1.5.

ECUAŢIILE PARAMETRICE ALE ELIPSEI MERIDIANE ŞI

ALE ELIPSOIDULUI PĂMÂNTESC.
Prin determinarea ecuaţiilor parametrice se urmăreşte stabilirea unor
legături între coordonatele unui punct de pe elipsoid în unul din sistemele de
referinţă prezentate şi coordonatele geografice ale punctului respectiv (fig.
1.8).

z V
Tm
P

E1 O2 E1'
r Tp
G' S M0 S'

O O'1
a y
E G a E'
O1
M0'
x

P'

Fig. 1.8. Elipsoidul de referinţă (schemă pentru determinarea ecuaţiilor

parametrice).

Se va reprezenta elipsoidul de rotaţie în raport cu sistemul de referinţă

rectangular rectiliniu oxyz, pe reprezentare identificându-se următoarele
elemente:
EE | - diametrul cercului ecuatorial;
PG | P | - meridianul origine;
V - normala la elipsoid în punctul M0;
Tp – tangenta în M0 la paralela punctului M0;
Tm – tangenta în M0 la curba meridiană.
Vectorii V şi Tm determină un plan care intersectează suprafaţa elipsoidului
după o curbă care are centrul de curbură în punctul O1| şi este chiar curba
meridianului ce trece prin punctul M0. Raza acestei curbe se notează cu M.
Vectorii Tp şi V determină un alt plan care intersectează suprafaţa
elipsoidului după curba SM 0 S | , normală la curba meridianului punctului M 0,
cu centrul de curbură în punctul O1, raza acestei curbe este N. Poziţia
punctului M0 poate fi definită atât prin coordonate rectangulare rectilinii

pag 1
M 0  x, y, z  , cât şi prin coordonate geografice elipsoidale  ,   B, L  . Pentru
uşurinţă se vor utiliza  şi  .
Expresiile ecuaţiilor parametrice ale elipsoidului de referinţă pământesc, în
funcţie de coordonatele geografice  şi  for fi de forma:
 x  f1  ,  

 y  f 2  ,   (1.18)
 z  f  ,  
 3
Se va considera elipsa meridiană ce trece prin punctul M 0 şi deoarece M0
este un punct curent pe elipsa meridiană va avea coordonatele curente r şi z,
care verifică ecuaţia:
r2 z2
  1  0 (1.19)
a2 b2
Considerând pe elipsa meridiană un alt punct M 0| , situat la distanţa
elementară d s faţă de punctul M0 (fig. 1.9).

z
P
M0'
ds
r dz M0
O2
M0'' dr

d
O
y
E E'
O1

P'

Fig. 1.9. Schemă grafică – determinarea ecuaţiilor parametrice.

Acestui punct îi corespunde faţă de punctul M 0, creşterile în coordonate dr

şi dz. Creşterea coordonatei r, a punctului M 0| este negativă deoarece la o
creştere a latitudinii  , odată cu deplasarea din M0 în M 0| , distanţa O2M0 se
micşorează.
În triunghiul M 0 M 0| M 0|| se poate considera elementul de arc d s  M 0 M 0|
ca fiind liniar, deoarece este foarte mic şi în consecinţă se poate scrie:

pag 2
 dz dr
cos   ; sin    (1.20)
ds ds
Dacă se diferenţiază ecuaţia elipsei meridiane în raport cu r şi z,
rezultă:
2r  dr 2 z  dz
  0 /:ds (1.21)
a2 b2
Împărţind relaţia cu ds şi ţinând seama de expresiile pentru sin  şi
cos  , se va obţine:
r z
 2 sin   2 cos   0 /  a 2 (1.22)
a b
a2
 r  sin   2  z  cos   0 (1.23)
b
2
a 1
dar: 2  şi atunci relaţia devine:
b 1  e2
z
 r sin   cos   0 / : cos  (1.24)
1  e2
z  r 1  e 2 tg (1.25)
Ecuaţia elipsei meridiane poate fi scrisă şi sub forma:
a2 a2 1
r  2  z  a 2 , dar  (1.26)
b b 1  e2
z2
r2   a2 (1.27)
1 e 2

Înlocuind expresia determinată pentru y, se obţine:

r 
2  
r 2 1  e2
2

 tg 2  a 2 (1.28)
1 e 2

r 2  r 2 1  e 2   tg 2  a 2 sau r 2  cos 2   sin 2    r 2  e 2  sin 2   a 2  cos 2 

(1.29)
r 1  e  sin    a  cos 2 
2 2 2 2
(1.30)
a  cos 
r (1.31)
1  a 2 sin 2 
a  cos 
Înlocuind expresia r  în relaţia lui z se obţine:
1  e 2 sin 2 
a  cos  
z 1  e 2 tg  a  sin 1  e 2  (1.32)
1  e sin 
2 2
1  e sin 
2 2

notând: 1  e 2 sin 2   W , se vor obţine ecuaţiile parametrice ale elipsei

meridian ce trece prin M0:

pag 3
  a  cos 
r  w

 z  a  sin  1  e 2   a1  e  sin 
(1.33)
2

 w w
Din reprezentarea grafică a elipsoidului de rotaţie în sistem de
coordonate xyz se observă că se pot scrie relaţiile:
x  r  cos  şi y  r  sin  (1.34)
Înlocuind în aceste relaţii expresia lui r determinată mai sus pot fi
scrise relaţiile parametrice ale elipsoidului:

 a  cos 
 x  w cos 

 a  cos 
y  sin  (1.35)
 w
 a1  e 2 
z  sin 
 w
Ecuaţiile parametrice se pot exprima şi sub o altă formă
2 2
e| 1  e | cos 2  v2
Stim că: w  1  e sin   1 
2 2
2
sin 2
 2
 2
(1.36)
1  e| 1  e| 1  e|
2
e|
e 
2
2
(1.37)
1  e|
2
S-a notat: v 2  1  e | cos 2  (1.38)
2
1 b b 2
1 a2 1
Dar:  1  e 2
 2
, deci: w 2
  v 2
sau   2 / a 2
|2 2 2 2
1 e a a w b v
(1.39)
a2 a4 c2 a c a2
Scriind:   sau  ; c  - raza de curbură polară.
w2 b 2  v 2 v 2 w v b
(1.40)
Înlocuind în ecuaţiile parametrice se obţine:

pag 4
  c
 x  v  cos  cos 

 c
 y   cos  sin  (1.41)
 v
 c
 
 z  v  1  e sin 
2


1.6.1.RAZA DE CURBURA A ELIPSEI MERIDIANE.
Se consideră elipsa meridiană, având raza de curbură notată cu M, într-
un punct al său de latitudine  (fig. 1.10).
P

B'
dS
B d
d M
O
y
E E'
O1

P'

Fig. 1.10. Determinarea razei M.

Prin definiţie, dacă se noteaza pe figura prin ds, un element

infinitezimal de arc al elipsei, atunci se poate scrie:
ds
M  (1.42)
d
d  unghiul în fnfinitezimal dintre tangenta în B şi tangenta în
infinit apropiată, corespunzătoare latitudinii   d .
Unghiul celor două tangente în punctele B şi B '  d  , este egal cu
unghiul perpendicularelor corespunzătoare, ceea ce înseamnă că: d  d
ds dx 2  dz 2
M  M  (1.43)
d d
Dar: ds  dx 2  dz 2 (1.44)
Relaţia se poate scrie şi sub forma:
2 2
 dx   dz 
M       (1.45)
 d   d 

pag 5
 Derivatele de sub radical se efectuează ţinând cont de expresiile
determinate pentru x şi y în ecuaţiile parametrice ale elipsei meridian:

a  cos  a1  e 2  sin 

x şi z (1.46)
1  e 2  sin 2  1  e 2  sin 2 
După efectuarea calculelor se obţin valorile derivatelor:

dx


a 1  e 2 sin   dz

a 1  e 2 cos   
(1.47)
d   d  
3 3
1  e 2 sin 2  2 1  e 2 sin 2  2
Înlocuind în relaţia razei mici de curbură, se va obţine:
a 2 1  e 2 
2 2 2
 dx   dz 
M 2        3 , dar 1  e 2

sin 2   W (1.48)
 d   d  1  e 2 sin 2  

M 

a 1  e2  a c 1
 şi 2 
1
W 3
, şi deoarece:
w v w 1  e 2 v 2 (1.49)

c c
M 
3
1  e '2
 cos   3
2
(1.50)

1.6.2. RAZA DE CURBURĂ A PRIMULUI VERTICAL.

Considerând pe suprafaţa elipsoidului normala BD, într-un punct B de
latitudine  , prin aceasta se pot duce o infinitate de planuri, perpendiculare
pe planul tangent la suprafaţa elipsoidului în punctul B. Aceste planuri se
numesc planuri normale. Una dintre aceste secţiuni normale din punctul B este
chiar elipsa meridiană, atunci când planul normal conţine şi axa polilor PP /
(fig. 1.11).

B r C

W
E O
E'
T
S
D

pag 6
 Fig. 1.11. Determinarea razei de curbură a prismului vertical.

Secţiunea ce trece prin punctul B şi este perpendiculară pe secţiunea

meridiană poartă numele de secţiunea primului vertical ce are tot formă de
elipsă (SBW).
Raza de curbură a primului vertical în punctul B de latitudine  se
notează cu  . Dacă secţionăm elipsoidul cu un plan ce trece prin punctul B şi
este perpendicular pe axa polilor se obţine cercul paralel corespunzator.
Unghiul diedru dintre secţiunea prismului vertical şi cea a paralelului
din punctul B, este definit de unghiul plan CBD şi este egal cu latitudinea  .
Pentru determinarea razei de curbură  , a primului vertical este
folosită teorema lui Meusnier, care se enunţă astfel: „Dacă printr-un punct dat
al unei suprafeţe sunt duse două secţiuni plane – respectiv normală şi înclinată
– ambele secţiuni având în punctul dat o aceeaşi tangentă, atunci raza de
curbură a secţiunii înclinate este egală cu raza de curbură a secţiunii normale,
înmulţită cu cosinusul unghiului dintre cele două secţiuni.
r    cos  (1.51)
r a
Aşadar:   cos  , dar r   cos  (1.52)
w
Înlocuind se obţine:
a c
  (1.53)
w v
Lungimea razei de curbură a primului vertical este chiar lungimea
segmentului de normală BD până la axa polilor, care se mai numeşte marea
normală şi se notează cu N.
a c
N 
w v

1.6.3. EXPRESIA RAZEI DE CURBURĂ DUPĂ O DIRECŢIE

OARECARE R .
Pe suprafaţa elipsoidului de referinţă se trasează o curbă oarecare, de
orientare geografică  . Raza de curbură a acesteia va fi notată cu R (fig.
1.12.a).
Pentru a stabili expresia care defineşte raza de curbură după o direcţie
oarecare se secţionează suprafaţa elipsoidului cu un plan perpendicular pe
verticala punctului M0, la distanţa z de acest punct (fig. 1.12.b).

pag 7
 P V

M0
E O R
E'

O'

a)

M0
A Z
B

M0'

M M

O1
b)

Fig. 1.12. Determinarea razei de curbură după o direcţie oarecare.

pag 8
 M0

m s

O
n n

Fig. 1.13. Elipsa de secţiune.

Se va obţine o elipsă de secţiune (fig. 1.13), ale cărei semiaxe pe

direcţiile curbelor principale se notează cu m, respectiv n. Ţinând cont de
elementele geometrice din figură, în triunghiul AM o/ O1 se poate scrie:
m 2  M 2   M  z   2 MZ  Z 2 , dar Z  0 (1.55)
2

m2
m 2  2 MZ sau Z  (1.56)
2M
În mod similar, considerând elementele geometrice din planul curbei
normale la meridian şi din planul curbei de direcţie  se obţine:
n 2  2 N  Z şi S 2  2 R  Z , adică: (1.57)
m2 n2 S2
Z    (1.58)
2M 2 N 2 R
Dacă se raportează elipsa de secţiune la un sistem particular de axe 
, atunci coordonatele punctului M0, trebuie să verifice ecuaţia elipsei:

2  2
 1 0 (1.59)
m2 n2
dar   s  cos  şi   sin  (1.60)
s 2 cos 2  s 2 sin 2 
  1  0 , înlocuind (1.61)
m2 n2
R R
 cos 2    sin 2   1  0 (1.62)
M N
R  cos  sin   1 M N
     1  R  
MN  M N  cos  sin  N cos   M sin 2 
2 2 2

M N
(1.63)
pag 9
 M N
R  (1.64)
N cos   M sin 2 
2

R  f   ,   (1.65)
Deci raza de curbură a unei curbe de orientare geografică  , este în
funcţie de latitudinea punctului ce se determină şi de orientarea geografică.

1.6.4. EXPRESIA RAZEI MEDII DE CURBURĂ.

Se consideră pe suprafaţa elipsoidului de referinţă un punct P,
caracterizat de direcţiile principale Pm şi Pn, corespunzătoare rayei mici (m),
respectiv razei mari (n), de curbură.

2
1
2

n
P

Fig. 1.14. Determinarea razei medii de curbură.

Presupunem că prin punctul P trece o direcţie Δ1, care face cu direcţia

Pm, unghiul  1 , sau o direcţie Δ 2 care face cu Δ 1 unghiul  2 ş.a.m.d.
(fig. 1.14). Se poate afirma că: Raza medie de curbură într-un punct este dată
de suma tuturor razelor împărţită la numărul direcţiilor corespunzătoare
acestora.
n n

 Ri  Ri
Rn  i 1

i 1
(1.66)
n 2 R

dacă   0  n  ∞
Aşadar Raza medie de curbură într-un punct oarecare pe suprafaţa
elipsoidului de referinţă, se poate determina ca medie aritmetică a razelor de
curbură R  , corespunzătoare curbelor ce trec prin acel punct.
1 n
Rm   R , pentru n  ∞ (1.67)
n i 1
pag 10
 Presupunând că între două curbe vecine există un unghi elementar D
, se poate scrie:
2 R 2
n , iar dacă vom considera R  1  n  (1.68)
 
În condiţiile în care numărul direcţiilor n  ∞,   d şi se poate
integra expresia razei medii (se trece de la sumă la integrală).
2
1
Rm 
2  Rd
0
(1.69)

Ţinând cont de simetria ce există fată de direcţiile principale, se pot

considera numai razele de curbură aferente curbelor ale căror unghiuri de
orientare sunt cuprinse între 0 şi 90o.
 
2 2 2 2
NM
Rm   Rd  0 N  cos 2   M  sin 2  d (1.70)
 0 
Integrala se mai poate scrie şi sub forma:
M d
2 MN  

2 N cos 2 
 0
Rm  2 (1.71)
 M 2
1    tg 

 N 
Se notează:
M 
 tg  t , pentru 0  t  ∞ şi 0    (1.72)
N 2
Rezultă:
M d 2 MN

dt
  dt : Rm 
 1 x 2 , sau (1.73)
N cos 2  0

2 2 
Rm  M  N | arctgt | 0  MN   MN (1.74)
  2
C C
ţinând cont că: M  3 şi N  , se va obţine
V V
C
Rm  2 (1.75)
V
Rezultă că Rm este funcţie de latitudinea punctului în care se
determină.

1.6.6. CALCULUL LUNGIMII ARCULUI DE PARALEL.

Deoarece pe elipsoidul de rotaţie terestru paralelul este un cerc,
calculul arcului de paralel se face pentru un arc de cerc, cunoscând unghiul la
centru egal cu diferenţa de longitudine d , a extremitaţilor ce delimitează
pag 11
arcul. Se ştie că raza paralelului variază în funcţie de latitudine şi este dată de
relaţia:
a a  cos 
r  N  cos    cos   (1.89)
w 1  e 2 sin 2   12
Dar lungimea arcului de paralel dl este:
dl  r  d (1.90)
dl  N  cos d

r
A dl B

E O
E'
N
d O'

Fig. 1.16. Calculul lungimii arcului de paralel.

Trecând la integrală pentru limitele  1 ,  2 corespunzătoare

extremitaţilor arcului de paralel, se obţine:
2

l   N cos d  N  cos   2  1 

1

Din relaţie reiese că o lungime finită de arc de paralel se poate

determina în funcţie de raza mare de curbură, latitudinea paralelului şi
diferenţa de longitudini.
Lungimea arcului de paralel şi de meridian intervin în calculul
coordonatelor plane pentru sistemul de proiecţie Gauss Kruger.

1.7. CURBE PE SUPRAFAŢA ELIPSOIDULUI DE ROTAŢIE.

1.7.1. ELEMENTUL LINIAR AL UNEI CURBE.
Considerăm un punct S1, pe suprafaţa elipsoidului şi un element de
curbură ds, având azimutul (unghiul de orientare) oarecare.

pag 12
 =ct

S2(x+dx y+dy)
dsp
(z+dz +d +d )

dsm

s
=ct

S1(x,y,z)

Fig. 1.17. Calculul elementului liniar al unei curbe.

Pentru o suprafaţă oarecare coordonatele carteziene ale unui punct sunt

funcţie de coordonatele geografice elipsoidice:
x  x  ,   , y  y   ,   , z  z   ,   (1.92)
În cazul elipsoidului de rotaţie coordonata z este funcţie numai de
latitudinea punctului z  z    .
Elementul liniar al unei curbe oarecare situate pe o suprafaţă poate fi
determinat printr-o relaţie de forma:
ds 2  dx 2  dy 2  dz 2 (1.93)
Pentru exprimarea elementului liniar al curbei în funcţie de
coordonatele geografice elipsoidice şi de cele carteziene se va diferenţia dx, dy
şi dz, obţinând:
x x
dx d  dr
 
y y
dy  d  dr (1.94)
 
z z
dz  d  dr
 
Înlocuind şi efectuând calculele se va obţine:
dS 2  Ed 2  2 Fdd  Gd2 (1.95)
S-a făcut notaţiile:
2 2 2 2 2 2
 x   y   z   x   y   z 
E          : G        (1.96)
                 
xx yy zz
F   
  
Relaţia poartă numele de prima formă fundamentală pătratică a
suprafeţei S, iar E, G şi F sunt coeficienţii ei.
pag 13
Dacă elementul de arc ds s-ar afla pe una din axele de coordonate atunci se
obţin următoarele relaţii:
- pentru   ct  d  0 - puncte pe aceeaşi paralelă
ds 2p  G  d2 sau ds  G d (1.97)
- pentru   ct  d  0 - puncte pe acelaşi meridian
ds m2  Ed 2 sau ds  E d (1.98)
În cazul particular, când suprafaţa S este chiar elipsoidul de rotaţie
terestru, meridianul cu M, raza de curbură, rezultă pentru elementul de arc
corespunzător:
dSm  Md (1.99)
Analog pentru un cerc paralel de rază r, rezultă:
dSp  r  dr (1.100)
Paralelele şi meridianele fiind curbe perpendiculare situate pe suprafaţa
elipsoidului de rotaţie obţinem:
dS 2  dS m2  dS p2  M 2 d  P 2 d . (1.101)
Comparând expresiile elementului liniar pentru o suprafaţă oarecare şi pentru
elipsoid rezultă valorile coeficienţilor E, F şi G
E  M 2 , G  r 2 şi F  0 (1.102)
Aşadar pentru orice suprafaţă de revoluţie, atunci când sistemul de
coordonate este ortogonal, este satisfăcută relaţia
F=0 (1.103)

1.7.3. CALCULUL ELEMENTULUI DE ARIE.

=ct

S2(x+dx ,y+dy,z+dz)
dsp ( +d +d )

=ct

S1(x,y,z)

Fig. 1.19. Calculul elementului de arie.

Pentru domenii mici, când elementul de arc poate fi considerat egal cu

elementul de coardă, elementul de arie pe o suprafaţă oarecare (fig. 1.19) se
determină în mod asemănător cu cel din plan, utilizând o relaţie de forma:
pag 14
 dS  dS p  dS m  sin  (1.112)
După cum s-a arătat anterior există:
dS p  G d
dS m  E d (1.113)
EG  F 2
sin  
EG
Înlocuind în expresia lui ds, se obţine:
1
dS  EG  EG  F 2  dd  EG  F 2 d  d (1.114)
EG
În cazul unui sistem ortogonal de coordonate este îndeplinită condiţia F=0,
adică dS  EG d  d , iar pentru elipsoidul de rotaţie terestru: N 2  E şi
r2  G
dS  Md  rd   M  N cos   d  d
(1.115)
Dacă suprafaţa terestră se aproximează cu o sferă de rază medie Gauss,
elementul de arie devine:
ds  R 2  cos   d  d (1.116)
Pentru suprafeţe mici se aplică relaţia:
 ||   ||
S  R 2  cos  (1.117)
2
Aria unui element de 1|| x1|| , diferenţă de longitudine şi latitudine este funcţie
de latitudinea la care se află acea suprafaţă pe elipsoid.
44 o  687669m 2 ; 48 o  640270m 2 ; 90 o  955526m 2
1.9. LINIA GEODEZICĂ PE ELIPSOIDUL TERESTRU.
1.9.1. DEFINIŢIE ŞI PROPRIETĂŢI. POZIŢIA LINIEI GEODEZICE
FAŢĂ DE SECŢIUNILE NORMALE.
Considerând două puncte A  1 , 1  şi B   2 ,  2  , pe o suprafaţă
generală S, prin cele două puncte pot trece o multitudine de curbe. Linia
geodezică care trece prin cele două puncte este o curbă unică, de lungime
minimă.
Pentru ca lungimea să fie minimă trebuie ca raza de curbură a liniei
geodezice să fie maximă, adică normala principală la linia geodezică într-un
punct P trebuia să coincidă cu normala la suprafaţă.
Considerând în punctul P   ,   al liniei geodezice, planul osculator al
curbei, determinat de tangenta la curbă, şi normala principală, acesta este
normal la suprafaţă pentru linia geodezică, în orice punct al curbei. Înseamnă
că linia geodezică între două puncte, pe o suprafaţă, se poate defini ca fiind
linia curbă dusă pe o suprafaţă S între cele două puncte, astfel încât în fiecare
punct al său planul osculator la curbă să fie normal la suprafaţă.
Pe suprafaţa elipsoidului de referinţă numai ecuatorul şi meridianele
îndeplinesc condiţiile definitorii ale liniei geodezice.
pag 15
 Atunci când suprafaţa de referinţă se consideră că este o sferă, linile
geodezice sunt reprezentate de arcele de cerc mari, iar dacă pe anumite
porţiuni, suprafaţa de referinţă se consideră plană, linia geodezică este chiar
linia dreaptă.
Poziţia liniei geodezice în raport cu secţiunile normale reciproce este
bine definită. Linia geodezică este mai apropiată de secţiunea normală directă
şi mai depărtată de secţiunea normală inversă.

L.G
2
2 =
3
1 =
3
A
Fig. 1.22. Linia geodezică.

În cadrul operaţiunilor geodezice de teren liniile geodezice nu au nici o

semnificaţie, ele intervin numai în procesul de calcul.
În triunghiurile geodezice ale reţelelor de ordinul I, cu lungimea
laturilor de până la 60 km, liniile geodezice prezintă diferenţe faţă de
secţiunile normale reciproce, atât ca lungime cât şi azimutal. Diferenţa de
lungime este foarte mică şi nu se ia în considerare, pe când diferenţa de azimut
chiar dacă este mică, trebuie luată în considerare printr-o corecţie
corespunzătoare.
A fost stabilit că linia geodezică împarte unghiul dintre cele două
secţiuni reciproce într-un raport de 1 şi 2, fiind mai apropiată de secţiunea
normală directă. Asta înseamnă că dacă în punctul A, unghiul format de
secţiunile normale reciproce este  (fig. 1.22) atunci, unghiul format de linia

geodezică faţă de secţiunea normală directă va fi  1  , iar unghiul format
3
2
de linia geodezică faţă de secţiunea normală inversă va fi  2  . În cazul în
3
care observaţiile se fac din punctul B către A, raţionamentul este similar.

pag 16