EXPLORAREA MORFO-FUNCTIONALA A GLANDELOR ENDOCRINE

1. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A HIPOFIZEI

Hipofiza dirijează direct, prin produsele sale de secreţie internă numite trofine, glanda tiroidă,
glandele corticosuprarenale şi glandele sexuale; cu restul glandelor întreţine relaţii indirecte.
Aprecierea integrităţii fiziologice a hipofizei se face prin:
 măsurători directe ale hormonilor hipofizari (determinarea făcându-se prin
radioimunodozare):
- a somatotrofinei;
- a corticotrofinei;
- tireotrofinei serice;
- gonadotrofinei urinare.
 măsurători indirecte care apreciază efectele hormonilor hipofizei asupra glandelor
ţintă:
- tiroida;
- suprarenala;
- gonadele.
Se evaluează starea funcţională a acestor glande, iar din hipo sau hiperfuncţia lor rezultă
anumite concluzii.
2. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A TIROIDEI
Explorarea funcţională a glandei tiroide se face prin:
- determinarea metabolismului bazal;
- determinarea iodemiei;
- a iodului legat proteic;
- ioduriei;
- colesterolemiei;
- reflexograma achiliană;
- radioiodocaptare şi altele.

Metabolismul bazal (M.B.)

M.B. = cantitatea de energie pe care organismul o cheltuieşte în repaus absolut, la temperatura
şi presiunea atmosferică optime. Această energie se produce prin oxidarea alimentelor şi este
necesară pentru menţinerea funcţiilor vitale ale organismului.
Valoarea medie a cheltuielilor energetice ale metabolismului bazal la adultul sănătos este de o
calorie mare pe kgcorp/oră.
Determinarea se face cu un aparat numit spirograf.
Determinarea se face indirect: se măsoară cantitatea de O2 consumat pe o unitate determinată
de timp.
Etape de execuţie:
• Pregătirea fizică a bolnavului.
- Cu 3 zile înainte de examinare, bolnavul primeşte regim sărac în proteine. În aceste zile va
consuma cantităţi moderate. Se va odihni mult, evitând efortul fizic; va fi ferit de emoţii.
Bolnavul nu va lua medicamente sedative sau excitante, iar în seara zilei din ajunul examinării
nu va consuma nimic şi nu va fuma. Somnul de noapte în preajma examinării trebuie să fie
liniştit. În ziua examinării, eforturile fizice trebuie reduse la minimum.
- Transportul bolnavului la sala de examinare se va face cu căruciorul.
- Bolnavul va sta 30 min în repaus (decubit dorsal) înainte de probă.
Bolnavii ambulatori vor sta în repaus cel puţin o oră.
• Pregătirea psihică a bolnavului şi efectuarea probei.
- Bolnavul va fi pregătit din punct de vedere psihic (emoţia şi neliniştea pot falsifica
rezultatul).
- Se vor nota vârsta, sexul, înălţimea şi greutatea bolnavului.
- Bolnavul va fi conectat la aparat cu circuitul închis după metoda cunoscută de la spirografie;
bolnavul respiră numai în aparat.
- După ce respiraţia bolnavului s-a normalizat se începe înregistrarea incursiunilor respiratorii
timp de 6 min.
- Din spirograma obţinută se calculează volumul de oxigen şi producţia de dioxid de carbon.
- Din datele obţinute se pot calcula necesităţile calorice ale organismului pe 24 ore.
- Cantitatea de căldură produsă se determină indirect pornind de la consumul de O2.
- Raportând valorile obţinute la valorile teoretice din tabele se va obţine valoarea
metabolismului bazal, care se exprimă în procente, astfel:
rezultatul de +25% înseamnă că arderile din organism sunt cu 25% mai intense decât în stare
normală;
valori normale între 0% şi +15%.
Deoarece numeroşi factori extratiroidieni influenţează M.B. rezultatul testului trebuie
interpretat numai în corelaţie cu datele clinice.

Determinarea iodemiei
Se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă. Valori normale = 10-20 micrograme %.
Iodemia creşte în hiperfuncţie şi scade în hipofuncţia tiroidiană.

Determinarea iodului legat proteic

Se determină tiroxina pe baza conţinutului ei în iod.
Valori normale = 4-8 micrograme %. Procentul este crescut în hipersecreţia de hormon
tiroidian şi scăzut în hiposecreţie. Această metodă a reprezentat mulţi ani singura metodă de
determinare a tiroxinei (T4). Astăzi se tinde ca această metodă să fie înlocuită cu dozarea
tiroxinei (T4) prin metode radioimunologice.
Determinarea ioduriei
Se determină din urina de 24 ore.
Valori normale = 20-30 micrograme; creşte consecutiv iodemiei.
Determinarea colesterolului
Se recoltează 2-4 ml sânge.
Valoarea normală = 150-250 mg%. Colesterolul are valori crescute în hipotiroidism şi scăzute
în hipertiroidism, fără a fi o analiză specifică.
Reflexograma achiliană
Măsoara durata relaxării musculare în timpul reflexului provocat prin percutarea tendonului
lui Achile. Se foloseşte un fotomotograf. Scurtarea timpului poate să indice hiperfuncţie
tiroidiană.
Radioiodocaptarea tiroidiană
Urmăreşte capacitatea tiroidei de a capta iodul radioactiv, administrat per os, prin măsurători
de radioactivitate a tiroidei la intervale regulate de timp, de obicei la 2-5-25 (uneori şi 48) ore
după administrarea radiotrasorului.
Etape de execuţie:
• Pregătirea bolnavului începe cu 3 luni înainte.
- Este necesar ca persoana care urmează a fi testată să nu fi intrat în contact în ultimele 3 luni
cu iod (ioduri) sau brom (bromuri). Se cuprind:
examinări radiologice cu substanţe de contrast iodate (colecisto-, uro-, bronhografii etc.);
tratamente cu substanţe iodate (unele antireumatice, siropuri de tuse, mexaform etc.) sau
bromate (calciu bromat);
pansamente cu tinctură de iod, iodoform (stomatologie), soluţie Lugol (ginecologie).
- În ultima lună bolnavul trebuie să nu ia:
sulfamide (inclusiv antidiabetice);
substanţe cu acţiune asupra sistemului nervos central (ganglioplegice, calmante, tranchilizante
etc.);
preparate hormonale (inclusiv unguente cu corticoizi).
• Pregătirea bolnavului în ziua examinării.
- Bolnavul trebuie ca în dimineaţa respectivă să nu mănânce, să nu bea apă, să nu fumeze, să
nu ia medicamente.
- Se administrează oral 20-40 μc (microcurie) 131I.
- Se determină radioactivitatea la nivelul lojei tiroidiene.
Rezultatele se exprimă în procente de radioiod captat în tiroidă faţă de doza administrată.
Valorile stabilite prin măsurători se raportează la valorile normale:
- captare la 2 ore: 10-15%;
- captare la 5 ore: 25-35%;
- captare la 24 ore: 45-50%.
Valorile de mai sus variază cu zona geografică.
Captări înalte traduc de regulă hiperfuncţie tiroidiană, cele joase hipofuncţie tiroidiană.
De regulă, această testare se completează cu scintigrafie tiroidiană, precum şi cu determinări
din sânge ale iodului (iodemie) sau ale hormonilor tiroidieni.

3. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A GLANDELOR SUPRARENALE

Explorarea corticosuprarenalei (C.S.R.)
Dozarea electroliţilor (Na şi K) în plasmă şi urină. În insuficienţa C.S.R. acută sau cronică,
raportul Na/K scade prin scăderea Na şi creşterea K.
Valori normale:
Na = 140 mEq/l
K = 4 – 5 mEq/l
Testul Thorn: hormonii corticosuprarenali de tipul glucocorticoizilor produc o scădere a
globulelor eozinofile circulante. Sub influenţa hormonului A.C.T.H. administrat se produce o
secreţie crescută a acestor hormoni corticosuprarenali şi cu aceasta o scădere a eozinofilelor.
În caz de insuficienţă suprarenală această scădere nu are loc.
Etape de execuţie:
• Pregătirea bolnavului
- Bolnavul nu mănâncă 12 ore înaintea probei.
- Dimineaţa se determină numărul eozinofilelor şi al leucocitelor.
• Efectuarea testului
- Se injectează A.C.T.H. (25 u.i.m.).
La 3 h şi la 4 h se determină din nou eozinofilele şi numărul leucocitelor.
Înainte de analiză se va determina sensibilitatea la A.C.T.H. pentru a se evita accidente
alergice regretabile.
La indivizii sănătoşi numărul eozinofilelor scade cu 50 – 60%. În boala Addison scăderea este
mai mică de 50%.
Determinarea 17-cetosteroizilor (C.S.) urinari totali explorează producţia de androgeni a
C.S.R. şi a gonadei. Proba se face din urina colectată timp de 24 ore (după unii timp de 3
zile).
Din cantitatea totală se trimit la laborator 100 ml (cu indicarea exactă a cantităţii eliminate în
24 h).
Valori normale:
 B = 7 – 25 mg/24 h
 F = 4 – 15 mg/24 h

Explorarea funcţională a medulosuprarenalei

Se face prin determinarea acidului vanil-mandelic (A.V.M.), produs final de oxidare a
noradrenalinei şi adrenalinei (creşte în 90% din feocromocitoame). Bolnavul nu consumă cu 3
zile înainte: cafea, ciocolată, citrice.
Se colectează urina din 24 h în borcane colorate.

4. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A GONADELOR

Explorarea funcţională a ovarului
Explorări indirecte:
- frotiul cito-vaginal;
- dozarea pregnandiolului;
- temperatura bazală.
Explorări indirecte:
- dozarea estrogenilor în sânge şi urină;
- dozarea progesteronului în sânge;
- dozarea androgenilor; se determină testosteronul în sânge.
Explorarea funcţională a testiculului
Spermograma indică funcţia spermatogenetică a testiculului, stabileşte sterilitatea sau
fertilitatea masculină.
Dozarea 17-cetosteroizilor urinari nu are decât o valoare orientativă, deoarece sunt metaboliţi
şi ai hormonilor C.S.R.
Dozarea androgenilor urinari.
Dozarea testosteronului plasmatic se face radioimunologic.
5. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A PARATIROIDELOR
Se face indirect prin determinarea calciului şi a fosforului.
Valori normale:
 Ca = 10 mg%
 P = 3,5 mg%
Calciul creşte în hiperfuncţia glandei, iar fosforul scade.

6. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A PANCREASULUI ENDOCRIN

Probele funcţionale care se fac se bazează pe cercetarea metabolismului glucidic: din cauza
complexităţii sistemului care dirijează acest metabolism probele nu sunt specifice pentru o
glandă sau pentru un organ oarecare.
Probele frecvent folosite sunt:
• determinarea glucozei în sânge şi în urină;
• determinarea corpilor cetonici în urină;
• hiperglicemia provocată.
Proba hiperglicemiei provocate – pot fi depistate cazurile latente de diabet. Proba poate fi
făcută prin administrarea glucozei per os sau intravenos.
Proba hiperglicemiei provocate prin administrarea per os.
Materiale necesare: la fel ca şi pentru recoltarea glicemiei, dar se mai adaugă glucoză.
Etape de execuţie:
• Pregătirea bolnavului.
- Se comunică bolnavului cu o zi înainte despre efectuarea (necesitatea) probei şi este rugat ca
a doua zi dimineaţa să nu mănânce.
- În dimineaţa probei este rugat să urineze.
- Tot timpul probei bolnavul va sta în pat.
• Recoltarea eşantioanelor de sânge.
- Se recoltează sânge pentru determinarea glicemiei.
- Se administrează per os, de regulă 100 g glucoză în 250 ml apă (sau 1g glucoză/kcorp).
- Se repetă recoltarea la o oră, la două ore şi la trei ore de la administrarea glucozei pentru
determinarea glicemiei.
- La fiecare recoltare, bolnavul va urina pentru determinarea glicozuriei (după unii se
recoltează sânge din 30 în 30 min timp de 2 – 3 h).
În mod normal nivelul glucozei sangvine creşte la scurt timp după administrarea glucozei, dar
nu depăşeşte 180 mg%, iar după 2 ore glicemia revine la valoarea iniţială (normală) datorită
stimulării secreţiei insulinice. Dacă aparatul insulinic al individului funcţionează bine, la 3 ore
după ingerarea glucozei, glicemia scade sub nivelul normal (se produce insulina în exces). Pe
durata probei zahărul nu apare în urină.
La diabetici valorile iniţiale ale glicemiei după ingerarea glucozei se ridică la valori mult mai
înalte, care continuă să se urce şi după 2 ore. Revenirea la nivelul iniţial se face cu întârziere,
iar glucoza apare şi în urină.