Ghid de elaborare a unei lucrări

de licență în asistența socială

Coord.  Ioan  Durnescu  

2012
  

CUPRINS  

Ghid  de  elaborare  a  unei  lucrări  de  licență  .................................................................................  3  

Introducere  ............................................................................................................................................  3  
Cum  vă  alegeți  tema  lucrării  de  licență?  ......................................................................................  5  
Cum  vă  alegeți  profesorul  coordonator?  .....................................................................................  6  
Cum  abordați  cercetarea  bibliografică  ?  ......................................................................................  7  
Trimiterile  bibliografice  și  bibliografia  .......................................................................................  8  
Conținutul  lucrării  de  licență  .........................................................................................................  12  
Cum  susțineți  lucrarea  de  licență?  ...............................................................................................  14  
Câteva  sfaturi  practice  .....................................................................................................................  14  
Bibliografie...........................................................................................................................................  15  

 
 Ghid  de  elaborare  a  unei  lucrări  de  
licență  
Introducere
Scopul  acestei  lucrări  este  de  a  vă  orienta  în  procesul  de  elaborare  a  lucrării  de  licență.  După  cum  
veți  observa,  stilul  abordat  este  unul  apropiat  și  direct,  comunicarea  fiind  concepută  sub  forma  unui  
dialog.   Vă   veți   întreba   cum   am   conceput   un   dialog   în   condițiile   în   care   voi   nu   puteti   participa   direct  
și  imediat?  Acest ghid se bazează pe experiența cadrelor didactice ale Facultății în coordonarea
lucrărilor de licență. Prin  urmare,  în  acest  material  vom  încerca  să  vă  răspundem  la  întrebările  pe  
care   deja   ni   le-­‐ați   adresat   în   ultimii   ani.   În   cazul   în   care   vom   descoperi   noi   întrebări,   ne   vom  
întoarce   la   acest   manual   și   îl   vom   complete,   astfel   încât   zonele   de   confuzie   sau   nesiguranță   să   se  
restrângă  cât  mai  mult.    
 
Acest  manual  nu  va  înlocui  munca  voastră  de  cercetare,  căutare  și  elaborare,  ci  vă  va  îndruma  în  tot  
acest  parcurs.  Cele  mai  multe  dintre  recomandări  se  vor  referi  la  aspectele  care  țin  de  procesul  de  
elaborare  a  unei  lucrări  de  licență  și  la  forma  acesteia.  Ne  vom  referi,  deci,  la  cum  să  vă  alegeți  tema  
lucrării,   cum   să   vă   alegeți   coordonatorul,   cum   să   abordați   cercetarea   bibliografică   etc.,   dar   vom  
discuta,   de   asemenea,   și   despre   cum   să   realizați   trimiterile   bibliografice   sau   cum   să   structurați  
partea  practică  sau  de  cercetare  științifică  a  lucrării.    
 
Așa   cum   vă   imaginați,   lucrarea   de   față   nu   are   pretenții   de   originalitate.   Cele   mai   multe   dintre  
aspectele   abordate   de   către   noi   aici   sunt   deja   tratate   savant   în   alte   lucrări   de   referință   (Anghel,  
2005;   Chelcea,   2007;   Eco,   2006;   Ferreol   și   Flageul,   1998;   Hart,   1998   etc.).   Contribuția   acestui  
material   este   în   a   organiza   și   adapta   exigențele   academice   la   specificul   lucrării   de   licență   în  
domeniul  asistenței  sociale.  Așa  cum  și  domeniul  este  într-­‐o  permanentă  dinamică,  și  o  parte  dintre  
exigențele  academice  se  pot  schimba  în  timp.  Prin  urmare,  acest  material  trebuie  privit  mai  degrabă  
ca  un  instrument  de  lucru  ce  se  va  actualiza  și  adapta  periodic.    
 
Sunteți  în  anul  II  sau  III  la  Facultatea  de  Sociologie  și  Asistență  Socială,  Secția  de  Asistență  Socială  și    
în   curând,   veți   absolvi   această   facultate.   Lucrarea   de   licență   este   ultimul   examen   pe   care   îl   veți  
susține  în  calitate  de  studenți  la  nivel  de  licență.  Așadar,  alături  de  notele  de  pe  parcurs,  lucrarea  de  
licență  trebuie  să  demonstreze  cât  mai  elocvent  nivelul  cunoștințelor  și  al  competențelor  dezvoltate  
în  cei  trei  ani  de  studiu.  Dar  care  sunt  aceste  competențe?    
În   Matricea   Cadrului   Național   al   Calificărilor   din   Învățământul   Superior   sunt   identificate   șase  
competențe   specifice   ale   asistentului   social   și   trei   competențe   transversale.   Cele   șase   competențe  
profesionale  specifice  sunt:    
‘C1.   Identificare,   culegere   de   informații,   documentare,   evaluare   și   înregistrare   a   informațiilor,  
analiză,   evaluare   și   intervenții   specifice   pentru   reducerea   riscurilor   sociale   de   la   nivel   individual,  
familial,  de  grup,  comunitar  și  societal;  
C2.    Elaborare,  impementare  și  evaluare  a  proiectelor,  programelor  și  politicilor  de  asistență  socială  
pentru  diferite  categorii  vulnerabile;  
C3.   Dezvoltarea   serviciilor   și   activităților   de   prevenire   precum   și   a   celor   de   suport   acordate  
beneficiarilor  sistemului  de  asistență  socială;  
C4.  Consultanță  în  accesarea  resurselor  comunitare  pentru  persoanele  și  grupurile  sociale  excluse  
sau  aflate  în  risc  de  excluziune  socială  (instituții,  servicii,  beneficii  de  asistență  socială);  
C5.  Consiliere  și  alte  metode  de  intervenție  specializată  acordate  în  mediul  familial  sau  instituțional  
(spitale,   școli,   penitenciare,   centre   anti-­‐drog,   instituții   specializate   de   asistență   socială   etc.)   cu  
respectarea  valorilor  și  principiilor  specifice  asistenței  sociale;    
C6.  Comunicare  și  relaționare  profesională  cu  beneficiarii  și  alți  actori  sociali  implicați.’  
 
Pe   lângă   aceste   comptetențe   specifice   asistenței   sociale,   Cadrul   Național   al   Calificărilor   mai  
identifică   și   trei   competențe   transversale,   adică   competențe   care   transcend   unui   singur   domeniu  
profesional,   cum   ar   fi:   lucrul   în   echipă,   folosirea   unei   limbi   străine   etc.   Cele   trei   competențe  
transversale  menționate  pentru  asistentul  social  sunt:  
 
‘CT1.  Abordarea  obiectivă  și  argumentată  atât  teoretic,  cât  și  practic,  a  unor  situații  –  problemă  în  
vederea  soluționării  eficiente  a  acestora  cu  respectarea  valorilor  și  principiilor  specifice  asistenței  
sociale;  
CT2.  Aplicarea  tehnicilor  de  muncă  eficientă  în  echipă  transdisciplinară  pe  diverse  paliere  ierarhice  
la  nivel  intra-­‐  și  interorganizațional;  
CT3.   Autoevaluarea   obiectivă   a   nevoii   de   formare   profesională   și   identificarea   resurselor   și  
modalităților   de   dezvoltare   personală   și   profesională   în   scopul   inserției   și   adaptării   la   cerințele  
pieței  muncii.’  
   
Cele   mai   multe   dintre   aceste   competențe   se   regăsesc   în   următoarea   declarație   prevăzută   în  
suplimentul  de  diplomă:    
‘Planul   de   învățământ   cuprinde   discipline   ce   au   ca   obiective   dobândirea   de   către  
studenţi  a  competenţelor  privind  elaborarea,  implementarea  şi  evaluarea  proiectelor,  
programelor   si   politicilor   de   asistenţă   socială,   a   planurilor   de   evaluare   şi   intervenţie  
individualizate  adresate  persoanelor,  familiilor  şi  grupurilor  vulnerabile.  Cunoștințele  
şi  abilităţile  dobândite  permit  studenților  să  identifice,  să  analizeze  și  să  implementeze  
intervenţii  specifice  pentru  reducerea  riscurilor  sociale  de  la  nivel,  individual,  familial,  
de   grup,   comunitar   și   societal;     să   dezvolte   servicii   şi   activităţi   de   prevenire,   precum   şi  
acţiuni   de   suport   acordate   beneficiarilor   sistemului   de   asistenţă   socială;   să   ofere  
consultanţă   în   accesarea   resurselor   sociale   formale   (instituţii,   servicii,   prestaţii)   sau  
informale  (familie  etc.),  pentru  persoanele  şi  grupurile  sociale  excluse  sau  aflate  la  risc  
de  excludere  socială;  să  utilizeze  diferite  metode  de  intervenţie  specializată  în  mediul  
familial   sau   instituţional   (spitale,   şcoli,   penitenciare,   centre   anti-­‐drog,   instituţii  
specializate   de   asistenţă   socială   etc.)   cu   respectarea   valorilor   și   principiilor   specifice  
asistenţei   sociale,   în   urma   dobândirii   abilităților   de   comunicare   şi   relaţionare  
profesională  cu  beneficiarii  și  cu  alți  actori  sociali  implicați.’  
  
Cu   alte   cuvinte,   prin   lucrarea   de   licență   va   trebui   să   demonstrați   că   dispuneți   de   competențe  
precum:    
-­‐   să   elaborați,   implementați   sau   să   evaluați   proiecte,   programe,   politici,   planuri   de   evaluare   și  
intervenție  individualizate,  adresate  persoanelor  și  grupurilor  vulnerabile;  
-­‐  să  identificați,  să  analizați  sau  să  implementați  intervenții  specifice;  
-­‐  să  dezvoltați  servicii  și  activități  de  prevenire  sau  acțiuni  de  suport;  
-­‐  să  acordați  consultanță  în  accesarea  resurselor;  
-­‐  să  utilizați  diferite  metode  de  intervenție  specializată;  
-­‐  să  comunicați  și  să  relaționați  cu  beneficiarii  sau  cu  alți  actori  sociali.    
 
Desigur  că  nu  veți  putea  într-­‐o  lucrare  scrisă  să  demonstrați  toate  aceste  competențe,  cu  atât  mai  
mult  cu  cât  unele  țin  de  registrul  oralității  (vezi  competențele  de  relaționare).  Este,  însă,  important  
să  demonstrați  că  în  intervenția  voastră  sau  în  cercetare  ați  făcut  uz  și  de  acestea.    
 
Ca  nivel  al  abordării,  ne  așteptăm  ca  la  licență,  voi  să  cunoașteți,  să  descrieți  și  să  utilizați  în  mod  
corect  conceptele,  metodele  și  tehnicile  pe  care  le-­‐ați  studiat.  Prin  urmare,  ne  așteptăm  ca  lucrările  
voastre   să   fie   preponderent   descriptive   (Hart,   1998).   Evident   că   vom   aprecia   dacă   ați   încerca   și  
abordări  analitice  sau  evaluative,  pline  de  discuții  conceptuale  sau  teoretice,  însă  acestea  vor  deveni  
cerințe  obligatorii  abia  la  nivel  de  master  sau  doctorat.          

Cum vă alegeți tema lucrării de licență?

 
Timp  de  mai  multe  luni  veți  lucra  intensiv  asupra  unei  singure  teme.  Prin  urmare,  este  esențial  să  
vă  alegeți  o  temă  care  vă  stimulează  curiozitatea  și  motivația  de  a  căuta  și  aprofunda.  Dacă  nu  veți  
lucra  cu  o  temă  interesantă,  vă  va  fi  dificil  să  zăboviți  așa  mult  timp  asupra  acesteia.  Veți  fi  tentați  să  
abandonați   sau   să   o   schimbați,   ceea   ce   vă   va   atrage   crize   de   timp   sau   neînțelegeri   cu   profesorul  
coordonator.  Deci,  este  important  să  vă  alegeți  o  temă  interesantă  !!  Dar  nu  este  suficient  ca  tema  să  
fie   interesantă.   Aceasta   trebuie   să   fie   și   realistă.   Ni   s-­‐a   întâmplat   să   fim   solicitați   să   coordonăm  
lucrări   de   licență   cu   tema   ‘Modalități   de   racolare   în   industria   sexului   comercial   și   intervenții   ale  
asistentului  social’.  O  astfel  de  temă  este,  fără  îndoială,  interesantă,  însă  este  și  extrem  de  dificil  și  
chiar   periculos   de   abordat.   Negocierea   accesului   la   informație,   strategiile   de   cercetare,   aspectele  
etice   sau   chiar   legale   implicate   în   abordarea   temei   sunt   de   natură   să   descurajeze   și   pe   cei   mai  
experimentați  cercetători.  Prin  urmare,  tema  trebuie  să  fie  interesantă  și  abordabilă.    
O   altă   condiție   esențială   a   temei   este   ca   acesta   să   fie   din   domeniul   asistenței   sociale.   În   final,   veți  
obține   licență   în   domeniul   asistenței   sociale.   De   aceea   nu   este   potrivit   să   abordați   teme   strict  
juridice   (ex.   Efectele   căsătoriei   putative)   sau   de   altă   natură.   Chiar   dacă   ați   urmat   un   modul   de  
specializare   în   consiliere,   asistența   socială   a   familiei   și   copilului,   asistența   socială   a   grupurilor   de  
risc,   politici   sociale,   probațiune   etc.,   abordarea   temei   trebuie   să   pună   în   evidență   perspectiva  
asistenței  sociale  asupra  subiectului  în  discuție.    
Mai   mult   decât   atât,   tema   trebuie   să   fie   bine   definită.   Am   întâlnit   frecvent   titluri   cum   ar   fi  
‘Delincvența   juvenilă’.   După   cum   observați,   denumirea   lucrării   ne   trimite   cu   gândul   la   un   întreg  
domeniu.  Ne   putem  aștepta   la   un  adevărat  compendiu  de  teorii  explicative,  teorii   ale   intervenției,  
legislație,  studii  comparate  etc.  De  cele  mai  multe  ori,  însă,  lucrările  de  licență  se  referă  la  un  anumit  
aspect  al  delincvenței  juvenile:  fie  abordează  tratamentul  aplicat  minorilor  în  centrele  de  reeducare  
sau  în  serviciile  de  probațiune,  fie  vorbesc  despre  politici  sociale  de  suport  în  cazul  minorului  care  
nu  răspunde  penal  etc.  Nu  am  întâlnit  încă  o  lucrare  de  licență  care  să  cuprindă  enciclopedic  toate  
aspectele   delincvenței   juvenile   (și   nici   nu   ar   trebui   !!).   Ceea   ce   trebuie   reținut   din   acestă   discuție  
este  că  tema  sau  titlul  lucrării  trebuie  să  surprindă  un  aspect  clar  și  abordabil  în  cuprinsul  lucrării  
de   licență.   Strâns   legat   de   acest   aspect   al   delimitării   temei,   este   important   de   precizat   că   nici   o  
abordare   prea   îngustă   nu   este   de   dorit.   Continuând   exemplul   de   mai   sus,   vă   puteți   imagina   ce   ar  
însemna   să   vă   alegeți   o   temă   cum   ar   fi:   Tratamentul   aplicat   în   centrele   de   reeducare   asupra  
minorilor   cu   vârsta   de   14   ani.   În   primul   rând,   nu   veți   găsi   literatură   suficientă   care   să   abordeze  
strict  această  vârstă.  În  al  doilea  rând,  nu  veți  identifica  decât  foarte  puțini  subiecți  pentru  partea  de  
cercetare.   După   cum   vedeți,   o   temă   prea   îngustă   vă   condamnă   la   o   lucrare   pauperă   în   surse  
bibliografice  și  la  o  cercetare  bazată  pe  un  număr  foarte  mic  de  subiecți.    
De  asemenea,  atunci  când  vă  alegeți  tema  este  bine  să  vă  puneți  întrebarea  ”ce  pot  aduce  nou  prin  
lucrarea   sau   cercetarea   mea?”.   De   cele   mai   multe   ori,   răspunsul   nu   este   facil   încă   de   la   începutul  
redactării   lucrării,   dar   pe   măsură   ce   vă   documentați   și   scrieți   vă   pot   veni   idei   noi   de   interpretare  
sau  puteți  analiza  un  fenomen  social  dintr-­‐o  nouă  perspectivă  teoretică.    
 
Pentru  a  concluziona  la  acest  paragraf,  vă  sugerăm  ca  tema:  
-­‐  să  fie  interesantă,  să  aveți  o  afinitate  deosebită  pentru  subiectul  respectiv,    
-­‐  să  fie  abordabilă  sau  posibil  de  realizat,    
-­‐  să  fie  realizată  din  perspectiva  asistenței  sociale,    
-­‐  să  aducă  un  plus  de  cunoaștere,  
-­‐  să  fie  bine  definită  -­‐  nici  prea  generoasă,  dar  nici  prea  îngustă.    

Cum vă alegeți profesorul coordonator?

 
Știm   din   experiența   anilor   precedenți   că   unii   studenți   au   tendința   de   a-­‐și   alege   profesorul  
coordonator  dintre  profesorii  cunoscuți  ca  fiind  mai  aproape  de  studenți  sau  mai  disponibili  pentru  
a  oferi  orientare,  bibliografie  etc.  Nu  negăm  că  aceste  criterii  sunt  importante,  însă  sugerăm  că  alte  
considerente   ar   trebui   să   aibă   prioritate   în   alegerea   coordonatorului.   NU   ALEGEȚI   ÎNTÂI  
COORDONATORUL  ȘI  APOI  TEMA,  CI  INVERS  !!!    
După   ce   v-­‐ați   oprit   asupra   unei   teme   care   răspunde   satisfăcător   cerințelor   expuse   în   paragraful  
precedent,   este   necesar   să   vă   găndiți   care   sunt   profesorii   care   v-­‐ar   putea   îndruma   competent   în  
demersul  vostru.  Chiar  dacâ  vi  se  pare  că  profesorii  voștri  sunt  cunoscători  în  toate  domeniile  sau  
subdomeniile  asistenței  sociale  (!),  trebuie  să  știți  că  există,  totuși,  o  specializare  a  fiecăruia  dintre  
noi.  Dar  cum  puteți  ști  care  este  specializarea  fiecăruia  dintre  profesori?  Sunt  câteva  modalități  prin  
care  puteți  afla  răspunsul  la  acestă  întrebare:  
 1. profesorii   sunt   în   general   specializați   în   funcție   de   cursurile   sau   seminariile   pe   care   le  
susțin.   Spre   exemplu,   dacă   vă   alegeți   o   temă   din   domeniul   abuzului   asupra   copilului,  
probabil   că   cei   mai   competenți   să   vă   îndrume   ar   fi   profesorii   care   susțin   cursurile   sau  
seminariile  de  asistența  socială  a  victimelor  violenței  domestice  sau  de  protecție  a  copilului.      
2. dacă  primul  criteriu  nu  vă  clarifică  deplin,  puteți  să  consultați  CV-­‐ul  profesorilor  de  pe  site-­‐
ul   Facultății.   De   obicei,   specializarea   profesorului   rezultă   imediat   din   lista   de   lucrări  
publicate.  Probabil  că  specializarea  sau  preocuparea  principală  a  profesorului  rezultă  ușor  
din  lista  publicațiilor  recente.    
3. dacă  încă  aveți  semne  de  întrebare  sau  sunteți  nesiguri,  puteți  să  vă  consultați  cu  colegii  sau  
cu  profesorii  cu  care  aveți  cursuri  sau  seminarii.    
Avantajul  de  a  avea  un  profesor  coordonator  specializat  pe  tema  pe  care  intenționați  să  o  abordați  
este  că  acesta  este  informat  cu  privire  la  cele  mai  noi  teorii,  cele  mai  recente  acte  normative  sau  cele  
mai   actuale   tehnici   de   intervenție   și,   prin   urmare,   vă   va   orienta   mult   mai   riguros   în   hățișul  
informațional.    
 
De  regulă,  vă  veți  întâlni  cu  profesorul  coordonator  săptamânal  pentru  a  discuta  despre  progresul  
sau   dificultățile   ‘creației’   voastre.   Înainte   de   depunerea   lucrării   la   secretariat,   profesorul  
coordonator  va  aviza  lucrarea,  ceea  ce  înseamnă  că,  din  punctul  lui  de  vedere,  aceasta  este  suficient  
de  bună  pentru  a  fi  prezentată  comisiei.    

Cum abordați cercetarea bibliografică?

 
V-­‐ați  stabilit  tema  și  coordonatorul  lucrării  de  licență.  Acum  trebuie  să  începeți  partea  cea  mai  
interesantă  a  demersului  vostru:  elaborarea  lucrării.    
De   obicei,   o   nouă   lucrare   începe   prin   a   studia   ce   s-­‐a   scris   ori   s-­‐a   publicat   anterior   pe   subiectul  
respectiv.  Această  etapă  poartă  denumirea  de  documentare  sau  de  evaluare  a  literaturii  (literature  
review,  engl.).    
Unde  vă  puteți  documenta  pe  un  anumit  subiect?  Sunt  câteva  opțiuni  pe  care  le  puteți  explora.  Aici  
amintim  câteva:  
- alte  lucrări  de  licență  pe  tema  respectivă,  
- lucrări  de  doctorat,    
- catalogul  bibliotecii,  
- baze  de  date  internaționale,  
- reviste  și  jurnale  științifice  etc.    
Lucrările  de  licență  sau  cele  de  doctorat  pot  fi  găsite  în  secțiunile  speciale  ale  bibliotecilor,  inclusiv  
în  biblioteca  Facultății  noastre.    
Catalogul  bibliotecii  noastre  este  electronic  și  deja  v-­‐ați  familiarizat  cu  opțiunile  de  căutare  (după  
subiect  sau  după  autor).    
 
O   altă   sursă   importantă   de   bibliografie   sunt   bazele   de   date   internaționale.   Biblioteca   Centrală  
Universitară  (BCU)  are  acces  la  o  serie  de  baze  de  date  internaționale  ce  pot  fi  identificate  la  adresa:    
http://www.bcub.ro/resurse-­‐electronice/baze-­‐de-­‐date-­‐stiintifice    
 
Dacă  accesați  acest  link  de  pe  un  computer  al  BCU  sau  oricare  filială  a  acesteia  ori  folosind  server-­‐ul  
Facultății  nostre  (prin  WI-­‐FI),  puteți  accesa  aceste  baze  de  date  și  aveți  permisiunea  de  a  descărca  
gratuit  conținutul  articolelor  care  vă  interesează.    
Cele  mai  utile  baze  de  date  internaționale  pentru  științele  sociale  sunt:    
- Wiley-­‐Blackwell,  
- ProQuest,  
- SAGE,  
- EBSCO,  
- Oxford  Journals.    
Criteriile   de   căutare   în   aceste   baze   de   date   internaționale   sunt   asemănătoare   cu   cele   utilizate   în  
cataloagele   bibliotecii   noastre.   Pentru   orice   nelămuriri,   vă   puteți   adresa   cu   încredere  
bibliotecarilor.    
 
Un   alt   început   al   etapei   de   documentare   este   Google   Scholar   sau   dicționarele   și   enciclopediile.   De  
regulă,   acestea   oferă   o   viziune   generală   asupra   domeniului   studiat   și   trimit   la   o   serie   de   lucrări  
clasice  pentru  acel  subiect.    
 
Atunci   când   urmăriți   să   aflați   semnificația   unui   concept,   nu   utilizați   dicționare   explicative   ale   limbii  
române,  ci  dicționare  sau  enciclopedii  specializate  !!  
 
La  sala  de  lectură  veți  putea  găsi  numeroase  reviste  și  jurnale  științifice.  Nu  ezitați  să  le  studiați.  Aici  
veți   putea   găsi   numeroase   noutăți   din   domeniul   asistenței   sociale.   În   Revista   de   Asistență   Socială  
veți  găsi  cu  siguranță  articole,  statistici  etc.  ce  vă  sunt  necesare  în  elaborarea  lucrării  de  licență.  
 
Un   exemplu   util   de   cercetare   bibliografică   ne   oferă   Eco   (2006)   în   subcapitolul   III.2.4.   Biblioteca   din  
Alexandria:  un  experiment  (pp.  123-­‐156).  Același  autor  prezintă  în  mod  foarte  prietenos  care  sunt  
principalele   tipuri   de   instrumente   sau   fișe   (fișa   de   lectură,   fișa   bibliografică   etc.)   ce   pot   fi   folosite   în  
etapa  de  cercetare  bibliografică.  
 

Trimiterile bibliografice și bibliografia

 
Una  dintre  marile  probleme  cu  care  se  confruntă  lumea  academică  este  plagiatul.  Pe  scurt,  plagiatul  
este  un  furt  de  idei,  texte,  brevete  etc.  Cu  alte  cuvinte,  plagiatul  este  un  furt  de  creație  intelectuală.  
Am  ales  să  abordăm  acest  subiect  în  acest  paragraf  deorece  am  observat  că,  de  cele  mai  multe  ori,  
studenții  nu  intenționează  să  fure,  ci  nu  cunosc  suficient  de  bine  modalitățile  corecte  de  trimitere  
bibliografică.   De   aceea,   în   lucrările   de   licență   am   identificat   de   numeroase   ori   forme   incorecte   de  
trimitere  bibliografică,  cum  ar  fi:  copierea  parțială,  citare  neatribuită,  menționarea  incompletă  sau  
colajul   (pentru   mai   multe   detalii   despre   Plagiat,   vizitați   http://www.fjsc.ro/ro/informatii/206-­‐
Ghid-­‐impotriva-­‐plagiatului1).   Din   păcate,   chiar   și   aceste   forme   incorecte   de   trimitere   bibliografică  
pot  crea  impresia  de  plagiat  și  pot  fi  sancționate  în  consecință.  Facultatea  noastră  duce  o  politică  de  
‘toleranță  zero’  față  de  plagiat.  Sancțiunea  pentru  această  faptă  este  exmatricularea.    
Pentru  a  evita  o  astfel  de  situație  nefericită,  puteți  să  folosiți  cu  succes  un  principiu  enunțat  de  către  
Umberto   Eco:   ‘a   cita   este   ca   și   cum   ai   depune   mărturie   într-­‐un   proces’   (2006:   230).   Prin   urmare,  
‘referința   trebuie   să   fie   exactă   și   punctuală   (nu   se   citează   un   autor   fără   a   spune   din   ce   carte   și   ce  
pagină)  și  să  poată  fi  verificată  de  oricine’  (Eco,  2006:  230).    
Cele  mai  cunoscute  sisteme  de  referințe  bibliografice  sunt  (Chelcea,  2007b):    
- sistemul  autor-­‐număr  –  cel  cu  trimitere  numerică  la  subsolul  paginii,  
- sistemul  autor-­‐dată  –  cunoscut  și  sub  denumirea  de  sistem  Harvard.    
 
Ambele  sisteme  de  trimitere  bibliografică  sunt  corecte,  însă  acestea  NU  trebuie  să  apară  simultan  în  
același   text.   Prin   urmare,   va   trebui   să   decideți   ce   sistem   veți   folosi,   după   care   veți   fi   consecvenți  
până   la   sfărșitul   lucrării.   De   regulă,   se   consideră   că   un   text   cu   multiple   trimiteri   bibliografice   se  
citește  mai  ușor  dacă  se  folosește  sistemul  autor-­‐număr.    
 
Sistemul  autor-­‐număr  
Pare  să  fie  cel  mai  vechi  sistem  de  trimitere  bibliografică  și  constă  în  plasarea  unei  note  de  subsol  în  
urma  textului  citat:  
Ex.  
‘De  obicei,  într-­‐o  teză,  se  citează  multe  texte  ale  altora:  textul-­‐obiect  al  lucrării  voastre,  mai  
exact  sursa  primară,  și  literatura  critică  legată  de  subiect,  sursele  secundare’  2        
 
Dacă   utilizați   o   versiune   a   procesorului   de   text   WORD,   procedeul   tehnic   presupune   plasarea  
cursorului  la  capătul  citatului  și  accesarea  butonului  Insert  din  bara  de  sus.  Din  meniul  desfășurat  
alegeți   Footnote   de   unde   puteți   alege   mai   multe   opțiuni.   În   exemplul   nostru   am   folosit   opțiunea  
Footnotes  –  Bottom  of  page.    
Notele   de   subsol   se   așează   în   ordinea   apariției   lor   în   text   și,   apoi,   trimiterile   bibliografice   sunt  
reluate  în  ordine  alfabetică  la  sfâșitul  lucrării  (”bibliografie”/”referințe  bibliografice”).    
 
Sistemul  autor-­‐dată  
În  sistemul  autor-­‐dată,  studentul  va  insera  direct  în  text,  între  paranteze,  numele  autorului,  anul  
publicării  și,  eventual,  pagina  de  unde  este  extras  citatul.    
 
Ex.  
În  opinia  lui  Hart  (2008),  lectura  în  vederii  evaluării  este  diferită  de  lectura  de  plăcere.    
sau  
Lectura  de  evaluare  este  diferită  de  lectura  de  plăcere  (Hart,  2008).    
 

1
Accesat în data de 09.01.2012
2
Umberto Eco, Cum se face o teză de licență, Iași, POLIROM, 2006, p. 221
În  cazul  în  care  lucrarea  citată  este  scrisă  de  trei  sau  mai  mulți  autori,  se  va  trece  primul  autor,  după  
care  sintagma  ‘și  colegii’  sau  ‘et  al.’,  anul  apariției  și,  eventual,  pagina.    
 
În   acest   caz,   cititorul   are   direct   în   text   trimiterea   bibliografică   și   nu   mai   trebuie   să   caute   la   subsolul  
paginii  această  informație.    
Ca   și   în   celălalt   sistem,   toate   referințele   din   text   trebuie   să   se   regăsească   în   ordine   alfabetică   la  
sfărșitul  lucrării.  
 
ATENȚIE  !!  
Bibliografia  finală  se  organizează  în  ordine  alfabetică,  după  NUMELE  autorului  și  nu  a  prenumelui.    
Ex.  
Anghel,  P.  (2005)  Tehnici  de  redactare.  EITA      
 
Un  caz  mai  special  este  cel  al  trimiterilor  bibliografice  la  lucrări  care  au  apărut  cu  mult  timp  în  urmă  
și   au   fost   re-­‐editate   sau   traduse   și   publicate   de   curând.   În   acest   caz,   este   indicat   ca   anul   primei  
apariții   sau   anul   ediției   care   a   fost   traduse   să   fie   specificat   între   paranteze   pătrate.   În   acest   mod,  
evităm  să  creem  confuzia  că  autori  care  au  scris  cu  multe  secole  în  urmă  ne  sunt  contemporani.    
 
Ex.    
Durkheim,  E.  [1897]  (1993).  Despre  sinucidere.  Iași:  Editura  Institutul  European      
 
Un  articol  se  citează  după  cum  urmează:  
 
Blair,   T.   J.   și   Buzducea   D.   (2007).   ‘Romanian   Pediatric   AIDS   Cases   as   Adolescents:   Acquisition  
Routes,  Current  Risk  Behaviors,  and  Psychological  Correlate’  în  AIDS  and  Behavior,  11  (5):  pp.  716-­‐
725.    
 
Titlul  articolului  este  redactat  între  ghilimele.  Titlul  publicației  este  redat  în  italice.  Cifrele  11  și  5  
reprezintă   volumul   și,   respectiv,   numărul   publicației.   NU   UITAȚI   SĂ   PRECIZAȚI   PAGINILE   LA   CARE  
A   FOST   PUBLICAT   ARTICOLUL   !!!   Aceste   ultime   detalii   vor   ușura   cu   mult   localizarea   corectă   și  
rapidă  a  lucrării.    
 
Atunci   când   utilizați   un   capitol   dintr-­‐un   volum   colectiv,   trebuie   să   trimiteți   la   autorul   capitolului  
respectiv  și  nu  la  editorul  sau  coordonatorul  volumului.    
Ex.    
- în  text  –  (Witec,  2011)  
- în  bibliografia  finală  –  Witec,  S.  (2011)  ‘Valori  și  principii  în  probațiune’.  În  Ioan  Durnescu  
(Coord.).  Probațiunea:Teorii,  Legislație  și  Practică.  pp.  387-­‐399.  Iași:  POLIROM.    
 
Se  întâmplă  uneori  ca  în  lucrarea  de  licență  să  folosiți  idei  expuse  în  cursurile  la  care  ați  participat  
pe  durata  studiilor.  Prelegerile  profesorilor  pot  fi  citate  după  cum  urmează:  
Ex.  
- în  text  –  (Mardare,  2011)  
 - în   bibliografia   finală   –   Mardare,   E.I.   (2011)   Consiliere   și   terapii   familiale.   Curs   universitar  
nepublicat.  Facultatea  de  Sociologie  și  Asistență  Socială.  Universitatea  din  București.    
 
O   altă   situație   frecventă   este   aceea   în   care   nu   aveți   acces   direct   la   lucrarea   citată,   ci   la   lucrări  
intermediare   care   prezintă   ideile   cuprinse   în   lucrarea   citată.   Sunt   așa   numitele   ‘surse   de   mâna   a  
doua’.  Desigur  că  acestă  situație  nu  este  una  fericită.  Ideal  ar  fi  să  citiți  și  să  citați  lucrările  originale.  
Înțelegem,  însă,  că  uneori  lucrarea  originală  nu  este  disponibilă  în  bibliotecile  din  România    sau  că  
voi  nu  ați  reușit  să  o  localizați.  În  acest  caz,  din  onestitate,  trebuie  să  arătați  că  ideea  aparține  unui  
anumit  autor,  însă  voi  ați  găsit-­‐o  într-­‐o  altă  lucrare.    
 
Ex.    
- în   text   –   dacă   este   normal   ca   în   toate   societățile   să   existe   crime,   este   normal   ca   în   toate  
societățile  să  existe  sisteme  de  sancționare  a  crimelor  (Durkheim,  citat  de  Chelcea,  2007).    
- în   bibliografia   finală   –   Chelcea,   S.   (2007a).   Metodologia   cercetării   sociologice.   Metode  
cantitative  și  calitative.  București:  Editura  Economică.    
 
Sunt   situații   în   care   găsiți   materiale   pe   care   le   considerați   interesante   pe   Internet.   Acestea   pot  
cuprinde   date   statistice,   site-­‐urile   unor   instituții   sau   organizații,   articole   de   presă,   etc.   Pentru  
citarea   unor   surse   din   mediul   online   regula   este   aceea   de   a   furniza   sursa   exactă     (link)   sau,   în   cazul  
site-­‐urilor   mai   dinamice,   cea   care   poate   oferi   cititorului   posibilitatea   de   a   accesa   sursa   originală.   De  
aceea,   pe   lângă   link-­‐ul   complet   se   menționează   și   data   accesării.   Totuși,   cu   excepția   situațiilor   în  
care  pe  Internet  se  regăsesc  date  statistice  sau  informații  care  provin  de  la  organizații  recunoscute  
(ex.  INS,  Eurostat,  WHO,  OECD,  UNHCR,  UNAIDS,  UNODC,  etc.),   utilizarea  acestor  surse  bibliografice  
este  de  evitat,  prioritate  având  sursele  științifice.  
  Ex.    
- în  text  –  la  nivelul  UE,  în  România  riscul  de  sărăcie  și  excluziune  socială  este  cel  mai  ridicat    
(Eurostat,  2012).  
- În  bibliografia  finală  -­‐  Eurostat Newsrelease (21/2012 din 08.02.2012) At risk of poverty or
social exclusion in the EU27. In 2010, 23% of the population were at risk of poverty or social
exclusion ...and 27% of children aged less than 18. Eurostat Press Office. Disponibil online în 8
februarie 2012: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/3-08022012-AP/EN/3-
08022012-AP-EN.PDF  
 
Anexele  se  așează,  de  regulă,  după  bibliografia  finală  a  lucrării.    
 
Acestea  sunt  cele  mai  uzuale  situații  întâlnite  în  lucrările  de  licență.  Pentru  clarificarea  altor  forme  
de   trimitere   bibliografică,   vă   recomandăm   cu   căldură   lucrările   publicate   de   Anghel   (2005)   și  
Chelcea  (2007b).    
 
 
 
Conținutul lucrării de licență
 
Probabil  că  primele  întrebări  pe  care  le  aude  fiecare  profesor  coordonator  din  partea  studenților  săi  
sunt  legate  de  numărul  de  pagini  pe  care  va  trebui  să  le  aibă  teza,   câte  capitole  trebuie  să  cuprindă  
aceasta  etc.  În  această  secțiune  vom  încerca  să  clarificăm  aceste  aspecte  de  conținut.    
 
Încă   de   la   început   trebuie   să   spunem   că   nu   avem   un   răspuns   standard   pentru   toate   lucrările   de  
licență.   În   funcție   de   temă,   de   gradul   de   aprofundare   a   acesteia,   de   nivelul   de   sinteză   și   așa   mai  
departe,  unele  lucrări  vor  fi  mai  elaborate,  iar  altele  vor  fi  mai  sintetice.    
Să   luăm   spre   exemplu   două   teme:   protecția   copilului   în   sistem   non-­‐rezidențial   și   reintegrarea  
socială   a   persoanelor   condamnate   pentru   infracțiuni   informatice.   Este   evident   că   prima   temă  
dispune   de   o   bibliografie   generoasă   și   de   o   cazuistică   diversă.   A   doua   temă,   însă,   nu   poate   beneficia  
decât  de  aportul  a  trei  articole  (două  în  limba  engleză  și  unul  în  românește)  și  de  o  teză  de  doctorat.  
Mai  mult,  numărul  subiecților  condamnați  pentru  acest  tip  de  fapte  este  foarte  limitat  ceea  ce  face  
ca  și  partea  de  cercetare  să  fie  anevoioasă.  În  concluzie,  ne  putem  aștepta  ca  lucrarea  referitoare  la  
protecția   copiilor   să   aibă   în   final   un   număr   mai   mare   de   cuvinte   decât   cea   privind   reintegrarea  
cyber-­‐infractorilor.    
Acestea   fiind   spuse,   probabil   că   putem   aprecia   că   o   lucrarea   de   licență   serioasă   ar   trebui   să  
cuprindă  între  20  000  și  30  000  de  cuvinte,  fără  bibliografie.  Dacă  lucrarea  are  mai  puține  cuvinte,  
înseamnă   că   ori   tema   nu   a   fost   bine   tratată,   ori   subiectul   nu   a   fost   bine   ales   (vezi   secțiunea   Cum   ne  
alegem  tema  lucrării  de  licență?).  Dacă  lucrarea  are  mai  multe  cuvinte,  înseamnă  că  tema  a  fost  prea  
largă  sau  că  studentul  nu  are  capacitate  de  sinteză.    
 
Pentru  a  afla  numărul  de  cuvinte  dintr-­‐o  lucrare  de  licență,  deschideți  documentul,  mergeți  la  Tools,  
din  bara  de  sus  a  procesorului  WORD,  și  apăsați  click  pe  opțiunea  Word  Count.    
 
În  ceea  ce  privește  numărul  de  capitole  sau  numărul  de  părți  ale  unei  lucrări  de  licență  vom  întâlni  
aceeași   situație:   acestea   depind   de   natura   temei.   Unele   teme   vor   putea   fi   tratate   în   trei-­‐   patru  
capitole,  altele  vor  avea  nevoie  de  patru-­‐cinci  capitole.    
 
De   regulă,   lucrările   de   licență   cuprind   două   părți:   partea   teoretică   și   partea   practică.   Această  
divizare  a  lucrării  trebuie  privită  mai  degrabă  ca  una  didactică.  Lucrarea  de  licență  ar  trebui  să  fie  
un  tot  unitar,  fără  discontinuități  discursive  sau  de  logică.    
În  partea  teoretică  sunt  prezentate  conceptele,  teoriile  explicative  sau  de  intervenție  principale  și,  
uneori,  cadrul  legal  al  temei.    
În  partea  aplicativă,  studenții  abordează  de  cele  mai  multe  ori  o  cercetare  pe  tema  lucrării.  Este  de  
subliniat   aici   că   partea   aplicativă   a   lucrării   poate   fi   realizată   cu   mai   multă   imaginație.   După   cum   am  
văzut  în  secțiunea  introductivă  a  acestui  Ghid,  în  lucrarea  de  licență  trebuie  să  demostrați  că  v-­‐ați  
însușit   o   serie   de   deprinderi   academice   sau   de   intervenție   cum   ar   fi:   să   elaborați,   să   evaluați  
programe,   politici,   planuri   de   evaluare   sau   de   intervenție;   să   analizați   intervenții   specifice,   să  
dezvoltați  servicii  etc.    
Prin   urmare,   în   partea   aplicativă   a   lucrării   puteți   aborda,   pe   lângă   cercetare,   și   analize   ale   unor  
programe  sau  politici,  planuri  de  intervenție  etc.    
Este  important  ca  partea  aplicativă  să  continue  în  mod  logic  partea  teoretică  și  să  ofere  răspunsuri  
sau  soluții  la  problemetica  studiată.  
Spre   exemplu,   dacă   tema   lucrării   voastre   este   ”Tipuri   de   intervenție   în   asistența   persoanelor  
vârsnice”,  în  partea  aplicativă  puteți  prezenta  mai  multe  Planuri  de  intervenție,  folosind  perspective  
teoretice  diferite.    
 
Pentru   a   vă   ușura   munca,   puteți   folosi   ca   structură   de   bază   a   lucrării   o   formă   adaptată   a   geometriei  
clasice  a  grădinilor  franceze  (Barilari,  citat  de  Ferreol  și  Flageul,  2007:  120):  
 
Introducere  și  prezentarea  temei  
Definirea  conceptelor  importante  
Prezentatrea  contextului  instituțional  
Prezentarea   Exemple  
principalelor  teorii  
explicative  
Prezentarea  legislației  relevante  
Partea  aplicativă  
Concluziile  lucrării  
Bibliografie  
 
Desigur   că   acestă   structură   este   una   orientativă,   ea   fiind   adaptabilă   în   funcție   de   specificul   temei.  
Spre   exemplu,   pot   exista   teme   la   care   prezentarea   legislației   relevante   să   nu   fie   necesară.   Structura  
finală  a  lucrării  va  fi  stabilită  împreună  cu  profesorul  coordonator.      
 
Așa   cum   am   arătat   anterior,   Ghidul   de   față   nu   își   propune   să   înlocuiască   sau   să   reia   conținutul  
cursurilor   sau   a   manualelor   de   metodologie,   ci   să   le   completeze   cu   sugestii   în   ceea   ce   privește  
utilizarea   acestora   în   procesul   de   elaborare   a   lucrării   de   licență.   Prin   urmare,   în   cazul   în   care   ați  
optat   în   partea   aplicativă   pentru   o   micro-­‐cercetare,   vă   sugerăm   să   folosiți   ca   bibliografie  
următoarele  lucrări  de  metodologie  a  cercetării  sociologice:  
 
Chelcea,   S.   (2007).   Metodologia   cercetării   sociologice.   Metode   cantitative   și   calitative.   București:  
Editura  Economică.  
Mărginean,  I.  (2000)(2004).  Proiectarea  cercetării  sociologice.  Iași:  POLIROM  
 
În   cazul   în   care   ați   decis   să   folosiți   în   partea   aplicativă   alte   metode   (ex.   Planuri   de   intervenție,  
analize   de   politici   sau   programe   etc.),   vă   recomandăm   să   utilizați   suportul   de   curs   de   la   materia  
corespunzătoare.    
 
Cum susțineți lucrarea de licență?
 
Odată   de   ați   predat   lucrarea   la   secretariat   trebuie   să   începeți   să   vă   pregătiți   pentru   susținerea   sa   în  
fața   comisiei.   De   regulă,   profesorul   coordonator   face   parte   din   comisia   la   care   veți   susține   lucrarea.  
Prezentarea  lucrării  durează  de  obicei  între  10  și  15  minute.  În  acest  interval  de  timp  trebuie  să-­‐i  
convingeți  pe  membrii  comisiei  că:  
1. voi  ați  elaborat  acea  lucrare,    
2. cunoașteți  foarte  bine  domeniul  abordat  în  lucrare,  
3. aveți  capacitatea  de  sinteză  necesară  să  prezentați  în  timp  foarte  scurt  conținutul  lucrării,    
4. aveți   capacitatea   de   a   prezenta   pe   scurt   elementele   cheie   și,   mai   ales,   concluziile   lucrării  
voastre,  
5. puteți  să  vă  argumentați  convingător  concluziile  la  care  ați  ajuns.    
Este  firesc  ca  prezentarea  lucrării  să  fie  însoțită  de  o  serie  de  emoții.  De  vreme  ce  acest  examen  este  
unul  dintr-­‐o  serie  lungă  de  examene  pe  care  le-­‐ați  susținut  în  timpul  facultății,  aveți  deja  mecanisme  
de  coping  care  vă  ajută  să  duceți  la  bun  sfărșit  acest  demers.    
Pentru  a  preveni,  totuși,  un  puțin  probabil  blocaj  discursiv,  vă  recomandăm  să  vă  notați  pe  o  pagină  
structura  generală  a  prezentării  pe  care  intenționați  să  o  susțineți.  Aceasta  nu  înseamnă  că,  în  fața  
comisiei,   veți   citi   acele   însemnări,   ci   că   vă   veți   putea   aminti   din   când   în   când   principalele   repere   ale  
prezentării  voastre.    
 
Nu  uitați  că  voi  sunteți  cei  care  cunosc  cel  mai  bine  conținutul  lucrării  voastre!!  

Câteva sfaturi practice

 
În  finalul  acestui  ghid,  v-­‐am  pregătit  câteva  pastile  de  sfaturi  practice   care  ar  trebui  să  vă  ajute  la  
redactarea  și  susținerea  lucrării  voastre:  
 
-­‐  lucrarea  să  fie  concisă,  sintetică  și  să  fie  actualizată  cu  ultimele  lucrări  în  domeniu;  
-­‐  în  partea  aplicativă,  respectiv  interpretarea  razultatelor  să  fie  comentate  din  perspectiva  teoriilor  
psiho-­‐sociale  amintite  în  prima  parte  –  partea  teoretică;  
-­‐  începeți  din  timp  !!  
-­‐   când   fişaţi,   notaţi   referinţele   bibliografice   complet   (autori,   an,   titluri,   oraş,   editură   etc.),   inclusiv  
paginile  de  unde  aţi  preluat  citate  şi  /  sau  parafrazări;  
-­‐  structura  lucrării  nu  este  clară  de  la  început,  mai  întâi  faceţi  documentarea,  abia  apoi  structuraţi  
lucrarea;  este  posibil  ca  structura  lucrării  să  se  modifice  în  timp,  odată  cu  documentarea;  
-­‐  forma  finală  a  introducerii  se  scrie  după  ce  aţi  finalizat  lucrarea;  
-­‐  titlul  se  definitivează  după  ce  întreaga  lucrare  este  gata;  
-­‐   înainte   de   a   susţine   lucrarea   în   comisie   faceţi   câteva   simulări,   fie   în   faţa   unei   oglinzi,   fie   în   faţa  
unor  persoane;  repetiţia  vă  va  ajuta  să  atenuaţi  emoţiile  de  la  susţinere.      
Succes  !!  
Bibliografie
 
Anghel,  P.  (2005)  Tehnici  de  redactare.  EITA      
Chelcea,  S.  (2007a).  Metodologia  cercetării  sociologice.  Metode  cantitative  și  calitative.  București:  
Editura  Economică.  
Chelcea,  S.  (2007b).  Cum  să  redactăm  o  lucrare  de  licență,  o  teză  de  doctorat,  un  articol  științific  în  
domeniul  științelor  socioumane.  Ediția  a  IV  a.  București:  Comunicare.ro  
Eco,  U.  (2006).  Cum  se  face  o  teză  de  licență,  Iași:  POLIROM,  2006.    
Farreol,  G.  și  Flageol,  N.  (2007)  Metode  și  tehnici  de  exprimare  scrisă  și  orală.  Iași:  POLIROM.    
Hart,  C.  (2008).  Doing  a  Literature  review.  Releasing  the  Social  Science.  Research  Imagination.  SAGE.    
 
http://www.fjsc.ro/ro/informatii/206-­‐Ghid-­‐impotriva-­‐plagiatului  (accesat  la  09.01.2012)