COD DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI ÎN CADRE DE BETON

ARMAT

Indicativ NP 007-97

Cuprins

* GENERALITĂŢI
* ALCĂTUIREA DE ANSAMBLU
* CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE
* PROIECTAREA PRELIMINARĂ A ELEMENTELOR STRUCTURALE
(PREDIMENSIONAREA)
* CALCULUL EFORTURILOR SECŢIONALE
* DIMENSIONAREA / VERIFICAREA ELEMENTELOR STRUCTURALE
* VERIFICAREA CAPACITĂŢII DE DEFORMARE POSTELASTICĂ
* VERIFICAREA LA STAREA LIMITĂ DE DEFORMAŢII
* PROIECTAREA PLANŞEELOR STRUCTURILOR ÎN CADRE
* INFRASTRUCTURA ŞI FUNDAŢIILE
* ALCĂTUIREA ŞI ARMAREA STRUCTURILOR ÎN CADRE
* ANEXA A: Rigidităţi secţionale pentru rigle şi stâlpi
* ANEXA B: Calculul ductilităţii de curbură (secţionale)
* COMENTARII LA CODUL DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI ÎN CADRE DIN BETON
ARMAT

1. GENERALITĂŢI

Prezentul Cod cuprinde prevederi la proiectarea structurilor în cadre de beton armat ale clădirilor.

1.1. Domeniul de aplicare al Codului

Prezentul Cod se aplică la proiectarea structurilor în cadre de beton armat monolit, prefabricat
sau în soluţii mixte, în construcţiile civile şi industriale având orice mod de distribuţie a
elementelor şi regimuri până la 40 m sau 15 niveluri.

El nu se referă la structurile în cadre care conlucrează cu pereţii structurali de beton armat

(sisteme duale) şi nici la cele constituite din cadre cu panouri de umplutură.

Pentru structurile clădirilor cu regim de înălţime de peste 40 m sau 15 niveluri, pentru clădirile cu
planşee tip dală groasă sau tip ciupercă, precum şi pentru structurile unor construcţii industriale
speciale (buncăre, silozuri, turnuri de extracţie etc.) Codul de faţă va fi utilizat cu caracter de
recomandare sau cu titlu informativ, pe lângă prevederile din actele normative specifice.
Prevederile se referă cu precădere la proiectarea unor construcţii noi; cu titlu informativ, ele pot fi
utilizate ca elemente de referinţă în evaluarea unor construcţii existente.

1.2. Definiţii

1.1.1. Structurile în cadre de beton armat sunt cele la care încărcările verticale şi orizontale sunt
preluate şi transmise fundaţiilor (sau infrastructurii) în totalitate printr-un sistem spaţial de stâlpi şi
grinzi (rigle).

1.1.2. În sensul prezentului Cod sunt consideraţi stâlpi elementele portante verticale la care
raportul între dimensiunile secţiunii transversale (b şi h în fig. 1) respectă condiţia:

h/b<5        (1.1)

1.3. Clasificarea structurilor în cadre de beton armat

Clasificarea structurilor în cadre de beton armat se face în funcţie de criterii care determină
diferenţieri privind aplicarea prezentului Cod, după cum urmează:

1.2.1. După destinaţia construcţiei:

- cadre pentru construcţii civile;

- cadre pentru construcţii industriale.

1.2.2. După numărul de niveluri:

- cadre pentru construcţii parter:

- cadre pentru construcţii etajate cu înălţime redusă (P+1E ... P+4E);

- cadre pentru construcţii etajate înalte (peste P+12E).

1.2.3. După modul de distribuţie al elementelor structurale:

- cadre ortogonale;

- cadre dispuse după direcţii oarecare;

- structuri tubulare în cadre (tub perimetral, tub în tub, tuburi multiple).

1.2.4. După modul de execuţie:

- cadre din beton armat monolit;

- cadre din element prefabricate de beton armat;

- cadre mixte (din elemente monolite şi elemente prefabricate de beton armat).

1.4. Acte normative complementare

Prezentul Cod de proiectare se va utiliza împreună cu prevederile din actele normative care
precizează aspecte specifice de calcul şi alcătuire, cum ar fi (lista nu este exhaustivă):

- STAS 10107/0-90 Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea elementelor din beton,
beton armat şi beton precomprimat.

- STAS 10101/1-91 Acţiuni în construcţii. Greutăţi tehnice şi încărcări permanente.

- STAS 10101/2A1-91 Acţiuni în construcţii. Încărcări datorite procesului de exploatare.

- STAS 10107/1-91 Construcţii civile, industriale şi agricole. Calculul şi alcătuirea planşeelor din
beton armat şi beton precomprimat. Prevederi generale.

- STAS 10107/2-91 Construcţii civile, industriale şi agricole, planşee curente din plăci şi grinzi din
beton armat şi beton precomprimat. Prescripţii de calcul şi alcătuire.

- STAS 10107/4-91 Construcţii civile, industriale şi agricole, planşee casetate din beton armat.
Prescripţii de calcul şi alcătuire.

- STAS 3300/1-85 Teren de fundare. Principii generale de calcul.

- STAS 3300/2-85 Calculul terenului de fundare în cazul fundării directe.

- Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social-culturale,

agrozootehnice şi industriale. Indicativ P100-92.

- Normativ privind proiectarea şi executarea lucrărilor de fundaţii directe la construcţii. Indicativ

P10-86.

- Normativ pentru executarea lucrărilor din beton şi beton armat. C140-86.

Lista actelor normative complementare se va actualiza în raport de revizuirea sau modificarea

acestora.

[top]

2. ALCĂTUIREA DE ANSAMBLU

2.1. La stabilirea formei şi alcătuirii de ansamblu a construcţiilor cu structura în cadre se

recomandă formele în plan regulate, compacte şi simetrice, cu distribuţii uniforme ale maselor şi
rigidităţii în plan şi pe înălţimea aceluiaşi tronson.

Pentru construcţiile etajate cu înălţime medie şi pentru construcţiile înalte, amplasate în zonele
seismice A÷D (conform Normativului P100-92), se recomandă a se evita formele în plan
neregulate sau complicate, cum sunt construcţiile în formă de I, L, T, U, Y cu aripi lungi, care pot
determina solicitări suplimentare în zonele de discontinuitate sau ca efect al momentului de
torsiune generală. Dacă respectarea condiţiei nu este posibilă pentru ansamblul construcţiei se
recomandă tronsonarea prin rosturi seismice sau se va ţine cont, la proiectare, de consecinţele
ce decurg din nerespectarea acestei recomandări.
Se vor evita modificările bruşte de rigiditate pe înălţimea construcţiei. Se admit retrageri de la un
nivel la altul dacă, prin acestea, caracteristicile dinamice, de deformabilitate şi de rezistenţă ale
construcţiei nu sunt sensibil modificate. În cazul realizării de retrageri pe înălţimea construcţiei se
va urmări limitarea efectelor de torsiune generală indusă de acţiunea seismică, prin variaţii mici
ale poziţiilor centrului maselor şi al centrului de rigiditate între etaje, respectiv prin prevederea de
retrageri simetrice.

2.2. Distribuţia stâlpilor în planul construcţiei se recomandă să fie cât mai uniformă.

Se recomandă ca rigidităţile structurii pe direcţiile principale să fie cât mai apropiate.

Grinzile în consolă sunt admise cu condiţia evitării unor interacţiuni necontrolate cu elemente
structurale sau cu pereţi de umplutură din planuri perpendiculare pe axul consolei.

2.3. Planşeele structurilor în cadre pot fi realizate în orice soluţie constructivă care asigură
condiţiile funcţionale, de rezistenţă şi de deformabilitate.

Se recomandă ca planşeele să fie astfel alcătuite încât încărcările verticale să fie transmise pe
două direcţii (la riglele de cadru adiacente tramei), pentru a se evita diferenţele mari de solicitări
şi de dimensiuni între acestea. În acest scop se va urmări, pe lângă alcătuirea adecvată a
planşeelor, realizarea unor structuri la care mărimile deschiderilor să fie apropiate de cele ale
traveelor.

Se recomandă a se evita prevederea de goluri mari în planşee sau alte alcătuiri ale acestora care
pot determina reducerea sensibilă a rigidităţii sau rezistenţei lor în plan orizontal. În cazurile în
care asemenea alcătuiri nu pot fi evitate se vor lua măsuri pentru a se asigura planşeelor
capacitatea de rezistenţă necesară preluării eforturilor generate de efectul de şaibă.

2.4. Scările şi pereţii de la golurile de ascensor se recomandă să fie alcătuite astfel încât să
nu constituie elemente de rigidizare a structurii şi să nu realizeze interacţiuni defavorabile cu
aceasta.

2.5. La distribuţia şi alcătuirea pereţilor despărţitori se vor avea în vedere, pe lângă condiţiile
funcţionale, şi cele referitoare la evitarea unor interacţiuni necontrolate sau defavorabile cu
structura principală de rezistenţă precum şi limitarea degradării lor în cazul acţiunilor seismice de
intensitate corespunzătoare nivelului de protecţie antiseismică avut în vedere de către normele
specifice. În acest sens se vor examina şi se va decide asupra aplicării uneia din următoarele
soluţii posibile:

- Realizarea pereţilor din materiale cu deformabilitate ridicată sau cu alcătuiri care să conducă la
separarea lor în cadre;

- Realizarea unei alcătuiri de ansamblu care să asigure limitarea deplasărilor orizontale date de
acţiunea seismică astfel încât să se prevină degradarea pereţilor de umplutură şi să evite
avarierea elementelor cadrelor (stâlpi şi rigle) ca urmare a conlucrării acestora cu pereţii de
umplutură;

- Acceptarea degradării pereţilor de compartimentare, în cazul cutremurelor puternice, cu luarea

măsurilor corespunzătoare pentru evitarea prăbuşirii acestora.

2.6. La alegerea sistemului de fundare se vor lua în considerare următoarele:

- Dacă construcţia va fi sau nu prevăzută cu subsol. Extinderea subsolului în plan şi adâncime;

- Natura terenului de fundare şi nivelul apei freatice;

- Condiţiile de fundare ale construcţiilor învecinate (dacă este cazul);

- Ponderea încărcărilor seismice în stabilirea eforturilor de la baza construcţiei.

Funcţie de factorii enumeraţi, se pot lua în considerare următoarele soluţii:

- Fundarea stâlpilor pe fundaţii directe de suprafaţă (fundaţii izolate, tălpi continui, radiere) sau pe
fundaţii de adâncime (piloţi, barete);

- Realizarea unei infrastructuri printr-un sistem de pereţi structurali pe înălţimea subsolului sau,
uneori, şi a unuia sau mai multor niveluri de la partea inferioară a construcţiei, conlucrând cu
planşeele învecinate şi cu tălpile sau radierul de fundaţie. Se recomandă realizarea unei
infrastructuri rigide în special la construcţiile solicitate preponderent de acţiunile seismice (clădiri
înalte şi cu dimensiuni reduse în plan, amplasate în zone cu seismicitate ridicată) sau a celor
fundate în condiţii dificile de teren.

2.7. După caz construcţiile vor fi fragmentate prin rosturi, care pot avea următoarele funcţiuni:

- rosturi de dilatare/contracţie;

- rosturi seismice;

- rosturi de tasare.

Dimensiunea rosturilor se va stabili astfel încât să se evite interacţiunile necontrolate între

tronsoanele alăturate.

[top]

3. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE

3.1. Condiţiile generale de proiectare precizează cerinţele de performanţă structurală care,

dacă sunt respectate, asigură sistemului structural o comportare favorabilă sub încărcările
gravitaţionale, climatice şi seismice, un nivel controlat de siguranţă în exploatare şi la stările limită
ultime, condiţii favorabile de execuţie, de întreţinere şi de reparare/consolidare (în cazul
producerii unor degradări sau avarii).

3.2. Îndeplinirea condiţiilor generale de proiectare (a cerinţelor de performanţă structurală), la

care se referă prezentul capitol, se realizează prin:

- Concepţia generală de proiectare care să asigure alegerea unor sisteme structurale adecvate
condiţiilor funcţionale (destinaţie, regim de înălţime, formă în plan şi elevaţie, deschideri, travei,
înălţimi de etaj ş.a.), de amplasament (zonă seismică, zonă climatică, teren de fundare,
vecinătăţi) şi de execuţie (perioada şi durata de execuţie impuse, disponibilităţi de utilaje şi de
forţă de muncă), specifice construcţiei;
- Respectarea prevederilor prezentului Cod de proiectare şi a actelor normative complementare
privind calculul şi alcătuirea tuturor componentelor sistemului structural şi ale elementelor
nestructurale;

- Utilizarea metodelor de calcul structural (calculul eforturilor şi deplasărilor în diferite stadii de

lucru) adecvate importanţei construcţiei, tipului şi caracteristicilor sistemului structural, condiţiilor
de amplasament;

- Efectuarea, în situaţiile justificate din punct de vedere tehnic şi economic a unor cercetări
experimentale pe modele sau pe prototipuri realizate la scară naturală şi/sau a unor studii
analitice aprofundate care să precizeze - cât mai apropiat de realitate - particularităţile sistemului
structural în toate stadiile semnificative de comportare.

3.3. Condiţii de rezistenţă şi stabilitate

3.3.1. Toate elementele sistemului structural vor fi dimensionate sau, după caz, verificate la
stările limită ultime (de rezistenţă şi stabilitate) în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-
90, cu ale celorlalte acte normative specifice, precum şi cu cele ale prezentului Cod.

3.3.2. Din punctul de vedere al dimensionării, alcătuirii şi armării se vor diferenţia zonele curente
ale elementelor şi zonele plastice potenţiale. Stabilirea zonelor plastice potenţiale şi evaluarea
lungimii lor de calcul, în sensul STAS 10107/0-90, pct. 1.2.5. se vor face în conformitate cu
prevederile prezentului Cod.

3.4. Condiţii de rigiditate

3.4.1. Sistemul structural, în ansamblul său, precum şi elementele sale componente vor respecta
condiţiile de limitare a deplasărilor după cum urmează:

- Grinzile cadrelor (riglele) ca şi grinzile de rulare (când acestea fac parte din sistemul structural)
vor fi verificate la starea limită de deformaţie în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90
pct. 3.9, punând condiţia ca, sub încărcările de exploatare, săgeata lor să nu depăşească
valoarea admisă.

- Deplasările relative de nivel maxime (incluzând şi componenta post-elastică) date de forţele

seismice orizontale vor respecta prevederile Normativului P100-92, pct. 6.2.4, precum şi cele din
prezentul Cod.

3.4.2. Se recomandă ca rigidităţile la deplasări laterale ale cadrelor (considerate independente)

precum şi ale sistemului structural, pentru construcţiile situate în zonele seismice A+E să
respecte următoarele condiţii:

- Rigiditatea cadrelor considerate independente să fie cât mai uniformă. În acest sens se
recomandă ca perioadele corespunzând modului fundamental de vibraţie, calculate pentru
cadrele independente şi ansamblul construcţiei, să fie cât mai apropiate.

- Rigidităţile relative de nivel se recomandă să nu prezinte variaţii mari pe înălţimea construcţiei;

variaţia locală bruscă a rigidităţii relative de nivel este admisă în condiţiile considerării în calcule a
efectelor determinate de aceasta.

3.5. Condiţii privind mecanismul structural de disipare a energiei la acţiuni seismice

3.5.1. Pentru a obţine un mecanism favorabil de disipare a energiei la acţiuni seismice se va
urmări ca, la cutremurele de intensitate ridicată (vezi pct. 2.3. din Normativul P100-92) să se
respecte următoarele:

- Deformaţiile plastice să apară la început în rigle şi numai ulterior să apară - eventual - în stâlpi;

- Se pot admite incursiuni reduse în domeniul post-elastic în terenul de fundare;

- Nodurile cadrelor, planşeele (lucrând ca diafragme orizontale) precum şi eventualele

elemente de ductilitate redusă să fie solicitate numai în domeniul elastic de comportare al
materialelor;

- Infrastructurile şi fundaţiile vor fi solicitate - de regulă - numai în domeniul elastic. În situaţii

justificate se pot admite incursiuni în domeniul post-elastic de comportare şi în unele elemente
ale infrastructurii, cu luarea măsurilor adecvate de asigurare a ductilităţii acestora ca şi a
posibilităţii de reparare post-seism.

3.5.2. Îndeplinirea cerinţelor de la pct. 3.5.1 se face prin ierarhizarea adecvată a capacităţilor de
rezistenţă ale celor trei componente ale sistemului structural (suprastructura,
infrastructura/fundaţii, teren de fundare) precum şi ale elementelor structurale (stâlpi, rigle,
noduri, pereţi de infrastructură, fundaţii etc.). Metode practice de proiectare în vederea îndeplinirii
acestor cerinţe sunt date în cap. 6 al prezentului Cod.

3.6. Condiţii privind ductilitatea locală şi evitarea ruperilor cu caracter casant

Posibilitatea de dezvoltare efectivă a unui mecanism favorabil de disipare a energiei la acţiuni

seismice (pct. 3.5) este condiţionată de realizarea unei ductilităţi locale suficiente a zonelor
plastice precum şi evitarea producerii unor ruperi premature, casante, ale elementelor structurale.
În acest scop, se vor respecta următoarele condiţii:

a) Prin dimensionare, alcătuire şi armare se va asigura zonelor plastice potenţiale din rigle şi
stâlpi o capacitate ridicată şi stabilă de deformare post-elastică, fără o scădere semnificativă de
capacitate portantă şi/sau rigiditate secţională la cicluri repetate de încărcări-descărcări în
domeniul plastic de comportare.

b) Prin dimensionarea, alcătuirea şi armarea elementelor structurale (rigle, stâlpi, noduri, fundaţii,
elemente ale infrastructurii se vor evita ruperile premature, uneori cu caracter casant, care ar
împiedica realizarea mecanismului proiectat de disipare de energie. Se vor evita:

- ruperile în secţiunile înclinate datorate acţiunii forţelor tăietoare;

- separări ale elementelor în lungul unor planuri de lunecare prefisurate (rosturi de turnare la
elemente monolite, rosturi dintre elemente prefabricate, interfaţa între elemente prefabricate şi
suprabetonare);

- pierderea ancorajului armăturilor şi degradarea conlucrării beton/armătură în zonele de înnădire;

- ruperea specifică elementelor încovoiate subarmate;

- depăşirea limitei admise pentru înălţimea zonei comprimate.

Măsuri minimale pentru realizarea acestor condiţii sunt prevăzute în STAS 10107/0-90, fiind
reluate şi completate şi în prezentul Cod.
3.7. Condiţii specifice structurilor prefabricate sau mixte

La proiectarea structurilor prefabricate sau mixte se vor lua în considerare următoarele

recomandări:

a) Fragmentarea structurii în elemente prefabricate va urmări, pe cât posibil, obţinerea de

elemente prefabricate cu forme simple, adecvate transportului, manipulării şi montajului; în acest
sens sunt recomandate elementele prefabricate liniare sau de suprafaţă;

b) Poziţionarea îmbinărilor să fie astfel încât execuţia lor să fie cât mai simplă iar stabilitatea şi
rezistenţa elementelor prefabricate şi a structurii (inclusiv în faze intermediare de montaj sau
execuţie) să fie asigurată;

c) Prevederea unui număr suficient de legături care să asigure:

- stabilitatea structurii pentru orice combinaţie de încărcări;

- comportarea avantajoasă a elementelor la încărcări verticale şi orizontale; când se prevăd

îmbinări fără continuitate, elementele structurale se împart în:

    - elemente neparticipante la preluarea acţiunii seismice (cu eforturi neglijabile induse în seism);

    - elemente participante la preluarea acţiunii seismice.

Observaţie:

Elemente participante sunt cele în care acţiunea seismică induce solicitări importante şi în care
se localizează zonele plastice potenţiale.

Condiţiile precizate la pct. 3.3, 3.4.1.b, 3.4.2, 3.5 şi 3.6 se referă, în cazul structurilor prefabricate,
la elementele participante la preluarea acţiunii seismice.

d) Dimensionarea, alcătuirea şi armarea elementelor structurale (prefabricate, mixte şi monolite)

şi a îmbinărilor va avea în vedere realizarea condiţiilor de rezistenţă, stabilitate şi deformabilitate
în toate fazele intermediare de execuţie, montaj, manipulare precum şi în situaţia finală a
construcţiei.

[top]

4. PROIECTAREA PRELIMINARĂ A ELEMENTELOR STRUCTURALE

(PREDIMENSIONAREA)

4.1. Evaluarea încărcărilor verticale

Încărcările verticale pe planşee se stabilesc în condiţiile prevăzute în normele în vigoare (STAS

10107/0-90, STAS 10101/OA-91, STAS 10101/1-91, STAS 10101/2-91, STAS 10101/2A1-91,
STAS 10101/21-91 etc.).

Acţiunile verticale pe rigle constau în greutăţile lor proprii şi din reacţiunile transmise de planşee
sau încărcări aplicate direct (pereţi, sarcini suspendate etc.).
încărcările pe rigle distribuite triunghiular sau trapezoidal se pot considera, în etapa de
predimensionare, ca încărcări uniform distribuite, încărcările echivalente vor avea intensitatea
astfel încât să conducă la aceeaşi rezultantă ca şi încărcarea "reală" (fig. 4.1.a).

Încărcările concentrate pe rigle se pot echivala, în faza de predimensionare, cu încărcări uniform

distribuite în condiţiile precizate în fig. 4.1.b.

Evaluarea forţelor axiale în stâlpi se poate face funcţie de suprafaţa de planşeu aferentă stâlpului
şi numărul de niveluri ale construcţiei.

4.2. Stabilirea formei şi dimensiunilor iniţiale ale riglelor se va face cu luarea în considerare a
următoarelor criterii:

- înălţimea secţiunii riglelor este condiţionată de deschiderea lor, de spaţiul liber acceptat în
exploatarea construcţiei precum şi de raportul dintre rigiditatea stâlpilor şi a riglelor.

- Pentru simplificarea execuţiei riglelor cadrelor din beton monolit se recomandă secţiunile de
formă dreptunghiulară iar dimensiunile acestora (b, h) să fie multiplu de 50 mm. Pentru riglele
prefabricate se pot accepta şi alte forme ale secţiunii transversale.

- Se recomandă ca înălţimea secţiunii riglelelor (h), în raport cu deschiderea (L), să îndeplinească

condiţia:

h/L>1/12        (4.2)

Raportul dimensiunilor secţiunii transversale a riglelor se recomandă să respecte condiţia:

h/b<3        (4.3)

4.3. La stabilirea formei şi dimensiunilor iniţiale ale secţiunii stâlpilor se vor avea în vedere
următoarele aspecte:

- De regulă stâlpii din faţade vor avea lăţime constantă pe toată înălţimea construcţiei şi retrageri
numai la interior.

- Dimensiunile secţiunii transversale a stâlpilor se iau multiplu de 50 mm.

Retragerile (reducerea secţiunii) se recomandă să nu se facă concomitent pe ambele direcţii; pe

înălţimea construcţiei se recomandă ca retragerile să nu fie prea dese (la 2-3 niveluri).
Dimensiunea minimă admisă este de 300x300 mm2 în situaţii justificate dimensiunea minimă se
poate lua 250x250 mm2.

- Pentru respectarea condiţiilor de rigiditate şi rezistenţă la încărcările orizontale se va proceda

prin încercări, modificând dimensiunile stâlpilor şi/sau ale riglelor. Condiţiile de rigiditate la forţele
seismice de calcul sunt cele prevăzute în normativul P100-92, pct. 6.3.3.

- pentru stâlpii construcţiilor amplasate în zonele seismice a ÷e definite în normativul p100-92 se

va evita realizarea de proporţii specifice elementelor scurte (stâlpi scurţi). se consideră stâlpi
scurţi, stâlpii la care raportul dintre distanţa h 0 (fig. 4.2. a şi fig. 4.2 b) şi înălţimea secţiunii (h)
este:

H0/h<2        (4.4)
unde:

H0=Mcap/Qasoc;

h = înălţimea secţiunii transversale a stâlpului.

în acelaşi scop, se va urmări ca prin modul de dispunere a zidăriei în panourile de cadru

(parapeţi, goluri de ferestre etc.) să nu se ajungă la comportări specifice stâlpilor scurţi (fig. 4.2.c)

[top]

5. CALCULUL EFORTURILOR SECŢIONALE

5.1. Particularităţi de comportare şi calcul ale structurilor în cadre din beton armat

5.1.1. Calculul eforturilor în structurile în cadre din beton armat se poate face prin metode cu
diferite grade de complexitate, clasificate astfel după gradul de fidelitate cu care reflectă
comportarea sub încărcări a structurii.

5.1.2. Structurile în cadre din beton armat au, sub încărcări, umătoarele particularităţi de
comportare:

- Lucrează sub formă de cadre spaţiale.

- Rigiditatea secţională a elementelor (grinzi, stâlpi) depinde de mai mulţi factori: tipul de
solicitare, nivelul de solicitare, durata de acţiune a încărcării, conlucrarea cu alte elemente (plăci,
elemente de închidere), modul de armare etc. Valorile admise în calculele curente (vezi pct.
6.3.2) sunt valori convenţionale, medii, acceptabile, mai ales, pentru calculul eforturilor din
încărcări exterioare. Pentru calculul deplasărilor, al eforturilor din temperatură, contracţie, tasări
de reazeme, precum şi al eforturilor de ordinul II, în situaţiile în care aceste mărimi sunt
semnificative, se pot lua în considerare valori ale rigidităţii secţionale deduse din modele analitice
mai complexe sau din încercări.

- Sub încărcări crescătoare, în structurile din cadre din beton armat se dezvoltă deformaţii
plastice care pot genera redistribuţii importante ale eforturilor faţă de cele determinate în ipoteza
comportării elastice.

- Nodurile structurilor în cadre din beton armat pot fi realizate cu continuitate totală (în cazul
structurilor din beton armat monolit), cu continuitate parţială sau fără continuitate (articulate).
Modul de realizare, caracteristicile de rezistenţă şi de rigiditate ale nodurilor influenţează sensibil
starea de eforturi în structurile în cadre din beton zvelţi, în sensul celor precizate în STAS
10107/0-90 la pct. 3.2.6, prezintă creşteri semnificative ale eforturilor ("eforturi de ordinul II" sau
"efectul P- "), atât sub încărcări gravitaţionale cât şi sub cele seismice.

- Interacţiunea între cele trei componente principale ale sistemului structural:

    - suprastructura (structura în cadre);

    - infrastructura şi fundaţiile;

    - terenul de fundare

poate avea, de la caz la caz, o influenţă semnificativă sau neglijabilă asupra distribuţiei eforturilor.
Condiţiile de proiectare a infrastructurilor şi fundaţiilor sunt precizate în capitolul 10 al prezentului
Cod.

5.1.3. În selectarea metodelor de calcul al eforturilor, proiectantul va ţine cont de următoarele:

- Ponderea estimată a factorilor enumeraţi la pct. 5.1.2 (sau a altor factori semnificativi) în
realizarea stării de eforturi în structură.

- Categoria de importanţă a construcţiei şi gradul ei de repetivitate.

- Caracteristicile geometrice şi mecanice ale sistemului structural (deschideri, travei, forma în

plan şi elevaţie, modul de realizare - monolit, prefabricat, mixt etc.).

- Tipul şi performanţele instrumentelor de calcul disponibile (pentru calcul automat, respectiv

pentru calcul manual).

5.2. Schematizarea structurii pentru calcul

5.2.1. Cadrele de beton armat se schematizează în calculul static prin reducerea elementelor
componente (rigle şi stâlpi) la axele lor, corespunzând poziţiei centrului de greutate a secţiunilor
transversale (fig. 5.1.a). Nodurile se consideră, de regulă, punctuale; în calculele mai detaliate
sau dacă m>0,15m (fig. 5.1.b) se consideră dimensiunea finită a nodului. În calcule se va ţine
seama de excentricităţile determinate de dezaxarea prin variaţiile de secţiune ale stâlpilor. Stâlpii
cadrelor etajate din beton armat monolit, la care variaţiile de secţiune între etaje sunt până la 100
mm şi sub h/4, se pot considera cu axul rectiliniu.

5.2.2. Deschiderile şi înălţimile de calcul se determină funcţie de poziţiile axelor stâlpilor şi

grinzilor. La cadrele care au rigle articulate (din elemente prefabricate etc.) înălţimea de calcul a
stâlpilor se măsoară până la intradosul riglei dispuse pe direcţia de calcul, în dreptul secţiunii de
rezemare pe stâlp. Secţiunile de încastrare a stâlpilor la nivelul infrastructurii se consideră astfel:

- stâlpii rezemaţi pe fundaţii, la faţa superioară a acestora;

- stâlpii care fac corp comun cu pereţii structurali de beton armat (de exemplu pereţii de închidere
de la subsol etc.) se consideră încastraţi la nivelul cotei superioare a pereţilor. Dacă pereţii sunt
dezvoltaţi diferit pe înălţime, stabilirea legăturilor la nivelul infrastructurii se face cu luarea în
considerare şi a prevederilor din aliniatul precedent.

- în situaţiile în care infrastructura este sub forma unei cutii rigide realizată din pereţi structurali
dispuşi pe două direcţii conlucrând cu planşeele şi cu fundaţiile, în calculul static, secţiunea
stâlpilor de la nivelul planşeului care mărgineşte superior infrastructura se poate considera cu
deplasările orizontale împiedicate.

- rigidităţile secţionale ale elementelor se vor considera în calcul conform Anexei A a prezentului
Cod, ţinând cont şi de precizările din aliniatul (ii) al pct. 5.2.1.

5.3. Încărcări. Mase de nivel

5.3.1. Încărcările verticale pe rigle pot fi:

- permanente;

- temporare (cvasipermanente şi variabile);

- excepţionale.

Încărcările pe rigle provin din reacţiunile planşeelor, din greutăţile proprii ale riglelor şi din
încărcările aplicate direct pe acestea (pereţi, sarcini suspendate, utilaje tehnologice etc.).

Distribuţia reacţiunilor planşeelor pe rigle se determină funcţie de alcătuirea acestora.

5.3.2. Încărcările temporare pe rigle se vor considera, în calculul structural, cu distribuţii

alternante (în şah) pentru determinarea solicitărilor extreme în secţiunile riglelor şi stâlpilor.

Pentru construcţiile amplasate în zonele seismice A÷D se pot considera următoarele distribuţii
ale încărcărilor temporare:

- distribuţii alternante (în şah) pentru determinarea momentelor extreme în secţiunile din câmpul
riglelor; pentru determinarea momentelor în secţiunile din dreptul reazemelor încărcările se
consideră distribuite în toate deschiderile;

- în cazurile în care încărcările temporare reprezintă mai puţin decât 50% din încărcarea totală pe
planşeu se admite să se ia în considerare numai distribuţia acestora pe toate deschiderile
structurii.

5.3.3. Pentru calculul la acţiuni seismice, structurile în cadre de beton armat se schematizează -
de regulă - ca sisteme dinamice cu mase discrete, conform prevederilor din Normativul P100-92
(sisteme cu număr finit de grade de libertate dinamică). Masele vor fi concentrate astfel încât să
reflecte cu suficientă acurateţe comportarea dinamică reală a sistemului. La structurile etajate din
beton armat monolit masele vor fi concentrate în nodurile cadrelor. La structurile din elemente
prefabricate se vor stabili poziţiile maselor concentrate, prin raţionamente inginereşti, ţinând cont
de alcătuirea generală a structurii, de rezemările reciproce ale elementelor şi de modul de
realizare a îmbinărilor/nodurilor.

În masa totală de nivel se vor lua în considerare masele tuturor elementelor (structurale şi
nestructurale) antrenate în oscilaţiile după gradele de libertate dinamică semnificative ale
sistemului, la care se adaugă încărcările temporare de lungă durată.

5.4. Calculul eforturilor în grupări fundamentale de încărcări

5.4.1. Calculul la încărcări verticale se poate face prin următoarele metode:

a) Calculul elastic simplificat admite următoarele ipoteze:

- Structura este considerată ca fiind formată din cadre plane dispuse după direcţiile principale.
Pentru stâlpi se vor considera eforturile rezultate din calculul cadrelor pe direcţiile principale.

- Cadrele plane, de pe cele două direcţii, se pot considera, de regulă, a fi cu noduri fixe (se
neglijează efectele deplasărilor laterale asupra eforturilor).
- Cadrele încărcate predominant nesimetric sau la care efectele deplasărilor laterale sunt
semnificative se vor considera în calcule cu noduri deplasabile (hale cu poduri rulante, cadre cu
rigle frânte sau rezemate articulat şi excentric pe stâlpi etc.).

la cadrele etajate, se poate calcula separat fiecare nivel, neglijându-se influenţa deformaţiilor unui
nivel asupra stării de eforturi în celelalte niveluri (fig. 5.2).

Observaţii:

- După caz, în calcul se pot admite una sau mai multe dintre ipotezele simplificatoare enunţate
anterior.

- Ipotezele simplificatoare admise conduc la neîndeplinirea riguroasă a condiţiilor de echilibru în

anumite elemente (sau zone) ale structurii.

- Calculul elastic simplificat este specific calculului manual (efectuat prin metode iterative de tip
Cross) şi este admis la tipurile de construcţii precizate la pct. 5.5.3 a şi b.

În situaţiile în care rezultă eforturi semnificative ca urmare a deformaţiilor impuse (variaţii de

temperatură, tasări de fundaţii etc.), la dimensionarea elementelor structurale se vor considera şi
aceste acţiuni.

b) Calculul elastic spaţial modelează structura ca un sistem spaţial de bare (rigle şi stâlpi) cu
comportare elastică; modelarea este specifică calculului automat prin programe de tipul ETABS,
CASE, SAP etc.

c) Calculul post-elastic, acceptă redistribuirea eforturilor determinate prin calculul elastic (metoda
a sau b) ca urmare a deformaţiilor post-elastice ale secţiunilor.

Metoda constă în alegerea unor valori ale momentelor, diferite de cele calculate elastic, într-un
număr m de secţiuni critice: m<n+1 (unde n este gradul de nedeterminare statică a structurii)
astfel încât să se respecte următoarele condiţii:

- Introducând articulaţii în cele m secţiuni critice să nu rezulte mecanisme locale cu mai mult de
un grad de libertate cinematică.

- Dând deplasări virtuale care să antreneze cele m secţiuni critice, lucrul mecanic determinat de
momentele alese în fiecare dintre aceste secţiuni ("momente plastice") să fie de semn contrar
lucrului mecanic determinat de încărcările exterioare.

Eforturile în celelalte secţiuni ale structurii se determină pe baza condiţiilor de echilibru.

Diferenţele între momentele calculate elastic şi cele calculate cu admiterea redistribuţiilor post-
elastice nu vor depăşi 30% din valoarea momentelor calculat elastic (în oricare secţiune a
structurii).

5.4.2. În selectarea metodei de calcul, pe lângă condiţiile specificate la pct. 5.1.3, se vor avea
în vedere următoarele:

- Calculul elastic simplificat se aplică fără efori mari la structurile regulate, fără nesimetrii
pronunţate şi la care nu există încărcări temporare importante (cum ar fi cele date de poduri
rulante grele, sau de greutatea unor utilaje etc. amplasate excentric pe structură).
 - Se recomandă a se adopta calculul post-elastic numai în situaţiile în care aplicarea sa conduce
la avantaje certe economice sau de execuţie, cum ar fi: evitarea aglomerărilor de armătură pe
reazeme, simplificarea detaliilor de armare, scăderea cantităţii de armături.

- Nu se recomandă folosirea calculului post-elastic atunci când eforturile date de încărcările

temporare sunt mai mari decât dublul celor date de încărcările permanente.

5.5. Calculul eforturilor în grupări speciale de încărcări (acţiuni seismice)

5.5.1. Analiza structurală la acţiuni seismice denumită, în prezentul capitol, "Calculul la acţiuni
seismice", cuprinde: determinarea forţelor seismice, a eforturilor şi deplasărilor produse de
acţiunile seismice în punctele caracteristice ale structurii precum şi procedee specifice de stabilire
a eforturilor de dimensionare în scopul îndeplinirii condiţiilor generale de proiectare de la pct. 3 al
prezentului Cod.

5.5.2. Metodele de analiză structurală la acţiuni seismice se clasifică şi se caracterizează

conform tabelului 5.1, adaptat după Normativul P100-92.

Tabel 5.1.

Caracterizarea metodelor de analiză structurală la acţiuni seismice

Nr. Metoda de Metoda de Modelarea Caracteristici de bază ale Stabilirea eforturilor de dimensionare Modul de
crt analiză calcul al acţiunii modelului structural respectare a
structurală eforturilor seismice condiţiilor de
la pct. 3
lege secţiunea modelul elementul M N Q
fizică seismică structural

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

  3.3.
1 Metoda A Static Forţe liniar pseudo- plan + rigle eforturi asociate Dimensionare
metoda elastic convenţionale elastic dinamice corecţie calcul momentelor la eforturi din
curentă de conform pt. static capabile coloanele 9-
proiectare P100-92 torsiune 11
pct. 5.3 generală
3.4.
Verificarea
deplasărilor
relative de
nivel (P100-
92, pct. 6.2.4)

3.5. Indirect,
prin
dimensionare
la eforturile
din col. 9-11.

3.6. Indirect,
 prin
respectarea
prevederilor
de alcătuire.
stâlpi    
majorate
  faţă de
calcul
  static
asociate
noduri Mcaprigle

  rigle modifi-     Idem

2 Static idem ideal idem idem cate cu ±
postelastic elasto- stâlpi 30% faţă
plastic de
calculul
elastic

3 Static idem liniar idem spaţial identic cu I

elastic elastic
a) plan   Se stabilesc:
4 Metoda B Statică Forţe conv. neliniară static
metoda neliniară distribuite b) spaţial a)
bazată pe similar cu mecanismul
considera- forţele de structural de
rea inerţie în plastificare
proprie- răspuns elastic (pt. distribuţia
tăţii de de forţe
deformare orizontale);
inelastică
a structurii b) capacitatea
de deformare
şi ductilitatea
structurii.

  a) plan   a)
5 Dinamică Accelerograme neliniară dinamic mecanismul
neliniară b) spaţial structural de
plas-tificare;

b) cerinţele de
deformare şi
duc-tilitate în
articulaţiile
plastice.

5.5.3. Metoda de analiză structurală denumită în Normativul P100-92 "Metoda curentă de

proiectare (Metoda A)" este obligatorie, cel puţin ca primă etapă preliminară, pentru toate
structurile în cadre. Când este asociată unui model structural plan, metoda se poate aplica pentru
calculul eforturilor şi deplasărilor în vederea dimensionării şi verificării condiţiei de limitare a
deplasărilor laterale pentru următoarele tipuri de construcţii curente (clasa III şi IV de importanţă
conform Normativului P100-92):

- Construcţii cu un singur nivel cu structura realizată din cadre regulate, octogonale, fără
denivelări. Calculul structural poate fi efectuat manual sau automat.

- Construcţii etajate cu înălţime redusă sau medie conform clasificării de la pct. 1.2.2, cu structura
din cadre regulate, ortogonale, având pe fiecare direcţie cadre identice sau a căror rigiditate la
deplasări laterale nu diferă cu mai mult de 20% şi planşee care satisfac ipoteza de şaibă
orizontală rigidă, cu condiţia utilizării calcului automat pentru determinarea modurilor proprii de
oscilaţie, a eforturilor şi a deplasărilor (pentru cadrele plane considerate) şi a introducerii
corecţiilor pentru a ţine cont de efectul torsiunii globale.

Pentru construcţiile care nu se încadrează în cele de la pct. a şi b, modelul structural plan poate fi
utilizat numai pentru calcule de predimensionare.

Asociată unui model structural spaţial, metoda curentă de proiectare (metoda A) poate fi utilizată
pentru dimensionarea şi verificarea structurilor în cadre ale construcţiilor etajate curente, cu
înălţime redusă şi medie, fără restricţii în ceea ce priveşte forma în plan sau elevaţie, respectiv
modul de dispunere şi alcătuire a cadrelor, cu condiţia utilizării calcului automat.

5.5.4. Metoda de analiză structurală denumită în Normativul P100-92 "Metoda de proiectare

bazată pe considerarea proprietăţilor de deformare neliniară a structurii (Metoda B)" cuprinde
două categorii de procedee:

a) Analiza dinamică cu considerarea proprietăţilor post-elastice de deformare a secţiunilor, la

acţiuni seismice modelate ca o mişcare a bazei descrisă prin accelerograme (înregistrate la
cutremure precedente sau generate artificial) este denumită, pe scurt, în prezentul Cod "Analiza
dinamică post-elastică". Este procedeul cel mai avansat de cuantificare a comportării structurilor
de beton armat la acţiuni seismice, însă aplicarea lui este supusă următoarelor limitări:

- necesită programe şi echipamente de calcul adecvate;

- necesită un grad ridicat de calificare a utilizatorului precum şi un efort tehnic substanţial pentru
pregătirea şi introducerea datelor şi pentru interpretarea rezultatelor. Din aceste motive procedeul
este mai costisitor decât oricare altul;

- procedeul este asociat, în prezent, modelelor structurale plane; utilizarea modelelor structurale
spaţiale implică dificultăţi majore datorită insuficienţei datelor privind comportarea secţiunilor de
beton armat supuse unor stări complexe, spaţiale, de eforturi precum şi datorită necesităţii de a
folosi programe de calcul şi echipamente greu accesibile.

b) Calculul static în domeniul post-elastic de comportare, la încărcări gravitaţionale constante

(fixe) şi încărcări orizontale crescătoare monoton, proporţionale cu forţele seismice convenţionale
("Calcul biografic"). Procedeul pune în evidenţă - în limitele ipotezelor simplificatoare admise -
succesiunea formării articulaţiilor plastice, valorile forţelor orizontale corespunzătoare formării
articulaţiilor plastice succesive, deplasările laterale şi rotirile în articulaţiile plastice
corespunzătoare acestor forţe orizontale.

[top]
 

6. DIMENSIONAREA / VERIFICAREA ELEMENTELOR STRUCTURALE

6.1.1. Stabilirea diagramelor înfăşurătoare ale eforturilor secţionale

6.1.1. Elementele componente ale structurilor în care se dimensionează (verifică) la stările limită
ultime conform prevederilor STAS 10107/0-90.

Eforturile secţionale de calcul se stabilesc în condiţiile precizate în prezentul Cod.

6.1.2. Diagramele de momente înfăşurătoare pe rigle se stabilesc pe baza rezultatelor calculului

static şi a următoarelor condiţii:

- secţiunile semnificative de calcul de la extremităţile riglelor corespund secţiunii de la faţa

reazemului (fig. 5.1.b).

- Situaţiile de solicitare considerate corespund grupărilor fundamentale (GF) şi speciale (GS) de

încărcări.

Se vor considera diagramele de momente corespunzătoare din GF şi diagramele de momente

din GS pentru acţiuni seismice pe direcţia riglei, în ambele sensuri. Principiul aplicării metodei
este indicat în fig. 6.1.

Dacă secţiunile potenţiale de plastificare a riglei (la momente negative) sunt dirijate la distanţă de
nod (pct. 11.1, fig. 11.2), eforturile în secţiunea de la faţă stâlpului şi în axul reazemului se
determină în funcţie de momentele capabile din articulaţiile plastice.

6.1.3. Stabilirea diagramelor de forţă tăietoare înfăşurătoare pe rigle are în vedere evitarea
ruperilor casante, prin cedări în secţiuni înclinate, în cazul unor cutremure de mare intensitate
care conduc la solicitări peste limita de comportare elastică a elementelor.

Stabilirea valorilor forţei tăietoare asociate momentelor capabile (Q as) se face cu relaţia:

        (6.1)

În aplicarea relaţiei (6.1) se vor lua în considerare următoarele precizări:

- momentele capabile , se determină în funcţie de armăturile efective din riglă şi

de armătura din placă (paralelă cu armătura longitudinală din riglă şi dispusă în lăţimea de placă

), considerând rezistenţele de calcul ale armăturii (Ra) majorate cu 25%.

- Qas se determină pentru ambele sensuri ale acţiunii seismice pe direcţia riglei

- gn este încărcarea permanentă (echivalentă) pe riglă, cu valoarea normată, iar p ld este

încărcarea temporară (echivalentă) de lungă durată (se va respecta condiţia: 1,2p ld<<pn).

- l1 = distanţa între secţiunile în care se formează articulaţiile plastice, pentru sensul de acţiune
seismică considerat.
Observaţii:

- Calculul momentelor capabile în secţiunile de plastificare ale riglelor se poate face fără
considerarea eventualelor solicitări axiale de întindere, determinate de conlucrarea cu zidăria de
umplutură sau cu planşeul lucrând ca şaibă.

- Dacă încărcările pe riglă nu sunt uniforme, în relaţia (6.1) termenul corespunzător încărcărilor
verticale din GS se va considera prin forţele tăietoare date de sarcinile verticale dispuse pe
distanţa (l1); modul de determinare a distanţei l1 este indicat în fig. 6.2.

- Valorile diagramei de momente capabile ale riglei se vor stabili astfel încât să se evite formarea
de articulaţii plastice în câmp (I1I0)

Calculul pe baza relaţiei (6.1) nu este aplicabil riglelor articulate la noduri şi în cazurile în care, la
construcţii cu clasa de importanţă III, amplasate în zone seismice F, sau clasa IV în zone
seismice E şi F, momentele maxime la extremităţile riglei rezultă din acţiuni în GF; în aceste
situaţii diagramele de forţă tăietoare înfăşurătoare se obţin în conformitate cu cele arătate la pct.
6.1.2 (suprapuneri de efecte).

6.1.4. Diagramele de momente încovoietoare înfăşurătoare în stâlpi se determină astfel:

- La construcţiile având clasa III de importanţă şi amplasate în zone seismice F, sau clasa IV în
zone seismice E şi F, dacă momentele maxime de la extremităţile stâlpului rezultă din acţiuni în
GF de încărcări, diagramele de momente înfăşurătoare pe stâlpi se obţin prin suprapunerea
efectelor celor mai defavorabile. Structurile la care stâlpii au schema statică de consolă verticală
(noduri articulate cu riglele), la determinarea diagramelor de momente înfăşurătoare se vor
considera situaţiile de solicitare cele mai defavorabile din GF şi GS de încărcare.

- În situaţiile care nu se încadrează în prevederile de la pct. a, pentru stabilirea diagramelor

înfăşurătoare în stâlpi se vor considera momentele încovoietoare determinate prin calcul în GF şi
GS de încărcări şi corecţii stabilite funcţie de momentele capabile în rigle, pentru asigurarea
condiţiilor de formare a unor mecanisme favorabile de disipare a energiei induse de mişcarea
seismică.

Momentele încovoietoare în secţiunile extreme ale stâlpilor, corespunzătoare GS de încărcări, se

determină cu relaţia:

        (6.2)

La aplicarea relaţiei (6.2) se vor considera următoarele:

Ms - momentul încovoietor în stâlp în GS de încărcări, considerând acţiunea seismică pe direcţiile

principale ale secţiunii stâlpului;

suma momentelor capabile în secţiunile în care apar articulaţiile plastice la nivelul

considerat, determinate pentru acelaşi sens de rotire şi în condiţiile precizate în observaţia de la
pct. 6.1.3, fără majorarea rezistenţei armăturilor din rigle;

suma algebrică a valorilor momentelor încovoietoare corespunzătoare, obţinute în GS de

încărcări; semnele momentele Msgr se stabilesc funcţie de sensul rotirii pe nod;
kM 1.4 pentru construcţii amplasate în zonele seismice A ÷C;

     1.2 pentru construcţii în zonele D÷F;

     1.0 pentru secţiunile de încastrare şi de la ultimul nivel al stâlpului (acoperiş/terasă)

Observaţie:

şi se referă la riglele cadrului care se calculează, posibil a se plastifica. În cazul

cadrelor plane se acceptă, de regulă, ipoteza plastificării tuturor riglelelor cadrului de la nivelul
considerat; în celelalte cazuri, se vor stabili, prin raţionamene inginereşti, riglele posibil a se
plastifica, iar suma se va extinde la aceste rigle;

6.1.5. Diagramele de forţe tăietoare înfăşurătoare în stâlpi se determină astfel:

- La construcţiile având clasa de importanţă III, amplasate în zone seismice F, sau clasa IV în
zone seismice E şi F, dacă forţele tăietoare maxime pe stâlpi rezultă din acţiuni din GF de
încărcări, diagramele de forţă tăietoare înfăşurătoare pe stâlpi se obţin prin suprapunerea
efectelor celor mai defavorabile.

Dacă la structurile clădirilor menţionate în aliniatul precedent, forţele tăietoare maxime în stâlpi
corespund GS de încărcări, pentru determinarea forţelor tăietoare de dimensionare (Q), se va
considera relaţia:

Q=1,2Qs        (6.3)

unde:

Qs = forţa tăietoare din GS de încărcări;

- La structurile cu stâlpi având schema statică de consolă verticală (noduri articulate cu riglele),
pentru determinarea forţelor tăietoare de dimensionare (Q) se va considera valoarea:

Q=1,2QsMcap.st/Ms        (6.4)

unde:

Qs forţa tăietoare din GS de încărcări;

Mcap.st momentul capabil în stâlp;

Ms momentul în stâlp în GS de încărcări.

- În situaţiile care nu se încadrează în prevederile de la pct. a şi b, determinarea forţelor tăietoare

de dimensionare se face cu relaţia:

        (6.5)

cu limitările:
         (6.6)

şi         (6.7)

Notaţiile din relaţiile 6.5÷6.7 sunt:

Qs = forţa tăietoare în GS de încărcări;

, = valorile momentelor capabile în secţiunile de la extremitatea superioară,

respectiv inferioară a stâlpului, determinate corespunzător forţei axiale din ipoteza de încărcare
considerată:

H0E = înălţimea liberă a stâlpului;

 #9; = coeficientul de reducere a forţei seismice, dat în normativul P100-92, pct. 5.3.6.

6.1.6. Stabilirea forţelor axiale de calcul în stâlpi se corelează cu situaţiile de încărcare care au
determinat valorile maxime ale momentelor încovoietoare. În verificarea stâlpilor se vor considera
şi situaţiile de încărcare care determină forţele axiale maxime şi minime, cărora li se vor asocia
momentele încovoietoare corespunzătoare.

La stabilirea forţelor axiale în GF de încărcări se vor considera şi prevederile din STAS

10101/2A1-91.

Forţele axiale în GS de încărcări se determină astfel:

- riglele de pe direcţia acţiunii seismice, sau cu direcţii diferite de aceasta cu  30 , se consideră
plastificate la nivelul tuturor planşeelor; reacţiunile transmise stâlpului de aceste rigle se
determină cu relaţia 6.1. Se va verifica stâlpul pentru ambele sensuri ale acţiunii seismice, pe
direcţiile tuturor riglelor;

- reacţiunea transmisă la stâlp de riglele neplastificate corespunde GS de încărcări.

Pentru stâlpii de colţ (la care riglele au axele în plan înscrise într-un unghi   120 ) se va
determina şi forţa axială corespunzătoare plastificării tuturor riglelor; în acest caz se va considera
efectul indirect (N) de compresiune:

N=Nld+Nx+Ny        (6.8)

Dacă în stâlpi rezultă forţe axiale de întindere |N|=|Nx+Ny|>Nld, reacţiunile riglelor (Q) se pot
determina acceptând ipoteza: Mcapstâlp = 0.

6.1.7. Redistribuirea momentelor încovoietoare între extremităţile unui element.

În situaţiile în care rezultă suprasolicitări locale într-un element (riglă sau stâlp), se admite
redistribuirea momentelor între extremităţile elementului în condiţiile formulate la pct. 5.4.1. (3).

Redistribuirea momentelor este admisă în următoarele condiţii:

- Redistribuirea momentelor între extremităţile elementului să fie mai mică decât 30% din
momentele determinate de ipoteza comportării elasticel

- Pe elementele la care se operează redistribuiri de momente, forţa tăietoare determinată din

acţiuni seismice nu se modifică (se admit translaţii ale diagramelor de momente încovoietoare ca
în fig. 6.3).

6.2. Rigle de cadru

Dimensionarea/verificarea riglelor de cadru se va efectua conform prevederilor din STAS

10107/0-90, pct. 3.

Riglele realizate din elemente prefabricate care conlucrează cu suprabetonarea vor avea
armăturile longitudinale dimensionate în situaţiile de alcătuire şi solicitare cele mai defavorabile;
nu se însumează armăturile corespunzătoare unor faze diferite de alcătuire a secţiunii sau de
legături în îmbinări. Armăturile transversale (etrieri) necesare pentru preluarea lunecărilor dintre
prefabricat şi suprabetonare nu se însumează cu armătura rezultată din efectul forţei tăietoare,
momentului de torsiune sau suspendarea încărcărilor.

Verificarea deschiderii fisurilor şi a deformaţiilor la grinzile prefabricate care conlucrează cu

suprabetonarea va considera eforturile unitare în armăturile longitudinale suma eforturilor
calculate pentru faza de montaj şi faza finală.

La riglele solicitate şi la eforturi de întindere, armăturile longitudinale se vor calcula la întindere

excentrică, iar elementul se va alcătui şi arma în consecinţă.

Se recomandă ca momentele capabile în rigle să fie stabilite astfel încât, la acţiuni seismice de
mare intensitate, distanţa între secţiunile de formare a articulaţiilor plastice (l 1) să respecte
condiţia I1≥5/6IN

unde: lN = distanţa între secţiunile în care se formează articulaţiile plastice de moment negativ,
corespunzător celor două sensuri ale acţiunii seismice.

6.3. Stâlpi

Dimensionarea/verificarea stâlpilor se va efectua conform prevederilor din STAS 10107/0-90, pct.

3.

Efectul de ordinul II (efectul P- ) se va considera în conformitate cu prevederile din STAS

10107/0-90, pct. 3.1.2 şi 3.2.6.

În calcule se va ţine seama de efectul solicitării la compresiune excentrică oblică (ca efect al
solicitării pe direcţii diferite de axele principale ale secţiunii).

Momentele încovoietoare stabilite cu relaţia 6.2, pct. 6.1.4, se asociază cu momentele de pe alte
direcţii, corespunzând încărcărilor din GS.

Calculul la compresiune oblică se recomandă a fi efectuat cu programe de calcul automat, care

iau în considerare diagramele  pentru beton şi armături prezentate la pct. 2.1.4 şi 2.2.1.5 din
STAS 10107/0-90 precum şi modul real de alcătuire al secţiunii.
Pentru secţiunile dreptunghiulare se admite aplicarea procedeului simplificat de calcul precizat în
Anexa B din STAS 10107/0-90.

6.4. Noduri de cadru

6.4.1. Prevederile prezentului Cod se aplică nodurilor de cadru ale structurilor de beton armat
executate:

- monolit;

- integral prefabricat din fragmentele de cadru care cuprind nodul şi porţiunile adiacente de grinzi
şi stâlpi, cu îmbinări în zone depărtate de nod;

- cu stâlpii monoliţi şi grinzi prefabricate oprite la faţa nodului sau la o anumită distanţă de
acestea, cu îmbinări de continuitate.

Prevederile se pot aplica, cu considerarea aspectelor specifice, şi altor tipuri de structuri în cadre
integral sau parţial prefabricate, ale căror stâlpi sunt continui în dreptul nodului şi ale căror
îmbinări sunt astfel alcătuite încât să fie capabile să preia şi să transmită eforturi unitare de
compresiune şi de forfecare prin beton.

În cazul nodurilor a căror alcătuire se depărtează mult de soluţia monolită, prezentele prevederi
au un caracter orientativ, fiind necesare analize speciale şi/sau încercări de laborator care vor fi
stabilite, de la caz la caz, de proiectant.

6.4.2. Nodurile cadrelor trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:

- să aibă capacitatea de rezistenţă la cele mai defavorabile solicitări, în orice stadiu şi la orice
combinaţie de încărcări, la care sunt supuse elementele îmbinate;

- să nu prezinte reduceri semnificative de rigiditate sub eforturile corespunzătoare plastificării

elementelor adiacente sau a încărcărilor/descărcărilor repetate asociate acţiunilor seismice;

- să asigure ancorajul armăturilor elementelor adiacente în orice situaţie de încărcare, inclusiv în

condiţiile plastificării acestora sau a încărcărilor/descărcărilor repetate generate de acţiunile
seismice.

6.4.3. Cerinţele de la pct. 6.4.2 se realizează, după caz, prin proiectarea nodurilor în conformitate
cu prevederile prezentului Cod sau prin utilizarea altor metode de calcul, alcătuire şi armare
confirmate de încercări concludente.

6.4.4. Nodurile se proiectează astfel încât să poată prelua şi transmite forţele tăietoare care
acţionează asupra lor în plan orizontal Qh şi în plan vertical Qv.

forţele tăietoare de calcul care acţionează asupra unui nod de cadru (q h şi qv) se determină din
condiţia de ehilibru al eforturilor maxime ce iau naştere în elementele (stâlpi şi rigle) concurente
în acel nod (fig. 6.4).

La structurile în cadre spaţiale, eforturile de calcul, stabilite conform celor de mai sus, vor fi
considerate independent pe fiecare direcţie principală în parte.
6.4.5. Din punct de vedere al comportării calculului, alcătuirii şi armării se diferenţiază
următoarele categorii de noduri:

- noduri solicitate predominant de încărcări gravitaţionale (permanente şi temporare);

- noduri solicitate predominant de acţiuni seismice.

6.4.6. Nodurile solicitate predominant de încărcări gravitaţionale sunt nodurile cadrelor la

construcţiile amplasate în zonele E şi F definite în Normativul P100-92.

Cerinţele hotărâtoare pentru proiectarea acestor noduri sunt cele referitoare la ancorajul
armăturilor longitudinale ale elementelor care converg în nod. În acest sens dimensiunile
nodurilor vor asigura realizarea lungimilor de ancorare prevăzute în STAS 10107/0-90, pct. 6.2.1.
Se vor adopta detalii constructive care să asigure turnarea şi compactarea corectă a betonului,
prin evitarea aglomerărilor excesive de armături, iar în cazul nodurilor marginale putându-se avea
în vedere realizarea unor detalii ca în fig. 11.9. Pe înălţimea nodului se vor prevedea cel puţin
armăturile transversale din zonele adiacente ale stâlpilor.

6.4.7. Nodurile solicitate predominant de acţiuni seismice sunt cele care nu se încadrează în
prevederile pct. 6.4.6 al prezentului Cod.

Forţele tăietoare de calcul, la care se dimensionează aceste noduri, se vor determina cu

următoarele relaţii:

        (6.9)

, ariile de armătură întinsă din secţiunile de la faţa nodului a riglelor de pe direcţia de

calcul;

Qs forţa tăietoare de calcul în secţiunea de la faţa nodului a stâlpului superior.

- forţa tăietoare verticală

Qv=Qhhg/hs        (6.10)

6.4.8. Forţa tăietoare orizontală în nod, determinată conform prevederilor pct. 6.4.7, se preia prin
beton şi armături transversale, ale căror contribuţii se însumează:

Qh<Qha+Qhb        (6.11)

unde:

Qha este forţa tăietoare preluată de către armăturile transversale (orizontale) în nod, care se
calculează cu relaţia:

Qha=AhRa        (6.12)

Ah este suma ariilor armăturilor transversale din nod (etrieri, agrafe) care îndeplinesc simultan
următoarele condiţii:
- intersectează planul potenţial de cedare (pe diagonala nodului), fig. 6.4.

- sunt situate în lăţimea nodului bn;

- sunt dispuse între armăturile longitudinale superioare şi inferioare din grinzi;

- ramurile etrierilor neperimetriali, dispuşi pe direcţia solicitării, au lungimile mai mari decât h s/3.

Qhb este forţa tăietoare preluată de către beton, care se calculează cu relaţia:

        (6.13)

şi Aa sunt ariile de armătură comprimată şi, respectiv, întinsă din grinda adiacentă nodului,

pentru care rezultă cel mai mic raport /Aa; se va respecta /Aa<1;

n=N/(bnhnRc)

La verificarea nodurilor la forţa tăietoare Qh se va respecta condiţia:

Qh≤5bnhnRc        (6.14)

6.4.9. În cazurile în care, prin respectarea prevederilor de la pct. 6.1 şi 6.3 ale prezentului Cod, se
evită apariţia articulaţiilor plastice în capetele de stâlp ce converg în nod, forţa tăietoare verticală
în nod Qv, determinată conform pct. 6.4.7, este preluată de către beton şi armăturile verticale din
nod, cu condiţia realizării prevederilor de alcătuire prevăzute la pct. 11.3

[top]

7. VERIFICAREA CAPACITĂŢII DE DEFORMARE POSTELASTICĂ

7.1. Condiţii generale

7.1.1. Capacitatea de deformare plastică se poate verifica la nivelul:

- secţiunilor critice ale elementelor cadrului;

- elementele componente ale cadrului;

- structurii.

7.1.2. Capacitatea de deformare plastică la nivelul secţiunii se exprimă prin raportul dintre
curbura ultimă şi cea corespunzătoare iniţierii curgerii în armătura întinsă, denumit factor (indice)
de ductilitate secţională.

7.1.3. Capacitatea de deformare plastică la nivelul elementului se exprimă prin raportul dintre
deformaţia semnificativă ultimă a elementului şi deformaţia respectivă, corespunzătoare iniţierii
curgerii armăturii, denumit factor (indice) de ductilitate de element.
În situaţiile în care se accepta ipoteza dezvoltării concentrate a deformaţiilor plastice, în articulaţii
plastice (punctuale), factorul de ductilitate de element se exprimă ca raport ale rotirilor în
articulaţia plastică.

7.1.4. Capacitatea de deformare plastică la nivel de structură, în ansamblul ei, se exprimă ca

raport de deplasări orizontale corespunzătoare stadiului ultim (colaps) şi celui considerat a
corespunde începutului comportării post-elastice (semnificative) a structurii.

7.1.5. În afară de valorile relative ale capacităţii de deformare plastică, definite la pct. 7.1.2, 7.1.3,
7.1.4, vor fi determinate şi valori absolute corespunzătoare deformaţiilor/deplasărilor ultime.

7.1.6. Compararea factorilor de ductilitate şi a deformaţiilor deplasărilor ultime cu cerinţele

corespunzătoare, rezultate din calculul dinamic post-elastic, sau din spectre seismice post-
elastice, reprezintă verificarea explicită a comportării post-elastice a structurilor în cadre solicitate
seismic.

7.1.7. Verificarea comportării post-elastice a structurilor în cadre, în condiţiile specificate la pct.

7.1.6. se efectuează obligatoriu în situaţiile în care proiectantul nu respectă integral prevederile
privind ierarhizarea capacităţilor de rezistenţă specificate la capitolul 6 al prezentului Cod, pentru
construcţiile amplasate în zonele seismice A...D. Această verificare este recomandabil a fi
efectuată în situaţiile în care proiectantul considera necesar a avea date mai complete, explicite,
privind comportarea post-elastică a structurii.

7.2. Verificarea la nivelul secţiunii şi elementului

7.2.1. Verificarea capacităţii de deformare plastică la nivelul secţiunii se face prin trasarea curbei
moment-curbură pentru elementele solicitate la încovoiere pură, sau cu forţa axială. Relaţia
moment-curbură se poate obţine cu programe specifice de calcul automat sau, în mod simplificat,
prin procedeul expus în anexa B a prezentului Cod.

7.2.2. Pentru verificarea capacităţii de deformare în articulaţiile plastice, se va admite ca

deformaţiile plastice se dezvoltă pe lungimile plastice lp, calculate cu următoarele relaţii:

Ip=0,75h (la rigle)        (7.1)

Ip=0,70h (la stâlpi)

unde: h = înălţimea secţiunii transversale a elementului (riglă sau stâlp).

În situaţiile în care se utilizează detalii de alcătuire şi armare care nu se încadrează în practica

curentă, sau dacă cuantificarea deformaţiilor plastice este hotărâtoare pentru evaluarea
comportării structurii, lungimea zonelor plastice se va stabili pe baza unor încercări concludente.

7.2.3. Capacitatea de rotire în articulaţiile plastice se determină considerând curburile calculate

conform pct. 7.2.1. şi lungimea zonelor plastice conform precizărilor de la pct. 7.2.2. Rotirea
ultimă în articulaţia plastică (qu) se determină cu relaţia:

qu=(fu-fc)Ip        (7.2)

[top]

 
 8. VERIFICAREA LA STAREA LIMITĂ DE DEFORMAŢII

8.1. Grupări fundamentale de încărcări

Calculul la starea limită de deformaţie a elementelor, subansamblelor sau a ansamblului structurii

se efectuează în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90, pct. 3.9 şi cu cele ale
prezentului Cod.

Condiţiile privind deformaţiile grinzilor rezemate pe stâlpi, sub acţiuni verticale, se pot verifica
admiţând că elementul are reazeme netasabile. Săgeţile verticale ale grinzilor rezemate pe
console (cu excepţia consolelor scurte ale stâlpilor prefabricaţi), se determină luând în
considerare şi deformaţiile proprii ale elementelor de rezemare.

În cazul grinzilor prefabricate la care schema statică (legăturile, deschiderea) şi/sau secţiunea
activă se schimbă în fazele de montaj şi finală, deformaţiile totale se obţin prin însumarea
deformaţiilor calculate pentru fiecare etapă.

Deformaţiile în plan orizontal ale grinzilor (grinzi de rulare etc.) se calculează considerând şi
deformaţiile elementelor portante verticale (stâlpi etc.).

8.2. Grupări speciale de încărcări

Calculul deformaţiilor sub acţiuni din grupările speciale de încărcări implică efectele încărcărilor
seismice orizontale.

Dimensionarea elementelor cadrelor se realizează în condiţiile respectării prevederilor privind

calculul la starea limită de deformare din normativul P100-92, pct. 6.2.3.

Determinarea deformaţiilor (deplasărilor) orizontale ale cadrelor se recomandă să se realizeze cu

programe adecvate de calcul automat.

Dacă s-a considerat un model de calcul bazat pe forţele seismice echivalente şi pe comportarea
elastică a materialelor, deplasările nodurilor corespunzătoare forţelor seismice de cod se
majorează cu valoarea 1/ .

Pentru situaţiile în care prezentul cod permite efectuarea calcului static prin schematizarea
structurii sub formă de cadre plane, calculul deplasărilor se va efectua conform precizărilor de la
pct. 8.2.1 şi 8.2.2.

8.2.1. Ipoteza de calcul

Pentru calculul deplasărilor laterale ale cadrelor se acceptă următoarele ipoteze:

a) Acţiunile corespund grupării speciale de încărcări, forţele seismice de calcul fiind considerate
dispuse (succesiv) pe direcţiile principale ale construcţiei.

b) Rigidităţile elementelor cadrului se determină considerând modulul de rigiditate secţională

K=EbIb        (8.1)

c) În calculul deplasărilor orizontale se va considera şaiba de planşeu nedeformabilă.

Dacă sistemul constructiv al planşeelor sau prevederea unor goluri mari în acestea conduc la
şaibe deformabile în raport cu cadrele, calculul deformaţiilor se va face considerând comportarea
spaţială a structurii (cadre şi planşee deformabile în planul lor).

d) În situaţiile în care se admite efectuarea calculului plan, efectul momentului de torsiune

generală se poate considera prin amplificarea deformaţiilor de translaţie determinate pentru
forţele seismice de calcul, cu coeficientul ai (relaţia 8.2):

        (8.2)

S - forţa seismică totală pe construcţie;

e - excentricitatea de calcul medie (distanţa între centrele de greutate şi rigiditate);

di - distanţa dintre centrul de rigiditate şi planul cadrului "i";

Rci - rigiditatea la forţe laterale a cadrului "i";

Fci - suma forţelor orizontale aplicate cadrului "i";

#9; se determină pentru ansamblul structurii.

Observaţie:

Corecţiile date de coeficientul ai se aplică eforturilor/deformaţiilor determinate din acţiunea

forţelor seismice orizontale (fără considerarea încărcărilor verticale din gruparea specială);

e) Deplasările laterale se determină fără considerarea aportului panourilor de zidărie înrămată

asupra rigidităţii structurii.

8.2.2. Calculul practic al deplasărilor laterale

În condiţiile precizate la pct. 8.2.1, calculul deplasărilor laterale se poate efectua prin procedee de
calcul liniar.

Se recomandă utilizarea de programe de calcul automat, care determină deplasările generale ale
nodurilor (translaţii şi rotiri).

Deplasările relative de nivel r/He, se calculează în planul cadrului, considerând r conform fig.
8.1):

        (8.3)

unde:

 #9; - coeficientul de reducere a forţei seismice considerat în calcul (conform Normativului

P100-92, pct. 5.3.6;
 , , , , He şi L sunt precizat în fig. 8.1.

Deplasările nodurilor sunt determinate în GS de încărcări. Verificarea deplasării relative de nivel

se va efectua la toate nivelurile.

8.3. Deformaţii limită

Deplasările maxime rezultate din acţiuni în grupările fundamentale de încărcări se vor considera
conform prevederilor din STAS 10107/0-90 pct. 3.9 sau prescripţiilor specifice condiţiilor de
exploatare a construcţiei.

În cazul acţiunii seismice orizontale condiţiile privind deplasările relative de nivel maxime sunt
diferenţiate astfel:

- în cazul structurilor cu pereţi de umplutură din zidărie de cărămidă, corpuri din beton cu
agregate grele sau uşoare, sau alte materiale similare

r/He<0,0035

- în cazul structurilor cu pereţi de compartimentare din materiale care pot urmări deformaţiile
structurii fără degradări semnificative, a celor cu panouri a căror legătură cu structura este de aşa
natură încât deformaţiile structurii nu sunt transmite la pereţi, precum şi în cazul construcţiilor fără
pereţi de umplutură

r/He<0,007

- în cazul construcţiilor parter la care panourile de perete respectă condiţiile de la pct. b

r/He<0,01

Condiţiile privind deplasarea relativă de nivel pot fi deferenţiate pe înălţimea clădirilor etajate în
funcţie de soluţiile constructive adoptate pentru elementele de compartimentare; în aceste situaţii
se vor respecta prevederile de la pct. 3.4.2.

Dacă condiţiile privind verificarea la starea limită de deformaţie nu sunt respectate se va mări
rigiditatea structurii prin majorarea secţiunii stâlpilor şi/sau riglelor.

[top]

9. PROIECTAREA PLANŞEELOR STRUCTURILOR ÎN CADRE

Planşeele structurilor în cadre sunt solicitate:

- la încărcări verticale;

- la încărcări orizontale, când lucrează ca şaibe;

Calculul la încărcări verticale este obligatoriu la toate structurile.

Calculul la încărcări orizontale se va efectua în situaţiile prevăzute la pct. 9.2 ale prezentului Cod.

9.1. Calculul planşeelor la încărcări verticale

Acţiunile verticale pe planşee se consideră corespunzător grupărilor fundamentale de încărcări

precizate în STAS 10101/1-91, STAS 10101/2A2-91, sau alte prescripţii.

Calculul şi alcătuirea planşeelor se va face în condiţiile precizate în STAS 10107/1-91, STAS

10107/2-91, STAS 10107/3-77, STAS 10107/4-77, sau alte prescripţii specifice, după caz.

9.2. Calculul planşeelor la încărcări orizontale

Planşeele structurilor în cadre de beton armat se calculează/verifică la încărcări orizontale în

cazul construcţiilor amplasate în zonele seismice A÷D (conform Normativului P100-92) într-una
din următoarele situaţii:

- planşeul face parte din infrastructură;

- dacă în planşeu sunt goluri ale căror dimensiuni pe cel puţin o direcţie depăşesc 20% din
dimensiunea corespunzătoare a planşeului;

- dacă nu sunt respectate condiţiile de alcătuire generală de la pct. 2.1, 2.2, 2.3, 2.4;

- dacă planşeele nu sunt din beton monolit (elemente prefabricate cu sau fără suprabetonare, alte
soluţii).

9.2.1. Încărcările orizontale pe planşee considerate ca diafragme orizontale (şaibe) se determină

acceptând următoarele ipoteze:

- şaibele realizate din planşee de beton armat monolit sau elemente prefabricate masive cu
îmbinări de continuitate pe întreg perimetrul se consideră nedeformabile în planul lor;

- încărcările orizontale corespund forţelor capabile ale cadrelor; se va considera acţiunea

seismică pe direcţiile principale ale structurii ca sarcină distribuită liniar, proporţional cu masa, şi
echivalentă forţelor orizontale dezvoltate în cadre (fig. 9.1);

- la structurile calculate în domeniul neliniar de comportare al materialelor, încărcările pe şaibe se

determină corespunzător diferitelor etape de apariţie a articulaţiilor plastice în structură; în aceste
cazuri de verificare a şaibelor de planşeu, se vor considera rezistenţele medii ale betonului şi
armăturii.

Reacţiunile cadrelor asupra şaibelor se pot determina prin izolarea riglelor de la nivelul
considerat.

9.2.2 Calculul eforturilor secţionale în şaibe se face funcţie de solicitările orizontale determinate
conform pct. 9.3.1, prin exprimarea echilibrului în secţiunea considerată.

Eforturile secţionale semnificative pentru verificarea şaibelor sunt momentele încovoietoare şi

forţele tăietoare.
Secţiunile de calcul se consideră în dreptul cadrelor de pe direcţia de calcul considerată; în
situaţia unor distanţe mari între cadre, se recomandă să se considere în calcul şi secţiunile
intermediare dintre cadre, în care apar solicitări importante.

Eforturile secţionale în şaibe se determină corespunzător acţiunii seismice pe direcţiile principale

ale structurii şi ambele sensuri de solicitare.

Solicitările în şaibele cu rigiditate medie sau redusă se determină considerând încărcările

precizate la pct. b sau d, funcţie de rigidităţile elementelor structurale.

9.2.3. Verificarea planşeelor la eforturile secţionale determinate de efectul de şaibă se realizează

diferenţiat, funcţie de alcătuirea constructivă a acestora (planşee din plăci de beton armat
monolit, planşee din elemente prefabricate etc.).

La verificarea planşeelor se vor considera eventualele goluri (scări, curţi de lumină etc.), care pot
determina concentrări semnificative de eforturi.

Planşeele din beton armat monolit se verifică similar cu grinzile pereţi (dacă rezultă proporţii
corespunzătoare); solicitările de întindere de la marginile planşeului se vor considera concentrate
în grinzile (riglele) corespunzătoare.

Planşeele din elemente prefabricate se consideră în calcul ca fiind formate din elemente
independente sau care conlucrează, funcţie de condiţiile de transmiterea lunecărilor în rosturile
dintre aceste.

Îmbinările elementelor prefabricate pe reazeme se verifică şi la solicitările rezultate din efectul de

şaibă.

9.3. Structura de rezistenţă a scărilor

Structura de rezistenţă a scărilor se consideră diferenţiată astfel:

- structura de rezistenţă verticală a casei scărilor;

- structura de rezistenţă a scărilor (podeste, rampe, grinzi de podest, grinzi de vang etc.).

Prezentul Cod se referă numai la alcătuirea structurii de rezistenţă a casei scărilor, realizată din
cadre de beton armat.

La alcătuirea generală a scărilor se vor considera recomandările de la pct. 2.4.

În situaţiile în care se prevăd rigle de cadru între nivelurile curente ale planşeelor (de exemplu
pentru rezemarea podestelor intermediare ale scărilor), se vor evita comportările specifice
stâlpilor scurţi; în acest scop se recomandă ca momentele capabile în secţiunile de la
extremităţile riglelor să fie suficient de mici astfel încât diagrama de momente încovoietoare pe
stâlp să corespundă cu fig. 9.1.

La proiectarea cadrelor adiacente casei scărilor se vor respecta prevederile calculul şi alcătuirea
cadrelor curente.

[top]
 

10. INFRASTRUCTURA ŞI FUNDAŢIILE

10.1 Generalităţi

Preluarea şi transmiterea încărcărilor ce acţionează asupra unei construcţii se face prin sistemul
structural constituit din trei componente principale: (1) suprastructura, (2) infrastructura şi/sau
fundaţiile şi (3) terenul de fundare. Această precizare este deosebit de importantă în cazul
construcţiilor supuse predominant acţiunilor seismice întrucât, în acest caz, interacţiunea celor
trei componente este esenţială pentru înţelegerea corectă a comportării sistemului, în totalitate, şi
pentru dirijarea controlată a deformaţiilor plastice.

Infrastructura se consideră acea componentă a sistemului structural care prezintă, în raport cu

suprastructura, o creştere bruscă, semnificativă, de rezistenţă şi de rigiditate. De obicei
infrastructura este constituită dintr-un sistem de pereţi, dispuşi pe înălţimea subsolului (sau
subsolurilor), care conlucrează cu planşeele care îi mărginesc sau pe care îi străbat; în unele
situaţii, infrastructura se poate întinde şi pe înălţimea unuia sau mai multor niveluri de la partea
inferioară a construcţiei. Fundaţiile sunt elementele structurale prin care se asigură rezemarea pe
terenul de fundare a infrastructurii sau, în unele cazuri, direct terenul de fundare a infrastructurii
sau, în unele cazuri, direct asupra structurii. În cazurile în care există o infrastructură aceasta
conlucrează cu fundaţiile, prin intermediul cărora reazemă pe teren, formând o unică componentă
structurală.

Principiile proiectării infrastructurilor şi fundaţiilor, condiţiile de alcătuire şi modelarea lor pentru

calcul fac obiectul prescripţiilor specifice.

Condiţiile care pot determina alegerea sistemului de fundare sunt indicate la pct. 2.6.

Structurile în cadre de beton armat pot avea următoarele soluţii de alcătuire a infrastructurii şi
fundaţiilor:

- Structuri fără infrastructuri, la care rezemarea tuturor stâlpilor se realizează direct pe fundaţii.
Fundaţiile pot fi de suprafaţă sau adâncime, izolate, continui sau radier.

- structuri cu infrastructuri, la care sunt prevăzute între suprastructură (sistemul de stâlpi şi grinzi)
şi fundaţii, sisteme spaţiale de pereţi structurali, pe unul sau mai multe niveluri, concepute,
calculate, alcătuite şi armate astfel încât să realizeze o creştere semnificativă de rigiditate şi
rezistenţă. pe înălţimea infrastructurii pot exista şi stâlpi rezemaţi direct pe fundaţii. în aceste
situaţii de alcătuire (soluţii curente la clădiri cu subsol), se va ţinea seama în calculul
infrastructurii şi de eforturile preluate de la stâlpii care nu sunt în contact direct cu pereţii (fig.
10.1).

În cazul clădirilor de înălţime medie sau înalte, amplasate în zonele seismice A ÷D se recomandă
ca infrastructura să fie realizată ca un sistem casetat alcătuit din pereţii de subsol, planşeul peste
subsol iar la partea inferioară printr-un radier sau fundaţii continui şi placa armată legată de
acestea.

La construcţiile amplasate în zonele seismice A÷D (conf. Normativului P100-92) se va evita, de

regulă, realizarea de subsoluri parţiale. Când acestea nu pot fi evitate se va ţine seama la
calculul infrastructurii şi suprastructurii de efectele de torsiune generală generate de
excentricitatea infrastructurii faţă de ansamblul structural.
Planşeul (planşeele), în contact direct cu pereţii de la subsol şi fundaţiile aferente, constituie
elemente structurale componente ale infrastructurii.

10.2. Calculul infrastructurii

Fundaţiile şi infrastructura se verifică la acţiunile corespunzând grupărilor fundamentale şi

grupărilor speciale de încărcări.

Un model de calcul riguros implică considerarea ansamblului spaţial suprastructură-

infrastructură-teren de fundare, cu proprietăţi definite prin legi constitutive fidele comportării reale
a elementelor care alcătuiesc fiecare din cele trei componente.

Se admite în cazul construcţiilor etajate cu înălţime redusă şi medie (definite conform pct. 1.2.2)
să se determine eforturile secţionale în elementele infrastructurii prin studiul echilibrului
infrastructurii izolate, solicitate la forţele de legătură cu suprastructură şi la presiunile care apar la
nivelul tălpii fundaţiilor. În aceste cazuri presiunile pe terenul de fundare se determină funcţie de
caracteristicile de deformabilitate ale terenului şi ale infrastructurii.

În cazul acţiunilor corespunzând grupărilor fundamentale de încărcări, forţele de legătură

considerate în calculul infrastructurii sunt cele rezultate din calculul suprastructurii.

Pentru grupările speciale de încărcări (acţiuni seismice) se admite a considera că reacţiunile

suprastructurii sunt asociate mecanismului structural de plastificare (M, Q, N).

În situaţiile în care calculul dinamic post-elastic este impus în prezentul Cod (pct, 5.1.3 şi 5.4.2),
forţele de legătură cu infrastructura vor fi cele rezultate din acest calcul.

Forţele transmise de suprastructură cuprind şi eforturile transmise prin planşee. Planşeul peste
subsol transmite la pereţii infrastructurii forţe de lunecare ca efect al reacţiunilor orizontale ale
stâlpilor şi al forţei seismice corespunzătoare masei concentrate la acest nivel.

În situaţiile în care se utilizează fundaţii de adâncime (piloţi, barete etc.) în calculul elementelor
infrastructurii se consideră (în locul presiunilor pe teren) forţele care se dezvoltă în fundaţii.

Calculul eforturilor în elementele infrastructurii se recomandă să se efectueze cu programe de

calcul automat care permit modelarea corectă a legilor constitutive pentru terenul de fundare şi
infrastructură. De regulă în acest scop se apelează la metoda elementelor finite; eforturile
secţionale se obţin prin integrarea eforturilor unitare furnizate de programele de calcul (se admite
modelarea comportării elastice a meterialelor).

Pentru cazurile curente se poate modela infrastructura în calcul ca un sistem de grinzi pe mediu
elastic.

Dacă infrastructura este în contact direct cu un singur planşeu (placă) se admite neglijarea
rigidităţii la torsiune, proprie a elementelor infrastructurii.

Infrastructura (elementele componente: pereţi, planşee) se dimensionează/verifică la starea limită

ultima şi la starea limită de deformaţie.

Dimensionarea elementelor va urmări de regulă evitarea apariţiei deformaţiilor plastice la nivelul

infrastructurii. În acest scop momentele încovoietoare considerate în forţele de legătură cu
suprastructura (în grupările speciale de încărcări vor fi determinate cu considerarea
suprarezistenţei armăturilor.
Secţiunea de calcul a pereţilor infrastructurii se va considera împreună cu fundaţiile şi placa
(plăcile) de planşeu adiacente. Secţiunile (orizontale) din rosturile de turnare se verifică, în acest
caz, la forţa de lunecare conform STAS 10107/0-90, pct. 3.4.2.

Funcţie de configuraţia diagramei de momente încovoietoare, pereţii de beton armat se consideră

pentru calcul astfel:

- Grinzi de beton armat, în cazurile în care înălţimea de calcul a secţiunii (h) şi distanţa între două
puncte de inflexiune (Li) respectă condiţia

h/Li<0,5        (10.1)

- Grinzi pereţi, în situaţiile în care condiţia 10.1 nu este îndeplinită.

Dacă pereţii infrastructurii sunt rezemaţi continuu pe pereţi mulaţi se consideră în calcul
ansamblul acestora.

La dimensionarea planşeelor şi fundaţiilor se vor considera efectele cumulate din participarea

acestora la preluarea eforturilor din infrastructură precum şi cele proprii acestora.

10.3. Calculul fundaţiilor

Condiţiile privind presiunile pe terenul de fundare şi de proiectare a fundaţiilor sunt cele precizate
în normativul P10-86, STAS 3300/1-85 şi STAS 3300/2-85.

Solicitările transmise la fundaţii, corespunzător acţiunilor din grupările fundamentale de încărcări,

se consideră conform prevederilor din prescripţiile de proiectare precizate în aliniatul precedent.

Pentru grupările speciale de încărcări, incluzând acţiunea seismică, eforturile transmise la fundaţii
se determină astfel:

- Eforturile rezultate din analize dinamice neliniare ale structurii.

- Eforturile corespunzând mecanismului de plastificare al suprastructurii în cazul acţiunilor

seismice. Pentru cazurile generale când, de regulă, la acţiunea cutremurelor de mare intensitate
secţiunile de la baza stâlpilor se pot plastifica, momentele încovoietoare transmise fundaţiilor sunt
asociate momentelor capabile ale stâlpilor.

Se va urmări ca prin dimensionarea adecvată a fundaţiilor, să se evite dezvoltarea deformaţiilor

plastice la nivelul terenului de disipare prin deformaţii plastice a energiei induse de cutremur să
se dezvolte numai în suprastructură).

Forţele tăietoare sunt asociate momentelor încovoietoare în secţiunile de la baza stâlpilor.

Dacă sub acţiuni din grupările speciale de încărcări terenul de fundare are deformaţii remanente,
infrastructura şi/sau suprastructura se verifică la efectele tasărilor inegale.

[top]

11. ALCĂTUIREA ŞI ARMAREA STRUCTURILOR ÎN CADRE

11.1. Condiţii de alcătuire a riglelor de cadru

Alcătuirea şi armarea riglelor se realizează în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90

(pct. 6.1, 6.2, 6.3 şi 6.5) şi din prezentul Cod (pct. 4.2, 6.2).

Condiţiile de alcătuire şi armare sunt diferenţiate între secţiunile curente şi zonele potenţial
plastice.

Se vor considera ca zone potenţial plastice secţiunile de la capetele tuturor riglelor indiferent de
poziţia acestora în plan sau elevaţie.

Prevederile privind alcătuirea şi armarea în zonele plastice potenţiale se vor considera pe

lungimile plastice indicate în Anexa J din STAS 10107/0-90 (pct. J.3).

Se recomandă ca la armarea riglelor de cadru, pe lângă prevederile din STAS 10107/0-90, să se

respecte următoarele:

- Armăturile longitudinale să fie dimensionate şi dispuse astfel încât din acţiuni seismice de mare
intensitate, secţiunile potenţiale de formare a articulaţiilor plastice, pentru cele două sensuri de
acţiune, să coincidă.

- Riglele solicitate predominant din acţiuni seismice vor avea armăturile longitudinale realizate ca
bare drepte (nu se dispun bare înclinate).

- Dacă, ca efect al încărcărilor verticale importante (forţe concentrate mari etc.), sunt necesare
armături înclinate, acestea se vor dimensiona funcţie de eforturile corespunzătoare grupărilor
fundamentale de încărcări şi se vor verifica în gruparea specială.

- Nu se admite dispunerea de armături înclinate la marginea secţiunii riglei.

- Dacă în fazele intermediare de lucru ale grinzilor prefabricate care conlucrează cu

suprabetonarea (decofrare, transport, manipulare şi montaj) nu se respectă condiţia

Qc/(bh0)+Mt/Wt<0,7Rt        (11.1)

etrierii se vor dispune conform indicaţiilor din fig. 11.1.

În situaţiile în care se urmăreşte evitarea formării de articulaţii plastice în secţiunile din apropierea
nodurilor, se recomandă dispunerea armăturilor longitudinale ca în fig. 11.2.

În cazul riglelor prefabricate care realizează cu stâlpii noduri rigide se recomandă evitarea
plastificării îmbinărilor, prin adaptarea soluţiei din fig. 11.2. Dimensionarea riglei şi a îmbinărilor
se va realiza (conform pct. 6.1.2) la eforturi (M, Q) stabilite funcţie de momentele capabile din
secţiunile de apariţie a articulaţiilor plastice.

11.2. Condiţii de alcătuire a stâlpilor

Alcătuirea şi armarea stâlpilor se realizează în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90

şi din prezentul Cod (pct. 4.3).
În secţiunile potenţiale de apariţie a articulaţiilor plastice de la baza stâlpilor se recomandă ca
armătura longitudinală să nu fie înnădită prin petrecere sau sudură, fiind dispusă continuu,
conform modelului din fig. 11.4.

În situaţiile în care se admite înnădirea prin petrecere a armăturilor longitudinale din stâlp (STAS
10107/0-90, pct. 6.3), se recomandă utilizarea modelului din fig. 11.3.

Măsurile privind asigurarea capacităţii de deformare post-elastică (ductilizare) se vor aplica în

secţiunile de încastrare a stâlpilor (în fundaţii, sau la nivelul superiori al infrastructurii), precum şi
în zonele în care apar variaţii mari ale secţiunii pe înălţimea unui nivel (de exemplu la stâlpii
halelor cu poduri rulante, în dreptul grinzii de rulare etc.).

11.3 Noduri de cadru

La proiectarea nodurilor de cadru se vor respecta următoarele:

- se recomandă ca axele elementelor adiacente nodului să fie centrate în axul nodului; dacă
această condiţie nu se poate realiza (noduri marginale, noduri de colţ etc.) excentricitatea în plan
orizontal nu va depăşi 1/4 din latura corespunzătoare a secţiunii transversale a stâlpului inferior;

- armăturile longitudinale din stâlpi sau grinzi care se ancorează în mod se prelungesc de la
planul median al nodului (perpendicular pe armătură) cu lungimea de ancorare determinată
conform stas 10107/0-90, pct. 6.2. dacă pentru ancorarea armăturilor sunt necesare bucle sau
cârlige, acestea se vor realiza întotdeauna în nod (fig. 11.5; fig. 11.6; fig. 11.7 şi fig. 11.10).

barele longitudinale din stâlpul inferior se pot prelungi în stâlpul superior prin grafuire (fig. 11.2)
dacă devierea armăturilor în plan orizontal (d0) respectă condiţia:

d0<(hgr-100)/6 [mm]        (11.2)

unde:

hgr înălţimea secţiunii transversale a riglei în dreptul armăturilor grafuite.

Nodurile solicitate predominant din acţiuni seismice vor avea cel puţin câte o armătură verticală
intermediară pe fiecare latură a nodului; dacă armăturile din stâlp sunt grafuite, fiecare bază se
va amplasa la colţul unui etrier.

La detalierea armăturii din nod se va avea în vedere realizarea spaţiilor necesare turnării şi
vibrării betonului (nu se contează pe turnarea betonului în nod prin grinzi).

[top]

ANEXA A

RIGIDITĂŢI SECŢIONALE PENTRU RIGLE ŞI STÂLPI

Pentru calculul eforturilor în cadrele de beton armat modulii de rigiditate secţională se pot
considera conform prevederilor din Tabelul A1.
Tabelul A1

ELEMENTUL MODULUL DE RIGIDITATE

Rigle 0.6 EbIb

Stâlpi comprimaţi 0.8 EbIb

Stâlpi întinşi 0.2 EbIb

Modulul de elasticitate al betonului Eb se va lua conform STAS 10107/0-90, pct. 2.1.3.1 Tabelul 7.

Momentul de inerţie Ib al secţiunii echivalente se determină astfel:

- pentru elementele cu secţiune dreptunghiulară, momentul de inerţie al secţiunii brute de beton;

- pentru grinzile cu secţiune T, momentul de inerţie al secţiunii brute de beton la care lăţimea
activă de placă este jumătate din valoarea prevăzută în STAS 10107/0-90, Anexa A.

Pentru verificările la starea limită de deformaţie şi în situaţiile în care valorile rigidităţii secţionale
rezultate din programe de calcul automat care definesc legea moment curbură, din cercetări
experimentale concludente sau relaţii de calcul mai exacte date în literatura de specialitate.

[top]

ANEXA B

CALCULUL DUCTILITĂŢII DE CURBURĂ (SECŢIONALE)

Stabilirea diagramei M- şi a indicelui de ductilitate secţională () se recomandă a se realiza cu

programe de calcul automat specializate. În situaţiile în care nu sunt disponibile asemenea
programe, calculul direct ("manual") va considera următoarele ipoteze:

- Rezistenţele materialelor corespund valorilor lor medii, stabilit conform pct. 3.1.7 din STAS
10107-90;

- Determinarea curburii de curgere c se face considerând deformaţiile şi eforturile pe secţiune ca

în fig. B.1.a.

- Curbura ultimă (u) se poate calcula conform situaţiei, de deformări şi eforturi pe secţiune, din
fig. B.1.b.
- Legile constitutive pentru beton şi armătura (diagramele) corespund prevederilor din STAS
10107/0-90, sau pot fi considerate simplificat ca în fig. B.1.c, unde valorile ultime ale deformaţiilor
specifice sunt date pentru cazurile curente.

- În calcul se va considera şi aportul armăturilor distribuite pe înălţimea secţiunii.

Indicele de ductilitate secţională () se calculează cu relaţia:

=u/c        (B.1)

unde:

u curbura ultimă, de rupere;

c curbura în momentul iniţierii curgerii în armătura întinsă.

[top]

COMENTARII LA CODUL DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI ÎN CADRE

DIN BETON ARMAT

1. Generalităţi

Prezentul Cod de proiectare cuprinde prevederi referitoare la proiectarea şi calculul de rezistenţă

ale structurilor în cadre de beton armat ale clădirilor. Cerinţele particulare, specifice structurilor în
cadre sunt precizate în Codul de faţă, iar pentru prevederile cu caracter mai larg, generale,
conţinute în prescripţii de rang superior, s-au făcut trimiterile corespunzătoare.

Principalele etape ale proiectării structurilor în cadre de beton armat sunt prezentate în fig. C.1.2

Alcătuirea de ansamblu a structurii Cap. 2 şi 3 (cap. 4)

STAS 10107/0-90; P10-86

Alcătuirea elementelor structurale
STAS 10107/1,2,3,4-91 etc

Alcătuire noduri/îmbinări Cap. 11.3

Schematizarea structurii pentru calcul Cap. 5; pct. 5.2; anexa A

STAS 10101/1, 2A1-91; Pct. 1.4;

Stabilirea încărcărilor
5.3
 Calculul eforturilor şi al deplasărilor Pct. 5.4; 5.5

P100-92
Verificarea condiţiilor de rigiditate a ansamblului structurii
Pct. 3.4, 6.3.1; 6.3.2.

Verificarea elementelor structurale:

STAS 10107/0-90
- stări limită: rezistenţă, deformaţii, deschideri de fisuri; STAS 10107/1,2,3,4-91
STAS 3300/1,2; P10-86
- ductilitate/mecanism structural de plastificare Cap. 6, 7, 8, 10 etc.

STAS 10107/0-90;
Stabilirea detaliilor de alcătuire STAS 10107/1,2,3,4-91 P10-86;
Cap. 11 etc.

C.1.1. Se consideră structuri în cadre acele structuri care sunt alcătuite din stâlpi şi rigle se
realizează peluarea şi transmiterea integrală la terenul de fundare a încărcărilor verticale şi
orizontale ale construcţiei (fig. C.1.2).

În sensul prezentului Cod, se înţelege prin "cadre cu panouri de umplutură", soluţiile constructive
la care structura în cadre conlucrează din punctul de vedere al rezistenţei şi/sau al rigidităţii cu
pereţi din zidărie sau din alte materiale, care modifică semnificativ comportarea cadrului.

C.1.2. Condiţia (1.1) limitează superior raportul între laturile secţiunii transversale a stâlpilor.
Această limitare este dictată de domeniul de aplicare al prezentului cod. Stâlpii lamelari şi pereţii
structurali (diafragme verticale) prezintă elemente specifice de comportare la compresiune
excentrică oblică etc.), care nu pot fi extrapolate cadrelor curente. Pentru aceste tipuri de structuri
se vor aplica actele normative specifice.

C.1.3. Clasificarea conform numărului de niveluri trebuie privită diferenţiat în raport cu zona
seismică în care este amplasată construcţia. Clasificarea nu subînţelege neapărat un anumit tip
de comportare din punctul de vedere al ponderii diferitelor acţiuni, ci, de la caz, la caz, serveşte la
precizarea anumitor caracteristici specifice.

2. Alcătuirea de ansamblu

C.2.1. Alcătuirea de ansamblu a structurii în cadre urmăreşte reducerea efectelor de torsiune

generală datorită excentricităţii între centrul de rigiditate şi rezultanţa forţelor seismice. Acest
principiu trebuie respectat şi în stadiul post-elastic de comportare al structurii, prin stabilirea
capacităţilor de rezistenţă proporţional cu rigiditatea la forţe orizontale (reducerea excentricităţii
între centrul de rezistenţă şi forţa seismică rezultantă).

C.2.2. În cazul construcţiilor cu bovindouri, dacă pereţii din faţadă pot constitui elemente de
rigidizare la forţe orizontale, grinzile (în consolă) de susţinere se vor dimensiona şi la eforturile
rezultate din interacţiunea cu aceşti pereţi.

C.2.3. Condiţiile de rezistenţă se referă la:

- preluarea şi transmiterea încărcărilor gravitaţionale

- realizarea efectului de şaibă orizontală rigidă.

alcătuirile care pot determina reducerea sensibilă a rigidităţii sau rezistenţei, în plan orizontal, ale
planşeelor sunt, în special, cele corespunzătoare planşeelor realizate din elemente prefabricate.
măsurile pentru asigurarea acestor planşee a rolului de şaibă orizontală sunt, de exemplu:
suprabetonarea cu un strat de beton de 4÷6 cm, armat cu plase şi/sau pevederea de centuri pe
conturi, prevederea de detalii care să asigure transmiterea sigură a lunecărilor între elementele
prefabricate şi preluarea momentelor încovoietoare dezvoltate în plan orizontal prin efectul de
şaibă. de asemenea, dispunerea unor goluri mari în planşee, sau în zonele "sensibile" (fig. C 2.1)
este de natură să reducă rigiditatea şi rezistenţa şaibei.

Evaluarea cantitativă a solicitărilor generate de acţiunile seismice, care apar în şaibele orizontale
realizate de planşee este o problemă dificilă, care implică un grad ridicat de incertitudine. Calitativ
se constată că, la structurile regulate în cadre, având rigidităţi egale sau apropiate ale cadrelor,
solicitările în şaibele orizontale sunt sensibil mai mici decât în cazul altor sisteme structurale, cum
ar fi cele cu pereţi structurali rari sau structurile duale (cadre conlucrând cu pereţi structurali).
Dată fiind dificultatea determinării riguroase a eforturilor maxime din şaibe, sunt de preferat
întotdeauna soluţiile de alcătuirile clare, cu planşeu la acelaşi nivel pentru toată clădirea, goluri
cât mai mici (amplasate la interior) etc.

C.2.4. Cadrele care mărginesc casa scării pot avea o rigiditate sporită faţă de cadrele curente
datorită prevederii unor grinzi suplimentare, la jumătatea înălţimii etajului, pentru rezemarea
podestelor, precum şi conlucrării cu pereţii de umplutură. În zona casei scărilor elemente
suplimentare de rigidizare pot constitui scările şi pereţii golurilor de ascensor. În cazul acţiunilor
seismice, zonele cu rigiditate sporită se încarcă mai mult decât cadrele curente fiind, astfel,
expuse unei deteriorări pronunţate şi deseori, necontrolată. În scopul evitării sau diminuării
acestor concentrări de solicitate se vor avea în vedere măsuri adecvate cum ar fi:

- rezemarea podestelor intermediare să se facă pe riglele nivelului inferior, cu rosturi faţă de

stâlpi;

- alcătuirea pereţilor golurilor de ascensor să se facă astfel încât aceştia să nu se încarce cu forţe
orizontale. În acest sens, se pot prevedea rosturi între pereţi şi planşeul superior, la fiecare nivel.

C.2.5. Punctul (b) se referă la:

- asigurarea unei rigidităţi la deplasări laterale a cadrelor, în conformitate cu prevederile

Normativului P 100-92, astfel încât, în cazul unor cutremure puternice deplasările în planul
pereţilor să nu conducă la avarierea pronunţată a acestora;

- prevederea unor măsuri de alcătuire care să limiteze degradarea pereţilor de zidărie şi să

împiedice prăbuşirea lor (centuri şi sâmburi din beton armat la pereţii cu înălţimi sau cu lungimi
mari, la calcane, aticuri înalte etc.);

- realizarea de detalii adecvate de prindere de structură sau de asigurare a rezistenţei şi

stabilităţii elementelor prefabricate (panouri de faţadă, frontoane şi pereţi de închidere la hale
etc.);

- distribuirea cât mai simetrică în plan a pereţilor care conlucrează cu cadrele, limitându-se efecte
defavorabile de torsiune sau suprasolicitări locale ale unor cadre;
- realizarea unui raport între capacităţile portante şi rigidităţile cadrelor şi pereţilor de umplutură
care să asigure preluarea de către elementele cadrelor a eforturilor generate de interacţiunea cu
pereţii, evitându-se pericolul unor avarii locale.

C.2.7. Rosturile de dilatare/contracţie şi rosturile seismice nu traversează fundaţiile; rosturile de

tasare trebuie să separe complet întregul sistem structural al construcţiei, prin urmare şi
fundaţiile. Lăţimea rosturilor seismice se determină conform Normativului P100-92, pct. 4.4.4.

3. Condiţii generale de proiectare

C.3.1. "Cerinţele de performanţă structurală" constituie o parte din cerinţele de performanţă

definite prin STAS 12400-89.

Se înţelege prin "sistem structural" ansamblul de elemente care îndeplinesc funcţia de a prelua şi
transmite acţiuni (încărcări gravitaţionale, din vânt, tasări diferenţiate, acţiunea seismică etc.). În
mod generos, sistemul structural are trei componente principale:

- suprastructura;

- infrastructura şi fundaţiile;

- terenul de fundare.

C.3.2. Metodele de analiză structurală sunt metodele de determinare a eforturilor şi deplasărilor

în punctele caracteristice ale diferitelor componente ale sistemului structural. Ele au diferite grade
de complexitate după modul în care reflectă caracterul real al comportării sistemului. Astfel, de
exemplu, răspunsul structurii la acţiuni seismice are, în general, un caracter spaţial, post-elastic şi
dinamic. Metodele de analiză structurală la acţiuni seismice, pentru structurile în cadre din beton
armat, funcţie de modul în care este modelată acţiunea şi de fidelitatea modelării răspunsului au
grade crescătoare de complexitate de la (i) la (v) după cum urmează:

a) Calculul static elastic, plan, al fiecărui cadru, la încărcări seismice orizontale (convenţionale)
determinate pentru modurile proprii de vibraţie semnificative, conform Normativului P 100-92 (pct.
5.2);

b) Calculul static, elastic, spaţial al ansamblului suprastructurii la încărcările seismice orizontale,

similare celor de la pct. (i). Calculul pune în evidenţă efectele de torsiune generală precum şi
modul în care participă fiecare cadru, ce intră în alcătuirea suprastructurii, la preluarea forţelor
seismice totale de nivel;

c) Analiza dinamică liniară, plană sau spaţială, a structurii la acţiunea seismică modelată prin
accelerograme (înregistrate sau generate artificial);

d) Calculul static sau post-elastic la încărcări seismice orizontale ce cresc monoton şi la încărcări
gravitaţionale constante;

e) Analiza dinamică post-elastică.

Observaţii:

- Metodele (d) şi (e) se pot aplica, în principiu, atât structurilor plane cât şi celor spaţiale,
rezultând o diversificare corespunzătoare a metodelor de calcul. Totuşi, în practică, pentru
exprimarea condiţiei de plastificare a secţiunilor de beton armat solicitate spaţial (stare triaxială
de tensiuni) nu se dispune de date concludente astfel încât metodele de calcul post-elastic se
aplică cu precădere structurilor plane.

Metodele (a) - (c) se încadrează, conform Normativului P100-92, în "Metode de proiectare

curentă (metoda A)", iar metodele (d) şi (e) în "Metode de calcul de complexitate superioară
(metoda B)".

Cerinţele c şi d se referă la necesitatea de a alege metode de calcul şi analiză, diferenţiat pentru

diferite categorii de construcţii: pentru construcţiile curente - metode curente, simplificate, de
calcul; pentru construcţiile cu înălţimi, deschideri, încărcări, forme deosebite, amplasate în zone
cu seismicitate ridicată sau cu condiţii dificile de teren se vor alege metode mai complexe de
calcul sau se va face apel la încercări sau studii analitice speciale.

4. Proiectarea preliminară a elementelor structurale

C.4.1. În evaluarea încărcărilor verticale, la predimensionarea structurii, se pot admite

simplificări/aproximări privind distribuţia acestora în lungul riglei. În cazurile curente se pot extinde
unele schematizări ale încărcării ca o sarcină uniformă şi în calculele de dimensionare/verificare
la momente încovoietoare; pentru acţiunea forţelor tăietoare aceste schematizări ale încărcării nu
sunt admise.

C.4.2. Condiţiile de la pct. 4.2.b. constituie o recomandare menită să permită simplificare

cofrajului şi turnării betonului: în situaţiile în care sunt necesare alte forme ale secţiunilor de riglă
(din considerente arhitecturale, înglobarea termoizolaţiei etc.) se vor lua măsuri care să permită
turnarea în bune condiţii a betonului.

Prevederile privind secţiunea transversală (relaţiile 4.1 şi 4.2) constituie condiţii care pot fi
considerate limitele admise; pentru a asigura o bună comportare a riglelor în domeniul post-
elastic de comportare, raportul între laturile secţiunii tranversale se recomandă să nu depăşească
limita:

h/b≤2        (C.4.2)

C.4.3. Nu s-au precizat condiţii privind forma secţiunii de beton a stâlpilor (h/b), în cazul
structurilor în cadre fără elemente de rigidizare suplimentare (hale cu portal, pereţi etc.) se
recomandă secţiuni cât mai apropiate de forma pătrată sau circulară.

C.4.3.d. Dacă stâlpii pot fi consideraţi încastraţi la capete, condiţia 4.4 devine:

H/h≤4        (C.4.3)

unde: H = înălţimea stâlpului

5. Calculul eforturilor secţionale

C.5.1.1. Considerarea structurilor în cadre ca sisteme spaţiale determină în elementele

componente şi deformaţii de torsiune. Torsiunea generală a construcţiei induce în stâlpi efecte de
torsiune iar rotirile modurilor (x, y) provoacă deformaţii de răsucire în riglele de pe direcţiile "y"
respectiv "x". Se admite că efectele acestor deformaţii pot fi neglijate datorită rigidităţilor reduse la
torsiune precum şi a faptului că sunt rezultate din condiţii de compatibilitate a deformaţiilor pe
structură şi nu din condiţii de echilibru între încărcările exterioare şi eforturile în structură.
Efectul spaţial realizat de transmiterea prin torsiune a eforturilor este relativ redus întrucât
rigiditatea la torsiune a elementelor liniare din beton armat scade considerabil odată cu apariţia
fisurilor (în stadiul II). Efectul spaţial realizat prin legăturile orizontale create de planşee depinde
de modul de alcătuire al acestora (şaibe rigide, şaibe semirigide sau planşee fără rigiditate
semnificativă în planul lor).

C.5.1.2. Calculul eforturilor secţionale se recomandă a fi realizat cu programe de calcul automat,

astfel, pe lângă posibilitatea utilizării unor procedee avansate de calcul, se permite reluarea facilă
a acestora în cazul modificării secţiunii elementelor.

C.5.1.3. Echivalarea încărcărilor gravitaţionale pe deschiderea riglei va respecta şi condiţiile date

la pct. C.4.1 şi C.6.1.7.

6. Dimensionarea/verificarea elementelor structurale

C.6.1. Stabilirea diagramelor înfăşurătoare (M şi Q) pe elementele cadrelor trebuie să asigure

atât capacitatea de rezistenţă necesară cât şi o dirijare favorabilă a mecanismului structural de
plastificare în cazul acţiunilor seismice puternice.

Stabilirea diagramelor înfăşurătoare se bazează pe cerinţele privind dezvoltarea de articulaţii

plastice în secţiunile de la capetele riglelor şi nu în stâlpi sau noduri, precum şi evitarea cedărilor
premature la forţă tăietoare.

C.6.1.2.b Pentru stabilirea diagramelor de eforturi se consideră ca valori minime efectele

corespunzând solicitărilor din grupările fundamentale şi speciale de încărcări. Pentru aceasta se
vor considera toate ipotezele de încărcări plauzibile precum şi efectele din acţiuni seismice pe
direcţiile principale ale construcţiei. Situaţiile de acţiune seismică pe direcţii oblice (+45 ) nu sunt
impuse explicit (verificarea elementelor, pentru aceste situaţii de solicitare, realizându-se
indirect). Pentru construcţiile la care stâlpii au scheme statice de console verticale (hale) etc.,
verificarea explicită la acţiuni seismice pe direcţiile oblice este obligatorie.

C.6.1.5. Stabilirea momentelor de dimensionare a stâlpilor cu relaţia (6.2), este menită să evită
formarea de articulaţii plastice în stâlpi şi dirijarea acestora în riglele cadrelor. Verificările făcute
prin analize dinamice post-elastice pe cadre plane au confirmat realizarea dezideratului
menţionat. Trebuie menţionat că în cazul considerării comportării spaţiale a structurii, prin
plastificarea riglelor de pe ambele direcţii, stâlpii sunt solicitaţi la compresiune excentrică oblică
corespunzător momentelor capabile ale riglelor; pentru acest nivel de solicitare, plastificarea
stâlpilor nu este evitată prin calculul cu relaţia (6.2). Un alt efect care poate conduce la
dezvoltarea de zone plastice în stâlpi este determinat de relativa imprecizie cu care este
determinată forţa axială pe secţiune, care intervine cu pondere însemnată în calculul momentului
capabil. Unele dintre componentele forţei axiale, greu de cuantificat în calcul, sunt: efectul
cumulat al forţelor tăietoare în riglele adiacente (efectul indirect N), acţiunea seismică verticală
etc.

C.6.1.6. Având în vedere pericolul cedării casante la forţa tăietoare a stâlpilor, pentru
dimensionare s-au considerat forţele tăietoare asociate momentelor capabile. Este necesar a se
preciza că, faţă de eforturile de calcul rezultate din calculul prin metoda "A", admisă în Normativul
P100-92, de regulă corecţiile (necesare pentru a ţine seama de răspunsul "real") privind forţele
tăietoare în stâlpi sunt mai mari decât ale momentelor încovoietoare.

Verificarea la forţă tăietoare în secţiunile de încastrare a stâlpilor va considera condiţiile de calcul

specifice zonelor de apariţie a articulaţiilor plastice.
C.6.1.7. Deoarece forţa axială intervine cu pondere semnificativă în determinarea momentelor
capabile şi stabilirea capacităţii de deformare plastică a stâlpilor, se impune stabilirea cât mai
riguroasă a valorilor de calcul, inclusiv a forţelor axiale extreme (N min, Nmax).

Forţa axială determinată de încărcările gravitaţionale aplicate pe rigle (în GF sau GS) este
influenţată de deformaţiile axiale neuniforme ale stâlpilor (echivalente cu tasări de reazeme).
Dacă deformaţiile axiale din stâlpi la nivelul unei rigle (rigide) sunt mult diferite, pot apare
modificări semnificative ale reacţiunilor transmise stâlpului. Acest efect nu poate fi considerat
direct şi pentru încărcările gravitaţionale din greutatea proprie a planşeelor, care se aplică în
etape, funcţie de execuţia nivelelor. Fenomenul este influenţat şi de deformaţiile de curgere lentă
din stâlpi şi rigle, precum şi de deformaţiile infrastructurii sau tasării fundaţiilor. În aceste condiţii
complexe de comportare, este mai potrivit ca la determinarea forţelor axiale din încărcări
gravitaţionale permanente să se considere suprafeţele de planşeu aferente fiecărui stâlp.

În cazul acţiunii seismice, forţele axiale din stâlpi sunt asociate mecanismului structural de
plastificare. Pentru stabilirea eforturilor axiale s-au considerat numai situaţiile acţiunii seismice pe
direcţiile principale ale cadrelor ortogonale (sau ale riglelor, în cazul cadrelor dispuse pe direcţii
oarecare). Similar calcului momentelor încovoietoare, nu s-a considerat explicit situaţia acţiunii
seismice pe direcţii oblice ( 45 ), cu excepţia stâlpilor de colţ. Ipoteza plastificării simultane a
tuturor riglelor adiacente unui stâlp, posibilă în cazul unor solicitări seismice extreme pe direcţie
oblică, nu a fost prevăzută. În literatura de specialitate, această ipoteză nu este acceptată integral
chiar în cazul acţiunii seismice pe una din direcţiile principale ale construcţiei, fiind operate
reduceri ale efectului indirect N (afectat de coeficientul c=1-0,015ne.s , unde ne.s este numărul de
niveluri superioare secţiunii de calcul; ne.s≤20).

Dacă, urmare a efectului indirect, stâlpii sunt solicitaţi la întindere (N≤0), modulul de rigiditate
secţională se reduce apreciabil, fapt ce conduce la redistribuirea eforturilor între elemente. Pentru
aceste situaţii de solicitare s-a acceptat (simplificat) considerarea riglelor ca fiind articulate în
dreptul stâlpului solicitat la întindere (superior şi inferior). Reacţiunea acestora se va determina ca
atare, pe schema statică cu rigle articulate în dreptul stâlpilor întinşi.

C.6.2. Condiţia I1≥5/6IN este bazată pe considerentele de la C 10.1.

C.6.4.

C.6.4.6. Nodurile inferioare de cadru, solicitate predominant de încărcările gravitaţionale, de

regulă sunt solicitate cu forţe tăietoare reduse (nesemnificative) ca atare în aceste situaţii este
suficientă prevederea privind asigurarea ancorării armăturilor. În cazul nodurilor marginale sau de
colţ, dacă riglele sunt puternic armate, pot fi semnificative verificările specifice nodurilor solicitate
predominant de acţiuni seismice, relaţia (6.9) fiind înlocuită cu:

Qh=1,25|Ms-Md|/hgr-Qs        (C.6.1)

unde: Ms şi Md sunt momentele din riglele de pe direcţia de calcul, cu semnele stabilite funcţie de
poziţia armăturii întinse.

C.6.4.7. Condiţiile de rezistenţă la momente încovoietoare şi forţe axiale se consideră realizate

dacă secţiunea (orizontală) de beton a nodului este identică cu a stâlpului inferior (mai mare) şi
armăturile au asigurată ancorarea.

Solicitarea nodurilor cu forţa tăietoare este semnificativă pentru dimensionarea secţiunii de beton
şi a armăturilor (longitudinale şi etrieri) din nod. Este cunoscut că la cutremurele de pământ dn
anii 1997, 1986 şi 1990 nu s-au constatat degradări generalizate ale nodurilor structurilor în
cadre, cu toate că, de regulă, acestea nu erau verificate explicit prin calcul. În prezent, datorită
creşterii forţelor seismice de calcul din Normativul P100-92 în comparaţie cu versiunile
anterioare, deci şi a momentelor capabile ale riglelor, se majorează corespunzător şi forţele
tăietoare care solicită nodul cadrului.

8. Verificarea la starea limită de deformaţii

C.8.1. În verificările la starea limită de deformaţie sub acţiunile din grupările fundamentale de
încărcări se vor considera rigidităţile secţionale (modulul de rigiditate) în conformitate cu
prevederile din STAS 10107/0-90 sau valori obţinute prin programe de calcul care modelează mai
corect legile constitutive ale materialelor (beton, armături) şi a conlucrării dintre acestea. Este de
preferat utilizarea de programe de calcul specializate care realizează integrarea curburilor "reale"
pe lungimea elementelor. În cazul elementelor cu secţiune variabilă (grinzi cu vute etc.) dacă
verificarea la starea limită de deformaţie este hotărâtoare asupra dimensionării, se va aplica
procedeul de calcul menţionat, în care pe lungimea elementului se vor considera cel puţin cinci
zone (bolţari) pe care se definesc modulii de rigiditate secţională.

Calculul deformaţiilor determinate de încărcările verticale la planşee şi riglele cadrelor în general

se poate efectua considerând numai deformaţiile proprii ale acestora dacă elementele principale
pe care reazemă (grinzi principale sau stâlpi) au deplasări mici. În anumite situaţii particulare
reazemele nu mai pot fi considerate fixe, deci în calculul deformaţiilor trebuie considerat
ansamblul structurii; prevederile din Cod precizează asemenea cazuri, care nu cuprind exhaustiv
domeniul de interes.

Elementele prefabricate la care secţiunile de beton sunt zvelte (ca urmare a utilizării betoanelor
de rezistenţă ridicată etc.) sau la care o parte însemnată a încărcării verticale acţionează pe o
schemă statică cu legături articulate la capete, verificarea la starea limită de deformaţie poate fi
semnificativă pentru dimensionare. Dacă schema statică sau secţiunea activă se schimbă în
diferite faze intermediare, după montajul în poziţia finală săgeţile totale se obţin prin însumarea
săgeţilor calculate în fazele intermediare (montaj, structură finală). Procedeul de calcul menţionat,
în care se consideră modulii de rigiditate prevăzuţi în STAS 10107/0-90 pct. 3.9 şi 3.6.2, conduce
la supraevaluarea efectului curgerii lente a betonului asupra deformaţiei finale; se poate accepta
că această ipoteză acoperitoare, compensează efectul defavorabil determinat de contracţia
betonului din monolitizările nodurilor sau suprabetonare.

C.8.2. Proiectarea structurilor în cadre este condiţionată şi de necesitatea limitării deplasărilor

relative de nivel în cazul acţiunii seismice.

Prin limitarea deplasărilor se urmăreşte asigurarea globală a unor cerinţe ca:

- limitarea degradărilor la pereţii înrămaţi (zidării de umplutură);

- limitarea efectelor de ordinul II (efectul P- );

- reducerea diferenţelor de rigiditate la forţe orizontale între etaje/cadre ca efect al degradării

avasante a pereţilor de la unele niveluri ale construcţiei (prin degradarea pereţilor înrămaţi de la
nivelurile inferioare structura în cadre se apropie de comportarea la acţiuni seismice specifică
structurilor rigide cu parter flexibil);

- limitarea efectelor de torsiune generală ca urmare a schimbării poziţiei centrului de rigiditate

(sau de rezistenţă) al etajului/clădirii prin avarierea exagerată a unora dintre pereţii de umplutură
ai cadrelor.
Aceste cerinţe globale determină şi principiu de bază pentru calculul deplasării relative de nivel
precum şi modul de precizare a condiţiilor limită.

C.8.2.1.b. Modulul de rigiditate secţională stabilit conform relaţiei 8.1, este folosit în calculul
caracteristicilor dinamice ale structurii (perioade de vibraţie, moduri proprii etc.) şi al deplasărilor
relative de nivel (/He). Deoarece în Anexa 1 sunt date valori diferite ale modulului de rigiditate
secţională, utilizate în calculul eforturilor (pct. 5.2.2), rezultă ca fiind necesară efectuarea
calculelor statice pentru cele două condiţii de rigiditate ale elementelor. Pentru cazurile curente,
cadre de înălţime mică sau medie, se admite considerarea modulului de rigiditate conform relaţiei
8.1; în aceste cazuri la stabilirea secţiunii de calcul a riglei se consideră b p = 0.

C.8.2.2. Deformaţiile cadrelor induc în panourile de zidărie de umplutură o stare complexă de

eforturi; efectele specifice lunecărilor au ponderea cea mai mare. Cazul general de deformare a
panoului de zidărie de umplutură prezentat în fig. 8.1. evidenţiază metodologia de calcul în baza
relaţiei 8.3.

Observaţii

- în fig. 8.1 toate deplasările de noduri sunt pozitive;

- Deplasările nodurilor se vor considera cu semnele corespunzătoare (+/-);

- Calculul deplasării relative de nivel se poate efectua, în principiu, în orice panou al etajului.

În anumite situaţii particulare pot exista diferenţe între valorile deplasărilor relative calculate în
diferite panouri (deschideri) la acelaşi nivel al cadrului. De regulă calculul deplasării relative de
nivel se va efectua într-o deschidere interioară, unde efectul deformaţiilor axiale în stâlpi (din forţa
axială indirectă N) este minim.

8.3. Deplasările relative de nivel limită precum şi forţele orizontale de calcul (din acţiunea
seismică), sunt cele precizate în Normativul P100-92.

Deplasarea relativă de nivel maximă, poate fi limitată superior funcţie de deformaţiile limită
admise de elementele de închidere sau compartimentare (prinderile pereţilor cortină etc.).

9. Proiectarea planşeelor structurilor în cadre

C.9.2.Eforturile în şaibele de planşeu ale structurilor în cadre calculate în funcţie de acţiunea

seismică de cod şi acceptând comportarea elastică a elementelor structurale, sunt de regulă
nesemnificative pentru dimensionare. Stadiul de solicitare post-elastic al cadrelor conduce la
creşterea substanţială a solicitărilor în şaibe ca efect al redistribuirii forţelor orizontale între cadre.
Un calcul riguros implică considerarea pentru fiecare nivel al stadiilor diferite de apariţie a
deformaţiilor post-elastice în structură; variaţia rigidităţii cadrelor ca urmare a dezvoltării treptate a
articulaţiilor plastice poate determina chiar schimbarea sensului forţelor orizontale la unele
niveluri deci şi a modului de solicitare a şaibei. Calculul dinamic post-elastic sau procedeele de
calcul biografic (aplicate pe scheme de calcul plan), permit determinarea forţelor de legătură cu
şaiba (prin diferenţele între forţele tăietoare de etaj sau forţele de legătură între cadre).

Posibilitatea creşterii solicitării în şaibe este sporită de existenţa pereţilor de compartimentare

care rigidizează unele cadre.

10. Ifrastructura şi fundaţiile

C.10.2. Realizarea unei infrastructuri (parţiale sau totale) la structurile în cadre este de natură să
creeze legături suplimentare (reazeme, încastrări) pentru stâlpi la nivelul planşeului peste
infrastructură. Dimensionarea infrastructurilor trebuie să considere în totalite acest sistem de
eforturi (momente concentrate şi forţe de lunecare transmise prin planşee).

Structurile cu subsolul parţial au, de regulă, cote diferite de încastrare a stâlpilor la bază. Dacă
asemenea alcătuiri nu pot fi evitate, în calcul se va modela cât mai fidel structura reală
(suprastructură-infrastructură-teren de fundare), inclusiv în ce priveşte realizarea mecanismului
structural de plastificare.

Structurile în cadre se dimensionează astfel încât, de regulă, să fie evitate incursiunile în

domeniul post-elastic de comportare al terenului de fundare sau al infrastructurii şi fundaţiilor.
Pentru realizarea acestui deziderat, la dimensionare în grupările speciale de încărcări, se
consideră eforturi asociate mecanismului de plastificare al suprastructurii.

C.10.3. Dimensionarea fundaţiilor, considerate ca elemente de beton armat, de regulă urmăreşte

dirijarea apariţiei de deformaţii plastice în suprastructură sau, eventual, la nivelul terenului de
fundare. În acest scop dimensionarea fundaţiilor se va face la valorile momentelor capabile din
stâlpi, sau la solicitările transmise de infrastructură.

La dimensionarea fundaţiilor de stâlpi, care la nivelul planşeului peste subsol au deplasările

orizontale împiedicate subsol rigid), se vor considera momentele încovoietoare din secţiunile de
la nivelul primului planşeu al subsolului.

Prin limitarea zonei active a fundaţiilor izolate din Normativul P10-86, rezultă că în situaţia în care
stâlpii sunt solicitaţi la întindere (urmare a efectului indirect), de regulă acest tip de fundaţie nu
este adecvat, fiind necesare reţele de tălpi continui sau o infrastructură tip cutie rigidă.

Momentele capabile ale stâlpilor se calculează considerând rezistenţele de calcul ale armăturii
majorate cu 10%.

11. Alcătuirea şi armarea

C.11.1. Rezultatele analizelor dinamice neliniare efectuate pe un număr mare de structuri în

cadre etajate, la care dimensionarea la momente încovoietoare respectă condiţiile date în
prezentul Cod şi Normativul P100/92, arată că, la acţiuni seismice puternice, în secţiunile de la
capetele majorităţii riglelor apar articulaţii plastice; aceasta impune luarea de măsuri adecvate
pentru ductilizarea zonelor de plastificare (limitarea valorii , asigurarea corespunzătoare la forţă
tăietoare, evitarea flambajului armăturilor comprimate etc.).

Condiţiile constructive, date în acest sens în STAS 10107/0-90 şi în prezentul Cod, urmăresc pe
lângă ductilizarea zonelor de apariţie a deformaţiilor plastice şi asigurarea unei degradări reduse
a modulului de rigiditate şi rezistenţei în articulaţiile plastice. Scăderea rigidităţii şi capacităţii de
rezistenţă este de regulă defavorabilă sub multiple aspecte.

Principalele prevederi de alcătuire a riglelor de cadru sunt date în STAS 10107/0-90 la pct. 6.1,
6.2, 6.3, 6.5, Anexa J etc. şi nu au fost reluate în prezentul Cod.

Precizările suplimentare de la pct. 11.1 au următoarele raţiuni:

- în situaţiile în care momentele încovoietoare din încărcări gravitaţionale sunt comparabile cu

cele din acţiunea seismică este posibil ca secţiunile de plastificare a riglelor la momente pozitive
să apară în deschiderea acesteia, nu lângă reazeme. Această situaţie conduce la formarea, în
final, a 3÷4 articulaţii plastice într-o deschidere, cu cerinţe mari de ductilitate şi forţe tăietoare
asociate momentelor capabile majorate (scade distanţa l1). Pentru evitarea acestora se
recomandă ca, prin dimensionarea şi dispunerea armăturilor de rezistenţă de la partea inferioară
a secţiunii riglei (alegerea convenabilă a diagramei M cap), să se dirijeze articulaţiile plastice de
momente pozitive în secţiunile de plastificare la momente negative (pe o deschidere să apară
două articulaţii plastice).

- Pentru a controla cât mai bine formarea articulaţiilor plastice în riglele de cadru solicitate
predominant din acţiuni seismice este de preferat armarea cu bare drepte; armarea cu bare
drepte şi bare înclinate este specifică grinzilor încărcate gravitaţional. Dacă armătura de la partea
inferioară a secţiunii nu poate fi constantă pe deschidere (de exemplu din raţiunile prezentate în
aliniatul precedent), acestea se pot întrerupe în câmp, cu asigurarea corespunzătoare a
lungimilor de ancorare şi verificarea atentă a diagramei de momente (pozitive) capabile. La
partea superioară cantitatea de armătură trebuie variată prin întreruperea călăreţilor (variaţia
momentelor negative în diagrama înfăşurătoare este de regulă mare). Este de preferat ca
dispunerea călăreţilor să se facă ca în fig. C.11.1.a, dimensionarea armăturii de la partea
superioară în câmp trebuie să considere momentul precizat în fig. C.11.1.b.

- Dacă nu se poate evita armarea cu bare înclinate, dispunerea acestora la marginea secţiunii
transversale nu este rcomandată (în porţiunile curbe ale armăturilor, asupra betonului sunt
transmise presiuni ridicate, care pot duce la fisurarea acestuia prin despicare în stratul de
acoperiere).

- Riglele prefabricate (cu suprabetonare) care în fazele intermediare de lucru sunt solicitate relativ
puternic la forţe tăietoare şi/sau momente de torsiune se recomandă a fi armate cu etrieri corect
ancoraţi (etrierii de conectare prefabricat suprabetonare, dacă înălţimea grinzii prefabricate
(hgr.pref.) este mică, nu au asigurată ancorarea corespunzătoare la partea superioară).

C.11.2. Condiţiile de alcătuire pentru stâlpi sunt considerate conform prevederilor din STAS
10107/0-90, pct. 6.1, 6.2, 6.3, 6.4 etc.

Măsurile privind ductilizarea zonelor potenţiale de apariţie a deformaţiilor plastice sunt obligatorii
în secţiunile de încastrare (deasupra fundaţiilor sau a planşeului superior al infrastructurilor
rigide).

Apariţia de deformaţii plastice în secţiunile menţionate este practic inevitabilă; ţinând cont de
faptul că în zonele de dezvoltare a deformaţiilor plastice conlucrarea dintre beton şi armătură este
afectată, s-a recomandat evitarea înnădirii prin petrecere a armăturilor longitudinale în aceste
zone. Această recomandare este valabilă şi în cazul înnădirii armăturilor prin sudură (cu eclise,
jgheab etc.), care pot avea comportări necontrolate la solicitări alternante în domeniul post-
elastic.

Dacă în secţiunile de încastrare ale stâlpilor, armăturile nu sunt continui, ca în fig. 11.4, înnădirea
prin sudură este obligatorie pentru barele cu diametre  16 mm.

Întrucât apariţia deformaţiilor plastice pe înălţimea stâlpilor, în cazul unor acţiuni seismice de
mare intensitate, nu poate fi evitată cu certitudine, înnădirea armăturilor longitudinale cu diametre
 25 mm prin sudură este obligatorie.

Înnădirea prin suprapunere a armăturilor longitudinale din stâlpi se va conforma prevederilor din
STAS 10107/0-90, pct. 6.3.3.
Modelul de înnădire prin petrecere a armăturilor longitudinale din fig. 11.3 este curent aplicat în
alte ţări. El prezintă avantaje privind comportarea şi capacitatea de rezistenţă a stâlpului, dar şi
de execuţie; ca atare se recomandă adoptarea acestuia în practica proiectării.

În porţiunile de grafuire a armăturilor longitudinale din stâlpi, etrierii trebuie îndesiţi corespunzător
condiţiilor specifice zonelor plastice potenţiale, fiecare bară longitudinală fiind legată cu etrieri sau
agrafe. În punctele de îndoire a armăturilor grafuite etrierii se vor suda de barele longitudinale.

[top]