Texte

San Do Kai Gakudoyojinshu

San Do Kai
traducere şi comentarii de Maestrul Taisen Deshimaru (1975)
CHIKUDO DAI SEN NO SHIN, TO ZAI MITSU NI AI FUSU. NINKON NI RIDON
ARI. DO NI NANBOKU NO SO NASHI, REIGEN MYO NI KOKETTARI, SHIHA AN
NI RUCHU SU. JI WO SHU SURU MO MOTO KORE MAYOI. RINI KANO UMO
MATA SATORI NI ARAZU. MON MON ISSAI NO KYO. EGO TO FUEGO TO
ESHITE SARA NI AIWATARU. SHIKARA ZAREBA KURAI NI YOTTE JUSU.
SHIKI MOTO SHITSUZO WO KOTONISHI. SHO MOTO RAKKU WO KOTO NISU.
AN WA JOCHU NO KOTO NI KANAI. MEI WA SEI DAKU NO KU WO WAKATSU.
SHIDAI NO SHO ONOZUKARA FUKUSHU. KONO SONO HAHA WO URU GA
GOTOSHI, HIWA NESSHI KAZAWA DOYO. MIZU WA URUOI, CHI WA KENGO.
MANAKO WA IRO, MIMI WA ONJO, HANA WA KA SHITA WA KANSO. SHIKA
MO ICHI ICHI NO HO NI OITE NENI YOTTE HA BUNPU SU. HONMATSU
SUBEKARAKU SHUNI KISU BESHI. SONPI SONO GOWO MOCHI YU, MEICHU
NI ATATTE AN ARI. AN SO WO MOTTE AU KOTO NAKARE. ANCHU NI ATATTE
MEI ARI. MEI SO WO MOTTE MIRU KOTO NAKARE. MEI AN ONO ONO AITAI
SHITE, HI SURU NI ZENGO NO AYU MI NO GOT O SHI. BAN MOTSU
ONOZUKARA KO ARI. MASANI YO TO SHO TO WO IUBESHI. JISON SUREBA
KANGAI GASSI RI OZUREBA SENPO SASO U. KOTO WO UKETE WA
SUBEKARAKU SHU WO ESUBESHI. MIZUKARA KIKU WO RISSURU KOTO
NAKARE. SOKO MOKU DO WO ESEZUNBA, ASHI WO HAKOBUMO IZUKUNZO
MICHIWO SHIRAN. AYUMI WO SUSUMU REBA GON NON NI ARAZU. MAYO
TE SENGA NO KO WO HEDATSU. TSUTSU SHINDE SANGEN NO HITO NI
MOSU. KOIN MUNA SHIKU WATARU KOTO NAKARE.

INTRODUCERE

Shin Jin Mei, Hokyo Zan Mai, San Do Kai.

Aceste trei sutre sunt esenţa Zen-ului. San Do Kai a fost scrisă de către Maestrul Sekito
Kisen. Sekito a primit ordinaţia de la Eno iar după moartea lui Eno transmisiunea i-a fost
dată de Seigen. Linia de transmisiune este asta: Seigen, Sekito, Yakusan.
Sekito Kisen, în chineză Shih-t’ou sau Hsi-ch’ien, s-a născut în anul 700 şi a murit în
anul 790. El practica zazen aşezat pe o piatră, de unde şi numele său: Sekito.
Seki: piatră
To: cap
Sekito: cap de piatră.
San Do Kai. Ce semnificaţie au cele trei kanji-uri?
San: reuniune, întâlnirea ce adună împreună. San Zen de exemplu: a veni la Zen, a se
apropia de maestrul Zen.
Do: asemănător, egal cu, la fel (nu are sensul de Cale).
Kai: Calea sau locul de întâlnire. De asemenea are înţeles de petrecere. San Zen Kai:
petrecerea de la zazen. Kai poate să însemne fuziune.
San Do Kai este un poem ritmat, este grupat în tranşe de câte cinci ideograme. El
cuprinde cincisprezece fraze a câte cinci ideograme.
De ce se intitulează San Do Kai?
San: a se asemăna; Do: egalitate: Kai: unire. San Do Kai: întâlnire egal unire.
Maestrul Sekito la timpul său, citise şi studiase o carte foarte cunoscută a Maestrului Jo
(ce nu era călugăr Zen) în care era scris:

„ Adevăratul înţelept, marele om

Adună, reuneşte, amestecă toate şi fiecare existenţă.
El realizează fuziunea tuturora şi apoi creează sinele,
Mintea curată a fiecăruia din aceste lucruri.
El uneşte toate existenţele
Conform minţii sale. „

Acesta este adevăratul înţelept.

Înţeleptul nu are ego însă fiecare lucru este un ego. Cerul şi pământul reprezintă unitatea
ego-ului. Toate existenţele sunt ego-uri, ego-ul este unitate, el este unificat cu toate
lucrurile.
Plecând de la această frază a compus apoi San Do Kai.
Perioada în care a trăit Sekito a fost perioada în care Zen-ul Soto şi Zen-ul Rinzai s-au
despărţit. Eno a avut un mare număr de discipoli, dintre care, cei mai importanţi au fost
Seigen şi Nangaku. Nangaku a avut la rândul lui un discipol foarte inteligent şi plin de
forţă: Baso.
Baso: bunicul calului, nume foarte interesant. Baso era foarte mare şi foarte puternic…ca
un cal.
Şi în acelaşi timp, el avea încă un discipol: Sekito. Acesta nu era aşa de inteligent şi
practica zazen aşezat pe un pietroi. Baso, a cărui inteligenţă era foarte profundă, iubea
foarte mult discuţiile. Sekito, în schimb, făcea doar zazen, aşezat pe o piatră. Deja putem
întrevedea cele două şcoli: Rinzai şi Soto.
Sekito primise ordinaţia de la Maestrul Eno. Putem spune că înţelegerea sa asupra Zen-
ului era veritabilă.În zilele noastre călugării trebuie să recite San Do Kai în fiecare
dimineaţă. Dar, foarte puţini dintre ei îi înţeleg adevărata semnificaţie.

SAN DO KAI

Identitatea a ceea ce se întâlneşte şi se reuneşte.

Chikudo dai sen no shin.

Chikudo este India.
Dai sen stă la originea numelui meu Tai sen. Dai sau Tai are sensul de mare. Tai are un
sens mai larg decât Dai.
Sen în chineză înseamnă sihastru, înţelept. Sen este compus din două ideograme: la
stânga omul, la dreapta muntele.
Sen – este cel care se retrage în profunzimile muntelui, departe de soare şi de mizerii,
pentru a căuta Calea.
Dai sen- marele călugăr, marele înţelept: Buddha.
Shin : minte.
Deci, chikudo dai sen no shin: mintea marelui sfânt, marelui Buddha, marelui înţelept al
Indiei.
În China sen este sihastru, înţeleptul ce deţine puteri magice, ezoterice.
Dai sen: marele înţelept al Indiei, Buddha Shakyamuni.

To zai mitsu ni ai fusu.

To zai este estul sau vestul. În realitate, universul în totalitatea sa. To zai nu este limitat, el
conţine estul şi vestul, de asemenea sudul, nordul şi toate celelalte direcţii.
Găsim aici iarăşi kanji-ul mitsu. Mitsu din Hokyo Zan Mai: în mod secret, intim, apropiat,
o mulţime compactă, strânsă. Semnificaţiile lui sunt numeroase.
Dai fusu : transmis, dat lui…
De la est la vest: înseamnă de la India până-n China, de la nord la sud.
„ Spiritul marelui înţelept al Indiei s-a transmis în mod intim, direct, secret
De la est la vest.”
Mitsu ni ai fusu:
Mintea de Buddha, precum aerul şi lumina, se găseşte peste tot, în toate direcţiile, peste
tot în spaţiu. Mintea de Buddha există în fiecare minte.
În „Sutra Nirvanei”, cea dintâi sutră, se afirmă că în fiecare lucru există natura de
Buddha. Natura de Buddha este natura originară, este esenţa oricărui element aflat în
cosmos. Natura de Buddha este energia cosmică prezentă în fiecare viaţă.
Buddha, înţeleptul, se apropie de această energie cosmică aflată în ego-ul său, în el însuşi.
El uneşte această energie cu ego-ul său. Ego-ul devine energie cosmică şi în acelaşi timp,
energia cosmică penetrează ego-ul. Are loc realizarea unificării ego - viaţă cosmică.
Omul devine în armonie, în totală unitate cu sistemul cosmic.

Ninkon ni ridon ari.

În ceea ce priveşte fiinţele umane, senzaţiile şi inteligenţa diferă, însă în ceea ce

priveşte Calea, sudul şi nordul nu există.

O să explic mai clar.

Inteligenţa diferă de la o fiinţă la alta, însa pe Cale toate fiinţele sunt identice; sunt abolite
frontierele, distanţele, sudul nu mai este separat de nord.
De ce sud şi nord? Şi în China ca şi în Europa ca şi în Franţa, sudul diferă de nord. Din
cauza suprafeţei mari a Chinei diferenţierile între nord şi sud creează puternice
caracteristici proprii zonei. Oamenii din sud şi nord se războiesc fără încetare pentru
putere şi supremaţie. Chinezii din nord, mai inteligenţi şi mai şcoliţi îi domină pe cei din
sud. Nu numai personalitatea şi caracterele lor diferă ci şi ei ca oameni.
Calea nu cunoaşte frontierele.
Do ni nanboku no so nashi.

Nanboku. Aceasta ideogramă înseamnă Nord. Dar de ce Maestrul Sekito a scris aceasta
frază?
După moartea lui Konin, cei doi mari discipoli ai lui, Eno şi Jinshu s-au despărţit. Jinshu
era un om inteligent, sensibil, foarte abil. Eno, în aparenţă, cu puţină educaţie,
neinteligent, incult. Dar a fost el cel care a primit transmisiunea succesiunii de la
Maestrul Konin. Deci acela este momentul în care Zen-ul a fost divizat în cele două şcoli:
de nord: Jinshu şi de sud: Eno.
Este interesant să constatăm că, dacă studiem în profunzime kanji-urile, există două
posibilităţi de a traduce această frază. Insă noi trebuie să înţelegem adevăratul sens al
kanji-ului so.

Do ni nanboku no so nashi.

Pe vremea când San Do Kai a fost scris, nu existau tipografii, textele erau caligrafiate. În
plus, San Do Kai era rezervat discipolilor, era un text secret.
Kanji-ul so poate să însemne maestru dar, dacă considerăm faptul că ar fi putut fi
caligrafiat greşit, o simplă eroare în stânga, înţelesul lui ar fi cu totul altul.
So: nici o diferenţă.
Deci avem aceste două posibilităţi de traducere:
1. Pe Cale, nu există nici Maeştri din Nord şi nici Maeştri din Sud.
2. Pe Cale, nu există nici Cale de Nord, nici Cale de Sud.
Aceste patru fraze constituie începutul lui San Do Kai. Frazele următoare dezvolta
relaţiile, întâlnirea dintre Buddha şi ego, fuziunea personalităţii proprii cu Buddha.

Reigen myo ni kokettari shiha an ni ruchu su.

Sursa spirituală este pură şi strălucitoare.

Doar afluenţii noroioşi curg în obscuritate.

Rei: minte, suflet, ku. Deci, adevărata minte.

Reigen: sursa de unde izvorăşte apa pură, originalitatea.
Myo: pur, curat, clar, strălucitor.
Această apă pură este nepătată.
Avem de asemenea kanji-ul umbră, dar el nu are un sens malefic ci mai degrabă înţelesul
de profunzime, de fenomen profund creat de natură.
Deci, ce vrea sa zică cu asta?
În zazen, atunci când vă înţelegeţi adevărata voastră personalitate, voi realizaţi şi care vă
sunt bonno-urile.
San Do Kai reprezintă esenţa Zen-ului, dimensiunea sa este imensă, universală. Daca
realizăm faptul că sursa originalităţii personale este ku, existenţa fără numen, înţelegem
sursa bonno-urilor noastre şi infinitatea fără de limite a conştiinţei. Când subconştientul
iese la suprafaţă împreună cu cortegiul lui de gânduri complicate avem posibilitatea să
înţelegem complexitatea mintii noastre, să vedem cum dorinţe nesfârşite se ridică din
străfundurile conştiinţei noastre. Dacă reuşim să ajungem la această adevărată
originalitate, realizăm că totul vine de la bonno-urile noastre, că sursa noastră spirituală
este fără numen: ku.
Şi atunci, creierul nu mai înseamnă nimic. Crearea joncţiunilor neuronale ia sfârşit,
crearea de karmă ia sfârşit.
Apoi ku devine shiki, sursa spirituală strălucitoare şi curată este murdărită de curgerea
fenomenelor în viaţa noastră.
Ku soku ze shiki.
Dar sursa lui shiki este ku, iar acest ku (acest fără numen) se schimbă în shiki în funcţie
de împrejurări şi de mijloace. Rădăcina devine ramură, frunze, flori şi roade.
Pe creangă, mugurele îmboboceşte, apoi înfloreşte şi din nou ciclul se reia… ca într-un
cerc. Nu există fixitate; este dokan: cercul, roata vieţii, fără de început sau sfârşit.
Ku soku ze shiki. Shiki soku ze ku.
Acesta este dokan.
Însă, în cele din urmă, cele două aspecte se unesc, se identifică. Dar nu trebuie să ne
gândim că ku devine shiki şi nici că shiki devine ku.
Rădăcina spune: „ Fără mine, voi n-aţi putea exista.”
Frunza răspunde:” Fără mine n-aţi putea respira, n-aţi putea trai.”
Nu, nu este aşa. Amândouă sunt necesare.
Bonno soku bodai: bonno-urile devin satori. Cele doua sunt separate, fiecare îşi ocupă
propria poziţie, dar în acelaşi timp, ele fuzionează. Când te fixezi doar pe ku înseamnă că
eşti blocat, în kontin, eşti adormit. Noi am devenit prea mult „nimic”.
Prin opoziţie, să ramii fixat pe shiki înseamnă să fii prea „ pe creanga”. Asta înseamnă
sanran, creierul se complică, se scufundă în gânduri. El devine „murdar şi noroios”. Dacă
o apă stătătoare este noroioasă, o apă care curge prea tare din cauza numeroaselor
fenomene, va fi de asemenea murdară şi poluată

Trebuie găsită calea de mijloc între blocajul kontin-ului şi agitaţia excesivă din sanran,
nu trebuie să rămânem fixaţi pe sursă, pe tradiţia străveche şi clasică.
Cu toate astea, sursa este necesară: ea este rădăcina. Bazele viitorului se clădesc pe
propriile noastre creaţii, promovate de sanran, fenomene, shiki; însă trebuie să ne aflăm
mereu dincolo de dualism.

Ji wo shu suru mo moto kore mayoi.

Să te ataşezi prea mult de fenomene este cauza iluziei.

Să urmăreşti, să întâlneşti esenţa (numenul)
Nu este veritabilul satori.

Încă o dată, acest lucru înseamnă shiki soku ze ku, ku soku ze shiki..
Kanji-ul ji are ca semnificaţie fenomen, existenţă, fapt (nu ideea), materia, shiki.
Să te ataşezi prea mult de shiki este iluzie….
Să urmăreşti, să întâlneşti ku nu este adevăratul satori.
Există oameni ataşaţi prea tare de fenomene. Pentru cei care sunt contra esenţei
(numenului) acest ataşament înseamnă iluzie. De cealaltă parte, există oameni care
urmăresc, care vor esenţa, ideea.
Dar şi aceste persoane ce sunt împotriva fenomenelor se află în eroare. Ambele puncte de
vedere sunt greşite. Trebuie creată calea de mijloc.
Aici ku înseamnă raţionalism, judecata spirituală. Şi ji, shiki este practica, existenţa,
faptul, lumea vizibilă, fenomenul. Ji este lumea vizibilă a materiei şi a fizicii. Rei este
lumea ideilor, a metafizicii, lumea spirituală, lumea idee.
În Europa Kant a declarat:” Lumea fenomenala poate fi recunoscută, însă materia în sine
nu poate fi demonstrată.”
Hegel a negat opinia lui Kant, iar Marx are un punct de vedere diferit: obiectivitatea
materiei dă posibilitatea ca ea să fie recunoscută Este posibil ca materia să fie
recunoscută. Noi putem vorbi de Dumnezeu fără a putea însă certifica fiinţa (faptul de a
exista) a lui Dumnezeu. Kant, Descartes, sfântul Tommaso D’Aquino, au vorbit despre
această problemă în existenţialism şi esenţialism.
Însă pentru Maestrul Dogen, spiritul şi materia sunt în unitate.
Deja acum doua mii de ani buddhismul considera existenţialismul şi esenţialismul (mu)
ca fenomene fundamentale.

Mu, nimic, fiinţa şi non - fiinţa. Buddhismul se afla deja dincolo de aceste dualităţi prin
„Calea de mijloc”. Problematica existenţei a fost primordială în toate filozofiile. Dar a
avea doar un singur punct de vedere înseamnă să te găseşti în eroare. Bineînţeles,
Kierkegaard, Jaspers, Sartre!... cu toate astea, nu trebuie să uităm importanţa
esenţialismului.
Unde este adevărul?
Trebuie să creăm şi să ne bazăm pe ambele puncte de vedere. Nici să nu ne ataşăm doar
de fenomene, nici să urmăm doar ku, esenţa fără numen.
În India, fie că e vorba de ceea ce era acum două mii de ani, fie că e vorba de zilele
noastre, problema este mereu aceeaşi. Aceleaşi discuţii se repetă iar şi iar…
Un filozof german, Fichte, (1762- 1814), după ce a studiat Kant, a realizat fuziunea
criticii raţiunii pure cu metafizica transcendentală creând astfel Weltvernunft, raţiunea
universală, raţiunea pura:” Noi suntem, noi avem o inteligenţă practică.”
Ce reprezintă Tathandlung şi Handlung? Adevărata conştiinţă şi acţiunea reflexivă
reală.
Ce este egoul absolut, rădăcina egoului? Este activitatea noastră, de fapt acţiunea noastră,
desfăşurarea acţiunilor noastre: activitatea originară a egoului. Raţiunea pură înseamnă a
găsi câteva acţiuni raţionale căutând doar în lumea obiectivă. Dar veritabila certificare a
egoului nu poate fi făcută prin prisma obiectivului. Activităţile noastre, desfăşurarea
acestora ne definesc egoul.
Egoul absolut trebuie să fie şi für das ich – pentru „eu”. Fichte este incomplet, şi el a
căzut la rândul lui în impas. Discuţiile s-au repetat fără încetare şi în Europa însă
buddhismul rezolvase de mult această problemă prin Nagarjuna cu a lui „Cale de mijloc”.
Jaspers, pentru că a studiat textele lui Nagarjuna a reuşit să înţeleagă totuşi ceva din
profunzimile existenţialismului.
L-am întâlnit pe Jaspers la Universitatea Heidelberg puţin înainte de moartea lui şi am
discutat împreună. Jaspers mi-a spus că el gândea că filozofia buddhistă are o dimensiune
mai mare decât cea europeană. Filozofia europeană este poarta deschisă către gândirea
buddhistă, în mod particular către Zen. Jaspers dorea să studieze Zen-ul, însă din păcate a
murit la scurt timp după aceea.
Profesorul Herrigel a înţeles impasul. El a plecat în Japonia pentru a studia filozofia Zen-
ului. În Japonia un profesor i-a dat de înţeles că Zen-ul este dificil şi l-a sfătuit să
abordeze tirul cu arcul. Herrigel a reuşit să înţeleagă doar respiraţia din timpul trasului cu
arcul şi educaţia de la maestru la discipol, însă nu a practicat deloc zazen. Citindu-i cartea
veţi vedea că profesorul Herrigel scrie că educaţia maeştrilor Zen este ceva minunat, fapt
total necunoscut în Europa.
În legătură cu filozoful german Fichte ţin să adaug un lucru. Acest filozof vroia să
înţeleagă mai mult „a face”, adevărata raţiune a lui „a face”, dar nici el, ca de altfel nici
Herrigel, n-a reuşit. Jaspers şi Heiddeger au cercetat filozofia buddhistă dar n-au reuşit s-
o găsească. Obiectul ultim sau principiul ultim al cosmosului nu se găseşte în creierul
frontal, acest obiect se găseşte în tot cosmosul.
Omul trebuie să urmeze sistemul cosmic. Omul însuşi, în particular conştiinţa proprie
creierului pre-frontal, nu se poate armoniza cu sistemul cosmic; în acelaşi timp omul
trebuie să urmeze acest sistem…să urmeze legile naturii. În Europa, filozofia, ştiinţele se
bazează pe gândirea creierului pre-frontal, fără nici o armonie cu ordinea cosmică şi cu
ordinea naturii. Şi astfel ele cad în impas. Ele sunt opuse sistemului cosmic, legilor
naturii. Este criza civilizaţiei noastre.

Mon mon issai no kyo. Ego to fuego to eshite sara ni aiwataru.

Guvernate de legea interdependenţei,

Porţile şi obiectele acestora se interpenetrează.
Împreună dar ne împreună.
Acestea se pot uni într-un mod armonios.
Iar dacă această armonioasă întâlnire n-are loc
Fiecare rămâne pe poziţia ei.

Ce înseamnă asta?
Porţile sunt cele şase simţuri. Gen ni bi ze shin i: ochii, urechile, nasul, gura, corpul
(pipăitul) şi conştiinţa.
O să traduc direct.
Mon: poarta, intrarea, poarta pe unde se intră.
Este vorba deci de porţile de intrare în corpul nostru.
De ce gândim? De ce vedem, auzim, simţim gustul, simţim senzaţiile? Graţie acestor
organe de simţ, cele şase porţi de intrare în corpul nostru şi obiectele acestora… de
exemplu putem privi o floare, auzi lătratul unui câine. Urechile reprezintă poarta iar
lătratul câinelui - obiectul. Dacă în timpul zazenului auzim sunetul clopotului templului,
sunetul lui este obiectul.
Ego to fuego.
Floarea ochilor noştri.. imaginea florii şi ochii noştri nu sunt separate dar în acelaşi timp
ele sunt separate. Acestea sunt împreună dar în acelaşi timp nu sunt împreună. Ele sunt
relative una la cealaltă într-un mod delicat şi subtil, însă, la fel, în acelaşi timp, ele nu
sunt relative una la cealaltă. Ele nu sunt fixe.
Ego…fuego.
Ego este asemenea luminii lunii ce penetrează lacul adânc fără să lase nici o urmă. Atunci
când ele nu sunt împreuna, fuego, luna luminează acoperişurile caselor liniştite şi tăcute,
în vântul violent al văii.
Fiecare depinde de poziţia fiecăruia, dar în acelaşi timp. Fiecare este liber. Sensul acestei
fraze este foarte profund. Înseamnă că ego: împreună, rădăcina, ramurile se combină,
fuzionează, se suportă, se ajută reciproc, păstrează profunde relaţii de interdependenţă.
În fuego: ne - împreună, rădăcina rămâne rădăcină în poziţia ei de rădăcină, în pământ,
separată de frunze, frunzele rămân frunze. Fiecare rămâne pe poziţia sa esenţială, la
funcţiunile sale; rădăcina – să ia apa din pământ, frunzele – oxigenul din aer. Fiecare este
liberă, însă fiecare are o relaţie şi o corelaţie profundă cu cealaltă, cele două aflându-se
intr-o relaţie de interdependenţă – separate dar împreună – pentru că de fapt ele aparţin
aceluiaşi arbore.
La fel cu acest exemplu este şi cu simţurile noastre. obiectul rămâne obiect. Culoarea
florii, sunetul clopotului, are fiecare poziţia sa esenţială. Atunci când noi vedem culoarea
florii, când auzim sunetul clopotului are loc combinarea, contopirea. Şi-astfel, putem
vedea culoarea florii, auzi sunetul clopotului. La fel este şi cu gustul, gândirea, cu toate
simţurile noastre.
Obiectul însă nu ne pătrunde în ochi. Culorile, sunetele, există peste tot, nu doar pentru
noi ci pentru toată lumea, şi toată lumea poate vedea acel obiect. Obiectul nu penetrează
organele de simţ, iar organele de simţ nu penetrează obiectul. Fiecare rămâne pe poziţia
proprie, ca relaţia dintre apa lacului şi lună. Contactul cu lucrurile murdare nu le
murdăreşte, o conştiinţă pură rămâne nepătată chiar în contact cu lucrurile murdare. Ea
nu va fi pătată niciodată. Bineînţeles că ea va fi influenţată pentru scurt timp de acesta
însă curând ea-şi va regăsi condiţia sa normală.
Ego semnifică combinarea, joncţiunea, uniunea organelor de simţ ce devine unitate fără
relativitate.
Fuego semnifică dualitatea şi relativitatea organelor de simţ şi a obiectelor acestora ce
rămân pe poziţiile lor esenţiale.
Dar, există „ego şi fuego” şi există non „ego şi fuego”: împreună dar ne – împreună, ne -
împreună şi împreună. Acest lucru ne este o simplă dualitate, nici un monism ci este un
minunat principiu Zen, principiul interdependenţei, principiu inviolabil şi fără intervenţie.
Legea, statutul Zen-ului – San Do Kai – este legea naţională pentru Zen-ul Soto. Persoana
care nu înţelege San Do Kai este ca o persoană care nu cunoaşte legile statului său sau, de
exemplu, statutul Asociaţiei Zen Europene (vechea denumire a asociaţiei create de
Maestrul Taisen Deshimaru în 1970).
Eu cred că până în prezent nici un european n-a înţeles San Do Kai, Hokyo Zan Mai şi
Zen-ul.

Shikara zareba kurai ni yotte jusu.

Shiki moto shitsuzo wo kotonoshi.
Sho moto rakku wo koto nisu.
An wa jochu no koto ni kanai,
Mei wa sei daku no ku wo wakatsu.
Esenţa tuturor obiectelor vizibile posedă
în funcţie de fiecare obiect
Calităţi şi imagini diferite.
Felul sunetului se schimbă în funcţie de
bucurie sau suferinţă.

An are sensul de întunecimea adâncimilor.

Această profunditate întunecată este lumea combinării elementelor,

Combinare ce are loc în toate direcţiile, sus, jos, la mijloc.
Insă, în prezenţa luminii, obiectele sunt clare.
Şi, de pe poziţia existenţială a fiecăruia
Putem discerne ceea ce este pur de ceea ce este impur.

Rei este mijlocul, metoda justă prin care se poate separa ceea ce este pur de ceea ce este
impur, an, tenebrele obscure, profunzimile unde are loc combinarea elementelor.
Lectura directă a textului nu vorbeşte decât despre combinarea a ceea ce este sus cu ceea
ce este la mijloc, însă în realitate este vorba de combinarea a ceea ce este sus cu ceea ce
este jos. Există de asemenea şi noţiunea de separare şi dispersie.
În primul rând:
Shiki: culoare, obiect vizibil în forma sa, lung, rotund, scurt.
Moto: origine, rădăcină.
Chu (tsu) : calitate.
Jo (zo): imagine.
Kotonoshi: diferit, care nu se aseamănă.
Sho: voce, sunet.
Moto : origine.
Rakku:Bucurie.
Ku: suferinţă.
Originea sunetului diferă în funcţie de bucurie sau suferinţă.
An: tenebre, negru.
Mei: clar, luminos.
În domeniul organele simţurilor, obiectele posedă numeroase caracteristici. În domeniul
simţurilor, sunetul şi culoarea predomină. Ele sunt reprezentative pentru cele şase simţuri
ale noastre. obiectul vederii are o culoare, o formă, poate fi imaculat sau murdar, mare
sau mic, rotund, lung sau scurt.
Un exemplu: „ Cerul este albastru, acoperişurile roşii”, celebru în Franţa.
Sunetul bucuriei este diferit de sunetul suferinţei, culoarea slipului este percepută ca fiind
diferită de cea a kesei.
(Notă: explicaţiile date pentru kanji-uri sunt metafore, ele trebuie interpretate în acest
sens.)
Obiectele vederii au o formă, o figură. Ele sunt ansambluri de lumină. Sunetul
n-are formă, el este un ansamblu al tenebrelor. Sunetul este profunditate. Şi în aceasta
adâncime, elemente numeroase se combină (sunetele înalte, joase, puternice sau slabe).
Dar în prezenţa luminii obiectele devin clare, iar în poziţia lor existenţială, noi putem
discerne ceea ce este pur de ceea ce este impur.
Şi în corpul nostru avem locuri întunecoase şi locuri luminate. Faţa ne-o putem vedea cu
uşurinţă într-o oglindă, în timp ce organele sexuale sunt ascunse.
Sunetul văii şi ecoul acestuia se extinde până departe, în adâncime.
Am citit de curând o carte cu titlul Sunetul Văii. Această carte are ca subiect modul în
care se pot vedea culorile folosind audierea de diferite sunete emise de pian. În funcţie de
înălţimea sunetelor, acute şi grave, are loc o influenţare a imaginaţiei, iar percepţia
culorilor este diferită. Albastru, roşu, gri, argintiu, culoarea se deschide de la negru la
gri… la fel este şi cu amestecul de culori şi de sunete şi tonalităţi ale muzicii şi sunetelor.

Natura celor patru mari feluri revine automat la sursă

Aşa cum copilul îşi regăseşte mama.

Cele patru mari genuri semnifică elementele de bază ale cosmosului, pământul, focul, apa
şi aerul. Aceste elemente sunt ascunse, obscure, iar în cele din urmă ele devin lumină
pură, ultimă simplicitate a elementelor, molecule şi particule elementare.
Teoria lui Dalton a văzut lumina zilei în 1804. această teorie permite explicarea modului
în care diferitele elemente constitutive ale unui atom se asamblează, în ce mod aceste
elemente se combină între ele pentru a forma o moleculă.
Niels Bohr şi Stanford Moore au studiat structura atomului. Această formă de combinare
este o combinare comparativă, o combinare de lanţuri de ioni. Toate astea sunt foarte
interesante şi aş vrea să fac o comparaţie între ştiinţă şi Zen.
Mai târziu, profesorul Pauling a scris despre natura legăturilor chimice:
„ Particulele elementare constitutive ale materiei sunt supuse forţelor de atracţie şi de
respingere şi formează configuraţii ce reprezintă poziţia în care acestea sunt în echilibru.”
Profunditatea, sinonimă cu ansamblul, cuprinde negativul, pozitivul, jos, la mijloc, yin,
yang, forţa centrifugă şi forţa centripetă.

Lumina separă purul de murdar.

În spatele acestei fraze simple se ascunde o mare profunzime. Noi ne dorim să devenim
puternici, să dobândim o personalitate puternică. Dorim să ne alăturăm celorlalţi. În
zazen suntem singuri dar în acelaşi timp, prin forţa complementarităţii, suntem în
interdependenţă cu ceilalţi. Să doreşti să ai o personalitate puternică înseamnă să doreşti
puterea autonomiei. Să doreşti să te alături celorlalţi înseamnă să doreşti puterea
universalităţii. Aceste două puteri sunt în contradicţie.
De exemplu călirea oţelului. Pentru a-i mări rezistenţa mai întâi el este băgat în foc până
devine alb apoi el este scufundat într-o baie de apă rece iar apoi bătut cu ciocanul. La fel
este şi cu caracterul nostru, trebuie să i se facă acelaşi tratament.
Ne găsim tot timpul în prezenţa forţei de respingere (centrifugă) şi celei de atracţie
(centripete). Forţa centrifugă semnifică o personalitate puternică, individualistă, puternic
autonomă. Atracţia, puterea universală, este forţa centripetă. Forţa centrifugă este
înţelepciune şi extensie. Forţa centripetă este iubirea, forţa întregului şi inserarea. În
psihologie asta înseamnă adaptare, metabolism, ceea ce este integrat şi apoi respins.
În zazen suntem aceste două puteri. În zazen aceste puteri se întăresc. Asta este la fel
pentru tot. Este ordinea cosmică.
Eu spun mereu „ordine cosmică”.. insă ce înseamnă asta?
Ordinea cosmică este echilibrul dintre forţa centrifugă şi cea centripetă. Echilibrul devine
instabil, mişcarea apare, echilibrul se reinstalează, din nou un dezechilibru apare. De la
pozitiv la negativ, de la negativ la pozitiv.
În lumea fenomenelor este întotdeauna aşa.
În cosmos, acest echilibru trebuie mereu restabilit. Este o ordine naturală care are la bază
echilibrul dintre forţa centrifugă şi cea centripetă. Tot timpul ne aflăm în prezenţa
sintezei, a combinării şi echilibrării acestor două forţe. Mereu există repetarea unirii şi
separării materiei.
Separare, îmbinare. Această alternare are loc fără încetare. Forţele de rezistenţă, care sunt
în opoziţie, devin forţe ale vieţii. Această forţă a vieţii se divide în două părţi: puterea
autonomă, de independenţă, şi spiritul de uniune, de cooperare pentru a se reuni apoi
unele cu altele.
Trebuie să explic ce este ordinea cosmică. Am studiat acest lucru foarte profund, este un
lucru important atât pentru ştiinţă cât şi pentru Zen.
Lumea tenebrelor silenţioase, cea a combinării în structuri, pe toate direcţiile şi lumea
luminii înseamnă delimitarea care există între ceea ce este pur şi ceea ce este întinat.
Automat, cele patru mari elemente revin la origine. În zilele noastre se poate da o
explicaţie ştiinţifică, însă Tozan realizase deja asta acum doua mii de ani. Separare,
dispersie, apoi combinare, circulaţie şi apoi din nou dispersie. Celulele care se nasc, care
se creează şi apoi se separă sunt de fapt lumină.
Din contră, să luăm acest exemplu, unirea femeii cu bărbatul în timpul actului sexual.
Acest lucru ţine de ceea ce este ascuns, obscur. Celulele care se divizează într-un număr
incalculabil, sunt lumina.
Separarea şi unirea naţiunilor globului nostru pământesc urmează aceeaşi teorie a
legăturilor chimice dintre neutronul şi nucleul particulelor.
Totul aparţine ordinii cosmice şi depinde de aceasta.
O forţă centrifugă, de respingere, dezvoltă, antrenează o forţă autonomă şi o personalitate
puternică, în extensie.
Forţa centripetă este cea a unirii şi asamblării. Ea este forţa de interdependenţă şi de
universalitate. Această forţă va fi întărită prin contactul fiinţelor umane între ele. Dacă
forţa de respingere este puternică, personalitatea afirmată şi caracteristica ei va fi
puternică. Dacă forţa centripetă este dezvoltată atunci şi forţa universalităţii va fi de
asemenea. Cele două forţe sunt indispensabile şi necesare pentru fiinţele umane. Aceste
forţe opuse trebuie să fie echilibrate şi puternice. Armonia dintre aceste forţe antagoniste
este aidoma armoniei dintre căruţaş şi hăţuri.
Forţa centrifugă este esenţa luminii. Forţa centripetă este natura drepturilor şi
îndatoririlor, sursa forţei universalităţii.
Forţa centrifugă este înţelepciune, forţa centripetă este iubire. Cele două forţe rezidă în
calitate, extensie şi puterea de a acţiona. Echilibrul este o înţelepciune puternică,
completă, amprentată de compasiune şi iubire universală. Cele două forţe de respingere
şi de atracţie sunt necesare. Pentru antrenamentul personalităţii, concentrarea şi
extinderea repetată dau o forţă şi mai mare acesteia. Fără existenţa acestei armonii pacea
şi liniştea nu pot exista. Viaţa fiziologică este reglată de acelaşi principiu, acelaşi şi în
cazul educaţiei discipolilor.
Ieri v-am vorbit despre forţa centrifugă şi forţa centripetă, de specializare şi
universalizare. Prin dezvoltarea aspectului calitativ, forţa centrifugă devine calitate:
interiorul devine puternic. Forţa centripetă dezvoltă aspectul cantitativ: exteriorul devine
puternic. Forţa centrifuga este interioară şi are forţa de respingere şi dispersie. Este o
personalitate şi o individualitate puternică. O mare specializare în extensie. Forţa
centripetă, cea a asamblării, are forţa de atracţie.
Bineînţeles, cele două forţe conţin ambele puteri, de extensie şi de atracţie. A şi Buddha
se atrag unul pe celălalt de către forţa centripetă şi se resping datorită forţei centrifuge.
Pentru a se realiza unirea lui A cu Buddha este necesară o combinare. Pentru a se realiza
separarea lui A de Buddha este necesară dispersia. Iar unirea lui A cu Buddha înseamnă
că cele două forţe sunt în echilibru.
Adevăratul echilibru dintre cele două forţe : centrifugă + centripetă = zero.
Este adevărul, adevăratul echilibru.
În momentul echilibrului exact, mişcarea nu mai există. Ruperea echilibrului antrenează
mişcarea şi transformarea. La fel şi pentru fiinţa umană. Noi posedăm aceste două forţe
necesare. Însă la unii domină forţa centripetă iar pentru alţii, forţa centrifugă. Pentru unii
una dintre forţe domină, iar pentru alţii, forţele sunt în echilibru.
O discipolă a mea este centrifugă, alta este centripetă. Cea a cărei forţă centripetă este
puternică va avea o excelentă personalitate pentru exterior; cealaltă la care forţa
centrifugă domină va trebui să primească o educaţie forte, destinată unei persoane cu
personalitate puternică.
Cele două forţe sunt antagoniste însă atunci când ele se află în echilibru, personalitatea
este puternică şi completă.
Fiecare dintre noi este guvernat de aceleaşi principii.

Focul încălzeşte, vântul este în mişcare.

Apa este udă, pământul este tare.
Pentru ochi, este culoarea.
Urechile percep sunetele, nasul simte aromele.
Limba poate distinge săratul de dulce.
Însă toate existenţele, precum frunzele copacului
Sunt hrănite prin rădăcină.
Începutul şi sfârşitul provin de la aceeaşi sursă: ku.
Începutul şi sfârşitul se reîntorc în nimic.
Nobil sau vulgar pot fi folosite, după bunul vostru plac!

Este o traducere făcută cuvânt cu cuvânt.

Focul încălzeşte….
Focul de lemne din sobă şi fierul topit în creuzet nu au aceeaşi temperatură. Cu toate
acestea, originea, sursa este focul. Noi nu putem vedea originea, ea există în
profunditatea obscură.
Nu putem înţelege esenţa vântului, sursa aerului în cer. Aerul se pune în mişcare pornind
de la o zonă de înaltă presiune către o zonă de joasă presiune, astfel vântul este generat.
El poate deveni un fenomen rapid, lent, chiar poate deveni un taifun. La fel şi pentru
elementul lichid, pot avea loc o multitudine de fenomene.
În mod asemănător, pământul cu timpul poate deveni piatră. Stratificarea rocilor permit
analizarea structurii sale.
Pentru ochi este acelaşi lucru. Dacă avem ochii închişi nu putem înţelege ce înseamnă să
vezi; dar dacă îi deschidem, o multitudine de culori va apărea. În zazen nu vedem decât
peretele din faţa noastră, şoldurile rotunde ale fetei aşezate în faţa noastră, un colţ de
zafu, umbra kyosakului, doar câteva lucruri.
Însă pe stradă putem vedea culori foarte variate.
Gama do, re, mi, fa, sol, la, şi, do se bazează doar pe şapte note, care devin muzică,
trecând de la sunetele cele mai grave până la cele mai înalte, transformându-se în mii şi
mii de sunete diferite.
Dar care este sursa, originea acestor sunete?
Într-o zi, într-un templu, un tânăr călugăr îşi întrebă maestrul:
„ Clopotul bate, urechile mele aud sunetul, dar unde se află sunetul?”
Această întrebare a devenit un koan celebru.
Când mintea este fără obiect şi fără scop nu este complicată. Dar dacă un obiect, un scop
apare, apar şi numeroasele fenomene. O singură rădăcină, aceeaşi, produce mulţimea de
frunze. Rădăcina este sursa unică, dau numeroase sunt fenomenele ce pot apărea.
Nasul percepe diferite şi numeroase mirosuri. Dacă nu mâncăm, limba nu poate simţi nici
un gust; însă funcţia limbii este aceea de a percepe şi diferenţia gusturile, cum ar fi cel de
dulce, sărat, acru şi blând.
Dar mai mult, aceeaşi savoare câinele şi pisica o simt diferit. Dacă punem o bucăţică de
carne pe nasul unei pisici, aceasta va continua să lingă farfuria chiar dacă aceasta este
goală.
Maestrul meu Kodo Sawaki repeta mereu: „ Era un tip care avea puţin caca pe vârful
nasului ce continua să întrebe: „ Dar cine pute aici?”
De unde vine mirosul, sunetul? Cui aparţin ele? Pentru satori şi pentru „caca de pe vârful
nasului”…este acelaşi lucru.
În shiki soku ze ku fenomenele nu au numen. În ku soku ze shiki non – numenul devine o
multitudine de fenomene. Dar la început şi la sfârşit ele revin la ku.
Sho este sursa originară, rezultatul final, iar în final, ku. Însă există diferite concepte:
nobil, vulgar, bogat, sărac, inteligent, prost.
Care este sursa, originea vieţii?
Nenumăraţi profesori s-au străduit să rezolve această problemă, însă fără succes. Pentru
că sursa vieţii nu poate fi aflată prin ştiinţă. Ea nu este nici inima, nici creierul ci
interdependenţa tuturor organelor din care rezultă activitate şi energie. Această energie
este legată de energia cosmică.
Aceea este ku. Atunci când sursa, sfârşitul, originea şi fenomenele vor dispărea, doar ku
va rămâne. Mereu eu spun că ku este existenţa fără numen.

Sonpi sono go wo mochi yu.

Fiecare concept ar utilitatea lui, bogat, sărac, Dumnezeu, Buddha, demon, fiinţă umană…
însă la urma urmei, nu are nici un fel de importanţă.
Care este sursa conştiinţei noastre?
Nu este doar creierul cu neuronii săi. Hipotalamusul are un rol important în cadrul
conştiinţei noastre (inconştient, subconştient şi conştient).
Ce este Calea? Direcţia? Fără existenţă…nu avem direcţie.
Unde se află estul? Estul nu există. În cele din urmă totul se rezumă la mine însumi.
Unii caută estul în Germania, în Austria, în Cehoslovacia, în Ungaria, în Ukraina, în
Mongolia…apoi în Japonia, Statele Unite, Lacul Michigan…apoi revenim iar la Paris
trecând prin Oceanul Atlantic şi apoi prin Normandia.
Care este Calea? Veritabilul satori? Ego-ul?
Dar, la urmă se revine iar la mine însumi, la existenţa fără numen.

În întuneric există lumină.

Nu priviţi cu o viziune întunecată.
În lumină există întunericul.
Nu priviţi cu o viziune luminoasă.

---Va urma---
© Mokusho Zeisler Rom