REASIGURĂRILE

Aspecte privind necesitatea realizării şi menţinerii unei stabilităţi financiare în

cadrul societăţilor de asigurări
Preocuparea de bază a fiecărei societăţi de asigurare este aceea de a-şi menţine şi întări
stabilitatea financiară a activităţii pe care o desfăşoară. De aceea ea trebuie să-şi organizeze
activitatea astfel încât să-şi poată compensa integral, pe seama primelor încasate, toate
obligaţiile asumate faţă de asiguraţi, bănci şi stat. În acest scop, ea trebuie să-şi stabilească cu
maximum de profesionalism nivelul primelor pe care le va practica, astfel încât fondul de
asigurare, constituit în acest mod, să fie suficient pentru despăgubirile datorate..
Eventuala diferenţă nefavorabilă, dintre nivelul despăgubirilor datorate şi primele de
asigurare cuvenite, duce la un dezechilibru şi poate fi acoperită din:
- venituri din plasamente;
- fondul de rezervă;
- credite bancare etc.
Există şi situaţii când starea de dezechilibru se repetă, se agravează şi dobândeşte
dimensiuni imprevizibile; în astfel de momente societatea de asigurări poate ajunge în
încetare de plăţi.
Pentru a evita astfel de situaţii, societăţile mai au la îndemână o soluţie: reasigurarea.
Reasigurările au apărut dintr-o necesitate obiectivă, şi anume din existenţa unor riscuri
foarte mari, care pot genera la rândul lor daune extrem de mari. Societăţile de asigurări, care
nu au capacitate financiară suficient de mare, nu pot suporta aceste daune numai pe contul lor
putând ajunge la faliment.
Reasigurările oferă capacitatea necesară asigurătorului direct, pentru acoperirea
riscurilor pe care, altfel, nu le poate suporta singur.
Împărţirea riscurilor între mai multe societăţi de asigurări se poate face pe două căi, şi
anume prin:
o coasigurare
o reasigurare.
Coasigurarea constă în asigurarea de la început a unui bun, de o valoare mai mare, la
mai multe societăţi de asigurări, în anumite cote. În caz de daună fiecare societate de asigurări
participă corespunzător la compensarea daunei.
 Coasigurarea se practică în Franţa, Marea Britanie şi în alte ţări. Actualmente, ea se
practică şi în ţara noastră.
Reasigurarea este operaţiunea financiară prin care are loc divizarea, egalizarea
răspunderilor între mai multe societăţi de asigurări-reasigurări, dispersate geografic. Prin
reasigurare se urmăreşte menţinerea unui echilibru financiar între primele de asigurare
încasate şi despăgubirile (sumele asigurate) datorate.
Reasigurarea constă practic în cedarea de către asigurător, unor alte societăţi de asigurări
(de reasigurări), a unei părţi din riscul preluat, care depăşeşte reţinerea (capacitatea) proprie.
În timp ce la coasigurare, redistribuirea riscurilor se produce în faza contractării asigurării
propriu-zise, la reasigurare redistribuirea riscurilor are loc după perfectarea contractului de
asigurare, adică ulterior. Ea este însă avută în vedere de asigurător, încă de la început, chiar
din momentul contractării asigurărilor.
Prin reasigurare, reasiguratul protejează:
 asiguraţii împotriva riscurilor preluate în asigurare;
 acţionarii reasiguratului împotriva unor reduceri considerabile a capitalului subscris şi
vărsat. Reasigurarea garantează acţionarilor un dividend constant sau chiar în continuă
creştere;
 finanţele statului, deoarece se realizează o anumită stabilitate în plata de impozite şi
taxe la bugetul statului;
 personalul reasiguratului prin păstrarea locurilor de muncă.

Contractul de reasigurare – trăsături, conţinut şi principii

Contractul de reasigurare cuprinde liberul consimţământ, acordul de voinţă al părţilor
în legătură cu cedarea/primirea în reasigurare.
Contractul de reasigurare reglementează raporturile juridice dintre reasigurat şi
reasigurator, care derivă din contractul de asigurare.
Contractul de reasigurare constituie acordul de voinţă între două părţi, denumite
„reasigurat" şi „reasigurator" prin care reasiguratul cedează o parte din primă şi din riscuri
către reasigurator, care în schimbul primei de reasigurare încasate şi a riscurilor preluate se
obligă să plătească reasiguratului despăgubirile cuvenite în cazul producerii riscului
(riscurilor) potrivit condiţiilor convenite în contract1. Contractul se consideră perfectat din
momentul semnării lui de către părţi.
 Forma contractului de reasigurare
Sub aspectul juridic nu există condiţii obligatorii privind o anumită formă a
contractului de reasigurare.
În cele mai multe ţări este obligatoriu ca toate contractele de asigurare şi de
reasigurare să fie încheiate în formă scrisă, fără să se facă referiri speciale în legislaţiile lor la
contractele de reasigurare sau uneori se menţionează şi validitatea acestora în forma orală.
Majoritatea covârşitoare a contractelor de reasigurare sunt în formă scrisă.
Forma scrisă a contractului face posibilă determinarea cu precizie a:
momentului încheierii contractului,
întrării lui în vigoare,
începutului răspunderii reasiguratorului,
încetării răspunderii reasiguratorului,
drepturilor şi obligaţiilor părţilor etc.
Spre deosebire de contractul de asigurare, concretizat în poliţa de asigurare emisă de
asigurător, contractul de reasigurare se regăseşte rareori sub forma unei poliţe de reasigurare,
forma uzuală sub care se întâlneşte fiind aceea de contract nestandardizat ale cărui clauze sunt
foarte diverse în funcţie de interesele părţilor şi specificul conţinutului său.
Indiferent de tipul şi forma contractului de reasigurare, este obligatoriu ca el să
conţină următoarele clauze:
denumirea părţilor contractante
sediul lor (adresa exactă)
tipul contractului
riscurile acoperite
limita valorică şi teritorială a răspunderii
cota de participare a reasiguratorului
omisiuni şi erori
data intrării în vigoare a contractului
durata valabilităţii lui
cazurile de forţă majoră
nivelul
modalitatea de plată şi de decontare a primei de reasigurare
 rezervele de prime
daunele în suspensie
reţinerea societăţii cedente
comisionul
brokerajul
regularizarea contului
fondul de rezervă
modul de plată a despăgubirii
riscuri excluse
reglementarea diferendelor dintre părţile contractante etc.
Contractului de reasigurare i se aplică legea ţării semnării contractului de asigurare;
această lege poate fi a uneia din părţile semnatare, a ţării în care se produce riscul sau a altei
ţări.
Forme de reasigurare
Societatea reasigurată îşi stabileşte forma de reasigurare pe care o va practica, în
funcţie de:
- tipurile de asigurare pe care le practică;
- categoriile de riscuri asigurate pe care le subscrie;
- obiectele asigurării;
- interesul său privind gradul de protecţie dorit prin reasigurare.
Diversificarea asigurărilor, dezvoltarea economico-socială, extinderea comerţului şi
transportului internaţional, precum şi progresul tehnic au determinat constituirea şi folosirea
unor forme diferite de reasigurare.
După modul de repartizare a riscurilor între reasigurat şi reasigurător, contractele de
reasigurare se clasifică astfel:
- Contracte de reasigurare proporţională:
■ cotă-parte;
■ excedent de sumă asigurată;
■ proporţională mixtă;
■ pe bază de pool.
- Contracte de reasigurare neproporţională:
■ excedent de daună;
■ oprire de daună.