Dragos Vicol

Si ploaia vine alba...

Si ploaia vine alba, densa, calda

Pe culmi, peste poieni, peste genuni
Stau arborii cu palmele intinse
Si-un fosnet larg prin cetinis rasuna.

Alunecind printre nervuri si aripi

Ploaia patrunde-n sufletul padurii -
Si ceturi albe se preling din piscuri
Si-n ceata, insetati, rotesc vulturii.

Si vine-un ceas c�nd umbrele pasesc

Printre copaci, ca vulpile roscate -
C�nd peste ramuri ploua cu-nstelari
Si totul iese din singuratate -

Un ceas c�nd muschiul fumega usor,

C�nd lemnul viu, lovit de stele, suna,
C�nd cerului �i este dor de munti,
Iar muntilor le este dor de luna...