Subiect S-20: Obligaţii declarative Plătitorii, persoane juridice sau fizice,

române şi străine, cărora le revin obligaţii fiscale către bugetul de stat şi

bugetele locale întocmesc şi depun declaraţii sau deconturi de impunere,
denumite declaraţii de impozite şi taxe. Prin declaraţiile de impozite şi taxe se
declară: ■ impozitele şi taxele datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia
calculării impozitelor şi taxelor revine plătitorului; ■ bunurile şi veniturile
impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea impozitului şi a taxei se
face de organul fiscal sau, dupd caz, de serviciile de specialitate ale autorităţilor
publice locale; ■ impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care
plătitorul are obligaţia de a calcula, reţine şi vărsa impozite şi taxe. Declaraţia
de impozite şi taxe se depune de către plătitor la organul fiscal competent, direct
la registratura acestuia sau la oficiul postal, prin scrisoare recomandată.
Declaraţia de impozite şi taxe trebuie să conţină: a) datele necesare pentru
stabilirea identităţii plătitorului: - numele şi prenumele sau denumirea
plătitorului; - domiciliul sau sediul; - codul numeric personal sau codul
fiscal/codul unic de înregistrare, dupa caz; b) baza de impunere; c) cuantumul
impozitelor sau al taxelor, dupa caz, daca obligaţia calculării impozitului sau a
taxei revine, potrivit legii, plătitorului; d) semnăturile autorizate şi ştampila,
daca este cazul. Plata impozitului sau a taxei nu suspendă obligaţia plătitorului
de a depune declaraţia de impozite şi taxe. Plătitorul este obligat să depună
declaraţia de impozite şi taxe, chiar dacă este scutit de plata impozitului
conform reglementărilor legale, precum şi în alte cazuri stabilite de către
Ministerul Finanţelor Publice. În cazuri deosebite, Ministerul Finanţelor Publice
poate stabili alte termene pentru depunerea declaraţiilor de impozite şi taxe.
Declaraţia de impozite şi taxe întocmită pentru fiecare fel de impozit sau taxă se
depune de plătitor la termenul stabilit prin legea specială care reglementează
impozitul sau taxa respective în cazul în care ultima zi de depunere este zi
nelucratoare, declaraţia de impozite şi taxe se consideră a fi depusă în termen,
daca se face în ziua lucratoare imediat următoare termenului de depunere.
Plătitorul este obligat să depună o declaraţie de impozite şi taxe şi dacă în cursul
anului fiscal se afla în una dintre următoarele situaţii: a) dizolvare, lichidare sau
transformare, conform prevederilor legale; b) reorganizare prin divizare, fuziune
prin absorbţie sau fuziune prin contopire, conform legii; încetarea activităţii,
precum şi la terminarea activităţii supuse impozitării sau taxării; c) încetarea
obligaţiei de a calcula, reţine şi vira impozite şi taxe; d) modificări intervenite în
baza de impozitare, în cazul reprezentanţelor firmelor străine cu activitate pe
teritoriul României, sau pentru impozitele şi taxele datorate pentru clădiri,
terenuri şi mijloace de transport de către persoanele juridice. Declaraţia de
impozite şi taxe se depune în termen de 15 zile de la data apariţiei uneia dintre
situaţiile prevăzute la lit. a) sj b). Declaraţia de impozite şi taxe se depune până
la data de 25 a lunii următoare celei în care plătitorul s-a aflat în una dintre
situaţiile prevăzute la lit. c), d) şi e). Plătitorii au obligaţia de a întocmi corect
declarative de impozite şi taxe, în conformitate cu reglementările legale în
vigoare, înscriind clar, lizibil şi complet informaţiile prevăzute de formulare.

Organul fiscal competent verifică modul de completare a declaraţiei de impozite

şi taxe, iar în cazul în care constată erori în completarea acesteia, solicită în scris
plătitorului să se prezinte la sediul său, pentru efectuarea corecturilor necesare.
Plătitorul este obligat să se prezinte în termenul stabilit de organul fiscal
competent, pentru efectuarea corecturilor. Dacă plătitorul nu se prezintă în 15
zile de la termenul stabilit pentru efectuarea corecturilor, organul fiscal
competent stabileşte din oficiu obligaţia de plată. În cazul nedepunerii
declaraţiei de impozite şi taxe, organul fiscal transmite plătitorului o înştiinţare,
prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, prin care îi notifică
depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei. Dacă, în termen de 15 zile
de la data primirii înştiinţării, plătitorul nu depune declaraţia de impozite şi taxe,
organul fiscal competent stabileşte din oficiu obligaţia de plată. Impozitele şi
taxele stabilite din oficiu de organul fiscal competent se comunică plătitorului
printr-o înştiinţare de plată transmisă potrivit legii. Impozitele şi taxele stabilite
din oficiu de organele fiscale competente se corectează la data depunerii
efective, de către plătitor, a declaraţiei de impozite şi taxe sau la data efectuării
unui control fiscal.

Subiect S-21: Drepturile aparatului fiscal Aparatul fiscal dispune de un

ansamblu de drepturi privind asezarea, controlul, stabilirea şi incasarea
creanţelor fiscale, la care se adauga dreptul de a aplica sancţiuni pentru
nerespectarea legislaţiei financiar-fiscale. Administraţia fiscala are dreptul de a
cunoaşte informaţiile conţinute în documentele detinute de contribuabili sau de
terte persoane care au legatura cu acestia, drept care nu trebuie confundat cu
verificarea contabilitatii. Dreptul de control ce revine inspectorilor fiscali
(organelor de control) nu se limitează numai la verificarea informaţiilor
cuprinse în documentele financiar-contabile, ci include şi verificări asupra
operaţiunilor economice desfăşurate de contribuabili fără existenta unor
documente legale, precum şi verificări la domiciliul/sediul contribuabililor. În
anumite situaţii, inspectorii fiscali au dreptul de a aprecia şi evalua materia
impozabila, prin interpretarea operaţiunilor cu caracter economic şi verificarea
actelor care reflecta aceste operaţiuni, pentru a stabili natura reala a acestora şi
impozitul care trebuie aplicat (impunerea din oficiu prin metoda estimarii).
Atunci cand, ca urmare a controlului materiei impozabile, se constata incalcari a
legislaţiei financiar-fiscale de către contribuabili prin depunerea de declaraţii
fiscale eronate/incomplete, cu omisiuni facute cu sau fără intentie, sau
nedeclararea materiei impozabile, respectiv a impozitelor datorate, inspectorii
fiscali/organul fiscal au/are dreptul de a corecta/stabili obligaţia fiscala a
acestora şi sa aplice sancţiunile legale. Astfel, în situaţia întocmirii sau
depunerii cu întârziere a declaraţiilor fiscale, a sustragerii parţiale sau totale de
la plata impozitelor şi taxelor, a platii cu întârziere a obligaţiilor fiscale,
inspectorii fiscali au dreptul şi obligaţia de a aplica sancţiunile prevăzute de
lege, contribuabililor vinovati, precum şi stabilirea/calcularea sau aplicarea
dobânzilor, penalităţilor, amenzilor, confiscarilor, în functie de fapta savarsita
de contribuabili şi de prevederile legale în materie. Administraţia fiscala are
dreptul de a pretinde şi încasa obligaţiile fiscale de baza, precum şi cele
suplimentare rezultate în urma controlului, în cadrul termenelor prevăzute de
legislaţia în domeniul colectarii creanţelor bugetare. Dreptul de a încasa
obligaţia fiscala de baza sau suplimentara se exercita numai în raport cu
exigibilitatea fiscala şi în cadrul unui anumit interval de timp stabilit prin lege,
dupa care nu se mai poate solicita contribuabililor plata obligaţiilor fiscale
datorita intrarii în prescriptie. Cu unele exceptii, autorităţile au drept de
prioritate în încasarea creanţelor fiscale, în raport cu alti creditori. În exercitarea
atribuţiilor ce le revin, organele de control fiscal sau, dupa caz, serviciile de
specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale au dreptul: a) sa
verifice în totalitate sau prin sondaj orice documente, inscrisuri, registre sau
evidente contabile ale contribuabililor verificati, referitoare la obiectul
controlului, sa primeasca copii de pe orice inscris, document sau înregistrare
contabila; b) sa solicite contribuabililor controlati, verbal sau în scris, toate
informaţiile şi justificarile referitoare la abaterile constatate. În cazul în care se
solicită raspunsul în scris, contribuabilii sunt obligati sa furnizeze informaţiile
respective în termen de 5 zile de la primirea solicitarii; c) sa retina documente în
scopul protejarii impotriva instrăinarii sau distrugerii, in condiţiile legii, acte,
inscrisuri, registre şi documente financiar-contabile sau orice element material
care face dovada stabilirii, înregistrarii şi achitarii obligaţiilor fiscale de către
contribuabili, pe o perioada de maximum 30 de zile. În cazuri exceptionale, cu
aprobarea conducerii organului de control fiscal, perioada de retinere a
documentelor poate fi prelungita

cu maximum 90 de zile; d) sa solicite prezenta contribuabililor sau a

reprezentantilor legali ai acestora la sediul organului de control fiscal.
Solicitarea se face în scris şi cuprinde, în mod obligatoriu, data, ora şi locul
intalnirii, precum şi scopul acesteia. Solicitarea se comunica contribuabilului cu
cel puţin 5 zile inaintea datei fixate pentru intalnire; e) sa faca constatari faptice
cu privire la natura activităţilor producătoare de venituri impozabile sau pentru
identificarea bunurilor ori surselor impozabile; f) sa confiste, în condiţiile legii,
obiectele sau produsele reprezentand bunuri sustrase de la plata impozitelor şi
taxelor, precum şi sumele în lei şi în valuta dobândite ilicit; g) sa stabileasca
obligaţiile fiscale prin asimilare sau estimare, în situaţia în care in evidenta
contabila nu exista documente justificative sau contribuabilul refuza prezentarea
acestora, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului Finanţelor
publice, respectiv al ministrului administratiei publice. Sarcina de a dovedi că
metoda indirecta utilizata pentru stabilirea obligaţiilor fiscale este incorecta
revine contribuabilului; h) sa stabileasca în sarcina contribuabilului diferenţe de
impozite şi taxe, sa calculeze majorări de întârziere/dobânzi, penalităţi şi
penalităţi de întârziere pentru neplata în termenele legate a impozitelor şi/sau
taxelor datorate conform prevederilor legilor fiscale; i) sa constate
contraventiile şi sa aplice sancţiunile prevăzute de legile fiscale şi contabile; j)
sa dispuna corectarea în contabilitate a eventualelor erori constatate dupa
aprobarea şi depunerea situaţiilor financiare anuale, în anul în care au fost
constatate; k) sa anuleze aplicarea masurilor care contravin reglementărilor
contabile şi fiscale şi sa dispuna masurile necesare indeplinirii corecte de către
contribuabili a obligaţiilor fiscale ce le revin; 1) sa intre, în prezenta
contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia ori în prezenta altei
persoane desemnate de contribuabil, în orice incinta a sediului în care isi
desfăşoară activitatea contribuabilul sau în locuri în care exista bunuri
impozabile ori în care se desfăşoară activităţi producătoare de venituri. Accesul
este permis în cursul programului normal de lucru al contribuabilului, iar în
afara acestuia, numai cu autorizarea scrisa a conducerii organului de control
fiscal sau, dupa caz, a conducerii serviciilor de specialitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale şi cu acordul contribuabilului; m) sa verifice modul
de aducere la indeplinire a masurilor dispuse de organele de control fiscal; n) sa
beneficieze de protectie din partea organelor abilitate ale statului, la solicitarea
acestora. În scopul determinarii modului de respectare a obligaţiilor fiscale ce
revin contribuabililor şi al stabilirii exacte a impozitelor datorate, organele de
control fiscal sunt în drept sa solicite informaţii de la: a) persoane fizice sau
juridice care detin în pastrare sau în administrare bunuri ori sume de bani ale
contribuabililor, care au relatii de afaceri cu aceştia sau care pot da relatii in
legatura cu operaţiunile verificate; b) organe ale administraţiei publice centrale
şi locale, instituţii publice sau de interes public; c) instituţii publice sau private
care inregistreaza, sub orice forma, incheierile de contracte, circulatia mărfurilor
pe caile de comunicatie de orice fel, evidenta populatiei sau a bunurilor,
exploatarea proprietatilor şi altele asemenea. Persoanele, organele şi instituţiile
menţionate sunt obligate ca în termenul specificat în solicitare sa furnizeze
informaţiile şi sa puna la dispozitie organelor de control fiscal sau, dupa caz,
serviciilor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale actele,
evidentele şi datele respective, în condiţiile legii. Toate actele, datele şi
informaţiile obţinute de organele de control fiscal sau, dupa caz, de serviciile de

specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, în modalitatea

prevăzuta, vor face parte din dosarul fiscal al contribuabilului şi vor putea fi
luate in considerare la recalcularea impozitelor datorate de acesta.

Subiect S-22: Obligaţiile aparatului fiscal Organele de control fiscal au

următoarele obligaţii: a) sa cunoasca şi sa aplice corect, cu obiectivitate şi
profesionalism, prevederile legislaţiei contabile şi fiscale şi normele de aplicare
a acestora; b) sa prezinte contribuabilului verificat legitimatia de control şi
ordinul de serviciu; c) sa efectueze controlul în asa fel încât sa afecteze cat mai
putin activitatea curenta a contribuabililor verificati; d) sa acorde atentie
intrebarilor, nelamuririlor, reclamatiilor contribuabililor şi sa dea dovada de
intelegere şi solicitudine în solutionarea acestora, potrivit legii; e) sa
intocmeasca şi sa depuna la sediul unităţii de care apartine actele de control
privind rezultatele verificării, potrivit metodologiei de control; f) sa utilizeze cu
eficienta timpul de control, sa pastreze şi sa apere secretul operaţiunilor
contribuabililor verificati; g) sa nu se angajeze direct sau indirect în relatii de
afaceri cu persoane fizice sau juridice controlate, relatii care pot afecta
mdeplinirea cu corectitudine a sarcinilor de control fiscal incredintate; h) sa
sesizeze organele de urmarire penala în legatura cu anumite constatari ce ar
putea întruni elemente constitutive ale unei infractiuni constatate cu ocazia
exercitarii atribuţiilor de control fiscal; i) sa nu pretinda şi sa nu primeasca nici
un fel de bunuri în natura sau în bani, sa nu îşi creeze avantaje în legatura cu
serviciul sau cu exercitarea functiei; j) sa consemneze, conform legii, în
registrul unic de control existent la contribuabil datele privind inceperea
controlului, obiectivele şi rezultatele sintetice ale acestuia; k) sa raspunda pentru
constatarile rezultate din controlul raportat la tematica stabilita pentru verificare
şi în concordanta cu documentele supuse controlului.

Subiect S-23: Obligaţia bugetară/ venitul bugetar. Elementele definitorii În

notiunea de asezare a impunerii se includ toate operaţiunile necesare pentru
stabilirea sumei de plata cu titlu de venit public, adica pentru determinarea în
concret a obligatiei fiscale. Asezarea impunerii implica identificarea subiectului
impunerii, determinarea obiectului venitului public şi al bazei impozabile, a
cotei legale de impunere, a inlesnirilor legale şi cand este vorba de impozite,
constituirea titlurilor de creanta fiscala ale statului sau ale unităţilor
administrativ-teritoriale. Veniturile statului sunt formate din totalitatea
resurselor banesti instituite prin lege, care contribuie la constituirea fondurilor
banesti ale acestuia, alcatuind un tot unitar, denumit sistemul veniturilor
bugetare. Veniturile bugetare cuprind resursele banesti care se cuvin bugetelor
prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea privind Finanţele publice, nr. 500/2002,
în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contributii şi alte
varsaminte. Obligatia bugetara reprezinta obligatia stabilita unilateral de către
stat prin acte normative, în sarcina persoanelor fizice sau juridice, denumite
contribuabili, de a plati o anumita suma de bani, la termenul stabilit, în contul
bugetului de stat. Obligatia bugetara este o obligatie juridica, deoarece ea
defineste conţinutul unui raport juridic ce ia nastere intre stat şi persoanele
determinate de lege (contribuabili), raport juridic al carui izvor este legea, iar în
caz de nevoie, executarea sa este asigurata prin intermediul constrangerii de stat.
Prin legile prin care se instituie impozitele, taxele si contributiile bugetare se
stabilesc categoriile de persoane fizice sau juridice ce datorează veniturile
respective, elementele veniturilor bugetare, precum şi modalitatile de plata a
acestora. Modificarea obligatiei bugetare este determinata de: modificarea masei
impozabile, modificarea situatiei juridice a contribuabilului, acordarea de
facilitati legale, modificarea actelor normative ce instituie şi reglementează
venitul bugetar respectiv. Obligatia bugetara este constatata în forma scrisa, prin
titlul de creanta bugetara care o individualizează la nivelul fiecărui contribuabil
în raport de veniturile obţinute sau de bunurile detinute. Titlul de creanta
bugetara este întocmit sau confirmat de organele financiare ale statului care au
atribuţii în acest sens, în conformitate cu prevederile legale prin care se
reglementează veniturile bugetare şi cu respectarea procedurii stabilite prin
aceasta reglementare pentru fiecare categorie de venit în parte. Titlul de creanta
bugetara este un act juridic declarativ de drepturi si obligatii şi este executoriu
de drept.

Elementele comune veniturilor bugetare În structura sistemului fiscal, o

componenta importanta o reprezinta totalitatea impozitelor şi taxelor şi a altor
contributii bugetare, pe care statul, prin organele sale specializate, le incasează
în bază unor reglementări legale (legi sau alte acte normative prin care se
instituie dreptul de creanta fiscala a statului sau a organelor administrativ-
teritoriale, asupra contribuabililor). În totalul veniturilor bugetare, ponderea cea
mai mare o detin cele fiscale, iar din acestea ponderea celor indirecte este în
continua crestere în raport cu a celor directe. Elementele comune veniturilor
bugetare sunt următoarele: - denumirea venitului bugetar; - debitorul sau
subiectul impunerii; - obiectul sau materia impozabila; - unitatea de evaluare; -
unitatea de impunere; - asieta sau modul de asezare a venitului; - perceperea
(încasarea) venitului bugetar; - termenul de plata; - inlesnirile, drepturile şi
obligatiile debitorilor; - răspunderea debitorilor; - calificarea venitului bugetar.

Subiect S-24: Debitorul sau subiectul impunerii Debitorul sau subiectul

impunerii este o persoana fizica sau juridica. În categoria persoanelor juridice,
care sunt obligate la efectuarea unei anumite prelevari la bugetul statului,
bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si respectiv la bugetele
fondurilor speciale, intra: regiile autonome, companiile/societatile nationale,
societatile comerciale cu capital de stat, privat sau mixt, unităţile cooperatiste,
asociaţiile şi fundatiile, entitatile publice (autoritatile publice, institutiile publice
etc.), precum şi organizatiile economice straine şi reprezentantele societatilor
straine care desfasoara activităţi pe teritoriul Romaniei. Persoanele fizice
datorează bugetelor sus-mentionate impozite, taxe şi alte contributii bugetare
pentru veniturile realizate, serviciile prestate de autoritatile publice centrale şi
locale, precum şi pentru bunurile mobile şi imobile pe care le detin sau le
dobândesc etc. Persoanele fizice şi juridice, precum şi alte entitati patrimoniale,
care datorează impozite, taxe şi alte contributii bugetare sunt denumite
contribuabili. La determinarea persoanei obligate la plata impozitelor, taxelor şi
a altor contribute bugetare trebuie avut în vedere principiul personalizarii
utilizat pentru determinarea sferei de aplicare a acestora, precum şi a capacitatii
de plata a contribuabilului. Pentru fiecare impozit, taxa sau contributie bugetara
în parte, trebuie sa se stipuleze clar şi precis persoana fizica sau juridica obligata
prin lege fie la plata, fie la calculul şi plata obligatiilor fiscale. Trebuie facuta
distinctie intre contribuabili, cei care sunt obligati la virarea obligatiei fiscale
(platitori de venituri pentru care impozitul se calculeaza, se retine si se vireaza,
prin stopaj la sursa; venituri din salarii, dividende, dobânzi etc.) şi persoana care
suporta definitiv obligatia fiscala - contribuabilul persoana fizica. în cazul
impozitelor şi taxelor locale, impunerea se efectuează de organele fiscale ale
administraţiei publice locale, iar plata lor se face de persoana fizica sau juridica,
subiect al impunerii.

Subiect S-25: Obiectul venitului bugetar sau materia impozabila Obiectul

venitului bugetar, denumit şi materia impozabila sau obiectul impunerii il
constituie/reprezinta veniturile sau bunurile impozabile sau taxabile.
Determinarea materiei impozabile pentru fiecare impozit/taxa în parte este
influentata de criteriile reale şi operaţiunile impozabile, exonerarile şi scutirile
partiale şi totale şi criteriul teritorial (pentru fiecare impozit/taxa trebuie sa se
specifice teritoriul în care se aplica la nivel central sau local) utilizate în
determinarea sferei de aplicare. De asemenea, la determinarea materiei
impozabile apare necesitatea optiunii intre principiul realitatii (nu se tine seama
de interesele individuate, familiale, sociale şi de situatia personala a
contribuabilului) şi principiul personalizarii impozitului (se au în vedere natura
si importanta bunurilor economice, a veniturilor obţinute, obligatiile de
intretinere a membrilor familiei şi cheltuielile profesionale ale contribuabilului).
Venitul impozabil poate fi: beneficiul sau profitul regiilor autonome,
companiilor/ societatilor nationale, societatilor comerciale cu capital de stat,
privat sau mixt, şi al societatilor comerciale cu capital integral strain, al
organizatiilor economice straine sau al reprezentantelor societatilor straine,
precum şi ale altor entitati patrimoniale care desfasoara activităţi economice pe
teritoriul Romaniei, dividendele distribuite actionarilor sau asociatilor, respectiv
venitul realizat de un contribuabil persoana fizica etc. Bunurile impozabile sau
taxabile pot fi: cladiri, constructii, terenuri, mijloace de transport etc. De
asemenea, pot constitui obiect al impunerii şi actele realizate de organele
statului sau ale autoritatilor publice locale, precum şi serviciile prestate
contribuabililor persoane fizice şi juridice de persoanele fizice care exercita
profesii libere: avocati, notari, experti contabili, auditori financiari, executori
judecatoresti etc. Bază de calcul (materia impozabila) poate sa fie aceeasi cu
obiectul venitului bugetar (de exemplu, în cazul impozitului pe profit,
impozitului pe venit, taxei pe valoarea adaugata, taxei pentru folosirea
terenurilor proprietate de stat, impozitului pe terenurile pe care sunt construite
cladiri etc.) sau sa difere de aceasta (de exemplu, în cazul taxelor de succesiune,
obiectul il constituie dezbaterea succesiunii şi actele întocmite cu acest prilej,
dar baza de calcul este valoarea succesiunii sau în cazul impozitului pe cladiri,
obiectul este imobilul, iar bază de calcul este valoarea acestuia).

Subiect S-26: Unitatea de evaluare / evaluare. Cotele Unitatea de impunere

reprezinta unitatea în care se exprima obiectul sau materia impozabila (leul, în
cazul veniturilor impozabile; metru patrat sau ha, în cazul suprafetelor de teren;
cm3, în cazul determinarii taxei asupra mijloacelor de transport în functie de
capacitatea cilindrica etc.). Unitatea de evaluare a venitului bugetar reprezinta
elementul care exprima cuantumul unitar al acestuia în raport cu bază de calcul.
In functie de posibilitatile tehnice de evaluare, determinate de obiectul şi natura
venitului, se stabilesc cota fixa sau cota procentuala. Cota de impunere
reprezinta suma sau procentul care se aplica asupra obiectului impozabil (bazei
impozabile) şi cu ajutorul caruia se calculează venitul bugetar. Cotele fixe se
folosesc, în special, atunci cand obiectul venitului public (bază impozabila) se
exprima în unităţi naturale: suprafata de teren, capacitatea cilindrica, eliberarea
unui act etc., şi sunt stabilite în suma fixa (egala) şi rămân neschimbate
independent de marimea venitului impozabil, de averea sau situatia sociala a
platitorului. Cotele procentuale se folosesc în cazurile în care obiectul
impozitarii il constituite valoarea obiectului detinut sau venitul realizat de
contribuabil şi se aplica numai la bazele impozabile exprimate valoric, în bani.
Aceste cote sunt de trei feluri: proportionate, progresive (simple si compuse) şi
regresive. Cota procentuala proportionala se caracterizează prin aceea ca
procentul ramane neschimbat, indiferent de volumul materiei
impozabile/marimea obiectului impozabil sau modificarile intervenite în bază
de calcul (impozitul pe profit, impozitul pe dividende etc.). Cota progresiva se
caracterizează prin aceea ca ea creste o data cu cresterea bazei de calcul (într-un
ritm constant sau variabil) şi se aplica, de obicei, asupra veniturilor realizate de
contribuabili. Cotele progresive pot opera orizontal (cota de impozit este diferita
în functie de natura venitului şi categoriile de platitori, desi veniturile
impozabile au aceeasi marime) sau vertical (cota de impozit creste pe masura
sporirii veniturilor, precum şi în functie de natura venitului impozabil şi de
categoriile de platitori). La un anumit nivel al venitului progresivitatea se
opreste, iar cotele devin degresive (proportionate). Aplicarea degresivitatii se
justifica pentru a se evita situatia egalitatii intre nivelul venitului impozabil şi
cuantumul impozitului sau depasirea de către impozit a venitului. Cotele
progresive verticale pot fi: simple (procentul de impunere aferent transei
superioare a venitului impozabil se aplica la întregul venit realizat de platitori)
şi compuse sau pe transe (cota de impozit se aplica fiecarei transe de venit;
impozitul datorat se obtine prin insumarea impozitului corespunzător fiecarei
transe de venit impozabil). Cotele progresive simple se utilizează mai rar,
deoarece duc la salturi mari în impunere, ca urmare a faptului ca nu se are în
vedere trecerea de la o transa la alta (de exemplu, cota taxei pentru instrainarea
de bunuri imobile, taxa de timbru asupra succesiunilor, al carei cuantum se
stabileste în functie de valoarea succesiunii şi de gradul de rudenie al
succesorilor). Cotele progresive compuse sunt elastice şi au o larga utilizare în
Romania (de exemplu, in cazul impozitului pe venitul global se aplica o
progresivitate pe transe, cota procentuala creste o data cu majorarea materiei
impozabile, utilizandu-se o prgresivitate compusa). Cotele procentuale regresive
se caracterizeaza prin aceea ca, pe masura ce baza de calcul creste, ele scad (de
exemplu, taxele de timbru pentru autentificarea actelor de instrainare a
imobilelor si taxele asupra succesiunilor). Iata un sistem de cote de impunere în
care cifrele sunt conventional (calculate la limita

Subiect S-27: Asieta sau modul de asezare a venitului Asieta reprezinta

modalitatea de asezare a obiectului sau marfii bugetare, identificarea subiectului
şi materiei impozabile, evaluarea acesteia şi stabilirea sumei de plata cu titlu de
venit bugetar, adica determinarea concreta a obligatiei fiscale. Activitatea de
asezare incepe cu constatarea şi evaluarea obiectului sau materiei impozabile,
precum şi a platitorului de venit bugetar. Activitatea de impunere consta în
aplicarea şi respectarea intocmai a unor prevederi legale. Asezarea unei obligatii
bugetare presupune cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei fiscale în materie,
referitoare la: debitorul impunerii, obiectul impunerii sau materia impozabila,
unitatea de evaluare, cotele de impunere, unitatea de impunere etc. În activitatea
de impunere se utilizează diferite metode şi tehnici, în functie de felul
impozitului sau al taxei, de statutul juridic al platitorului şi de instrumentele
folosite. În situatiile în care evaluarea obiectului impozabil se face în functie de
veniturile anuale realizate, impunerea poate fi provizorie, în timpul anului, şi
definitiva, la sfarsitul anului. Impozitul pe venit, de exemplu, aferent veniturilor
estimate/realizate de persoanele fizice din cedarea folosintei bunurilor, din
desfăşurarea de activităţi independente, din exercitarea de profesii libere,
reprezentand plati anticipate, se stabileste trimestrial, iar la sfarsitul anului în
bază datelor declarate prin declaraţia de venit global, declaraţii speciale,
inclusiv a veniturilor din salarii, dupa caz, se determina venitul anual global
impozabil şi respectiv impozitul anual de plata sau de restituit. În functie de
cum se insumează elementele de calcul, impunerea poate fi separata sau globala.
Modalitatea de impunere separata se aplica în cazul veniturilor impozabile
realizate de persoanele fizice romane fără domiciliu în Romania şi persoanele
fizice straine din activităţi independente desfăşurate în Romania sau din cedarea
folosintei bunurilor imobile situate pe teritoriul Romaniei, iar modalitatea de
impunere globala se aplica pentru veniturile realizate din mai multe surse de
persoanele fizice romane, în cazul impozitului pe venitul global. Unul dintre
instrumentele/documentele specifice utilizate în impunerea veniturilor realizate
de contribuabili sau a bunurilor mobile şi imobile detinute în proprietate (sau în
concesiune) de acestia este declaraţia de impunere. Prin aceasta declaratie,
platitorul (contribuabilul) aduce la cunostinta organului fiscal competent ( in
raza caruia se afla bunul imobil sau în raza caruia isi are domiciliul
contribuabilul, pentru bunurile mobile şi/sau veniturile impozabile realizate), în
termen de 15 zile, dobândirea unui bun imobil sau mobil, respectiv realizarea de
venituri impozabile ce urmează a fi supuse impunerii. Declaraţia de impunere
poate fi, de exemplu, în cazul impozitului pe venitul global, declaraţia privind
venitul estimat din cedarea folosintei bunurilor sau din activităţi independente,
declaraţia speciala, respectiv declaraţia anuala (la asociatiile fără personalitate
juridica), declaraţia de venit global şi declarative informative. De asemenea,
declaraţiile fiscale pot fi anterioare realizarii veniturilor (declaraţia de
înregistrare pentru luarea în evidenta ca platitori de impozite şi taxe), respectiv
declaraţii ulterioare (deconturi lunare, decontul anual privind impozitul pe
profit, taxa pe valoarea adaugata sau acciza, respectiv declaraţia privind
obligatiile la bugetul de stat, lunara şi respectiv trimestriala). Alte documente pe
bază cărora se face impunerea sunt: - procesul-verbal de control întocmit de
organele de control fiscal, ca urmare a verificarilor efectuate la
sediul/domiciliul platitorilor persoane fizice sau juridice cu privire la modul de
constituire şi plata a obligatiilor fiscale. Prin acest document se pot stabili, de
către organele de control fiscal, diferenţe de impozite şi taxe, dobânzi, penalităţi
de întârziere si penalităţi aferente, dupa caz. Procesul-verbal de control
constituie titlu executoriu, daca nu este contestat în termenul legal; - instiintare
de plata, prin care platitorului i se aduc la cunostinta impozitul datorat,
dobânzile, penalităţile de întârziere şi penalităţile aferente, dupa caz, precum şi
termenele de
plata (de exemplu, în cazul impozitului pe cladiri, impozitului pe teren, taxei
asupra mijloa- celor de transport etc.). Impunerea poate imbraca mai multe
forme: - autoimpunerea (entitatile patrimoniale, agentii economici persoane
juridice si entitatile publice etc. identifica singure obiectul impozabil, evaluează
bază de calcul si determina sumele de plata reprezentand obligatii fiscale şi le
declara organelor fiscale competente, utilizand în acest sens declaraţiile fiscale
<declaraţii privind impozitul şi taxele datorate bugetului de stat şi/sau bugetelor
locale>, de exemplu, în cazul impozitul ui pe profit, impozitului pe veniturile de
natura salariala, TVA, accize etc. - denumite deconturi); - impunerea efectuată
de organele fiscale competente (ale MFP pentru bugetul de stat şi ale
administraţiei publice locale, pentru bugetele locale), aplicand cotele de
impozitare asupra venitunlor şi bunurilor impozabile (impozitul pe venit aferent
veniturilor estimate realizate de persoanele fizice pe bază cărora se stabilesc
plajile anticipate, respectiv impozitul anual aferent venitului anual global
impozabil realizat de acestia; cladiri, terenuri, constructs, mijloace de transport -
valoarea, suprafata, capacitatea cilindrica, pe bază cărora stabilesc impozitele şi
taxele locale aferente). Impunerea directa se efectuează prin evaluarea directa a
obiectului sau materiei impozabile, de către organul fiscal competent, respectiv
serviciile de specialitate ale autoritatilor publice locale. Evaluarea directa se
poate realiza prÎn unul dintre următoarele procedee: a) pe bază declaratiei
contribuabililor, adica a declaratiei de impunere. Aceasta presupune ca subiectii
impunerii au obligatia sa organizeze evidenta contabila în partida dubla sau
simpla, sa depuna declaraţii cu privire la veniturile realizate şi bunurile detinute,
pe baza cărora organele fiscale evaluează materia impozabila (aceasta metoda
este utilizata la impozitarea veniturilor persoanelor fizice, profitunlor realizate
de persoanele juridice, precum si în cazul unor impozite §i taxe locale). b) pe
bază declaratiei unei terte persoane - persoana fizica sau juridica care cunoaşte
marimea materiei impozabile este obligata sa declare organelor fiscale
competente datele necesare evaluarii acesteia (În cazul impozitului pe venit
aferent veniturilor din salarii, impozitului pe dividende, în general în situafiile
în care platitorii de venituri au obligatia calcularii, retinerii prÎn stopaj la sursa
şi virarii la buget a obligatiilor fiscale datorate de beneficiarii de astfel de
venituri). Evaluarea indirecta se poate efectua prÎn mai multe procedee, dupa
cum urmeaza: a) pe bază semnelor (indiciilor) exterioare ale obiectului
impozabil (utilizat în tara noastra în cazul impozitului pe cladiri, impozitului pe
teren etc.) b) pe bază evaluarii forfetare (organul fiscal competent stabileste
împreună «de comun acord» cu platitorul, marimea aproximativa a materiei
impozabile - se aplica în cazul verificarilor la fata locului etc.) c) pe calea
evaluarii administrative (evaluarea se efectuează de organul fiscal competent pe
bază datelor ce le define «informaţii din bază de date cu privire la debitor,
declaraţii fiscale, fisa platitorului etc.», denumita şi impunere din oficiu,
respectiv pe baza actelor de control fiscal efectuate de organele de specialitate).
în acest caz, contribuabilii pot contesta actele de control şi de impunere
conform cailor de atac administrative si jurisdictionale în materie.

Subiect S-28: Termenul de Plata Termenul de plata este un element specific

venitului bugetar si reprezinta data la care sau pana la care un anumit venit
bugetar trebuie varsat la buget. Exigibilitatea obligatiei bugetare este stabilita
prin actele normative ce reglementează venitul bugetar respectiv. În stabilirea
termenului de plata se au în vedere atat incasarea ritmica la buget a veniturilor,
cat şi posibilitatile de plata a contribuabililor (platitori de impozite, taxe şi alte
contribute bugetare). Termenul se fixează fie sub forma unui interval de timp:
an, trimestru, luna, chenzina, decada etc., în cadrul caruia sumele datorate
trebuie virate la buget, datalimita fiind ultima zi a perioadei respective, sau ca o
zi fixa a platii, cand atat scadenta, cat şi obligatia platitorului se naste, de regula,
în momentul cand acesta a intrat în posesia obiectului impozabil/a dobândit
bunul, iar stingerea are loc la termenul de plata. De exemplu, taxa pe valoarea
adaugata se datorează din momentul încasarii/facturarii mărfurilor/ produselor
sau a tarifelor serviciilor prestate, ce cuprind şi obligatia fata de buget, dar
termenul scadent de plata este 25 ale lunii următoare lunii în care au avut loc
operaţiunile impozabile, sau în cazul impozitului pe profit, termenele de plata
sunt trimestriale (pana la 25 ale lunii următoare trimestrului la care se refera
obligatia de plata), lunar, în cazul societatilor bancare şi anual, în cazul
agentilor economici care realizează venituri din agricultura, respectiv 5 zile de
la data depunerii bilantului contabil incheiat la sfarsitul exercitiului financiar,
data cand se efectuează regularizarea diferenţelor de impozit de plata sau de
restituit (31 martie, respectiv 30 aprilie pentru entitatile economice care aplica
Standardele Internationale de Contabilitate. Contributiile la bugetul asigurarilor
sociale de stat, la bugetul asigurarilor pentru somaj şi la fondul asigurarilor
sociale de sanatate, dupa calcularea şi retinerea acestora conform
reglementărilor legale în materie, se virează pana la data de 20 a lunii următoare
celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale. Impozitul pe dividende
calculat şi retinut la data platii dividendelor se plateste pana la data de 20 a lunii
următoare celei în care s-a facut plata dividendelor. In cazul în care dividendele
distribuite nu au fost platite pana la sfarsitul anului în care s-au aprobat situatiile
financiare anuale, impozitul pe dividende se plateste pana la data de 31
decembrie a anului respectiv. Pentru celelalte impozite cu retinere la sursa,
calculate şi retinute de platitori la data platii veniturilor, termenul de plata este
data de 20 a lunii următoare celei pentru care s-a platit venitul.

Subiect S-29: Înlesnirile la plata obligatiilor bugetare

Inlesnirile sunt elemente prevăzute prin actele normative care instituie veniturile
bugetare, de care se tine seama la evaluarea bazei de calcul, în determinarea
cuantumului venitului bugetar, precum si la încasarea acestuia. Inlesnirile
acordate la plata veniturilor bugetare se refera la reduceri, scutiri, esalonari şi
amanari ale platii acestora la bugetele publice. Reducerile şi scutirile stabilite
prin actele normative care reglementează veniturile bugetare au în vedere
anumite situatii deosebite, în care anumiti platitori (contribuabili) realizează
obiectul sau materia impozabila, inclusiv anumite criterii: varsta, vadul
comercial etc.(de exemplu: în cazul impozitului pe venit, aceste criterii se au în
vedere la stabilirea normelor de venit anual). De asemenea, acordarea
inlesnirilor are ca scop stimularea unor activităţi economice (in cazul
impozitului de venit sunt scutite veniturile realizate de persoanele fizice din
agricultura, silvicultura, apicultura etc.), valorificarea anumitor resurse
materiale, dezvoltarea economica a zonelor defavorizate (crearea de parcuri
industriale, cu acordarea de facilitati: scutiri la plata impozitului pe profit, taxa
pe valoarea adaugata si taxe vamale pentru importul de utilaje, instalatii şi
materii prime etc.). La acordarea scutirilor se are în vedere un scop social (in
cazul persoanelor handicapate, dezvoltarea zonelor defavorizate) sau
dezvoltarea/rentabilizarea unor activităţi economice. Bonificatiile se acorda
pentru a stimula platitorii de impozite şi taxe în a-si achita obligatiile inainte de
expirarea termenelor scadente, de regula, pana la primul termen de plata (de
exemplu, în cazul impozitului pe cladiri şi taxei pe terenuri se acorda o
bonificatie de 10% pentru contribuabilii care achita integral obligatia de plata,
pana la data de 15 martie a anului fiscal «primul termen de plata»), ceea ce este
în avantajul statului sau al autoritatii publice locale, în condiţiile inflatiei.
Amanarile sau esalonarile la plata obligatiilor bugetare se aproba, în condiţiile
legii, potrivit competentelor, de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile
teritoriale subordonate (pentru resursele bugetului de stat), de autoritatile
administraţiei publice locale (pentru resursele bugetelor locale), respectiv de
autoritatile centrale şi unităţile lor teritoriale care administrează şi gestionează
contributiile obligatorii şi respectiv fondurile speciale, în vederea încasarii lor la
bugetele respective, acestea reprezentand obligatii bugetare restante înregistrate
de contribuabili.

Subiect S-30: Drepturile contribuabililor Funcţionarii din cadrul unităţilor

fiscale informează si acorda sprijinul necesar, pentru intelegerea si indeplinirea
obligatiilor fiscale. In acest sens exista create la nivelul Ministerul Finanţelor
Publice şi al unităţilor fiscale teritoriale servicii/birouri de acordare de asistenta
persoanelor fizice şi juridice în domeniul financiar-fiscal. Pentru aceasta este
necesar ca toti contribuabilii sa prezinte, cat mai clar şi mai complet, toate
faptele şi documentele necesare. In afara informaţiilor de bază în materie de
impozite §i taxe, se pun la dispozitia contribuabililor, în mod gratuit,
forrnularele privind impozitele şi taxele, precum şi dispozitiile de completare a
acestora, şi respectiv programe informatice pentru transmiterea declaraţiilor
fiscale în format electronic. Funcţionarii din cadrul unităţilor fiscale sunt
obligafi sa pastreze secretul asupra informaţiilor furnizate de contribuabili,
acestea fiind utilizate numai în scopurile prevăzute de lege. Aceste informaţii
pot fi transmise altor persoane fizice şi juridice doar cu respectarea prevederilor
legale, dar numai dupa consimtamantul scris al contribuabilului. De asemenea,
organele fiscale transmit informaţii referitoare la un contribuabil în condiţiile
legii: - altor autoritati cu atribuţii fiscale în scopul realizarii unor obligatii ce
decurg din aplicarea unor legi fiscale; - unei autoritati din domeniul muncii şi
protectiei sociale, care face plati de asigurari sociale sau alte plati similare; -
autoritatilor fiscale ale altei tari, în bază unei conventii de evitare a dublei
impuneri; - autoritatilor judiciare competente. Contribuabilii sunt îndreptatiti sa
li se asigure un tratament impartial, prÎn stabilirea şi încasarea sumei exacte a
impozitelor şi taxelor datorate. Funcţionarii unităţilor fiscale trebuie sa trateze
în mod egal toti contribuabilii şi sa nu favorizeze pe nimeni, sub nici o forma.
Contribuabilii au dreptul la respect şi consideratie din partea funcţionarilor
tuturor unităţilor fiscale. Funcţionarii acestor unităţi trebuie sa manifeste
solicitudine, respect şi promptitudine în relatiile de serviciu cu contribuabilii.
Funcţionarii unităţilor fiscale pot efectua modificari în formularele de declaraţii
fiscale prezentate de contribuabili, în condiţiile prevăzute de lege. în acest caz,
contribuabilii au dreptul de a fi instiintati în legatura cu rectificarile respective.
Atunci cand contribuabilii considers ca s-au stabilit gresit obligatiile fiscale sau
cand apreciază ca a fost luata o decizie eronata, au dreptul sa conteste decizia
respectiva. În asemenea situatii, funcţionarii unităţilor fiscale trebuie sa indice
posibilitatile de contestare (caile de atac administrative şi jurisdictionale).
Contribuabilii au dreptul de a solicita organelor fiscale, în anumite situatii
prevăzute de lege, amanarea sau esalonarea platii impozitelor şi taxelor, precum
şi reducerea, scutirea, amanarea sau esalonarea platii majorărilor de
întârziere/dobânzilor stabilite pentru neplata în termen a obligatiilor fiscale, în
condiţiile legii. Sumele platite în plus fata de obligatiile legale se compensează
cu alte obligatii bugetare neplatite sau se restituie în condiţiile legii.
Contribuabilii pot invoca prescriptia, atunci cand actiunea organelor fiscale
privind stabilirea şi încasarea impozitelor şi taxelor a depasit termenul prevăzut
de lege. Pe intreaga perioada a unui control efectuat de autoritajile fiscale,
contribuabilii au dreptul de a beneficia de asistenta de specialitate (contabili
autorizati, experji contabili, auditori financiari, juristi etc). De asemenea, ei pot
imputernici o persoana, în calitate de consilier sau consultant, în vederea
reprezentarii lor în relatiile cu organul fiscal competent. Contribuabili au dreptul
sa cunoasca identitatea şi functia salariatului caruia se adresează în cadrul unei
unităţi fiscale sau care li se adresează în timpul exercitarii atribuţiilor sale de
serviciu.

Subiect S-31: Obligatiile contribuabililor În relatiile cu autoritatile fiscale,

contribuabililor le revin următoarele obligatii: Orice persoana fizica sau juridica
care realizează venituri din diferite surse, sau care detine anumite bunuri mobile
şi imobile, este obligata sa le declare şi sa achite impozitele şi taxele datorate,
potrivit dispozitiilor legale în vigoare. Astfel, fiecare contribuabil este obligat sa
declare cu sinceritate si corectitudine impozitele datorate, veniturile realizate,
bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate sau obţinute cu orice titlu legal,
precum şi alte valori, pentru care trebuie sa plateasca impozite şi taxe.
Persoanele juridice sunt obligate sa completeze şi sa depuna la organul fiscal
competent declarative de înregistrare fiscala prevăzute de lege, în vederea
atribuirii codului fiscal/codului unic de înregistrare fiscala, dupa caz, si
eliberarii certificatului de înregistrare fiscala. Contribuabilii sunt obligati sa
depuna în termenele stabilite prin lege toate documentele prevăzute (deconturi,
declaraţii de impunere, bilanturi contabile etc.), la unitatea fiscala în rază careia
isi au domiciliul sau sediul, dupa caz, sau unde sunt luati în evidenta fiscala.
Contribuabilii sunt obligati sa pastreze evidentele contabile, registrele de
contabilitate, precum şi documentele justificative care stau la bază
înregistrarilor în contabilitate timp de 10 ani, cu incepere de la data incheierii
exercitiului financiar în cursul caruia au fost întocmite, cu exceptia statelor de
salarii, care se pastrează timp de 50 de ani. Documentele justificative care stau
la bază înregistrarilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-
au întocmit, vizat şi aprobat. Înregistrarile în evidentele contabile angajează
răspunderea celui care le efectueaza. Contribuabilii au obligatia de a plati în
termenul stabilit prin lege, din proprie initiativa sau la solicitarea unităţii fiscale,
impozitele şi taxele datorate, inclusiv sumele din impozitele şi taxele retinute
conform prevederilor legale de la salariati/beneficiari de venituri. In cazul în
care nu achita în termen impozitele şi taxele, acestia datorează dobânzi pentru
fiecare zi de întârziere, pana în ziua platii, inclusiv, precum şi amenzi, penalităţi
de întârziere şi penalităţi, dupa caz. Contribuabilii au obligatia de a permite
efectuarea controlului fiscal privind legalitatea şi corectitudinea calculului
sumelor datorate ca taxe si impozite şi sa coopereze la desfăşurarea în condiţii
optime a acestuia. De asemenea, sunt obligati sa puna la dispozitia celor în drept
toate documentele contabile, evidentele şi oricare alte elemente solicitate în
scopul cunoaşterii exacte a obiectelor si surselor impozabile. Documentele
neprezentate cu rea-credinta, dovedita cu ocazia controlului fiscal efectuat la
sediul, domiciliul sau resedinta contribuabilului ori la sediul organului de
control fiscal, nu vor fi luate în considerare ulterior la solutionarea contestatiilor
impotriva masurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de
organele Ministerului Finanţelor Publice.".

Subiect S-32: Calificarea venitului bugetar Calificarea venitului bugetar se

refera la stabilirea caracterului local sau central al venitului. Cunoaşterea
elementelor tehnice comune ale veniturilor bugetare este utila contribuabililor,
pentru a putea interveni în restabilirea legalitatii atunci cand constata deficiente
în aplicarea legii de către organele cu atribuţii şi competente în realizarea
veniturilor bugetelor publice. De asemenea, cunoaşterea acestor elemente este
necesara pentru o repartizare echitabila a sarcinilor fiscale, pentru planificarea
veniturilor bugetare şi corelarea lor cu volumul cheltuielilor publice. Veniturile
bugetare ale statului, în functie de regularitatea cu care se realizeaza, se impart
în venituri ordinare (curente) şi venituri extraordinare. Veniturile curente sunt
considerate resursele care se incasează cu regularitate la bugetul statului,
constituind o sursa permanenta şi continuă. În cadrul veniturilor curente ale
statului se cuprind impozitele, taxele şi alte contribute bugetare. Veniturile
extraordinare sunt considerate resursele la care apelează statul numai în cazuri
exceptionale, numai atunci cand resursele din veniturile curente nu acopera
integral cheltuielile bugetare. Din aceasta categorie fac parte imprumuturile
interne şi externe, precum şi emisiunile monetare. Impozitele şi taxele locale
sunt instituite în acord cu prevederile Constitutiei Romaniei şi ale Legii
administraţiei publice locale, respectiv ale Legii Finanţelor publice locale şi în
concordanta cu nevoile economiei de piata şi cu principiile autonomiei locale şi
descentralizarii serviciilor locale. Impozitele şi taxele locale constituie venituri
proprii ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale (municipii, orase,
comune, sectoare ale municipiului Bucuresti, precum şi ale judeţelor) şi se
utilizează pentru acoperirea cheltuielilor publice locale. Legislaţia în domeniul
finanţelor publice locale prevede în competenţa consiliilor locale instituirea de
taxe pentru serviciile publice nou create la nivelul comunităţilor locale, în
scopul satisfacerii unor necesitati ale locuitorilor. Aceste taxe speciale trebuie
sa acopere cheltuielile cu administrarea şi gestionarea lor şi constituie venituri
cu destinatie specială, prin satisfacerea scopurilor pentru care au fost infiintate.
Subiect S-33: Perceperea (încasarea) venitului bugetar Creantele bugetare
constau în impozite, taxe şi contributii, amenzi şi alte sume ce reprezinta
venituri publice şi se realizează prin: încasare efectiva (inclusiv prin plata
voluntara), executare silită şi alte modalităti prevăzute de lege. Impozitele,
taxele, contributiile şi celelalte venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale şi
ale bugetului Fondului de asigurari sociale de sanatate, de orice natura şi
provenienta, se incasează în conformitate cu prevederile legale în vigoare,
precum şi potrivit dispozitiilor legilor bugetare anuale. Controlul fiscal pentru
stabilirea, urmarirea şi încasarea debitelor pe anii precedenti, în limita perioadei
de prescriptie, se efectuează potrivit prevederilor actelor normative în vigoare la
data operaţiunilor supuse controlului. Activitatea de urmărire a impozitelor,
taxelor şi a altor contributii bugetare se desfăşoară de aparatul fiscal sau alte
organe prevăzute de lege şi are în vedere identificarea contribuabililor platitori,
detinatori de bunuri impozabile sau care realizează venituri impozabile,
supravegherea şi indrumarea permanenta a acestora pentru a-si indeplini la
termen şi în totalitate toate obligatiile fiscale fa|a de bugetele publice, precum şi
evidenta stricta a debitori lor şi a sumelor încasate în contul debitelor.
Perceperea veniturilor bugetare presupune încasarea efectiva a sumelor datorate
de platitori, înregistrarea lor în conturile bugetare deschise la trezoreria statului,
cand are loc şi stingerea efectiva a obligatiei fiscale. Perceperea veniturilor
bugetare se realizează prin mai multe căi şi metode. Astfel, în cazul platitorilor
de taxa pe valoarea adaugata, accize, impozit pe profit, obligaţia calcularii şi
platii sumelor reprezentand obligatiile fiscale respective revine contribuabililor,
acestia purtand intreaga responsabilitate pentru determinarea corecta şi plata la
termen a acestora. O alta modalitate de percepere a veniturilor bugetare este
stopajul la sursa (obligatia calcularii, retinerii şi varsarii la buget a impozitului
revine platitorilor de venituri către beneficiarii persoane fizice şi juridice), cum
este cazul impozitului pe venit aferent veniturilor din salarii, din activităţi
desfăşurate de persoane fizice pe bază de contract de comision sau mandat
comercial, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala, din
dividende, dobânzi etc. Persoanele fizice şi juridice platitoare de astfel de
venituri le revine obligatia platii la termen a impozitelor datorate la buget,
precum şi obligatia depunerii/transmiterii la organul competent a declaraţiilor
de impozite şi taxe lunare, trimestriale sau anuale (inclusiv a declaraţiilor
informative, pe surse de venit şi pe beneficiari de venit, prin care sunt aduse la
cunostinta organelor fiscale: bază de calcul a impozitului şi impozitul datorat şi
virat în contul beneficiarilor de astfel de venituri). Alte situatii apar cand, pe
bază verificarii, organele cu atribuţii de control fiscal stabilesc impozite, taxe şi
contributii sau diferenţe fata de cuantumul impozitelor, taxelor şi contributiilor
declarate de contribuabili, situatie în care aceste obligatii fiscale noi/
suplimentare se inregistrează în evidenta fiscala a unităţilor fiscale teritoriale în
vederea urmaririi şi încasarii lor la buget. În cazul impozitelor şi taxelor locale,
respectiv a impozitului pe venitul agricol, a impozitului pe cladiri, taxei asupra
mijloacelor de transport, taxei asupra terenurilor etc., impunerea se face de
organele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale pe baza
declaraţiilor de impunere depuse de contribuabilii respectivi sau/si în baza
verificarilor efectuate de organele de control fiscal. Aparatul fiscal inregistrează
în evidenta fiscala declaratiile privind bunurile mobile şi imobile detinute de
contribuabili persoane fizice şi juridice, calculează impozitele şi taxele datorate
şi comunica platitorilor de obligatii fiscale cuantumul lor şi termenele de plata,
prin transmiterea la domiciliul/sediul acestora a unei instiintari de plata. Alte
categorii de impozite şi taxe datorate de contribuabili bugetelor locale sunt: taxa
de timbru pentru eliberari, legalizari şi autentificari de acte; taxe de succesiune;
taxe consulare

etc; taxe de autorizare pentru desfăşurarea de activităţi independente; taxa

autorizatie pentru constructii etc. Perceperea acestor taxe se face prin organele
de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale sau de unele organe de
drept (notarii publici, organele de politie, instantele de judecata etc.), iar
corectitudinea calcularii acestora şi plata lor la termenele legale se verifica de
organele cu atribuţii de control (legalitatea şi perceperea taxelor de timbru, a
taxelor de autorizare etc).

Subiect S-34: Creanţa bugetară. Modul de realizare În Constitutie este

prevăzuta obligaţia tuturor persoanelor fizice şi juridice de a contribui prin
impozite şi taxe la cheltuielile publice. Obligatia fiscala consta în indatorirea de
a plati în contul bugetului public (bugetul de stat, bugetul asigurarile sociale de
stat, bugetele locale) impozitele, taxele şi alte contributii bugetare reglementate
prin lege. Obligaţia fiscala este o obligatie legală (stabilita exclusiv prin acte
normative prin care se instituie impozite şi taxe) şi o obligatie juridica (da
nastere la relaţii juridice intre platitorul obligatiei fiscale şi stat sau organele
administrativ-teritoriale). Ca urmare a raporturilor juridice ce apar intre platitori
şi stat, respectiv unităţile administrativ-teritoriale, în baza obligatiei fiscale,
pentru acestia din urma se naste creanţa fiscala. Administrarea impozitelor şi
taxelor cuprinde în sfera sa şi colectarea prin care se asigura prin diferite metode
(de la plata voluntara pana la executarea silită) încasarea obligatiilor fiscale.
Activitatea de colectare consta în exercitarea functiei administrative care
conduce la stingerea creantelor bugetare şi a creantelor debitorului,
reprezentand sume de rambursat sau de restituit de la buget. Stingerea
creantelor bugetare se realizează prin: - plata voluntara efectuata de debitor; -
executare silita; - alte modalitati prevăzute de lege (compensarea, conversia
creantelor, anularea obligatiilor fiscale, scaderea în cazul declararii
insolvabilitatii debitorului etc.). Constituie obiect al colectarii creantele
bugetare: impozitele, taxele, contributiile, amenzile şi alte venituri bugetare,
precum şi accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalităţi şi penalităţi de
întârziere.

Subiect S-35: Titlul de creanţă Titlul de creanta este actul prin care se stabileste
şi se individualizează obligatia de plata privind creantele bugetare prezentate
anterior, intocmit de organele de specialitate sau de persoanele imputernicite
potrivit legii, dupa cum urmeaza: ■ actul/documentul de impunere pentru
obligatiile bugetare provenite din impozite si taxe şi contributii care se emite de
către organele de specialitate pe baza declaraţiilor depuse de contribuabili sau
alte documente privind materia impozabila {contribuabilii persoane fizice
plătitoare de impozit pe venit şi persoanele juridice şi alte entităti patrimoniale);
■ declaraţia sau documentul întocmit de platitori prin care declara impozitul,
taxa, contributia ori alte venituri bugetare, în cazul obligatiilor bugetare care se
stabilesc de către acestia, potrivit legii (În cazul impozitului pe venitul -
plătitorii de venituri pentru care impozitul pe venit se calculează, reţine şi
virează prin stopaj la sursa); ■ documentul care cuprinde rezultatele
controlului financiar-fiscal efectuat de organele abilitate de lege; În acest
scop, pentru diferenţele constatate intre obligatiile de plata determinate de
platitor şi cele legal datorate, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere,
precum şi alte penalităţi, stabilite conform legii, cu privire la impozite, taxe,
contributii şi alte venituri bugetare (de exemplu, valorificarea rezultatelor
controlului fiscal, pentru plătitorii de venituri pentru care impozitul pe venit se
efectuează prin stopaj la sursă). ■ declaraţia vamală pentru obligatiile de plata în
vama; ■ procesul-verbal de constatare a contraventiei, intocmit de organul
prevăzut de lege, pentru obligatiile privind plata amenzilor contraventionale; ■
procesul-verbal sau documentul prin care se stabileste şi se individualizează
suma de plata, pentru obligatii bugetare reprezentand dobânzi, penalităţi
stabilite de organele competente pe baza evidentelor proprii; ■ decizia emisa de
organul competent în cazul solutionarii unei cai administrative de atac sau
hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se stabileste obligaţia
la plata a creantelor bugetare; ■ alte documente emise de organele competente
prin care se constata şi se individualizează creante bugetare. Titlul de creanta
fiscala (întocmit în forma scrisa) constituie titlu executoriu prin care se
individualizează obligatia, respectiv creanta fiscala şi poate fi atacat pe cale
administrativa şi pe cale juridica, în condiţiile legii. Formele titlurilor de creanta
fiscala sunt: titlul de creanta explicit şi titlul de creanta implicit. Titlul de
creanta explicit se întocmeşte în scopul de a constata şi individualiza un
impozit, o taxa sau alt venit bugetar în sarcina unui contribuabil - subiect al
impunerii. Documentele (titlurile de creanta fiscala) care se intocmesc de
organele fiscale ale Ministerului Finanţelor Publice, ale unităţilor administrativ-
teritoriale şi alte organe cu atribuţii în administrarea şi gestionarea veniturilor
publice, şi respectiv de contribuabili sunt: procese-verbale de impunere, decizii
de impunere privind plăti anticipate în contul impozitului anual, decizii de
impunere anuală (În cazul impozitului pe venitul global), procese-verbale de
control, note de constatare, declaraţii vamale, declaraţii de impozite şi taxe
(deconturi de TVA, privind accizele şi impozitele indirecte etc.), declaraţii
privind obligatiile la bugetul de stat, declaraţii de impunere privind impozitele şi
taxele locale etc. Titlul de creanta implicit se întocmeşte de platitori sau
organele fiscale competente (de exemplu, state de salarii, utilizate pentru
calculul impozitului pe venit datorat bugetului statului şi a contributiilor
obligatorii, potrivit legii: contributia individuală la asigurarile sociale,
contribuţiile pentru constituirea fondului de somaj, contributia pentru asigurarile
de sanatate, contributii datorate de angajati şi contribuabili persoane fizice,
respectiv de angajatori).

În cazul în care obligatia bugetara nu a fost achitata de debitor, sunt obligati la

plata sumei datorate, dupa caz, în condiţiile legii, următorii: ■ mostenitorul care
a acceptat succesiunea debitorului decedat; ■ cel care preia, în tot sau în parte,
drepturile şi obligatiile debitorului supus diviziunii, fuziunii ori reorganizarii
judiciare, dupa caz; ■ persoana care isi asuma obligatia de plata a debitorului
printr-un angajament de plata sau printr-un alt act incheiat în forma autentica,
cu asigurarea unei garantii reale la nivelul obligatiei de plata; ■ asociatii sau
actionarii la societatea comerciala debitoare; ■ alte persoane, în condiţiile legii.

Subiect S-36: Exigibilitate. Termenul de plata al obligatiei bugetare

Exigibilitatea obligatiei bugetare este stabilita prin actele normative ce
reglementează venitul bugetar respectiv. Pentru obligatiile bugetare restante
esalonate sau amanate la plata, conform legii, precum şi pentru dobânzile
datorate pe perioada esalonarii, respectiv amanarii, termenele de plata se
stabilesc în documentul prin care se acorda inlesnirile la plata. În cazul în care
termenul de plata al obligatiei bugetare expira intr-o zi nelucratoare, acesta se
prelungeste pana în ziua lucratoare imediat următoare. Pentru diferenţele de
obligatii bugetare stabilite prin actele de control sau obligatiile bugetare stabilite
prin procesul-verbal de calcul al dobânzilor şi penalităţilor de întârziere pe baza
evidentei pe platitori, termenul de plata se stabileşte astfel: ■ daca data
comunicarii este cuprinsa în intervalul de 1 - 15 din luna, termenul de plata este
pana la data de 5 a lunii următoare; ■ daca data comunicarii este cuprinsa în
intervalul 16-31 din luna, termenul de plata este pana la data de 20 a lunii
următoare. Actele de control prin care s-au stabilit diferenţe de obligatii
bugetare constituie şi înştiintare de plata de la data semnarii de către debitori ori
de la data comunicarii, dupa caz, conform legii. Exercitarea de către platitori a
cailor de atac la organele competente cu privire la stabilirea obligatiilor bugetare
nu suspendă obligatia de plata a acestora. Pentru neachitarea la termenul scadent
a obligatiilor bugetare debitorii datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere,
respectiv penalităţi, dupa caz. Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de
întârziere incepand cu ziua imediat următoare scadentei obligatiei bugetare şi
pana la data stingerii sumei datorate inclusiv. Penalitatea de întârziere se
datorează pana la data inceperii procedurii de executare silită. Cota penalităţilor
de întârziere se poate modifica anual prin Legea bugetului de stat. Nivelul
dobânzii se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului
Finanţelor Publice, corelat cu nivelul de referinta al BNR, o data pe an, în luna
decembrie pentru anul următor sau în cursul anului, daca aceasta se modifica cu
peste 5 puncte procentuale. Pentru obligatiile bugetare neplatite la scadenta de
persoanele fizice reprezentand impozitul pe venitul global, se datorează dobânzi
dupa cum urmeaza: ■ pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plăţile
anticipate neefectuate in termen se calculează pana la data platii debitului, în
cazul în care acesta este platit în cursul anului de impunere, §i respectiv pana la
data de 31 decembrie, pentru plăţile anticipate neachitate pana la finele anului
de impunere; - dobânzile pentru sumele neachitate, inscrise în deciziile de plaţi
anticipate cu titlu de impozit pentru anul precedent, se calculează incepand cu
data de 1 ianuarie a anului următor pana la data stingerii acestora prin orice
modalitate, inclusiv; - În cazul în care impozitul pe venit din deciziile de
impunere anuala este inferior sumei datorate cu titlu de plati anticipate,
dobânzile se recalculează incepand cu data de 1 ianuarie a anului următor celui
de impunere, asupra soldului neachitat din plati anticipate la data de 31
decembrie a anului de impunere, diminuat cu impozitul de regularizare (de
scazut), rezultat din deciziile de impunere anuala. Plata obligatiilor bugetare se
efectuează de debitori distinct pe fiecare impozit, taxa, contributie sau alte
venituri bugetare, inclusiv dobânzi şi penalităţi de orice fel, în următoarea
ordine: ■ obligatii bugetare cu termene de plata în anul curent; ■ obligatii
bugetare reprezentand impozite, taxe, contributii şi alte venituri bugetare
datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea
vechimii, pana la stingerea integrală a acestora. ■ dobânzi, penalităţi de
întârziere şi alte penalităţi aferente obligatiilor bugetare; ■ obligatii bugetare cu
termene de plata viitoare.

Compensarea obligatiilor bugetare datorate de debitor cu creantele acestuia se

face de autoritatea competenta (Ministerul Finanţelor Publice, prin unităţile
fiscale teritoriale) pentru obligatii către bugetul de stat, la cererea debitorului, în
termen de 30 de zile, sau din oficiu. În cazul obligatiilor bugetare stinse prin
compensare, data stingerii este, pentru compensarile la cerere, data depunerii la
organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensari efectuate din
oficiu, data depunerii cererii de rambursare sau restituire. Compensarea se
efectuează cu: ■ obligatii bugetare cu termene de plata în anul curent; ■ cu
obligatii reprezentand impozite şi taxe, contributii şi alte venituri bugetare,
datorate şi neachitate la 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii,
pana la stingerea integrală a acestora; ■ cu dobânzi, penalităţi de întârziere şi
alte penalităţi aferente obligatiilor bugetare neachitate la finele anului precedent;
■ cu obligatii bugetare cu termene de plata viitoare, numai la cererea
platitorului.

Subiect S-37: Modalitati de stingere a obligatiilor bugetare. Executarea silită

Stingerea creantelor bugetare se realizează prin plata voluntara efectuata de
debitor, prin compensare, prin executare silită, prescriptie ori prin alte
modalitati prevăzute de lege, intreprinse de către creditorul bugetar. Executarea
silită se desfăşoară pana la stingerea creantelor bugetare inscrise în titlul
executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi a altor penalităţi
ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin aceasta, precum şi a
cheltuielilor de executare, în cazul în care debitorul nu isi plateste de buna voie
obligatiile bugetare datorate. Executarea silită incepe prin comunicarea unei
somaţii în care i se notifica debitorului ca are obligatia sa efectueze plata
sumelor datorate, în termen de 15 zile, sau sa faca dovada stingerii obligatiei
bugetare, în caz contrar aplicandu-se modalitaţile de executare silită prevăzute
de lege. Somatia este insotita de o copie certificata de pe titlul executoriu. Titlul
executoriu Executarea silită a creantelor bugetare se efectuează numai în
temeiul unui titlu executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare
competent în a carui rază teritoriala isi are sediul sau domiciliul debitorul,
persoana fizica sau juridica, ori unde acesta este luat în evidenta fiscala. Titlul
executoriu, în cuprinsul caruia s-a inscris creanta bugetara, conţine: - antetul
organului emitent; - numele şi prenumele sau denumirea debitorului; - codul
unic de înregistrare şi/sau codul numeric personal; - domiciliul sau sediul
debitorului; - orice alte date de identificare ale debitorului; - cuantumul şi natura
sumelor datorate şi neachitate; - temeiul legal al puterii executorii a titlului; -
data intocmirii titlului; - stampila şi semnatura organului de executare. Pentru
debitorii obligati în mod solidar la plata creantelor bugetare se intocmeste un
singur titlu executoriu. Titlurile executorii emise de alte organe competente,
care privesc creante bugetare, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la
emitere, spre executare silită, organelor prevăzute de lege (creditorii bugetari
care administrează creantele bugetare, prin organele proprii centrale sau
teritoriale, dupa caz, ori cele ale administraţiei publice locale, respectiv
institutiile publice pentru creantele bugetare pe care le incaseaza, administrează
şi le utilizeaza, provenite din venituri proprii, precum şi cele rezultate din
raporturi juridice contractuale), denumite organe de executare. Executarea silită
se poate întinde asupra tuturor veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului,
urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în masura
necesara pentru realizarea creantelor bugetare şi a cheltuielilor de executare.
Procedura de executare silită se efectuează din oficiu şi odata începuta, se poate
suspenda, intrerupe sau poate inceta în cazurile şi sub forma prevăzuta în lege.
Astfel, executarea silită se suspenda: ■ cand suspendarea este dispusa de
instanta sau de creditorul bugetar; ■ de la data comunicarii aprobarii înlesnirii
de plata; ■ în alte cazuri prevăzute de lege. Executarea silită se intrerupe: ■ daca
s-au stins integral creantele bugetare prevăzute în titlul executoriu, inclusiv
dobânzile, penalităţile de orice fel şi cheltuielile de executare; ■ a fost desfiintat
titlul executoriu; ■ în alte cazuri prevăzute de lege.

Subiect S-38: Modalitati de executare silită. Executarea silită prin poprire

Organele de executare silită pot folosi, succesiv sau concomitent, oricare dintre
următoarele modalitati de executare silită: prin poprire, executarea silită a
bunurilor mobile şi imobile sau a unui ansamblu de bunuri. Executarea silită
prin poprire se aplica oricăror sume urmaribile reprezentand venituri şi
disponibilitati în lei şi în valuta, titluri de valoare sau alte bunuri mobile
necorporale, detinute şi/sau datorate cu orice titlu debitorului de către terte
persoane sau pe care acestea le vor datora debitorului şi/sau le vor detine tertii
în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Sumele ce reprezinta
venituri banesti ale debitorului persoana fizica, realizate ca angajat, pensiile de
orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie specială sunt
supuse urmaririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedura civila.
Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau juridice se infiintează
de către organul de executare printr-o adresa care va fi transmisa prin scrisoare
recomandata, cu dovada de primire, tertului poprit, împreună cu o copie
certificata de pe titlul executoriu. Debitorul va fi instiintat despre infiintarea
popririi. Poprirea infiintata anterior, ca masura asiguratorie, devine executorie
prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta tertului poprit,
şi înstiintarea despre aceasta a debitorului. Tertul poprit este obligat ca, în
termen de 5 zile de la data primirii comunicarii de la organul de executare, sa
instiinteze organul de executare daca datorează vreo suma de bani cu orice titlu
debitorului. Dupa infiintarea popririi tertul poprit este obligat sa faca de indata
reţinerile prevăzute de lege şi sa vireze sumele retinute în contul indicat de
organul de executare, comunicând totodata în scris despre existenta altor
creditori. Pentru stingerea creantelor bugetare, debitorii detinatori de conturi
bancare pot fi urmariti prin decontare bancara, utilizandu-se procedurile
descrise anterior. Sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din
încasarile zilnice în conturile în lei şi în valuta sunt indisponibilizate.

Subiect S-39: Executarea silită a bunurilor mobile Executarea silită a bunurilor

mobile ale debitorului se face prin aplicarea sechestrului şi valorificarea
acestora, în temeiul unui titlu executoriu, chiar daca acesta se afla la un tert. În
cazul debitorului persoana fizica nu pot fi supuse executarii silite, fiind necesare
vietii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale: ■ bunuri mobile de orice fel
care servesc la continuarea studiilor şi formarea profesionala, precum şi cele
strict necesare exercitarii profesiei sau altor ocupatii cu caracter permanent,
inclusiv cele necesare desfăşurarii de activităţi agricole (unelte, seminte, furaje,
animale de producţie şi de lucru); ■ bunuri strict necesare uzului personal sau
casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, daca
nu sunt mai multe de acelasi fel; ■ alimente necesare debitorului şi familiei sale
pe timp de 2 luni, iar în cazul debitorului care se ocupa exclusiv de agricultura,
alimentele strict necesare pana la noua recolta; ■ combustibilul necesar
debitorului şi familiei sale pentru încalzit şi pentru prepararea hranei pe timp de
trei luni de iarna; ■ bunuri declarate neurmaribile prin alte dispozitii legale.
Bunurile debitorului persoana fizica necesare desfăşurarii activităţii de comert
nu sunt exceptate de la executarea silită. Executarea silită a bunurilor imobile se
intinde asupra bunurilor imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra
bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. În cazul
debitorului persoană fizică nu poate fi supus executarii silite spatiul minim de
locuit de debitor şi familia sa (nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea
silită se face pentru stingerea creantelor bugetare rezultate din savârsirea de
infractiuni, precum şi în cazul stabilirii răspunderii asociatilor şi/sau
administratorilor societătilor debitoare). Creantele bugetare înscrise în titlul
executoriu se sting cu sumele realizate în urma valorificarii bunurilor mobile
si/sau imobile, în ordinea vechimii, mai intai creanta principală şi apoi
accesoriile acesteia. Daca suma ce reprezinta atat creanta bugetara, cat şi
cheltuielile de executare este mai mica decat suma realizata prin executare silită,
cu diferenta se va proceda la compensarea cu alte creante bugetare, sau se
restituie, la cerere, debitorului.

Subiect S-40: Insolvabilitatea / anularea obligatiilor bugetare Insolvabilitatea

este aplicabila în următoarele situatii: ■ debitorul nu are venituri sau bunuri
urmaribile; ■ cand dupa incetarea executarii silite pornite impotriva debitorului
raman debite neachitate; ■ debitorul a disparut sau a decedat fără sa lase avere;
■ debitorul nu este gasit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut şi la acestea sau
in alte locuri unde exista indicii ca a avut avere, nu se gasesc venituri sau bunuri
urmaribile. În cazul în care se constata ca debitorii au dobândit venituri sau
bunuri urmaribile dupa declararea starii de insolvabilitate, organele de executare
trebuie sa ia masuri necesare de redebitare a sumelor şi de executare silită.
Masurile intreprinse de organele de executare nu se suspendă ca urmare a
declansarii procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului. Anularea
obligatiilor bugetare se face în cazuri temeinic justificate, la propunerea
ordonatorilor principali de credite, prin hotarare a Guvernului. In situatiile în
care cheltuielile de executare sunt mai mari decat obligatiile bugetare supuse
executarii silite, conducatorul organului de executare poate aproba anularea
debitelor respective.