SUBIECT 1

Posibilitatea revelatiei.

In general vorbind ,revelatia este posibila daca sint date anumite conditii care nu
impiedica realizarea ei. Elemente constructive: 1) Dumnezeu care se descopera .
2)Omul care o primeste 3)Continutul descoperirii.

Din partea lui Dumnezeu nimic nu se opune posibilitatii revelatiei, caci prin
revelatie nu se contrazice nici fiinta sa, nici insusirile sale. Prin actul
revelatiei, Dumnezeu nu pierde nimic din majestatea sa, nici atotstiinta sa, nici
din spiritualitatea Sa.

Revelatia nu contrazice nici insusirile divine. Dumnezeu, care este suma tuturor
perfectiunilor poate sa se descopere omului. Fiind adevarul absolut si inteligenta
absoluta, ar fi de neinteles cum Dumnezeu care este nemarginit sa aiba cunostinte
mai multe, pe care insa nu le da, nu le poate da si altora.

felul cum Dumnezeu aduce aceasta la implinire este diferit. Daca noi putem face
cunoscute altora gindurile, sentimentele noastre, in mai multe chipuri si anume:
prin viu grai, prin scris, prin gesturi etc, atunci cu atit mai mult DUmnezeu
dispune de nenumarate, nemasurate si mai perfecte mijloace de a comunica omului
cugetarile, vointa, hotararile sale. El face aceasta fie in mod direct asupra
sufletelor, fie servindu-se de lucruri sau semne vazute, materiale.

Revelatia nu contrazice nici atotstiinta divina ,fiinda revelatia supranaturala

speciala nu contrazice pe cea primordiala, caci revelatia supranaturala nu
constituie o corectare pe care Dumnezeu o face siesi ca autor al primei revelatii,
ci corecteaza falsele interpretari date acesteia din partea oamenilor.

Revelatia supranaturala nu contrazice pe cea naturala, ci crescind si desavrisnd

puterile de intelegere date omului prin creatie, il adauga pe cai si mijloace noi,
adevarurle pe care le-a avut odata, iar pe care pierzindu-ele din cauza pacatului
nu le mai poate castiga singur.

De asemenea, incredintarea revelatiei supranaturale unui singur popor nu inseamna o

ingradire a atotputernicului Dumnezeu si nici o jignire a maiestatii Sale. Aceasta
pentru ca poporul iudeu n-a fost decint instrumentul prin care Dumnezeu a vorbit
catre toata lumea, precum si prin care s-a pastrat cunoasterea unui singur
Dumnezeu. Exclusivismul si particularismul poporului evreu, l-a pastrat intact in
mijlocul tuturor popoarelor, cum si dispersiunea lui de mai tirziu intre semintiile
lumii, arata scopur urmarit prin el de divinitate; pastrarea adevarurilor revelate
spre a nu fi corupte prin contactul cu celelate popoare, repcum si propagarea ideii
mesianice in mujlocul celorlalte popoare, cind s-a facut

“plinirea vremii”.

Revelatia e posibila si din partea omului, caci omul e capabil de primirea ei.
Fiind o fiinta spirituala, omu poate sta in contact cu spiritul absolut care l-a
creat. Dar fiind o fiinta marginita, omul are nevoie de ajutorul si descoperirea lu
Dumnezeu, spre a-l putea cunoaste. Un Dumnezeu necunoscut n-r putea fi obiect al
religiei depline, dar omul nu l-ar fi putut cunoaste niciodata suficient, cu
mijloacele sale proprii.

Rationalistii ridica obiectiunea ca revelatia este ceva nedemn de personalitatea

omului. Prin aceasta nu i se margineste sau jigneste libertatea de cugetare sau
actiune. Omul e capabil a primi adevarurile revelate, iar revelatia supranaturala
nu stinjeneste libertatea omului, omul este liber s-o primeasca sau sa n-o
primeasca. Cine ar putea spuen ca actiunea de crestere si educare a copiilor de
catre parintii lor, in directia inzestrarii lor firesti le stinjeneste libertatea
sau le jigneste demnitatea? Dar cu cit mai desarvirst face Dumnezeu in calitatea
lui pe Parintele ceresc , cu toti oamenii, fiii Lui!.

In religia crestina, misterele sint de doua feluri : misterele de cunostinta, adica

adevaruri pe care mintea nu le poate patrunde si care pt fi insusite numai prin
credinta si mistere practice, cum sint anumite actiuni de cult, de exemplu: Sf.
Euharistie.

Rationalistii obiecteaza ca nu-o posibila revelatia pentru ca cuprinde mistere. Dar

e chiar de asteptat ca revelatia sa cuprinda mistere.

Daca prin faptul ca spune si porunceste copiilor sai ceva, nu stinjeneste

demnitatea acestora, ci dimpotriva prin ascultare le sporeste demnitatea, atunci cu
atit mai mult creste demnitatea omului, prin acceptarea si conformarea fata de
misterele revelatiei supranaturale.

Tot din partea rationalistilor s-a ridicat obiectia: misterele contrazic ratiunea.
daca insa misterele sint cercetate mai de aproape si mai adinc, se constata ca ele
nu-s contra ratiunii, ci mai presus de ratiune, adica nu-s rationale, ci
suprarationale Daca nu intelegem un adevar, atunci nu aveam dreptul sa spune mca
este impotriva ratiunii si nici sa-l condamnam. Despre un astfel de adevar putem
spune ca-i irational, adica nu paote fi patruns cu mintea, dar niciodata ca-i
aintirational , adica ontra legilor rationale. De asemenea, s-a zis ca toate
misterele n-ar fi de nici un folos, pentru ca nu servesc nici unui scop, intrucit
nu-s intelese de natura teoretica si in consecinta n-au nici o influenta asupra
vietii morale.

Cultura, in genere, datoreaza mult acestor mistere. Sub influenta acestor mistere
scolastica spiritului european stapineste intreaga lume.

Necesitatea revelatiei

Este necesara? necesitatea revelatiei n-o putem raporta la Dumnezeu, caci in sens
absolut Dumnezeu nu poate sa aiba nevoie de ceva. Fiind creatorul lumii si a
omului, a fost firesc ca Dumnezeu sa se arate omului in momentul creatiei si sa
stea in raport cu el, dupa creatie. Avind cunostinta limitata la sensibil, omul
singur si numai prin propriile sale puteri n-ar fi ajuns la aceasta cunoastere.
Aceasta se face prin revelatia divina supranaturala pe care omu si-o insuseste cu
ajutorul credintei, care nu este numai o putere omeneasca, ci mai ales un dar al
lui Dumnezeu.

Daca Dumnezeu l-ar fi creat pe om numai cu necesitati, porniri animalice, atunci ar

fi fost suficente cunostinte naturale, care ar fi corespuns deplin cerintelor sale
animalice. Dar, Dumnezeu i-a fixat omului un scop transcendetal, care poate fi
realizat numai pe cale supranaturala si cu mijloace supranaturale.

Intrucit la aceasta, omu nu poate ajunge pe cale naturala, este neaparat necesara o
interventie pe alta cale. Deci o revelatie divina supranaturala este absolut
necesra pentru om.

De exemplu, la adevarul ca Dumnezeu exista ca fiitna personala absoluta, ca unul in

fiinta si intreit in persoane, nu poate ajunge cu puterile mintii naturale. De aici
rezulta ca pentru ca adevarurile necesare in vederea mintuirii sa poate fi
cunoscute cu certitudine de toti oamenii, este nevoie de verificarea cunostintei
acetor adevaruri prin revelatia supranaturala.

Acest lucru se evidentiaza la lumina faptului ca toate religiile din istorie pot fi
recunoscute din partea tuturor ca nefiind in conformitate cu religiile naturale.
Deci, mintea umana nu este suficienta nici macar pentru a intelege si sustine
adevarurile religie naturale.

Nu toti oamenii pot avea cunostinta acestor adevaruri, caci nu fiecare este
inzestrat cu mintea necesara, ci numai cei dotati in mod exceptional. De unde
rezulta ca chiar pentru religiile naturale este nevoie de revelatie.

Filozof Platon afirma cu drept cuvint, ca cunostinta superioara si virtutea sint

apanajul celei mai mici parti, dintre oameni. De unde rezulta ca filozofia nu este
in stre sa satisfaca trebuitnele religioase

naturale ale omului. Cicero spunea : “Filozofia este rezervata pentru putini,
multimea fuge de ea”. De asemenea, s-a reprosat filozofiei, ca nu a corespuns nici
in cele practice, n-a fost in stare sa inteleaga totul. Rezulta ca omul are nevoie
de orevelatie supranaturala. Cu stiintele religiilor naturale nu pot sa le
lumineze, de plilda in chestiunea impacarii divinitatii jignite de om. Dar nu se
paote concepe si nici nu poate fiinta o religie, fara vina, fara rascumparare. Dar
cugetatorii care au reflectat asupra vietii sint stapiniti de cunostinta vinei si a
pacatului, de aceea doresc o impacare. Acest fapt sileste pe om sa doreasca si sa
astepte o revelatie, caci in omenire exista adinc infipta constiinta pacatului,
care cere expierea. Toate incercarile de impacare au dus la aberatii, exmeple,
sacrificiile. In schimb, Iisus a salvat omenirea de la aceste pacate si a instituit
sacrificul cel necrunt :Jertfa Euharistica.

Unii cugetatori au incercat sa-si faureasca o religie proprie ca de ex: A. Comte;

Nietzsche- supraomul, D.Strauss- o religie naturala sau a frumosului. Insa toate au
ramas in mintea autorilor lor ,sau pe hirtie, ca nici una din ele nu gaseste vocea
interna a constiintei pacatului. De unde rezulta ca avem nevoie de ceva din afara
de noi. Revelatia divina supranaturala este necesara.

Chiar la cele mai inapoitate popoare ce locuiesc prin centrul Africii, exista
creditna consemnata de antropologi, ca odinioara cerul a fost apropiat de om si
Creatorul le-a dat sfaturi intelepte si numai mai tirziu s-a retras, lasind pe om
in mina zeilor inferiori. Si ca corespunde unei necesitati interne a sufletului
omenesc.

Realitatea Revelatiei

Revelatia crestian este un fenomen care nu se paote explica drept ca simplu

rezultat al procesului de dezvoltare al culturii din vremea respectiva. Care este
originea ultima a acestei revelatii? Crestinismul opera geniala a unui om este o
creatie nemijlocita a lui Dumnezeu? Istoria ne relateaza ca anumiti oameni au
propovaduit evanghelia.

Dar crestinismul nu-i revelatie divina, atunci n-are valoare vesnica si nu poate
construi o norma trecatoare de viata, caci fiind deplina nu poate obliga in mod
absolut.

Unii teologi catolici ca : Baader, Guldher si altii au crezut ca pot justifica

continutul invataturii crestine pe temeiuri interne, in asa masura incit nu mai
este nevoie sa ne provocam la revelatie.

Si modernismul catolic, care ar dori sa inlature revelatia externa ca temelie a

credintei, crede ca poate sa garanteze suficient, continutul credintei pe temeiuri
interne.

Telul urmarit de el: mintuirea, desavirsirea, preamarirea lui Dumnezeu si

dobindirea vietii vesnice, are un caracter supranatural si depasesc puterile
firesti ale omului. Iar calea spre tinta, in special modul mintuirii, a fost
determinat de libera hotarire a lui Dumnezeu. Intruparea Fiului lui Dumnezeu,
moartea sa pe cruce, adica adevarurile de credinta care cuprind faptele istorice
nu-s postulate necesare.

De aici rezulta ca creditna noastra nu se poate lipsi de credinta externa a

revelatiei, ea presupune neconditionat faptul sau realitatea revelatiei divine.

Puterea umana de cunoastere este suficienta pentru a stabili faptul unei revelatii
supranaturale.

In cadrul stabilirii acestui fapt este vorba mai intaii de a determina ceea ce s-a
intamplat de fapt, caci faptul revelatiei divine sta in istorie ca orice alt
eveniment si este tot asa de accesibil cercetarii istorice.

A doua sarcina este aceea a explicarii faptelor, adica sa raspunda la intrebarea:

“respectivele si evenimente se reduc la pura cugetare a puterilor naturale sau la o
interventie nemijlocita a uni singur Dumnezeu?”.

Cognoscibilitatea Revelatiei divine

Singurele religii care detin o revlatie supranaturala sint : mozaismul si

crestinismul.

Dar religia adevarata nu poate fi decit una singra. De unde rezulta ca trebuie sa
existe si o revelatie adevarata: cea crestina precedata de cea moziacia si de cea
primordiala. Deci, celalalte revlatii pe care ei le revendica nu pot fi decit
revlatii false.

Se pune deci intrebare: cum poate fi cunoscuta adevarata revelatie suprantatural

din sumedenia de pretinse revlatii? Faptul ca ea are anumte semne si momente
caracteristice dupa care poate sa fie identificata, caci revelatia adevarata poarta
in sine grantia adevarului infailibil. Aceste sint de doua feluri

:interne si extere.

Criteriile interne sint cel scoase din insusi cuprinsul revelatiei si se refera
deci la insasi fiinta interna a revelatiei. Ele pot fi de doua feluri: Negative si
pozitive.

Criteriile negative ne arata ce nu poate cuprinde adevarata revelatie. Ele sint

urmatoarele: 1)Revelatia supranaturala sa nu contrazica revelatai naturala.

2) Revelatia supranaturala interioara sa nu contrazica pe cea primordiala.

3) Sa fie fapta istroca, adica sa nu stea in contraziecere cu datele sigure

istorice.

4) Cu privire la forma, sa nu fe exprimata in termeni obscuri sau cu mai multe

intelesuri, nici sa fi fost introdusa in lume prin forta sau insealciune.

Prin aceste criterii se elimina din domenul revelatiei adevarate toate religiile
care au despre Dumnezeu conceptii nedemne de El.

Criteriile pozitive ne arata ce trebuie sa cuprinda revelatia divina.

• Sublimitatea revelatiei.

• Curatia invataturilor ei morale.

• Evidenta continutului revelat.

Revelatia trebuie sa cuprinda o doctrian completa, sa realizeze impacarea omului cu
Dumnezeu. Sa impartaseasca harul divin.

Religia revelata sa fie universala, sa intemeieze o biserica vizibila universala pe

pamant.

Criteriile exterene se deduc din imprejurarile din care se face revelatia divina si
din faptele care o insotesc. Ele se impart in:

• Naturale

• b)supranaturale

Cele naturale rezulta din caracterul revelatiei si din modul in care se face
revelatia.

Modul in care se face revelatia trebuie sa fie demn de om si de Dumnezeu. Daca

revelatia este ridicola, rusionasa cruda insoitoare, vicleana amagitoare etc nu are
de aface cu revelatia.

Minunea

Cuvantul minune deriva de la substantivul miraculum, iar acesta de la cuvintul

mirare care inseamna a admira, a se mira de aceea minune inseamna orice intimplare
neobisnuita din natura sau viata omului.

Cauza directa a minunelor este Dumnezeu. Daca un fenomen pare ca este mai presus de
puterea firii dar nu urmareste un scop religios nu poate fi o minune aceasta pentru
ca Dumnezeu nu face minuni in zadar ci pentru adeverirea revelatiei sale.

Posibilitatea minunilor: Fiind un fenomen religios minunea isi are locul numai in
conceptia teista despre lume. Din punct de vedere materialist si panteism minunea
nu exista in inteles teologic.

Cestinismul nu e singura religie care reclama profetii si minuni, toate religiile

au pretentii asemanatoare. Posibilitatea minunilor este data de faptul ca minunea
nu conduce nici notiunea de Dumnezeu nici pe cea de lume. Dumnezeu fiind creatorul
are dreptul si putinta de a interveni in mersul lumii atunci cand are cuviinta.

Un Dumnezeu care nu ar interveni si nu ar face minuni nu este Dumnezeu. Pentru ca

nu se poate ca dragostea si bunatatea sa sa se arate din cand in cand in lume.

Dumnezeu nu nimiceste nci ordinea nici legile firii ci le suspenda numai dintr-un
punct si intr-un moment dat.

Obiectiuni impotriva minunilor

Spiritul stiintific nu se impaca deloc cu ideea de minuni. Cei mai vasnici

adversari ai minunilor sunt ateii, materialistii, rationalistii, deistii si
pozitivistii.

Deterministii obiecteaza ca universul are legi inflexibile si atunci nu pot avea

loc minuni. La aceasta obiectiune raspundem ca minunea sta deasupra legilor
universului, cand l-a inviat pe Lazar, Mantuitorul a desfiintat legea distrugerii
organismului, a facut o derogare de la aceasta lege, fara ca aceasta sa suspende
legea.

Totodata nu se cunosc toate legile naturii pentru a se zice ca minunea este

impotriva lor. Pe zi ce trece se descopera legi noi din natura. De asemenea legile
naturii nu sunt absolute, incat e destul loc pentru minuni.

O alta obiectie impotriva minunilor este ca aceasta ar contrazice fixitatea legilor

naturii dar legile naturii se schimba de atatea ori de cate ori un fapt nou nu li
se subordoneaza. Universul nu este supus fixitatii acestor legi ci este o realitate
in continua schimbare, nu poate contine legi fixe.

Pe de alta parte minunile nu intervin in ordinea stiintifica. In crestinism nici o

minune nu a fost facuta cu scopul de a stabili o teza stiintifica ci numai de a
stabili un adevar moral sau religios.

Rationalistii obiecteaza ca minunile nu pot fi admise pentru ca ele nu pot fi

constatate. Dar a privi lucrurile in acest fel inseamna a te declara imptriva
faptelor evidente.

In concluzie din punct de vedere crestin nimic nu se mai poate opune minunilor,
nici din partea oamenilor nici din partea lumii.

Cognoscibilitatea minunilor

Cum se poate deosebi minunea adevarata de cea falsa?

Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa vedem daca minunea poate fi

sau nu cunoscuta.

Vindecarea unui bolnav, de exemplu prin medicamente sau printr-un tratament

oarecare: bai, raze, regim alimentar si altele sau printr-o interventie
chirurgicala, este ceva natural. Dar vindecarea cu cuvintul sau de la distata a
unei infirmitati incurabile, sau a unei boli grele este fara indoiala o minune,
pentru ca nu este savirsita pe cale naturala.

Descoperirea dintre minunile adevarate si cele false se poate face deasemenea usor,
daca ne conducem dupa criteriile care trebuie sa caracterizeze adevarata minune. Cu
alte cuvinte, trebuie sa avem in vedere caracterul supranatural si scopul religios
moral al minunii.

Oricit s-ar parea de extraordinar, minunea falsa nu serveste niciodata un scop

religios-moral, ci este savirsita in vederea unui interes material sau pentru a
satisface curiozitatea multimilor, taumaturgul este ori un ingimfat ori un sarlatan
ordinar. Asa se prezinta in marea lor majoritate minunile savirsite de vrajitori,
de fachiri, de medii spiritiste, de hipnotisti si altii.

Numai minunile din VT si N. Testament sint acte supranaturale sensibile, precise si

clar exprimate. De exemplu, minunile profetului Ilie, in comparatie cu cele ale
profetilor lui Baal in V.Testament, minunile Mintuitorului in N.T, toate savirsite
in vederea unor scopuri religioase precise. De aceea, Mintuitorul refusa sa faca la
cererea fariseilor minuni, ca simple demonstratii, in schimb le face ori de cite
ori ele serveau la mintuirea unui suflet, care avea nevoie de ele. Ele s-au facut
cu scopul de a indrepta omenirea catre Dumnezeu, dupa cum rezulta din urmatoarele:
“De n-as fi facut intre ei lucruri pe care altul nu le-a facut, pacat nu ar avea”.
Din toate cele aratate, se desprinde concluzia ca minunea isi pastreaza nestirbit
caracterul sau de criteriu al revelatiei divine supranaturale.

Profetia

In sensul cel mai larg al cuvintului, profetia sau proorocia inseamna orice
prezicere de evenimete viitoare.
In sensul sau special teologic, profetia este prezicerea, anuntarea clara, precisa
si sigura a unor evenimente viitoare, care nu pot fi cunoscute pe calea naturala
penru ca-s descoperite de Dumnezeu in scopul recomandarii si acreditarii organului
revelational. Caci profetia in sensul sau special este o minune, si anume implinita
de Dumnezeu.

1)-Sa fie o prezicere clara, precisa si sigura. O profetie adevarata nu poate avea
acel caracter de ambiguitate si neclaritate, ca sa lase intimplarii posibilitatea
implinirii ei sau sa tradeze de-a dreptul intentia de inselaciune. Cicero
caracterizeaza aceste profetii spunand: “erau asa de mestesugit compuse, incait tot
ceea ce se intimpla parea sa fi fost prezis, si erau atit de obscure, incit aceeasi
forma se potrivea unui fapt ca si contrariul sau, astfel de profetii fiind false.

De astfel de profetii se deosebesc profetiile revelatiei naturale din Vechiul si N.

Testament. Acestea cuprind lucruri precise, dintre care unele s-au si realizat,
cind a sosit momentul implinirii.

2)Sa nu se intemeieze pe mijloace naturale, carora sa se poata atribui prezicerea

lucrurilor viitoare.

Profetia trebuie sa se sprijine pe puterea supranaturala a lui Dumnezeu. In

consecinta, nu pot fi profeti nici astronomii, nici augurii, nici cei care prin
diferite mijloace sensibile, carti, zaruri, trasaturi ale miinii altele, cred ca
pot preciza viitorul, nici spusele celor cazuti in transe cataleptice, pentru ca
conditia profetiei este perfecta stare de cunostinta a celui ce o face.

3)Sa aiba un scop religios-moral, confirmarea revelatiei divine.

4)Sa fie adevarata prin faptica si implinire.

5)Purtatorul sau infaptuitorul profetiei sa fie demn de aceasta sarcina, adica sa

fie organ al puterii supranaturale. In acest sens, el nu poate fi nici imoral, nici
interesat, nici lipsit de deplinatatea facultatilor sale mintale. Dar, daca cineva
este simplu, aceasta nu inseamna ca-i prost sau dement. De aceea , umilinta sau
curatia inimii unora dintre profeti sau exclude perfecta lor curatie morala si nici
deplinatatea facultatilor lor mintale.

Posibilitatea profetiei

Posibilitatea profetiei demonstrata mai intai prin existenta ei la toate popoarele.

credinta universala in profetii, reminiscenta ancestrala din fagaduinta unui Mesia,
data omenirii cazute in pacat, s-a concretizat in practica de catre toate popoarele
a oracolelor si profetiilor, indiferent ca au fost false, lucrul principal pentru
noi.

Dar posibilitatea profetiilor rezulta si din faptul ca ele nu contrazic nici ideea
de Dumnezeu, nici natura omului.

Fiind atotstiutor si cunoscator deplin al adevarului, precum si atotputernic si

intelept, Dumnezeu poate face cunoscut acest adevar cind vrea si cum vrea. De unde
rezulta ca profetul primeste de la DUmnezeu

descoperirile pe care le comunica oamenilor. Comunicarea se face dupa normele

unanime de impartasire omeneasca a cunostintelor.

Dar profetia este si necesara ca cel mai eficace mijloc de a feri pe oameni de
rataciri viitoare sau de a-l face sa patreze nadejdea unor realizari posibile in
viitor. Ca atare, ea face parte intergaranta din religie.
Obiectiuni impotriva profetiei

Spiritul modern nu se impaca cu profetiile. De aceea, el a ridicat impotriva lor

mai multe obiectiuni.

Dintre cele mai insemnate sint urmatoarele:

1)Dumnezeu nu poate vorbi cu profetul in grai omenesc, deci profetiile prin cuvint
nu-s posibile. Dar nu-i vorba de transmiterea adevarurilor revelate prin cuvinte
directe, articulate de divinitate, ci de o voce interioara, care lumineaza spiritul
profetului: inspiratie profetica. Acestea le transmite apoi mai departe prin
transpunerea lor in haina sensibila a cuvintelor.

La fel stau lucrurile si cu cea mai frecventa forma in care se redau profetiile si
anume viziunea profetica, fie in stare de veghe sau in stare de vis.

2)Marele ateu francez Voltaire, obiecteaza impotriva profetiilor din partea lui
Dumnezeu, ca cunoasterii celei viitoare ii lipseste obiectul, deoarece evenimentul
prezis nu exista in realitate, deci el nu poate fi cunoscut de Dumnezeu. Dar
cunoasterea supranaturala a viitorului este imposibila numai prin mintea omului.
Pentru Dumnezeu, acest lucru este posibil.

3) O alta obiectiune acuza prestiinta divina de desfiintarea libertatii vointei

omenesti, pe motivul ca omul nu s-ar opune fenomenelor viitoare cuprinse in aceasta
prestiinta si nici n-ar putea actiona liber in fata lor.

Tocima in aceasta respectare a cursului normal al evenimentelor consta sublimul si

maretia fenomenului profetic.

4)Rousseau, ridica urmatoarea obiectiune impotriva realitatii profetiei "pentru ca

profetiile sa fie cu autoritate, ar trebui trei lucruri al caror curs este
imposibil: ca eu sa fiu martor al profetiei, ca eu sa fiu martor al evenimentelor
profetiei, ca sa mi se deonstreze ca acest eveniment n-a putut cadra in mod fortat
profetia".

Dar conditiile impuse de Rosseau sint de neputinta de implinit. Apoi omul in cazul
unei profetii adevarate, nu poate in majoritatea cazurilor sa traiasca atit incit
sa vada cu ochii sai proprii implinirea profetiilor.

Cognoscibilitatea profetiei

Cind vorbim despre cognoscibilitatea profetiei, nu ne referim la procesul intim si

supranatural al profetiei, care nu-i accesibil puterilor omenesti de cunoastere, ci
ne gindim numai la procesul extern, fenomenului logic de desfasurare a profetiei.
Cognoscibilitatea profetiei prezinta doua laturi sau doua

aspecte: 1) Cunoasterea istorica a profetiei implinite sau consumate. 2)cunoasterea

profetiei inca neimplinite, adica in stare de actualitate.

1)In vederea cunoasterii istorice a profetiilor implinite, apelam la marturiile

documentare, in care s-a inregistrat atit precizarea respectivului eveniment, cit
si implinirea lui. Profetia va fi cercetata sever si amanuntit din punct de vedere
istorico-critic. In aceasta examinare vom tine cont de faptul ca profetia adevarata
nu este numai o comunicare de adevaruri vagi, generale, si impersonale, ci o
comunicare de adevaruri fixe, precise si reale. De asemenea trebuie sa se aiba in
vedere scopul ei religios-moral, care la profetiile false este totdeauna in
defectiune.

Rezultatul unei astfel de confruntari, autentifica insasi veridicitatea profetiei.

Concludente sint din acest punct de vedere, cazurile profetiei mesianice, care s-au
implinit intocmai pina in cele mai mici amanunte.

2)Cunoasterea profetiilor inca neimplinite este cea mai grea si mai anevoioasa,
caic ea se reduce numai la jumatatea prezicerii sau prevestirii, care nu-i
confirmata prin implinirea ei intocmai. Asa este si cazul profetiilor eshatologice

Cind realitatea unei astfel de profetii nu-i admisa ca demonstrata prin realitatea
celorlalte profetii crestine istorice, atunci se pune intrebarea cunoasterii ei.
Criteriile de cunoastere ale unei profetii sint cele ale minunii ce se savirsesc in
actulaitate (contemporaneitate) sau insasi criteriile de identificare ale profetiei
istorice.

In concluzie, profetia adevarata este profetia inca neimplinita. Dar cunoasterea ei

nedeplina este accidentala si vremelnica, caci dispare odata cu implinirea ei.

Combaterea falselor revelatii.

Dar sint si manifestari ale fenomenului religios, care nu se incadreaza in fagasul

acesta. Este vorba de manifestarile religioase deiste dezechilibrate si morbide.

Acum citiva ani in urma, Biserica Ortodoxa Romana a asistat la o adevarata navala
de manifestari religioase morbite. Ele se reduc la pretinse aratari a lui Dumnezeu,
ale preacuratei fecioare Maria si ale ingerilor cat si anumite visuri si vedenii.
Intrucat ele reprezinta o adevarata primejdie pentru biserica si stat aceste
fenomene trebuie combatute.

Fenomenele religioase morbite se desfasoara dupa un anumit ritm si au anumite

caracteristici.

Aceasta consta in urmatoarele 3 faze:

Nasterea sau aparitia, Maturizarea si Disparita fenomenului.

1)N sau aparitia este determinata de analfabetism, sectarism, obscurantism . Intr-

un asa mediu un individ anunta ca a avut o vedenie. De obicei aceasta vedenie e
relatata in mod confuz fara a se preciza locul timpul si modul in care s-a produs.
Naiva si credula lumea nu controleaza afirmatia fiind lipsita de discernamant
critic. Vizionarul pretinde ca l-a vazut pe Dumnezeu, pe Fecioara Maria sau pe
Arhanghelul

Gavriil care i-a vorbit si i-a poruncit sa predice oamenilor. Imediat "vizionarul"
castiga o consideratie deosebita oamenii privind la acel om ca un fenomen.

2)Cresterea si maturizarea fenomenului. Din momentul revarsarii credinciosilor spre

locul respectiv faptele sunt tot mai exagerate, credulitatea si curiozitatea
maselor aducand fenomenul la apogeul sau, dar dupa satisfacerea curiozitatii si
credulitatii se ajunge la temperarea fenomenului, urmand...

3)Disparita: oamenii se intorc la casele lor si isi vad mai departe de treburi,
fenomenul cade in uitare, nimic nu mai poate impresiona pe nimeni.

La noi in tara s-au produs o multime de fenomene, cel mai cunoscut este al
ciobanului Petrache Lupu de la maglavit. Acesta spunea ca l-a vazut pe Dumnezeu pe
31 mai 1935 pe cand pastea Oile, aparut sub chipul unui mos care i-a poruncit sa
predice omului. Neascultandu-l Mosul i s-a aratat din nou, infricosat omul a
inceput sa predice. Predica lui era foarte simpla, pocaiti-va. Atitudinea
ciobanului fata de biserica si preoti era stranie, desconsiderand regulile intra in
altar pe usile imparatesti.
Un alt caz este al taranului Ioan Popa Gheorghe din Cuca-Arges care avea in vis
vedenii cu Maica Domnului si Arhanghelul Gavriil.

Un alt caz este cel al tinerei Vasilica Barbu din Tecuci. Ea prezinta ca a vazut
anumite vedenii ale Mantuitorului si Maicii Domnului.

Un alt caz o scrilijtura in forma de peste aparut pe geamul unei Biserici care se
datora defectiunii materialului sticlos, si exista de circa 20 de ani. Cat priveste
vizionarii unii din ei sunt nevropati, psihopati cu pronuntate inclinatii mistice,
altii sunt impostori si raspanditori de zvonuri false care agita oamenii cu scopuri
de castig. Petrache Lupu era un debil mintal fara sa cunoasca notiuni religioase
elementare, Banica Doleanul era un maniac religios, iar Ioan Popa era un
iluzionist.

Pentru a putea combate aceste false revelatii este bine sa nu uitam revelatia
Divina si-a atins culmea in Iisus Hristos, in El avem descoperirea divinitatii si
aceasta descoperire ne este suficienta pt mantuire, nemaifiind nevoie de a fi
completata, corectata sau inlocuita.

Sfintii Parinti combateau diverse vedenii adoptand o atitudine rezervata si

smerita.

Misiunea preotului in fatza acestor fenomene este de a le scoate in relief la

lumina, de a re arata adevarata fata, si apoi a le starpi din viata credinciosilor.
Aceste fenomene trebuie prezentate la timp inainte de a lua proportii. Preotul
trebuie sa stapaneasca evenimentulsi sa inceapa prin a izola vizionarul de a-l
cerceta daca e bolnav sufleteste sau trupeste, daca foloseste scopuri ascunse si de
a-l opri de a iesi in public. De asemenea preotul isi va intesifica propria lui
predica. Daca fenomenul a luat amploare preotul va predica cu timp si fara timp.

Pentru a stapani masele de credinciosi si a le arata falsitatea acestor fenomene.

Daca preotul nu a putut localiza evenimentul sau el insui a colaborat in difuzarea
lui, atunci tot biserica va detine mijlocul de salvare a celor condamnati.

In concluzie revelatiile post-hristice sunt posibile dar realitatea lor nu se poate

determina cu siguranta.

De aceea trebuie privite cu rezerva.

Dezvoltarea istorica a revelatiei

Revelatia divina s-a desafurat treptat in decursul timpului deoarece ca si

mantuirea s-a adaptat capacitatii de primire a omului cazut in pacat precum si
datorita faptului ca omenirea trebuia sa fie pregatita in timp indelungat pt
primirea lui Hristos. Deci revelatia lui Hristos s-a facut in modul cel mai
potrivit cu natura omului, cel mai accesibil omului prin anumite persoane care
primind-o de la Dumnezeu au impartasit-o credinciosilor. Ea s-a dezvoltat in timp
si spatiu intr-un mod treptat.

Avantajele revelatiei istorice

Faptul ca Dumnezeu nu s-a descoperit fiecarui suflet in parte ci anumitor oameni,

organe revelationale se explica prin vointa lui Dumnezeu. El a vrut ca si oamenii
sa colaboreze la imparatia lui Dumnezeu, sa cheme, sa cucereasca lumea pentru
religia divina.

Al doilea avantaj sta in aceea ca promoveaza obstei religioase.

In al 3lea rand ea da lucrurilor divine cea mai mare evidenta, devenind o realitate
evidenta.

Activitatea si suferintele Mantuitorului devin pentru crestinatate patria

spirituala. Revelatia divina are o stransa legatura cu istoria.

Indoieli cu privire la revelatia istorica

Legatura stransa intre religie si istorie creeaza si o seama de greutati. Faptul ca

revelatia nu se impartaseste fiecarui om imparte ci se face intr-un anumit timp
catorva oameni alesi care trebuie sa transmita mai departe are ca urmare faptul ca
nu toti oamenii nu ajung la cunoasterea ei. Vremurile de dinainte de Hristos au
trebuit sa traiasca fara Evanghelie. S-a pus intrebare de ce Mantuitorul s-a
descoperit asa tarziu? Despre aceasta poate fi spus ca in bunatatea sa Dumnezeu i-a
acordat omului asemanarea cu el inca de la creatie. Dupa ce a cazut in pacat
bunatatea lui Dumnezeu nu s-a lasat asteptata si indata a si promis venirea
Mantuitorului. Inasa intainte de venirea lui Omenirea trebuia sa fie pregatita si
educata adica facuta matura pentru opera Mantuirii. Pentru aceasta trebuia sa i se
aduca la cunostinta necesitatea mantuirii si trezita in inima ei dorinta fierbinte
dupa mantuire.

Raspandirea treptata a Evangheliei se explica din faptul ca Dumnezeu a incredintat

oamenilor si a lasat dezolvatarii ei firesti un spatiu larg. In privinta
necrestinilor si a faptului ca pot ajunge la Mantuire fara cunoasterea Evangheliei
din punct de vedere dogmatic nu este sigur.

Dupa parerea unor Teologi necrestinul ramane exclus de la scopul final supranatural
dar ajunge printr-o viata ireprosabila din punct de vedere moral in lumea de
dincolo si anume la o fericire naturala. In concluzie conceptia crestina considera
ca lumea pagana care nu cunoaste evanghelia nu este exclusa de la mantuire.
Biserica apuseana a condamnat pozitia jansenista ca, credinciosii nu primesc nici o
gratie

de la Dumnezeu. Alti teologi insista asupra vointei divine ca mantuirea sa fie

accesibila intregii omeniri, iar paganismul poate gasi calea spre mantuire.

Un alt dezavantaj este acela ca daca revelatia divina s-ar face cunoscuta fiecarui
om o foarte mare parte a omului ar dori sa-l cunoasca pe cale rationala. Dumnezeu
ar fi putut marturisi adevarul fiecarui om cu deplina claritate, dar n-a facut-o
pentru ca pe pamant sa se dea lupta pentru aflarea adevarului religios, iar
credinta trebuie sa se nasca in urma deciziei libere a omului.

Adevarul trebuie sa biruie prin lupta facand sa se separe oamenii credinciosi de

cei care refuza credinta. In acest fel sute de milioane de insi au devenit
marturisitori ai crestinismului.

Dezvoltarea isotirca a revelatiei divine

Revelatia divina a trecut prin doua etape mari : precrestina si crestina.

Revelatia precrestina care cuprinde revelatia primordiala, patriarhala si mozaica.

Revelatia crestina nu e absolut noua ci a fost pregatita cu mult inainte de catre
Dumnezeu.

Revlelatia primordiala- Sau primitiva se intinde de la timpul primar pana la

Avraam, cam 2000 de ani inainte de Hristos.

Continutul ei este urmatorul: exista numai un singur Dumnezeu care a creat in 6

zile cerul si pamantul cu tot ce exista, ultimul sau produs fiind Omul dupa chipul
si asemanarea sa. Cei dinti oameni au fost Adam si Eva asezati de Dumnezeu in
paradis din care au fost alungati in urma calcarii poruncii date si au cazut in
adinca mizerie. Totusi Dumnezeu le-a fagaduit un mantuitor din samta femeii.
Aceasta fagaduitna se numeste protoevanghelie. Cand pacatul a sporit, Dumnezeu a
lasat sa vina peste oameni potopul din care a fost salvat Noe si familia sa. Acesta
devine stramosul unui neam nou si Dumnezeu incheie cu el un legamant de pace. Cei
dintai oameni au stiut despre Dumnezeu printr-o revelatie speciala. Aceasta nu o
spune geneza dar e cuprinsa in relatarea ca Dumnezeu i-a asezat in paradis si a
comunicat permanent cu ei. Dupa caderea in pacat Dumnezeu si-a facut cunoscuta
decizia spunandu-i sarpelui ca va pune dusmanie intre el si femeie. Protoparintii
nu au inteles sensul adinc al acestor cuvinte, dar in decursul timpului aici vedem
prima veste despre un mantuitor care va fi fiul femeii, si care va strivi capul
sarpeului.

Revelatia patriarhala- Cuprinde timpul patriarhilor de la Avraam pana la Moise

(2000 I Hr- 1500 I. Hr).

Avraam primeste nenumarate descoperiri divine dintre care cea mai importanta este
aceea ca din samanta lui se vor binecuvinta toate neamurile pamantului. Aceeasi
fagaduinta Dumnezeu a repetat-o fiului lui Avraam , Isac si nepotului sau Iacob. La
un anumit moment Dumnezeu isi indreapta revelatia catre un singur popor, cel evreu,
iar pe celalte popoare le lasa sa-si urmeze drumul lor dar nu le-a parasit cu
totul, caci le vorbea prin constiinta si prin fapte bune .

Intaia data i se descoperi Dumnezeu lui Avraam cand i-a poruncit sa isi paraseasca
patria si neamurile si sa mearga in tara Canaanului.

Revelatia mozaica- numita si legea mozaica cuprinde comunicarile divine pe care

Poporul Israelian le-a obtinut pe muntele Sinai de la Dumnezeu si cu ajutorul lui
Moise. Prescriptiile legii contin marea porunca a iubirii de Dumnezeu si de
aproapele, precum si ritualuri care privesc cultul politica, si relatiile sociale
ale statului Israel. Incepand cu Moise revelatia precrestina intra in al 3lea
statiu, centrul ei il constituie cele 10 porunci date de Dumnezeu pe muntele Sinai.
Mai tarziu Dumnezeu isi va vesti revelatiile sale prin Moise caci poporul se temea
de revelatia personala a lui Dumnezeu. Lui Moise i se descopera Dumnezeu pe Muntele
Horeb in rugul ce arde.

Prin ritualurile consfiintite in legea mozaica Israelitii trebuiau sa se separe de

celelalte popoare si sa pastreze vie amintirea lui Dumnezeu.

In timpul mozaic 2 profetii vestesc pe Mantuitorul. In numeri 24.16, Balaam

profeteste pe Mantuitorul sub simbolul unor stele iar Moise profesteste inainte de
moarte un profet mare asemenea lui pe care Israilitii trebuie sa il asculte.

Dupa Moise Dumnezeu s-a servit mai departe de profeti pentru a pastra si dezvolta
ideea de Mesia.

Timpul profetilor se intinde de la sfarsitul epocii judecatorilor pana in veacul 5

inainte de Hristos. Samuel apare ca primul pe la anul 1100 In Hr, iar pe la 450
I,Hr Maleahi se vesteste ca ultimul inainte de profeti.

Profetii constituiai o putere extraordinara de a interveni pentru legea Mozaica si

de a pastra in popor nadejdea in venirea Mantuitorului. Ei l-au zugravit in multe
feluri de Mesia. O parte din ei in mod direct, altii indirect sau tipic, adica dupa
imprejurarile vietii sale, timpul nasterii, conditiile de viata, patimile si
moartea sa precum si dupa urmarile activitatii sale.

Dupa profeti Mesia este om si Dumnezeu, dupa functie este Rege, Preot si Profet. El
va fi un descendent al lui David, imparatia sa va cuprinde toate popoarele
pamantului si va dura vesnic.

Demnitatea de preot este aratata prin faptul ca Mesia va fi preot in veac. El se va

aduce pe sine lui Dumnezeu Tatal ca jertfa murind pentru pacatele oamenilor. Tot el
va desfiinta jertfele Vechiului Testament si va infiinta o noua jertfa universala.

Demnitatea profetica a lui Mesia e aratata prin faptul ca Mesia ne va invata taine
ceresti si o lege divina va conduce pe toti oamenii la cunoasterea religiei
adevarate, el fiind mijlocitorul unui nou legamnt intre om si Dumnezeu.

Profetii au descris in ce vreme va apare (cata vreme va mai exista templul lui
Zorobabel), se vanaste dintr-o fecioara (Isaia), ca se va naste in Betleem
(Miheia), ca va avea inainte mergator care ii va pregati calea, ca va intra
triumfator in Ierusalim calare pe un asin, ca va fi vandut pentru 30 de arginti, ca
va fi dat mortii dar va invia si se va inalta la cer.

Revelatia precrestina este de origine divina dar ea nu este deplina, nefiind data
pentru toate timpurile.

Ea se margineste la adevaruri ale religiei naturale, contine unele imperfectiuni

morale (poligamia, desfacerea casatoriei etc), a fost indreptata doar spre un
singur popor. Totusi ea a indicat ca legamantul vechi a fost un chip al celui
viitor. Sf Ap Pavel numeste legea Mozaica "un pedagog spre Hristos" Gal 3.34.

Revelatia Crestina.

Nu este numai una divina ci este plinatatea tuturor revelatiilor divine, in sensul
ca nu mai poate fi imbunatatia sau desavirsita, nici nu mai este de asteptat o
revelatie noua in viitor. Ea contine plinatatea adevarului mantuitor .

Deplinatatea ei rezulta din:

a)Personalitatea mijlocitorului ei (ea ne-a fost mijlocita prin insusi Fiu lui
Dumnezeu).

b)Din scopul ei- (tinde spre unirea omului cu Dumnezeu aici pe pamant), prin har
iar dincolo prin vederea fericita a lui Dumnezeu, scop mai mare neputand exista si
pe care nici o revelatie nu o poate avea.

c)Prin declaratia precisa a lui Hristos si a apostolilor. domul Iisus se numeste pe

sine Calea , Adevarul si Viata.

Revelatia crestina nu ingaduie nici o impartire a adevarului ( de aici rezulta

unitatea ei). Ea este universala (destinata pentru toate timpurile si toti oamenii.
Necesitatea ei rezulta din faptul ca fara Hristos nu exista mantuire deci religia
crestina este singura fericitoare.

Revelatia divina si inspiratia divina

In actul revelatiei divine lucrul principal este descoperirea si comunicarea unui

adevar pana atunci necunoscut.

Cat priveste inspiratia divina aceasta este o actiune speciala a lui Dumnezeu care
sta in stransa legatura cu revelatia divina. Ea consta intr-o actiune suprafireasca
a lui Dumnezeu prin care misca vointa si lumineaza mintea organului revelator ori a
sfantului autor in vederea comunicarii verbale sau scrise a adevarului revelat. Ea
se produce mai ales in cazul profetilor in al caror suflet are de obicei loc
dezvaluirea unui adevar necunoscut si insuflarea lui, adica miscarea vointei, si
luminarea mintii in vederea comunicarii adevarului descoperit. Inspiratia
apostolica este actiunea supranatura a lui Dumnezeu prin care el misca vointa si
lumineaza mintea sfintilor apostoli pentru propovaduirea in lume a adevarului
mantuitor revelat prin Hristos. (aici nu mai este vorba despre un adevar necunoscut
ci despre punera sfintilor apostoli in situatia de a difuza un adevar deja
revelat), ajutand la intelegerea mai buna a adevarului revelat dar nu adauga nimic
la adevarul deja descoperit.

Inspiratia biblica este si ea un act suprafiresc al lui Dumnezeu prin care el

lumineaza mintea sfintilor autori in vederea fixarii in scris a adevarului revelat,
deci urmareste raspandirea adevarului revelat pe calea scrisului.

Inspiratia biblica e diferita de revelatia Dumnezeiasca, fara revelatie

Dumnezeiasca inspiratia nu ar putea exista. Desi dependente inspiratia nu poate fi
confundata cu revelatia. De exemplu inspiratia apostolica si cea biblica nu implica
totdeauna si revelatia.

Conceptia idealista despre revelatie si combaterea ei

Kant a dat un important impuls idealismului German si il latura religioasa. Dupa

Kant necesitatea revelatiei este conditionata si oamenii nu ar avea trebuinta de
comunicare reala sau imaginara din partea lui Dumnezeu. El considera ca este de
ajuns ca omul sa-si inchipuie ca porunci ale lui Dumnezeu datoriile sale morale,
astfel moralitatea lui va deveni o religie desavarsita. Cat priveste revelatia
vechiului Testament Kant o aseaza intre pretinsele revelatii. El nu admite pe seama
teocratiei iudaice un caracter religios, socotind cartile sfinte ale iudeilor nu
importante pentru religie ci pentru invatatura. Ele implinesc o mare lipsa fara
cartile sfinte ale iudeilor ar fi ramas neimplinita istoria culturii. El spune "cel
ce crede ca vorbeste si are comunicare cu fiintele superioare trebuie sa fie propus
ca-i nebun".

Un alt reprezentant al idealismului german Fichte intelege vestirea legii mozaice

prin constiinta de sine a omului. Pentru Dumnezeu sunt 2 feluri de actiuni.

1)Sau dezvoltate in lume prin actiune supranaturala in inima oamenilor alesi cu

ajutorul propriilor lor cugetari.

2) Sau anunta direct acest principiu si il confirma prin autoritatea sa.

Fischte nu respinge necesitatea absoluta a revelatiei, oamenii sunt slabi si au

nevoie de revelatie. Dar la intrebarea: Poate cel ce a primit revelatia sa stie
daca intradevar adevar i-a fost comunicata de Dumnezeu sau s-a inselat si a fost
dus in ratacire de o fiinta oarecare. La acesta intrebare el raspunde ca nu. El
spune ca orice revelatie care nu se anunta, nu se intareste si nu se raspandeste
prin mijloace morale, cu siguranta nu este de la Dumnezeu. Dupa el numia acea
revelatie poate fi adevarata care propune reguli morale. El denatureaza grav
doctrina crestina despre revelatie, reducandu-o la misiunea naturalului. Culmea
idealismului german o reprezinta Hegel. Dupa el Dumnezeu devine constiinta desine
abia in spiritul uman si in miscarea acestuia. Dupa el Spiritul absolut se
descopera in natura in spiritul omenesc, in istoria omenirii, nu se decopera omului
ci in om. Stiinta omului despre Dumnezeu este stiinta omului despre el insusi.

Conceptia lui Hegel nu lasa loc conceptiei sanatoase despre revelatie, caci ideea
de revelatie presupune pe cineva care se descopera (Dumnezeu) si pe cineva caruia i
se descopera, care primeste revelatia (omul). Fara aceste 2 elemente revelatia
divina este imposibila.

Pe de alta parte in conceptia lui Hegel omul este inzestrat cu puteri si calitati
atat de inalte incat nu mai are nevoie de revelatie, in concluzie conceptia
idealista despre revelatie este lipsita de unitate si limpezime, in gandirea
idealista revelatia divina apare grav denaturata mai ales in ceea ce priveste
necesitatea si valoarea ei.