Encefalopatia hepatică reprezintă un cumul de disfuncţii neuropsihologice la pacienţii cu boală

acută sau cronică a ficatului şi/sau şunturi portosistemice ale fluxului sanguin. Fiziopatologia
acestei boli este complexă, deoarece implică o supraproducţie şi o metabolizare redusă a diferitelor
neurotoxine, în special amoniacul. Ipoteze recente implică un grad mic de edem cerebral ca o cale
comună finală în fiziopatologia bolii. Tratamentul encefalopatiei hepatice a evoluat lent în ultimiii
50 ani, cu câteva progrese semnificative de-a lungul acestei perioade. Managementul acestei
afecţiuni este multifaţetat şi necesită câţiva paşi importanţi şi de obicei complementari: identificarea
şi eliminarea promptă a factorilor precipitanţi, modificări dietetice, reducerea producerii de amoniu
şi eliminarea compuşilor azotaţi de la nivel intestinal şi modificarea neurotransmisiei cerebrale.
Identificarea şi eliminarea promptă a factorilor precipitanţi este esenţială pentru prognosticul
pacienţilor cu encefalopatie hepatică şi se realizează prin corecţia diselectrolitemiei, tratamentul
infecţiilor cu antibiotice, administrarea de antagonişti specifici pacienţilor trataţi cu sedative,
controlul hemoragiei digestive şi eliminarea sângelui din tubul digestiv. Dintre modificările
dietetice, malnutriţia protein-calorică este întâlnită cel mai frecvent. O balanţă azotată pozitivă
ameliorează encefalopatia hepatică stimulând regenerarea hepatică şi crescând capacitatea
musculară de detoxifiere a amoniului. În ceea ce priveşte reducerea producerii de amoniu şi
eliminarea compuşilor azotaţi din intestin reţinem măsurile de clearence colonic (lactuloza per oral,
clismele cu lactuloză), utilizarea dizaharidelor non-absorbabile (lactuloza, lactitolul), a
antibioticelor non-resorbabile (rifaximina, neomicina, metronidazolul si vancomicina) şi fixarea
amoniului circulant prin creşterea capacităţii de detoxifiere hepatică (ornitin-aspartat, zinc). Agenţii
care stimulează neurotransmisia dopaminergică (levodopa, bromocriptina) nu s-au asociat cu
rezultate satisfăcătoare în practică. Flumazenilul, un antagonist al receptorilor centrali
benzodiazepinici, prezintă eficienţă tranzitorie, limitată la un subset de pacienţi.