Cursuri 9-12

Metode de tratare si
eliminare a DP
Oxidare umeda cu aer
proces de oxidare în fază apoasă care are loc la
punerea în contact la temperaturi de 150-320°C a
unei faze lichide conţinând compuşi organici şi/sau
compuşi anorganici oxidabili, cu o fază gazoasă ce
conţine oxigen (de obicei aer).
 Caracteristici ale procesului de OU
• CCOCr = 20.000  200.000 mg/L, deci consumul de oxigen
variază între 20 şi 200 g/L de apă
• T = 150-320°C îmbunătăţeşte deshidratabilitatea nămolului
• P = 1  60 atm (20  150 atm)
• Timp de stationare/contact = 15  120 min (pentru
randamente de oxidare între 95  99%).
• La regenerarea cărbunelui activ şi conversia unor materiale în
compuşi biodegradabili sunt utilizate temperaturi de 200-
280°C.
• Deşeurile care urmează a fi tratate prin oxidare umedă trebuie
să fie într-o formă solubilă, coloidală sau de suspensie foarte
fină.
• Amestecurile cu concentraţii foarte mari pot fi diluate înainte
de alimentare în reactor.
• In emisiile gazoase nu exista NOx, SO2, HCl, dioxine, furani
Produsi de reactie
• Compuşii organici sunt oxidaţi in conditii
stoechiometrice (de O2 )
• Cei mai rezistenţi compuşi sunt derivaţii halogenaţi
aromatici (randamentul de oxidare a mono şi
diclorbenzenului este de circa 70%, faţă de peste 99%
pentru o foarte largă gamă de compuşi).
• Dacă oxigenul este substoechiometric - compuşii
organici rămaşi în soluţie sunt compuşi cu molecule
mici, în special acizi carboxilici, care pot fi degradaţi în
procese biologice.
• Se presupune că mecanismele de reacţie implică
radicali liberi de tipul hidroxil, hidroperoxil, oxigen.
Elemente componente ale instalatiei de
oxidare
• pompa de lichid (de înaltă presiune),
• sursa de oxigen (compresor de aer sau vaporizator
de oxigen lichid),
• reactorul,
• schimbătoare de caldură, aparate măsură şi control
 Tehnologii de OU
Itech Process
Produsi
• Gazele: dioxid de carbon şi vapori de apă, şi COVs cu molecule
mici ca acetaldehidă, acetonă, acid acetic, metanol, a căror
concentraţie depinde de concentraţia lor în faza apoasă.
– Concentraţia în faza gazoasă variază între 10 şi 1000ppmv.
– Eliminare prin spălare, adsorbţie pe cărbune activ, incinerare.

• Faza lichidă: compuşi organici cu molecule mici, predominând

acizii carboxilici şi compuşii carbonilici, şi este supusă înainte de
evacuare în apele de suprafaţă unui tratament biologic combinat
eventual cu unul de adsorbţie.
– suspensii cu conţinut ridicat de metale, săruri insolubile care s-au
format în urma procesului de oxidare (sulfaţi, fosfaţi, silicaţi). După
separare şi deshidratare nămolul se depozitează în depozite de
suprafaţă.
Categorii de deşeuri care pot fi tratate
prin procedeul OU
• cu conţinut de cianuri anorganice şi organice la
temperaturi mai mici de 250°C şi presiuni sub 13800
kPa;
• cu conţinut de hidrocarburi alifatice, compuşi alifatici
halogenaţi, fenoli, hidrocarburi aromatice, compuşi
heterociclici cu oxigen, azot sau sulf;
• compuşi aromatici halogenaţi cu cel puţin o grupare
funcţională nehalogenată (de exemplu pentaclorofenol,
2,4,6 tricloroanilină la temperaturi de 250-320°C şi
presiuni până la 20700 kPa.
• compuşi aromatici halogenaţi (de exemplu
hexaclorbenzen, diclorbenzen, PCBs) la temperaturi
ridicate (peste 320°C) şi presiuni de 20700 kPa.
• In general, OU se aplică în scopul neutralizării
toxicităţii (detoxificare), urmând apoi o treaptă de
tratament biologic.
• Pentru deseuri contaminate radioactiv
• Costul unei instalaţii de oxidare umedă a fost
evaluat la 1,5 ori costul unei instalaţii de incinerare
a lichidelor, în schimb costurile de operare sunt de
circa 3 ori mai mici şi se datorează în special
consumurilor energetice mai scăzute.
Valorificarea cenusilor de
la termocentrale
Valorificarea subproduselor provenite de
la centralele termice cu carbuni

Termocentrala

Carbune Maruntire/Pulverizare

Namol de la
desulfurare ~80
cenusa % cenusa ~20
- rigips usoara
grea %
- materie prima
pt ciment - ciment Portland - constructia drumurilor
- produse pe baza de - umpluturi in constructii
ciment -dezghetarea drumurilor
- umpluturi in constructii -produse pe baza de
- constructia drumurilor ciment
- inchiderea minelor -ciment Portland
- tratarea solurilor -agregate
- stabilizarea deseurilor
 Desulfurarea gazelor de ardere (DGA)
 la DGA subprodusul sau deseurile obtinute, compoziţia şi cantitatea depind de
tipul tehnologiei DGA şi capacitatea acesteia

 instalatia presupune amenajări auxiliare (instalaţie de prelucrare a deşeurilor,

depozit de deşeuri, depozit de absorbant, staţie de epurare etc.), capacităţile şi
caracteristicile lor rezultate direct sau indirect din exploatarea investiţiei.

Principalele componente ale unei instalatii DGA:

 Preparare reactiv;
Reacţie - într-un scrubber (reactor) de desulfurare;
 Prelucrarea, transportul, stocarea, recuperarea sau eliminarea
nămolului/reziduurilor;
 Gospodărirea şi epurare apelor uzate (pentru DGA umedă)

14
 Desulfurarea gazelor de ardere
DGA umedă
Avantaje
 Adecvată pentru toate tipurile de cărbune
 Randament mare de depoluare
 Utilizează calcar ieftin
 Cenuşa şi ghipsul se pot vinde
 Fiabilitate sporită
 Module de mărimi până la 1000 MW
 Emisii scăzute de pulberi
Dezavantaje
 Costuri de investiţie mai mari
 Control mai scăzut al H2SO4, corozivitate mare
 Pană de poluare vizibilă
 Evacuarea apelor uzate
 Necesită de obicei construcţia unui coş nou
 Încărcare auxiliară mai mare
 Generează CO2 dacă se utilizează calcar
DGA semi-uscată
 Costuri de investiţie mai reduse
 Cel mai bun control al H2SO4, corozivitate redusă
 Deşeuri uscate uşor de manipulat
 Nu sunt necesare aliaje foarte speciale.
 Vizibilitate redusă a penei de fum
 Poate utiliza coşul existent
 Încărcare auxiliară redusă
 Eficienţă de depoluare mai mică (uscarea varului
pulverizat)
 Necesită un reactiv mai scump (var)
 Necesită depozit pentru toată cantitatea de deşeuri de la
DGA
 Necesită mai multe module în unităţile mari
 Pierdere de presiune datorită filtrelor cu saci (necesare)
 Necesită echipamente de desprăfuire înainte de evacuare
prin coş

Caracteristici comune
 Reducerea emisiilor de SO2, HF, HCl, pulberi, Hg
 Retehnologizarea instalaţiilor existente cu DGA oferă avantaje suplimentare de control al pulberilor şi Hg.
Procedee in sticla topita
Procedee in sticla topita
• Scop: distrugerea compuşiilor organici şi azotaţii din
anumite deşeuri, imobilizarea reziduurilor şi de a
reducerea volumul deşeurilor.
• distrug anumite deşeuri combustibile şi periculoase,
încorporând in final rezidiile (cenuşa şi metale grele)
într-o masă inertă de sticlă
• se bazează pe aplicarea unui curent între doi electrozi
aflaţi în interiorul masei de sticlă; are loc degajarea
unei cantităţi de caldură, care topeste sticla
• tipuri de reactoare:
1. Vitrificare in situ
2. Cuptoare verticale
3. Cuptoare orizontale
Vitrificarea in situ
• se aplică la tratarea solurilor contaminate şi transformarea lor într-o
masă inertă chimic
• Patru electrozi confectionaţi din grafit şi molibden sunt introduşi în
colţurile unui pătrat până la o adâncime care să corespundă cu zona
contaminată. Deoarece după îndepărtarea umidităţii solul nu mai
conduce curentul electric, se introduce între electrozi pulbere de grafit
şi sticlă.
• La aplicarea curentului între electrozi temperatura creste la circa 2000°C
suficientă pentru topirea solului (1100-1400°C), care devine astfel bun
conducător atingându-se o temperatura de 1450-1600°C.
• Compuşii organici sunt distruşi prin piroliză, iar produşii de piroliză
migrează la suprafaţă unde sunt supuşi combustiei în prezenţă de
oxigen.
• Captarea gazelor care urmează a fi arse se face cu ajutorul unui sistem
de captare care acoperă zona tratată.
• Echipamentele necesare vitrificarii in situ sunt mobile.
Aplicatii. Avantaje
• Eliminarea in ST se aplica in special deseurilor solide si lichide organice
si continand azotati.
• Constituentii care raman inglobati in sticla sunt de tipul metalelor grele,
radionuclizilor, cenusii si alti compusi nevolatili sau semivolatili de tipul
silicei, aluminei si oxizilor alcalini.
• Produsul final are un volum de 2 pana la 100 ori mai scazut decat cel
initial, depinzand de tipul deseului initial.
• Sticla obtinuta nu este solubila in apa si este mai rezistenta mecanic
decat betonul. Timpul de viata estimat este de circa 1 milion de ani.
• Compusii organici sunt distrusi prin piroliza urmata de combustie.
Azotatii sunt distrusi cu o eficienta de peste 99,6% fara formare de NOx.
Oxizii de azot eventual formati sunt redusi la azot
• Procesele care se desfasoara in cuptoarele cu sticla topita depind de
tipul procesului, conditiile de proces si de compozitia chimica a
deseurilor.
Solidificare si Stabilizare
Caracterizarea tehnologiilor de solidificare-
stabilizare

• dupa tipul liantului folosit

– Liantii se impart în doua categorii: anorganici si organici.
– Cele mai multe sisteme anorganice de liere utilizate includ
diverse combinatii de cimenturi hidraulice, var, gips, silicati si
compusi pozzolanici.
– Liantii organici utilizati sau care au fost experimentati includ
rasini epoxi, poliesteri, asfalt, poliolefine (polietilena si
polietilen-butadiena) si ureo-formaldehida.
– Au fost utilizate si combinatii de lianti anorganici cu organici
(de exemplu: pamânt de diatomee + ciment + polistiren,
poliuretan + ciment, geluri polimerice + ciment din silicati si
var.
• dupa mecanismul de liere sau dupa tipul procesului.
Tehnici pe baza de materiale sorbante
• Sorbtia presupune adaugarea unui solid care sa retina
orice lichid liber din deseu.
• Materialele cu rol de sorbant sunt carbunele activ,
silicatul de sodiu anhidru, gipsul, argilele, etc.
• Cele mai multe procese de sorbtie decurg cu
îndepartarea unei fazei lichide dintr-o suspensie
(asemenator unui burete), fara a reduce potentialul de
contaminare prin spalare.

• Procesele de sorbtie au fost utilizate în special pentru

îndepartarea lichidelor din deseuri. In prezent sunt
folosite numai împreuna cu o alta metoda de
solidificare-stabilizare.
 Tehnici bazate pe cenusi pozzolanice
• Reactiile pozzolanice se desfasoara între pulberea de silice (SiO2)
necristalina din cenusile usoare si var (CaO) producand o cementare slaba.
• Apa reactioneaza cu aluminosilicatii amorfi formand hidrati ai silicatilor,
aluminatilor sau aluminosilicatilor. Modalitatea principala de retinere:
blocarea fizica a agentului poluant în matricea de ciment pozzolanic
• Dupa 7-28 zile se formeaza o masa aproape impermeabila similara celei
formate în cazul utilizarii cimentului Portaland.
• Principalele caracteristici ale proceselor ce se desfasoara între var si cenusa
pozzolanica:
a) initial se amesteca cenusa (sau alt material pozzolanic) cu deseul si apa pentru obtinerea
unei faze pastoase;
b) faza pastoasa se amesteca cu varul. In general varul necesar obtinerii unei mase dure este
de 20-30% si variaza în functie de tipul de cenusi utilizate;
c) legarea depinde de formarea de hidrati ai silicatului si aluminatului de calciu;
d) sistemul este puternic alcalin si pot avea loc, pentru anumite tipuri de deseuri, emisii de
gaze sau scurgeri;
e) substante ca borat de sodiu, carbohidrati, bicromat de potasiu pot sa participe la reactiile
de liere.
Tehnici bazate pe ciment
avantajele
• materii prime ieftine;
• amestecarea cu cimentul si manipularea se face usor, nu necesita echipamente
speciale;
• nu este necesara deshidratarea suplimentara a deseurilor;
• cimentul este tolerant la diverse tipuri de agenti chimici: aciditate/alcalinitate,
oxidanti;
• pretratarea este necesara numai pentru deseurile ce intarzie intarirea
cimentului.

dezavantaje
• sunt necesare cantitati mari de ciment. Greutatea sau volumul final poate fi
dublu fata de greutatea sau volumul final în cazul utilizarii altor tehnici de tratare
(termoplastice, polimeri organici);
• amestecurile deseu-ciment care formeaza mase finale cu rezistenta mecanica
scazuta pot fi spalate de solutii acide;
• în cazul deseurilor cu continut de compusi care afecteaza maturareasau intarirea
cimentuluitrebuie utilizata pretratarea, cimenturi mai scumpe sau aditivi care
ridica pretul de cost al procesului.
Evaluarea stabilitatii produselor obtinute în
urma proceselor de solidificare-stabilizare

Teste fizice
a) distributia dimensiunilor particulelor;
b) porozitate;
c) permeabilitate;
d) densitatile materialului umed si uscat;
e) evaluarea comportarii la stress ca urmare a
solicitarilor mecanice ce pot apare în depozite
f) evaluarea durabilitatii
Teste fizice ale deseurilor stabilizate
1. Densitatea învrac este echivalenta cu densitatea aparenta si
se determina prin masurarea masei unui volum cunoscut, iar
densitatea reala a materialului uscat se determina dupa o
prealabila uscare, conform procedurii cunoscute.
2. Rezistenta la comprimare este tensiunea maxima axiala la
compresiune sau la deformare 15%, functie de fenomenul
care are loc mai întâi.
3. Permeabilitatea este un indicator al capacitatii materialului
de a permite trecerea apei la plasarea acestuia intr-un
gradient hidraulic.
4. Testele de durabilitate la uscare/umezire estimeaza
comportarea materialului în conditii naturale de uscari si
umeziri alternative, multiple. La testare, dupa ce materialul
este supus la 12 cicluri uscare/umezire, se cântareste pentru
determinarea pierderii de greutate.
5. Inghetul si dezghetul sunt alte doua fenomene de stress la
care sunt supuse deseurile. Durabilitatea la inghet/dezghet se
determina ca în cazul celei la uscare/umezire.
Teste chimice ale deseurilor stabilizate
•Testul de levigare (indicator: levigabilitate)
reprezinta cel mai test pentru caracterizarea
stabilitatii chimice a deseurilor tratate si a evaluarii
pericolului potential pe care il reprezinta pentru
mediu în timpul stocarii./depozitri
Parametrii care influenteaza dizolvarea sunt:
• temperatura;
• tipul solutiei de eluare (spalare);
• raportul deseu solutie de spalare;
• numarul de xtractii;
• timpul de extractie;
• suprafata de contact;
• tehnica de agitare.
Teste de levigare
1. Extraction Procedure Toxicity Test(EPTT) propusa de USEPA
•dimensiunile particulelor solide: trec prin sita de 4,76 mm
•masa proba: 200 g în 2 l apa deionizata (vas plastic)
•pH-ul: se aduce continuu la 5 cu solutie 0,5N de acid acetic
•agitare: agitatir rotativ, 24 ore
•cantitatea totala de solutie de acid acetic adaugat nu trebuie sa depaseasca 4 ml pe
gram de proba
•proba este filtrata dupa 24 ore pe un filtru de 0,45 μm.
2. Toxic Characteristic Leaching Procedure(TCLP) este asemanatoare cu EPTT
cu deosebirile ca: sunt considerati si compusii organici solubilizati, pH-ul se
aduce numai initial la valoarea de 5, iar timpul de extractie este de 18 ore.
3. Multiple Extraction Procedure(MEP)
4.California Waste Extraction Test(CWET)