2.

SARCINILE ŞI CONSUMURILE DE ENERGIE

2.1. Calculul sarcinii termice pentru încălzire
2.1.1. Generalităţi privind calculul consumului de căldură a unui edificiu

Necesarul de căldură pentru încălzire al unei încăperi se calculează cu relaţia:


Q  QT  1 
 A  (2.1)
 100 


unde: QT este fluxul termic cedat prin transmisie, considerat în regim staţionar, corespunzător
diferenţei de temperatură între interiorul şi exteriorul elementelor de construcţii care
delimitează încăperea, în W;

 A – suma adaosurilor afectate fluxului cedat prin transmisie, în %;

Qi – sarcina termică pentru încălzirea aerului rece pătruns în interior de la temperatura
exterioară la temperatura interioară, în W.

Pierderi de căldură au loc atât prin elementele de construcţii în contact cu aerul pe ambele feţe Qe
cât şi prin sol Qs:

QT  Qe  Qs , W 

(2.2)

Fluxul termic, Qe, cedat prin transmisie se calculează cu relaţia:

ti  t e
Qe  CM  m  S  , W 
R
(2.3)

în care: CM = 1,0 - 0,94 reprezintă coeficientul de corecţie al fluxului termic;

m – coeficientul de masivitate termică al elementelor de construcţii exterioare;
S – aria suprafeţei fiecărui element de construcţii, în m2;
ti – temperatura interioară convenţională de calcul, în °C;
te – temperatura spaţiilor exterioare încăperii considerate, în °C;
m2  K
R – rezistenţa termică a elementului de construcţii considerat, în .
W
Coeficientul de masivitate m este dependent de indicele de inerţie termică D al elementului de
construcţii. Valoarea lui poate fi determinată din următoarea relaţie:

m  1,225  0,05  D

(2.4)

18
Pentru un element de construcţii alcătuit din mai multe straturi dispuse perpendicular pe fluxul
termic, indicele inerţiei termice se calculează cu relaţie:

D   Rs  s (2.5)


unde: Rs  reprezintă rezistenţa termică specifică a fiecărui strat din componenta construcţiei, în


m2  K
;
W
s - coeficientul de asimilare termica pentru perioada oscilaţiilor densităţii fluxului termic de

W
24 ore, în , în funcţie de materialul din care este confecţionat fiecare strat.
mK

Pentru elementele de construcţii lipsite de inerţie termică, cu D<1 (uşi, ferestre, ş.a), coeficientul m
are valoarea cea mai mare m = 1,2 , iar pentru elementele de construcţii interioare m = 1.

Rezistenţa termică specifică unidirecţională a unui element de construcţii compus din unul sau mai
multe straturi din materiale omogene, fără punţi termice, dispuse perpendicular pe direcţia fluxului
termic, se calculează cu relaţia:

 m2  K 
R  Rsi   Rs  Rse ,   (2.6)
 W 

unde: Rsi şi Rse sunt rezistenţele termice superficiale determinate cu relaţiile Rsi  1/ a i , Rse  1/ a e ,

în care a i şi a e reprezintă coeficienţii de transfer termic superficial interior şi, respectiv

exterior, valorile coeficienţilor se consideră în calcule:
W
 ai  8 ,
m2 �K
W
 a e  24 pentru elementele de construcţii în contact cu exteriorul şi rosturi
m2 �K
deschise;
 a e  12 W pentru cele în contact cu spaţii ventilate neîncălzite ca podul casei;
m2 �K
W
 a e  5,8 pentru cele în contact cu spatii ventilate neîncălzite ca subsoluri şi
m2 � K
pivniţe.
Rs rezistenţa termică specifică a unui strat omogen al elementului de construcţii, determinat cu
relaţia:
  m2  K 
Rs  , (2.7)
  W 

în care: reprezintă grosimea de calcul a stratului, în m;



19
 W
 – conductivitatea termică de calcul a materialului, în
mK
Fluxul termic, cedat prin Qs se calculează cu relaţia:

ti  t f ms ti  te n
1 t t
Qs  S p  CM    Sc    i ej  Scj , W  (2.8)
Rp ns Rbc j 1 ns Rbc

unde: Sp este suprafaţa cumulată a pardoselii şi a pereţilor aflaţi sub nivelul solului, care se
calculează cu relaţia:
S p  S pd  p  h, [ m 2 ] (2.9)
unde: Spd este suprafaţa pardoselii, în m2;
p – lungimea conturului pereţilor în contact cu solul, în m ; h - distanţa de la pardosea până
la nivelul solului, în m;
Sc – aria unei benzi cu lăţimea de 1 m situată de-a lungul conturului exterior al suprafeţei Sp
,în m2 ;
Scj – aria unei benzi cu lăţimea de 1 m de-a lungul conturului care corespunde spaţiului
învecinat care are temperatura ti, în m2;
Rp – rezistenţa termică cumulată a pardoselii şi a stratului de sol cuprins între pardoseală şi
pânza de apă freatică care se determină cu relaţia:
n
 i  m2  K 
Rp   ,   (2.10)
i 1 i  W 

unde:  i este grosimea straturilor luate în consideraţie, în m;

i – conductivitatea termică a materialului din care este alcătuit stratul luat în consideraţie,
în W/(m  K);
Rbc – rezistenţa termică a benzii de contur la trecerea căldurii prin pardoseală şi sol către
aerul exterior, a cărei valoare este dată în tabelul 3.1.5. [7];
tf – temperatura solului (apei freatice), considerată +10 °C pentru toate zonele climaterice
ale ţării;
tej – temperatura interioară convenţională de calcul pentru încăperile alăturate, în °C;
ms – coeficientul de masivitate termică a solului, în funcţie de adâncimea pânzei de ape
freatică H şi adâncimea h de îngropare a pardoselii;
ns – coeficientul de corecţie care ţine seama de conductivitatea termică a solului şi cota
pardoselii h sub nivelul terenului.
Adaosuri la pierderile de căldură, acestea afectează fluxul termic cedat prin transmisie QT cu scopul
de a realiza aceleaşi condiţii în încăperi indiferent de orientarea lor şi gradul de izolaţie termică.

Adaosurile sunt:

A0 – de orientare, în scopul diferenţierii necesarului de căldură al încăperilor diferit expuse radiaţiei

solare şi afectează numai fluxul termic cedat prin elementele de construcţii a încăperilor cu exteriori
şi are valorile date în tabelul 2.1. Pentru încăperi cu mai multe elemente de construcţii exterioare,

20
adaosul respectiv se stabileşte corespunzător elementului de construcţii cu orientarea cea mai
defavorabilă.

Ac – pentru compensarea efectului suprafeţelor reci, în scopul corectării bilanţului termic al corpului
omenesc în încăperile în care elementele de construcţii cu rezistenţă la transferul termic redusă,
favorizează intensificarea cedării de căldură a corpului prin radiaţie. Acest adaos afectează numai
fluxul termic prin elementele de construcţii ale încăperilor a căror rezistenţă termică
Rm  10m 2  K / W . Rezistenţa dată se calculează cu relaţia:

Rm 
ST (ti  te )
QT
 CM , m 2
 K /W  (2.11)

unde: ST este aria suprafeţei totale a încăperii (reprezentând suma tuturor suprafeţelor
delimitatoare), în m2.

Valorile adaosului Ac sunt date în tabelul 2.2.

Tabelul 2.1. Valorile adaosului A0

Orientarea N NE E SE S SV V NV
Ao , % +5 +5 0 -5 -5 -5 0 +5

Tabelul 2.2. Valorile adaosului Ac

m2  K
Rm , 10 8 6 5 4 3 2 1,4 1,0 0,8 0,6
W
Ac , % 4,7 4,9 5,2 5,4 5,5 6,3 7,4 8,5 10,9 12,2 16,1

Sarcina termică Q pentru încălzirea aerului infiltrat prin neetanşeităţile uşilor şi ferestrelor şi a
aerului pătruns la deschiderea acestora se determină astfel:


 
4
 

Qi  CM  E  ( L  i )v 3 (ti  te )  Qu , W  (2.12)

   


unde: Qu – sarcina termică pentru încălzirea aerului pătruns la deschiderea uşilor exterioare (la
intrarea în clădiri) se calculează cu relaţia:

Qu  0,36  Su  n  (ti  te )  CM , W  (2.13)

unde: Su este aria uşilor exterioare care se deschid, în m2 ;

n – numărul deschiderilor uşilor exterioare într-o oră, care depinde de specificul clădirii ;
E – factor de corecţie dependent de înălţimea clădirii; are valoarea 1 pentru încăperi din
clădiri cu mai puţin de 12 niveluri;

21
 L – lungimea rosturilor elementelor de construcţii mobile din faţadele supuse acţiunii
vântului. La stabilirea valorii lungimii L se iau în vedere următoarele situaţii privind
amplasarea elementelor mobile:

Pe un perete exterior L   l1 (lungimea rosturilor este egală cu lungimea tuturor


rosturilor elementelor mobile l 1 , d pe peretele exterior);
Pe doi pereţi exteriori alăturaţi: L   l1   l2 ;

Pe doi pereţi exteriori opuşi: L  max( l1 ,  l2 ) ;

Pe mai mulţi pereţi exteriori: L  max( l1   l2 ,  l2   l3 ).


i – coeficientul de infiltrare a aerului prin rosturi, a cărui valori sunt date în tabelul 3.1.8
[7], în funcţie de materialul din care sunt executate uşile şi ferestrele, tipul lor şi

raportului Se / Si , în care Se reprezintă aria totală a elementelor mobile ale uşilor şi

ferestrelor exterioare, iar Si, aria uşilor şi ferestrelor interioare ale încăperii;

v –viteza de calcul a vântului stabilită în funcţie de zona eoliană în care se găseşte

localitatea respectivă şi de amplasamentul clădirii faţă de localitate (pentru condiţiile
RM se poate accepta v = 5,7 m/s).

2.1.2. Calculul rezistenţelor îngrădirilor de protecţie

Calculele pentru proiectarea sistemului de încălzire şi de alimentare cu apa caldă se vor face
individual pentru fiecare bloc sau etaj, dimensiunile acestora sunt prezentate în Colile 1,2,3,4.

Blocul administrativ este cu trei nivele, blocul dispeceratului cu două nivele, iar structura
elementelor de construcţii ale acestora este următoarea:
Ferestrele sunt cuplate, două foi de geam la distanţa de 2-4 cm, confecţionate din lemn şi au
următoarele dimensiuni:
 1,50 × 2,50 m,
 1,50 × 1,0 m.
Rezistenţele termice a ferestrelor sunt:
R f 1  0,39 ( m 2  K ) / W ;
R f 2  0,39 ( m 2  K ) / W .

Uşile exterioare sunt din metal şi au dimensiunile:

 Uşă simplă – 0,9 × 2,3 m.
 Uşă dublă – 1,402 × 2,3 m.

22
Rezistenţa termică a uşilor este Ru  0,45 m  K
2

Vitrinele sunt cu rame metalice, cu o foaie de geam termoizolant cu dimensiunile: 5,10 × 2,0 m.

Rezistenţa termică a uşilor este Rv  0,28 m  K

2

Pereţii exteriori sunt compuşi din următoarele straturi:

1) mortar de ciment: δ1=0,015 m; λ1 =0,93 W/(m·K);

2) placi din beton armat cu zgură granulate 1600: δ2=0,3 m; λ2=0,58 W/(m·K);
3) mortar de var: δ3=0,02 m; λ3=0,7 W/(m·K).
Tavanul este compus din următoarele straturi:
1) beton armat 2600: δ4=0,2 m; λ4 =1,7 W/(m·K);
2) beton celular autoclavizat tip GBC-50 cu densitatea aparentă 750: δ5=0,05 m ; λ5 =0,28 W/
(m·K);
3) pînză bitumată: δ6=0,01 m ; λ6 =0,17 W/(m·K).

Pardoseala este compusă din următoarele straturi:

1) beton simplu cu agregate naturale cu densitatea aparentă 1400: δ7=0,3 m ; λ7 =0,58 W/
(m·K);
2) beton cu granulit cu densitatea aparentă 1500 : δ8=0,05 m ; λ8 =0,64 W/(m·K);
3) lemn din stejar perpendicular pe fibre: δ9=0,03 m ; λ9 =0,23 W/(m·K).
Înălţimea subsolului este de 3 m, iar grosimea pereţilor fundaţiei de 0,85 m. Adâncimea pânzei de
apă freatică este de 8 m. Pereţii subsolului sunt constituiţi din prelungiri subterane numai a pereţilor
exteriori ai casei

Rezistenţa termică specifică a peretelui exterior o determinăm cu relaţia (2.6):

1 1  2  3 1 1 0,015 0,3 0,02 1 m2  K

R pe  Rsi   Rs  Rse            0,73 .
a i 1 2 3 a e 8 0,93 0,58 0,7 24 W

Rezistenţa termică a tavanului o calculăm cu relaţia:

1  4  5  6 1 1 0,2 0,05 0,01 1 m2  K

Rt  Rsi   Rs  Rse            0,67 .
a i 4 5 6 a e 8 0,7 0,28 0,17 24 W

Rezistenţa termică a pardoselii o calculăm cu relaţia :

1  7  8  9 1 1 0,3 0,05 0,03 1 m2  K

R p  Rsi   Rs  Rse            1,23 .
a i 7 8 9 a e 8 0,58 0,64 0,23 24 W

2.1.3. Consumul de căldură pentru încălzirea obiectului

23
Exemplu de calcul a necesarului de căldură pentru încălzirea cantinei (Coala 1)

Cantina este î încăperea unde angajaţii PT-3 pot servi masa, deci temperatura confortabilă stabilită
conform standardelor trebuie sa fie egală cu ti= 20 °C.

1. Se determină pierderile de căldură prin pereţii exteriori ai acestei încăperi. În cazul dat sunt 3
pereţi exteriori.
A. Perete I exterior:
ti  t e 20  (16)
 CM   m  S 
p1
Qe  0,94  1,166  5,4   291,87 W .
R pe 0,73

Coeficientul de masivitate m este dependent de indicele de inerţie termică D al elementului de

construcţii. Valoarea lui se determină cu relaţia:

m  1,125  0,05  D  1,225  0,05 1,175  1,166.

Pentru un element de construcţii alcătuit din mai multe straturi dispuse perpendicular pe fluxul
termic, indicele inerţiei termice se determină cu relaţia:

1   0,015 0,3 0,02

D   Rs  s i  s1  2 s 2  3 s3   10,08   1,5   8,24  1,175.
1 2 3 0,93 0,58 0,7

Aria peretelui exterior I este egală cu:

S  2,7  2,0  5,4 m 2 .

B. Perete II exterior:

ti  t e 20  (16)
 CM   m  S 
p2
Qe  0,94  1,166  12   648,61 W .
R pe 0,73

Aria peretelui exterior II este egală cu:

S  12  2,7  2  5,1  2  12 m 2 .

C. Perete III exterior:

ti  te 20  ( 16)
 CM   m  S 
p3
Qe  0,94  1,166  8,7   470,24 W .
R pe 0,73

Aria peretelui exterior III este egală cu:

24
 S  7  2,7  5,1  2  8,7 m 2 .

2. Pentru această încăpere nu se vor calcula pierderile de căldură prin tavan, deoarece se afla la
nivelul 1 al blocului cu 3 nivele.

3. Perete vitrant:
ti  te 20  (16)
Q p .v .  C M   m  S p .v .   0,94  1,2  30,6   4473,874 W .
Rv . 0,28

Aria peretelui vitrat este:

S  3  5,1  2  30,6 m 2 .

Coeficientul de masivitate termică pentru construcţii lipsite de masivitate termică este m= 1,2.

4. Deoarece încăperea nu are uşi spre exterior, pierderile de căldură prin acestea vor fi neglijate.

Fluxul termic total cedat prin transmisie va egal cu:

p
Qe  Qe  Q p.v.  1410,72  4473,87  5884,59 W .

Fluxul termit cedat prin sol:

ti  t f ms t i  t e 1 t i  t ej 20  10 0.48 20  (16)
Qs  S p  CM    Sc    S cj  183  0,96   
Rp ns Rbc ns Rbc 3,023 1,41 0,451
1 20  18
 30,8    22  1478,02 W .
1,41 0,451

Suprafaţa cumulată a pardoselii şi a pereţilor aflaţi sub nivelul solului, se calculează cu relaţia:

S p  S Pd  p  h  164  (12  7)  1  183 m 2 .


Lmax  (2  8  1)  23,55  m s  0,48
2
n s  1,41
Rbc  0,451 m 2  K / W

Sc  (11  13  5,8  1)  1  30,8 m 2 .

Scj  ( 2  12  7  1)  1  22 m 2 .

Astfel pierderile de căldură prin îngrădirile exterioare ale odăii 1 vor fi:

QT  Qe  Qs  5884,59  1478,02  7362,61 W .

Încăperea cantinei are orientări în două direcţii cardinale:

25
 N  A0  5 %,
E  A0  0 %.

Pentru încăperi cu mai multe elemente de construcţii exterioare (ca în cazul nostru), adaosul
respectiv se stabileşte corespunzător elementului de construcţii cu orientarea cea mai defavorabilă,
adică spre Nord. Astfel - A0=5 %.
Ac – adaosul de căldură pentru compensarea efectului suprafeţelor reci, în scopul corectării
bilanţului termic al corpului omenesc în încăperile în care elementele de construcţii cu rezistenţă la
transferul termic redusă, favorizează intensificarea cedării de căldură a corpului prin radiaţie. Acest
adaos afectează numai fluxul termic prin elementele de construcţii ale încăperilor a căror rezistenţă

termică Rm  10 m  K / W . Rezistenţa dată se calculează cu relaţia:

2

ST (ti  te ) 309,8  (20  (16)

Rm   CM   0,94  1,51  Ac  8,4 %.
QT 7362,61

unde: ST este aria suprafeţei totale a încăperii (reprezentând suma tuturor suprafeţelor
delimitatoare), în m2:

ST  13  2,7  2  12  2,7  7  2,7  2  2,7  6  2,7  1  2,7  164  309,8 m 2 .

Adaosurile la pierderile de căldură vor constitui:

 A = Ao + Ac = 5 + 8,4 = 13,4 %.
Sarcina termică Qi pentru încălzirea aerului infiltrat prin neetanşeităţile uşilor şi ferestrelor şi a
aerului pătruns la deschiderea acestora se determină cu relaţia:


  4
 
 
  4
 

Qi  C M  E  ( L  i)  3
 (t e  t i )  Qu   0,96  1( 42,6  0,0785)  5,7 3
(20  (16)  0 

   
 
   

 1175,368 W .

Deoarece îngrădirile de protecţie mobile a odăii pereţii vitraţi sunt situate pe doi pereţi alăturaţi:

L   l1   l 2  14,2  2  14,2  1  42,6 m.

Deoarece pereţii vitraţi sunt executaţi din metal, iar raportul Se/Si=42,6/9,2=4,63<6, rezultă că
i  0,0785 .

Qu reprezintă sarcina termică pentru încălzirea aerului pătruns la deschiderea uşilor exterioare,
deoarece încăperea dată nu are uşi exterioare, Qu  0 .

26
Necesarul de căldură pentru încălzire cantinei se calculează cu relaţia:

Q  QT  1     Qi  7362,61 1 
 A  13,4 
  1175,36  9524,55 W .
 100   100 

Conform acestui exemplu, analogic se efectuează calculele pentru toate celelalte încăperi ale
blocurilor administrative, de producţie, etc. Rezultatele calculelor se introduc în Anexele 1. 2, 3. 4, 5.

Blocul de producţie şi blocul spălătoriei auto sunt cu un singur nivel, iar structurile elementelor de
construcţii ale acestora sunt prezentate mai jos:
Ferestrele sunt simple, cu două foi de geam la distanţa de 2-4 cm, confecţionate din lemn şi au
următoarele dimensiuni:
 1,50 × n m,
unde n este o mărime variabilă.
Rezistenţele termice a ferestrelor sunt:
R f  0,31 (m 2  K ) / W .

Uşile exterioare sunt din metal şi au dimensiunile:

 Uşă simplă – 0,9 × 2,3 m.
 Uşă dublă – 1,402 × 2,3 m.
 Uşă dublă – 4 × 6 m.

Rezistenţa termică a uşilor este Ru  0,45 m  K

2

Luminatoarele sunt cu o foaie de geam cu dimensiunile: 1,4 × 0,7 m.

Rezistenţa termică a luminatoarelor este Rl  0,18 m  K

2

Pereţii exteriori sunt compuşi din următoarele straturi:

1) mortar de ciment: δ1=0,015 m; λ1 =0,93 W/(m·K);

2) placi din beton armat cu zgură granulate 1600: δ2=0,3 m; λ2=0,58 W/(m·K);
3) mortar de zgură cu ciment: δ3=0,02 m; λ3=0,64 W/(m·K).
Tavanul este compus din următoarele straturi:
1) beton armat 2600: δ4=0,2 m; λ4 =0,7 W/(m·K);
2) pânză bitumată: δ5=0,02 m ; λ5 =0,17 W/(m·K).
Pardoseala este compusă din următoarele straturi:

27
 1) beton simplu cu agregate naturale de natura sedimentara sau amorfa cu densitatea aparentă
1400: δ6=0,4 m ; λ6 =0,58 W/(m·K);
2) beton cu granulit cu densitatea aparentă 1500 : δ7=0,1 m ; λ7 =0,64 W/(m·K).
Înălţimea subsolului este de 4,5 m , iar grosimea pereţilor fundaţiei de 0,9 m . Adâncimea pânzei de
apă freatică este de 8 m. Pereţii subsolului sunt constituiţi din prelungiri subterane numai a pereţilor
exteriori ai clădirii.

Rezistenţa termică specifică a peretelui exterior o determinăm cu relaţia (2.6):

1 1  2  3 1 1 0,015 0,3 0,02 1 m2  K

R pe  Rsi   Rs  Rse            0,727 .
a i 1 2 3 a e 8 0,93 0,58 0,64 24 W

Rezistenţa termică a tavanului o calculăm cu relaţia (2.6):

1  4  5 1 1 0,2 0,02 1 m2  K
Rt  Rsi   Rs  Rse          0,568 .
a i 4 5 a e 8 0,7 0,17 24 W

Rezistenţa termică a pardoselii o calculăm cu relaţia:

1 6 7 1 1 0,4 0,1 1 m2  K
R p  Rsi   Rs  Rse          1,011 .
a i 6 7 a e 8 0,58 0,64 24 W

Tabelul 2.3. Rezultatul calculelor necesarului de căldură

Tipul clădirii Valoarea Unităţi

Blocul administrativ
Etajul I 46789,29 W
Etajul II 41164,3 W
Etajul III 93798,04 W
Blocul dispeceratului
Etajul I 57833,57 W
Etajul II 36259,64 W
Blocul de producţie 821587,1 W
Blocul spălătoriei şi vopsirii 282590,5 W
Total 1392038 W

În urma calculelor efectuate am determinat că necesarul de căldură pentru asigurarea confortului

termic în încăperile întreprinderii este de Qt  1392,038 kW .

2.2. Calculul necesarului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă menajeră

2.2.1. Necesarul de apă caldă menajeră

Puterea maximă , necesară pentru încălzirea apei menajere în perioada de iarnă, poate fi calculată cu
expresia:

1,03
Qac  a  c p    (t ac  t ar )  , kW (2.18)
T  ks

28
unde: a reprezintă consumul mediu de apă caldă, în m3. La întreprindere zilnic activează 320
persoane, iar norma de consum mediu al apei în 24 h pentru o persoană este de V = 70
l/persoană, de aici rezultă V=0,07 m3/persoană.
cp - capacitatea termică specifică a apei care se va alege după temperatura medie a apei:

a  N  V  320  0,07  22,4 m3 . (2.19)

t ac  t ar 65 o  5 o kJ
t   35 oC  c p  4,179 . (2.20)
2 2 kg  K

 - densitatea apei , care se va alege în dependenţă de aceeaşi temperatură:

t  400 C � deci   992 kg / m3
t ac - temperatura apei calde, t ac =65 0C;
0
t ar - temperatura apei reci, t ar =5 C;

1,03-coeficientul ce ţine cont de pierderile de căldură;

T - durata de funcţionare , T=24 h, respectiv 24 h se transformă în secunde: T=86400 s;
ks - coeficientul ce ţine cont de neregularitate a folosirii apei calde menajere, care în cazul
instalării vaselor acumulatoare, pentru o întreprindere va fi luat ks=1,2.
În rezultat putem calcula necesarul de căldură pentru prepararea apei calde menajere, conform
relaţiei:

1,03 1,03
Qac  a  c p    (t ac  t ar )   22,4  4,179  992  (65  5)   64,57 kW .
T  ks 86400  1,2

2.3. Calculul necesarului de căldură pentru ventilare

2.3.1. Generalităţi privind calculul consumului de căldură pentru ventilare

În continuare se vor efectua calculele necesarului de căldură pentru încăperile secţiei reparaţii
preventiv planificate, secţiei aprovizionare, secţiei deservire tehnică nr.1 şi deservire zilnică, secţia
vopsirii auto, secţia spălătoriei auto.

Parametrii de bază ai aerului interior, care sunt necesar de asigurat, în rezultatul funcţionării
instalaţiei de ventilare sunt: temperatura exterioară şi interioară de calcul, umiditatea relativă, viteza
de mişcare ale aerului cât şi puritatea lui în zona de lucru.
c
Temperatura exterioară de calcul ( text ) este diferită pentru perioada da vară şi pentru cea de iarnă.
Pentru perioada rece a anului, temperatura exterioară de calcul, în oC, se determină, conform (2.22):
ci
text  0, 005 � n  3, 2 ,
tm � (2.22)

unde: tm este temperatura medie a lunii ianuarie, pe o perioadă de minim 10 ani, în oC, pentru
condiţiile R. Moldova tm  7 C ;
o

29
 n - numărul de zile ce reprezintă durata perioadei de încălzire.

Pentru calculul sistemelor locale de ventilare prin aspiraţie, în cazul când umiditatea relativă a
aerului din încăpere este ridicată, atunci temperatura exterioară de calcul se consideră temperatura
medie a aerului exterior pentru cea mai friguroasă pentadă a anului. Pentru condiţiile R. Moldova

această temperatură este tm  16 C.

o

Umiditatea relativă a aerului iarna reprezintă jext  76 % , adică umiditatea relativă a aerului
i

exterior, la ora 13:00, în luna ianuarie în R. Moldova.

Viteza medie a aerului iarna este wext  5, 3 m / s, adică viteza medie aerului în luna ianuarie, în R.
i

Moldova.

Pentru perioada rece a anului şi perioada de tranziţie, temperatura interioară de calcul, în oC, se
adoptă egală cu temperatura interioară de calcul pentru sistemele de încălzire, în funcţie de
destinaţia încăperii.

O importanţă deosebită pentru calculul sistemelor de ventilare, reprezintă noţiunile de aer refulat
(aer adus în încăpere) şi aer aspirat(aer evacuat din încăpere).

În încăperile industriale, înălţimea cărora depăşeşte 4 metri, în prezenţa unor degajări considerabile
de căldură (mai mari de 23,6 W/m 2), se observă creşterea temperaturii aerului odată cu înălţimea
încăperii. În aceste cazuri, temperatura aerului evacuat din încăpere, se determină cu următoarea
relaţie:

tev  ta  ( h  2 ) �
Dt , (2.23)

unde: ta reprezintă temperatura aerului interior, în K;

h - înălţimea încăperii, în m;
Dt - majorarea relativă a aerului, în K/m, Dt  0,5  0, 7 K / m.
Aşa dar pentru temperatura aerului interior de 16 oC şi înălţimea încăperii de 7,5 m cu o majorare
relativa a aerului de 0,6 K/m, temperatura aerului evacuat va fi:

t ev  289  (7,5  2)  0,6  292,3 K .

2.3.2. Calculul degajărilor de nocivităţi şi căldură în încăperile de producere

a) În continuare urmează calculul degajărilor de căldură în secţia de aprovizionare şi reparaţii

preventiv planificate:

A) Degajări de căldură de la maşini şi aparate acţionate electric

În modul cel mai general, aceste degajări se determină cu următoarea relaţie:

30
 QM  Y1 �
Y2 �
Y3 �
Y4 �
NM , W (2.24)

unde: N M este puterea instalată, în W;

Y1  0, 7...0,9 - coeficient de utilizare a puterii instalate reprezentând raportul dintre puterea
maximă necesară şi puterea instalată;
Y 2  0,5...0,8 - coeficientul de încărcare reprezentând raportul dintre puterea medie
necesară şi cea maximă;
Y 3  0,5...1, 0 - coeficientul de simultaneitate în cazul funcţionării mai multor maşini;
Y 4  0,1...1, 0 - coeficient de preluare a căldurii de către aerul interior, având în vedere că
motoarele electrice pot fi răcite cu aer, cu un fluid intermediar.
Puterea instalată a utilajului electric este de 300 kW, valorile coeficienţilor sunt următoarele:
Y1  0,8 , Y 2  0, 65 , Y 3  0, 75 , Y 4  0,5 şi deci degajările de căldura vor fi:

QM  0,8  0,65  0,75  0,5  300  58,5

B) Degajări de căldură de la iluminatul electric

Cantitatea de căldură degajată de sursele de iluminat, în W, se determină cu relaţia:

QIL  N �
b, (2.25)
unde: N este puterea instalată a surselor de iluminat, în W;
b - coeficient ce arată partea din energia electrică ce se transformă în căldură, transmiţându-
se aerului încăperii. Pentru iluminat cu becuri cu incandescenţă b  0,92...0,97 ; pentru
iluminatul fluorescent b  0, 75...0,8 .
În încăpere pentru iluminat se folosesc 24 de becuri cu incandescenţă, cu puterea de 500 W fiecare
şi 38 de becuri fluorescente cu puterea de 25 W fiecare, astfel obţinem următoarea cantitate de
căldură:

QIL  24 � 0,94  38 �
500 � 0, 77  12011,5 W  12, 011 kW .
25 �

C) Căldura degajată de conducte calde

Aceasta se determină cu relaţia:

QCC   S  (1   )  ( t f  ta ) (2.26)
unde: S este suprafaţa exterioară a conductei, în m 2 .
În încăpere avem aproximativ 648 m de conducte cu diametrul mediu de 0,07 m:

�S  2 r �l , �S  2 �3,14 �0, 035 �648  71, 21 m 2

;
 - randamentul izolaţiei (0,8…0,9),   0,85 ;
t f - temperatura fluidului din conductă, în o C , t f  70 o C ;
ta - temperatura aerului din încăpere, o C , ta  18 oC ;

31
 QCC  71, 21�
(1  0,85) �
(70  18)  555, 44 W .

D) Degajări de căldură de la oameni

Căldura degajată de oameni se poate calcula cu relaţia:
QCO  1   2  (2,16  8,87  wa )  (35  ta ), W (2.27)
unde: β1 reprezintă un coeficient, care ţine cont de intensitatea muncii fizice prestate de
muncitor: pentru munca uşoară – 1, munca medie – 1,07, iar pentru munca grea –
1,15.
β2 - coeficient care ţine cont de gradul de grosime a îmbrăcămintei, pentru îmbrăcăminte
subţire – 1, îmbrăcăminte de grosime medie – 0,66, îmbrăcăminte caldă – 0,5.
wa – viteza de mişcare a aerului în încăpere, m/s, wa=0,5 m/s;
ta – temperatura aerului din încăpere, ta =18 oC.

( )
1.07 �2,16  8,87 0,5 ( 35  18 )  101, 23 W - aceasta îi revine numai unei persoane, iar
QCO  0, 66 �
pentru 62 de persoane vom avea:
QTCO  62  101,23  9315,92 W .

Qtot  QM  QIL  QCC  QTCO

(2.28)
Qtot1  58,5  12,011  0,555  9,315  80,37 kW .

b) Calculul degajărilor de căldură în secţia deservirea tehnică nr.1 şi deservirea zilnică. Calculele
vor fi analogice celor de mai sus:

A) Degajări de căldură de la maşini şi aparate acţionate electric

Puterea instalată a utilajului electric este de cca 100 kW, valorile coeficienţilor sunt următoarele:
Y1  0,8 , Y 2  0, 65 , Y 3  0, 75 , Y 4  0,5 şi deci degajările de căldura conform (2.24) vor fi:

QM  0,8  0,65  0,75  0,5  100  19,76 kW .

B) Degajări de căldură de la iluminatul electric

În încăpere pentru iluminat se folosesc 30 de becuri cu incandescenţă cu puterea de 300 W fiecare şi

40 de becuri fluorescente cu puterea de 20 W fiecare, astfel conform (2.25) obţinem următoarea
cantitate de căldură:

QIL  30  300  0,94  40  20  0,77  9076 W  9,076 kW .

C) Căldura degajată de conducte calde

Aceasta se determină cu relaţia (2.26). În încăpere avem aproximativ 140 m de conducte cu

diametrul mediu de 0,15 m şi 200 m de conducte cu diametrul mediu de 0,05. Deci suprafaţa totală
a conductelor va fi:

32
 �S  2 r �l  2  3,14  0,075 140  2  3,14  0,025  200  93,34 m 2
,

QCC  93,34  (1  0,85)  (70  18)  728,05 W .

D) Degajări de căldură de la oameni

Căldura degajată de cei 20 oameni se poate calcula cu relaţia (2.27):

QCO  0,66  1,07  ( 2,16  8,87  0,5 )  (35  18)  20  2024,6 W .

Conform (2.28) degajările de căldură în secţia dată vor fi:

Qtot 2  19,76  9,076  0,728  2,024  31,58 kW .

2.3.3. Calculul necesarului de aer pentru evacuarea căldurii şi a nocivităţilor

La determinarea acestui debit trebuie ţinut cont şi de faptul că folosirea unei astfel de instalaţii în
regim de iarnă serveşte şi pentru încălzirea incintelor  4 . Debitul necesar de aer se determină cu
relaţia:

DQ DQ
VR   , m3 / h ,
c p    (t ev  t ref ) 1,29  (t ev  t ref ) (2.29)

unde: DQ este cantitatea de căldură perceptibilă necesară încălzirii, în kW.;

c p - capacitatea termică volumică, c�
p  1, 005 J/(kg·K);

 - greutatea specifică a aerului, în kg / m 3 ;

tev - temperatura aerului evacuat din încăpere, tev=19,3 0C;
tref - temperatura aerului refulat în încăpere, tref=18 0C.

DQ  Q p  Qtot (2.30)
unde: Q p - sunt pierderile de căldură ale incintei kW ;
Qtot - sunt degajările de căldură din incintă, în kW.

Cantitate de aer proaspăt ce trebuie introdusă din exterior pentru diluare altor nocivităţi decât

căldura şi umiditatea ce se degajă în incintă se determină cu relaţia:

Vp 
Y i
  aer , m 3 / h. (2.31)
y ae  y ai

Y i  YO  YS  YTM (2.32)
unde: Y i este cantitatea totală de nocivităţi din incintă în g/h;
y ae - conţinutul în nocivitatea respectivă a unui kg de aer evacuat tab. 2.5, în g/kg
y ai - conţinutul în nocivitatea respectivă a unui kg de aer introdus tab. 2.6, în g/kg
 aer - densitatea aerului,  aer  1,204 kg / m 3 ;
Yo - degajările de CO2 de la oameni, YO  68 g / h ;
YS - degajările de CO2 a procesului de sudare, YS  86 g / h ;
33
 YTM - degajările de CO2 în timpul procesului de tăiere a metalelor, YTM  40 g / h .

Calculăm cantitatea de căldură perceptibilă necesară încălzirii pentru secţia reparaţii preventiv
planificate şi secţia aprovizionare:

DQ1  Q p  Qtot1  282,17  80,37  201,8 kW ,

Debitul de aer necesar evacuării degajărilor de căldură şi nocivităţilor este:

201,8
V R1   120,33 m 3 / h.
1,29  (19,3  18)

Y i1  68  62  86  40  4,342 kg / h,

4,342
V p1   1,204  6,97 m 3 / h .
1,5  0,75

Debitul total de aer necesar pentru asigurarea evacuării căldurii şi nocivităţilor în încăperile secţiei
de reparaţii preventiv planificate şi aprovizionare va fi:

V1  V R1  V p1  120,33  6,97  127,3 m 3 / h.

Calculăm cantitatea de căldură perceptibilă necesară încălzirii pentru secţia deservirea zilnică:

DQ2  Q p  Qtot 2  228,14  31,58  196,63 kW ,

196,63
VR 2   117 ,25 m 3 / h.
1,29  (19,3  18)

Y i2  68  20  86  40 1,486 kg / h,

1,486
V p2   1,204  2,38 m 3 / h .
1,5  0,75

Debitul total de aer necesar pentru asigurarea evacuării căldurii şi nocivităţilor în încăperile secţiei
deservirea zilnică şi deservirea tehnică nr.1 va fi:
V2  VR 2  V p 2  117,25  2,38  119,63 m 3 / h.

Tabelul 2.5. Concentraţiile admisibile de CO2 în aerul din incinte

CO2
Denumirea incintei
l/m3 g/kg
Incinte de locuit în care se află persoane în permanenţă 1 1,5
Incinte pentru copii şi bolnavi 0,7 1
Incinte în care oamenii se află periodic 1,25 1,75
Incinte în care oamenii se află pentru scurt timp 2 3

Tabelul 2.6. Concentraţiile de CO2 în aerul exterior

Natura localităţii CO2

34
 l/m3 g/kg
Rurală 0,33 0,5
Oraş mic 0,40 0,6
Oraş mare 0,50 0,75

2.3.4. Necesarul de căldură pentru ventilare

Pentru economisirea căldurii, se va folosi recircularea aerului din incintă, care este deja cald, cu
respectarea condiţiilor de calitate a acestuia. Cantitatea de căldură necesară încălzirii aerului
introdus în incintă când funcţionează cu un amestec de aer proaspăt şi aer recirculat, se poate
calcula cu relaţia:

Qv  c p  V p  (t ref  t e )  c p  V R  (t ref  t ev ), kW . (2.33)

În cazul folosirii recirculării aerului se va ţine cont de următoarele:

 debitul minim de aer proaspăt introdus în incintă trebuie să prezinte 10% din debitul de aer
ventilat;
 debitul de aer recirculat nu trebuie să conţină impurităţi nocive în proporţie mai mare de 30%
din cantităţile admisibile;
 nu se admite recircularea aerului ce conţine microorganisme, substanţe toxice, etc;
 nu se admite recircularea aerului dacă în incintă pot apărea degajări bruşte de gaze, sau alte
substanţe nocive.
Pentru secţia reparaţii preventiv planificate şi secţia aprovizionare necesarul de căldură pentru
ventilare va fi:

Qv1  1,005  6,97  (18  ( 16))  1,005  120,33  (18  19,3)  74,1 kW .

Pentru secţia deservirea zilnică şi deservirea tehnică nr.1 necesarul de căldură pentru ventilare va fi:

Qv 2  1,005  2,38  (18  (16))  1,005  117,25  (18  19,3)  86,31 kW .

Astfel necesarul de căldură pentru ventilare va fi:

Qvtot  Qv1  Qv 2  74,1  86,31  160,3 kW .

Pentru a împiedica pătrunderea aerului rece în încăpere, prin uşile destinate accesului troleibuzelor
şi care impun deschiderea frecventă sau continuă a acestora, vom proiecta un sistem de ventilare
locală sub formă de perdele de aer. Perdelele de aer sunt alcătuite din unul sau mai multe dispozitive
pentru refularea uniformă a aerului prin intermediul unui ventilator centrifugal sau axial, după caz o
reţea de canale şi priză de aer, la care se anexează baterie de încălzire şi filtru de praf. Deoarece
uşile reprezintă goluri mai mari de 2 m mai eficient ar fi folosirea perdelelor de aer bilaterale, adică
alcătuite din dispozitive montate pe ambele laturi.

35
După temperatura aerului refulat, vor fi perdele de aer cald cu temperatura aerului refulat este mai
mare decât a cea a aerului interior, au avantajul că în perioada de iarnă permit pătrunderea unui aer
de amestec cu temperaturi apropiate de cea a aerului interior, [5].

Figura 2.1. Structura unei perdele bilaterale de aer

Calculul debitului de aer al perdelei

Debitul de aer ce pătrunde prin golul uşii, pentru situaţia când perdeaua de aer nu funcţionează se
determină cu relaţia:

Vd  v o  B  H , m 3 / s (2.34)
unde: v o este viteza medie a curentului orizontal de aer rece exterior ce intă în încăpere când uşa
este şi perdeaua de aer nu funcţionează. Valorile uzuale sunt cuprinse între 2-3 m/s;
B – lăţimea uşii, B  4 m ;
H – înălţimea uşii, H=6 m;

Vd  2,5  4  6  60 m 3 / s.

Debitul de aer ce pătrunde în interior, când perdeaua de aer funcţionează, va fi dat de relaţia:

 h 
Ve  Vd  1  0 , m 3 / h. (2.35)
 H

unde: h0 este înălţimea jetului de aer, h0  5,7 m ;

 5,7 
Ve  60  1    3 m / h.
3

 6 

Pentru perdelele verticale, debitul de aer se calculează cu formula:

36
 V d  Ve
VPlat  , m3 / h
B (2.36)
1j 
b
unde: b este lăţimea fantei de refulare, b  0,08...0,15 m ;
j este factorul ce caracterizează jetul de aer al perdelei şi depinde de unghiul de refulare
a , de coeficientul de turbulenţă a jetului a şi de poziţia fantei perdelei de aer. Valoarea
coeficientului j se poate deduce cu ajutorul diagramei din fig. 2.3.
Astfel pentru unghiul a  40 o şi coeficientul de turbulenţă a  0,2 , putem citi de pe diagramă
valoarea factorului ce caracterizează jetul de aer, j  0,31 .

60  3
V Plat   19,25 m 3 / h.
4
1  0,31
0,1

Figura 2.2. Determinarea coeficientului j funcţie de unghiul a şi de poziţia perdelei de aer

Temperatura medie a aerului pătruns în interiorul încăperii se calculează cu relaţia:
VPvert  t ref  Ve  t e
t med  , o C. (2.37)
VPvert  Ve
19,25  18  3  ( 16)
t med   14 oC.
19,25  3

Eficienţa perdelei de aer se demonstrează cu ajutorul randamentului, acesta se defineşte ca raportul

dintre debitul de aer exterior împiedicat să pătrundă în încăpere prin funcţionarea perdelei de aer şi
debitul de aer exterior ce pătrunde prin deschiderea uşii când perdeaua nu funcţionează, se
calculează cu relaţia:

Vd  Ve 60  3
   0,95  95 %. (2.38)
Vd 60

Necesarul de căldură pentru a asigura temperatura optima a aerului refulat de către perdelele de aer
pentru o uşă va fi:

Qvp  c p  VPvert  (t ref  t med )  1,005  19,25  (18  14)  77,39 kW .

(2.39)

37
Blocul de producţie dispune de 14 uşi, blocul spălătoriei auto de 4 uşi care necesită perdele de aer
pentru reducerea pierderilor de căldură, astfel necesarul de căldură pentru acestea va fi:

QTvp  18  Qvp  18  77,39  1393 kW .

Necesarul de energie termică al întreprinderii va fi:

QWT  Qt  Q AC  Qvtot  QTvp  1386,0  64,57  160,3  1393  3087,87 kW . (2.40)

În urma analizei consumului de energie termică obţinem graficul de sarcină prezentat în figura 2.3.

Figura 2.3. Curba de sarcină diurnă a zilei lucrătoare pentru energia termică

Pentru a determina consumul anual de căldură, se va utiliza următoarea relaţie:

Qan  Qinc
an
 Qacm
an
, GJ (2.41)

an
unde: Qinc reprezintă sarcina termică anuală pentru încălzire;
an
Qacm - consumul mediu anual de căldură pentru prepararea apei calde menajere:

t int  t inc
an
Qinc  Qinc
max
 , GJ (2.42)
t int  t ext

 t ac  t arva 
Q an
acm  Qacm   inc  j  (365   inc   rep )    24  3600, GJ (2.43)
 t ac  t aria 

max
unde: Qinc reprezintă puterea maximă pentru sistemul de încălzire:
tint - temperatura interioară a aerului, tint=18 0C;

38
 text - temperatura aerului exterior, text=-16 0C;
t inc - temperatura medie a aerului exterior pentru condiţiile R.Moldova, în perioada de
încălzire; t inc =0,6 0C
max
Qinc  Qinc   inc  3600, GJ (2.43)

unde: Qinc reprezintă căldura pentru sistemul de încălzire şi ventilare, Qinc =3020,3 kW;
 - durata perioadei de încălzire pentru condiţiile mun. Chişinău, (166 zile, respectiv se
transformă în secunde):
deci:
max
Qinc  Qinc   inc  3600  24  3020,3  166  3600  24  43318,3 GJ .

Conform rezultatelor obţinute vom calcula sarcina termică anuală pentru încălzire:
t int  t inc 18  0,6
an
Qinc  Qinc
max
  43318.3   22168,77 GJ .
t int  t ext 18  ( 16)

unde: Qacm - puterea maximă necesară pentru încălzirea apei menajere în perioada de iarnă;
j - coeficientul de corecţie legat de micşorarea consumului orar de apă caldă în perioada
de vară, j =0,8;
 rep - durata perioadei pe profilaxie(reparaţie),deobicei  rep =15 zile;
t ac - temperatura apei calde menajere, t ac =65 0C;
ia ia
t ar - temperatura apei reci în perioada de iarnă, t ar =5 0C;
va va
t ar - temperatura apei reci în perioada de vară, t ar =15 0C.

 65  15 
an
Qacm  64,57  166  0,8  (365  166  15)   24  3600  29,3 GJ .
 65  5 

Comform calculelor efectuate putem determina consumul anual de căldură, comform relaţiei:

Qan  Qinc
an
 Qacm
an
 22168,77  29,3  22198,07 GJ  5297,87 Gcal.

39