură rigidă se recomandă în următoarele situaţii:

- Când se doreşte mărirea eficacităţii sub aspectul rezistenţei (M,N,Q), rigidităţii şi ductilităţii
sistemelor structurale din beton armat.

- În situaţiile în care se doreşte reducerea sensibilităţii la ruperi fragile a elementelor din beton
armat (elemente scurte, noduri, etaje flexibile).
- În situaţiile în care betonul armat nu poate oferi soluţii economice din punct de vedere structural
iar oţelul conduce la sisteme structurale prea flexibile: - deschideri prea mari pentru grinzi şi plăci,
deschideri aferente şi înălţimi mari pentru elemente structurale verticale stâlpi, pereţi.

- Când se doreşte un transfer fluent de eforturi la clădiri cu structură mixtă alcătuită din
substructuri din beton armat şi substructuri din oţel laminat.

Structurile din BAR sunt indicate la clădiri multietajate mai înalte de 12 niveluri şi deschideri de
cel puţin 6 m aflate în zone cu seismicitate puternică (zonele seismice de calcul A,B,C).
Elementele din BAR pot fi utilizate şi ca elemente izolate în cadrul unor structuri din beton armat,
sau din oţel.

1.2. Relaţia cu alte prescripţii

Calculul şi alcătuirea elementelor din beton armat cu armătură rigidă se face pe baza principiilor
generale stabilite pentru elementele din beton armat de STAS 10107/0 şi pentru elementele din
oţel STAS 10108/0.

Sub aspectul măsurilor de protecţie antiseismică ale structurilor din BAR, prezentele instrucţiuni
se încadrează în principalele prevederi ale normativului P100 - 92.

Prevederile acestui cod vor fi completate cu prevederile altor prescripţii care legiferează
proiectarea construcţiilor:

- standardele din seria STAS 10101 referitoare la acţiuni;

- standardele din seria STAS 10107 referitoare la proiectarea elementelor din beton armat;

- standardele din seria STAS 10108 de calculul elementelor din oţel;

- standardele de calcului terenului de fundare STAS 3300 şi a fundaţiilor P 10;

- codul pentru structuri cu pereţi din beton armat P 85/96;

- codul de proiectare pentru structuri în cadre din beton armat NP 007 - 97.

[top]

2. MATERIALE

2.1. Betonul

La elementele din BAR se utilizează beton de clasă cuprinsă între Bc25 şi Bc60. Pe baza unor
cercetări experimentale corespunzătoare se pot folosi şi betoane de clase superioare.
Caracteristicile de calcul pentru betoane: rezistenţe caracteristice de calcul, coeficienţii condiţiilor
de lucru, moduli de elasticitate, coeficienţi de deformaţie transversală, coeficient de dilatare,
diagrame  sunt date în STAS 10107/90 cap. 2 şi în fig. 1a.
Pentru considerarea în calcul a efectului fretării betonului, se majorează rezistenţa de calcul la
compresiune a betonului Rc şi deformaţia specifică ultima bu cu relaţiile:

(2.1.)

(2.2.)

în care este efortul unitar de fretare fr şi coeficientul de armare cu

armătură transversală.

Pentru stâlpii fretaţi cu secţiune circulară se poate folosi relaţia 3.2.9. din STAS 10107/92.

Contracţia betonului.

- deformaţia specifică de contracţie a betonului se consideră egală cu: 200x10 -6 pentru ţevi
umplute şi 325x10-6 în celelalte cazuri. Greutatea specifică a betonului armat cu armătură rigidă
se consideră 26 kN/m3 pentru grinzi, stâlpi şi pereţi cu tolă şi 25 kN/m 3 pentru celelalte elemente.

2.2. Armăturile din oţel pentru betonul armat

Armătura utilizată în elementele din BAR este armătura uzuală pentru elementele din beton armat
respectiv OB 37, PC 52, PC 60. Oţelul OB 37 se utilizează de regulă numai la armături
constructive şi pentru etrieri. Utilizarea armăturilor de tip STNB nu este permisă la elemente la
care pot apare zone plastice.

Caracteristicile geometrice ale armăturilor (diametre tolerante, secţiuni) precum şi caracteristicile

mecanice de livrare (rezistenţa de rupere la tracţiune, limita de curgere, alungirea de rupere) se
specifică în următoarele normative:

STAS 438/1 - Oţel beton rotund - neted OB 37

STAS 438/2 - Oţel beton cu profil periodic PC 52, PC 60.

Valorile caracteristicilor de calcul ale armăturilor elementelor din BAR: rezistenţe caracteristice de
calcul, modul de elasticitate, diagrame caracteristice sunt date STAS 10107/0-90 cap. 2.2.1
şi în fig. 1b.

2.3. Armătura rigidă din oţel

Pentru structurile din BAR se folosesc produse finite din oţel carbon şi slab aliat laminate la cald
OL37, OL44, OL52. Sortimentul de table variază între 10 - 30 mm. Pentru grosimi de table mai
mari de 15 mm solicitate perpendicular pe planul lor se impune controlul pentru evitarea
desprinderii lamelare. Ţevile se pot realiza din oţel OLT35 şi OLT45. Alungirea la rupere trebuie
să fie cel puţin 15%.

Secţiunile din oţel ale elementelor din BAR care fac structuri antiseismice vor fi încadrate în clasa
I-a (conform P-100/1992 - cap. 8).
Calitatea, forma şi dimensiunile oţelurilor se specifică în standardele menţionate mai jos:

- STAS 500 - 1 Oţeluri de uz general pentru construcţii. Condiţii tehnice generale;

                 - 2 Oţeluri de uz general pentru construcţii. Mărci;

- STAS 395 Oţel laminat la cald. Oţel lat;

- STAS 424 Oţel laminat la cald. Oţel cornier cu aripi egale;

- STAS 564 Oţel laminat la cald. Oţel U - dimensiuni şi toleranţe;

- STAS 565 Oţel laminat la cald. Oţel I - dimensiuni şi toleranţe;

- STAS 437 Oţel laminat la cald. Table groase - dimensiuni şi toleranţe;

- STAS 505 Oţel laminat la cald. Table groase şi platbande - condiţii speciale;

- STAS 404 Ţevi din oţel fără sudură laminate la cald pentru construcţii;

- STAS 530 Ţevi din oţel fără sudură trase sau laminate la rece pentru construcţii;

- STAS 6086 Ţevi profilate din oţel fără sudură. Ţevi pătrate şi ţevi dreptunghiulare;

- STAS 7657 Ţevi din oţel sudate longitudinal pentru construcţii.

Caracteristicile de calcul ale oţelurilor laminate şi ale şuruburilor sunt în STAS 10108/0.

Diagramele  -  pentru oţel utilizate în calcule pot fi diagrame biliniare cu sau fără domeniu de
consolidare (fig. 1b). Diagramele cu zona de consolidare se folosesc mai ales în cazul în care
efectul creşterii în domeniul de consolidare a efortului în oţel poate conduce la un calcul
descoperitor.

Materialele folosite la sudare vor fi alese astfel încât materialul depus prin sudare după răcire să
aibă cel puţin calităţile mecanice ale laminatelor care se sudează. Cordoanele de sudură se vor
încadra în clasa I-a de calitate la elementele întinse şi în clasa a II-a pentru elementele supuse
predominant la compresiune.

Şuruburile folosite la îmbinări (STAS 6220) vor avea caracteristici mecanice conform STAS
2700/3. Şuruburile de înaltă rezistenţă (STAS 8796/0) vor fi din grupele de calitate 8.8 şi 10.9.

[top]

3. STRUCTURI DIN BETON ARMAT CU ARMATURA

3.1. Structuri solicitate la acţiuni seismice

3.1.1. Exigenţe generale de proiectare

Proiectarea structurilor din BAR trebuie să urmărească satisfacerea tuturor exigenţelor de diferite
naturi: (funcţionale, structurale de execuţie şi întreţinere, de reparare şi de consolidare) funcţie de
condiţiile de amplasament şi de importanţă.

Conformarea corectă a structurilor din BAR presupune pentru părţile sale componente: armătura
rigidă din oţel şi betonul armat, satisfacerea simultană a exigenţelor impuse atât structurilor din
oţel cât şi celor din beton armat.

Satisfacerea exigenţelor structurale la acţiuni seismice se realizează prin:

- concepţia generală de proiectare a structurilor din BAR privind mecanismul structural de

disipare a energiei, capacităţile de rezistenţă, stabilitate, rigiditate şi ductilitate.

- o modelare corespunzătoare şi utilizarea unor metode adecvate pentru determinarea eforturilor

şi dimensionarea elementelor structurale.

a. Exigenţele privind mecanismul de disipare favorabil la acţiuni seismice implică:

- dirijarea deformaţiilor plastice în grinzi, la baza stâlpilor şi a pereţilor. Nodurile şi elementele

infrastructurilor vor fi solicitate în domeniul elastic;

- cerinţe de ductilitate moderate şi cât mai uniform distribuite în ansamblul structurii;

- eliminarea ruperilor cu caracter casant sau mai puţin ductile (la forţa tăietoare, la îmbinările
armăturii rigide, deformaţii mari de lunecare la interfaţa între armătura rigidă şi betonul armat,
ruperii în zonele întinse armate sub nivelul corespunzător eforturilor de fisurare);

- eliminarea apariţiei unor fenomene de instabilitate care să nu permită atingerea capacităţilor de

rezistenţă proiectate.

b. Exigenţele de rezistenţă sunt satisfăcute dacă în toate secţiunile capacitatea de rezistenţă

evaluată cu relaţiile din acest cod depăşeşte sau la limită este egală cu valoarea de calcul
maximă a efortului secţional corespunzător. În vederea mobilizării capacităţii de rezistenţă se va
asigura prin dimensionare un grad superior de siguranţă faţă de ruperile cu caracter casant sau
mai puţin ductile.

c. Exigenţele de stabilitate impun evitarea pierderii stabilităţii formei la elementele puternic

comprimate şi a stabilităţii locale a elementelor armăturii rigide.

d. Exigenţele de rigiditate implică limitarea prin proiectare a deplasărilor laterale ale structurilor
din BAR.

e. Exigenţele de ductilitate locală din zonele plastice au în vedere asigurarea unei capacităţi
suficiente de rotire în articulaţiile plastice fără reduceri semnificative ale rigidităţii şi ale capacităţii
de rezistenţă în urma unor cicluri de solicitare seismică.

Factorii de reducere ai forţelor seismice se vor considera cu următoarele valori:

 = 0,2 pentru structuri în cadre din BAR;

 = 0,25 pentru structuri cu pereţii din BAR sau duale.

3.1.2. Alcătuirea de ansamblu

Tipurile de structuri din BAR sunt următoarele:

- structuri în cadre alcătuite cu stâlpi şi grinzi din BAR;

- structuri în cadre cu primele nivele din BAR iar restul din beton armat sau oţel cu luarea de
măsuri speciale în zonele de trecere de la BAR la beton armat sau oţel;

- structuri în cadre cu stâlpii din BAR şi grinzile metalice sau compozite;

- structuri duale formate prin asocierea: cadrelor din BAR cu pereţi structurali din BAR, a pereţilor
din BAR cu cadre din oţel şi a pereţilor din beton armat cu cadre din BAR;

- sisteme tubulare cu diferite alcătuiri.

La alcătuirea de ansamblu a structurilor antiseismice din BAR se va urmări:

- conformarea generală favorabilă a construcţiei: forme regulate în plan şi în elevaţie;

- măsuri ce urmăresc reducerea maselor construcţiilor;

- prevederi generale de alcătuire a structurii de rezistenţă cum ar fi:

- evitarea transmiterii indirecte a încărcărilor gravitaţionale;

- asigurarea conlucrării spaţiale prin şaibe rigide, reţea închisă de grinzi şi centuri BAR la fiecare
nivel;

- dimensionarea corectă a rigidităţilor elementelor şi a distribuţiei lor în plan şi pe verticală;

- evitarea schimbărilor bruşte a capacităţii de rezistenţă prin trecerea de la un nivel cu structură

BAR la un nivel cu o structură din beton armat sau oţel;

- dispunerea favorabilă a elementelor verticale din BAR, pentru preluarea torsiunii;

- testarea elementelor ma puternic solicitate;

- realizarea unei infrastructuri cutie rigidă în care să se ancoreze armătura rigidă a elementelor
din BAR ale suprastructurii;

- prevederea de rosturi antiseismice care să evite interacţiunile necontrolate între clădiri.

3.1.3. Metode de proiectare antiseismică

Metodele de proiectare antiseismică a structurilor de rezistenţă se clasifică funcţie de modul în

care este modelată acţiunea seismică, de fidelitatea modelului şi de modul concret în care se fac
verificările în următoarele metode:

- metoda curentă de proiectare (A) se poate aplica în două moduri:

- calcul static liniar în care acţiunea seismică este modelată prin forţe convenţionale aplicate
static, calculul structurii se face în domeniul elastic;

- calcul dinamic liniar în care acţiunea este exprimată prin accelerograme iar structura lucrează în
domeniul elastic.

Pentru construcţii fără regularitate se impune un calcul spaţial. Se admite redistribuţia eforturilor
între secţiunile de la extremităţile elementelor până la 20% la rigle şi 30% la stâlpi şi pereţi.
Valorile eforturilor de calcul din secţiunile de la extremităţile elementelor se modifică pentru
impunerea unui mecanism favorabil de plastificare.

- metoda de proiectare bazată pe considerarea proprietăţilor de deformare neliniară a structurii

(metoda B) se poate aplica în două moduri:

- calcul static neliniar - calcul biografic la care încercările seismice cresc monoton şi structura
lucrează în domeniul elastoplastic.

- calcul dinamic neliniar - cu acţiunea seismică modelată prin accelerograme şi răspunsul

structurii este în domeniul elastoplastic.

Această metodă stabileşte mecanismul de plastificare, eforturile maxime şi cerinţele de ductilitate

în articulaţiile plastice.

3.1.4. Metoda de calcul la stări limită

Metoda de calcul la stări limită pentru structurile din BAR constă în:

- verificarea secţiunilor la starea limită de rezistenţă prin compararea eforturilor secţionate de

calcul cu eforturile secţionale capabile determinate cu rezistenţe de calcul;

- verificarea capacităţii de rezistenţă a structurii în ansamblu sau pe nivel prin compararea forţei
tăietoare ultimă cu forţa tăietoare capabilă.

Forţa tăietoare capabilă de nivel sau totală a structurii se determină pentru un mecanism favorabil
de plastificare al structurii aflat în echilibru. Momentele capabile în articulaţiile plastice se
determină cu valorii medii pentru rezistenţa de compresiune a betonului şi rezistenţa oţelului.

Forţa tăietoare ultimă este forţa tăietoare corespunzătoare unui cutremur maxim (de colaps) care
se obţine multiplicând forţa seismică maximă de cod cu un coeficient global având valori cuprinse
între 1,5-2.

- verificarea structurii la deplasări orizontale de nivel în grupări speciale de acţiuni prin limitarea
deformaţiilor relative de nivel maxime la valori admisibile date în P100/92 cap. 6.2.4. Pentru
determinarea caracteristicilor dinamice şi ale deplasărilor relative de nivel, modulii de rigiditate au
valorile:

(EA)e = EbAb + ErAr  şi  (3.1.)

în care Aria Ab şi momentul de inerţie Ib corespund secţiunii brute din beton nefisurate fără luarea
în considerare a armăturii din oţel beton şi a plăcii în cazul grinzilor cu seţiunea T.
- verificarea capacităţii ultime de deformabilitate a structurii la încercări laterale asociată unui
mecanism de disipare a energiei. Verificarea se realizează comparând capacitatea de deformare
elastoplastică la nivel de secţiune (curburi şi rotiri), element structură (deplasări) cu cerinţele de
deformaţii ultime rezultate din spectrele de răspuns.

Capacitatea de deformare elastoplastică se determină cu rezistenţe medii pentru materiale:

beton Rc = 1,75Rcşi Ra = 1,35Ra pentru oţel (3.2.)

Deformaţiile specifice ultime pot fi de compresiune a betonului, de rupere a armăturii întinse sau
deformaţia specifică critică de flambaj local în fibra cea mai comprimată a armăturii rigide.

Pentru calculul deformaţiei specifice critică de flambaj local a tălpii comprimate cr se foloseşte
expresia:

(3.3)

unde , cu condiţia ( se utilizează în

cazul tălpilor fără legături);

s reprezintă distanţa între legăturile tălpilor (bare sau platbande sudate între tălpi);

b`t este distanţa între inimă şi marginea tălpii.

Pentru determinarea ductilităţii, valorile pentru lungimile de articulaţie plastică se consideră cele
date în NP007/97 (pentru stâlpi Ip = 0,7h şi rigle Ip = 0,75h) şi P85/97 (pentru pereţi Ip = 0,4h +
0,05H ).

Capacitatea de rotire secţionalăp depinde de curbura la momentul iniţierii curgerii în oţel c în

fibra cea mai întinsă a acestuia şi de curbura ultimă u

p =pIp (3.4)

unde    p = (u - c) (3.5)

Relaţia între ductilitatea de curbură şi cea de rotire este:

(3.6)

3.2. Structuri şi elemente solicitate la încărcări aplicate static

Calculul eforturilor la încărcări verticale se poate face prin următoarele metode:

- calcul elastic pentru structuri plane sau spaţiale formate din bare.
Eforturile obţinute din calculul elastic pot fi redistribuite între secţiuni, valoarea redistribuţiilor nu
trebuie să depăşească 30%.

Eforturile de calcul sunt valorile maxime din înfăşurătoarele de momente provenite din ipotezele
cele mai defavorabile cu încărcări variabile.

- calcul postelastic în care se obţin eforturile secţionale maxime prin scrierea ecuaţiei de echilibru
limită pentru un mecanism de plastificare al structurii.

3.3. Moduli de rigiditate ai elementelor BAR pentru determinarea eforturilor

secţionale

Pentru determinarea eforturilor secţionale se vor folosi următorii moduli de rigiditate ai

elementelor BAR:

pentru grinzile BAR fără considerarea în calcul a plăcii (3.7.)

şi (3.8)

pentru stâlpi şi pereţi BAR (3.9.)

[top]

4. CALCULUL ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT CU ARMATURA RIGIDA

4.1. Calcul la stări limită

4.1.1. Calculul la starea limită de rzistenţă în secţiuni normale al elementelor din BAR
solicitate la încovoiere, compresiune sau întindere

a) Metoda generală (fig. 2a)

Distribuţia şi mărimea eforturilor unitare în beton, armături şi oţel laminat în calculul la starea
limită de rezistenţă în secţiuni normale se stabileşte prin respectarea simultană a condiţiilor de
echilibru, a legilor fizice exprimate prin diagrame caracteristice de material  şi pe baza
condiţiilor de compatibilitate a deformaţiilor. Această metodă are la bază următoarele ipoteze:

- ipoteza secţiunilor plane;

- ipoteza neglijării lunecărilor în beton a armăturilor din oţel beton şi oţel laminat;

- ipoteza utilizării unor diagrame caracteristice convenţionale pentru beton şi oţel specificate în
STAS 10107/0, 10108/0 şi în capitolul 2 al prezentului cod;

- ipoteza neglijării contribuţiei betonului la preluarea eforturilor de întindere;

- ipoteza lipsei voalării locale a elementelor armăturii rigide.

Pentru determinarea capacităţilor de rezistenţă la încovoiere cu efort axial prin metoda generală
se recomandă folosirea programelor de calcul automate, sau folosirea seturilor de secţiuni pentru
care sunt calculate relaţii M, M - N.

b) Metoda de calcul simplificat (fig. 2b) se bazează pe aceleaşi ipoteze ca metoda generală şi
consideră următoarele aproximaţii:

- eforturile unitare în betonul din zona comprimată sunt distribuite uniform pe înălţimea acestei
zone şi au mărimea Rc.

- eforturile unitare în armătura rigidă în zona întinsă şi comprimată se consideră distribuite

uniform pe înălţimea acestor zone şi au mărimea - Rr şi Rr.

Momentele capabile rezultate se afectează cu un coeficient de reducere egal cu 0,9.

c) Metoda superpoziţiei (fig. 2c) este o metodă aproximativă de calcul a capacităţii de rezistenţă
aplicabilă la toate tipurile de elemente din BAR: grinzi, noduri şi pereţi solicitate la încovoiere cu
forţa axială. Această metodă de suprapunere a efectelor constă în sumarea capacităţii de
rezistenţă a secţiunilor din beton armat şi armătura rigidă componente ale secţiunii din BAR.
Forţele exterioare se distribuie printr-un factor de distribuţie celor două componente. Fiecare
componentă este în echilibru cu forţele exterioare corespunzătoare. Această metodă se bazează
pe principiul care consideră că secţiunea din BAR rezistă la acţiunea forţelor exterioare totale
dacă secţiunea din beton armat şi secţiunea armăturii rigide care compun secţiunea din BAR
rezistă fiecare în parte la forţele exterioare care le corespund. Într-o exprimare generală metoda
ssuperpoziţiei presupune satisfacerea relaţiilor:

    (4.1.)

unde Mbcap este momentul capabil al acţiunii din beton armat corespunzător forţei axiale N b;

Mrcap este momentul capabil al secţiunii de armătură rigidă corespunzător forţei axiale N r.

În metoda superpoziţiei curba de interacţiune M - N  pentru o secţiune din BAR se obţine prin
compunerea curbei de interacţiune a secţiunii din beton armat M bcap - Nb şi a curbei de interacţiune
pentru secţiunea de armătură rigidă Mrcap - Nr.

Verificarea la încovoiere cu efort axial se face cu relaţia:

  (4.2.)

4.1.2. Calculul la starea limită de rezistenţă la forţa tăietoare a elementelor din BAR

Calculul forţei tăietoare capabile pentru elementele din BAR se face prin metoda superpoziţiei cu
relaţia:

(4.3.)
în care Qbcap şi Qrcap sunt forţele tăietoare ale componentelor din beton armat şi respectiv
armătura rigidă care alcătuiesc elementul BAR.

Forţa tăietoare a componentei din beton armat a elementului BAR este valoarea minimă dintre:

- Qb1cap corespunzătoare ruperii în secţiuni înclinate;

- Qb2cap dată de ruperea prin lunecare longitudinală la nivelul tălpii armăturii rigide şi forfecarea
secţiunii din beton armat slăbite în dreptul tălpii fig. 3a

Pentru verificarea la forţa tăietoare, forţa tăietoare de calcul Q se distribuie între secţiunea din
beton armat Qb şi de armătura rigidă Qr prin factori de distribuţie proporţionali cu momentele
capabile ale acestora.

Verificarea la forţa tăietoare se face pentru fiecare componentă în parte şi pentru elementul BAR
în ansamblu cu relaţiile:

pentru beton armat şi

pentru armătura rigidă  (4.4)

4.1.3. Calculul la starea limită de rezistenţă al elementelor din BAR solicitate la torsiune

Momentul capabil la torsiune pentru un element BAR se obţine prin metoda superpoziţiei cu
relaţiile:

(4.5)

este momentul de torsiune capabil al secţiunii din beton armat

este momentul de torsiune capabil al secţiunii de armătură rigidă

Pentru determinarea momentelor capabile se vor utiliza relaţiile date în STAS 10107/92 cap.
3.5.4 şi STAS 10108/0 cap. 9. (4.6)

Verificarea la torsiune se face cu relaţia: (4.7)

4.1.4. Calculul la starea limită de rezistenţă la lunecare

Atingerea capacităţilor de rezistenţă proiectate pentru un element din BAR solicitat la încovoiere
cu forţa tăietoare depinde de asigurarea unei conlucrări eficiente între componenta din beton
armat şi cea din armătura rigidă.

Valabilitatea ipotezei secţiunilor plane impune ca eventualele lunecări la interfaţă să fie

neglijabile.

Conlucrarea se poate asigura prin aderenţa, frecare şi prin conectori.

Transferul de eforturi între armătura rigidă şi betonul armat trebuie verificat în următoarele situaţii:

a) în cazul elemenetelor la care numai una din componente este încărcată direct în situaţiile:

- în care grinzile îşi transmit direct încărcările numai uneia din componentele stâlpilor (de
exemplu stâlpii din ţevi umplute cu beton la care grinzile metalice transmit direct încărcarea
numai ţevii şi o parte din această încărcare trebuie transferată betonului de umplutură).

- armăturii rigide ancorate în infrastructuri din beton armat (de exemplu armătura rigidă din bulbii
pereţilor din BAR) trebuie să transmită forţa maximă de curgere a oţelului armăturii rigide
betonului armat înconjurător.

Verificarea în acest caz se face comparând forţele de conlucrare capabile L cap cu forţa axială de
calcul N care trebuie transferată între componente cu relaţia:

(4.8)

Forţa de conlucrare capabilă la interfaţa între cele două componente se determină cu relaţia:

(4.9)

a este rezistenţa la lunecare medie de aderenţă şi frecare între beton şi armătura rigidă

Sl este suprafaţa laterală de conlucrare

Pcap reprezintă suma capacităţii conectorilor

Valorile rezistenţei de calcul la lunecare medie de aderenţă şi frecare între beton şi armătura
rigidă a sunt în cazul încărcărilor gravitaţionale de lungă durată următoarele:

- pentru tălpile profilelor parţial înglobate 0,2 N/mm2

- pentru inimile profilelor parţial înglobate 0,0 N/mm2

- pentru profile din oţel total înglobate inclusiv exteriorul tuburilor N/mm2

- pentru interiorul tuburilor circulare 0,2 N/mm 2

- pentru interioarul tuburilor rectangulare 0,125 N/mm2

Pentru încărcările gravitaţionale de scurtă durată şi în cazul acţiunii seismice rezistenţa la

lunecare prin aderenţă şi frecare are valori de 1,5 ori mai mari decât în cazul încărcărilor de lungă
durată.

b) În cazul lunecării longitudinale care apare la elelmentele din BAR solicitate la forţa tăietoare.

Rezistenţa de lunecare prin aderenţă şi frecare între armătura rigidă şi beton se neglijează în
calculul rezistenţei la lunecare longitudinală a elementelor BAR solicitate la încovoiere cu forţa
tăietoare. Eforturile de lunecare se preiau de secţiunea netă a betonului din exteriorul perimetrului
armăturii rigide şi prin etrieri.

Valorile de calcul ale eforturilor de lunecare se pot determina considerând elementul din BAR ca
un corp continuu elastic şi omogen utilizând relaţiile din rezistenţa materialelor sau scriind ecuaţia
de echilibru în stadiul limită ultim între eforturile unitare normale şi eforturile de lunecare la
interfaţă.

4.1.5. Verificarea la starea limită de deschidere a fisurilor

Verificarea la starea limită de fisurare se face cu relaţia:

f < adm  (4.10)

în care f este deschiderea medie a fisurilor şi adm este valoarea limită admisă a deschiderii
fisurilor. Cele două valori se calculează cu relaţiile din STAS 10107 cap.3.8.3.

Pentru calculul a se consideră secţiunea BAR în stadiul II de lucru.

4.1.6. Calculul la starea limită de deformaţie

Verificarea săgeţii elementelor solicitate la încovoiere din acţiuni gravitaţionale se face cu relaţia:

(4.11)

în care fmax este săgeata maximă a elementului şi fad săgeata admisibilă.

Valorile admisibile ale săgeţilor pentru grinzile BAR se consideră cele date în STAS 10107/cap.
3.9, tab. 14. Pentru determinarea săgeţilor maxime se vor utiliza următoarele module de
rigiditate:

(4.12)

în care ME este momentul maxim de exploatare iar

 curbura corespunzătoare secţiunii BAR

(El)e = (E`blbi) + Erlr   (4.13)

în care

E`b = 0,3Eb pentru încărcări de exploatare de lungă durată şi (4.14)

E`b = 0,8Eb pentru încărcări de scurtă durată (4.15)

lbi este momentul de inerţie al secţiunii ideale din beton armat în stadiul II (fisurată), secţiune
componentă a secţiunii BAR.
 4.2. Elementele structurilor în cadre din beton armat cu armătură rigidă

4.2.1. Grinzi din beton armat cu armătură rigidă

a) Tipuri de grinzi - fig. 4

Secţiunile grinzilor din BAR pot fi de mai multe tipuri:

- grinzi recomandate în cazul structurilor antiseismice;

- grinzi BAR la care profilul de oţel are inima plină fig. 4.1.;

- grinzi nerecomandate pentru structuri antiseismice;

- grinzi bar cu armătură rigidă formată din elemente depărtate solidarizate cu plăcuţe sau cu
zăbrele fig. 4.3.

b) Determinarea eforturilor secţionale de calcul:

- Grinzi din BAR care nu fac parte din structuri antiseismice

Momentele încovoietoare şi forţele tăietoare de calcul în acest caz sunt valorile maxime care
rezultă din diagramele înfăşurătoare de eforturi în gruparea fundamentală de încărcări.

- Grinzi din BAR care fac parte din structuri antiseismice.

Eforturile de calcul în metoda curentă de proiectare.

Momentele de calcul sunt momentele maxime din diagramele înfăşurătoare pentru gruparea
fundamentală şi specială de încărcări seismul acţionând în ambele sensuri.

Forţele tăietoare de calcul din riglele structurilor antiseismice au în vedere apariţia ruperii la
încovoiere înaintea ruperii la forţa tăietoare.

Valorile forţelor tăietoare de calcul din rigle se determină cu relaţiile:

(4.16)

, sunt momentele capabile ale secţiunilor de la extremităţile riglelor pentru acelaşi

sens al acţiunii seismice, Iap este distanţa dintre articulaţiile plastice iar Qld este forţa tăietoare
dată de încărcările de lungă durată pe distanţa Iap.

Forţa tăietoare de calcul totală se distribuie în metoda simplificată a superpoziţiei celor două
componente ale secţiunii din BAR (beton armat şi armătură rigidă) funcţie de momentele lor
capabile cu relaţiile:

(4.17)
în care , sunt momentele capabile ale secţiunilor din beton armat componente de
la cele două extremităţi ale riglei din BAR pentru acelaşi sens al acţiunii seismice,

(4.18)

este forţa tăietoare din încărcări de lungă durată repartizată componentei din beton armat funcţie
de momentele capabile pozitive din câmpul riglei

(4.19)

în care , sunt momentele capabile ale secţiunilor de armătură rigide componente de

la cele două extremităţi ale riglei pentru acelaşi sens al acţiunii sismice,

(4.20)

este forţa tăietoare din încărcări de lungă durată repartizată componentei armătura rigidă funcţie
de momentele capabile pozitive din câmpul riglei.

c) Determinarea capacităţii de rezistenţă la încovoiere

Calculul momentului capabil la încovoiere se recomandă să se facă cu programe de calcul

automat bazate pe metoda generală specificată în STAS 10107/0-90. Pentru calcule de
predimensionare şi calcule aproximative se poate utiliza metoda superpoziţiei. Înălţimea zonei
comprimate fiind mică, efectul fretării betonului se neglijează.

Rezistenţa la compresiune a betonului se va reduce cu un coeficient al condiţiilor de lucru m bc în

funcţie de raportul rc între aria tălpii comprimate de oţel şi secţiunea de beton cu relaţia:

mbc = (0,85 - 2,5rc) (4.21)

Rc = mbcRc este rezistenţa de calcul a betonului - valori de bază (4.22)

Metoda superpoziţiei aplicată la grinzile din BAR sumează momentele capabile la încovoiere ale
secţiunilor componentelor din beton armat şi armătura rigidă.

Rezistenţa la încovoiere a grinzilor se calculează cu relaţiile:

Mcapo = Mbcapo + Mrcapo (4.23)

în care Mbcapo este momentul capabil la încovoiere al secţiunii de beton armat care se poate
determina cu metoda simplificată utilizând relaţiile date în STAS/90 - cap. 3.8.2.

Pentru calculul lăţimii efective de placă la secţiunile în formă de T a componentei din beton se pot
folosi relaţiile din STAS 10107/90 - anexa A.

Mrcapo este momentul capabil al secţiunii armăturii rigide care se calculează cu relaţia:
Mrcapo = WrpRr (4.24)

unde Wrp = Srt + Src este modulul de rezistenţă plastic egal cu suma momentelor statice ale ariei
întinse şi a celei comprimate faţă de axa neutră plastică.

Rf rezistenţa de calcul la întindere a armăturii rigide.

În cazul grinzilor cu elemente depărtate solidarizate cu zăbrele sau plăcuţe şi având secţiunea
simetrică:

Mcapo = ArRrdr (4.25)

în care Ar este aria elementului solidarizat şi dr distanţa între axele elementelor.

d) Verificarea capacităţii de rezistenţă la forţa tăietoare a grinzilor din BAR

Forţa tăietoare capabilă se determină cu relaţia:

Qcap = Qbcap + Qrcap (4.26)

în care Qbcap şi Qrcap sunt forţele tăietoare capabile ale secţiunii din beton armat şi respectiv ale
secţiunii de armătură rigidă.

Relaţiile de calcul ale valorilor forţelor tăietoare capabile Q bcap şi Qrcap pentru grinzile din BAR
sunt date în anexa F. Tot în această anexă există relaţiile de calcul ale forţei tăietoare capabile
pentru grinzile BAR cu goluri fig.3.4.

Verificarea la forţa tăietoare se face cu relaţiile:

(4.27)

e) Condiţii constructive pentru grinzile bar:

- acoperirea minimă cu beton a armăturii rigide se recomandă să fie minim 75 mm şi 100 mm

pentru elementele participante la acţiuni seismice;

- armătura principală de rezistenţă trebuie să aibă diametrul minim  12;

- lumina între bare să fie mai mare decât de 1,25 ori dimensiunea maximă a agregatelor, de 1,25
ori diametrul maxim al armăturii longitudinale sau 25 mm. La partea superioară a grinzii una din
lumini trebuie să fie mai mare de 50 mm pentru o bună vibrare. Distanţa între armătură şi profilul
din oţel se încadrează în aceleaşi limite. Distanţa poate fi redusă la 0 dacă se micşorează
perimetrul de ancoraj al barelor.

- diametrul etrierilor trebuie să fie mai mare de 8 mm. Barele longitudinale nu se vor amplasa pe
mai mult de două rânduri. Amplasarea barelor va ţine cont de necesitatea evitării găuririi inimii
armăturii rigide a stâlpilor.

- diametrul unor găuri date în grinzi nu va fi mai mare decât de 0,4 ori înălţimea secţiunii totale
sau 0,7 ori înălţimea armăturii rigide.
- distanţa dintre etrieri nu trebuie să depăşească h/2 şi 25 cm în afara zonelor de articulaţie
plastică şi h/4 în zonele de articulaţii plastice.

- pentru armătura rigidă - zvelteţea tablelor din care este alcătuit profilul din oţel se limitează la
următoarele valori (fig. 4.1)

pentru OL 37 bt / tt < 23 şi hi / ti < 107 iar

pentru OL 52 bt / tt < 19 şi hi / ti < 87.

4.2.2. Stâlpi din beton armat cu armătură rigidă

a) Tipuri de secţiuni de stâlpi BAR fig. 5

Principalele tipuri de secţiuni de stâlpi din BAR sunt:

- Secţiuni recomandate la stâlpii care fac parte din structuri antiseismice

- stâlpi cu secţiunea de armătură rigidă deschisă (H sau dublu H), cu inima plină (fig. 5.1);

- stâlpi cu secţiunea de armătură rigidă parţial înglobată în beton (fig. 5.3)

- stâlpi din ţevi din oţel umplute cu beton (fig. 5.4);

- stâlpi din tuburi din oţel înglobate şi umplute cu beton (fig. 5.4).

- Secţiuni nerecomandate la stâlpii care fac parte din structuri antiseismice

- stâlpi cu armătură rigidă cu elemente solidarizate cu plăcuţe sau zăbrele (fig. 5.2)

- stâlpi din ţevi din oţel înglobate şi neumplute cu beton (fig. 5.4)

b) Determinarea eforturilor secţionale de calcul

- Stâlpii din BAR care nu fac parte din structuri antiseismice

Momentele încovoietoare şi forţele tăietoare de calcul sunt în acest caz valorile maxime care
rezultă din diagramele înfăşurătoare de eforturi în gruparea fundamentală de încărcări.

- Stâlpii din BAR care fac parte din structuri antiseismice

Eforturile secţionale de calcul în metoda curentă de proiectare se determină cu relaţiile:

Momentele încovoietoare de calcul:

(4.28)

kM = 1,4 pentru toate secţiunile stâlpilor cu excepţia celor de la bază şi la ultimul nivel k M = 1
 este suma momentelor capabile ale secţiunilor de la extremităţile grinzilor de la un
anumit nivel al cadrului şi pentru un anumit sens al acţiunii seismice.

este suma algebrică a momentelor efective din secţiunile de la extremităţile grinzilor de la

un anumit nivel al cadrului şi pentru acelaşi sens al acţiunii seismice.

este momentul efectiv determinat de acţiunea seismică în secţiunea de la extremitatea

stâlpului la nivelul considerat.

Forţele axiale de calcul se calculează în ipoteza plastificării grinzilor la extremităţi

(4.29)

Forţele tăietoare de calcul se determină cu relaţia:

şi (4.30)

, sunt momentele capabile ale secţiunilor din BAR de la extremităţile stâlpului la un

anumit nivel, Ho lumina stâlpului la nivelul respectiv.

Forţa tăietoare de calcul Q se distribuie în metoda aproximativă a superpoziţiei între componenta

din beton armat şi componenta de armătură rigidă funcţie de momentele lor capabile cu relaţia:

Q = Qb + Qr (4.31)

unde

(4.32)

şi sunt momentele capabile ale secţiunilor componente din beton armat de la cele
două extremităţi ale stâlpului la un anumit nivel. Momentele capabile M bcap se determină pentru o
forţă axială Nb egală cu:

Nb = N dacă şi Nb = Nbc dacă N > Nbc (4.33)

unde Nbc este forţa axială capabilă la compresiune centrică a componentei din beton armat iar N
este forţa axială de calcul.

(4.34)

şi sunt momentele capabile ale secţiunilor componente de armătură rigidă de la cele

două exteremităţi ale stâlpului la un anumit nivel. Momentele capabile M rcap se determină pentru o
forţă axială Nr egală cu:
Nr = 0 dacă şi Nr = N - Nbc dacă N > Nbc  (4.35)

4.2.2.1. Calculul la starea limită de rezistenţă a stâlpilor din BAR cu secţiunea armăturii rigide cu
profil deschis.

a) Calculul la starea limită de rezistenţă la compresiune centrică.

Determinarea capacităţii de rezistenţă la compresiune:

(4.36)

în care

Npc = (AbRc + AaRa + ArRr) (4.37)

Npc este forţa axială capabilă la compresiune centrică care nu ţine cont de zvelteţea stâlpului R c
este rezistenţa de calcul la compresiune a betonului stâlpului considerând un coeficient al
condiţiilor de lucru mb = 0,85.

(4.38)

 este coeficientul de reducere a forţei axiale capabile datorită imperfecţiunilor geometrice.

- zvelteţea relativă a stâlpului (4.39)

- forţa critică de flambaj (4.40)

în care   (4.41)

lf - lungimea de flambaj a stâlpului

Npk forţa axială capabilă la compresiune centrică cu rezistenţe caracteristice şi fără a lua în

considerare zvelteţea stâlpului (4.42)

în care Ab, Aa, Ar sunt ariile de beton, armătură şi armătură rigidă

Rck, Rak, Rrk sunt rezistenţele caracteristice la compresiune a betonului şi de întindere a oţelului
armăturilor şi profilelor laminate

(4.43)

 = 0,21 pentru secţiuni din ţeavă umplută;

 = 0,34 pentru secţiuni deschise H parţial sau total înglobate flambaj în plan paralel cu inima;

 = 0,49 pentru secţiuni deschise H parţial sau total înglobate flambaj în plan paralel cu tălpile;

 = 0,76 pentru alte secţiuni deschise.

Verificarea la compresiune centrică

Relaţia de verificare la compresiune centrică este:

(4.44)

b) Calculul la starea limită de rezistenţă la încovoiere cu efort axial

Limitarea forţei axiale din condiţii de ductilitate la stâlpii care fac parte din structuri antiseismice

Din condiţii de asigurare a ductilităţii, forţa axială a stâlpilor se limitează la valoarea:

(4.45)

Influenţa zvelteţei la stâlpii solicitaţi la încovoiere cu efort axial

Efectele de ordinul 2 la compresiune cu încovoiere se neglijează dacă:

sau (4.46)

În caz contrar pentru determinarea momentelor de calcul de ordinul 2 se foloseşte relaţia:

(4.47)

unde (4.48)

în care (4.49)

şi r = M2 / M1 - raportul dintre valorile algebrice ale momentelor de la capetele stâlpului (M 1

momentul maxim în valoare absolută) .

Determinarea curbei de interacţiune limită M - N

Metoda generală

Curba de interacţiune M - N se poate determina prin metoda generală cu ajutorul programelor de

calcul automat.

Metoda simplificată
Curba de interacţiune M - N pentru secţiunile cu dublă simetrie se poate obţine utilizând metoda
simplificată prin care se înlocuieşte curba reală cu un contur poligonal AECDB. Relaţiile de
determinare a punctelor caracteristice sunt date în anexa C (fig. 6)

Metoda superpoziţiei

Relaţiile de calcul pentru obţinerea curbei de interacţiune M - N în metoda superpoziţiei petru

stâlpi din BAR cu secţiunea armăturii rigide deschisă prin compunerea curbelor de interacţiune
ale secţiunilor componente din beton armat şi respectiv din armătură rigidă sunt date în anexa D
(fig. 7). În aceeaşi anexă sunt date şi relaţiile pentru obţinerea curbelor de interacţiune pentru
componenta din beton armat (fig. 8) şi pentru componenta armătură rigidă (fig. 9)

Verificarea la încovoiere cu efort axial

Verificarea la încovoiere cu efort axial se bazează pe curba de interacţiune şi ia în considerare

imperfecţiunile geometrice ale stâlpului.

Verificarea constă în următoarele etape (fig. 10):

Se consideră trasată curba de interacţiune = N / Npc, = Mcap / Mcapo în care:

Mcapo este momentul capabil la încovoiere pură al secţiunii din BAR iar N pc este forţa axială
capabilă la compresiune centrică fără considerarea zvelteţii.

Se calculează coeficientul de reducere datorită flambajului la compresiune centrică  funcţie de

zvelteţea . Din curba de interacţiune rezultă  corespunzător acestor valori.

Pentru forţa axială de calcul N se determină c= N / Npc şi c corespunzător.

Considerând că momentul încovoietor al stâlpului variază liniar pe înălţimea de nivel se

calculează valoarea:

unde r este raportul între momentele de la capetele stâlpului .

Se calculează  = c - 0(c - n)/(0 - n)   (4.50)

Verificarea la încovoiere cu efort axial se face cu relaţia:

(4.51)

Secţiuni cu o axă de simetrie

Curba de interacţiune M - N se calculează în raport cu centrul plastic.

Distanţa între centrul plastic şi centrul de greutate epl se calculează cu relaţia:

epl = yG - yp (4.52)

Verificarea la încovoiere cu efort axial se face cu relaţia:

 (4.53)

Încovoiere oblică cu efort axial

În cazul încovoierii oblice cu efort axial verificarea secţiunii se face cu relaţia:

My/(yMycapo)+Mx/(xMxcapo) 1 (4.54)

în care y, x sunt coeficienţii determinaţi din curbele N - Mxcap şi respectiv N - Mycap la încovoiere
cu efort axial pe cele două direcţii principale.

c) Calculul la starea limită de rezistenţă la forţa tăietoare: fig. 11

Forţa tăietoare capabilă a stâlpilor BAR se obţine în metoda superpoziţiei cu relaţia:

Qcap = Qbcap + Qrcap (4.55)

Relaţiile de calcul pentru forţele tăietoare capabile ale celor două componente beton armat Q bcap
şi armătură rigidă Qrcap sunt date în anexa F.

Verificarea la forţa tăietoare se face cu relaţia:

(4.56)

şi (4.57)

4.2.2.2. Calculul la starea limită de rezistenţă a stâlpilor din BAR cu ţevi metalice. Calculul
capacităţii de rezistenţă la compresiune centrică a ţevilor umplute (fig. 12):

Relaţiile pentru calculul capacităţii de rezistenţă la compresiune centrică (în condiţiile unei
excentricităţi şi a unei zvelteţi ) sunt următoarele:

Ncap = 0Npc (4.58)

unde

Npc = AfRf1 + AbRc(1 + (tr/Dr)Rr / Rc) + AaRa (4.59)

 este un coeficient de majorare a rezistenţei la compresiune a betonului fretat

 este un coeficient de reducere a rezistenţei oţelului ţevii datorită întinderii radiale (fig. 11)

pentru e = 0

(4.60)
 (4.61)

pentru

1 = 01 + (1 + 01)(10e / Dr) (4.62)

2 = 02(1 - 10e / Dr) (4.63)

 este coeficientul de reducere a forţei axiale capabile datorită imperfecţiunilor geometrice,

coeficient care se determină funcţie de zvelteţea conform 4.2.2.1.a.

b) Capacitatea de rezistenţă la încovoiere cu efort axial se recomandă să se determine prin

metoda generală cu un program de calcul automat. Pentru calcule aproximative şi de
predimensionare se poate utiliza metoda de calcul simplificată şi metoda superpoziţiei.

Pentru ţevile umplute şi înglobate în beton armat metoda superpoziţiei se aplică prin
suprapunerea rezistenţei miezului de beton, a ţevii şi a betonului armat ce înglobează ţeava cu
relaţiile:

Mcap = Mrcap + Mbcap + Mscap   şi N = Nr+ Nb + Ns  (4.64)

în care Mb, Mr, Ms reprezintă momentele capabile ale componentei beton armat, armătură rigidă
şi beton simplu corespunzătoare forţelor axiale

Relaţiile de construire ale curbei de interacţiune M - N pentru secţiunea din BAR prin superpoziţia
curbelor de interacţiune ale secţiunilor componente din beton armat “b” (betonul de acoperire -
secţiune cu gol), beton simplu “s” (miezul de umplutură al ţevii) şi oţel “r” (ţeava) şi relaţiile pentru
Mbcap - Nb (fig. 13a), Mscap - Nb (fig. 13b) şi Mscap - Ns (fig. 14) pentru secţiunile componente ale
stâlpilor compoziţi cu secţiunea armăturii rigide din ţeavă sunt date în anexa E. Pentru verificarea
la încovoiere cu efort axial se utilizează metoda dată pentru stâlpii cu secţiunea armăturii rigide
cu secţiune deschisă 2.2.2.1.b.

c) Calculul la forţa tăietoare (fig. 15)

Rezistenţa la forţa tăietoare a stâlpilor din ţevi umplute.

În acest caz forţa tăietoare este preluată numai ţeava de oţel Q r.

Qcap = Qrcap (4.65)

Rezistenţa la forţa tăietoare a ţevilor înglobate şi umplute cu beton.

Qcap = Qbcap + Qrcap (4.66)

Relaţiile de calcul ale valorilor forţelor tăietoare capabile ale componentelor: betonul armat ce
înglobează ţeava Qbcap şi ţeava din oţel Qrcap sunt date în anexa E

Verificarea la forţa tăietoare se efectuează cu relaţiile:

  şi (4.67)

4.2.2.3. Condiţii constructive pentru stâlpii din BAR:

Indicele de contribuţie al armăturii rigide

Indicele de contribuţie al armăturii rigide definit ca va fi cuprins în limitele

unde (4.68)

- armătura longitudinală din oţel beton trebuie să aibă diametrul minim 12 mm;

- lumina între bare să fie mai mare decât 1,25 dimensiunea maximă a agregatelor, de 1,25 ori
diametrul maxim al armăturii longitudinale şi 25 mm;

- procentul minim de armare longitudinală este de 0,3% iar cel maxim 4%;

- distanţa între armătură şi profilul metalic va fi mai mare de 25 mm dar se poate reduce la 0 cu
condiţia să se micşoreze perimetrul efectiv de aderenţă al barei de armătură;

- diametrul etrierilor trebuie să fie mai mare de 8 mm;

- distanţa între etrieri nu trebuie să depăşească 8d sau 10 cm în zonele plastice şi de 1,5 ori
această distanţă în rest. Distanţa între etrieri nu va fi mai mică de 2,5 cm. Procentul minim pentru
etrieri este de 0,1% pentru stâlpi cu inima plină, 0,2% pentru stâlpi din ţeavă şi cu elemente
solidarizate;

- zvelteţea tablelor profilului de oţel al armăturii rigide ale stâlpilor trebuie să îndeplinească
condiţiile de zvelteţe specificate mai jos pentru a nu se produce flambaj local (fig. 5.4):

profile deschise ţeavă  ţeavă

oţel 
H, cruce, etc. rectangulară circulară
OL37  bttt < 23 şi hiti < 96 htt < 72  Dr / t < 150
OL52 bttt < 19 şi hiti < 88 htt < 66  Dr / t <129

t - este grosimea peretelui ţevii

- lungimea efectivă de flambaj a stâlpului nu va depăşi 30b unde b este dimensiunea cea mai
mică a secţiunii stâlpului. Calculul lungimii de flambaj al stâlpului se va face ca în cazul stâlpilor
metalici. Pentru o lungime de flambaj mai mică decât 12b nu este necesară verificarea la flambaj;

- acoperirea profilului metalic trebuie să fie cel puţin 75 mm sau b/6 unde b este lăţimea tălpii. În
cazul elementelor participante la acţiuni seismice se recomandă o valoare minimă de 100 mm.
Această acoperire este necesară pentru a asigura atât transmiterea forţelor de lunecare şi
aderenţă cât şi pentru protecţia oţelului împotriva coroziunii şi a focului;

- acoperirea maximă a armăturii rigide va fi 0,4b şi respectiv 0,4h;

- legăturile dintre tălpile armăturii rigide vor fi între 500 - 1000 mm interax şi vor fi realizate cu
platbenzi de 50 - 100 mm lăţime şi cu o grosime mai mică cu 3 - 10 mm decât grosimea tălpilor.
Pentru celelalte condiţii constructive se vor respecta prescripţiile din normativele STAS 10107,
10108 şi P100.

4.2.3. Calculul bazei stâlpilor din BAR

4.2.3.1. Stâlp din BAR cu placă de bază a armăturii rigide neînglobată în infrastructură
(amplasată la partea superioară a fundaţiei) (fig. 17a).

În acest caz eforturile de la baza stâlpului sunt transferate la infrastructură prin intermediul plăcii
de bază, a şuruburilor de ancoraj şi a secţiunii din beton armat din jurul plăcii de bază şi cuprinse
în perimetrul stâlpului.

Calculul capacităţii de rezistenţă la încovoiere cu efort axial a secţiunii de sub placa de bază se
poate face utilizând metoda superpoziţiei. Prin această metodă se suprapune rezistenţa
componentei r dată de secţiunea de beton armat de sub placa de bază a armăturii rigide
considerând că şuruburile de ancoraj lucrează ca armătura întinsă şi rezistenţa componentei b a
secţiunii din beton armat din jurul plăcii de bază (secţiune dreptunghiulară cu gol delimitată la
exterior de perimetrul stâlpului) (fig. 18). Relaţiile de construire a curbelor de interacţiune M - N
pentru aceste secţiuni sunt date din anexa D.

4.2.3.2. Stâlp din BAR cu placă de bază a armăturii rigide înglobată în infrastructură ( fig. 17b)

Calculul capacităţii de rezistenţă în secţiunea de la baza stâlpului se face prin superpoziţie cu

utilizarea relaţiilor date pentru stâlpii din BAR solicitaţi la încovoiere cu efort axial cu următoarele
precizări:

- contribuţia componentei din beton armat b în secţiunea de la bază este aceeaşi ca în cazul
stâlpilor supuşi la compresiune cu încovoiere;

- contribuţia armăturii rigide r

În cazul stâlpilor la care armătura rigidă este înglobată în infrastructură într-un element din beton
armat, momentul componentei r la nivelul plăcii de bază a armăturii rigide M r3 este mai mic decât
momentul din secţiunea de încastrare Mr2 datorită presiuilor reactive care apar între armătura
rigidă şi betonul înconjurător din infrastructură (fig. 19a). O parte din presiuni echilibrează forţa
tăietoare Qr iar restul reduc momentul încovoietor.

În cazul stâlpilor marginali reacţiunile transmise de armătura rigidă spre exterior trebuie să fie
preluate de către etrieri (fig. 19b).

Momentul capabil al componentei armăturii rigide în secţiunea de încastrare a stâlpului este dat
de relaţia:

Mrcap = min(Mr1, Mr2)  (4.69)

Mr1 este momentul capabil la compresiune cu încovoiere a componentei armăturii rigide din stâlp
în secţiunea de încastrare.

Mr2 este momentul capabil al secţiunii armăturii rigide în secţiunea de încastrare care se obţine
din momentul capabil la nivelul plăcii de bază Mr3 la care se adaugă aportul presiunilor reactive.
 (4.70)

Rcl este rezistenţa ca compresiune a betonului fretat

pentru stâlpi centrali şi (4.71)

pentru stâlpi marginali (4.72)

hb - înălţimea de înglobare a bazei stâlpului

be - lăţimea efectivă din talpa armăturii rigide pe care se mobilizează presiunile (fig. 18c)

be = ti + 2dt pentru secţiuni H încovoiate în planul inimii;

be = 2ti + 2dt pentru secţiuni H încovoiate în planul tălpilor;

be = 3ti + 2dt pentru secţiuni în cruce;

be = 3,6t pentru tub rectangular;

be = Dr pentru tub circular

dt - distanţa de la limita razei de racordare a tălpii de inima (sau de limita sudurii) la faţa
exterioară a tălpii;

Mr3 este momentul capabil la încovoiere al armăturii rigide în secţiunea de sub placa de bază
tratată în cazul precedent 4.2.3.1.

În zonele de la baza stâlpilor din BAR, articulaţiile plastice vor fi dirijate prin proiectare în stâlpi şi
nu în elementele de ancoraj. La stâlpii din BAR care fac parte din structuri antiseismice se
recomandă înglobarea plăcii de bază a armăturii rigide în elementele de infrastructură.

Armăturile rigide solicitate la întindere se vor ancora în pereţi din beton armat cel puţin pe
înălţimea unui nivel luându-se măsuri de conectare cu betonul înconjurător.

Verificarea secţiunilor de îmbinare ale armăturii rigide.

Rezistenţa la încovoiere cu efort axial a elementelor în secţiunea de îmbinare a armăturii rigide

se poate calcula prin metoda superpoziţiei considerând pentru Mr - momentul capabil al îmbinării
armăturii rigide şi pentru rezistenţa la forţa tăietoare Q r - forţa tăietoare capabilă a îmbinării.
Prinderile cu şuruburi se vor proiecta astfel încât plastificarea oţelului din elementele care se
îmbină să preceadă cedarea plastică a şuruburilor. Sudurile în relief sau cu şuruburi în zonele
plastic potenţiale se vor dimensiona la eforturile obţinute prin înmulţirea eforturilor capabile ale
elementului care se îmbină cu 1,25. Îmbinarea armăturii rigide se recomandă să se realizeze în
afara zonelor plastic potenţiale, în zonele de eforturi minime.

4.2.4. Nodurile cadrelor din beton armat cu armătură rigidă

Nodurile cadrelor din beton armat cu armătură rigidă se pot realiza în una din următoarele soluţii:

- noduri BAR între stâlpi şi grinzi din BAR;

- noduri între grinzi metalice sau compozite şi stâlpi din ţeavă umplută cu beton;

- noduri mixte între grinzi compozite sau metalice şi stâlpi din beton armat sau stâlpi din BAR -
noduri nerecomandate la structuri situate în zone seismice.

În această categorie de noduri intră şi nodurile BAR la care secţiunile componente (din beton
armat şi armătură rigidă) ale grinzilor şi stâlpilor ce converg în nod respectă relaţiile:

şi (4.73)

unde , sunt suma momentelor capabile ale componentei armăturii rigide şi respectiv
ale componentei din beton armat ale stâlpilor;

, sunt suma momentelor capabile ale componentei armăturii rigide şi respectiv ale
componentei din beton armat ale grinzilor.

Eforturile de calcul ale nodului (fig. 21)

Eforturile din nod (momente, forţe tăietoare şi forţe axiale) sunt transmise de elementele
adiacente nodului (stâlpi şi grinzi). Pentru eforturile din nod se folosesc următoarele relaţii şi
notaţii:

şi   (4.74)

(4.75)

şi   (4.76)

Relaţia de echilibru care se poate scrie între eforturile care solicită nodul este:

(4.77)

unde , sunt momentele de calcul din secţiunile de la extremităţile stâlpilor (sus şi jos) şi
din ale grinzilor (stânga dreapta) secţiuni de la faţa nodului.

, sunt forţele tăietoare de calcul din aceleaşi secţiuni ale stâlpilor şi grinzilor secţiuni de la
faţa nodului;

hst, hgr sunt înălţimile secţiunilor şi ale grinzilor ce converg în nod.

În zonele seismice aceste eforturi de calcul ale nodurilor sunt asociate atingerii momentelor
capabile în elementele care converg în nod multiplicate cu un coeficient egal cu 1,25.

Forţele axiale de compresiune din stâlpi se neglijează deoarece au efect de mărire a rezistenţei
nodului. În calculele curente nodurile BAR se consideră indeformabile (noduri rigide).

În cazul în care se ia în considerare efectul deformabilităţii nodului, se neglijează în calculul

static, dimensiunile finite ale nodului (se lucrează cu scheme de calcul fără zone infinit rigide din
ax la faţa exterioară a nodului).

4.2.4.1. Noduri între stâlpi şi grinzi BAR 9(fig. 20)

Verificarea nodului BAR la forţa tăietoare se face cu relaţia:

(4.78)

unde Vbn - este volumul betonului din nod

grinzi şi stâlpi din BAR (4.79)

grinzi metalice sau compozite şi stâlp BAR (4.80)

sunt distanţele între armăturile stâlpului respectiv între armăturile grinzii

bgr, bst lăţimea secţiunii grinzii şi respectiv a stâlpului

Vrn este volumul inimii de oţel a nodului

(4.81)

este distanţa între centrele tălpilor grinzilor

este distanţa între centrele tălpilor stâlpului sau a plăcilor de capăt de la faţa nodului în cazul
stâlpilor cu armătura rigidă fără tălpi

tin este grosimea inimii armăturii rigide din nod

, sunt momentele capabile ale grinzilor adiacente determinate la faţa nodului n -

coeficient care ţine seama de efectul fretării nodului de către grinzi

n=3 pentru nod central

n= 2 pentru nod marginal

n= 1 pentru nod de colţ

H şi H0 - înălţimea nivelului şi lumina liberă a stâlpului de la nivelul de calcul

Rbf - rezistenţa betonului din nod

Rbf = min{0,12Rc, 1,34 + 0,036Rc} cu Rc în N/mm2 (4.82)

e coeficientul de armare cu etrieri

Rigidizarea orizontală din nod

Aria secţiunii rigidizării orizontale din nod Aro (fig. 22) se calculează cu relaţia:

(4.83)

unde dt distanţa de la limita razei de racordare a tălpii de inima (sau de la limita sudurii) la faţa
exterioară a tălpii.

0,85 Rr este rezistenţa la compresiune locală a oţelului;

Pro este forţa din rigidizare egală cu forţa capabilă din talpa grinzii

Se recomandă ca grosimea rigidizării să fie aceeaşi cu grosimea tălpii grinzii.

4.2.4.2. Noduri între grinzi metalice şi stâlpi compoziţi din ţeavă umplută cu beton ( fig. 23)

Verificarea la forţa tăietoare se realizează cu relaţia:

(4.84)

unde j coeficient de formă a secţiunii orizontale a nodului

pentru ţeava circulară (4.85)

pentru ţeava rectangulară (4.86)

- este distanţa între centrele tălpilor grinzii

Dr este diametrul ţevii

hr înălţimea ţevii rectangulare

Valorile pentru Vbn, Vrn sunt date mai jos:

Stâlpi din ţeavă umplută şi înglobată   Vbn    Vrn
cu grinzi din BAR sau din BA  

 grinzi metalice   -//-

stâlpi din ţeavă înglobată grinzi BAR
-//-
sau BA
grinzi metalice   -//-
stâlpi din ţeavă umplută grinzi
metalice

, sunt ariile secţiunii din beton şi respectiv din oţel ale stâlpului.

Pentru transmiterea eforturilor axiale de la ţeavă la betonul de umplutură în cazul în care

aderenţa şi frecarea nu sunt suficiente se vor adopta detalii cu conectori şi rigidizări ca în fig. 23.

4.2.4.3. Noduri între grinzi metalice sau compozite şi stâlpi din beton armat sau stâlpi din BAR
(noduri mixte)

În acest caz pot apărea următoarele tipuri de noduri mixte (fig. 24):

- Tip I - Stâlpul este din BAR dar dimensiunea secţiunii armăturii rigide a sâlpului este redusă în
comparaţie cu dimensiunea secţiunii armăturii grinzii din oţel. Dacă forţa transmisă de grindă este
mare , profilul de oţel din stâlp preia o mică parte din forţă restul transmiţându-se la beton (fig.
24a).

- Tip II - Stâlpul este din beton armat grinda trece continuă prin nod. La faţa nodului există
rigidizări verticale de mai multe tipuri (fig. 24b).

Lăţimea de calcul a nodului (fig. 25)

Lăţimea de calcul a nodului bn este dimensiunea secţiunii orizontale a nodului care este egală cu
suma dintre lăţimea panoului interior bni şi cea a panoului exterior bne.

Această lăţime este utilizată pentru a calcula rezistenţa nodului la compresiune locală nerticală şi
pentru rezistenţa la forţa tăietoare.

bn = bni + bne (4.87)

unde

(4.88)

unde (4.89)

valorile hx, by sunt în cazul celor două tipuri de noduri:

                          hx                                       by                                        

Tip I                                                                             

TipII                  hst                                         brg                         

este înălţimea armăturii rigide a stâlpului;

hrg, brg înălţimea şi lăţimea rigidizării de la faţa nodului.

Rezistenţa nodului la compresiunea locală verticală (fig. 26a)

Verificarea rezistenţei la compresiune locală a nodului solicitat de reacţiunea verticală a grinzii din
oţel se face cu relaţia:

(4.90)

unde rezultanta eforturilor unitare de compresiune din beton normale pe talpa

grinzii (4.91)

şi sunt forţele de întindere şi de compresiune din armăturile verticale sudate de grinda

metalică, forţe care trebuie să respecte condiţia:

(4.92)

- distanţa dintre barele verticale sudate de grindă.

Rezistenţa nodului la forţa tăietoare (fig. 27)

Verificarea la forţa tăietoare a nodului se face cu relaţia:

(4.93)

unde este distanţa dintre centrele tălpilor grinzii iar înălţimea grinzii de oţel;

înălţimea inimii grinzii.

Rezistenţa la forţa tăietoare a nodului este dată de următoarele valori de rezistenţă la forţa
tăietoare:

Forţa tăietoare capabilă a panoului de oţel Qrn

 (4.94)

Forţa tăietoare capabilă a diagonalei de beton

(4.95)

în care Rc este dat în N/mm2

Forţa tăietoare capabilă dată de câmpul de compresiuni în panoul exterior - mecanism de grindă

cu zăbrele

(4.96)

forţa tăietoare preluată de beton;

iar dacă betonul este întins Qb = 0 (4.97)

Qe forţa tăietoare dată de etrierii dispuşi pe înălţimea grinzii

(4.98)

Condiţii constructive pentru nodurile mixte

Lăţimea rigidizării se limitează la (4.99)

Pentru etrierii de pe înălţimea grinzii trebuie respectată relaţia: (4.100)

unde n este numărul de ramuri.

Etrierii dispuşi deasupra şi dedesubtul grinzii pe o distanţă de de o parte şi de alta a

grinzii trebuie să respecte relaţia . Deasupra şi dedesubtul grinzii trebuie dispuşi

în stâlp cel puţin 3 rânduri de etrieri cu valorile minime (4 O 10 pentru b st 500 mm pentru 500 <
bst < 750 mm. 4 O 12, pentru bst < 750 mm. 4 O 16).

Grosimea rigidizării de la faţa nodului se dimensionează să reziste la forţa tăietoare orizontală

dată de diagonala comprimată din nod.

(4.101)
 şi (4.102)

şi

Forţele de compresiune locală asociate cu forţa tăietoare din panoul de oţel determină
încovoierea transversală a tălpii grinzilor. Grosimea tălpii trebuie să îndeplinească relaţia:

(4.103)

4.3. Structuri cu pereţi din beton armat cu armătură rigidă (fig. 28)

Pereţii din beton armat cu armătură rigidă sunt realizaţi cu armătură rigidă în bulbi şi centuri.
Armarea inimii se poate realiza în afara armăturii curente formată din plase ortogonale în trei
variante:

- cu diagonale din profile sau table laminate în K sau X;

- cu plase de armătură în X sudate pe o ramă realizată din platbandă. Această ramă se sudează
de armătura rigidă a bulbilor şi a centurilor;

- cu tolă din oţel cu sau fără goluri dispusă în axul peretelui şi sudată pe contur de armătura rigidă
din bulbi şi centuri.

În funcţie de dimensiunea golului pereţii BAR se clasifică în:

- Pereţi cu goluri mici (4.104)

- Pereţi cu goluri mari

în care hg şi lg sunt înălţimea şi lăţimea golului;

H şi l sunt înălţimea de nivel şi distanţa între axele bulbilor

4.3.1. Calculul eforturilor secţionate de calcul

Pereţi BAR care nu fac parte din structuri antiseismice

Momentele încovoietoare şi forţele tăietoare de calcul sunt în acest caz valorile maxime care
rezultă din diagramele înfăşurătoare de eforturi în gruparea fundamentală de încărcări.

Pereţi BAR care fac parte din structuri antiseismice

Momentele de calcul
 (4.105)

în care kM = 1,3 pentru toate secţiunile peretelui cu excepţia celei de la bază în care k M = 1;

Qias suma forţelor tăietoare asociate plastificării la ambele capete a riglelor de la nivelul I legate
de perete;

Qi suma forţelor tăietoare din acţiunea seismică pentru riglele legate de perete la nivelul i;

Li distanţa din mijlocul riglelor până în axul peretelui la nivelul ;

Mocap momentul capabil în secţiunea de la baza peretelui;

Mo momentul din acţiunea seismică în secţiunea de la baza peretelui;

momentul din acţiunea seismică într-o secţiune a peretelui.

Forţele tăietoare de calcul:

(4.106)

în care

unde n este numărul de niveluri ale clădirii.

4.3.2. Calculul la starea limită de rezistenţă la încovoiere cu forţa axială ( fig. 28)

Pereţii din BAR pot fi calculaţi la încovoiere cu forţa axială ca pereţi din beton armat, armătura
rigidă fiind considerată armătură longitudinală. Pentru calculul valorii momentului capabil se
recomandă metoda generală de calcul aplicabilă cu ajutorul programelor de calcul automat.

Metoda superpoziţiei poate fi utilizată pentru calcule aproximative la pereţii cu secţiunea cu dublă
simetrie şi bulbi la capete. Relaţiile pentru trasarea curbei de interacţiune M - N prin metoda
superpoziţiei sunt date în anexa G.

Sporul de rezistenţă la încovoiere adus de diagonalele înglobate în inima peretelui este dat de
relaţia:

(4.107)

în care Ard - aria armăturii rigide în diagonală

         d - unghiul faţă de orizontală a diagonalei

Verificarea la încovoiere cu efort axial se face cu relaţia:

(4.108)

4.3.3. Calculul la starea limită de rezistenţă la forţa tăietoare ( fig. 29)

Verificarea la forţa tăietoare a unui panou de perete încadrat de centuri şi bulbi din BAR se face
cu relaţia:

(4.109)

Pentru calculul forţei tăietoare capabile se utilizează relaţiile:

Qcap = max(Qp1,Qp2) (4.110)

în care Qp1 forţa tăietoare corespunzătoare fisurării betonului din perete;

Qp2 forţa tăietoare corespunzătoare ruperii peretelui.

Forţa tăietoare limită de fisurare a betonului din perete Qp1 se calculează cu relaţia:

(4.111)

g- factor de reducere datorită golului

g = min(r1,r2,r3) (4.112)

unde

; ; (4.113)

lo, Ho - lumina între bulbi şi respectiv între centuri

tp - grosimea peretelui

- coeficient care ţine seama de tipul inimii rigide din lumina peretelui;

 = 35Ardcosdsind / tplo în cazul armării cu diagonale (4.114)

 =15tto / tp în cazul armării cu tola (tto- grosimea tolei)

- rezistenţa betonului la fisurarea peretelui

= min{0,067Rc,1 + Rc / 50} (4.115)

 în N/mm2

Forţa tăietoare corespunzătoare ruperii peretelui Q p2 se calculează cu relaţia:

Qp2 = Qp3 + Qrp (4.116)

unde

Qp3 - forţa tăietoare capabilă preluată de componenta din beton armat;

Qrp - forţa tăietoare capabilă preluată de armătura rigidă din inimă.

Qp3 - forţa tăietoare capabilă preluată de betonul armat se calculează cu relaţiile:

a) Pereţi cu goluri mici

(4.117)

în care este rezistenţa la forţa tăietoare a betonului armat din inima peretelui

(4.118)

în care

  reprezintă rezistenţa la forţa tăietoare dată de diagonala comprimată de beton, valoare

minimă în cazul în care cadrul care înrămează panoul este puternic.

rezistenţa betonului diagonalei

în N/mm2 (4.119)

rezistenţa la forţa tăietoare în cazul în care cadrul de înrămare este slab

- rezistenţa la forţa tăietoare dată de diagonala comprimată de beton armat în cazul

atingerii capacităţii de rezistenţă a bulbilor şi a centurilor.

(4.120)
 , , , sunt momentele de încovoiere şi forţele tăietoare capabile ale
centurilor şi ale stâlpilor care brodează peretele (valorile minime dintre cei doi stâlpi şi cele două

grinzi) , , , , sunt coeficienţi care ţin cont de condiţiile de efort din centuri şi din bulbi
solicitaţi la presiunea exercitată de perete,

Elementele (bulbii şi centuri) de pe laturile în care panoul de perete se continuă în acelaşi plan cu
alt panou nu intervin în relaţia 4.120.

gpRatplo este forţa tăietoare preluată de armătura din inima peretelui

p = Aao / (tpao) (4.121)

este coeficientul de armare cu armătura orizontală a inimii peretelui;

Aao - aria armăturii orizontale a peretelui;

ao - distanţa între armăturile orizontale;

este rezistenţa la forţa tăietoare a elementelor care bordează peretele (bulbii şi centurile
BAR)

(4.122)

şi numai dacă panoul de perete este încadrat în planul lui pe toate laturile de
pereţi. În caz contrar acest defect este considerat în relaţia 4.118.

b) Pereţi cu goluri mari

(4.123)

în care

iar (4.124)

  sunt momentele şi forţele tăietoare capabile ale buiandrugilor şi

montanţilor (elemente delimitate de gol).

Rm, Rb se iau 0 pentru montanţii şi buiandrugii de pe laturile pe care panoul de perete se continuă
în acelaşi plan cu un alt perete.

Qrp - forţa tăietoare capabilă preluată de armătura rigidă din inima peretelui;

Qrp = ArdRrcosd - armătura rigidă sub formă de diagonale

 - armătura rigidă din tolă. (4.125)

La stabilirea dimensiunilor pereţilor structurali din beton armat cu armătura rigidă se va respecta

condiţia: (4.126)

în care Q este forţa tăietoare de calcul iar Qrp este definit în relaţia (4.125)

Armătura rigidă din bulbii şi centurile care încadrează peretele trebuie să reziste unor eforturi de
întindere egale cu componentele verticală şi orizontală ale forţei din diagonala comprimată de
beton din care se scade forţa preluată de armătura peretelui:

(4.127)

(4.128)

În cazul bulbilor marginali în cele două relaţii l o se înlocuieşte cu lo / 2 iar în cazul centurilor de la
ultimul nivel Ho se înlocuieşte cu Ho / 2.

Golurile din perete trebuie brodate cu o armătură care trebuie să asigure preluarea forţelor de
întindere:

pentru direcţia verticală (4.129)

pentru direcţia orizontală (4.130)

4.3.4. Condiţii constructive pentru pereţi structurali

Pentru bulbi şi centuri, se vor respecta condiţiile constructive specificate pentru stâlpi şi grinzi în
prezentul cod iar în ceea ce priveşte celelalte condiţii se vor respecta instrucţiunile din P85/96.

[top]

5. ELEMENTELE DE CONECTARE

5.1. Generalităţi, definiţii:

Conectorii sunt dispozitive mecanice de interconectare a componentei din beton şi a celei din oţel
laminat, cu suficientă rezistenţă şi rigiditate pentru a permite ca cele două componente să fie
proiectate ca părţi ale unui singur element structural.

Gradul de conectare se defineşte astfel:

Conectare totală: dacă forţa de lunecare capabilă a conectorilor este mai mare decât forţa de
lunecare maximă care apare la interfaţa de contact sau (un element are conectare totală
dacă prin creşterea numărului de conectori nu se mai măreşte rezistenţa la încovoiere a
elementului).

Conectare parţială: N < Nt, N - umărul de conectori efectiv, Nt - numărul limită de conectori
pentru conectare totală.

Conectorii sunt de două tipuri: conectori ductili şi neductili.

Conectorii ductili sunt conectorii care la deformaţii de lunecare mari ( mm) au o capacitate de
deformare şi de rezistenţă suficientă pentru ca elementul să-şi atingă momentul şi rotirea ultimă
plastică.

Conectorii ductili se pot distribui uniform pe lungimea de calcul. Se consideră ductili următoarele
tipuri de conectori:

- dornuri cu cap sudate cu înălţimea şi diametru ;

- şuruburi de înaltă rezistenţă.

5.2. Tipuri de conectori şi elemente de calcul

5.2.1. Dornuri cu cap sudate - gujoane (fig. 30)

a) Rezistenţa de calcul a dornurilor la lunecare longitudinală

Pcap = min(P1cap, P2cap) (5.1)

în care P1cap forţa asociată ruperii conectorului

(5.2)

P2cap forţa asociată ruperii betonului care înglobează gujonul

(5.3)

 = 1 pentru hco / dco > 4

 = 0,2((hco / dco) + 1)   pentru (5.4)

forţa de întindere a conectorului care se estimează la Z = 0,1P (5.5)

Gujoanele fără cap se pot folosi dacă se previne tendinţa de separare a componentei din beton
prin alte mijloace.

c) Verificarea conectorilor la lunecare biaxială a dornurilor

Când un conector este destinat să asigure efectul compozit în ambele direcţii de exemplu pentru
grinda compozită pe o direcţie şi pentru placa compozită pe cealaltă direcţie combinaţia dintre
forţele care acţionează gujonul trebuie să satisfacă următoarea relaţie:

(Fl / Pcap)2 + (Ft / Pcap)2 1 (5.6)

în care Fl şi Ft sunt forţele de lunecare pe direcţie longitudinală şi respectiv pe direcţie

transversală.

5.2.2. Conectori dibluri (fig. 31)

Conectorii dibluri sunt conectori rigizi. Ei exercită o presiune uniform distribuită asupra betonului.
Conectorii dibluri se asociază cu bare de ancoraj care împiedică separarea între componente.
Barele se dimensionează în acest caz şi la întindere.

a) Rezistenţa de calcul a diblurilor la lunecare longitudinală este:

Pcap =Af1Rc (5.7)

în care = (Af2 / Af1)0,5 (5.8)

Af1 este aria suprafeţei frontale a conectorului A f2 suprafaţa extinsă la o pantă 1/5 până la
conectorul următor dar cuprinsă în suprafaţa betonului (fig. 30a). Această relaţie exprimă
rezistenţa la compresiune locală a betonului fretat triaxial. Sudura dintre conector şi armătura
rigidă trebuie calculată la 1,2Pcap.

5.2.3. Conectorii din corniere (fig. 32)

a) Rezistenţa de calcul la forţa de lunecare în acest caz este:

Pcap = 10bh3/4Rc2/3 (5.9)

în care Pcap este dat în N, b şi h lăţimea şi înălţimea cornierului în mm, R c, rezistenţa la

compresiune a betonului în N/mm2

b) Ancora sudată de cornier se calculează la întindere cu relaţia:

AaRa < 0,1Pcap (5.10)

Nu se recomandă utilizarea conectorilor dibluri sau din corniere la structurile solicitate la acţiuni
seismice deoarece aceşti conectori nu au ductilitate.

5.2.4. Ancore şi bucle (fig. 33)

a) Rezistenţa de calcul la lunecare longitudinală pentru fiecare ramură a armăturii este:

Pcap = AaRacos / (1+ sin2  )0,5   (5.11)

în care Aa aria unei ramuri a buclei,  unghiul în plan vertical între planul buclei şi planul grinzii, 
unghiul în plan orizontal între bucla şi axa grinzii.
Unghiul  este cuprins între 10o şi 45o.

5.2.5. Conectori dibluri cu ancore şi bucle (fig. 34)

a) Rezistenţa de calcul la lunecare longitudinală este în acest caz:

(5.12)

(5.13)

5.2.6. Şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate (fig. 35)

Şuruburile de înaltă rezistenţă se utilizează pentru conectarea la lunecare între elemente

prefabricate.

a) Rezistenţa de calcul la lunecare longitudinală este în acest caz:

Pcap = min(P1cap, P2cap, P3cap) (5.14)

P1cap - rezistenţa de calcul la forfecarea şurubului este dată de relaţia (5.2);

P2cap - rezistenţa la compresiune locală a betonului este dată de relaţia (5.3)

P3cap - este rezistenţa dată de frecare.

P3cap = fFpr  (5.15)

în care f este coeficientul de fercare care se consideră 0,55 pentru tălpi de grosime > 15 mm iar

Fpr forţa de pretensionare în şurub redusă datorită contracţiei şi curgerii lente.

Fpr = 0,7AcoRco (5.16)

5.3. Prevederi constructive pentru conectori

Prevederi generale

Distanţa dintre conectori

- pentru plăci monolite dmin = 22tt unde tt este grosimea tălpii profilului metalic;

- distanţa de la marginea tălpii până la şirul cel mai apropiat de conectori ;

- distanţa maximă între conectori nu trebuie să depăşească 800 mm sau de 6h pl.

Conectori dornuri cu cap

- înălţimea dornului hco > 3dco în care dco este diametrul dornului;
- distanţa între dornuri în direcţia lunecării va fi mai mare de 5d co iar perpendicular 2,5dco pentru
plăci din beton armat şi 4dco în celelalte cazuri;

- diametrul dornului nu trebuie să depăşească 2,5t unde t este grosimea tablei pe care se
sudează;

- dornurile nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2d c limita superioară a tablei cutate unde dc
este diametrul capului;

- acoperirea cu beton a dornului min 20 mm.

Conectori dibluri

- înălţimea unui conector diblu bară nu trebuie să depăşească de patru ori grosimea lui;

- conectorul T - lăţimea tălpii nu trebuie să depăşească de 10 ori grosimea ei iar înălţimea inimii
trebuie să fie mai mică de 10 ori decât grosimea ei sau 150 mm;

- conectorul U - lăţimea tălpii mai mică de 25 ori grosimea ei şi înălţimea inimii de 15 ori grosimea
ei şi mai mică de 150 mm.

Conectori ancore şi bucle

- raza buclei r > 7,5 şi 1 > 4r, acoperirea buclei a > 3  unde  este diametrul barei.

Conectori corniere

- înălţimea aripii verticale a cornierului nu trebuie să depăşească de 10 ori grosimea ei şi 150

mm, lungimea cornierului nu trebuie să depăşească 300 mm.

[top]

6. PROTECTIA LA FOC A STRUCTURILOR DIN BAR

Focul afectează performanţele structurilor datorită modificării proprietăţilor mecanice şi fizice ale
materialelor.

Structurile din beton armat cu armătură rigidă trebuie să asigure prin rezistenţa lor la acţiunea
focului un timp adecvat pentru a se permite evacuarea ocupanţilor clădirii, intervenţia echipelor
de salvare şi stingere a incendiului şi reducere a degradărilor structurale.

Pentru proiectarea la foc a structurilor din BAR există două modele de calcul:

- modelul de expunere la foc pentru determinarea creşterii temperaturii în raport cu timpul;

- modelul de răspuns structural prin care se determină transferul de căldură în structură şi

capacitatea de rezistenţă.

Modelul de expunere la foc are 3 variante:

- variaţia în timp a temperaturii pentru incendiul standard căreia îi corespunde un timp standard
maxim de durată a incendiului.

- variaţia în timp a temperaturii pentru un incendiu nestandard (natural) şi un timp echivalent de

durată a incendiului natural valoare care leagă incendiul natural de cel standard. Timpul
echivalent se defineşte ca timpul corespunzător a unui incendiu standard care determină aceleaşi
efecte cu incendiul natural;

- variaţia în timp a temperaturii pentru un incendiu natural pentru o anumită compartimentare

antifoc. Această curbă trebuie determinată analitic pentru fiecare caz în parte şi depinde de:
masa totală a materialului de combustie şi puterea sa calorică, aria totală interioară a
compartimentului, aria ferestrelor şi a uşilor.

Variaţia în timp a temperaturii pentru incendiul standard este dată de relaţia: =

T - To = 345log10(8t + 1)  (6.1)

T - temperatura la timpul t de la iniţierea incendiului standard (în min.);

To - temperatura iniţială care se considera 200C

Rezistenţa la foc se evaluează la 30, 60, 90 şi 120 min (R 30, R60, R90, R120).

Modelul de răspuns structural are trei nivele de complexitate:

I. Date intabulate. Se aplică pentru calculul elementelor izolate asupra cărora acţionează uniform
un incendiu standard. Pentru o anumită rezistenţă la foc R cerută de normativ şi dimensiunile
limită ale secţiunii de beton, oţel structural şi ale acoperirii se evaluează nivelul de rezistenţă
maximă la foc Rfu = fRu. Tabelele sunt alcătuite pentru diverse secţiuni tipice BAR. În cazul
elementelor total înglobate acoperirea minimă de 50 mm este suficientă pentru a avea o
rezistenţă corespunzătoare R120. Acţiunea focului conduce la reducerea forţei critice de flambaj a
stâlpilor compoziţi în special a celor parţial înglobaţi şi a celor din ţeavă umplută.

În ceea ce priveşte combinaţia de încărcări în cazul acţiunii focului se poate opta pentru încărcări
gravitaţionale de exploatare permanente şi utile (valori caracteristice). Acţiunile din vânt sau
seismice nu se consideră simultane cu acţiunea focului.

II. Modele de calcul simple pentru elemente sau subansamble (stâlpi sau grinzi continue).

Modelarea se realizează cu elemente finite având caracteristici de material funcţie de

temperatură.

Acţiunea se consideră a fi incendiul standard.

III. Modele de calcul generale pentru răspuns la foc a structurilor.

Aceste modelări permit luarea în considerare a interacţiunii între elementele expuse şi neexpuse
la foc . Acţiunea se poate considera un incendiu nestandard. Este un model laborios dar care
determină cea mai mare acurateţe a răspunsului.

Între rezistenţele la foc în cele trei modele există relaţia:

Transferul de căldură în cele două componente ale elementelor din beton armat cu armărură
rigidă este caracterizat de conductivitatea termică şi de căldura specifică care variază funcţie de
temperatură.

Variaţia proprietăţilor de rezistenţă şi deformabilitate ale oţelului structural, ale betonului solicitat
la compresiune sunt funcţie de temperatură.

[top]

7. ANEXA A

[top

8. ANEXA B

Figura 1,Figura 2, Figura 3,Figura 4, Figura 5,Figura 6, Figura 7,Figura 8,

Figura 9,Figura 10, Figura 11,Figura 12, Figura 13,Figura 14, Figura
15,Figura 16, Figura 17,Figura 18, Figura 19,Figura 20, Figura 21,Figura
22,Figura 23,Figura 24, Figura 25,Figura 26, Figura 27,Figura 28,Figura
29,Figura 30,Figura 31,Figura 32,Figura 33,Figura 34,Figura 35.   

[top]

9. ANEXA C

[top]

10. ANEXA D

[top]

11. ANEXA E

[top]

 
 12. ANEXA F

[top]

13. ANEXA G

[top]

14. COMENTARII LA CODUL DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI DIN

BAR

C1 GENERALITĂŢI

Codul de proiectare pentru structuri din beton armat cu armătura rigidă abordează prevederi
specifice privind caracteristicile materialelor compozite, calculul elementelor şi structurilor din
BAR.

Sursele avute în vedere în elaborarea codului sunt:

- normativele naţionale în vigoare:

- normativele de calculul elementelor din beton armat, din oţel, compozite;

- normativele de calculul structurilor;

- instrucţiuni şi îndrumătoare de calcul pentru structuri din BAR.

- normative europene pentru structuri compozite (Eurocod4, EC8);

- normativul japonez pentru structuri din beton armat cu armătura rigidă.

C 1.1. Definiţii, obiectul codului şi domeniul de aplicare

C 1.1.1. Definiţii

Definiţia materialelor compozite din care face parte şi B.A.R.-ul a fost introdus în rezistenţa
materialelor de către Albert Caquot în 1930 în lucrarea sa "Lecons sur la Resistance des
materiaux". Enunţul din cod se bazează pe această lucrare.

La congresul Asociaţiei Internaţionale A Inginerilor de Poduri şi Structuri care a avut loc la Paris
în 1932, Empeger F şi A. Hawranek sunt primii care definesc sistemele structurale compozite cu
profile metalice din oţel înglobate în beton armat (BAR).

În prezentul cod se face distincţia între structuri compozite, structuri mixte şi structuri BAR.

C 1.1.2. Clasificarea elementelor structurale - definiţii

Definiţiile utilizate în acest cod au ca sursă standardul european Eurocode4 (1.4.1.)

Clasificarea elementelor din punct de vedere al acţiunii seismice se regăseşte în STAS 10107/90.
Pentru fiecare tip de element se precizează soluţia din BAR.

C 1.1.3. Obiectul codului

Prezentul cod nu tratează planşeele compozite şi grinzile cu profilul din oţel neînglobat, deoarece
există reglementări naţionale în vigoare pe această temă. În viitor prezentul cod va cuprinde toate
tipurile de elemente compozite.

C 1.1.4. Comparaţii între betonul armat cu armătura rigidă, betonul armat şi oţelul structural.

Ductilitatea sporită a elementelor BAR în raport cu cea a elementelor din beton armat se explică
prin faptul că armătura rigidă poate prelua forţe laterale chiar după ce betonul s-a zdrobit.

Rezultă o cedare în trepte, lentă - cedarea componentei din beton armat fiind urmată în faza
finală de colapsul armăturii rigide.

Comportarea histerezis stabilă a elementelor BAR cu inima plină se explică prin faptul că inima
armăturii rigide total înglobată în masa betonului opreşte dezvoltarea proceselor de microfisurare
limitând deschiderea şi avansarea fisurilor diagonale în interiorul elementului. Un caz foaret
favorabil este cel al ţevilor metalice umplute cu beton cu rapoarte între diametru şi grosimea
peretelui suficiente pentru a se evita flambajul local. Aceste elemente se comportă ductil datorită
efectului de fretare al betonului. Rezistenţa şi ductilitatea în acest caz sunt mai mari şi nu sunt
influenţate de prezenţa forţelor tăietoare.

Între dezavantaje nu s-au menţionat costuri mai mari de materiale deoarece acestea apar numai
în cazul unei proiectări incorecte.

C1.1.5. Domenii de utilizare ale structurilor şi elementelor din BAR

În afara cazurilor menţionate, BAR se poate utiliza şi la intervenţii structurale la construcţii

existente, consolidări, etc.

Deşi se recomandă în special în zone seismice structurile din BAR îşi pot găsi o utilizare eficientă
şi în afara acestora când sunt necesare gabarite reduse.

C1.2. Relaţiile cu alte prescripţii

Nu s-au specificate relaţiile cu Euronormele (Ec2, Ec3, Ec4, Ec8) deoarece acestea sunt în curs
de introducere în ţara noastră.

C2. MATERIALE

C2.1. Betonul

În ceea ce priveşte relaţia constructivă la compresiune a betonului nefretat se constată că pe

măsură ce creşte clasa betonului Rb scade deformaţia specifică ultimă ceea ce trebuie avut în
vedere la asigurarea ductilităţii în cazul betoanelor de clasă ridicată (Bc50, Bc60). Valoarea

prevăzută în STAS 10107790 bu = 3,5 este acoperitoare şi pentru aceste clase de betoane.
Când betonul neconfinat este solicitat la eforturi de compresiune care se apropie de rezistenţa
ultimă a betonului, se dezvoltă deformaţii transversale importante ca rezultat al formării şi
propagării fisurilor logitudinale. Zona comprimată devine instabilă şi are loc ruperea. Orice măsuri
de împiedicare a acestor procese realizate fie cu etrieri deşi sau mai efectiv prin prezenţa
armăturii rigide conduce la atingerea unor deformaţii şi eforturi unitare mai mari în beton înainte
de apariţia ruperii. Forţa de fretare maximă indusă apare la curgerea oţelului din etrieri sau
elementele de fretare ale armăturii rigide. În cazul elementelor din BAR se disting zone cu diferite
grade de fretare: în perimetrul profilului de oţel, între limita etrierilor şi cea a profilului de oţel, în
betonul de acoperire.

Cu relaţiile propuse de cod rezultă măriri ale valorii bu de 4-16 ori.

C.2.2. Armăturile din oţel beton

În prezentul cod s-a făcut referire numai la tipurile de armături produse în ţară. Armăturile din
import vor putea fi folosite dacă au certificate de calitate şi de omologare sau agrementare.

C2.3. Oţelul laminat

Cercetări mai noi conduc la concluzia că se pot utiliza cu succes şi oţeluri superioare care merg
până la OL90. Aceste oţeluri au alungiri de curgere mai mari decât oţelurile obişnuite (de două ori
mai mari decât deformaţia de curgere a betonului) şi un palier plastic mai redus.

În ţara noastră sortimentul de profile laminate care se poate utiliza la structurile din BAR este
limitat. De aceea în mod curent la structurile din BAR executate în ţara noastră s-a apelat la
profile compuse prin sudură.

Profilele laminate din import în gamă mult mai largă pot fi utilizate pe bază de certificate de
produs şi agrementări.

C.3. STRUCTURI DIN BETON ARMAT CU ARMĂTURĂ RIGIDĂ

C.3.1. Structuri solicitate la acţiunile seismice

Cerinţele de calitate pentru proiectarea şi alcătuirea de ansamblu şi metodele de proiectare

antiseismică menţionate se regăsesc în P100 şi în principalele coduri de proiectare structurală.
Ele sunt completate cu elemente specifice structurilor din BAR.

C.3.1.4. Metoda de calcul la stări limită

Menţionarea între metodele de calul la stări limită a metodei verificării capacităţii de rezistenţă a
structurii pe ansamblu sau pe nivel utilizând rezistenţe medii s-a făcut ţinând cont de utilizarea
frecventă a acestei metode în proiectarea structurilor din BAR din ţara noastră.

Valorile coeficientului global de amplificare cuprins între 1.5 - 2 depinde de zona seismică de
amplasament a structurii (pentru Bucureşti 1.75).

Utilizarea unor module de rigiditate diferite pentru determinarea perioadelor şi a deplasărilor de

nivel şi respectiv pentru calculul eforturilor secţionale necesită două seturi de calcule. În mod
acoperitor se poate realiza un singur calcul considerând în ambele cazuri valorile reduse ale
modulelor de rigiditate date pentru determinarea eforturilor secţionale.
Momentul şi curbura ultimă a secţiunilor BAR rezultă în cea mai defavorabilă dintre următoarele
situaţii: ruperea betonului comprimat, ruperea oţelului întins, pierderea stabilităţii locale a oţelului
rigid comprimat. Este de dorit ca ruperea să se producă în betonul comprimat după ce armătura
din oţel beton şi armătura rigidă a ajuns la curgere.

Lungimea articulaţiei plastice depinde de următorii factori:

- scade cu mărirea forţei axiale şi a limitei de curgere a oţelului;

- creşte datorită fretării betonului şi prin reducerea distanţei între legăturile tălpilor.

Ductilitatea stâlpilor din BAR cu legături suficient de dese între tălpi este mai mare decât cea a
stâlpilor din oţel.

C.3.2. Structuri solicitate la încărcări verticale aplicate static

Aplicarea calcului post-elastic şi redistribuirea eforturilor calculate în domeniul elastic între

secţiuni se poate face numai în măsura asigurării în zonele de articulaţii plastice a unei capacităţi
corespunzătoare de deformare în domeniul elastoplastic.

C 4. CALCULUL ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT CU ARMĂTURĂ

RIGIDĂ

C4.1. Calcul la stări limită

În acest cod sunt tratate toate stările limită iar în unele cazuri se face trimitere la standardele
româneşti în vigoare datorită lipsei de cercetări în direcţia respectivă pentru elementele din BAR.

C4.1.1. Calcul la starea limită de rezistenţă în secţiuni normale al elementelor din BAR solicitate
la încovoiere, compresiune sau întindere

a) Metoda generală de calcul presupune compatibilitatea deformaţiilor specifice, ipoteza

secţiunilor plane şi a lipsei deformaţiilor de lunecare relative între armătura rigidă şi beton.
Această metodă determină rezultatele cele mai apropiate de valorile experimentale. Ea este
aplicabilă printr-un calcul automat iterativ care descompune secţiunea în fibre sau în elemente
finite, fiecare fibră sau element având caracteristicile proprii de material (oţel sau beton).

O iteraţie pentru o valoare de forţă axială N dată conţine următoarele etape:

- se alege o poziţie a axei neutre şi o deformaţie specifică ultimă în fibra cea mai întinsă sau cea
mai comprimată;

- se determină distribuţia de deformaţii specifice pe secţiune;

- din curbele ale materialelor se determină distribuţia de eforturi secţionale pe secţiune;

- în funcţie de situaţia relaţiei de echilibru axial pe secţiune se corectează poziţia axei neutre şi se
reia ciclul;

- pentru poziţia axei neutre pentru care echilibrul axial este verificat se determină momentul
capabil.
Metoda setării

În cazul secţiunilor din BAR solicitate la încovoiere cu efort axial numărul variabilelor geometrice
şi de material care intră în ecuaţiile de compatibilitate a deformaţiilor este mult mai mare decât în
cazul elementelor din beton armat şi de aceea problema dimensionării are mai multe
nedeterminări. Pentru a depăşi această dificultate este necesar să se apeleze la condiţii
suplimentare de conformare şi alcătuire corectă a secţiunilor şi la decizii de proiectare optimală
pentru cazurile date.

Metoda setării este o metodă care apelează la mijloacele proprii calculului automat: elementul
finit (metoda fibrei) şi programe de tip expert.

Un set este constituit dintr-o mulţime de variante secţionale concepute astfel încât să fie corect
conformate din punct de vedere al criteriilor de rezistenţă şi ductilitate, al cerinţelor funcţionale şi
a tehnologiei de execuţie. Setul se poate realiza cu programe care permit discretizarea armăturii
rigide.

Criterii de setare a secţiunilor sunt:

- configuraţia geometrică a secţiunii de beton;

- sistemul de armare longitudinală - armătura din oţel beton şi armătura rigidă de diverse forme;

- stadii şi curbe caracteristice pentru materiale.

Prin setare se înlocuiesc procedeele clasice de dimensionare printr-o operaţie de selecţie dintr-un
set existent a variantei optime pentru anumite criterii stabilite direct de către proiectant sau de
către calculator.

b) Metoda de calcul simplificat

Coeficientul de reducere egal cu 0,9 aplicat momentelor capabile se justifică datorită

următoarelor cauze: extinderea diagramelor rectangulare pentru betonul comprimat şi oţel până
în axa neutră, calcularea dublă (pentru beton şi pentru armătura rigidă) a eforturilor unitare în
zona armăturii rigide. Deci pentru simplificare secţiunea din beton se consideră în calcul ca
secţiunea brută şi nu cea netă cum ar fi corect.

c) Metoda superpoziţiei este larg utilizată de circa 30 de ani în normele pentru BAR din Japonia.
Ea a fost verificată experimental printr-un număr foarte mare de cazuri şi este acoperitoare.
Această metodă permite calculul secţiunii BAR prin calcularea separată a secţiunilor componente
din beton armat şi respectiv armătura rigidă. Utilizarea coeficientului de reducere a rezistenţei
betonului la calculul momentelor capabile în raport cu metoda generală acoperă în afară de
fenomenele descrise la metoda simplificată erorile care apar în metoda superpoziţiei datorită
insuficientei ductilităţi a betonului. Pentru construirea prin metoda superpoziţiei a curbei de
interacţiune M - N pentru o secţiune BAR se pot utiliza mai multe variante. În prezentul cod s-a
optat numai pentru varianta superpoziţiei simple.

Această metodă poate fi în unele cazuri prea acoperitoare şi de aceea se recomandă în special
pentru calcule de predimensionare ale elementelor BAR.

C.4.1.2. Calculul la starea limită de rezistenţă la forţa tăietoare a elementelor din BAR
Metoda superpoziţiei este singura metodă existentă în prezent pentru calcul la forţa tăietoare
pentru elementele BAR care ia în considerare şi aportul betonului armat. În EC4 pentru stâlpii
compoziţi se consideră mult prea acoperitor că rezistenţa la forţă tăietoare este dată numai de
armătura rigidă.

Ruperea prin lunecare longitudinală la nivelul tălpii armăturii rigide şi forfecarea betonului în
aceeaşi zonă este, aşa cum rezultă experimental, o rupere tipică pentru elementele din BAR.
Distribuţia forţelor tăietoare de calcul între componentele beton armat şi armătura rigidă funcţie
de momentele capabile ale acestora limitează transferul de capacitate de rezistenţă la forţa
tăietoare între componente.

Interacţiunea între moment şi forţa tăietoare poate fi luată în calcul conform relaţiilor date în EC 4.
Astfel, dacă forţa tăietoare de calcul a armăturii rigide Qr depăşeşte jumătate din forţa tăietoare
capabilă Qrcap, momentul capabil al secţiunii armăturii rigide trebuie micşorat prin considerarea în

calcul a grosimii inimii reduse obţinută cu relaţia:

Relaţia este aplicabilă în cazul secţiunilor de armătură rigidă în formă de I, la acţiuni paralele cu
inima, secţiuni în formă de cruce , chesonate şi ţevi rectangulare.

C.4.1.3. Calculul la starea limită de rezistenţă al elementelor din BAR solicitate la torsiune.

În cazul torsiunii se propune aplicarea metodei superpoziţiei.

Relaţiile pentru momentele capabile pot fi deduse din standardele româneşti pentru beton armat
şi pentru oţel în cazul răsucirii libere şi împiedicate. Aceste relaţii nu au fost reluate în prezentul
cod.

C.4.1.4. Calculul rezistenţei la lunecare

Conlucrarea între armătura rigidă şi beton la elementele din BAR este asigurată numai prin
aderenţă şi frecare. Frecarea este importantă în acest caz datorită fretării cu etrieri a betonului în
care se înglobează armătura rigidă. Forma armăturii rigide şi stratul de acoperire mare au şi ele
rol de fretare a miezului.

În mod curent la elementele BAR corect conformate nu se utilizează conectori pentru preluarea
lunecării. Încercările experimentale au dovedit că nu există diferenţă de comportare între cele
două situaţii: cu sau fără conectori.

Forţele de aderenţă la interfaţa între oţelul structural şi beton au particularităţi aparte în

comparaţie cu forţele de aderenţă între armătură şi beton. Încercările experimentale la smulgere
nu sunt adecvate pentru a studia aceste forţe în cazul elementelor din BAR. Într-un element din
BAR eforturile exterioare care se aplică componentei armăturii rigide sunt diferite de cele în cazul
testului de smulgere împingere pentru armături din oţel beton.

Aderenţa între armătura rigidă şi beton se compune din 3 fenomene:

- adeziunea chimică a pastei de ciment la suprafaţa de oţel;

- frecarea care apare la interfaţă;

- rezistenţa mecanică care se manifestă prin întrepătrunderea fizică a betonului cu suprafaţa
oţelului.

Pentru suprafeţele netede ale armăturii rigide, rezistenţa mecanică este mai puţin importantă
decât în cazul suprafeţelor profilate. După distrugerea adeziunii aderenţa se transmite în acest
caz preponderent prin frecare.

Din curbele experimentale pentru un stâlp din BAR cu secţiunea armăturii rigide în formă de I
rezultă o valoare maximă a efortului unitar de aderenţă (pentru profile cu înălţime de 400 mm) de
0,3 MPa la prima încercare şi înainte de distrugerea adeziunii şi o valoare de 0,22 Mpa după
distrugerea adeziunii la a doua încărcare. Se observă deasemenea influenţa dimensiunilor
armăturii rigide asupra forţelor de aderenţă. La înălţimi de 200 mm valoarea maximă pentru
efortul de aderenţă este de 0,6 Mpa.

Factorii care influenţează forţa de aderenţă:

- grosimea acoperirii. Se observă o creştere cu 20% a forţei la mărirea acoperirii de la 50 mm la

75 mm iar de la 75 la 100 mm forţa creşte cu 80%. La acoperiri mai mari nu mai apar creşteri
semnificative.

- cantitatea de etrieri. Prin dublarea cantităţii de etrieri s-au observat creşteri ale forţei de
conlucrare care pot merge până la 50%.

- dimensiunea armăturii rigide. Pentru secţiuni mai mari ale armăturii rigide betonul fisurează mai
mult şi scad forţele de aderenţă.

- curegerea lentă poate conduce la reducerea forţei de aderenţă cu 10% pe o perioadă de 6 luni.

- rezistenţa betonului.

- direcţia de turnare a betonului.

După pierderea adeziunii se identifică două zone de manifestare a forţei de aderenţă:

- în exteriorul limitelor profilului. Dilatarea profilului metalic poate conduce la fisurarea verticală a
betonului de acoperire. Gradul de fisurare şi mărimea forţei de aderenţă depinde de gradul de
fretare.

- între tălpile profilului metalic. Mărimea forţei de conlucrare depinde de dimensiunile profilului şi
de curgerea lentă şi mai puţin este influenţată de confinarea betonului.Valorile date în cod pentru
rezistenţa la lunecare medie de aderenţă şi frecare între beton şi armătura rigidă au ca sursă:
EC4 pentru secţiunile parţial înglobate şi normativul japonez pentru secţiunile BAR şi pentru cele
compozite din ţeavă.

În calculul rezistenţei la forţa tăietoare dată de ruperea prin lunecare longitudinală se contează
numai pe betonul armat de acoperire laterală a tălpilor şi nu pe aderenţa între talpă şi beton.
Prezenţa unor conectori pe talpa respectivă poate mări această rezistenţă. Prezenţa conectorilor
sub formă de dornuri, dibluri sau bare la elementele BAR apare ca necesară în cazul ancorării
armăturii rigide în pereţii din beton armat ai infrastructurilor şi în cazul ţevilor umplute cu beton la
care reacţiunile din grinzi transmise numai ţevii de oţel la fiecare nivel trebuie transferate miezului
din beton. În caz contrar miezul de beton are forţa axială 0 şi capacitatea sa de rezistenţă este
nulă. Lungimea pe care se verifică transmiterea prin aderenţă a eforturilor este egală cu înălţimea
unui nivel pentru nivelele curente şi 1/2 nivel pentru ultimul etaj.
C 4.2. Elementele structurilor în cadre din beton armat cu armătură rigidă

C 4.2.1. Grinzi din beton armat cu armătură rigidă

Reducerea rezistenţei la compresiune a betonului în calculul rezistenţei la încovoiere prin

coeficientul ţine cont de: existenţa unor imperfecţiuni de umplere cu beton datorită formei
profilului de oţel.

Pentru ca să se evite flambajul local, trebuie ca zvelteţea tabelor armăturii rigide să fie limitată la
valori care depind de tipul oţelului şi de forma secţiunii. Aceste valori sunt de 1,5 ori mai mari
decât în cazul secţiunilor din oţel neînglobate. Această majorare este permisă datorită
împiedicării de către betonul înconjurător a flambajului tablelor metalice. Se asigură astfel o
capacitate suficientă de deformabilitate în domeniul postelastic.

În cazul grinzilor cu elemente depărtate solidarizate cu plăcuţe, rezistenţa proprie a profilelor de

oţel fiind mică, secţiunea se poate calcula ca o secţiune din beton armat contându-se pe
conlucrarea dintre armătura rigidă şi beton. Utilizarea lor va fi limitată la elemente care nu fac
parte din structuri antiseismice deoarece comportarea lor la forţa tăietoare este similară cu cea a
elementelor din beton armat.

Aplicând metoda superpoziţiei se poate obţine un moment capabil la încovoiere pură mai mare
pentru grinda din BAR dacă componentei din beton armat i se asociază o forţă axială de
compresiune iar componentei din oţel o forţă axială egală de întindere.

Comportarea foarte favorabilă la forţa tăietoare a unui element BAR cu secţiunea armăturii rigide
cu inima plină se poate explica şi prin faptul că armătura întinsă şi comprimată (tălpile) au ca arie
mică raportată la aria armăturii transversale (inima de grosime mare) în timp ce într-un element
din betonul armat există o cantitate apreciabilă de armătură longitudinală şi puţini etrieri. Forţa
tăietoare preluată de armătura rigidă are ca limită superioară forţă tăietoare asociată momentului
capabil al acesteia şi de aceea s-a optat pentru distribuţia forţei tăietoare între componente
funcţie de momentele capabile ale acestora. Capacitatea de forţă tăietoare în secţiuni înclinate nu
este suma între capacitatea componentei din beton, a etrierilor şi a armăturii rigide. Contribuţia
etrierilor este redusă datorită rigidităţii inimii profilului care împiedică deschiderea fisurilor
înclinate. Valoarea efortului tangenţial de forfecare a betonului (15R c) din expresia forţei tăietoare
capabile preluate de componenta din beton armat reprezintă o valoare minimă obţinută în teste.

C 4.2.2. Stâlpi din beton armat cu armătură rigidă

Pentru determinarea eforturilor secţionale de calcul la stâlpii care fac parte din structuri
antiseismice s-au utilizat relaţiile date în P100.

C 4.2.2.1. Calcul la starea limită de rezistenţă a stâlpilor din BAR cu secţiunea armăturii rigide cu
profil deschis total sau parţial înglobat.

Pentru calculul la compresiune centrică a stâlpilor BAR s-au utilizat relaţiile date în EC4. Aceste
relaţii se bazează pe calculul la compresiune a stâlpilor din oţel utilizând curbele de flambaj.

Pentru a se asigura o ductilitate corespunzătoare a betonului în elementele comprimate trebuie

realizată o fretare corespunzătoare cu etrieri. Rolul etrierilor este acela de a mări aderenţa între
componente, ductilitatea şi rezistenţa componentei din beton armat şi de a împiedica flambajul
local al profilului metalic.
Relaţiile Moment - Curbură pentru secţiunile stâlpilor din BAR pentru o forţă axială constantă şi
moment monoton crescător arată o reducere a ductilităţii odată cu creşterea forţei axiale.
Valoarea limită dată pentru forţa axială corespunde unei rotiri ultime de 1%. În cazul încărcărilor
repetate, înfăşurătoarea buclelor histerezis a elementelor BAR solicitate la încovoiere cu forţa
axială constantă are la forţe axiale mici o formă mai favorabilă decât în cazul elementelor din
beton armat. În cazul stâlpilor cu oţeluri superioare solicitaţi la compresiune cu încovoiere,
curbele înfăşurătoare Q - R au un palier mai stabil decât în cazul oţelurilor obişnuite şi deci o
comportare histerezis mai favorabilă.

Pentru verificarea la încovoiere cu efort axial se utilizează metoda dată în EC4 care se bazează
pe curba de interacţiune limită M - N şi ia în considerare efectul imperfecţiunilor geometrice.

Ductilitatea elementelor BAR este legată de interacţiunea dintre betonul armat şi armătura rigidă.
Betonul din interiorul tălpilor poate dezvolta deformaţii specifice mari datorită fretării. Pe de altă
parte betonul de acoperire al profilului în zona comprimată cedează casant din cauza efectului
combinat al flambajului propriu dar şi a forţei laterale care apare la flambajul oţelului. Această
acoperire se exfoliează la deformaţii specifice mici ceea ce determină reducerea rezistenţei
secţionale. Exfolierea acoperii poate fi evitată prin prevederea unei armări transversale
corespunzătoare.

Dacă comportarea la încovoiere cu efort axial este asemănătoare la elementele din beton armat
şi la cele din BAR, comportarea stâlpilor care se rup sub acţiunea forţei tăietoare este mult
diferită în cele două cazuri. La stâlpii din BAR cu inima plină buclele histerezis au formă de "fus"
în timp ce la stâlpii din beton armat au formă de "papion" ceeace arată o mai bună ductilitate, o
degradare mai redusă a rezistenţei şi un consum de energie histerezis mai mare în cazul stâlpilor
BAR.

Stâlpii cu elemente de armătură rigidă solidarizate cu plăcuţe au o comportare similară stâlpilor

din beton armat.

Calculul capacităţii la forţa tăietoare a stâlpilor BAR este similar grinzilor BAR.

Dacă se utilizează oţeluri superioare capacitatea de forţă tăietoare a armăturii rigide se atinge cu
mult după cea a componentei din beton şi de aceea forţa tăietoare preluată de betonul armat
trebuie redusă. Comportarea histerezis este favorabilă şi în acest caz.

C 4.2.2.2. Calculul la starea limită de rezistenţă a stâlpilor BAR cu secţiunea armăturii rigide din
ţevi de oţel.

Comportarea ţevilor umplute la compresiune centrică în care forţa axială aplicată betonului creşte
monoton are următoarele stadii:

În primul stadiu de solicitare betonul de umplutură este nefisurat, ţeava lucrează ca o armătură
fără a avea efect de fretare asupra miezului. În stadiul de fisurare, betonul se deformează lateral
şi determină eforturi de întindere în ţeava de oţel. În plus apar forţe de aderenţă şi frecare între
miezul de beton şi ţeava care transferă o parte din forţa axială ţevii. Betonul rezultă comprimat
triaxial iar ţeava metalică este solicitată biaxial - întindere radială şi compresiune longitudinală. În
momentul în care ţeava ajunge la curgere datorită deformaţiilor radiale mari are loc un transfer de
forţă de la ţeavă la miezul de beton deoarece efortul longitudinal din ţeavă scade odată cu
mărirea efortului radial. Ruperea are loc în momentul în care cele două componente şi-au atins
capacitatea de rezistenţă. Dacă stâlpii sunt lungi poate apare o rupere prematură prin pierderea
stabilităţii generale care se poate considera simplificat că are loc în stadiul elastic şi deci se poate
utiliza formula lui Euler. Pentru stâlpii de lungime medie apare flambajul inelastic deoarece în
pereţii ţevii şi în beton există la acel moment deformaţii inelastice. Pentru forţa critică de flambaj
se poate utiliza formula lui Euler, considerând modulul de elasticitate secant în loc de cel tangent.

În cazul în care stâlpul este încărcat cu forţe axiale care provin din grinzi metalice (deci forţa
axială se transmite direct la ţeava din oţel) betonul din exteriorul ţevii se încarcă prin aderenţă şi
mai ales prin rigidizările orizontale din noduri care împiedică lunecarea între beton şi armătură.

Transmiterea eforturilor axiale între ţeavă şi betonul de umplutură în cazul în care aderenţa între
ţeavă şi beton nu este suficientă se realizează prin dispozitive mecanice sudate în interiorul
tubului care să împiedice lunecarea.

Relaţiile de calcul date în cod pentru compresiune centrică ţin cont de reducerea rezistenţei la
compresiune a ţevii datorită întinderii radiale şi de mărirea rezistenţei la compresiune a betonului
datorită fretării date de ţeavă. Relaţiile date se regăsesc în EC4.

Pentru încovoierea cu efort axial metoda de verificare este aceeaşi ca în cazul stâlpilor cu
secţiune de armătură rigidă deschisă.

Ţevile umplute cu beton solicitate la încovoiere cu efort axial au ductilitatea mai mare decât a
stâlpilor cu secţiunea armăturii rigide deschisă (H, cruce). Deşi rezistenţa la flambaj local a
pereţilor ţevilor umplute este mai bună decât în cazul ţevilor din oţel fără beton totuşi zvelteţea
peretelui trebuie limitată şi în acest caz pentru stadii avansate de solicitare.

În cazul ţevilor umplute solicitate la forţa tăietoare mecanismul de preluare al eforturilor poate fi
considerat că rezultă prin suprapunerea eforturilor preluate de tubul de oţel şi cele din betonul de
umplutură care formează o bielă comprimată. Chiar la elementele scurte ruperea la forţa
tăietoare a ţevilor umplute este destul de rară. Buclele histerezis indică o mare ductilitate şi deci
capacitate de disipare a energiei în condiţiile unei degradări de rezistenţă reduse.

C 4.2.2.3. Condiţii constructive pentru stâlpii BAR

- dacă indicele de contribuţie al armăturii rigide p < 0,1 stâlpul se consideră că se comportă ca un
stâlp din beton armat iar dacă p > 0,8 ca un stâlp de oţel.

- zveltăţile limită date pentru tablele armăturii rigide ale stâlpilor BAR sunt mai mari decât cele
date în EC4 pentru grinzi compozite datorită înglobării în beton.

- acoperirile minime cu beton ale armăturii rigide se pot reduce la 50 mm în cazul stâlpilor BAR
care nu fac parte din structuri antiseismice (EC4).

C 4.2.3. Calculul bazei stâlpilor BAR

Armătura rigidă a stâlpilor BAR participanţi la structuri antiseismice se recomandă să fie înglobată
în elemente de infrastructură deci să aibă placa de bază sub nivelul de încastrare. În acest mod
zona de îmbinare cu placa de bază este protejată de betonul înconjurător iar momentul la nivelul
respectiv este mai redus.

C 4.2.4. Nodurile cadrelor din beton armat cu armătură rigidă

Nodurile BAR trebuie proiectate astfel încât să nu cedeze înaintea elementelor care concură în
nod. Eforturile de calcul ale nodului sunt asociate formării articulaţiilor plastice în grinzi. Relaţiile
(4.73) limitează rapoartele între capacităţi de rezistenţă ale secţiunilor de armătură rigidă şi beton
pentru stâlpii şi grinzile BAR ce converg în nod pentru ca transferul de eforturi să se facă în bune
condiţii. În afara acestor limite nodul nu se mai consideră nod BAR ci nod mixt.

C 4.2.4.1. Noduri între stâlpi şi grinzi BAR

Forţa tăietoare capabilă a nodului este preluată de panoul de oţel al nodului de betonul
înconjurător care preia o parte din forţa tăietoare a nodului printr-un mecanism de diagonală
comprimată şi de etrierii din nod. Forma curbelor histerezis experimentale pentru un nod din BAR
solicitat la forţa tăietoare depinde de procentul armăturii rigide (în special de aria inimii) şi de
cantitatea de etrieri. Ductilitatea şi capacitatea de disipare energetică a nodurilor BAR sunt mari
iar degradarea de rezistenţă redusă.

La acest tip de noduri, eforturile locale de compresiune din inima stâlpului induse de talpa
comprimată a grinzii sunt reduse datorită prezenţei betonului înconjurător. Talpa întinsă însă are
un efort care nu poate fi redus de beton şi de aceea în general sunt necesare rigidizări
suplimentare care să protejeze inima. Rigidizările, dacă sunt necesare trebuie să aibă o formă
care să nu împiedice turnarea betonului. Chiar dacă armarea transversală a nodului este dificil de
realizat, trebuie asigurat măcar minumul necesar confinării nodului.

În relaţia de verificare a nodurilor BAR coeficientul n care măreşte rezistenţa nodului ia în calcul
efectul favorabil de fretare pe care îl determină prezenţa grinzilor pe două direcţii la nodurile
centrale.

C 4.2.4.2. Noduri între grinzi metalice şi stâlpi compoziţi din ţeava umplută cu beton.

În cazul ţevilor umplute deşi prezenţa betonului reduce din eforturile locale, este totuşi necesară
existenţa unei diafragme orizontale de rigidizare care se realizează în general la exteriorul ţevii
pentru a nu împiedica turnarea betonului de umplutură. Din soluţiile prezentate în fig. 23 varianta
'a' nu este recomandată deoarece apar concentrările de eforturi în colţurile rigidizării.

C 4.2.4.3. Noduri între grinzi metalice sau compozite şi stâlpi din beton armat (noduri mixte).

Mecanismele de rezistenţă ale nodurilor mixte

Rezistenţa betonului din nod este suma rezistenţei betonului din panoul interior şi a celei din
panoul exterior.

În panoul interior, forţa tăietoare este preluată de diagonala comprimată din beton formată între
tălpile armăturii rigide a stâlpului (TIP I) şi rigidizările orizontale ale acesteia sau între rigidizările
verticale de la faţa nodului şi tălpile grinzii metalice când aceasta trece neîntreruptă prin nod (TIP
II).

În panoul exterior rezistenţa betonului depinde de mobilizarea unor diagonale care se formează
între tălpile stâlpului metalic, sau între plăcile de capăt şi betonul armat de partea opusă. Pentru
ca aceste diagonale să existe, sunt necesari etrieri care să reziste la forţele de întindere paralele
şi perpendiculare cu grinda. Forţele perpendiculare pe grindă se auto echilibrează iar cele
paralele se transferă prin etrieri în zona comprimată.

Rezistenţa la forţa tăietoare a panoului din oţel din nod se determină în condiţiile evitării pierderii
stabilităţii prin adoptarea unor coeficienţi de zvelteţe cu valori limită mai mari decât în cazul
nodurilor metalice datorită prezenţei betonului înconjurător.

Moduri de rupere ale nodurilor

Se consideră două moduri de rupere ale nodurilor:

- Ruperea diagonală la care participă atât componenta de oţel cât şi componenta de beton armat.

Ruperea la compresiune locală verticală a betonului sub talpa grinzii care este asociată cu rotirea
de solid rigid a grinzii din oţel în interiorul stâlpului. Armăturile verticale sudate de tălpile grinzii
reprezintă o măsură de consolidare împotriva ruperii la compresiune locală. Forţele de reacţiune
verticale depind de efectul combinat al momentelor şi forţelor tăietoare transferate între grinzi şi
stâlp. Relaţia de verificare la compresiune locală provine din ecuaţia de echilibru între forţele de
calcul exterioare şi forţele capabile corespunzătoare. Momentele stâlpului se echilibrează cu
cuplurile realizate de forţele din armăturile verticale şi de compresiune din beton.

Înălţimile zonelor comprimate se pot considera acoperitor egale cu x = 0,3h stCbn se calculează
considerând pe zona xbn un efort de compresiune locală egal cu 2Rc care reflectă efectul de
confinare al betonului comprimat de către betonul înconjurător şi de către armături.

Valori mai exacte pentru z, x, se pot obţine cu relaţiile:

unde z este braţul de pârghie (distanţa între rezultatele forţelor de compresiune de pe cele două
feţe ale nodului).

Prin relaţia 4.92 se limitează cantitatea de armătură sudată de grindă pentru ca betonul să nu fie
supus la eforturi de aderenţă prea mari.

Relaţia care asigură rezistenţa la forţa tăietoare a nodului reprezintă comparaţia între forţa
tăietoare orizontală de calcul din nod şi forţa tăietoare capabilă a nodului.

Braţul de pârghie z se limitează la 0,7hst situaţie corespunzătoare valorii x = 0,3hst. se

calculează pe baza unui efort orizontal mediu de forfecare egal cu înmulţit cu proiecţia
pe orizontală a ariei panoului interior al nodului. Pentru a preveni zdrobirea betonului la capetele
diagonalei comprimate, forţa orizontală se limitează la un efort de compresiune egal cu 2R c

distribuit pe o suprafaţă de din suprafaţa plăcii de capăt. În stâlp în zona nodului

trebuie prevăzută armătură orizontală care să preia eforturile de întindere din nod. Pe înălţimea
grinzii şi în afara ei etrierii orizontali participă la preluarea întinderilor din panoul exterior şi
transmiterea lor în zonele comprimate şi fretarea betonului în nod.

C 4.3. Structuri cu pereţi din beton armat cu armătură rigidă

C 4.3.1. Calculul eforturilor secţionale de calcul

Relaţiile pentru eforturile secţionale de calcul date pentru pereţii din BAR sunt aceleaşi ca cele
din P85/1997.

C 4.3.2. Calculul la starea limită de rezistenţă la încovoiere cu forţa axială

În determinarea diagramelor de interacţiune M - N pentru pereţii BAR se recomandă utilizarea

calculului automat bazat pe metoda generală. Metoda superpoziţiei este aplicabilă cu bune
rezultate la pereţii lamelari cu bulbi la capete şi în calculele de predimensionare.

În structurile BAR utilizarea pereţilor din BAR conduce la obţinerea unor ductilităţi mai mari decât
în cazul unor pereţi din BA. Astfel, dacă de exmplu un perete din beton armat atinge forţa
tăietoare ultimă la un drift de

4-10 , în cazul unui perete BAR cu diagonale driftul corespunzător este de 10-20 iar în

cazul unui perete BAR cu tola având amprente sau gujoane driftul poate ajunge la 20-30 .

Curbele histerezis obţinute experimental pun în evidenţă această diferenţă de ductilitate între un
perete din beton armat, un perete din BAR cu diagonale metalice şi respectiv cu tolă.

C 4.3.3. Calculul la starea limită de rezistenţă forţă tăietoare

Calculul la forţă tăietoare se referă la un panou de perete înrămat într-un cadru format din bulbi şi
centuri cu armătură rigidă.

În condiţiile unei armături orizontale slabe, la fisurarea diagonală a peretelui Q p1 armătura

orizontală ajunge prematur la curgere şi atunci valoarea Q p1 determină capacitatea de rezistenţă
la forţa tăietoare a peretelui.

Până la fisurarea betonului din perete, armătura rigidă din inima (diagonale sau tola) preia forţa
tăietoare proporţională cu rigiditatea ei elastică.

Rezistenţa la forţa tăietoare a peretelui cu goluri mici este suma dintre forţa tăietoare preluată de
armătura rigidă din inima Qrp şi de cea preluată de betonul armat din perete Qp3. În calculul valorii
Qp3 se evidenţiază aportul la rezistenţa la forţa tăietoare atât a diagonalei comprimate de beton al
armăturii peretelui cât şi al cadrului care-l bordează. În cazul unui cadru puternic rezistenţa la
forţa tăietoare este dată de rezistenţa betonului diagonalei care se mobilizează în inima peretelui.

reprezintă valoarea minimă a efortului unitar tangenţial care acţionează asupra

diagonalei înclinate la 45o iar 1,14Rc este valoarea efortului unitar tangenţial mediu obţinută
experimental în cazul pereţilor care se rup prin lunecare în secţiune orizontală.

Forţa tăietoare capabilă a peretelui în cazul unui cadru de bordaj slab este dată de suma dintre
forţa tăietoare preluată de armătura inimii peretelui şi a diagonalei comprimate din beton şi de
forţa tăietoare a cadrului înconjurător care împiedică deformaţia bilei comprimate din beton.

Valorile şi corespund cazului simplificat în care presiunea panoului

de perete asupra cadrului este uniformă şi elementele cadrului sunt simplu rezemate. Efortul
unitar tangenţial mediu p care apare între panoul de perete şi cadru exprimă rezistenţa cadrului
la deformarea diagonalei comprimate şi efectul de confinare dat de cadru în cazul atingerii
capacităţii de rezistenţă în bulbi şi centuri.

În cazul pereţilor cu goluri mari forţa tăietoare capabilă este dată de suma forţelor tăietoare
capabile a montanţilor care se formează.
Legătura între panoul din beton şi cadrul înconjurător trebuie să asigure transferul forţei tăietoare
de calcul între panoul peretelui şi elementele care îl bordează şi de aceea se prevăd gujoane pe
tot conturul panoului care să preia .

C5 ELEMENTE DE CONECTARE

Conectorii trebuie să fie capabili să ofere rezistenţă la întindere şi să împiedice separarea celor
două componente betonul armat şi armătura rigidă. Forţa de separare (întindere) se estimează la
cel puţin 10% din rezistenţa la forfecare a conectorului. Forţe de întindere directă în conectori pot
să apară şi în cazul încărcărilor suspendate de armătura rigidă. Trebuie evitată ruperea prin
lunecare longitudinală şi zdrobirea betonului datorită forţei concentrate aplicate de conector. În
condiţiile în care între profilele de oţel şi betonul armat forţele de aderenţă sunt reduse, rolul
elementelor de conectare mecanică alături de cel de fretare este esenţial în a se asigura
existenţa materialului compozit prin transmiterea lunecării între cele două componente la
elementele la care betonul de acoperire al armăturii rigide nu îndeplineşte acest rol.

Conectorii asigură şi legătura între elementele structurilor mixte de exmplu între cadre metalice şi
pereţi din beton armat de umplutură sau între plăci şi cadre metalice (pentru a se asigura efectul
de şaibă orizontală la secţiunea seismică).

În cazul stâlpilor din BAR în zona dintre tălpi deformaţia transversală a betonului poate fi
împiedicată de conectori sudaţi pe inimă sau etrieri suplimentari care trec prin inimă. Aceste
elemente determină frecări suplimentare pe tălpi şi deci eforturi de aderenţă mai mari pe

suprafaţa interioară a acestora. Pe fiecare talpă se consideră . Condiţiile pe

care trebuie să le îndeplinească distanţa între conectori corelată cu distanţa dintre tălpi sunt:

- pentru un singur rând de conectori distanţa între tălpi nu trebuie să depăşească 300 mm;

- pentru două rânduri 400 mm;

- pentru 3 sau mai multe rânduri 600 mm.

Pentru elementele care fac parte din structuri antiseismice se recomandă dacă este cazul
utilizarea conectorilor ductili de tipul dornurilor cu cap sudate.

În cazul conectorilor dibluri cu ancore sau bucle lunecarea se împarte între dibluri şi ancore sau
bucle ţinându-se cont şi de diferenţa de rigiditate.

Relaţiile de calcul pentru tipurile de conectori prezentate în cod sunt preluate din EC4.

C 6. PROTECŢIA LA FOC A STRUCTURILOR BAR

Stratul de acoperire al principalelor elemente BAR asigură o protecţie la foc corespunzătoare. În

acest capitol sunt date elemente generale pentru considerarea în calcul a acţiunii focului asupra
structurilor compozite.

C Anexa A - Notaţii

S-a considerat util să se precizeze în această anexă notaţiile din cod în ordine alfabetică chiar şi
în cazurile în care simbolurile respective se explică şi în cadrul textului propriu-zis. Dacă anumite
mărimi sunt notate altfel decât în normativele în vigoare pentru calculul elementelor din beton
armat şi respectiv oţel aceasta s-a făcut pentru o mai bună claritate şi pentru a nu avea aceeaşi
notaţie pentru două mărimi diferite.

C Anexa B - Figuri

Figurile explicative ale codului sunt grupate în această anexă asemănător codului japonez şi
pentru o mai clară expunere a lor decât în cazul încadrării în text.

C Anexa C - Metoda simplificată de trasare a curbei de interacţiune pentru elemente din

BAR solicitate la încovoiere cu forţa axială şi având secţiunea cu dublă simetrie.

Metoda simplificată de trasare a curbei de interacţiune pentru elemente din BAR cu secţiunea cu
dublă simetrie este tratată pe larg în EC4 şi este aplicabilă atât stâlpilor BAR cât şi stâlpilor
compoziţi cu ţeavă umplută. Rezultatele oferite de această metodă sunt acoperitoare faţă de
metoda generală şi reprezintă o alternativă viabilă de calcul manual pentru secţiuni compozite
solicitate la încovoiere cu efort axial.

C Anexa D - Trasarea aproximativă prin metoda superpoziţiei a curbei de interacţiune M - N

pentru stâlpii BAR cu secţiunea armăturii rigide având profil deschis.

Această anexă se referă la determinarea prin metoda superpoziţiei a curbei de interacţiune M - N

pentru stâlpii din BAR. Relaţiile de calcul se referă la curbe de interacţiune M - N pentru secţiuni
din beton armat dreptunghiulare cât şi pentru principalele tipuri de secţiuni de armătură rigidă I
cruce.

C Anexa E - Trasarea aproximativă prin metoda superpoziţiei a curbei de interacţiune M - N

pentru stâlpii cu secţiunea armăturii rigide din ţeavă.

Această anexă pentru trasarea curbei de interacţiune M - N prin metoda superpoziţiei se referă la
ţevile umplute, înglobate şi umplute cu beton.

Relaţiile de calcul se referă şi la curbe de interacţiune M - N pentru secţiunile componente din

beton simplu de umplutură (circulare şi dreptunghiulare), pentru secţiunile din beton armat de
înglobare (dreptunghiulare cu gol circular sau dreptunghiular) cât şi pentru principalele tipuri de
secţiuni de ţeavă (rectangulară şi circulară).

Efectul fretării asupra betonului din interiorul ţevii se consideră în calcul prin mărirea rezistenţei
acestuia în raport cu betonul de acoperire prin intermediul valorii lui care este mai mare decât în
cazul stâlpilor cu secţiunea armăturii rigide deschise.

C Anexa F - Relaţiile pentru calculul forţelor tăietoare capabile ale elementelor BAR

Structura relaţiilor de calcul la forţa tăietoare este aceeaşi pentru grinzi şi stâlpi din BAR. La
grinzile BAR apar relaţii suplimentare în cazul existenţei unor goluri de trecere pentru instalaţii.

La stâlpii BAR relaţiile de calcul pentru forţa tăietoare preluată m bc de armătură rigidă se referă la
toate tipurile de secţiuni curente.

C Anexa G - Trasarea aproximativă a curbei de interacţiune M - N pentru pereţii din BAR

Această anexă cuprinde relaţiile de trasare aproximativă a curbei de interacţiune M - N pentru

pereţii din BAR. Ele se pot aplica cu o bună aproximaţie în cazul pereţilor lamelari cu bulbi la
capete. Aceste relaţii se pot folosi şi în cazul pereţilor cu tălpi extinse prin asimilarea acestora cu
o secţiune lamelară. Utilizarea acestei metode se pretează la calcule manuale pentru verificări
calitative şi predimensionări.

[top]