Romanul modern, subiectiv,

psihologic Ultima noapte de dragoste,

întâia noapte de război
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
Camil Petrescu
(tema și viziunea despre lume)
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) este un roman modern ce se încadrează
în noile direcţii pentru dezvoltarea literaturii române trasate în perioada interbelică de E. Lovinescu.

1.Încadrare
Creația lui Camil Petrescu se încadrează în romanul de tip modern prin faptul că trece de la tema
rurală abordată până atunci de ceilalți scriitori (Rebreanu, Sadoveanu, Creangă, etc.) la o literatură
citadină. Acțiunea romanului se desfășoară cu precădere în atmosfera Bucureștiului din preajma
Primului Război Mondial dar și în Câmpulung. Tot aici spre deosebire de eroii tradiționali de pînă
atunci (oieri, țărani etc.), Camil Petrescu creează eroi intelectuali cărora le realizează o sondare
interioară utilizând procedeul de analiză psihologică. Pe lângă aceasta, autorul utilizează și tehnici
existente în literatura europeană de atunci (urmărind sincronizarea cu literatura europeană),
adoptând în mod special de la Marcel Proust fluxul conştiinţei (literatura înseamnă consemnarea
propriilor gânduri). Naratorii omniscienţi creau universe ireale, lipsite de originalitate aşa că singurul
mod real de a cunoaşte este propria conştiinţă.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este şi un roman subiectiv prin naraţiunea este
la persoana I, naratorul fiind şi personaj al acţiunii, literatura propusă de Camil Petrescu fiind una
autentică, bazată pe sondarea propriei conştiinţe, a propriului eu: „ nu scriu decât ceea ce văd, ceea
ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele…. (…) Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.”
Sondarea propriei conștiințe se realizează prin tehnici moderne precum monologul interior,
introspecția sau fluxul conștiinței și conferă romanului o importantă dimensiune psihologică.
2. Tema
Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele
romanului, și în aceelași timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite
de protagonist: dragostea și războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii
dintre Ștefan și Ela, a doua urmărește experiența de pe front a lui Ștefan din timpul
Primului Război Mondial. Un episod reprezentativ ar fi cel din primăvara lui 1916, când
în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei, Gheorghidiu asistă la o discuție despre
dragoste și fidelitate. Povestea unui bărbat care își ucisese nevasta pe motiv de
infidelitate și fusese achitat stârnește în mintea lui amintirea ultimilor doi ani din viață-
căsătoria cu Ela. Un alt episod este acela al excursiei de la Odobești, ce surprinde
trăirile interioare ale lui Ștefan, măcinat de gelozie datorită flirtului soției cu carismaticul
domn G.
Viziunea despre lume a scriitorului este una modernă, corelată cu ideologia lui Eugen
Lovinescu. Literatura sa este o expresie a spațiului urban și o imagine a intelectualului
modern, spirit reflexiv cu preocupări filosofice și literare, accentul fiind pus pe factorul
psihologic și nu pe acțiune. Precum la romancierul francez Marcel Proust, pentru Camil
Petrescu creația se conturează prin descrierea propriei conștiințe, autenticitatea
realizându-se prin exprimarea cu sinceritate a propriilor experiențe de viață și prin
refuzul scrisului frumos (stilul anticalofil).
3. Elemente de structură
Titlul face referire la natura interioară misterioasă, tainică și dramatică a personajului prin folosirea
termenului de „ noapte” iar dragostea şi războiul constituie temele și domeniile de experienţă ce-l
marchează adânc şi copleşitor pe acesta.
Perspectiva narativă. Naraţiunea este la persoana I. Ştefan este naratorul personaj care prezintă
acţiunea prin propriii săi ochi, având o cunoaştere limitată, incertă, aceasta conferind relativitate
romanului. Prezentarea faptelor se realizează prin declanşarea memoriei involuntare după o discuţie
de la popota ofiţerească. Astfel, autorul începe să prezinte coordonatele vieţii sale familiale din urmă
cu doi ani de când aceasta începe. Prin prezenţa naratorului intradiegetic romanul capătă un
caracter subiectiv.
Acțiune. Construcţia discursului epic. Incipitul este unul modern conţinând mai multe intrări:
Ştefan Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent contribuie la fortificarea văii Prahovei iar finalul este
deschis, surprinzând despărţirea eroului de tot trecutul său. Secvenţele narative conturează două
planuri narative diferite ca timp de acţiune dar care la un moment dat se interferează. Romanul
începe cu momentul cantonamentului de pe valea Prahovei, unul al timpului prezent, înainte de
începutul războiului, urmat de începutul poveştii de dragoste proiectat undeva cu doi ani în trecut
(„Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă înșală.”Planul
iubirii surprinde secvenţa prezentării familiei ( soţie tânără, tată mort, mama văduvă, relaţia
problematică cu unchii, moştenirea). Apar apoi frumoasele momente ale iubirii domestice, secvenţa
excursiei la Odobeşti unde flirtul soției cu dansatorul și avocatul G. (Grigoriade) aprinde jocul
geloziei. Episodul este urmat de o succesiune de despărţiri, doruri și împăcări. În partea a doua a
romanului planul iubirii este pus în umbră de încordarea şi disperarea fiinţei umane în apropierea
morţii. Aceasta se descrie în episodul primului asalt, apoi în momentul trecerii Oltului urmat de
momentul obsesiv al îmbolnăvirii de frig. Secvenţa ultimului atac provoacă rănirea lui Ștefan care în
ultima întâlnire cu Ela se desparte definitiv și irevocabil lăsând în seama soției casele, obiectele, tot
trecutul.
4. Statut personaj Ștefan Gheorghidiu
Ștefan este personajul principal al romanului, un narator- personaj implicat în acţiune, tipul
intelectualului modern, lucid, analitic, inadaptat social. Este student, căsătorit cu Ela, o frumoasă
colegă de la Universitate, în mare parte reflectând personalitatea autorului. Sărac, orfan de tată,
locuieşte la o mătuşă a Elei înainte să capete moştenirea unchiului Tache. Mai are două surori, iar
relaţia cu mama văduvă se degradează pe parcursul romanului din cauza moştenirii. Odată cu
începerea războiului este concentrat şi primeşte gradul de sublocotenent în armata română.

5. Trăsături personaj

O trăsătură evidentă a personajului masculin este orgoliul. Ilustrativă în acest sens este scena cinei
din familie în casa unchiului Tache, bătrân avar, bolnav. Aici este pomenit în discuție tatăl lui Ștefan
și stilul boem în care acesta a trăit, preocupat de jurnalism și artă, murind plin de datorii și nereușind
a lăsa copiilor nicio moștenire. Ștefan răbufnește în fața rudelor, criticând obrazul gros și șira spinării
flexibilă a celor bogați. Această izbucnire de sinceritate îi aduce o însemnată parte de avere din
partea unchiului său, moment care va schimba destinul său și al familiei sale. Tot din orgoliu nu
dorește să intre în rândul lumii mondene, să adopte comportamentul meschin al acesteia, nici chiar
să-și schimbe garderoba ci preferă stilul de viață simplu și plin de bucuria și entuziasmul vieții de la
început.
Personaj foarte lucid, analizează cu atenţie toate stările interioare pe care le trăieşte. Ne sunt
redate cu sinceritate părerile sale despre Ela ( sentimente de iubire duioasă faţă de frumuseţea şi
sensibilitatea femeii, bănuieli amare, sentimente de dispreţ şi respingere) sau stări din război ( frica,
disperarea etc.). Astfel toate gesturile, faptele, privirile şi cuvintele soției capătă o semnificaţie
anume, ele însumate conducând la o dramă erotică trăită de către Ştefan.
Ștefan este un inadaptat societăţii în care trăieşte, ca de altfel toate personajele lui Camil
Petrescu. El are lumea lui, cea a cărţilor, a ideilor şi nu se poate adapta în nici un fel lumii afacerilor
reprezentată de unchiul Tache, Nae Gheorghidiu. El este conştient de superioritatea sa intelectuală
în raport cu lumea mediocră din jur și nici măcar nu dovedește voință de integrare.
Stările lui sunt autoanalizate lucid prin monolog, introspecție și fluxul conștiinței, portretul său fiind
realizat mai ales prin caracterizare indirectă desprinsă din fapte, gesturi, gânduri, atitudini, limbaj dar
și prin autocaracterizare: „Eram alb, ca un om fără globule roșii” sau „niciodată nu m-am simțit mai
descheiat de mine însumi, mai nenorocit.”

SCHIȚA ANALIZEI

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) este un roman modern ce se încadrează
în noile direcţii pentru dezvoltarea literaturii române trasate în perioada interbelică de E. Lovinescu.

1.Încadrare
Roman modern:
 trece de la tema rurală abordată până atunci de ceilalți scriitori (Rebreanu, Sadoveanu,
Creangă, etc.) la o literatură citadină
 creează eroi intelectuali
 face sondarea interioară a personajului – analiză psihologică
 utilizează tehnici existente în literatura europeană de atunci – (sincronizare cu literatura
europeană):
 fenomenologia- ( concept susţinut de Husserl)- pune lumea exterioară sub semnul
întrebării şi consideră reală trăirea interioară a omului
 intuiţionismul ( Bergson) – se desconsideră raţiunea, intuiţia este cea care stă la baza
cunoaşterii realităţii
 fluxul conştiinţei ( Marcel Proust)- naratorii omniscienţi creau universe ireale, lipsite de
originalitate aşa că singurul mod real de a cunoaşte este propria conştiinţă- nu te poţi
cunoaşte decât pe tine
Roman subiectiv:
 naraţiunea este la persoana I, naratorul este şi personaj al acţiunii
 literatura propusă de Camil Petrescu este una autentică, bazată pe sondarea propriei
conştiinţe, a propriului eu: „ nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează
simţurile mele…. (…) Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.”
Roman psihologic. Sondarea propriei conștiințe se realizează prin:
 monolog interior
 introspecție
 fluxul conștiinței
2. Tema: iubirea, războiul, condiția intelectualului în societate
 secvența 1- discuția de la popotă ce generează memoria afectivă a lui Ștefan
 secvența 2- excursia de la Odobești-
Viziunea despre lume- modernă prin:

 descrierea spațiului urban și a intelectualului modern

 tehnica fluxului conștiinței
3. Elemente de structură
Titlul
 noapte: trăirile interioare misterioase, dramatice ale personajului
 dragostea și războiul- temele romanului, experiențe fundamentale ale lui Ștefan
Perspectiva narativă.
  naraţiunea este la persoana I
 Ştefan este naratorul personaj, subiectiv având o cunoaştere limitată, incertă,
Acțiune. Construcţia discursului epic.
 Ştefan Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent contribuie la fortificarea văii Prahovei iar finalul
este deschis, surprinzând despărţirea eroului de tot trecutul său
 Momentul cantonamentului de pe valea Prahovei este unul al acţiunii prezente, momentul
războiului, urmat de începutul poveştii de dragoste proiectat undeva cu doi ani în trecut
 secvenţa prezentării familiei ( soţie tânără, tatăl mort, mama văduvă, relaţia cu unchii,
moştenirea)
 frumoasele momente ale iubirii domestice
 secvenţa excursiei la Odobeşti- jocul geloziei, despărţirea, dorul, împăcarea
 încordării şi disperării fiinţei în circumstanţele morţii
 episodul primului asalt
 episodul trecerii Oltului
 momentul obsesiv al îmbolnăvirii de frig
 secvenţa ultimului atac şi a rănirii
 secvenţa reîntâlnirii cu Ela şi a despărţirii definitive.
Structural romanul conţine două dimensiuni ce se interferează. Prima este cea a realităţii obiective,
exterioare, surprinzând societatea bucureşteană, mediul studenţesc, lumea oamenilor de afaceri, a
oamenilor politici. A doua, mai dinamică, este dimensiunea conştiinţei naratorului personaj, viziunea
unei realităţi interioare, subiective unde se rememorează unele evenimente ce devin radiografiate şi
judecate după legile interioare ale personajului.

Personajele.
Ştefan Gheorghidiu
4. Statut
 personaj principal al romanului
 are statut de narator personaj, povesteşte întâmplările şi totodată ia parte la acţiune
 tipul intelectualului modern, lucid, analitic, inadaptat social
 student, căsătorit cu Ela, o frumoasă colegă de la Universitate
 nu este un personaj ce evoluează ci un simbol al inadaptatului, al rănitului în dragoste
 în mare parte, Ştefan reflectă personalitatea autorului
 sărac, orfan de tată, locuieşte la o mătuşă a Elei înainte să capete moştenirea
 mai are două surori, iar relaţia cu mama văduvă se degradează pe parcursul romanului din
cauza moştenirii
 este concentrat şi primeşte gradul de sublocotenent
5. Trăsături
 orgolios– episodul cinei din familie când apără cu înverșunare imaginea tatălui sau refuzul
de a se conforma societății mondene pe care o disprețuia pentru superficialitate și lipsă de
valoare
 personaj foarte lucid- analizează cu atenţie toate evenimentele prin care trece şi toate
stările interioare pe care le trăieşte.
 personajul este un inadaptat societăţii în care trăieşte ca de altfel toate personajele lui Camil
Petrescu.