Științele naturale

Științele naturale sunt științe care au ca obiect de

studiu natura si înțelegerea fenomenelor naturale. Acest termen
distinge domeniile care folosesc metoda științifică pentru a
studia natura de științele sociale care o folosesc pentru a
cerceta comportarea și societatea omenească și de științele
formale care folosesc altă metodologie.
Științele naturale pot fi împărțite în două ramuri principale:
științe ale vieții (sau biologie) și științe fizice. Aceste ramuri ale
științelor naturii sunt împărțite în mai multe ramuri specializate
suplimentare (de asemenea cunoscute sub numele de
domenii), fiecare dintre acestea fiind cunoscută ca „științe
naturale”. Principalele domenii ale științelor naturale sunt
incluse în astronomie, biologie, chimie, fizică și grupul științelor
Pământului (din care fac
parte geografia, geologia, ecologia etc.).
Consideratii metodice asupra predarii notiunii de grup in invatamantul
liceal, in contextul legaturii interdisciplinare a matematicii cu stiintele
naturii :

In prima lor faza de dezvoltare, stiintele tehnice intrasera prin

intermediul procedeelor de masura a marimilor fizico-chimice in legaturi
doar indirecte cu teorii si mijloace clasice ale matematicii, folosite sau
promovate de stiintele fizico-chimice ale naturii.

Pe masura constituirii lor sistematice, stiintele tehnice au intrat insa si in

relatii directe tot mai stranse (in contact direct) cu matematica, folosind
teorii ale acesteia sau promovand cercetarile in anumite ramuri ale
acesteia.
Domeniile la care au facut apel preocuparile ingineresti sau in care
acestea au promovat direct cercetarile lor fac parte din ramuri ale
matematicii care s-au diversificat tot mai mult, pe masura ce acestea au
trecut de la tehnica energiei din faza masinismului si a mecanizarii la
tehnica informatiei si a codului din faza automatizarii si a sistemului
complex.
Matematica si disciplinele tehnice
In mecanica tehnica a mecanismelor tot mai complexe si viteze de lucru
tot mai mari, de care are nevoie industria moderna, s-a dezvoltat
programul de structura a mecanismelor, care a folosit, pentru alcatuirea
schemelor moderne, corespunzatoare, mijloacele algebrei liniare, ale
calculului matricial. Solutii optime in sinteza mecanismelor cu came si
rezultate in precizia functionala a acestora au putut fi obtinute cu
ajutorul metodelor variationale si al programarii matematice, conjugate
cu realizarea unor algoritmi de calcul corespunzatori, pentru folosirea de
calculatoare in efectuarea calculelor complexe pe care le implica
rezolvarea acestor probleme.

Aceasta interdependenta intre matematica si disciplinele

tehnice este posibila deoarece limbajul matematic este universal,
international ceea ce ajuta la circulatia si acumularea ordonata a
rezultatelor matematice prin efortul comun al tuturor generatiilor.

Legile fundamentale ale materiei nu pot fi exprimate altfel decat intr-o

forma matematica, prin expresii in care apar relatii intre marimi fizice
caracterizate cu ajutorul numerelor.

Imposibilitatea substituirii instrumentului matematic cu un alt instrument

mai intuitiv, mai simplu, face ca prezentarea aplicatiilor unor metode
matematice in alta stiinta sa fie o problema relativ dificila. Din punct de
vedere obiectiv, aceasta se datoreaza faptului ca trebuie imbinat
abstractul caracteristic matematicii cu intuitivul caracteristic diverselor
stiinte ale naturii.