Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Departament: ”Drept privat”

Referat
La ”Drept civil”
Tema: ” Teoriile patrimoniului”

Realizat de: Barbărasă Marin

Grupa 109
Profesor: Beliban Ludmila

Chișinău 2017
 Cuprins:

Introducere................................................................................................................3
1. Teoria personalistă a patrimoniului............................................................................4
2. Teoria patrimoniului de afectațiune...........................................................................6
3. Teoria modernă a patrimoniului (mixtă)....................................................................8
Concluzie....................................................................................................................9
Bibliografie................................................................................................................10

2
 Introducere

Scopul lucrării. Bunurile, în materialiatea lor, intră în patrimoniul unei persoane numai
prin intermediul dreptului care poartă asupra lor, ca obiect al acestui drept; în absența dreptului,
simpla stapânire în fapt a bunului nu determină apartenența acestuia la patrimoniul celui care îl
stapâneste.
Astfel în această lucrare voi enumera și analiza teoriile ce au stat la baza definirii clare a
noțiunii de patrimoniu și evoluția interpretării acestuia.

Obiectivele examinării:
• Identificarea teoriilor patrimoniului;
• Caracterizarea teoriei personaliste;
• Caracterizarea teoriei de afectațiune;
• Caracterizarea teoriei moderne;
• Formularea concluziilor.

3
 1. Teoria personalistă a patrimoniului

Între persoană și patrimoniu există o strânsă legătură, încât patrimoniul împrumută

caracterele esenţiale ale personalităţii, adică este indivizibil si neînstrăinabil. Ideea de patrimoniu
se deduce direct din aceea de personalitate. Patrimoniul este un atribut al personalităţii, este
emanaţia acestei si expresia puterilor juridice ale persoanei.

În aceasta teorie , patrimoniul prezintă următoarele caractere:

- Numai persoanele pot avea patrimoniu, căci aşa cum drepturile subiective nu pot exista
fără o persoană, nici patrimoniul nu poate exista fără o persoană, patrimoniul fiind proiectarea
personalităţii juridice asupra lucrurilor;

- Orice persoană are un patrimoniu, deoarece subiectul de drept are bunuri sau aptitudinea
de a le dobândi;

- Persoana poate avea un singur patrimoniu și este indivizibil ca și persoană.

Indivizibilitatea poartă atât asupra patrimoniului, ca universalitate juridică, universalitate de
drept, cât și asupra elementelor lui componente în sensul că dreptul de gaj general al creditorilor
chirografari este indivizibil, astfel încât nu ar fi posibil ca unele bunuri sa fie afectate numai
urmăririi de către anumiţi creditori chirografari cu excluderea altora. Se admite uneori că
patrimoniul nu este unitar.

- Patrimoniul nu poate fi despărţit de persoana atâta timp cât este în viață. Patrimoniul se
poate transmite, în caz de deces, prin moştenire la succesorii universali sau cu titlu universal.
Dar, elementele componente ale patrimoniului se pot transmite cu titlu particular, în timpul vieţii
persoanei.1

Aceasta teorie se bazează pe calitatea de persoană, pe subiectul de drept. Patrimoniul

este, în această concepţie, personalitatea juridică a omului în raport cu obiectele exterioare.
Patrimoniul absoarbe personalitatea juridică a persoanei, este însăși puterea juridică a persoanei,
se confruntă cu personalitatea juridică.

Caracterul indivizibil al patrimoniului a constituit explicația și fundamentul posibilității

angajării răspunderii nelimitate a întreprinzătorilor, cu întreaga lor avere, față de creditorii

1
V. Stoica, "Notiunea juridica de patrimoniu", în "Pandectele Române", Supliment 2003 - 140 de ani de la nasterea
lui Constantin Hamangiu, p. 177
4
întreprinderii, fără a fi limitată la capitalul acelei întreprinderi sau după caz la parțile sociale ale
actionarilor societății. Numai în aceste condiții, deținătorii de capital financiar erau dispuși să
acorde credite diferiților întreprinzatori.

Revoluția industrială din ultimele decenii ale sec.al XIX-lea a generat procesul obiectiv
de concentrare a capitalurilor, iar urmare a acestui fapt devin tot mai numeroase întreprinderile
de capital sub forma societăților anonime, pe acțiuni.

Capitalul societății este constituit din acțiuni liber transmisibile. Raspunderea acționarilor
este limitată doar la valoarea acțiunilor pe care le dețin din capitalul societății. În aceste condiții,
regula divizibilității patrimoniului și caracterul său unitar nu mai corespundeau realității și
nevoilor social-economice.

Regula diviziunii patrimoniului permitea crearea condițiilor pentru toate persoanele de a

participa, în calitate de acționari, cu părți sau valori din patrimoniul lor, la două sau mai multe
societăți comerciale, știind că raspunderea, față de creditorii fiecărei societăți, este limitată doar
la întinderea aportului la capitalul social.

Doctrina a creat procedeul ficțiunii potrivit căruia daca patrimoniul unei persoane nu
poate fi divizat, se vor crea atatea persoane cate mase de bunuri distincte se dorește a se avea.
Aceste persoane nu se vor naste si nu vor trai decat în scopul de a susține patrimoniul.

Daca un comerciant vrea sa desfășoare două activități comerciale și să afecteze fiecăruia

numai o parte din averea sa, va crea două persoane juridice, deci va avea pe langă un patrimoniu
civil unul sau mai multe patrimonii comerciale.

5
 2. Teoria patrimoniului de afectaţiune

Potrivit acestei teorii, ideea de persoană este înlocuită cu aceea de scop, de afecţiune, de
unde rezultă că patrimoniul devine o noţiune distinctă de aceea a personalităţii. Patrimoniul
reprezintă o masa de bunuri afectate unui scop. Ceea ce face ca mai multe bunuri sa fie privite ca
formând un tot, este ideea de scop. Prin urmare, patrimoniul este o masă de bunuri prezentând o
valoare economică și afectată unui scop comun.2

În această teorie, patrimoniul este o realitate, nu o entitate abstractă, deoarece el este

susceptibil de mărire sau de micşorare, comportă un activ și un pasiv, adică drepturi și obligaţii
și poate fi exprimată printr-o cifră obţinută prin compararea activului cu pasivul.

Patrimoniul prezintă potrivit acestei teorii, următoarele caractere:

• Ideea ca numai persoanele pot avea patrimoniu este învechită;

• Personalitatea juridică și patrimoniul trebuie separate;

• Persoana poate avea mai multe patrimonii sau fracţiuni de patrimoniu;

• Patrimoniul nu mai este inseparabil de persoană.

Se consideră că această teorie prezintă unele caractere care nu pot fi primite, ceea ce
constituie critici pentru teorie;

Ignoră existența persoanei ca subiect de drept, de exemplu se apreciază că poate fi subiect

de drept și bunul, cum ar fi un fond care dobândeşte sau care datorează o servitute, deoarece
contează scopul căruia a fost afectat bunul;

Compromite principiul securităţii în raporturile juridice legat de conţinutul patrimoniului

persoanei.

Aceasta teorie a fost elaborată in dreptul german, fiind preluată și de doctrina juridică din
alte țări. Potrivit acestei teorii, ideea că persoanele pot avea patrimoniu nu este riguros exactă,
deoarece patrimoniul există ori de cate ori anumite bunuri sunt afectate unui anumit scop, fără ca
pentru existența lui să fie nevoie de crearea unei persoane juridice.

2
M.G.Rarincescu, Dr. civil
6
 Noțiunea de persoană sau de personalitate juridica și noțiunea de patrimoniu trebuie
separate. Personalitatea juridica nu se confunda cu patrimoniul care trebuie să rămană o
universalitate de drepturi și obligații afectate unui scop comun.

Așa se explica faptul ca una și aceeași persoană poate avea două sau mai multe
patrimonii, un patrimoniu general și unul sau mai multe patrimonii speciale. În această
concepție, unitatea drepturilor și obligațiilor nu depinde de apartenența lor la o anumită persoană,
ci de ideea de scop sau afectațiune.

Orice universalitate de drepturi și obligații patrimoniale reunite între ele printr-o unitate
intelectuală, afectate fiind unui scop comun, poate constitui un patrimoniu independent cu o
existență separată de patrimoniul general și de celelalte patrimonii speciale, fiecare cu activul si
pasivul său, ale aceleiași persoane. Teoria corespunde realităților și nevoilor practice ale
economiei de piață tot mai complexe, permițand lărgirea posibilităților întreprinzătorilor de a
participa cu acțiuni sau părți sociale la mai multe societăți comerciale, însoțită de limitarea
răspunderii pentru datoriile fiecărei societăți la capitalul afectat activității acesteia.

Teoria a fost criticată, deoarece ignora cu desăvarșire existența persoanei ca subiect de

drept, deoarece numai acesta poate avea drepturi și obligații. Ori, pornind de la aceasta concepție
se consideră că persoanele juridice sunt simple patrimonii impersonale, care nu apartin nimănui
ci scopului, afectațiunii sau destinației pentru care au fost constituite.3

Patrimoniul de afectațiune nu este un patrimoniu general, ci este o creație nouă, a cărei

existență este hotărîtă de titularul patrimoniului general în cazurile autorizate de lege.

Aceasta înseamnă că existența patrimoniilor de afectațiune nu este indisolubil legată de o

persoană, întrucît o persoană are libertatea să decidă dacă constituie sau nu un patrimoniu de
afectațiune. Este vorba despre un drept potestativ.

Nefiind un atribut al personalității, patrimoniul de afectațiune nu preia integral matricea

genetică, ADN-ul patrimoniului ”mamă”, respectiv natura juridică și caracteristicile
patrimoniului general, și se desprinde de principala dogmă a teoriei subiective a patrimoniului.

Pe acest fundament putem stabili și accepta atît natura juridică duală a patrimoniului de
afectațiune: universalitatea juridică și bun mobil incorporal, precum și caracterele speciale ale
acestuia, printre care se remarcă alienabilitate sa.

3
C. Bîrsan, "Drept civil. Drepturile reale principale", Ed. ALL Beck, Bucuresti, 2001, p. 28
7
 Modificările produse de reglementarea patrimoniilor de afectațiune asupra teoriei
patrimoniului sunt substanțiale, dar ele nu reprezintă breșe în teoria subiectivă a patrimoniului în
privința titularității și a unicității acestuia, ci numai sub aspectul caracterului său unitar.

Natura specială a patrimoniului de afectațiune justifică desprinderea acestuia de teoriile

patrimoniului general, autonomizarea și particularizarea sa.

3. Teoria modernă a patrimoniului (mixtă)

Alături de aceste teorii clasice, s-a conturat o nouă teorie numită teoria mixtă sau
eclectică care permite afirmarea posibilității admiterii și construcției unei alte teorii, preluand
unul dintre elementele ce alcătuiesc conținutul celorlalte două concepții. Astfel, din teoria
patrimoniului-personalitate trebuie reținute afirmațiile că patrimoniul aparține obligatoriu unei
persoane și că orice persoană are un singur patrimoniu. Unicitatea patrimoniului nu exclude
divizibilitatea lui. Pe de altă parte, trebuie să reținem ideea de scop sau afectațiune pentru a
demonstra că patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, deși unic, poate fi divizat.

Față de cele prezentate mai sus rezultă că patrimoniul prezintă anumite caractere juridice
care îl definesc în raport cu alte entități juridice și anume:

• Patrimoniul este o universalitate juridica ceea ce înseamnă că el este o totalitate sau o

masă de drepturi și obligații patrimoniale care aparțin unei persoane. Patrimoniul apare ca
o entitate sau o unitate juridică distinctă de elementele concrete ce intră în alcătuirea
conținutului său.
• Unicitatea patrimoniului arată că o persoană fizică sau juridică poate avea și are un singur
patrimoniu.
• Inalienabilitatea patrimoniului este un caracter strans legat de persoana căreia îi aparține,
atata timp cat ea există ca subiect de drept civil. În ce privește persoanele fizice deși pot
înstrăina un drept și uneori chiar o obligație, ele nu pot transmite altei persoane, prin acte
întregul lor patrimoniu. El se va transmite numai pentru cauza de moarte, prin
succesiune, în momentul încetării din viată a titularului său. În cazul persoanelor juridice
transmisiunea întregului patrimoniu are loc numai în cazul încetării lor în urma
reorganizării prin comasare și prin divizare totală. În cursul existenței persoanelor
juridice este totuși posibilă transmisiunea unei cote-părți din patrimoniu în cazul

8
 reorganizării lor, pe calea divizării parțiale sau desprinderii, către o persoană juridică
existentă sau care astfel se înființează.
• Divizibilitatea patrimoniului. Cu toate că patrimoniul oricărei persoane este unic, aceasta
nu înseamnă că el ar fi indivizibil, în sensul că toate elementele sale ar avea unul și
același regim juridic. Dimpotrivă patrimoniul este divizibil în două sau mai multe grupe
sau mase de drepturi și obligații fiecare avand o anume destinatie sau afectațiune și pe
cale de conseciță un regim distinct și determinat.

Concluzie:

În concluzie pot spune că patrimoniul nu este nici prea legat de persoana, dar nici nu face
complet abstracţie de ea. Dreptul de a avea patrimoniu este unul din atributele personalităţii. O
persoana poate avea mai multe patrimonii sau fracţiuni de patrimoniu ori de cate ori anumite
bunuri sunt supuse unei afectaţiune speciale.

Patrimoniul este o universalitate juridica, ceea ce înseamnă ca aceasta universalitate este

independentă de elementele ce o compun, adică de drepturile si obligaţiile ce-i formează
conţinutul, care pot dispărea, pot sa se micşoreze ori sa se mărească, activul si pasivul
patrimoniului se poate micşora sau mări, dar patrimoniul ca entitate abstractă, independentă de
elementele sale, rămane acelaşi.

Acelaşi caracter al patrimoniului rezultă din doua principii si anume:

1. cel format de art.1718 CC român., potrivit căruia este obligat personal, este ţinut de a-și
îndeplini îndatoririle cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare;

2. acela că la moartea persoanei, patrimoniul, ca și universalitate de drepturi și obligaţii,

trece la moştenitorii ei( art.781 si 784 CC român ).

9
 Bibliografie:

1. Codul civil al Romaniei

2. C. Bîrsan, "Drept civil. Drepturile reale principale", Ed. ALL Beck, Bucuresti, 2001;
3. V. Stoica, "Notiunea juridica de patrimoniu", în "Pandectele Române", Supliment 2003 -
140 de ani de la nasterea lui Constantin Hamangiu, p. 177-220;
4. G. Lutescu, "Teoria generala a drepturilor reale", Bucuresti, 1947, p. 9-80.

10