DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT

Lex fori – legea instanței sesizate

Lex causae – legea cauzei (aplicabilă în speță)
Lex personalis – legea aplicabilă persoanei fizice
- lex patriae – legea națională (ex: română)
- lex domicilii – legea domiciliului p.f. (ex: anglo-americani)
Lex societatis – legea aplicabilă p.j. în funcție de naționalitate
! naționalitatea p.j. – unde își are sediul social – nu poate avea mai multe
naționalități
Lex contractus – legea aplicabilă contractului
- Lex voluntatis – legea aleasă de părți
- Lex locci contractus – legea locului încheierii contractului
- Lex locci executionis – legea executării obligației contractului
ROMA I

Lex locci laesionis – legea locului producerii leziunii

ROMA II

Lex rei sitae – legea locului situării bunului

Locus regit actum – legea încheierii contractului

1
 Raportul juridic de DIP. Conflictul de legi.

1. Definiția Dreptului internațional privat;

2. Particularitățile raportului juridic de drept internațional privat;
3. Elementul de extraneitate(!);
4. Delimitarea raportului de drept internațional privat de alte tipuri de
raporturi juridice;
5. Conflictul de legi.

Definiție DIP: Acea ramură a dreptului care conține norme juridice prin care se
soluționează raporturile juridice de drept privat, adică de drept civil in sens larg ce se
stabilesc între persoane fizice si juridice aflate pe poziție de egalitate juridică, ce conțin
unul sau mai multe elemente de extraneitate.

Sediul materiei: cartea a 7-a din CC; cartea a 7-a din CPC; regulamentele UE si alte
convenții internaționale la care Romania este parte.

Particularitățile raportului juridic de DIP:

a. Părțile raportului juridic sunt persoane fizice si juridice care se află pe poziție de
egalitate juridică.
b. Raporturile de DIP sunt raporturi de drept privat, de drept civil in sens larg, art.
2257 CC.
c. Există, în structura raportului juridic, unul sau mai multe elemente de extraneitate:
Cetățenia străină, naționalitatea străină, pavilionul navei sau aeronavei, etc.

Elementul de extraneitate: DEF: Reprezintă acea împrejurare de fapt sau de drept, care
face legătura cu două sau mai multe legi aparținând unor sisteme de drept diferit.

2
 Exemple:

 Cetățenia străină a elementelor raportului.

 Naționalitatea persoanei juridice.
 Locul încheierii contractului.
 Legea locului producerii prejudiciului. Pavilionul indică naționalitatea navei sau
aeronavei.

Părțile raportului juridic de drept public sunt : statul si respectiv particularul (p.f. sau
p.j.), aflate într-o poziție de subordonare juridică față de stat. De aceea, raporturile de
drept public sunt soluționate în general după principiul teritorialității aplicării legii.

Conflictul de legi: DEF: este o situație în care raportului juridic i se aplică una sau mai
multe legi aparținând unor sisteme de drept diferite, situație care apare din cauza
elementelor de extraneitate (concurs de legi).

Obiectul de studiu al D.I.P.

1. Obiectul dreptului internațional privat

2. Norma conflictuală

Obiectul de studiu al dip:

a) Conflictele de legi

b) Conflictele de jurisdicții

3
 c) Condiția juridică a străinului

d) Cetățenia

Norma conflictuală:

a) Definiție

b) Structură

c) Clasificare

Tipuri de conflicte de legi – reale și aparente.

Conflictele de legi reale:

- În spațiu – între legea materială a instanței sesizate (legea forului) și una/mai multe
legi străine (=conflict tipic)

- În timp – intervine succesiunea legilor în timp

- În timp și spațiu – raportul juridic se naște/modifică/stinge într-un sistem de drept

și este invocat într-un alt sistem de drept la o perioadă de timp după

Conflictele de legi aparente:

- Interregionale/interprovinciale – sunt soluționate de sistemul de drept străin căruia

îi aparțin acele state federate (în cadrul aceluiași sistem juridic, ex: american,
englez etc)

- Interconfesional – sunt sisteme de drept care fac diferența între proprii lor cetățeni
în funcție de confesiune (ex: India, musulmani – șaria pentru suniți și siiți etc),
sisteme tradiționale (se bazează pe tradiții)

4
 Conflicte de jurisdicție – conflicte de competență ale unor instanțe
aparținând unor sisteme de drept diferite – se soluționează după legea forului
(legea primei instanțe sesizate).

Condiția juridică a străinului – cetățean al altui stat sau apatrid (fără a avea
domiciliul în România) – se înțelege ansamblul de norme juridice care
reglementează drepturile și obligațiile străinului pe teritoriul statului respectiv –
conform legii forului – în conformitate cu legea statului pe teritoriul căreia se află.

Cetățenia – instituția juridică a cetățeniei interesează domeniul d.i.p. doar

tangențial, sub aspectul elementelor de legătură cu legea aplicabilă p.f. străine
(legea națională).

Norma conflictuală:

- Cartea a VII-a CC

- Cartea a VIII-a CPC

- Regulamentele UE (Roma I si II)

Definiție – acea normă juridică prin care se soluționează conflictele de legi,

adică se indică legea materială aplicabilă raportului juridic (poate fi legea forului
sau legea străină); prin norma conflictuală se stabilește legea materială aplicabilă
raportului juridic, apoi cu ajutorul legii materiale se soluționează conflictul.

Exemplu: capacitatea civilă a unui cetățean de 18 ani american să încheie un

contract în România (americanii – capacitate deplina – 21 ani) se cere desfacerea
contractului încheiat de minor pentru lipsă de capacitate de exercițiu ⟹ se aplică
legea națională ⟹ se admite acțiunea în anulare; în materie de capacitate civilă se
aplică legea națională.

Legea care se aplică = legea materială

5
 Diferența între norma conflictuală și norma materială:

- Scopul legii conflictuale este determinarea legii materiale aplicabile raportului

juridic

- Scopul legii materiale este soluționarea raportului juridic concret (=litigiului)

Rolul d.i.p. se oprește la aflarea normei conflictuale, legea materială ține de

dreptul intern.

Structura normei conflictuale:

- Conținut – acea parte care ne arată raportul juridic la care se referă aceasta (ex:
starea civilă, capacitatea civilă, efectele contractului, încheierea căsătoriei, data
deschiderii succesiunii) – materia la care se referă

- Legătură – ne arată legea materială aplicabilă raportului juridic respectiv (ex: legea
națională, legea încheierii actului, legea locului producerii prejudiciului etc)

- Punctul de legătură – acel element ce face legătura între raportul juridic concret
(speță) și legea aplicabilă acestuia (ex: cetățeni p.f., naționalitatea p.j., locul
încheierii actului, locul producerii prejudiciului)

Clasificarea normei conflictuale:

1. După conținutul lor – reglementează capacitatea civilă, starea civilă, încheierea

căsătoriei, divorțul, răspunderea contractuală etc (drept civil în sens larg)

6
 2. După legătură:

- Normă conflictuală unilaterală – care indică o singură lege materială (legea forului
= legea instanței sesizate)

- Normă conflictuală bilaterală/cu indicație generală ( după punctul de legătură)

Calificarea în d.i.p

1. Noțiunea de calificare
2. Noțiunea de conflict de calificări
3. Exemple de conflicte de calificări
4. Legea de pe care se face calificarea
5. Formele calificării
6. Excepții de la calificarea după lex fori

Calificarea = acea operațiune de logică juridică prin care se determină sensul,

înțelesul noțiunilor juridice folosite în norma conflictuală – este sinonimă noțiunii de
interpretare.

Conflictele de calificări = acele situații în care sistemele de drept aflate în concurs

califică diferit aceleași instituții juridice, le interpretează diferit, le încadrează juridic
diferit.

Mai apare situația în care instanța se confruntă cu instituții juridice chiar

necunoscute sistemului de drept al forului.

7
 Exemple:

- Problema prescripției extinctive este calificată în dreptul român ca fiind o instituție

ce ține de fondul raportului juridic, pe când în dreptul englez este calificată ca fiind
o problemă de procedură și deci se aplică legea materială a forului.
- Calificarea problemei bunurilor comune ale soților – fie ca fiind o problemă ce se
referă la efectele patrimoniale ale căsătoriei (și deci se aplică legea efectelor
căsătoriei), fie ca o problemă ce ține de locul situării bunurilor respective și deci se
plică lex rei sitae (legea locului situării bunului).
- Lipsa abilitărilor minorului cu capacitate de exercițiu restrânsă de a încheia un act
de dispoziție - poate fi calificată ca fiind o incapacitate generală de exercițiu (și
deci se aplică legea națională a minorului) sau ca fiind o problemă de lipsă a unor
acte juridice care să ateste consimțământul ocrotitorului legal și autorizației
instanței de tutelă (și deci se aplică legea locus regit actum).

Factorii care determină conflictul de calificări – între sistemele de drept aflate în

concurs există uneori mari deosebiri de interpretare, în sensul că aceleași instituții
juridice sunt înțelese diferit sau cu încadrări juridice diferite. Instanța se poate confrunta
și cu situația unor instituții juridice necunoscute sistemului de drept al forului și, totuși, să
fie obligată să dea o soluție.

Importanța soluționării corecte a conflictului de calificări – pentru determina legea

materială aplicabilă raportului juridic.

Legea de pe care se face calificarea – art. 2558 (1) CC → de principiu, calificarea unei
instituții juridice sau a unui raport juridic se face după legea forului (legea română).

8
 Formele calificării:

- După nivelul la care se face:

 Calificare primară – interpretarea noțiunilor folosite de norma conflictuală cu
scopul aflării normei/legii materiale aplicabile raportului juridic (ca o chestiune
de d.i.p)
 Calificare secundară – interpretarea noțiunilor folosite de legea materială
aplicabilă raportului juridic, cu scopul soluționării litigiului (ca o chestiune de
drept intern)
- După instanța de la care emană:
 Calificare legală – legiuitorul explică niște termeni, niște instituții juridice
 Calificare jurisdicțională – făcută de instanță de la caz la caz (nu e general
obligatorie)

Excepții de la calificarea după lex fori:

1. În materia acordului de voință al părților contractante – în sensul
determinării legii aplicabile contractului lor, deci în materia aplicării lex
voluntatis (lege aleasă de părți)
2. Calificarea secundară care se face după lex causae (legea cauzei) atunci
când aceasta este lege străină
3. Retrimiterea, atunci când norma conflictuală a forului admite retrimiterea
făcută de norma conflictuală străină, înseamnă că admite și calificarea dată
de aceasta
4. Instituțiile juridice necunoscute sistemului de drept al forului, calificarea se
face după sistemul de drept străin respectiv
5. Cetățenia străină – calificarea se face după legea personală a străinului și nu
după legea forului

9
 Retrimiterea în d.i.p

1. Conflictele pozitive/negative de norme conflictuale

2. Retrimiterea
3. Teoria instanței străine
4. Formele retrimiterii
5. Retrimiterea în dreptul român
6. Excepții de la admiterea retrimiterii

Conflictele pozitive/negative de norme conflictuale:

Raportul juridic are legătură cu sistemul de drept care conține norma conflictuală
diferită.

Conflictul pozitiv – ambele norme conflictuale sunt declarate competente prin

legile lor materiale. Ex: un cetățean român cu reședința obișnuită în Marea Britanie –
norma conflictuală română declarată competentă propria lege materială, iar norma
conflictuală engleză declarată competentă propria lege materială ⟹ se soluționează după
legea forului.

Conflictul negativ – situația inversă. Ex: cetățean englez cu reședința obișnuită în

România, legea română face trimitere la legea cetățeniei, iar legea engleză face trimitere
la legea reședinței ⟹ o situație în care normele conflictuale prezente/aflate în concurs
refuză competența de soluționare a propriei legi materiale și fac trimitere reciprocă.

Retrimiterea – acel procedeu de logică juridică prin care norma conflictuală străină
la care a făcut trimitere norma conflictuală a forului refuză competența de soluționare a
propriei legi materiale și retrimite la legea forului sau la legea unui stat terț.

10
 Teoria instanței străine – acel artificiu de logică juridică prin care instanța sesizată
cu soluționarea litigiului raționează ca și când ar fi instanța străină și aplică norma
conflictuală străină care face trimitere înapoi la legea forului (deci soluționează după
legea forului).

Formele retrimiterii:

a. Retrimiterea de gradul 1 – norma conflictuală străină declarată necompetentă

propria lege materială și retrimite la legea forului (A→B, B→A)
b. Retrimiterea de gradul 2 – norma conflictuală străină la care a făcut trimitere
norma conflictuală a forului refuză competența și retrimite la legea unui stat terț
(A→B, B→C)

Retrimiterea de gradul 1 – există 3 ipoteze de lucru:

1. Ambele sisteme de drept admit retrimiterea – se aplică legea forului

2. Numai unul dintre sistemele de drept admite retrimiterea, celălalt nu (ex.
instanța România - da, instanța Italia - nu) – se aplică legea materială a
sistemului de drept care admite retrimiterea
3. Niciunul dintre sistemele de drept nu admite retrimiterea – se aplică legea
forului ca și când s-ar admite retrimiterea de ambele sisteme (It și Grecia)

Retrimiterea în dreptul român – în conformitate cu art. 2559 CC, în sistemul român

este admisă retrimiterea de gradul 1 și nu acceptă retrimiterea de gradul 2.

Excepții de la admiterea retrimiterii:

- Legea aleasă de părți

- În materia formei exterioare a actului juridic – legea unde s-a încheiat actul, ca
lege materială (locus regit actum)

11
 - Cazuri speciale prevăzute de regulamentele UE, de convențiile internaționale
bilaterale – norma conflictuală aplicabilă în speță (=norme uniforme)

Ordinea publica în DIP

1. Definiția ordinii publice

2. Domeniul de aplicare
3. Diferența dintre ordinea publică în d.i.p și ordinea publică în dreptul
intern
4. Caracteristici/trăsături
5. Efectele ordinii publice

Definiție – reprezintă acel procedeu juridic prin care se înlătură de la aplicare legea
străină competentă să soluționeze raportul juridic respectiv, pentru că dacă aceasta s-ar
aplica ar încălca un principiu fundamental al sistemului de drept al forului ⟹ ordinea
publică în DIP constituie o excepție de la aplicarea legii străine.

Domeniul de aplicare al ordinii publice – se raportează la statutul personal al

persoanei fizice și al familiei acestuia. Ex:

 în privința recunoașterii căsătoriei între persoane de același sex care a fost

încheiată în străinătate ⟹ aceasta nu va fi recunoscută în România pentru că
s-ar contraveni principiului diferenței de sex la încheierea căsătoriei (art. 277
CC).
 Nici parteneriatul civil încheiat în străinătate chiar între parteneri de sex
opus nu va fi recunoscut în România (art.277 CC).

12
  În cazul condițiilor de fond la încheierea căsătoriei, dacă legea străină
conține un impediment la căsătorie de natură să contravină principiului
încheierii căsătoriei și unul dintre soți este cetățean român, acest impediment
va fi înlăturat.
 În cazul desfacerii căsătoriei, dacă legea străină competentă să pronunțe
divorțul nu îl permite sau îl admite în condiții deosebit de restrictive și unul
dintre soți este cetățean român sau are reședința obișnuită în România este
înlăturat dreptul străin și se aplică dreptul român. Astfel, s-ar contravenii
principiului libertății căsătoriei (art. 2.600 (2) CC).
 Recunoașterea renunțării unilaterale la căsătorie – conform art. 2.601 CC,
recunoașterea repudierii de către soț este condiționată de respectarea
cumulativă a anumitor cerințe: să se fi respectat toate condițiile de fond și de
formă pentru aceasta, iar soția să-și fi exprimat un consimțământ liber și
neechivoc și nu există un motiv de nerecunoaștere al acestei instituții. În caz
contrar repudierea nu este recunoscută în dreptul român, se înlătură legea
străină pentru că s-ar contravenii principiului egalității între soți.

Diferența dintre ordinea publică în DIP și ordinea publică în dreptul intern –

normele de ordine publică în DIP sunt și de ordine publică în dreptul intern (pentru că
principiile fundamentale ale forului au valoare imperativă), dar normele de ordine publică
în dreptul intern nu sunt întotdeauna și norme de ordine publică în DIP (pentru că nu
toate normele imperative au valoare de principiu fundamental).

Trăsăturile sau caracteristicile ordinii publice în DIP

a. Ordinea publică are caracter coercitiv, în sensul că înlătură de la aplicare

legea străină în favoarea legii forului
b. Ordinea publică are caracter național pentru că diferă prin conținutul ei de la
un sistem de drept la altul

13
 c. Ordinea publică are un caracter temporal, pentru că se schimbă de la o etapă
istorică la alta în funcție de evoluția societății respective
d. Caracterul actual – dacă între data nașterii raportului juridic și dat nașterii
litigiului se schimbă conținutul ordinii publice în DIP (se schimbă principiul
fundamental) atunci se aplică ordinea publică de la data nașterii litigiului.
Efectele ordinii publice în DIP:
 La nașterea raportului juridic în țara forului
 Efect negativ al ordinii publice, în sensul că, din cauza excepției de
ordine publică, raportul juridic nu poate lua naștere în țara forului – ex:
doi cetățeni olandezi de același sex nu se pot căsători în România; un
musulman dorește să încheie, în România, o nouă căsătorie cu o femeie
de aceeși religie și cetățenie → nu va putea să încheie căsătoria, se
impune respectarea principiului monogamiei.
 Efect pozitiv al ordinii publice, în sensul că datorită excepției de ordine
publică, raportul juridic poate lua naștere în țara forului – la încheierea
căsătoriei dacă legea străină a viitorului soț prevede un impediment la
căsătorie de natură să aducă atingere principiului libertății încheierii
căsătoriei, acel impediment este înlăturat și căsătoria se poate încheia în
România.
 La recunoașterea raportului juridic ce s-a creat în străinătate în țara forului

Efectul atenuant al ordinii publice în materia drepturilor dobândite în străinătate

sau a hotărârilor judecătorești recunoscute presupune că aceasta permite, în principiu,
recunoașterea lor, pentru că se consideră că dacă au fost dobândite în străinătate,
respectiv hotărârea a fost pronunțată de instanța străină, nu înseamnă automat că încalcă
vreun principiu fundamental al sistemului de drept al forului. Acest efect, la rândul său,

14
 nu este automat, ci este lăsat la aprecierea instanței sesizate așa cum rezultă din art. 1096
CPC.

Fraudarea legii

1. Noțiune
2. Domeniul în care poate interveni fraudarea legii
3. Diferența între ordinea publică și fraudarea legii în d.i.p
4. Structura
5. Sancțiunea fraudării legii în dreptul român

Fraudarea legii – procedeu în care părțile raportului juridic schimbă legea

competentă aplicabilă, cu mijloace licite/legale, prin schimbarea punctului de legătură, cu
scopul aplicării legii mai favorabile.

Domeniile de intervenție:

 În domeniul statutului personal al persoanei fizice, fraudarea legii poate avea

loc prin:
- Schimbarea cetățeniei (schimbându-se astfel legea națională)
- Mutarea reședinței obișnuite într-un alt stat (schimbându-se astfel lex domicilii)
 În materia statutului real mobiliar – prin mutarea bunului într-un alt stat
(schimbându-se astfel lex sitae)
 În materia formei exterioare a actelor juridice – prin încheierea deliberată a
actului într-un alt stat (schimbându-se astfel lex regit actum)
 În materia contractelor – părțile pot alege o lege ce nu are legătură cu
contractul lor (legea fraudată → legea care ar fi putut avea o legătură cu acel
stat)

15
  În materia statutului persoanei juridice – prin schimbarea sediului social
dintr-o țară în alta (schimbându-se astfel legea națională, lex societatis a p.j.)
 În materia succesiunii testamentare – prin schimbarea cetățeniei testatorului/
a reședinței obișnuite a acestuia în alt stat (fraudându-se legea
națională/legea statului reședinței obișnuite astfel încât el să beneficieze de o
cotitate disponibilă mai mare conform noii legi)

Diferența între ordinea publică și fraudarea legii – în ambele situații se înlătură

legea competentă. La excepția de ordine publică, legea competentă este înlăturată de către
instanță, este înlăturată întotdeauna legea străină, pe când la fraudarea legii este înlăturată
legea competentă sau chiar a forului.

Scopul excepției de ordine publică → protejarea principiilor fundamentale ale

sistemului de drept al forului.

Scopul fraudării legii → aplicarea unei legi mai favorabile

Structura fraudării legii:

- Acordul de voință al părților raportului juridic în sensul fraudării legii

- Folosirea unor mijloace legale pentru fraudarea legii în d.i.p – ex: schimbarea
cetățeniei/a reședinței obișnuite dintr-un stat în altul
- Intenția frauduloasă a părților raportului juridic
- Rezultatul ilicit – stabilirea competenței unei legi mai favorabile părților

Sancționarea fraudării legii – se înlătură legea străină devenită competentă prin

fraudare și se plică legea română. Prin urmare, sancțiunea în dreptul român, este nulittea
absolută a actului juridic (!cauza este imorală, nu ilicită)

16
 Conflictul de legi în timp și spațiu

1. Formele conflictului de legi în timp și spațiu

2. Condițiile eficacității internaționale a unui drept dobândit
3. Efecte

Formele conflictului în timp și spațiu:

- Simplu – acea situație în care raportul juridic se naște/modifică/stinge în dreptul

intern al unui stat, fără a exista un element de extraneitate și este invocat într-un
alt stat, adică în d.i.p (ex: doi cetățeni români se căsătoresc în România și cer
recunoașterea căsătoriei lor în Spania)
- Complex – la nașterea/modificarea/stingerea raportului juridic a existat un prim
conflict de legi în spațiu (inițial), din cauza elementului de extraneitate (dacă
acest raport juridic s-a născut în d.i.p) și se cere recunoașterea în alt stat

Condițiile eficacității internaționale a unui drept dobândit:

1. Să se fi respectat legea competentă să cârmuiască acel raport juridic pentru

care se cere recunoașterea, deci, în cazul unui conflict de legi în timp și
spațiu complex, legea competentă să soluționeze raportul juridic era cea
indicată de norma conflictuală a locului unde s-a încheiat raportul juridic
respectiv, în afară de cazul în care ar fi fost competentă a se aplica legea
materială a forului, dar ea nu s-a respectat.
2. Să se fi respectat toate condițiile de valabilitate de fond și de formă
desemnate de legea competentă să soluționeze raportul juridic.
3. Să existe o identitate între dreptul subiectiv născut în străinătate și cel care
invocă în țara forului sau o identitate între hotărârea judecătorească
pronunțată în străinătate și cea a cărei recunoaștere se cere în țara forului.

17
 4. Se recunoaște un drept dobândit în străinătate numai dacă în țara forului nu
se naște un drept contrar mai puternic (teoria dreptului contrar).

Efecte:

 Toate efectele pe care le conferă legea competentă (sub imperiul căreia s-a
născut)
 Nu poate produce mai multe efecte decât cele conferite de legea competentă
 Produce efecte în România dacă nu se opune ordinea publică în dreptul
internațional al forului

PARTEA SPECIALĂ

Norma conflictuală în diferite domenii ale dreptului privat

1. Noțiunea de stare civilă și elementele acesteia

2. Legea aplicabilă stării civile a p.f.
3. Înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă
4. Noțiunea de capacitate civilă și forme
5. Legea aplicabilă capacității civile și incapacități generale
6. Legea aplicabilă incapacităților speciale
7. Teoria interesului național

18
 Starea civilă – ansamblul de norme juridice care reglementează faptele și actele
de stare civilă prin care o p.f. se identifică în familie și în societate.

Elementele structurale:

 Faptele de stare civilă (!nașterea și moartea p.f.)

 Actele de stare civilă (căsătoria și toate acțiunile de stare civilă – divorț,
adopția, filiația, recunoașterea de paternitate/maternitate etc)

Legea aplicabilă stării civile – mai multe sisteme de drept:

 Lex personalis – legea națională (lex patriae), legea domiciliului (lex

domicilii), sisteme de drept mixte (pentru cetățenii proprii se aplică legea
națională, iar pentru străinii stabiliți pe teritoriul lor se aplică lex domicilii)

Art. 2572 (1) CC – legea aplicabilă stării civile este legea națională; dacă o p.f.
are mai multe cetățenii, se aplică legea statului de cetățenie cu care are mai multe
legături, de obicei prin reședința obișnuită – ex: un cetățean român cu cetățenie spaniolă
și reședință obișnuită în Spania, i se va aplica legea spaniolă în România. Apatrid – se
aplică legea statului reședinței obișnuite a respectivei p.f.

Înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă – sediul materiei lg. 119/1996

republicată și actualizată:

 Ale unui român în străinătate – au două posibilități:

 pot înregistra acte și fapte de stare civilă la reprezentanța
diplomatică/consulară din țara respectivă, după legea
română/interpretare practică a principiului auctor regit actum – legea
autorității care întocmește actul
 pot înregistra acte și fapte de stare civilă la autoritățile locale străine
după legea străină, tot auctor regit actum, cetățenii români trebuie să

19
 înregistreze căsătoria în România pentru ca actele de stare civilă să fie
opozabile statului Român, în termen de 6 luni de la data reîntoarcerii
în România
 Ale unui străin în România – au două posibilități:
 să înregistreze actele și faptele de stare civilă la reprezentanța
diplomatică/consulară a lor, reprezentanță acreditată; nașterea și decesul se
consemnează și în registrele de stare civilă din România (dublă consemnare)
 să înregistreze actele și faptele de stare civilă la autoritățile locale
competente, în aceleași condiții ca și cele oferite cetățenilor români (după
legea română) – condiții de formă și de procedură. În acest sens, ei trebuie să
dovedească faptul că respectă toate condițiile de fond prevăzute de legea
străină (=certificat de cutumă) și că nu este căsătorit (=certificat de celibat)
 În situații speciale (navă sau aeronavă):
 pe navă – comandantul navei sub pavilion Românesc are competența de a
înregistra acte și fapte de stare civilă, inclusiv căsători (dar numai între
cetățeni români), se consemnează în jurnalul de bord
 pe aeronavă – comandantul are competența de a înregistra în carnetul de
zbor numai faptele de stare civilă (ex: nașterea, nu căsătoria)

Capacitatea civilă – aptitudinea p.f. de a avea drepturi și obligații (de folosință),

dar și de a și le exercita (de exercițiu).

Legea aplicabilă – legea națională a p.f.

Incapacități speciale – specifice numai acelui tip de raport juridic (ex: de a

vinde, de a cumpăra drepturi litigioase, de a încheia o donație/legat) – legea aplicabilă
este legea care guvernează actul/însuși raportul juridic (lex causae).

20
 Teoria interesului național

De regulă, o persoană capabilă potrivit legii sale naționale va fi considerată

capabilă și atunci când se află în străinătate; o persoană incapabilă sau cu capacitate de
exercițiu restrânsă potrivit legii sale naționale va fi considerată astfel și în străinătate.

Excepția – teoria interesului național – consacrată pe cale jurisprudențială după

speța Lisardi – conform art. 2579 (1) CC - ocrotirea terților - o persoană incapabilă sau cu
capacitate de exercițiu restrânsă potrivit legii sale naționale, nu poate opune această cauză
de nevalabilitate a actului juridic partenerului local de bună-credință care a crezut-o pe
deplin capabilă să încheie actul juridic respectiv, potrivit legii statului unde s-a încheiat
acel act juridic (un comerciant obișnuit nu trebuie să facă drept comparat/să studieze
toate legile naționale ale persoanelor cu care încheie un act). ! Nu se referă la relațiile de
familie, transmiterea unor imobile și la moștenire.

! partenerul local poate fi și un comerciant chinez care vinde pe teritoriul României

Condiții:

1. cetățeanul străin este incapabil sau are capacitate de exercițiu restrânsă

potrivit legii sale naționale
2. cetățeanul străin este considerat pe deplin capabil potrivit legii statului unde
se încheie actul juridic respectiv
3. partenerul local trebuie să fi fost de bună-credință și să fi acționat cu
diligență la încheierea actului juridic
4. anularea actului juridic pentru lipsă de capacitate deplină de exercițiu ar
aduce partenerului local un prejudiciu nejustificat

Temeiul juridic:

 se apără principiul bunei-credințe

21
  se apără principiul siguranței operațiunilor juridice
 se apără ordinea publică în dreptul internațional privat al forului

Numele și domiciliul p.f.

1. Definiția numelui
2. Determinarea legii aplicabile numelui și particularități
3. Definiția numelui și a reședinței obișnuite
4. Determinarea legii aplicabile domiciliului și particularități

Numele = un atribut de identificare a p.f. în familie și în societate și constă într-un

grup de cuvinte care are această semnificație legală (nu mai este permis ca un prenume să
fie un substantiv comun).

Legea aplicabilă – art. 2576 (1) CC – determinat de legea sa națională.

Art. 2576 (2) CC – părinții pot opta la nașterea copilului între legea națională
comună (a celor trei – soți + copil) sau legea statului unde copilul s-a născut și locuiește
de la data nașterii (2 condiții: s-a născut în străinătate și continuă să locuiască după
naștere).

Particularități:

- Copilul găsit pe teritoriul României (părinți necunoscuți) – numele acestuia este

cârmuit de legea statului căruia îi aparțin autoritățile locale competente să îi
stabilească numele → legea română (auctor regit actum).
- Schimbarea numelui ca efect al unui act de stare civilă (ex: căsătoria, divorțul,
adopția, acțiunea în stabilirea filiației) se aplică legea care cârmuiește acel act
de stare civilă (lex causae).

22
 - Schimbarea numelui pe cale administrativă – legea statului pe care străinul își
are reședința obișnuită (lex domicilii), cetățenii străini ca și cei români își pot
schimba pe cale administrativă numele în aceleași condiții, atunci când
reclamantul dovedește că numele său îi provoacă prejudicii morale (ex:
provoacă râsul).

Domiciliul = acolo unde p.f. declară că are locuința principală (ea alege acest
loc), conform art. 88 CC → reședința = locul unde p.f. declară că are locuința secundară
(! P.f. nu poate avea mai multe domicilii/mai multe reședințe chiar dacă are mai multe
locuințe – art. 86 CC)

Reședința obișnuită – art. 2570 (1) CC – se află în statul în care aceasta își are
locuința principală chiar dacă nu a îndeplinit formalitățile legale de înregistrare (ex:
cetățeanul român care locuiește constant în Spania de 20 de ani, are reședința obișnuită în
Spania, chir dacă în acte figurează cu domiciliul în România).

Locuința principală a p.f. într-un anumit stat se determină în funcție de

circumstanțele personale și profesionale care indică legături durabile cu statul
respectiv/cel puțin intenția de a stabili pe viitor în acel stat (ex: dacă lucrează în acel stat,
dacă există contracte cu angajatori pe o perioadă mai mare de timp, dacă copiii sunt la
școală/grădiniță în statul respectiv etc). Dovada reședinței obișnuite – orice mijloc de
probă.

Particularități:
- Domiciliul legal al minorului/interzisului judecătoresc - se aplică legea care
cârmuiește ocrotirea părintească/ocrotește interzisul judecătoresc – lex causae
- Domiciliul convențional/domiciliul ales – lex voluntatis (ex: locuiește în Elveția
și alege domiciliul în România pentru încheierea unui anumit contract).

23
 Norma conflictuală aplicată cerințelor legale ale încheierii căsătoriei

1. Determinarea legii aplicate condițiilor de fond. Excepția de ordine publică

2. Determinarea legii aplicabile condițiilor de formă

Legea aplicabilă condițiilor de fond – art. 2586 CC – se aplică legea națională a

fiecăruia dintre viitorii soți ⟹ trebuie respectate cumulativ condițiile de fond prevăzute
de ambele legi naționale (și impedimentele – condiții negative care să nu existe pentru a
putea fi încheiată căsătoria)

Cetățeanul străin care se căsătorește în România trebuie să prezinte dovada

eliberării de autoritățile străine competente că îndeplinește toate condițiile de fond
prevăzute de legea străină, precum și un certificat de celibat.

Excepția de ordine publică:

Dacă legea străină prevede un impediment la căsătorie de natură să aducă atingere

principiului libertății încheierii căsătoriei și unul dintre viitorii soți este cetățean român,
iar căsătoria urmează să se încheie în România, acest impediment va fi înlăturat și se va
aplica legea română (ex: criterii discriminatorii → musulmanii – femeia musulmană nu se
poate căsători cu un nemusulman).

Condiții de formă și procedură – legea statului pe teritoriul căreia se încheie

căsătoria (locus regit actum) – dacă căsătoria urmează să se încheie la reprezentanța
României în străinătate, urmează să se încheie sub imperiul legii române (auctor regit
actum).

24
 Legea aplicabilă efectelor generale ale încheierii căsătoriei (art. 2589 CC)

1. Determinarea legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei

2. Domeniul de aplicare al acestei legi
3. Determinarea legii aplicabile locuinței familiei (este o excepție de la
determinarea legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei)

Determinarea legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei:

- Se aplică legea statului reședinței obișnuite comune a soților

- În lipsă (dacă nu locuiesc împreună în același stat) – se aplică legea națională
comună a soților
- În lipsă (dacă nu locuiesc împreună în același stat și au cetățenii diferite) – se
aplică legea statului pe teritoriul căruia s-a încheiat căsătoria

Domeniul de aplicare:

- Reglementează efectele personale și nepatrimoniale ale căsătoriei (ex: numele

soților după căsătorie)
- Reglementează efectele patrimoniale pe care soții nu le pot schimba prin
alegerea regimului matrimonial (obligația de sprijin material reciproc și
obligația de a contribui la cheltuielile căsătoriei)

Determinarea legii aplicabile locuinței familiei – se aplică legea statului pe

teritoriul căruia locuința familiei se află – lex rei sitae.

25
 Legea aplicării regimului matrimonial (art. 2590 CC)

1. Definiția regimului matrimonial

2. Determinarea legii aplicabile regimului matrimonial
3. Domeniul de aplicare

Regimul matrimonial – un ansamblu de norme juridice care reglementează efectul

patrimonial al căsătoriei, cu precădere bunurile și datoriile.

Determinarea legii aplicabile regimului patrimonial:

a) Determinare subiectivă – soții aleg aceeași lege printr-o conversație

separată/clauză în convenția matrimonială. Aleg una din următoarele legi:
- Legea statului reședință obișnuită a oricăruia dintre soți
- Legea statului de cetățenie a oricăruia dintre soți
- Legea statului unde soții și-au stabilit prima reședință comună după încheierea
căsătoriei (în ce stat au locuit ei prima dată)
b) Determinare obiectivă – soții nu au ales legea aplicabilă – se aplică legea care
guvernează efectele generale ale căsătoriei.
Domeniul de aplicare:
- Condițiile de fond ale convenției matrimoniale (cu excepția capacității civile
pentru care se aplică legea națională)
- Efectele regimului matrimonial (efectele patrimoniale – cu precădere regimul
bunurilor și datoriilor soților)
- Conținutul convenției matrimoniale
- Încetarea regimului matrimonial și regulile de lichidare (partajul) ale acestuia.
! excepție: formarea propriu-zisă a loturilor și atribuirea lor este reglementată de
lex rei sitae și nu de legea aplicabilă regimului matrimonial.

26
 Legea aplicabilă nulităților căsătoriei

1. Determinarea legii aplicabile

2. Domeniul de aplicare

Determinarea legii aplicabile – pentru nulitățile rezultând din nerespectarea

condițiilor de fond ale încheierii căsătoriei se va aplica legea care cârmuiește condițiile de
fond la încheierea căsătoriei; iar pentru nulitățile rezultând din nerespectarea condițiilor
de formă se va aplica legea care cârmuiește aceste condiții de formă.

Exemplu: un cetățean român și o cetățeana franțuzoaică – nerespectarea

condițiilor de fond a legii franceze – se va aplica legea franceză deoarece s-a încălcat
legea franceză; nerespectarea condițiilor de formă – se va aplica locus regit actum (legea
aplicabilă condițiilor de formă la încheierea căsătoriei).

Domeniul de aplicare:

- Regimului juridic al nulităților (absolute și relative) căsătoriei

- Efectele nulității

27
 Legea aplicării desfacerii căsătoriei

1. Determinarea subiectivă a legii

2. Determinarea obiectivă a legii
3. Excepția de ordine publică
4. Recunoașterea denunțării unilaterale a căsătoriei (=repudierea)
5. Domeniul de aplicare

Determinarea subiectivă a legii – soții pot să aleagă o lege care să reglementeze

divorțul lor dintre următoarele:

a) Legea statului reședinței obișnuite comune a soților la data încheierii convenției

respective (ex: cetățeni români, căsătoriți în România cu reședința comună
obișnuită în Franța → pot să aleagă legea franceză)
b) Legea statului ultimei reședințe obișnuite comune, dacă cel puțin unul dintre ei mai
locuiește în acel stat la data convenției
c) Legea statului de cetățenie a oricăruia dintre soți
d) Legea statului pe teritoriul căruia soții au conviețuit cel puțin 3 ani
e) Legea română (art. 2597 CC)

Determinarea obiectivă a legii – dacă soții nu au ales o lege aplicabilă divorțului,

atunci se aplică în ordine una din următoarele legi:

1. Legea statului reședinței obișnuite comune a soților la data cererii de divorț (ex:
cetățeni români, cer desfacerea căsătoriei în România, cu reședința obișnuită în
Ungaria → instanța română va aplica legea ungară)
2. Legea statului ultimei reședințe obișnuite comune a soților, dacă cel puțin unul
dintre soți mai locuiește în acel stat
3. Legea națională comună a soților

28
 4. Legea statului ultimei cetățenii comune a soților, dacă cel puțin unul dintre soți mai
are acea cetățenie
5. Legea română – în toate celelalte situații

Excepția de ordine publică – at. 2600 (2) CC - dacă legea străină nu permite divorțul
sau dacă îl admite în condiții deosebit de restrictive (nu contează determinarea legii
străine dacă a fost subiectivă sau obiectivă), dacă unul dintre soți este cetățean român sau
dacă unul dintre soți are reședința obișnuită în România, se aplică legea română; în acest
sens este apărat principiul libertății desfacerii căsătoriei (similar principiului libertății
încheierii căsătoriei) – ex: un italian care are reședința obișnuită în România.

Recunoașterea denunțării unilaterale a căsătoriei – art. 2601 CC – dreptul român nu

cunoaște această instituție, problema fiind pusă în cazul recunoașterii ei în România.
Recunoașterea denunțării unilaterale a căsătoriei în România din voința soțului poate
avea loc dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

a) Sunt respectate toate condițiile de fond și formă prevăzute de legea străină (legea
islamică)
b) Soția si-a exprimat un consimțământ liber și neechivoc în acest sens
c) Nu există niciun alt motiv de ordine publică care să justifice nerecunoașterea
acestei instituții
Domeniul de aplicare:
- Motivele de divorț
- Efectele divorțului (atât între soți cât și efectele referitoare la raporturile dintre
soți și copiii lor) – efecte personale și patrimoniale
! excepție – procedura desfacerii și căile de atac reglementate de lex fori
! pe procedură se aplică legea forului

29
 Norma conflictuală aplicabilă filiației

1. Definiția filiației
2. Determinarea legii aplicabile filiației copilului din căsătorie. Domeniu de
aplicare
3. Determinarea legii aplicabile filiației copilului din afara căsătoriei. Domeniu
de aplicare

Filiația – legătura de rudenie dintre copil și părinții săi (gradul I de rudenie).

Legea aplicabilă filiației copilului din căsătorie - legea care cârmuiește efectele
generale ale căsătoriei părinților săi; copilul fiind un efect al căsătoriei părinților săi; dacă
această căsătorie a încetat/desfăcut/desființat până la data nașterii copilului, se aplică
legea care cârmuia efectele căsătoriei părinților săi (=conflict mobil de legi).

Domeniul de aplicare – toate aspectele personale și patrimoniale ale filiației, precum și

toate acțiunile în justiție privind filiația (ex: acțiunea în tăgada paternității)

Legea aplicabilă filiației copilului din afara căsătoriei - legea națională a copilului la
data nașterii sale (cetățean român → legea română; cetățean grec → legea greacă;
cetățean american → legea americană).

Copilul poate avea două cetățenii → cetățenia mamei și cetățenia locului unde s-a
născut (lex soli). Dacă, copilul, la data nașterii, avea două cetățenii străine se aplică legea
statului de cetățenie care îi este mai favorabilă.

Domeniul de aplicare – toate efectele personale și patrimoniale ale filiației din afara
căsătoriei, precum și acțiunile în justiție (ex: acțiunea în stabilirea paternității din afara
căsătoriei).

30
 Norma conflictuală privind statutul p.j.

1. Definiția naționalității p.j. Importanța determinării naționalității p.j.

Schimbarea naționalității p.j.
2. Definiția sediului social al p.j.
3. Determinarea legii aplicabile statutului juridic al p.j. – art. 2580 CC.
Distincția filială/sucursală
4. Recunoașterea p.j. străine în România
Naționalitatea p.j. desemnează apartenența p.j. la un anumit stat. Nu poate avea mai
multe naționalități, chiar dacă își desfășoară activitatea în mai multe state.

Importanța – ea reprezintă punctul de legătură pentru stabilirea legii naționale a

acesteia.

Criterii de determinarea naționalității p.j.:

 Locul de constituire – naționalitatea p.jm este dată de statul în care aceasta se

constituie (după actele de constituire)
 Sediul social – naționalitatea p.j. este determinată de statul unde p.j. și-a constituit
sediul social (fin actele de constituire) – îmbrățișat de dreptul român
 Voința fondatorilor p.j. – stabilită de membrii fondatori (din actele constitutive);
acest criteriu subiectiv este foarte criticat în doctrină
 Locul activității principale – stabilit de statul unde p.j. își desfășoară activitatea cea
mai importantă; criticat pentru că p.j. poate să aibă activități similare ca
anvergură/întindere în mai multe state sau ponderea activității sale se poate
schimba de la o perioadă istorică la alta (criteriu oscilant)
 Controlul – în dreptul bancar francez – determinat de proveniența capitalului, de
cetățenia/naționalitatea membrilor fondatori

31
  Criteriul mixt – determinat în funcție de mai multe criterii din cele enunțate
anterior (cel mai des – sediul social coroborat cu locul de constituire)
În dreptul român există 2 situații:

 Obișnuită/drept comun – sediul social

 Excepțional - criteriul mixt (stabilit prin tratate bilaterale) – de regulă, sediul
social cumulat cu locul de constituire/înregistrare; se aplică cu prioritate, derogând
de la dreptul comun
Schimbarea naționalității p.j. - art. 2584 CC – fuziunea p.j.:

Poate avea loc prin mutarea sediului social dintr-un stat în altul, numai dacă sunt
îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de ambele legi (conflict mobil de legi).

Sediul social real – art. 2571 (2) CC – se află în statul în care se găsește organul
principal de conducere/decizie ale p.j., chiar dacă hotărârea se adoptă potrivit directivelor
asociaților/acționarilor aflați în alte state.

Sediul social serios – se află într-un stat cu care p.j. respectivă are o strânsă legătură,
în sensul că, în statul respectiv își desfășoară activitatea sa principală.

! Dacă sediul nu este real și nu este serios intervine fraudarea legii.

Determinarea legii aplicabile statutului juridic al p.j. – art. 2580 CC:

 Legea aplicabilă sucursalei – legea p.j. care a înființat-o (legea națională a

„societății-mamă") -> explicația: sucursala nu are personalitate juridică proprie
 Legea aplicabilă filialei – legea națională a acesteia, independent de naționalitatea
p.j. care a creat-o (independent de societatea-mamă") – are o naționalitate proprie
și are o legea națională proprie, fiindcă are personalitate juridică proprie

32
 Recunoașterea p.j. străine în România – se face distincția între:

 Cu scop patrimonial (SC) – de plin drept, dacă sunt legal constituite în străinătate
(fără condiția reciprocității) – fără formalități
 Fără scop patrimonial (SRL) – dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiții –
art. 2582 (2) CC:
- Aprobare prealabilă din partea Guvernului
- Decizie judecătorească definitivă
- Reciprocitate (constată de instanță)
- Daca scopurile p.j. respective nu încalcă ordinea socială și economică din
România (daca nu se încalcă OP din dreptul internațional privat român)
- Hotărârea de recunoaștere definitivă este publicată în Monitorul Oficial al
României și într-un ziar central -> supus apelului în termen de 60 de zile de
la data ultimei publicări (orice persoană interesată are dreptul să depună
apel).

33