Agresivitatea este o interacțiune socială deschisă de multe ori dăunătoare, interacțiune socială, cu

intenția de a provoca daune sau alte neplăceri altui individ. Aceasta poate avea loc fie ca răspuns la
altceva sau fără provocare. La om, frustrarea produsă de blocarea unor obiective poate provoca
agresivitatee. Agresivitatea umană poate fi clasificată în agresivitate directă și indirectă, prima fiind
caracterizată printr-un comportament fizic sau verbal destinat să provoace rău cuiva, iar a doua fiind
caracterizată printr-un comportament destinat să dăuneze relațiilor sociale ale unui individ sau unui
grup.[1]
În definițiile frecvent utilizate în științele sociale și în științele comportamentale⁠(d), agresiunea este un
răspuns al unui individ, care provoacă ceva neplăcut unei alte persoane.[2] Există și alte definiții, care
includ condiția ca individul agresiv să aibă intenția de a face rău altei
persoane.[3] Comportamentul de prădător sau de apărare între membrii unor specii diferite ar putea
să nu fie considerat o agresivitate în același sens.
Agresivitatea poate lua o varietate de forme, care pot fi exprimate fizic, sau comunicate verbal⁠(d) sau
non-verbal: inclusiv agresivitatea anti-prădător, agresivitatea defensivă (indusă de frică),
agresivitatea de prădător, agresivitatea de dominare, agresivitatea inter-masculină, agresivitatea
rezident-intrus, agresivitatea maternă, agresivitatea specifică a speciei, agresivitatea legată de sex,
agresivitatea teritorială, agresivitatea indusă de izolare, agresivitatea iritabilă, și agresivitatea indusă
de stimularea creierului (hipotalamusului). Există două subtipuri de agresivitate umane: (1) subtipul
controlat-instrumental (cu scop sau orientat spre un scop); și (2) sbtipul reactiv-impulsiv (care de
multe ori provoacă acțiuni incontrolabile inadecvate sau nedorite). Agresivitatea diferă de ceea ce
este numit de obicei asertivitate⁠(d), deși termenii sunt adesea folosiți alternativ printre profani (ca în
expresii cum ar fi „agent de vânzări agresiv”).[4]

Referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ De Almeida, Rosa Maria Martins; Cabral, João Carlos Centurion; Narvaes, Rodrigo (2015).
„Behavioural, hormonal and neurobiological mechanisms of aggressive behaviour in human and
nonhuman primates”. Physiology & Behavior. 143: 121–
35. doi:10.1016/j.physbeh.2015.02.053. PMID 25749197.
2. ^ Buss, A. H. (1961). The psychology of aggression. Hoboken, NJ: John Wiley.
3. ^ Anderson, Craig A.; Bushman, Brad J. (2002). „Human Aggression”. Annual Review of
Psychology. 53: 27–51. doi:10.1146/annurev.psych.53.100901.135231. PMID 11752478. Mai multe
valori specificate pentru |pmid= și |PMID= (ajutor); Mai multe valori specificate
pentru |DOI= și |doi= (ajutor)
4. ^ Akert, R.M., Aronson, E., & Wilson, T.D. (2010). Social Psychology (7th ed.). Upper Saddle River,
NJ: Prentice Hall.