Portrete de dascăli ilfoveni – Prof.

Coman Ion
„Rezultatele muncii tale iți dau satisfacție și te fac mai fericit” (Coman Ion, 2009)

Profesorul Coman Ion s-a născut pe data de 27 mai 1922 în comuna Ulmu, județul
Călărași, fiind cel mai mare într-o familie cu 5 copii (trei băieți și două fete).

Fig.1. Certificat de botez Coman Ion

Sursa: Arhiva personala

Din vremurile trecute, pe când era copil, a cunoscut ce înseamnă să nu te poți descurca de
pe o zi pe alta, însă părinții săi, Stoian și Drăgana, au știut să le acorde tot ce iși doreau. De la
mersul cu vacile la păscut și până la adăpatul cailor, pe valea râului Mostiștea, “Onel”, așa cum îl
cunoșteau cei apropiați, a știut să se descurce și să răzbată într-o lume plină de stereotipuri,
ajungând, într-un final, acolo unde își propusese.

“Cand era mic, făcea mereu instrucție cu copiii vecinilor, învăța să cânte sau să citească, chiar
dacă nici el nu știa prea bine, încă.” (Coman Nicolae, frate)

Tatăl său, Stoian Coman, a fost pe front în Primul Război Mondial, fiind detașat prin
Crucea Roșie, cu misiunea de a trata răniții și a împărți alimente soldaților de pe front.

“În perioada în care Onel s-a născut era mare foamete, era imediat după război și oamenii
stăteau încă cu frica în sân. Nu era un timp propice pentru a crește un copil sau mai mulți, însă
el a reușit să trăiască. Era o perioadă plină de boli, dar el a reușit.” (Coman Nicolae, frate)

“Sunt mai mic decât el, așa că nu îmi aduc aminte foarte multe de când era mic, însă mi-l
amintesc ca un tânăr energic, mereu mânat de instinctul de a descoperi lucruri noi, de a învăța
 și pe alții ceea ce el deja știa. Avea un dar pe care mulți nu îl au, însă era mereu prezent, orice
problema ai fi avut. Era acolo să te ajute.” (Coman Nicolae, frate)

Anii copilariei au trecut, iar cel de-al doilea Război Mondial a sosit. Avea 18 ani atunci
când s-a înscris voluntar pentru a lupta pe frontul din Cehoslovacia. Avea 1,70 metri înălțime,
dar o voință de fier. Patria mamă, pentru el era un țel. Nu a stat pe ganduri și s-a înrolat. A luat
pușca în spate și nu s-a uitat înapoi.

“Aveam cam 5 ani la acea vreme. Am mers cu mama și tata la gară. Acolo aștepta trenul ce îl
ducea în necunoscut. M-a îmbrățișat pentru ultima dată. Mitică (fratele meu mai mare), era
deja la liceu la Călărași. Erau aproape doi ani între ei. Îmi amintesc că pe peronul gării s-a
uitat la mine, m-a luat în brațe și mi-a zis că de acum trebuie să am grijă de mama și tata. Apoi
s-a urcat în vagon. Așteptam plecarea trenului, iar atunci când vagonul lui a trecut, el stătea pe
scară, făcându-mi cu mâna. Este un moment pe care nu îl pot uita vreodată. Nu știam dacă se va
mai întoarce sau nu.” (Coman Nicolae, frate)

Fig 2,3. Livret militar din anul 1959

Sursa: Arhiva personala

A mers până la Budapesta, apoi în Cehoslovacia, a luptat cu jind în prima linie, dar s-a
întors rănit. Pentru a nu-i amputa mâna afectată, a fost trimis cu trenul până la spitalul militar din
Sibiu, apoi a fost demobilizat. Era sublocotenent pe frontul de vest.

“El a facut liceul comercial din Călărași și Liceul Teoretic, la un liceu particular din Călărași,
numit Liceul Popa Decu. Apoi a fost contabil la banca comunală, fiecare comună avea bancă
agricolă. Comunele și satele erau în avânt economic. Apoi au venit comuniștii cu colectivizarea
și totul s-a năruit. Era după război, el a fost sublocotenent pe frontul de vest, a plecat voluntar, a
luptat în Ungaria până la Budapesta, apoi în Cehoslovacia, unde a fost rănit lângă Banska în
timp ce despresurau de nemți un detașament de partizani slovaci. A pierdut mult sânge și a fost
trimis cu la trenul regimentar și pentru a nu-i amputa brațul l-a trimis la spital în spatele
frontului. Între timp s-a terminat și războiul. Era în mai 1945. “ (Coman Nicolae, frate)
 După război, profesorul Coman Ion s-a întors în satul natal și a lucrat la banca comunală.
Pentru că mulți profesori și învățători au căzut pradă războiului, cei mai „învățați” au luat locul
dascălilor. Așa a început să predea la școala din comună, ca învățător. A urmat cursurile ICD,
pregătitoare pentru învățători, din Călărași, apoi a continuat ca director al școlii primare din
Ulmu. Dupa câțiva ani, în comună s-a înființat ciclul II de învățământ. Școala primară era până la
clasa a IV-a, fiind obligatorie, iar ciclul al II-lea, până la clasa a VII-a. Multe cadre didactice din
ciclul primar au făcut cursuri speciale pentru a deveni și profesori la unele materii, acolo unde
exista un deficit.

Fig.4. Carnet de munca, pagina 3

Sursa: Arhiva personala

În anul 1950 a absolvit Școala Medie de Comerț, obținand astfel calificarea de contabil.
 Fig. 5. Certificatul de absolvire al Scolii Medii de Comert
Sursa: Arhiva personala

Viitorul scriitor Marin Preda era învățător suplinitor la școala din Ulmu, iar după ce
acesta a trebuit să se întoarcă acasă, l-a lasat pe dl. Coman suplinitor, în locul său. La acea vreme
s-a pus problema ca tinerii învățători, proveniți de pe front, să facă facultate. Așa a ajuns la Ulmu
o asistentă universitară, de la București. Era profesoară de limba și literatura română. Doamna
Constantinescu. Fiind un om tenace și muncitor, dl. Coman a fost imediat observat de către
aceasta, care i-a recomandat să urmeze cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității
C.I. Parhon din București.
Proaspăt căsătorit și cu o tânără familie de care trebuia să aibă grijă, a decis să se mute
mai aproape de capitală. Nefiind obișnuit cu viața la bloc, în special soția acestuia, dna. Coman
Gherghina, învățătoare și dânsa, au decis să se stabilească în Afumați. Au stat ani buni în gazdă,
pe unde au apucat, timp în care au reușit, cu greu, să iși ridice o casă chiar pe șoseaua principală
care leaga orașul Urziceni de București.
 Fig.6. Casa din Afumati construita in anul 1955
Sursa: Arhiva personala

În tot acest timp, dl. Coman a urmat cursurile facultății și a fost învățător la școala mixtă
din Afumați (1954-1960). După absolvire, a devenit profesor de limba și literatura română.

Fig.7. Carnetul de student

Sursa: Arhiva personala

A modelat generații întregi care iși aduc aminte încă cu drag de vremurile copilăriei.

„Eram în clasa a VI-a atunci când am vrut sa îi facem o glumă domnului diriginte,
Coman Ion. Venise de curand la catedră, nu avea multă experiență și nu îl cunoșteam foarte
bine. Împreună cu doi colegi i-am pus cuie pe scaun. Era un profesor desăvârșit, ținea mult la
 educația noastră din școală și din afară. Ne-a urecheat rău și a chemat părinții la școală, apoi
ne-a scăzut și nota la purtare. Îmi aduc aminte cu drag de dumnealui.” (fostă elevă)

În vremea comunismului, atunci când exista planul de sistematizare a localităților din

România, în jurul anului 1970, profesorul Coman Ion a pus bazele primului liceu din comuna
Afumați, devenind și director. Acesta nu a funcționat mult, însă, fuzionând ulterior cu liceul din
Brănești.
Dl. Coman a continuat însă să conducă școala din Afumați, fiind director în perioada
1970-1976. A modelat generații întregi.

Fig.8.Cartea de munca, pagina 5

Sursa: Arhiva personala

„Și-a dedicat toată viața modelarii caracterelor. A luat simpli țărani, în care vedea un
potențial și i-a făcut oameni. Copiii care credeau că nu au niciun viitor, au ajuns la facultate
datorită lui. Și la acea vreme, facultatea era facultate. Ținea la valorile morale ale societății și
nu concepea ca un copil din localitate să nu meargă la școală sau să nu știe să scrie.” (Coman
Nicolae, frate)

Stăruința sa a dat roade, iar în anul 1976 a devenit inspector general al județului Ilfov,
rămânând în funcție până în anul 1981.
 Fig.9. Cartea de munca, pagina 6
Sursa: Arhiva personala
După încheierea acestui post, a revenit în Afumați, ca profesor cu gradul I, rămânând aici
până la pensionare, în anul 1991.

Fig.10. Cartea de munca, pagina 7

Sursa: Arhiva personala

Pe lângă meseria de dascal, practicată zi de zi, ținea foarte mult și la copiii care nu aveau
o situație materială foarte bună, iar părinții făceau eforturi mari pentru a-i duce la școală.

„Îmi amintesc când erau copiii mici. Eram femeie de serviciu la școală, iar dimineața ne
întalneam pe drum, spre serviciu. M-a oprit într-o zi și m-a întrebat dacă mă descurc să țin
patru copii în școală. I-am spus că mă descurc cu greu, dar pot face față. Atunci a scos câțiva lei
din buzunar, toți banii pe care îi avea la el, și mi i-a dat. Mi-a zis să mă duc să le cumpăr de
 îmbrăcat și să le iau rechizite, dar numai să îi trimit în continuare la școală. Nu o să uit asta
niciodată. Toți s-au reazlizat datorită lui.” (Florica Roșca, fostă femeie de serviciu la școala din
Afumați)

În timpul în care a predat în Afumați, a continuat să mediteze, chiar și pe gratis, elevi ai

școlii, fete și baieti, mai mici sau mai mari, să îi pregătească pentru capacitate sau chiar pentru
admiterea la facultate. Ținea la punctualitate și la ordine, ținea mult la consecvență, voia ca orice
elev să iși facă temele, să învețe și să fie pregătit pentru orice în viață. Pe lângă lecțiile de limba
și literatura română, îi plăcea să îi instruiască și pentru viață. Avea un har pe care nu mulți
dascăli îl au.
Însă nu a renunțat niciodată să citească, să descopere lucruri noi în fiecare zi, până în
ultima clipă. A continuat să scrie și să conspecteze lecții din toate manualele de limba română
care îi picau în mână. Era un autodidact în multe domenii. Făcea orice cu plăcere. După ce a ieșit
la pensie a devenit apicultor, dar avea grijă și de grădina de aproape 1500 de metri pătrați în care
planta tot felul de legume. Așa se ținea în viață, muncind.
Și-a crescut cu drag cei doi nepoți, pe Radu și pe Andreea, oferindu-le tot ce avea mai
bun, făcându-le toate mofturile, în limita bunului simț. Le-a lăsat o fărâmă din ceea ce a fost și
din ceea ce a adunat o viață întreagă, din cunoștințele sale și din harul pe care îl avea.
A încetat din viață pe 26 septembrie 2013, la 92 de ani, într-un accident de circulatie,
chiar în fața casei sale.
A fost un dascăl și un om deosebit pe care comuna Afumați nu îl va uita niciodată.
În anul 2015, o stradă din comuna Afumați a primit denumirea de „Prof. Coman Ion”.

Fig.11. Hotararea de Consiliu Local prin care strada Intr. Petrachioaia nr. 1. a fost declarata strada “Prof. Coman
Ion”
Sursa: Primaria Comunei Afumati
Anexa

Fig.12. Legitimatia pentru participarea in al Doilea Razboi Mondial

Sursa: Arhiva personala

Fig.13. Portret in anul 1954

Sursa: Arhiva personala
 Fig.14. Prof. Coman Ion alaturi de nepotul cel mare, Radu, in anul 1990
Sursa: Arhiva personala

Fig.15. Prof. Coman Ion alaturi de nepoata cea mica, Andreea, in anul 1996
Sursa: Arhiva personala
 Fig. 16. Prof. Coman Ion alaturi de fratele sau, comandor Coman Nicolae, in anul 1998
Sursa: Arhiva personala

Fig.17. Prof. Coman Ion alaturi de sotia sa, institutor Coman Gherghina si fiul lor, Coman Gabriel, in anul 1959
Sursa: Arhiva personala
Fig.18. Prof. Coman Ion alaturi de sotia sa, institutor Coman Gherghina, in anul 1967
Sursa: Arhiva personala

Fig.19. Prof. Coman Ion, in anul 2010, la intalnirea cu fostii elevi, la liceul din Branesti
Sursa: Arhiva personala
Fig.20. Prof. Coman Ion alaturi de nepoata cea mica, Andreea Coman, in mai 2013 (ultima fotografie)
Sursa: Arhiva personala