Sunteți pe pagina 1din 2

Atunci cand vrei sa iti cumperi o carte si nu ai suficienti bani pentru a o lua noua, vrei o editie

mai veche sau pur si simplu iti face mai multa placere sa citesti de pe pagini ingalbenite de
vreme, cu parfum de epoca, cel mai simplu e sa mergi la un anticariat.

Acolo gasesti aproape tot ce ai nevoie, daca mergi din magazin in magazin. Daca vrei sa mergi la
sigur, poti face o comanda si ti se va gasi cartea pe care o cauti.

Cartile sunt achizitionate de catre patronii anticariatelor de la persoane fizice, in primul rand, dar si
de la diverse depozite si edituri care fac reduceri la preturi, dupa cum declara
pentru Ziare.comLiliana Campeanu, proprietarul anticariatului Novaly.

Ce fel de oameni isi vand cartile si cine le cumpara

Potrivit acesteia, multe categorii de oameni vin si isi vand cartile, din diverse motive. Poate sa fie
vorba despre nevoia de bani, lipsa spatiului de depozitare, poate ca sunt oameni in varsta care spun
ca nu mai au puterea sa le intretina (sa le fereasca de praf, mucegai, umezeala), sau unii oameni
care isi schimba mobila.

"In zona in care vand eu, am cumparatori din toate categoriile, de la pensionari, profesori, jurnalisti,
studenti, pana la elevi, doamne casnice si tot felul de alte profesii. Se cumpara tot felul de carti,
indiferent ca sunt atlase, carti stiintifice, romane de dragoste, carti istorice sau apartinand oricarui alt
domeniu.

Boli de la cartile vechi?

Din pacate, nu exista metode de dezinfectare a cartilor, asa ca nu exista o siguranta 100% ca ele nu
poarta anumite boli. Totusi, proprietarii magazinelor sustin ca selectioneaza atent persoanele de la
care le achizitioneaza. "Eu vand carti de 10 ani si sunt perfect sanatoasa, nu am avut niciodata vreo
problema din acest punct de vedere", a declarat pentru Ziare.com Liliana Campeanu.

Cum sunt evaluate cartile

Potrivit acesteia, "in privinta evaluarii nu avem pe cineva anume. Evaluarea o fac eu impreuna cu
sotul meu. In principiu, oamenii care detin cartile valoroase le supraevalueaza. Este rolul nostru de a
le explica faptul ca ce au in posesie, desi are un rol important poate din punct de vedere afectiv
pentru ei, nu este atat de valoros din punct de vedere material.

De obicei, timpul, dar mai ales raritatea unei carti, sunt lucrurile care ii dau valoare, dar depinde si
de importanta operei in sine, cat de bine-cunoscuta este, nu orice carte rara si veche, dar fara
insemnatate, va fi automat si mai scumpa.

Preturi medii si exceptii

Preturile cartilor de la anticariate sunt, prin definitie, moderate. Ele se invart undeva in jurul a 10-15
lei. Totusi, sunt si exceptii. De exemplu, Liliana Campeanu spune ca acum are o carte a carei
valoare depaseste 200 de lei, "Procesul Marii Tradari Nationale", scrisa de Ion Antonescu.

Valoarea acesteia este data de numarul mic de exemplare si vechimea sa, dar si de importanta
informatiilor.

Au mai fost si carti scrise in germana gotica, din anul 1600, ce s-au vandut cu 150 de lei bucata,
gasindu-se pasionati pentru orice domeniu.
Cu cativa lei vei putea cumpara si numere ale revistelor Soimii Patriei sau Cutezatorii.

Se poate trai din aceasta meserie?

Liliana Campanu spune referitor la acest subiect ca "se traieste foarte - foarte greu, dar noua, mie si
sotului meu, ne place ce facem si incercam din rasputeri sa ne mentimem pe linia de plutire".

Cartile nu mai sunt demult o prioritate pentru societatea de astazi, din pacate. Totusi, au ramas
studentii, care au nevoie de publicatii ieftine, sau impatimitii de lectura, care si in era calculatorului
prefera sa dea pagina cu pagina decat sa stea atintiti cu ochii in ecrane.

Unde gasesti anticariate in Bucuresti

Anticariatele sunt imprastiate peste tot prin Capitala, dar in concentratie mai mare se afla aproape
de Universitate si ASE, adica prin zona Piata Romana, vizavi de TNB si Intercontinental si pe
bulevardul ce le leaga. Pe Mihail Kogalniceanu gasesti o multime de asemenea magazine, iar langa
Universitate vei vedea tarabe sau pur si simplu carti vechi insirate pe trepte.

In afara de acestea, mai sunt anticariate si online, unde discuti cu vanzatorii prin intermediul mail-
urilor si telefonului, iar cartile iti pot fi trimise prin posta.

S-ar putea să vă placă și