Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale

Portofoliu la Economia Aplicată

Profesor: Palancica Veaceslav
Elev: Vatamaniuc Elisaveta
Grupa: S-1712
Pe anul de studii 2017-2018
 Infrastructura pieții Republicii Moldova

Infrastructura pieței constituie ansamblul de instituții, servicii, specializate,

generate de inseși relațiile de piață, care, la rândul lor, asigură o funcționare
civilizată și eficienta a pieței.
Elementele-cheie ale infrastructurii pieței:
a. Sistemul comercial – bursele de mărfuri și ale hârtiilor de valoare, licitațiile și
iarmaroacele, camerele de comerț, complexele de expoziții;
b. Sistemul bancar – băncile comerciale și sistemul de credit, băncile de emisie;
c. Sistemul publicitar – agenții publicitare, centre informaționale;
d. Sistemul de consulting și audit – servicii ce acordă consultații în probleme
economice și juridice, precum și serviciile care efectuează controlul activității
financiar-economice.
e. Sistemul de asigurare – a riscurilor, a proprietății, a vieții etc;
f. Sistemul de învătământ economic – mediu și superior.
Elementele de bază ale pieței:
1. Cererea;
2. Oferta;
3. Prețul;
4. Concurența.
Interdependența și interacțiunea cererii, ofertei și prețului formeaza
conținutul mecanismului pieții.
Un rol important în procesul de asigurare a calităţii la toate etapele de
producere şi comercializare a bunurilor şi serviciilor îi revine
infrastructurii calităţii. Pentru a avea un sistem modern, racordat integral
la rigorile europene, care ar facilita obţinerea încrederii partenerilor
comerciali internaţionali în mărfurile şi serviciile fabricate în Republica
Moldova, precum și ar permite diversificarea pieţelor de desfac ere pentru
producătorii autohtoni, pe parcursul anului 2014 au fost depuse eforturi
în vederea armonizării legislației naționale cu cea a Uniunii Europene,
adoptării standardelor europene ca standarde naționale, aderarea și
cooperarea cu organizmele europene de standardizare, etc. Formarea şi
creşterea eficienţei diferitor elemente ale infrastructurii pieţei în republică
necesită:
¨ accelerarea elaborării şi adoptării de către Parlament a diferitor acte
legislative şi normative în problemele activităţii diverselor elemente ale
infrastructurii pieţei;
¨ organizarea raţională a structurii pieţelor en-gros cu amănuntul şi de mărfuri;
¨ dezvoltarea pe toate căile a pieţei valorilor şi, mai ales, punerea la punct a
unui sistem de înaltă eficienţă şi manevrabil al transvazării capitalului, care să
reacţioneze în mod operativ la schimbările conjuncturii de piaţă în domeniul
investiţiilor;
¨ creşterea rolului Comisiei de stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare în ce
priveşte reglementarea funcţionării tuturor participanţilor la piaţa de valori şi
controlul asupra activităţii lor, îndeosebi a fondurilor de investiţii, cărora le-au
fost încredinţate bonurile patrimoniale ale majorităţii populaţiei din republică
(vezi 12);
¨ modificarea politicii de creditare cu mijloace băneşti, reglementarea generală
a creditării, perfecţionarea sistemului de creditare bancară;
¨ încadrarea treptată în economia de piaţă a întreprinderilor din sectorul de
stat;
¨ perfecţionarea marketingului, ţinîndu-se cont de necesităţile şi cerinţele
consumatorilor;
¨ crearea unui sistem efectiv de asigurare informaţională pe baza aplicării
tehnicii electronice de calcul;
¨ perfecţionarea sistemului fiscal în scopul stimulării activităţii
antreprenoriale;
¨ organizarea pregătirii şi reciclării cadrelor în acest domeniu;
¨ crearea unui spectru dezvoltat de servicii profesionale în domeniul
economiei şi dirijării, acordate întreprinderilor de către firme independente
consulting, audit, instruire (trening) etc. (vezi 1, p.462-470);
¨ atragerea consultanţilor străini în probleme de organizare a funcţionării
diferitor elemente ale infrastructurii pieţei, precum şi rezolvarea altor probleme
în acest domeniu. Nivelul de pregătire a pieţei pentru schimbare nu a fost şi nu
este la nivelul aşteptat. Scepticismul şi conservatorismul participanților
profesionişti, lipsa unei cererii din partea pieţei pentru reformare,
subdezvoltarea pieţei bursiere, implementare a reformei cu-n plan propus într-o
perioadă prea scurtă, lipsa prezentării pieţei a unei istorii de succes pentru reper
şi a unei standardizării a actelor normative interne ale participanţilor a creat o
perioadă de stagnarea şi incertitudine a activităţii pieţei de capital.

Procesul de reformare complexă pieţei de capital al Republicii Moldova a

început odată cu aprobarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Legii
nr.170 din 11 iunie 2012 „privind piaţa de capital”, care a fost publicată la 14
septembrie 2012 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi a intrat în
vigoare la un după publicare, la 14 septembrie 2013.

Cercetarea produsului fabricat în Moldova

Cricova
Pivnițele de vinuri din Cricova sunt a doua cea mai mare cramă din Moldova,
după Mileștii Mici (cea mai mare din lume). Se află la o distanță de 120 de
kilometri de drumuri labirintice, față de 200 de kilometri (120 de mile) de MM,
tuneluri care au existat sub Cricova din secolul al XV-lea, când a fost excavat
calcarul pentru a ajuta la construirea Chișinăului. Ei au fost transformați într-un
emporiu de vin subteran în anii 1950. Jumătate din drumuri sunt utilizate pentru
depozitarea vinului. Drumurile sunt numite de vinurile pe care le stochează.
Acest "oraș vin" are depozitele sale, sălile de degustare și alte facilități
subterane. Se coboara la 100 de metri (330 ft) sub pamant si detine 1.25
milioane de sticle de vinuri rare. Cea mai veche vin datează din 1902.
Temperatura este menținută la aproximativ 12 ° C (54 ° F) pe tot parcursul
anului (ceea ce este perfect pentru vin). Acest loc este renumit în special pentru
ascunderea evreilor în butoaie de vin în timpul invaziei naziste a Uniunii
Sovietice. Legenda spune că în 1966 cosmonautul Yuri Gagarin a intrat în
pivnițe, reapărând (cu asistență) două zile mai târziu. Președintele rus Vladimir
Putin și-a sărbătorit cea de-a 50-a aniversare. Teritoriul era o mină pentru calcar,
un material de construcție. În unele ramuri excavarea este încă activă, astfel
încât pivnița este în continuă creștere. Alte vinării celebre din Moldova includ
Cojușna și Mileștii Mici. Cel mai mare importator de vinuri din Cricova este
Kazahstan. Anterior, Rusia a fost principalul importator, însă acest lucru sa
schimbat în 2014, când Rusia a impus embargouri asupra vinului moldovenesc
în represalii pentru ca Moldova să facă mișcări în vederea aderării la Uniunea
Europeană. Cricova produce vinuri spumante în conformitate cu metoda
franceză clasică, presupusă a fi inventată cu secole în urmă de călugărul Dom
Pierre Perignon - "Methode Champenoise", Cricova produce un vin roșu
spumant unic, spumant kodrinskoie, fabricat din stocuri de cabernet sauvignon
și comercializat ca având o textura bogată în catifea, un coacăz negru și un gust
de cireșe. "Grand Cellars of Cricova" găzduiește o colecție remarcabilă de
vinuri, National Oenotec. Expozițiile unice (vinul 1902 al vinului "Ierusalimul
de Paști", vinul 1902 al lichiorului "Jan Becher") împreună cu alte 158 de mărci
din Burgundia, Moselle, Tokay, Rin, etc. constituie tezaurul prețios al unității,
precum și Moldova în general, cuprinzând în prezent un total de aproximativ 1,3
milioane de sticle. Printre acestea se numără trofeele celui de-al doilea război
mondial, printre care se numără vinurile din colecția lui Hermann Göring. După
ce sovieticii i-au confiscat colecția privată de vinuri, o parte din ea a fost
transferată în Crimeea, iar restul a fost adus la Cricova. Cu toate acestea,
mândria Oenotecului este, în primul rând, vinurile care poartă numele de
"Cricova", care a adus vinăriilor o colecție de premii naționale și internaționale
de degustare. Începând cu anul 2008, colecția cuprinde peste 70 de premii de
argint, aur și Grand Prix.

Selectarea top brand-durilor autohtone

Studiul ” Topul
mărcilor prezente pe
piața Republicii
Moldova” a fost
realizat în baza
datelor colectate în
rândul a 600 de
respondenţi cu vârsta
de 16-60 de ani, de pe
întreg teritoriul
republicii. Marja de
eroare este estimată la
±3.9%, la un interval
de încredere de 95%.

Topul include 50 de
poziții pe care au fost
distribuite 55 de
companii, întrucât
unele mărci au
acumulat punctaj egal
și s-au clasat pe
același loc. 35 dintre
bradurile menționate
de respondenți sunt
locale, iar restul 20 de
origine străină.
Analiza relațiilor și formelor de proprietate
Proprietatea reprezintă o relație între oameni, un contract social, cu
privire la bunurile materiale, spirituale și de altă natură existente în
societate sau obținute prin activitatea economică. Această relație relevă
exercitarea unuia, mai multora sau a tuturor atributelor proprietății:
dreptul de posesiune, dreptul de utilizare, dreptul de dispoziție și dreptul de
uzufruct. Proprietarul se bucură de un bun care îi aparține în mod exclusiv și
absolut, însă în limitele prevazute de lege:
 dreptul de posesiune relevă dreptul de a avea sau deține
bunurile care constituie obiectul proprietății sau, altfel spus, prerogativa
proprietarului de a stăpâni în fapt direct și nemijlocit bunul respectiv;
 dreptul de folosință sau utilizare asigură proprietarului dreptul
de folosire a bunului aflat în proprietatea sa, asa cum crede el că este mai bine
pentru a-și realiza interesul;
 dreptul de dispoziție conferă proprietarului puterea de a
înstrăina bunul ce-i aparține, de a constitui asupra acestuia anumite drepturi în
favoarea altei persoane etc.;
 dreptul de uzufruct este dreptul proprietarului de a-și însuși și
utiliza rodul unui bun, venitul unei moșteniri, dobânda unui împrumut etc.).
Întotdeauna, proprietatea se prezintă sub forma unității a doua
elemente: obiectul și subiectul proprietății.
Obiectul proprietății îl constituie bunurile, ceea ce este comun vieții
economico-sociale.
Bunurile pot fi clasificate după mai multe criterii;
· după forma lor materială, bunurile se pot grupa în: obiecte
stabile, servicii și informatii;
· după profunzimea proceselor economice la care au fost supuse,
bunurile pot fi primare (desprinse direct din natură), intermediare (aflate în
diferite faze succesive de prelucrare) și finale (care nu mai sunt supuse niciunei
transformări și urmează să intre în utilizarea lor finală);
· după modul de utilizare, bunurile pot fi: pentru consum și pentru
producție. Bunurile pentru consum sunt destinate satisfacerii nemijlocite a
trebuințelor umane, se numesc satisfactori; celelalte sunt folositoare omului
indirect, la obținerea celor dintâi și se numesc prodfactori. Delimitarea între
satisfactori și prodfactori nu este absolută, un bun economic putând fi utilizat în
ambele sensuri. De exemplu, fructele: consumate ca stare sunt satisfactori, dar
folosite ca materie primă pentru obținerea de sucuri, compoturi etc. sunt
prodfactori;
· după modul în care circulă în cadrul economiei, există bunuri cu
caracter de mărfuri și bunuri care circulă fără a fi mărfuri.
 Cele dintâi circulă prin vânzare-cumpărare realizată în diferite variante,
iar celelalte sub formă de cadouri, donații, dote, moșteniri etc.
Datorită dezvoltării economiei și societății, sfera de cuprindere a
bunurilor se află în permanentă schimbare, se îmbogățește necontenit și se
diversifică.
În economia de piață, cea mai mare importanță revine bunurilor care au
caracter marfar sau cel puțin îmbracă forma bănească de măsurare, întrucat dețin
cea mai mare pondere în satisfacerea trebuințelor.
Subiectul proprietății îl formează agenții vieții economice. Astfel de
subiecți sunt indivizii ca persoane fizice, familia, sociogrupurile și
organizațiile (naționale și internaționale).
Deciziile subiecților proprietății induc operații economice de diferite
feluri (vânzări, cumpărări, închirieri, credite etc.) prin care ei își concentrează
unii altora anumite drepturi specifice proprietății. Transmiterea acestor drepturi,
din punct de vedere economic, este echivalentă cu un proces de distribuire a
costurilor și beneficiilor între cei implicați. Sub acest aspect, dintre formele de
proprietate cel mai incitativ regim juridic îl are proprietatea privată pentru că
aici fiecare proprietar suportă costurile propriilor acțiuni și concomitent își
însușește beneficiile. Acesta este de fapt considerat motivul cel mai important al
superiorității proprietății private asupra celei colective.
Indivizii sunt subiecți ai proprietății în oricare dintre formele acesteia.
Ei acționează într-un cadru dat, istoricește constituit, în care pot fi sau nu
producători. Indivizii care sunt producători, prin acțiunea lor, întruchipează atât
posesiunea, dispoziția, uzufructul, cât și utilizarea directă a obiectului
proprietății. Dacă nu sunt și producători, indivizii (subiecții proprietății) nu pot
utiliza bunurile lor decat prin salariați, iar rezultatele obținute (uzufructul) se
împarte intre proprietarii neproducători și producătorii direcți. Întruchipând
posesiunea, dispoziția și însușindu-si o parte din uzufruct, proprietarii
neproducători reprezintă un grup important al agenților economici din orice țară.
Sociogrupurile sunt constituite din indivizi reuniți pe baza existenței a
cel puțin trei trăsături comune, obiective, care generează interese și
comportamente similare pentru membrii grupului. Sociogrupurile dau naștere
cooperativelor, societăților pe acțiuni, ca și altor forme de proprietate asociativă.
Organizațiile, constituite pe baza unor criterii prestabilite, pot fi
naționale și internaționale. Cele naționale pot să apară sub forma uniunilor de
întreprinderi sau de cooperative constituite pe criteriul de ramură, zonal,
teritorial-administrativ etc. În ultimă instanță, însuși statul ca subiect al
proprietatii poate fi considerat că reprezintă o astfel de organizație. În ceea ce
privește organizațiile internaționale, acestea se constitute prin asocierea
agenților economici sau (și) a organizațiilor din două sau mai multe țări.
Subiecții proprietății își exercită atributele în forme extrem de variate.
Dacă avem în vedere cine sunt subiecții proprietății și ce au ei comun
și/sau specific în exercitarea drepturilor de proprietate distingem:
 a) proprietatea privată sau particulară, ai cărei proprietari pot fi
persoane fizice și/sau juridice. Totodată aceasta poate fi proprietate individuală
și asociativă, dar ca dimensiune, mica, mijlocie, mare și foarte mare. În anumite
condiții – specifice statelor democratice – este compatibilă cu proprietatea
publică sau alte forme de proprietate;
b) proprietatea publică, al cărei proprietar este statul sau sunt
unitățile administrațiilor publice centrale și locale din structura sa. Obiectul
acestei proprietăți îl formează bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor,
sunt de uz sau de interes public. După regimul juridic al bunurilor care o
compun, această proprietate poate constitui domeniul public al
statului sau domeniul privat al statului, ambele putând fi de interes național
și/sau local. Bunurile care formează domeniul public se caracterizează prin
faptul că sunt inalienabile (nu pot fi înstrăinate) și imprescriptibile (nu pot fi
urmărite silit sau grevate de diferite obligații – pentru a fi sechestrate, preluate
spre despăgubire etc). Aparțin domeniului public bogațiile de orice natură ale
subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic sau care se pot folosi în
interes public, siturile istorice si arheologice, terenurile pentru rezervații și
parcuri naționale, terenurile pentru nevoile apărării, fâșia de protecție a
frontierei de stat, imobilele din punctele de frontieră sau sedii ale ministerelor,
primăriilor, ale unităților de învățământ de stat etc. Celelalte bunuri
proprietate publică ce nu aparțin domeniului public țin de domeniul privat și
se referă la bunurile care au încetat să mai aparțină domeniului public, imobilele
care nu sunt destinate utilității publice, donațiile primite etc. Bunurile din
această categorie pot fi concesionate, închiriate, înstrăinate etc. și cad sub
incidența celor patru componente fundamentale ale dreptului de proprietate.
Bunurile din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale
pot fi trecute în domeniul public în funcție de interesul public pe care îl prezintă.
Desigur, pot exista și alte forme de proprietate, dar, de cele mai multe
ori, acestea reprezintă de fapt modalități de combinare a formelor analizate. În
lumea de azi, formele de proprietate amintite coexistă în cadrul aceleiași țări,
sunt interdependente și în continuă transformare. În diferite țări și perioade,
locul și rolul formelor de proprietate se modifică în funcție de capacitatea
fiecăreia de a-și demonstra viabilitatea prin eficiență și rentabilitate în folosirea
obiectului proprietății.