Experimentul Franck-Hertz cu tub cu neon.

Scopul lucrării: Punerea în evidenţă a cuantificării nivelelor energetice în atomul de neon şi determinarea
lungimii de undă a liniei de rezonanţă în neon. Compararea valorii lungimii de undă obţinute cu valoare lungimii de
undă din tranziţia 3p-3s a Ne (633.4 nm).

Teoria lucrarii. Această experienţă a pus în evidenţă cuantificarea energetică dată de teoria Bohr. Franck şi
Hertz (premiul Nobel pentru fizică - 1925) au utilizat în1913 un tub de descărcare în vapori de mercur la presiune
joasă, precum cel reprezentat în Fig. 1a. În apropierea anodului există un electrod sub formă de sită (grilă). Variind
tensiunea pe tubul de descărcare, ei au obţinut pentru curentul din circuitul anodic o comportare ca aceea din Fig. 1b.
Curentul creştea până când tensiunea atingea valoarea de 4.9 V, apoi scădea brusc. Crescând în continuare tensiunea,
curentul creştea, dar la multipli întregi de 4.9 V apărea o scădere bruscă. În momentul scăderii curentului era
înregistrată apariţia unei radiaţii ultraviolete cu lungimea de undă de 2537Å
Explicaţia fenomenului a fost următoarea: electronii emişi de catodul tubului de descărcare sunt acceleraţi la
energii egale cu eU. În timpul deplasării spre anod, ei ciocnesc atomi de Hg din spaţiul descărcării. Când energia
electronilor este mai mică de 4.9 eV, ciocnirile sunt perfect elastice, iar din cauza masei mici a electronilor comparativ
cu masa atomilor de mercur, viteza electronilor după ciocnire rămâne aceeaşi, energia transferată atomilor de Hg fiind
zero (analog cu ciocnirea unei bile cu un perete de masă infinită). Atunci când energia electronilor este 4.9 eV,
ciocnirea cu atomul de mercur este inelastică, energia electronului fiind preluată de un electron periferic al mercurului,
acesta trecând pe nivelul imediat superior. După
a) I b)
aproximativ 10 8 s electronul cade pe nivelul K G Hg A
fundamental emiţând o cuantă cu energia de 4.9 eV şi
lungimea de undă de 2537 Å. Când tensiunea de mA
alimentare este de 9.8 V, în spaţiul catod-grilă au loc + -
V
două ciocniri inelastice ale electronului cu atomi de E2
mercur, când U=14.7 V au loc trei ciocniri, ş.a.m.d. - + U(V)
Faptul că electronul descărcării nu poate să cedeze
E1 4.9 9.8 14.7
atomului de mercur decât o cantitate de energie bine
determinată confirmă existenţa nivelelor discrete de energie introduse de Bohr.
În experimentul de faţa în loc de descărcare electrică în vapori de Hg la presiune coborâtă se foloseşte o variantă
modificată ce conţine un tub cu descărcare în Ne (v. figura alaturată).
Electronii sunt emişi de catodul C şi puşi în mişcare prin potenţialul pozitiv U3 al grilei G1 aflată în imediata
vecinătate a catodului. În continuare, electronii
sunt acceleraţi până la anod. Pentru o valoare a
tensiunii U1, energia cinetică a electronilor
acceleraţi ( eU 1 ) este suficientă pentru ca, în
urma unei ciocniri inelastice cu atomul de neon,
să determine excitarea acestuia prin trecerea
unui electron de valenţă pe un nivel excitat.
În acest proces electronul pierdere din
energie şi nu mai are suficientă energie pentru a
învinge câmpul de frânare aplicat între anodul
A şi grila G2. Curentul măsurat înregistrează un minim (curba calitativă este arătată în figură). Concomitent cu
absorbţia energiei electronilor (în mod riguros după 10 6 secunde de la ciocnire) se obţine şi radiaţia neonului care
apare în urma revenirii electronului de pe nivelul energetic superior 3p pe nivelul 3s. Lărgimea liniilor este dată de
potenţialul de întârziere dintre grila de accelerare şi anod.
Dacă se creşte în continuare tensiunea dintre anod şi catod, energia cinetică după ciocnire a electronului creşte
permiţându-i acestuia să învingă din nou potenţialul de frânare U2, şi astfel curentului măsurat creşte.

Prelucrarea datelor experimentale. Pe tubul cu descărcare în Ne se aplică o tensiune U1 ce variază automat

între 0 şi 99 V. Se înregistrează de 5 ori caracteristicile volt-amperice pentru U2=5V, U3=5V şi tensiunea de filament
UH=5V. Întrucât scăderile în curent nu sunt brutale (este dificil să se obţină emisie termoelectronică cu viteză zero;
electronii emişi de catodul K se supun statisticii Maxwell după viteze), se va lucra cu valorile lui U1 pentru care se
obţin maxime, dar, în mod distinct, şi cu cele pentru care se obţin minime ale curentului. Se completează tabelul
alăturat.
 Tabel rezultate


U1max
 max  max U 1min 
U1min
 min   min
n
Nr. U 1max U 1max U 1min
det. (nm) (V) (nm) (nm)
(V) (V) (V) (nm) (V) (V)
1
2
1 3
4
5
1
2
2 3
4
5
1
2
3 3
4
5
1
2
4 3
4
5
1
2
5 3
4
5

Tensiunea de accelerare U1 poate fi suficientă ca electronul sa producă un număr n de excitări. Astfel:

hc
eU1  n , cu e  1.6  10 19 C , h  6.62  10 34 Js şi c  3 10 8 m / s .

- pentru fiecare n se calculează U şi U ca medie şi diespersie a mărimilor direct măsurate;
hc hc
- se determină  şi   pentru mărimi calculate   n şi    n  U
eU eU 
2

- se compară rezultatul obţinut cu valoarea lungimii de undă a tranziţiei 3p-3s din atomul de Ne;
- se fac reprezentările grafice:  min f n  şi  max f n  pentru parametri U 1, U3 consideraţi.
- ce se observă?