Holodomor

După căderea regimului ţarist, în anul 1917, Ucraina s-a declarat republică
independentă, după care şi-a restabilit capitala la Kiev. Cu toate acestea, aspiraţiile
de independenţă ale ucrainienilor au fost rapid zdrobite. Spre sfârşitul anului 1917,
Vladimir Ilici Lenin, primul conducător al Uniunii Sovietice, a vrut să înglobeze în
noua sa structură politic-administrativă toate ţinuturile şi statele dominate de Rusia
Ţaristă. Fertila Ucraină, era deci, printre cele mai dorite. Drept rezultat, au urmat
patru ani de războaie şi haos generalizat în care trupele naţionaliste ucrainiene au
luptat atât contra Armatei Roşii, cât şi contra trupelor Armatei Albe, loiale familiei
ţarului, precum şi armatelor Germaniei şi Poloniei.

În anul 1921, conflictele s-au sfârşit odată cu victoria deplină a Armatei Roşii.
Imediat după cucerirea noilor teritorii ucrainiene, sovieticii s-au grăbit să încarce în
vagoane toată producţia de cereale a localnicilor pentru a hrăni populaţia uriaşă a
Moscovei şi a altor mari oraşe ruseşti. În anul următor o secetă generalizată a lovit
Ucraina, fapt care a dus la apariţia şi răspândirea foametei, precum şi la înăsprirea
resentimentelor ucrainienilor la adresa lui Lenin şi a comunismului. Probelemele
cu adevărat grave au început în anul 1924. Atunci, după moartea lui Lenin, la
conducerea Uniunii Sovietice a ajuns Iosif Stalin, unul dintre cei mai sângeroşi
conducători din istoria întregii omeniri. Pentru Stalin, mişcarea de reînoire
naţional-culturală din Ucraina şi pierderea influenţei sovieticilor în această ţară
deosebit de importantă pentru Moscova era un fapt de neacceptat sub nicio formă.
Încă din momentul preluării puterii, bolşevicii au urmărit lichidarea chiaburilor,
această clasă fiind considerată o piedică în calea regimului sovietic. După ce
obţinuse victoria deplină în cadrul Partidului, se părea că Stalin a găsit momentul
propice pentru a suprima această categorie de populaţie. În acest sens, cu ocazia
sărbătoririi a 12 ani de la Revoluţia din Octombrie, Stalin a publicat un articol
intitulat Anul Marii Cotituri, în care era formulată sarcina primordială a politicii
sale „lichidarea chiaburimii ca clasă”, respingând ideea de a permite unei părţi a
chiaburimii să intre în colhozuri, aşa cum sugerase Biroul Politic.
Deşi s-a dovedit un proces lent, în iunie 1929, un milion de gospodării din URSS
intraseră în colhozuri;până în ianuarie 1930, cifra ajunsese la 4.4 milioane, iar în
luna martie a aceluiaşi an s-a ajuns la 14.2 milioane. Aceste statistici susţineau
faptul că statul obţinuse o victorie împotriva ţărănimii, însă începutul anului 1930
(moment în care Stalin anunţă sistarea colectivizării forţate), va arăta adevărata
dorinţă a poporului. În numai câteva săptămâni, în perioada martie-aprilie 1930,
procentul a scăzut vertiginos, de la 50.3% la 23% şi a continuat să scadă până în
toamna acelui an, ceea ce a dus la părăsirea fermelor colective de către aproximativ
9 milioane de gospodării.

În paralel cu politica de colectivizare, Kremlinul a iniţiat o campanie generală

îndreptată împotriva a tot ceea ce putea identifica Ucraina ca şi naţiune distinctă.
Atacul generalizat asupra ţărănimii a fost precedat de atacul împotriva
intelectualităţii acestei provincii. Stalin a înţeles că esenţa naţionalităţii ucrainene
consta în intelectualitatea care o potenţa, drept pentru care lovirea naţiunii prin
înlăturarea purtătorilor de cuvânt era necesarăpentru a contribui la înfrângerea
ţărănimii (cca 5.000 de intelectuali din Ucraina au căzut pradă epurărilor din anii
`30) . Liderul statului sovietic a conştientizat că această formă de teroare putea
aduce ţara într-o stare de totală supunere, ideile lui despre legătura dintre
naţionalitate şi ţărănime fiind clar expuse:

Problema naţionalităţii este, în însăşi esenţa ei, o problemă a ţărănimii. De fapt,

unul dintre scopurile colectivizării în Ucraina fusese declarat în mod oficial ca
fiind acela al distrugerii bazei sociale a naţionalismului ucrainean – proprietatea
individuală asupra pământului. Din ordinul lui Stalin, mandatori şi agenţi înarmaţi,
confiscau recoltele şi le trimiteau spre Moscova până practic nu au mai rămas
alimente pentru populaţia ucrainiană. Toată recolta anului 1933 din Ucraina a fost
furată şi vândută pe piaţa externă de către Stalin pentru a genera astfel valuta
necesară pentru cincinalul lui Stalin, înarmare şi modernizarea tehnologică a
URSS-ului. Se estimează că totatul grânelor şi animlelor furate în acel an, putea
hrăni fără probleme populaţia Ucrainei timp de trei ani încheiaţi.
 Bibliografie

1. https://www.descopera.ro/cultura/11746729-
holodomor-genocidul-necunoscut-al-ucrainienilor
2. https://www.academia.edu/6684777/_Marea_Foa
mete_din_Ucraina_1932-1933_-
_genocid_%C3%AEmpotriva_propriului_popor_
The_Great_Famine_of_Ukraine
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Holodomor