Construcţiile sintactice

1. Generalităţi

În procesul de achiziţie a limbajului ori de învăţare a unei limbi străine, potenţialii

utilizatori trebuie să-şi dezvolte abilităţi extraordinare de procesare a informaţiei în scopul de a
produce şi a înţelege conţinutul unui enunţ. În acelaşi timp ei trebuie să ţină cont de contexte
culturale şi pragmatice, să recunoască şi să utilizeze modul în care conţinutul propoziţional este
sau trebuie „împachetat” gramatical.
În emiterea unui mesaj, oral sau scris, e necesar ca utilizatorii să ţină cont de nivelul de
cunoştinţe al interlocutorului. Presupunând că acesta deţine deja o informaţie, vechea informaţie
va constitui fondul pe care se va dezvolta noua informaţie. Ascultătorul trebuie să fie capabil să
determine care este informaţia de bază şi care este cea de fond, iar adesea informaţia-punte, cea
care face legătura între ce a fost spus înainte şi ce s-a spus după:
Maşina făcea zgomot. M-am dus şi am închis-o. (Zgomotul mă deranja)
Ar trebui notat în acest punct că organizarea sintactică înseamnă, în primul rând, poziţie şi
relaţie. În structura unui enunţ, vechea informaţie ocupă poziţia iniţială, iar noua informaţie, poziţia
finală. În termeni ligvistici, veche informaţie reprezintă tema, iar noua informaţie – rema.
În sublinierea unei informaţii, de exemplu, un termen este ridicat de la locul obişnuit şi
aşezat în poziţie iniţială:
Pe el l-am văzut ieri. în loc de Ieri l-am văzut.
În organizarea informaţională a enunţului, elementul plasat astfel reprezintă focusul. Voi
dezvolta aceste obsevaţii în continuare, atunci când voi introduce diferitele tipuri de construcţii
sintactice.
În interiorul enunţului se pot decupa segmente mai mici cu organizare semantică şi
sintactică diferită, în variate grade de coeziune internă. Construcţiile sintactice sunt astfel de
segmente sintactice ce au o structură derivată din a grupurilor sintactice. Ele pot fi:
1. structuri reorganizate (pasive şi impersonale, reciproce, cu predicativ suplimentar,
cauzativ-factitive). Acestea presupun reinterpretări semantice ale aceleiaşi realităţi.
2. structuri care antrenează mai multe componente actanţiale (reflexive);
 3. structuri diferite semantic, dar cu tipologie asemănătoare. Sunt guvernate de aceleaşi
reguli de încastrare (v. GALR II), au aceeaşi tipologie şi acelaşi inventar de conective
(conjuncţii sau pronume, adjective sau adverbe relative).

2. Verbul - o prezenţă determinantă pentru majoritatea construcţiilor sintactice

Recapitulare. Caracteristici ale verbului:

Verbul este o clasă lexico-gramaticală care are următoarele caracteristici:
1. morfologice: flexiunea specifică numită conjugare;
2. sintactico-semantice: atrage actanţii, componente ce ţin de semantica verbului şi cărora verbul
le atribuie funcţii semantice sau roluri tematice: Agent, Pacient, Experimentator, Beneficiar,
Sursă, Ţintă, Locativ (v. teoriile lui DT Langendoen/Gh. J Fillmore şi L. Tesniere)

3. semantice: a. exprimă diferite acţiuni, evenimente, stări fixate temporar; b. este purtător al
predicaţiei;
4. pragmatice: a. însumează categoriile gramaticale cu cel mai înalt potenţial deictic: timp, mod,
persoană, număr; b. prin ancorarea deictică realizată de morfemele predicativităţii asigură
grupului creat în jurul său autonomia sintactică, sintactico-semantică şi pragmatică.

Clasificare:
1. din punct de vedere semantic:
A. a) de stare (- schimbare, - agentivitate): a durea, a uita, a se mira, a plăcea, a se teme, a urî, a
ustura, a se învecina;
b) de eveniment (+ schimbare, - agentivitate): a ajunge, a cădea, a creşte, a îmbătrâni, a se
scumpi, a seca, a se usca;
c) de acţiune (+ schimbare, + agentivitate): a alerga, a citi, a înota, a mânca.

B. a) agentive (+Uman, +Control al acţiunii): citeşte, învaţă, scrie, lucrează, se pregăteşte (v.
GALR I: 327 exemplificarea pe larg.),
b) nonagentive (+Uman şi/sau -Control al acţiunii): I se face frică, teamă, îi pare bine, iubeşte,
urăşte.
c. inacuzative sau ergative: rolul Pacient – actant animat sau non-animat al verbului care
reprezintă obiectul unei schimbări de stare: Râul seacă. Se ruinează casa. Copilul cade. Profitul
creşte.

2. din punct de vedere sintactico-semantic, se clasifică în funcţie de

A. numărul de compliniri obligatorii:
a) verbe zerovalente, capabile a forma o comunicare în absenţa oricărei determinări actanţiale:
ninge, plouă, tună, viscoleşte, fulgeră, burează, burniţează, se înserează, se întunecă;
b) monovalente, cele care formează o comunicare în prezenţa unei singure compliniri obligatorii:
copilul aleargă, fuge, cade, înoată; vine iarna, se apropie iarna:
c) bivalente (două compliniri obligatorii): Ion aranjează, citeşte, cumpără cărţi; mă miră,
uimeşte, înspăimântă indiferenţa; mă ustură, doare braţul; îmi convine, place, repugnă situaţia;
d) trivalente, determinate de obligativitatea combinării cu trei actanţi: profesorul mă învaţă,
întreabă, ma anunţă ceva; el îmi împrumută, trimite, oferă, recomandă o carte;

B. admiterea poziţiei OD
a) vb. tranzitive: cele care admit poziţia OD: a asculta, a ajuta, a citi:
1. tranzitivitate forte: a citi, a lăuda, a verifica, a restitui, caracterizate de:
- posibilitatea construcţiei cu un clitic în Ac.
- posibilitatea dublării printr-un clitic care anticipă sau reia complementul direct
- pasivizarea,
2. tranzitivitatea slabă:
- admit dublarea, dar nu acceptă pasivizarea: a avea, a vrea; mă doare pe mine (mănâncă,
furnică), a caracteriza, a deosebi; a constitui, a reprezenta;
- nu admit dublarea la unul din compl: a anunţa, a întreba, a ruga, a trece (strada).

b) intranzitive: nu acceptă OD: a cădea, a înota, a strănuta, a transpira; a fi, a deveni, a se face, a
ploua, a ninge, a tuna, a plăcea, a conveni, a se bizui, a conta;

c) ergative: Cum trecerea de la tranzitiv la intranzitiv este graduală, continuă, graniţele dintre
clasele de verbele tranzitive şi intrazitive fluctuează. Verbele ergative au o caracteristică
apropiată de tranzitive: prezenţa comună a actantului Pacient. Spre deosebire de tranzitive, care
repartizează acest rol în poziţia de complement direct, ergativele impun acestuia poziţia subiect,
fără ca verbul să fie pasiv: Frunzele cad, temperatura creşte, soarele apune, cireşele se coc,
brânza s-a stricat.

C. admiterea Agentului în poziţia Subiect:

a) personale (primesc în poziţia sintactică subiect- Agent sau echivalentul sintactic);
b) impersonale (nu primesc poziţia subiect, dar o pot realiza ca propoziţie conjuncţională sau ca
echivalent sintactic al acesteia (inf., supin, gerunziu): plouă des; se cuvine să faci asta.

D. în funcţie de prezenţa obligatorie a unui component al predicatului enunţării (nume

predicative, complement predicative al obiectului):
a) verbe copulative: a se chema, a se da, a se numi, a se face, a se prinde, a se ţine/ a fi a deveni,
a însemna;
b) verbe noncopulative
c) verbe atributive : admit CPO: Preşedintele l-a desemnat/numit ambassador. A desemna, a
numi, numi, a chema

E. în funcţie de prezenţa unui pronume reflexive:

a) reflexive
b) nonreflexive,

3. Structuri reorganizate: structurile pasive:

Poziţia iniţială reprezintă o poziţie importantă în structurarea informaţiei. Utilizatorii, în
mesajele scrise sau orale, trebuie să le reamintească destinatarilor vechea informaţie, astfel încât
noua informaţie să fie introdusă adecvat, cu scopul de a fi înţeleasă. Astfel, o structură obişnuită
conţine informaţia veche în prima poziţie:
(Azi m-am întâlnit cu vecina de la doi.)Vecina mi-a dat scrisoarea.
 Substantivul vecina este Agent şi adesea Agentul este aşezat în prima poziţie. Totuşi, dacă
intenţia emitentului este de a aşeza elementul-focus pe prima poziţie (scrisoarea), întreaga
structură sintactică trebuie reorganizată:
Scrisoarea mi-a fost dată de vecină.
Astfel, diateza pasivă permite aşezarea în poziţie privilegiată (prima poziţie) a unui grup
nominl (nume) care, în mod obişnuit ar urma unui verb tranzitiv.

3.1. Trăsături ale construcţiei pasive-tip în raport cu activul:

1. subiectul din poziţia activă trece în poziţie postverbală şi funcţionează ca un complement
prepoziţional special – complement de agent (Obs.: Nu toate grupurile nominale care ocupă
această poziţie sunt agentive –v. Vântul a distrus acoperişul. Acoperişul a fost distrus de
vânt.)
2. complementul direct din construcţia tranzitivă devine subiect. Drept urmare, ierarhia
sintactică se schimbă. Poziţia subiectului pate fi ocupată de orice fel de nume: Elevul este
ajutat /lăudat (de către X). Povestea este citită de autor /către cine a scris-o.
3. reorganizarea va conduce la modificarea sintactică a construcţiei verbale. Verbul devine
intranzitiv, pierde capacitatea de a funcţiona cu un complement direct. Se poate totuşi
complini sintactic de complemente slabe (complement secundar – în cazul verbelor slab
tranzitive: Sunt anunţat de mama că vine. sau de complementul predicativ al obiectului: A
fost numit ambasador, a fost ales director. A fost botezat Mihai.)
4. verbul îşi ataşează o marcă pasivă: operatorul a fi sau morfemul se.

3.2. Tipuri de construcţii pasive

I. În funcţie de lungimea construcţiei, există două tipuri de construcţii:
1. o construcţie pasivă lungă, care are exprimaţi cei doi actanţi: Cartea este citită de elev.
Situaţia politică este cunoscută de comentatorii externi.
2. o construcţie scurtă în care nu este exprimat unul dintre actanţi.
Opera i-a fost lăudată. A fost apreciată de către participanţi.

Situaţii tipice de neexprimare:

a. neexprimarea complementului de agent
 1. când subiectul activ este nedeterminat: Mi-a fost dat/scris/menit să am ore sâmbăta.
2. când subiectul are valoare generică: Este cunoscut/ştiut (de toată lumea) că ...
3. când informaţia (fie la nivelul subiectului, fie la nivelul complementului de agent) se poate
recupera, fie din cunoştinţele participanţilor la comunicare, fie din contextul lingvistic:
Guvernul n-a fost încă desemnat. Am aflat că preşedintele continuă discuţiile, aşa că
primul ministru n-a fost încă desemnat.

b. neexprimarea subiectului- doar în situaţiile în care poate fi recuperat din context.

Am fost minţită de către X. Îl ştiu ca fiind ajutat de părinţi. Boc mi se pare că a fost deja demis
de Parlament.

II. în funcţie de forma şi caracteristicile mărcii pasive:

1. pasivul marcat: pasivul cu operatorul a fi şi pasivul –refelexiv.
2. pasivul nemarcat (pasiv lexical sau cu marcă zero).

1. Pasivul marcat cu operatorul a fi:

Reprezintă forma tipică de construcţie pasivă. Se caracterizează printr-o construcţie
analizabilă la nivel morfosintactic, caracteristică rezultată din următorele trăsături structurale:
a. participiul este variabil, cu manifestare adjectivală, ca atare are codificată informaţia de
gen şi număr a nominalului subiect;
b. comportamentul adjectival presupune şi acceptarea acelor mărci ale gradării, ale
modalizării, aproximării sau progresiei: Este cel mai apreciat elev . A fost cam uitat. Este
destul de căutat de pacienţi. Este din ce în ce mai protejat de poliţie.
c. Morfemele predicativităţii sunt preluate de operator. Acesta poartă informaţia de mod, timp
şi persoană şi număr.
d. Operatorul are flexiune completă, cu excepţia imperativului. Explicaţia semantică (logică)
este că în poziţia subiect este aşezat un nominal non-agent (pacient) care nu poate îndeplini
acţiunea.
e. A fi poate fi substituit cu alte verbe sinonime: 1. a veni (pop.): Cratiţa vine unsă cu unt.;
2. a se afla (petiţia se află depusă la Parlament); 3. copulative şi modale (Actorul
rămâne/devine apreciat de public; Averea pare bine gospodărită de noul proprietar.)
 f. Topica poate fi inversată de şi era frecventă în limba veche (Fi-vor adunate.), iar
construcţia permite disocierea componentelor (Tu vei fi imediat trimisă la culcare.);
g. Este permisă suprimarea operatorului, fără a se pierde sensul pasiv : Fetiţa a fost trimisă
la culcare de către părinţi. Fetiţa, trimisă la culcare de către părinţi...

Pasivul-reflexiv
Prezintă, în general, trăsăturile pasivului prototipic, caracterizat de trecerea subiectului activ
în poziţia complementului de agent şi trecerea complementului direct activ în poziţia de subiect.

Trăsături structurale:
a. verbul are ca marcă externă cliticul reflexiv se: Nu se primesc cereri după 10. Când se
afirmă asta, se are în vedere altceva. Cliticul nu apare într-o poziţie actanţială şi nu intră
într-o relaţie de tip anaforic cu alt nominal, aşa că acesta nu are calitate pronominală, ci
funcţionează doar ca marcă de diateză.
b. Pasivul-reflexiv este limitat la persoanele 3,6, ca atare nu poate fi coocurent cu subiecte de
persoanele 1,2,4,5, iar pasivizarea se aplică numai construcţiilor active al căror
complement direct este substantiv sau substitut.

! Excepţie: Nu te mai vezi, nu te mai auzi.

Mă cunosc când beau, când mint.
Te cunoşti când bei.

Trăsături specifice de uz:

a. Se utilizează în condiţiile neexprimării complementului de agent: Circul adevărat nu se
face la uşa cortului, ci înăuntru. Cum se vinde şi cum se cumpără o licenţă, ştim rea bine.
Când Agentul este exprimat, se preferă construcţia protoptipică.
b. Când subiectul este non-topicalizat şi în poziţia acestuia apare un echivalent verbal sau o
subiectivă se preferă utilizarea reflexivului-pasiv: Au primit diploma albastră. Aceeaşi
diplomă s-a înmânat şi data trecută.
c. Pasivul-reflexiv se utilizează preponderent când în poziţia subiectului apar substantive
masive sau nume de specie (non-individuale): Se vinde pâine, se bea lapte, se mânâncă
peşte, se vânează lupi.
d. Este, de asemenea preferat, în condiţiile impersonalizării construcţiei.

Compară construcţiile şi remarcă trecerile între construcţia prototipică şi pasivul-reflexiv:

S-a citit Scrisoare III la şcoală. (sb. individualizat)
Rezultatul se ştie dinainte. (topicalizarea sb).
Mă cunosc când spun minciuni. în loc de Se cunoaşte când spun minciuni.
Sunt ştiute greşelile. în loc de Se ştiu greşelile.
E ştiut că au fost nereguli (pasivul prototipic în cazul subiectivei)

Pasivul lexical are în vedere două forme verbale nepersonale, participiul şi supinul, ambele
caracterizate de includerea trăsăturii + Pasiv în latura semantică, fără ajutarea de nicio marcă
externă.
Actualizează pasivul lexical participiile şi supinele verbelor tranzitive. Sunt mai puţin
numeroase supinele pasive: Este util de luat în seamă de colegi. Rechizitele sunt gata de folosit
de către elevi.
Pasivul lexical se apropie de celelalte tipuri de pasiv prin trecerea subiectului activ în poziţia
de complement direct, Agentul rămânând singurul semn al valorii pasive.